Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 24 octombrie 2007 referitoare la poziţia comună a Consiliului în vederea adoptării regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială ("notificarea sau comunicarea actelor") şi abrogarea regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului (8703/5/2007 – C6-0217/2007 – 2005/0126(COD))
(Procedura de codecizie: a doua lectură)
Parlamentul European,
– având în vedere poziţia comună a Consiliului (8703/5/2007 – C6-0217/2007),
– având în vedere poziţia sa în primă lectură(1) referitoare la propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2005)0305),
– având în vedere articolul 251 alineatul (2) din Tratatul CE,
– având în vedere articolul 67 din Regulamentul de procedură,
– având în vedere recomandarea pentru a doua lectură a Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0366/2007),
1. aprobă poziţia comună;
2. constată că actul este adoptat în conformitate cu poziţia comună;
3. încredinţează Preşedintelui sarcina de a semna actul împreună cu Preşedintele Consiliului, în conformitate cu articolul 254 alineatul (1) din Tratatul CE;
4. încredinţează Secretarului General sarcina de a semna actul, după ce s-a verificat îndeplinirea corespunzătoare a tuturor procedurilor, şi de a asigura, în acord cu Secretarul General al Consiliului, publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
5. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.