Parlamentul European,

–   având în vedere cel de-al Patrulea raport privind coeziunea economică şi socială (COM(2007)0273) ("Al patrulea raport privind coeziunea"),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor intitulată "Strategie pentru regiunile ultraperiferice: realizări şi perspective "(COM(2007)0507),

–   având în vedere articolele 158, 159 şi 299 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,

–   având în vedere Agenda teritorială a Uniunii Europene şi Carta de la Leipzig privind dezvoltarea durabilă a oraşelor europene durabil, precum şi primul program de acţiune pentru punerea în aplicare a Agendei teritoriale a Uniunii Europene,

–   având în vedere raportul Reţeaua Europeană de Observare a Teritoriului intitulat "Perspective ale teritoriului, scenarii teritoriale pentru Europa" şi cel al Parlamentului European privind "Disparităţile regionale şi coeziunea: care sunt strategiile pentru viitor?",

–   având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (COTER-IV-011) din 28 noiembrie 2007 şi avizul Comitetului Economic şi Social European (CESE 1712/2007) din 12 decembrie 2007 privind cel de-al patrulea raport privind coeziunea economică şi socială,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 23 mai 2007 privind impactul şi consecinţele politicilor structurale asupra coeziunii Uniunii Europene(1),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 12 iulie 2007 privind rolul şi eficienţa politicii de coeziune în reducerea decalajelor de dezvoltare din regiunile cele mai sărace din UE(2),

–   având în vedere articolul 45 şi articolul 112 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională şi avizele Comisiei pentru bugete şi al Comisiei pentru pescuit (A6-0023/2008),

A.   întrucât continuă să fie necesară o politică europeană globală în materie de coeziune, din cauza persistenţei unor importante disparităţi şi probleme structurale specifice în numeroase regiuni europene, situaţie agravată de recenta extindere a Uniunii Europene;

B.   întrucât politica de coeziune a UE constituie, prin urmare, un pilon fundamental în procesul de integrare europeană şi joacă un rol activ în diminuarea disparităţilor şi a deficitelor de dezvoltare;

C.   întrucât există o legătură evidentă între ascensiunea euroscepticismului şi adâncirea disparităţilor dintre regiuni şi în interiorul acestora, fapt care evidenţiază necesitatea unei coeziuni economice, sociale şi teritoriale pentru a consolida convergenţa şi a asigura baze solide legitimităţii Uniunii Europene, prin intermediul unei politici regionale ale cărei efecte să se facă simţite în viaţa de zi cu zi; întrucât autorităţilor regionale şi locale şi actorilor locali le revine un rol de prim-plan în apropierea activităţilor Uniunii Europene de cetăţeni şi în punerea în aplicare a politicii regionale, ale cărei realizări ar trebui să beneficieze de o publicitate mai eficientă;

D.   întrucât, având în vedere valoarea sa adăugată, politica de coeziune oferă fiecărei regiuni a Uniunii Europene posibilitatea obţinerii unor beneficii concrete în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă durabile, ridicarea nivelului de trai al populaţiei locale, în special în regiunile care înregistrează întârzieri în dezvoltare, contribuind la consolidarea competitivităţii şi a capacităţilor administrative şi asigurând o gestionare descentralizată; întrucât, pe baza acestor argumente, trebuie respinsă orice tentativă de renaţionalizare a acestei politici;

E.   întrucât Tratatul de la Lisabona, care a fost aprobat de şefii de stat şi de guvern la 18 octombrie 2007 şi semnat la 13 decembrie 2007, consacră coeziunea teritorială printre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene, alături de coeziunea economică şi socială;

F.   întrucât trebuie garantate resurse financiare sporite pentru politica de coeziune pentru a face faţă noilor provocări anticipate, cu un impact teritorial important, precum schimbările demografice, concentraţia urbană, segregarea, migraţia (care este în mod special problematică pentru regiunile rurale şi periferice), adaptarea la globalizare, schimbările climatice şi aprovizionarea cu energie, şi ritmul lent de recuperare a decalajelor al zonelor rurale; întrucât nu se poate răspunde acestor provocări decât dacă importanţa majoră în acest sens a politicii de coeziune va fi recunoscută de acum înainte;

Studiu comparativ privind situaţia coeziunii în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene

1.   salută prezentul raport, care oferă mai multe detalii decât cele precedente, se bazează pe diferiţi indicatori şi furnizează date comparative utile asupra altor ţări, precum Statele Unite, Japonia, China sau India, reflectând contextul internaţional în care funcţionează economia UE;

2.   regretă totuşi lipsa informaţiilor comparabile şi din surse diferite, provenind de la diverse niveluri ale Nomenclatorului unităţilor teritoriale de statistică (NUTS), informaţii care ar permite o mai bună apreciere a viabilităţii creşterii şi a convergenţei, solicită, în acest sens, utilizarea unor instrumente statistice de o calitate superioară, precum noii indicatori (în afară de Produsul Intern Brut pe cap de locuitor) utilizaţi cu rezultate satisfăcătoare în cadrul celui de-al patrulea raport privind coeziunea, care ar permite o evaluare mai exactă a gradului de coeziune economică, socială şi teritorială în viaţa de zi cu zi, precum şi a contribuţiei concrete a actorilor locali la politica de coeziune; în acest scop, consideră necesară consolidarea capacităţilor ESPON;

3.   evidenţiază întârzierile cu care se efectuează absorbţia creditelor structurale şi solicită măsuri de îmbunătăţire a acestei situaţii; constată că o evaluare a rezultatelor politicii de coeziune în noile state membre este prematură; salută toate eforturile depuse pentru a spori eficienţa politicii de coeziune şi a reduce birocraţia excesivă şi solicită ca această politică să facă obiectul unor analize sistematice; reafirmă sprijinul său ferm pentru Iniţiativa europeană în materie de transparenţă lansată de Comisie, care va identifica beneficiarii fondurilor structurale începând cu 2008;

4.   salută faptul că fostele ţări beneficiare ale politicii de coeziune, respectiv Grecia, Spania, Portugalia şi Irlanda, au recuperat întârzierile în dezvoltare într-un ritm remarcabil, înregistrând, în perioada 2000-2006, rate impresionante ale creşterii economice, dar reaminteşte că, în pofida creşterii economice, între regiunile din interiorul acestor state persistă dezechilibre semnificative, iar o serie de probleme structurale grave au rămas nesoluţionate;

5.   salută ratele ridicate de creştere economică înregistrate în noile state membre, dar constată că realizarea convergenţei economice nu poate fi preconizată decât pe termen mediu sau lung, iar acest proces va fi unul îndelungat, având în vedere nivelul foarte scăzut al PIB-ului pe cap de locuitor care reprezintă punctul de plecare în unele dintre aceste ţări;

6.   salută reiterarea, de către Comisie, a rolului important pe care îl îndeplineşte politica de coeziune în consolidarea capacităţii tuturor statelor membre de dezvoltare armonioasă şi de creare de noi locuri de muncă durabile, după cum reiese din rezultatele excelente ale politicii de coeziune înregistrate în numeroase regiuni cuprinse în Obiectivul 2;

7.   îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că convergenţa dintre ţări ocultează, în numeroase cazuri, agravarea decalajelor dintre regiuni, precum şi a celor din interiorul acestora; constată că această aprofundare a disparităţilor regionale şi locale poate fi remarcată în mai multe privinţe, precum ocuparea forţei de muncă, productivitatea, nivelul veniturilor, nivelurile de educaţie sau capacitatea de inovare; subliniază, de asemenea, modul în care cooperarea teritorială poate contribui la depăşirea acestor probleme;

8.   subliniază, de exemplu, dependenţa competitivităţii regiunilor de productivitatea şi accesibilitatea pieţelor şi de nivelul de calificare a forţei de muncă, ce variază într-o mai mare măsură de la o regiune la alta decât de la un stat membru la altul; constată, de asemenea, că factorii instituţionali sunt consideraţi din ce în ce mai des drept elemente fundamentale ale competitivităţii, printre aceştia numărându-se dotarea cu capital social sub forma culturii antreprenoriale şi a normelor comune de comportament, care încurajează cooperarea şi iniţiativa şi contribuie la eficienţa administraţiei publice;

9.   constată, în acest context, că anumite regiuni dezvoltate şi chiar anumite regiuni defavorizate încep să se confrunte cu probleme multiple şi complexe, cu impact puternic la nivel teritorial, în ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare, precum: rate scăzute ale creşterii economice, diminuarea productivităţii şi a ocupării forţei de muncă şi îmbătrânirea populaţiei;

10.   constată că, în timp ce ratele ridicate ale creşterii economice au permis anumitor state membre ale Uniunii Europene să realizeze ocuparea integrală a forţei de muncă şi creşterea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor, în alte ţări diferenţele dintre diversele grupuri sociale s-au adâncit, ceea ce înseamnă că integrarea socială a categoriilor celor mai vulnerabile ale populaţiei constituie, în continuare, o necesitate;

11.   subliniază faptul că, între Uniunea Europeană şi Statele Unite, există o slabă convergenţă în ceea ce priveşte nivelul de educaţie şi un real decalaj educaţional, în SUA 29% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani având o diplomă universitară, în timp ce în Uniunea Europeană proporţia acestora se ridică la numai 16%; constată totuşi că numărul femeilor care absolvă o instituţie de învăţământ superior creşte într-un ritm mai rapid decât în cazul bărbaţilor;

12.   subliniază importanţa includerii unei abordări integratoare a egalităţii de gen, a egalităţii de şanse şi a nevoilor speciale ale persoanelor cu handicap, precum şi ale persoanelor în vârstă, în fiecare stadiu al punerii în aplicare a proiectelor din domeniul politicii de coeziune;

13.   insistă asupra efectului de polarizare constatat în regiunile din jurul capitalelor - fenomen deosebit de pronunţat în noile state membre - care au generat, în medie, 32% din PIB-ul ţărilor respective, în condiţiile în care ele reprezintă 22% din populaţie; constată că această polarizare poate conduce la disparităţi importante între ratele şomajului din centrele oraşelor;

14.   constată că procesul de urbanizare necontrolată poate crea dezechilibre demografice, economice, sociale, ecologice, precum şi în domeniul transporturilor, pe un spaţiu restrâns şi poate duce la suburbanizare şi la depopularea zonelor rurale situate la distanţe mari de oraşe; solicită, prin urmare, Comisiei să abordeze această problematică cu propuneri concrete;

15.   atrage atenţia asupra disparităţilor regionale în ceea ce priveşte accesibilitatea şi legăturile dintre zonele centrale şi cele periferice, care constituie rezultatul dezavantajelor geografice şi structurale, al investiţiilor insuficiente în infrastructura din domeniul transporturilor, precum şi al neasigurării diversităţii posibilelor legături de transport; insistă în special asupra obstacolelor importante privind accesibilitatea regiunilor montane şi insulare, precum şi a celor periferice şi ultraperiferice situate la o distanţă foarte mare de Europa continentală; subliniază necesitatea elaborării unor măsuri destinate stimulării potenţialului regional, atractivităţii regiunilor respective şi a dezvoltării durabile a acestora;

16.   se declară deosebit de surprins de poziţia adoptată de Comisiei în cadrul celui de-al patru raport privind coeziunea, conform căreia "insularitatea nu pare să constituie în sine un obstacol major în calea dezvoltării" şi ia act de extrema dezamăgire a populaţiei din regiunile insulare în legătură cu respectiva afirmaţie, deoarece aceştia se confruntă zilnic cu efectele negative şi dificultăţile presupuse de insularitate;

Politica regională şi Strategia de la Lisabona

17.   subliniază diferenţele enorme dintre ţări în ceea ce priveşte sumele investite în cercetare şi dezvoltare şi constată că există puternice disparităţi regionale în materie de inovare, evaluate în cadrul celui de-al patrulea raport cu ajutorul unui indicator util de performanţă regională în materie de inovare;

18.   împărtăşeşte opinia Comisiei conform căreia politica de coeziune are un efect de pârghie asupra Strategiei de la Lisabona, obţinut prin orientarea investiţiilor publice către proiecte care favorizează instituirea unui mediu economic mai dinamic, generator de creştere şi propice inovării, bazat pe sinergia creată de o armonizare mai eficientă a politicilor şi a programelor;

19.   regretă că potenţialul de inovare al întreprinderilor mici şi al microîntreprinderilor, precum şi al cooperativelor meşteşugăreşti, nu a fost luat în considerare în mod corespunzător în aplicarea politicii de coeziune, în pofida orientării creditelor; solicită, prin urmare, aplicarea unei politici active pentru sprijinirea tuturor formelor de inovare în aceste întreprinderi şi invită totodată Comisia să creeze oportunităţi de cooperare reciprocă între întreprinderi, sectorul public, şcoli şi universităţi, pentru crearea unor grupuri regionale de inovare, în spiritul Strategiei de la Lisabona;

20.   subliniază faptul că efectul de pârghie al sprijinului structural poate fi consolidat prin recurgerea la cofinanţări private; solicită introducerea rapidă de reglementări şi norme transparente pentru instituirea unor modele de parteneriate public-privat care să permită regiunilor să utilizeze capital privat în scopuri publice;

21.   subliniază că respectarea principiului de dezangajare automată este esenţială pentru încurajarea finanţării şi realizării rapide a proiectelor de către autorităţile de gestiune; insistă asupra necesităţii de a respecta principiul normei N+2 (respectiv N+3 în noile state membre în primii trei ani ai cadrului financiar 2007-2013);

22.   insistă asupra faptului că întârzierile înregistrate în punerea în aplicare a politicii structurale sunt cauzate, între altele, de rigiditatea procedurilor, fiind necesar, prin urmare, să se ia în considerare simplificarea procedurilor respective şi repartizarea clară a responsabilităţilor şi competenţelor între UE şi statele membre;

23.   constată că, în perioada de programare 2007-2013, sistemul de orientare a creditelor va direcţiona 64% din resursele din cadrul Obiectivului 1 (Convergenţă) şi 80% din cele corespunzătoare Obiectivului 2 (Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă) către acoperirea cheltuielilor de inovare, ceea ce reprezintă 55.000 de milioane EUR mai mult faţă de perioada precedentă; constată că utilizarea acestor credite depinde de capacitatea regiunilor slab dezvoltate de a gestiona proiecte de cercetare, dezvoltare şi inovare suficient de numeroase şi de bune pentru a garanta faptul că acestea vor fi efectiv utilizate şi nu sunt redirecţionate către investiţii cu o valoare redusă;

24.   solicită Comisiei să evalueze sistemul de orientare a creditelor şi impactul acestuia asupra evoluţiei disparităţilor regionale şi să se asigure că, la stabilirea priorităţilor, acest sistem nu favorizează o abordare prea centralizată sau de tip "top-down"; speră, de asemenea, că această evaluare va începe prin publicarea, în 2008, de către Comisie, a celui de-al cincilea raport privind progresele înregistrate în materie de coeziune, care va pune accentul, după cum se anticipează, pe relaţia dintre politica de coeziune şi priorităţile de creştere şi ocupare a forţei de muncă pentru toate regiunile, definite de Strategia de la Lisabona;

25.   subliniază faptul că politica de coeziune nu trebuie să privilegieze regiunile care se remarcă deja prin dinamism, astfel cum s-ar întâmpla în cazul unei orientări stricte a creditelor; reaminteşte că, o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, politica de coeziune va cuprinde cele trei obiective de coeziune economică, socială şi teritorială, ce depăşesc cadrul Strategiei de la Lisabona;

26.   solicită extinderea Strategiei de la Lisabona pentru a include dimensiunea teritorială, ceea ce ar permite luarea în considerare a caracteristicilor proprii regiunilor, încurajând în acelaşi timp sinergiile şi cooperarea transeuropeană, acordând un sprijin deosebit elaborării şi lansării unei game largi de activităţi inovatoare;

27.   subliniază, în acelaşi timp, că domeniul de aplicare al politicii de coeziune nu se poate limita doar la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona; consideră că realizarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei măsuri care urmăresc îndeplinirea obiectivului convergenţei constituie o condiţie prealabilă pentru competitivitatea pe termen lung a regiunilor; consideră, prin urmare, că Obiectivul 1 (Convergenţa) şi Obiectivul 2 (Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă) ar trebui considerate complementare în viitor şi complementare, în realitate, cu obiectivul 3 (Cooperare teritorială europeană);

Coeziunea teritorială: către o abordare integrată

28.   invită Comisia să includă definiţia conceptului de "coeziune teritorială" în Cartea verde privind coeziunea teritorială, care urmează să apară (publicarea este prevăzută în septembrie 2008), pentru a realiza noi progrese în domeniul acestei politici comunitare;

29.   subliniază importanţa unui parteneriat real şi a punerii în aplicare a unei veritabile guvernări pe mai multe niveluri, care să implice fiecare eşalon - comunitar, naţional, regional şi local - în stabilirea şi punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare regională, garantând faptul că măsurile prioritare definite la nivel european nu îşi vor vedea redusă sfera de aplicare odată cu transpunerea la nivel naţional, regional sau local (abordarea "de bază la vârf"), pentru a evita orice risc de excludere a actorilor implicaţi în dezvoltarea şi coeziunea locală, după cum se întâmplă adesea cu politica de urbanism;

30.   propune să se acorde prioritate politicilor care urmăresc o reală dezvoltare policentrică a teritoriilor, astfel încât presiunile exercitate asupra capitalelor să scadă şi să se încurajeze apariţia unor poli secundari; consideră că nu ar trebui să se ignore, în acest sens, sprijinirea zonelor rurale şi rolul de prim-plan care le revine oraşelor mici şi mijlocii din zonele rurale;

31.   solicită, de asemenea, luarea unor măsuri concrete în vederea reducerii disparităţilor dintre regiunile uşor accesibile şi cele care prezintă dezavantaje structurale, cum ar fi insulele, zonele montane, zonele slab populate, regiunile periferice şi frontaliere, recunoscând poziţia dezavantajoasă a acestora din urmă şi adoptând o serie de măsuri speciale şi permanente de sprijinire a acestora, îşi reafirmă ataşamentul faţă de luarea în considerare a handicapurilor specifice regiunilor ultraperiferice;

32.   recomandă o mai bună corelare a problematicilor urbane şi rurale; subliniază că dezvoltarea zonelor rurale ar trebui să fie coordonată cu măsurile puse în aplicare în cadrul politicii regionale; îşi exprimă îngrijorarea, în acest sens, în legătură cu utilitatea unei abordări separate a coeziunii şi a dezvoltării rurale, prin intermediul Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală; solicită realizarea unui studiu privind consecinţele suplimentării fondurilor destinate dezvoltării rurale prin intermediul mecanismelor de modulare obligatorie;

33.   lansează un avertisment cu privire la riscurile legate de sectorizarea politicilor şi încurajează elaborarea unei abordări integrate, prin care să se identifice posibilele sinergii dintre politica de coeziuni şi domeniile principalelor politici comunitare, precum transportul, agricultura, pescuitul, dezvoltarea rurală, mediul, energia, cercetarea şi tehnologia;

34.   invită Comisia să analizeze, în cadrul viitoarelor sale rapoarte, contribuţia diverselor instrumente şi politici, inclusiv a politicii de coeziune, la progresele realizate în ceea ce priveşte coeziunea economică şi socială; consideră necesară analizarea realizărilor şi a problemelor înregistrate în toate domeniile importante, în special în ceea ce priveşte Strategia de la Lisabona;

35.   speră ca, în cadrul dezbaterilor pe tema politicii de coeziune după 2013, să se acorde o importanţă deosebită regiunilor situate de-a lungul frontierelor externe ale Uniunii, pentru a asigura stabilitatea şi prosperitatea în afara graniţelor, ceea ce va avea ca efect nu doar dezvoltarea regiunilor frontaliere ale UE, ci şi consolidarea coeziunii şi a competitivităţii Uniunii Europene în ansamblul său;

36.   subliniază că, pentru combaterea fenomenelor de "segregare teritorială" şi de excludere socială şi pentru realizarea unei creşteri economice durabile şi echilibrate, trebuie asigurată contribuţia unei politici precise în domeniul locuinţelor, care să se înscrie într-o strategie mai amplă de dezvoltare locală, de planificare urbană şi de gestionare a serviciilor publice locale;

37.   salută, în acest sens, adoptarea unui program de acţiune pentru punerea în aplicare a Agendei teritoriale şi a Cartei de la Leipzig, pentru a garanta o mai bună integrare a dimensiunii teritoriale în cadrul tuturor politicilor publice, la nivel comunitar, naţional şi local şi speră să vadă manifestările concrete ale acestora; consideră că trebuie elaboraţi o serie de indicatori adecvaţi, în scopul definirii conţinutului coeziunii teritoriale, având în vedere preconizata extindere a coeziunii economice şi sociale, în temeiul Tratatului de la Lisabona, astfel încât să includă o componentă teritorială;

38.   salută anunţul Comisiei referitor la apariţia unei viitoare cărţi verzi privind coeziunea teritorială, care urmează să fie adoptată în septembrie 2008 şi solicită ca aceasta să conţină măsuri concrete de punere în aplicare a abordării integrate;

39.   este conştient de importanţa unei cooperări susţinute pe tema viitorului politicii regionale între Parlamentul European, reprezentat de Comisia pentru dezvoltare regională şi Comitetul Regiunilor;

Noile provocări la adresa politicii de coeziune şi bugetul Uniunii Europene

40.   consideră că, în viitor, Uniunea Europeană se va confrunta într-o măsură din ce în ce mai mare cu noi provocări caracterizate printr-un puternic impact teritorial, care vor contribui la accentuarea obstacolelor cu care se confruntă, în prezent, dezvoltarea regională, precum schimbările demografice, concentraţia urbană, fluxurile migratorii (care sunt problematice mai ales pentru zonele rurale şi periferice), aprovizionarea cu energie şi problematica legată de climă şi adaptarea la mutaţiile generate de mondializare, precum şi politica de extindere şi cea de vecinătate; subliniază, în acest context, importanţa proiectelor pilot privind adaptarea regiunilor la noile provocări;

41.   solicită analizarea, în mod regulat, a costurilor şi consecinţelor în materie de politică structurală ale posibilelor extinderi viitoare, analize care trebuie efectuate înaintea noilor negocieri de aderare şi speră că Parlamentului European îi va reveni un rol mai important în politica de extindere şi în politica de vecinătate, acesta trebuind participe în mod obligatoriu la stabilirea instrumentelor de preaderare;

42.   subliniază gravitatea problemei cauzate de depopularea cu care se confruntă numeroase zone ale Uniunii Europene, ceea ce implică, la fel ca şi îmbătrânirea populaţiei, pierderi de capital uman, scurgerea de capital, creşterea tarifelor la servicii etc.

43.   consideră că tendinţele demografice pot avea un impact teritorial major, precum depopularea anumitor zone, în special în zone rurale cu un nivel redus de dezvoltare, însoţită de concentrarea în zonele urbane, îmbătrânirea societăţii sau, în alte zone, de dezvoltarea economiei rezidenţiale, fenomene ce necesită elaborarea unor strategii inovatoare specifice pentru soluţionarea problemelor zonelor respective, strategii ce presupun depunerea unui efort deosebit pentru menţinerea serviciilor de interes economic general şi garantarea unui standard înalt al serviciilor universale;

44.   constată că schimbările climatice vor avea repercusiuni variabile, concretizate, în special, prin înmulţirea şi agravarea catastrofelor naturale, precum incendiile de pădure, seceta şi inundaţiile, care vor necesita răspunsuri diferenţiate de la o regiune la alta a Uniunii Europene şi pe care regiunile trebuie să le contracareze prin revizuirea şi adaptarea strategiilor proprii de dezvoltare durabilă, în vederea realizării obiectivului asumat de Uniunea Europeană de a reduce emisiile de dioxid de carbon; consideră că politica de coeziune a Uniunii Europene ar trebui să exercite un impact minim asupra mediului, dar reaminteşte caracterul limitat al posibilităţilor de care dispune politica de coeziune în acest domeniu; apreciază că şi alte politici comunitare ar trebui să abordeze combaterea schimbărilor climatice;

45.   reaminteşte, de asemenea, importanţa adoptării propunerii de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (COM(2005)0108), în cadrul elaborării unei politici globale eficiente de protecţie împotriva dezastrelor naturale, regulament care asigură o asistenţă mai rapidă şi mai bine adecvată, într-o formă mai bine adaptată pentru a face faţă catastrofelor naturale la nivel regional, care au adesea un caracter devastator în anumite regiuni, din cauza poziţionării lor geografice

46.   consideră că problematica legată de aprovizionarea cu energie şi de creşterea preţului energiei poate avea consecinţe spaţiale majore asupra teritoriilor, din cauza importantei dependenţe energetice existente în majoritatea statelor membre, în special în regiunile rurale, montane şi în cele ultraperiferice, din cauza dependenţei lor de mijloacele de transport, având în vedere faptul că tarifele din sectorul transporturilor depind într-o mare măsură de costurile energiei; subliniază faptul că dezvoltarea surselor de energie regenerabilă şi investiţiile în materie de eficienţă energetică şi în unităţi de aprovizionare descentralizate ar putea oferi posibilităţi de dezvoltare locală şi regională;

47.   îşi reiterează solicitarea privind refolosirea creditelor neutilizate, în conformitate cu regula N+2 sau N+3, aplicabilă în cazul politicii de coeziune, în scopul maximizării resurselor limitate disponibile;

48.   consideră că menţinerea politicii de coeziune după 2013 reprezintă un răspuns adecvat la aceste noi provocări şi că aceasta trebuie aplicată, în mod diferenţiat, pe tot teritoriul Uniunii Europene; consideră necesară menţinerea politicii de coeziune în sfera politicilor comunitare, în conformitate cu tratatul şi în virtutea principiului de solidaritate, respingând, prin urmare, toate tentativele de renaţionalizare a acestei politici;

49.   consideră necesară consolidarea politicii de coeziune în viitor, precum şi evidenţierea, cu mai multă fermitate, a valorii adăugate adusă de această politică; solicită, prin urmare, alocarea unor resurse financiare suficiente în favoarea politicii de coeziune la nivel comunitar; solicită să se profite de revizuirea cadrului financiar pentru a stabili resursele bugetare necesare pentru a face faţă tuturor provocărilor cu care se confruntă politica de coeziune a Uniunii Europene;

o
o   o

50.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

(1) Texte adoptate P6_TA(2007)0202. (2) Texte adoptate P6_TA(2007)0356.