Index 
Texte adoptate
Joi, 29 martie 2007 - Bruxelles
Mediere în materie civilă şi comercială ***I
 Participarea Comunităţii la creşterea capitalului Fondului European de Investiţii*
 Cererea de apărare a imunităţii lui Giuseppe Gargani
 Revizuirea directivelor privind dispozitivele medicale ***I
 Statisticile structurale privind întreprinderile ***I
 Respectarea obligaţiilor statelor de pavilion ***I
 Răspundere civilă şi garanţii financiare ale armatorilor ***I
 Producţia biologică şi etichetarea produselor biologice *
 Siguranţa la meciurile de fotbal *
 Viitorul Kosovo şi rolul UE
 Viitorul resurselor proprii ale Uniunii Europene
 Orientări bugetare pentru 2008
 Viitorul fotbalului profesionist în Europa
 Integrarea noilor state membre în PAC
 Hepatita C

Mediere în materie civilă şi comercială ***I
PDF 431kWORD 96k
Rezoluţie
Text consolidat
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 29 martie 2007 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială (COM(2004)0718 – C6-0154/2004 – 2004/0251(COD))
P6_TA(2007)0088A6-0074/2007

(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2004)0718),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2), articolul 61 litera (c) şi articolul 67 alineatul (5) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0154/2004),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi avizul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A6–0074/2007),

1.   aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.   solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 29 martie 2007 în vederea adoptării Directivei (CE) 2007/ ... a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială

P6_TC1-COD(2004)0251


PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 61 litera (c) şi articolul 67 alineatul (5) a doua liniuţă,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(2),

întrucât:

(1)  Comunitatea şi-a propus să menţină şi să dezvolte un spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei în care să se asigure libera circulaţie a persoanelor. În acest scop, Comunitatea trebuie să adopte, în special, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă necesare bunei funcţionări a pieţei interne.

(2)  Principiul accesului la justiţie este fundamental şi, pentru a asigura un acces mai bun la justiţie, Consiliul European, reunit la Tampere în 15-16 octombrie 1999, a solicitat statelor membre să stabilească proceduri extrajudiciare alternative.

(3)  Consiliul a adoptat concluzii cu privire la metodele alternative de soluţionare a litigiilor de drept civil şi comercial în 2000 şi a declarat că stabilirea principiilor de bază în acest domeniu este o etapă esenţială în dezvoltarea şi buna funcţionare a procedurilor extrajudiciare de soluţionare a litigiilor în materie civilă şi comercială în vederea simplificării şi îmbunătăţirii accesului la justiţie.

(4)  Comisia Europeană a prezentat în 2002 o Carte verde în care examina situaţia actuală a metodelor alternative de soluţionare a litigiilor în Europa şi angaja o vastă consultare cu statele membre şi părţile interesate privind posibile măsuri de încurajare a folosirii medierii.

(5)  Obiectivul de a asigura un acces mai bun la justiţie, ca parte a politicii Uniunii Europene de stabilire a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, trebuie să includă accesul la metodele de soluţionare a litigiilor atât judiciare cât şi extra-judiciare. Prezenta directivă trebuie să contribuie la buna funcţionare a pieţei interne, în special în ceea ce priveşte furnizarea şi obţinerea serviciilor de mediere.

(6)  Prezenta directivă se aplică de asemenea medierii între consumatori. Prin urmare, ar trebui luate în considerare caracteristicile medierii între consumatori. În special, ar trebui să cuprindă principiile menţionate în Recomandarea 2001/310/CE a Comisiei din 4 aprilie 2001 privind principiile pentru activitatea organelor extrajudiciare implicate în soluţionarea amiabilă a litigiilor de consum(3).

(7)  Medierea poate aduce o soluţionare extrajudiciară economică şi rapidă a litigiilor civile şi comerciale prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părţilor. Este mai probabil ca acordurile rezultate în urma medierii să fie executate voluntar şi să păstreze o relaţie amiabilă şi durabilă între părţi. Aceste avantaje sunt şi mai pronunţate în situaţiile care prezintă elemente transfrontaliere.

(8)  Este necesară, prin urmare, o legislaţie cadru, care să abordeze, în special, aspecte esenţiale ale procedurii civile, în vederea promovării accesului la mediere şi asigurării unui cadru juridic previzibil pentru părţile care recurg la mediere.

(9)  Statele membre sunt încurajate să aplice dispoziţiile prezentei directive şi cauzelor interne, în special, pentru a facilita buna funcţionare a pieţei interne. De asemenea, faptul că dispoziţiile prezentei directive sunt formulate ca fiind limitate la cauzele cu incidenţă transfrontalieră nu ar trebui să determine limitarea normelor de drept intern care reglementează în prezent forţa executorie a acordurilor rezultate în urma medierii, confidenţialitatea medierii sau efectul medierii asupra termenelor de prescripţie şi alte termene şi în cauze care nu se află sub incidenţa prezentei directive.

(10)  Prezenta directivă ar trebui să cuprindă procedurile în care două sau mai multe părţi la un litigiu transfrontalier sunt asistate de un mediator pentru a ajunge la un acord amiabil de soluţionare a litigiului, dar să excludă procedurile precum negocierile precontractuale sau procedurile cvasi-judiciare precum arbitrajul, concilierea judiciară, intervenţia unui avocat al poporului, plângerile consumatorilor, deciziile experţilor sau procedurile în care instanţele emit o recomandare formală, obligatorie sau nu, privind soluţionarea litigiului. Ar trebui să cuprindă şi cauzele în care o instanţă recomandă părţilor medierea sau în care legislaţia naţională prevede medierea, deşi rămâne în vigoare principiul conform căruia medierea este o procedură voluntară, iar dispoziţiile legislaţiilor naţionale care prevăd caracterul obligatoriu al medierii sau o asociază unor stimulente ori sancţiuni nu ar trebui să împiedice părţile să-şi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar. De asemenea, ar trebui să fie cuprinsă în domeniul de aplicare a prezentei directive şi medierea realizată de un judecător care nu este responsabil de niciuna dintre procedurile judiciare referitoare la obiectul litigiului. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui extinsă pentru a cuprinde şi încercările instanţei sau ale judecătorului sesizat de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu sau cauzele în care instanţa sau judecătorul sesizat solicită asistenţă sau consiliere din partea unei persoane competente.

(11)  Având în vedere importanţa confidenţialităţii în procesul de mediere, un grad minim de compatibilitate cu normele de procedură civilă este necesar în ceea ce priveşte modul în care confidenţialitatea medierii este protejată în cadrul oricărei proceduri civile, comerciale, judiciare sau de arbitraj ulterioare. Ar trebui, de asemenea, inclusă posibilitatea instanţei de a atrage atenţia părţilor asupra medierii, ţinându-se seama de principiul conform căruia medierea este o procedură voluntară. Este necesar, de asemenea, să se prevadă un grad minim de compatibilitate a normelor de procedură civilă în ceea ce priveşte efectul medierii asupra termenelor de prescripţie şi a altor termene.

(12)  Medierea nu ar trebui considerată o soluţie secundară în raport cu procedura judiciară din cauza faptului că executarea acordurilor rezultate în urma medierii depinde de bunăvoinţa părţilor. De aceea, este necesar să se asigure că părţile la un acord scris rezultat în urma medierii pot solicita ca acordul respectiv să aibă forţă executorie, în măsura în care această forţă executorie este posibilă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea de executare. Conţinutul unui astfel de acord poate deveni executoriu printr-o hotărâre, o decizie sau printr-un act autentic eliberat de o instanţă sau de altă autoritate competentă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea.

(13)  Conţinutul unui acord rezultat în urma medierii, care devine executoriu într-un stat membru, va fi recunoscut şi declarat executoriu în celelalte state membre în conformitate cu legislaţia comunitară sau naţională aplicabilă, de exemplu în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială(4) sau al Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti(5)

(14)  Deşi prezenta directivă reglementează medierea în materie de drept al familiei, domeniul său de aplicare cuprinde doar drepturile de care dispun părţile în temeiul legislaţiei statului membru în care se desfăşoară medierea. De asemenea, în cazul în care conţinutul unui acord rezultat în urma medierii în materie familială nu este executoriu în statul membru în care a fost încheiat şi în care se solicită executarea acestuia, prezenta directivă nu permite părţilor să eludeze legislaţia statului membru în cauză, acţionând astfel încât acordul să devină executoriu într-un alt stat membru, întrucât Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului prevede în mod expres că acordul trebuie să fie executoriu în statul membru în care a fost încheiat.

(15)  Pentru a asigura încrederea necesară între statele membre cu privire la respectarea confidenţialităţii, suspendarea prescripţiilor, recunoaşterea şi executarea acordurilor rezultate în urma medierii trebuie introduse mecanisme eficace de control al calităţii în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor de mediere şi formarea mediatorilor.

(16)  Aceste mecanisme şi măsuri, care ar trebui definite de statele membre şi care pot include recursul la soluţii comerciale, ar trebui să asigure menţinerea flexibilităţii procesului de mediere şi autonomia părţilor. Comisia ar trebui să încurajeze măsurile de autoreglementare la nivel comunitar. În ceea ce le priveşte, statele membre ar trebui să încurajeze şi să promoveze aplicarea Codului de Conduită European pentru Mediatori, care va fi publicat de Comisie în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, asigurând, în acelaşi timp, garantarea calităţii medierii prin respectarea criteriilor menţionate şi definite în Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile cu soluţionarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum(6) şi în Recomandarea 2001/310/CE: imparţialitate, transparenţă, eficienţă, corectitudine, reprezentare, independenţă, contradictorialitate, legalitate şi libertate. În acelaşi mod, în medierea între societăţi comerciale şi consumatori, statele membre ar trebui să promoveze aplicarea principiilor prevăzute în Recomandarea 2001/310/CE. De asemenea, statele membre ar trebui să încurajeze dezvoltarea unui sistem de certificare a organelor naţionale care oferă cursuri de formare în domeniul medierii.

(17)  Este de dorit ca orice mediator sau organism vizat de Recomandarea 2001/310/CE să-i respecte principiile. Pentru a asigura diseminarea informaţiilor referitoare la aceste instituţii, Comisia înfiinţează o bază de date a sistemelor extrajudiciare pe care statele membre le consideră conforme cu principiile recomandării.

(18)  Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi se conformează principiilor recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Aceasta are drept obiectiv, în special, să asigure respectarea deplină a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost recunoscut în articolul 47 al Cartei.

(19)  Întrucât obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre şi, având în vedere amploarea efectelor acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(20)  În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda şi-au notificat dorinţa de a participa la adoptarea şi aplicarea prezentei directive.

(21)  În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, care, prin urmare, nu este obligatorie pentru aceasta şi nu i se aplică.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectiv

(1)  Obiectivul prezentei directive este de a facilita accesul la soluţionarea litigiilor şi de a favoriza soluţionarea amiabilă a litigiilor prin încurajarea utilizării medierii şi asigurarea unei relaţii echilibrate între mediere şi procedurile judiciare.

(2)  Prezenta directivă se aplică în materie civilă şi comercială. Aceasta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă sau în ceea ce priveşte răspunderea statului privind acte sau omisiuni în exercitarea autorităţii statului ("acta iure imperii").

(3)  În sensul prezentei directive, "stat membru" înseamnă toate statele membre, cu excepţia Danemarcei.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)  Prezenta directivă se aplică în cazul în care, la data la care părţile convin să recurgă la mediere, cel puţin una dintre acestea domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât statul membru al oricărei alte părţi.

(2)  Fără a aduce atingere alineatului (1), articolele 6 şi 7 se aplică cu privire la procedura judiciară ulterioară unei medieri în cazul în care, la data la care părţile convin să recurgă la mediere, instanţa sesizată în cazul unei proceduri judiciare ulterioare se află într-un stat membru altul decât statul membru în care cel puţin una dintre părţi domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită.

(3)  În sensul alineatelor (1) şi (2), statul membru în care o parte domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită este determinat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 sau Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.

Articolul 3

Definiţii

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

(a)  "Medierea" înseamnă o procedură structurată cu caracter voluntar, indiferent de cum este numită sau menţionată, în care două sau mai multe părţi într-un litigiu încearcă să ajungă la o înţelegere privind soluţionarea litigiului dintre ele cu ajutorul unui mediator. Această procedură poate fi iniţiată de părţi, sugerată sau impusă de o instanţă sau prevăzută de dreptul unui stat membru, cu condiţia respectării caracterului voluntar al medierii.

Noţiunea include medierea realizată de un judecător care nu este responsabil de niciuna dintre procedurile judiciare referitoare la respectivul litigiu. Cu toate acestea, nu include încercările instanţei sau ale judecătorului sesizat de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu.

(b)  "Mediator" înseamnă orice terţă persoană care este numită în condiţii ce permit să se presupună în mod rezonabil că medierea va fi realizată cu profesionalism, imparţialitate şi competenţă, indiferent de denumirea sau profesia sa în statul membru respectiv şi de modul în care a fost numită sau solicitată să realizeze medierea.

Articolul 4

Calitatea medierii

(1)  Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea de coduri de conduită şi aderarea la acestea de către mediatori şi organizaţiile ce asigură servicii de mediere, precum şi instituirea de alte mecanisme eficiente de control al calităţii pentru asigurarea serviciilor de mediere.

(2)  Statele membre încurajează formarea iniţială şi continuă a mediatorilor pentru a asigura realizarea corectă, eficientă, imparţială şi competentă a medierii în ceea ce priveşte părţile şi utilizarea procedurilor adecvate pentru circumstanţele specifice ale litigiului.

(3)  Statele membre încurajează dezvoltarea unui sistem de certificare a organelor naţionale care oferă cursuri de formare în domeniul medierii.

Articolul 5

Prezentarea la mediere

(1)  O instanţă în faţa căreia se prezintă o cauză poate, atunci când este cazul şi având în vedere toate circumstanţele cauzei respective, să invite părţile să recurgă la mediere pentru a soluţiona litigiul. De asemenea, instanţa poate invita părţile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere, în cazul în care astfel de sesiuni se organizează şi sunt uşor accesibile.

(2) (2)  Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere oricărei legislaţii naţionale în temeiul căreia recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancţiuni, fie înainte, fie după demararea procedurii judiciare, cu condiţia ca legislaţia în cauză să nu împiedice părţile să-şi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar.

(3)  Medierea este o procedură voluntară.

Articolul 6

Executarea acordurilor rezultate în urma medierii

(1)  Statele membre se asigură că părţile, sau una dintre părţi cu consimţământul expres al celorlalte, pot solicita ca conţinutul unui acord scris obţinut în urma medierii să devină executoriu, în măsura în care acest lucru este posibil şi nu contravine legislaţiei statului membru în care se introduce cererea.

(2)  Conţinutul acordului poate deveni executoriu printr-o hotărâre, o decizie sau printr-un act autentic eliberat de o instanţă sau de altă autoritate competentă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea.

(3)  Statele membre informează Comisia care sunt instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi competente pentru a primi o cerere în conformitate cu alineatele (1) şi (2).

(4)  Niciuna dintre dispoziţiile prezentului articol nu aduce atingere normelor aplicabile recunoaşterii şi executării într-un alt stat membru a acordurilor rezultate în urma medierii care au devenit executorii în conformitate cu alineatele (1) şi (2).

Articolul 7

Confidenţialitatea medierii

(1)  Întrucât medierea trebuie să se desfăşoare cu păstrarea confidenţialităţii, statele membre se asigură, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel, că nici mediatorii, nici părţile, nici persoanele implicate în administrarea procedurii de mediere nu au dreptul şi nu sunt obligaţi să divulge terţilor şi nici să furnizeze, prin mărturii în cadrul unor proceduri judiciare civile şi comerciale sau de arbitraj, informaţii rezultate dintr-o mediere sau legate de aceasta, cu următoarele excepţii:

   a) din considerente imperioase de ordin public sau alte motive justificate, în special pentru a asigura protecţia intereselor copiilor sau pentru a împiedica vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unei persoane; sau
   b) în cazul în care dezvăluirea informaţiilor este necesară pentru aplicarea sau executarea acordului rezultat în urma medierii.

(2)  Niciuna dintre dispoziţiile prevăzute la alineatul precedent nu împiedică statele membre să adopte măsuri mai stricte pentru a proteja confidenţialitatea medierii.

Articolul 8

Suspendarea prescripţiilor şi a altor termene

(1)  Pentru a se asigura că expirarea termenului de prescripţie şi a altor termene nu împiedică părţile care aleg medierea, în încercarea de a soluţiona un litigiu, să iniţieze ulterior o procedură judiciară cu privire la litigiul în cauză, statele membre se asigură că aceste termene nu expiră între:

   a) data la care părţile convin în scris, după apariţia litigiului, să recurgă la mediere sau, în lipsa unui astfel de acord scris, data la care părţile participă la prima întâlnire de mediere, sau data la care obligaţia de a recurge la mediere intervine în temeiul legislaţiei interne; şi,
   b) data acordului rezultat în urma medierii, data la care cel puţin una dintre părţi le informează pe celelalte în scris că medierea s-a încheiat sau, în lipsa unei astfel de notificări scrise, data la care mediatorul declară din proprie iniţiativă sau la solicitarea a cel puţin uneia dintre părţi că medierea s-a încheiat.

(2)  Alineatul (1) nu aduce atingere dispoziţiilor privind termenele de prescripţie şi a altor termene din acordurile internaţionale la care statele membre sunt părţi semnatare, incompatibile cu prezentul articol.

Articolul 9

Informarea cetăţenilor

(1)  Statele membre se asigură că cetăţenii au acces, în special pe site-uri internet, la informaţiile referitoare la contactarea prestatorilor de servicii de mediere şi a mediatorilor.

(2)  Statele membre încurajează juriştii să-şi informeze clienţii cu privire la posibilitatea recurgerii la mediere.

Articolul 10

Codul de Conduită European pentru Mediatori

Comisia publică Codul de Conduită European pentru Mediatori în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene ca o notificare fără efecte juridice.

Articolul 11

Dispoziţii privind punerea în aplicare

Până la 1 septembrie 2009, Comisia publică informaţii referitoare la autorităţile şi instanţele competente comunicate de către statele membre în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).

Articolul 12

Raportul

În termen de …(7), Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport privind aplicarea prezentei directive. Dacă este necesar, raportul este însoţit de propuneri în vederea adaptării prezentei directive. În raport se va analiza în special impactul prezentei directive în ceea ce priveşte dezvoltarea medierii atât în cauzele interne, cât şi în cele transfrontaliere. De asemenea, se va analiza necesitatea elaborării unei propuneri privind un instrument care să armonizeze termenele de prescripţie şi alte termene în mai mare măsură, pentru a facilita buna funcţionare a pieţei interne.

Articolul 13

Transpunere

(1)  Până la 1 septembrie 2008, statele membre asigură intrarea în vigoare a măsurilor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive sau adoptând toate măsurile preventive pentru a garanta în orice moment că se obţin rezultatele prevăzute în prezenta directivă, se asigură că părţile la mediere introduc măsurile necesare prin acorduri voluntare. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceste măsuri.

(2)  Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 15

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

(1) JO C 286, 17.11.2005, p.1.
(2) Poziţia Parlamentului European din 29 martie 2007.
(3) JO L 109, 19.4.2001, p. 56.
(4) JO L 12, 16.01.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Comisiei (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).
(5) JO L 338, 23.12.2003, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2116/2004 al Comisiei (JO L 367, 14.12.2004, p. 1).
(6) JO L 115, 17.4.1998, p. 31.
(7)* ...


Participarea Comunităţii la creşterea capitalului Fondului European de Investiţii*
PDF 190kWORD 36k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 29 martie 2007 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind participarea Comunităţii la creşterea capitalului Fondului European de Investiţii (COM(2006)0621 – C6-0426/2006 –2006/0203 (CNS))
P6_TA(2007)0089A6-0065/2007

(Procedura de consultare)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2006)0621)(1),

–   având în vedere articolul 3 din Decizia 94/375/CE a Consiliului din 6 iunie 1994 privind participarea Comunităţii, în calitate de membru, la Fondul European de Investiţii(2), în temeiul căreia a fost consultat de către Consiliu (C6-0426/2006),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A6-0065/2007),

1.   aprobă propunerea Comisiei;

2.   invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenţionează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

3.   solicită Consiliului să îl consulte din nou, în cazul în care intenţionează sa modifice în mod substanţial propunerea Comisiei;

4.   încredinţează Preşedintelui sarcina de transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

(1) Nepublicată încă în JO.
(2) JO L 173, 7.7.1994, p. 12.


Cererea de apărare a imunităţii lui Giuseppe Gargani
PDF 188kWORD 35k
Decizia Parlamentului European din 29 martie 2007 privind cererea de apărare a imunităţii şi privilegiilor lui Giuseppe Gargani (2006/2300 (IMM))
P6_TA(2007)0090A6-0071/2007

Parlamentul European,

–   având în vedere cererea lui Giuseppe Gargani pentru apărarea imunităţii sale în cadrul unei proceduri civile pe rolul unei instanţe italiene, datată 30 noiembrie 2006 şi comunicată în şedinţă plenară la 11 decembrie 2006,

–   în urma audierii lui Giuseppe Gargani, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de procedură,

–   având în vedere articolele 9 şi 10 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene, din 8 aprilie 1965, precum şi articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct,

–   având în vedere hotărârile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 12 mai 1964 şi din 10 iulie 1986(1),

–   având în vedere articolul 6 alineatul (3) şi articolul 7 din Regulamentul de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0071/2007),

1.   hotărăşte să apere imunitatea şi privilegiile lui Giuseppe Gargani;

2.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum şi raportul comisiei competente, autorităţilor competente din Republica Italiană.

(1) Cauza 101/63, Wagner/Fohrmann şi Krier, Culegerea 1964, p. 195, şi cauza 149/85, Wybot/Faure şi alţii, Culegerea 1986, p. 2391.


Revizuirea directivelor privind dispozitivele medicale ***I
PDF 272kWORD 87k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 29 martie 2007 privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor 90/385/CEE şi 93/42/CEE ale Consiliului şi a Directivei 98/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în raport cu revizuirea directivelor privind dispozitivele medicale (COM(2005)0681 – C6 0006/2006 – 2005/0263(COD))
P6_TA(2007)0091A6-0332/2006

(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2005)0681)(1),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 95 din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0006/2006),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi avizul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, precum şi cel al Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (A6-0332/2006),

1.   aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.   solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 29 martie 2007 în vederea adoptării Directivei 2007/.../CE a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 90/385/CEE a Consiliului privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la dispozitivele medicale active implantabile, a Directivei 93/42/CEE a Consiliului privind dispozitivele medicale şi a Directivei 98/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind comercializarea produselor biodestructive

P6_TC1-COD(2005)0263


(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului în primă lectură corespunde cu actul legislativ final, Directiva 2007/47/CE.)

(1) Nepublicată încă în Jurnalul Oficial.


Statisticile structurale privind întreprinderile ***I
PDF 269kWORD 79k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 29 martie 2007 privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile structurale de întreprindere (COM(2006)0066 – C6-0063/2006 – 2006/0020(COD))
P6_TA(2007)0092A6-0062/2007

(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2006)0066)(1),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 285 alineatul (1) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0063/2006),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (A6-0062/2007),

1.   aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.   solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 29 martie 2007 în vederea adoptării Regulamentului (CE) nr. .../2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile structurale de întreprindere (reformare)

P6_TC1-COD(2006)0020


(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului în primă lectură corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (CE) nr. … 2007.)

P6_TC1-COD(2006)0020


(1) Nepublicată încă în JO.


Respectarea obligaţiilor statelor de pavilion ***I
PDF 592kWORD 319k
Rezoluţie
Text consolidat
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 29 martie 2007 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind respectarea obligaţiilor statelor de pavilion (COM(2005)0586 – C6-0062/2006 – 2005/0236(COD))
P6_TA(2007)0093A6-0058/2007

(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2005)0586)(1),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 80 alineatul (2) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0062/2006),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru transport şi turism (A6-0058/2007),

1.   aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.   solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 29 martie 2007 în vederea adoptării Directivei 2007/.../CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind respectarea obligaţiilor statelor de pavilion

P6_TC1-COD(2005)0236


(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 80 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(2),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(3),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din Tratat(4),

întrucât:

(1)  Siguranţa transporturilor maritime ale Comunităţii Europene şi a cetăţenilor care le folosesc, precum şi a operatorilor care furnizează servicii de transport, şi protecţia mediului trebuie asigurate în permanenţă.

(2)  În ceea ce priveşte transportul maritim internaţional s-a instituit un cadru amplu care măreşte siguranţa maritimă şi protecţia mediului împotriva poluării de către nave prin adoptarea mai multor convenţii al căror depozitar este Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI).

(3)  În conformitate cu dispoziţiile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1982 privind dreptul mării (UNCLOS) şi a convenţiilor al căror depozitar este OMI, statele care sunt părţi la aceste instrumente au obligaţia de a promulga actele cu putere de lege şi actele administrative şi de a lua toate celelalte măsuri necesare pentru ca aceste instrumente să producă efecte depline astfel încât să se asigure că, din punctul de vedere al ocrotirii vieţii omeneşti pe mare şi al protecţiei mediului marin, o navă corespunde scopului pentru care a fost construită şi că echipajul acesteia este format din personal navigant competent.

(4)  Toate statele membre ale Uniunii Europene care sunt reprezentate în Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) au sprijinit adoptarea Convenţiei privind munca maritimă (MLC) a ILO din 2006, care consolidează într-un singur instrument ansamblul instrumentelor existente în legislaţia muncii în domeniul maritim. Această convenţie abordează, de asemenea, obligaţiile statelor de pavilion şi ar trebui încorporată în prezenta directivă la intrarea acesteia în vigoare.

(5)  Pentru a garanta eficienţa convenţiilor OMI în Comunitate, având în vedere că toate statele membre trebuie să fie părţi ale acestora şi trebuie să se achite de obligaţiile prevăzute în aceste convenţii privind navele sub pavilionul lor, dispoziţiile obligatorii ale acestor convenţii ar trebui incluse în legislaţia comunitară.

(6)  Aceste dispoziţii obligatorii trebuie puse în aplicare împreună cu legislaţia comunitară în domeniu privind siguranţa navelor, a membrilor echipajului, a pasagerilor şi a încărcăturii acestora, precum şi cea privind prevenirea poluării de către nave şi timpul de lucru al navigatorilor.

(7)  Câteva state membre nu au finalizat încă procedura necesară pentru a deveni parte contractantă la unele convenţii OMI, precum Convenţia SOLAS din 1988 şi Protocoalele privind liniile de încărcare, Anexele IV şi VI la convenţia MARPOL, sau la unele convenţii OMI specifice citate în mod explicit în legislaţia comunitară şi trebuie încurajate să finalizeze acest proces.

(8)  În conformitate cu Directiva 2007/…/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului din ... privind normele şi standardele comune destinate organizaţiilor de inspecţie şi control al navelor, precum şi activităţilor relevante ale administraţiilor maritime(5), statele membre trebuie să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile relevante din anexa şi apendicele la Rezoluţia A.847(20) a OMI privind liniile directoare pentru acordarea asistenţei necesare statelor de pavilion pentru punerea în aplicare a instrumentelor OMI în scopul de a se asigura că administraţiile respective pot garanta punerea în aplicare a dispoziţiilor convenţiilor internaţionale, în special în ceea ce priveşte controlul şi inspecţia navelor, precum şi eliberarea certificatelor prevăzute de lege şi a certificatelor de scutire.

(9)  Rezoluţia A.847(20) a OMI a fost revocată prin Rezoluţia A.973(24) a OMI privind Codul pentru punerea în aplicare a instrumentelor obligatorii ale OMI, care include dispoziţiile obligatorii care trebuie puse în aplicare de statele de pavilion.

(10)  Statele membre trebuie să se achite în mod eficient şi coerent de obligaţiile ce le revin în calitate de state de pavilion, în conformitate cu convenţiile OMI şi ţinând seama de Rezoluţia A.973(24) a OMI.

(11)  Convenţiile OMI acordă statelor de pavilion dreptul de a scuti navele de la punerea în aplicare a normelor de bază ale statelor de pavilion prevăzute în convenţiile OMI şi de a aplica dispoziţii echivalente, şi lasă foarte multe cerinţe la discreţia administraţiilor. Fără a aduce atingere necesităţii aplicării unor măsuri specifice, cu un anumit grad de flexibilitate, lăsarea acestei posibilităţi la unica discreţie a administraţiei ar putea duce la obţinerea unor niveluri diferite de siguranţă în diversele state membre şi la denaturarea concurenţei între statele de pavilion.

(12)  Comunitatea s-a angajat să iniţieze interpretări armonizate a normelor tehnice de siguranţă privind navele de pasageri angajate în curse internaţionale prevăzute la articolul 12 din Directiva 98/18/CE a Consiliului din 17 martie 1998 privind normele şi standardele de siguranţă pentru navele de pasageri(6). Aceeaşi abordare ar trebui urmată, dacă este cazul şi fără a aduce atingere adoptării interpretărilor armonizate de către OMI, adoptând soluţii adecvate de la caz la caz şi acţionând la cererea părţilor implicate, în cazul dispoziţiilor similare privind alte tipuri de nave la care se aplică convenţiile OMI.

(13)  Administraţiile maritime ale statelor membre ar trebui să poată dispune de resurse corespunzătoare pentru punerea în aplicare a obligaţiilor pe care le au în calitate de state de pavilion corespunzătoare cu dimensiunea şi tipul flotei sale şi bazate pe cerinţele relevante ale OMI.

(14)  Criteriile minime pentru resursele corespunzătoare ar trebui stabilite pe baza experienţei practice a statelor membre.

(15)  Punerea în aplicare obligatorie a procedurilor recomandate de către OMI în MSC/Circ.1140/ MEPC/Circ.424 din 20 decembrie 2004 privind transferul navelor între state ar trebui să întărească eficacitatea dispoziţiilor privind schimbarea pavilionului din convenţiile OMI şi din legislaţia comunitară în domeniul siguranţei maritime şi ar trebui să mărească transparenţa în relaţiile dintre statele de pavilion, în interesul siguranţei maritime.

(16)  Statele membre ar trebui să pună în aplicare, pentru navele care arborează pavilionul lor, cerinţe armonizate de certificare şi control efectuat de statul de pavilion, aşa cum este prevăzut în procedurile şi orientările relevante anexate rezoluţiei A.948(23) a Adunării OMI privind orientările pentru efectuarea controalelor, în conformitate cu sistemul armonizat de control şi certificare.

(17)  O monitorizare strictă şi aprofundată a organizaţiilor recunoscute care îndeplinesc sarcinile statului de pavilion în numele statelor membre, corespunzătoare cu dimensiunea şi tipul flotei statelor membre, ar trebui să îmbunătăţească performanţa calitativă globală a navelor care arborează pavilionul unui stat membru.

(18)  Îndeplinirea unor criterii minime de către inspectorii statului de pavilion ar trebui să garanteze existenţa unor condiţii de egalitate între administraţiile maritime şi să contribuie la performanţa calitativă a navelor care arborează pavilionul unui stat membru.

(19)  În calitate de state de pavilion, statele membre au obligaţia de a investiga accidentele şi incidentele în care au fost implicate navele care le aparţin.

(20)  Normele specifice care trebuie urmate de statele membre pentru investigarea accidentelor din sectorul transportului maritim sunt prevăzute în Directiva 2007/.../CE a Parlamentului European şi a Consiliului din ... de instituire a principiilor fundamentale care reglementează investigarea accidentelor din sectorul de transport maritim şi de modificare a Directivelor 1999/35/CE şi 2002/59/CE(7).

(21)  Aplicarea obligatorie a principiilor OMI privind compunerea echipajului în funcţie de condiţiile de siguranţă ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea performanţelor calitative ale navelor care arborează pavilionul unui stat membru.

(22)  Dezvoltarea unei baze de date care să ofere informaţii esenţiale despre navele care arborează pavilionul unui stat membru, precum şi despre navele radiate din registrul unui stat membru ar trebui să îmbunătăţească transparenţa privind performanţele unei flote de înaltă calitate şi să contribuie la o monitorizare mai bună a obligaţiilor statelor de pavilion şi la garantarea unui tratament egal între administraţiile maritime.

(23)  Evaluarea şi revizuirea performanţei statelor de pavilion şi, unde este cazul, adoptarea de măsuri corective, ar trebui să garanteze faptul că toate statele membre apar pe lista albă a Memorandumului de Înţelegere de la Paris (MOU) privind controlul statului de port.

(24)  Statele membre s-au angajat să demonstreze faptul că se conformează instrumentelor obligatorii ale OMI, astfel cum se solicită în Rezoluţia A.974(24) privind cadrul şi procedurile pentru sistemul voluntar de audit al statelor membre ale OMI, adoptat de Adunarea OMI la 1 decembrie 2005.

(25)  Sistemul voluntar de audit al statelor membre ale OMI respectă sistemul clasic de management al calităţii, care include principii, criterii, domenii de audit, procese şi proceduri de audit, care pot fi folosite pentru a determina în ce măsură statele membre aplică şi impun respectarea obligaţiilor şi responsabilităţilor statelor de pavilion prevăzute în convenţiile OMI la care sunt părţi. Prin urmare, procesul de audit ar putea fi introdus deja în legislaţia comunitară privind siguranţa maritimă.

(26)  Certificarea calităţii procedurilor administrative conform ISO sau conform unor standarde echivalente trebuie să garanteze de asemenea condiţii de egalitate între administraţiile maritime.

(27)  Pentru garantarea unor condiţii de egalitate între proprietarii de nave care exploatează nave care arborează pavilionul unui stat membru şi cei care exploatează nave care arborează alte pavilioane, trebuie dezvoltate sinergii între statele de pavilion care se angajează să pună în aplicare cu caracter obligatoriu Codul pentru punerea în aplicare a instrumentelor obligatorii ale OMI, adoptat de OMI în Rezoluţia A.973(24) din 1 decembrie 2005, şi care sunt de acord să fie supuse unui audit în conformitate cu dispoziţiile Rezoluţiei OMI A.974(24).

(28)  În conformitate cu condiţiile prevăzute în rezoluţiile A.973(24) şi A.974(24) ale OMI, Comisia ar trebui să promoveze instituirea unui memorandum de înţelegere între statele de pavilion privind dezvoltarea sinergiilor între statele de pavilion, si ar trebui să stimuleze înregistrarea navelor maritime în registrele statelor membre. Dacă statele terţe ar fi autorizate, sub rezerva unor garanţii privind sistemele necesare de calitate şi control, să încheie acorduri cu Comunitatea Europeană, care să le permită să beneficieze de buna reputaţie a standardelor Comunităţii şi de formalităţi administrative mai simple, acest lucru ar putea ajuta, într-un moment în care registrele naţionale şi administraţiile maritime sunt angajate în concurenţa mondială, la creşterea gradului general de respectare a Convenţiilor OMI şi la eliminarea dumpingul internaţional.

(29)  Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă (AESM), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(8) ar trebui să ofere sprijinul necesar pentru asigurarea punerii în aplicare a prezentei directive.

(30)  Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei(9).

(31)  Întrucât obiectivele propuse, şi anume introducerea şi punerea în aplicare a măsurilor necesare în politica de trafic maritim, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre şi, având în vedere amploarea acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiect

(1)  Scopul prezentei directive este:

   a) de a garanta că statele membre se achită în mod eficient şi coerent de obligaţiile care le revin în calitate de state de pavilion în conformitate cu Convenţiile OMI şi instrumentele ILO corespunzătoare;
   b) de a garanta siguranţa şi de a preveni poluarea de către navele care arborează pavilionul unui stat membru;
   c) de a furniza un mecanism pentru interpretarea armonizată a măsurilor prevăzute de convenţiile OMI care au fost lăsate la discreţia părţilor contractante ale acestor convenţii.

(2)  Prezenta directivă nu aduce atingere legislaţiei comunitare în domeniul maritim, după cum este prevăzut la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(10), şi în Directiva 1999/63/CE a Consiliului(11).

Articolul 2

Definiţii

(1)  În sensul acestei directive se aplică următoarele definiţii:

  a) "convenţiile OMI" înseamnă următoarele convenţii, împreună cu protocoalele şi amendamentele acestora, precum şi codurile corespunzătoare cu caracter obligatoriu adoptate în cadrul Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI), în versiunea lor actualizată:
   (i) Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS 74);
   (ii) Convenţia internaţională din 1966 privind liniile de încărcare (LL 66);
   (iii) Convenţia internaţională din 1969 privind măsurarea tonajului navelor (Tonnage 69);
   (iv) Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave (MARPOL);
   (v) Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart (STCW 1978);
   (vi) Convenţia din 1972 privind Regulamentul internaţional pentru prevenirea abordajelor pe mare (COLREG 72);
   (vii) Codul pentru operarea în siguranţă a navelor care transportă încărcături de lemn pe punte din 1991;
   (viii) Codul pentru operarea în siguranţă a mărfurilor solide în vrac din 1965 (Codul BC);
   b) "convenţii specifice ale OMI" înseamnă Protocolul din 1993 de la Torremolinos privind Convenţia internaţională din 1977 de la Torremolinos privind siguranţa navelor de pescuit şi Convenţia internaţională din 2001 privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare utilizate la nave;

(c)  "Codul statului de pavilion (FSC)" înseamnă părţile 1 şi 2 din "Codul pentru punerea în aplicare a instrumentelor obligatorii ale OMI", adoptat de OMI prin Rezoluţia A.973(24);

   d) "nave" înseamnă navele şi ambarcaţiunile cărora li se aplică una sau mai multe dintre convenţiile OMI;
   e) "administraţie" înseamnă autorităţile maritime competente din statul membru al cărui pavilion o navă sau o ambarcaţiune are dreptul să-l arboreze;
   f) "inspector calificat al statului de pavilion" înseamnă un angajat din sectorul public sau o altă persoană, autorizată în mod corespunzător de către autoritatea competentă dintr-un stat membru să efectueze controale şi inspecţii legate de eliberarea certificatelor şi care îndeplineşte criteriile de calificare şi de independenţă prevăzute în anexa II;
   g) "organizaţie recunoscută" înseamnă o organizaţie recunoscută în conformitate cu Directiva 2007/…/ CE [privind normele şi standardele comune destinate organizaţiilor de inspecţie şi control al navelor, precum şi activităţilor relevante ale administraţiilor maritime];
   h) "certificate" înseamnă certificatele legale prevăzute de convenţiile OMI.

(2)  Măsurile care vor modifica definiţiile de la alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) în lumina noilor convenţii sau dispoziţii pot fi adoptate în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 3

Punerea în aplicare a cadrului internaţional

(1)  Statele membre aderă la convenţiile OMI şi la convenţiile specifice ale OMI. Totuşi, această obligaţie se referă doar la versiunile convenţiilor de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

(2)  Statele membre care la data intrării în vigoare a prezentei directive nu au aderat încă la toate convenţiile OMI şi la convenţiile specifice ale OMI încep procedura de ratificare sau de aderare la convenţiile respective, în conformitate cu legislaţia lor naţională. În termen de nouăzeci de zile de la intrarea în vigoare a prezentei directive, statele membre adresează o notificare Comisiei privind data probabilă la care vor depune instrumentul de ratificare sau de aderare la aceste convenţii la Secretarul General al Organizaţiei Maritime Internaţionale.

(3)  Fiecare stat membru desemnează în mod clar în cadrul administraţiei sale sarcini legate de stabilirea şi dezvoltarea politicilor destinate punerii în aplicare a dispoziţiilor convenţiilor OMI privind obligaţiile statelor de pavilion şi se asigură că administraţia sa poate să contribuie eficient la adoptarea dispoziţiilor de drept intern şi să formuleze orientări pentru aplicarea şi punerea lor în executare.

(4)  În special, în ceea ce priveşte transportul maritim internaţional, statele membre pun în aplicare în întregime dispoziţiile obligatorii privind statele de pavilion prevăzute în convenţiile OMI în conformitate cu condiţiile prevăzute şi privitoare la navele menţionate în dispoziţiile respective şi ţin seama de dispoziţiile Codului statelor de pavilion (FSC) din anexa I la prezenta directivă.

(5)  Statele membre ameliorează în mod continuu caracterul adecvat al măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a convenţiilor OMI. Ameliorarea se realizează prin aplicarea şi punerea în executare riguroasă şi eficientă a dreptului intern, după caz, şi prin monitorizarea permanentă a conformităţii acestora.

(6)  În conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2), la iniţiativa Comisiei sau la cererea unuia sau a mai multor administratori sau operatori implicaţi, măsurile pot fi adoptate pentru:

   a) a dezvolta procedurile armonizate pentru punerea în aplicare a scutirilor şi a echivalărilor în conformitate cu convenţiile OMI;
   b) a stabili interpretări armonizate ale aspectelor lăsate de convenţiile OMI la discreţia administraţiei;
   c) a standardiza interpretarea şi aplicarea dispoziţiile prevăzute în convenţii.

Articolul 4

Resurse şi procese pentru administrarea cerinţelor privind siguranţa şi prevenirea poluării

(1)  Statele membre se asigură că administraţia lor dispune de resurse adecvate, corespunzătoare cu dimensiunea şi tipul flotei sale. Aceste resurse:

   a) garantează respectarea prevederilor convenţiilor OMI şi ale convenţiilor specifice, a Codului statului de pavilion, precum şi a instrumentelor ILO corespunzătoare;
   b) asigură realizarea investigaţiilor în caz de accidente pentru toate navele care arborează pavilionul său şi garantează că se iau măsuri corespunzătoare şi la timp în vederea remedierii deficienţelor constatate;
   c) asigură dezvoltarea, documentarea şi furnizarea de orientări privind acele prevederi ale convenţiilor OMI aplicabile care satisfac exigenţele statelor, în calitate de părţi contractante;
   d) includ un număr corespunzător de angajaţi calificaţi pentru aplicarea şi punerea în executare a dispoziţiilor din dreptul intern care pun în aplicare convenţiile OMI, inclusiv inspectori calificaţi ai statului de pavilion pentru efectuarea anchetelor, auditurilor, inspecţiilor şi controalelor;
   e) includ un număr suficient de angajaţi calificaţi ai statului de pavilion pentru investigarea incidentelor în care navele care au dreptul să arboreze pavilionul statului membru respectiv au fost reţinute de către statul de port; şi
   f) includ un număr suficient de angajaţi calificaţi ai statului de pavilion pentru investigarea incidentelor privind cazuri în care valabilitatea unui certificat, a unei autorizaţii sau a competenţelor deţinătorilor de certificate sau autorizaţii eliberate sub autoritatea statului membru respectiv este contestată de către statul de port.

(2)  Fiecare stat membru asigură formarea profesională a inspectorilor statului de pavilion şi supravegherea inspectorilor şi anchetatorilor statului de pavilion şi, în caz de accidente sau deficienţe, a celor aparţinând statului de coastă, precum şi a activităţilor organizaţiilor recunoscute, în cazul în care statul membru deleagă autoritatea unei astfel de organizaţii, în conformitate cu articolul 7.

(3)  Fiecare stat membru dezvoltă sau menţine o capacitate de reevaluare, aprobare şi autorizare a proiectelor de construcţie şi de echipare a navelor, precum şi o capacitate de luare a deciziilor tehnice corespunzătoare cu dimensiunea şi tipul flotei sale.

(4)  Cerinţele minime pentru punerea în aplicare a obligaţiilor prevăzute la alineatele (1) şi (2) se stabilesc în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 5

Înregistrarea unei nave care arborează pavilionul unui stat membru

(1)  Înainte de înregistrarea unei nave, statul membru respectiv verifică identitatea navei, inclusiv numărul de identificare a navei furnizat de OMI, dacă este cazul, precum şi alte registre ale navei, astfel încât aceasta să nu arboreze în acelaşi timp pavilioanele a două sau mai multe state. În cazul în care o navă a fost înregistrată sub pavilionul altui stat, se va prezenta dovada că aceasta a fost radiată din registrul statului respectiv sau că autorităţile responsabile pentru registrul statului respectiv au autorizat transferul navei.

(2)  Ca o condiţie prealabilă pentru înscrierea unei nave pentru prima oară în registrul său, statul membru respectiv se asigură că nava respectivă respectă toate reglementările internaţionale în vigoare şi se asigură că acest lucru este confirmat de documentele doveditoare aflate în posesia acestuia. Dacă este cazul, şi în toate cazurile în care nava nu este construită recent, ia legătura cu fostul stat de pavilion şi îi solicită acestuia să îi pună la dispoziţie toate documentele şi informaţiile necesare.

(3)  În cazul în care solicitarea a fost adresată de un stat membru unui alt stat membru, statul de pavilion precedent este obligat să pună la dispoziţie documentele şi informaţiile corespunzătoare, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 789/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind transferul în alt registru al cargoboturilor şi al navelor de pasageri în interiorul Comunităţii(12).

(4)  Ori de câte ori un alt stat de pavilion solicită informaţii privind o navă care a fost radiată din registrul unui stat membru, statul membru respectiv trimite imediat celuilalt stat de pavilion detalii privind deficienţele, neconformităţile privind termenele aplicabile şi orice alte informaţii legate de siguranţă.

(5)  Alineatele (1), (2) şi (4) se aplică fără a aduce atingere articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 789/2004.

Articolul 6

Asigurarea siguranţei navei care arborează pavilionul unui stat membru

(1)  Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că toate navele care au dreptul să le arboreze pavilionul respectă normele şi standardele internaţionale. Aceste măsuri includ, în special, următoarele:

   a) interdicţia de navigare până când nava nu poate ieşi în larg respectând normele şi standardele internaţionale;
   b) asigurarea inspecţiei periodice a navelor pentru a verifica dacă situaţia efectivă a navei şi personalul acesteia sunt conforme cu certificatele eliberate;
   c) asigurarea faptului că, pe durata inspecţiei periodice menţionate la litera (b), inspectorul verifică, cu ajutorul metodelor corespunzătoare şi al mijloacelor necesare, faptul că navigatorii repartizaţi navei îşi cunosc sarcinile specifice, precum şi amenajarea, instalaţiile, echipamentele şi procedurile navei;
   d) asigurarea faptului că efectivul navei, în ansamblul său, are capacitatea şi resursele necesare să-şi coordoneze în mod eficient activităţile în caz de urgenţă şi poate să-şi îndeplinească funcţiile esenţiale pentru siguranţă sau pentru prevenirea sau reducerea poluării;
   e) prevederea, în actele cu putere de lege şi actele administrative interne, a unor sancţiuni de severitate adecvată pentru a descuraja navele să încalce normele şi standardele internaţionale;
   f) iniţierea unor acţiuni în justiţie, după efectuarea unei investigaţii, împotriva navelor care au încălcat normele şi standardele internaţionale, indiferent de locul în care s-a produs această încălcare;
   g) prevederea, în actele cu putere de lege şi actele administrative interne, a unor sancţiuni de severitate adecvată pentru a descuraja încălcarea normelor şi standardelor internaţionale de către persoanele cărora li s-au emis sub autoritatea acestora certificate sau autorizaţii; şi
   h) iniţierea unor acţiuni în justiţie, după efectuarea unei investigaţii, împotriva persoanelor deţinătoare de certificate sau autorizaţii care au încălcat normele şi standardele internaţionale, indiferent de locul în care s-a produs această încălcare.

(2)  Astfel cum este prevăzut în Directiva 2002/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unui sistem comunitar de monitorizare şi informare privind traficul navelor maritime(13), statele membre dezvoltă şi pun în aplicare un program corespunzător de control şi monitorizare pentru navele care arborează pavilionul lor, pentru a putea oferi, în timp util şi într-un mod detaliat, inclusiv utilizând sistemul comunitar de transfer de date SafeSeaNet, un răspuns la solicitările de informaţii şi clarificări adresate de statele de port sau de coastă, în caz de accidente sau deficienţe.

(3)  Statele membre sau organizaţiile recunoscute care acţionează în numele acestora eliberează certificate unei nave sau o autorizează doar după ce stabilesc că aceasta întruneşte toate cerinţele în vigoare.

(4)  Statele membre eliberează un certificat internaţional de competenţă sau o autorizaţie unei persoane doar după ce stabileşte că persoana întruneşte toate cerinţele în vigoare.

(5)  Statele membre se asigură că navele lor au fost controlate în conformitate cu procedurile şi orientările relevate din sistemul armonizat de control şi certificare, astfel cum este anexat la Rezoluţia A.948(23) a Adunării OMI în versiunea actualizată.

(6)  Când o navă care arborează pavilionul unui stat membru este reţinută de către un stat de port, statul de pavilion ia toate măsurile necesare în conformitate cu orientările prevăzute în anexa III.

(7)  Anexa III poate fi modificată în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2) pentru a îmbunătăţi orientările, ca urmare a experienţei acumulate în timpul punerii în aplicare a prevederilor existente.

Articolul 7

Delegarea autorităţii privind sarcinile legale

(1)  Fără a aduce atingere Directivei 94/57/CE sau Directivei 2007/…/CE [privind normele şi standardele comune destinate organizaţiilor de inspecţie şi control al navelor, precum şi activităţilor relevante ale administraţiilor maritime], statele membre care se bazează pe organizaţiile recunoscute pentru inspectarea şi certificarea navelor lor dezvoltă sau menţin o capacitate, corespunzătoare cu dimensiunea şi tipul flotei lor, de supraveghere şi control permanent al procesului de control şi certificare a organizaţiilor recunoscute care acţionează în numele lor.

Ele se asigură că o legătură internet directă funcţionează între administraţie şi organizaţiile recunoscute şi că personalul implicat în monitorizarea organizaţiilor recunoscute cunoaşte bine regulamentul acestor organizaţii şi al statului de pavilion şi că pot să asigure supravegherea eficientă la faţa locului a organizaţiilor recunoscute.

(2)  Statele membre cărora li se aplică alineatul (1) oferă posibilitatea efectuării de investigaţii suplimentare asupra navelor care le arborează pavilionul pentru a se asigura că acestea respectă convenţiile OMI şi cerinţele naţionale.

(3)  Investigaţiile suplimentare menţionate la alineatul (2) sunt obligatorii la intervale de maxim 12 luni pentru navele care:

   a) sunt înscrise în registrul statelor membre de mai puţin de doi ani; şi
   b) au fost reţinute în conformitate cu Directiva 95/21/CE din 19 iunie 1995 a Consiliului privind punerea în aplicare, în ceea ce priveşte navele care fac escală în porturile comunitare sau în apele care intră sub jurisdicţia statelor membre, a standardelor internaţionale privind siguranţa maritimă, prevenirea poluării şi condiţiile de viaţă şi de muncă de la bordul navelor(14) sau cu Directiva 2007/…/CE a Parlamentului European şi a Consiliului [privind controlul statului de port](15) la un anumit moment în ultimele 12 luni.

(4)  Odată ce normele detaliate de inspecţie, adoptate în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2007/…/CE [privind controlul statului de port], intră în vigoare, investigaţiile suplimentare menţionate la alineatele (2) şi (3) nu mai sunt deloc necesare pentru navele calificate drept nave cu grad de risc scăzut cu ocazia ultimei inspecţii, în conformitate cu această directivă.

(5)  Statele membre cărora li se aplică alineatul (1) trebuie de asemenea:

   a) să furnizeze organizaţiilor recunoscute instrucţiuni specifice care detaliază acţiunile care trebuie luate în cazul în care se constată că o navă nu este în măsură să iasă în larg fără a prezenta un pericol pentru navă sau pentru persoanele de la bord sau se constată că nava reprezintă o ameninţare excesivă pentru mediul marin; şi
   b) să furnizeze organizaţiilor recunoscute toate instrumentele adecvate de legislaţie naţională, precum şi interpretările acestora, care dau curs prevederilor convenţiilor OMI sau specifică dacă standardele administraţiei depăşesc în vreun fel cerinţele convenţiei.

(6)  Orientările necesare pentru stabilirea procedurilor de investigaţie şi a sistemelor de control privind investigaţiile suplimentare, precum şi criteriile minime pentru inspectorii şi controlorii care efectuează investigaţiile suplimentare se stabilesc în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 8

Inspectorii statului de pavilion

(1)  Statele membre definesc şi documentează responsabilităţile şi competenţele personalului statului de pavilion care gestionează, efectuează şi verifică activităţile legate de siguranţa şi prevenirea poluării, precum şi relaţiile dintre membrii acestui personal.

(2)  Statele membre se vor asigura că personalul responsabil sau care efectuează investigaţiile, inspecţiile şi auditurile navelor şi societăţilor întrunesc criteriile minime prevăzute în anexa II.

(3)  Statele membre se asigură că personalul, altul decât cel menţionat la alineatul (2), care ajută la executarea obligaţiilor statului de pavilion, are studiile şi formarea profesională necesare şi este supus unei supravegheri corespunzătoare sarcinilor pe care este abilitat să le îndeplinească.

(4)  Statele membre asigură, cu ajutorul metodelor corespunzătoare şi al mijloacelor necesare, punerea în aplicare a unui sistem documentat pentru dezvoltarea permanentă a competenţelor personalului, în conformitate cu alineatele (1)-(3), şi actualizarea continuă a cunoştinţelor lor care să corespundă sarcinilor pentru care este desemnat sau abilitat să le îndeplinească.

(5)  Statul de pavilion eliberează documente de identificare, care atestă autoritatea ce le-a fost conferită, inspectorilor care îndeplinesc sarcini în numele său la bordul navelor sau în cală şi, dacă este cazul, personalului menţionat la alineatul (3).

(6)  În vederea îmbunătăţirii orientărilor, în temeiul experienţei dobândite în cursul aplicării dispoziţiilor în vigoare, anexa II poate fi modificată prin procedura de reglementare prevăzută la articolul 18 alineatul (2).

(7)  Cerinţele minime de calificare pentru personalul menţionat la alineatul (3) pot fi stabilite în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 9

Investigaţiile statului de pavilion

Respectând responsabilităţile şi obligaţiile prevăzute în Codul OMI privind investigarea accidentelor şi incidentelor maritime, adoptat prin Rezoluţia OMI A.849(20), astfel cum este anexată la Rezoluţia A.884(21) a Adunării OMI în versiune actualizată, statele membre derulează o investigaţie ca urmare a unui accident maritim sau a unui incident de poluare care implică nave care arborează pavilionul lor. Astfel de investigaţii în caz de accident se efectuează de inspectori cu calificare corespunzătoare, competenţi în aspectele privind accidentul, care sunt puşi la dispoziţie de statele membre, indiferent de locul accidentului sau incidentului.

Articolul 10

Componenţa echipajului în funcţie de condiţiile de siguranţă

Statele membre se asigură că navele care arborează pavilionul lor au o componenţă adecvată din punctul de vedere al ocrotirii vieţii omeneşti pe mare şi că respectă principiile de stabilire a componenţei echipajului în funcţie de condiţiile de siguranţă, astfel cum este prevăzut în Rezoluţia A.890(21) a Adunării OMI privind principiile de stabilire a componenţei echipajului în funcţie de condiţiile de siguranţă, în versiune actualizată, ţinând seama de orientările relevante anexate la rezoluţia respectivă.

Articolul 11

Măsuri complementare

(1)  Statele membre dezvoltă sau menţin o bază de date a flotei pentru navele lor, care să conţină principalele detalii tehnice ale fiecărei nave şi informaţiile indicate la alineatul (2), sau se asigură că au acces direct la o bază de date care oferă informaţii asemănătoare. Statele membre acordă Comisiei dreptul fie de a se bucura de acces la bazele lor de date privind navele maritime, fie de a-l partaja, după caz, având, în acelaşi timp posibilitatea de a extrage şi de a efectua cu ele un schimb de date.

(2)  În baza de date a fiecărui stat membru se includ următoarele informaţii:

   a) informaţii individuale, pentru fiecare navă înregistrată:
   i) caracteristicile navei (numele, numărul OMI etc.); data înregistrării şi, dacă este cazul, a radierii din registru,
   ii) identitatea organizaţiilor recunoscute implicate în certificarea şi clasificarea navei, în sarcina statului de pavilion,
   iii) datele şi rezultatul (deficienţe: Nu sau Da, descriere, reparaţii în curs sau efectuate; reţineri: Nu sau Da şi durata) a inspecţiilor, inclusiv vizitele complementare şi suplimentare, dacă este cazul, precum şi a auditurilor efectuate fie direct de către statul de pavilion, fie de către organizaţii acreditate cărora statul respectiv le-a delegat autoritatea,
   iv) identitatea organismului care a inspectat nava în conformitate cu prevederile privind controlul statului de port şi datele inspecţiilor,
   v) rezultatul inspecţiilor efectuate ca urmare a controlului statului de port (deficienţe: Nu sau Da, descriere, reparaţii în curs sau efectuate; reţineri: Nu sau Da şi durata),
   vi) informaţii privind accidentele,
   vii) informaţii privind încălcările normelor în conformitate cu convenţiile OMI, în special MARPOL, şi cu Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind poluarea cauzată de nave şi introducerea de sancţiuni pentru încălcarea normelor(16),
  (b) Informaţii generale privind toate navele din registru:
   i) înregistrarea şi identificarea navelor care au fost radiate din registru în ultimele 12 luni; toate informaţiile din baza de date cu privire la perioada în care navele au fost înscrise în registru trebuie păstrate pe durata acestor 12 luni,
   ii) numărul de inspecţii anuale de toate tipurile, efectuate de statul de pavilion sau în numele acestuia, repartizate în funcţie de procedură.

(3)  Lista informaţiilor de la alineatul (2) poate fi modificată de apariţia unor elemente noi privind noi baze de date în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

Se pot stabili formate armonizate pentru comunicarea de date în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

(4)  În cazul în care o navă este radiată din registru şi transferată într-un alt registru, informaţiile menţionate la alineatul (2) sunt transmise imediat, în totalitatea lor, noului stat de pavilion.

Articolul 12

Evaluarea şi reexaminarea performanţelor statelor de pavilion

(1)  Statele membre evaluează anual performanţele pe care le-au obţinut în sensul aplicării prevederilor prezentei Directive.

(2)  Măsurile de evaluare a performanţelor statului de pavilion includ, inter alia, rata de reţinere a navelor ca urmare a controlului statului de port, rezultatele inspecţiei derulate de statul de port, statisticile privind accidentele, procesele de comunicare şi de informare, statisticile privind pierderile anuale (exclusiv pierderile constructive totale) şi alţi indicatori de performanţă, după caz, pentru a stabili dacă efectivele, resursele şi procedurile administrative permit respectarea obligaţiilor de către statul de pavilion.

(3)  O metodologie comună pentru evaluarea performanţelor statelor de pavilion se stabileşte în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

(4)  Statele membre care la data de 1 iulie a fiecărui an calendaristic apar pe lista neagră sau pe lista gri publicată în raportul anual al Memorandumului de înţelegere de la Paris (MOU) privind controlul statului de port, trimit Comisiei, înainte de data de 1 septembrie a anului respectiv, un raport detaliat privind carenţele înregistrate în calitate de stat de pavilion. Raportul respectiv identifică şi analizează principalele motive pentru apariţia carenţelor şi determină categoriile de nave responsabile pentru acest rezultat. De asemenea, raportul include un plan de acţiuni reparatorii, inclusiv inspecţii suplimentare, dacă este cazul, care va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp.

Articolul 13

Procedura de audit a statului de pavilion

(1)  Statele membre se asigură de efectuarea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei Directive şi la intervale regulate după aceea, a unui audit independent de evaluare a măsurii în care s-au respectat prevederile prezentei Directive.

(2)  Cadrul şi procedurile de audit menţionate la alineatul (1) se stabilesc în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

Totuşi, auditurile efectuate în conformitate cu prevederile Rezoluţiei OMI A.974(24) sunt acceptate ca auditul menţionat la alineatul (1), în cazul în care au fost întrunite condiţiile prevăzute la alineatul (3). Acceptarea nu aduce atingere nici unei inspecţii complementare efectuate de Comisie sau la solicitarea acesteia pentru a controla conformitatea cu legislaţia comunitară în domeniul maritim.

(3)  Statele membre se asigură:

   a) se supune de asemenea auditului conformitatea cu prevederile prezentei Directive;
   b) că i se oferă Comisiei posibilitatea să participe în calitate de observator la procesul de audit al OMI;
   c) că raportul şi informaţiile privind acţiunile ulterioare sunt puse imediat la dispoziţia Comisiei.

(4)  În conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2):

   a) se decide un calendar pentru efectuarea auditurilor menţionate la alineatul (1);
   b) se definesc condiţiile privind publicitatea acordată rezultatelor auditului.

(5)  Dacă este cazul, Comisia, în cooperare cu statele membre, formulează recomandări şi face propuneri care să îmbunătăţească procedurile şi rezultatele sistemului de audit al OMI, în cazul menţionat la alineatul (2).

Articolul 14

Certificarea calităţii

(1)  Fiecare stat membru dezvoltă, pune în aplicare şi menţine un sistem de management al calităţii pentru administraţia proprie. Acest sistem de management al calităţii este certificat în conformitate cu standardul ISO 9001:2000 sau un standard echivalent care să acopere cel puţin toate aspectele ISO 9001:2000 şi este auditat în conformitate cu orientările standardului ISO 19011:2002 sau ale unui standard echivalent care să acopere toate aspectele standardului ISO 19011:2002. Este necesară garantarea conformităţii cu Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului(17) în ceea ce priveşte standardele echivalente menţionate.

(2)  Sistemul de management al calităţii este introdus în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive.

(3)  Sistemul de management al calităţii este certificat în termen de patru ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive.

(4)  Referirile la standardele ISO din alineatul (1) pot fi actualizate în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 15

Acorduri de cooperare

Înainte de sfârşitul anului [2007], Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind fezabilitatea instituirii unui Memorandum de înţelegere între Comunitatea Europeană, statele membre şi ţările terţe privind obligaţiile statului de pavilion privind controlul, cu scopul de a asigura condiţii de concurenţă identice cu cele din statele membre pentru acele ţări terţe care s-au angajat să pună în aplicare în mod obligatoriu Codul pentru punerea în aplicare a instrumentelor obligatorii ale OMI, adoptat de OMI prin Rezoluţia A.973(24) şi au fost de acord să fie auditate în conformitate cu prevederile Rezoluţiei OMI A.974(24.

Articolul 16

Trimiterea informaţiilor şi a comunicărilor

(1)  Fiecare stat membru comunică OMI şi Comisiei informaţiile necesare în conformitate cu prevederile convenţiilor OMI.

(2)  Anual, statele membre informează Comisia cu privire la:

   a) numărul de inspecţii şi de audituri pe care le-au efectuat în calitate de state de pavilion;
   b) resursele alocate sarcinilor menţionate la articolul 4 alineatul (1) şi (2) şi la articolul 7 alineatul (1);
   c) măsurile luate pentru a respecta articolele 6-11, articolul 12 alineatul (1) şi articolul 15.

(3)  Un formular-tip armonizat pentru obligaţiile de informare menţionate la alineatul (2) poate fi instituit în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2).

(4)  După primirea informaţiilor din partea statelor membre, Comisia întocmeşte un raport consolidat privind punerea în aplicare a prezentei directive. Acest raport este adresat Parlamentului European şi Consiliului.

Articolul 17

Modificări

Pe lângă modificările menţionate la articolul 2 alineatul (2), articolul 6 alineatul (7) şi articolul 11 alineatul (3), prezenta directivă poate fi modificată în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 18 alineatul (2) pentru a ţine seama de noile prevederi şi angajamente privind statele de pavilion, dezvoltate la nivel internaţional, în special în cadrul OMI şi al OIM.

Modificările la convenţiile OMI şi la Codul pentru punerea în aplicare a instrumentelor obligatorii ale OMI pot fi excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.

Articolul 18

Comitet

(1)  Comisia este asistată de Comitetul pentru siguranţa maritimă şi prevenirea poluării de către nave (COSS) instituit prin articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la două luni.

Articolul 19

Transpunere

(1)  Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la […]. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte şi un tabel de corespondenţă între respectivele acte şi prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)  Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 20

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

ANEXA I

CODUL STATULUI DE PAVILION (FSC)

PĂRŢILE 1 ŞI 2 DIN CODUL PENTRU PUNEREA ÎN APLICARE A INSTRUMENTELOR OBLIGATORII ALE OMI

PARTEA 1 - ELEMENTE COMUNE

Obiectiv

1.  Obiectivul prezentului Cod este de a întări siguranţa maritimă globală şi protecţia mediului marin.

2.  Diversele administraţii vor cerceta acest Cod în funcţie de circumstanţele proprii şi vor avea obligaţia de a pune în aplicare doar instrumentele menţionate la alineatul (6) la care sunt guverne sau părţi contractante. Din motive geografice sau circumstanţiale, unele administraţii pot avea un rol mai mare în calitate de state de pavilion decât ca state de port sau ca state de coastă, în timp ce altele pot avea un rol mai mare în calitate de state de coastă sau state de port decât în calitate de state de pavilion. Aceste dezechilibre nu reduc în nici un caz obligaţiile acestora în calitate de stat de pavilion, de port sau de coastă.

Strategie

3.  Pentru ca un stat să realizeze obiectivul acestui cod, ar trebui dezvoltată o strategie care să acopere următoarele aspecte:

   1) punerea în aplicare şi executarea instrumentelor internaţionale obligatorii corespunzătoare;
   2) aderarea la recomandările internaţionale, după cum este cazul;
   3) cercetarea şi verificarea continuă a eficienţei statului în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor sale internaţionale; şi
   4) realizarea, menţinerea şi îmbunătăţirea performanţei şi capacităţii organizaţionale globale.

Pentru garantarea strategiei menţionate, este recomandat să se respecte instrucţiunile din prezentul cod.

Generalităţi

4.  În conformitate cu dispoziţiile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1982 privind dreptul mării (UNCLOS) şi ale convenţiilor OMI, administraţiile sunt responsabile pentru promulgarea actelor cu putere de lege şi pentru luarea tuturor celorlalte măsuri necesare pentru ca aceste instrumente să producă efecte depline astfel încât să se asigure că, din punctul de vedere al ocrotirii vieţii omeneşti pe mare şi al protecţiei mediului marin, o navă corespunde scopului pentru care a fost construită şi că echipajul acesteia este format din personal navigant competent.

5.  Atunci când iau măsuri pentru prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului marin, statele vor acţiona în aşa fel, încât să nu deplaseze, direct sau indirect, prejudiciul sau riscurile dintr-o zonă în alta şi să nu înlocuiască un tip de poluare cu altul (UNCLOS, Articolul 195).

Domeniu de aplicare

6.  Instrumentele obligatorii ale OMI vizate de acest cod sunt următoarele:

(1)  Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare cu modificările ulterioare (SOLAS 74);

(2)  Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare cu modificările ulterioare (SOLAS PROT 1978);

(3)  Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare cu modificările ulterioare (SOLAS PROT 1988);

(4)  Convenţia internaţională din 1973 privind prevenirea poluării de către nave, modificată de Protocolul din 1978 (MARPOL 73/78);

(5)  Protocolul din 1997 de modificare a Convenţiei internaţionale din 1973 privind prevenirea poluării de către nave, modificată de protocolul din 1978 (MARPOL PROT 1997);

(6)  Convenţia internaţională din 1978 privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart cu modificările ulterioare (STCW);

(7)  Convenţia internaţională din 1966 privind liniile de încărcare (LL 66);

(8)  Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1966 privind liniile de încărcare (LL PROT 1988);

(9)  Convenţia internaţională din 1969 privind măsurarea tonajului navelor (Tonnage 69); şi

(10)  Convenţia privind regulamentul internaţional din 1972 pentru prevenirea abordajelor pe mare, cu modificările ulterioare (COLREG 72);

precum şi toate instrumentele devenite obligatorii prin convenţiile şi protocoalele menţionate. Anexele 1 - 4 cuprind listele neexhaustive de obligaţii în conformitate cu instrumentele obligatorii de mai sus. Anexa 5 cuprinde lista instrumentelor corespunzătoare şi Anexa 6(18) cuprinde rezumatul amendamentelor la instrumentele obligatorii reflectate în cod.

Măsuri iniţiale

7.  Atunci când un instrument obligatoriu al OMI, nou sau modificat, intră în vigoare cu privire la un stat, guvernul statului respectiv trebuie să fie capabil să pună în aplicare şi în executare dispoziţiile sale prin adoptarea legislaţiei naţionale corespunzătoare şi să ofere infrastructura necesară pentru punere în aplicare şi în executare. Aceasta înseamnă că guvernul statului trebuie:

   1) să deţină capacitatea de a promulga legi care să permită să-şi exercite în mod eficient jurisdicţia şi controlul în domeniul administrativ, tehnic şi cel social pentru navele care îi arborează pavilionul şi care să ofere, în special, un cadru juridic pentru cerinţele generale privind registrele, inspecţia navelor, adoptarea legilor privind siguranţa şi prevenirea poluării aplicabile acestor nave şi întocmirea reglementărilor conexe;
   2) să dispună de un cadru juridic pentru punerea în executare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative interne, inclusiv procedurile de investigaţie şi cele penale; şi
   3) să dispună de un număr suficient de persoane deţinând cunoştinţe de specialitate în domeniul maritim care să ajute la promulgarea dispoziţiile de drept intern necesare şi care să se achite de toate responsabilităţile care revin statului, inclusiv comunicarea rapoartelor prevăzute în convenţiile respective.

8.  Publicaţia Organizaţiei Naţiunilor Unite "Orientări privind legislaţia din domeniul maritim"(19) cuprinde un cadru posibil pentru elaborarea dispoziţiilor de drept intern pentru punerea în aplicare a prevederilor instrumentelor OMI relevante.

Comunicarea informaţiilor

9.  Statul ar trebui să comunice strategia sa tuturor părţilor interesate, astfel cum este menţionat la alineatul (3), inclusiv informaţiile privind dispoziţiile sale de drept intern.

Registre

10.  Trebuie întocmite şi ţinute registre, după caz, pentru a furniza dovezi privind conformitatea cu cerinţele şi privind funcţionarea eficientă a statului. Registrele ar trebui să rămână lizibile, uşor de identificat şi uşor de accesat. Ar trebui să se elaboreze o procedură documentată pentru definirea controalelor necesare pentru identificarea, depozitarea, protecţia şi recuperarea registrelor, precum şi pentru determinarea perioadei lor de conservare şi de valabilitate.

Îmbunătăţire

11.  Statele ar trebui să-şi îmbunătăţească în mod continuu caracterul adecvat al măsurilor luate pentru punerea în aplicare a convenţiilor şi protocoalelor pe care le-au acceptat. Ameliorarea ar trebui să se efectueze prin punerea în aplicare şi în executare riguroasă şi eficientă a legislaţiei naţionale, după caz, şi prin monitorizarea conformităţii.

12.  Statul ar trebui să încurajeze o cultură care să ofere indivizilor posibilităţi de ameliorare a performanţelor activităţilor din domeniul siguranţei maritime şi al protecţiei mediului.

13.  Totodată, statul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a identifica şi a elimina cauza oricărei neconformităţi pentru ca acestea să nu se repete, inclusiv:

   1) revizuirea şi analizarea neconformităţilor;
   2) punerea în aplicare a măsurilor corective necesare; şi
   3) revizuirea măsurilor corective luate.

14.  Statul ar trebui să decidă măsurile de eliminare a cauzelor neconformităţilor potenţiale pentru a preveni apariţia lor.

PARTEA 2 - STATELE DE PAVILION

Punere în aplicare

15.  În vederea îndeplinirii responsabilităţilor şi obligaţiilor lor, statele de pavilion trebuie:

   1) să pună în aplicare politici prin adoptarea unor dispoziţii de drept intern şi orientări care vor ajuta la punerea în aplicare şi în executare a cerinţelor tuturor convenţiilor şi protocoalelor privind siguranţa şi prevenirea poluării la care sunt parte; şi
   2) că confere, după caz, responsabilităţi în cadrul administraţiei proprii pentru a actualiza şi a revizui toate politicile relevante adoptate.

16.  Statele de pavilion ar trebui să stabilească resurse şi proceduri care să permită administrarea unui program de siguranţă şi de protecţie a mediului care ar trebui să cuprindă cel puţin următoarele:

   1) instrucţiuni administrative pentru punerea în aplicare a reglementărilor internaţionale aplicabile, precum şi pentru dezvoltarea şi difuzarea oricăror reglementări naţionale care pot fi necesare pentru interpretarea acestora;
   2) resurse care să permită asigurarea respectării cerinţelor instrumentelor obligatorii ale OMI enumerate la alineatul (6), prin utilizarea unui program de audit şi inspecţie independent de orice organ administrativ care eliberează certificatele necesare şi documentaţia relevantă şi/sau de orice entitate abilitată de statele de pavilion să elibereze certificatele necesare şi documentaţia relevantă;
  3) resurse care să permită asigurarea conformităţii cu cerinţele convenţiei STCW din 1978 cu modificările ulterioare. Acestea includ resurse care să asigure, inter alia, că:
   3. 1 formarea profesională, evaluarea competenţelor şi certificarea navigatorilor se efectuează în conformitate cu dispoziţiile convenţiei;
   3. 2 certificatele şi autorizaţiile eliberate în aplicarea convenţiei STCW reflectă cu acurateţe competenţele navigatorilor, prin folosirea terminologiei convenţiei STCW, precum şi de termeni identici cu cei utilizaţi în orice document legat de componenţa echipajului în funcţie de condiţiile de siguranţă care a fost eliberat pentru navă;
   3. 3 se pot derula investigaţii imparţiale în cazul raportării oricărei nereguli – datorate unui act sau unei omisiuni – imputabile deţinătorilor de certificate sau de autorizaţii eliberate de partea la convenţia respectivă, care poate reprezenta o ameninţare directă la siguranţa vieţii omeneşti sau a bunurilor pe mare sau a mediului marin;
   3. 4 certificatele sau autorizaţiile eliberate de statul de pavilion pot fi retrase, suspendate sau anulate când acest lucru este justificat sau necesar pentru a împiedica fraudele; şi
   3. 5 dispoziţiile administrative, inclusiv cele care implică activităţile de formare profesională, evaluare şi certificare desfăşurate sub autoritatea altui stat, să fie redactate astfel încât statul de pavilion să accepte responsabilitatea pentru asigurarea competenţelor căpitanilor, ofiţerilor şi a altor navigatori care lucrează pe navele care sunt autorizate să arboreze pavilionul celui din urmă(20);
   4) resursele care asigură realizarea investigaţiilor în caz de accidente şi tratarea corespunzătoare şi la timp a cazurilor în care sunt implicate nave la care s-au constatat deficienţe; şi
   5) dezvoltarea, documentarea şi furnizarea de orientări privind acele prevederi ale instrumentelor obligatorii relevante ale OMI pe care administraţia le consideră satisfăcătoare.

17.  Statele de pavilion se asigură că navele autorizate să le arboreze pavilionul au un echipaj suficient şi eficient, în conformitate cu principiile de stabilire a componenţei echipajului în funcţie de condiţiile de siguranţă adoptate de OMI.

Delegarea autorităţii

18.  Statele de pavilion care autorizează organizaţiile recunoscute să acţioneze în numele lor atunci când desfăşoară controale sau inspecţii, la eliberarea certificatelor şi a documentelor, la marcarea navelor şi în cazul oricărei alte activităţi prevăzute de lege necesare în conformitate cu convenţiile OMI trebuie să reglementeze această autorizare în conformitate cu regulamentul XI -1/1 din convenţia SOLAS pentru:

   1) a stabili că organizaţia recunoscută deţine resurse corespunzătoare din punctul de vedere al capacităţilor tehnice, manageriale şi de cercetare pentru a îndeplini sarcinile care îi sunt încredinţate, în conformitate cu Standardele minime pentru organizaţiile recunoscute care acţionează în numele Administraţiei, menţionate în Rezoluţia OMI relevantă(21);
   2) a se baza pe un acord oficial scris între administraţie şi organizaţia recunoscută care include cel puţin elementele prevăzute în rezoluţia OMI relevantă(22) sau dispoziţii legale echivalente şi care poate să se bazeze pe modelul de acord pentru autorizarea organizaţiilor recunoscute care acţionează în numele administraţiei(23);
   3) a da instrucţiuni specifice care detaliază acţiunile care trebuie luate în cazul în care se constată că o navă nu este în măsură să iasă în larg fără a prezenta un pericol pentru navă sau pentru persoanele de la bord sau se constată că nava reprezintă o ameninţare excesivă pentru mediul marin;
   4) a furniza organizaţiilor recunoscute toate instrumentele adecvate de legislaţie naţională, precum şi interpretările acestora, care dau curs prevederilor convenţiilor sau specifică dacă standardele administraţiei depăşesc în vreun fel cerinţele convenţiei; şi
   5) a solicita ca organizaţiile recunoscute să ţină registre care să furnizeze administraţiei date în scopul interpretării reglementărilor convenţiei.

19.  Statele de pavilion care numesc inspectori care să efectueze controale şi inspecţii în numele lor ar trebui să reglementeze aceste numiri, după caz, în conformitate cu orientările prevăzute la alineatul (18), în special paragrafele 3-4.

20.  Statul de pavilion trebuie să instituie sau să participe la un program de supraveghere şi să prevadă resursele necesare pentru monitorizarea şi comunicarea cu organizaţiile sale recunoscute pentru a se asigura că obligaţiile sale internaţionale sunt respectate în întregime, prin:

   1) exercitarea puterii sale de a derula controale suplimentare pentru a se asigura că navele care au dreptul să îi arboreze pavilionul respectă instrumentele obligatorii ale OMI;
   2) efectuarea de controale suplimentare, după cum consideră necesar pentru a se asigura că navele care au dreptul să îi arboreze pavilionul respectă dispoziţiile de drept intern care completează dispoziţiile convenţiilor OMI; şi
   3) furnizarea de personal care deţine cunoştinţe temeinice privind reglementările statului de pavilion şi ale organizaţiilor recunoscute şi care este disponibil pentru asigurarea unei supravegheri eficiente pe teren a organizaţiilor recunoscute.

Punere în executare

21.  Statele de pavilion ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea normelor şi standardelor internaţionale de către navele care au dreptul de a arbora le pavilionul şi de către entităţi şi persoane aflate sub jurisdicţia lor, astfel încât să se asigure conformitatea cu obligaţiile internaţionale ale acestora. Aceste măsuri ar trebui să includă, inter alia:

   1) interdicţia de navigare a navelor care au dreptul să le arboreze pavilionul până când acestea nu pot ieşi în larg respectând normele şi standardele internaţionale;
   2) inspecţia periodică a navelor care au dreptul să le arboreze pavilionul pentru a verifica dacă starea efectivă şi personalul acestora respectă certificatele care i-au fost eliberate;
  3) în timpul inspecţiei periodice menţionate la punctul 2, inspectorul ar trebui să se asigure că navigatorii afectaţi pe nave cunosc:
   3. 1 sarcinile lor specifice; şi
   3. 2 organizarea, instalaţiile, echipamentele şi procedurile navei;
   4) asigurarea faptului că efectivul navei, în ansamblul său, poate să-şi coordoneze în mod eficient activităţile în caz de urgenţă şi poate să-şi îndeplinească funcţiile esenţiale pentru siguranţă sau pentru prevenirea sau reducerea poluării;
   5) prevederea, în actele cu putere de lege şi actele administrative interne, a unor sancţiuni de severitate adecvată pentru a descuraja navele care au dreptul să le arboreze pavilionul să încalce normele şi standardele internaţionale;
   6) angajarea de acţiuni în justiţie, după efectuarea unei investigaţii, împotriva navelor care au dreptul de a le arbora pavilionul care au încălcat normele şi standardele internaţionale, indiferent de locul în care s-a produs această încălcare;
   7) prevederea, în actele cu putere de lege şi actele administrative interne, a unor sancţiuni de severitate adecvată pentru a descuraja încălcarea normelor şi standardelor internaţionale de către persoanele deţinătoare de certificate sau autorizaţii emise sub autoritatea acestora; şi
   8) angajarea de acţiuni în justiţie, după derularea unei investigaţii, împotriva persoanelor deţinătoare de certificate sau autorizaţii care au încălcat norme şi standarde internaţionale, indiferent de locul în care s-a produs această încălcare.

22.  Un stat de pavilion ar trebui să aibă în vedere dezvoltarea şi punerea în aplicare a unui program de control şi monitorizare, după caz, pentru:

   1) a garanta investigaţii prompte şi aprofundate a accidentelor, transmiţând un raport către OMI, după caz;
   2) a aduna date statistice în vederea analizării tendinţelor pentru identificarea sectoarelor problemă; şi
   3) a reacţiona în timp util în cazul deficienţelor şi al situaţiilor de presupusă poluare semnalate de către statele de port sau de statele de coastă.

23.  Statul de pavilion trebuie de asemenea:

   1) să asigure conformitatea cu instrumentele aplicabile ale OMI prin intermediul legislaţiei naţionale;
   2) să asigure un număr corespunzător de angajaţi calificaţi pentru aplicarea şi punerea în executare a dispoziţiilor de drept intern menţionate la punctul 15.1, inclusiv angajaţi pentru realizarea investigaţiilor şi efectuarea controalelor;
   3) să asigure un număr suficient de angajaţi calificaţi ai statului de pavilion pentru investigarea incidentelor în care o navă care are dreptul să îi arboreze pavilionul a fost reţinută de către un stat de port;
   4) să asigure un număr suficient de angajaţi calificaţi ai statului de pavilion pentru investigarea incidentelor în care valabilitatea unui certificat, a unei autorizaţii sau a competenţelor deţinătorilor de certificate sau autorizaţii eliberate sub autoritatea sa este contestată de către un stat de port şi
   5) să asigure formarea profesională şi supravegherea activităţilor inspectorilor şi anchetatorilor statului de pavilion.

24.  În cazul în care un stat este informat că o navă care are dreptul de a arbora pavilionul său a fost reţinută de către un stat de port, statul de pavilion ar trebui să se asigure că se iau imediat măsurile corective corespunzătoare pentru ca nava respectivă să respecte convenţiile internaţionale aplicabile.

25.  Un stat de pavilion sau o organizaţie recunoscută care acţionează în numele acestuia ar trebui să elibereze sau să autorizeze acordarea unui certificat internaţional unei nave doar după ce a stabilit că nava este respectă toate dispoziţiile în vigoare.

26.  Un stat de pavilion ar trebui să elibereze unei persoane un certificat internaţional de competenţă sau o autorizaţie doar după ce a stabilit că aceasta respectă toate dispoziţiile în vigoare.

Inspectorii statului de pavilion

27.  Statul de pavilion ar trebui să definească şi să documenteze responsabilităţile şi competenţele întregului personal care gestionează, realizează şi verifică activităţile legate de siguranţa şi prevenirea poluării, precum şi relaţiile dintre membrii acestui personal.

28.  Personalul responsabil sau însărcinat cu controlul, inspectarea şi auditarea navelor şi a societăţilor care cad sub incidenţa instrumentelor obligatorii ale OMI relevante ar trebui să deţină cel puţin următoarele:

   1) calificările corespunzătoare emise de o instituţie marină sau nautică, precum şi experienţă de navigare pe mare în calitate de ofiţer de marină certificat care deţine sau a deţinut un certificat de competenţă valabil în conformitate cu norma II/2 sau III/2 din convenţia STCW şi care şi-a menţinut la zi cunoştinţele teoretice privind navele şi exploatarea acestora după obţinerea certificatului de competenţă; sau
   2) o diplomă sau un titlu de studiu echivalent eliberat de o instituţie de studii superioare într-un domeniu tehnic sau ştiinţific recunoscut de stat.

29.  Personalul care deţine calificările menţionate la punctul 28 alineatul (1) ar trebui să fi fost angajat cel puţin trei ani pe mare ca ofiţer pe punte, respectiv la compartimentul maşinilor.

30.  Personalul care deţine calificările menţionate la punctul 28 alineatul (2) ar trebui să fi deţinut o funcţie corespunzătoare timp de cel puţin trei ani.

31.  Personalul ar trebui să deţină de asemenea cunoştinţe practice şi teoretice corespunzătoare despre nave, despre funcţionarea acestora şi despre dispoziţiile instrumentelor naţionale şi internaţionale necesare în vederea îndeplinirii sarcinilor care le revin în calitate de inspectori ai statului de pavilion, obţinute prin intermediul unor programe de formare documentate.

32.  Restul personalului care ajută la executarea acestor sarcini ar trebui să dispună de studiile şi formarea profesională necesară şi să fie supus unei supravegheri corespunzătoare sarcinilor pe care este abilitat să le îndeplinească.

33.  Experienţa anterioară relevantă în domeniul de competenţă ar trebui considerată un avantaj. În cazul în care nu există nici un fel de experienţă anterioară, administraţia ar trebui să ofere programe corespunzătoare de formare profesională pe teren.

34.  Statele de pavilion pot să acrediteze inspectori printr-un program formalizat, detaliat de formare profesională care să conducă la acelaşi nivel de cunoştinţe şi de competenţe cerut la punctele 29-32.

35.  Statul de pavilion trebuie să fi pus în aplicare un sistem documentat pentru calificarea personalului şi actualizarea continuă a cunoştinţelor acestuia, corespunzătoare sarcinilor pe care este abilitat să le îndeplinească.

36.  În funcţie de sarcina (sarcinile) care vor fi îndeplinite, calificările ar trebui să cuprindă:

   1) cunoştinţe privind reglementările internaţionale şi naţionale pentru nave, companiile, echipajul, încărcătura şi exploatarea acestora;
   2) cunoştinţe privind procedurile care trebuie puse în aplicare în cadrul funcţiilor de cercetare, certificare, control, investigaţie şi supraveghere;
   3) înţelegerea scopurilor şi obiectivelor instrumentelor internaţionale şi naţionale privind siguranţa maritimă şi protecţia mediului marin, precum şi a programelor conexe;
   4) înţelegerea proceselor interne şi externe, care au loc atât la bord cât şi pe ţărm;
   5) deţinerea competenţelor profesionale necesare pentru realizarea în mod eficient a sarcinilor atribuite;
   6) cunoaşterea perfectă a tuturor normelor de siguranţă în toate situaţiile, inclusiv cele privind propria siguranţă; şi
   7) formarea profesională sau experienţă privind îndeplinirea diverselor sarcini atribuite şi, de preferat, privind funcţiile care vor fi evaluate.

37.  Statul de pavilion ar trebui să elibereze inspectorului un document de identificare pe care acesta să-l folosească pe durata îndeplinirii sarcinilor sale.

Investigaţiile statului de pavilion

38.  Ar trebui întreprinse investigaţii ca urmare a unui accident maritim sau incident de poluare. Investigaţiile în caz de accident ar trebui să fie efectuate de către anchetatori cu o calificare corespunzătoare, care deţin competenţe în chestiunile legate de accidentul respectiv. Statul de pavilion ar trebui să fie pregătit să pună la dispoziţie anchetatori calificaţi pentru acest scop, indiferent de locul unde a avut loc accidentul sau incidentul.

39.  Statul de pavilion trebuie să se asigure de faptul că anchetatorii deţin cunoştinţe şi experienţă practică în domeniile legate de sarcinile lor normale. Pentru a ajuta diverşii anchetatori să-şi îndeplinească sarcinile în afara funcţiilor lor obişnuite, statul de pavilion ar mai trebui să pună la dispoziţie experţi în următoarele domenii, după caz:

   1) navigaţie şi Regulamente privind abordajele;
   2) regulamentele statelor de pavilion privind certificatele de competenţă;
   3) cauzele poluării mediului marin;
   4) tehnici de intervievare;
   5) adunarea probelor; şi
   6) evaluarea efectelor elementului uman.

40.  Orice accident care provoacă vătămări corporale, care determină absenţa persoanei timp de trei zile şi orice deces rezultând dintr-un accident de muncă sau dintr-un accident care are loc pe o navă a unui stat de pavilion trebuie supus investigaţiei iar rezultatele acestor investigaţii trebuie făcute publice.

41.  Accidentele apărute pe nave ar trebui investigate şi raportate în conformitate cu convenţiile OMI relevante şi cu orientările dezvoltate de OMI(24). Raportul privind investigaţia ar trebui transmis OMI, însoţit de observaţiile statului de pavilion, în conformitate cu orientările menţionate mai sus.

Evaluare şi revizuire

42.  Statele de pavilion ar trebui să evalueze periodic performanţele lor cu privire la punerea în aplicare a proceselor, procedurilor şi resurselor administrative necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor, astfel cum este menţionat în convenţiile la care sunt parte.

43.  Măsurile de evaluare a performanţelor statelor de pavilion pot include, inter alia, rata de reţinere a navei ca urmare a controlului statului de port, rezultatele inspecţiei efectuate de statul de port, statisticile privind accidentele, procesele de comunicare şi de informare, statisticile privind pierderile anuale, exclusiv pierderile constructive totale (CTL) şi alţi indicatori de performanţă, după caz, pentru a stabili dacă efectivele, resursele şi procedurile administrative permit respectarea obligaţiilor de către statul de pavilion.

44.  Măsurile pot include o revizuire periodică a:

   1) ratei de pierdere a navelor şi de accidentare pentru a identifica tendinţele pentru perioade de timp determinate;
   2) numărului cazurilor confirmate de nave reţinute în raport cu dimensiunea flotei;
   3) numărului cazurilor confirmate de incompetenţă sau infracţiuni ale persoanelor deţinătoare de certificate sau autorizaţii eliberate sub autoritatea acestora;
   4) reacţiilor la rapoartele sau intervenţiile statelor de port privind deficienţele;
   5) investigaţiilor privind accidentele grave şi experienţelor dobândite ca urmare a acestor situaţii;
   6) resurselor financiare, tehnice şi a altor resurse angajate;
   7) rezultatelor inspecţiilor, cercetărilor şi controalelor navelor din flotă;
   8) investigaţiei accidentelor de muncă;
   9) numărului incidentelor şi al încălcărilor convenţiei MARPOL 73/78 cu modificările ulterioare; şi
   10) numărului cazurilor de suspendare sau retragere a certificatelor, autorizaţiilor, aprobărilor etc.

ANEXA II

CRITERII MINIME PENTRU INSPECTORII STATELOR DE PAVILION

(în conformitate cu articolul 8)

1.  Inspectorii trebuie să fie autorizaţi de autoritatea competentă a statului membru să efectueze controalele menţionate în prezenta directivă.

2.  Inspectorii trebuie să deţină cunoştinţele teoretice adecvate şi experienţa practică privind navele, funcţionarea acestora şi dispoziţiile relevante din dreptul intern şi internaţional. Aceste cunoştinţe şi experienţe trebuie să fie dobândite prin programe documentate de formare profesională.

3.  Inspectorii trebuie cel puţin:

   1) să deţină certificatul necesar din punct de vedere legal pentru exercitarea poziţiei de ofiţer de punte sau la compartimentul de maşini pe o navă, obţinut de la un institut de marină sau nautic, dovedind o experienţă minimă de trei ani de navigare pe mare în calitate de ofiţer de marină sau, alternativ, un an de experienţă la bordul unei nave, plus doi ani de practică în calitate de inspector stagiar al statului de pavilion în cadrul autorităţii competente a unui stat membru sau să deţină sau să fi deţinut un certificat de competenţă valabil în conformitate cu norma II/2 sau III/2 din convenţia STCW; sau
   2) să fi trecut un examen recunoscut de către autoritatea competentă, de arhitect naval, inginer mecanic sau inginer în sectorul maritim şi să fi activat în această funcţie timp de cel puţin trei ani; sau pentru o perioadă de un an, completată de doi ani de exercitare a funcţiei de inspector stagiar al statului de pavilion, în cadrul autorităţii competente a unui stat membru; sau
   3) să deţină o diplomă universitară corespunzătoare sau echivalentul acesteia, să fi fost format sau calificat la un institut de formare profesională pentru inspectori şi sa fi activat cel puţin doi ani în cadrul autorităţii competente a unui stat membru în calitate de inspector stagiar al statului de pavilion.

4.  Inspectorii care deţin calificările menţionate la punctul 3 alineatele (1) şi (2) trebuie să-şi fi menţinut la zi cunoştinţele tehnice despre nave şi despre exploatarea lor după obţinerea certificatului de competenţă sau calificare.

5.  Inspectorii care deţin calificările menţionate la punctul 3 alineatul (3) trebuie să aibă acelaşi nivel de cunoştinţe şi aptitudini ca cel solicitat pentru inspectorii care deţin calificările menţionate la punctul 3 alineatul (1) şi (2)

6.  Inspectorii trebuie să poată comunica oral şi în scris cu navigatorii în limba cel mai des vorbită pe mare.

7.  Este interzis ca inspectorii să aibă vreun interes comercial, personal sau familial, de orice natură, în nava controlată, echipajul său, agentul, societatea, proprietarul sau navlositorul sau în orice alte organizaţii neguvernamentale care derulează controale legale sau de clasificare sau eliberează certificate pentru nave.

8.  Inspectorii care nu îndeplinesc criteriile de mai sus sunt acceptaţi şi dacă au fost angajaţi de către o autoritate competentă pentru controalele prevăzute de lege sau de către inspecţiile de control ale statului de port la data adoptării prezentei directive, iar statul de port respectiv a aderat la Memorandumul de înţelegere de la Paris privind controlul statului de port.

ANEXA III

ORIENTĂRI PRIVIND MĂSURILE CE TREBUIE LUATE ÎN CAZUL NAVELOR REŢINUTE DE CĂTRE UN STAT DE PORT

(în conformitate cu articolul 6)

1.  REŢINEREA UNEI NAVE DE UN STAT DE PORT

1.  Când autoritatea competentă a unui stat membru (denumit în continuare statul de pavilion) este informată că o navă care îi arborează pavilionul a fost reţinută de un alt stat de port, aceasta ar trebui să supravegheze luarea măsurilor corective corespunzătoare pentru ca nava respectivă să respecte regulamentele şi convenţiile internaţionale în vigoare. Măsurile enumerate în continuare sunt considerate a fi corespunzătoare; această listă nu împiedică adoptarea unor măsuri echivalente sau suplimentare, atâta timp cât sunt consecvente cu scopul şi mijloacele de acţiune prevăzute în prezenta directivă.

2.  MĂSURI IMEDIATE

1.  Imediat ce statul de pavilion este informat cu privire la reţinerea navei, acesta ar trebui să ia legătura cu societatea (în sensul codului ISM) şi cu statul de port pentru a stabili, în măsura posibilului, circumstanţele precise ale reţinerii navei.

2.  Pe baza acestor informaţii, statul de pavilion ar trebui să stabilească măsurile imediate necesare care ar trebui luate pentru ca nava să respecte normele. Acesta poate estima că unele deficienţe pot fi rectificate şi confirmate imediat de statul de port (de exemplu în cazul plutelor de salvare care au nevoie de reparaţii). În astfel de cazuri, statul de pavilion ar trebui să solicite confirmarea statului de port că deficienţele au fost remediate.

3.  În cazul deficienţelor mai grave, în special cele de structură şi cele acoperite de certificatele eliberate de către statul de pavilion sau de către o organizaţie recunoscută (OR), statul de pavilion ar trebui să solicite efectuarea unei investigaţii speciale suplimentare de către unul dintre inspectorii săi sau să numească un inspector din partea OR pentru efectuarea respectivei investigaţii în numele său. La început, investigaţia ar trebui să se concentreze pe acele elementele unde statul de port a constatat deficienţe. În cazul în care fie statul de pavilion, fie inspectorul OR o consideră necesar, ancheta se poate transforma într-un control complet al tuturor elementelor acoperite de certificatele legale relevante.

4.  În cazurile în care OR a efectuat investigaţii în conformitate cu punctul 3 de mai sus, inspectorul ar trebui să informeze statul de pavilion cu privire la măsurile luate, precum şi la starea navei în urma acestei anchete, astfel încât statul de pavilion să poată decide, după caz, măsurile necesare ulterioare.

5.  În cazul în care ancheta derulată de statul de port a fost de asemenea anulată în conformitate cu articolul 9 alineatul (4) din Directiva 95/21/CE sau articolul 13 alineatul (5) din Directiva 2007/…/CE [privind controlul statului de port], statul de pavilion ar trebui să ia toate măsurile pentru a controla din nou nava cu privire la certificatele care privesc elementele unde statul de port a constatat deficienţe şi orice alte elemente unde se constată ulterior deficienţe. Statul de pavilion ar trebui fie să efectueze propriul control, fie să solicite un raport complet din partea inspectorului OR şi, unde este cazul, să solicite confirmarea că a fost efectuat un control satisfăcător şi că toate deficienţele au fost remediate. În momentul în care se declară satisfăcut, statul de pavilion ar trebui să confirme statului de port că nava este conformă cu dispoziţiile regulamentelor şi convenţiilor internaţionale aplicabile.

6.  În cazul celor mai grave încălcări ale regulamentelor şi convenţiilor internaţionale, statul de pavilion ar trebui să trimită întotdeauna propriul inspector şi nu un inspector din partea OR, care să efectueze şi să supravegheze investigaţiile şi controalele menţionate la punctele 3-5.

7.  Cu excepţia cazului în care se aplică dispoziţiile de la punctul 10, statul de pavilion solicită ca societatea să ia măsuri corective pentru ca nava să respecte regulamentele şi convenţiile internaţionale aplicabile înainte ca aceasta să obţină permisiunea de a părăsi portul de reţinere (pe lângă măsurile solicitate de statul de port). Dacă aceste măsuri corective nu sunt luate, certificatele relevante ar trebui retrase.

8.  Statul de port ar trebui să ia în considerare măsura în care deficienţele înregistrate de statul de port şi constatate ca urmare a investigaţiei/controlului efectuat de statul de pavilion indică o slăbiciune în sistemul de gestionare al siguranţei al navei şi al societăţii. După caz, statul de pavilion ar trebui să organizeze reauditarea navei şi/sau a societăţii şi, împreună cu statul de port, să stabilească dacă această reauditare ar trebui să aibă loc înainte ca navei să i se permită să părăsească portul de reţinere.

9.  Statul de pavilion ar trebui să menţină un contact permanent şi să coopereze cu statul de port pentru a ajuta la remedierea deficienţelor constatate şi să răspundă cât se poate de prompt la orice solicitări de clarificare venite din partea statului de port.

10.  În cazul în care deficienţele nu pot fi remediate în portul de reţinere iar statul de port, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Directiva 95/21/CE sau articolul 15 alineatul (1) din Directiva  2007/…/CE [privind controlul statului de port] permite navei să se îndrepte spre un şantier de reparaţii, statul de pavilion ar trebui să ia legătura cu statul de port pentru a stabili condiţiile în care se poate desfăşura acest voiaj şi să le confirme în scris.

11.  În cazul în care nava nu este conformă cu condiţiile menţionate la punctul 10 de mai sus sau nu se prezintă la şantierul de reparaţii, statul de pavilion ar trebui să solicite imediat o explicaţie din partea societăţii şi va avea în vedere retragerea certificatelor navei. În plus, statul de pavilion ar trebui să efectueze un control suplimentar imediat ce i se iveşte posibilitatea.

12.  Dacă din informaţiile pe care le are la dispoziţie, statul de pavilion consideră că reţinerea nu este justificată, acesta ar trebui să-şi comunice părerea statului de port şi să ia legătura cu societatea pentru a stabili dacă să folosească căile de recurs disponibile în statul de port.

3.  MĂSURI ULTERIOARE

1.  În funcţie de gravitatea deficienţelor constatate şi de măsurile imediate, statul de pavilion ar trebui să ia în considerare şi efectuarea unui control suplimentar al navei după revocarea reţinerii. Acest control suplimentar ar trebui să includă evaluarea eficienţei sistemului de gestionare a siguranţei. Orientativ, controlul suplimentar al navei ar trebui să fie efectuat de statul de pavilion în termen de [6] săptămâni de la momentul notificării sale cu privire la reţinerea navei. Costurile controlului suplimentar ar trebui suportate de către societate. Dacă statul de pavilion a programat derularea unui control legal al navei în termen de [3] luni, poate lua în considerare amânarea inspecţiei suplimentare până la momentul respectiv.

2.  Statul de pavilion ar mai trebui să stabilească oportunitatea reauditării societăţii implicate. De asemenea, statul de pavilion ar trebui să revizuiască istoricul inspecţiilor altor nave aflate în responsabilitatea aceleiaşi societăţi, pentru a identifica dacă există alte slăbiciuni comune în flota societăţii respective.

3.  Dacă nava a fost reţinută în mod justificat de mai multe ori în ultimii 2 ani, măsurile de urmărire ar trebui să fie mai urgente şi în orice caz, statul de pavilion ar trebui să efectueze un control suplimentar în termen de [4] săptămâni de la momentul notificării statului de pavilion cu privire la reţinerea navei.

4.  În cazul în care reţinerea navei conduce la interzicerea acesteia în conformitate cu articolul 7b din Directiva 95/21/CE sau articolul 10 din Directiva 2007/…/CE [privind controlul statului de port], statul de port trebuie să efectueze un control suplimentar şi să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că societatea va readuce nava în conformitate cu toate convenţiile şi reglementările relevante. În momentul în care se declară satisfăcut, statul de pavilion ar trebui să transmită societăţii un document în acest sens.

5.  În orice caz, statul de pavilion ar trebui să stabilească ce acţiuni legale, inclusiv amenzi suficient de severe pentru a descuraja încălcarea standardelor comunitare şi a reglementărilor internaţionale, pot fi luate împotriva societăţii. În cazul în care o navă care continuă să încalce dispoziţiile regulamentelor comunitare şi convenţiilor internaţionale, statul de pavilion ar trebui să stabilească sancţiunile suplimentare eventuale necesare, inclusiv radierea navei din registrul acestuia.

6.  Când toate măsurile corective pentru readucerea navei, în conformitate cu convenţiile internaţionale şi regulamentele Comunităţii, au fost luate, statul de pavilion ar trebui să transmită OMI şi Comisiei un raport elaborat în conformitate cu convenţia SOLAS 74 cu modificările ulterioare, capitolul I, norma 19(d) şi cu punctul 5.2 din Rezoluţia A.787(19) a OMI cu modificările ulterioare ale acesteia, pentru a respecta cerinţele OMI şi care să conţină informaţii suplimentare referitoare la dispoziţiile relevante ale Comunităţii, pentru a respecta cerinţele Comisiei.

4.  CONTROL SUPLIMENTAR

1.  Controlul suplimentar menţionat mai sus ar trebui să includă examinarea următoarelor elemente într-o măsură suficientă încât să convingă inspectorul statului de pavilion că nava, echipamentul şi echipajul său sunt conforme cu toate reglementările şi convenţiile internaţionale în vigoare:

Certificate şi documente

Structura şi echipamentul carenei

Condiţiile de atribuire a liniilor de încărcare

Principalele maşini şi sisteme

Gradul de curăţenie al spaţiilor maşinilor

Echipamente de salvare

Echipamente de siguranţă în caz de incendiu

Echipament de navigaţie

Echipament de manevrare a încărcăturii

Echipament radio

Echipament electric

Prevenirea poluării

Condiţii de trai şi de muncă

Componenţa echipajului

Certificarea echipajului

Siguranţa pasagerilor

Cerinţe operaţionale, inclusiv comunicarea între membrii echipajului, exerciţii, formare, operaţiile şi siguranţa pe puntea de comandă şi în sala motoarelor.

2.  Aceasta ar trebui să includă, fără a se limita la, elementele relevante pentru o inspecţie prelungită menţionată în anexa V la Directiva 95/21/CE sau partea C din anexa VIII la Directiva 2007/…/CE [privind controlul statului de port]. Inspectorii statului de pavilion nu ar trebui să ezite să includă, acolo unde consideră necesar, teste funcţionale ale elementelor precum bărcile de salvare şi modalităţile de lansare în apă a acestora, maşinile principale şi auxiliare, panourile de acoperire a calelor, principalele sisteme electrice şi de golire.

(1) Nepublicată încă în JO.
(2) JO C 318, 23.12.2006, p. 195.
(3) JO C 229, 22.9.2006, p. 38.
(4) Poziţia Parlamentului European din 29 martie 2007.
(5)* JO L ... ..
(6) JO L 144, 15.5.1998, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/75/CE a Comisiei (JO L 190, 30.7.2003, p. 6).
(7) JO L ... ..
(8) JO L 208, 5.8.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 (JO L 394, 30.12.2006, p. 1).
(9) JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).
(10) JO L 324, 29.11.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 93/2007 al Comisiei (JO L 22, 31.1.2007, p. 12).
(11) JO L 167, 2.7.1999, p. 33.
(12) JO L 138, 30.4.2004, p. 19.
(13) JO L 208, 5.8.2002, p. 10.
(14) JO L 157, 7.7.1995, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/84/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 324, 29.11.2002, p. 53).
(15)* JO: A se introduce numărul.
(16) JO L 255, 30.9.2005, p. 11.
(17) JO L 204, 21.7.1998, p. 37. Directivă astfel cum a fost ultima dată modificată prin Actul de aderare din 2003.
(18) Aceste Anexe vor fi completate cu ocazia MSC 80 (mai 2005). Numai Anexele 1, 2 şi 5 sunt relevante pentru obligaţiile statelor de pavilion.
(19) ST/ESCAP/1076.
(20) Regulamentele I/2, I/9, I/10 şi I/11 din Convenţia STCW din 1978 astfel cum a fost modificată.
(21) Apendicele 1 al Rezoluţiei A.739(18) "Orientări pentru autorizarea organizaţiilor care acţionează în numele administraţiei".
(22) Apendicele 2 al Rezoluţiei A.739(18) "Orientări pentru autorizarea organizaţiilor care acţionează în numele administraţiei".
(23) MSC/Circ.710 – MEPC/Circ. 307.
(24) A se vedea Codul privind derularea investigaţiilor în legătură cu accidentele şi incidentele maritime, adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia A.849(20), astfel cum a fost modificată de rezoluţia A.884(21).


Răspundere civilă şi garanţii financiare ale armatorilor ***I
PDF 456kWORD 116k
Rezoluţie
Text consolidat
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 29 martie 2007 referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind răspunderea civilă şi garanţiile financiare ale armatorilor COM(2005) 0593 – C6-0039/2006 –2005/0242 (COD)
P6_TA(2007)0094A6-0055/2007

(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei, înaintată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2005)0593)(1),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 80 alineatul (2) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0039/2006),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru transport şi turism şi avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0055/2007),

1.   aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.   solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 29 martie 2007 în vederea adoptării Directivei 2007/.../CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind răspunderea civilă şi garanţiile financiare ale armatorilor

P6_TC1-COD(2005)0242


(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 80 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(2),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(3),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(4),

întrucât:

(1)  Unul dintre elementele politicii comunitare de transport maritim constă în îmbunătăţirea calităţii marinei comerciale printr-o mai mare responsabilizare a tuturor operatorilor economici.

(2)  Protecţia coastelor europene şi a cetăţenilor europeni împotriva oricăror daune ecologice cauzate de accidente marine constituie o prioritate absolută pentru UE.

(3)  Protecţia coastelor europene implică un dublu aspect: pe de o parte prevenirea accidentelor, asigurându-se că numai navele sigure pot naviga, şi, pe de altă parte prevederea unor măsuri pe baza cărora victimele să beneficieze, în cel mai scurt timp, de o despăgubire care să acopere în totalitate daunele produse de accident.

(4)  S-au adoptat deja anumite măsuri disuasive prin Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind poluarea cauzată de nave şi introducerea de sancţiuni pentru încălcarea normelor privind poluarea(5), completată de Decizia-cadru 2005/667/JAI a Consiliului din 12 iulie 2005 de consolidare a cadrului juridic penal pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale împotriva poluării cauzate de nave(6).

(5)  Regimurile internaţionale privind răspunderea civilă şi despăgubirile datorate unor terţe părţi pentru daune în legătură cu transportul maritim ar trebui puse în aplicare şi îmbunătăţite, astfel încât să garanteze că operatorii din lanţul de transport maritim se asigură că mărfurile sunt transportate doar la bordul unor nave de o calitate ireproşabilă pentru a se asigura o despăgubire echitabilă a victimelor care nu sunt parte în lanţul de transport maritim şi pentru a încuraja operatorii şi reprezentanţii acestora să dea dovadă de mai multă vigilenţă şi profesionalism.

(6)  Este necesar ca Protocolul din 1996 la Convenţia din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime (denumit în continuare "Convenţia din 1996") să fie ratificat de toate statele membre şi de un număr mare de ţări terţe.

(7)  Se cuvine, de asemenea, ca toate statele membre şi un număr mare de ţări terţe să ratifice Convenţia internaţională din 1996 privind răspunderea şi despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanţelor periculoase şi nocive ("Convenţia HNS"), Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi utilizate pentru propulsia navei ("Convenţia Bunker Oil") şi Convenţia din 2007 privind ridicarea epavelor.

(8)  Pentru a se asigura aplicarea integrală şi uniformă în întreaga Uniune Europeană a Convenţiei internaţionale din 1996 privind răspunderea şi despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanţelor periculoase şi nocive ("Convenţia HNS"), aceasta ar trebui încorporată în dreptul comunitar. Regimul comunitar de răspundere civilă ar trebui să permită armatorilor să îşi limiteze răspunderea până la plafoanele stabilite de convenţia în cauză şi în conformitate cu dispoziţiile acesteia.

(9)  Nu ar trebui să fie posibilă aplicarea unei limitări a răspunderii în temeiul Convenţiei din 1996 pentru victimele care nu sunt parte la operaţiunea de transport maritim, din moment ce proprietarul navei care a cauzat dauna nu a acţionat cu profesionalism şi ar fi trebuit să fie conştient de consecinţele cauzatore de prejudicii ale acţiunii sau ale omisiunii sale.

(10)  Obligaţia de a avea o garanţie financiară ar trebui să permită asigurarea unei mai bune protecţii a victimelor. Această garanţie contribuie, de asemenea, la eliminarea navelor care nu corespund standardelor şi permite restabilirea concurenţei între operatori. O astfel de obligaţie reprezintă o completare indispensabilă la Convenţia din 1996. În Rezoluţia A.898(21), Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) a recomandat statelor să instituie obligativitatea garanţiilor financiare. Nivelul de acoperire al asigurării ar trebui să fie stabilit astfel încât să permită soluţionarea situaţiilor în care plafoanele prevăzute de Convenţia din 1996 sunt insuficiente, fără a impune totuşi o sarcină disproporţionată asupra industriei.

(11)  Ar trebui adoptate măsuri speciale pentru a proteja marinarii în caz de abandon, în temeiul Rezoluţiei A.930(22) a OMI.

(12)  Întocmirea unor certificate care să ateste existenţa unei garanţii financiare constituie un element cheie al prezentei directive, la fel ca notificarea acestor certificate, recunoaşterea lor reciprocă între statele membre şi accesul victimelor care caută să obţină despăgubiri la garanţia financiară în cauză.

(13)  Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(7), trebuie să asigure asistenţa necesară în vederea punerii în aplicare a prezentei directive, în special pentru a se evita neconcordanţele juridice între statele membre.

(14)  Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei(8).

(15)  Întrucât obiectivul acţiunii ce urmează a fi întreprinse, şi anume introducerea unor norme armonizate privind răspunderea şi garanţiile financiare ale armatorilor pentru a obţine un nivel ridicat de calitate în transportul maritim, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, având în vedere amploarea efectelor acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiect

Prezenta directivă stabileşte normele aplicabile anumitor aspecte ale obligaţiilor operatorilor din lanţul de transport maritim în ceea ce priveşte răspunderea civilă şi introduce o protecţie financiară adaptată pentru navigatori în caz de abandon.

Articolul 2

Definiţii

În sensul prezentei directive:

   1) "navă" înseamnă orice tip de ambarcaţiune de navigaţie maritimă, indiferent de pavilionul arborat, care operează în mediul marin, inclusiv ambarcaţiunile cu aripi portante, aeroglisoare, ambarcaţiunile submersibile şi plutitoare;
   2) "armator" înseamnă proprietarul navei sau orice altă organizaţie sau persoană, cum ar fi administratorul sau agentul sau navlositorul navei nude, căruia proprietarul navei i-a conferit responsabilitatea exploatării navei şi care, prin asumarea acestei responsabilităţi, a fost de acord să preia toate îndatoririle şi responsabilităţile aferente;
   3) "răspundere civilă" în sensul obiectivelor Convenţiei din 1996 înseamnă răspunderea în temeiul căreia o terţă parte la operaţiunea de transport maritim care a cauzat dauna este titularul unei creanţe supuse unei limitări în conformitate cu articolul 2 din respectiva Convenţie, exceptând creanţele reglementate de Regulamentul (CE) nr. …/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului [privind răspunderea transportatorilor de pasageri pe mare sau pe căi navigabile interioare în caz de accident](9);
   4) "neglijenţă gravă" înseamnă comportamentul unei persoane care dă dovadă de o lipsă neobişnuită de diligenţă şi de o indiferenţă subsecventă faţă de ceea ce ar trebui, în principiu, să fie clar pentru oricine într-o anumită situaţie;
   5) "garanţie financiară" înseamnă orice garanţie financiară, cum ar fi o asigurare sau o garanţie bancară sau de la o instituţie financiară similară;
   (6) "Convenţia din 1996" înseamnă textul recapitulativ al Convenţiei din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională, astfel cum a fost modificat prin Protocolul din 1996 şi reprodus în anexa I;
   (7) "Convenţia Bunker Oil" înseamnă Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi utilizate pentru propulsia navei;
   (8) "Convenţia HNS" înseamnă Convenţia internaţională din 1996 privind răspunderea şi despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanţelor periculoase şi nocive;
   (9) "Rezoluţia A.930(22) a OMI" înseamnă Rezoluţia Adunării Organizaţiei Maritime Internaţionale şi a consiliului de administraţie al Organizaţiei Internaţionale a Muncii intitulată "Linii directoare privind furnizarea unei garanţii financiare în caz de abandon al navigatorilor", reprodusă în anexa II.

Articolul 3

Domeniu de aplicare

(1)  Prezenta directivă se aplică, cu excepţia articolelor 4 şi 5:

   a) zonelor maritime aflate sub jurisdicţia statelor membre, în conformitate cu dreptul internaţional;
   b) navelor având un tonaj-registru brut mai mare sau egal cu 300, cu excepţia regimului de răspundere prevăzut la articolul 6, care se aplică tuturor navelor.

(2)  Prezenta directivă nu se aplică navelor de război, navelor de război auxiliare sau altor nave deţinute de un stat sau exploatate de către acesta şi utilizate pentru un serviciu public fără caracter comercial.

(3)  Prezenta directivă nu aduce atingere punerii în aplicare, în fiecare stat membru, a Convenţiei "Bunker Oil", Convenţiei HNS şi a Convenţiei internaţionale din 1992 privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi.

Articolul 4

Răspunderea civilă pentru daune provocate de poluarea cu hidrocarburi utilizate pentru propulsia navei

Statele membre devin părţi contractante la Convenţia "Bunker Oil'de îndată ce acest lucru este posibil şi, în orice caz, înainte de data indicată la articolul 18 alineatul (1) din prezenta directivă.

Articolul 5

Prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanţelor periculoase şi nocive

Statele membre devin părţi contractante la Convenţia HNS de îndată ce acest lucru este posibil şi, în orice caz, înainte de data indicată la articolul 18 alineatul (1) din prezenta directivă.

Articolul 6

Regimul de răspundere

(1)  Statele membre devin părţi contractante la Convenţia din 1996 de îndată ce acest lucru este posibil, în orice caz, înainte de data indicată la articolul 18 alineatul (1) din prezenta directivă. Statele membre care sunt încă părţi la Convenţia din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime trebuie să o denunţe.

(2)  Statele membre stabilesc regimul de răspundere civilă pentru armatori şi se asigură că dreptul armatorilor de limitare a propriei răspunderi este reglementat de toate dispoziţiile Convenţiei din 1996.

(3)  În scopul aplicării articolului 4 din Convenţia din 1996, cunoaşterea, de către persoana responsabilă, a posibilelor daune, poate fi dedusă, în orice caz, din natura şi circumstanţele acţiunii personale sau omisiunii persoanei respective comise din imprudenţă.

(4)  În conformitate cu articolul 15 din Convenţia din 1996, statele membre se asigură că articolul 4 din convenţia în cauză privind eliminarea limitării răspunderii nu se aplică navelor care arborează pavilionul unui stat care nu este parte contractantă la Convenţia din 1996. În astfel de cazuri, regimul de răspundere civilă stabilit de statele membre în conformitate cu prezenta directivă trebuie să prevadă că armatorul îşi pierde dreptul de a-şi limita răspunderea dacă se dovedeşte că dauna este rezultatul unei acţiuni sau al unei omisiuni personale, comisă cu intenţia de a provoca o astfel de daună sau comisă prin neglijenţă gravă.

Articolul 7

Garanţia financiară pentru răspunderea civilă

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toţi proprietarii de nave care arborează pavilionul statului respectiv deţin o garanţie financiară de răspundere civilă. Limita acestei garanţii este egală cu cel puţin dublul plafonului stabilit prin Convenţia din 1996.

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toţi proprietarii de nave care arborează pavilionul unei ţări terţe deţin o garanţie financiară, în conformitate cu dispoziţiile primului paragraf, de îndată ce aceste nave intră în zona economică exclusivă a statului membru respectiv sau într-o zonă echivalentă. Garanţia financiară este valabilă timp de cel puţin trei luni de la data la care aceasta este solicitată.

Articolul 8

Garanţia financiară în caz de abandon al navigatorilor

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toţi proprietarii de nave care arborează pavilionul statului respectiv deţin o garanţie financiară destinată protejării navigatorilor angajaţi sau care lucrează la bordul navelor în cauză în caz de abandon, în conformitate cu Rezoluţia A.930(22) a OMI, precum şi acoperirii costurilor de cazare, asistenţă medicală şi repatriere.

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toţi proprietarii de nave care arborează pavilionul unei ţări terţe deţin o garanţie financiară în conformitate cu dispoziţiile primului paragraf, de îndată ce navele în cauză intră într-un port sau într-o instalaţie marină aflate sub jurisdicţia statului membru respectiv sau de îndată ce ancorează într-o zonă aflată sub jurisdicţia acestuia.

Statele membre se asigură că sistemul de garanţie financiară în caz de abandon al navigatorilor este accesibil, în conformitate cu Rezoluţia A.930(22) a OMI.

Articolul 9

Certificatul de garanţie financiară

(1)  Existenţa garanţiilor financiare menţionate la articolele 7 şi 8 şi valabilitatea acestora trebuie dovedite printr-unul sau mai multe certificate, în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive şi cu modelul prezentat în anexa III.

(2)  Certificatele sunt eliberate de autorităţile competente din statele membre, după ce acestea s-au asigurat că armatorul îndeplineşte cerinţele stabilite prin prezenta directivă. În momentul eliberării certificatelor, autorităţile ar trebui să ţină cont, de asemenea, de prezenţa comercială a garantului în cadrul UE.

În cazul navelor înmatriculate într-un stat membru, certificatele sunt eliberate sau vizate de autoritatea competentă din statul în care este înmatriculată nava.

În cazul navelor înmatriculate într-o ţară terţă, certificatele pot fi eliberate sau vizate de autoritatea competentă din oricare stat membru.

(3)  Condiţiile de eliberare şi de valabilitate a certificatelor, în special criteriile şi condiţiile de acordare, precum şi măsurile referitoare la furnizorii de garanţii financiare sunt stabilite în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 17 alineatul (2).

(4)  Certificatele trebuie să respecte modelul din anexa III şi să conţină următoarele informaţii:

   a) numele navei şi portul de înmatriculare;
   b) numele şi sediul principal de desfăşurare a activităţii;
   c) tipul garanţiei;
   d) numele şi sediul principal al asigurătorului sau al altei persoane care acordă garanţia şi, dacă este cazul, locul unde este constituită asigurarea sau garanţia;
   e) perioada de valabilitate a certificatului, care nu trebuie să depăşească perioada de valabilitate a asigurării sau a garanţiei.

(5)  Certificatele se întocmesc în limba sau limbile oficiale ale statului membru care le eliberează. În cazul în care limba folosită nu este nici engleza şi nici franceza, textul include o traducere într-una din aceste limbi.

Articolul 10

Notificarea certificatului de garanţie financiară

(1)  Certificatul este păstrat la bordul navei, iar o copie a acestuia se depune la autoritatea care ţine registrul de înmatriculare a navei sau, în cazul în care nava nu este înmatriculată într-un stat membru, la autoritatea statului care a eliberat sau vizat certificatul. Autoritatea respectivă transmite o copie a dosarului de certificare Oficiului comunitar prevăzut la articolul 15, pentru ca acesta să îl adauge la registru.

(2)  Operatorul, agentul sau comandantul unei nave care intră în zona economică exclusivă sau o zonă echivalentă a unui stat membru în cazurile menţionate la articolul 7 notifică autorităţile statului membru în cauză că deţine la bordul navei un certificat de garanţie în conformitate cu dispoziţiile anexei IV.

(3)  Operatorul, agentul sau comandantul unei nave care se îndreaptă spre un port sau o instalaţie marină aflate sunt jurisdicţia unui stat membru sau care vrea să ancoreze într-o zonă aflată sub jurisdicţia unui stat membru în cazurile menţionate la articolul 8 notifică autorităţile statului membru în cauză că deţine la bordul navei un certificat de garanţie în conformitate cu dispoziţiile anexei IV.

(4)  Autorităţile competente din statele membre trebuie să aibă posibilitatea să îşi comunice reciproc informaţiile prevăzute la alineatul (1) prin intermediul sistemului comunitar de schimb de informaţii maritime SafeSeaNet.

Articolul 11

Sancţiuni

Statele membre urmăresc respectarea normelor formulate în prezenta directivă şi stabilesc sancţiuni pentru încălcarea acestor norme. Sancţiunile trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.

Articolul 12

Recunoaşterea reciprocă între statele membre a certificatelor de garanţie financiară

Fiecare stat membru recunoaşte certificatele eliberate sau vizate de alt stat membru în conformitate cu articolul 9 în toate scopurile prevăzute în prezenta directivă şi le consideră ca având aceeaşi valoare ca certificatele eliberate sau vizate de el, chiar dacă nava nu este înmatriculată într-un stat membru.

Un stat membru poate oricând solicita un schimb de opinii cu statul care a eliberat sau vizat certificatul, în cazul în care estimează că asigurătorul sau garantul menţionat în certificat nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îşi îndeplinească obligaţiile impuse de prezenta directivă.

Articolul 13

Acţiune directă împotriva furnizorului garanţiei financiare de răspundere civilă

Orice cerere de despăgubire pentru daunele cauzate de navă poate fi adresată direct furnizorului garanţiei financiare de răspundere civilă care acoperă răspunderea civilă a proprietarului.

Furnizorul garanţiei financiare poate să se bazeze pe mijloacele de apărare pe care proprietarul însuşi are dreptul să le invoce, cu excepţia celor care au la bază declararea falimentului proprietarului sau intrarea acestuia în procedură de lichidare.

Furnizorul garanţiei financiare poate, de asemenea, să se bazeze pe faptul că prejudiciul este rezultatul unei greşeli intenţionate a proprietarului. Cu toate acestea, furnizorul nu poate să se bazeze pe nici unul dintre mijloacele de apărare pe care el le-ar fi putut invoca într-o acţiune intentată împotriva lui de către proprietar.

În orice caz, furnizorul garanţiei financiare poate să ceară ca proprietarul să participe şi el la procedură.

Articolul 14

Fondul de solidaritate pentru acoperirea daunelor produse de navele care nu deţin o garanţie financiară

Se creează un fond de solidaritate pentru despăgubirea terţelor părţi, persoane fizice sau juridice, care sunt victime ale daunelor produse de nave care, în ciuda obligaţiilor stabilite în prezenta directivă, au navigat în apele teritoriale ale UE fără a deţine un certificat de garanţie financiară.

Suma alocată acestui fond, precum şi regulamentul de funcţionare vor fi stabilite conform procedurii de reglementare prevăzute la articolul 17 alineatul (2).

Articolul 15

Oficiul comunitar

Se înfiinţează un Oficiu comunitar care să ţină un registru complet cu toate certificatele eliberate, să controleze şi să actualizeze validitatea acestora şi să verifice existenţa garanţiilor financiare înregistrate de ţările terţe.

Articolul 16

Rapoarte

La cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, statele membre raportează Comisiei cu privire la experienţa acumulată în aplicarea acesteia. Aceste rapoarte evaluează, în special, procedurile de certificare şi eliberare a certificatelor de către statele membre, precum şi posibilitatea de a delega această sarcină, parţial sau total, Oficiului comunitar menţionat la articolul 15. Pe această bază, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport cuprinzând şi propunerile de modificare a prezentei directive pe care le consideră relevante.

Articolul 17

Comitet

(1)  Comisia este asistată de Comitetul pentru siguranţa maritimă şi prevenirea poluării de către nave (COSS) instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(10).

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.

Articolul 18

Transpunere

(1)  Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel târziu la(11) . Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte şi un tabel de corespondenţă între respectivele acte şi prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)  Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 19

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a [...] zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 20

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

ANEXA I

Convenţia din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1996

(Textul Convenţiei va fi adăugat odată ce va fi disponibil în toate limbile oficiale)

ANEXA II

Rezoluţia Adunării Organizaţiei Maritime Internaţionale şi a consiliului de administraţie al Organizaţiei Internaţionale a Muncii intitulată "Linii directoare privind furnizarea unei garanţii financiare în caz de abandon al navigatorilor" (Rezoluţia A.930(22) a OMI)

(Textul rezoluţiei va fi adăugat odată ce va fi disponibil în toate limbile oficiale)

ANEXA III

Model de certificat de garanţie financiară menţionat la Articolul 9

Numele navei

Număr sau litere distinctive

Portul de înmatriculare

Numele şi adresa proprietarului

Subsemnatul certific că nava menţionată anterior este acoperită de o poliţă de asigurare sau o altă garanţie financiară care îndeplineşte cerinţele Directivei 2007/../CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind răspunderea civilă şi garanţiile financiare ale armatorilor.

Tipul garanţiei …………………………………………………………………

Durata garanţiei ………………………………………………………………………

Numele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau garantului (garanţilor)

Nume …………………………………………………………………….

Adresă …………………………………………………………………..

Prezentul certificat este valabil până la ………………….....

Eliberat sau vizat de guvernul …………………………………..

Întocmit la ………………. la ……………

Semnătura şi numele funcţionarului care eliberează sau vizează certificatul

ANEXA IV

Lista informaţiilor care trebuie notificate în conformitate cu articolul 10

1)  Identificarea navei (nume, cod de apel, număr de identificare OMI, număr MMSI)

2)  Data şi ora

3)  Poziţia în latitudine şi longitudine sau relevmentul real şi distanţa în mile marine de la un punct de reper identificat în mod clar

4)  Portul de destinaţie

5)  Ora probabilă de sosire în portul de destinaţie sau la staţia pilot, conform cerinţelor autorităţii competente şi ora probabilă de plecare din portul respectiv.

6)  Existenţa la bord a certificatului de garanţie financiară

7)  Adresa de la care se pot obţine informaţii detaliate privind certificatul

În măsura în care este posibil, informaţiile menţionate la punctele 6) şi 7) pot fi comunicate împreună cu alte notificări cu condiţia să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 10 alineatul (2).

(1) Nepublicată încă în Jurnalul Oficial
(2) JO C 318, 23.12.2006, p. 195.
(3) JO C 229, 22.9.2006, p. 38.
(4) Poziţia Parlamentului European din 29 martie 2007.
(5) JO L 255, 30.9.2005, p. 11.
(6) JO L 255, 30.9.2005, p. 164.
(7) JO L 208, 5.8.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 (JO L 394, 30.12.2006, p. 1).
(8) JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p.11).
(9)+ JO: a se introduce numărul regulamentului.
(10) JO L 324, 29.11.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr.93/2007 al Comisiei (JO L 22, 31.1.2007, p. 12).
(11)* 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.


Producţia biologică şi etichetarea produselor biologice *
PDF 630kWORD 393k
Propunere de regulament al Consiliului cu privire la producţia biologică şi etichetarea produselor biologice (COM(2005)0671 – C6-0032/2006 – 2005/0278(CNS))
P6_TA(2007)0095A6-0061/2007

(Procedura de consultare)

Propunerea a fost modificată la 29 martie 2007, după cum urmează(1):

Text propus de Comisie   Amendamentele Parlamentului
Amendamentul 1
Referirea 1
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 37;
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolele 37 şi 95;
Amendamentul 2
Considerentul 1
(1)  Producţia biologică reprezintă un sistem global de gestionare agricolă şi producţie alimentară, care combină cele mai bune practici în domeniul mediului, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea resurselor naturale, punerea în aplicare a unor standarde ridicate privind bunăstarea animalelor şi producţia în conformitate cu preferinţele anumitor consumatori pentru produse obţinute din procese şi substanţe naturale. Astfel, metoda de producţie biologică joacă un rol social dublu: pe de o parte, aprovizionează o piaţă specifică ce răspunde la cererea de produse biologice din partea consumatorilor şi, pe de altă parte, furnizează bunuri publice care contribuie la protecţia mediului înconjurător şi a bunăstării animalelor, precum şi la dezvoltarea rurală.
(1)  Producţia ecologică reprezintă un sistem global de gestionare agricolă şi producţie alimentară, care se concentrează asupra tuturor aspectelor producţiei durabile, care are drept obiectiv obţinerea unui echilibru, care combină cele mai bune practici în domeniul mediului, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea resurselor naturale şi punerea în aplicare a unor standarde ridicate privind bunăstarea animalelor şi care are ca scop îmbunătăţirea fertilităţii solurilor prin metode naturale, precum şi garantarea producţiei în conformitate cu preferinţele anumitor consumatori pentru produse obţinute din procese şi substanţe naturale. Astfel, metoda de producţie ecologică joacă mai multe roluri pozitive: pe lângă faptul că aprovizionează o piaţă specifică ce răspunde la cererea de produse ecologice din partea consumatorilor, furnizând în acelaşi timp bunuri publice care nu se limitează numai la sectorul alimentar, contribuie totodată şi mai ales la protecţia mediului înconjurător şi a bunăstării animalelor, precum şi la dezvoltarea rurală socială.
Amendamentul 3
Considerentul 2
(2)  Contribuţia sectorului agricol biologic este în creştere în majoritatea statelor membre. Cererea consumatorilor a crescut considerabil în ultimii ani. Reformele recente din domeniul politicii agricole comune, axate pe orientarea producţiei în funcţie de piaţă şi furnizarea unor produse de calitate pentru a răspunde cererilor consumatorilor, ar putea să stimuleze în continuare piaţa produselor biologice. În acest context, legislaţia privind producţia biologică joacă un rol din ce în ce mai important în cadrul politicii agricole şi este strâns legată de evoluţia pieţelor agricole.
(2)  Agricultura ecologică corespunde integral obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite de Uniunea Europeană în cadrul Agendei de la Göteborg, întrucât contribuie la realizarea unei dezvoltări durabile şi la producţia unor produse sănătoase şi de înaltă calitate, şi pune în aplicare metode de producţie durabile din punct de vedere al mediului. Contribuţia sectorului agricol ecologic este în creştere în majoritatea statelor membre. Cererea consumatorilor a crescut considerabil în ultimii ani. Reformele recente din domeniul politicii agricole comune, axate pe orientarea producţiei în funcţie de piaţă şi furnizarea unor produse de calitate pentru a răspunde cererilor consumatorilor, ar putea să stimuleze în continuare piaţa produselor ecologice. În acest context, este necesar ca producţia ecologică să joace un rol din ce în ce mai important în cadrul politicii agricole şi să fie strâns legată de evoluţia pieţelor agricole, precum şi de protecţia şi conservarea solurilor afectate activităţilor agricole.
Amendamentul 4
Considerentul 2a (nou)
(2a)  Fiecare din reglementările şi politicile adoptate de Comunitate în acest domeniu ar trebui să contribuie la dezvoltarea agriculturii ecologice şi a producţiei ecologice, astfel cum sunt definite în prezentul regulament. Agricultura ecologică joacă un rol important în punerea în aplicare a politicii de dezvoltare durabilă a Comunităţii.
Amendamentul 5
Considerentul 3
(3)  Cadrul juridic comunitar aplicabil sectorului producţiei biologice trebuie să aibă ca obiectiv garantarea unei concurenţe loiale şi a unei bune funcţionări a pieţei interne a produselor biologice, precum şi menţinerea şi justificarea încrederii consumatorilor în produsele etichetate drept produse biologice. Acest cadru ar trebui să vizeze, de asemenea, crearea condiţiilor pentru a asigura dezvoltarea acestui sector în conformitate cu evoluţia producţiei şi a pieţei.
(3)  Cadrul juridic comunitar aplicabil sectorului producţiei ecologice trebuie să aibă ca obiectiv garantarea unei concurenţe loiale şi a bunei funcţionări a pieţei interne a produselor ecologice, precum şi menţinerea şi justificarea încrederii consumatorilor în produsele etichetate drept produse ecologice. Acest cadru ar trebui să vizeze, de asemenea, crearea condiţiilor pentru a asigura dezvoltarea acestui sector în conformitate cu evoluţia producţiei şi a pieţei şi într-un mod durabil din punct de vedere al mediului.
Amendamentele 6 şi 157
Considerentul 7
(7)  Trebuie stabilit un cadru comunitar general de norme de producţie biologică în ceea ce priveşte producţia vegetală şi producţia animală, inclusiv norme privind conversia şi producţia produselor alimentare prelucrate şi a furajelor. Ar trebui să i se confere Comisiei competenţa de a stabili detaliile acestor norme generale şi de a adopta norme de producţie comunitară privind acvacultura.
(7)  Trebuie stabilit un cadru comunitar general de norme de producţie ecologică în ceea ce priveşte producţia vegetală şi producţia animală, inclusiv norme privind conversia şi producţia produselor alimentare prelucrate şi a furajelor. Ar trebui să i se confere Comisiei competenţa de a stabili, după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului, detaliile şi anexele acestor norme generale.
Amendamentul 7
Considerentul 8
(8)  Dezvoltarea producţiei biologice ar trebui facilitată, în special, prin promovarea utilizării unor tehnici şi substanţe noi, care se adaptează mai bine producţiei biologice.
(8)  Dezvoltarea producţiei ecologice ar trebui facilitată, pe baza celor mai bune practici recunoscute, în special prin promovarea fertilităţii solurilor, rotaţiei culturilor, conservării seminţelor la nivel local, practicilor de economisire a energiei şi a apei, precum şi a utilizării unor tehnici şi substanţe noi, care se adaptează mai bine producţiei ecologice.
Amendamentul 8
Considerentul 9
(9)  Organismele modificate genetic (OMG) şi produsele obţinute din sau prin OMG sunt incompatibile cu conceptul de producţie biologică şi cu percepţia consumatorilor în ceea ce priveşte produsele biologice. Prin urmare, acestea nu ar trebui utilizate în mod deliberat în agricultura biologică sau în prelucrarea produselor biologice.
(9)  Organismele modificate genetic (OMG) şi produsele obţinute din sau prin OMG sunt incompatibile cu conceptul de producţie ecologică şi cu percepţia consumatorilor în ceea ce priveşte produsele ecologice. Prin urmare, acestea nu ar trebui utilizate în agricultura ecologică sau în prelucrarea produselor ecologice. Orice risc de contaminare a seminţelor, resurselor, furajelor şi alimentelor ecologice trebuie eliminat printr-o legislaţie corespunzătoare la nivel naţional şi comunitar, bazată pe principiul precauţiei.
Amendamentul 187
Considerentul 9a (nou)
Având în vedere riscurile tot mai mari de contaminare cu OMG-uri a seminţelor şi a hranei pentru animale şi a produselor alimentare ecologice şi în absenţa, în multe state membre, a legislaţiei naţionale privind măsurile de prevenire şi răspunderea corespunzătoare, Comisia ar trebui să publice, înainte de 1 ianuarie 2008, o propunere de directivă-cadru privind măsurile de prevenire şi evitare a contaminării cu OMG-uri de-a lungul întregului lanţ alimentar, inclusiv un cadru legislativ de norme în materie de răspundere faţă de o eventuală contaminare cu OMG-uri, bazat pe principiul poluatorului plătitor.
Amendamentul 9
Considerentul 9b (nou)
(9b)  Utilizarea pesticidelor este incompatibilă cu producţia ecologică.
Amendamentul 10
Considerentul 14
(14)  Pentru a evita poluarea mediului înconjurător, în special a resurselor naturale, cum ar fi solul şi apa, producţia animală biologică trebuie, în principiu, să asigure o legătură strânsă între creşterea animalelor şi terenurile agricole, practica rotaţiilor multianuale corespunzătoare şi hrănirea animalelor cu produse vegetale provenite din agricultura biologică obţinute chiar pe exploataţia însăşi sau pe exploataţiile biologice învecinate.
(14)  Pentru a evita poluarea mediului înconjurător şi degradarea ireversibilă a calităţii şi a disponibilităţii resurselor naturale, cum ar fi solul şi apa, producţia animală ecologică trebuie, în principiu, să asigure o legătură strânsă între creşterea animalelor şi terenurile agricole, practica rotaţiilor multianuale corespunzătoare şi hrănirea animalelor cu produse vegetale provenite din agricultura ecologică obţinute chiar pe exploataţia însăşi sau pe exploataţiile ecologice învecinate.
Amendamentul 11
Considerentul 15
(15)  Având în vedere că activitatea de creştere biologică a animalelor este legată de sol, este necesar ca animalele să aibă acces, dacă este posibil, la zone în aer liber sau păşuni.
(15)  Având în vedere că activitatea de creştere ecologică a animalelor este legată de sol, este necesar ca animalele să aibă acces la zone în aer liber sau păşuni, ori de câte ori condiţiile climatice şi starea solului permit acest lucru.
Amendamentele 12 şi158
Considerentul 16
(16)  Creşterea biologică a animalelor trebuie să fie supusă unor norme riguroase de bunăstare a animalelor şi să răspundă nevoilor comportamentale specifice fiecărei specii, iar îngrijirea veterinară trebuie să se bazeze pe prevenirea bolilor. În acest sens, trebuie să se acorde o atenţie deosebită condiţiilor de adăpostire, practicilor de creştere şi densităţii. Pe de altă parte, la alegerea raselor trebuie să se favorizeze suşele cu creştere lentă şi să se aibă în vedere capacitatea lor de adaptare la condiţiile locale. Normele de aplicare pentru producţia de efective de animale şi producţia din acvacultură garantează cel puţin respectarea prevederilor Convenţiei europene pentru protecţia animalelor domestice şi recomandările sale.
(16)  Creşterea ecologică a animalelor trebuie să fie supusă unor norme riguroase de bunăstare a animalelor şi să răspundă nevoilor comportamentale specifice fiecărei specii, iar îngrijirea veterinară trebuie să se bazeze pe prevenirea bolilor. În acest sens, trebuie să se acorde o atenţie deosebită condiţiilor de adăpostire, practicilor de creştere şi densităţii. Pe de altă parte, la alegerea raselor trebuie să se favorizeze suşele ce trăiesc mult, rezistente la boli şi cu creştere lentă şi rasele autohtone locale să se aibă în vedere capacitatea lor de adaptare la condiţiile locale. Normele de aplicare pentru producţia de efective de animale garantează cel puţin respectarea prevederilor Convenţiei europene pentru protecţia animalelor domestice şi recomandările sale.
Amendamentul 13
Considerentul 17
(17)  Sistemul de producţie animală biologică ar trebui să vizeze completarea ciclurilor de producţie pentru diferite specii animale prin creşterea biologică a acestora. Prin urmare, acest sistem trebuie să favorizeze creşterea patrimoniului genetic al animalelor crescute biologic, îmbunătăţirea autonomiei şi, astfel, garantarea dezvoltării acestui sector.
(17)  Sistemul de producţie animală ecologică ar trebui să vizeze completarea ciclurilor de producţie pentru diferite specii animale prin creşterea ecologică a acestora. Prin urmare, acest sistem ar trebui să favorizeze creşterea patrimoniului genetic al animalelor crescute ecologic, îmbunătăţirea autonomiei şi, astfel, garantarea şi stimularea dezvoltării acestui sector.
Amendamentul 159
Considerentul 18
(18)  În aşteptarea adoptării normelor comunitarii privind producţia agricolă, este bine ca statele membre să facă posibilă aplicarea normelor naţionale, sau în lipsa acestora, norme private acceptate sau recunoscute de statele membre. Cu toate acestea, pentru a se evita distorsionarea pieţei interne, trebuie ca statele membre să recunoască reciproc normele de producţie în acest cadru.
(eliminat)
Amendamentul 14
Considerentul 22a (nou)
(22a)  Având în vedere actuala diversitate a practicilor din domeniul culturii şi al creşterii animalelor existente în agricultura ecologică, ar trebui să li se acorde statelor membre posibilitatea de a aplica norme suplimentare, mai stricte în ceea ce priveşte agricultura ecologică pe teritoriul lor.
Amendamentul 15
Considerentul 25
(25)  Pentru a asigura claritatea pe piaţa comunitară, utilizarea unui cod de referinţă standardizat simplu pentru totalitatea produselor biologice obţinute în Comunitate trebuie să devină obligatorie, cel puţin în cazul în care aceste produse nu poartă logo-ul comunitar de producţie biologică. Este necesar să se prevadă, de asemenea, posibilitatea utilizării acestei referinţe în ceea ce priveşte produsele biologice importate din ţări terţe, dar fără ca acest lucru să fie obligatoriu.
(25)  Pentru a asigura claritatea pe piaţa comunitară, utilizarea unui cod de referinţă standardizat simplu pentru totalitatea produselor ecologice obţinute în Comunitate trebuie să devină obligatorie, chiar în cazul în care aceste produse poartă logo-ul comunitar de producţie ecologică. Codul de referinţă standardizat trebuie să se aplice, de asemenea, produselor ecologice importate din ţări terţe şi să indice clar originea produselor şi a diferenţelor posibile în punerea în aplicare a normelor de producţie ecologică.
Amendament 170
Considerentul 27a (nou)
(27a)  Este necesar ca statele membre să-şi creeze un cadru legislativ adecvat, bazat pe principiul precauţiei şi pe principiul "poluatorul plăteşte", pentru a elimina orice risc de contaminare a produselor ecologice cu OMG. Operatorilor le incumbă luarea măsurilor de precauţie necesare pentru eliminarea oricărui risc de contaminare fortuită sau tehnic inevitabilă cu OMG. Prezenţa OMG în produsele ecologice este limitată exclusiv la cantităţi accidentale şi tehnic inevitabile având o valoare maximă de 0,1 %.
Amendamentul 17
Considerentul 32
(32)  Evaluarea echivalenţei cu privire la produsele importate trebuie să ia în considerare normele internaţionale prevăzute de Codex Alimentarius.
(32)  Evaluarea echivalenţei cu privire la produsele importate ar trebui să ia în considerare normele de producţie echivalente cu normele aplicabile producţiei ecologice comunitare.
Amendamentul 18
Considerentul 32a (nou)
(32a)  Regimul aplicabil importurilor de produse ecologice ar trebui considerat ca o modalitate de acces calificat pe piaţă, oferind producătorilor din ţările terţe accesul la o piaţă cu valoare adăugată ridicată, cu condiţia să respecte normele pieţei respective.
Amendamentul 19
Considerentul 36
(36)  Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei. Având în vedere că legislaţia privind producţia biologică este un factor important în cadrul politicii agricole comune, întrucât este strâns legată de evoluţia pieţelor agricole, este necesar să se asigure conformitatea acesteia cu procedurile legislative existente utilizate pentru gestionarea acestei politici. Prin urmare, competenţele conferite Comisiei în virtutea prezentului regulament trebuie exercitate în conformitate cu procedura de gestionare prevăzută la articolul 4 din Decizia 1999/468/CE,
(36)  Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei. Având în vedere că legislaţia privind producţia ecologică este un factor important în cadrul politicii agricole comune, întrucât este strâns legată de evoluţia pieţelor agricole, este necesar să se asigure conformitatea acesteia cu procedurile legislative existente utilizate pentru gestionarea acestei politici. Prin urmare, competenţele conferite Comisiei în virtutea prezentului regulament trebuie exercitate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE,
Amendamentul 20
Articolul 1 alineatul (1) teza introductivă
1.  Prezentul regulament stabileşte obiectivele, principiile şi normele cu privire la:
1.  Prezentul regulament oferă baza pentru dezvoltarea durabilă a producţiei ecologice şi stabileşte obiectivele, principiile şi normele cu privire la:
Amendamentul 21
Articolul 1 alineatul (1) litera (a)
(a) producţia, introducerea pe piaţă, importul, exportul şi controlul produselor biologice;
(a) toate stadiile producţiei, metodelor de producţie, prelucrării, distribuţiei, introducerii pe piaţă, importului, exportului, inspecţiei şi certificării produselor ecologice;
Amendamentul 160
Prezentul regulament se aplică următoarelor produse provenite din agricultură sau acvacultură, care sunt comercializate ca biologice:
Prezentul regulament se aplică următoarelor produse provenite din agricultură, care sunt comercializate ca ecologice:
Amendamentul 161
c) produse vii sau neprocesate rezultate din agricultură,
(eliminat)
Amendamentul 162
d) produse din avacultură procesate destinate consumului uman,
(eliminat)
Amendamentele 179 şi 153
Articolul 1 alineatul (2) litera (ea) (nouă)
(ea) alte produse precum sarea, hrana pentru animale de companie, lâna, textilele, conservele de peşte, produsele cosmetice, suplimentele alimentare şi uleiurile esenţiale.
Amendamentul 24
Articolul 1 alineatul (3) teza introductivă
3.  Prezentul regulament se aplică pe teritoriul Comunităţii Europene tuturor operatorilor care exercită activităţile următoare:
3.  Prezentul regulament se aplică tuturor operatorilor care exercită una din activităţile următoare în orice stadiu al producţiei, preparării şi distribuţiei produselor enumerate la articolul 1 alineatul (2):
Amendamentul 25
Articolul 1 alineatul (3) litera (b)
(b) prelucrarea produselor alimentare şi furajelor;
(b) condiţionarea, prelucrarea şi prepararea produselor alimentare şi furajelor;
Amendamentul 26
Articolul 1 alineatul (3) litera (c)
(c) ambalarea, etichetarea şi publicitatea;
(c) condiţionarea, ambalarea, stocarea, etichetarea şi publicitatea produselor provenite din agricultura ecologică;
Amendamentul 27
Articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf
Cu toate acestea, prezentul regulament nu se aplică operaţiunilor de catering, cantinelor din întreprinderi, serviciilor de alimentaţie colectivă, restaurantelor sau altor servicii de alimentaţie similare.
(fa) operaţiuni de catering, cantine din întreprinderi, restaurante sau alte servicii de alimentaţie similare.
Amendamentul 28
Articolul 2 litera (a)
(a) "producţie biologică": utilizarea unor metode de producţie biologică în cadrul exploataţiilor agricole, precum şi activităţile inerente prelucrării, ambalării şi etichetării produselor, în conformitate cu obiectivele, principiile şi normele stabilite în prezentul regulament;
(a) "producţie ecologică": utilizarea unor metode de producţie ecologică în cadrul exploataţiilor agricole, precum şi activităţile inerente prelucrării, condiţionării, ambalării, încărcării, stocării şi etichetării produselor, în conformitate cu obiectivele, principiile şi normele stabilite în prezentul regulament;
Amendamentul 29
Articolul 2 litera (b)
(b) "produs biologic": un produs agricol provenit din producţia biologică;
(b) "produs ecologic": un produs provenit din producţia ecologică;
Amendamentul 30
Articolul 2 litera (ba) (nouă)
(ba) "operator": proprietarul unei întreprinderi care desfăşoară activităţi care intră sub incidenţa domeniului de aplicare al prezentului regulament şi care este supus supravegherii autorităţilor sau organismelor de control al producţiei ecologice;
Amendamentul 163
Articolul 2 litera (e)
e) "acvacultura":creşterea sau cultura de organisme acvatice prin intermediul tehnicilor determinate să crească producţia peste capacitatea naturală a mediului, atunci când organismele sunt proprietatea unei persoane fizice sau juridice în timpul fazei de creşterea sau cultivare, şi până la recoltare;
(eliminat)
Amendamentul 31
Articolul 2 litera (f)
(f) "conversie": trecerea de la agricultura nebiologică la agricultura biologică;
(f) "conversie": o perioadă care marchează trecerea de la agricultura tradiţională la agricultura ecologică;
Amendamentul 32
Articolul 2 litera (j)
(j) "autoritate competentă": autoritatea centrală a unui stat membru competentă pentru organizarea de controale oficiale în domeniul producţiei biologice sau orice altă autoritate căreia i-a fost conferită această competenţă şi, dacă este cazul, autoritatea corespunzătoare unei ţări terţe;
(j) "autoritate competentă": autoritatea unui stat membru competentă pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentului regulament şi a normelor detaliate adoptate de Comisie în vederea punerii sale în aplicare sau orice altă autoritate căreia i-a fost conferită această competenţă total sau parţial şi, în special, dacă este cazul, autoritatea corespunzătoare unei ţări terţe;
Amendamentul 33
Articolul 2 litera (k)
(k) "organism de control": o parte terţă independentă căreia autoritatea competentă i-a delegat anumite atribuţii de control;
(k) "organism de control": organismul independent care realizează inspecţia, certificarea şi trasabilitatea în sectorul producţiei ecologice, în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament şi cu normele detaliate adoptate de Comisie în vederea punerii sale în aplicare, şi care a fost recunoscut şi controlat în acest scop de către autoritatea competentă; de asemenea, dacă este cazul, organismul omolog dintr-o ţară terţă căruia i se aplică normele specifice privind recunoaşterea;
Amendamentul 34
Articolul 2 litera (m)
(m) "marcaj de conformitate": atestarea, sub forma unui marcaj, a conformităţii cu un anumit set de norme sau cu alte documente normative;
(m) "marcaj de conformitate": atestarea, sub forma unui marcaj, a respectării cerinţelor care derivă dintr-un anumit set de norme sau alte documente normative;
Amendamentul 35
Articolul 2 litera (r)
(r) "produse obţinute prin OMG": aditivi alimentari şi furajeri, arome, vitamine, enzime, auxiliari tehnologici, anumite produse utilizate pentru hrănirea animalelor (în conformitate cu Directiva 82/471/CEE), produse fitosanitare, îngrăşăminte şi amelioratori pentru sol, obţinuţi prin hrănirea unui organism cu materiale compuse total sau parţial din OMG;
(r) "produse obţinute prin OMG": produse obţinute prin utilizarea unui OMG ca ultimul organism în viaţă în procesul de producţie, dar care nu conţin şi nu sunt obţinute din OMG;
Amendamentul 36
Articolul 2 litera (va) (nouă)
(va) "îngrăşăminte verzi": o cultură care poate conţine plante spontane şi buruieni şi care este încorporată în sol în vederea îmbunătăţirii acestuia;
Amendamentul 37
Articolul 2 litera (vb) (nouă)
(vb) "tratament veterinar": ansamblul măsurilor preventive şi curative utilizate pentru îngrijirea unui animal bolnav sau a unui grup de animale bolnave, pentru o anumită boală, în conformitate cu o prescripţie şi pentru o perioadă limitată de timp;
Amendamentul 38
Articolul 2 litera (vc) (nouă)
(vc) "sintetic" se referă la produse fabricate prin procese chimice şi industriale, inclusiv produsele care nu se găsesc în natură şi simularea de produse provenite din surse naturale, exclusiv produsele extrase din materii prime naturale sau modificate prin procese chimice simple.
Amendament 195
Articolul 2 litera (vd) (nouă)
(vd) "în interdependenţă cu solul", o zootehnie în interdependenţă cu solul respectă următoarele trei cerinţe obligatorii :
- asigura accesul la păşuni în aer liber al animalelor existente în fermă;
- asigură utilizarea integrală sau parţială a dejecţiilor acestora ca îngrăşăminte ;
- asigură integral sau în mare parte hrana animalelor.
Amendamentul 180
Articolul 3 alineatul (-1) (nou)
(-1) Obiectivele prezentului regulament sunt:
(a) promovarea dezvoltării durabile a sistemelor agricole ecologice şi a întregului lanţ alimentar ecologic uman sau animal;
(b) asigurarea funcţionării pieţei interne a produselor ecologice şi a unei concurenţe loiale între toţi producătorii de produse ecologice;
(c) stabilirea unor norme fiabile pentru sistemele de producţie ecologică, inclusiv a unor norme de control, certificare şi etichetare.
Amendamentul 39
Articolul 3 teza introductivă
Sistemul de producţie biologică are următoarele obiective:
(1)  Metoda de producţie ecologică are următoarele obiective:
Amendamentul 40
Articolul 3 litera (a) teza introductivă
(a)  Acesta asigură, în cadrul unui sistem de gestionare a agriculturii practic şi viabil din punct de vedere economic, producţia unei game largi de produse în conformitate cu metode care:
(a)  Asigură, în cadrul unui sistem de producţie durabilă din punct de vedere ecologic, social şi economic, producţia unei game largi de produse în conformitate cu metode care:
Amendamentul 41
Articolul 3 litera (a) punctul (i)
(i) reduc la minimum efectele negative asupra mediului înconjurător;
(i) reduc la minimum efectele negative asupra mediului înconjurător şi climei;
Amendamentul 42
Articolul 3 litera (a) punctul (ia) (nou)
(ia) garantează un echilibru durabil între sol, apă, plante şi animale;
Amendamentul 43
Articolul 3 litera (a) punctul (ii)
(ii) menţin şi asigură consolidarea unui nivel ridicat de diversitate biologică în cadrul exploataţiilor şi zonelor învecinate;
(ii) menţin şi asigură consolidarea unui nivel ridicat de diversitate ecologică şi genetică în cadrul exploataţiilor şi, implicit, pe o scară mai largă, în zonele învecinate, acordând în acest scop o atenţie deosebită conservării soiurilor locale care s-au adaptat mediului lor, precum şi raselor autohtone;
Amendamentul 44
Articolul 3 litera (a) punctul (iii)
(iii) conservă pe cât posibil resursele naturale, cum ar fi apa, solul, materia organică şi atmosfera;
(iii) valorifică în cel mai raţional mod posibil resursele naturale (apa, solul, atmosfera) şi resursele agricole (energia, mijloacele de protecţie a plantelor, substanţele nutritive);
Amendamentul 45
Articolul 3 litera (a) punctul (iv)
(iv) respectă standarde ridicate în domeniul bunăstării animalelor şi, în special, satisfac nevoile comportamentale specifice fiecărei specii animale.
(iv) respectă standarde ridicate în domeniul bunăstării şi sănătăţii animalelor şi, în special, satisfac nevoile comportamentale specifice fiecărei specii animale;
Amendamentul 46
Articolul 3 litera (a) punctul (iv a) (nou)
(iva) contribuie la conservarea metodelor tradiţionale de producţie a produselor alimentare de calitate, precum şi la îmbunătăţirea exploataţiilor de dimensiuni reduse şi a întreprinderilor;
Amendamentul 47
Articolul 3 litera (b)
(b)  Asigură o producţie a produselor alimentare şi a altor produse agricole, care răspunde cererii consumatorilor de bunuri produse prin utilizarea unor metode naturale sau a unor metode comparabile cu metodele naturale, şi a unor substanţe prezente în stare naturală.
(b)  Asigură o producţie a produselor alimentare şi a altor produse agricole, care răspunde cererii consumatorilor de bunuri produse prin utilizarea unor metode naturale sau a unor metode fizice comparabile cu metodele naturale, şi a unor substanţe prezente în stare naturală.
Amendamentul 48
Articolul 4 litera (a)
(a) utilizarea unor organisme vii şi a unor metode mecanice de producţie este preferată utilizării materialelor sintetice;
(a) numai organismele vii şi metodele mecanice de producţie sunt utilizate, utilizarea materialelor sintetice şi a unor metode de producţie pe bază de materiale sintetice fiind autorizată doar în conformitate cu articolul 16;
Amendamentul 49
Articolul 4 litera (aa) (nou)
(aa) utilizarea unor metode ecologice şi mecanice de producţie este preferată utilizării produselor externe, cum ar fi materialele sintetice;
Amendamentul 50
Articolul 4 litera (b)
(b) utilizarea substanţelor naturale este preferată utilizării substanţelor chimice de sinteză, care pot fi utilizate numai în cazul în care substanţele naturale nu sunt disponibile pe piaţă;
(b) în cazul în care este necesar să se recurgă la produse externe, sunt utilizate substanţele naturale, minerale şi materiile prime produse prin metoda ecologică; substanţele tratate chimic sau substanţele de sinteză trebuie să se limiteze strict la cazuri excepţionale, pot fi utilizate numai în cazul în care substanţele naturale nu sunt disponibile pe piaţă şi trebuie să fie explicit autorizate în conformitate cu articolul 11;
Amendamentul 51
Articolul 4 litera (c)
(c)  OMG şi produsele obţinute din sau prin OMG nu pot fi utilizate, cu excepţia medicamentelor de uz veterinar;
(c)  OMG şi produsele obţinute din sau prin intermediul OMG nu se utilizează;
Amendamentul 52
Articolul 4 litera (ca) (nou)
(ca) radiaţia ionizantă nu se poate folosi:
Amendamentul 172
Articolul 4 litera (cb) (nouă)
(cb)  Contaminarea accidentală cauzată de situarea, în apropiere, a unor zone de producţie a OMG, trebuie să fie evitată.
Amendamentul 53
Articolul 4 litera (d)
(d) normele de producţie biologică sunt adaptate condiţiilor locale, stadiilor de dezvoltare şi practicilor specifice din domeniul creşterii animalelor, menţinând în acelaşi timp o concepţie comună a producţiei biologice.
(d) normele de producţie ecologică sunt adaptate condiţiilor locale, stadiilor de dezvoltare şi practicilor specifice din domeniul creşterii animalelor, menţinând în acelaşi timp obiectivele şi principiile producţiei ecologice.
Amendamentul 54
Articolul 4 litera (da) (nouă)
(da) producţia ecologică menţine calitatea produsului, integritatea şi trasabilitatea pe parcursul lanţului alimentar;
Amendamentul 55
Articolul 4 litera (db) (nouă)
(db) producţia ecologică este o activitate durabilă pe plan social, economic şi al mediului;
Amendamentul 56
Articolul 4 litera (dc) (nouă)
(dc) culturile hidroponice, precum şi orice alte forme de culturi fără sol sau producţia animală fără sol sunt interzise;
Amendamentul 182
Articolul 4 alineatul (1) litera (dd) (nouă)
(dd) producţia ecologică menţine şi creează locuri de muncă, permite agricultorilor şi consumatorilor să instituie un acord social pentru practici durabile, modele de producţie şi de consum al alimentelor de calitate, inclusiv o combinaţie de măsuri care vizează conservarea naturii, producţia durabilă şi comercializarea la scurtă distanţă;
Amendamentul 57
Articolul 5 litera (a)
(a) agricultura întreţine şi îmbunătăţeşte fertilitatea solurilor, previne şi combate eroziunea acestora şi diminuează poluarea;
(a) agricultura întreţine şi îmbunătăţeşte viaţa şi fertilitatea solurilor, previne şi combate eroziunea acestora şi diminuează poluarea;
Amendamentul 58
Articolul 5 litera (aa) (nouă)
(aa) agricultura asigură şi creează locuri de muncă, contribuind astfel la dezvoltarea rurală durabilă;
Amendamentul 59
Articolul 5 litera (c)
(c) utilizarea resurselor neregenerabile şi a resurselor neagricole este redusă la minim;
(c) utilizarea resurselor neregenerabile şi a resurselor neagricole este redusă la minim; se promovează utilizarea energiilor regenerabile;
Amendamentul 60
Articolul 5 litera (f)
(f) plantele sunt hrănite în principal prin ecosistemul sol;
(f) plantele sunt hrănite în principal prin ecosistemul sol; prin urmare, se aplică bune practici de gestionare a solurilor;
Amendamentul 61
Articolul 5 litera (g)
(g) menţinerea sănătăţii animalelor şi a plantelor se bazează pe punerea în aplicare a unor tehnici preventive, în special selecţia raselor şi a varietăţilor adecvate;
(g) menţinerea sănătăţii plantelor se bazează pe punerea în aplicare a unor tehnici preventive, în special selecţia varietăţilor adecvate, rotaţia culturilor, policultura, promovarea inamicilor naturali ai paraziţilor şi dezvoltarea rezistenţei la paraziţi şi boli;
Amendamentul 62
Articolul 5 litera (ga) (nouă)
(ga) menţinerea sănătăţii animalelor se bazează pe stimularea sistemului imunitar şi a constituţiei animalelor, precum şi pe selecţia raselor adecvate şi pe practicile din domeniul creşterii animalelor;
Amendamentul 63
Articolul 5 litera (h)
(h) furajele destinate hrănirii animalelor provin în principal din exploataţia în care se află acestea sau sunt produse în colaborare cu alte exploataţii biologice din aceeaşi regiune;
(h) furajele destinate hrănirii animalelor provin, de preferinţă, din exploataţia în care se află acestea sau sunt produse în colaborare cu alte exploataţii ecologice, iar densitatea animalelor este limitată, pentru a garanta că gestionarea acestora este integrată producţiei vegetale;
Amendamentul 64
Articolul 5 litera (k)
(k) selecţia raselor favorizează rasele care cresc mai lent şi ţine seama de capacitatea animalelor de a se adapta condiţiilor locale, de vitalitatea şi de rezistenţa lor la boli şi probleme de sănătate;
(k) selecţia raselor favorizează rasele care cresc mai lent, rasele care trăiesc mult şi rasele autohtone locale şi ţine seama de capacitatea animalelor de a se adapta condiţiilor locale, de vitalitatea şi de rezistenţa lor la boli şi probleme de sănătate;
Amendamentul 65
Articolul 5 litera (l)
(l) hrana animalelor crescute biologic este alcătuită în principal din ingrediente agricole care provin din agricultura biologică şi din substanţe neagricole naturale;
(l) hrana animalelor crescute ecologic este alcătuită din ingrediente agricole care provin din agricultura ecologică şi din substanţe neagricole naturale şi răspunde necesităţilor nutriţionale specifice ale animalelor aflate în diferite stadii de dezvoltare; excepţiile sunt autorizate în conformitate cu articolul 11.
Amendament 196
Articolul 5 litera (m)
m) practicile zootehnice aplicate sunt de natură să întărească sistemul imunitar şi de apărare naturală împotriva bolilor;
m) practicile zootehnice aplicate sunt de natură să întărească sistemul imunitar şi de apărare naturală împotriva bolilor, în principal datorită mişcării zilnice şi accesului la păşuni în aer liber, atunci când condiţiile climatice şi starea solului permit aceasta;
Amendamentul 66
Articolul 5 litera (n)
(n) producţia de acvacultură va reduce la minimum efectul negativ asupra mediului acvatic;
(n) producţia de acvacultură menţine biodiversitatea şi calitatea ecosistemului acvatic natural şi reduce la minimum efectele negative asupra ecosistemelor acvatic şi terestru;
Amendamentul 67
Articolul 6 titlu
Principii aplicabile în domeniul prelucrării
Principii aplicabile în domeniul prelucrării şi preparării
Amendamentul 68
Articolul 6 teza introductivă
Pe lângă principiile generale enunţate la articolul 4, în cazul producţiei de produse alimentare şi furaje biologice prelucrate, se aplică următoarele principii:
Pe lângă obiectivele şi principiile generale enunţate la articolul 4, în cazul producţiei şi preparării de produse alimentare şi furaje ecologice prelucrate, se aplică următoarele principii, inclusiv definiţia şi eventualele modificări din anexe:
Amendamentul 69
Articolul 6 litera (a)
(a) produsele alimentare şi furajele biologice sunt produse în principal din ingrediente agricole biologice, cu excepţia cazurilor în care un ingredient biologic nu este disponibil în comerţ;
(a) produsele alimentare şi furajele ecologice sunt produse din ingrediente agricole ecologice, cu excepţia cazurilor în care un ingredient ecologic nu este disponibil în comerţ;
Amendamentul 70
Articolul 6 litera (b)
(b) aditivii şi auxiliarii tehnologici se utilizează în cea mai mică măsură şi numai în cazul în care există o nevoie tehnologică esenţială;
(b) aditivii şi auxiliarii tehnologici se utilizează în cea mai mică măsură şi numai în cazul în care există o nevoie tehnologică sau nutriţională şi dacă au fost autorizate în conformitate cu procedura menţionată la articolul 15;
Amendamentul 71
Articolul 6 litera (ca) (nouă)
(ca) produsele alimentare sunt prelucrate cu grijă, astfel încât să se garanteze integritatea produselor alimentare ecologice;
Amendamentul 72
Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf
Ansamblul activităţii comerciale a unei exploataţii este gestionat în conformitate cu cerinţele aplicabile producţiei biologice sau transformării în producţie ecologică.
Ansamblul unei exploataţii agricole este gestionat în conformitate cu cerinţele aplicabile producţiei ecologice.
Amendamentul 184
Articolul 7 alineatul (2) primul paragraf
2.  Agricultorilor li se cere să nu folosească OMG-uri sau produse obţinute din OMG-uri, atunci când au cunoştinţă despre prezenţa acestora prin intermediul informaţiilor prezente pe etichetele care însoţesc produsul sau în orice alt document însoţitor.
2.  Agricultorilor li se cere să nu folosească OMG-uri sau produse obţinute din sau prin OMG-uri.
Amendamentul 75
Articolul 7 alineatul (2) al doilea paragraf
În cazul în care fermierii utilizează produse achiziţionate de la terţi pentru a produce produse alimentare sau furaje biologice, ei solicită vânzătorului să confirme faptul că produsele furnizate nu au fost obţinute cu ajutorul OMG-urilor.
În cazul în care fermierii sau orice alt furnizor de produse ecologice utilizează produse achiziţionate de la terţi pentru a produce produse alimentare sau furaje ecologice, ei trebuie să solicite vânzătorului confirmarea faptului că produsele furnizate nu au fost obţinute din sau cu ajutorul OMG-urilor şi nu conţin OMG-uri.
Amendamentul 76
Articolul 7 alineatul (2) paragraful 2 a (nou)
În cazul unei contaminări accidentale sau inevitabile din punct de vedere tehnic cu OMG-uri, operatorii trebuie să fie în măsură să dovedească faptul că au luat toate măsurile necesare pentru a evita o asemenea contaminare.
Amendamentul 77
Articolul 8 alineatul (1) litera (b)
(b) fertilitatea şi activitatea biologică a solului sunt menţinute şi îmbunătăţite prin rotaţia multianuală a culturilor, care include cultura de îngrăşăminte verzi şi prin răspândirea îngrăşămintelor şi a substanţelor organice care provin din exploataţii biologice;
(b) fertilitatea şi activitatea ecologică a solului sunt menţinute şi îmbunătăţite prin rotaţia multianuală a culturilor, care include cultura de îngrăşăminte verzi şi prin răspândirea efluenţilor rezultaţi în urma creşterii animalelor şi a substanţelor organice care provin din exploataţii ecologice, de preferinţă sub formă de composturi;
Amendamentul 78
Articolul 8 alineatul (1) litera (h)
(h) folosirea substanţelor de sinteză aprobate se supune unor condiţii şi limitări în ceea ce priveşte culturile cărora acestea pot fi aplicate, metoda de aplicare, dozarea, termenele limită de utilizare şi contactul cu culturile;
(h) folosirea substanţelor de sinteză aprobate se supune unor condiţii şi limitări riguroase în ceea ce priveşte culturile cărora acestea pot fi aplicate, metoda de aplicare, dozarea, termenele limită de utilizare şi contactul cu culturile;
Amendamentul 185
Articolul 8 alineatul (1) litera (i)
(i) pot fi folosite numai seminţe sau materiale de înmulţire obţinute prin metode biologice. În acest scop, planta mamă, în cazul seminţelor, şi planta tată, în cazul materialelor de înmulţire, au fost produse în conformitate cu normele prevăzute în prezentul regulament timp de cel puţin o generaţie sau, în cazul recoltelor perene, două perioade de vegetaţie.
(i) pot fi folosite numai seminţe şi materiale de înmulţire obţinute prin metode ecologice pentru care s-au adus dovezi că nu conţin OMG-uri. În acest scop, planta mamă, în cazul seminţelor, şi planta tată, în cazul materialelor de înmulţire, au fost produse în conformitate cu normele prevăzute în prezentul regulament timp de cel puţin o generaţie sau, în cazul recoltelor perene, două perioade de vegetaţie.
În cazul în care nu sunt disponibile seminţe produse ecologic, se pot acorda derogări, în conformitate cu normele stabilite la articolul 11 şi în anexa [XX] (având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1452/2003), cu condiţia ca acestea să nu fie sub nicio formă contaminate cu OMG-uri.
Amendamentul 79
Articolul 9 litera (b) punctul (iii)
(iii) animalele de crescătorie au permanent acces la o zonă în aer liber, de preferinţă păşuni, de fiecare dată când condiţiile meteorologice şi starea solului permit acest lucru;
(iii) animalele de crescătorie au permanent acces la zone în aer liber, de preferinţă păşuni, de fiecare dată când condiţiile meteorologice şi starea solului permit acest lucru, cu excepţia cazurilor în care legislaţia comunitară impune restricţii şi obligaţii cu privire la protecţia sănătăţii umane sau animale; Comisia şi statele membre se asigură că asemenea restricţii şi obligaţii nu generează suferinţe animalelor sau pierderea pieţelor pentru produsele ecologice;
Amendamentul 80
Articolul 9 litera (b) punctul (iv)
(iv) numărul de animale este limitat în vederea reducerii la minimum a exploatării în exces a păşunilor, a tasării solului, a eroziunii sau poluării cauzate de animale sau de răspândirea îngrăşămintelor;
(iv) numărul de animale este limitat în vederea reducerii la minimum a exploatării în exces a păşunilor, a tasării solului, a eroziunii sau poluării cauzate de animale sau de răspândirea efluenţilor lor;
Amendamentul 81
Articolul 9 litera (b) punctul (v)
(v) animalele de crescătorie biologică sunt adăpostite separat sau astfel încât să poată fi cu uşurinţă separate de restul animalelor;
(v) animalele de crescătorie ecologică sunt adăpostite separat de restul animalelor;
Amendamentul 186
Articolul 9 alineatul (1) litera (b) punctul (vi)
(vi) legarea sau izolarea animalelor este interzisă, cu excepţia unor animale individuale, pentru o perioadă limitată de timp, din motive de siguranţă, bunăstare sau din motive veterinare;
(vi) legarea sau izolarea animalelor este interzisă, cu excepţia unor animale individuale, pentru o perioadă limitată de timp, din motive de siguranţă, bunăstare sau din motive veterinare; derogările pot fi totuşi autorizate de autoritatea sau organul delegat de autoritatea competentă, dacă animalele sunt legate în construcţii care existau deja înainte de 24 august 2000 sau în micile exploataţii în care nu pot fi crescute în grupuri adecvate cerinţelor lor comportamentale, cu condiţia să aibă acces la păşuni cel puţin de două ori pe săptămână, la pistele de alergare sau zonele de antrenament, iar creşterea în aer liber să se efectueze în conformitate cu cerinţele bunăstării animalelor, asigurându-se aşternuturi din paie confortabile şi un tratament individual;
Amendamentul 82
Articolul 9 litera (b) punctul (x)
(x) stupii şi materialele utilizate în apicultură trebuie să fie fabricate din materiale naturale;
(x) stupii şi materialele utilizate în apicultură trebuie să fie fabricate din materiale care s-au dovedit a nu avea efecte adverse asupra mediului înconjurător;
Amendamentul 83
Articolul 9 litera (c) punctul (i)
(i) reproducerea nu este determinată de tratamente pe bază de hormoni, cu excepţia cazului în care există disfuncţii reproductive;
(i) reproducerea trebuie, în principiu, să se bazeze pe metode naturale. Cu toate acestea, inseminarea artificială este permisă. Alte forme de reproducere artificială sau asistată (de exemplu transferul de embrioni) sunt interzise;
Amendamentul 84
Articolul 9 litera (c) punctul (ii)
(ii) clonarea şi transferul de embrioni sunt interzise;
(ii) tehnicile de selecţie care recurg la ingineria genetică, la clonare şi la transferul de embrioni sunt interzise;
Amendamentul 85
Articolul 9 litera (d) punctul (i)
(i) animalele de crescătorie sunt hrănite cu furaje biologice, care pot conţine, parţial, produse care provin din unităţi agricole care se transformă în exploataţii biologice, care îndeplinesc cerinţele nutriţionale ale animalelor, în diferitele lor stadii de dezvoltare;
(i) animalele de crescătorie sunt hrănite cu furaje ecologice pentru a îndeplini cerinţele nutriţionale ale animalelor, în diferitele lor stadii de dezvoltare; se pot face excepţii, astfel cum se menţionează în anexa XX, care să determine procentul autorizat de furaje care provin din ferme în curs de transformare în exploataţii ecologice;
Amendamentul 86
Articolul 9 litera (d) punctul (ii)
(ii) animalele au acces permanent la păşuni sau furaje grosiere;
(ii) animalele au acces permanent la păşuni sau furaje grosiere, cu excepţia cazului în care acest lucru este contraindicat, din motive veterinare, stabilite de autorităţile competente sau medicul veterinar;
Amendamentul 87
Articolul 9 litera (e) punctul (ii)
(ii) bolile sunt tratate imediat pentru a scuti animalele de suferinţă; produsele alopatice, în special antibioticele, pot fi folosite, dacă este cazul, atunci când folosirea produselor fitoterapeutice, homeopatice sau a altor produse nu este oportună.
(ii) bolile sunt tratate imediat pentru a scuti animalele de suferinţă; medicamentele veterinare alopatice chimice de sinteză, în special antibioticele, pot fi folosite, dacă este cazul şi în condiţii stricte (trebuie să fie definite numărul maxim de tratamente pe animal şi perioada de aşteptare), atunci când folosirea produselor fitoterapeutice, homeopatice sau a altor produse nu este oportună.
Amendamentul 165
Articolul 10
Articulul 10
Norme de producţie de acvacultură
(1)  Comisia stabileşte, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 31. alineatul (2)şi cu respectarea obiectivelor şi principiilor stabilite în Titlul II, normele de producţie aplicabile în acvacultură, inclusiv normele privind conversiunea.
(2)  În aşteptarea adoptării normelor menţionate în alineatul(1), se aplică normele naţionale sau, în lipsa acestora, norme private acceptate sau recunoscute de statele membre, aâta timp cât acestea urmăresc obiective şi principii prevăzute în Titlul II.
(eliminat)
Amendamentul 89
Articolul 1 alineatul (2) teza introductivă
(1)  În conformitate cu procedura enunţată la articolul 31 alineatul (2) şi sub rezerva obiectivelor şi principiilor stabilite la titlul II, Comisia stabileşte criterii specifice pentru aprobarea următoarelor produse şi substanţe care pot fi folosite în agricultura biologică:
(1)  În conformitate cu procedura enunţată la articolul 31 alineatul (2), în urma consultării cu părţile interesate şi sub rezerva obiectivelor şi principiilor stabilite la titlul II, Comisia stabileşte criterii specifice pentru aprobarea următoarelor produse şi substanţe care pot fi folosite în agricultura ecologică:
Amendamentul 90
Articolul 11 alineatul (1) litera (e)
(e) produse pentru curăţare;
(e) produse pentru curăţare, igienizare şi dezinfectare;
Amendamentul 91
Articolul 11 alineatul (1) litera (f)
(f) alte substanţe.
(f) alte substanţe, precum vitaminele, microorganismele şi îngrăşămintele pentru plante;
Amendamentul 92
Articolul 11 alineatul (2 a) (nou)
(2a)  Comisia garantează proceduri transparente în ceea ce priveşte punerea în aplicare, documentarea, analiza, evaluarea şi eficienţa procesului decizional. Comisia oferă orientări statelor membre şi valorifică experienţa câştigată în sectorul agriculturii şi al producţiei alimentare ecologice. Părţile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a fi implicate în procesul de evaluare a anumitor produse şi substanţe, în vederea includerii lor pe listele pozitive. Cererile de modificare sau retragere, precum şi deciziile aferente sunt publicate.
Amendamentul 93
Articolul 11 alineatul (2b) (nou)
(2b)  În cazul produselor fitosanitare, se aplică următoarele norme:
(i) utilizarea acestora este esenţială în controlarea unui organism dăunător sau a unei anumite boli pentru care alte alternative ecologice, fizice ori de cultivare, alte practici de cultivare sau alte practici de gestiune nu sunt încă disponibile;
(ii) produsele care nu sunt de origine vegetală, animală, microbiană sau minerală şi diferă de forma lor naturală pot fi aprobate doar în cazul în care condiţiile lor de utilizare exclud orice contact direct cu partea (părţile) comestibilă/e a(le) unei recolte;
(iii) utilizarea lor este temporară, iar Comisia stabileşte o dată limită pentru eliminarea sau reînnoirea lor;
Amendamentul 94
Articolul 11 alineatul (2c) (nou)
(2c)  În hrana animalelor de la care se obţin produse alimentare nu se utilizează făina de carne şi oase.
Amendamentul 95
Articolul 12 litera (c)
(c) laptele şi produsele lactate provenite de la animale de lapte care nu au fost anterior destinate producţiei biologice pot fi comercializate ca produse biologice după o perioadă ce trebuie definită în conformitate cu procedura enunţată la articolul 31 alineatul (2);
(c) laptele şi produsele lactate provenite de la animale de lapte care nu au fost anterior destinate producţiei ecologice şi alte produse precum carnea, ouăle şi mierea pot fi comercializate ca produse ecologice după o perioadă ce trebuie definită în conformitate cu procedura enunţată la articolul 31 alineatul (2);
Amendamentul 96
Articolul 13 alineatul (3)
3.  Hexanul şi alţi solvenţi organici nu pot fi utilizaţi.
3.  Hexanul şi solvenţii chimici nu pot fi utilizaţi.
Amendamentul 189
Articolul 13 alineatul (4) primul paragraf
Agricultorilor li se cere să nu folosească OMG-uri sau produse obţinute din OMG-uri, atunci când au cunoştinţă despre prezenţa acestora prin intermediul informaţiilor prezente pe etichetele care însoţesc produsul sau în orice alt documente însoţitoare.
Producătorilor de nutreţuri li se cere să nu folosească OMG-uri sau produse obţinute din sau prin OMG-uri; operatorii iau toate măsurile necesare pentru a evita orice contaminare cu OMG-uri şi aduc dovezi că nu a avut loc nicio contaminare.
Amendamentul 156
Articolul 14 alineatul (1) litera (a)
(a) cel puţin 95%, în greutate, din ingredientele de origine agricolă din produs sunt biologice;
(a) cel puţin 95%, în greutate, din ingredientele de origine agricolă din produs sunt ecologice la adăugarea lor; cu toate acestea, se stabilesc reguli specifice pentru produse ce conţin peşte, alge, vin sau oţet într-o proporţie mai mare de 5%;
Amendamentul 99
Articolul 14 alineatul (1) litera (b)
(b) ingredientele de origine neagricolă şi auxiliarii tehnologici pot fi utilizaţi numai dacă au fost aprobaţi în conformitate cu articolul 15;
(b) doar aditivii, auxiliarii tehnologici, aromele, apa, sarea, substanţele obţinute din microorganisme şi enzime, mineralele, oligoelementele, vitaminele, aminoacizii şi alţi micronutrienţi pot fi utilizaţi în produsele alimentare destinate unei anumite utilizări în scop nutriţional, cu condiţia ca aceştia să fi fost autorizaţi în conformitate cu articolul 15;
Amendamentul 100
Articolul 14 alineatul (1) litera (c)
(c) ingredientele agricole nebiologice pot fi utilizate doar dacă au fost aprobate în conformitate cu articolul 15.
(c) ingredientele agricole neecologice pot fi utilizate doar dacă au fost autorizate în conformitate cu articolul 15 sau autorizate provizoriu de un stat membru;.
Amendamentul 101
Articolul 14 alineatul (1) litera (ca) (nouă))
(ca) un ingredient ecologic nu poate fi prezent concomitent cu acelaşi ingredient provenit dintr-o sursă neecologică sau dintr-o fază de conversie;
Amendamentul 102
Articolul 14 alineatul (1) litera (cb) (nouă))
(cb) produsele alimentare recoltate de pe o exploataţie aflată în fază de conversie pot conţine numai un singur ingredient de origine agricolă.
Amendamentul 103
Articolul 14 alineatul (2)
2.  Extracţia, procesarea şi depozitarea produselor alimentare biologice sunt întreprinse cu atenţie, pentru a se evita pierderea proprietăţilor ingredientelor. Substanţele şi tehnicile care reconstituie aceste proprietăţi sau corectează rezultatele neglijenţei apărute în cursul procesării acestor produse nu pot fi utilizate.
2.  Extracţia, condiţionarea, transportul, procesarea, depozitarea şi vânzarea produselor alimentare ecologice este întreprinsă cu atenţie, pentru a se evita pierderea proprietăţilor ingredientelor şi ale produselor. Substanţele şi tehnicile care reconstituie aceste proprietăţi sau corectează rezultatele neglijenţei apărute în cursul procesării acestor produse nu pot fi utilizate.
Amendamentul 190
Articolul 14 alineatul (3) primul paragraf
(3)  Procesatorilor li se cere să nu folosească OMG-uri sau produse obţinute din OMG-uri, atunci când au cunoştinţă despre prezenţa acestora prin intermediul informaţiilor prezente pe etichetele care însoţesc produsul sau în orice alt document însoţitor..
(3)  Procesatorilor li se cere să nu folosească OMG-uri sau produse obţinute din sau prin OMG-uri; operatorii iau toate măsurile necesare pentru a evita orice contaminare cu OMG-uri şi aduc dovezi că nu a avut loc nicio contaminare.
Amendamentul 105
Articolul 14 alineatul (3a) (nou)
(3a)  Extracţia, procesarea şi depozitarea produselor alimentare ecologice sunt întreprinse în condiţii de garantare a separării în spaţiu şi timp de alte linii de producţie, neecologice.
Amendamentul 106
Articolul 14 alineatul (3b) (nou)
(3b)  Statele membre pot menţine sau introduce norme mai stricte privind producerea de alimente prelucrate, cu condiţia ca respectivele norme să respecte legislaţia comunitară şi să nu obstrucţioneze sau să restricţioneze libera circulaţie a produselor care sunt conforme cu prezentul regulament.
Amendamentul 107
Articolul 15 alineatul (3a) (nou)
(3a)  Statele membre pot menţine sau introduce norme mai stricte privind utilizarea anumitor produse şi substanţe în cadrul procesării, cu condiţia ca respectivele norme să respecte legislaţia comunitară şi să nu obstrucţioneze sau să restricţioneze libera circulaţie a produselor care sunt conforme cu prezentul regulament.
Amendamentul 108
Articolul 16 alineatul (2) litera (ba) (nouă)
(ba) în cazul în care legislaţia comunitară impune restricţii şi obligaţii cu privire la protecţia sănătăţii umane sau animale;
Amendamentul 109
Articolul 16 alineatul (2) litera (h)
(ba) în cazul în temeiul legislaţiei comunitare sunt impuse restricţii şi obligaţii cu privire la protecţia sănătăţii umane sau animale;
eliminat
Amendamentul 110
Articolul 16 alineatul (2) paragrafele 1a şi 1b (noi)
În cazul în care este necesar, vor fi permise excepţii pentru o perioadă de timp limitată, în temeiul unui plan de dezvoltare privind regiunea sau ferma vizată, cu scopul de a rezolva respectiva problemă.
Informaţiile referitoare la permiterea unor excepţii în temeiul prezentului articol sunt puse la dispoziţia publicului şi revizuite cel puţin o dată la fiecare trei ani.
Amendamentul 111
Articolul 17 alineatul (1) paragraful 1a (nou)
În ceea ce priveşte produsele prelucrate, aceşti termeni pot fi utilizaţi numai în cazurile în care:
(a) în desemnarea şi etichetarea produselor, cel puţin 95%, în greutate, din ingredientele care au o provenienţă agricolă sunt de producţie ecologică, iar toate ingredientele sunt de producţie ecologică;
(b) în lista ingredientelor, informaţia referitoare la ingredientele ecologice este dispusă în acelaşi mod şi utilizează aceeaşi culoare, aceeaşi dimensiune a caracterelor, şi acelaşi stil al acestora ca în cazul celeilalte informaţii din lista de ingrediente. Aceste produse prelucrate nu poartă nicio emblemă care să facă referire la modul de producţie ecologic.
Amendamentul 112
Articolul 17 alineatul (2)
2.  Termenii menţionaţi la anexa I, derivaţii şi diminutivele, de sine stătători sau combinaţi, nu pot fi folosiţi în Comunitate sau în limbajul comunitar pentru a eticheta sau a face publicitate unui produs care nu a fost fabricat şi controlat, sau importat, în conformitate cu prezentul regulament, cu condiţia ca aceşti termeni să nu poată fi asociaţi cu producţia agricolă.
2.  Termenii menţionaţi la anexa I, derivaţii şi diminutivele, de sine stătători, combinaţi sau impliciţi, nu pot fi folosiţi în Comunitate sau în limbajul comunitar pentru a eticheta sau a face publicitate unui produs care nu a fost fabricat, sau importat, controlat şi certificat, , în conformitate cu prezentul regulament, cu condiţia ca aceşti termeni să nu poată fi asociaţi cu producţia agricolă ecologică.
Amendament 171
Articolul 17 alineatul (3)
(3)  Termenii enumeraţi în anexa I, derivatele sau diminutivele acestora, utilizate singure sau asociate cu alţi termeni, nu pot fi folosiţi cu referire la produsele pe a căror etichetă se menţionează că conţin OMG, sunt constituite din OMG sau produse de OMG.
(3)  Termenii enumeraţi în anexa I, derivatele sau diminutivele acestora, utilizate singure sau în asociere cu alţi termeni, nu trebuie să fie folosiţi cu referire la produse pe a căror etichetă se menţionează că conţin OMG, sunt constituite din OMG sau derivate din OMG ori produse cu ajutorul OMG sau dacă există dovezi că produsele, ingredientele sau alimentele utilizate au fost contaminate cu OMG sau cu referire la produse contaminate accidental cu OMG într-o măsură ce depăşeşte pragul detectabil de 0,1 %.
Amendamentul 114
Articolul 17 alineatul (4)
(4)  Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu prezentul articol.
(4)  Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu prezentul articol, şi pentru a preveni folosirea frauduloasă a termenilor menţionaţi în prezentul articol.
Amendamentul 115
Articolul 18 alineatul (1) litera (a)
(a) numărul de cod menţionat la articolul 22 alineatul (7) al organismului competent de control la care este supus operatorul;
(a) numărul de cod menţionat la articolul 22 alineatul (7) al organismului competent sau al autorităţii competente de control, certificare şi inspecţie la care este supus operatorul;
Amendamentul 116
Articolul 18 alineatul (1) litera (b)
(b) acolo unde logo-ul menţionat la articolul 19 nu este folosit, cel puţin una dintre indicaţiile menţionate la anexa II cu majuscule.
(b) logo-ul menţionat la articolul 19 şi cel puţin una dintre indicaţiile menţionate la anexa II cu majuscule;
Amendamentul 117
Articolul 18 alineatul (1) litera (ba) (nouă)
(ba) indicaţia locului de origine a produsului sau a materiilor prime agricole din care este format produsul, şi anume dacă produsul provine din UE sau dintr-o ţară terţă sau dintr-o combinaţie a celor două. Locul de origine este însoţit de numele unei ţări dacă produsul sau materiile prime care intră în compoziţia sa provin din ţara respectivă.
Amendamentul 118
Articolul 19 titlu
Logo comunitar de producţie biologică
Logo-uri comunitare şi naţionale de producţie ecologică
Amendamentul 119
Articolul 19
În conformitate cu procedura menţionată la articolul 31 alineatul (2), Comisia defineşte un logo comunitar care poate fi folosit la etichete, la prezentarea şi publicitatea produselor obţinute şi controlate, sau importate, în conformitate cu prezentul regulament.
În conformitate cu procedura menţionată la articolul 31 alineatul (2), Comisia defineşte un logo comunitar care trebuie folosit la etichete, la prezentarea şi publicitatea produselor obţinute şi controlate, sau importate, în conformitate cu prezentul regulament, care va constitui principalul simbol de identificare a produselor ecologice pe întreg teritoriul UE.
Amendamentul 120
Articolul 19 alineatul (1a) (nou)
Logo-ul comunitar nu este folosit în cazul alimentelor prelucrate care nu respectă articolul 14 alineatul (1) şi pentru produsele de conversie.
Amendamentul 121
Articolul 21
În conformitate cu procedura menţionată la articolul 31 alineatul (2), Comisia stabileşte cerinţele specifice de etichetare aplicabile alimentelor biologice şi produselor originare din exploataţiile în conversie.
În conformitate cu procedura menţionată la articolul 31 alineatul (2), Comisia stabileşte cerinţele specifice de etichetare aplicabile alimentelor ecologice.
Amendamentul 122
Articolul 21 alineatele (1a) şi 1b (noi)
Produsele vegetale pot conţine indicaţii referitoare la conversia la producţia ecologică pe etichete sau în publicitate, cu condiţia ca aceste produse să îndeplinească cerinţele de la articolul 12.
Aceste indicaţii trebuie:
a) să menţioneze "produs de conversie către agricultura ecologică"
b) să apară într-o culoare, într-o mărime şi într-un stil care să permită consumatorilor să identifice clar produsul de conversie respectiv.
Amendamentul 123
Articolul 22 alineatul (4) primul paragraf
Autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, poate delega anumite atribuţii de control unuia sau mai multor organisme de control.
Autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) şi articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, poate delega anumite atribuţii de control unuia sau mai multor autorităţi sau organisme de control.
Amendamentul 124
Articolul 22 alineatul (4) al doilea paragraf
Organismele de control îndeplinesc cerinţele menţionate în standardul european EN 45011 sau în ghidul ISO 65 "Cerinţe generale pentru organismele care aplică sisteme de certificare a produselor", în cea mai recentă versiune menţionată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.
Organismele de control sunt acreditate în conformitate cu standardul european EN 45011 sau cu Ghidul ISO 65 "Cerinţe generale pentru organismele care aplică sisteme de certificare a produselor", în cea mai recentă versiune menţionată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.
Amendamentul 125
Articolul 22 alineatul (7)
(7)  Statele membre atribuie un număr de cod fiecărui organism competent să desfăşoare controale în conformitate cu prezentul regulament.
(7)  Statele membre atribuie un număr de cod fiecărui organism competent sau fiecărei autorităţi competente să desfăşoare controale, inspecţii şi certificări în conformitate cu prezentul regulament.
Amendamentul 126
Articolul 22 alineatul (8a) (nou)
(8a)  Statele membre se asigură că, în orice caz, sistemul de control stabilit permite o identificare a produselor în orice stadiu al producţiei, pregătirii şi distribuirii, pentru a garanta consumatorilor că produsele ecologice au fost fabricate în conformitate cu prezentul regulament.
Amendamentul 127
Articolul 23 alineatul (1) litera (a)
(a) comunică această activitate autorităţii competente a statului membru unde se desfăşoară această activitate;
(a) comunică întregul domeniu de aplicare a acestei activităţi autorităţii competente a statului membru unde se desfăşoară această activitate;
Amendamentul 128
Articolul 23 alineatul (4)
4.  Autoritatea competentă ţine o listă actualizată cu numele şi adresele operatorilor supuşi sistemului de control.
Autorităţile competente şi organismele de control ţin o listă actualizată cu numele şi adresele operatorilor supuşi sistemului de control. Această listă este pusă la dispoziţia părţilor interesate.
Amendamentul 129
Articolul 24 alineatul (3a) (nou)
(3a)  Audieri ale părţilor interesate sunt organizate regulat pentru a recunoaşte şi sublinia rolul important jucat de agricultorii ecologici în procesul decizional şi de certificare.
Amendamentul 130
Articolul 25 alineatul (1) litera (a)
(a) atunci când se constată o neregularitate referitoare la respectarea cerinţelor din prezentul regulament, se asigură că indicaţiile şi logo-ul menţionat la articolele 17, 18 şi 19 nu sunt folosite pentru întregul lot sau întreaga producţie afectate de această neregularitate;
(a) atunci când se constată o neregularitate referitoare la respectarea cerinţelor din prezentul regulament, se asigură că indicaţiile şi logo-ul menţionat la articolele 17, 18 şi 19 nu sunt folosite pentru întregul lot sau întreaga producţie afectate de această neregularitate sau sunt eliminate;
Amendamentul 131
Articolul 26
La cererea bine justificată de necesitatea de a garanta că un produs s-a obţinut respectând prezentul regulament, autorităţile competente şi organismele de control fac schimb de informaţii utile privind rezultatele controalelor lor cu alte autorităţi competente şi organisme de control. Pot, de asemenea, face schimb de informaţii din proprie iniţiativă.
La cererea bine justificată de necesitatea de a garanta că un produs s-a obţinut respectând prezentul regulament, autorităţile competente, reprezentanţii naţionali şi comunitari ai părţilor implicate în procesul decizional şi organismele de control fac schimb de informaţii utile privind rezultatele controalelor lor cu alte autorităţi competente şi organisme de control. Pot, de asemenea, face schimb de informaţii din proprie iniţiativă.
Amendamentul 132
Articolul 27 alineatul (1)
(1).  Un produs importat dintr-o ţară terţă poate fi comercializat pe piaţa comunitară fiind etichetat ca produs biologic atât timp cât respectă prevederile menţionate la Titlurile II, III şi IV din prezentul regulament.
(1).  Un produs importat dintr-o ţară terţă poate fi comercializat pe piaţa comunitară fiind etichetat ca produs ecologic atât timp cât:
(a) respectă prevederile menţionate în prezentul regulament;
(b) întreprinderile de producţie, import şi comercializare sunt supuse controalelor comunitare şi efectuate de o autoritate sau de un organism oficial recunoscut de Comunitate;
(c) întreprinderile de producţie, import şi comercializare sunt în măsură să furnizeze, în orice moment, documente justificative menţionate în prezentul regulament;
(d) produsele sunt acoperite de un certificat emis de autorităţile competente de control, care să garanteze respectarea prezentului regulament.
Amendamentul 133
Articolul 27 alineatul (2)
(2)  Operatorii din ţările terţe care doresc să comercializeze produsele lor etichetate ca produse biologice pe piaţa comunitară, sub rezerva condiţiilor menţionate la alineatul (1), îşi supun activităţile unei autorităţi competente sau unui organism de control menţionate la Titlul V, cu condiţia ca autoritatea sau organismul de control să realizeze controale în ţara terţă de producţie sau unui organism de control recunoscut în conformitate cu alineatul (5).
(2)  Operatorii din ţările terţe, care participă la orice etapă a producţiei, procesării sau distribuirii produselor, care doresc să comercializeze produsele lor etichetate ca produse ecologice pe piaţa comunitară, sub rezerva condiţiilor menţionate la alineatul (1), îşi supun activităţile unei autorităţi competente sau unui organism de control menţionate la Titlul V, cu condiţia ca autoritatea sau organismul de control să realizeze controale în ţara terţă de producţie sau unui organism de control recunoscut în conformitate cu alineatul (5).
Astfel de produse sunt acoperite de un certificat emis de autorităţile sau organismele de control, garantând respectarea condiţiilor menţionate în prezentul articol.
Amendamentul 134
Articolul 27 alineatul (2a) (nou)
(2a)  Operatorul respectiv trebuie să fie, în orice moment, în măsură să furnizeze importatorilor sau autorităţilor naţionale un document justificativ emis de autoritatea sau organismul competente menţionate la titlul V, ceea ce permite identificarea operatorului care a efectuat ultima operaţie şi verificarea respectării de către acesta a prezentului regulament.
Amendamentul 135
Articolul 27 alineatul (3) litera (a)
(a) produsul a fost realizat în conformitate cu standardele de producţie echivalente cu cele aplicabile producţiei biologice în cadrul Comunităţii sau în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional menţionate în orientările Codex Alimentarius;
(a) produsul a fost realizat în conformitate cu standardele de producţie echivalente cu cele aplicabile producţiei ecologice în cadrul Comunităţii care respectă orientările Codex Alimentarius CAC/GL 32;
Amendamentul 136
Articolul 27 alineatul (3) litera (b)
(b) producătorul a fost supus prevederilor de control echivalente celor din sistemul de control comunitar sau în conformitate cu orientările Codex Alimentarius;
(b) operatorul a fost supus prevederilor de control echivalente celor din sistemul de control comunitar care respectă Codex Alimentarius CAC/GL 32;
Amendamentul 137
Articolul 27 alineatul (3) litera (c)
(c) operatorul din ţara terţă care doreşte să comercializeze pe piaţa comunitară produsele sale etichetate ca produse biologice în condiţiile menţionate în prezentul paragraf îşi supune activităţile unui sistem de control recunoscut în conformitate cu alineatul (4) sau unui organism de control recunoscut în conformitate cu alineatul (5);
(c) agenţii economici din ţările terţe care participă la orice etapă a producţiei, prelucrării şi distribuirii produsului respectiv şi care doresc să comercializeze pe piaţa comunitară produsele lor etichetate ca produse ecologice în condiţiile menţionate în prezentul paragraf îşi supun activităţile unui sistem de control recunoscut în conformitate cu alineatul (4) sau unuia sau mai multor organisme de control recunoscute în conformitate cu alineatul (5);
Amendamentul 138
Articolul 27 alineatul (3) litera (d)
(d) produsul este acoperit de un certificat emis de autorităţile competente sau organismele de control dintr-o ţară terţă recunoscute în conformitate cu alineatul (4) sau de un organism de control recunoscut în conformitate cu alineatul (5), certificat care confirmă faptul că produsul respectă condiţiile menţionate în prezentul alineat.
(d) produsul este acoperit de un certificat emis de autorităţile competente sau organismele de control dintr-o ţară terţă recunoscute în conformitate cu alineatul (4) sau de un organism de control recunoscut în conformitate cu alineatul (5), certificat care confirmă faptul că produsul respectă condiţiile menţionate în prezentul alineat. Comisia stabileşte, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 31 alineatul (2), caracteristicile certificatului de control şi normele de punere în aplicare înaintea intrării în vigoare a noului sistem de import.
Amendamentul 139
Articolul 27 alineatul (3) litera (da) (nouă)
(da) organismele de control din ţările terţe recunoscute în conformitate cu prevederile menţionate la alineatul (4) sau (5) care îndeplinesc standardul european EN 45011 sau criteriile generale referitoare la organismele de certificare a produselor (Ghidul 65 ISO/IEC) şi sunt acreditate înainte de 1 ianuarie 2009 în conformitate cu standardul menţionat mai sus de către orice organism de acreditare semnatar al Acordului Recunoaştere Multilaterală.
Amendamentul 140
Articolul 27 alineatul (4) primul paragraf
(4)  În conformitate cu procedura menţionată la articolul 31 alineatul (2), Comisia recunoaşte ţările terţe în care standardele de producţie şi dispoziţiile de control sunt echivalente celor aplicabile de către Comunitate sau respectă standardele recunoscute la scară internaţională menţionate în orientările Codex Alimentarius şi elaborează o listă cu aceste ţări.
(4)  În conformitate cu procedura menţionată la articolul 31 alineatul (2), Comisia recunoaşte ţările terţe în care standardele de producţie şi dispoziţiile de control sunt echivalente celor aplicabile de către Comunitate şi ţinând cont de orientările Codex Alimentarius CAC/GL 32 şi elaborează o listă cu aceste ţări.
Amendamentul 141
Articolul 27 alineatul (4) paragrafele 2a şi 2b (noi)
Autorităţile şi organismele de control furnizează rapoarte publicate de organismul de acreditare sau, dacă este cazul, de autoritatea competentă, referitoare la evaluarea regulată efectuată la faţa locului şi la reevaluarea multianuală a activităţilor lor. Aceste rapoarte de evaluare sunt publicate pe internet.
Pe baza acestor rapoarte de evaluare, Comisia, asistată de statele membre, veghează la asigurarea unui control corespunzător al autorităţilor şi organismelor de control acreditate, realizând o revizuire regulată a acreditării acestora. Natura acestui control se defineşte pe baza unei evaluări a riscurilor neregularităţilor sau a nerespectării dispoziţiilor menţionate în prezentul regulament.
Amendamentul 142
Articolul 27 alineatul (5a) (nou)
(5a)  Autorităţile naţionale competente participă la procedura de recunoaştere a organismelor de control şi certificare. Operatorii importatori le trimit certificate pentru toate activităţile de import. Aceştia creează o bază de date comunitară publică privind importurile.
Autorităţile naţionale şi comunitare competente pot efectua controale aleatorii la faţa locului ale organismelor de control şi de certificare.
Amendamentul 152
Articolul 28
Statele membre nu pot interzice sau restricţiona, pe motive legate de metoda de producţie, de etichetare sau de prezentare a metodei respective, comercializarea produselor biologice care respectă cerinţele prezentului regulament.
(1)  Autorităţile competente şi organismele de control nu pot interzice sau restricţiona, în ceea ce priveşte metoda de producţie, de etichetare sau de prezentare a metodei respective, comercializarea produselor ecologice care sunt controlate de un organism de control dintr-un alt stat membru, decât dacă aceste produse respectă cerinţele prezentului regulament
Nu se pot aplica în special alte dispoziţii de control ori sarcinile financiare decât cele menţionate în partea V din prezentul regulament.
(2)  Statele membre pot aplica reguli mai stricte pe propriul teritoriu, cu condiţia ca acestea să fie în conformitate cu legislaţia comunitară şi să nu interzică sau să restricţioneze comercializarea produselor ecologice produse în afara statelor membre în cauză.
Amendamentul 144
Articolul 31 titlu
Comitetul de gestionare al producţiei biologice
Comitetul de reglementare cu control al producţiei ecologice
Amendamentul 145
Articolul 31 alineatul (1)
(1)  Comisia este asistată de Comitetul de gestionare al producţiei biologice (denumit în continuare "Comitetul").
(1)  Comisia este asistată de Comitetul de reglementare cu control al producţiei ecologice (denumit în continuare "Comitetul").
Amendamentul 146
Articolul 31 alineatul (1a) (nou)
(1a)  Comitetul asigură consultarea şi cooperarea periodică cu reprezentanţii producătorilor ecologici şi cu reprezentanţii consumatorilor în vederea respectării permanente a obiectivelor agriculturii ecologice, astfel cum sunt menţionate la articolul 3, implicându-i pe reprezentanţi în actualizarea şi punerea în aplicare a tehnicilor corespunzătoare care respectă obiectivele şi principiile menţionate la titlul II.
Amendamentul 147
Articolul 31 alineatul (2)
(2)  În cazul în care se face referire la prezentul alineat, se aplică articolul 4 şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE.
(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE.
Amendamentul 148
Articolul 31 alineatul (2a) (nou)
(2a)  Comisia informează Parlamentul European în legătură cu orice modificare a regulamentului planificată în conformitate cu procedura de comitologie şi ţine cont de poziţia Parlamentului legată de aceasta.
Amendamentul 149
Articolul 31 alineatul (4)
(4)  Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.
(4)  Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură în conformitate cu articolul 7 din Decizia 1999/468/CE.
Amendamentul 150
Articolul 32 litera (a)
(a) modalităţile referitoare la regulile de producţie menţionate la Titlul III, în special cele privind cerinţele şi condiţiile specifice care trebuie respectate de către fermieri sau alţi producători de produse biologice;
(a) modalităţile referitoare la regulile de producţie menţionate la Titlul III, în special cele privind cerinţele şi condiţiile specifice care trebuie respectate de către fermieri sau alţi producători de produse ecologice, inclusive listele pozitive referitoare la resurse agricole, aditivi, auxiliari tehnologici şi alţi ingredienţi;
Amendamentul 151
ANEXA II
-  UE-BIOLOGIC
-  ECOLOGIC

(1) Problema a fost retrimisă către comisii în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură (A6-0061/2007).


Siguranţa la meciurile de fotbal *
PDF 281kWORD 46k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 29 martie 2007 privind iniţiativa Republicii Austria în vederea adoptării unei decizii a Consiliului de modificare a Deciziei 2002/348/JAI privind siguranţa la meciurile de fotbal de anvergură internaţională (10543/2006 – C6-0240/2006 – 2006/0806(CNS))
P6_TA(2007)0096A6-0052/2007

(Procedura de consultare)

Parlamentul European,

–   având în vedere iniţiativa Republicii Austria (10543/2006)(1),

–   având în vedere articolul 34 alineatul (2) litera (c) din Tratatul UE,

–   având în vedere articolul 39 alineatul (1) din Tratatul UE, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C6-0240/2006),

–   având în vedere articolele 93 şi 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A6-0052/2007),

1.   aprobă iniţiativa Republicii Austria astfel cum a fost modificată;

2.   invită Consiliul să modifice textul în consecinţă;

3.   invită Consiliul să informeze Parlamentul, în cazul în care intenţionează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

4.   solicită Consiliului să îl consulte din nou, în cazul în care acesta intenţionează să modifice în mod substanţial iniţiativa Republicii Austria;

5.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite poziţia Parlamentului Consiliului, Comisiei şi Republicii Austria.

Text propus de Republica Austria   Amendamentele Parlamentului
Amendamentul 1
ARTICOLUL 1 PUNCTUL 1 LITERA (A)
Articolul 2 alineatul (2) (Decizia 2002/348/JAI)
(2)  Punctul naţional de informare fotbalistică are acces, în conformitate cu legislaţia internă şi internaţională aplicabilă în materie, la informaţii privind datele cu caracter personal referitoare la suporterii cu risc ridicat.
(2)  Punctul naţional de informare fotbalistică are acces, în conformitate cu legislaţia internă şi internaţională aplicabilă în materie, la informaţii privind datele cu caracter personal referitoare la suporterii cu risc ridicat. Aceste date sunt prelucrate exclusiv în legătură cu meciurile de fotbal şi nu pot fi utilizate pentru alte eventuale activităţi.
Amendamentul 2
ARTICOLUL 1 PUNCTUL 1A (nou)
Articolul 3 alineatul (3) (Decizia 2002/348/JAI)
(1a)  Articolul 3 alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:
(3)  Schimbul de date cu caracter personal se realizează în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională aplicabilă, având în vedere principiile Convenţiei nr. 108 a Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal şi ‐ dacă este cazul ‐ de Recomandarea nr. R (87)15 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 17 septembrie 1987 de reglementare a utilizării datelor cu caracter personal în sectorul poliţienesc. Aceste schimburi au ca scop pregătirea şi luarea măsurilor corespunzătoare, pentru respectarea legii şi a ordinii cu ocazia meciurilor de fotbal. Schimburile pot include, în special, informaţii referitoare la persoane care reprezintă sau ar putea reprezenta un pericol pentru lege şi ordine, precum şi pentru siguranţă.

(1) JO C 164, 15.7.2006, p. 30.


Viitorul Kosovo şi rolul UE
PDF 234kWORD 100k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 29 martie 2007 privind viitorul provinciei Kosovo şi rolul UE (2006/2267(INI))
P6_TA(2007)0097A6-0067/2007

Parlamentul European,

–   având în vedere rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 10 iunie 1999,

–   având în vedere raportul realizat de trimisul special al Secretarului General al ONU privind revizuirea globală a punerii în aplicare a standardelor, prezentată Consiliului de Securitate al ONU la 7 octombrie 2005,

–   având în vedere decizia Consiliului de Securitate al ONU, în declaraţia Preşedintelui din 24 octombrie 2005, de aprobare a propunerii Secretarului General privind iniţierea discuţiilor asupra statutului Kosovo,

–   având în vedere numirea, la 14 noiembrie 2005, a lui Martti Ahtisaari în calitate de trimis special al Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru procesul de stabilire a viitorului statut al Kosovo,

–   având în vedere Declaraţia Grupului de contact (Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Statele Unite şi Rusia) din 31 ianuarie 2006, care subliniază natura specifică a problemei din Kosovo – creată, conform declaraţiei, de destrămarea Iugoslaviei şi de conflictele ulterioare, de epurarea etnică şi de evenimentele din 1999, dar şi de perioada lungă de administrare internaţională în conformitate cu Rezoluţia 1224 (1999) a Consiliului de Securitate al ONU - şi care solicită încheierea neîntârziată a unui acord negociat asupra situaţiei,

–   având în vedere concluziile Preşedinţiei Consiliului European din 14-15 decembrie 2006, care susţin pe deplin eforturile lui Martti Ahtisaari pentru găsirea unei soluţii la problema statutului şi care reafirmă gradul de pregătire al Uniunii de a juca un rol semnificativ în ceea ce priveşte aplicarea acordului asupra viitorului statut,

–   având în vedere raportul final al trimisului special privind statutul viitor al Kosovo şi propunerea globală referitoare la acordul asupra statutului Kosovo din 26 martie 2007,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe şi avizul Comisiei pentru comerţ internaţional (A6-0067/2007),

A.   întrucât principiile directoare pentru un acord asupra statutului Kosovo, adoptate de Grupul de contact la 7 octombrie 2005, subliniază faptul că acordul negociat ar trebui să reprezinte o prioritate internaţională şi că, odată început, procesul de negociere nu poate fi blocat şi trebuie dus la o concluzie; întrucât aceste principii stipulează clar că nu se poate reveni la situaţia anterioară lunii martie 1999, sau la împărţirea provinciei Kosovo, sau la unirea acesteia cu vreo altă ţară sau cu vreo parte a unei alte ţări,

B.   întrucât, în anii "90, populaţia provinciei Kosovo a fost expusă unor acte de violenţă şi represiune sistematică, care, în 1999, a culminat cu o expulzare în masă a populaţiei civile care a determinat intervenţia Consiliului de Securitate al ONU, în urma acţiunii NATO, şi plasarea teritoriului sub controlul civil şi de securitate internaţional; întrucât acest lucru a creat o situaţie fără precedent în cadrul dreptului internaţional,

C.   întrucât evenimentele din martie 2004, care trebuie condamnate, dovedesc tensiunile persistente de pe teritoriul provinciei Kosovo, dintre comunităţile albaneză şi cea sârbă, şi necesitatea găsirii unei soluţii care să garanteze drepturile ambelor etnii şi ale altor grupuri etnice, în conformitate cu publicaţiile Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ale Consiliului Europei şi ale altor organizaţii competente în domeniul protecţiei minorităţilor,

D.   întrucât stabilirea statutului viitor al provinciei Kosovo va contribui la dezvoltarea economică a provinciei Kosovo, la formarea unei clase politice mature şi la dezvoltarea unei societăţi tolerante, nesegregaţioniste în provincie,

E.   întrucât, în ciuda numeroaselor runde de discuţii, nu s-a putut ajunge, din păcate, la niciun acord negociat acceptabil pentru ambele părţi, şi luând notă de faptul că trimisul special al ONU a prezentat Grupului de contact şi Secretarului General al ONU propuneri de soluţionare,

F.   întrucât acordul final nu poate fi dictat de ameninţări de radicalizare în Kosovo sau în Serbia, ci trebuie să fie rezultatul unei soluţii care să ţină seama de interesele tuturor părţilor implicate,

G.   întrucât o întârziere mai mare în stabilirea statutului provinciei Kosovo ar putea avea un impact negativ asupra situaţiei deja fragile şi tensionate,

H.   întrucât evenimentele din 1999, administraţia internaţională interimară îndelungată şi formarea, precum şi consolidarea treptată a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo au creat o situaţie excepţională care determină ca reintegrarea provinciei Kosovo în Serbia să fie de neconceput,

I.   întrucât relaţiile dintre Kosovo şi Serbia, date fiind legăturile culturale, religioase şi economice strânse, ar trebui dezvoltate în continuare în spiritul parteneriatului şi bunei vecinătăţi în interesul întregii populaţii din provincia Kosovo şi din Serbia,

J.   întrucât lipsa încrederii dintre diferitele grupuri etnice, situaţia în continuare instabilă şi necesitatea dezvoltării şi consolidării unor instituţii democratice şi multietnice în Kosovo reclamă o prezenţă internaţională continuă pentru viitorul apropiat,

K.   întrucât comunitatea internaţională ar trebui să continue să investească în educaţie, în special având în vedere dificultăţile mari întâmpinate de tânăra generaţie din Kosovo,

L.   întrucât, dată fiind poziţia strategică a provinciei Kosovo, Uniunea Europeană trebuie să aibă un rol central în monitorizarea, asigurarea şi facilitarea punerii în aplicare a acordului asupra statutului, precum şi în asistenţa acordată pentru organizarea şi consolidarea instituţiilor democratice în Kosovo, în vreme ce Parlamentul îşi exercită responsabilităţile de supraveghere,

M.   întrucât contribuţia UE trebuie, totuşi, să fie condiţionată de îndeplinirea, în cadrul acordului, a anumitor cerinţe minime,

N.   întrucât acordul final asupra statutului trebuie să fie compatibil cu UE, adică trebuie să furnizeze un cadru constituţional care să fie compatibil cu perspectivele europene ale provinciei Kosovo şi trebuie să permită Uniunii desfăşurarea întregii game de instrumente pe care aceasta le are la dispoziţie,

1.   sprijină procesul iniţiat de ONU de stabilire a statutului final al provinciei Kosovo, precum şi eforturile de stabilire a unui cadru viabil care să garanteze stabilitatea şi protecţia pentru toate comunităţile din Kosovo şi o dezvoltare socială şi economică în mod autonom şi pe termen lung; sprijină propunerea globală de acord asupra statutului provinciei Kosovo a dlui Ahtisaari şi consideră că suveranitatea supravegheată de comunitatea internaţională reprezintă cea mai bună opţiune pentru îndeplinirea acestor obiective; în acest sens, solicită Consiliului de Securitate al ONU să adopte rapid o nouă rezoluţie de înlocuire a Rezoluţiei 1244;

2.   consideră că singura soluţie durabilă pentru Kosovo este aceea care:

   asigură accesul Kosovo la organizaţiile financiare internaţionale şi, astfel, îi permite începerea relansării sale economice şi crearea condiţiilor pentru crearea de locuri de muncă;
   prevede prezenţa internaţională în vederea menţinerii caracterului multietnic al Kosovo şi a garantării intereselor şi siguranţei populaţiei de origine sârbă şi romă, precum şi a altor comunităţi etnice;
   acordă asistenţă internaţională în vederea garantării înfiinţării de instituţii eficiente şi autonome pentru întreaga populaţie din Kosovo, care funcţionează în conformitate cu statul de drept şi cu normele fundamentale ale democraţiei;
   permite Kosovo să îşi realizeze dorinţa de integrare în Europa, care, în timp, va conduce la relaţii de interdependenţă reciprocă cu vecinii săi;

3.   consideră că orice acord privind statutul viitor al Kosovo trebuie să fie în conformitate cu dreptul internaţional;

4.   îşi exprimă speranţa că un guvern puternic şi clar pro-european poate fi format curând în Serbia, care va fi implicat în mod serios şi pozitiv în căutarea unei soluţii la problema legată de statutul provinciei Kosovo; subliniază faptul că un astfel de guvern este, de asemenea, necesar în vederea unei cooperări depline cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie şi va permite, în aceste condiţii, redeschiderea negocierilor şi încheierea finală a unui acord de stabilizare şi asociere între Serbia şi Uniunea Europeană;

5.  Consideră că acordul final ar trebui să cuprindă, inter alia, următoarele aspecte:

   o definiţie clară a rolului şi mandatului prezenţei internaţionale civile şi de securitate;
   dispoziţii clare privind descentralizarea care să asigure o autonomie semnificativă în domeniile cheie, cum ar fi educaţia, sănătatea şi securitatea locală, iar în cazul municipalităţilor sârbe, să permită legăturile directe, însă transparente, cu Belgradul; aceste dispoziţii trebuie să poată fi susţinute din punct de vedere financiar şi nu trebuie să submineze prerogativele bugetare, executive şi legislative ale unui Kosovo unitar;
   respectarea deplină a drepturilor omului, inclusiv obligaţia de a furniza garanţii constituţionale pentru interesele vitale ale minorităţilor şi ale refugiaţilor, şi mecanisme adecvate pentru protejarea acestor interese;
   protejarea tuturor siturilor culturale şi religioase;
   dispoziţii privind organizarea unei Forţe de securitate în Kosovo, uşor echipate, multietnice, cu sferă de acţiune, capacitate şi funcţii limitate, aflate sub supravegherea strictă a Forţei de menţinere a păcii în Kosovo conduse de NATO (KFOR);
   garanţii internaţionale pentru integritatea teritorială a tuturor statelor învecinate;

6.   subliniază că soluţia în Kosovo nu va crea niciun precedent în dreptul internaţional, deoarece Kosovo a fost sub mandatul ONU din 1999 iar Rezoluţia 1244 (1999) a Consiliului de Securitate al ONU includea deja dispoziţii privind necesitatea soluţionării chestiunii statutului final al provinciei Kosovo; concluzionează, prin urmare, că situaţia din Kosovo nu este în nici un fel comparabilă cu situaţia din alte regiuni de conflict care nu se află sub administrarea ONU;

7.   subliniază că acordul trebuie să stipuleze, de asemenea, mecanisme instituţionale specifice pentru Kosovska Mitrovica, care să garanteze complet drepturile şi securitatea comunităţii sârbe, fără a submina unitatea provinciei Kosovo; consideră că aceste mecanisme trebuie supravegheate direct de către comunitatea internaţională, în colaborare cu Belgradul; totuşi, reaminteşte Serbiei că această implicare în Kosovo este legată de cooperarea Serbiei în aplicarea acordului final privind statutul provinciei;

8.   salută, prin urmare, faptul că propunerea domnului Ahtisaari subliniază autonomia largă a comunităţii sârbe şi a altor comunităţi, inclusiv un grad semnificativ de autonomie a municipalităţii, în conformitate cu principiile europene ale subsidiarităţii şi autoguvernării;

9.   este de părere că comunitatea internaţională ar trebui, pe cât posibil, să îşi mărească prezenţa pentru a acorda asistenţă autorităţilor locale în:

   punerea în aplicare a condiţiilor acordului;
   dezvoltarea de capacităţi instituţionale, administrative, judiciare şi politice autonome şi echilibrate din punct de vedere etnic;
   realizarea de progrese privind atingerea standardelor ONU şi a nivelurilor indicative ale UE privind stabilizarea şi asocierea;

10.   de aceea, consideră că, deşi trebuie să aibă un personal corespunzător sarcinilor acesteia, prezenţa internaţională în Kosovo nu trebuie să aibă drept rezultat organizarea unei administraţii paralele sau dublarea administraţiei existente conduse de ONU;

11.   subliniază că această comunitate internaţională trebuie să deţină prerogative corective directe şi, în anumite cazuri, de substituire în domeniile decisive, precum:

   protejarea intereselor vitale ale minorităţilor;
   protejarea siturilor sensibile;
   securitatea;
   justiţia şi statul de drept mai lărgit, în special lupta împotriva crimei organizate;

12.   subliniază necesitatea unor eforturi suplimentare pentru a susţine reîntoarcerile viitoare ale refugiaţilor şi ale persoanelor strămutate în Kosovo; subliniază că soluţia pentru o întoarcere durabilă este reprezentată de oportunităţile de lucru şi că dezvoltarea economică durabilă trebuie să devină acum o prioritate; subliniază că refugiaţii care nu sunt de etnie sârbă şi albaneză, precum roma şi ashkali, au nevoie de o atenţie specială, inclusiv persoanele strămutate de etnie romă care trăiesc în taberele din Kosovska Mitrovica;

13.   sprijină necesitatea unui sistem educaţional inclusiv şi corect care va permite elevilor de etnie romă şi ashkali să fie parţial educaţi în limba romă, îmbogăţindu-se astfel identitatea şi cultura acestor comunităţi minoritare;

14.   subliniază rolul important al Consiliului de Securitate al ONU în luarea unei decizii finale privind viitorul statut al provinciei Kosovo ; îndeamnă Uniunea Europeană şi statele membre, în special statele membre care fac parte şi din Consiliul de Securitate al ONU, să susţină complet şi în mod activ o soluţie viabilă pentru viitorul statul al provinciei Kosovo;

15.   consideră că adoptarea unei noi rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU este, de asemenea, crucială pentru angajamentul viitor al UE în provincia Kosovo şi că, în lipsa acestei rezoluţii, nu ar trebui programată nicio implicare consolidată a UE;

16.   are convingerea că, în lumina rolului său central în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acordului, Uniunea Europeană are dreptul de a se exprima asupra condiţiilor finale ale acestuia;

17.   consideră că statele membre trebuie să ajungă la o poziţie comună cu privire la provincia Kosovo şi, de aceea, solicită Consiliului să adopte o poziţie comună privind problema statutului, precizând cerinţele minime pentru o soluţie durabilă pentru Kosovo, compatibilă cu UE;

18.   aminteşte că, în conformitate cu articolul 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană, este de aşteptat ca statele membre reprezentate în Consiliul de Securitate al ONU să susţină această poziţie comună şi să informeze regulat Consiliul UE, cu privire la negocieri; solicită, de asemenea, ca Parlamentul European să fie informat periodic;

19.   invită statele membre ale UE care fac parte şi din Grupul de contact să împărtăşească informaţiile deţinute cu Consiliul şi cu toate celelalte state membre, şi să îmbunătăţească coordonarea şi cooperarea cu ele, deoarece întreaga UE va purta responsabilitatea internaţională şi financiară a acordului final;

20.   recomandă statelor membre din cadrul Consiliului de Securitate al ONU şi, în special, membrilor permanenţi să joace un rol constructiv, să depună toate eforturile să asigure că cele două părţi implicate acţionează în mod flexibil şi să adopte o soluţie neambiguă şi durabilă pentru Kosovo, în conformitate cu propunerile prezentate de trimisul special, cu acordul celor două părţi;

21.   este pregătit să pună la dispoziţie resursele adiţionale necesare pentru a finanţa implicarea ulterioară a UE în Kosovo, în vederea punerii în aplicare a acordului final asupra statutului şi a susţinerii perspectivelor europene ale provinciei Kosovo, cu condiţia ca:

   acordul final susţinut de Consiliul de Securitate al ONU să reflecte poziţia comună a Uniunii,
   să se desfăşoare o consultare avansată suficientă cu privire la sfera de acţiune, obiectivele, mijloacele şi modalităţile de realizare ale misiunii respective, astfel încât Parlamentul să se asigure că resursele corespund sarcinilor;
   resursele financiare adiţionale să fie puse la dispoziţie conform termenilor Acordului interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară(1); şi
   o conferinţă a donatorilor internaţionali să fie convocată în timp util;

22.   susţine înfiinţarea unei misiuni a Politicii europene de securitate şi de apărare (PESA) în Kosovo care să contribuie la punerea în aplicare a acordului privind statutul în domeniul statului de drept; consideră că misiunea PESA ar trebui să deţină toate resursele necesare pentru a asigura îndeplinirea mandatului său şi să-şi asume marea responsabilitate care i-a fost acordată;

23.   aminteşte angajamentul, dat de Preşedinţia finlandeză în numele Consiliului în legătură cu adoptarea bugetului pentru 2007, de a furniza Parlamentului informaţii detaliate privind sfera de acţiune, obiectivele şi posibilele implicaţii financiare ale viitoarei operaţiuni, precum şi planificarea procedurilor misiunii;

24.   subliniază faptul că Uniunea Europeană este reprezentată în Kosovo atât de Biroul de Legătură al Comisiei, cât şi de organisme conduse de Secretarul General/Înaltul Reprezentant al Consiliului; invită Consiliul să analizeze dacă organizarea prezenţei sale în Kosovo poate fi raţionalizată şi simplificată mai mult;

25.   este preocupat de modul în care se va gestiona tranziţia de la Misiunea Administraţiei interimare a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Kosovo (UNMIK) la noul Birou civil internaţional; aminteşte UNMIK că trebuie să se implice în continuare în Kosovo, până ce noul birou este organizat şi pe deplin operaţional; invită ONU şi UE să planifice anumite mijloace de prevenire a pierderii ulterioare a expertizei internaţionale în domeniile importante de administraţie, în mod special având în vedere faptul că Instituţiile provizorii de autoguvernare din Kosovo au nevoie de timp şi asistenţă pentru a prelua de la UNMIK anumite competenţe legislative şi executive;

26.   îndeamnă OSCE să continue să joace un rol important în provincia Kosovo după acordul asupra statutului, în ceea ce priveşte, în special, supravegherea şi verificarea derulării alegerilor; invită, în acest sens, atât Consiliul şi OSCE să-şi consolideze cooperarea în domeniul statului de drept, cu o împărţire clară a sarcinilor în ceea ce priveşte misiunea PESA;

27.   îşi exprimă susţinerea pentru accentul pus de UE asupra sistemului judiciar şi statul de drept în faza ulterioară acordului, subliniind faptul că este nevoie de un transfer lin al responsabilităţilor; solicită împărţirea clară şi transparentă a sarcinilor şi responsabilităţilor între instanţele şi autorităţile judiciare interne din provincia Kosovo şi misiunea prevăzută de UE de menţinere a ordinii publice; solicită responsabilitatea deplină şi respectul statului de drept în legătură cu deţinerile şi cu alte acţiuni ale KFOR;

28.   atrage atenţia autorităţilor albaneze din Kosovo asupra aşteptărilor comunităţii internaţionale în privinţa lor, şi anume:

   să-şi îndrepte efortul asupra dezvoltării capacităţii instituţionale şi administrative necesare pentru a prelua responsabilităţile exercitate până acum de UNMIK;
   să elaboreze conceptul de cetăţenie kosovară care să dezvolte în mod explicit caracterul multilingv şi multietnic al regiunii şi în acelaşi timp, să lase loc diverselor comunităţi etnice care formează populaţia Kosovo;
   să acţioneze serios şi constructiv în vederea organizării unei ţări şi a unei societăţi multietnice, multiculturale, multiconfesionale tolerante, care respectă drepturile tuturor grupurilor etnice;

29.   în acest context, subliniază că prezenţa internaţională va rămâne în Kosovo până la includerea şi atingerea deplină a obiectivelor de mai sus;

30.   îşi exprimă profunda îngrijorare legată de recentele demonstraţii violente din Kosovo, care pun în pericol continuarea procesului de găsire a unei soluţii paşnice pentru viitorul statut al Kosovo; invită ambele părţi să dea dovadă de cea mai mare reţinere şi să facă posibilă finalizarea paşnică a procesului de stabilire a unui statut;

31.   aminteşte autorităţilor din Kosovo că, odată cu soluţionarea problemei statutului, locuitorii din Kosovo vor solicita ca guvernul să trateze problemele care le afectează viaţa de zi cu zi, cum ar fi cele legate de securitate, dezvoltare economică, corupţie şi crimă organizată, ocuparea forţei de muncă, servicii publice adecvate şi egalitatea tuturor în faţa legii;

32.   invită atât autorităţile UE, cât şi autorităţile din Kosovo să coopereze, astfel încât să creeze condiţii pentru o creştere economică îmbunătăţită în avantajul tuturor comunităţilor etnice din Kosovo; reaminteşte necesitatea stabilirii unui plan de dezvoltare economică pe termen lung, cuprinzător şi realist, precum şi necesitatea respectării depline a principiilor fundamentale ale statului de drept şi a unei strategii de luptă împotriva corupţiei detaliate şi având resurse adecvate;

33.   subliniază necesitatea unei susţineri mai mari pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) în temeiul Cartei europene pentru întreprinderile mici, la care Kosovo a aderat; invită Comisia să asigure acces la fondurile structurale ale UE, să acorde o finanţare mai mare proiectelor legate de IMM-uri şi să instaureze un cadru instituţional menit să consolideze cooperarea dintre Comunitate şi sectorul privat din Kosovo;

34.   recomandă liderilor comunităţii sârbe din Kosovo să recunoască faptul că interesele acesteia sunt realizate mai bine într-un Kosovo democratic, descentralizat şi viabil şi să se implice în procesul ulterior acordului, cu scopul de a se asigura că dispoziţiile acordului care îi privesc în mod direct sunt puse în aplicare în totalitate;

35.   solicită guvernului sârb de la Belgrad să recunoască faptul că viitorul constă în dezvoltarea unor legături strânse, transparente cu Kosovo în contextul unei integrări regionale aprofundate şi a unei perspective comune privind aderarea la UE în viitor;

36.   subliniază faptul că găsirea unei soluţii la problema viitorului statut al Kosovo pe baza propunerilor finale ale domnului Ahtisaari are cea mai mare importanţă pentru stabilitate şi pentru dezvoltarea viitoare a întregii regiuni; invită, în acest context, guvernele statelor din vecinătate să contribuie în mod pozitiv la acest proces şi să respecte frontierele existente; susţine ideea conform căreia, pe termen lung, soluţia legată de statutul viitor al Kosovo ţine şi de faptul că atât Serbia, cât şi Kosovo vor deveni părţi ale UE, împreună cu vecinii lor, deoarece viitorul Balcanilor de Vest rezidă în Uniunea Europeană;

37.   reaminteşte faptul că includerea Kosovo în Procesul de stabilizare şi asociere va consolida, inter alia, relaţiile economice ale Kosovo cu statele membre şi cu vecinii acestora în Balcanii de Vest şi va facilita procesul de stabilizare din regiune;

38.   salută semnarea acordurilor de liber-schimb cu Albania, cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, cu Bosnia-Herţegovina şi Croaţia; solicită autorităţilor din Kosovo să aplice complet aceste acorduri şi să se asigure că liberul schimb continuă cu Serbia şi Muntenegru;

39.   invită Consiliul şi Comisia să aibă în vedere încheierea unui acord de facilitare a vizelor pentru Kosovo, ca parte din faza ulterioară încheierii acordului şi în conformitate cu orientările în curs de negociere cu ţările învecinate, având în vedere problemele deosebite legate de Kosovo, şi anume lipsa birourilor consulare a multor state membre şi utilizarea, până în prezent, a paşapoartelor UNMIK;

40.   invită autorităţile kosovare şi sârbe să coopereze pe deplin şi cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie în vederea eliberării presupuşilor criminali de război;

41.   consideră că publicarea raportului domnului Ahtisaari ar trebui însoţită de o vastă campanie de sensibilizare menită să explice în mod clar şi obiectiv populaţiei vizate, inclusiv cetăţenilor sârbi, termenii acordului propus şi că Parlamentul European trebuie să pună accentul pe mesajul de convieţuire paşnică în ceea ce priveşte Kosovo; consideră că un Kosovo care recunoaşte drepturile majorităţii şi minorităţii va fi stabil şi prosper;

42.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, Guvernului Serbiei şi instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo, UNMIK, Membrilor Grupului de contact, Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi trimisului special al Secretarului General al ONU pentru procesul de stabilire a viitorului statut al Kosovo.

(1) JO C 139, 14.6.2006, p. 1.


Viitorul resurselor proprii ale Uniunii Europene
PDF 477kWORD 148k
Rezoluţie
Anexă
Rezoluţia Parlamentului European din 29 martie 2007 privind viitorul resurselor proprii ale Uniunii Europene (2006/2205(INI))
P6_TA(2007)0098A6-0066/2007

Parlamentul European,

–   având în vedere rezoluţiile sale din 22 noiembrie 1990 privind viitoarele surse de finanţare ale Comunităţii Europene(1) şi din 21 aprilie 1994 privind un nou sistem de resurse proprii al Uniunii Europene(2),

–   având în vedere Directiva 94/728/CE, Euratom a Consiliului din 31 octombrie 1994 privind sistemul de resurse proprii al Comunităţilor Europene(3),

–   având în vedere documentul din 7 octombrie 1998 intitulat "Finanţarea Uniunii Europene - Raportul Comisiei privind funcţionarea sistemului de resurse proprii" (COM(1998)0560),

–   având în vedere rezoluţia sa din 11 martie 1999 privind necesitatea de modificare şi reformă a sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene(4),

–   având în vedere poziţia sa din 17 noiembrie 1999 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene(5),

–   având în vedere Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii al Comunităţilor Europene(6),

–   având în vedere Raportul Comisiei privind funcţionarea sistemului de resurse proprii (COM(2004)0505) şi propunerea Comisiei pentru o nouă decizie a Consiliului privind resursele proprii, însoţită de o propunere de Regulament al Consiliului privind măsurile de punere în aplicare a corecţiei dezechilibrelor bugetare, în conformitate cu articolele 4 şi 5 din decizia Consiliului din (...) privind sistemul de resurse proprii al Comunităţilor Europene (COM(2004)0501 prezentată la 14 iulie 2004,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 8 iunie 2005 privind provocările politice şi mijloacele bugetare ale Uniunii extinse 2007-2013(7)

–   având în vedere studiul pentru Parlamentul European: Resurse proprii: evoluţia sistemului în cele 25 de state membre ale UE, prezentat la 30 iunie 2005(8),

–   având în vedere concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 15-16 decembrie 2005,

–   având în vedere propunerea Comisiei pentru o Decizie a Consiliului privind sistemul de resurse proprii al Comunităţilor Europene şi Documentul de lucru al Comisiei privind calculul, finanţarea, plata şi înscrierea în buget a corecţiei dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit ("corecţia Regatului Unit") în conformitate cu articolele 4 şi 5 ale Deciziei (...) a Consiliului privind sistemul de resurse proprii al Comunităţilor Europene (COM(2006)0099),

–   având în vedere poziţia din 4 iulie 2006 privind propunerea de decizie a Consiliului privind sistemul de resurse proprii al Comunităţilor Europene(9),

–   având în vedere studiul pentru Parlamentul European: Resurse proprii ale UE – Evaluarea preliminară a domeniului de aplicare a taxelor din statele membre care vin în sprijinul unui sistem de impozitare comunitar, prezentat în ianuarie 2007(10),

–   având în vedere reuniunile Comisiei pentru bugete cu preşedinţii comisiilor pentru bugete ale parlamentelor naţionale, care au avut loc la 16 iunie 2005 şi la 21 iunie 2006,

–   având în vedere răspunsurile la chestionarul privind resursele proprii transmis de Comisia pentru bugete, la 30 noiembrie 2005, către toate comisiile pentru bugete din cadrul parlamentelor naţionale ale statelor membre,

–   având în vedere schimburile oficiale sau neoficiale de opinii dintre raportorul permanent pentru resursele proprii şi comisiile parlamentare corespunzătoare, sau reprezentanţii acestora, desfăşurate ca urmare a invitaţiei parlamentelor naţionale interesate de purtarea unor discuţii pe această temă în cursul anilor 2006 şi 2007,

–   având în vedere rezultatele obţinute în cadrul grupurilor de lucru pentru viitoarele surse de finanţare ale Uniunii Europene la reuniunile parlamentare comune din 8-9 mai 2006 şi 4-5 decembrie 2006,

–   având în vedere Acordul Interinstituţional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară(11), în special punctul 8, şi Declaraţia nr. 3 privind revizuirea cadrului financiar, anexată acestui acord,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru bugete şi avizul Comisiei pentru afaceri constituţionale, al Comisiei pentru control bugetar, al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi al Comisiei pentru dezvoltare regională (A6-0066/2007),

A.   întrucât prima Comunitate Europeană, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului (CECO), înfiinţată la 23 iulie 1952, a fost finanţată printr-un sistem autentic de resurse proprii, bazat pe o prelevare percepută pe fiecare tonă de oţel produsă, plătibilă direct de societăţile producătoare de cărbune şi oţel către bugetul CECO,

B.   întrucât, conform Tratatului de la Roma din 25 martie 1957, Comunitatea Economică Europeană avea să fie finanţată din contribuţiile naţionale numai pentru o perioadă de tranziţie, urmată de o trecere la un sistem de resurse proprii,

C.   întrucât această trecere s-a produs abia la 21-22 aprilie 1970, când Consiliul European din Luxemburg a hotărât încetarea contribuţiilor naţionale şi introducerea unui nou sistem de finanţare bazat pe două resurse proprii autentice - prelevările agricole şi drepturile vamale - suplimentate de o a treia resursă bazată pe taxa pe valoare adăugată (TVA),

D.   întrucât toate eforturile Parlamentului(12) de a recurge la declaraţiile de TVA existente pentru a stabili baza de evaluare utilizabilă pentru resursa TVA ("metoda declaraţiilor") în locul bazei armonizate, calculată prin aplicarea unei rate ponderate medii la veniturile totale nete ("metoda veniturilor") s-au dovedit a fi inutile, având ca efect faptul că resursa TVA a devenit, dintr-o resursă proprie autentică aflată în legătură directă şi substanţială cu cetăţenii europeni, un pur instrument statistic de calculare a contribuţiei unui stat membru,

E.   întrucât "Acordul de la Fontainebleau", încheiat de şefii de stat şi de guvern la 25-26 iunie 1984, menţiona în mod clar faptul că "politica de cheltuieli este, în ultimă instanţă, modalitatea esenţială de soluţionare a problemei dezechilibrelor bugetare"; întrucât, totuşi, Consiliul European a înfiinţat în acelaşi timp faimoasa "deducere" acordată Regatului Unit, un mecanism de corecţie pentru Regatul Unit care prevede că, începând cu anul 1985, Regatul Unit va primi 66% din diferenţa existentă între cota-parte de participare la plăţile TVA şi cota de cheltuieli alocate pentru anul respectiv; întrucât costul acestei reduceri urma să fie finanţat de toate statele membre, stabilindu-se un plafon pentru contribuţia Germaniei; întrucât aceasta a dus la o deducere a contribuţiilor anuale ale Regatului Unit la bugetul UE egală cu o medie anuală de 5,3 miliarde de euro în perioada 2001-2004,

F.   întrucât, în cadrul aceleiaşi reuniuni la nivel înalt, şefii de stat şi de guvern au hotărât, de asemenea, să acorde aceeaşi facilitate, în principiu şi la momentul corespunzător, "oricărui stat membru care ar suporta o sarcină bugetară considerată excesivă în raport cu prosperitatea sa relativă",

G.   întrucât Consiliul European de la Bruxelles din 11-13 februarie 1988 a stabilit un plafon pentru bugetul Comunităţii de 1,2% din produsul naţional brut pentru plăţi şi de 1,3% pentru angajamente şi a confirmat că statele membre pot reţine 10% din veniturile din resursele proprii tradiţionale pentru a-şi acoperi costurile de colectare,

H.   întrucât plafonul de resurse proprii a fost ridicat, pentru Uniunea Europeană care număra 15 state membre, la 1,24% din venitul naţional brut al UE din creditele de plată şi la 1,31% din creditele de angajament în perioada 1993-1999 şi a rămas neschimbat de atunci, deşi Uniunea s-a extins,

I.   întrucât, în primul rând, Consiliul European din 1988 de la Bruxelles a creat o a patra resursă "suplimentară" bazată pe produsul naţional brut, care urmează să fie utilizată numai dacă şi în momentul în care suma colectată din TVA şi din resursele proprii tradiţionale se dovedeşte a fi insuficientă pentru a acoperi angajamentele financiare ale Comunităţii,

J.   întrucât, de-a lungul timpului, această resursă a devenit resursa principală a bugetului Uniunii Europene, reprezentând aproximativ 70% din veniturile pentru exerciţiul financiar 2007, în timp ce resursele provenind din TVA reprezintă aproximativ 15%, iar cota aferentă resurselor proprii tradiţionale (drepturi vamale şi prelevări agricole combinate) a scăzut la numai 15% din venituri,

K.   întrucât Decizia privind resursele proprii actuale din 29 septembrie 2000 a intrat în vigoare la 1 martie 2002, având următoarele caracteristici principale: un plafon al resurselor proprii de 1,24% din venitul naţional brut al Uniunii (echivalent cu 1,27% din PIB) pentru creditele de plată şi 1,31% din venitul naţional brut (echivalent cu 1,335% din PIB) pentru creditele de angajament, o indemnizaţie pentru statele membre pentru costurile de colectare a resurselor proprii tradiţionale de 25%, o rată de apel maximă a TVA de 0,50%, o bază de calcul a taxei pe valoare adăugată pentru statele membre restricţionată la 50% din produsul naţional brut al acestora (reducerea bazei de calcul a TVA) şi o reducere în favoarea unui stat membru, cu excepţii pentru o serie de alte state membre cu privire la finanţarea acestei deduceri,

L.   întrucât cea mai recentă propunere a Comisiei prezentată în 2006 are ca obiectiv punerea în aplicare a deciziilor Consiliului European de la Bruxelles din 15-16 decembrie 2005 în domeniul resurselor proprii, care vizează în principal stabilirea unor regimuri mai speciale pentru anumite state membre contribuabile nete, spre exemplu rate de apel pentru TVA scăzute sau reduceri la valoarea brută pentru contribuţiile la venitul naţional brut, în afara listei de excepţii deja existente, sporind astfel complexitatea şi incomprehensibilitatea sistemului şi alimentând conceptul limitat al dezechilibrelor bugetare,

M.   întrucât Consiliul European a reînnoit, de asemenea, decizia luată în anul 2000 privind majorarea primei de colectare ce urmează a fi reţinută de statele membre de la 10% la 25% din resursele proprii tradiţionale, în ciuda faptului incontestabil că acest procent nu este corelat cu cheltuielile de colectare efective ale statelor membre, favorizează statele membre ale căror venituri provin în mare parte din drepturile vamale, în detrimentul celorlalte, şi trebuie, prin urmare, considerată ca fiind o altă formă de deducere,

N.   întrucât propunerea Comisiei referitoare la o nouă decizie privind resursele proprii, în ciuda faptului că a fost între timp aprobată de Parlament(13), este încă blocată în Consiliu de către statele membre care au fost iniţial în favoarea acestei decizii, însă se opun în prezent aplicării ei pe teritoriul lor,

O.   întrucât Parlamentul are în vedere revizuirea detaliată a veniturilor şi cheltuielilor UE în 2008/2009, aşa cum este prevăzut de Acordul Interinstituţional din 17 mai 2006, văzând în aceasta o ocazie, ce nu trebuie ratată, de a reveni la un sistem autentic dar echitabil de resurse proprii în spiritul tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene,

P.   întrucât, încă de la începutul anului 2006, au avut loc consultări cu parlamentele naţionale interesate de purtarea unor discuţii pe această temă, pentru a depune toate eforturile în vederea stabilirii unei baze parlamentare comune pentru acest viitor proces de revizuire,

Q.   întrucât, deocamdată, aceste consultări au constat în simple schimburi de opinii personale între parlamentari, datorită faptului că majoritatea partidelor politice naţionale şi a parlamentelor nu au avut încă ocazia de a adopta o poziţie oficială cu privire la emiterea de resurse proprii,

R.   întrucât, cu toate acestea, aceste reuniuni au permis identificarea, între participanţi, a mai multor subiecte de consens şi a unui obiectiv majoritar de găsire a unei modalităţi de colaborare cu privire la viitorul finanţării UE,

S.   întrucât, între timp, preşedintele Adunării Generale portugheze a înaintat o propunere de organizarea unei conferinţe a preşedinţilor comisiilor pentru bugete şi finanţe din cadrul parlamentelor naţionale şi al Parlamentului European, dedicată resurselor proprii şi perspectivelor financiare ale Uniunii, în timpul Preşedinţiei portugheze, în al doilea semestru al anului 2007,

Insuficienţe ale sistemului de finanţare actual

1.   subliniază că folosirea unui sistem în care aproximativ 70% din veniturile Uniunii nu provin din resurse proprii, ci direct de la bugetele naţionale, prin intermediul resurselor provenind din venitul intern brut, iar 15% provin din procentul ratei TVA, care nu poate fi considerată (pe baza modului în care este calculată) ca fiind, din toate punctele de vedere, o resursă proprie UE, se îndepărtează de dispoziţiile şi spiritul Tratatului de la Roma; subliniază că însăşi existenţa UE a contribuit la intensificarea schimburilor comerciale intracomunitare şi la creşterea "bunăstării" în statele membre, motiv pentru care UE este pe deplin îndreptăţită să aplice un sistem de resurse proprii autentice şi nu unul alimentat de contribuţiile naţionale;

2.   subliniază faptul că tocmai această noţiune de "cotizaţie de membru" a dus la punerea accentului pe dezbaterea cu privire la viziunea limitată a contribuabilului net care nu ia în considerare beneficiile aduse de Uniunea Europeană în domeniul păcii, libertăţii, prosperităţii şi securităţii, în ciuda faptului că noţiunea de "solduri bugetare nete" prezintă deficienţe semnificative şi din punct de vedere tehnic şi nu permite decât pure aproximaţii; subliniază faptul că nici partea de venituri ("efectul Rotterdam"), nici partea de cheltuieli ("efectul Luxemburg") a soldurilor nete nu reflectă pe deplin realitatea;

3.   este ferm convins că sistemul actual de resurse proprii bazat pe contribuţiile statelor membre este atât neechitabil faţă de cetăţeni, cât şi nedemocratic, şi nu contribuie la consolidarea angajamentului faţă de integrarea europeană; pe lângă aceasta, un astfel de sistem, în măsura în care impune asupra contribuţiei la Uniunea Europeană percepţia conform căreia aceasta constituie o sarcină suplimentară asupra bugetelor naţionale, nu asigură Uniunii fonduri suficiente pentru realizarea tuturor politicilor, critică sever posibilităţile create pentru ca o ţară să finanţeze oficial numai acele politici care prezintă interes pentru aceasta; se teme că acest fapt ar putea marca începutul distrugerii valorilor care au caracterizat succesul Uniunii de-a lungul ultimilor 50 de ani;

4.   subliniază că sistemul actual, cu cele patru resurse diferite şi diversele mecanisme de deduceri, fie generale în favoarea unuia dintre statele membre, de pildă deducerea acordată Regatului Unit, fie speciale, precum deducerile pentru finanţarea altor deduceri, este prea complex, lipsit de transparenţă şi de neînţeles pentru cetăţenii europeni; subliniază faptul că acest sistem nu contribuie cu nimic la satisfacerea cerinţei de stabilire a unei legături directe între Uniune şi cetăţenii acesteia;

5.   notează faptul că, în cadrul deciziilor privind "resurselor proprii" şi "perspectivele financiare", condiţia de unanimitate face ca orice rezultat al negocierilor din aceste domenii să depindă de bunăvoinţa şi posibilităţile financiare chiar şi ale celor mai reticente state membre, fie acestea bogate sau sărace; nu este surprins de faptul că rezultatele din acest domeniu sunt deseori dezamăgitoare;

6.   atribuie acestui sistem deficitar inadvertenţele Acordului din cadrul Consiliului European privind noua perspectivă financiară 2007–2013 încheiat la reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles, din 14-15 decembrie 2005; consideră că pachetul financiar convenit, cu nenumăratele sale excepţii pe partea de venituri şi compensaţiile acordate anumitor state membre pe partea de cheltuieli, este o dovadă clară a eşecului înregistrat de sistemul actual; consideră că este inacceptabil că toate statele membre au căzut de acord asupra unor proiecte importante ale Comunităţii, precum Galileo sau reţeaua transeuropeană, stabilind obiective ambiţioase, de pildă obiectivele de la Goteborg şi Lisabona sau Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, iar acum nimeni nu vrea să le finanţeze;

7.   deplânge faptul că, în loc să creeze un sistem mai simplu şi mai transparent, Consiliul European de la Bruxelles din 2005 a complicat sistemul actual, transformându-l într-unul obscur, lăsând intactă, în principiu, corecţia Regatului Unit, respectiv deducerea acordată Regatului Unit şi adăugând derogări şi corecţii suplimentare în beneficiul altor state membre;

8.   evidenţiază faptul că, dacă s-ar fi respectat integral Decizia de la Edinburgh din 1992 privind stabilirea unui plafon al resurselor proprii de 1,24% din venitul naţional brut, bugetul Comunităţii ar fi înregistrat o creştere anuală de 0,2% din venitul naţional brut în ultimii 13 ani, echivalent cu o creştere de aproximativ 240 de miliarde de euro; consideră că aceste fonduri, care au fost unanim adoptate de statele membre în conformitate cu o propunere a Preşedinţiei Regatului Unit, sunt fonduri necesare pentru a permite Uniunii Europene să acţioneze conform provocărilor şi competenţelor sale aflate în creştere, în special în ceea ce priveşte rolul său în lume, eforturile de îndeplinire a obiectivelor de la Lisabona (inovaţie, educaţie, cercetare, infrastructură şi ocuparea forţei de muncă), sau, aşa cum s-a stabilit în Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa, dar şi în proiectul de Constituţie, şi pentru o Uniune cu 27 de state membre;

9.   subliniază faptul că, din anul 1995, bugetul european a crescut cu numai 8,2% în termeni reali, iar cota-parte din venitul naţional brut a scăzut, în timp ce bugetele naţionale au crescut în aceeaşi perioadă în medie cu 23%, respectiv aproape s-au triplat;

Prima etapă a reformei: un sistem îmbunătăţit de contribuţii naţionale

10.   recunoaşte faptul că orice reformă a sistemului de resurse proprii va fi un exerciţiu delicat şi dificil, care va fi pusă în aplicare cu ajutorul parlamentelor statelor membre; solicită, prin urmare, o abordare progresivă care ar putea fi introdusă în două etape, dar care ar trebui să facă parte dintr-o decizie unică, datorită faptului că procedura comunitară laborioasă ar face imposibilă adoptarea a două decizii într-o perioadă de timp relativ scurtă. Prima etapă, provizorie şi de tranziţie, ar duce la îmbunătăţirea sistemului actual de contribuţii naţionale, pentru care ar trebui să se aplice următoarele principii politice:

   egalitate între statele membre
   prezentare simplă pentru reprezentanţii aleşi şi cetăţeni
   solidaritate şi demnitate egală între statele membre
   stabilirea unei legături politice între reforma veniturilor şi revizuirea cheltuielilor, aşa cum este inclusă în mod corect în Acordul Interinsituţional;

Egalitate între statele membre

11.   defineşte principiul de "egalitate între statele membre" ca absenţa oricărui privilegiu bugetar pentru oricare dintre statele membre; admite că lunga tradiţie a regimurilor speciale în materie de venituri şi a unui anumit mod de distribuţie a cheltuielilor poate, într-adevăr, justifica aplicarea unei reforme doar în mod progresiv (retragerea treptată a vechiului sistem); refuză, cu toate acestea, să accepte lunga tradiţie de avantaje bugetare drept argument în favoarea păstrării unui sistem a cărui existenţă, o dată ce reformele necesare sunt încheiate, nu se va mai justifica;

Prezentarea simplă

12.   subliniază importanţa prezentării sistemului îmbunătăţit în modul cel mai simplu, astfel încât acesta să fie inteligibil şi transparent pentru cetăţenii europeni; deplânge prezentarea unor decizii care afectează vieţile tuturor cetăţenilor europeni într-un mod complet ininteligibil, cum ar fi concluziile privind finanţarea UE ale Consiliului European 2005 de la Bruxelles ;

Solidaritate şi demnitate egală între statele membre

13.   solicită înfiinţarea unui sistem de protecţie a principiilor de solidaritate şi demnitate egală între statele membre; consideră că aceste principii sunt subminate de sistemul actual de resurse proprii în care unii beneficiază de compensări, în timp ce alţii pot obţine compensări doar prin tratative umilitoare la reuniunile Consiliului European; reaminteşte că, din cele 46 de articole ale concluziilor Consiliului European 2005 de la Bruxelles privind cheltuielile de la noua linie 1b – Strategia de coeziune pentru creştere economică şi ocupare a forţei de muncă, 20 sunt "Dispoziţii suplimentare" prin care se acordă în mod neîngrădit diverse beneficii în favoarea mai multor state membre sau regiuni(14).

Legătura politică dintre reforma veniturilor şi cea a cheltuielilor

14.   este convins că legătura politică dintre reforma veniturilor şi revizuirea cheltuielilor este inevitabilă şi perfect rezonabilă, în special atât timp cât logica finanţării politicilor Comunităţii din bugetele naţionale reprezintă încă un principiu fundamental al Uniunii;

Caracterul provizoriu şi de tranziţie al sistemului

15.   indică faptul că orice sistem actual îmbunătăţit reprezentând prima etapă a abordării sugerate şi articulată în două etape trebuie să fie considerat provizoriu şi de tranziţie, deoarece gravele punctele slabe ale sistemului de contribuţii ale statelor membre fac ca acesta să nu poată beneficia de o susţinere politică;

16.   împărtăşeşte, totuşi, opinia Curţii Europene de Conturi(15), conform căreia este foarte greu să se realizeze o reformă aprofundată a sistemului de resurse proprii ale Comunităţii, dacă discuţiile în acest sens sunt asociate direct cu negocierile privind plafoanele financiare şi sumele care urmează să fie alocate politicilor comunitare, conform perspectivelor financiare multianuale, aşa cum s-a întâmplat, în mod repetat, în discuţiile anterioare din cadrul Consiliului European;

Recomandări în vederea îmbunătăţirii sistemului de contribuţii naţionale
Propunerile comisarului Schreyer

17.   aminteşte că s-au făcut propuneri de îmbunătăţire a sistemului de finanţare actual, cum ar fi cele înaintate de Comisarul Michaele Schreyer în iulie 2004(16), conform cărora:

   fiecare stat membru, indiferent de nivelul său de prosperitate, are dreptul la o reducere, care va fi acordată în momentul în care contribuţia la bugetul UE atinge pragul de 0,35% din venitul naţional brut,
   rambursarea se va face sub forma unei reduceri egale cu 66% din contribuţia netă a statului membru şi
   valoarea maximă rambursabilă disponibilă pentru toate reducerile este limitată la 7,5 miliarde de euro pe an;

18.   admite faptul că anumite aspecte ale propunerilor Schreyer mergeau în direcţia bună, în măsura în care acestea ar fi făcut ca sistemul să fie mai transparent, abolind măcar principiul "deducerii la deducere", sau ar fi limitat compensările şi corecţiile – având avantajul principal de a fi concepute doar ca sistem tradiţional până în 2014;

19.   cu toate acestea, este convins că generalizarea unei reduceri, chiar dacă este prevăzută cu un plafon pentru soldurile bugetare nete, ar fi o greşeală dublă deoarece ar duce la consolidarea caracterului anti-comunitar al sistemului şi ar consolida abordarea limitată a unui "juste retour" cuantificabil; subliniază faptul că singura soluţie posibilă este eliminarea, o dată pentru totdeauna, a sistemului de solduri bugetare nete, în paralel cu o reformă a schemei de cheltuieli; subliniază că ceea ce individualizează sistemul de cheltuieli european este tocmai valoarea sa adăugată, bazată pe principiul solidarităţii financiare;

Problema cheltuielilor structurale şi de coeziune

20.   respinge în mod categoric ideea inclusă în alte propuneri de reformă de excludere a cheltuielilor structurale şi de coeziune din toate calculele, cu scopul de a stabili contribuţiile sau reducerile statelor membre, deoarece un astfel de pas ar putea genera o diferenţiere a cheltuielilor în cheltuieli "nobile" şi "suspecte", punând bazele unei Uniuni Europene "à la carte", în care politicile sunt finanţate în cele din urmă de statele membre care sunt interesate de acestea;

Concluzie

21.   ia notă de propunerea înaintată de Finlanda în aprilie 2004 referitoare la înlocuirea sistemului actual de finanţare al Uniunii Europene, menţinând resursele proprii tradiţionale, printr-un sistem care are la bază venitul naţional brut, considerând cotele din venitul naţional brut ca bază pentru contribuţia statelor membre la resursele proprii ale Uniunii, eliminând resursa provenind din TVA în forma sa actuală, întrucât nu constituie decât o bază matematică pentru calcularea contribuţiilor naţionale, şi scăzând treptat reducerea acordată Regatului Unit, astfel încât aceasta să ajungă la zero în 2013;

22.   subliniază faptul că acest sistem ar avea avantajul de a fi simplu şi transparent şi de a constitui un posibil pas către instituirea unui sistem autentic de resurse proprii al Uniunii, precum şi faptul că toate statele membre care contribuie în prezent la deducerea acordată Regatului Unit ar avea de câştigat de pe urma acestui sistem, la fel cum Regatul Unit ar avea de câştigat din eliminarea resursei provenind din TVA în forma sa actuală; subliniază că aceasta nu aduce atingere includerii pe termen lung a unui TVA modificat în finanţarea UE;

23.   recunoaşte că resursele provenind din venitul naţional brut sunt mai puţin vizibile pentru cetăţeni dar echitabile în corelarea contribuţiilor cu nivelul general de prosperitate al statelor membre şi o expresie a solidarităţii dintre acestea;

24.   este conştient de faptul că un acord privind un nou sistem de finanţare în sensul propunerii finlandeze este acceptabil din punct de vedere politic numai în cadrul unui proces de negociere globală care include şi cheltuielile; invită Comisia să ia în considerare sistemul bazat pe venitul naţional brut descris mai sus în elaborarea viitoarelor propuneri privind veniturile UE, respectând procesul de revizuire prevăzut în Acordul Interinstituţional din 17 mai 2006;

25.   subliniază că legătura dintre venituri şi cheltuieli ar trebui să constituie un aspect al argumentelor în favoarea trecerii la un nou sistem; respinge orice încercare de a re-naţionaliza politica agricolă comună;

26.   recomandă ca prima etapă a reformei să poată începe imediat după ratificarea acordului care trebuie încheiat; menţinând totodată sistemul de contribuţii naţionale ca atare, ar fi mai simplu, mai transparent şi absolut proporţional cu resursele fiecărui stat membru; subliniază, totuşi, natura temporară a unei asemenea etape, datorită faptului că singurul său scop ar fi pregătirea terenului pentru introducerea unui nou sistem autentic de resurse proprii;

A doua etapă a reformei: un nou sistem de resurse proprii

27.   confirmă opiniile exprimate anterior, cu privire la faptul că scopul reformei veniturilor Comunităţii trebuie să fie crearea unei resurse proprii autentice, pentru ca Uniunea Europeană să înlocuiască mecanismele existente; aminteşte faptul că acest obiectiv şi propunerile pentru realizarea sa nu sunt deloc revoluţionare, ci doar încearcă să respecte textul şi spiritul tratatelor de instituire;

28.   consideră că următoarele principii, care au reieşit din contactele cu parlamentele naţionale, sunt fundamentale pentru orice viitor sistem de resurse proprii:

   Respectarea strictă a principiului suveranităţii fiscale a statelor membre
   Neutralitate fiscală
   Lipsa modificărilor cu privire la ritmul de creştere a bugetului UE
   Introducerea treptată a noului sistem
   Stabilirea unei legături politice clare între reforma bugetului de venituri şi reforma bugetului de cheltuieli;

Respectarea strictă a principiului suveranităţii fiscale a statelor membre

29.   consideră că, astfel cum se menţionează în tratate şi în proiectul de Constituţie, suveranitatea fiscală va aparţine în continuare statelor membre, care pot totuşi autoriza Uniunea pe o perioadă limitată de timp, ce poate fi încheiată oricând, să beneficieze direct de o anumită cotă dintr-un impozit, aşa cum este cazul autorităţilor locale sau regionale din majoritatea statelor membre;

Neutralitate fiscală

30.   are convingerea că, toate celelalte aspecte fiind identice, noul sistem nu trebuie să majoreze cheltuielile publice generale şi nici sarcina fiscală pentru cetăţeni; conchide că, în eventualitatea în care un nou sistem ar aloca un venit fiscal, vizibil tuturor cetăţenilor, parţial sau în întregime, direct Uniunii Europene, va fi necesară acordarea unei reduceri echivalente într-o altă zonă; sugerează ca toate curţile naţionale de conturi şi Curtea de Conturi Europeană să fie invitate să verifice şi să garanteze conformitatea cu acest principiu;

31.   consideră că dezvoltarea unui nou sistem de resurse proprii trebuie să ia în considerare eforturile statelor membre de a-şi coordona politicile în domeniul fiscalităţii;

Lipsa modificărilor cu privire la ritmul de creştere a bugetului UE, dar garantarea unor venituri suficiente la bugetul UE pentru a realiza priorităţile politice ale UE

32.   nu consideră că, în prezent, este necesară modificarea plafonului de 1,24% din venitul naţional brut care permite deja o marjă considerabilă de manevră; reaminteşte că niciun buget nu s-a apropiat vreodată de acest plafon, stabilit chiar de statele membre în anul 1992, sub Preşedinţia Regatului Unit, creditele de plată atingând nivelul maxim în 1993, respectiv 1,18% din produsul naţional brut; subliniază faptul că, deşi cadrul financiar preconizează un procent de 1,045% din venitul naţional brut în perioada 2007–2013, primul buget pentru această perioadă a fost adoptat la un nivel relativ scăzut, de 0,99% din venitul naţional brut;

Introducerea treptată a noului sistem

33.   invită la o introducere treptată a noului sistem începând cu 2014; este în favoarea acordării unei perioade de tranziţie pentru a garanta o retragere treptată a vechiului sistem de finanţare împreună cu toate regimurile sale speciale tradiţionale;

Stabilirea unei legături politice clare între reforma bugetului de venituri şi reforma bugetului de cheltuieli

34.   subliniază faptul că reforma structurii bugetului de venituri şi reforma structurii bugetului de cheltuieli al UE trebuie să se desfăşoare în paralel, aşa cum a fost prevăzut în Declaraţia nr.3 anexată noului Acord Interinstituţional din 17 mai 2006;

35.   observă că un sistem de resurse proprii care să asigure dezvoltarea veniturilor bugetare ale UE, ca urmare a creşterii prosperităţii economice în statele membre, va îmbunătăţi climatul politic al procesului de decizie în domeniul bugetar, permiţând factorilor de decizie să se concentreze asupra priorităţilor cheie, cu valoare adăugată a UE, în locul negocierilor privind nivelurile de cheltuieli;

36.   salută iniţiativa lansată în cadrul reuniunilor comune dintre Parlamentul European şi parlamentele statelor membre de a constitui un grup de lucru special privind resursele proprii; consideră că dialogul cu parlamentele statelor membre este esenţial dacă se înregistrează progrese în ceea ce priveşte reforma resurselor proprii;

Opţiuni posibile pentru viitor

37.   reiterează faptul că, în cadrul contactelor cu parlamentele naţionale ale statelor membre, s-a creat un consens general cu privire la faptul că nu a sosit încă momentul, în contextul unei viziuni pe termen scurt, pentru impunerea unui nou impozit european; subliniază, totuşi, că aceasta nu exclude posibilitatea ca, dacă şi atunci când statele membre decid să perceapă noi taxe, ele să poată, în acelaşi timp, sau ulterior, să decidă autorizarea Uniunii de a beneficia direct de aceste noi impozite;

38.   subliniază, cu toate acestea, că va fi esenţial ca, în a doua etapă, să se analizeze crearea unui nou sistem de resurse proprii bazat pe un impozit deja perceput în statele membre, astfel încât acest impozit să fie, parţial sau în întregime, virat direct către bugetul UE, ca o resursă proprie reală, stabilind astfel o legătură directă între Uniune şi contribuabilii europeni; atrage atenţia asupra faptului că aceasta ar contribui şi la armonizarea legislaţiilor naţionale în domeniul fiscalităţii; subliniază faptul că acest tip de soluţie ar marca doar o revenire la principiul prevăzut de Tratatul de la Roma, prin care cheltuielile europene trebuie să fie finanţate din resurse europene proprii;

39.   reaminteşte că impozitele prevăzute total sau parţial, care au fost luate în considerare în acest scop în cadrul schimburilor cu parlamentele naţionale sau în rapoartele Comisiei privind reforma sistemului de resurse proprii, includ următoarele:

   TVA
   accizele la combustibilul destinat transportului şi alte impozite în domeniul energetic
   accizele la tutun şi alcool
   impozitele pe profit;

40.   constată că o serie de alte posibilităţi au fost, de asemenea, explorate în cursul dezbaterilor din cadrul Parlamentului European, printre care:

   taxe pe tranzacţii privind valori mobiliare
   taxe pe serviciile de transport sau de telecomunicaţii
   impozitul pe venit
   impozitul pe plăţile de dobândă
   profitul BCE (seigniorage);
   taxă ecologică
   taxe pe tranzacţii valutare
   impozitul pe economii
   taxa pe tranzacţiile financiare;

41.  Consideră că oportunitatea unui nou sistem de resurse proprii ar trebui să fie analizată în conformitate cu următoarele criterii:

   Suficienţă: Vor fi veniturile suficiente pentru a acoperi cheltuielile UE pe termen lung?
   Stabilitate: Va genera acest sistem venituri stabile pentru bugetul UE?
   Vizibilitate şi simplitate: Va fi acest sistem vizibil pentru cetăţenii UE şi pe înţelesul lor?
   Costuri operaţionale scăzute: Va fi acest sistem uşor de administrat şi va implica costuri reduse?
   Alocarea eficientă a resurselor: Va duce acest sistem la o alocare eficientă a resurselor în cadrul UE?
   Echitate verticală: Va implica acest sistem o redistribuire a veniturilor?
   Echitate orizontală: Va avea acest sistem un impact egal asupra contribuabililor corespunzători la nivelul întregii Uniuni Europene?
   Contribuţii corecte: Va creşte această resursă veniturile provenind din partea statelor membre proporţional cu puterea lor economică?

42.   doreşte să realizeze, în strânsă colaborare cu parlamentele naţionale, o analiză a acestor opţiuni, înainte de adopta o poziţie finală; atribuie un grad înalt de prioritate stabilirii unei baze comune de discuţie cu privire la viitoarea revizuire a veniturilor UE, dacă este posibil sub Preşedinţia portugheză; va depune toate eforturile pentru a ajunge la o poziţie cu privire la viitorul resurselor proprii ale Uniunii, care să poată fi sprijinită de majoritatea parlamentelor statelor membre;

43.   consideră această rezoluţie o primă, dar solidă, bază pe care să fie depuse viitoarele eforturi de găsire a unui nou sistem de finanţare a Uniunii Europene, mai echitabil şi mai transparent; intenţionează să dezbată şi să adopte poziţia sa finală cu privire la un nou sistem de resurse proprii al Uniunii Europene în timp util, astfel încât aceasta să poată fi luată în considerare în cadrul lucrărilor pe tema revizuirii detaliate a sistemului de venituri şi cheltuieli al UE, astfel cum a fost convenit în cadrul Acordului Interinstitutţional din 17 mai 2006;

o
o   o

44.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie şi anexa sa Consiliului, Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

ANEXA

Excepţii introduse de Consiliul European din decembrie 2005 cu privire la cheltuielile şi veniturile din buget, şi anume:

Alocate pentru proiecte:

· 865 MEUR pentru centrala nucleară Ignalina (LIT) şi 375 MEUR pentru centrala nucleară Bohunice (SLK)

· 200 MEUR pentru procesul de pace din Irlanda de Nord (UK)

Alocate pentru regiuni:

· 879 MEUR pentru cinci regiuni din Polonia în cadrul Obiectivului 2 (107 EUR pe cetăţean)

· 140 MEUR pentru o regiune din Ungaria (Közép-Magyarország)

· 200 MEUR pentru Praga

· eliminarea treptată a sprijinului pentru o regiune finlandeză şi Madeira, care beneficiau iniţial de introducerea treptată a sprijinului

· 100 MEUR pentru Insulele Canare

· 150 MEUR pentru regiunile de frontieră din Austria

· 75 MEUR pentru Bavaria

· 50 MEUR pentru Ceuta şi Melilla (ES)

· 225 MEUR pentru landurile estice ale Germaniei

· 136 MEUR pentru regiunile ultraperiferice (35 EUR pe cetăţean)

· 150 MEUR pentru regiunile suedeze în cadrul Obiectivului "Competitivitate şi ocuparea forţei de muncă"

Fonduri speciale pentru statele membre

· rata de absorbţie a Poloniei a crescut cu 4%

· introducerea treptată a sprijinului pentru Cipru, în ciuda faptului că nu a fost niciodată o regiune inclusă în Obiectivul 1

· 2 000 MEUR pentru Spania, repartizate liber între obiectivele Fondului Structural

· 1 400 MEUR pentru Italia (repartizare prestabilită)

· 100 MEUR pentru Franţa (Obiectivul "Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă"

· 47 MEUR pentru Estonia (35 EUR pe cetăţean)

· 81 MEUR pentru Lituania (35 EUR pe cetăţean)

· plăţi suplimentare de dezvoltare rurală:

o 1 350 MEUR pentru Austria

o 20 MEUR pentru Luxemburg

o 460 MEUR pentru Finlanda

o 100 MEUR pentru Franţa

o 500 MEUR pentru Irlanda

o 820 MEUR pentru Suedia

o 500 MEUR pentru Italia

o 320 MEUR pentru Portugalia

Condiţii speciale

· sprijin majorat cu 50% pentru fostele frontiere externe pentru ROM şi BLG, comparativ cu sprijinul uzual pentru regiunile frontaliere

· se poate ţine cont de cofinanţările private pentru proiectele sprijinite din fondurile structurale (PIB pe cap de locuitor <85% din media UE) şi landurile estice ale Germaniei

· în noile state membre (<85%), TVA poate fi considerată drept cost eligibil pentru proiectele sprijinite din fondurile structurale

Condiţii speciale în temeiurile juridice

· derogare de la regula "n+2" pentru noile state membre în 2007-2010

· proiectele de construcţii sunt eligibile pentru sprijin în noile state membre (UE10 + ROM + BLG)

· 20% din fondurile pentru primul pilon (agricultură) pot fi folosite, în fiecare ţară, pentru dezvoltarea rurală, fără a ţine seama de regulile generale, cum ar fi cele privind cofinanţarea

· fonduri speciale pentru dezvoltarea rurală în Portugalia (320 MEUR), fără cofinanţare

Condiţii speciale pentru finanţarea bugetului

· rata de apel pentru contribuţia TVA la resursele proprii se reduce cu 25% pentru Austria

· rata de apel pentru contribuţia TVA la resursele proprii se reduce cu 50% pentru Germania

· rata de apel pentru contribuţia TVA la resursele proprii se reduce cu 66% pentru Suedia şi Ţările de Jos

· Ţările de Jos primesc 4 230 MEUR ("resurse proprii" VNB)

· Suedia primeşte 1 050 MEUR ("resurse proprii" VNB)

· rabatul britanic este menţinut, dar este redus cu anumite plăţi progresive pentru noile state membre.

(1) JO C 324, 24.12.1990, p. 243.
(2) JO C 128, 9.5.1994, p. 363.
(3) JO L 293, 12.11.1994, p. 9.
(4) JO C 175, 21.6.1999, p. 238.
(5) JO C 189, 7.7.2000, p. 72.
(6) JO L 253, 7.10.2000, p. 42.
(7) JO C 124 E, 25.5.2006, p. 373.
(8) Studiu realizat de Grupul de studiu pentru politici europene (SEP), pentru care a se vedea, de asemenea, anexa: Comentarii privind adecvarea veniturilor fiscale provenite dintr-o eventuală resursă proprie fiscală a UE, 30 august 2005.
(9) Texte adoptate, P6_TA(2006)0292.
(10) Studiu efectuat de Deloitte şi Touche: Raport Etapa a II-a – proiect preliminar, 12.1.2007
(11) JO C 139, 14.6.2006, p. 1.
(12) Ilustrate, de pildă, de Raportul Cornelissen: Parlamentul European 1985: "Poate, oare, Parlamentul tolera faptul că veniturile din TVA sunt, din ce în ce mai mult, reduse la o contribuţie financiară naţională, ca urmare a renunţării necesare la principiul ratei uniforme de TVA şi poate el accepta faptul că stabilirea bazei uniforme de TVA este redusă, în ultimă instanţă, la un calcul statistic? ... Sau trebuie depuse toate eforturile în legătură cu calcularea bazei TVA pentru a da un nou impuls sistemului de resurse proprii al Comunităţii şi autonomiei financiare a acesteia, care depinde de sistemul respectiv?"
(13) Texte adoptate din 4.7.2006, P6_TA(2006)0292.
(14) A se vedea Anexa la această rezoluţie.
(15) A se vedea aliniatul (18) din avizul nr. 2/2006 (JO C 203, 25.8.2006, p. 50).
(16) "Raportul Schreyer": COM(2004)0505 şi COM(2004)0501 din 14 iulie 2004.


Orientări bugetare pentru 2008
PDF 390kWORD 101k
Rezoluţia Parlamentului European din 29 martie 2007 privind orientările pentru procedura bugetară 2008 - Secţiunile II, IV, V, VI, VII, VIII şi IX - şi proiectul preliminar de estimare a bugetului Parlamentului European (Secţiunea I) pentru procedura bugetară 2008 (2007/2013(BUD))
P6_TA(2007)0099A6-0069/2007

Parlamentul European,

–   având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 272,

–   având în vedere Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii ale Comunităţilor Europene(1),

–   având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene(2),

–   având în vedere Acordul Interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară(3),

–   având în vedere al cincilea raport al secretarilor generali ai instituţiilor din mai 2006, privind evoluţia liniei 5 din perspectivele financiare,

–   având în vedere raportul anual al Curţii de Conturi pentru exerciţiul financiar 2005 privind execuţia bugetului, precum şi răspunsurile instituţiilor(4),

–   având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A6-0069/2007),

A.   întrucât bugetul 2007 pentru linia 5 a fost stabilit la 7 115 000 000 EUR, iar bugetul Parlamentului European se ridică la 1 397 460 174 EUR, reprezentând 19,65% din linia 5,

B.   întrucât bugetul 2008 reprezintă primul an în care nu este prevăzută nici o provocare majoră, cum ar fi o extindere sau introducerea de noi limbi oficiale sau orice alt eveniment cu consecinţe administrative majore,

C.   întrucât instituţiile trebuie să consolideze ultimele două extinderi,

D.   întrucât în această etapă a procedurii anuale, Parlamentul European aşteaptă estimările celorlalte instituţii, precum şi propunerile Biroului său pentru bugetul 2008,

Cadru general

1.   observă că plafonul pentru linia 5 în 2008 este de 7 457 000 000 EUR, reprezentând o creştere de 4,8% faţă de 2007;

2.   observă că, în special ca urmare a extinderii, bugetul instituţiilor a crescut cu aproape 18% în ultimii patru ani; consideră că pentru exerciţiul 2008, toate instituţiile au ajuns la un stadiu de operabilitate completă şi primesc resurse care le vor permite să îşi îndeplinească funcţiile administrative; invită instituţiile să adopte o abordare bugetară prudentă la elaborarea estimărilor lor pentru 2008;

3.   consideră că Parlamentul European este răspunzător faţă de cetăţeni şi că utilizarea eficientă a banilor contribuabililor poate contribui la creşterea încrederii acestora în instituţiile UE; este de părere că bugetul instituţiilor pentru 2008 ar trebui, în principiu, să rămână la un nivel apropiat de cel al bugetului aferent exerciţiului anterior deoarece nu sunt prevăzute evenimente majore (extinderi sau noi limbi) care să justifice o majorare; consideră că orice nouă iniţiativă ar trebui să fie finanţată, într-o primă etapă, în limita bugetului curent, cu excepţia cazurilor în care există justificări specifice pentru o decizie contrară;

4.   recunoaşte că cooperarea interinstituţională poate fi benefică din punctul de vedere al economiilor de scară şi al eficienţei, dar aceasta poate, de asemenea, să submineze independenţa sau identitatea instituţiei; consideră că ar trebui să se caute echilibrul corect între toate instituţiile pentru elementele menţionate mai sus; invită secretarii generali să prezinte rapoarte cu privire la colaborarea lor reciprocă; doreşte să primească, până la 1 iulie 2007, informaţii privind calitatea, eficienţa şi aspectele financiare, precum şi posibilele avantaje şi dezavantaje ale cooperării interinstituţionale dintre instituţii, inclusiv privind calitatea şi eficienţa serviciilor furnizate de oficiile şi organele instituite în cadrul acestei cooperări;

5.   reaminteşte că, în rezoluţiile sale din anii anteriori, a solicitat elaborarea unor rapoarte periodice privind progresele realizate la recrutarea personalului din UE-10 şi UE-2 şi privind statutul personalului recrutat; prin urmare, solicită instituţiilor să continue acest proces de evaluare, conform prevederilor din declaraţia comună privind recrutările conexe extinderilor din 2004 şi 2007, adoptată împreună cu Rezoluţia sa din 14 decembrie 2006 privind proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2007, furnizând informaţii la nivelul global, precum şi la nivel de instituţii(5);

Parlamentul European
Priorităţi politice
Asigurarea unor servicii eficiente pentru deputaţi pentru a permite o mai bună legiferare

6.   consideră că, în calitate sa de co-legislator, ar trebui să asigure condiţii optime de muncă deputaţilor pentru a facilita îndeplinirea misiunii lor şi pentru a creşte calitatea legislaţiei UE; consideră că asistenţa oferită deputaţilor poate fi îmbunătăţită prin furnizarea de informaţii specializate sau tehnice în termene scurte; insistă asupra faptului că deputaţii ar trebui să fie mai bine informaţi şi mai conştienţi de toate resursele şi materialele care le sunt puse la dispoziţie prin intermediul diverselor servicii ale Parlamentului (studii, documente tehnice şi documente de bază);

7.   doreşte să se asigure că toţi deputaţii, inclusiv cei noi, beneficiază de cele mai bune servicii lingvistice, în special la reuniunile oficiale ale organelor Parlamentului; este dispus să analizeze propuneri rezonabile privind furnizarea unor servicii personalizate deputaţilor în cadrul sarcinilor lor, în condiţii transparente şi clar definite, şi va examina eficienţa propunerilor în cauză;

8.   doreşte să exploreze posibilitatea de a pune la dispoziţia tuturor deputaţilor săli de reuniune pentru discuţii cu experţi în grupuri relativ mici (8-20 de persoane), în special în noile clădiri D4 şi D5; consideră că, pentru a ţine seama de nevoile imprevizibile generate de lucrările Parlamentului, sălile de reuniune ar trebui să poată fi rezervate cu un preaviz suficient de scurt şi cu un minim de proceduri birocratice; aşteaptă un raport, până la 1 iulie 2007, cu privire la facilităţile de acest tip existente şi posibilităţile de a le extinde;

9.   constată că pentru asigurarea celor mai bune servicii de asistenţă deputaţilor pentru îndeplinirea sarcinilor lor este nevoie ca structurile de lucru şi administrative să fie dezvoltate în continuare, iar serviciile existente să fie consolidate; solicită administraţiei să examineze posibilităţile de extindere a facilităţilor oferite deputaţilor de către bibliotecă, prin asigurarea de asistenţă pentru documentare şi printr-un amplu depozit unic de documente şi informaţii care să reunească toate textele şi cunoştinţele disponibile (sistem de gestiune a cunoştinţelor); aşteaptă, până la 1 iulie 2007, propuneri în acest sens, care să includă estimări ale costurilor şi care să prevadă, de asemenea, posibilitatea de publica răspunsurile la astfel de cereri de informaţii pe site-ul intranet al Parlamentului;

10.   deplânge dispersia geografică a administraţiei sale între cele trei locuri de desfăşurare a activităţii şi costurile suplimentare generate de această situaţie în ceea ce priveşte cheltuielile de funcţionare, în special la deplasarea de la un loc la altul; consideră că administraţia ar trebui să pună la dispoziţia deputaţilor diverse facilităţi pe care le oferă noile tehnologii pentru a limita impactul negativ al situaţiei geografice a Parlamentului European, cum ar fi sincronizarea computerelor cu telefoanele mobile sau utilizarea unor săli de video-conferinţă;

11.   observă că, în ciuda bugetului substanţial alocat tehnologiei informaţiei, persistă anumite probleme cum ar fi încetineala reţelei de la Strasbourg sau timpul necesar pentru punerea în funcţiune a oricăror noi proiecte IT; prin urmare, îl invită pe Secretarul General să includă în raportul privind proiectul preliminar de estimare în anexa IV o secţiune specifică dedicată proiectelor IT lansate în ultimii cinci ani, cu observaţii privind costurile prevăzute, data începerii, data prevăzută pentru livrare, data reală a livrării şi costurile finale;

12.   solicită Secretarului General să facă propuneri privind structura şi capacitatea secretariatelor comisiilor, pentru a îmbunătăţi monitorizarea legislaţiei şi a procedurii bugetare; aşteaptă din partea administraţiei propuneri relevante, până la 1 iulie 2007;

Creşterea eficacităţii instrumentelor de comunicare ale PE şi ale grupurilor sale politice

13.   este de părere că Parlamentul European comunică printr-un mozaic de canale complementare diferite, care au un obiectiv comun - informarea eficientă a cetăţenilor europeni cu privire la activitatea sa şi contribuţia sa la construcţia europeană;

14.   consideră că comunicarea Parlamentului European are două componente: prima, comunicarea instituţională condusă de administraţie, implică informaţii "factuale", iar a doua cuprinde informaţii mai mult politice, care reflectă diversele opinii, poziţii şi activităţi ale grupurilor politice şi ale deputaţilor;

15.   consideră că politica de comunicare şi informare poate fi îmbunătăţită mai coerent în cadrul unui concept global privind comunicarea cu cetăţenii UE, în care este identificată valoarea adăugată a fiecărui instrument, conform punctului 21 din Rezoluţia din 26 octombrie 2006 privind proiectul de buget general pentru 2007 (Secţiunile I, II, III, IV, V, VI, VII şi VIII)(6);

16.   doreşte să îmbunătăţească instrumentele utilizate pentru sensibilizarea cetăţenilor europeni cu privire la rolul Parlamentului European în procesul legislativ şi decizional, la activităţile sale în domeniul politicii europene, precum şi la activităţile deputaţilor şi ale grupurilor politice din Parlamentul European şi să soluţioneze deficienţele care afectează imaginea Uniunii Europene, în special în vederea alegerilor din 2009; consideră că această nevoie nu este satisfăcută în mod adecvat de canalele de comunicare existente;

17.   consideră, în special, că o mai mare implicare a mass-mediei locale şi regionale ar aduce avantaje semnificative proiectului european; prin urmare, invită administraţia să prezinte un plan de acţiune pentru comunicare orientat spre media locală şi regională şi să exploreze noi instrumente, în special pentru pregătirea viitoarelor alegeri europene, care să permită deputaţilor să comunice cu media locală; reaminteşte că în exerciţiul anterior precedentului an electoral european a fost alocat un buget special pentru o campanie de sensibilizare a publicului;

18.   subliniază faptul că instrumentele de comunicare existente şi în curs de dezvoltare trebuie să fie modelate cât mai eficient posibil, pentru a îmbunătăţi vizibilitatea publică a instituţiei noastre în rândul cetăţenilor UE; consideră că atât administraţia, cât şi grupurile politice ar trebui să fie implicate în modelarea şi evaluarea acestor instrumente;

19.   solicită ca până la 1 iulie 2007 să se facă un inventar al acţiunilor de comunicare pregătite de birourile externe şi împreună cu Comisia în cadrul Caselor Europei, precum şi o evaluare a eficacităţii şi impactului lor;

20.   reaminteşte că în iulie 2006 a fost lansată o nouă politică pentru grupurile de vizitatori ai deputaţilor, reprezentând o îmbunătăţire comparativ cu situaţia anterioară; este de părere că sunt posibile şi alte îmbunătăţiri, în special în ceea ce priveşte flexibilitatea, şi că, după finalizarea noului Centru pentru vizitatori, numărul minim obligatoriu de vizitatori şi rambursările vor putea fi reanalizate, ţinând cont de particularităţile vizitatorilor pentru a se acoperi costurile reale; prin urmare, doreşte să primească, până la 1 iulie 2007, o nouă propunere care să ţină cont de preocupările deputaţilor şi să fie pusă în aplicare cât mai curând posibil;

21.   recunoaşte progresele realizate în ceea ce priveşte programul de vizitatori în ultimii ani; subliniază, cu toate acestea, că s-ar putea realiza progrese suplimentare în zonele în care vizitatorii sunt expuşi la viaţa reală a Parlamentului şi aşteaptă răspunsuri la întrebările precise privind posibilitatea de a vizita Hemiciclul şi disponibilitatea mai multor săli de reuniune(7); aşteaptă din partea administraţiei propuneri relevante, până la 1 iulie 2007;

O mai bună alocare a bugetului

22.   reaminteşte că bugetul pentru ultimele două exerciţii a fost elaborat pe baza nevoilor justificate pentru buna funcţionare a instituţiei; subliniază faptul că bugetul Parlamentului European ar trebui stabilit la un nivel care să permită instituţiei să lucreze cât mai eficient cu un nivel rezonabil de resurse financiare; consideră că nivelul bugetului 2008, inclusiv creşterile aferente ajustărilor la preţurile curente, ar trebui să aibă ca obiectiv menţinerea la nivelul bugetului 2007 şi, în nici un caz, nu ar trebui să depăşească 20% din linia 5, care ar trebui să reprezinte limita superioară a bugetului; invită, prin urmare, Biroul să ţină seama de responsabilitatea Parlamentului European faţă de cetăţenii UE în momentul în care stabileşte nivelul estimării bugetului Parlamentului;

23.   constată că 2008 va fi ultimul exerciţiu complet înainte de alegerile parlamentare europene şi punerea în aplicarea a Statutului deputaţilor în 2009; consideră că au fost luate măsurile necesare pentru gestionarea ultimei extinderi; în afară de adaptarea nevoilor bugetare pentru a ţine seama de noile state membre, nu sunt prevăzute evenimente majore cu consecinţe financiare;

24.   ia act de faptul că una dintre priorităţile Biroului este îmbunătăţirea vizibilităţii Parlamentului ca actor în domeniul politicii externe subliniind totodată importanţa stimulării dialogului dintre culturi şi a promovării democraţiei; subliniază faptul că Parlamentul European a creat o serie de delegaţii şi adunări cu parlamentele naţionale din ţări terţe care nu sunt identificate clar în bugetul Parlamentului European; invită, prin urmare, administraţia să prezinte, până la 1 iulie 2007, un raport privind entităţile existente şi cele în curs de creare în acest capitol de cheltuieli, inclusiv o evaluare financiară a nevoilor pentru exerciţiile următoare;

25.   regretă fluxul redus de informaţii disponibile cu privire la anumite aspecte care ţin de competenţe comune cu alte organe de decizie ale Parlamentului European, în special cu privire la deciziile care au un impact financiar asupra bugetului Parlamentului European; consideră că toate părţile implicate ar trebui să depună eforturi pentru a amplifica schimbul de informaţii într-o etapă timpurie a procesului decizional;

26.   constată că estimările bugetare ex ante privind costurile globale pentru realizarea unor proiecte nu sunt întotdeauna fiabile; regretă această abordare şi consideră că, pentru proiectele importante, în cazul în care costurile prevăzute iniţial se modifică semnificativ, variaţiile ar trebui justificate, iar proiectele ar trebui să fie prezentate din nou organelor competente spre reevaluare şi aprobare;

27.   constată că mai multe linii bugetare sunt în mod constant subfinanţate sau, dimpotrivă, suprafinanţate; reaminteşte că, pe tot parcursul exerciţiului, cererile de transfer ar trebui să se limiteze la cazuri excepţionale şi la situaţii care nu ar fi putut fi prevăzute; solicită administraţiei să estimeze cu mai multă acurateţe creditele necesare pentru fiecare linie bugetară şi să facă previziuni mai realiste;

Alte aspecte
Imobile

28.   ia act de economiile realizate datorită plăţilor anticipate efectuate în cursul ultimelor 10 exerciţii pentru imobile; subliniază faptul că Parlamentul European deţine acum în proprietate cele mai multe dintre clădirile sale din cele trei locuri de desfăşurare a activităţii şi va începe să se concentreze asupra investiţiilor în birourile externe; intenţionează să reexamineze principiul utilizării birourilor externe în comun cu Comisia pe baza raportului care urmează a fi prezentat în martie 2007 conform solicitării exprimate la punctul 47 din Rezoluţia mai sus-menţionată din 26 octombrie 2006; solicită, în acest scop, să se elaboreze un raport comun al Comisiei şi al Parlamentului European privind modalităţile de utilizare în comun a birourilor în ceea ce priveşte personalul, logistica, costurile de funcţionare şi diversele calendare pentru co-finanţarea achiziţionării birourilor comune; observă că acest lucru a fost posibil, până în prezent, datorită disponibilităţii creditelor în bugetul Parlamentului;

29.   încurajează eforturile depuse de administraţie pentru îmbunătăţirea sistemului de securitate în Casele Europei; îndeamnă administraţia şi Comisia să îşi asume împreună, proporţional, costurile aferente;

Personal

30.   este de părere că, după recenta lărgire a organigramei (21% într-o perioadă de patru ani), determinată în special de cele două extinderi şi de creşterea numărului de limbi oficiale, instituţia ar trebui să dispună de resursele umane care îi sunt necesare pentru funcţionare şi ar trebui să aloce timpul necesar pentru integrarea lor eficientă; va analiza, prin urmare, orice cerere de noi posturi după prezentarea de către administraţie a unui raport privind strategia sa pe termen scurt şi mediu în ceea ce priveşte posibilităţile de redistribuire, care să includă programe de pregătire profesională şi dezvoltare conexe redistribuirii; va examina cererile pe baza acestor informaţii detaliate;

31.   încurajează soluţionarea deficienţelor care stau în calea disponibilităţii şi bunei calităţi a serviciilor de interpretare, cu menţinerea unui echilibru corect între calitate şi costuri, asigurând un nivel ridicat de rentabilitate;

32.   consideră că politica de redistribuire începută în 2006 ar trebui să fi aplicată în continuare, pentru a consolida ultimele două extinderi şi a creşte eficienţa administraţiei, cu respectarea priorităţilor politice; invită Secretarul General să prezinte detaliat strategia pe care o are pentru estimarea bugetului 2008;

33.   acordă o atenţie deosebită costurilor aferente dispersiei geografice şi va examina posibilitatea unei mai bune raţionalizări a acestora; se va concentra, în special, asupra numărului de misiuni întreprinse de personal în cele trei locuri de desfăşurare a activităţii; subliniază faptul că, în 2005, costurile acestor misiuni s-a ridicat la 12 799 988 EUR şi 71 369 de zile, exclusiv costurile misiunilor întreprinse de personalul grupurilor politice; consideră că s-ar putea face eforturi în acest domeniu pentru creşterea eficienţei; invită Secretarul General să prezinte, până la 1 iulie 2007, un raport privind misiunile personalului, defalcate pe direcţii generale, în cele trei locuri de desfăşurare a activităţii şi costurile aferente;

34.   îşi exprimă îngrijorarea cu privire la incertitudinile cu care se confruntă sistemul de şcoli europene; reaminteşte faptul că personalul are dreptul să beneficieze de un sistem şcolar funcţional şi atractiv şi, prin urmare, se angajează să asigure menţinerea unui astfel de sistem;

35.   ia act de decizia adoptată în plen de a acorda sprijin deplin pentru adoptarea unui statut veritabil şi semnificativ al asistenţilor deputaţilor; doreşte adoptarea unei decizii finale de către Consiliu în această privinţă, până la începutul lunii septembrie 2007, pentru a permite alocarea fondurilor necesare pentru realizarea acestuia; invită Biroul să insiste pe lângă Consiliu pentru elaborarea Statutului asistenţilor deputaţilor; este convins că acest statut va contribui la îmbunătăţirea calităţii activităţilor desfăşurate de deputaţi;

Securitate

36.   admite impactul financiar al necesităţii de a asigura condiţiile de securitate cele mai bune posibil pentru deputaţi şi personal, în cele trei locuri de desfăşurare a activităţii; încurajează administraţia să pună în aplicare cât mai curând posibil noul sistem de legitimaţii care va uşura munca de zi cu zi a deputaţilor, în special utilizarea semnăturilor electronice, oferindu-le un mediu mai sigur; subliniază faptul că dispoziţiile privind protecţia datelor trebuie respectate în orice situaţie;

37.   consideră că instituţiile europene ar trebui să constituie un exemplu în ceea ce priveşte aplicarea unor politici nedăunătoare mediului şi creşterea eficienţei energetice; reaminteşte faptul că Parlamentul European s-a angajat să aplice Regulamentul EMAS şi să răspundă la cererea Biroului (raportul 2006 privind bugetul altor instituţii ) de a studia modurile în care s-ar putea reduce creşterea costurilor energetice, inclusiv opţiunea de a reduce condiţionarea aerului în cursul verii; îndeamnă la o utilizare mai eficientă a hârtiei şi la reducerea distribuirii de materiale tipărite, punând la dispoziţie varianta tipărită pentru multe dintre documentele Parlamentului doar la cerere; se aşteaptă să primească din partea administraţiei, până la 1 iulie 2007, un raport privind acţiunile deja prevăzute şi propunerile din domeniile indicate, însoţit de necesarul de personal şi estimări privind costurile financiare;

Alte instituţii

38.   invită instituţiile să prezinte un buget care să reflecte nevoile lor reale; consideră că, după două extinderi majore şi introducerea a 12 limbi oficiale, 2008 ar trebui să fie exerciţiul mobilizării resurselor disponibile (umane, tehnologice şi logistice) în cel mai eficient mod posibil; reaminteşte că cererile de transfer şi adaptarea schemei de personal în cursul exerciţiului financiar nu constituie cel mai bun mod de a gestiona bugetul şi ar trebui să intervină doar în mod excepţional; doreşte ca instituţiile să acorde atenţie acestor elemente la prezentarea estimărilor lor bugetare;

39.   încurajează instituţiile să îşi consolideze cooperarea interinstituţională chiar şi în domenii în care, la prima vedere, nu văd un potenţial de raţionalizare şi de creştere a eficienţei, având în vedere că bugetul instituţiilor nu va creşte în viitor în acelaşi ritm ca în trecut;

40.   constată că instituţiile şi-au majorat semnificativ cheltuielile imobiliare în cursul ultimelor exerciţii şi le vor majora în continuare în următoarele patru exerciţii; consideră că este momentul ca extinderea patrimoniului lor imobiliar să fie suspendată; prin urmare, invită instituţiile să examineze atent toate celelalte posibilităţi înainte de a prevedea orice nouă extindere a clădirilor; în plus, solicită instituţiilor să accepte, în contextul cooperării interinstituţionale, să partajeze sumele rămase disponibile în bugetele lor la sfârşitul exerciţiului pentru a-şi acoperi cât mai curând posibil cheltuielile imobiliare;

41.   reaminteşte că o prezentare armonizată a estimărilor instituţiilor ar face mai uşor de înţeles diversele bugete şi ar creşte transparenţa pentru cetăţenii UE;

42.   ar aprecia includerea în estimări a unui capitol în care instituţiile să îşi prezinte particularităţile şi îmbunătăţirile realizate în cursul exerciţiului; acest lucru ar permite autorităţii bugetară să evalueze şi să înţeleagă mai bine nevoile specifice ale fiecărei instituţii;

43.   solicită instituţiilor să monitorizeze atent nivelul de recrutare a personalului aferent ultimelor două extinderi şi să informeze autoritatea bugetară cu privire la aceasta, cel puţin de două ori pe an;

Consiliul

44.   ia act de creşterea limitată a bugetului Consiliului în 2007; va urmări cu atenţie evoluţia sa ulterioară şi modificările aduse nomenclaturii sale, în special în cadrul Titlului 3; recunoaşte faptul că Consiliul furnizează informaţii relevante privind aspectele despre care Parlamentul este interesat;

Curtea de Justiţie

45.   este de părere că, după instituirea Tribunalului Funcţiei Publice şi cele două extinderi majore, Curtea ar trebui să-şi raţionalizeze metodele de lucru şi să păstreze bugetul la un nivel stabil;

Curtea de Conturi

46.   ia act de elaborarea unor programe de formare profesională adecvate pentru auditori debutanţi şi de modernizare a sectorului informatic iniţiată anul trecut şi doreşte să îi fie furnizate mai multe informaţii cu privire la rezultatele obţinute până în prezent în cadrul acestor iniţiative;

Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor

47.   doreşte să primească, înainte de prezentarea estimărilor bugetare, un semnal clar cu privire la colaborarea viitoare dintre cele două comitete începând din 2008; consideră că aceasta nu ar constitui un motiv suficient pentru creşterea nivelului global al bugetelor lor respective;

Ombudsman

48.   a luat notă de eforturile depuse de Ombudsman în 2007 pentru a stabiliza creşterea bugetului său şi în special a organigramei sale; se aşteaptă ca această stabilitate să fie menţinută în 2008;

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor

49.   constată că 2008 va fi al patrulea an complet de activitate al Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, care va ajunge în curând la viteza de croazieră; încurajează autoritatea, prin urmare, să prezinte un plan de activitate pe termen mediu care să menţioneze nevoile sale şi un termen limită pentru aplicarea noii nomenclaturi iniţiate de celelalte instituţii în 2005;

50.   consideră, în consecinţă, că 2008 va fi ultimul exerciţiu cu o creştere importantă a bugetului şi în special a organigramei; reaminteşte că orice modificare a schemei de personal, precum şi orice cheltuială trebuie să fie justificate;

o
o   o

51.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, Curţii de Justiţie, Curţii de Conturi, Comitetului Economic şi Social European, Comitetului Regiunilor, Ombudsmanului şi Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor.

(1) JO L 253, 7.10.2000, p. 42.
(2) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1).
(3) JO C 139, 14.6.2006, p. 1.
(4) JO C 263, 31.10.2006, p. 1.
(5) Texte adoptate. P6_TA(2006)0570.
(6) Texte adoptate. P6_TA(2006)0452.
(7) Texte adoptate. la 26.10.2006, P6_TA(2006)0452, punctul 26.


Viitorul fotbalului profesionist în Europa
PDF 352kWORD 121k
Rezoluţia Parlamentului European din 29 martie 2007 privind viitorul fotbalului profesionist în Europa (2006/2130(INI))
P6_TA(2007)0100A6-0036/2007

Parlamentul European,

–   având în vedere Raportul de la Helsinki din 10 decembrie 1999(1)şi Declaraţia de la Nisa din 8 decembrie 2000(2) privind caracteristicile specifice ale sportului şi funcţia sa socială în Europa,

–   având în vedere articolele 17 şi III-282 din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa (Tratatul constituţional),

–   având în vedere iniţiativa Preşedinţiei britanice privind fotbalul european, care a avut ca rezultat elaborarea "Studiului independent privind sportul european în 2006",

–   având în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (Curtea de Justiţie) şi a Tribunalului de Primă Instanţă, precum şi deciziile Comisiei în chestiuni referitoare la sport,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru cultură şi educaţie şi avizele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, ale Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, ale Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor şi ale Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0036/2007),

A.   întrucât Comisia a subliniat, în Raportul de la Helsinki, că între organele de conducere din domeniul fotbalului şi autorităţile publice este nevoie de un parteneriat, pentru o bună gestionare a acestei activităţi sportive, în concordanţă deplină cu caracterul autonom al sportului profesionist,

B.   întrucât sportul european, fotbalul în special, este o parte inalienabilă a identităţii, a culturii şi a cetăţeniei europene, iar modelul european al fotbalului, caracterizat prin competiţii sportive deschise, în cadrul unei structuri piramidale, în care câteva sute de mii de cluburi de amatori şi milioane de voluntari şi jucători servesc drept bază pentru cluburile profesioniste de la vârf, este rezultatul unei vechi tradiţii democratice şi găseşte sprijin în întreaga societate,

C.   întrucât fotbalul joacă un rol social şi educaţional important, reprezintă un instrument eficient de integrare socială şi dialog multicultural şi este necesar să joace un rol activ în combaterea discriminării, intoleranţei, rasismului şi violenţei, întrucât se înregistrează încă multe astfel de cazuri de incidente motivate pe stadioane şi în zonele învecinate acestora, şi întrucât cluburile şi ligile profesioniste de fotbal joacă, de asemenea, un rol social şi cultural vital în comunităţile lor locale şi naţionale,

D.   întrucât fotbalul profesionist are atât o dimensiune economică, cât şi una neeconomică,

E.   întrucât aspectele economice ale fotbalului profesionist sunt reglementate de dreptul comunitar, iar jurisprudenţa recunoaşte specificitatea sportului şi rolul social şi educaţional pe care îl joacă fotbalul în Europa,

F.   întrucât, prin urmare, este responsabilitatea autorităţilor politice şi sportive naţionale şi europene să garanteze că, în aplicarea dreptului comunitar la fotbalul profesionist, nu sunt compromise funcţiile sociale şi culturale ale acestuia, creând în acest scop un cadru juridic adecvat, care să fie pe deplin în concordanţă cu principiile fundamentale de caracter specific al fotbalului profesionist, de autonomie a organelor sale şi de subsidiaritate;

G.   întrucât, având în vedere importanţa tot mai mare a sportului în cadrul diferitelor politici ale Uniunii Europene (politicile privind libera circulaţie, recunoaşterea calificărilor, concurenţa, sănătatea şi audiovizualul), s-a hotărât să se includă sportul în Tratatul constituţional, ca domeniu de competenţă al UE (în conformitate cu articolele 17 şi III-282); întrucât Tratatul constituţional nu a fost încă ratificat de toate statele membre, iar Declaraţia de la Nisa privind sportul în UE nu este suficientă, singură, pentru a rezolva problemele existente, care depăşesc dimensiunile naţionale şi, în consecinţă, necesită soluţii la nivel european,

H.   întrucât profesionalizarea şi comercializarea tot mai mare a sportului, în general, şi a fotbalului, în special, au sporit relevanţa dreptului comunitar în acest domeniu, fapt care se reflectă în numărul în creştere al cazurilor înaintate Curţii de Justiţie şi Comisiei; întrucât:

   - în acest fel, problema incertitudinii juridice s-a agravat considerabil, iar părţile interesate consideră tot mai mult că abordarea bazată exclusiv pe tratarea individuală a cazurilor este inadecvată, aşa cum demonstrează şi studiul comandat de mai mulţi miniştri ai sportului în statele membre ale UE, publicat recent sub titlul Studiu independent privind sportul european în 2006;
   - nu se ştie cu siguranţă dacă norma Uniunii Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) care prevede că echipele trebuie să conţină un număr minim de jucători formaţi pe plan local, dispoziţie extrem de importantă pentru promovarea tinerilor jucători, ar fi considerată compatibilă cu articolul 12 din Tratatul CE de către Curtea de Justiţie;
   I. întrucât, ca urmare a acestei incertitudini juridice, nu se ştie cu siguranţă de câtă autonomie se bucură organismele de autoreglementare precum UEFA, asociaţiile şi ligiile naţionale şi în ce măsură sunt ele obligate, atunci când îşi exercită dreptul de autoreglementare şi funcţia de reglementare, să respecte anumite principii ale dreptului comunitar precum libera circulaţie, nediscriminarea şi regulile de concurenţă,

J.   întrucât incertitudinea juridică ridică probleme nu numai în termeni economici, ci în special din punctul de vedere al funcţiei sociale, culturale şi educaţionale a fotbalului, şi, în acelaşi timp, reduce interesul fanilor şi eforturile de revalorizare şi subminează principiul fairplay-ului,

K.   întrucât s-a luat decizia includerii sportului în Tratatul constituţional, ca domeniu de competenţă al Uniunii Europene (articolele 17 şi III-282), pentru a-i permite acesteia să dezvolte dimensiunea europeană a sportului,

L.   întrucât fotbalul profesionist nu funcţionează ca un sector tipic al economiei şi întrucât cluburile de fotbal profesionist nu pot funcţiona în aceleaşi condiţii de piaţă ca alte sectoare economice, din cauza interdependenţei dintre adversarii sportivi şi echilibrul concurenţial necesar pentru menţinerea incertitudinii rezultatelor, şi întrucât diferiţii săi actori, precum suporterii, jucătorii, cluburile, ligile şi asociaţiile, nu funcţionează ca şi consumatorii sau întreprinderile obişnuite,

M.   întrucât viitorul fotbalului profesionist în Europa este ameninţat de concentrarea tot mai mare a bogăţiei economice şi a puterii sportive,

N.   întrucât importanţa tot mai mare a veniturilor obţinute din vânzarea de drepturi de difuzare poate submina echilibrul concurenţial dintre cluburile din diferitele ţări, deoarece aceste venituri sunt, în mare măsură, determinate de mărimea pieţelor naţionale din domeniul audiovizualului,

O.   întrucât, în ultimele decenii, fotbalul profesionist s-a caracterizat tot mai mult printr-o dimensiune internaţională şi s-a aflat, în egală măsură, sub incidenţa unor regimuri legislative şi de reglementare internaţionale diferite,

P.   întrucât diferenţele existente între legislaţiile naţionale şi criteriile de acordare a licenţelor în vigoare în Europa creează o situaţie de concurenţă inegală din punct de vedere economic şi juridic şi întrucât această situaţie compromite competiţia sportivă loială dintre echipele din ligile europene şi, în consecinţă, dintre echipele naţionale,

Q.   întrucât prezenţa femeilor în sport în general se situează încă mult sub cea a bărbaţilor; întrucât femeile încă sunt slab reprezentate în organismele decizionale din sport şi întrucât încă mai există discriminare pe criterii de sex în remunerarea profesioniştilor din sport,

R.   întrucât, deşi hotărârea în cazul Bosman din 1995 a avut un efect pozitiv asupra contractelor şi mobilităţii jucătorilor, chiar dacă mai rămân multe probleme de rezolvat, în materie de ocupare a forţei de muncă şi probleme de ordin social, aceasta a avut şi câteva consecinţe negative asupra sportului, cum ar fi creşterea capacităţii cluburilor celor mai bogate de a obţine semnătura celor mai buni jucători, consolidarea legăturii dintre puterea financiară şi succesul sportiv, favorizarea spiralei inflaţioniste a salariilor jucătorilor, reducerea şanselor pe care le au jucătorii formaţi pe plan local de a-şi demonstra talentul la cel mai înalt nivel, diminuarea solidarităţii dintre sportul profesionist şi cel amator,

S.   întrucât numeroase activităţi infracţionale (meciuri aranjate, corupţie etc.) sunt rezultatul spiralei cheltuielilor, inflaţiei salariale şi crizelor financiare ulterioare cu care se confruntă multe cluburi,

T.   întrucât Comisia a confirmat, în unele decizii formale, compatibilitatea vânzării colective a drepturilor de difuzare cu dreptul comunitar al concurenţei,

Contextul general

1.   subliniază ataşamentul său faţă de modelul fotbalului european, care prezintă o relaţie de simbioză între fotbalul amator şi cel profesionist;

2.   subliniază importanţa structurilor naţionale piramidale interconectate ale fotbalului european, care permit dezvoltarea talentelor de la bază şi fac posibilă concurenţa, deoarece ligile şi competiţiile naţionale reprezintă, de asemenea, calea spre competiţiile europene, şi subliniază că trebuie găsit un echilibru satisfăcător între baza naţională a jocului şi nivelul european, astfel încât ligile şi asociaţiile de fotbal să coopereze eficient;

3.   recunoaşte că organele de conducere din fotbal şi autorităţile politice de la mai multe niveluri trebuie să încerce să combată anumite evoluţii negative, precum comercializarea excesivă şi concurenţa neloială, pentru a asigura fotbalului profesionist un viitor pozitiv, cu competiţii pasionante, un grad înalt de identificare a suporterilor cu cluburile lor şi un acces larg al publicului la competiţii, printre altele prin punerea la dispoziţie de bilete la preţuri speciale pentru tineri şi familii, în special în cazul marilor întâlniri internaţionale;

4.   salută lucrările din Studiul independent privind sportul european în 2006 şi din studiul solicitat de Parlamentul European privind sportul profesionist pe piaţa internă, şi invită statele membre, organele de conducere din fotbal naţionale şi europene şi Comisia, în viitoarea sa Carte albă privind sportul, să continue demersurile întreprinse de Preşedinţia britanică pentru a evalua necesitatea instituirii unor măsuri politice cu respectarea principiului subsidiarităţii, abordând principiile şi principalele recomandări din raportul respectiv;

5.   îşi exprimă dorinţa de a se evita ca viitorul fotbalului profesionist european să fie exclusiv determinat pentru fiecare caz în parte şi de a consolida certitudinea juridică;

6.   subscrie principiului fundamental conform căruia aspectele economice ale sportului profesionist se încadrează în domeniul de aplicare al Tratatului CE, ţinând cont de caracteristicile specifice ale fotbalului, astfel cum au fost enunţate în Declaraţia de la Nisa şi consideră, în acest sens, că efectele restrictive ale unei decizii luate în domeniul sportului, care dau naştere la dificultăţi economice, sunt compatibile cu dreptul comunitar numai în cazul în care această decizie urmăreşte un obiectiv legitim privind natura şi finalitatea sportului şi efectele sale restrictive sunt inerente realizării acestui obiectiv şi sunt proporţionale cu acesta;

7.   invită Comisia să elaboreze orientări privind modul de aplicare a acestui principiu şi să iniţieze un proces de consultare cu autorităţile europene şi naţionale din fotbal, cu scopul instituirii unui acord-cadru formal între UE şi organele de conducere europene şi naţionale din fotbal;

8.   solicită Comisiei, în parteneriat cu Parlamentul, statele membre şi organele de conducere din fotbalul european şi naţional, precum şi cu alte părţi interesate, să includă principiile şi recomandările din prezenta rezoluţie în viitoarea sa Carte albă şi să elaboreze un plan de acţiune pentru sportul european, în general, şi pentru fotbal, în particular, care să stabilească chestiunile pe care Comisia trebuie să le trateze şi instrumentele care trebuie folosite, pentru a crea o certitudine juridică şi condiţii egale;

9.   solicită Comisiei să poarte, în continuare, un dialog structurat cu organele de conducere din fotbal, inclusiv cu asociaţiile naţionale şi ligile, şi cu alte părţi interesate, pentru rezolvarea problemei incertitudinii juridice;

10.   salută succesul şi interesul sporit faţă de fotbalul feminin în Europa şi atrage atenţia asupra semnificaţiei sociale tot mai mari a acestuia;

Guvernarea

11.   solicită tuturor organelor de conducere din fotbal să îşi definească şi să îşi coordoneze mai bine competenţele, responsabilităţile, funcţiile şi procedurile decizionale, în scopul creşterii democraţiei, transparenţei şi legitimităţii lor, în interesul întregului sector al fotbalului; invită Comisia să ofere orientările pe care se bazează o autoreglementare legitimă şi adecvată, ţinând cont în mod corespunzător de legislaţia naţională şi de sprijinul financiar acordat federaţiilor şi asociaţiilor, în vederea dezvoltării şi formării tinerilor fotbalişti şi a echipelor naţionale;

12.   invită UEFA să implice organizaţiile relevante, care reprezintă jucătorii, cluburile şi ligile în procesul decizional;

13.   consideră că o mai bună guvernare, care să conducă la o autoreglementare mai bine concentrată la nivel naţional şi european, va reduce tendinţa de a se adresa Comisiei sau Curţii de Justiţie;

14.  Recunoaşte competenţa şi legitimitatea instanţelor sportive, în măsura în care acestea răspund dreptului cetăţenilor la o audiere echitabilă, aşa cum este prevăzut la articolul 47, alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

15.   consideră că, recurgerea la instanţele civile, chiar şi în cazurile care nu se justifică în termeni sportivi, nu poate fi penalizată prin reglementări disciplinare şi condamnă deciziile arbitrare luate de Federaţia Asociaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) în acest sens;

16.  Solicită UEFA şi FIFA să accepte în statutul lor dreptul de a recurge la instanţele de drept comun, dar recunoaşte, totuşi, că principiul autoreglementării presupune şi justifică structurile modelului european al sporturilor şi principiile fundamentale care stau la baza organizării competiţiilor sportive, inclusiv reglementările anti-doping şi sancţiunile disciplinare;

17.   insistă pe ideea că principiul proporţionalităţii este esenţial pentru toate organele de conducere din fotbal atunci când îşi exercită funcţia de autoreglementare şi solicită Comisiei să asigure că acest principiu se aplică în cauzele juridice privind sportul;

18.   invită FIFA să îşi consolideze democraţia internă şi transparenţa structurilor sale;

19.   consideră că în cauza Charleroi, aflată în faţa Curţii de Justiţie, s-ar putea submina semnificativ posibilităţile pe care le au asociaţiile naţionale de fotbal mici şi mijlocii de a participa la competiţii internaţionale şi ar pune în pericol investiţiile esenţiale pe care le efectuează asociaţiile naţionale în fotbalul amator; în acest sens, consideră că cluburile ar trebui să pună jucătorii la dispoziţia echipelor naţionale fără a pretinde despăgubiri; încurajează UEFA şi FIFA ca, împreună cu cluburile şi ligile europene, să ajungă la un acord cu privire la condiţiile aplicabile jucătorilor care se accidentează în timpul partidelor în care îşi reprezintă ţara şi la instituirea unui sistem de asigurare colectivă;

20.   sprijină sistemul UEFA de acordare a licenţelor pentru cluburi, care urmăreşte să asigure condiţii egale de concurenţă între cluburi şi să contribuie la stabilitatea lor financiară şi invită UEFA să dezvolte în continuare acest sistem de acordare a licenţelor, în conformitate cu legislaţia comunitară, pentru a garanta o transparenţă financiară şi o bună gestionare;

21.   recomandă o acţiune energică a autorităţilor politice şi sportive, naţionale şi europene, pentru asigurarea unei transparenţe crescute şi a bunei guvernări în fotbalul profesionist european;

22.   sprijină eforturile de protejare a integrităţii sportului, prin eliminarea conflictelor de interese ale principalelor părţi interesate din cluburi sau din organele de conducere;

23.   invită Comisia să reflecteze, consultându-se cu organele de conducere din fotbal, ligile şi cluburile, asupra introducerii unui statut juridic european al societăţilor sportive, pentru a ţine cont de activităţile economice ale marilor cluburi de fotbal, păstrând în acelaşi timp specificităţile lor sportive; un astfel de statut ar permite instituirea unor norme de monitorizare a activităţilor economice şi financiare ale acestor societăţi şi implicarea suporterilor şi participarea comunităţii;

24.   solicită statelor membre şi organelor de conducere din fotbal să promoveze în mod activ rolul social şi democratic al fanilor fotbalului care se pronunţă în favoarea principiilor de fair play, sprijinind crearea şi dezvoltarea organizaţiilor de suporteri de tip "Supporters' Trusts" (ca recunoaştere a responsabilităţii lor), care pot fi implicate în proprietatea şi gestionarea cluburilor sau prin numirea unui ombudsman al fotbalului şi în mod special prin extinderea la nivel european a modelului Suporteri în direct;

25.   solicită UEFA să analizeze modalităţile de implicare a organizaţiilor de suporteri, în perspectiva rolului important al acestora, în condiţiile în care sunt organizate la nivel european, şi să examineze fezabilitatea creării unui organism european de tip "Supporters Direct";

26.   consideră că fotbaliştii profesionişti,reprezentanţii lor sindicali, cluburile şi ligile de fotbal ar trebui să fie implicaţi mai mult în guvernarea fotbalului, printr-un dialog social mai bun;

Lupta împotriva infracţionalităţii

27.   sprijină eforturile organelor de conducere din fotbalul naţional de instituire a unui grad mai mare de transparenţă în structurile participative ale cluburilor şi solicită Consiliului elaborarea şi adoptarea unor măsuri de luptă împotriva infracţionalităţii întâlnite în fotbalul profesionist, cum ar fi spălarea de bani, pariurile ilegale, dopajul şi meciurile aranjate, precum şi prostituţia forţată care apare pe marginea marilor evenimente fotbalistice;

28.   subliniază necesitatea de a asigura respectarea în întregime a principiului transparenţei şi a legislaţiei referitoare la spălarea de bani de către entităţile implicate în sectorul fotbalului;

29.   invită statele membre să introducă mecanisme de încurajare a cooperării între cluburi, poliţie şi organizaţiile de suporteri, în vederea combaterii violenţei şi huliganismului, precum şi a altor forme de comportament delicvent manifestate înaintea, în timpul şi după desfăşurarea meciurilor de fotbal şi să realizeze un schimb de cele mai bune practici;

30.   solicită Consiliului să consolideze coordonarea măsurilor de prevenire a actelor de huliganism şi a sancţiunilor aplicabile persoanelor care comit astfel de acte, inclusiv la nivelul meciurilor din campionatele interne; în acest sens, invită Consiliul să pună în aplicare Decizia sa 2002/348/JHA referitoare la siguranţa cu privire la meciurile de fotbal desfăşurate la nivel internaţional şi, dacă este cazul, să aprobe măsuri suplimentare ca urmare a recentelor incidente violente care au avut loc atât în interiorul, cât şi în afara stadioanelor de fotbal;

31.   solicită statelor membre, autorităţilor europene de fotbal, precum şi federaţiilor şi ligilor să ducă o campanie europeană extinsă de sensibilizare a suporterilor pentru a stopa violenţa în interiorul şi exteriorul stadioanelor;

Rolul social, cultural şi educaţional al fotbalului

32.   subliniază importanţa educaţiei prin sport şi potenţialul fotbalului de a ajuta la reabilitarea tinerilor vulnerabili din punct de vedere social şi solicită statelor membre, asociaţiilor, ligilor şi cluburilor naţionale să facă schimb de cele mai bune practici în acest sens;

33.   invită Comisia şi statele membre să sprijine proiectele cluburilor de fotbal privind integrarea socială;

34.   îşi exprimă deschis sprijinul pentru măsurile UEFA de promovare a educaţiei tinerilor jucători, solicitând existenţa în cadrul unei echipe de fotbal a unui număr minim de jucători formaţi pe plan local şi limitând dimensiunea echipelor; consideră că aceste măsuri sunt proporţionate şi invită cluburile profesioniste să aplice cu stricteţe această regulă;

35.   este convins că sunt necesare măsuri suplimentare pentru a se asigura că iniţiativa privind jucătorii formaţi pe plan local nu duce la traficul de minori, unele cluburi oferind contracte unor jucători foarte tineri (cu vârsta sub 16 ani);

36.   subliniază faptul că jucătorilor tineri trebuie să li se ofere şansa educaţiei generale şi a formării profesionale, în paralel cu activităţile lor în cadrul clubului şi antrenamentelor şi că cluburile ar trebui să garanteze întoarcerea în siguranţă a jucătorilor proveniţi din ţări terţe acasă, când cariera acestora nu evoluează cu succes în Europa;

37.   insistă pe ideea că legea în domeniul imigraţiei trebuie respectată întotdeauna în ceea ce priveşte recrutarea tinerilor talente din străinătate şi invită Comisia să ia în discuţie problema traficului de copii, în contextul Deciziei-cadru 2002/629/JHA a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane(3) şi/sau în contextul punerii în aplicare a Directivei 94/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecţia tinerilor la locul de muncă(4); subliniază că tinerilor jucători trebuie să li se ofere posibilitatea de a primi o educaţie generală şi o formare profesională, în paralel cu activitatea lor de la club şi cu antrenamentul, astfel încât aceştia să nu depindă în întregime de cluburi; solicită să se ia măsuri de prevenire a excluderii sociale a tinerilor care, în cele din urmă, nu mai sunt selectaţi;

38.   solicită organelor de conducere din fotbal şi cluburilor să se implice în lupta împotriva traficului de persoane, prin:

   aderarea la o cartă europene a solidarităţii în domeniul fotbalului, care angajează semnatarii săi să respecte bunele practici în materie de descoperire, recrutare şi primire a tinerilor fotbalişti străini;
   crearea unui Fond de Solidaritate din care să se finanţeze programe preventive în ţările cele mai afectate de traficul cu persoane;
   revizuirea articolului 19 din Regulamentul FIFA privind statutul şi transferul jucătorilor, luând în considerare imperativul protecţiei minorilor;

39.   subliniază importanţa rolului social şi educaţional al centrelor de formare şi rolul esenţial pe care acestea îl joacă, atât pentru buna funcţionare a cluburilor, cât şi pentru dezvoltarea viitoare a talentelor fotbalistice, susţine acordarea de avantaje financiare cluburilor care deţin un centru de formare, în măsura în care acestea sunt compatibile cu dispoziţiile din Tratat privind ajutorul de stat şi solicită Comisiei să recunoască acest rol crucial atunci când elaborează orientări privind ajutorul de stat;

40.   subliniază nevoia creării unui mediu în care tinerii jucători să se poată dezvolta şi să poată fi crescuţi într-un spirit de onestitate şi de fairplay;

41.   îndeamnă statele membre să introducă principiul egalităţii între sexe în toate aspectele politicile din domeniul sportului, cu scopul reducerii în continuare a diferenţei care persistă între bărbaţi şi femei, atât în ceea ce priveşte reprezentarea lor în cadrul organismelor sportive, remunerarea lor, cât şi în participarea lor efectivă la activităţile sportive, astfel încât bărbaţii şi femeile să obţină din sport aceleaşi beneficii personale şi sociale;

Ocuparea forţei de muncă şi chestiuni sociale

42.   regretă diferenţele existente între statele membre în materie de legislaţie socială şi fiscală, care dau naştere la inegalităţi între cluburi, precum şi lipsa de voinţă din partea statelor membre de a rezolva această chestiune la nivel european;

43.   subliniază importanţa recunoaşterii reciproce a calificărilor profesionale obţinute într-un alt stat membru pentru a face posibilă libera circulaţie a lucrătorilor;

44.   consideră că, dată fiind actuala realitate economică în care evoluează agenţii jucătorilor, organele de conducere din fotbal de la toate nivelurile, în consultare cu Comisia, au obligaţia de a îmbunătăţi normele de reglementare a activităţii agenţilor jucătorilor; în acest sens, invită Comisia să sprijine eforturile UEFA de reglementare a activităţii agenţilor jucătorilor, eventual prezentând o propunere de directivă privind agenţii jucătorilor, care ar include: norme şi criterii de examinare stricte, pe care ar trebui să le respecte oricine doreşte să activeze în calitate de agent de jucător, obligaţii privind transparenţa tranzacţiilor, standarde minime armonizate privind contractele agenţilor, instituirea de către organele de conducere europene a unui regim eficient de control şi de sancţiuni disciplinare, crearea unui sistem de acordare a licenţelor pentru agenţi şi a unui registru al agenţilor, interzicerea dublei reprezentări şi plata agenţilor de către jucători;

45.   invită UEFA şi Comisia să-şi intensifice eforturile de consolidare a dialogului social la nivel european privind chestiuni precum durata contractelor, stabilirea termenelor de transfer, posibilitatea încheierii înainte de termen a contractelor şi despăgubirea cluburilor de pregătire, deoarece astfel se pot preveni şi soluţiona tensiunile dintre jucători şi angajatori;

46.   salută demersul angajat de FIFPro, UEFA şi Liga Europeană a Fotbalului Profesionist (EPFL) de consolidare a drepturilor jucătorilor, asigurându-se că jucătorilor li se oferă întotdeauna contracte scrise, care conţin anumite cerinţe minime;

47.   recunoaşte necesitatea punerii în aplicare mai eficientă a legislaţiei muncii în toate statele membre, pentru a se asigura că jucătorilor profesionişti li se acordă drepturile care li se cuvin şi că aceştia respectă obligaţiile care le revin în calitate de angajaţi;

48.   solicită Comisiei să sprijine în mod activ iniţiativele şi campaniile de luptă împotriva muncii copiilor în industriile conexe fotbalului şi să examineze toate posibilităţile politice şi juridice care pot asigura respectarea drepturilor lucrătorilor, inclusiv cele ale copiilor;

Lupta împotriva violenţei,a rasismului şi a altor forme de discriminare

49.   solicită Comisiei, statelor membre şi tuturor celor implicaţi în fotbalul profesionist, având în vedere că şi fotbaliştii beneficiază de dreptul legal la un loc de muncă fără discriminare rasială sau de altă natură, să-şi asume responsabilitatea pentru a continua şi intensifica lupta împotriva rasismului şi xenofobiei, condamnând toate formele de discriminare din interiorul şi exteriorul stadionului; solicită aplicarea unor sancţiuni mai severe împotriva tuturor actelor de discriminare din fotbal; solicită UEFA, precum şi asociaţiilor şi ligilor naţionale, să aplice regulile de disciplină într-un mod coerent, ferm şi coordonat, fără să neglijeze situaţia financiară a cluburilor;

50.   invită, de asemenea, în acest sens, Comisia, UEFA şi alte părţi interesate să dea curs Declaraţiei Parlamentului din 14 martie 2006 privind lupta împotriva rasismului în fotbal(5); felicită UEFA şi FIFA pentru includerea unor sancţiuni mai aspre în statutele lor şi pentru măsurile luate şi aşteaptă cu nerăbdare noi acţiuni ale tuturor părţilor interesate din sectorul fotbalului;

51.   solicită Comisiei, UEFA şi altor părţi interesate să nu permită, la interiorul şi exteriorul stadionului de fotbal, alte forme de discriminare, precum discriminarea pe criterii de sex, origine, orientare sexuală sau de alt tip, care să treacă nepedepsite;

52.   condamnă orice fel de comportament violent pe stadioanele de fotbal, încurajează statele membre să adopte cele mai stricte măsuri care sunt la dispoziţia lor, în scopul reducerii şi eliminării oricărei forme de violenţă pe terenurile de sport şi exprimă sprijinul pentru măsurile adoptate de UEFA pentru eradicarea violenţei;

Dreptul concurenţei şi piaţa internă

53.   este ferm convins că introducerea unui sistem modulat de control al costurilor ar putea constitui un mod de creştere a stabilităţii financiare şi a echilibrului concurenţial între echipe, de exemplu atunci când acesta este integrat într-un sistem actualizat de acordare a licenţelor pentru cluburi;

54.   consideră că fotbalul trebuie să asigure interdependenţa adversarilor şi incertitudinea rezultatelor competiţiilor, ceea ce ar putea însemna pentru organizaţiile sportive un argument pentru punerea în aplicare pe piaţă a unui cadru specific pentru producţia şi vânzarea de evenimente sportive; consideră totuşi că aceste caracteristici specifice nu garantează o derogare automată de la normele comunitare din domeniul concurenţei pentru orice activitate economică generată de fotbalul profesionist, având în vedere importanţa economică în creştere a acestor activităţi;

55.   solicită Comisiei să elaboreze linii directoare pentru aplicarea normelor de reglementare a ajutorului de stat, precizând ce tip de sprijin public este acceptabil şi legitim pentru îndeplinirea rolului social, cultural şi educaţional al fotbalului, cum ar fi sprijinul financiar sau alt tip de sprijin oferit de autorităţile publice pentru construirea sau modernizarea stadioanelor sau a altor echipamente de fotbal;

56.   solicită Comisiei şi statelor membre să coopereze îndeaproape cu organele de conducere internaţionale, europene şi naţionale pentru a reflecta asupra consecinţelor eventualei liberalizări a pieţei pariurilor şi asupra mecanismelor de asigurare a finanţării sportului, în general, şi a fotbalului, în particular, şi pentru a stabili măsuri care ar proteja integritatea competiţiilor fotbalistice naţionale şi europene;

57.   recunoaşte importanţa mărcilor de comerţ în domeniul sporturilor, cu excepţia cazului în care utilizarea acestora constituie un obstacol pentru libera circulaţie a mărfurilor;

58.   constată că, deseori, există o neconcordanţă între cererea şi oferta de bilete pentru marile evenimente fotbalistice, lucru benefic pentru sponsori, dar în detrimentul consumatorilor; insistă să se ţină cont de interesele consumatorilor în ceea ce priveşte distribuirea de bilete şi să se garanteze vânzări nediscriminatorii şi echitabile ale acestora, la toate nivelurile; recunoaşte totuşi că, acolo unde cazul, distribuirea de bilete poate fi limitată la membrii cluburilor de suporteri sau ai unor organizaţii similare, la care se poate adera în condiţii nediscriminatorii;

Vânzarea drepturilor de difuzare şi dreptul concurenţei

59.   consideră că vânzarea colectivă a drepturilor pentru toate competiţiile este fundamentală pentru protejarea modelului de solidaritate financiară a fotbalului european; salută o eventuală dezbatere publică şi o analiză mai aprofundată a Comisiei privind oportunitatea adoptării acestui model la scară europeană, atât pentru competiţiile paneuropene, cât şi pentru cele naţionale, aşa cum se sugerează în Studiul independent privind sportul european în 2006; în acest sens, invită Comisia să prezinte o evaluare detaliată a impactului economic şi sportiv şi a eficienţei deciziilor sale privind drepturile de difuzare;

60.   subliniază că vânzările de drepturi de difuzare deţinute de ligile naţionale europene de fotbal ar trebui să respecte în permanenţă dreptul comunitar din domeniul concurenţei, având în vedere specificitatea sportului, şi ar trebui negociate şi executate într-un mod transparent; însă, sub această rezervă, este de părere că la meciurile de fotbal ar trebui să aibă acces un număr cât mai mare de telespectatori, inclusiv prin intermediul canalelor de televiziune necodate;

61.   subliniază că meritul articolului 3a din directiva "Televiziune fără frontiere" 97/36/CE(6) nu poate fi nicidecum supraestimat;

62.   subliniază că este vital pentru fotbalul profesionist ca veniturile obţinute din drepturile de difuzare să fie repartizate într-un mod echitabil, care să asigure solidaritatea dintre fotbalul profesionist şi cel amator, precum şi între cluburile din toate competiţiile; constată că felul în care sunt repartizate în prezent veniturile obţinute din drepturile de difuzare în cadrul Ligii Campionilor UEFA reflectă în mare măsură mărimea pieţelor naţionale de televiziune ale cluburilor; constată că în acest mod sunt favorizate ţările mari, puterea cluburilor din ţările mai mici fiind astfel diminuată;

63.   în consecinţă, invită UEFA ca, împreună cu Comisia, să continue examinarea mecanismelor de creare a unei concurenţe mai echilibrate în acest domeniu, printr-o redistribuire sporită;

64.   subliniază că transmisia televizată a competiţiilor sportive se face din ce în ce mai mult pe canale codate şi cu plată şi că aceste competiţii devin astfel inaccesibile anumitor consumatori;

Dopajul

65.   recomandă ca prevenirea şi lupta împotriva dopajului să constituie o preocupare majoră pentru statele membre; solicită o politică de prevenire şi combatere a dopajului şi subliniază că este necesară contracararea neregulilor prin controale, cercetare, teste, monitorizare permanentă de către medici independenţi şi prin educaţie şi, în acelaşi timp, prevenire şi formare; invită statele membre să adopte o declaraţie în care se angajează să lupte împotriva dopajului şi să monitorizeze respectarea acestui angajament prin controale interne;

o
o   o

66.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre, precum şi UEFA, FIFA, EPFL, Forumului Cluburilor Europene şi FIFPro.

(1) COM(1999)0644.
(2) Concluziile Preşedinţiei, Reuniunea Consiliului European de la Nisa din 7-9 decembrie 2000, Anexa IV.
(3) JO L 203, 1.8.2002, p. 1.
(4) JO L 216, 20.8.1994, p. 12.
(5) JO C 291 E, 30.11.2006, p. 143..
(6) OJ L 202, 30.7.1997, p. 60.


Integrarea noilor state membre în PAC
PDF 312kWORD 105k
Rezoluţia Parlamentului European din 29 martie 2007 privind integrarea noilor state membre în politica agricolă comună (2006/2042(INI))
P6_TA(2007)0101A6-0037/2007

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 33 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1268/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 privind asistenţa financiară comunitară destinată măsurilor de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală în ţările candidate din Europa Centrală şi de Est, în perioada de preaderare(1),

–   având în vedere Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia şi Republicii Slovace şi adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene(2),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori(3),

–   având în vedere Decizia 2004/281/CE a Consiliului din 22 martie 2004 de adaptare a Actului privind condiţiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia şi Republicii Slovace şi adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene, în urma reformei politicii agricole comune(4),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 864/2004 al Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de ajutor direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de ajutor pentru agricultori şi de adaptare a acestui regulament în urma aderării Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei la Uniunea Europeană(5),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune(6),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)(7),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului(8),

–   având în vedere Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi o bună gestionare financiară(9),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2012/2006 al Consiliului din 19 decembrie 2006 de modificare şi de rectificare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)(10),

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (A6-0037/2007),

A.   întrucât extinderea din 2004 a condus la mărirea considerabilă a suprafeţei agricole (cu aproximativ 27%), a numărului de exploataţii agricole (cu aproximativ 60%), şi a numărului de lucrători agricoli (cu aproximativ 57%) din UE, mărind astfel potenţialul de producţie şi rolul agriculturii; întrucât creşterea randamentului la hectar pentru producţia de alimente şi de furaje permite eliberarea unor suprafeţe suficiente pentru producţia de biomasă şi întrucât aceasta a contribuit la diversificarea şi mai pronunţată a peisajului european agricol şi rural; întrucât acest proces s-a accentuat şi consolidat odată cu aderarea Bulgariei şi României,

B.   întrucât agricultura din majoritatea noilor state membre diferă în mod substanţial de agricultura din vechile 15 state membre ale UE din punct de vedere al volumului producţiei şi structura sa, precum şi în ceea ce priveşte mărimea exploataţiilor şi întrucât este mai puţin productivă decât cea a vechilor state membre, mai puţin dezvoltată din punct de vedere tehnic şi mai puţin integrată vertical şi orizontal,

C.   întrucât, în raport cu vechile 15 state membre UE, agricultura are în majoritatea noilor state membre un rol economic şi social mai important decât în vechile state membre, dat fiind faptul că contribuţia acestui sector la venitul naţional brut şi procentul lucrătorilor din acest sector se situează peste media UE,

D.   întrucât, în unele noi state membre, agricultura de subzistenţă şi de semisubzistenţă are o importanţă socială, culturală şi ecologică foarte mare,

E.   întrucât noile state membre au fost integrate cu succes şi fără obstacole în piaţa internă, contribuind la dezvoltarea considerabilă a comerţului cu produse agricole şi alimentare în Europa; întrucât noile state membre au introdus şi au aplicat în mod satisfăcător normele veterinare, fitosanitare, de siguranţă alimentară şi de organizare comună a pieţelor, precum şi alte norme orizontale, astfel încât punerea în aplicare a măsurilor de salvgardare specifice nu a fost necesară,

F.   întrucât noile state membre au fost nevoite să suporte costurile sociale şi economice ridicate pentru a se adapta la şi a integra normele politicii agricole comune (PAC) şi pentru a se adapta mediului concurenţial din UE; întrucât fondurile de preaderare nu au acoperit decât parţial costurile procesului de adaptare şi integrare premergător aderării; întrucât aderarea la UE a revelat problemele generale ale noilor state membre din domeniul economiei şi concurenţei; întrucât PAC nu a contribuit la soluţionarea acestor probleme,

G.   întrucât PAC a condus la o dezvoltare şi la schimbări considerabile în agricultura din noile state membre şi întrucât au apărut probleme şi tensiuni, în principal din cauza faptului că normele PAC nu susţin îndeajuns dezvoltarea unui sector agricol echilibrat şi durabil, în special în ceea ce priveşte creşterea animalelor, horticultura şi integrările în amonte şi în aval,

H.   întrucât Actul de aderare a prevăzut pentru plăţile directe, în noile state membre, o lungă perioadă de introducere treptată a acestora (nouă ani), pornind de la un nivel iniţial scăzut (25% din nivelul aplicabil în UE), deşi normele privind piaţa internă şi contribuţia bugetară li se aplică integral; întrucât nivelurile costurilor şi veniturilor în noile state membre nu justifică acest grad de diferenţiere, care generează, pentru agricultorii din noile state membre, condiţii inegale în ceea ce priveşte concurenţa,

I.   întrucât problemele care trebuie abordate în noile state membre sunt, în principiu, legate de schimbările structurale necesare pentru a mări competitivitatea; întrucât măsurile PAC de susţinere a veniturilor şi de garantare a preţurilor au contribuit în mod substanţial la această consolidare,

J.   întrucât Comisia şi Consiliul au manifestat lentoare şi reticenţă în înţelegerea problemelor specifice ale noilor state membre şi în acordarea ajutorului necesar (de exemplu, problemele legate de piaţa fructelor şi a legumelor, în special fructele de tip bacă, cireşele şi merele, interzicerea nejustificată de către Rusia şi Ukraina a exporturilor din Polonia, modificarea şi propunerea de eliminare a normelor de intervenţie privind porumbul şi importurile de miere din ţări terţe),

K.   întrucât un număr mult prea mic de proprietari dintre producătorii din sectoarele agroalimentare ale noilor state membre şi abuzurile de poziţie dominantă din partea reţelelor de distribuţie limitează într-o oarecare măsură concurenţa agricultorilor, precum şi posibilităţile lor de cooperare şi de integrare,

L.   întrucât opt din zece noi state membre au adoptat regimul de plată unică pe suprafaţă (RPUS) pentru plăţile directe,

M.   întrucât nevoia de asistenţă comunitară pentru dezvoltarea rurală a noilor state membre s-a dovedit a fi mult mai mare faţă de alocaţiile bugetare disponibile pentru perioada 2004-2006; întrucât, în acelaşi timp, normele de punere în aplicare a programelor de dezvoltare rurală au limitat utilizarea dinamică a resurselor comunitare disponibile şi întrucât aceste elemente au redus în mod substanţial impactul celui de-al doilea pilon al PAC în noile state membre şi pot fi menţinute pe parcursul noului cadru financiar,

Integrarea treptată într-un sistem avantajos pentru toţi

1.   salută integrarea deplină şi fără obstacole a sectoarelor agricol şi alimentar din noile state membre în piaţa comunitară;

2.   subliniază că, deşi extinderea din 2004 a generat perturbări pe piaţa agricolă şi alimentară a unor noi state membre, aceasta a contribuit în mare măsură la dezvoltarea unor relaţii comerciale stabile între cele 25 de state membre în ansamblu;

3.   remarcă faptul că agricultura şi sectorul alimentar, atât din noile, cât şi din vechile state membre, au beneficiat, cel puţin parţial, de extindere - părţile implicate din noile state membre au beneficiat de consolidarea ajutorului pentru agricultură şi de deschiderea unor noi posibilităţi comerciale, în timp ce sectorul agroalimentar şi comerţul internaţional din vechile state membre au evoluat, iar investiţiile şi volumul activităţilor din comerţul cu amănuntul au crescut, în special în perioada premergătoare aderării;

4.   remarcă faptul că, pe ansamblu, integrarea noilor state membre este pozitivă, dar că acest lucru nu este întotdeauna evident, dat fiind faptul că nu toate exploataţiile agricole au înregistrat o creştere a veniturilor; subliniază că mărirea preţurilor de cumpărare şi a subvenţiilor a fost parţial compensată de creşteri importante ale costurilor de producţie (de exemplu, creşteri ale costului combustibilului, energiei, îngrăşămintelor, produselor fitosanitare şi utilajelor);

5.   subliniază că extinderea nu a ridicat nivelul de risc în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, sănătatea animalelor şi domeniul fitosanitar şi observă că, în această privinţă, normele şi eficienţa activităţilor efectuate de autorităţile competente în noile state membre sunt, din anumite puncte de vedere, deasupra mediei UE;

6.   observă că extinderea din 2004 nu a generat o sarcină excesivă pentru bugetul PAC şi nu a necesitat schimbări semnificative în bugetul UE, dar că deciziile de îngheţare a pieţei agricole şi de menţinere a sumelor pentru plăţile directe şi cadrul financiar pentru perioada 2007-20013 necesită eforturi bazate pe principiul solidarităţii vechilor 15 state membre, începând cu 2007; subliniază că, pe de altă parte, în urma deciziilor luate în cadrul Consiliului European din decembrie 2005, producătorii din vechile 15 state membre au suportat, ca urmare a aderării Bulgariei şi României, reduceri ale cheltuielilor de la buget, pe lângă deciziile de punere în aplicare a politicilor de consolidare a celui de-al doilea pilon, precum cea de modulare voluntară;

7.   regretă că nu au fost alocate mai multe credite pentru extinderile din 2004 şi 2007, nici măcar în limita a ceea ce fusese prevăzut iniţial;

Punerea în aplicare a PAC în noile state membre

8.   observă că diferenţele majore între sectoarele agricole din noile state membre conduc la diferenţe în ceea ce priveşte impactul punerii în aplicare a PAC şi efectul şi amploarea provocărilor cu care se confruntă noile state membre;

9.   observă că, în urma extinderii UE cu 10 noi state membre, în 2004, dispoziţiile comunitare nu au fost adaptate în mod corespunzător noilor condiţii din cadrul anumitor pieţe (de exemplu, piaţa fructelor de tip bacă şi a amidonului);

10.   observă că adaptarea la condiţiile şi normele pieţei interne şi aplicarea PAC, în special în ceea ce priveşte normele veterinare, fitosanitare, de siguranţă alimentară şi de organizare comună a pieţelor, precum şi alte norme orizontale, au necesitat un efort important din partea agricultorilor şi a administraţiilor din noile state membre;

11.   consideră că, pe parcursul mai multor luni, Comisia nu a acordat importanţa necesară ridicării embargoului asupra exporturilor de produse agricole poloneze în Ukraina şi Rusia şi nu a luat măsuri eficiente în acest sens;

12.   observă că, deşi programele de preaderare finanţate de UE au contribuit la pregătirea punerii în aplicare a PAC, iar programele de parteneriate s-au dovedit utile, obiectivele iniţiale nu au fost decât parţial îndeplinite şi măsurile comunitare au avut o eficienţă limitată;

13.   reaminteşte că programul SAPARD a debutat cu o întârziere considerabilă, iar impactul său a fost limitat, în principal din cauza cerinţelor complexe şi a lipsei deciziilor luate la timp de către Comisie şi autorităţile noilor state membre;

14.   remarcă faptul că unele noi state membre se confruntă cu dificultăţi importante în aplicarea programelor comunitare de dezvoltare rurală, ca urmare a complexităţii cerinţelor lor specifice şi a responsabilităţii administrative pe care o presupune gestionarea acestora;

15.   reafirmă faptul că, având în vedere rolul important pe care îl au plăţile directe în dezvoltarea şi adaptarea sectorului agricol al noilor state membre, nivelul lor scăzut din primii ani ai perioadei de introducere treptată a împiedicat adaptarea necesară şi a creat, de asemenea, condiţii de concurenţă inegale pe piaţa internă, cărora numeroşi antreprenori nu le-au putut face faţă din punct de vedere economic;

16.   subliniază rolul important pe care îl au programele de dezvoltare rurală, atât în ceea ce priveşte o nouă orientare a exploataţiilor agricole, axată pe piaţă, de exemplu în domeniul transformării şi comercializării propriilor produse sau în domeniul turismului, cât şi pentru aplicarea unor soluţii alternative privind veniturile celor care abandonează producţia agricolă primară din motive economice;

17.   observă că diferenţele între nivelurile plăţilor directe din UE-10 faţă de UE-15 nu au creat condiţii egale pentru toţi şi, prin urmare, producătorii din mai multe noi state membre au pierdut chiar segmente de piaţă pe pieţelor interne respective, ceea ce se datorează în mare parte concurenţei generate de creşterea importurilor şi a exporturilor provenind din ţări terţe, ca urmare a modificărilor aduse regimului vamal;

18.   observă că rezervele Comisiei cu privire la noile state membre în ceea ce priveşte presupusele stocuri excedentare ale acestora la data aderării şi ameninţările cu sancţiuni financiare importante erau, în cea mai mare parte, nefondate şi se bazau pe calcule eronate şi că, pe pieţele agricole, nu s-a înregistrat niciun dezechilibru care să fie cauzat de aceste presupuse stocuri excedentare;

19.   subliniază că noile state membre au fost obligate să aplice regimul de plăţi directe naţionale complementare (top-ups), care pot fi considerate o formă de cofinanţare şi aproape o renaţionalizare a plăţilor directe comunitare, ceea ce a generat dificultăţi politice şi economice considerabile în multe dintre noile state membre, dat fiind faptul că acest regim a adăugat o grea responsabilitate bugetelor naţionale şi a limitat posibilitatea de a pune în aplicare regimurile de ajutoare de stat;

20.   subliniază că, din cauza constrângerilor bugetare, contrar obiectivelor generale şi principiilor PAC şi contrar modulării din UE-15, majoritatea noilor state membre au fost nevoite să îşi regrupeze o parte din alocaţiile comunitare pentru dezvoltare rurală, pentru a finanţa plăţile directe naţionale complementare, astfel cum se prevede în Actul de aderare;

21.   reaminteşte că poziţia unora dintre noile state membre conform căreia plăţile pe suprafaţă decuplate integral nu contribuie în întregime la dezvoltarea echilibrată şi la durabilitatea pe termen lung a agriculturii lor şi că preferinţele sectoriale şi/sau plăţile opţionale cuplate ar putea fi necesare, cel puţin temporar, în anumite state membre până în 2013 şi ar trebui luate în considerare, la cerere; reaminteşte, în acest sens, aplicarea reuşită a regimului de plăţi directe naţionale complementare, total sau parţial decuplate şi a măsurilor provizorii de ajutor de stat;

22.   observă că majoritatea noilor state membre ar dori să aplice în continuare RPUS, pe o perioadă cât mai îndelungată, având în vedere că tranziţia către regimul de plată unică (RPU) creează constrângeri administrative şi tehnice de mare anvergură şi se înscrie perfect într-o viitoare politică a plăţilor decuplate;

23.   consideră că, atât în noile, cât şi în vechile state membre, este necesar ca, în ceea ce priveşte bunele practici agricole şi condiţiile ecologice, să fie aplicate cerinţele şi normele de interconformitate; propune introducerea treptată a normelor de interconformitate şi finalizarea sa până la sfârşitul perioadei prevăzute în acest sens; propune, de asemenea, ca noile state membre să beneficieze de opţiunea de a amâna aplicarea normelor de interconformitate până la sfârşitul perioadei de introducere treptată a plăţilor directe; propune, de asemenea, ca cerinţele referitoare la bunele condiţii agricole şi ecologice să rămână în vigoare cel puţin pe durata perioadei RPUS, întrucât majoritatea noilor state membre ar putea întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte respectarea normelor complexe de interconformitate, a căror punere în aplicare se dovedeşte costisitoare;

24.   salută adoptarea de către Consiliu a propunerii Comisiei de menţinere a RPUS până la sfârşitul anului 2010 şi de extindere a regimului de ajutor pentru culturile energetice către noile state membre;

25.   solicită Comisiei ca, în cadrul simplificării şi raţionalizării punerii în aplicare a PAC, a regimurilor de plăţi directe şi a programelor de dezvoltare rurală, să ţină seama de problemele cu care sunt confruntate noile state membre, în special, şi să propună soluţii adecvate, fără a se îndepărta însă de la normele de aplicare a PAC;

26.   subliniază faptul că, în deciziile pe care le ia în cadrul PAC, Comisia ar trebui să ţină seama mai mult de problemele şi de preocupările noilor state membre;

27.   îşi exprimă preocuparea cu privire la propunerea recentă a Comisiei de a elimina complet regimul de intervenţie pentru porumb, începând cu anul 2007; constată că modalitatea în care a fost prezentată propunerea contravine principiilor fundamentale ale UE, având în vedere momentul ales, absenţa unei evaluări satisfăcătoare, în special în ceea ce priveşte consecinţele acestei decizii asupra organizării comune a pieţelor în sectorul cerealelor şi al plăţilor directe în funcţie de suprafaţă şi absenţa soluţiilor de înlocuire sau a perioadelor de tranziţie; consideră că eliminarea prematură a regimului de intervenţie pentru porumb ar putea avea consecinţe grave;

28.   consideră că, în spiritul reformei PAC din 2003, ar trebui să se ţină seama de introducerea plăţilor pe suprafaţă pentru culturile de fructe de tip bacă, destinate prelucrării, care ar trebui să fie complementare participării obligatorii la activităţile grupurilor agroalimentare sau ale organizaţiilor de producători şi obligaţiei de a comercializa produsele respective în cadrul contractelor comerciale, ceea ce ar putea contribui la consolidarea concurenţei în statele membre, în special în Polonia;

29.   consideră că sunt necesare schimbări suplimentare în producţia agricolă şi peisajul rural al noilor state membre şi subliniază că normele PAC şi ajutorul comunitar trebuie să susţină această procedură; subliniază că este esenţial ca schimbările necesare să fie efectuate într-un mod progresiv, dat fiind faptul că societatea rurală implicată în agricultură şi sectorul agricol al noilor state membre nu ar putea face faţă unor schimbări prea rapide şi radicale la nivelul structurii lor de producţie şi de angajare a forţei de muncă;

Viitorul PAC în Uniunea Europeană extinsă

30.   subliniază că actuala PAC nu permite soluţionarea unei părţi substanţiale a problemelor din domeniul agricol sau legate de agricultură în UE extinsă; consideră că decuplarea plăţilor directe, impusă de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), consolidează, în general, orientarea pieţei agricole din UE, dar că, totuşi, plăţile directe decuplate nu contribuie integral la punerea în aplicare a unui sector agricol durabil şi a unei societăţi rurale, nici în noile state membre, nici în majoritatea statelor din UE-15; subliniază necesitatea de a adopta fie măsuri complementare, fie soluţii pe măsură în vederea aplicării regimului de plăţi directe;

31.   consideră că, în special în statele membre şi în regiunile în care exploataţiile specializate au un rol-cheie în agricultură, sistemul actual de plăţi directe favorizează excesiv culturile de câmp, nu contribuie în mod corespunzător la punerea în aplicare a unui sistem de creştere durabilă, nu încurajează şi nu facilitează schimbările structurale necesare;

32.   remarcă faptul că, în unele dintre noile state membre, cotele scăzute de producţie care au fost alocate în anumite sectoare au condus la îngheţarea sau chiar scăderea producţiei agricole, iar raportarea plăţilor decuplate la nivelul minim al cotelor constituie, pentru noile state membre, în ceea ce priveşte subvenţiile, un dezavantaj suplimentar alături de cel creat de introducerea treptată a acestor plăţi; observă, de asemenea, că problema apare şi în unele dintre vechile state membre;

33.   consideră că îndeplinirea obiectivelor PAC în noile state membre este, de asemenea, împiedicată de nivelul insuficient de finanţare al dezvoltării rurale, de absenţa unui sistem eficient de gestionare a riscului şi a crizelor şi de rigiditatea excesivă a normelor comunitare în domeniul ajutoarelor de stat;

34.   subliniază că PAC trebuie să rămână în zona de competenţă comunitară, în cadrul unei PAC reformate şi că trebuie împiedicată orice renaţionalizare a sa; consideră, cu toate acestea, că trebuie aplicate măsuri specifice, bazate pe principiul subsidiarităţii; este de părere că trebuie reanalizate impactul, obiectivele şi principiile PAC, inclusiv modelul agricol european, având în vedere obiectivele şi necesităţile agriculturii, ale zonelor rurale, ale agricultorilor, consumatorilor şi societăţii în general din UE extinsă la 27 de state, pentru a stabili resursele financiare necesare şi pentru a asigura distribuţia lor corespunzătoare şi echitabilă într-un mod perfect justificat;

35.   subliniază că, în cadrul viitoarei reforme PAC, în special la efectuarea bilanţului PAC şi în cadrul evaluării la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013, din 2008-2009, trebuie luaţi în considerare toţi factorii posibili (de exemplu, consecinţele deciziilor financiare adoptate, reformele PAC, experienţele noilor state membre, diversitatea şi varietatea agriculturii europene);

36.   subliniază că este, de asemenea, imperativ să se evite deciziile impuse, care vizează doar reducerea nivelului de finanţare comunitară sau menţinerea status quo-ului financiar între statele membre;

37.   consideră că producţia de biomasă şi de bioenergie va avea un rol strategic în viitorul sectorului agricol al UE; solicită o finanţare adecvată din partea UE pentru promovarea producţiei de biomasă pe terenurile care nu mai sunt exploatate pentru obţinerea producţiei de alimente şi furaje; reaminteşte, în această privinţă, capacităţile semnificative ale noilor state membre şi potenţialul de producţie global crescut al UE extinse;

38.   subliniază că satisfacerea nevoilor speciale ale statelor membre şi ale regiunilor lor, inclusiv soluţionarea problemelor şi a dificultăţilor din noile state membre ar trebui susţinută pe baza principiului subsidiarităţii, prin intermediul următoarelor instrumente specifice:

   introducerea unui sistem de plăţi directe revizuit, inclusiv introducerea de noi măsuri, precum opţiunea recuplării voluntare, care să fie folosită numai de către acele state membre care consideră acest lucru necesar pentru realizarea obiectivelor lor în domeniul social, al ocupării forţei de muncă şi al dezvoltării durabile; extinderea plăţilor către noi sectoare şi noi beneficiari, de exemplu pentru fructele de tip bacă destinate prelucrării, în cadrul unui sistem revizuit de pachete financiare naţionale şi de finanţare comunitară integrală;
   introducerea unor măsuri de piaţă suplimentare, facultative, regionale sau temporare, cu finanţare comunitară;
   punerea în aplicare a unui sistem de pachete financiare naţionale din bugetul UE pentru sectoarele care urmează a fi reformate (vinuri, fructe şi legume);
   o mai bună susţinere şi o mai mare stimulare a organizaţiilor de producători, precum şi eliminarea legislaţiei naţionale care împiedică aceste demersuri;
   stimularea cooperării transfrontaliere între organizaţiile de producători;
   punerea în aplicare a unui sistem eficient de gestionare a riscului şi a crizelor în domeniul agriculturii, cu ajutoare financiare comunitare de la pachetele naţionale;
   consolidarea pieţei interne prin intermediul regulilor comune în domeniul normelor de calitate, comercializare, concurenţă, siguranţă alimentară şi protecţie a mediului şi a animalelor;
   consolidarea dezvoltării rurale şi a finanţării aferente;
   creşterea flexibilităţii normelor în domeniul ajutoarelor de stat (în special extinderea domeniului de aplicare a excepţiilor pe categorii şi creşterea nivelului "de minimis");

39.   consideră că trebuie asigurată compatibilitatea cu OMC pe parcursul negocierilor din runda Doha în cadrul propunerii UE de reducere a barierelor comerciale sau în schimbul unui acord privind menţinerea nivelurilor de ajutor naţional a celorlalţi membri ai OMC;

40.   reaminteşte că punerea în aplicare a drepturilor vamale suplimentare în cadrul mecanismului clauzelor de salvgardare speciale (CSS) ar putea constitui o măsură de protecţie eficientă împotriva importurilor abuzive sau a importurilor la preţuri de dumping în sectoarele sensibile, printre care se numără şi cele din noile state membre; invită Comisia să stabilească, în cadrul actualei runde de negocieri ale OMC, condiţiile de modificare corespunzătoare a domeniului de aplicare a CSS pentru lista concesiilor UE; reaminteşte că unele state membre au avut posibilitatea de a pune în aplicare CSS în sectoare sensibile din agricultură, care nu figurau pe lista actuală a concesiilor UE;

41.   speră ca viitoarea politică PAC nu numai să ţină seama de nevoile UE extinse, dar, de asemenea, să devină mai uşor de gestionat, să faciliteze sarcina administrativă a agricultorilor şi a autorităţilor naţionale şi să încurajeze o producţie sigură, orientată către piaţă şi care să respecte normele de mediu, menţinând, în acelaşi timp, viitorul agriculturii durabile;

42.   invită Comisia, statele membre şi toate părţile implicate să organizeze o dezbatere deschisă şi să prezinte propuneri de viitor în vederea construirii unui viitor durabil pentru agricultură, în UE extinsă;

43.   salută intenţia Comisiei de a elabora o reprezentare pe termen lung a PAC de după anul 2013, care i-ar permite să valorifice şansele excepţionale de extindere, oferite de prevederea unei creşteri a schimburilor agroalimentare mondiale, de două ori mai rapidă decât cea a comerţului total la nivel mondial din următoarele trei decenii, menţinând în acelaşi tip dezvoltarea armonioasă a agriculturii, în toate teritoriile UE, şi care, datorită eforturilor conjugate ale statelor din UE-15 şi a noilor state membre, ar permite agriculturii să îşi îndeplinească rolul în ceea ce priveşte producţia şi alte activităţi;

o
o   o

44.  44 încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi parlamentelor şi guvernelor statelor membre.

(1) JO L 161, 26.6.1999, p. 87.
(2) JO L 236, 23.9.2003, p. 33.
(3) JO L 270, 21.10.2003, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2013/2006 (JO L 384, 29.12.2006, p. 13).
(4) JO L 93, 30.3.2004, p. 1.
(5) JO L 161, 30.4.2004, p. 48.
(6) JO L 209, 11.8.2005, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 320/2006 (JO L 58, 28.2.2006, p. 42).
(7) JO L 277, 21.10.2005, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2012/2006 (JO L 384, 29.12.2006, p. 8).
(8) JO L 58, 28.2.2006, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 247/2007 al Comisiei (JO L 69, 9.3.2007, p. 3).
(9) JO C 139, 14.6.2006, p. 1.
(10) JO L 384, 29.12.2006, p. 8.


Hepatita C
PDF 213kWORD 51k
Declaraţie scrisă a Parlamentului European privind hepatita C
P6_TA(2007)0102P6_DCL(2006)0087

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 116 din Regulamentul său de procedură,

A.   întrucât 12 milioane de persoane în Europa sunt infectate cu virusul hepatitei C (VHC),

B.   întrucât VHC este o problemă urgentă, fiind o boală care atacă ficatul şi care provoacă hepatită C cronică ducând la ciroză, afecţiuni hepatice sau cancer hepatic, crescând astfel nevoia de transplant,

C.   întrucât, fiind o boală care omoară încet şi sigur, adesea VHC nu este detectată, astfel încât mulţi pacienţi rămân nediagnosticaţi, în timp ce pacienţii diagnosticaţi suferă frecvent de stigmatizare,

1.   invită Comisia şi Consiliul:

   să recunoască hepatita C drept o problemă urgentă de sănătate publică şi să instituie acţiuni prioritare în programele viitoarelor preşedinţii ale Consiliului;
   să adopte o recomandare a Consiliului privind depistarea hepatitei C, pentru a asigura diagnosticarea timpurie şi accesul mai extins la tratament şi îngrijire;
   să răspundă la recomandările din rezoluţia sa din 6 iulie 2006 privind protecţia lucrătorilor europeni din domeniul medical împotriva infecţiilor transmise prin sânge ca urmare a rănilor provocate prin înţepare cu ace(1);
   să faciliteze continuarea cercetării în cadrul celui de-al 7-lea Program-cadru de cercetare, privind tratamentul pentru pacienţii cu hepatita C şi care sunt infectaţi în acelaşi timp cu virusul HIV şi/sau hepatită B;

2.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta declaraţie Consiliului şi Comisiei, însoţită de numele semnatarilor.

Lista semnatarilor

Adamou, Agnoletto, Aita, Albertini, Ali, Allister, Alvaro, Anastase, Andersson, Andrejevs, Andria, Angelilli, Antoniozzi, Arif, Arnaoutakis, Athanasiu, Attwooll, Audy, Ayala Sender, Aylward, Ayuso González, Badía i Cutchet, Bărbuleţiu, Barón Crespo, Barsi-Pataky, Battilocchio, Bauer, Beaupuy, Beazley, Beglitis, Belet, Belohorská, Bennahmias, van den Berg, Berlato, Berlinguer, Birutis, Bliznashki, Bösch, Bonde, Bono, Bonsignore, Bourlanges, Bourzai, Bowis, Bowles, Bozkurt, Braghetto, Brepoels, Breyer, Brie, Brok, van Buitenen,Bulfon, Bullmann, van den Burg, Buruiană Aprodu, Bushill-Matthews, Busk, Busquin, Buzek, Cabrnoch, Calabuig Rull, Camre, Cappato,Carlotti, Carnero González, Carollo, Cashman, Casini, Castex, Castiglione, del Castillo Vera, Catania, Cavada, Cercas, Chatzimarkakis, Chervenyakov, Chmielewski, Christensen, Christova, Chruszcz, Ciornei,Cocilovo, Coelho, Corbett, Corbey, Cornillet, Correia, Costa, Cottigny, Coveney, Creţu G., Crowley, Czarnecki M., Daul, Davies, de Brún, Degutis, Dehaene, Demetriou,Deprez, De Rossa, Descamps, Dess, Deva, De Veyrac, De Vits, Díaz De Mera García Consuegra, Dičkutė, Didžiokas, Díez González, Dimitrov K., Dimitrov M., Dimitrov P., Dîncu, Dobolyi, Doorn, Douay, Dover, Doyle, Drčar Murko, Duka-Zólyomi, Ek, El Khadraoui, Estrela, Ettl, Evans Jillian, Evans Jonathan, Evans Robert, Falbr, Fatuzzo, Fava, Ferber, Ferreira A., Ferreira E., Figueiredo, Flasarová, Foglietta, Foltyn-Kubicka, Fontaine, Ford, Fraga Estévez, Frassoni, Friedrich, Gahler, Gál, Gaľa, Ganţ, García-Margallo y Marfil, García Pérez, Garriga Polledo, Gaubert, Gauzès, Gawronski, Gentvilas, Geremek, Geringer de Oedenberg, Gibault, Giertych, Gill, Gklavakis, Gollnisch, Gomes, Gomolka, Gottardi,Grabowska, Grabowski, Graça Moura, de Grandes Pascual, Griesbeck, de Groen-Kouwenhoven, Grossetête, Gruber, Guardans Cambó, Guellec, Guerreiro, Guidoni, Gutiérrez-Cortines, Hall, Hamon, Handzlik, Harbour, Harms, Hassi, Hellvig, Henin, Hennicot-Schoepges, Hennis-Plasschaert, Herczog, Herranz García, Holm, Hoppenstedt, Hudacký, Hudghton, Hughes, Husmenova, Iacob Ridzi, Ilchev, Isler Béguin, Jackson, Jäätteenmäki, Janowski, Joan i Marí, Jordan Cizelj, Kaczmarek, Karas, Karim, Kaufmann, Kazak, Kelemen, Kinnock, Kirilov, Klamt, Klinz, Koch, Kohlíček, Konrad, Kónya-Hamar, Kósáné Kovács, Krahmer, Krasts, Kristovskis, Kudrycka, Kusstatscher, Kużmiuk, Lagendijk, Laignel, Lamassoure, Lambert, Lambsdorff, Lang, Langendries, Laperrouze, La Russa, Lauk, Lavarra, Lechner, Lehne, Leichtfried, Le Pen J.-M., Le Pen M., Le Rachinel, Lévai, Lewandowski, Libicki, Lichtenberger, Lienemann, Liese, Liotard, Lipietz, Locatelli, López-Istúriz White, Losco,Lucas, Ludford, Lynne, Lyubcheva,Maaten, McAvan, McDonald, McGuinness, Madeira, Manders, Mann T., Mantovani, Marinescu, Martin D., Martin H.-P., Masiel, Mastenbroek, Mathieu, Mato Adrover, Matsouka, Mauro, Mayer, Meijer, Méndez de Vigo, Menéndez del Valle, Meyer Pleite, Miguélez Ramos, Mihalache, Mikolášik, Millán Mon, Mitchell, Mölzer, Moisuc, Moreno Sánchez, Morgan, Morgantini, Morillon, Mulder, Musacchio, Muscardini, Musotto, Musumeci, Napoletano, Navarro, Newton-Dunn, Neyts-Uyttebroeck, Nicholson, Niebler, van Nistelrooij,Novak, Occhetto,Öger, Özdemir, Olajos, Olbrycht, Ó'Neachtain, Onesta, Oomen-Ruijten, Ortuondo Larrea, Oviir, Pafilis, Paleckis, Panayotopoulos-Cassiotou, Panzeri, Papadimoulis, Paparizov, Papastamkos, Parish, Parvanova, Patriciello,Petre, Pflüger, Pieper, Pīks, Pinheiro, Pinior, Pirilli, Pirker, Pistelli, Pittella, Pleguezuelos Aguilar, Pleštinská, Podestà, Podgorean, Podkański, Poli Bortone, Pomés Ruiz, Popeangă, Posselt, Prodi, Purvis, Queiró, Ransdorf, Rasmussen, Remek, Resetarits, Reul, Reynaud, Riera Madurell, Ries, Rivera, Rizzo, Rocard, Rogalski, Roithová, Romagnoli, Romeva i Rueda, Roszkowski, Roure, Rudi Ubeda, Rübig, Rühle, Rutowicz, Ryan, Sacconi, Salafranca Sánchez-Neyra, Salinas García, Samaras, Samuelsen, Sârbu, Sartori, Savi, Sbarbati, Schaldemose,Scheele, Schierhuber, Schmidt F., Schmidt O.,Schnellhardt, Schöpflin, Schröder, Schuth, Schwab, Seeber, Seeberg, Severin, Shouleva, Siekierski, Sifunakis, Silaghi, Simpson,Sinnott, Siwiec, Skinner, Škottová, Smith, Sofianski,Sommer, Sonik, Sornosa Martínez, Spautz, Staes, Stănescu, Staniszewska, Starkevičiūtė, Šťastný, Stauner, Sterckx, Stevenson, Stihler, Stoyanov,Strož, Sudre, Surján, Susta,Svensson, Swoboda, Szabó, Szent-Iványi, Takkula, Tannock, Tarabella, Tatarella, Thyssen, Ticău, Tîrle, Titley, Toubon, Trakatellis, Trautmann, Triantaphyllides, Turmes, Tzampazi, Uca, Ulmer, Vakalis, Van Hecke, Van Lancker, Van Orden, Varela Suanzes-Carpegna, Varvitsiotis, Vaugrenard, Veraldi,Vidal-Quadras Roca, Vigenin, Vincenzi, Virrankoski, Vlasto, Wagenknecht, Weber H., Weisgerber, Wijkman, Willmott, Wojciechowski J.,Wortmann-Kool, Wurtz, Xenogiannakopoulou, Yañez-Barnuevo García, Záborská, Zaleski, Zani, Zapałowski, Zappala', Ždanoka, Zingaretti, Zvěřina

(1) Texte adoptate, P6_TA(2006)0305.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate