Parlamentul European,

–   având în vedere articolele 16, 49 şi 50, articolul 95 alineatul (1) şi articolul 152 din Tratatul CE,

–   având în vedere articolul 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–   având în vedere hotărârile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (Curtea de Justiţie) din 28 aprilie 1998 în cauza C-120/95, Decker(1) din 28 aprilie 1998 în cauza C-158/96, Kohll (2), din 12 iulie 2001 în cauza C-157/99, Geraets-Smits şi Peerbooms(3), din 12 iulie 2001 în cauza C-368/98, Vanbraekel(4), din 25 februarie 2003 în cauza C-326/00, IKA(5), din 13 mai 2003 în cauza C-385/99, Müller-Fauré şi Van Riet(6), din 23 octombrie 2003 în cauza C-56/01, Inizan(7), din 18 martie 2004 în cauza C-8/02, Leichtle(8) şi din 16 mai 2006 în cauza C-372/04, Watts(9),

–   având în vedere Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile pe piaţa internă(10) şi în special articolul 2 alineatul (2) litera (f) şi considerentele 22 şi 23,

–   având în vedere comunicarea Comisiei din 26 septembrie 2006 intitulată "Consultarea cu privire la acţiunea comunitară în domeniul serviciilor de îngrijire a sănătăţii" (SEC (2006)1195/4),

–   având în vedere rezoluţia sa din 9 iunie 2005 privind mobilitatea pacienţilor şi evoluţia îngrijirilor medicale în cadrul Uniunii Europene(11),

–   având în vedere concluziile Consiliului privind valorile şi principiile comune ale sistemelor de sănătate din Uniunea Europeană(12),

–   având în vedere articolul 152 alineatul (5) din Tratat, care consacră principiul subsidiarităţii în materie de îngrijire a sănătăţii, şi având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială pentru muncitorii salariaţi, lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi pentru membrii de familie ai acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii(13), având în vedere Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de asigurare socială(14),

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor şi avizele Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale şi Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (A6-0173/2007),

A.   întrucât statele membre sunt responsabile pentru organizarea, gestionarea, furnizarea şi finanţarea sistemelor de îngrijire a sănătăţii, care diferă în funcţie de stat,

B.   întrucât Curtea de Justiţie a pronunţat o serie de hotărâri, precum cele privind aspectele accesului la asistenţa medicală şi stabilirea criteriilor pentru procedurile în vederea autorizării prealabile sau pentru rambursarea costurilor, care autorizează cetăţenii UE să se deplaseze liber pentru a obţine asistenţă medicală în alt stat membru,

C.   întrucât, în concluziile sale privind valorile şi principiile comune ale sistemelor de sănătate din Uniunea Europeană, Consiliul a adoptat o declaraţie a celor 25 de miniştri ai sănătăţii din Uniunea Europeană referitoare la valorile şi principiile comune care stau la baza sistemelor de sănătate din Europa,

Principii

1.   consideră că mobilitatea transnaţională a pacienţilor şi a cadrelor medicale se va accentua în viitor, pacienţii beneficiind astfel de mai multe opţiuni; consideră că ar trebui să se asigure pentru toţi cetăţenii europeni, indiferent de venitul sau locul lor de reşedinţă, accesul echitabil, la preţ accesibil şi în timp util la asistenţa medicală, în conformitate cu principiile universalităţii, calităţii, siguranţei, continuităţii şi solidarităţii, contribuind astfel la coeziunea socială şi teritorială a Uniunii şi asigurând în acelaşi timp durabilitatea financiară a sistemelor naţionale de îngrijire a sănătăţii; consideră că, în conformitate cu aceste principii, mobilitatea pacienţilor şi a specialiştilor poate contribui la îmbunătăţirea accesului şi a calităţii asistenţei medicale;

2.   observă că statele membre nu promovează suficient serviciile de sănătate, ceea ce duce la o limitare a drepturilor pacienţilor;

3.   reaminteşte că statele membre care au pus în aplicare jurisprudenţa existentă a Curţii de Justiţie nu au înregistrat nicio creştere semnificativă a bugetelor sănătăţii publice ca urmare a mobilităţii crescute a pacienţilor;

4.   ţine seama de faptul că statele membre pot doar să introducă un sistem de autorizaţie prealabilă dacă s-a dovedit că deplasarea transfrontalieră a pacienţilor are un efect negativ asupra echilibrului financiar al bugetului naţional de sănătate; îndeamnă statele membre să ţină seama de posibilitatea de a se folosi de o perioadă de probă pe parcursul căreia să nu se utilizeze nicio autorizaţie prealabilă;

5.   subliniază că mobilitatea pacienţilor şi mobilitatea profesională nu ar trebui să reprezinte o scuză pentru incapacitatea unui stat membru de a investi în propriul său sistem de asistenţă medicală;

6.   subliniază că accesul la asistenţa medicală transfrontalieră este necesar pentru a asigura libera circulaţie a cetăţenilor în interiorul Comunităţii şi contribuie la creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă şi al concurenţei în statele membre;

7.   menţionează necesitatea reducerii birocraţiei legate atât de utilizarea, cât şi de furnizarea de servicii de sănătate transfrontaliere;

8.   observă că, pentru a reduce birocraţia legată de utilizarea serviciilor de sănătate transfrontaliere, este necesară îmbunătăţirea sistemelor electronice de identificare a pacienţilor şi de introducere a cererilor de rambursare;

9.   invită Comisia să încurajeze statele membre să susţină în mod activ introducerea e-sănătăţii şi a telemedicinei;

10.   subliniază că, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului, statele membre deţin responsabilitatea furnizării unor servicii de asistenţă medicală eficiente şi de o înaltă calitate cetăţenilor lor; subliniază că, în acest scop, ar trebui să poată folosi instrumentele de reglementare adecvate, atât la nivelul UE, cât şi la nivel multilateral şi bilateral, să-şi gestioneze sistemele naţionale de sănătate şi autorităţile în domeniul sănătăţii şi, în exercitarea acestei competenţe, trebuie să respecte întotdeauna dispoziţiile Tratatelor şi principiul subsidiarităţii;

11.   subliniază că dispoziţiile Tratatului, inclusiv dispoziţiile specifice referitoare la serviciile de interes economic general, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie se aplică serviciilor de sănătate şi subliniază că furnizorii de servicii de sănătate sunt pe deplin îndreptăţiţi să se stabilească şi să furnizeze servicii în orice stat membru, în conformitate cu normele naţionale şi comunitare; subliniază, de asemenea, că pacienţii sunt pe deplin îndreptăţiţi să caute asistenţă medicală în orice state membru;

12.   observă că, deşi sistemele de îngrijire a sănătăţii nu se află în sfera de competenţă a Comunităţii, unele aspecte legate de aceste sisteme, precum accesul la medicamente şi tratamente, informarea pacienţilor şi libertatea de circulaţie a societăţilor de asigurări şi a cadrelor medicale, au un caracter transfrontalier; constată că aceste aspecte trebuie abordate de către Uniunea Europeană;

13.   reaminteşte că pacienţii trebuie să poată beneficia, în orice situaţie, de un acces egal şi de un tratament adecvat, care să fie cât mai aproape de domiciliul lor şi disponibil în limba maternă; estimează în acest sens că ar trebui să se asigure o mai bună aplicare a Directivei 89/105/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate(15), pentru a accelera termenele de introducere pe piaţă a medicamentelor, a susţine inovaţia şi siguranţa medicamentelor şi a promova utilizarea unei proceduri centralizate de autorizare a introducerii pe piaţă;

14.   subliniază că statele membre ar trebui să trateze rezidenţii unui alt stat membru în mod echitabil în ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate, indiferent dacă aceştia sunt pacienţi publici sau privaţi;

15.   subliniază că pacienţii ar trebui să aibă acces la informaţiile pe baza cărora furnizorii de asistenţă medicală au obţinut acreditare internaţională şi că furnizorii de asistenţă medicală acreditaţi ar trebui, indiferent de statul membru în care se află, să asigure, pe baza unor indicatori de calitate măsurabili, recunoscuţi pe plan internaţional, că serviciile medicale sunt sigure;

16.   subliniază că orice iniţiativă politică legată de serviciile de sănătate ar trebui, pe cât posibil, să facă mai degrabă obiectul legiferării parlamentare decât al elaborării ad hoc, prin intermediul hotărârilor Curţii de Justiţie;

17.   consideră că siguranţa şi drepturile pacienţilor nu sunt garantate în contextul ofertei transfrontaliere actuale de servicii de sănătate şi că există o incertitudine juridică cu privire la mecanismele de rambursare, obligaţia autorităţilor naţionale de a face schimb de informaţii de reglementare, de a acorda asistenţă medicală atât în cadrul tratamentului iniţial, cât şi al celui ulterior şi la dispoziţiile referitoare la gestiunea riscurilor în cazul pacienţilor privaţi;

Definiţii

18.   solicită o definiţie clară a serviciilor de sănătate, pentru a clarifica şi a stabili în mod clar sfera de aplicare a legislaţiei viitoare în acest domeniu;solicită o clarificare a elementelor din sistemele de îngrijire a sănătăţii care sunt relevante în acest context;

19.   constată că serviciile de sănătate urmăresc obiective comparabile cu cele ale altor servicii sociale de interes general, în sensul că se bazează pe principiul solidarităţii, sunt deseori incluse în sistemele naţionale de protecţie socială, sunt orientate către individ, se asigură că cetăţenii pot beneficia de drepturile lor fundamentale, precum şi de un nivel ridicat de protecţie socială, şi întăresc coeziunea socială şi teritorială;

20.   este de părere că orice acţiune comunitară referitoare la serviciile de sănătate ar trebui să fie conformă cu acţiunea comunitară privind serviciile sociale de interes general;

21.   solicită ca nicio clarificare ulterioară a conceptelor utilizate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie să nu afecteze echilibrul realizat de Curtea de Justiţie între prerogativele statelor membre în domeniul sănătăţii publice şi drepturile pacientului; reaminteşte, în acest sens, că, în ceea ce priveşte conceptul de "termen rezonabil", Curtea Europeană de Justiţie a indicat în mod clar că acesta ar trebui definit exclusiv având în vedere evaluarea situaţiei medicale a fiecărui pacient şi că, în evaluarea respectivă, considerentele economice nu ar trebui să deţină niciun rol;

22.   solicită o mai bună clarificare a conceptelor precum cel de "perioadă de aşteptare rezonabilă" şi a definiţiilor tratamentelor ambulatorii şi în spital;

23.   subliniază că, în ceea ce priveşte serviciile spitaliceşti furnizate într-un alt stat membru, procedura de acordare a autorizaţiei trebuie să prevadă o garanţie pentru pacienţi care să îi protejeze împotriva deciziilor arbitrare luate de autorităţile lor naţionale; subliniază că, pentru a facilita libera circulaţie a pacienţilor fără a aduce atingere obiectivelor de planificare ale statelor membre, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, tratamentul spitalicesc ar trebui să facă obiectul unei definiţii stricte, ca fiind tratamentul care poate fi furnizat numai în cadrul infrastructurii spitaliceşti şi nu poate fi acordat, de exemplu, în cabinetul unui medic sau la domiciliul pacientului; subliniază, în special, că orice refuz de a oferi o autorizaţie trebuie să poată fi atacat în justiţie sau prin procedură cvasi-judiciară şi că, în scopul evaluării situaţiei medicale a fiecărui pacient, ar trebui solicitată opinia complet obiectivă şi imparţială a unor experţi independenţi;

Mobilitatea pacienţilor

24.   observă marea diversitate a mobilităţii şi a motivelor care determină mobilitatea în rândul pacienţilor trimişi în străinătate de sistemul lor naţional de sănătate şi în rândul pacienţilor care solicită tratament medical în străinătate din proprie iniţiativă - turişti care se îmbolnăvesc, lucrători migranţi, studenţi, pensionari, precum şi persoanele rezidente în alt stat membru decât ţara lor de origine, sau care trăiesc în regiuni transfrontaliere, şî subliniază faptul că aceste diferenţe trebuie luate în considerare în cadrul procesului de formulare a politicilor;

25.   subliniază că este de dorit să se realizeze o distincţie între, pe de o parte, serviciile transfrontaliere de sănătate, care desemnează serviciile furnizate de fiecare parte a frontierei comune dintre două state membre în vederea menţinerii şi punerii la dispoziţia pacienţilor a unui acces şi a unor îngrijiri la standarde înalte şi, pe de altă parte, serviciile internaţionale de sănătate din cadrul Uniunii Europene, în baza cărora trebuie oferite îngrijiri medicale în cazul tratării unor boli rare sau orfane şi/sau al unor boli care necesită utilizarea unor tehnologii rare şi foarte scumpe (centrele recunoscute în acordarea îngrijirilor medicale) sau trebuie asigurat accesul la îngrijiri medicale, pe care statul membru sau statul de reşedinţă nu îl poate asigura în prezent pacienţilor;

26.   solicită Comisiei furnizarea de statistici anuale pentru fiecare stat membru în ceea ce priveşte mobilitatea pacienţilor, precum şi numărul şi motivele refuzării rambursărilor;

27.   recunoaşte că politica privind serviciile de îngrijire a sănătăţii este, în principal, de competenţa fiecărui stat membru şi subliniază necesitatea asigurării unor servicii de îngrijire a sănătăţii de înaltă calitate în ţara de origine a pacientului, dar salută iniţiativa Comisei de a lansa o procedură de consultare privind forma cea mai adecvată a acţiunii la nivel comunitar, cu scopul de a îmbunătăţi accesul pacienţilor, într-o perioadă de timp rezonabilă, la un cadru sigur, eficient şi de înaltă calitate pentru aspectele legate de serviciile transfrontaliere de sănătate, şi invită Comisia să prezinte propuneri concrete de încurajare şi monitorizare a progreselor din acest domeniu;

28.   constată că un număr considerabil de pacienţi din mai multe state membre nu pot beneficia de tratamentul medical necesar în ţara lor, într-o perioadă de timp rezonabilă, din cauza lungimii listelor de aşteptare şi observă că pacienţii respectivi sunt, prin urmare, dependenţi de tratamentul din străinătate;

Îmbunătăţirea informării pacienţilor

29.   constată accesul dificil al pacienţilor la informaţii clare şi precise referitoare la serviciile de îngrijire a sănătăţii, în special în ceea ce priveşte serviciile de îngrijire a sănătăţii transfrontaliere şi complexitatea procedurilor de urmat; constată că această dificultate, care nu este creată doar de bariere lingvistice, sporeşte riscul la adresa siguranţei pacientului;

30.   consideră că UE are un rol important în ceea ce priveşte îmbunătăţirea accesului pacienţilor la informaţii privind accesul la serviciile de îngrijire a sănătăţii transfrontaliere;

31.   observă că schimbul eficient şi într-un mod transparent de informaţii privind sănătatea reprezintă o cerinţă esenţială pentru asigurarea coerenţei şi menţinerea unei înalte calităţi a serviciilor de îngrijire a sănătăţii, atunci când se face apel la servicii de îngrijire a sănătăţii din diferite state membre;

32.   consideră că este important să se acorde pacienţilor dreptul de a alege servicii de îngrijire a sănătăţii în alt stat membru, atunci când această alegere le permite obţinerea tratamentului adecvat, după ce au fost pe deplin informaţi de termenii şi condiţiile prealabile ale accesului şi implicaţiile unei asemenea opţiuni; consideră că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, menţionată anterior, autorizaţia prealabilă pentru asistenţa medicală spitalicească ar trebui să poată fi cu uşurinţă obţinută, analizată imediat şi evaluată pe baza unor criterii obiective şi neutre; refuzul unei asemenea autorizaţii ar trebui să fie justificat pe baza unor criterii obiective care trebuie verificate în mod transparent şi justificat şi că orice refuz ar trebui justificat, prin referire la opinia unor experţi independenţi;

33.   solicită adoptarea unei Carte europene a drepturilor pacienţilor, care să aibă la bază cartele existente în statele membre şi lucrările realizate de organizaţiile neguvernamentale;

Rambursarea

34.   recunoaşte diferenţele existente între sistemele de sănătate ale statelor membre şi cadrele juridice confuze care reglementează rambursările; solicită codificarea jurisprudenţei existente în materie de rambursare a serviciilor de sănătate transfrontaliere, pentru a garanta aplicarea adecvată a jurisprudenţei de către toate statele membre şi îmbunătăţirea informaţiilor puse la dispoziţia pacienţilor, sistemelor naţionale de asigurări de sănătate şi a furnizorilor de servicii de sănătate, fără a crea poveri birocratice suplimentare pentru statele membre;

35.   solicită Comisiei să încurajeze toate statele membre să aplice procedurile în vigoare referitoare la rambursarea serviciilor de sănătate transfrontaliere; consideră că Comisia trebuie să poată acţiona în justiţie statele care se fac vinovate de încălcarea acestor proceduri;

36.   solicită punerea în aplicare a unui sistem de referinţă european în ceea ce priveşte rambursarea, pentru a permite cetăţenilor să compare şi să aleagă cel mai potrivit tratament;

37.   solicită examinarea modalităţilor pentru susţinerea activă şi promovarea activităţilor menite să ducă la folosirea cardului european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) cu un set standardizat de date privind pacienţii, pentru a simplifica procedurile prin care cetăţenii europeni beneficiază de servicii de sănătate în alte state membre; consideră că titularii CEASS trebuie să hotărască ei înşişi cu privire la datele care vor figura pe acesta; pentru a asigura utilizarea cât mai eficace a acestui sistem, solicită adoptarea de indicatori de sănătate la nivel european; consideră că este crucial, din motive ce ţin de siguranţa pacienţilor, să încurajeze autorităţile naţionale să facă schimb de informaţii cu privire la chestiunile ce ţin de înregistrarea şi măsurile disciplinare privind furnizorii de servicii de sănătate care îşi desfăşoară activitatea transfrontalier; consideră că este adecvată extinderea schemei CEASS pentru a include un sistem de schimb de date internaţional privind statutul asigurării pacientului;

38.   solicită statelor membre să se asigure că furnizorii de servicii de sănătate prezintă un simbol clar vizibil care să demonstreze (în mod similar cu simbolurile cărţilor de credit din hoteluri, restaurante etc.) că CEASS al unui pacient poate fi acceptat într-un stat membru anume, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 883/2004; solicită un nivel înalt de protecţie a datelor pentru pacienţi în ceea ce priveşte cooperarea transfrontalieră în domeniul serviciilor de sănătate, pentru a asigura confidenţialitatea datelor medicale sensibile;

Mobilitatea cadrelor din sistemul de sănătate

39.   constată că Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale(16) nu acoperă toate lacunele de reglementare existente la nivelul UE în ceea ce priveşte libera circulaţie a cadrelor din sistemul de sănătate, mai ales în materie de formare continuă, a dreptului de stabilire şi a garantării competenţei acestora; subliniază că orice viitoare reglementare în acest domeniu ar trebui să faciliteze furnizarea de servicii de sănătate transfrontaliere şi instituirea de furnizori de servicii din alte state membre;

40.   constată că, deşi în UE există o recunoaştere reciprocă a calificărilor profesionale, calitatea conţinutului pregătirii profesionale şi a modurilor în care sunt alese profesiile nu este încă suficient de uniformizată şi/sau există insuficiente dispoziţii în ceea ce priveşte această uniformitate;

41.   subliniază că articolul 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că Uniunea asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi atrage atenţia, în acest sens, asupra faptului că calitatea serviciilor de sănătate şi capacitatea acestui sector de a reţine forţa de muncă sunt condiţionate de calitatea muncii şi de condiţiile de muncă ale celor care lucrează în domeniul serviciilor de sănătate, incluzând timpul de odihnă şi oportunităţile de formare profesională; subliniază, de asemenea, că măsurile adiţionale, cum ar fi controlul calităţii, monitorizarea şi utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei ar trebui să asigure tratamente medicale optime pentru pacienţi;

42.   consideră că este foarte important ca furnizorii serviciilor de sănătate care sunt în contact direct cu pacienţii să dispună de cunoştinţe suficiente ale limbii vorbite în statul membru gazdă;

43.   invită Comisia să instituie un sistem de colectare a datelor şi de schimb de informaţii între diferitele autorităţi naţionale privind furnizorii de servicii de sănătate şi să creeze un card european pentru a furniza accesul la informaţii referitoare la competenţele cadrelor din domeniul sănătăţii şi să pună la dispoziţia pacienţilor aceste informaţii, precum şi să dezvolte pentru furnizorii de servicii de sănătate un sistem de informare în domeniul sănătăţii fiabil, autorităţile naţionale fiind obligate să facă schimb de asemenea informaţii;

44.   invită Comisia, în contextul unei mobilităţi profesionale sporite în Europa, să prevadă obligaţia juridică a autorităţilor naţionale de a realiza schimburi de informaţii referitoare la înregistrarea şi la aspectele disciplinare privind personalul calificat în domeniul îngrijirilor medicale, în vederea garantării siguranţa pacienţilor;

45.   salută activităţile desfăşurate în cadrul iniţiativei "Health Professionals Crossing Borders" ca un bun exemplu de strânsă cooperare multilaterală între autorităţile de reglementare în domeniul sănătăţii din statele membre;

46.   subliniază necesitatea unei mai bune informări a cadrelor din domeniul sănătăţii cu privire la dreptul lor de mobilitate în interiorul UE, prin utilizarea instrumentelor existente stabilite de Comisie, precum EURES (Serviciile europene pentru ocuparea forţei de muncă);

Răspundere juridică

47.   insistă asupra faptului că mobilitatea pacienţilor necesită garantarea unor norme clare şi uniforme privind responsabilitatea pentru furnizarea de servicii de sănătate transfrontaliere şi necesitatea de a facilita accesul la mecanismele de recurs şi căile judiciare, în special dacă diferitele etape ale tratamentului s-au desfăşurat în mai multe state membre;

48.   observă că combinaţia de norme actuale de drept privat internaţional în materie de jurisdicţie şi legislaţie aplicabilă, cu diferite instrumente comunitare, conduce la o reţea complexă şi dificilă de regimuri de responsabilitate juridică, care nu promovează facilitarea accesului la justiţie; subliniază faptul că aceasta este o problemă de importanţă specială în ceea ce priveşte serviciile de sănătate, care sunt, prin însăşi natura lor, atât personale cât şi individuale; mai mult, un pacient care solicită despăgubiri riscă să fie vulnerabil şi să acţioneze independent împotriva fie a unei instituţii, fie a unui organism profesional;

49.   subliniază, prin urmare, necesitatea de a garanta siguranţa juridică a pacienţilor şi a cadrelor din domeniul sănătăţii; invită la clarificarea răspunderilor juridice în eventualitatea unei daune şi la obligaţia pentru toate cadrele din domeniul sănătăţii de a dispune de asigurare obligatorie de răspundere civilă la un preţ rezonabil;

50.   subliniază necesitatea de a spori protecţia pacienţilor prin solicitarea eliberării de asigurare de răspundere civilă profesională pentru cadrele medico-sanitare; menţionează, cu toate acestea, că atât modalitatea de garantare a acestui fapt, cât şi definiţia unui cadru medico-sanitar vor fi determinate de asigurarea relevantă sau de alte mecanisme de securitate financiară existente în fiecare stat membru;

51.   subliniază că asistenţa medicală impune adeseori verificări medicale ulterioare; solicită clarificarea normelor referitoare la repartizarea responsabilităţilor între furnizorii de servicii de sănătate pe parcursul diferitelor etape ale unui asemenea tratament, pentru a asigura continuitatea asistenţei medicale; subliniază că telemedicina şi e-sănătatea se dezvoltă la un nivel care impune noi norme în domeniul protecţiei sociale, al finanţării şi al accesului la asistenţă medicală;

Cooperare între statele membre

52.   consideră că o cooperare mai strânsă între sistemele de sănătate la nivel local, regional, interguvernamental şi european ar trebui să permită obţinerea unui tratament adecvat în alte state membre, o mai bună calitate a serviciilor şi ar spori astfel încrederea cetăţenilor;

53.   subliniază că, printr-o cooperare transfrontalieră între părţile interesate, se pot găsi soluţii adecvate, ca în exemplul oferit de Euroregis;

54.   speră ca statele membre să continue cooperarea transfrontalieră cu privire la furnizarea de servicii de sănătate, pentru ca gestionarea propriilor sisteme de sănătate să fie mai eficientă din punctul de vedere al costurilor;

55.   solicită Comisiei elaborarea de standarde tehnice şi solicită guvernelor statelor membre să susţină activ introducerea sistemelor de informaţii interoperabile care să permită schimbul şi comunicarea eficientă a informaţiilor în domeniul sănătăţii între furnizorii de servicii de sănătate din diferite state membre,

56.   încurajează dezvoltarea de reţele de centre de referinţă, inclusiv centre de referinţă electronică pentru unele boli rare, specifice şi cronice, precum şi dezvoltarea schimburilor de cunoştinţe între statele membre privind cele mai bune practici de tratament şi organizarea de sistemelor de sănătate; solicită, prin urmare, Comisiei să optimizeze cooperarea administrativă transnaţională;

57.   consideră că Uniunea Europeană joacă un rol important în îmbunătăţirea gradului de difuzare în rândul pacienţilor a informaţiilor privind mobilitatea transfrontalieră, inclusiv prin promovarea unor indicatori europeni în domeniul sănătăţii;

58.   recunoaşte că există o cerere în materie de servicii transfrontaliere de sănătate şi farmaceutice adecvat reglementate, precum şi în materie de schimburi de experienţă în domeniul ştiinţific şi tehnologic între centrele medicale cu specializare de vârf; subliniază, totuşi, că studiile arată că majoritatea persoanelor ar prefera să beneficieze de un tratament de înaltă calitate în apropierea domiciliului lor; consideră că, pentru oferirea celui mai adecvat răspuns legislativ, Comisia ar trebui, mai întâi, să realizeze un studiu exhaustiv, care să abordeze, în primul rând, nevoile reale în materie de mobilitate a pacienţilor şi, în al doilea rând, tipurile de public cărora li se poate aplica mobilitatea, evaluând, în acelaşi timp, impactul acestei mobilităţi asupra sistemelor de sănătate;

59.   date fiind diferenţele existente, speră ca statele membre să rezolve, între ele, probleme precum accesul, calitatea asistenţei medicale şi controlul cheltuielilor;

60.   este de părere că metoda de coordonare deschisă reprezintă unul din instrumentele adecvate cu care se poate organiza o cooperare mai strânsă între statele membre;

61.   speră că acordurile bilaterale sau multilaterale între statele membre, regiuni sau autorităţi locale şi între actorii din domeniul sectorului sănătăţii publice se vor dezvolta, şi că acest fapt ar stimula punerea în comun a resurselor umane şi materiale în regiuni transfrontaliere şi în special în zone cu un număr ridicat de vizitatori pe termen scurt, precum şi că va stimula schimburile de competenţe şi cunoştinţe;

62.   solicită crearea şi utilizarea de ghişee unice pe baza instrumentelor comunitare deja existente, în conformitate cu specificul de organizare al fiecărui sistem de sănătate publică, pentru a garanta accesul la informaţii obiective şi independente pentru pacienţi, pentru cadrele şi instituţiile din domeniu, precum şi pentru autorităţile competente; consideră că cei ce lucrează în acest domeniu îi pot îndruma pe pacienţi în obţinerea acestor informaţii;

63.   încurajează Comisia să utilizeze toate instrumentele existente, precum SOLVIT şi procedurile de încălcare, pentru a asista pacienţii cărora li s-a refuzat rambursarea (pentru asistenţă ambulatorie) sau autorizaţia (pentru asistenţă spitalicească), chiar dacă condiţiile stabilite în jurisprudenţă au fost îndeplinite;

64.   încurajează Comisia să continue colectarea de date de la statele membre şi să analizeze în continuare tendinţele şi provocările în materie de mobilitate transfrontalieră a pacienţilor şi a cadrelor medico-sanitare;

Concluzii

65.   solicită Comisiei consolidarea politicii sale de a acţiona în justiţie în cazul încălcărilor legislaţiei UE, în vederea asigurării că toate statele membre respectă jurisprudenţa Curţii de Justiţie şi că toţi pacienţii europeni, indiferent de ţara lor de origine, beneficiază de drepturile conferite prin tratat;

66.   invită Comisia să prezinte Parlamentului şi Consiliului o propunere pentru un instrument adecvat în vederea codificării jurisprudenţei Curţii de Justiţie;

67.   invită Comisia să prezinte o propunere, ţinând seama de prezenta rezoluţie, astfel cum a fost adoptată, şi de hotărârile CEJ privind drepturile pacienţilor; solicită ca pacienţilor să li se garanteze cel mai mare acces posibil la servicii de sănătate în toată Europa, iar furnizorilor de servicii de sănătate să li se garanteze libertatea de a presta servicii şi libertatea de stabilire;

68.   dat fiind faptul că propunerea Comisiei de a aborda problemele din sectorul sănătăţii în Directiva 2006/123/CE nu a fost acceptată de Parlamentul European şi de Consiliu, insistă asupra necesităţii de a lua în continuare măsuri, în vederea menţinerii drepturilor existente; solicită Comisiei, în calitate de gardian al tratatelor, să asigure protecţia acestor drepturi;

69.   consideră că, un nou cadru european de reglementare a serviciilor transfrontaliere de îngrijire a sănătăţii ar trebui, mai presus de orice, să îmbunătăţească accesul la servicii de îngrijire a sănătăţii de înaltă calitate în eventualitatea unei îmbolnăviri, să contribuie la siguranţa pacienţilor şi să sporească numărul opţiunilor puse la dispoziţia tuturor pacienţilor din Uniunea Europeană fără a genera inegalităţi în ceea ce priveşte rezultatele îngrijirilor de sănătate.

o
o   o

70.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

(1) [1998] Rec. I-1831. (2) [1998] Rec. I-1931. (3) [2001] Rec. I-5473. (4) [2001] Rec. I-5363. (5) [2003] Rec. I-1703. (6) [2003] Rec. I-4509. (7) [2003] Rec. I-12403. (8) [2004] Rec. I-2641. (9) [2006] Rec. I-4325. (10) JO L 376 din 27.12.2006, p. 36. (11) JO C 124 E din 25.5.2006, p. 543. (12) JO C 146 din 22.6.2006, p. 1. (13) JO L 149, 5.7.1971, p. 2. (14) JO L 166, 30.4.2004, p. 1. (15) JO L 40, 11.2.1989, p. 8. (16) JO L 255 du 30.9.2005, p. 22.