Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2009/2007(ACI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0106/2009

Texte depuse :

A6-0106/2009

Dezbateri :

Voturi :

PV 11/03/2009 - 5.3
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2009)0103

Texte adoptate
PDF 349kWORD 42k
Miercuri, 11 martie 2009 - Strasbourg
Mobilizarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene
P6_TA(2009)0103A6-0106/2009
Rezoluţie
 Anexă

Rezoluţia Parlamentului European din 11 martie 2009 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind mobilizarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, în conformitate cu punctul 26 din Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară (COM(2009)0023 – C6-0040/2009 – 2009/2007(ACI))

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2009)0023 – C6–0040/2009),

–   având în vedere Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară(1), în special punctul 26,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene(2),

–   având în vedere Declaraţia comună a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei, adoptată în cursul reuniunii de concertare din 17 iulie 2008 privind Fondul de Solidaritate,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru bugete şi avizul Comisiei pentru dezvoltare regională (A6-0106/2009),

1.   aprobă decizia anexată la prezenta rezoluţie;

2.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a semna decizia respectivă împreună cu Preşedintele Consiliului şi de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie, inclusiv anexa, Consiliului şi Comisiei.

(1) JO C 139, 14.6.2006, p. 1.
(2) JO L 311, 14.11.2002, p. 3.


ANEXĂ

DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

din 11 martie 2009

privind mobilizarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, în conformitate cu punctul 26 din Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară(1), în special punctul 26,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene(2), în special articolul 4 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)  Uniunea Europeană a creat un Fond de Solidaritate al Uniunii Europene ("Fondul") pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de populaţia din regiunile afectate de dezastre naturale.

(2)  Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 permite mobilizarea Fondului în limita unui plafon anual de 1 miliard EUR.

(3)  Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 cuprinde dispoziţiile care permit mobilizarea Fondului.

(4)  România a depus o cerere pentru mobilizarea fondului, referitoare la o catastrofă naturală cauzată de inundaţii. Comisia consideră că cererea îndeplineşte condiţiile stabilite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 şi, prin urmare, propune autorizarea creditelor corespunzătoare,

DECID:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2009, se mobilizează Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru suma de 11 785 377 EUR în credite de angajament şi de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Strasbourg, 11 martie 2009

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

(1) JO C 139, 14.6.2006, p. 1.
(2) JO L 311, 14.11.2002, p. 3.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate