Parlamentul European,

–   având în vedere Convenţia ONU privind drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, în special articolele 37 şi 40,

–   având în vedere ansamblu minim de norme ONU pentru administrarea justiţiei juvenile sau "Regulile de la Beijing" din 1985, astfel cum au fost adoptate prin Rezoluţia Adunării Generale 40/33 din 29 noiembrie 1985,

–   având în vedere Principiile ONU pentru prevenirea delincvenţei juvenile sau "Principiile directoare de la Ryad" din 1990, astfel cum au fost adoptate prin Rezoluţia Adunării Generale 45/112 din 14 decembrie 1990,

–   având în vedere normele ONU privind protejarea minorilor privaţi de libertate, astfel cum au fost adoptate prin Rezoluţia Adunării Generale 45/113 din 14 decembrie 1990,

–   având în vedere Convenţia europeană a Consiliului Europei privind exercitarea drepturilor copiilor, din 25 ianuarie 1996, în special articolul1 şi articolele 3-9,

–   având în vedere Recomandarea adresată statelor membre de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei privind noile modalităţi de abordare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile, din 24 septembrie 2003(1),

–   având în vedere Recomandarea adresată statelor membre de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei privind reacţiile sociale la delincvenţa juvenilă, din 17 septembrie 1987(2),

–   având în vedere Recomandarea adresată statelor membre de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei privind reacţiile sociale la delincvenţa juvenilă în rândul familiilor de imigranţi, din 18 aprilie 1988(3),

–   având în vedere Tratatul UE, în special articolul 6, şi dispoziţiile Titlului VI privind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală,

–   având în vedere Tratatul CE, în special Titlul XI privind politica socială, educaţia, formarea profesională şi tineretul, în special articolul 137 din acesta,

–  – având în vedere programul-cadru privind cooperarea judiciară şi poliţienească în materie penală (AGIS), care a expirat la 31 decembrie 2006, precum şi Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului din 15 februarie 2007 de stabilire a Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene(4),

–   având în vedere poziţia sa din 30 noiembrie 2006 asupra propunerii de decizie a Consiliului, prin care autorizează Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene să acţioneze în domeniile prevăzute în Titlul VI al Tratatului privind Uniunea Europeană(5),

–   având în vedere poziţia sa din 22 mai 2007 asupra poziţiei comune a Consiliului privind adoptarea unei decizii a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire, pentru perioada 2007-2013, a unui program special de prevenire şi combatere a violenţei împotriva copiilor, tinerilor şi femeilor precum şi de protecţie a victimelor şi grupurilor expuse riscurilor (Programul DAPHNE III), ca parte a programului general "Drepturile fundamentale şi justiţia"(6),

–   având în vedere comunicarea Comisiei intitulată "O strategie europeană privind drepturile copilului (COM(2006)0367)",

–   având în vedere Rezoluţia sa din 8 iulie 1992 privind Carta Europeană a Drepturilor Copilului(7), în special punctele 8.22 şi 8.23,

–   având în vedere Decizia 2001/427/JAI a Consiliului din 28 mai 2001 de instituire a unei reţele europene de prevenire a criminalităţii(8),

–   având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European din 15 martie 2006 privind "Prevenirea delincvenţei juvenile: modalităţi de abordare a delincvenţei juvenile şi rolul sistemului de justiţie juvenilă în Uniunea Europeană"(9),

–   având în vedere concluziile conferinţei care s-a desfăşurat la Glasgow, în perioada 5-7 septembrie 2005, sub egida Preşedinţiei Marii Britanii a Consiliului, pe tema "Tinerii şi infracţiunile: o perspectivă europeană",

–   având în vedere ultimele rapoarte anuale ale Observatorul European pentru Droguri şi Taxicomanie,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe (A6-0212/2007);

A.   întrucât delincvenţa juvenilă presupune riscuri mult mai mari decât comportamentul delincvent al adulţilor, deoarece afectează un segment al populaţiei deosebit de vulnerabil, aflat în etapa formării personalităţii, expunând de foarte timpuriu minorii la riscul excluderii sociale şi al stigmatizării;

B.   întrucât retragerea copiilor de la şcoală este unul dintre factorii care agravează riscul de delincvenţă juvenilă;

C.   întrucât studiile naţionale, europene şi internaţionale arată că delincvenţa juvenilă a înregistrat o creştere alarmantă în ultimele două decenii;

D.   întrucât delincvenţa juvenilă devine îngrijorătoare prin proporţiile de masă pe care le atinge în prezent, ca urmare a scăderii vârstei de comitere a primului delict şi a creşterii numărului de delicte comise de copii sub 13 ani şi a faptului că faptele delicvente ale minorilor denotă din ce în ce mai multă cruzime;

E.   întrucât, la ora actuală, modul de elaborare şi de prezentare a statisticilor referitoare la delincvenţa juvenilă nu corespunde nici nevoilor reale, nici condiţiilor actuale, ceea ce face cu atât mai necesară existenţa unor statistici naţionale fiabile;

F.   întrucât cauzele care-i determină pe minori să adopte un comportament delincvent sunt greu de clasificat la modul absolut, deoarece evoluţia personală, cea care-i conduce la tipuri de comportamente deviante şi, în final, delincvente, se explică în fiecare caz printr-un context individual specific, care corespunde propriei experienţe de viaţă şi nucleelor de bază în jurul cărora se dezvoltă fiecare copil şi adolescent, anume familia, şcoala, anturajul şi, pe un plan mai general, mediul socio-economic în care trăieşte;

G.   întrucât principalii factori care contribuie la delincvenţa juvenilă sunt lipsa de repere, lipsa de comunicare, lipsa de respect pentru principiile etice şi morale şi de evidenţiere a unor modele adecvate în cadrul familiei, din cauza absenţei frecvente a părinţilor, problemele psihopatologice asociate cu abuzul fizic şi sexual din partea unor persoane din anturaj, netransmiterea de către sistemele educaţionale a valorilor etice şi sociale, precum şi sărăcia, şomajul, excluderea socială şi rasismul; întrucât alţi factori semnificativi sunt tendinţa pronunţată spre mimetism pe care o au tinerii în procesul de formare a personalităţii lor, tulburările de personalitate asociate cu consumul de alcool şi droguri şi prezentarea de către mijloacele de informare în masă şi de paginile de internet a unor modele de violenţă absurdă, excesivă şi nejustificată;

H.   întrucât comportamentul deviant al tinerilor nu-şi are în mod sistematic originea în contextul familial;

I.   întrucât creşterea consumului de canabis şi alte droguri şi/sau alcool în rândul adolescenţilor trebuie pusă în corelaţie cu creşterea delincvenţei juvenile;

J.   întrucât migranţii, în special minori, sunt mult mai expuşi controlului social, ceea ce poate crea impresia nu numai greşită, ci şi periculoasă din punct de vedere social, că problemele de delincvenţă juvenilă afectează cu precădere mediile migraţiei şi nu ansamblul societăţii;

K.   întrucât cele două forme "de actualitate" ale delincvenţei juvenile sunt constituirea "bandelor de tineri" şi recrudescenţa violenţei în mediul şcolar, fenomene care cunosc o amploare deosebită în unele state membre şi a căror analiză se dovedeşte complexă, eventualele soluţii fiind de asemenea complexe;

L.   întrucât amploarea unor fenomene cum ar fi bandele violente organizate de tineri a determinat unele state membre lanseze o dezbatere pe tema necesităţii revizuirii dreptului penal al minorilor;

M.   întrucât, în unele state membre, împrejurimile şi chiar curţile şcolilor, inclusiv în cartierele favorizate, au devenit zone în afara legii (comerţ cu droguri, acte de violenţă în care se recurge uneori la arme albe, extorsiuni diverse şi înmulţirea jocurilor periculoase – vezi fenomenul "happy slapping", care presupune afişarea pe internet a unor scene de violenţă filmate cu telefonul mobil);

N.   întrucât, deşi în ultimii ani s-a observat o revizuire progresivă a dreptului penal naţional în ceea ce priveşte minorii şi întrucât această reformă ar trebui să se axeze pe adoptarea unor măsuri de prevenire, a unor măsuri judiciare şi extrajudiciare şi a unor măsuri de reeducare şi reabilitare, inclusiv o terapie în cazurile în care este necesar; întrucât trebuie totuşi subliniat că punerea în aplicare concretă a acestor noi măsuri se loveşte adeseori, în majoritatea statelor membre, de lipsa unei infrastructuri materiale şi tehnice adecvate şi moderne şi a unui personal specializat, de o finanţare insuficientă, iar uneori de o lipsă de voinţă a părţilor interesate sau de lacunele inerente ale sistemului;

O.   întrucât avalanşa scenelor extrem de violente şi a materialelor pornografice difuzate prin intermediul unor mijloace de comunicare şi audiovizuale, cum ar fi jocurile, televiziunea şi internetul, ca şi exploatarea în mass-media a imaginilor de minori delincvenţi şi victime, frizează adesea încălcarea drepturilor fundamentale ale copilului şi contribuie la propagarea banalizării violenţei;

P.   întrucât statisticile publicate în anumite state membre indică faptul că 70-80% dintre minorii delicvenţi care au fost sancţionaţi la primul delict nu recidivează;

Q.   întrucât studiile şi articolele publicate în anumite state membre arată că numărul actelor de violenţă comise de adolescenţi împotriva părinţilor lor şi neputinţa acestora din urmă au crescut;

R.   întrucât reţelele de crimă organizată angajează uneori minori delicvenţi pentru a-şi desfăşura activităţile;

S.   întrucât în cadrul Reţelei europene de prevenire a infracţiunilor, înfiinţată în 2001, a fost creat un grup de lucru special pentru combaterea delincvenţei juvenile care a început să elaboreze un studiu comparativ detaliat în cele 27 de state membre, studiu care va sta la baza viitoarelor evoluţii ale politicii Uniunii Europene în acest domeniu,

1.   subliniază faptul că fenomenul delincvenţei juvenile poate fi combătut în mod eficient numai prin adoptarea unei strategii integrate la nivel naţional şi european, care va cuprinde trei principii directoare: prevenţia, măsurile judiciare şi extrajudiciare şi integrarea socială a delincvenţilor minori,

Politici la nivel naţional

2.   subliniază că este extrem de important ca toate părţile interesate dintr-o societate, şi anume statul, în calitate de administraţie centrală, autorităţile regionale şi locale, responsabilii comunităţii şcolare, familia, ONG-urile şi, în special, cele privind tinerii, societatea civilă şi fiecare individ în parte, să fie direct implicate în conceperea şi punerea în aplicare a unei strategii naţionale integrate; subliniază, de asemenea, că, pentru a pune în aplicare măsuri eficiente de combatere a delincvenţei juvenile, este vital să se poată dispune de resurse financiare suficiente;

3.   subliniază că o luptă eficace împotriva delincvenţei juvenile necesită punerea în aplicare a unei politici integrate şi eficace pe plan şcolar, social, familial şi educativ, care să contribuie la transmiterea valorilor sociale şi civice şi la sociabilizarea timpurie a tinerilor; consideră că este de asemenea necesar să se definească o politică axată pe o mai bună coeziune economică şi socială, vizând reducerea inegalităţilor sociale şi combaterea excluderii sociale şi a sărăciei, o atenţie deosebită fiind acordată sărăciei care îi afectează pe copii;

4.   consideră că este necesar ca familiile, educatorii şi societatea să transmită valori tinerilor de la cea mai fragedă vârstă;

5.   consideră că prevenirea delincvenţei juvenile impune adoptarea de politici publice şi în alte domenii, inclusiv cele referitoare la locuinţe, ocuparea forţei de muncă, formarea profesională, petrecerea timpului liber şi interacţiunile între tineri;

6.   reaminteşte că familiile, şcoala şi societatea, în general, ar trebui să colaboreze la combaterea fenomenului din ce în ce mai accentuat al violenţei în rândul tinerilor;

7.   subliniază rolul specific care revine familiei în fiecare etapă a acestei lupte împotriva delincvenţei juvenile şi le solicită statelor membre să creeze structuri de susţinere adecvată a părinţilor; constată, în anumite cazuri, necesitatea unei mai mari implicări a părinţilor, precum şi necesitatea de a spori responsabilitatea acestora;

8.   încurajează statele membre să includă în politicile lor naţionale instituirea unui concediu parental de un an, pentru ca familiile să poată, dacă doresc, să se dedice educaţiei timpurii a copiilor, care joacă un rol capital în dezvoltarea afectivă a acestora;

9.   invită statele membre să acorde un sprijin deosebit familiilor care se confruntă cu probleme economice şi sociale; subliniază faptul că adoptarea unor măsuri vizând acoperirea nevoilor esenţiale în materie de locuinţă şi hrană, accesul garantat la educaţia de bază şi îngrijirea sănătăţii pentru toţi membrii familiei, începând cu copiii, precum şi măsurile vizând asigurarea accesului echitabil al membrilor familiei la piaţa muncii şi la viaţa socială, economică şi politică, vor contribui la asigurarea unui mediu familial sănătos şi echitabil pentru dezvoltarea şi socializarea timpurie a copiilor;

10.   invită statele membre să pună la dispoziţie resursele necesare pentru furnizarea unui serviciu eficace de consiliere psihologică şi socială, care să cuprindă puncte de contact pentru familiile în dificultate, confruntate cu probleme de delincvenţă juvenilă;

11.   subliniază rolul deosebit care revine şcolii şi comunităţii şcolare în modelarea personalităţii copiilor şi adolescenţilor; subliniază faptul că, în lipsa structurilor necesare de intervenţie, susţinere şi abordare a elevilor în sistemul educaţional, diversitatea culturală şi accentuarea diferenţelor de clasă socială - două caracteristici esenţiale ale şcolii de azi - pot duce la fenomene de violenţă şcolară;

12.   invită, în acest context, statele membre să le traseze autorităţilor şcolare orientările care se impun pentru adoptarea unei proceduri moderne de soluţionare a conflictelor din mediul şcolar, cu ajutorul unor instanţe de mediere mixte, compuse din elevi, profesori, educatori şi serviciile de resort ale autorităţilor locale;

13.   consideră că este absolut indispensabil să li se asigure o pregătire adecvată educatorilor, pentru ca aceştia să poată gestiona caracterul eterogen al claselor, să poată pune în aplicare o pedagogie nu moralistă, ci preventivă şi bazată pe solidaritate, şi să prevină stigmatizarea şi marginalizarea atât a minorilor delincvenţi, cât şi a colegilor lor, pe care aceştia îi persecută;

14.   solicită, în plus, statelor membre să prevadă, în politica lor educaţională, următoarele: acordarea de sprijin psihologic şi de sfaturi special concepute pentru copiii care se confruntă cu probleme de socializare; posibilităţi de acordare a îngrijirii medicale în fiecare aşezământ şcolar; desemnarea unui asistent social la fiecare grup restrâns de instituţii şcolare; desemnarea unui sociolog criminolog, a unui pedopsihiatru şi a unui număr de experţi în delincvenţa infantilă; un control strict în ceea ce priveşte consumul de alcool şi droguri de către elevi; combaterea discriminărilor de orice fel faţă de membrii comunităţii şcolare; desemnarea unui mediator comunitar, însărcinat să ţină legătura între şcoală şi comunitate; precum şi cooperarea între diferitele comunităţi şcolare la elaborarea şi punerea în aplicare a programelor de combatere a violenţei;

15.   solicită statelor membre şi autorităţilor de reglementare competente pe plan naţional şi regional să vegheze cu stricteţe la respectarea absolută a legislaţiei comunitare şi naţionale privind semnalarea conţinutului emisiunilor de televiziune şi al altor programe care ar putea conţine scene deosebit de violente sau nerecomandate minorilor; solicită, de asemenea, statelor membre să adopte, împreună cu factorii responsabili din mass-media, o "foaie de parcurs" pentru protecţia drepturilor copilului şi, în special, a drepturilor minorilor delincvenţi, în ceea ce priveşte interdicţia de difuzare a unor scene extrem de violente la anumite ore ale zilei şi interdicţia de a dezvălui identitatea minorilor implicaţi în acte de delincvenţă;

16.   recomandă statelor membre să consolideze rolul şi valorificarea calitativă a caselor de tineret, văzute ca un spaţiu de interacţiune a tinerilor, şi subliniază că integrarea tinerilor delincvenţi în aceste centre va contribui la socializarea lor şi le va consolida sentimentul apartenenţei la societate;

17.   subliniază că mass-media poate juca un rol considerabil în prevenirea delincvenţei juvenile, prin luarea unor iniţiative de informare şi sensibilizare a publicului, ca şi prin difuzarea unor emisiuni de înaltă calitate, care să pună în valoare contribuţia pozitivă a tinerilor, concomitent cu controlarea difuzării scenelor de violenţă, pornografice şi de consum de droguri, pe bază de acorduri ce vor fi integrate în "foaia de parcurs" şi vor avea ca scop protecţia drepturilor copilului;

18.   subliniază, de asemenea, în cadrul luptei împotriva delincvenţei juvenile, interesul de a lua, în statele membre, măsuri care să prevadă alternative la pedeapsa cu închisoarea şi măsuri educaţionale la puterea discreţionară a instanţelor, care să aibă caracter pedagogic – muncă în folosul societăţii, reabilitare şi medierea reconcilierii cu victimele şi cursuri de formare, în funcţie de gravitatea delictului, a vârstei şi personalităţii delincventului, precum şi a gradului său de maturitate;

19.   invită statele membre să adopte noi măsuri inovatoare în contextul rezolvării judiciare a problemelor: participarea directă a părinţilor şi tutorilor minorului la toată procedura penală, de la acţionarea în justiţie până la executarea sancţiunilor, în paralel cu reeducarea şi suportul psihologic intensiv; alegerea unei familii adoptive însărcinate cu educarea minorului, dacă este cazul; informarea şi consilierea părinţilor, cadrelor didactice şi elevilor în cazurile de comportament violent al minorilor în mediul şcolar;

20.   reaminteşte că, ceea ce priveşte delincvenţa juvenilă, desfăşurarea şi durata procedurii judiciare, stabilirea măsurilor care trebuie luate, precum şi executarea lor într-o fază ulterioară, trebuie să ţină cont de se călăuzească după principiul interesului superior al copilului şi respectarea dreptului procedural al fiecărui stat membru; subliniază, în această privinţă, că măsurile de încarcerare trebuie luate doar în ultimă instanţă şi executate în infrastructuri adaptate delincvenţilor minori;

21.   solicită statelor membre să prevadă, în cadrul abordării integrate a delincvenţei juvenile, alocarea de credite bugetare speciale, autonome, pentru adoptarea unor măsuri de prevenire a delincvenţei juvenile, consolidarea creditelor acordate programelor de inserţie socială şi profesională a tinerilor, majorarea resurselor pentru reabilitarea şi modernizarea structurilor de plasament destinate minorilor delincvenţi la nivel central şi regional, precum şi specializarea şi formarea continuă a tuturor specialiştilor şi factorilor de răspundere implicaţi;

Către o strategie europeană

22.   recomandă statelor membre, în colaborare cu Comisia, să elaboreze şi să adopte fără întârziere o serie de norme şi principii directoare minime în domeniul delincvenţei juvenile, comune tuturor statelor membre, în domeniul delincvenţei juvenile, care să se axeze pe cei trei piloni fundamentali reprezentaţi, în primul rând, de prevenţie, în al doilea rând, de măsurile judiciare şi extrajudiciare şi, în al treilea rând, de reabilitare, integrare şi reinserţie socială, pe baza principiilor stabilite la nivel internaţional prin Regulile de la Beijing şi Principiile de la Ryad, prin Convenţia ONU privind drepturile copilului, ca şi prin alte convenţii internaţionale din acest domeniu;

23.   consideră că obiectivul unei abordări comune la nivel european ar trebui să fie acela de a elabora modele de intervenţie pentru soluţionarea şi gestionarea delincvenţei juvenile, în timp ce recursul la măsuri privative de libertate şi la sancţiuni penale ar trebuie să constituie ultima alegere şi să fie pus în aplicare doar atunci când se consideră absolut necesar;

24.   consideră că integrarea şi participarea tinerilor la toate chestiunile şi deciziile care-i privesc sunt condiţii indispensabile pentru definirea unor soluţii comune, care să se bucure de succes; consideră, din acest motiv, că asesorii instanţelor pentru minori ar trebui nu doar să aibă experienţă în domeniul educaţiei tinerilor, ci şi să fi beneficiat de o pregătire care să-i sensibilizeze la problema violenţei în rândul tinerilor;

25.   solicită Comisiei să stabilească criterii specifice pentru toate statele membre privind colectarea statisticilor naţionale, pentru a se asigura că acestea sunt comparabile şi deci utilizabile în procesul de elaborare a măsurilor la nivel european; invită statele membre să participe activ la activităţile Comisiei, prin punerea în circulaţie şi furnizarea de informaţii provenind de la toate autorităţile naţionale, regionale şi locale competente, de la asociaţii, ONG-uri şi alte organizaţii ale societăţii civile, care desfăşoară activităţi în acest domeniu;

26.   invită Comisia şi autorităţile naţionale şi locale din statele membre să se inspire din cele mai bune practici aplicate în statele membre, care mobilizează întreaga societate şi includ acţiuni şi intervenţii pozitive din partea asociaţiilor de părinţi şi de ONG-uri în şcoli, şi a asociaţiilor de cartier, precum şi să evalueze rezultatele experimentelor întreprinse în statele membre în ceea priveşte acordurile de cooperare între autorităţile poliţieneşti, instituţiile de învăţământ, autorităţile locale şi organizaţiile de tineret şi serviciile sociale la nivel local, cu respectarea regulii confidenţialităţii extinse, şi ale strategiilor naţionale şi programelor pentru tineret la scară naţională; invită statele membre să se inspire din cele mai bune practici proprii pentru combaterea escaladării îngrijorătoare a consumului de droguri în rândul minorilor şi a delincvenţei asociate acestui consum, şi din cele mai bune soluţii, în special de ordin medical, aplicabile în cazul consumului problematic;

27.   salută iniţiativele naţionale cuprinzând acţiuni pozitive de integrare cum ar fi "animatorul extraşcolar", care funcţionează deja în unele regiuni precum Rioja;

28.   solicită Comisiei şi statelor membre să înceapă prin a valorifica mijloacele şi programele europene existente, în care să integreze acţiuni de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile, ca şi de reinserţie normală în societate a delincvenţilor şi victimelor; atrage, în acest sens, atenţia asupra următoarelor:

29.   subliniază faptul că este necesară o cooperare strânsă, inclusiv în reţea, la nivel naţional şi comunitar între toate autorităţile judiciare şi poliţieneşti privind anchetarea şi soluţionarea cazurilor de copii dispăruţi care devin victime ale delincvenţei juvenile, în baza obiectivelor specifice cuprinse în Strategia europeană în domeniul drepturilor copilului, aşa cum au fost prezentate în Comunicarea Comisiei;

30.   subliniază că unul din elementele de prevenire şi de combatere a delincvenţei juvenile constă în dezvoltarea unei politici de comunicare care să permită sensibilizarea publicului la aceste probleme, eliminarea violenţei din mass-media şi sprijinul mediilor audiovizuale a căror grilă de programe nu este axată exclusiv pe programe violente; solicită, în consecinţă, fixarea unor norme europene cu scopul de a limita difuzarea violenţei atât în mediile audiovizuale, cât şi în presa scrisă;

31.   subliniază că Directiva 89/552/CEE(10) privind "Televiziunea fără frontiere" impune limite concrete difuzării de imagini violente şi, în general, de imagini nerecomandate pentru reeducarea copiilor, ceea ce reprezintă o măsură adecvată de prevenire a actelor de violenţă comise de minori sau în dauna minorilor; solicită Comisiei să ia măsuri complementare în acest sens, prin extinderea angajamentelor la sectorul telefoniei mobile şi la internet, acţiuni chemate să constituie priorităţi politice fundamentale în cadrul sus-menţionatei comunicări a Comisiei privind drepturile copilului;

32.   salută intrarea în vigoare a unui cadru european de autoreglementare, prin care întreprinderile europene se angajează în favoarea protejării adolescenţilor şi copiilor care folosesc telefoane mobile; subliniază prin urmare necesitatea unor propuneri concrete din partea Comisiei, constrângătoare la nivel european, în ceea ce priveşte informarea şi sensibilizarea legate de navigarea sigură pe internet şi utilizarea sigură a telefoanelor mobile;

33.   solicită Comisiei să promoveze lansarea unui număr verde european pentru copiii şi adolescenţii în dificultate, având în vedere că aceste numere verzi pot contribui în mare măsură la prevenirea delincvenţei juvenile;

34.   solicită Comisiei să propună, după finalizarea studiilor necesare la nivel european, un program-cadru comunitar integrat care să prevadă măsuri preventive comunitare, sprijin pentru iniţiativele ONG-urilor şi cooperarea transnaţională, precum şi finanţarea unor programe-pilot la nivel regional şi local, care se vor baza pe cele mai bune practici naţionale, vor încerca să le răspândească pe întreg teritoriul Europei şi vor acoperi, de asemenea, cerinţele referitoare la infrastructuri sociale şi pedagogice;

35.   subliniază că, la nivelul acţiunilor comunitare, cele două direcţii de acţiune fundamentale care ar trebui să fie elaborate în cel mai scurt timp sunt:

36.   invită Comisia, în acest context, să elaboreze un program de măsuri cofinanţate, care să includă:

37.   recomandă Comisiei ca, în cadrul pregătirilor pentru Observatorul European al Delincvenţei Juvenile şi programul-cadru asociat, să propună fără întârziere următoarele măsuri pentru promovarea şi difuzarea experienţelor şi a cunoştinţelor tehnice:

o
o   o

38.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, Comitetului Economic şi Social, precum şi Comitetului Regiunilor.

(1) Rec(2003)20. (2) Rec(87)20. (3) Rec(88)6. (4) JO L 53, 22.2.2007, p. 1. (5) Texte adoptate la această dată, P6_TA(2006)0510. (6) Texte adoptate la această dată, P6_TA(2007)0188. (7) JO C 241, 21.9.1992, p. 67. (8) JO L 153, 8.6.2001, p. 1. (9) JO C 110, 9.5.2006, p.75. (10) JO L 298, 17.10.1989, p. 23