Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 33 din Tratatul CE,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 25 octombrie 2007 privind creşterea preţurilor la furaje şi la produsele alimentare(1), precum şi Rezoluţia sa din 22 mai 2008 privind creşterea preţurilor la produsele alimentare în UE şi în ţările în curs de dezvoltare(2),

–   având în vedere rezoluţia sa din 29 noiembrie 2007 referitoare la dezvoltarea agriculturii africane - propunere pentru dezvoltarea agriculturii și siguranța alimentară în Africa(3),

–   având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de creare a unui mecanism de reacţie rapidă la creşterea preţurilor la produsele alimentare în ţările în curs de dezvoltare (COM(2008)0450),

–   având în vedere comunicarea Comisiei din 20 mai 2008 adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor şi intitulată "Creşterea preţurilor la produsele alimentare - Direcţii de acţiune ale UE pentru gestionarea problemei" (COM(2008)0321),

–   având în vedere concluziile reuniunii mondiale la nivel înalt privind alimentaţia, desfăşurat la Roma în 13-17 noiembrie 1996 şi obiectivul de a reduce la jumătate până în 2015 numărul persoanelor afectate de foamete,

–   având în vedere "Perspectivele agricole 2008-2017" publicate de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU (FAO) şi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE),

–   având în vedere recomandările Consiliului privind Evaluarea Internaţională a Ştiinţelor Agricole şi Tehnologiei de Dezvoltare (IAASTD),

–   având în vedere rezultatul bilanţului politicii agricole comune (PAC),

–   având în vedere negocierile actuale OMC din cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha,

–   având în vedere Declaraţia de la Paris din 2 martie 2005 privind eficienţa ajutorului,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi avizele Comisiei pentru dezvoltare, al Comisiei pentru afaceri externe, al Comisiei pentru comerţ internaţional, precum şi avizul Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (A6-0505/2008),

A.   întrucât este pentru prima dată după 1970 când întreaga lume se confruntă cu o criză acută a alimentelor, generată atât de factori structurali şi pe termen lung, cât şi de alte cauze, care au ca rezultat triplarea preţului porumbului faţă de 2006, creşterea preţului grâului la nivel mondial cu peste 180 % într-o perioadă de doi ani şi o creştere, la nivel mondial, cu 83 % a preţurilor la produsele alimentare în general;

B.   întrucât creşterea considerabilă şi neprevăzută a preţurilor a avut loc într-o perioadă de timp relativ scurtă, între septembrie 2006 şi februarie 2008; întrucât, în plus, preţurile la nivel mondial ale altor produse alimentare s-au dublat în ultimii doi ani şi se preconizează că se vor menţine ridicate, în ciuda scăderii înregistrate de preţurile unora dintre cereale, fapt ilustrat de piaţa contractelor futures;

C.   întrucât creşterea preţurilor la furaje determină creşterea costurilor de producţie, care la rândul său riscă să conducă la scăderea producţiei de produse animale, a căror cerere înregistrează o creştere şi va continua să o facă, în special în economiile în curs de dezvoltare;

D.   întrucât FAO şi OCDE preconizează că deşi preţurile bunurilor de consum ar putea scădea faţă de nivelurile ridicate atinse anul acesta, nu este prevăzută o scădere sub nivelurile de dinainte de 2006; întrucât, cu toate acestea, fluctuaţiile majore ale preţurilor bunurilor de consum pot reprezenta o caracteristică mai pronunţată şi obişnuită a pieţei mondiale; întrucât creşterea preţurilor alimentelor nu generează automat venituri mai ridicate pentru agricultori, în special din cauza ritmului de creştere a costurilor mijloacelor de producţie, dar şi a diferenţei din ce în ce mai mari dintre costurile de producţie şi preţurile de consum;

E.   întrucât rezervele alimentare mondiale s-au redus, atingând niveluri scăzute critice, de la o rezervă de produse alimentare disponibilă timp de un an după cel de-al doilea război mondial, la o rezervă disponibilă timp de 57 de zile în 2007 şi doar 40 de zile în 2008;

F.   întrucât factorii enumeraţi, precum şi alţi factori au afectat în mod direct şi grav numeroase persoane; întrucât, la nivel mondial, criza preţurilor alimentelor a adus sărăcie şi foamete pentru milioane de persoane; întrucât această situaţie a generat revolte şi tensiuni în lume, contribuind la destabilizarea ţărilor şi regiunilor la nivel mondial; întrucât chiar şi rezervele Uniunii Europene s-au diminuat în asemenea măsură încât în momentul de faţă alimentele din programul de ajutor alimentar de urgenţă s-au epuizat;

G.   întrucât, potrivit actualelor estimări ale unor organizaţii de combatere a foametei la nivel mondial, în ţările în curs de dezvoltare, una din cinci persoane este subnutrită şi suferă de foamete cronică, iar zilnic 30 000 de copii mor ca urmare a foametei şi sărăciei în întreaga lume;

H.   întrucât agricultura asigură locuri de muncă şi mijloace de existenţă pentru peste 70 % din forţa de muncă din ţările în curs de dezvoltare, iar în multe ţări din Africa pentru peste 80 %, şi, drept urmare, politicile de dezvoltare rurală sunt esenţiale pentru combaterea eficientă a sărăciei şi a foametei;

I.   întrucât, în ţările în curs de dezvoltare, femeile produc între 60 % şi 80 % din alimente, respectiv jumătate din producţia mondială de alimente; întrucât femeile joacă un rol extrem de important în întreţinerea familiei, şi au un acces mai dificil decât bărbaţii la suprafeţele cultivabile şi la mijloacele de producţie şi, ca atare, trebuie stimulate şi sprijinite în mod adecvat;

J.   întrucât actuala criză afectează cel mai grav gospodăriile cu un venit redus, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în ţările în curs de dezvoltare, în care cheltuielile pentru alimente reprezintă între 60 % şi 80 % din venitul total al gospodăriei, faţă de UE, in care media cheltuielilor este de mai puţin de 20 %;

K.   întrucât atât Parlamentul, cât şi Consiliul au solicitat în mod repetat luarea unor măsuri decisive pentru soluţionarea acestei probleme mondiale, oferind, în special, finanţarea necesară pentru materiile prime pentru agricultură şi ajutor pentru utilizarea instrumentelor de management de piaţă;

L.   întrucât Uniunea Europeană rămâne un producător major de produse alimentare, asigurând 17 % din producţia de grâu la nivel mondial, 25 % din producţia de lapte, 20 % din producţia de carne de porc şi 30 % din producţia de carne de vită; întrucât aceasta este, de asemenea, un importator important de produse agricole, deoarece producţia sa agricolă este în mare parte inferioară pragului de auto-suficienţă pentru numeroase produse agricole de bază;

M.   întrucât Uniunea Europeană este lider în stabilirea celor mai înalte standarde de producţie a alimentelor, prin faptul că pune accentul pe sistemul de trasabilitate de la fermă la consumator şi garantează siguranţa alimentelor produse în UE;

N.   întrucât Uniunea Europeană este, de asemenea, liderul în materie de iniţiative de protecţie a mediului, care vizează protejarea resurselor naturale dar care generează, în acelaşi timp, costuri suplimentare pentru agricultorii din UE;

O.   întrucât Uniunea Europeană este donatorul mondial principal în materie de ajutor pentru dezvoltare şi ajutor umanitar, dar, în acelaşi timp, la nivel internaţional, partea din acest ajutor dedicată agriculturii, în special cea provenind din partea Uniunii Europene, a continuat să scadă după anii 1980;

P.   întrucât pa lângă contribuţiile statelor membre, Uniunea Europeană finanţează în mod tradiţional în jur de 10 % din cooperarea în materie de dezvoltare la nivel mondial; întrucât confirmarea acestui fapt este oferită de contribuţia actuală prin intermediul instrumentelor CE (aproximativ 1,8 miliarde EUR: un miliard prin intermediul mecanismului de reacţie rapidă la creşterea preţurilor la produsele alimentare în ţările în curs de dezvoltare şi restul sumei prin intermediul instrumentelor de ajutor pentru dezvoltare şi ajutor umanitar disponibile în momentul de faţă);

Q.   întrucât se estimează că cererea mondială de produse alimentare se va dubla până în 2050 şi că va fi necesară o creştere a producţiei mondiale de alimente, pe fondul presiunii asupra resurselor naturale;

R.   întrucât, conform FAO, ar fi suficient dacă s-ar investi 30 de miliarde de euro pe an pentru a asigura siguranţa alimentară a unei populaţii care va atinge cifra de 9 milioane de locuitori în 2050;

S.   întrucât acordurile internaţionale şi regionale actuale s-au dovedit a fi insuficiente pentru reglementarea aprovizionării pieţei şi a comerţului; întrucât creşterea preţurilor alimentelor înregistrată recent ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru ca guvernele din toată lumea să conştientizeze importanţa producţiei agricole,

1.   afirmă că siguranţa alimentară mondială este o chestiune extrem de importantă pentru Uniunea Europeană şi solicită luarea unor măsuri urgente şi permanente pentru a garanta siguranţa alimentară atât pentru cetăţenii UE, cât şi la nivel mondial; consideră că este important ca toate sectoarele agricole şi toate culturile alimentare din lume să fie puse în valoare; subliniază necesitatea ca alimentele să fie disponibile la preţuri rezonabile pentru consumatori, asigurându-se în acelaşi timp un nivel de trai adecvat pentru agricultori;

2.   subliniază importanţa PAC ca instrument de protecţie a producţiei alimentare în UE; consideră că PAC a oferit cetăţenilor UE siguranţă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu alimente încă de la înfiinţarea sa, în 1962, şi a contribuit la protejarea şi îmbunătăţirea mediului rural şi a standardelor de producţie a alimentelor, care sunt cele mai înalte din lume; subliniază că agricultura comunitară trebuie să continue să joace acelaşi rol şi în viitor;

3.   observă, cu toate acestea, că în ultimii 25 de ani multe din reformele PAC au avut ca rezultat reducerea producţiei agricole în Uniunea Europeană, întrucât s-a acordat o importanţă mai mare producţiei calitative dictate de piaţă, în defavoarea cantităţii; consideră că această schimbare în materie de politică a avut ca rezultat o pierdere a unor eventuale oportunităţi de piaţă pentru producătorii din UE şi a condus la o mai mare dependenţă de alimentele importate din afara Uniunii, care sunt produse la cu totul alte standarde de producţie, creând condiţii inegale de concurenţă pentru produsele agricole comunitare;

Situaţia actuală şi cauzele determinante

4.   subliniază că, înainte de ultima creştere de proporţii a preţurilor alimentelor peste 860 de milioane de oameni la nivel mondial se confruntau cu foametea cronică; subliniază că Banca Mondială estimează că creşterea preţurilor alimentelor ar putea determina ca încă 100 de milioane de oameni să se confrunte cu o situaţie şi mai accentuată de sărăcie;

5.   împărtăşeşte opinia FAO, conform căreia ţările importatoare nete de alimente sunt afectate cel mai puternic de creşterea preţurilor alimentelor, multe dintre aceste ţări fiind unele dintre cele mai puţin dezvoltate din lume; reafirmă faptul că sărăcia şi dependenţa de importurile de alimente reprezintă cauzele principale ale insecurităţii alimentare; este conştient de faptul că doar un procent scăzut din producţia mondială de alimente se comercializează de fapt pe pieţele internaţionale, iar numărul ţărilor exportatoare este din ce în ce mai scăzut;

6.   subliniază că recoltele de cereale de larg consum pentru 2007 şi 2008 au fost bune; observă că problema urgentă a nesiguranţei alimentare în 2007 s-a datorat reducerii ofertei şi creşterii preţurilor bunurilor de consum de bază; îşi exprimă îngrijorarea faţă de nivelurile scăzute ale rezervelor mondiale de alimente care, în momentul de faţă, asigură cereale suficiente pentru o perioadă mai scurtă de 40 de zile pe plan mondial;

7.   subliniază că eforturile de a satisface nevoile de bază ale oamenilor, în special în ceea ce priveşte hrana şi apa, pot fi adesea o sursă de conflict; remarcă faptul că, odată cu creşterea demografică mondială, estimându-se că populaţia planetei va creşte cu 3 miliarde de persoane până în 2050, se vor exacerba şi astfel de tensiuni în toate regiunile lumii; solicită, prin urmare, ca acest aspect geostrategic să fie luat în considerare la elaborarea viitoarelor politici agricole;

8.   observă cu îngrijorare ritmul de creştere a costurilor mijloacelor de producţie (creşterea preţurilor îngrăşămintelor, ale seminţelor, etc.), care a însemnat o creştere a cheltuielilor care nu a fost compensată în acelaşi mod în cazul tuturor agricultorilor (în special în sectorul creşterii animalelor) şi care a subminat considerabil orice creştere potenţială cauzată de creşterea preţurilor bunurilor de consum şi ale alimentelor, reducând astfel motivaţia creşterii producţiei; îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că creşterea de proporţii înregistrată de preţurile mijloacelor de producţie ar putea avea ca rezultat utilizarea la scară mai mică a acestora şi o producţie agricolă mai scăzută, care nu ar face decât să agraveze criza alimentară în Europa şi în lume;

9.   observă că pe pieţele produselor de bază preţurile au scăzut brusc în acest sezon, provocând îngrijorare în rândul producătorilor şi reducând încrederea agricultorilor;

10.   subliniază importanţa unei analize cuprinzătoare referitoare la preţurile din ce în ce mai ridicate ale alimentelor pentru utilizatorii finali, luând în considerare creşterea preţurilor energiei, fenomenele meteorologice nefavorabile şi sporirea cererii de energie datorată creşterii demografice globale şi solicită Comisiei să analizeze în continuare legătura dintre preţurile ridicate la alimente şi preţurile din ce în ce mai mari la energie, în special pentru combustibili; subliniază, în continuare, că trebuie luate măsuri pentru a reduce dependenţa agriculturii de sursele de energie fosilă, prin intermediul unei valorificări mai eficiente a energiei şi al dezvoltării unor sisteme de producţie agricolă care economisesc energia;

11.   solicită elaborarea unor instrumente politice care să vizeze preîntâmpinarea fluctuaţiilor majore şi dăunătoare ale preţurilor şi care să ţină seama de necesitatea de a asigura un nivel de trai adecvat pentru producători; consideră că sistemul plăţii unice pe exploataţie oferă agricultorilor posibilitatea de a-şi adapta producţia în funcţie de nevoile pieţei, dar este posibil să nu fie suficient pentru a face faţă fluctuaţiilor majore ale preţurilor de piaţă;

12.   atrage atenţia asupra cauzelor structurale pe termen lung pe care le implică recenta creştere a preţurilor bunurilor agricole, inclusiv creşterea cererii la nivel mondial şi reducerile susţinute ale investiţiilor în producţia agricolă; observă că, dintre factorii menţionaţi, creşterea preţului energiei, în special a preţului petrolului, afectează considerabil producţia agricolă mondială (generând costuri ridicate ale producţiei agricole şi ale distribuţiei de alimente) şi contribuie la apariţia crizelor alimentare în ţările sărace (din cauza costurilor transportului de alimente în interiorul statelor);

13.   observă că 2 % din producţia de cereale a UE a fost direcţionată spre producţia de biocombustibili în 2007, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, unde 25 % din producţia de porumb a fost utilizată pentru producţia de etanol a acelui an; solicită o evaluare la nivel mondial a acestor tendinţe şi a impactului asupra preţurilor alimentelor şi solicită coordonarea politicilor la nivel mondial pentru a se asigura că rezerva de alimente nu este periclitată de promovarea producţiei de energie din surse regenerabile; solicită, de asemenea, ca acordurile internaţionale şi regionale să conţină obligaţii prin intermediul cărora ajutoarele acordate producţiei de biocombustibili să nu poată pune în pericol siguranţa alimentară în lume şi să aibă obligaţia să respecte normele în vigoare, astfel încât să nu provoace denaturarea concurenţei între partenerii comerciali; solicită însă ca Uniunea Europeană să îşi ia un angajament ferm în ceea ce priveşte promovarea biocombustibililor de a doua generaţie;

14.   subliniază necesitatea de a obţine un echilibru în ceea ce priveşte producţia de biocombustibili şi de bioenergie, pe de o parte, şi rezerva de alimente necesară la nivel mondial, pe de altă parte; consideră că dezvoltarea producţiei de biocombustibili şi de bioenergie poate avea un impact pozitiv asupra sectorului agro-alimentar, care este momentan afectat de preţurile ridicate ale materiei prime necesare industriei de procesare, precum îngrăşămintele, motorina etc.; consideră că dezvoltarea surselor de energie regenerabile reprezintă o alternativă economică şi socială viabilă de dezvoltare pentru spaţiul rural şi, care reprezintă în acelaşi timp un ansamblu durabil pentru protecţia mediului, cu atât mai mult dacă sunt avute în vedere obiectivele Uniunii Europene privind energia regenerabilă pentru 2020; subliniază în acelaşi timp însă că trebuie luate măsuri pentru a preîntâmpina efectele negative pe care creşterea producţiei de culturi energetice le poate avea asupra biodiversităţii, asupra preţurilor alimentelor şi asupra modurilor de utilizare a terenurilor;

15.   observă că Uniunea Europeană a contribuit în mod semnificativ la creşterea rezervei de produse agricole renunţând la sistemul de retragere a terenurilor din circuitul producţiei agricole;

16.   atrage atenţia asupra obiceiurilor alimentare ale consumatorilor, aflate în continuă schimbare, în special în ţările în curs de dezvoltare, unde se observă o trecere la un consum mai ridicat de carne şi proteine care determină creşterea cererii de cereale; ia act, de asemenea, de creşterea binevenită a venitului real în ţări ca China şi India, de care vor depinde în continuare cererea de produse agricole şi alimente procesate;

17.   consideră că creşterea concentrării pieţei în sectorul comerţului cu amănuntul de alimente trebuie supravegheată astfel încât să se evite dezvoltarea situaţiilor de monopol, întrucât este posibil ca activităţile marilor comercianţi să nu aibă întotdeauna în vedere interesul producătorilor, al celor care prelucrează produsele sau al consumatorilor;

18.   solicită adoptarea unor soluţii alternative care să echilibreze balanţa în favoarea micilor producători, confruntaţi cu incapacitatea de negociere cu marii retaileri. consideră că, deşi la nivel european există un cadru legislativ anti-monopol care să împiedice abuzurile de poziţie dominantă practicate pe piaţa UE de marii producători, nu există încă o reglementare specifică care să combată practicile monopoliste exercitate de o parte din marile magazine de tip supermarket şi hipermarket;

Reacţiile Uniunii Europene

19.   consideră că PAC ar trebui să rămână baza politicii de securitate alimentară a UE, atât acum, cât şi după 2013; este de părere că un sistem ecologic funcţional, soluri fertile, resurse de apă stabile şi o economie rurală polivalentă sunt elemente indispensabile pentru a obţine siguranţa alimentară pe termen lung; consideră, de asemenea, că este esenţial ca PAC, împreună cu alte politici comunitare, să aducă o contribuţie mai mare la echilibrul alimentar mondial;

20.   consideră, cu toate acestea, că PAC ar trebui adaptată în continuare astfel încât să răspundă problemelor privind securitatea alimentară; îşi exprimă dezamăgirea cu privire la faptul că în propunerile sale legislative din mai 2008 din cadrul bilanţului PAC ,Comisia nu s-a ridicat pe deplin la înălţimea acestei provocări; se opune eliminării continue a măsurilor de management al pieţei şi reducerii plăţilor aferente ajutorului acordat agricultorilor;

21.   solicită, în lumina revizuirii bugetului pentru 2008-2009, ca cheltuielile consacrate PAC de UE şi de statele membre să se menţină la un nivel stabil şi constant, care să le garanteze agricultorilor un nivel echitabil al venitului; reaminteşte că agricultorii au nevoie de o politică stabilă în domeniul mediului pentru a face planuri pe termen lung; subliniază că o politică de acest tip trebuie, înainte de orice, să se bazeze pe crearea unor măsuri de securizare a venitului în confruntarea cu pericole sau crize datorate fie fenomenelor naturale grave, fie denaturării pieţei şi scăderii de o amploare şi de o durată neobişnuite a preţurilor; subliniază, în acest sens, faptul că agricultura aduce o valoare adăugată semnificativă economiilor naţionale şi economiei UE;

22.   subliniază că mecanismele pieţei sunt insuficiente pentru a oferi siguranţa venitului producătorilor care trebuie să îşi continue activitatea agricolă, întrucât aceştia trebuie să se conformeze standardelor Uniunii referitoare la producţia de alimente, siguranţa alimentară, protecţia mediului şi a animalelor; salută, cu toate acestea, creşterea orientării către piaţă a PAC; regretă, pe de altă parte, că obiectivele reformelor din anul 2003, al căror scop era obţinerea unor preţuri mai ridicate pe piaţă şi a unui nivel mai scăzut de birocraţie pentru agricultori nu au fost realizate pe deplin;

23.   consideră că numeroasele norme de eco-condiţionalitate descurajează producătorii şi că, în cazurile în care este posibil, aceste norme ar trebui să fie simplificate; salută, din acest punct de vedere, iniţiativele Comisiei care vizează simplificarea;

24.   îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că legislaţia UE propusă (de exemplu, cea privind produsele fitosanitare) poate avea un impact enorm, reducând instrumentele pe care le au la dispoziţie agricultorii pentru a spori la maxim producţia şi poate, de fapt, să conducă la o scădere de proporţii a producţiei agricole a UE; solicită un studiu de impact detaliat, care să se refere, în special, la implicaţiile tuturor măsurilor propuse pentru siguranţa alimentară;

25.   îndeamnă Comisia să efectueze o evaluare a impactului iniţiativelor de atenuare a schimbărilor climatice în sectorul agricol; agricultura trebuie să contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice, şi trebuie, în acelaşi timp, să beneficieze de mijloacele necesare pentru a putea combate impactul schimbărilor climatice, întrucât este unul dintre cele mai sensibile sectoare ale economiei în ceea ce priveşte clima, pentru a se asigura că aceste iniţiative nu au ca rezultat scăderea producţiei agricole a UE, fapt care ar conduce la necesitatea compensării prin importuri;

26.   consideră că sistemele UE şi internaţionale de monitorizare a producţiei şi a pieţei trebuie revizuite pentru a pune la punct un mecanism de alertă mai rapid în scopul determinării tendinţelor în materie de producţie; consideră că este necesar să se creeze un regim mondial de inventariere a produselor alimentare şi un sistem mondial de stocuri ale produselor alimentare şi că Uniunea Europeană ar trebui să preia iniţiativa în elaborarea unui astfel de sistem; îndeamnă Comisia Europeană ca, în colaborare cu partenerii mondiali să înainteze o propunere în acest sens;

27.   solicită punerea la dispoziţie a unor politici de asigurare eficiente care să ofere protecţie împotriva fluctuaţiilor enorme ale preţurilor şi ale veniturilor, precum şi împotriva efectelor produse de condiţiile meteorologice asupra producţiei;

28.   solicită Comisiei să elaboreze un sistem european eficient de control al pieţei, care să fie în măsură să urmărească evoluţia şi tendinţele preţurilor produselor agricole şi a costurilor mijloacelor de producţie; subliniază că acest sistem trebuie să fie transparent şi să permită compararea produselor similare din diferite state;

29.   consideră că, în cadrul FAO, trebuie stabilit un observator internaţional pentru a putea supraveghea la scară internaţională preţurile produselor agricole, ale mijloacelor de producţie şi ale alimentelor;

30.   subliniază faptul că prin reformele succesive ale PAC au fost abordate elemente ale politicii agricole a UE care contribuie la denaturarea schimburilor comerciale cu un impact negativ asupra agricultorilor din ţările în curs de dezvoltare, dar că raporturile de transfer rămân inegale şi trebuie încă făcute eforturi pentru a construi un sistem mai echitabil;

31.   subliniază, totuşi, că reformele politicii UE adoptate în vederea alinierii la cerinţele OMC au condus la reorientarea fondurilor de sprijin ale PAC care nu mai sunt acordate în funcţie de producţie, precum şi la eliminarea măsurilor de management al pieţei şi la deschiderea pieţelor, factori care expun tot mai mult consumatorii şi producătorii la instabilitatea pieţei mondiale; solicită ca politicile PAC să conţină dispoziţii referitoare la siguranţa alimentară şi ca acordurile comerciale să includă, pentru parteneri, obligaţii identice de reglementare a pieţei care să nu pericliteze siguranţa alimentară a lumii; invită Comisia, în cadrul negocierilor OMC, să se implice pentru a obţine un acces calificat la piaţă care să garanteze că standardele de mediu ridicate ale agriculturii din UE şi drepturile fiecărui stat membru la siguranţă alimentară nu sunt subminate de importuri ieftine;

32.   subliniază că Uniunea Europeană îşi continuă angajamentele de a elimina toate rambursările la export până în 2013 şi că prin Bilanţul PAC sunt urmărite noi reforme ale instrumentelor de susţinere a pieţei, în conformitate cu acordurile OMC;

33.   consideră că punerea la punct a unui mecanism de finanţare pentru reacţie rapidă la creşterea preţurilor la produsele alimentare în ţările în curs de dezvoltare reprezintă un prim pas necesar pentru a face faţă nevoilor imediate ale celor mai afectaţi de criza alimentară; subliniază, totuşi, că acest mecanism reprezintă o măsură unică destinată direcţionării fondurilor de la rubrica 4 din bugetul general al UE către agricultura la scară mică din ţările cele mai afectate, mecanism care va trebui consolidat prin investiţii viitoare; consideră că Comisia ar trebui să efectueze un audit privind modul de cheltuire a banilor care trebuie însoţit de rapoarte periodice transmise Parlamentului şi ar trebui să se asigure că aceşti bani sunt utilizaţi în mod durabil, în domeniile în care necesarul este enorm; solicită, în plus, posibilitatea ca Parlamentul să supravegheze regulat procesul de implementare prin procedura de reglementare cu control;

34.   invită Comisia să îşi intensifice programele actuale destinate asigurării siguranţei alimentare în Europa şi în întreaga lume; solicită o consolidare a programului tematic pentru siguranţa alimentară (2007-2010), finanţat la ora actuală cu 925 de milioane EUR pentru întreaga perioadă de desfăşurare; salută propunerea de majorare a alocaţiei bugetare pentru programul de distribuţie alimentară pentru persoanele cele mai defavorizate din comunitate prezentată de Comisie la 17 septembrie 2008; solicită Comisiei să adopte o strategie de ansamblu în ceea ce priveşte problemele legate de siguranţa alimentară, contribuind astfel la coerenţa tuturor politicilor comunitare;

35.   îşi exprimă îngrijorarea cu privire la actuala criză financiară care ar putea determina o reducere a fondurilor destinate agriculturii; invită Comisia să analizeze efectele crizei financiare asupra sectorului agricol şi să ţină seama de propunerile care vizează asigurarea stabilităţii acestui sector, inclusiv în termeni de acces la împrumuturi şi garanţii de credit;

36.   indică faptul că cercetările arată că în marea lor majoritate consumatorii nu sunt conştienţi de beneficiile majore pe care le aduce PAC în termeni de siguranţă alimentară şi preţuri rezonabile pentru produsele alimentare(4); solicită politici de informare a cetăţenilor şi un nou angajament pentru simplificare, care ar avea ca rezultat o sensibilizare a acestora cu privire la instrumentele şi beneficiile PAC; propune să fie prezentate opiniei publice eventualele costuri pe care le-ar suporta cetăţenii dacă nu ar exista PAC;

37.   consideră că PAC ar trebui să aibă un rol semnificativ în afacerile externe şi în politicile de dezvoltare ale Uniunii Europene, mai ales în ceea ce priveşte politica externă privind siguranţa alimentară; consideră că PAC, pe lângă faptul că asigură producţia alimentară a UE, poate contribui la satisfacerea, la nivel mondial, a cererii crescute de alimente;

38.   ia act de impactul deosebit de negativ pe care îl au conflictele armate asupra producţiei alimentare şi accesului la hrană; îşi exprimă îngrijorarea privind consecinţele grave ale înmulţirii potenţialelor focare de conflict asupra siguranţei alimentare, de exemplu din cauza migraţiilor în masă, a întreruperii producţiei agricole şi a impactului negativ asupra infrastructurilor vitale;

39.   consideră că este vital ca limitarea resurselor alimentare să nu ducă la o concurenţă feroce şi destabilizatoare pentru obţinerea acestora; solicită prin urmare o coordonare mai eficientă la nivel tehnic între Uniunea Europeană şi organizaţiile non-guvernamentale, FAO şi alte agenţii internaţionale, şi cu ONU, la nivel politic, pentru a promova accesul echitabil la resursele alimentare mondiale şi pentru a spori producţia alimentară în principalele ţări în curs de dezvoltare, luând în mod serios în considerare biodiversitatea şi criteriile de dezvoltare durabilă;

40.   îndeamnă UE să sprijine ţările ameninţate de conflicte în elaborarea unor politici agricole proprii solide, bazate pe accesul rapid la materii prime, pe învăţământ de calitate şi finanţare adecvată, precum şi pe infrastructură fiabilă; consideră că ajutorul UE ar trebui să vizeze îmbunătăţirea nivelului de auto-suficienţă alimentară în ţările în curs de dezvoltare beneficiare, ceea ce va creşte nivelul de siguranţă alimentară la nivel regional şi accesul la hrană pentru grupurile cele mai defavorizate ale populaţiei;

41.   observă că anumite ţări, în care se înregistrează creştere economică, ar intenţiona să închirieze terenuri extinse în ţări mai sărace din Africa sau Asia pentru a le cultiva şi pentru a trimite recoltele pe pieţele naţionale, îmbunătăţind astfel propria lor siguranţă alimentară; consideră că Uniunea Europeană şi FAO trebuie să considere acest fenomen drept o ameninţare gravă pentru siguranţa alimentară şi eficienţa politicilor agricole în ţările gazdă.

Agricultura în ţările în curs de dezvoltare

42.   subliniază faptul că în contextul provocărilor alimentare actuale este nevoie de o mai mare producţie alimentară pentru a face faţă cererii din ce în ce mai mari, îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea, scăzând costurile şi asigurând o mai mare durabilitate; consideră că, pentru realizarea acestui obiectiv, trebuie revizuite politicile publice în vederea îmbunătăţirii metodelor de producţie şi de gestionare a stocurilor, precum şi pentru reglementarea pieţei mondiale;

43.   subliniază necesitatea unor acţiuni suplimentare pe termen mediu şi lung pentru dezvoltarea agriculturii şi a producţiei de alimente în ţările în curs de dezvoltare, în special în Africa, ţinând seama de recomandările mai sus menţionate ale IAASTD; consideră că dezvoltarea agriculturii poate sta la baza dezvoltării economice generale a unei ţări;

44.   consideră că Fondul European de Dezvoltare ar trebui să se axeze într-o mai mare măsură pe agricultură, în special pe exploataţiile de dimensiuni mici şi pe prelucrarea produselor la faţa locului, din moment ce la nivel mondial marea majoritate a populaţiei sărace trăieşte în zone rurale dependente de producţia agricolă; consideră, în plus, că ar trebui depuse eforturi pentru stabilirea de reguli aplicabile comerţului agricol care să garanteze aprovizionarea cu alimente în toate ţările; consideră că ţările în curs de dezvoltare ar trebui să beneficieze de avantaje comerciale care să consolideze producţia naţională; invită Comisia să ţină seama de aceste aspecte atât în cadrul negocierilor OMC, cât şi în cadrul negocierilor acordurilor de parteneriat economic cu ţările în curs de dezvoltare;

45.   consideră că accesul limitat al micilor agricultori la împrumuturi şi micro-credite care le-ar permite să investească în seminţe de mai bună calitate, îngrăşăminte şi sisteme de irigaţie constituie un obstacol major în calea creşterii producţiei agricole în ţările în curs de dezvoltare; subliniază faptul că de cele mai multe ori garanţiile pentru împrumut nu sunt disponibile; invită Banca Europeană de Investiţii să analizeze mijloacele de elaborare de programe destinate producătorilor locali de alimente din ţările în curs de dezvoltare prin acordarea de garanţii pentru împrumut pentru a facilita accesul la credite şi micro-credite;

46.   îşi reafirmă convingerea în ceea ce priveşte necesitatea pieţelor agricole regionale; invită Comisia să sprijine cooperarea şi integrarea regională; reaminteşte grupului de state din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP) că integrarea agricolă a fost un succes care, de peste 50 de ani, asigură stabilitatea în Europa; încurajează, prin urmare, comunităţile economice regionale ale statelor ACP să intensifice acţiunile în domeniul agricol şi invită ţările în curs de dezvoltare să reducă barierele comerciale care există între ele;

47.   subliniază, de asemenea, faptul că agricultura trebuie să se transforme dintr-un sistem agricol de subzistenţă într-o economie rurală care creează locuri de muncă; consideră că pentru a dezvolta sectoare agricole solide ar trebui să se sublinieze importanţa măsurilor de sprijinire a tinerilor agricultori în ţările în curs de dezvoltare; consideră că Uniunea Europeană ar trebui să sporească cooperarea şi să sprijine eforturile de modernizare a lanţului alimentar în ţările în curs de dezvoltare, pentru eficientizarea acestuia; consideră că UE ar trebui să sprijine iniţiative precum programul comun al seminţelor, lansat de Uniunea Africană împreună cu partenerii săi naţionali şi regionali;

48.   consideră că, în cadrul unei politici de dezvoltare eficiente a ţărilor în curs de dezvoltare, este esenţial ca aceste ţări să dispună de o strategie comună de dezvoltare agricolă, naţională sau regională, însoţită de măsuri clare de susţinere a producătorilor şi a produselor; consideră că, în acest context, ajutorul acordat dezvoltării de către UE nu va avea un caracter fragmentar, ci va face parte din strategia comună de dezvoltare agricolă, naţională sau regională, care va fi cofinanţată;

49.   solicită crearea unui fond permanent de siguranţă alimentară în scopul sprijinirii populaţiei celei mai defavorizate din lume în conformitate cu rubrica 4 din bugetul general al UE pentru a completa celelalte măsuri de dezvoltare finanţate de UE;

50.   salută iniţiativele mondiale, cum ar fi Grupul de lucru la nivel înalt al ONU privind criza mondială a preţurilor produselor alimentare şi consideră că Uniunea Europeană ar trebui să îşi coordoneze eforturile cu Grupul de lucru; subliniază importanţa orientărilor facultative adoptate de statele membre ale FAO în noiembrie 2004 de sprijinire a realizării progresive a dreptului la alimentaţie corespunzătoare în contextul securităţii naţionale în domeniul produselor alimentare; propune, în plus, elaborarea unui program care să instituie obligativitatea creării de rezerve la nivel mondial în scopul asigurării disponibilităţii produselor alimentare, precum şi crearea unui sistem mai performant de stocare de bază pentru factorii de producţie esenţiali (proteine, îngrăşăminte, seminţe, pesticide), de preferat cu ajutorul actorilor din sectorul privat, inclusiv cooperativele agricole;

51.   este conştient de angajamentele UE faţă de ţările în curs de dezvoltare şi de obligaţiile noastre actuale şi viitoare faţă de OMC; solicită ca măsurile de sprijin adoptate de UE să susţină obiectivele guvernelor africane enunţate în declaraţia de la Maputo din 2002; invită statele membre să îşi respecte angajamentele cu privire la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare ale Mileniului, şi în special orientarea a 0,7 % din produsul intern brut către ajutorul pentru dezvoltare; cu toate acestea, este de părere că este mai importantă calitatea ajutorului acordat dezvoltării decât sumele alocate acestuia;

52.   regretă reducerea valorii ajutorului pentru dezvoltare acordat agriculturii şi dezvoltării rurale, care de la 17 % în 1980 a scăzut la doar 3 % în 2006; îndeamnă Comisia să monitorizeze şi să direcţioneze contribuţia ajutorului financiar acordat de UE către realizarea unei creşteri economice bazate pe agricultură şi să facă toate demersurile necesare pentru ca guvernele să atribuie 10 % din bugetul naţional sectorului agricol, conform angajamentelor asumate (fixând, de exemplu, obiective definite clar în ceea ce priveşte politicile agricole naţionale);

53.   reafirmă faptul că pentru ţările ACP agricultura are o capacitate mai mare decât alte sectoare de a genera creştere economică pentru populaţiile sărace din zonele rurale, având astfel o contribuţie reală la atingerea primului Obiectiv de Dezvoltare al Mileniului privind eradicarea sărăciei şi a foametei extreme şi subliniază faptul că este esenţial să se acţioneze imediat şi să se promoveze investiţii mai mari în agricultură şi dezvoltare rurală;

54.   subliniază faptul că dezvoltarea rurală trebuie să se bazeze în primul rând pe dreptul la hrană şi dreptul de a produce alimente, permiţând tuturor să aibă dreptul la alimente sigure, hrănitoare, conforme codurilor culturale ale fiecărei ţări şi produse prin mijloace raţionale din punct de vedere ecologic şi durabile în cadrul structurilor agricole autodeterminate;

55.   invită Uniunea Europeană să recunoască dreptul ţărilor în curs de dezvoltare la suveranitate alimentară şi să le sprijine prin măsuri specifice, care să permită, în primul rând, utilizarea şi dezvoltarea actualelor structuri şi resurse, cum ar fi seminţele, îngrăşămintele, mijloacele de producţie, precum şi stimularea integrării regionale;

56.   invită Uniunea Europeană să aşeze din nou agricultura în centrul agendei sale privind dezvoltarea, acordând prioritate specifică programelor pentru dezvoltare agricolă, care să includă o ţintă clară pentru reducerea sărăciei şi obiective fezabile, îndeosebi măsuri menite să sprijine micile exploataţii agricole şi producţia de alimente destinate pieţelor locale prin utilizarea biodiversităţii, punând accentul, în special, pe consolidarea capacităţii pentru micii fermieri şi pentru femei;

57.   îndeamnă Uniunea Europeană să îşi unească forţele cu statele membre, guvernele statelor ACP, organizaţiile internaţionale, băncile pentru dezvoltare regională şi fundaţiile private, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale şi autorităţile locale pentru a include în programele regionale noi proiecte şi programe de intervenţie în vederea contracarării într-un mod mai eficient a creşterii preţurilor la alimente;

58.   solicită să se ia măsuri pentru îmbunătăţirea formării care să permită tinerilor să urmeze studii superioare în domeniul agriculturii, inclusiv formare privind respectarea standardelor sanitare şi fitosanitare ale UE, precum şi pentru crearea de locuri de muncă pentru absolvenţii de studii agricole cu scopul de a reduce sărăcia şi migraţia din zonele rurale spre cele urbane şi pentru a evita "scurgerea de inteligenţă" din ţările în curs de dezvoltare în ţările dezvoltate;

59.   face trimitere la "Code of Good Conduct in Food Crisis Prevention and Management" 2008 ("Codul de bună conduită în prevenirea şi gestionarea crizelor alimentare") al Food Crisis Prevention Network (FCPN – Reţeaua pentru prevenirea crizelor alimentare) şi solicită aplicarea, respectiv respectarea acestor norme de conduită în contextul PAC; sprijină şi solicită implicarea societăţii civile şi sprijinirea îndeosebi a femeilor, a cooperativelor de mici fermieri şi a asociaţiilor de producători, în vederea garantării securităţii alimentare şi a aprovizionării cu alimente;

60.   îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la faptul că, în multe cazuri, bugetele acordate armatei şi apărării sunt mai mari decât cele destinate agriculturii şi alimentaţiei;

61.   consideră că micii agricultori reprezintă baza dezvoltării agricole; subliniază câteva dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă micii agricultori în ţările în curs de dezvoltare, cum ar fi accesul la pieţe, la terenuri, la formare, la modalităţile de finanţare, la factorii de producţie şi la tehnologie; reafirmă importanţa dezvoltării infrastructurii rurale şi a investiţiilor în exploataţiile de mici dimensiuni, precum şi în metode de producţie tradiţionale adaptate la condiţiile locale şi cu consum scăzut de factori de producţie;

62.   constată că lipsa comerţului cu produse alimentare reprezintă un factor semnificativ al producţiei mondiale de alimente şi că, potrivit FAO, producţia mondială de orez a crescut în 2007, în timp ce în acelaşi an comerţul cu orez a scăzut;

63.   consideră că o continuare a liberalizării nereglementate a comerţului cu produse agricole ar conduce la o creştere şi mai mare a preţurilor la alimente şi a volatilităţii preţurilor respective; subliniază faptul că cele mai afectate vor fi ţările în curs de dezvoltare care importă produse alimentare şi care sunt şi cele mai vulnerabile; subliniază, în plus, că normele în materie de comerţ mondial nu trebuie în niciun caz să submineze dreptul ţărilor sau regiunilor de a-şi sprijini sectoarele agricole pentru a asigura securitatea alimentară a populaţiilor lor;

64.   consideră că politicile de deschidere a pieţei pentru produsele agricole în cadrul acordurilor OMC şi al acordurilor bilaterale de liber schimb au avut o contribuţie semnificativă la scăderea securităţii alimentare în multe ţări în curs de dezvoltare şi în contextul actualei crize mondiale a aprovizionării cu alimente; invită Comisia să-şi reexamineze abordarea de tip piaţă liberă a comerţului agricol;

65.   invită ţările mari exportatoare de produse alimentare (Brazilia, Argentina, Thailanda etc.) să acţioneze ca furnizoare sigure de alimente de bază şi să evite restricţiile la export, care ar putea avea consecinţe dezastruoase, în special asupra ţărilor sărace în curs de dezvoltare care importă alimente;

66.   îşi exprimă îngrijorarea cu privire la actuala criză financiară mondială care ar putea determina o reducere a fondurilor destinate ajutorului public pentru dezvoltare; invită Comisia să analizeze impactul crizei financiare asupra sectorului asistenţei pentru dezvoltare şi să continue să elaboreze propuneri care vizează sprijinirea agriculturii în ţările cele mai sărace;

67.   ia act de faptul că criza alimentară globală reprezintă una dintre ameninţările grave la adresa păcii şi securităţii globale; în acest sens, salută eforturile recente ale Comisiei de a găsi căi de abordare a problemelor legate de securitatea alimentară globală; invită statele membre să sprijine astfel de iniţiative la nivel naţional şi local;

Cercetare şi dezvoltare

68.   reafirmă angajamentul său de a investi în tehnologie şi inovaţie în sectorul agricol şi al producţiei agricole;

69.   subliniază importanţa cercetărilor finanţate din fonduri publice în beneficiul siguranţei alimentare, nu numai în cel al intereselor sectorului şi care să promoveze investiţiile în cercetare atât în domeniul noilor tehnologii specifice, cât şi, de asemenea, în cel al sistemelor de producţie agricolă mondiale, ceea ce ar conduce la siguranţa alimentară pe termen lung; subliniază, prin urmare, rolul de pionierat pe care l-ar putea juca, în acest sens, de exemplu, o platformă tehnologică comunitară de susţinere a cercetării în domeniul agriculturii ecologice;

70.   subliniază importanţa cercetării, dar şi a transferului de cunoştinţe dobândite prin cercetare către agricultori printr-un serviciu eficient de popularizare, în special în ţările în curs de dezvoltare; solicită intensificarea cercetării şi a acumulării de cunoştinţe în domeniul agricol;

71.   este îngrijorat de faptul că accentul pus de Uniunea Europeană pe eco-condiţionalitate poate prejudicia cercetarea şi asistenţa în domeniul producţiei agricole; accentuează faptul că ambele sunt necesare;

72.   solicită un program rapid de cercetare şi dezvoltare pentru o agricultură durabilă, adaptată în funcţie de locul de desfăşurare şi economică din punct de vedere al consumului de energie; încurajează statele membre să sprijine cercetarea ce vizează creşterea productivităţii în cazul aplicării rezultatelor la agricultură; este conştient de temerile consumatorilor din UE;

Agricultură mondială durabilă

73.   este preocupat de modificările condiţiilor meteorologice cauzate de schimbările climatice care, conform previziunilor, vor determina secete şi inundaţii frecvente cu impact negativ asupra recoltelor şi a previzibilităţii producţiei agricole mondiale;

74.   este îngrijorat de faptul că implementarea în Uniunea Europeană a propunerilor de reducere suplimentară a emisiilor de gaze cu efect de seră poate afecta negativ producţia alimentară europeană şi, în special, sectorul zootehnic;

75.   recunoaşte că în sectorul agricol, care generează o cotă semnificativă din emisiile totale de CO2, este necesară îmbunătăţirea eficienţei energetice;

76.   consideră că creşterea producţiei de biocombustibili şi de bioenergie ar putea avea un impact pozitiv asupra sectorului agro-alimentar, care este momentan afectat de preţurile ridicate ale mijloacelor de producţie, precum îngrăşămintele, pesticidele şi motorina, precum şi de costurile de procesare şi transport;

77.   recunoaşte faptul că sectorul agricol asigură traiul pentru cea mai mare parte a populaţiei din numeroase ţări în curs de dezvoltare şi, prin urmare, încurajează aceste ţări să dezvolte mecanisme de politici agricole transparente şi stabile, care să asigure planificarea pe termen lung şi dezvoltarea durabilă;

78.   invită Comisia să monitorizeze îndeaproape efectele producţiei ridicate de bioenergie în Uniunea Europeană şi în ţările terţe în ceea ce priveşte modificările legate de utilizarea terenurilor, de preţurile produselor alimentare şi de accesul la alimente;

79.   reaminteşte că stimulentele pentru cultivarea durabilă a culturilor energetice nu ar trebui să pericliteze producţia de alimente;

80.   invită Comisia şi statele membre să promoveze cercetarea şi dezvoltarea, pentru a preveni schimbările climatice şi a permite adaptarea la acestea, inclusiv, printre altele, cercetarea în privinţa următoarei generaţii de biocombustibili, în special utilizarea culturilor energetice cu randament ridicat, a îngrăşămintelor ecologice cât mai eficiente, a unor noi tehnologii agricole care nu afectează în mod negativ utilizarea terenurilor¸ a dezvoltării unor noi tipuri de plante, rezistente la schimbările climatice şi la bolile asociate cu acestea, precum şi cercetarea în privinţa utilizării deşeurilor în agricultură;

81.   consideră că în continuare sunt necesare cercetări în domeniul agricol, pentru a spori productivitatea agricolă şi invită statele membre să exploateze pe deplin oportunităţile oferite în ceea ce priveşte acest aspect de cel de-al Şaptelea program-cadru al Comunităţii Europene pentru cercetare şi activităţi demonstrative şi să adopte măsuri de îmbunătăţire a producţiei agricole în mod durabil şi eficient din punct de vedere energetic.

o
o   o

82.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

(1) JO C 263 E, 16.10.2008, p. 621. (2) Texte adoptate, P6_TA(2008)0229. (3) JO C 297 E, 20.11.2008, p. 201. (4) Studiul Agri Aware TNS/Mrbi efectuat în Irlanda în august 2008.