Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2006/2168(DEC)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0102/2007

Texte depuse :

A6-0102/2007

Dezbateri :

PV 24/04/2007 - 4
CRE 24/04/2007 - 4

Voturi :

PV 24/04/2007 - 7.25

Texte adoptate :

P6_TA(2007)0127

Texte adoptate
PDF 308kWORD 117k
Marţi, 24 aprilie 2007 - Strasbourg
Descărcarea de gestiune pentru 2005: Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (AESRID)
P6_TA(2007)0127A6-0102/2007
Decizie
 Decizie
 Rezoluţie

1.Decizia Parlamentului European din 24 aprilie 2007 privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor aferent exerciţiului financiar 2005 (C6-0401/2006 – 2006/2168(DEC))

Parlamentul European,

–   având în vedere conturile anuale finale ale Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005(1),

–   având în vedere raportul Curţii de Conturi privind conturile anuale finale ale Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005, precum şi răspunsurile agenţiei(2),

–   având în vedere Recomandarea Consiliului din 27 februarie 2007 (5711/2007 - C6-0080/2007),

–   având în vedere Tratatul CE, în special articolul 276,

–   având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene(3), în special articolul 185,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 460/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 de instituire a unei Agenţii Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (4), în special articolul 17,

–   având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menţionate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului(5), în special articolul 94,

–   având în vedere articolul 71 şi anexa V la Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A6-0102/2007),

1.   acordă directorului Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului agenţiei aferent exerciţiului financiar 2005;

2.   îşi prezintă observaţiile în cadrul rezoluţiei de mai jos;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta decizie împreună cu rezoluţia, ca parte integrantă a acesteia, directorului Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor, Consiliului, Comisiei şi Curţii de Conturi şi de a asigura publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).

(1) JO C 266, 31.10.2006, p. 16.
(2) JO C 312, 19.12.2006, p. 1.
(3) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1).
(4) JO L 77, 13.3.2004, p. 1.
(5) JO L 357, 31.12.2002, p. 72.


2.Decizia Parlamentului European din 24 aprilie 2007 privind închiderea conturilor Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005 (C6-0401/2006 – 2006/2168(DEC))

Parlamentul European,

–   având în vedere conturile anuale finale ale Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005(1),

–   având în vedere raportul Curţii de Conturi privind conturile anuale finale ale Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005, precum şi răspunsurile agenţiei(2),

–   având în vedere Recomandarea Consiliului din 27 februarie 2007 (5711/2007 - C6-0080/2007),

–   având în vedere Tratatul CE, în special articolul 276,

–   având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene(3), în special articolul 185,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 460/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 de instituire a unei Agenţii Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor(4), în special articolul 17,

–   având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menţionate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului(5), în special articolul 94,

–   având în vedere articolul 71 şi anexa V la Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A6-0102/2007),

1.   constată că situaţia conturilor anuale finale ale Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005 se prezintă după cum urmează:

Contul de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar 2005(6) (în mii EUR)

2005

Venituri

Subvenţii din partea Comisiei

4 400

 

Venituri atribuite

 

Venituri diverse

 

Total venituri (a)

4 400

 

Cheltuieli bugetare pe durata exerciţiului financiar

Personal - Titlul I din buget

Plăţi

-1 490

 

Credite reportate

-257

 

Administraţie - Titlul II din buget

Plăţi

-453

 

Credite reportate

-1 065

 

Activităţi de exploatare - Titlul III din buget (cu excepţia veniturilor alocate)

Plăţi aferente creditelor de plată pe durata exerciţiul financiar

-196

 

Plăţi aferente angajamentelor în curs la 31.12.2003

 

Credite reportate

-790

Venituri alocate (PHARE şi ţări terţe)

Plăţi

 

Credite reportate

 

Total cheltuieli (b)

-4 251

 

Rezultatul exerciţiului financiar (a-b)

149

 

Sold reportat din exerciţiul financiar anterior

N-1 credite reportate şi anulate (titlurile I şi II împreună)

 

Neutralizarea reportărilor N-1 pentru titlul III în legătură cu trecerea la credite diferenţiate

 

Sume neutilizate în exerciţiul financiar anterior, reutilizabile

 

Restituiri Comisie

 

Diferenţe de curs valutar

 

Soldul exerciţiului financiar

149

 

Sursa: Informaţii furnizate de agenţie - acest tabel rezumă datele furnizate de agenţie în conturile sale anuale.

2.   aprobă închiderea conturilor Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta decizie directorului Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor, Consiliului, Comisiei şi Curţii de Conturi şi de a asigura publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).

(1) JO C 266, 31.10.2006, p. 16.
(2) JO C 312, 19.12.2006, p. 1.
(3) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1).
(4) JO L 77, 13.3.2004, p. 1.
(5) JO L 357, 31.12.2002, p. 72.
(6) Sunt disponibile numai cifrele pentru 2005,deoarece este o agenţie nou creată.


3.Rezoluţia Parlamentului European din 24 aprilie 2007 conţinând observaţiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor aferent exerciţiului financiar 2005 (C6-0401/2006 – 2006/2168(DEC))

Parlamentul European,

–   având în vedere conturile anuale finale ale Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005(1),

–   având în vedere raportul Curţii de Conturi privind conturile anuale finale ale Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor pentru exerciţiul financiar 2005, precum şi răspunsurile agenţiei(2),

–   având în vedere Recomandarea Consiliului din 27 februarie 2007 (5711/2007 - C6-0080/2007),

–   având în vedere Tratatul CE, în special articolul 276,

–   având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene(3), în special articolul 185,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 460/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 de instituire a unei Agenţii Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor(4), în special articolul 17,

–   având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menţionate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002al Consiliului(5), în special articolul 94,

–   având în vedere articolul 71 şi anexa V la Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A6-0102/2007),

A.   întrucât Curtea de Conturi a declarat că a obţinut asigurări rezonabile cu privire la fiabilitatea conturilor anuale pentru exerciţiul financiar care s-a încheiat la 31 decembrie 2005 şi cu privire la legalitatea şi regularitatea tranzacţiilor subiacente, în ansamblul lor,

Aspecte generale privind majoritatea agenţiilor UE care necesită descărcarea individuală de gestiune

1.   consideră că numărul din ce în ce mai ridicat de agenţii comunitare şi activităţile unora dintre ele nu par să se integreze într-un cadru politic global, că misiunile unor agenţii nu reflectă întotdeauna nevoile reale ale Uniunii, şi nici aşteptările cetăţenilor, şi constată că, în general, agenţiile nu au întotdeauna o imagine bună, şi nici o bună reputaţie;

2.   invită Comisia, prin urmare, să definească un cadru de orientare globală privind instituirea de noi agenţii comunitare, să prezinte un studiu asupra raportului costuri-beneficii înainte de a institui o nouă agenţie, asigurându-se că se evită duplicarea activităţilor între agenţii sau cu misiunile altor organizaţii europene;

3.   solicită Curţii de Conturi să îşi dea avizul cu privire la studiul asupra raportului costuri-beneficii înainte ca Parlamentul să adopte o decizie;

4.   invită Comisia să prezinte, la fiecare cinci ani, un studiu privind valoarea adăugată a fiecărei agenţii existente; invită toate instituţiile relevante ca, în cazul unei evaluări negative a valorii adăugate a unei agenţii, să ia măsurile care se impun, reformulând mandatul agenţiei respective sau închizând-o;

5.   având în vedere numărul din ce în ce mai ridicat de agenţii de reglementare, regretă că negocierile privind proiectul de acord instituţional pentru încadrarea acestor agenţii nu s-au încheiat încă şi invită serviciile competente ale Comisiei să ia, împreună cu Curtea de Conturi, toate măsurile pentru ca acest acord să se realizeze rapid;

6.   constată că responsabilitatea bugetară a Comisiei presupune legături mai strânse între agenţii şi Comisie; solicită Comisiei şi Consiliului să ia toate măsurile pentru a acorda Comisiei, până la 31 decembrie 2007, o minoritate de blocaj în cadrul organismelor de control ale agenţiilor de reglementare şi să prevadă această minoritate de blocaj chiar de la început în cazul instituirii de noi agenţii;

7.   invită Curtea de Conturi să creeze un nou capitol în raportul său anual, consacrat tuturor agenţiilor cărora urmează să li se acorde descărcarea de gestiune în cadrul conturilor Comisiei, pentru a oferi o imagine mai clară a modului în care agenţiile utilizează fondurile UE;

8.   reaminteşte principiul conform căruia toate agenţiile comunitare, subvenţionate sau nu, primesc descărcarea de gestiune din partea Parlamentului, chiar şi în cazul în care, în temeiul actului lor constitutiv, intervine o autoritate de descărcare;

9.   invită Curtea de Conturi să realizeze audituri de performanţă pentru toate agenţiile şi să prezinte rapoarte în acest sens comisiilor relevante din Parlament, inclusiv Comisiei pentru control bugetar;

10.   constată că numărul de agenţii este în continuă creştere şi că, în conformitate cu responsabilitatea politică a Comisiei privind funcţionarea agenţiilor, care depăşeşte simpla asistenţă logistică, este tot mai necesar ca direcţiile generale din cadrul Comisiei care sunt responsabile cu instituirea şi supravegherea agenţiilor să dispună de o abordare comună în ceea ce priveşte agenţiile; consideră că o structură similară cu cea creată de agenţii pentru coordonare între DG implicate ar putea constitui o soluţie pragmatică pentru această abordare comună, la nivelul Comisiei, a tuturor aspectelor legate de agenţii;

11.   invită Comisia să amelioreze sprijinul administrativ şi tehnic acordat agenţiilor, ţinând seama de complexitatea crescândă a reglementărilor administrative ale Comunităţii şi de problemele tehnice;

12.   constată lipsa unui organism disciplinar în toate agenţiile comunitare şi invită Comisia să ia măsurile necesare pentru instituirea rapidă a unui astfel de mecanism;

13.   salută îmbunătăţirile considerabile constatate în coordonarea dintre agenţiile UE, care le permite să soluţioneze probleme recurente şi eficientizează cooperarea cu Comisia şi cu Parlamentul;

14.   consideră că instituirea de către mai multe agenţii a unui serviciu comun de asistenţă, care să asigure conformitatea sistemelor informatice de gestiune financiară cu sistemele Comisiei, este o măsură care trebuie dezvoltată şi extinsă;

15.   solicită agenţiilor să îmbunătăţească cooperarea dintre ele şi evaluarea comparativă cu actorii din domeniu; îndeamnă Comisia să adopte mijloacele pe care le va considera necesare pentru a ajuta agenţiile să-şi îmbunătăţească imaginea şi să mărească vizibilitatea activităţilor lor;

16.   solicită Comisiei să elaboreze o propunere de armonizare a formatului rapoartelor anuale ale agenţiilor şi să dezvolte indicatori de performanţă care să permită o comparaţie între nivelurile lor de eficienţă;

17.   invită agenţiile să prezinte, la începutului fiecărui an, indicatori de performanţă pe baza cărora să poată fi evaluate;

18.   invită toate agenţiile să utilizeze din ce în ce mai mult obiectivele SMART, ceea ce ar trebui să conducă la o planificare şi o realizare mai realiste a obiectivelor specifice;

19.   este de acord cu opinia Curţii de Conturi conform căreia Comisia este, de asemenea, responsabilă pentru gestiunea (financiară) a agenţiilor; îndeamnă, prin urmare, Comisia să supravegheze şi, dacă este cazul, să direcţioneze şi să ajute la gestiunea diferitelor agenţii, în special în ceea ce priveşte aplicarea corespunzătoare a procedurilor de licitaţie, transparenţa procedurilor de recrutare, buna gestiune financiară (subutilizare şi suprabugetare) şi, cel mai important, buna aplicare a normelor privind cadrul de control intern;

20.   consideră că programele de activitate ale agenţiilor ar trebui să prezinte contribuţiile acestora în termeni operaţionali şi măsurabili şi că ar trebui să se acorde atenţia cuvenită standardelor de control intern ale Comisiei;

Aspecte specifice

21.   constată că execuţia bugetului aferent exerciţiului financiar 2005 a fost marcată de o rată redusă de angajare (70%) şi o rată semnificată de reportare (peste 40% per total şi aproape 80% pentru cheltuielile operaţionale) şi că această situaţie se datorează, parţial, problemelor inerente perioadei de începere a activităţii agenţiei şi faptului că agenţia a devenit operaţională doar în a doua jumătate a lui 2005;

22.   observă că nu a fost introdusă gestionarea pe activităţi, în ciuda faptului că regulamentul financiar al agenţiei prevede introducerea acesteia, în conformitate cu cea aplicată în bugetul general, astfel încât să se amelioreze monitorizarea performanţelor.

(1) JO C 266, 31.10.2006, p. 16.
(2) JO C 312, 19.12.2006, p. 1.
(3) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1).
(4) JO L 77, 13.3.2004, p. 1.
(5) JO L 357, 31.12.2002, p. 72.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate