Parlamentul European,

–   având în vedere Cartea verde a Comisiei privind acţiunile în despăgubiri în cazul încălcării normelor comunitare privind concurenţa (COM(2005)0672) (Cartea verde privind acţiunile în despăgubiri),

‐   având în vedere raportul Comisiei privind politica de concurenţă pe anul 2004 (SEC(2005)0805),

‐   având în vedere rezoluţia sa din 15 noiembrie 1961, ca răspuns la solicitarea Consiliului de Miniştri CEE ca Parlamentul să fie consultat cu privire la propunerea de regulament iniţial de aplicare a articolelor 85 şi 86 din Tratatul CEE(1),

‐   având în vedere Nota Comisiei privind cooperarea dintre autorităţile naţionale de concurenţă şi Comisie în instrumentarea cauzelor care intră sub incidenţa articolelor 85 şi 86 din Tratatul CE(2),

‐   având în vedere concluziile preşedinţiei Consiliului European de la Lisabona din 23 şi 24 martie 2000, ale Consiliului European de la Gothenburg din 15 şi 16 iunie 2001, ale Consiliului European de la Laeken din 14 şi 15 decembrie 2001, ale Consiliului European de la Barcelona din 15 şi 16 martie 2002 şi Consiliilor Europene de la Bruxelles din 20 şi 21 martie 2003, 25 şi 26 martie 2004, 22 şi 23 martie 2005 şi 23 şi 24 martie 2006,

‐   având în vedere raportul publicat de Grupul la nivel înalt în noiembrie 2004, intitulat "Înfruntarea provocărilor - Strategia de la Lisabona pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă",

‐   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat(3), Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfăşurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 şi 82 din Tratatul CE(4) şi Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi(5),

‐   având în vedere instrumentele internaţionale care recunosc dreptul la protecţie juridică eficientă, în special, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi protocoalele la acestea,

‐   având în vedere articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele anexate acesteia,

‐   având în vedere articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(6),

‐   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A6–0133/2007),

A.   întrucât politica din domeniul concurenţei a făcut de la bun început parte din proiectul de integrare europeană şi este un element cheie în cadrul procesului de construcţie a Uniunii Europene,

B.   întrucât concurenţa liberă şi loială este esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona-Göteborg, pentru vitalitatea pieţei interne, excelenţa antreprenorială, interesele consumatorilor şi obiectivele Uniunii Europene, în timp ce comportamentul anticoncurenţial dăunează acestor obiective,

C.   întrucât articolele 81 şi 82 din Tratatul CE sunt dispoziţii de ordine publică care au efect direct şi care ar trebui să fie automat aplicate de către autorităţile competente; întrucât aceste prevederi creează drepturi între persoane pe care autorităţile judiciare naţionale ar trebui să le protejeze eficient, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, inclusiv cu hotărârea acesteia în cauza 26/62 (Van Gend & Loos)(7), remarcabilă, în special, pentru că a fost prima dintr-o serie de cauze asemănătoare,

D.   întrucât în statele membre dreptul concurenţei este aplicat, în special, prin canale de drept public şi există diferenţe şi obstacole considerabile la nivelul statelor membre care pot împiedica potenţialii reclamanţi să iniţieze acţiuni judiciare în despăgubiri,

E.   întrucât Curtea de Justiţie consideră că, în absenţa unor norme comunitare care să reglementeze dreptul victimelor de a pretinde despăgubiri în faţa autorităţilor judiciare naţionale, este de competenţa sistemului juridic naţional al fiecărui stat membru să desemneze instanţele competente şi să stabilească norme procedurale detaliate, care să se aplice în cazul acţiunilor menite să apere drepturile persoanelor, care decurg direct din dreptul comunitar, cu condiţia ca aceste norme să nu fie mai puţin favorabile decât cele care se aplică la nivel naţional în cazul acţiunilor similare (principiul echivalenţei) şi cu condiţia ca acestea să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea practică a drepturilor conferite de dreptul comunitar (principiul eficienţei),

F.   întrucât în faţa autorităţilor judiciare naţionale acţiunile individuale sunt utilizate rar şi doar în mod excepţional, astfel cum se menţionează în Regulamentul (CE) nr. 1/2003 se indică necesitatea adoptării unor măsuri care să faciliteze introducerea de acţiuni în despăgubiri; întrucât asemenea măsuri ar trebui să sporească conformitatea cu dreptul CE al concurenţei, ţinând seama de diferitele norme procedurale şi mijloace probatorii din statele membre; întrucât aceasta nu trebuie să conducă la o situaţie în care întreprinderile implicate în activităţi economice legale riscă să fie nevoite să plătească daune nejustificate, sau să îşi schimbe comportamentul economic pentru a evita procese costisitoare,

G.   întrucât consumatorii şi întreprinderile care au suferit un prejudiciu în urma încălcării normelor concurenţiale ar trebui să aibă dreptul la despăgubiri,

H.   întrucât evoluţiile normelor de drept civil european, în special în ceea ce priveşte accesul la justiţie, nu au ţinut pasul cu evoluţiile recente ale dreptului concurenţei pe piaţa internă comunitară,

I.   întrucât în cauza C-453/99(8), Curtea de Justiţie a hotărât că, pentru a garanta întreaga eficacitate a articolului 81 din tratat, persoanele fizice şi întreprinderile pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciul adus în urma unui contract sau a unui comportament care restrânge sau denaturează concurenţa,

J.   întrucât mecanismele de atac existente în cazul încălcării normelor anticoncurenţiale la nivel european nu garantează eficacitatea articolului 81 din tratat, în special în ceea ce priveşte cei care suferă o daună,

K.   întrucât multe state membre caută modalităţi pentru o mai bună protejare a consumatorilor prin autorizarea acţiunilor colective şi întrucât existenţa unor acţiuni diferite în acest sens pot duce la distorsionarea concurenţei pe piaţa internă,

L.   întrucât orice propunere din partea Comisiei, în domenii care nu ţin de competenţa sa exclusivă, trebuie, în conformitate cu tratatul, să respecte principiul subsidiarităţii şi cel al proporţionalităţii,

1.   atrage atenţia asupra faptului că normele comunitare în domeniul concurenţei nu ar mai avea un efect de descurajare şi eficacitatea lor a fi compromisă dacă o persoană care ar acţiona ilegal ar putea beneficia de avantaje pe piaţă sau de imunitate pentru actele sale ilegale, datorită obstacolelor în calea cererilor de despăgubire; consideră că ar trebui facilitată introducerea de acţiuni în justiţie de către reprezentanţii interesului public şi de către victime;

2.   consideră că cetăţenii sau întreprinderile care au suferit prejudicii în urma încălcării dreptului concurenţei ar trebui să aibă posibilitatea de a cere despăgubiri pentru pierderile lor;

3.   salută faptul că Curtea de Justiţie a recunoscut dreptul victimelor care au suferit pierderi ca urmare a comportamentului anticoncurenţial, de a introduce acţiuni juridice "stand alone" sau "follow on" în vederea despăgubirii; salută, prin urmare, Cartea verde privind acţiunile în despăgubiri, precum şi lucrările preliminare legate de aceasta;

4.   solicită ca, în vederea promovării concurenţei şi nu a litigiului, să se promoveze înţelegerile extrajudiciare rapide şi pe cale amicală şi facilitarea acordurilor în cazul cererilor de despăgubire generate de comportamentul anticoncurenţial şi subliniază că, în cazul în care partea care se presupune că a încălcat normele privind concurenţa susţine şi dovedeşte că s-au acordat despăgubiri pentru daunele cauzate înainte de încheierea procedurilor, aceasta să fie considerată ca circumstanţă atenuantă în stabilirea sumei daunelor-interese ce trebuie acordate; salută, de asemenea, faptul că autorităţile responsabile în materie de concurenţă în Uniunea Europeană pot avea, într-o anumită măsură, un rol instituţional de arbitraj prin gestionarea procedurilor de arbitraj, inclusiv prin desemnarea de arbitri la cererea părţilor;

5.   consideră, prin urmare, că sistemele juridice din statele membre ar trebui să prevadă proceduri civile eficiente, care să permită solicitarea de despăgubiri în cazul prejudiciilor cauzate de încălcarea legislaţiei anticoncurenţiale;

6.   consideră că introducerea de acţiuni juridice personale ar trebui să fie complementară şi compatibilă cu acţiunea de control public, care, la rândul său, ar putea deveni strategică şi mai selectivă, concentrându-se asupra celor mai importante chestiuni şi cauze; consideră, cu toate acestea, că asemenea schimbare în abordare nu ar trebui să constituie o justificare pentru a aloca resurse insuficiente autorităţilor de concurenţă;

7.   solicită ca articolele 81 şi 82 din tratat să fie aplicate în mod uniform, indiferent de natura administrativă sau judiciară a autorităţii care a adoptat decizia; consideră că deciziile adoptate de autorităţile judiciare ar trebui să fie conforme cu şi să reflecte principiile comune de securitate şi eficienţă care evită denaturările şi neconcordanţele din cadrul Uniunii; consideră că obiectivul ar trebui să fie acela de a se ajunge la proceduri şi la o situaţie în care o hotărâre anterioară definitivă emisă de o autoritate naţională de concurenţă sau de o autoritate judiciară naţională este obligatorie în toate statele membre, în măsura în care părţile şi circumstanţele cauzei sunt aceleaşi;

8.   subliniază că formarea autorităţilor judiciare în domeniul dreptului concurenţei este esenţială pentru a asigura calitatea hotărârilor lor, precum şi importanţa gestionării procedurilor de către organisme specializate sau de înaltă calificare;

9.   susţine că, pentru a proteja concurenţa şi drepturile victimelor, toate autorităţile judiciare care pun în aplicare normele dreptului comunitar al concurenţei ar trebui să poată adopta măsuri provizorii, să dispună măsuri de anchetă şi să se folosească, atunci când este necesar, de competenţele lor de anchetă;

10.   subliniază că, în scopul stabilirii faptelor relevante în aplicarea articolelor 81 şi 82 din tratat, autorităţile judiciare naţionale ar trebui să beneficieze de competenţe de executare comparabile cu cele conferite autorităţilor de concurenţă comunitare, şi că, pentru a asigura conformitatea, este necesară consolidarea cooperării dintre autorităţile de concurenţă naţionale şi instanţele naţionale şi în cadrul autorităţilor judiciare naţionale;

11.   subliniază că autorităţile competente care pun în aplicare normele comunitare în domeniul concurenţei trebuie să dispună de criterii omogene pentru stabilirea sarcinii probei; observă că poate fi necesar să se ţină cont de diferenţele dintre informaţiile de care dispun părţile; propune ca, în procedurile judiciare, faptele să fie considerate dovedite atunci când autoritatea judiciară competentă este convinsă de existenţa unei încălcări şi a unui prejudiciu, precum şi de o legătură cauzală între cele două;

12.   solicită ca autorităţile judiciare responsabile cu aplicarea dreptului concurenţei să aibă competenţa de a ordona accesul la informaţii pertinente pentru soluţionarea acţiunilor în despăgubiri, sub rezerva audierii prealabile a celeilalte părţi, cu excepţia cazurilor urgente, prin intermediul unor măsuri proporţionale aflate sub controlul lor; subliniază că, în ceea ce priveşte accesul la informaţii pertinente pentru soluţionarea acţiunilor, trebuie să se respecte legitimitatea secretului profesional în relaţiile dintre avocaţi şi clienţii lor, secretele comerciale ale operatorilor economici şi legislaţia privind secretele de serviciu; invită Comisia să elaboreze, în cel mai scurt timp, o comunicare privind prelucrarea informaţiilor confidenţiale de către autorităţile care aplică dreptul comunitar în domeniul concurenţei;

13.   îndeamnă statele membre să accepte faptul că constatarea definitivă a infracţiunii de către o autoritate naţională de concurenţă, care a fost, dacă este cazul, confirmată printr-o cale de atac, constituie, în mod automat, dovada suficientă prima facie de vinovăţie în cadrul acţiunilor civile de aceeaşi natură, cu condiţia ca pârâtul să fi avut posibilitatea de a se apăra în cadrul procedurii administrative;

14.   consideră, de asemenea, că nu este necesar să se discute şi să se prescrie la nivel comunitar necesitatea de a numi experţi;

15.   consideră că regulamentul propus privind legislaţia aplicabilă obligaţiilor necontractuale ("Roma II") ar trebui să ofere o soluţie satisfăcătoare, cu excepţia cazului în care comportamentul anticoncurenţial afectează concurenţa în mai multe state membre şi că ar trebui, prin urmare, prevăzută o regulă specială privind asemenea cazuri;

16.   îndeamnă autorităţile judiciare naţionale să coopereze pentru a proteja informaţiile confidenţiale şi pentru a asigura eficienţa programelor de clemenţă; consideră că în eventualitatea unui conflict privind accesul şi prelucrarea acestui tip de informaţii, aflate la dispoziţia membrilor Reţelei Europene de Concurenţă (REC), acesta trebuie soluţionat în lumina interpretării dreptului comunitar furnizat de Curtea de Justiţie;

17.   subliniază că daunele acordate reclamanţilor ar trebui să fie compensatorii şi ar trebui să nu depăşească prejudiciul efectiv (damnum emergens) şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), pentru a evita îmbogăţirea fără justă cauză, iar capacitatea victimei de a micşora impactul daunei şi pierderile să poate fi luată în considerare; cu toate acestea, în cazul cartelurilor, este de părere că primii solicitanţi care cooperează cu autorităţile de concurenţă în programe de clemenţă nu ar trebui să fie ţinuţi răspunzători solidar sau individual, alături de ceilalţi făptuitori şi că dobânzile ar trebui calculate de la data încălcării;

18.   consideră că orice măsură propusă trebuie să respecte întru totul ordinea publică a statelor membre, în special în ceea ce priveşte daunele punitive;

19.   subliniază că statele membre ar trebui să ia în considerare faptul că posibilitatea pârâţilor de a susţine că toate sau o parte a câştigurilor realizate ca urmare a încălcării comise au fost transferate către părţi terţe (apărarea de tip "passing-on"- a trece mai departe) ar împiedica stabilirea exactă a daunelor produse şi a legăturii de cauzalitate;

20.   este de acord cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie conform căreia toate victimele trebuie să aibă posibilitatea de a introduce acţiuni în justiţie; împărtăşeşte opinia că statele membre care oferă posibilitatea introducerii de acţiuni pentru daune indirecte ar trebui să acorde pârâţilor apărarea "passing-on", pentru a evita posibilitatea îmbogăţirii fără justă cauză; remarcă faptul că este prin urmare esenţial să existe un mecanism de gestionare a cererilor minore multiple;

21.   consideră că, în interesul justiţiei şi din motive de economie, rapiditate şi coerenţă, victimele ar trebui să poată introduce acţiuni colective, direct sau prin organizaţii cu acest obiect de activitate, stabilit prin statut;

22.   remarcă faptul că, în cadrul procedurilor judiciare pentru daune rezultate din comportament anticoncurenţial, între reclamant şi pârât va exista în multe cazuri o asimetrie în ceea ce priveşte resursele şi că, în asemenea cazuri, reclamanţii ar trebui să nu fie descurajaţi să înainteze acţiuni în despăgubiri bine fondate, de teama unor costuri juridice excesive, inclusiv a cheltuielilor pârâtului, în cazul în care cad în pretenţii; sugerează, prin urmare, că autorităţile judiciare ar trebui să fie capabile să ţină cont de situaţia economică diferită a părţilor şi, acolo unde este cazul, să facă o evaluare la iniţierea procedurilor; consideră că nivelul costurilor ar trebui să se bazeze pe criterii rezonabile şi obiective, care să ţină seama de natura procesului şi ar trebui să includă costurile generate de procedurile juridice;

23.   recomandă ca, în programele de asistenţă judiciară care se pot adopta în mod justificat pentru a facilita introducerea de acţiuni individuale în justiţie pentru despăgubirea daunelor produse de comportamentul anticoncurenţial, să se stabilească condiţii clare în ceea ce priveşte supravegherea procedurilor şi rambursarea asistenţei, în special atunci când cauza este soluţionată, iar făptuitorul este obligat să plătească cheltuielile inerente;

24.   consideră că termenele de prescripţie stabilite la nivel naţional pentru acţiuni de încălcare a normelor comunitare în domeniul concurenţei ar trebui să permită introducerea de acţiuni în termen de un an de la o decizie a Comisiei sau a unei autorităţi naţionale de concurenţă cu privire la încălcarea acelor norme (sau, în cazul unei căi de atac, în termen de un an de la încheierea acesteia); consideră că, în cazul în care nu există o asemenea decizie, ar trebui să fie posibilă introducerea de acţiuni în despăgubiri pentru încălcarea articolelor 81 şi 82 din tratat, a normelor comunitare în domeniul concurenţei, oricând pe parcursul perioadei în care Comisia are dreptul să decidă impunerea unei amenzi pentru acele încălcări; consideră că, termenul se suspendă pe durata oricăror discuţii formale sau a medierii între părţi;

25.   sugerează că termenul de prescripţie aplicat pentru dreptul de a pretinde despăgubiri în caz de încălcare a dreptului concurenţei ar trebui suspendat din momentul în care Comisia sau autoritatea naţională de concurenţă din unul sau mai multe state membre deschide o anchetă cu privire la această încălcare;

26.   subliniază că introducerea de acţiuni în despăgubiri individuale nu aduce atingere competenţelor de executare sau responsabilităţilor Comisiei, conferite prin tratat, în domeniul dreptului concurenţei;

27.   îndeamnă Comisia să adopte, cât mai curând posibil, orientări privind asigurarea de asistenţă părţilor la determinarea daunelor suferite şi stabilirea legăturii de cauzalitate; solicită, de asemenea, să se acorde prioritate elaborării unei comunicări privind introducerea de acţiuni în justiţie independente, care să includă recomandări pentru introducerea cererilor precum şi exemple pentru cele mai frecvente cauze;

28.   solicită Comisiei să pregătească o carte albă cu propuneri amănunţite privind facilitarea introducerii de acţiuni în despăgubiri individuale "stand alone" şi "follow on" pentru încălcarea normelor comunitare în domeniul concurenţei, care să abordeze, de o manieră cuprinzătoare, problemele ridicate în prezenta rezoluţie şi să propună, dacă este cazul, un cadru juridic adecvat; invită, de asemenea, Comisia să includă propuneri de consolidare a cooperării între toate autorităţile responsabile pentru aplicarea normelor comunitare în domeniul concurenţei;

29.   consideră că orice iniţiativă a Comisiei privind dreptul victimelor de a solicita despăgubiri în faţa instanţele naţionale trebuie să fie însoţită de un studiu de impact;

30.   invită Comisia să coopereze îndeaproape cu autorităţile naţionale competente din statele membre în vederea diminuării tuturor obstacolelor transfrontaliere care împiedică cetăţenii europeni şi întreprinderile să iniţieze acţiuni transfrontaliere pentru solicitarea de despăgubiri, în caz de încălcare a normelor comunitare în domeniul concurenţei în statele membre; consideră că, dacă este necesar, Comisia ar trebui să iniţieze acţiuni în justiţie pentru a elimina aceste obstacole;

31.   îndeamnă acele state membre în care cetăţenii şi întreprinderile nu au încă dreptul efectiv de a solicita despăgubiri, să îşi adapteze codul de procedură civilă în consecinţă;

32.   subliniază că Parlamentul ar trebui să deţină rolul de co-legislator în domeniul dreptului concurenţei şi că ar trebui să fie informat în mod periodic cu privire la introducerea de acţiuni individuale;

33.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi partenerilor sociali.

(1) JO 61, 15.11.1961, p. 1409. (2) JO C 313, 15.10.1997, p. 3. (3) JO L 1, 4.1.2003, p. 1. (4) JO L 123, 27.4.2004, p. 18 (5) JO L 24, 29.1.2004, p. 1. (6) JO C 364, 18.12.2000, p. 1. (7) Cauza 26/62, NV Algemene Transport-en Expeditie Onderneming van Gend en Loos v Netherlands Inland Revenue Administration [1963] ECR-1. (8) Cauza C-453/99, Courage Ltd v Crehan [2001] ECR I-6297 şi hotărârea din 13 iulie 2006 în cauzele comune C-295/04 până la 298/04, Manfredi şi alţii c. Lloyd Adriatico Assicurazioni SpA şi alţii,Culegerea de jurisprudenţă a Curţii de Justiţie 2006, p. I - 6619.