Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2005/0241(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0063/2007

Texte depuse :

A6-0063/2007

Dezbateri :

PV 24/04/2007 - 11
CRE 24/04/2007 - 11

Voturi :

PV 25/04/2007 - 11.5
CRE 25/04/2007 - 11.5
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2007)0148

Texte adoptate
PDF 534kWORD 217k
Miercuri, 25 aprilie 2007 - Strasbourg
Răspunderea în caz de accident a operatorilor de transport de persoane pe mare***I
P6_TA(2007)0148A6-0063/2007
Rezoluţie
 Text consolidat

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 25 aprilie 2007 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind răspunderea în caz de accident a transportatorilor de persoane pe mare sau pe căi navigabile interioare COM(2005)0592 – C6-0057/2006 – 2005/0241(COD))

(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2005)0592)(1),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 80 alineatul (2) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0057/2006),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru transport şi turism şi avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0063/2007),

1.   aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.   solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

(1) Nepublicată încă în JO.


Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 25 aprilie 2007 în vederea adoptării Regulamentului (CE) nr. .../2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind răspunderea în caz de accident a operatorilor de transport de persoane pe mare
P6_TC1-COD(2005)0241

(Text cu relevanţă SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 71 alineatul (1) şi articolul 80 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(3),

întrucât:

(1)  În cadrul politicii comune în domeniul transporturilor, se impune adoptarea unor măsuri suplimentare pentru ameliorarea siguranţei transportului pe mare şi pe căile navigabile interioare. Aceste măsuri ar trebui să includă şi norme privind răspunderea în caz de prejudicii cauzate pasagerilor, deoarece este important să se acorde despăgubiri corespunzătore pasagerilor implicaţi în accidente produse pe mare.

(2)  Protocolul din 2002, anexat Convenţiei de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, a fost adoptat la 1 noiembrie 2002 sub auspiciile Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI). [Comunitatea a aderat la acest Protocol(4)].

(3)  Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 2002 (numită în continuare "Convenţia de la Atena din 2002"), se aplică exclusiv transportului internaţional. Pe piaţa internă de servicii de transport maritim, distincţia dintre transportul naţional şi cel internaţional a fost eliminată şi, de aceea, răspunderea ar trebui să fie la acelaşi nivel şi de aceeaşi natură atât în transportul naţional, cât şi în transportul internaţional din interiorul Comunităţii.

(4)  Aranjamentele de asigurare impuse de Convenţia de la Atena din 2002 trebuie să fie adecvate mijloacelor finnaciare ale armatorilor şi ale societăţilor de asigurări. Armatorii trebuie să fie în măsură să îşi gestioneze aranjamentele de asigurări în mod acceptabil din punct de vedere economic şi trebuie să se ţină seama de natura sezonieră a activităţii lor, în special în cazul societăţilor mici care operează servicii de transport intern. Perioada de tranziţie prevăzută pentru aplicarea prezentului regulament trebuie să fie suficient de lungă pentru a permite aplicarea asigurării obligatorii prevăzute de Convenţia de la Atena din 2002 fără a afecta regimurile actuale de asigurări.

(5)  Este necesar ca operatorului de transport să i se impună să plătească un avans în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager, plata avansului neconstituind recunoaşterea răspunderii.

(6)  Pasagerilor ar trebui să le fie furnizate informaţii adecvate, complete şi inteligibile înainte de începerea călătoriei despre noile drepturi care le-au fost conferite..

(7)  Toate modificările aduse Convenţiei de la Atena din 2002 vor fi încorporate în legislaţia comunitară, cu excepţia cazului în care acestea sunt excluse în urma procedurii prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 noiembrie 2002 de instituire a unui Comitet pentru siguranţa maritimă şi prevenirea poluării de către nave (COSS) şi de modificare a regulamentelor privind siguranţa maritimă şi prevenirea poluării de către nave(5).

(8)  Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă (AESM), înfiinţată prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(6), ar trebui să asiste Comisia în pregătirea şi redactarea unui raport privind funcţionarea noilor norme, precum şi în elaborarea unor propuneri de modificare a Convenţiei de la Atena din 2002.

(9)  Deoarece este nevoie de o consultare mai intensă între statele membre în ceea ce priveşte siguranţa maritimă, este vital să se reevalueze competenţele AESM şi să se analizeze o posibilă lărgire a competenţelor sale.

(10)  Autorităţile naţionale, în special autorităţile portuare, joacă un rol fundamental şi vital în identificarea şi gestionarea diverselor riscuri la adresa siguranţei maritime.

(11)  Deorece obiectivul prezentului regulament, şi anume stabilirea unui set unic de norme privind drepturile operatorilor de transport şi ale pasagerilor în caz de accident, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, datorită necesităţii de a uniformiza limitele răspunderii în toate aceste state, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabileşte un regim comunitar uniform de răspundere pentru transportul de pasageri pe mare.

În acest scop, prezentul regulament cuprinde dispoziţiile relevante din Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 2002, (denumită în continuare "Convenţia de la Atena din 2002"), şi extinde domeniul de aplicare a acestor dispoziţii la transportul maritim pe teritoriul unui singur stat membru.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

Prezentul regulament se aplică oricărui transport, intern sau internaţional pe mare, dacă:

   a) nava se află sub pavilionul unuia dintre statele membre;
   b) contractul de transport a fost încheiat într-unul dintre statele membre; sau
   c) locul de plecare sau de destinaţie, conform contractului de transport, se află pe teritoriul unui stat membru.

Articolul 3

Răspunderea operatorului de transport

Răspunderea operatorului de transport sau a operatorului de transport de fapt faţă de pasageri şi bagajele lor este reglementată de toate dispoziţiile referitoare la o astfel de răspundere din Convenţia de la Atena din 2002, inclusiv de rezerva şi orientările OMI privind punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena din 2002, adoptate de Comisia juridică a OMI la 19 octombrie 2006 (denumită în continuare" rezerva OMI 2006"). Convenţia de la Atena din 2002 şi rezerva OMI 2006 sunt anexate la prezentul regulament.

Termenii de "operator de transport" şi "operator de transport de fapt" sunt utilizaţi în sensul definiţiilor de la articolul 1 alineatul (1) literele (a) şi (b) din Convenţia de la Atena din 2002.

Articolul 4

Limitele răspunderii

Articolul 7 alineatul (2) din Convenţia de la Atena din 2002 nu se aplică transportului de pasageri care intră sub incidenţa prezentului regulament, cu excepţia cazului în care Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura menţionată la articolul 251 din tratat, modifică prezentul regulament în acest sens.

Articolul 19 din Convenţia de la Atena din 2002 nu se aplică transportului de pasageri care intră sub incidenţa prezentului regulament.

În caz de pierdere sau avariere a unui echipament de mobilitate sau medical aparţinând unui pasager cu mobilitate redusă, despăgubirea trebuie să fie egală - dar nu superioară - valorii de înlocuire a echipamentului respectiv.

Articolul 5

Plata în avans

În caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager ca urmare a unui incident sau accident maritim, operatorul de transport sau operatorul de transport de fapt trebuie să plătească un avans care să acopere necesităţile economice imediate, în termen de 15 zile de la identificarea persoanei îndreptăţite să primească despăgubiri. În caz de deces sau de invaliditate absolută şi permanentă a unui pasager sau în cazul în care un pasager a suferit, pe cel puţin 75% din corp, vătămări considerate foarte grave din punct de vedere clinic, avansul nu poate fi inferior sumei de 21 000 EUR.

O plată în avans nu constituie recunoaşterea răspunderii şi poate fi dedusă din orice sumă plătită ulterior în temeiul prezentului regulament, dar nu este rambursabilă, cu excepţia cazului în care persoana care a primit plata în avans nu a fost persoana îndreptăţită la despăgubire sau în care operatorul de transport nu este considerat răspunzător.

Plata sau primirea, după caz, a unei plăţi în avans dă dreptul operatorului de transport, operatorului de transport de fapt sau pasagerului să iniţieze procedurile judiciare pentru stabilirea răspunderii şi a culpei.

Articolul 6

Informarea pasagerilor

Operatorul de transport, operatorul de transport de fapt şi/sau agentul de voiaj trebuie să informeze pasagerii, în mod adecvat, complet şi inteligibil, înaintea plecării, cu privire la drepturile lor decurgând din prezentul regulament şi, în special, cu privire la plafoanele despăgubirilor în caz de deces, vătămare corporală şi pierdere sau deteriorare a bagajelor, cu privire la dreptul lor de a intenta o acţiune directă împotriva asiguratorului sau a persoanei care furnizează garanţia financiară, precum şi cu privire la dreptul lor de a obţine un avans.

Informarea trebuie efectuată într-o formă adecvată, completă şi inteligibilă şi, în cazul informărilor efectuate de operatorii de turism, în conformitate cu articolul 4 din Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite turistice(7).

Articolul 7

Raport şi modificări referitoare la Convenţia de la Atena din 2002

În termen de cel mult trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia va elabora un raport privind aplicarea acestuia, care trebuie să ia în considerare, printre altele, evoluţia situaţiei economice şi progresele realizate la nivelul forurilor internaţionale.

Raportul poate fi însoţit de propuneri de modificare a prezentului regulament sau de o propunere supusă de către Comunitatea Europeană atenţiei forurilor internaţionale competente.

În acest caz, Comisia va fi asistată de Comitetul pentru siguranţa maritimă şi prevenirea poluării cauzate de nave (COSS), instituit prin articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.

Modificările aduse Convenţiei de la Atena din 2002 pot fi excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.

Articolul 8

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a [...] zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

El se aplică de la ...(8)

În ceea ce priveşte transportul intern pe linii regulate de feribot, se aplică la doi ani de la ...(9).

În ceea ce priveşte transportul pe căi navigabile interioare, se aplică la patru ani de la ...*

În ceea ce priveşte transportul intern pe linii regulate de feribot în regiunile care intră sub incidenţa articolului 299 alineatul (2) din tratat, se aplică la patru ani de la ....*

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

ANEXA I

CONVENŢIA PRIVIND TRANSPORTUL PE MARE AL PASAGERILOR ŞI AL BAGAJELOR LOR, ATENA 2002

(Textul consolidat al Convenţiei privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, semnată la Atena în 1974 şi al Protocolului din 2002 la această convenţie)

ARTICOLUL 1

Definiţii

În prezenta convenţie, expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

   1. (a) "operator de transport" înseamnă persoană care încheie, sau în numele căreia se încheie un contract de transport, indiferent dacă transportul este efectuat de persoana respectivă sau de un operator de transport de fapt;
   b) "operator de transport de fapt" înseamnă persoana, alta decât operatorul de transport, care este proprietar, navlositor sau operator al navei şi care realizează efectiv transportul, în parte sau în întregime;
   c) "operator de transport care realizează efectiv transportul, în parte sau în întregime" desemnează operatorul de transport de fapt sau operatorul de transport, în măsura în care acesta din urmă realizează efectiv transportul;
   2. "contract de transport" înseamnă contract încheiat de un operator de transport sau în numele unui operator de transport, pentru transportul pe mare al unui pasager sau a unui pasager împreună cu bagajele sale;
   3. "navă" înseamnă exclusiv navă maritimă, nu şi aeroglisor;
   4. "pasager" înseamnă persoană transportată la bordul unei nave:
   a) în cadrul unui contract de transport; sau
   b) care, cu acordul operatorului de transport, însoţeşte un vehicul sau animale vii făcând obiectul unui contract de transport de mărfuri, care nu intră sub incidenţa acestei convenţii;
  5. "bagaj" înseamnă obiect sau vehicul transportat de către operatorul de transport în cadrul unui contract de transport, cu excepţia:
   a) obiectelor şi vehiculelor transportate în cadrul unui contract de navlosire, al unui conosament sau al altui contract având ca obiect principal transportul de mărfuri; şi
   b) animalelor vii;
   6. "bagajele de cabină" sunt bagaje pe care pasagerul le ia în cabină sau le are în custodia sa şi sub controlul său. Cu excepţia aplicării alineatului (8) al acestui articol şi a articolului 8, bagajele de cabină includ şi bagajele aflate în sau deasupra vehiculului său;
   7. "pierderea sau deteriorarea" bagajelor include şi prejudiciul material rezultat din nepredarea bagajelor către pasager într-un termen rezonabil de la sosirea navei pe care acestea au fost sau trebuiau transportate, dar nu şi din întârzierile provocate de conflicte de muncă;
  8. "transportul" comportă următoarele perioade:
   a) referitor la pasager şi la bagajele sale de cabină, perioada în care pasagerul şi/sau bagajele sale de cabină se află la bordul navei sau în curs de îmbarcare sau debarcare, precum şi perioada în timpul căreia pasagerul şi bagajele sale de cabină sunt transportate pe apă de la ţărm până la navă sau invers, în cazul în care costul acestei operaţiuni este inclus în preţul biletului sau dacă ambarcaţiunea folosită pentru acest transport auxiliar a fost pusă la dispoziţia pasagerului de către operatorul de transport. Cu toate acestea, transportul nu include, în privinţa pasagerului, perioada în care acesta se află într-o gară sau terminal maritim, pe chei sau pe altă instalaţie portuară;
   b) referitor la bagajele de cabină, şi perioada în care pasagerul se află într-o gară sau terminal maritim, pe chei sau pe altă instalaţie portuară, în cazul în care bagajele respective au fost preluate de operatorul de transport, de prepusul sau agentul acestuia şi nu au fost predate pasagerului;
   c) referitor la alte bagaje decât cele de cabină, perioada cuprinsă între momentul în care acestea au fost luate în primire de către operatorul de transport sau de către prepusul sau agentul său, pe ţărm sau la bord, şi momentul în care au fost predate de către operatorul de transport sau de către prepusul sau agentul său;
   9. "transport internaţional" înseamnă transport în care, conform contractului de transport, locul de plecare şi cel de destinaţie fie se află în două state diferite, fie se află în acelaşi stat, dar, conform contractului de transport sau itinerariului stabilit, există un port intermediar de escală pe teritoriul altui stat;
   10. "Organizaţie" înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională;

11.  "Secretar General" înseamnă Secretarul General al Organizaţiei.

ARTICOLUL 1a

Anexă

Anexa la prezenta convenţie face parte integrantă din aceasta.

ARTICOLUL 2

Aplicare

1.  Prezenta convenţie se aplică oricărui transport internaţional dacă:

   a) nava este înmatriculată sau călătoreşte sub pavilionul unui stat parte la prezenta convenţie; sau
   b) contractul de transport a fost încheiat într-unul dintre statele părţi la prezenta convenţie; sau
   c) locul de plecare sau de destinaţie, conform contractului de transport, se află pe teritoriul unui stat parte la prezenta convenţie.

2.  Fără a aduce atingere alineatului (1) din acest articol, Convenţia nu se aplică atunci când transportul este supus unui regim de răspundere civilă din cadrul unei alte convenţii internaţionale privind transportul de pasageri sau bagaje printr-o altă modalitate de transport, în măsura în care dispoziţiile convenţiei respective se aplică obligatoriu transportului pe mare.

ARTICOLUL 3

Răspunderea operatorului de transport

1.  În caz de prejudiciu intervenit în urma decesului sau vătămării corporale a unui pasager, cauzate de un incident maritim, operatorul de transport este răspunzător în măsura în care prejudiciul suferit de pasagerul respectiv în urma fiecărui incident nu depăşeşte 250 000 de unităţi de cont, cu excepţia cazului în care operatorul de transport dovedeşte că incidentul:

   a) a fost cauzat de un act de război, ostilităţi, război civil, insurecţie sau de un fenomen natural cu caracter excepţional, inevitabil şi căruia nu i se poate opune rezistenţă; sau
   b) a fost cauzat în întregime de o acţiune sau o omisiune deliberată a unui terţ.

Dacă şi în măsura în care valoarea prejudiciului depăşeşte limita menţionată mai sus, operatorul de transport este, de asemenea, responsabil, cu excepţia cazului în care dovedeşte că incidentul care a cauzat prejudiciile nu s-a produs din culpa sa sau ca urmare a neglijenţei sale.

2.  În caz de prejudiciu în urma decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, necauzate de un incident maritim, operatorul de transport este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din culpa sau ca urmare a neglijenţei operatorului de transport. Sarcina dovedirii culpei sau a neglijenţei revine solicitantului.

3.  În caz de prejudiciu rezultând din pierderea sau deteriorarea bagajelor de cabină, operatorul de transport este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din culpa sau ca urmare a neglijenţei sale. Prezumţia de culpă sau neglijenţă a operatorului de transport se aplică în cazul unui prejudiciu cauzat de un incident maritim.

4.  În caz de prejudiciu rezultând din pierderea sau deteriorarea altor bagaje decât cele de cabină, operatorul de transport este răspunzător dacă nu poate dovedi că incidentul care a provocat prejudiciul nu a intervenit din culpa sau ca urmare a neglijenţei sale.

5.  În sensul prezentului articol:

   a) "incident maritim" înseamnă naufragiu, răsturnare, coliziune sau eşuare a navei, explozii sau incendii la bord sau defectarea acesteia;
   b) "culpa sau neglijenţa operatorului de transport" include şi culpa sau neglijenţa prepuşilor săi care acţionează în cadrul atribuţiilor lor de serviciu;
   c) "defecţiune a navei" înseamnă funcţionare necorespunzătoare, avarie sau neconformitate cu normele de securitate aplicabile a oricărei părţi a navei sau a echipamentului aferent, în timpul folosirii acestora în scopul evacuării, îmbarcării şi debarcării pasagerilor sau pentru propulsare, manevrare, asigurarea securităţii navigaţiei, acostare, ancorare, sosirea sau plecarea dintr-un loc de staţionare sau de ancorare, controlul avariilor provocate de inundare sau în timpul folosirii acestora pentru lansarea dispozitivelor de salvare; şi
   d) "prejudiciu" nu înseamnă şi daune punitive sau exemplare.

6.  Răspunderea operatorului de transport în conformitate cu prezentul articol se referă exclusiv la prejudiciile cauzate de incidente survenite în timpul transportului. Dovedirea faptului că incidentul care a cauzat prejudiciul a avut loc în timpul transportului, precum şi a amplorii acestuia revine reclamantului.

7.  Nici o dispoziţie din această convenţie nu aduce atingere dreptului de recurs al operatorului de transport împotriva unui terţ şi nici nu îi interzice să invoce în apărarea sa o neglijenţă concurentă, în conformitate cu articolul 6 din prezenta convenţie. Nici o dispoziţie din acest articol nu aduce atingere dreptului de limitare prevăzut la articolele 7 şi 8 din prezenta convenţie.

8.  Prezumţia de culpă sau neglijenţă a unei părţi sau atribuirea sarcinii probei uneia dintre părţi nu împiedică examinarea probelor în favoarea părţii respective.

ARTICOLUL 4

Operatorul de transport de fapt

1.  Dacă efectuarea unei părţi sau a întregului transport a fost încredinţată unui operator de transport de fapt, operatorul de transport este în continuare răspunzător pentru totalitatea transportului, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii. În plus, operatorul de transport de fapt are drepturile şi obligaţiile ce decurg din dispoziţiile prezentei convenţii pentru acea parte a transportului pe care o efectuează.

2.  Operatorul de transport este răspunzător, în ceea ce priveşte transportul efectuat de operatorul de transport de fapt, pentru actele şi omisiunile acestuia, precum şi pentru cele ale prepuşilor şi mandatarilor operatorului de transport de fapt acţionând în cadrul atribuţiilor lor de serviciu.

3.  Orice acord special, în temeiul căruia operatorul de transport îşi asumă obligaţii neimpuse de prezenta convenţie sau renunţă la anumite drepturi conferite de prezenta convenţie, se aplică operatorului de transport de fapt doar dacă acesta îşi dă acordul în mod expres şi în scris.

4.  Atunci când şi în măsura în care atât operatorul de transport, cât şi operatorul de transport de fapt sunt răspunzători, răspunderea lor este solidară.

5.  Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere dreptului de recurs al operatorul de transport şi al operatorului de transport de fapt.

ARTICOLUL 4a

Asigurarea obligatorie

1.  Atunci când pasagerii sunt transportaţi la bordul unei nave înmatriculate într-un stat parte la prezenta convenţie, care are dreptul să transporte peste 12 pasageri, şi în cazul în care prezenta convenţie este aplicabilă, transportorul care efectuează o parte sau totalitatea transportului trebuie să subscrie o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi o garanţie furnizată de o bancă sau o instituţie financiară similară, în scopul acoperirii răspunderii în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager, prevăzute în cadrul prezentei convenţii. Limita asigurării obligatorii sau a altei garanţii financiare nu trebuie să se situeze sub pragul de 250 000 de unităţi de cont per pasager, pentru fiecare incident in parte.

2.  După ce autoritatea competentă a unui stat parte s-a asigurat de îndeplinirea cerinţelor de la alineatul (1), se eliberează pentru fiecare navă un certificat atestând că asigurarea sau garanţia financiară este valabilă, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii. În cazul unei nave înmatriculate într-un stat parte, acest certificat se eliberează sau se vizează de către autoritatea competentă din statul de înmatriculare a navei; în cazul unei nave neînmatriculate într-un stat parte, certificatul poate fi eliberat sau vizat de autoritatea competentă din oricare stat parte. Acest certificat trebuie să respecte modelul prezentat în anexa la prezenta convenţie şi să cuprindă următoarele informaţii:

   a) numele navei, numărul sau literele distinctive şi portul de înmatriculare;
   b) numele şi sediul principal al operatorului de transport care efectuează o parte sau întregul transport;
   c) numărul OMI de identificare a navei;
   d) tipul şi durata garanţiei;
   e) numele şi sediul principal al asiguratorului sau al altei persoane furnizoare de garanţie financiară şi, dacă este cazul, locul unde este constituită asigurarea sau garanţia; şi
   f) perioada de valabilitate a certificatului, care nu trebuie să depăşească perioada de valabilitate a asigurării sau a garanţiei financiare.

3. (a)  Un stat parte poate autoriza o instituţie sau o organizaţie recunoscută de către acesta să elibereze certificatul. Instituţia sau organizaţia trebuie să informeze statul respectiv cu privire la eliberarea fiecărui certificat. În orice caz, statul parte are obligaţia de a garanta în totalitate caracterul complet şi exact al certificatului astfel eliberat şi de a lua măsurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii.

(b)  Un stat parte trebuie să notifice Secretarului General:

   i) responsabilităţile specifice şi condiţiile abilitării instituţiei sau organizaţiei recunoscute de către statul parte;
   ii) retragerea abilitării respective; şi
   iii) data de la care abilitarea sau retragerea acesteia produce efecte.

Abilitarea nu trebuie să producă efecte mai devreme de trei luni de la data de la care aceasta a fost notificată Secretarului General.

(c)  Instituţia sau organizaţia abilitată să elibereze certificate în conformitate cu acest alineat trebuie să fie autorizată să le retragă atunci când condiţiile stabilite pentru eliberarea acestora nu mai sunt îndeplinite. În orice caz, instituţia sau organizaţia trebuie să înştiinţeze statul în numele căruia au fost eliberate certificatele de retragerea acestora.

4.  Certificatul se redactează în limba sau limbile oficiale ale statului care îl eliberează. În cazul în care limba folosită este alta decât engleza, franceza sau spaniola, textul trebuie să includă şi o traducere în una dintre aceste limbi; dacă statul respectiv decide astfel, redactarea în limba sa oficială poate fi omisă.

5.  Certificatul este păstrat la bordul navei, iar o copie a acestuia se depune la autorităţile care ţin registrul de înmatriculare a navei sau, în cazul în care nava nu este înmatriculată într-un stat parte, la autoritatea statului care eliberează sau vizează certificatul.

6.  O asigurare sau altă garanţie financiară nu satisface cerinţele prezentului articol dacă poate înceta să producă efecte din alte cauze decât expirarea perioadei de valabilitate a asigurării sau a garanţiei specificate în certificat, înainte de trei luni de la data preavizului prezentat autorităţilor menţionate la alineatul (5), în cazul în care certificatul nu a fost predat autorităţilor în cauză sau nu s-a eliberat un nou certificat în perioada menţionată. Dispoziţiile precedente se aplică, de asemenea, oricărei modificări care face ca asigurarea sau garanţia financiară să nu mai îndeplinească cerinţele prezentului articol.

7.  Statul de înmatriculare a navei stabileşte, sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, condiţiile de eliberare şi valabilitate a certificatului.

8.  Nici o dispoziţie a acestei convenţii nu trebuie interpretată ca împiedicând un stat parte să se bazeze pe informaţiile obţinute de la alte state, de la Organizaţie sau de la alte organizaţii internaţionale, referitoare la situaţia financiară a asiguratorilor sau a altor furnizori de garanţii financiare în sensul prezentei convenţii. În astfel de cazuri, statul parte care se bazează pe informaţiile respective nu-şi poate declina răspunderea ce îi revine în calitate de stat care a eliberat certificatul.

9.  Certificatele eliberate sau vizate sub responsabilitatea unui stat parte sunt acceptate de celelalte state părţi în sensul prezentei convenţii şi sunt considerate de către acestea ca având aceeaşi valoare ca şi certificatele eliberate sau vizate de ele, chiar dacă sunt eliberate sau atestate pentru o navă care nu este înmatriculată într-un stat parte. Un stat parte poate oricând solicita consultarea statului parte care a eliberat sau vizat certificatul, în cazul în care consideră că asiguratorul sau garantul menţionat în certificatul de asigurare nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îndeplinească obligaţiile impuse de prezenta convenţie.

10.  Orice cerere de despăgubire acoperită de asigurare sau de o altă garanţie financiară, în temeiul prezentului articol, poate fi formulată direct împotriva asiguratorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară. În acest caz, suma menţionată la alineatul (1) constituie limita răspunderii asiguratorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară, chiar dacă operatorul de transport sau operatorul de transport de fapt nu au dreptul la o limitare a răspunderii. Pârâtul poate uza de modalităţile de apărare pe care operatorul de transport menţionat în alineatul (1) are dreptul să le folosească în conformitate cu prezenta convenţie (cu excepţia celor legate de faliment sau lichidare). Pârâtul poate, de asemenea, invoca în apărarea sa faptul că prejudiciul a fost cauzat de fapta intenţionată a asiguratului, dar nu poate invoca nici un alt mijloc de apărare pe care ar fi avut dreptul să-l invoce într-o acţiune intentată de asigurat împotriva lui. În orice caz, pârâtul are dreptul să ceară ca operatorul de transport şi operatorul de transport de fapt să fie implicaţi în procedură.

11.  Orice sumă provenită dintr-o asigurare sau altă garanţie financiară subscrisă în conformitate cu alineatul (1) este disponibilă exclusiv pentru despăgubirile solicitate în temeiul prezentei convenţii şi orice plată efectuată din aceste sume scade valoarea răspunderii provenite din această convenţie cu o sumă echivalentă cu cea plătită.

12.  Un stat parte nu trebuie să permită niciodată ca o navă aflată sub pavilionul său şi căreia i se aplică prezentul articol să fie exploatată, dacă acesteia nu i s-a eliberat un certificat în conformitate cu alineatul (2) sau (15).

13.  Sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, fiecare stat parte trebuie să garanteze că, în conformitate cu dreptul său intern, asigurarea sau garanţia financiară, în limitele specificate la alineatul (1), acoperă toate navele, indiferent de locul de înmatriculare, autorizate să transporte peste 12 pasageri, care intră sau ies dintr-un port aflat pe teritoriul său, în măsura în care prezenta convenţie este aplicabilă.

14.  Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (5), un stat parte poate să notifice Secretarului General că, în sensul alineatului (13), nu este obligatoriu ca navele să aibă la bord sau să prezinte certificatul menţionat la alineatul (2) atunci când intră sau ies dintr-un port aflat pe teritoriul său, cu condiţia ca statul parte care a eliberat certificatul să fi notificat Secretarului General faptul că deţine, în format electronic, documente accesibile tuturor celorlalte state părţi, care atestă existenţa certificatului şi permit statelor părţi să se achite de obligaţiile ce decurg din alineatul (13).

15.  În cazul în care o navă aflată în proprietatea unui stat parte nu este acoperită de o asigurare sau o altă garanţie financiară, dispoziţiile pertinente ale prezentului articol nu sunt aplicabile unei astfel de nave; în această situaţie, nava trebuie să aibă un certificat eliberat de autorităţile competente ale statului de înmatriculare, care să specifice că nava este proprietatea acelui stat şi că răspunderea navei este acoperită în limitele prescrise în conformitate cu alineatul (1). Un astfel de certificat trebuie să respecte cât mai strict posibil modelul indicat la alineatul (2).

ARTICOLUL 5

Bunuri de valoare

Operatorul de transport nu este răspunzător în caz de pierdere sau deteriorare a banilor, titlurilor negociabile, aurului, argintului, bijuteriilor şi accesoriilor, operelor de artă şi a altor obiecte de valoare, cu excepţia celor care au fost depozitate la operatorul de transport cu acordul acestuia şi cu scopul de a fi păstrate în siguranţă, caz în care operatorul de transport este răspunzător până la limita prevăzută la alineatul (3) din articolul 8, dacă nu s-a stabilit o altă limită în conformitate cu articolul 10 alineatul (1).

ARTICOLUL 6

Culpa pasagerului

Dacă operatorul de transport dovedeşte că decesul sau vătămarea corporală a pasagerului, sau pierderea sau deteriorarea bagajelor au intervenit, în parte sau în totalitate, din culpa sau ca urmare a neglijenţei pasagerului, instanţa sesizată poate exonera total sau parţial operatorul de transport de răspundere, în conformitate cu dreptul statului în care se află instanţa respectivă.

ARTICOLUL 7

Limitele răspunderii în caz de deces sau vătămare corporală

1.  Răspunderea operatorului de transport în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager în sensul articolului 3 nu trebuie să depăşească în nici un caz 400 000 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare incident în parte. Dacă, în conformitate cu legea statului în care se află instanţa sesizată, despăgubirile pot fi plătite eşalonat, suma totală corespunzătoare acestor despăgubiri nu poate depăşi limita menţionată mai sus.

2.  Un stat parte poate stabili limita răspunderii menţionată la alineatul (1) prin dispoziţii specifice de drept intern, cu condiţia ca limita răspunderii prevăzută de dreptul intern, dacă există, să nu fie inferioară celei prevăzute la alineatul (1). Un stat parte care face uz de posibilităţile prevăzute în acest alineat trebuie să informeze Secretarul General cu privire la limita răspunderii stabilită sau la faptul că nu există o astfel de limită.

ARTICOLUL 8

Limita răspunderii în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor şi a vehiculelor

1.  Răspunderea operatorului de transport în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor de cabină nu trebuie să depăşească în nici un caz 2 250 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport.

2.  Răspunderea operatorului de transport în caz de pierdere sau deteriorare a vehiculelor, inclusiv a bagajelor transportate în interiorul sau deasupra acestuia, nu trebuie să depăşească în nici un caz 12 700 de unităţi de cont per vehicul pentru fiecare transport.

3.  Răspunderea operatorului de transport în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje decât cele menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să depăşească în nici un caz 3 375 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport.

4.  Operatorul de transport şi pasagerul pot conveni ca răspunderea operatorului de transport să fie redusă cu până la 330 de unităţi de cont în caz de deteriorare a unui vehicul şi până la 149 de unităţi de cont per pasager în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje, sumele respective deducându-se din prejudiciu.

ARTICOLUL 9

Unităţi de cont şi conversie

1.  Unitatea de cont menţionată în prezenta convenţie reprezintă un drept special de tragere conform definiţiei Fondului Monetar Internaţional. Sumele menţionate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4a alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 sunt convertite în moneda naţională a statului în care se află instanţa sesizată, pe baza valorii monedei respective în raport cu dreptul special de tragere la data hotărârii sau la o dată stabilită de comun acord de către părţile implicate. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care este membru al Fondului Internaţional Monetar se calculează în conformitate cu metoda de evaluare aplicată de Fondul Monetar Internaţional în vigoare la data respectivă pentru operaţiunile şi tranzacţiile sale. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional, se calculează în modul stabilit de acest stat.

2.  Cu toate acestea, un stat care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional şi a cărui legislaţie nu permite aplicarea dispoziţiilor alineatului (1) poate, la data ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, dar şi ulterior, să declare că unitatea de cont prevăzută la alineatul (1) este egală cu 15 franci-aur. Francului-aur menţionat în prezentul paragraf îi corespund 65,5 miligrame de aur cu având o fineţe de nouă sute la mie. Conversia francului-aur în moneda naţională se face în conformitate cu legislaţia statului respectiv.

3.  Calculul menţionat la ultima teză de la alineatul (1) şi conversia menţionată la alineatul (2) se fac astfel încât, în măsura posibilului, să exprime în moneda naţională a statului parte aceeaşi valoare reală pentru sumele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), articolul 4a alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8, aşa cum ar rezulta din aplicarea primelor trei teze de la alineatul (1). Statele părţi comunică Secretarului General metoda de calcul în conformitate cu alineatul (1) sau rezultatul conversiei în conformitate cu alineatul (2), după caz, la depunerea instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare a prezentei convenţii sau de aderare la aceasta şi de fiecare dată când se produce o schimbare a acestei metode de calcul sau a rezultatelor.

ARTICOLUL 10

Dispoziţii suplimentare privind limitele răspunderii

1.  Operatorul de transport sau pasagerul pot cădea de acord, în mod expres şi în scris, asupra unor limite mai ridicate ale răspunderii decât cele prevăzute la articolele 7 şi 8.

2.  Dobânzile aferente despăgubirilor şi cheltuielile de judecată nu sunt incluse în limitele răspunderii prevăzute la articolele 7 şi 8.

ARTICOLUL 11

Modalităţi de apărare şi limite în cazul prepuşilor operatorului de transport

Dacă se intentează o acţiune împotriva unui prepus sau agent al operatorului de transport, sau al operatorului de transport de fapt, având ca obiect despăgubirile menţionate în prezenta convenţie, prepusul sau agentul respectiv poate uza, dacă dovedeşte că a acţionat în cadrul atribuţiilor sale de serviciu, de aceleaşi modalităţi de apărare şi limite ale răspunderii pe care operatorul de transport sau operatorul de transport de fapt au dreptul să le invoce în temeiul prezentei convenţii.

ARTICOLUL 12

Cumularea cererilor de despăgubire

1.  Din momentul în care produc efecte, limitele răspunderii prevăzute la articolul 7 şi 8 se aplică sumei totale a despăgubirilor ce pot fi obţinute în urma tuturor solicitărilor intervenite ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, sau a pierderii sau deteriorării bagajelor acestuia.

2.  În ceea ce priveşte transportul efectuat de operatorul de transport de fapt, suma totală ce poate fi solicitată operatorului de transport, operatorului de transport de fapt, prepuşilor şi agenţilor lor acţionând în cadrul atribuţiilor lor de serviciu nu poate depăşi suma cea mai mare ce poate fi imputată fie operatorului de transport, fie operatorului de transport de fapt în conformitate cu prezenta convenţie, însă nici uneia dintre aceste persoane nu i se poate cere să plătească o sumă ce depăşeşte limita care îi este aplicabilă.

3.  În toate situaţiile în care un prepus sau agent al operatorului de transport sau operatorului de transport de fapt poate, în temeiul articolului 11 din prezenta convenţie, să se prevaleze de limitele răspunderii prevăzute la articolele 7 şi 8 din aceasta, suma totală a despăgubirilor imputabilă transportorului, transportorului de fapt sau, dacă este cazul, prepusului sau agentului respectiv, nu trebuie să depăşească aceste limite.

ARTICOLUL 13

Pierderea dreptului de a se prevala de limitele răspunderii

1.  Operatorul de transport pierde dreptul de a beneficia de limitarea răspunderii, prevăzută la articolele 7 şi 8, precum şi la alineatul (1) din articolul 10, dacă se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de o acţiune sau de o omisiune comisă de operatorul de transport fie cu intenţia de a provoca prejudiciul respectiv, fie din imprudenţă şi conştient fiind că este probabil ca acesta să se producă.

2.  Prepusul sau agentul operatorului de transport sau al operatorului de transport de fapt nu au dreptul de a se prevala de aceste limite, dacă se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de o acţiune sau de o omisiune comisă de prepus sau de agent fie cu intenţia de a provoca prejudiciul respectiv, fie din imprudenţă şi fiind conştient că este probabil ca acesta să se producă

ARTICOLUL 14

Temeiul acţiunilor în despăgubire

Nici o acţiune în despăgubire pentru decesul sau vătămarea corporală a unui pasager, sau pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor nu poate fi intentată împotriva operatorului de transport sau operatorului de transport de fapt altfel decât în temeiul prezentei convenţii.

ARTICOLUL 15

Notificarea pierderii sau deteriorării bagajelor

1.  Pasagerul trebuie să adreseze o notificare scrisă operatorului de transport sau agentului său:

  a) în caz de deteriorare vizibilă a bagajelor:
   i) pentru bagajele de cabină, înaintea sau în momentul debarcării;
   ii) pentru celelalte bagaje, înaintea sau în momentul livrării lor;
   b) în caz de deteriorare nevizibilă sau pierdere a bagajelor, în termen de 15 zile de la data debarcării, de la data livrării acestora sau de la data la care livrarea ar fi trebuit să aibă loc.

2.  Dacă pasagerul nu se conformează dispoziţiilor acestui articol, se consideră că, în lipsa probei contrariului, acesta a primit bagajele în stare bună.

3.  Notificarea scrisă nu este necesară dacă starea bagajelor a făcut obiectul unei constatări comune sau al unei inspecţii în momentul primirii.

ARTICOLUL 16

Termenul de prescripţie a acţiunilor

1.  Orice acţiune în despăgubire intentată în urma decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, sau a pierderii sau deteriorării bagajelor se prescrie după doi ani.

2.  Termenul de prescripţie se calculează după cum urmează:

   a) în caz de vătămare corporală, începând de la data debarcării pasagerului;
   b) în caz de deces intervenit în timpul transportului, începând de la data când pasagerul ar fi trebuit să debarce, iar în caz de vătămare corporală survenită în timpul transportului şi în urma căreia pasagerul a decedat după debarcare, începând de la data decesului; termenul nu poate depăşi, însă, trei ani de la data debarcării;
   c) în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor, începând de la data debarcării sau de la data la care debarcarea ar fi trebuit să aibă loc, în funcţie de care este cea mai recentă.

3.  Motivele suspendării sau întreruperii termenului de prescripţie sunt reglementate de legea statului unde se află instanţa sesizată; însă, în nici un caz, o acţiune intentată în temeiul acestei convenţii nu poate fi introdusă după expirarea oricăruia dintre termenele de mai jos:

   a) cinci ani de la data debarcării pasagerului sau de la data la care debarcarea ar fi trebuit să aibă loc, în funcţie de care este cea mai recentă; sau
   b) trei ani de la data când reclamantul a luat cunoştinţă sau ar fi trebuit, în mod normal, să ia cunoştinţă de vătămarea corporală, pierderea sau daunele provocate de incident.

4.  Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la alineatele (1), (2) şi (3) din acest articol, termenul de prescripţie poate fi prelungit în urma unei declaraţii a operatorului de transport sau a unui acord al părţilor, intervenite după incidentul care a dus la intentarea cauzei. Atât declaraţia, cât şi acordul trebuie consemnate în scris.

ARTICOLUL 17

Instanţa competentă

1.  O acţiune intentată în temeiul articolelor 3 şi 4 din această convenţie trebuie introdusă, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele enumerate mai jos, cu condiţia ca aceasta să fie situată într-unul dintre statele părţi la această convenţie şi, în statele în care pot fi sesizate mai multe instanţe, în conformitate cu dreptul intern al fiecărui stat parte în materie de competenţă jurisdicţională.

   a) instanţa din statul în care se află reşedinţa permanentă sau sediului principal al pârâtului; sau
   b) instanţa din statul în care se află locul de plecare sau cel de destinaţie, conform contractului de transport; sau
   c) instanţa din statul în care se află domiciliul sau reşedinţa permanentă a reclamantului, dacă pârâtul are sediul principal pe teritoriul altui stat şi se află sub jurisdicţia acestuia; sau
   d) instanţa din statul în care s-a încheiat contractul de transport, dacă pârâtul are sediul principal pe teritoriul altui stat şi se află sub jurisdicţia acestuia.

2.  Acţiunile intentate în temeiul articolului 4a din prezenta convenţie trebuie introduse, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele competente pentru introducerea unei acţiuni împotriva operatorului de transport sau a operatorului de transport de fapt în conformitate cu alineatul (1).

3.  După incidentul care a cauzat prejudiciul, părţile pot cădea de acord ca cererea de despăgubire să fie înaintă unei alte jurisdicţii sau arbitraj.

ARTICOLUL 17a

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor

1.  Orice hotărâre pronunţată de o instanţă competentă în conformitate cu articolul 17, care este executorie în statul de origine unde nu mai poate face obiectul unei căi de recurs ordinare, este recunoscută toate celelalte state părţi, cu excepţia următoarelor cazuri:

   a) în cazul în care hotărârea a fost obţinută în mod fraudulos; sau
   b) în cazul în care pârâtul nu a fost înştiinţat într-un termen rezonabil şi nu a avut posibilitatea de a-şi susţine apărarea.

2.  O hotărâre judecătorească recunoscută în conformitate cu alineatul (1) este executorie în fiecare stat parte de îndată ce se îndeplinesc procedurile necesare din acel stat. Aceste proceduri nu permit o reexaminare în fond a cererii.

3.  Un stat parte la prezentul protocol poate aplica alte norme pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor, cu condiţia ca acestea să aibă ca efect recunoaşterea şi executarea hotărârilor cel puţin în aceeaşi măsură ca şi pe baza alineatelor (1) şi (2).

ARTICOLUL 18

Nulitatea dispoziţiilor contractuale

Sunt nule şi neavenite toate dispoziţiile contractuale stabilite înaintea incidentului care a cauzat decesul sau vătămarea corporală a unui pasager, pierderea sau deteriorarea bagajelor sale, tinzând să exonereze o persoană răspunzătoare în conformitate cu prezenta convenţie de răspunderea faţă de pasager sau să fixeze limite de răspundere inferioare celor stabilite de prezenta convenţie, cu excepţia celor prevăzute la articolul 8 alineatul (4) sau tinzând să transfere sarcina probei ce incumbă operatorului de transport sau operatorului de transport de fapt sau având ca efect restricţionarea opţiunilor menţionate la articolul 17 alineatul (1) sau (2); cu toate acestea, nulitatea acestor dispoziţii nu implică nulitatea contractului de transport, care rămâne sub incidenţa dispoziţiilor prezentei convenţii.

ARTICOLUL 19

Alte convenţii privind limitarea răspunderii

Prezenta convenţie nu modifică drepturile şi obligaţiile operatorului de transport, ale operatorului de transport de fapt, ale prepuşilor şi agenţilor lor, stabilite prin convenţiile internaţionale privind limitarea răspunderii proprietarilor de nave maritime.

ARTICOLUL 20

Prejudicii cauzate de accidente nucleare

Nimeni nu este considerat răspunzător, în sensul prezentei convenţii, pentru prejudiciile cauzate de un accident nuclear:

   a) dacă exploatatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru un astfel de prejudiciu în temeiul Convenţiei de la Paris din 29 iulie 1960 privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare, astfel cum a fost modificată prin Protocolul adiţional din 28 ianuarie 1964, în temeiul Convenţiei de la Viena din 21 mai 1963 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare sau în temeiul oricărui act de modificare sau protocol în vigoare aferent acestora; sau
   b) dacă exploatatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru un astfel de prejudiciu în conformitate cu dreptul intern privind răspunderea pentru daune de acest tip, cu condiţia ca dreptul respectiv să fie, în toate privinţele, la fel de favorabil persoanelor susceptibile de a suferi prejudicii ca şi Convenţia de la Paris, cea de la Viena sau alte acte de modificare sau protocol în vigoare aferente acestora.

ARTICOLUL 21

Transportul comercial efectuat de autorităţile publice

Prezenta convenţie se aplică transportului comercial efectuat de state sau autorităţi publice în cadrul unui contract de transport în sensul articolului 1.

ARTICOLUL 22

Declaraţie de neaplicare

1.  Oricare dintre părţi poate declara în scris, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, că nu vor aplica convenţia atunci când pasagerul şi transportorul sunt resortisanţii săi.

2.  Orice declaraţie făcută în conformitate cu alineatul (1) din acest articol poate fi retrasă oricând printr-o notificare în scris adresată Secretarului General.

ARTICOLUL 22a

Clauze finale ale Convenţiei

Articolele de la 17 la 25 ale Protocolului din 2002 anexat Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor constituie clauzele finale ale acestei convenţii. În prezenta convenţie, referirile la statele părţi constituie referiri la statele părţi la acest protocol.

CLAUZE FINALE

[Articolele de la 17 la 25 din Protocolul din 2002 anexat Convenţiei de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor.]

ARTICOLUL 17

Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare

1.  Prezentul protocol este deschis pentru semnare la sediul Organizaţiei între 1 mai 2003 şi 30 aprilie 2004, iar apoi rămâne deschis pentru aderare.

2.  Statele îşi pot exprima acordul de a deveni parte la prezentul protocol prin:

   a) semnarea fără rezerve referitoare la ratificare, acceptare sau aprobare; sau
   b) semnarea sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau
   c) aderare.

3.  Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se efectuează prin depunerea unui instrument în acest sens la Secretarul General.

4.  Orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, depus după intrarea în vigoare a unui act de modificare a acestui protocol referitor la toate statele părţi actuale sau după adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a modificărilor referitoare la acele state părţi, se consideră ca aplicându-se acestui protocol astfel cum a fost modificat.

5.  Un stat nu trebuie să-şi dea consimţământul de a respecta prezentul protocol fără a denunţa, în cazul în care este parte:

   (a) Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, semnată la Atena la 13 decembrie 1974;
   (b) Protocolul anexat Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, semnat la Londra, la 19 noiembrie 1976; şi
   (c) Protocolul din 1990, de modificare a Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, semnat la Londra, la 29 martie 1990;
  

producând efecte începând de la data intrării în vigoare a prezentului protocol pentru statul respectiv, în conformitate cu articolul 20.

ARTICOLUL 18

State cu mai multe regimuri juridice

1.  Dacă este alcătuit din mai multe unităţi teritoriale, în care sunt aplicabile regimuri juridice diferite în privinţa chestiunilor tratate în acest protocol, un stat poate declara, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, că prezentul protocol se aplică tuturor unităţilor sale teritoriale sau doar uneia sau mai multora dintre acestea şi îşi poate modifica oricând declaraţia depunând o altă declaraţie.

2.  Orice declaraţie de acest tip trebuie notificată Secretarului General şi trebuie să specifice clar unităţile teritoriale cărora li se aplică acest protocol.

3.  Dacă un stat parte a făcut o astfel de declaraţie:

   a) referirile la statul în care este înmatriculată o navă, privind certificatul de asigurare obligatorie, precum şi cele la statul care a eliberat sau a vizat certificatul se interpretează ca referiri la fiecare unitate teritorială în care este înmatriculată nava şi care eliberează sau vizează certificatul;
   b) referirile la dispoziţiile dreptului intern, la limitele naţionale ale răspunderii şi la moneda naţională se interpretează ca referiri la dispoziţiile dreptului, la limitele de răspundere şi la moneda unităţii teritoriale în cauză; şi
   c) referirile la instanţele şi la hotărârile care trebuie recunoscute de către statele părţi se interpretează ca referiri la instanţe şi, respectiv, hotărâri care trebuie recunoscute de către unitatea teritorială în cauză.

ARTICOLUL 19

Organizaţiile regionale de integrare economică

1.  O organizaţie regională de integrare economică, alcătuită din state suverane care i-au transferat competenţe referitoare la elemente reglementate de prezentul protocol, poate semna, ratifica, accepta, aproba sau adera la acest protocol. O organizaţie regională de integrare economică, parte la acest protocol, are drepturile şi obligaţiile unui stat parte, în măsura în care acea organizaţie regională de integrare economică este competentă în privinţa unor elemente reglementate de prezentul protocol.

2.  Atunci când îşi exercită dreptul de vot în domenii în care este competentă, o organizaţie regională de integrare economică dispune de un număr de voturi egal cu numărul statelor sale componente care sunt părţi la prezentul protocol şi care i-au transferat competenţe în domeniile respective. O organizaţie regională de integrare economică nu îşi poate exercita dreptul de vot atunci când statele sale membre şi-l exercită şi invers.

3.  Atunci când numărul statelor părţi este relevant în sensul prezentului protocol, inclusiv - dar nu limitat la - articolele 20 şi 23 din acesta, organizaţia regională de integrare economică nu este considerată ca stat parte suplimentar, pe lângă membrii săi care sunt şi state părţi.

4.  În momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, organizaţia regională de integrare economică trebuie să adreseze Secretarului General o declaraţie în care să se specifice chestiunile reglementate de prezentul protocol cu privire la care i-au fost transferate competenţe de către statele membre semnatare sau părţi ale prezentului protocol, precum şi orice alte restricţii relevante în raport cu domeniul de aplicare al competenţelor respective. Organizaţia regională de integrare economică trebuie să notifice fără întârziere Secretarului General orice modificare în repartizarea competenţelor specificate în declaraţia menţionată în prezentul alineat, inclusiv noile transferuri de competenţe. Declaraţiile de acest tip sunt comunicate de către Secretarul General, în conformitate cu articolul 24 din prezentul protocol.

5.  Statele părţi care sunt membre ale unei organizaţii regionale de integrare economică, parte, la rândul ei, la prezentul protocol, sunt considerate ca fiind competente în toate chestiunile reglementate de prezentul protocol cu privire la care nu a fost în mod expres declarată sau notificată efectuarea unui transfer de competenţe în temeiul alineatului (4).

ARTICOLUL 20

Intrarea în vigoare

1.  Prezentul protocol intră în vigoare la 12 luni de la data la care cele 10 state fie l-au semnat fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie au depus instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la Secretarul General.

2.  Pentru orice stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la prezentul protocol după ce condiţiile de intrare în vigoare prevăzute la alineatul (1) au fost îndeplinite, prezentul protocol intră în vigoare la trei luni după data depunerii instrumentului corespunzător de către statul respectiv, dar nu înainte de intrarea în vigoare a prezentului protocol, în conformitate cu alineatul (1).

ARTICOLUL 21

Denunţare

1.  Prezentul protocol poate fi denunţat de orice stat parte, în orice moment după data la care intră în vigoare pentru acel stat parte.

2.  Denunţarea se efectuează prin depunerea unui instrument de denunţare la Secretarul General.

3.  Denunţarea produce efecte după 12 luni sau un termen mai lung, specificat în instrumentul de denunţare, de la depunerea sa la Secretarul General.

4.  Între statele părţi la prezentul protocol, denunţarea de către oricare dintre ele a Convenţiei, în conformitate cu articolului 25 din aceasta, nu trebuie interpretată în nici un caz ca o denunţare a Convenţiei astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol.

ARTICOLUL 22

Revizuire şi modificare

1.  Organizaţia poate convoca o conferinţă în scopul revizuirii sau modificării prezentului protocol.

2.  Organizaţia poate convoca o conferinţă a statelor părţi la prezentul protocol în scopul revizuirii sau modificării acestuia, la cererea a cel puţin o treime dintre statele părţi.

ARTICOLUL 23

Modificarea limitelor

1.  Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 22, procedura specială definită în acest articol se aplică doar în scopul modificării limitelor fixate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4a alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol.

2.  La cererea a cel puţin jumătate - dar nu mai puţin de şase - dintre statele părţi la prezentul protocol, orice propunere de modificare a limitelor, inclusiv a sumelor deductibile, specificate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4a alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, este comunicată de către Secretarul General tuturor statelor membre ale Organizaţiei şi tuturor statelor părţi.

3.  Orice modificare propusă şi difuzată după cum se prevede mai sus este prezentată comitetului juridic al Organizaţiei (denumit în continuare comitetul juridic) spre examinare după cel puţin şase luni de la data difuzării.

4.  Toate statele părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, fie că sunt membre ale Organizaţiei, fie că nu, au dreptul să participe la lucrările comitetului juridic în vederea examinării şi adoptării modificărilor.

5.  Modificările se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, prezente şi cu drept de vot în cadrul comitetului juridic, lărgit în conformitate cu alineatul (4), cu condiţia ca cel puţin jumătate din numărul statelor părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, să fie prezente în momentul votării.

6.  În cazul în care hotărăşte cu privire la o propunere de modificare a limitelor, comitetul juridic ţine cont de experienţa acumulată în materie de incidente şi, în special, de volumul prejudiciilor care rezultă în urma acestora, de fluctuaţiile valorice ale monedei şi de efectul modificării propuse asupra costului asigurărilor.

7. (a)  Nicio modificare a limitelor în temeiul prezentului articol nu poate fi examinată înainte de expirarea unui termen de cinci ani de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare şi nici într-un termen mai scurt de cinci ani de la data intrării în vigoare a unei modificări anterioare, adoptate în temeiul prezentului articol.

(b)  Nicio limită nu poate fi majorată astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare unei limite stabilite în Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, majorată cu 6% pe an, calculată ca dobândă compusă de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare.

(c)  Nicio limită nu poate fi mărită astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol, înmulţită cu trei.

8.  Organizaţia notifică orice modificare adoptată în conformitate cu alineatul (5) tuturor statelor părţi. Modificarea se consideră acceptată la sfârşitul unei perioade de 18 luni de la data notificării, cu excepţia cazului în care în această perioadă cel puţin un sfert din statele care erau state părţi la data adoptării modificării transmit Secretarului General că nu acceptă modificarea, situaţie în care modificarea este respinsă şi nu produce nici un efect.

9.  O modificare considerată ca acceptată în conformitate cu alineatul (8) intră în vigoare după 18 luni de la acceptare.

10.  Toate statele părţi au obligaţia să se conformeze modificării, în cazul în care nu denunţă prezentul protocol în conformitate cu articolul 21 alineatele (1) şi (2) cu cel puţin şase luni înainte ca modificarea să intre în vigoare. Denunţarea produce efecte din momentul intrării în vigoare a modificării.

11.  În cazul în care o modificare a fost adoptată, dar perioada de 18 luni pentru acceptarea ei nu a expirat încă, un stat care devine stat parte în timpul acestei perioade are obligaţia să respecte modificarea în cazul în care aceasta intră în vigoare. Un stat care devine stat parte după această perioadă este obligat să respecte o modificare acceptată în conformitate cu alineatul (8). În cazurile menţionate în acest alineat, un stat este obligat să respecte o modificare începând cu momentul în care aceasta intră în vigoare sau cu momentul în care prezentul protocol intră în vigoare pentru statul respectiv, în funcţie de care a intervenit ultima.

ARTICOLUL 24

Depozitar

1.  Prezentul protocol şi orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 se depun la Secretarul General.

2.  Secretarul General:

  a) informează toate statele care au semnat sau care au aderat la prezentul protocol cu privire la:
   i) fiecare nouă semnare sau depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, precum şi la data acestora;
   ii) fiecare declaraţie sau comunicare în sensul articolului 9 alineatele (2) şi (3), al articolului 18 alineatul (1) şi al articolului 19 alineatul (4) din Convenţie astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol;
   iii) data intrării în vigoare a prezentului protocol;
   iv) orice propunere de modificare a limitelor prezentată în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din prezentul protocol;
   v) orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (5) din prezentul protocol;
   vi) orice modificare considerată ca acceptată în temeiul articolului 23 alineatul (8) din prezentul protocol, precum şi la data la care această modificare intră în vigoare în conformitate cu alineatele (9) şi (10) din acest articol;
   vii) depunerea oricărui instrument de denunţare a prezentului protocol, la data depunerii, precum şi la data intrării sale în vigoare;
   viii) orice comunicare prevăzută de unul din articolele din prezentul protocol;
   b) transmite copii certificate conform ale prezentului protocol tuturor statelor care au semnat prezentul protocol sau au aderat la acesta.

3.  De îndată ce prezentul protocol intră în vigoare, textul acestuia se transmite de către Secretarul General la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru înregistrare şi publicare în conformitate cu articolul 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL 25

Limbi

Prezentul protocol este redactat într-un singur exemplar original în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă, fiecare text fiind autentic.

ADOPTAT LA LONDRA, la 1 noiembrie 2002.

DREPT CARE, subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de guvernele lor respective, au semnat prezentul protocol.

ANEXĂ LA CONVENŢIA DE LA ATENA

CERTIFICAT DE ASIGURARE SAU ALTĂ GARANŢIE FINANCIARĂ PRIVIND RĂSPUNDEREA ÎN CAZ DE DECES SAU VĂTĂMARE CORPORALĂ A PASAGERILOR

Eliberat în conformitate cu dispoziţiile articolului 4a din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

Numele navei

Numărul sau literele distinctive

Numărul OMI de identificare a navei

Portul de înmatriculare

Numele şi adresa completă a sediului principal al operatorului de transport care efectuează de fapt transportul

Prin prezenta se certifică că nava menţionată mai sus este asigurată printr-o poliţă de asigurare sau altă garanţie financiară care îndeplineşte condiţiile cerute la articolul 4a din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor.

Tipul de garanţie ..................................................................................................................

Durata garanţiei ..............................................................................................................

Numele şi adresa asiguratorului (asiguratorilor) şi/sau garantului (garanţilor)

Numele ..................................................................................................................................................

Adresa …………………………………………………………………..............................

..............................................................................................................................

Prezentul certificat este valabil până la ………………….............................................

Eliberat sau vizat de guvernul ………………………………….............................................

……………………………………………….………………………………….

(Denumirea completă a statului)

SAU

Dacă un stat parte se prevalează de dispoziţiile alineatului (3) din articolul 4a, se utilizează următoarea formulare:

Prezentul certificat este eliberat sub autoritatea guvernului ......................................................................

(denumirea completă a statului) de către ...............................................................(numele instituţiei sau organizaţiei)

Întocmit la ........................................... în ...................................

(Locul) (Data)

……………………………………………………………………

(Semnătura şi funcţia celui care eliberează sau vizează certificatul)

Notă explicativă

1.  Pe lângă denumirea statului se poate adăuga şi cea a autorităţii publice competente din ţara în care se eliberează certificatul.

2.  Dacă suma totală a garanţiei provine din mai multe surse, trebuie indicată suma provenită de la fiecare dintre acestea.

3.  Dacă garanţia este furnizată sub mai multe forme, acestea trebuie enumerate.

4.  La rubrica "Durata garanţiei" trebuie precizată data de la care garanţia produce efecte.

5.  La rubrica "Adresa asiguratorului (asiguratorilor) şi/sau a garantului (garanţilor) trebuie indicat sediul principal al asiguratorului (asiguratorilor) şi/sau a garantului (garanţilor). Dacă este cazul, trebuie indicat şi sediul unde s-a încheiat asigurarea sau garanţia.

ANEXA II

Rezerva OMI 2006

(1) JO C 318, 23.12.2006, p.195.
(2) JO C 229, 22.9.2006, p. 38.
(3) Poziţia Parlamentului European din 25 aprilie 2007.
(4) Introduceţi referinţa deciziei de adoptare a Consiliului.
(5) JO L 324, 29.11.2002, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) Nr. 93/2007 al Comisiei (JO L 22, 31.1.2007, p. 12).).
(6) JO L 208, 5.8.2002, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 (JO L 394, 30.12.2006, p. 1).
(7) JO L 158, 23.6.1990, p. 59.
(8)* Data intrării sale în vigoare sau data intrării în vigoare a Convenţiei de la Atena din 2002 pentru Comunitate, în funcţie de care a intervenit ultima.
(9)* Data intrării sale în vigoare sau data intrării în vigoare a Convenţiei de la Atena din 2002 pentru Comunitate, în funcţie de care a intervenit ultima.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate