Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2008/2097(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0445/2008

Texte depuse :

A6-0445/2008

Dezbateri :

Voturi :

PV 18/12/2008 - 6.24
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2008)0639

Texte adoptate
PDF 299kWORD 160k
Joi, 18 decembrie 2008 - Strasbourg
Perspectivele de dezvoltare în materie de instaurare a păcii şi de reconstrucţie naţională în situaţii de postconflict
P6_TA(2008)0639A6-0445/2008

Rezoluţia Parlamentului European din 18 decembrie 2008 referitoare la perspectivele de dezvoltare în materie de instaurare a păcii şi de reconstrucţie naţională în situaţii de postconflict (2008/2097(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere Convenţia de la Haga din 1907, cele patru Convenţii de la Geneva din 1949 şi protocoalele adiţionale I şi II ale acestora din 1977,

–   având în vedere Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948,

–   având în vedere ansamblul convenţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) asupra drepturilor omului şi protocoalele opţionale ale acestora,

–   având în vedere Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 1966 şi cele două protocoale opţionale ale acestuia,

–   având în vedere Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1945, în special articolele 1 şi 25, şi articolele 39 şi 41 de la capitolul VII,

–   având în vedere Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 1950 şi cele cinci protocoale ale acesteia,

–   având în vedere Declaraţia Mileniului a ONU din 8 septembrie 2000, care defineşte Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) drept criterii stabilite de comun acord de către comunitatea internaţională pentru eradicarea sărăciei,

–   având în vedere Rezoluţia 60/1 din 24 octombrie 2005 a Adunării Generale a ONU privind concluziile Summitului Mondial din 2005 şi, în special, punctele 138-140 ale acesteia referitoare la responsabilitatea de a proteja popoarele împotriva genocidului, a crimelor de război, a epurării etnice şi a crimelor împotriva umanităţii,

–   având în vedere intervenţiile ONU de instaurare şi de menţinere a păcii în Congo (1962), Namibia (1988), El Salvador (1992), Cambodgia (1992), Somalia (1992), Iugoslavia - Serbia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina (1992-2002), Haiti (1994), Slavonia de Est (1995- 1998), Kosovo (1999), Sierra Leone (1999), Timorul de Est (1999), precum şi misiunile conduse de SUA şi Regatul Unit în Irak (2003) şi misiunea condusă de NATO FIAS în Afganistan (2001),

–   având în vedere Acordul de parteneriat între membrii grupului de state din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP), pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000(1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Decizia nr. 1/2006 a Consiliului de Miniştri ACP-UE(2) ("Acordul de la Cotonou"),

–   având în vedere Declaraţia comună a Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor statelor membre, reuniţi în Consiliu, a Parlamentului European şi a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene: "Consensul european", semnată la 20 decembrie 2005(3), în special problemele cu caracter intersectorial enumerate în partea a II-a secţiunea 3.3: democraţia, buna guvernanţă, drepturile omului, drepturile copiilor şi ale popoarelor indigene, ecologia durabilă, egalitatea de gen şi combaterea HIV/SIDA,

–   având în vedere Declaraţia comună a Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor statelor membre reuniţi în Consiliu, a Parlamentului European şi a Comisiei: "Consensul european privind ajutorul umanitar"(4),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare(5) ["Instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare" (ICD)],

–   având în vedere Parteneriatul strategic Africa-UE: O strategie comună Africa - UE, adoptată la Summitul UE-Africa din decembrie 2007,

–   având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) din 19 noiembrie 2007 privind Balcanii de Vest,

–   având în vedere concluziile CAGRE din 16 iunie 2008 privind orientările UE referitoare la situaţia copiilor implicaţi în conflictele armate,

–   având în vedere concluziile CAGRE din 13 noiembrie 2006 privind promovarea egalităţii de gen şi integrarea dimensiunii genului în gestionarea crizelor,

–   având în vedere concluziile CAGRE din 21 şi 22 noiembrie 2005 privind strategia UE pentru Africa,

–   având în vedere cadrul politic al Uniunii Africane (UA) privind reconstrucţia şi dezvoltarea postconflict, aprobat de statele membre UA cu ocazia Summitului de la Banjul din 25 iunie - 2 iulie 2006,

–   având în vedere cele zece principii de implicare internaţională adecvată în statele şi situaţiile fragile, sprijinite de către Grupul statelor fragile din Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare (CAD) al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), şi aprobate la Reuniunea la nivel înalt a CAD din 3-4 aprilie 2007 de la Paris,

–   având în vedere orientările OCDE/CAD privind guvernanţa şi reforma sectorului de securitate,

–   având în vedere Strategia europeană de securitate, aprobată de Consiliul European la 12 decembrie 2003,

–   având în vedere definiţia justiţiei de tranziţie, inclusă în raportul din 2004 al Secretarului General al ONU privind statul de drept şi justiţia de tranziţie în societăţile aflate în situaţii de conflict şi postconflict(6),

–   având în vedere resursele de finanţare de 12 milioane de euro prevăzute de Comisia Europeană în cadrul instrumentului de stabilitate pentru a oferi asistenţă tribunalelor ad-hoc şi iniţiativelor justiţiei de tranziţie din întreaga lume,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 25 octombrie 2007, intitulată "Către un răspuns al UE la situaţiile de fragilitate – intervenţia în medii dificile pentru dezvoltare durabilă, stabilitate şi pace" (COM(2007)0643),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 15 noiembrie 2007 privind reacţia UE în situaţii de fragilitate în ţările în curs de dezvoltare(7),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei privind prevenirea conflictelor COM(2001)0211 şi Programul UE pentru prevenirea conflictelor violente, adoptat în cadrul Consiliului European de la Goteborg din 15 şi 16 iunie 2001,

–   având în vedere Declaraţia Preşedinţiei UE la ONU privind statul de drept şi justiţia de tranziţie în societăţile aflate în situaţii de conflict şi postconflict din 6 octombrie 2004,

–   având în vedere conceptul UE de sprijin pentru dezarmare, demobilizare şi reintegrare (DDR), aprobat de Consiliul Uniunii Europene la 11 decembrie 2006,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 aprilie 2001, intitulată "Legătura dintre ajutorul de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare - Evaluare" (COM(2001)0153),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 25 octombrie 2007 privind situaţia relaţiilor UE-Africa(8),

–   având în vedere Rezoluţia Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE nr. 3937/07 şi Raportul din iulie 2007 al Comisiei sale pentru afaceri politice privind buna guvernare, transparenţa şi responsabilitatea referitoare la exploatarea resurselor naturale în ţările ACP(9),

–   având în vedere Rezoluţia nr. 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea şi Rezoluţia nr. 1820 privind violenţa sexuală împotriva civililor în situaţii de conflict,

–   având în vedere "Proiectul de strategie comună UE-Africa", adoptat cu ocazia celei de-a opta reuniuni a Troicii ministeriale UE-Africa din 15 mai 2007 de la Bruxelles,

–   având în vedere articolele 177-181 din Tratatul CE,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare şi avizul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen, precum şi cel al Comisiei pentru afaceri externe (A6-0445/2008),

A.   întrucât jumătate dintre ţările care ies dintr-o situaţie de conflict se reîntorc la aceasta în termen de cinci ani şi întrucât se estimează că 340 de milioane dintre oamenii aflaţi în sărăcie extremă în lume trăiesc în state fragile, ceea ce înseamnă că absenţa ostilităţilor nu determină în mod automat refacerea unei stabilităţi şi a unei dezvoltări durabile;

B.   întrucât ODM au fost stabilite ca obiective coerente, cu un calendar precis, pentru eradicarea sărăciei pe termen lung; întrucât, până în 2010, jumătate din populaţia cea mai săracă a lumii va fi probabil cea din statele care cunosc sau riscă să cunoască conflicte violente(10);

C.   întrucât construcţia unor state stabile şi de durată necesită crearea unui serviciu public bazat pe merite şi răspunzător pentru acţiunile sale, independent de interferenţele politice şi de corupţie;

D.   întrucât, pentru a crea condiţii stimulative pentru pace şi dezvoltare, este absolut necesar ca sectorul de securitate să fie transparent, fiabil şi profesionist;

E.   întrucât reforma sectorului de securitate (RSS) ar trebui să se concentreze asupra furnizării unui serviciu public eficace şi legitim, care este transparent, receptiv la nevoile populaţiei şi răspunzător în faţa autorităţii civile;

F.   întrucât proliferarea armelor de calibru mic şi a armamentului uşor favorizează conflictele şi delictele, întrucât, în 2006, trei sferturi dintre victimele înregistrate ale minelor terestre au fost civili(11);

G.   întrucât conflictele violente, pe lângă faptul că au un impact tragic asupra dezvoltării şi drepturilor omului, descurajează investitorii străini şi reduc substanţial creşterea economică, descurajând investiţiile economice şi investiţiile în servicii de bază (potrivit unui raport recent(12), conflictele armate reduc în medie economia unei naţiuni africane cu 15%), în timp ce un sector privat sănătos poate furniza, în cele din urmă, baza pentru venituri durabile pentru un guvern legitim;

H.   întrucât stabilitatea pe termen lung poate fi atinsă numai printr-o implicare incluzivă a tuturor părţilor interesate, inclusiv a femeilor şi a minorităţilor, în procesul de instaurare a păcii, reconciliere naţională şi reconstrucţie;

I.   întrucât comisiile pentru adevăr şi reconciliere pot ajuta societăţile să facă faţă sechelelor provocate de abuzurile în masă, pot facilita dialogul între comunităţi şi alte părţi cu care s-au aflat în conflict în trecut şi pot contribui la înfăptuirea dreptăţii, precum şi la luarea de măsuri de reparare şi de reformă care vor reduce probabilitatea unui viitor conflict;

J.   întrucât cadrul instituţional care face posibilă dezvoltarea societăţii civile îşi are originea în libertatea de asociere şi exprimare şi în dezvoltarea unei mass-media libere, protejate prin lege;

K.   întrucât un stat durabil care funcţionează normal necesită de asemenea o societate civilă puternică pentru a-şi proteja populaţia de abuzuri de putere şi o presă liberă care să contracareze acţiunile unui executiv atotputernic;

L.   întrucât statele aflate în situaţii de fragilitate trebuie să fie încurajate să permită organizaţiilor neguvernamentale (ONG-urilor) să opereze liber, fără a fi supuse în mod inutil legislaţiei privind înregistrarea sau unor procese birocratice care împiedică dezvoltarea unei societăţi civile cu adevărat eficiente;

M.   întrucât o ţară în curs de dezvoltare găzduieşte anual în medie 260 de vizite ale donatorilor, iar în 2006, în toate ţările în curs de dezvoltare, donatorii au gestionat 70 000 de tranzacţii de ajutorare, valoarea medie a proiectelor fiind de numai 1,7 milioane USD;

N.   întrucât, în evaluarea inter pares OCDE/CAD 2007 a politicii CE de cooperare pentru dezvoltare, se afirmă că UE ar trebui "să folosească sistematic analiza conflictelor ca parte a programelor şi proiectelor la nivel de ţară [...] pentru a ameliora impactul acestora şi a se asigura că nu au efecte negative";

O.   întrucât Comisia, ca urmare a Comunicării privind reacţia UE în situaţii de fragilitate, a concluziilor ulterioare ale Consiliului şi a rezoluţiei Parlamentului, trebuie să pregătească planul de implementare în 2009, luând în considerare experienţa şi informaţiile obţinute din "cazurile-pilot" şi ca mijloc de a evalua eficienţa diferitelor instrumente ale UE, în vederea optimizării lor în domeniul securităţii şi a dezvoltării;

P.   întrucât, pe lângă desemnarea a şase state-pilot (Burundi, Guinea Bissau, Haiti, Sierra Leone, Timorul de Est şi Yemen), discuţiile purtate de Comisie, Consiliu şi Parlamentul European, precum şi societatea civilă în cadrul acţiunilor desfăşurate ca urmare a comunicării susmenţionate privind reacţia UE în situaţii de fragilitate, nu au permis încă punerea în practică a unor măsuri concrete la faţa locului;

Q.   întrucât întreprinderile europene sunt prezente şi au interese în zonele de conflict,

1.   sprijină "responsabilitate de a proteja", astfel cum a fost afirmată de ONU, în vederea restaurării, şi nu a subminării suveranităţii statului şi subliniază că UE şi statele membre ar trebui să se considere legate de aceasta; subliniază că "responsabilitatea de a proteja" ar trebui considerată ca o modalitate de a promova securitatea umană; cu accent pe faptul că responsabilitatea de bază pentru prevenirea genocidelor, crimelor de război, epurării etnice şi crimelor împotriva umanităţii şi împotriva unui popor îi revine statului însuşi, reafirmă responsabilitate fiecărui guvern de a-şi proteja proprii cetăţeni; consideră, totuşi, că în cazurile în care guvernele nu pot sau nu doresc să ofere o astfel de protecţie, responsabilitatea de a lua măsurile adecvate devine o responsabilitate colectivă a comunităţii internaţionale lărgite; observă, de asemenea, că o astfel de măsură ar trebui să fie atât preventivă, cât şi de reacţie şi că ar trebui să implice uzul de forţă armată coercitivă doar ca ultimă soluţie; recunoaşte că aceasta înseamnă o modalitate nouă de aplicare importantă a principiului securităţii umane;

2.   solicită aplicarea declaraţiei Secretarului General al ONU, Kofi Annan, inclusă în raportul său către Adunarea generală din 2000: "suveranitatea statutului implică responsabilitate şi statului însuşi îi revine responsabilitatea de bază de a-şi apăra propriul popor; atunci când un popor suferă grav de pe urma unui război civil, a unei insurecţii sau a destructurării statului, iar statul respectiv nu poate sau nu doreşte să pună capăt sau să evite această suferinţă, responsabilitatea internaţională de a proteja primează asupra principiului neintervenţiei";

3.   consideră că există două etape ale restaurării păcii şi reconstrucţiei statale: etapa de stabilizare în care accentul est pus pe siguranţă, lege şi ordine, precum şi pe furnizarea unor servicii de bază, şi etapa a doua, de reconstrucţie, care se concentrează pe guvernanţă şi instituţiile care o realizează, cu condiţia ca:

   a) etapa a doua să nu aibă loc înainte ca ţara să fie stabilă, pentru că instituţiile create înainte de stabilizare vor reflecta caracterul conflictului şi nu ceea ce ţara necesită pentru o pace stabilă şi durabilă;
   b) în etapa de reconstrucţie, este foarte important să se ajungă la un compromis pentru a respecta normele şi aşteptările cetăţenilor naţiunii respective şi nu idealurile forţelor de intervenţie;
   c) pe măsură ce etapa de reconstrucţie evoluează, forţele de intervenţie vor trebui să predea instituţiile autorităţilor naţionale; în acest moment pot avea loc eventuale răsturnări de situaţie care trebuie acceptate, cu condiţia ca acestea să nu împiedice în mod fundamental progresul înregistrat de ţara respectivă;

4.   subliniază importanţa abordării cauzelor principale ale conflictelor în dialogurile politice ale Uniunii Europene cu ţările terţe şi în programele de cooperare pentru dezvoltare, astfel încât să se creeze mecanisme în măsură să dea semnale timpurii de alarmă cu privire la statele aflate în curs de destructurare, prin analizarea posibililor factori predictivi şi a unor indicatori de violenţă civilă precum: divizările istorice, diferendele etnice şi tribale, conflictele religioase, inechitatea şi sărăcia; în acest context, subliniază în special nevoia de a aloca noi fonduri pentru adaptare şi protecţia mediului, drept mijloace de prevenire a escaladării conflictelor legate de climă şi mediu;

5.   invită Comisia să desemneze prevenirea conflictului drept problemă cu caracter intersectorial în cooperarea pentru dezvoltare şi să integreze sensibilitatea la conflicte şi analiza conflictelor în politicile existente şi în cele noi, în documentele de strategie naţionale şi regionale, precum şi în toate instrumentele financiare corespunzătoare pentru cooperarea externă;

6.   reaminteşte că pacea nu înseamnă doar absenţa războiului şi că nu există pace fără justiţie şi, mai ales, că sfârşitul ostilităţilor nu înseamnă neapărat siguranţă pentru bărbaţi şi femei; reaminteşte din nou rolul important al femeilor în prevenirea şi rezolvarea conflictelor şi în consolidarea păcii; subliniază, de asemenea, cât de importantă este asigurarea participării lor echitabile şi a angajamentului lor deplin la toate eforturile de menţinere şi de promovare a păcii şi a securităţii;

7.   crede cu tărie că trebuie depuse toate eforturile pentru a asigura standarde minime pentru serviciile de bază pentru populaţiile afectate de conflicte, în special în ceea ce priveşte accesul la alimente, apă potabilă şi instalaţii sanitare, medicamente şi îngrijiri medicale (inclusiv sănătatea reproductivă), precum şi siguranţa personală; în viitorul imediat, preocupările privind durabilitatea trebuie să urmeze furnizării de bunuri şi servicii de bază;

8.   consideră că în situaţiile de postconflict trebuie să existe o coordonare între activităţile de consolidare a păcii, activităţile de ajutor umanitar şi cele de dezvoltare, în conformitate cu cadrul strategic "Legătura dintre ajutoarele de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare" şi pentru a asigura coerenţa legăturii între securitate şi dezvoltare;

9.   consideră că este necesară luarea în considerare a dimensiunii genului în problema refugiaţilor şi a persoanelor strămutate intern, inclusiv în proiectarea taberelor de refugiaţi;

10.   subliniază nevoia de a intensifica coordonarea civil-militară; consideră că, în situaţiile de postconflict, tranziţia de la securitatea militară la cea civilă trebuie să aibă loc cât mai repede posibil şi că forţele internaţionale ar trebui să fie suplimentate în mod treptat şi înlocuite de o forţă de poliţie civilă naţională şi regională, pregătită în mod profesionist, acordându-se prioritate aplicării corecte a statului de drept şi a procedurilor administrative în ceea ce priveşte toate grupurile implicate în conflict;

11.   subliniază necesitatea găsirii unui echilibru între componenta civilă şi cea militară a ajutoarelor pentru dezvoltare pentru a se garanta funcţionarea infrastructurii de bază şi a serviciilor guvernamentale, fără a se neglija cerinţele pentru reconstrucţie, reabilitare şi relansare a proceselor democratice şi economice;

12.   solicită promovarea drepturilor omului prin sprijinul acordat pentru pregătirea armatei şi poliţiei în domeniul drepturilor omului (inclusiv campanii privind drepturile omului şi drepturile civile pentru grupurile de populaţie afectate); solicită ţinstruirea personalului în materie de norme internaţionale privind menţinerea ordinii şi poliţia militară; solicită elaborarea unui cod de conduită pentru personalul de securitate care să delimiteze domeniile de responsabilitate între poliţie şi armată, crearea de birouri, de mediatori şi comisii pentru drepturile omului, precum şi pregătirea autorităţilor locale şi a funcţionarilor publici în domeniul drepturilor omului;

13.   subliniază necesitatea vitală a dezvoltării în continuare a capacităţii militare a politicii europene de securitate şi apărare (PESA) pentru a permite Uniunii Europene şi statelor membre să-şi aducă o mai bună contribuţie la stabilizarea şi dezvoltarea societăţilor aflate în situaţii de postconflict;

14.   consideră că este deosebit de important ca, pentru contracararea instabilităţii şi a problemelor cu care se confruntă societatea în urma unui conflict, să se recurgă la o combinaţie de măsuri civile şi militare; subliniază faptul că, în lipsa garanţiilor de securitate pe care le aduc, la faţa locului, forţele de menţinere a păcii, nu poate fi asigurată condiţia fundamentală prealabilă instaurării stabilităţii în societăţile divizate de conflicte, respectiv siguranţa persoanelor şi a bunurilor acestora;

15.   subliniază importanţa reformei sectorului de securitate (RSS) şi a proceselor de dezarmare, demobilizare şi reintegrare (DDR) drept factori-cheie pentru asigurarea păcii pe termen lung şi a dezvoltării durabile; invită Consiliul şi Comisia să accelereze punerea în aplicare, la faţa locului, a cadrului politicii comunitare pentru reforma sectorului de securitate şi a conceptului UE de dezarmare, demobilizare şi reintegrare pentru a creşte relevanţa, coerenţa şi eficienţa activităţilor UE în aceste domenii; solicită o creştere a finanţării comunitare pentru reforma sectorului de securitate şi pentru dezarmare, demobilizare şi reintegrare, acordându-se o atenţie deosebită ţărilor în care UE a trimis deja misiuni PESA; solicită ca toate activităţile finanţate de Comunitate privind RSS şi DDR cu scopul de a sprijini misiunile PESA într-o situaţie de conflict sau postconflict, să fie luate în considerare cât mai curând posibil în elaborarea operaţiunilor, şi anume în etapa de anchetă sau pe parcursul elaborării conceptului de gestionare a crizelor/conceptului de operaţiune;

16.   subliniază faptul că RSS poate fi un instrument eficient de consolidare a diplomaţiei şi a apărării, reducând în acelaşi timp ameninţările la adresa securităţii pe termen lung, prin sprijinul acordat pentru construirea unor societăţi stabile, prospere şi paşnice; consideră că RSS trebuie să implice reorganizarea şi reforma instituţiilor şi a funcţiilor ministeriale cheie pentru a menţine şi a supraveghea siguranţa şi securitatea statului gazdă şi a populaţiei sale;

17.   solicită UE ca, în sprijinul acordat reformei sectorului de securitate în situaţii de postconflict, să includă perspectiva genului, asigurând formarea în acest domeniu, precum şi expertiza în materie de constituţie, alegeri, poliţie şi sistem judiciar;

18.   consideră că foştii lideri combatanţi trebuie să renunţe pe deplin la violenţă înainte de a fi integraţi în structuri instituţionale oficiale care încurajează împărţirea puterii, asigurând, în acelaşi timp, informarea activă a actorilor publici şi a celorlalţi actori relevanţi, precum şi implicarea lor în toate dezbaterile asupra acordurile de împărţire a puterii;

19.   subliniază importanţa adoptării unei perspective ce ia în considerare genul în cazul negocierilor şi aplicării acordurilor de pace pentru a promova astfel protecţia constituţională a drepturilor femeii;

20.   invită Comisia Europeană şi Consiliul, ca urmare a faptului că majoritatea victimelor sunt ucise în situaţiile de conflict cu arme de calibru mic şi armament uşor (SALW), să dea curs de urgenţă deciziei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 20 mai 2008 privind competenţa Comunităţii în combaterea proliferării armelor de calibru mic şi a armamentului uşor(13) prin accelerarea aplicării strategiei europene de combatere a acumulării ilicite şi a traficării armelor mici şi a armamentului uşor, precum şi a muniţiilor aferente acestora şi prin accelerarea planificării ajutoarelor comunitare, şi anume Fondul European de Dezvoltare şi instrumentul de stabilitate pentru programe la faţa locului legate de SALW; solicită ca instituţiile financiare multilaterale şi regionale să ia măsuri, acolo unde este cazul, pentru a stabili programe privind SALW în cadrul eforturilor de reconstrucţie şi reabilitare în zonele postconflict şi pentru a rezolva problemele care ţin de guvernanţă, pentru a consolida legislaţia şi pentru a îmbunătăţi capacitatea operaţională a organelor de aplicare a legii în ceea ce priveşte SALW; solicită Consiliului şi Comisiei să continue promovarea elaborării unui tratat internaţional, obligatoriu din punct de vedere juridic, privind comerţul cu arme în toate cadrele bilaterale şi multilaterale;

21.   consideră că întoarcerea voluntară a refugiaţilor şi a persoanelor strămutate intern (PSI) trebuie să constituie o prioritate majoră, asigurându-li-se un mediu de viaţă decent, în special prin furnizarea de servicii medicale şi de învăţământ (inclusiv campanii de alfabetizare pentru femei) şi oferirea unor şanse de angajare; consideră că acestea trebuie să aibă loc prin intermediul dialogului între grupuri, al educaţiei pentru pace, al însoţirii internaţionale, al luptei împotriva prejudiciilor şi al formării cu privire la diversitate, al angajamentului foştilor combatanţi faţă de comunitate şi al proceselor având ca obiect abordarea revendicărilor funciare şi vindecarea traumelor; în cazul în care profilul etnic sau religios este compatibil, consideră că PSI ar trebui distribuite pe teritoriul ţării şi restabilite în satele sau oraşele de origine, şi nu concentrate în grupuri mari care pot genera conflicte şi acte de violenţă;

22.   insistă asupra faptului că este necesară garantarea reluării şi continuării procesului de educaţie şi formare a femeilor după terminarea conflictelor; consideră că, în acest sens, trebuie promovată activ reluarea învăţământului pe parcursul procesului de reconstrucţie a ţării;

23.   subliniază ferm necesitatea consultării şi sprijinirii organizaţiilor locale de femei precum şi a reţelelor internaţionale de femei pentru pace; recomandă garantarea sprijinului financiar şi politic, a formării, a consolidării capacităţilor si asistenţei tehnice, inclusiv în ceea ce priveşte negocierile de pace şi rezolvarea paşnică a conflictelor;

24.   consideră că statele membre au o obligaţie morală de a oferi adăpost refugiaţilor din zonele de conflict; consideră că această obligaţie poate fi îndeplinită doar prin repartizarea contribuţiilor între statele membre; consideră, în plus, că statele membre ar trebui să îi asiste în mod activ pe refugiaţii care doresc să se întoarcă în ţările de origine după terminarea conflictelor violente;

25.   susţine importanţa vitală a politicilor de migraţie echitabile care vizează ţările în curs de dezvoltare; constată că migraţia poate fi transformată într-o forţă pozitivă în procesul de dezvoltare, în special prin intermediul sumelor trimise de migranţii locuind în UE, prin reducerea exodului de creiere, prin facilitarea migraţiei de întoarcere şi prin prevenirea traficului de fiinţe umane;

26.   subliniază faptul că trebuie luate măsuri pentru a promova reunificarea familiilor şi reintegrarea copiilor afectaţi de conflictele armate, precum şi pentru a asigura accesul la programe educaţionale, formare profesională şi asistenţă psihologică, luând în considerare nevoile specifice ale fetelor;

27.   solicită aplicarea eficientă a propunerii Comisiei pentru dezarmarea, demobilizarea şi reintegrarea foştilor combatanţi, inclusiv reintegrarea combatanţilor în societatea civilă prin oferirea de hrană, corturi, pături, îngrijire medicală şi haine civile, asigurarea transportului foştilor soldaţi în comunităţile de origine sau către o destinaţie la alegere, organizarea de programe de sprijin pentru pensionarea responsabililor politici sau militari, acordarea de locuinţe pentru foştii soldaţi şi sisteme de ajutor salarial, cursuri de educaţie civică pentru foştii soldaţi şi programe de recuperare psihologică pentru foştii combatanţi, cu o alocare specifică de resurse suplimentare pentru sisteme de angajare şi programe de creare de locuri de muncă;

28.   subliniază faptul că programele de dezarmare, demobilizare şi reintegrare ar trebui să includă dispoziţii specifice pentru fostele combatante;

29.   subliniază că lupta împotriva fenomenului copiilor-soldaţi şi al celui al fetelor înrolate în cadrul forţelor armate şi supuse abuzurilor sexuale se alătură eforturilor de a îmbunătăţi viaţa cotidiană a femeilor care trăiesc în regiuni aflate în faza de consolidare a păcii şi în faza de reconstrucţie postconflict;

30.   consideră că dezarmarea, demobilizarea şi reintegrarea ar trebui să contribuie, de asemenea, la dezvoltarea socio-economică şi să sprijine financiar programele privind satisfacerea nevoilor imediate;

31.   consideră că asumarea la nivel local a procesului de consolidare a păcii este un instrument esenţial pentru asigurarea stabilităţii pe termen lung;

32.   consideră că donatorii internaţionali ar trebui să ţină seama de circumstanţele regionale şi locale atunci când elaborează o politică de reconstrucţie a stabilităţii şi democraţiei, pornind de la experienţa acumulată în promovarea dezvoltării în societăţile post-conflictuale;

33.   subliniază că o strategie de reconciliere adecvată trebuie să ţină seama de rolul femeii în procesul de consolidare a păcii; subliniază faptul că programele de reconciliere trebuie să includă circumstanţele specifice ale copiilor afectaţi de conflictele armate;

34.   consideră că legitimitatea statului poate fi construită doar printr-o guvernare adecvată şi eficace; subliniază că instituţiile, procesele electorale, înregistrarea alegătorilor şi registrele electorale, identificarea alegătorilor şi mecanismele anticorupţie trebuie să fie concepute într-un mod cât se poate de transparent şi de responsabil, dat fiind că sunt o condiţie preliminară pentru apărarea statului de drept, a drepturilor omului, a instituţiilor democratice şi a demnităţii populaţiei, precum şi pentru dezvoltarea economică, investiţii şi comerţ;

35.   consideră că astfel de factori, precum statul de drept, gestionarea corectă a banilor, o piaţă liberă, o administraţie publică competentă şi eficace, puteri executive, legislative şi juridice independente şi necoruptibile, constituie soluţia care permite persoanelor şi comunităţilor să contribuie la prosperitatea naţiunii lor prin eforturile şi iniţiativa lor;

36.   solicită crearea unui "ghişeu unic" pentru investitori în vederea încurajării sectoarelor prioritare care pot atrage investiţii străine directe, creând locuri de muncă în afara sectoarelor agricole tradiţionale, prin sprijinirea dezvoltării codurilor de investiţii nerestrictive şi a zonelor industriale libere;

37.   invită Comisia să creeze o unitate pentru dereglementare care poate oferi consultanţă statelor după un conflict privind modalitatea de structurare a infrastructurii lor economice, pentru a elimina controalele birocratice care opresc sau întârzie crearea de întreprinderi mici, deschiderea de conturi bancare, înregistrarea terenurilor sau a întreprinderilor; capitalurile de risc ar trebui descurajate atunci când este posibil, iar stimulentele fiscale pentru crearea de întreprinderi ar trebui aplicate în special prin programe de sprijin bugetar;

38.   consideră că este crucială implicarea femeilor în activităţi economice în societăţile ieşite din conflicte pentru a sprijini emanciparea lor socio-economică şi capacitatea lor de a desfăşura activităţi economice, subliniază rolul pozitiv jucat de programele de micro-credit;

39.   consideră că asumarea şi implicarea la nivel local în programele europene de cooperare pentru dezvoltare pot fi consolidate prin implicarea parlamentelor naţionale, inclusiv prin interacţiune şi consolidarea capacităţilor între Parlamentul European şi parlamentele ţărilor partenere, inclusiv prin sisteme de sprijin pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor şi capacităţi tehnologice care pot crea roluri electorale exemplare, acordarea de cărţi de identitate în cazurile în care nu există certificate de naştere şi alte documente de dovedire a cetăţeniei;

40.   subliniază necesitatea de a acorda asistenţă autorităţilor locale prin intermediul unei formări profesionale adecvate şi al schimbului de experienţă; reaminteşte, în acest sens, angajamentul Parlamentului European faţă de principiile şi practicile democraţiei parlamentare;

41.   subliniază că, atunci când au loc alegeri într-o ţară aflată într-o situaţie de postconflict, participarea femeilor ar trebui sprijinită la toate nivelurile prin cote de reprezentare adecvate şi programe speciale;

42.   subliniază importanţa monitorizării independente a transparenţei şi a responsabilităţii în utilizarea resurselor, care pot juca un rol important în situaţiile de postconflict atunci când sunt reinvestite în construirea statului; subliniază, de asemenea, importanţa luptei împotriva tuturor formelor de risipă, fraudă şi corupţie prin mecanisme anticorupţie adecvate, cu sprijinul vigilent al societăţii civile;

43.   subliniază nevoia de a continua punerea în aplicare a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei pentru a evita situaţia în care sursele de finanţare ilegale alimentează conflicte şi pun în pericol stabilizarea situaţiilor de postconflict, întrucât corupţia stă la baza ineficienţei instituţiilor, amplifică marginalizarea socială, distorsionează procesul decizional şi afectează asigurarea serviciilor de bază;

44.   subliniază că sprijinirea comunităţilor locale, a familiilor, a organizaţiilor societăţii civile, inclusiv a organizaţiilor de femei, a organizaţiilor care acordă microcredite şi a reţelelor locale reprezintă o condiţie preliminară pentru orice politică reuşită în domeniul dezvoltării; prin urmare, invită Comisia Europeană şi statele membre să acorde sprijin politic şi financiar actorilor locali care luptă pentru pace şi drepturile omului, inclusiv în perioadele de criză, în special prin instrumentul de stabilitate al UE şi componenta sa de reacţie în situaţii de criză;

45.   subliniază că, în situaţiile de postconflict, înregistrarea titlurilor de proprietate şi reglementarea drepturilor de proprietate funciară trebuie să fie efectuată în conformitate cu legislaţia internaţională privind drepturile omului pentru a evita aproprierea ilegală a terenurilor de către guverne, întreprinderi private sau elite din conducere, de cele mai multe ori în detrimentul celor mai săraci şi al celor mai vulnerabili, inclusiv al persoanelor repatriate şi al PSI; subliniază, în continuare, că trebuie depuse eforturi pentru a consolida instanţele judecătoreşti, astfel încât acestea să asigure respectarea legislaţiei privind drepturile de proprietate şi legislaţiei comerciale, în special în ţările în care femeile au un statul juridic inferior sau nu dispun de drepturi fundamentale de proprietate;

46.   îşi reiterează angajamentul de a proteja drepturile femeilor şi copiilor în situaţii de posconflict, având ca obiectiv final luarea măsurilor necesare pentru emanciparea femeii - o cerinţă indispensabilă realizării unei păci şi unei stabilităţi de durată;

47.   consideră că multe ţări în curs de dezvoltare dispun de resursele naturale de bază pentru a-şi asigura propria dezvoltare, însă gestionarea proastă şi practicile corupte în ceea ce priveşte resurse naturale precum petrolul, apa, cheresteaua şi diamantele pot readuce ţările în situaţii de conflict; deplânge implicarea diverşilor actori (locali, regionali, internaţionali şi transnaţionali) în deturnarea şi exploatarea acestor resurse; îndeamnă statele membre să promoveze şi să sprijine buna gestionare a tuturor resurselor naturale, precum şi să ia măsuri împotriva exploatării şi traficului cu resurse naturale, în special în cazurile în care acestea contribuie la izbucnirea, escaladarea sau continuarea conflictului armat;

48.   recunoaşte realizările Procesului de la Kimberley, ale Iniţiativei pentru transparenţă în industriile extractive şi ale programului Forest, Law Enforcement, Governance and Trade (Păduri, aplicarea legii, guvernanţă şi comerţ), solicită atât consolidarea acestora, cât şi aplicarea lor mai eficientă;

49.   reiterează concluziile documentului privind schimbările climatice şi securitatea internaţională, prezentate Consiliului European la 14 martie 2008 de către Înaltul Reprezentant al UE şi de Comisia Europeană(14), în care se avertiza că există riscul ca schimbările climatice să devină o povară suplimentară pentru ţările şi regiunile caracterizate deja prin fragilitate şi expunere la conflicte, generând noi fluxuri migratorii şi agravând ameninţările la adresa securităţii UE; îndeamnă Comisia să acorde atenţia cuvenită considerentelor legate de schimbările climatice în eforturile sale de restabilire a păcii;

50.   consideră că dreptatea este esenţială pentru victimele conflictelor şi că instanţele naţionale, atât timp cât sistemul judiciar funcţionează în mod independent şi imparţial, pot fi mai bine calificate decât tribunalele internaţionale pentru crime de război pentru a garanta asumarea proceselor judiciare naţionale şi pedepsirea infractorilor; în acest cadru propune, în contextele postconflict, analizarea posibilităţii de a realiza un registru cu încălcările anterioare ale drepturilor omului care au fost comise pe perioada conflictului;

51.   solicită consolidarea sistemelor judiciare prin pregătirea judecătorilor şi a procurorilor generali, prin organizarea de conferinţe pe tema reformei judiciare, prin sisteme independente de numire în funcţii juridice, prin remunerarea corespunzătoare a personalului din aparatul judiciar, prin acordarea de echipamente instanţelor judecătoreşti, prin îmbunătăţirea administraţiei judiciare, prin arhivarea dosarelor, prin gestionarea bugetului şi a personalului, precum şi prin achiziţionarea de tehnologie modernă, inclusiv de calculatoare pentru urmărirea cazurilor;

52.   solicită acordarea de asistenţă juridică pentru grupurile vulnerabile, minorităţile etnice, ţăranii fără pământ şi alte grupuri marginalizate, precum şi pregătirea în domeniul asistenţei judiciare pentru ameliorarea accesului la sistemul judiciar asigurat de ONG-urile cu experienţă;

53.   consideră că este crucial să se pună capăt impunităţii violenţelor sexuale şca aceste infracţiuni să fie excluse, pe cât posibil, din măsurile de amnistie şi să se garanteze că toate victimele violenţelor sexuale, mai ales femeile şi fetele tinere, se bucură de o protecţie egală în faţa legii şi de acelaşi acces la justiţie; având în vedere dificultatea accesului la justiţie cu care se confruntă femeile şi copiii în numeroase societăţi, consideră că ar trebui să se prevadă dispoziţii specifice ori de câte ori este necesar;

54.   subliniază necesitatea asigurării unui acces deplin al femeilor care au fost victime ale violenţei sexuale la serviciile de sănătate sexuală şi reproductivă precum şi la programe destinate sprijinirii acestor femei în lupta contra stigmatelor cu care se confruntă;

55.   salută adoptarea Rezoluţiei 1820 a Consiliului de Securitate al ONU, în special recunoaşterea faptului că violenţa sexuală constituie o ameninţare la adresa păcii şi a securităţii internaţionale;

56.   subliniază importanţa luării în considerare a nevoilor speciale ale copiilor, în special cele ale fetelor, în situaţiile de postconflict, mai ales în ceea ce priveşte educaţia;

57.   salută interacţiunea dintre UE şi Tribunalul Penal Internaţional (TPI); subliniază că sprijinul UE este esenţial pentru realizarea mandatului TPI; consideră că este absolut indispensabil ca toate statele să semneze şi să ratifice statutul de la Roma pentru ca sistemul TPI să devină mai funcţional, mai coerent şi mai consecvent; îndeamnă UE şi statele membre ale UA să execute toate mandatele de arestare emise de TPI în mod consecvent şi imediat, în toate situaţiile de conflict;

58.   solicită insistent statelor membre să continue lupta împotriva impunităţii, drept mijlocul cel mai eficace de prevenire a viitoarelor încălcări ale drepturilor omului, inclusiv prin sprijinirea funcţionării instanţelor create la nivel internaţional;

59.  59 subliniază că pacea durabilă depinde în multe sensuri de implicarea comunităţii locale şi de asumarea de către aceasta a procesului de pace - un proces care poate fi considerat legitim doar dacă femeile sunt implicate în mod egal şi dacă le este recunoscut rolul esenţial în cadrul funcţiei lor sociale importante, în producţia alimentară şi aprovizionarea familiilor lor, în special în ţările în curs de dezvoltare; solicită ca femeile să fie sprijinite în mod special şi recunoscute drept actori esenţiali ai promovării păcii şi stabilităţii, având în vedere că femeile şi copii reprezintă 80% din refugiaţi, şi subliniază că rolul comunităţii internaţionale în sprijinirea reţelelor societăţii civile care fac legătura dintre iniţiativele locale, naţionale şi internaţionale este crucial pentru procesul de pace;

60.   solicită crearea unor comisii permanente pentru pace care să includă membri influenţi din toate părţile beligerante pentru a preveni izbucnirea violenţelor la scară largă;

61.   consideră că organizaţiile relevante ale societăţii civile pot servi drept mediatori pentru dialogul între grupurile aflate în conflict, atunci când este combinat cu acţiuni de formare în domeniul soluţionării pe cale paşnică a conflictelor şi al păcii; sprijină crearea de oportunităţi pentru dialog prin organizarea de conferinţe naţionale, discuţii la mese rotunde între părţile beligerante, reuniuni în grup restrâns cu reprezentanţi ai populaţiei locale, formare în domeniul medierii pentru ONG-urile locale şi cetăţenii în vârstă ai comunităţii, precum şi pentru liderii instituţiilor tradiţionale;

62.   invită statele membre ca, în continuarea proiectelor de dezvoltare, să numească mai întâi un partener principal din statele în cauză pentru a eficientiza mecanismele de raportare (chiar dacă fondurile pentru proiect vin din partea unui alt stat membru) şi pentru a realiza o coordonare şi o coerenţă la nivelul donatorilor; inclusiv stabilirea normelor contabile pentru cerinţele de publicitate în ceea ce priveşte parlamentele naţionale, autorităţile locale şi organizaţiile internaţionale;

63.   consideră că trebuie încurajată o participare mai largă şi o prezenţă mai mare a femeilor în mass-media şi în toate forumurile publice care le permit să îşi exprime ideile;

64.   reaminteşte că înregistrarea naşterii este un drept fundamental al omului şi al cetăţeanului; subliniază că înregistrarea naşterilor are o importanţă crucială în special în timpul şi după un conflict armat, contribuind la protejarea copiilor împotriva încălcării drepturilor lor, şi trebuie considerată un aspect esenţial al dezvoltării;

65.   subliniază necesitatea unei abordări sensibile la conflict pe parcursul întregului ciclu de planificare, punere în aplicare, monitorizare şi evaluare a programelor de dezvoltare pentru a eficientiza la maxim consecinţele pozitive şi pentru a reduce la minim consecinţele negative asupra dinamicii conflictului; subliniază importanţa analizării sistematice a conflictelor şi înţelegerii factorilor-cheie care le cauzează; consideră că introducerea unor valori de referinţă constituie un instrument util pentru evaluarea impactului acţiunilor de cooperare pentru dezvoltare;

66.   solicită ca statele învecinate cu zonele de conflict să fie implicate în mod activ în planul pentru dezvoltare şi reconstrucţie postconflict, împreună cu comunitatea internaţională;

67.   invită Consiliul şi Comisia să adopte o abordare regională pentru rezolvarea situaţiei din fiecare ţară;

68.   îşi exprimă intenţia de continua să participe activ la lucrările organizate de Comisie ca urmare a Comunicării sale privind reacţia UE la situaţii de fragilitate; atrage atenţia Consiliului şi Comisiei asupra faptului că este urgent ca aceste lucrări, prea lente până în prezent, să conducă în mod rapid la măsuri concrete ce vor fi puse în aplicare la faţa locului în domenii importante precum sănătatea şi educaţia şi solicită Comisiei să informeze pe deplin Parlamentul cu privire la măsurile ulterioare întreprinse în urma rezultatelor obţinute din studiile de caz ale ţărilor şi în special în privinţa utilizării rezultatelor obţinute în vederea identificării şi conceperii acţiunilor ulterioare;

69.   consideră că este necesar ca toate delegaţiile CE în ţările terţe să includă un centru responsabil cu egalitatea de gen cu un mandat, competenţe şi resurse adecvate;

70.   subliniază nevoia urgentă a populaţiilor din ţările fragile de a constata o evoluţie pozitivă a situaţiei şi a statului lor şi invită, astfel, Consiliul şi Comisia să nu neglijeze vizibilitatea acţiunilor desfăşurate pe teren;

71.   sprijină programul UE pentru prevenirea conflictelor violente, precum şi măsurile privind dezvoltarea şi securitatea incluse în planul de acţiune UE pe 2009 şi îndeamnă Comisia să acorde o înaltă prioritate implementării măsurilor care vizează consolidarea păcii;

72.   subliniază importanţa dezvoltării capacităţii personalului CE de a realiza o programare bazată pe sensibilitatea la conflict cu ajutorul unor orientări specializate, în special prin elaborarea, pentru personalul implicat, a unui ghid scurt şi adaptat referitor la sensibilitatea la conflict, care să se bazeze pe sistemele de evaluare a impactului păcii şi al conflictului şi pe pachetul de resurse privind sensibilitatea la conflict;

73.   consideră că, pentru a rezolva eficient provocările tranziţiei postconflict, intervenţiile trebuie să fie făcute la timp, să fie flexibile şi predictibile;

74.   subliniază faptul că toate misiunile UE (echipele de mediere şi negociere, forţele de poliţie şi de menţinere a păcii) trebuie să includă consilieri pe probleme de gen, acţiuni de formare referitoare la integrarea unei perspective a genului, precum şi participarea femeilor la toate nivelurile, în proporţie de cel puţin 40 %, inclusiv la nivelurile cele mai înalte de conducere;

75.   invită Comisia să continue cercetările privind integrarea unei perspective a genului în misiunile externe ale UE;

76.   subliniază necesitatea integrării unei perspective de gen în activităţile de cercetare pe tema păcii, de prevenire şi soluţionare a conflictelor, în operaţiunile de menţinere a păcii şi de reabilitare şi reconstrucţie în perioada postconflictuală, în instrumentele financiare, în documentele de strategie naţionale/regionale şi în planificarea tuturor intervenţiilor externe;

77.   sprijină mandatul reprezentanţilor speciali ai UE, ca instrument principal al acesteia în medierea unei soluţionări politice şi încurajarea unei stabilităţi politice durabile în societăţile postconflictuale;

78.   încurajează Uniunea Europeană să dezvolte practicile optime aplicabile în problematici care necesită o cooperare extinsă a actorilor politici, militari, umanitari şi din domeniul dezvoltării în materie de prevenire a conflictelor, mediere, menţinere a păcii, respectare a drepturilor omului, statul de drept, asistenţă umanitară, reconstrucţie şi dezvoltare pe termen lung;

79.   solicită dezvoltarea unui plan de acţiune european pentru punerea în aplicare a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (CSONU) şi solicită Comisiei Europene să îndemne ţările partenere şi statele membre ale Uniunii Europene să dezvolte planuri de acţiune naţionale; propune revizuirea orientărilor UE privind apărarea drepturilor omului şi PESA pentru asigurarea conformităţii depline cu rezoluţiile 1325 şi 1820 ale CSONU;

80.   subliniază obligaţia Comisiei de a sprijini eforturile ţărilor partenere în dezvoltarea capacităţilor democratice interne de monitorizare (control parlamentar şi capacităţi de audit) atunci când asistenţa comunitară este oferită prin intermediul sprijinului bugetar; îndeamnă Comisia să îndeplinească această obligaţie într-un mod mai serios şi mai consistent; subliniază faptul că entităţile împuternicite de control parlamentar şi instituţiile de audit sunt un factor major în realizarea unui impact durabil asupra sprijinului bugetar al UE; solicită crearea unor mecanisme de monitorizare şi supraveghere ale societăţii civile, care să aibă competenţa de a monitoriza utilizarea şi impactul sprijinului bugetar al UE;

81.   invită băncile de investiţii, inclusiv Banca Europeană de Investiţii, să garanteze că împrumuturile acordate de acestea şi investiţiile lor în ţările aflate în situaţii de postconflict respectă drepturile omului şi standardele de mediu şi nu alimentează tensiuni;

82.   salută activitatea nou createi Comisii ONU pentru instaurarea păcii; atrage atenţia asupra necesităţii de a coopera cu partenerii internaţionali, în special ONU, în chestiuni legate de ajutoare; îndeamnă statele membre să se asigure că sistemul ONU are suficiente resurse şi că acesta este responsabil pentru sprijinul acordat proceselor din ţările în care sunt implicate Comisia ONU pentru instaurarea păcii şi alte organisme ONU;

83.   subliniază că ajutorul pentru dezvoltare este un element esenţial pentru consolidarea păcii şi prevenirea conflictelor în statele fragile, dar că ajutorul pentru dezvoltare şi pentru rezolvarea conflictelor nu poate conţine în niciun caz o componentă militară;

84.   recomandă înăsprirea codului de conduită pentru personalul ONU aflat în zone postconflict şi solicită toleranţă zero în cazurile de violenţă sexuală comisă de forţele de menţinere a păcii sau de personalul ONG-urilor;

85.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi ale ţărilor candidate, Secretarului General al ONU, Comisiei ONU pentru instaurarea păcii, Comisiei Uniunii Africane, Consiliului Executiv al Uniunii Africane, Parlamentului Panafrican, precum şi Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

(1) JO L 317, 15.12.2000, p. 3.
(2) JO L 247, 9.9.2006, p. 22.
(3) JO C 46, 24.2.2006, p. 1.
(4) JO C 25, 30.1.2008, p 1.
(5) JO L 378, 27.12.2006, p. 41.
(6) (S/2004/616).
(7) JO C 282 E, 6.11.2008, p.460.
(8) JO C 263 E, 16.10.2008, p.633.
(9) JO C 254, 26.10.2007, p. 17.
(10) Conform calculelor Departamentului pentru dezvoltare internațională, bazate pe estimările Băncii Mondiale din "Global Economic Prospects 2006: Economic implications of Remittances andMigration", World Bank, Washington 14.11.2005.
(11) Landmine Monitor Report 2007: Toward a Mine-Free World.
(12) Safer World, Oxfam, Raportul IANSA , octombrie 2007- Africa's Missing Billions.
(13) Cauza C-91/05, Comisia c. Consiliu.
(14) S113/08.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate