Parlamentul European,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu intitulată "Spre un consens european privind ajutorul umanitar" (COM(2007)0317),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei, care însoţeşte Comunicarea Comisiei menţionată mai sus, intitulat "Raportul privind rezultatele consultărilor cu privire la un consens privind politica de ajutor umanitar" (SEC(2007)0782),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei, care însoţeşte Comunicarea Comisiei menţionată mai sus, intitulat "Raportul privind intervenţiile în situaţiile de criză" – RDC, Pakistan, Liban şi Burma/Myanmar" (SEC(2007)0781),

–   având în vedere Tratatul CE şi, în special, articolul 179 din acesta,

–   având în vedere Concluziile Preşedinţiei Consiliului European stabilite la Bruxelles la 21 şi 22 iunie 2007 de definire a mandatului pentru Conferinţa interguvernamentală de la Lisabona,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr.1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar(1),

–   având în vedere Decizia 2001/792/CE, Euratom a Consiliului din 23 octombrie 2001 de instituire a unui mecanism comunitar de favorizare a unei cooperări consolidate în cadrul intervenţiilor de urgenţă care ţin de protecţia civilă(2),

–   având în vedere evaluarea Direcţiei Generale Ajutor Unmanitar a Comisiei Europene (DG ECHO) 2000 - 2005 (2006),

–   având în vedere evaluarea la nivel de omologi a politicilor şi programelor de cooperare pentru dezvoltare ale Comunităţii Europene (2007) de către Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE/CAD),

–   având în vedere raportul lui Michel Barnier intitulat "Pentru o forţă de protecţie civilă: Europe Aid" publicat în mai 2006,

–   având în vedere orientările Uniunii Europene cu privire la promovarea respectării dreptului umanitar internaţional (IHL) din 23 decembrie 2005(3),

–   având în vedere Declaraţia comună a Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor statelor membre reuniţi în cadrul Consiliului, al Parlamentului European şi al Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene "Consensul european"(4) (Consensul european privind dezvoltarea),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată "Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite: opţiunea pentru multilateralism" (COM(2003)0526), care solicită consolidarea şi integrarea globală a relaţiilor UE-ONU, printr-un dialog politic sistematic, lărgirea cooperării în acest domeniu, îmbunătăţirea gestiunii şi prevenirii crizelor şi prin parteneriate strategice între Comisie şi organizaţiile ONU selectate,

–   având în vedere Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948,

–   având în vedere Convenţiile de la Geneva din 1949 şi Protocoalele adiţionale la acestea din 1977,

–   având în vedere Convenţia ONU privind drepturile copilului şi Protocolul său opţional privind implicarea copiilor în conflicte armate, adoptate de Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1989,

–   având în vedere Convenţia privind ajutorul alimentar, semnată la Londra la 13 aprilie 1999, prin care Comunitatea se angajează să intervină în situaţii de urgenţă alimentară şi să răspundă altor necesităţi alimentare ale ţărilor în curs de dezvoltare(5),

–   având în vedere principiile şi bunele practici cu privire la donaţiile umanitare (GHD) aprobate la Stockholm la 17 iunie 2003,

–   având în vedere Codul de conduită al Organizaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi al ONG-urilor în cadrul Programelor de intervenţie în caz de catastrofă din 1994,

–   având în vedere Carta umanitară şi standardele minime de intervenţie în caz de catastrofe adoptate în cadrul SPHERE, revizuite în 2004,

–   având în vedere Principiile parteneriatului Platformei umanitare mondiale din 12 iulie 2007,

–   având în vedere orientările cu privire la utilizarea resurselor militare şi de protecţie civilă pentru sprijinirea activităţilor umanitare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite în caz de catastrofe naturale (Orientările de la Oslo), revizuite la 27 noiembrie 2006,

–   având în vedere orientările cu privire la utilizarea resurselor militare şi de protecţie civilă pentru sprijinirea activităţilor umanitare ale Organizaţiilor Naţiunilor Unite în cadrul situaţiilor complexe de urgenţă (Orientările MCDA) din martie 2003,

–   având în vedere Cadrul de acţiune de la Hyogo 2005-2015, adoptat la Conferinţa mondială privind limitarea catastrofelor desfăşurată la Kobe, Hyogo, Japonia, între 18-22 ianuarie 2005,

–   având în vedere raportul Comisiei internaţionale pentru intervenţie şi suveranitatea statelor, intitulat "Răspunderea de a proteja", din decembrie 2001,

–   având în vedere raportul Grupului de lucru la nivel înalt pe probleme legate de ameninţări, provocări şi schimbare intitulat "O lume mai sigură: răspunderea noastră colectivă", de la 1 decembrie 2004,

–   având în vedere raportul Secretarului General al ONU intitulat "Într-o lume mai liberă: dezvoltare, securitate şi respectarea drepturilor omului pentru toţi", din 21 martie 2005,

–   având în vedere rezoluţia 60/1 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 24 octombrie 2005 de confirmare a răspunderii fiecărui stat membru de a-şi proteja populaţia de genocid, crime de război, epurare etnică şi crime împotriva umanităţii şi a răspunderii comunităţii internaţionale de a facilita protecţia, precum şi de angajare a comunităţii internaţionale în discutarea şi definirea noţiunii de securitate umană,

–   având în vedere Comunicatul şi Cadrul de acţiune al Forumului de la Fribourg, Elveţia, din 15-16 iunie 2000,

–   având în vedere Revizuirea intervenţiei umanitare, publicată de Biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite de coordonare a afacerilor umanitare (OCHA) din august 2005,

–   având în vedere rezoluţiile sale anterioare privind furnizarea ajutorului umanitar în ţările terţe,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 5 februarie 2002 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European cu privire la legătura dintre ajutorul de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare – o evaluare(6),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 16 mai 2002 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European intitulată "Crearea unui parteneriat eficient cu Organizaţia Naţiunilor Unite în domeniul dezvoltării şi al afacerilor umanitare"(7),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 14 ianuarie 2003 referitoare la raportul anual al Comisiei cu privire la ajutorul umanitar 2000(8),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 5 septembrie 2000 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European: evaluarea şi perspectivele activităţilor umanitare comunitare [articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1257/96](9),

–   având în vedere poziţia sa din 24 octombrie 2006 privind propunerea de decizie a Consiliului de instituire a unui mecanism comunitar de protecţie civilă (reformare)(10),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 9 iunie 2005 privind reforma Organizaţiei Naţiunilor Unite(11),

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare şi avizul Comisiei pentru afaceri externe (A6-0372/2007),

Consensul european privind ajutorul umanitar

1.   salută comunicarea menţionată mai sus, intitulată "Spre un consens european privind ajutorul umanitar" şi iniţiativa de adoptare a unei declaraţii comune (Consensul) cu privire la principiile, obiectivele şi strategiile UE pentru furnizarea ajutorului umanitar în ţările terţe;

2.   insistă asupra faptului că acest Consens trebuie să fie mai clar şi mai specific pentru a dezvolta politica umanitară europeană şi pentru a garanta faptul că potenţialul UE ca donator umanitar este exploatat în întregime şi consideră că angajamentul UE de a securiza coerenţa între ajutorul umanitar, reabilitarea şi asistenţa pentru dezvoltare trebuie să fie sprijinit de Consens, recunoscând însă pe deplin caracterul distinct al celor două principii aplicabile fiecăruia,

3.   consideră că acest Consens ar trebui să clarifice modul în care diferitele resurse ale CE şi ale statelor membre pot fi combinate şi coordonate în mod optim, luând în considerare în mod comparativ avantajele pe care le oferă acestea;

4.   ia act de numărul tot mai mare al diverşilor participanţi implicaţi în situaţiile de criză umanitară şi consideră că acest Consens ar trebui să prevadă orientări şi să ofere răspunsuri cu privire la noile riscuri şi provocări cu care se confruntă punerea în aplicare şi coordonarea, reafirmând în acelaşi timp angajamentul UE în ceea ce priveşte principiile umanitare şi dreptul umanitar internaţional; reaminteşte faptul că UE este cel mai mare donator de ajutor umanitar din lume; consideră, de asemenea, concluziile Consiliului European din 21-22 iunie 2007, conform cărora ajutorul umanitar a fost recunoscut ca domeniu de sine stătător al politicii UE în cadrul Tratatului de reformă, drept o recunoaştere binevenită a acestui fapt;

Partea I: Viziunea UE asupra ajutorului umanitar
a)Obiective comune

5.   consideră că acest Consens ar trebui să conţină o definiţie detaliată a obiectivelor ajutorului umanitar al UE, în temeiul Regulamentului (CE) nr.1257/96 al Consiliului menţionat anterior, precum şi în temeiul Principiilor şi bunelor practici cu privire la donaţiile umanitare (GHD) menţionate anterior, şi că, printre aceste obiective, o atenţie specială ar trebui acordată grupurilor celor mai vulnerabile, precum femeile, copiii, persoanele cu handicap, vârstnicii şi minorităţile etnice, inclusiv refugiaţii care părăsesc zone de conflict,

6.   subliniază faptul că acţiunile umanitare eficiente, printre care şi ajutorul alimentar de urgenţă, ar trebui să ia în considerare contextul şi necesităţile existente şi să fie guvernate de principiul conform căruia conservarea mijloacelor de subzistenţă salvează vieţi; subliniază, de altfel, că ajutorul umanitar nu este un instrument de gestionare a crizelor şi că acesta trebuie să fie alocat printr-o manieră transparentă, exclusiv prin evaluarea necesităţilor şi independent de orice considerente politice; subliniază, în special, importanţa evitării prin toate mijloacele a oricăror efecte negative asupra pieţelor locale sau a unei viitoare dependenţe în urma acordării de ajutor alimentar, precum şi a contribuţiei acestei măsuri la securitatea alimentară pe termen lung; sprijină eforturile depuse la nivel internaţional în vederea modificării Convenţiei privind ajutorul alimentar, pentru a garanta respectarea acestor principii,

7.   subliniază că obiectivul ajutorului umanitar trebuie să fie autodezvoltarea şi autoaprovizionarea şi nu crearea unei dependenţe a ţărilor sau a regiunilor beneficiare faţă de ajutorul sau de asistenţa externă suplimentară,

b)Valori, principii şi bune practici comune

8.   subliniază că activitatea UE în domeniul umanitar, ar trebui să fie orientată având în vedere principiile umanitare stabilite în cadrul Principiilor şi bunelor practici cu privire la donaţiile umanitare" (GHD);

9.   salută iniţiativa Comisiei de a lansa un "Bun parteneriat umanitar", care să consolideze reforma la nivel mondial a sectorului umanitar şi să-i reunească pe donatori, partenerii executivi şi beneficiari în cadrul unei platforme comune şi adoptarea în 2005 de către UE a orientărilor privind promovarea respectării dreptului internaţional umanitar; doreşte ca UE să joace un rol de prim-plan în monitorizarea, apărarea, promovarea, difuzarea şi respectarea efectivă a dreptului internaţional umanitar, inclusiv de către actori non-statali, în scopul protejării spaţiului umanitar; doreşte ca toate statele membre care încă nu au făcut-o, să subscrie fără rezerve la Principiile şi bunele practici cu privire la donaţiile umanitare (GHD); subliniază necesitatea ca aceste principii să fie puse în aplicare, iar modul în care sunt respectate să fie evaluat periodic, la fiecare doi ani, de către instituţiile UE şi raportorul permanent al Parlamentului pentru ajutorul umanitar;

10.   consideră că trebuie să se acorde o mai mare atenţie securităţii şi protecţiei voluntarilor, care trebuie să se deplaseze frecvent în zone periculoase; regretă că aceştia sunt prea des victimele unor acte inutile de violenţă, reţineri sau luări de ostatici; condamnă cu fermitate orice acţiuni întreprinse împotriva voluntarilor;

11.   constată recunoaşterea, în cadrul Rezoluţiei ONU nr. 60/1 menţionate anterior, a conceptului de "responsabilitate de a proteja", ca urmare a înmulţirii cazurilor de încălcare a dreptului internaţional umanitar şi a drepturilor omului şi a neputinţei sau a lipsei de voinţă a guvernelor de a-şi proteja propriii cetăţeni; reaminteşte că ajutorul umanitar este unul dintre mijloacele de care dispune comunitatea internaţională pentru a contribui la protecţia populaţiilor ameninţate şi subliniază preocuparea UE de a nu rămâne fără reacţie în faţa unor astfel de încălcări; solicită organizarea unei dezbateri politice profunde în statele membre şi în cadrul instituţiilor UE asupra dreptului, dacă nu a datoriei, de a interveni în cazurile de încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar şi/sau a drepturilor omului, luând totodată în considerare concluziile şi recomandările raportului menţionat anterior "Răspunderea de a proteja" din decembrie 2001 al Comisiei internaţionale pentru intervenţie şi suveranitatea statelor;

12.   consideră că UE ar trebui să dezvolte iniţiative pentru a traduce în fapte conceptul de "răspundere de a proteja", acordând totodată prioritate acţiunilor preventive, mijloacelor civile şi sprijinirii guvernelor ţărilor terţe în îndeplinirea obligaţiilor ce le revin pentru protejarea populaţiilor respective; subliniază că măsurile coercitive, inclusiv intervenţia militară, nu pot fi utilizate decât în ultimă instanţă şi cu respectarea strictă a dreptului internaţional; reiterează faptul că, atunci când intenţionează să recurgă la forţă, Consiliul de Securitate ar trebui să ia întotdeauna în considerare cele cinci criterii de legitimitate propuse de raportul menţionat anterior al Secretarului General al ONU din 21 martie 2005 şi susţinute de Parlament: gravitatea ameninţării, caracterul adecvat al obiectivului, recurgerea la forţă în ultimă instanţă, proporţionalitatea mijloacelor şi existenţa unei şanse de succes rezonabile; se declară de acord cu necesitatea instituirii, printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate, a principiilor referitoare la uzul de forţă şi autorizarea acestei măsuri;

Partea II: Transpunerea principiilor în practică: un cadru de lucru comun pentru ajutorul umanitar al UE
a)Coordonarea, coerenţa şi complementaritatea UE

13.   consideră că acest Consens ar trebui să consfinţească principiile coordonării, coerenţei politice, complementarităţii şi armonizării procedurilor între statele membre, conform prevederilor anterioare din Consensul european privind dezvoltarea menţionat mai sus, şi că Comunitatea ar trebui să aplice pe deplin articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1257/96 menţionat anterior şi să exploateze posibilităţile pe care rolul său federativ i le conferă DG ECHO; subliniază, totuşi, că mecanismele de coordonare ale UE trebuie să consolideze eforturile de coordonare internaţională ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, îndeosebi cele depuse de OCHA, decât să producă duplicate ale acestora, precum şi să includă autorităţile naţionale şi locale; invită UE să elaboreze un atlas al donatorilor în favoarea ajutorului umanitar acordat de UE, similar cu iniţiativa întreprinsă în cazul ajutorului UE pentru dezvoltare;

14.   salută recunoaşterea, în Concluziile Preşedinţiei Consiliului european care a avut loc la Bruxelles la 21 şi 22 iunie 2007, a necesităţii recunoaşterii depline a politicii în domeniul ajutorului umanitar în rândul politicilor UE şi consideră, prin urmare, că Comunitatea şi statele membre trebuie să promoveze o dezbatere politică strategică privind acţiunea umanitară, în cadrul unui forum adecvat al Consiliului, prin crearea unui grup suplimentar de lucru al Consiliului (ex. COHUMA, un grup de lucru al Consiliului pentru ajutor umanitar), care va permite elaborarea unor metode coerente, care să garanteze acţiuni rapide şi consecvente;

b)Furnizarea unui ajutor adecvat şi efectiv

15.   consideră că acest Consens ar trebui să cuprindă un angajament mai puternic din partea UE în ceea ce priveşte furnizarea adecvată a ajutorului umanitar, precum şi finanţarea în condiţii de predictibilitate şi flexibilitate corespunzătoare, prin dispoziţii bugetare anuale adoptate din timp; consideră că UE ar trebui să acorde atenţie în mod prioritar acelor crize umanitare care nu beneficiază de finanţarea suficientă, sunt neglijate sau căzute în uitare şi că ar trebui analizate mecanisme inovatoare în vederea determinării, cu mai multă precizie, a decalajului dintre necesităţi şi fondurile existente şi pentru a garanta satisfacerea necesităţilor umanitare mondiale;

16.   consideră că UE ar trebui să-şi clarifice poziţia în cadrul procesului mondial de reformă a sectorului umanitar, în special în ceea ce priveşte susţinerea Fondului central de răspuns în situaţii de urgenţă (CERF), care constituie un instrument complementar util în cadrul unei game ample de instrumente de finanţare disponibile, atunci când reprezintă o finanţarea complementară care nu acţionează în detrimentul sprijinului destinat altor operaţiuni şi altor parteneri umanitari, că ar trebui să salute abordarea pe grupuri tematice "clusters" şi să promoveze integrarea unei serii largi de participanţi la procesul de acordare a ajutorului umanitar;

17.   salută propunerea Comisiei de a institui un cadru comun al UE pentru evaluarea necesităţilor şi utilizarea în comun a expertizelor; reaminteşte faptul că UE trebuie să acorde prioritate, ori de câte ori este posibil, aprovizionării din surse locale şi regionale;

18.   subliniază că, în situaţii de urgenţă, şi îndeosebi în cazul celor provocate de catastrofe naturale, primele 48 de ore sunt de o importanţă crucială pentru salvarea de vieţi omeneşti, iar comunitatea internaţională a demonstrat că nu dispune de o capacitate de reacţie rapidă îndeajuns de eficientă; consideră că UE ar trebui să răspundă acestei provocări, pe de o parte prin consolidarea, la nivel local, a măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă, a pregătirii şi a capacităţii de răspuns, iar pe de altă parte, printr-o mai bună coordonare, mecanisme de alertă precoce mai eficiente şi o poziţionare prealabilă corespunzătoare a materialelor şi a stocurilor la nivel internaţional; invită UE să susţină şi să completeze eforturile internaţionale coordonate de OCHA şi de ONU destinate consolidării capacităţilor de răspuns rapid, printre care accesul imediat la finanţare şi echipe de rezervă pentru intervenţii de urgenţă;

19.   consideră că UE ar trebui să-şi sporească investiţiile destinate studierii şi monitorizării factorilor de vulnerabilitate a populaţiei; solicită în mod deosebit UE să asigure, în cadrul tuturor intervenţiilor umanitare, satisfacerea nevoilor urgente de ordin sanitar, în special cu privire la sănătatea reproducerii, în conformitate cu standardele corespunzătoare ale SPHERE;

20.   sprijină eforturile Federaţiei Internaţionale şi ale Asociaţiilor Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie de identificare a problemelor şi de formulare a unor recomandări în domeniul principiilor, normelor şi legislaţiei internaţionale de răspuns în situaţii de urgenţă (IDRL) şi aşteaptă rezultatele celei de 30-a Conferinţe Internaţionale a Crucii Roşii şi Semilunei Roşii, care se va desfăşura în noiembrie 2007;

c)Diversitatea şi calitatea în cadrul parteneriatului

21.   salută propunerile Comisiei de a sublinia că UE se pronunţă pentru o pluralitate a partenerilor executivi, în special ONG-uri, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi sprijină criteriile propuse de aceasta pentru selectarea partenerilor; solicită Comisiei să sprijine integrarea deplină a agenţiilor executive din noile state membre (UE-12, e.g. cele 10 noi state membre care au aderat în 2004 şi Bulgaria şi România, care au aderat în 2007) în cadrul activităţilor de ajutor umanitar; consideră că, în cadrul Consensului, ar trebui să se recunoască şi să se definească mai exact diferitele roluri, mandate şi avantaje comparative ale diverşilor participanţi la acţiunea umanitară, pentru a evita un conflict al mandatelor şi concurenţa pentru resurse între aceştia şi că UE ar trebui să sprijine dezvoltarea capacităţilor în cadrul comunităţii umanitare, acordând o atenţie specială capacităţilor locale şi regionale; consideră că o atenţie specială trebuie acordată rolului ONG-urilor, Societăţilor naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi al participanţilor aparţinând societăţii civile, atât din sud cât şi din nord, nu numai în ceea ce priveşte furnizarea ajutorului, ci şi dezvoltarea unor politici care reflectă nevoile şi preocupările reale ale partenerilor locali din sud şi câştigarea sprijinului cetăţenilor europeni;

22.   consideră că UE trebuie să dezvolte strategii de colaborare cu donatori netradiţionali a căror finanţare este deseori alocată dinainte şi / sau condiţionată, în scopul promovării unui model de ajutor bazat pe necesităţi, a principiilor dreptului umanitar internaţional şi a conceptului de parteneriat; subliniază însă că aceste noi surse de finanţare nu trebuie să aibă drept efect reducerea fondurilor care provin de la statele membre ale UE şi de la Comisie;

23.   consideră că ajutorul umanitar acordat de UE ar trebui concretizat prin intermediul organizaţiilor umanitare care aderă respectă pe deplin bunele practici şi se angajează să promoveze responsabilizarea, eficienţa şi operativitatea în ducerea la îndeplinire a acţiunilor umanitare;

d)Eficienţă, calitate şi responsabilitate

24.   consideră că responsabilitatea faţă de comunităţile afectate de catastrofe, în calitatea lor de beneficiari primari, se află la baza oricărei evaluări a eficienţei ajutorului umanitar, iar Consensul ar trebui să reflecte acest principiu în mod corespunzător; consideră în special că UE ar trebui să încurajeze iniţiativele de responsabilizare voluntară întreprinse de către ONG-uri;

25.   consideră că UE ar trebui să promoveze aplicarea orientărilor şi a principiilor cu privire la activităţile umanitare elaborate de Comitetul permanent inter-agenţii, principiilor directoare privind deplasările interne, Codul de conduită din 1994 privind asistenţa în caz de catastrofe destinat Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi organizaţiilor neguvernamentale şi Carta umanitară (SPHERE);

e)Utilizarea resurselor şi capacităţilor militare şi de protecţie civilă în afara teritoriului UE

26.   reafirmă că protecţia civilă şi mijloacele şi a capacităţile militare ale UE trebuie să die desfăşurate astfel încât să completeze activitatea organizaţiilor umanitare şi să constituie un sprijin pentru aceasta, limitându-se la situaţiile sau zonele în care poate aduce o reală valoare adăugată şi pe baza unei analize prealabile a situaţiei şi a nevoii de asistenţă specifice;

27.   consideră că UE ar trebui să definească în mod clar şi să garanteze respectarea rolurilor şi a mandatelor protecţiei civile şi ale militarilor în cadrul intervenţiilor umanitare, în special în situaţii de conflict în care imparţialitatea şi independenţa sunt de o importanţă esenţială pentru garantarea accesului în siguranţă la victimele catastrofelor şi furnizarea eficientă a ajutorului umanitar;

28.   consideră că UE ar trebui să pledeze activ pentru aplicarea orientărilor de la Oslo şi a orientărilor MCDA de către toţi participanţii la operaţiuni umanitare şi pentru a garanta că principalele principii cuprinse în aceste orientări nu vor fi atenuate;

29.   consideră că, în conformitate cu orientările internaţionale, recurgerea, în cazul unor urgenţe de natură complexă, la resursele specifice protecţiei civile aflate în proprietatea statului ar trebui să se facă în mod excepţional, în timp ce resursele şi capacităţile militare nu ar trebui să fie folosite în sprijinul intervenţiilor umanitare decât "în ultimă instanţă" şi, în ambele cazuri, în conformitate cu orientările organizaţiilor umanitare ale ONU şi cu principiile sensibilităţii în situaţii conflictuale;

f)Promovarea reducerii riscului de catastrofe şi a pregătirii în caz de catastrofe

30.   ia act de numărul şi frecvenţa crescânde a catastrofelor naturale şi de impactul devastator al acestora; recunoaşte, de asemenea, că diferenţierea catastrofelor naturale de cele provocate de factorul uman este din ce în ce mai complexă; recunoaşte că riscurile sunt determinate în egală măsură de activităţile umane şi lipsa de planificare pe de o parte şi de catastrofele naturale, pe de altă parte; solicită elaborarea unei strategii cu termen precis de realizare care să integreze reducerea riscului de catastrofe (RRC) în cadrul tuturor ajutoarelor pentru dezvoltare şi al celor umanitare acordate de UE, în conformitate cu Cadrul de acţiune de la Hyogo; recunoaşte că, în lipsa integrării RRC, intervenţiile în favoarea dezvoltării prezintă riscul sporirii involuntare a vulnerabilităţii la catastrofe;

31.   ia act de amploarea provocării viitoare reprezentate de schimbările climatice, concretizată sub forma unor condiţii meteorologice extreme şi a diminuării resurselor naturale, având consecinţe grave asupra securităţii şi dezvoltării, începând cu creşterea vulnerabilităţii categoriilor sărace ale populaţiei, producerea de conflicte violente din cauza diminuării resurselor naturale şi mergând până la fluxuri migratorii pe scară largă; insistă asupra riscurilor pe care le implică schimbarea climatică la adresa reducerii sărăciei şi a atingerii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM) şi face apel la integrarea RRC şi a măsurilor de adaptare în cadrul strategiilor de reducere a sărăciei (documente strategice de combatere a sărăciei); subliniază că, în scopul obţinerii unor rezultate eficiente, intervenţiile RRC destinate reducerii cauzelor vulnerabilităţii trebuie să se suprapună cu şi adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor acestui fenomen;

32.   subliniază că strategiile RRC bazate pe Cadrul de acţiune de la Hyogo ar trebui să sprijine măsurile luate de comunităţile şi autorităţile locale, în cadrul unei abordări pe termen lung destinate reducerii vulnerabilităţii la catastrofe, după cum reiese din experienţa mecanismelor de finanţare şi a programului de pregătire în caz de catastrofe al DG-ECHO (DIPECHO);

33.   solicită UE să aloce minimum 10 la sută din noua finanţare adiţională bugetelor pentru ajutoare umanitare, în vederea reducerii riscului şi a sporirii considerabile a resurselor pentru RRC în cadrul bugetelor de ajutor pentru dezvoltare; insistă asupra necesităţii modificării abordării pe termen mediu şi lung a ajutorului umanitar internaţional, prin consolidarea fără echivoc a RRC;

g)Întărirea legăturii cu alte instrumente de ajutor umanitar

34.   solicită UE, în colaborare cu participanţii umanitari internaţionali, să dezvolte orientările care vizează întărirea legăturii dintre ajutorul de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare (LRRD), pentru a evita potenţialele lacune între intervenţia de urgenţă şi fazele de reabilitare şi de dezvoltare, bazându-se pe bunele practici şi pe experienţa acumulată; consideră că, la baza abordării UE, trebuie să stea principiile următoare "nu dăuna" şi cele zece principii conform cărora "reconstrucţia trebuie să fie de o calitate mai bună"; subliniază obiectivul de a elimina lacunele dintre ajutorul umanitar şi ajutorul pentru dezvoltare folosind în mod optim paleta instrumentelor de finanţare ale UE;

35.   recunoaşte, pe deasupra, lacunele de cunoaştere şi sensibilizare cu privire la legăturile dintre ajutorul umanitar şi dezvoltare, existente atât la nivelul personalului din domeniul asistenţei pentru dezvoltare, cât şi printre angajaţii din sectorul umanitar; solicită UE să acorde prioritate programelor de formare profesională a personalului din acest domeniu;

36.   subliniază necesitatea clarificării relaţiilor dintre acţiunile susţinute de către Comisie prin intermediul instrumentului de stabilitate privind prevenirea, gestionarea şi soluţionarea situaţiilor de criză (cum ar fi dezarmarea, demobilizarea, deminarea, reintegrarea populaţiilor strămutate/refugiate, etc.) şi acţiunile concomitente puse în aplicare de DG ECHO, cu respectarea mandatului său şi a principiilor umanitare;

h)Punerea în aplicare a Consensului privind ajutorul umanitar al UE

37.   solicită includerea în cadrul Consensului a unei foi de parcurs ample şi concrete pentru aplicare sa, cuprinzând termene pentru iniţiativele şi proiectele majore şi iniţiativele care urmează să fie luate de toţi donatorii UE pe parcursul următorilor cinci ani;

38.   solicită o evaluare regulată a aplicării şi a evoluţiei Consensului, implicând Parlamentul în această acţiune pe deplin şi pe picior de egalitate cu celelalte instituţii; solicită înfiinţarea unei structuri interinstituţionale adecvate şi a unui dialog structurat cu Parlamentul în acest domeniu;

o
o   o

39.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

(1) JO L 163, 2.7.1996, p. 1. (2) JO L 297, 15.11.2001, p. 7. (3) JO C 327, 23.12.2005, p. 4. (4) JO C 46, 24.2.2006, p. 1. (5) Decizia 2000/421/CE a Consiliului din 13 iunie 2000 privind încheierea Convenţiei privind ajutorul alimentar din 1999 în numele Comunităţii Europene (JO L 163, 4.7.2000, p. 37). (6) JO C 284 E, 21.11.2002, p. 108. (7) JO C 180 E, 31.7.2003, p. 538. (8) JO C 38 E, 12.2.2004, p. 85. (9) JO C 135, 7.5.2001, p. 72. (10) JO C 313 E, 20.12.2006, p. 100. (11) JO C 124 E, 25.5.2006, p. 549.