Parlamentul European,

–   având în vedere Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la 13 decembrie 2007 ("Tratatul de la Lisabona"),

–   având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, modificat prin Actul Unic European şi prin Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa,

–   având în vedere Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară(1),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 11 martie 2003 privind reforma procedurii bugetare: opţiuni posibile în perspectiva revizuirii tratatelor(2),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 29 martie 2007 privind viitorul resurselor proprii ale Uniunii Europene(3),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 8 iunie 2005 privind provocările politice şi mijloacele bugetare ale Uniunii extinse 2007-2013(4),

–   având în vedere concluziile Consiliului European din 11-12 decembrie 2008 privind demersul de reluare a lucrărilor referitoare la Tratatul de la Lisabona,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru bugete, precum şi avizul Comisiei pentru afaceri externe şi al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (A6-0183/2009),

A.   întrucât Tratatul de la Lisabona introduce modificări profunde în materie de finanţe ale Uniunii, în special în ceea ce priveşte relaţiile interinstituţionale şi procedurile decizionale;

B.   întrucât acesta stabileşte o ierarhie precisă între actele fundamentale ale activităţii financiare şi bugetare a Uniunii, contribuind astfel la clarificarea necesară a sistemului decizional;

C.   întrucât cadrul financiar multianual (CFM), care reprezintă programarea pe mai mulţi ani a cheltuielilor ce traduc în termeni financiari priorităţile politice ale Uniunii şi care limitează cheltuielile Uniunii pe o perioadă determinată, devine, în Tratatul de la Lisabona, un act obligatoriu din punct de vedere juridic, care are ca fundament un nou temei juridic specific pentru adoptarea regulamentului prin care se stabileşte CFM;

D.   întrucât lipsa de simultaneitate între CFM-uri, pe de o parte, şi mandatele Parlamentului European şi Comisiei, pe de altă parte, au contribuit până acum la privarea parţială a Parlamentului de competenţele sale în domeniul bugetar, deoarece acesta este deseori constrâns să respecte un cadru financiar negociat şi adoptat în timpul legislaturii precedente;

E.   întrucât, în cazul în care nu este operată nicio modificare calendaristică, este posibil ca în anumite legislaturi Parlamentul să nu poată lua decizii bugetare fundamentale, deoarece cadrul financiar adoptat în legislatura anterioară acoperă toată durata noului mandat în cauză;

F.   întrucât marjele actuale reduse care sunt disponibile în cadrul fiecărei rubrici, precum şi numărul redus de mecanisme de flexibilitate îngreunează reacţia adecvată a Uniunii la elemente politice neprevăzute şi riscă să videze procedura bugetară anuală de substanţa sa;

G.   întrucât intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona impune ca instituţiile responsabile cu deciziile financiare şi bugetare ale Uniunii să ajungă la un acord privind tranziţia optimă către noile acte juridice şi noile proceduri de decizie;

H.   întrucât, în interesul bunei funcţionări a Uniunii Economice şi Monetare, bugetul UE trebuie luat în considerare în coordonarea strategiilor bugetare ale statelor membre;

I.   întrucât Consiliul European din 11şi 12 decembrie 2008 a reafirmat necesitatea Tratatului de la Lisabona pentru ca Uniunea extinsă să funcţioneze mai eficace, mai democratic şi mai efectiv, inclusiv pe scena internaţională, şi a definit un demers şi garanţii juridice ca răspuns la preocupările exprimate de alegătorii irlandezi pentru ca tratatul să poată intra în vigoare înainte de sfârşitul anului 2009, respectând scopurile şi obiectivele tratatului,

Context global

1.   salută progresele realizate de Tratatul de la Lisabona în ceea ce priveşte controlul democratic şi transparenţa finanţelor Uniunii; semnalează necesitatea consolidării şi adaptării unor mecanisme de concertare interinstituţională şi a unor metode de cooperare internă, astfel încât Parlamentul să-şi poată utiliza pe deplin noile puteri;

Resurse proprii

2.   regretă faptul că, în ceea ce priveşte resursele proprii ale Uniunii, statele membre nu au profitat de ocazia de a implementa un sistem de resurse proprii veritabile ale Uniunii, mai echitabil, mai transparent, mai inteligibil pentru cetăţeni şi supus unui proces decizional mai democratic;

3.   regretă, în special, faptul că nu a fost realizat niciun progres în vederea asocierii Parlamentului la procesul de definire a limitelor şi tipului de resurse proprii de care dispune Uniunea; reaminteşte faptul că este menţinută separaţia dintre decizia privind veniturile şi decizia privind cheltuielile;

4.   salută, în schimb, eforturile realizate în ceea ce priveşte posibilitatea de adoptare a măsurilor de executare a deciziei privind resursele proprii printr-o procedură legislativă specială, conform căreia Consiliul nu decide, cu majoritate calificată, decât după aprobarea Parlamentului;

5.   solicită Consiliului să utilizeze la maximum această modalitate, pentru a conferi supleţe procedurii de decizie;

Cadrul financiar multianual

6.   salută formalizarea CFM în cadrul Tratatului de la Lisabona, care devine un act obligatoriu din punct de vedere juridic; reaminteşte faptul că CFM stabileşte programarea cheltuielilor Uniunii şi limitează cheltuielile Uniunii pe o perioadă determinată, contribuind la consolidarea disciplinei bugetare;

7.   salută faptul că regulamentul de stabilire a CFM va trebui aprobat atât de Consiliu, cât şi de Parlament, printr-o procedură specială;

8.   regretă, cu toate acestea, faptul că Tratatul de la Lisabona a menţinut cerinţa privind decizia prin unanimitate în cadrul Consiliului pentru adoptarea CFM, contribuind la complicarea procesului decizional şi facilitând o negociere de tipul "celui mai mic numitor comun"; îndeamnă, prin urmare, Consiliul European să utilizeze, cât de curând posibil, clauza care îi permite, printr-o decizie adoptată cu unanimitate, să folosească votul cu majoritate calificată pentru adoptarea CFM;

9.   regretă, în egală măsură, faptul că, în cadrul noii proceduri, Parlamentul nu are decât un drept de aprobare, şi nu o adevărată putere de codecizie; insistă, cu toate acestea, asupra faptului că Tratatul de la Lisabona prevede că instituţiile trebuie să ia toate măsurile necesare încă de la începutul procedurii, pentru a garanta succesul final al acesteia; invită, prin urmare, Consiliul să fie disponibil de la începutul procedurii, pentru a construi un dialog politic structurat cu Parlamentul, astfel încât priorităţile acestuia să fie luate pe deplin în considerare;

10.   constată că Tratatul de la Lisabona indică faptul că CFM stabileşte nu numai "valorile plafoanelor anuale ale alocărilor pentru angajamente pe categorii de cheltuieli şi ale plafonului anual de credite pentru plăţi", ci şi "orice alte dispoziţii utile bunei desfăşurări a procedurii bugetare anuale"(5);

Durata CFM

11.   salută faptul că Tratatul de la Lisabona prevede posibilitatea unei programări financiare pe cinci ani, astfel încât, în măsura în care adaptările necesare sunt realizate, CFM să poată coincide, în măsura posibilului, cu mandatele Parlamentului şi Comisiei, ceea ce ar fi conform logicii democratice; subliniază că ar putea fi necesare măsuri distincte pentru a răspunde nevoilor unor politici specifice, pentru care este nevoie de perioade mai lungi de programare financiară;

12.   susţine, prin urmare, trecerea la un CFM de cinci ani, dar observă că s-ar putea dovedi dificilă realizarea unei coincidenţe perfecte între CFM, mandatul Parlamentului European şi cel al Comisiei, în contexul în care poate fi nevoie de o perioadă de negociere de cel puţin un an, astfel încât să se permită fiecărui Parlament nou ales şi fiecărei noi Comisii să ia deciziile politico-financiare fundamentale pe durata mandatelor lor;

13.   consideră drept foarte pozitivă integrarea CFM într-o logică globală de programare strategică interinstituţională - noţiune consolidată, de altfel, în Tratatul de la Lisabona - astfel cum este sugerat în raportul Comisiei pentru afaceri constituţionale privind echilibrul instituţional(6);

14.   susţine propunerea formulată în acest raport, potrivit căreia noul colegiu al comisarilor, cu ocazia prezentării "programului pentru legislatură", trebuie să formuleze propuneri privind orientările cadrului financiar pe care le consideră necesare îndeplinirii priorităţilor politice ale mandatului său, priorităţi ce urmează a fi dezvoltate cu ajutorul propunerilor sale din cadrul CFM, odată ce s-a ajuns la un acord interinstituţional cu privire la programul legislaturii;

15.   consideră, în plus, că, în timpul dezbaterilor în şedinţă plenară şi al audierilor în faţa comisiilor parlamentare, candidatul la preşedinţia Comisiei ar trebui deja să fie în măsură să furnizeze indicaţii privind consecinţele financiare previzibile ale obiectivelor politice preconizate de noua Comisie;

16.   subliniază faptul că tranziţia către un sistem de programare financiară de cinci ani, astfel cum se menţionează mai sus, ar putea implica prelungirea şi adaptarea CFM actual până în 2016 inclusiv, astfel încât următorul CFM de cinci ani să intre în vigoare cel mai târziu la începutul anului 2017(7); recomandă ca negocierile referitoare la viitorul CFM să fie, oricare ar fi situaţia, încheiate înainte de încheierea primului trimestru 2016, astfel încât procedura bugetară pentru 2017 să poată fi realizată ţinând deja cont de parametrii cadrului ce va fi în vigoare în 2017;

17.   subliniază că negocierile ar trebui realizate astfel încât să se permită instituţiilor să preconizeze intrarea în vigoare a unui nou CFM începând din 2016;

18.   consideră că prelungirea şi adaptarea CFM actual ar trebui luate în considerare cu ocazia viitoarei revizuiri la jumătatea perioadei în 2010;

Flexibilitatea

19.   subliniază faptul că, prin caracterul său obligatoriu din punct de vedere juridic, CFM necesită, mai mult decât oricând, o flexibilitate sporită, astfel încât să permită Uniunii să răspundă în mod suficient de flexibil şi eficace la provocările neprevăzute, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Uniunii;

20.   atrage atenţia asupra faptului că Tratatul de la Lisabona prevede prelungirea plafoanelor şi a celorlalte dispoziţii din CFM corespunzatoare ultimului an în curs, în cazul în care noul CFM nu a putut fi adoptat înaintea expirării CFM precedent; consideră că acest lucru reprezintă un argument în plus în favoarea unei flexibilităţi sporite;

21.   insistă, în acest sens, asupra importanţei consolidării mecanismelor de flexibilitate operate în cadrul fiecărei rubrici şi între diferitele rubrici, pe de o parte, şi prin intermediul unor instrumente de flexibilitate specializate şi mobilizabile în afara marjelor, pe de altă parte;

22.   reaminteşte faptul că Comisia pentru bugete va trebui să se pronunţe asupra acestor chestiuni cu ocazia adoptării raportului său privind revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013;

Tranziţia de la acordul interinstituţional la CFM

23.   reaminteşte necesitatea de a se ajunge, în timp util, înaintea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la un acord între instituţii cu privire la modalitatea de a realiza tranziţia de la actualul acord interinstituţional la un CFM care să facă parte dintr-un act legislativ, astfel cum se prevede prin Tratatul de la Lisabona; reaminteşte că este necesară o perioadă de opt săptămâni pentru examinarea proiectelor de acte legislative de către parlamentele naţionale;

24.   consideră, în acest sens, că va trebui să se ajungă la un nou acord cu privire la acele dispoziţii cuprinse în prezent în acordul interinstituţional şi care ar trebui transferate spre CFM, cu privire la dispoziţiile care ar trebui încorporate în viitorul regulament financiarprecum şi cu privire la dispoziţiile care ar putea justifica, atunci când este cazul, menţinerea unui acord interinstituţional - la care se pot adăuga, eventual, noi dispoziţii - privind cooperarea bugetară; reaminteşte faptul că acest proces de distribuire a dispoziţiilor din cadrul acordului interinstituţional actual ar trebui să aibă loc ţinându-se cont de criteriile enumerate chiar în Tratatul de la Lisabona;

Procedura bugetară anuală

25.   salută eliminarea distincţiei dintre cheltuielile obligatorii (CO) şi cheltuielile neobligatorii (CNO), care are drept corolar dreptul Parlamentului de a decide pe poziţie de egalitate cu Consiliul asupra ansamblului cheltuielilor Uniunii;

26.   subliniază că eliminarea distincţiei dintre CO şi CNO nu intră în contradicţie cu obligaţia pe care o are Uniunea de a-şi respecta angajamentele financiare şi salută faptul că Tratatul de la Lisabona recunoaşte faptul că Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt cele care "asigură disponibilitatea mijloacelor financiare care permit Uniunii să îşi îndeplinească obligaţiile juridice faţă de terţi"(8);

27.   observă că modificările din procedura anuală ar trebui să ducă la simplificarea acesteia, prin instituirea unei lecturi unice pentru fiecare instituţie şi prin implementarea unor dispozitive menite să faciliteze acordul între cele două componente ale autorităţii bugetare; subliniază că aceste modificări ar trebui să reducă birocraţia;

Rolul Comisiei

28.   subliniază consolidarea rolului conferit Comisiei, care dobândeşte dreptul de iniţiativă în domeniul bugetar şi îşi poate modifica proiectul de buget până în momentul convocării Comitetului de conciliere;

29.   salută faptul că tratatul recunoaşte, de asemenea, rolul Comisiei de a lua toate iniţiativele necesare pentru a apropia poziţiile Parlamentului şi Consiliului pe durata lucrărilor Comitetului de conciliere, invitând-o astfel să îşi asume pe deplin rolul de mediator între Parlament şi Consiliu în vederea obţinerii unui acord;

O logică total nouă

30.   atrage atenţia asupra faptului că noua procedură nu prevede decât o lectură unică a proiectului de buget de către fiecare instituţie; subliniază faptul că noua procedură şi lectura sa unică nu mai permit de facto instituţiilor să îşi corecteze poziţia într-o a doua lectură, astfel cum putea fi cazul înainte; este, prin urmare, convins de faptul că această procedură va impune Parlamentului să îşi ajusteze priorităţile politice într-un stadiu incipient şi să-şi adapteze în mod adecvat abordarea şi organizarea operaţională menite să asigure îndeplinirea tuturor obiectivelor fixate;

31.   reaminteşte faptul că această lectură trebuie să fie folosită pentru a susţine priorităţile politice ale Parlamentului, dar şi pentru a-i permită acestuia să ajungă la un acord cu Consiliul până la momentul la care Comitetul de conciliere îşi va fi încheiat activitatea (sau să îi permită Parlamentului să îşi voteze din nou amendamentele cu o largă majoritate, în cazul aprobării de către Parlament şi respingerii de către Consiliu a textului rezultat în urma Comitetului de conciliere);

32.   insistă, în acest context, asupra importanţei menţinerii unui calendar pragmatic, similar celui actual, solicitând, în acelaşi timp, punerea în aplicare neîntârziată a mecanismelor de concertare; reaminteşte, de altfel, faptul că introducerea unor mecanisme informale de dialog între instituţii este crucială pentru facilitarea acordului înainte de începutul procedurii, iar apoi pe toată durata acesteia;

33.   este convins că Tratatul de la Lisabona va consolida competenţele Parlamentului cu condiţia ca acesta să elaboreze mijloace de gestionare eficace a unui calendar mai strâns şi a nevoii de anticipare sporită induse de noua procedură;

34.   consideră că, în viitor, rezoluţia Parlamentului adoptată înaintea primei reuniuni de conciliere va avea o importanţă sporită, întrucât îi va permite Parlamentului să îşi prezinte oficial priorităţile bugetare pentru următorul exerciţiu financiar, fără a fi condiţionat de consideraţii de ordin tactic ce derivă din poziţia Consiliului privind proiectul de buget; consideră că respectiva rezoluţie va permite şi altor instituţii să discearnă în mod clar priorităţile Parlamentului înainte de negocierile interinstituţionale; în plus, consideră că aceasta va oferi, de asemenea, Parlamentului posibilitatea de a elabora o serie de orientări iniţiale privind proiectele pilot şi acţiunile pregătitoare;

35.   reaminteşte faptul că aceste priorităţi îi vor fi, de asemenea, foarte utile Parlamentului în calitate de linii directoare în lectura proiectului de buget, dar şi ca mandat al delegaţiei sale la negocierile din cadrul Comitetului de conciliere;

36.   insistă asupra importanţei organizării unui dialog tripartit în luna iulie a fiecărui an, pentru a permite fiecărei instituţii să aibă indicaţii clare cu privire la priorităţile celorlalte părţi, iar Parlamentului să facă cunoscut celorlalte instituţii conţinutul rezoluţiei privind proiectul de buget care urmează să fie adoptată în luna iulie;

37.   subliniază utilitatea politică a implementării unui dialog aprofundat cu comisiile omologe ale parlamentelor naţionale - în condiţiile respectării competenţelor fiecăreia - cu privire la proiectul de buget şi la priorităţile Parlamentului aferente procedurii bugetare anuale;

Comitetul de conciliere

38.   subliniază importanţa pe care Comitetul de conciliere o va avea în viitor, în calitate de instanţă de aplanare a divergenţelor politice între cele două componente ale autorităţii bugetare; reaminteşte faptul că acest comitet va fi însărcinat cu ajungerea, în termen de 21 de zile, la un acord privind un text de compromis, care va intra în vigoare dacă nu este respins de autoritatea bugetară; consideră că acestui comitet îi trebuie conferită o componenţă politică de cel mai înalt nivel;

39.   salută faptul că Tratatul de la Lisabona atribuie un rol decisiv Parlamentului la sfârşitul procedurii, subliniază, de fapt, că:

40.   subliniază că ar fi de dorit ca delegaţia Parlamentului la Comitetul de conciliere să fie condusă de preşedintele Comisiei pentru bugete şi să cuprindă, dacă este cazul şi fără a aduce atingere caracterului politic al numirii membrilor săi de către grupurile politice, în afara membrilor acestei comisii parlamentare, membri ai comisiilor parlamentare specializate, în cazul în care se negociază o chestiune specifică din domeniul lor politic;

41.   invită Consiliul să ajungă rapid la un acord cu Parlamentul asupra modului de funcţionare a Comitetului de conciliere;

42.   consideră că, din punctul său de vedere, Comitetul de conciliere ar trebui să se poată reuni cel puţin de două ori, dacă acest lucru este necesar în vederea ajungerii la un acord, la cel mai înalt nivel politic, fiind necesar ca reuniunile sale să fie precedate de un dialog tripartit politic pregătitor, conform formulei tradiţionale; reaminteşte necesitatea ca reprezentanţii Consiliului să dispună la aceste reuniuni de un mandat politic de negociere;

43.   propune ca aceste lucrări să fie pregătite de un grup pregătitor interinstituţional, compus din raportorul general, însoţit de reprezentanţii grupurilor politice, din partea Parlamentului, şi reprezentantul permanent al ţării care exercită preşedinţia Uniunii, lăsând deschisă posibilitatea ca acesta să fie însoţit de reprezentanţii celorlalte două preşedinţii la nivel de troica;

44.   reaminteşte, de asemenea, faptul că instituţiile trebuie să se pună de acord cu privire la componenţa secretariatului Comitetului de conciliere, din care, cel mai probabil, ar trebui să facă parte funcţionari ai celor două componente ale autorităţii bugetare, asistaţi de Comisie;

Chestiuni agricole

45.   atrage atenţia asupra faptului că regula potrivit căreia Comisia nu îşi mai poate modifica proiectul după convocarea Comitetului de conciliere nu mai permite recursul la tradiţionala scrisoare rectificativă din toamnă pentru a ţine cont de previziunile actualizate privind politica agricolă şi implicaţiile sale bugetare; consideră că, într-un astfel de caz, procedura cea mai adecvată ar fi prezentarea de către Comisie - dacă este necesar - a unui proiect de buget rectificativ specific (un "BR agricol"), odată ce au fost stabilite definitiv toate datele agricole;

Relaţiile cu autoritatea legislativă

46.   subliniază faptul că paralelismul între extinderea puterii bugetare a Parlamentului, astfel încât să cuprindă toate cheltuielile Uniunii, şi cvasigeneralizarea procedurii de codecizie în domeniul legislativ necesită luarea în considerare, într-o mai mare măsură, a dimensiunii bugetare a activităţii legislative; consideră necesară, în acest sens, consolidarea cooperării dintre Comisia pentru bugete şi comisiile sectoriale, pentru a lua în considerare în mod adecvat impactul financiar al activităţii legislative a Parlamentului, în special impactul asupra CFM şi asupra bugetului anual; propune, în acest sens, integrarea unui membru al Comisiei pentru bugete în Comitetele de conciliere legislativă privind domeniile cu impact financiar; reaminteşte, în acest sens, activitatea grupului de lucru privind reforma parlamentară, în special în ceea ce priveşte formele specifice de cooperare între comisiile parlamentare menţionate în cel de-al treilea raport intermediar;

47.   reaminteşte, de asemenea, că Tratatul de la Lisabona extinde la nivelul tuturor instituţiilor Uniunii obligaţia de a asigura respectarea disciplinei bugetare; reaminteşte că Regulamentul de procedură al Parlamentului prevede deja o procedură specifică pentru garantarea respectării acestui principiu; consideră că această procedură trebuie să devină mai operaţională şi mai performantă;

Regulamentul financiar

48.   salută faptul că regulamentul financiar devine un regulament adoptat prin procedură legislativă comună (codecizie) de către Parlament şi Consiliu, după consultarea Curţii de Conturi;

49.   reaminteşte faptul că Tratatul de la Lisabona cuprinde principalele dispoziţii ce permit efectuarea distincţiei între dispoziţiile actualului acord interinstituţional care ar trebui să se regăsească în viitorul acord interinstituţional şi dispoziţiile care ar trebui mai degrabă încorporate în CFM;

50.   observă, cu toate acestea, că regulamentul financiar ar trebui să includă toate dispoziţiile necesare definirii procedurii bugetare conform dispoziţiilor din tratat(9); consideră că aceste dispoziţii vor viza funcţionarea Comitetului de conciliere, mecanismul de declanşare a procedurii de conciliere şi, bineînţeles, actualizarea dispoziţiilor regulamentului financiar direct afectate de modificările introduse prinTratatul de la Lisabona (de exemplu, abolirea distincţiei dintre CO şi CNO, o nouă procedură de codecizie pentru transferuri etc.);

51.   consideră crucial faptul ca instituţiile să ajungă la un acord politic asupra acestor aspecte în timp util, astfel încât modificările necesare ale regulamentului financiar să poată fi integrate rapid conform noii proceduri, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi, dacă este cazul, să prevadă dispoziţii provizorii pentru a permite continuarea în bune condiţii a procedurii bugetare;

52.   invită Comisia să prezinte în timp util o propunere menită să permită Parlamentului şi Consiliului ajungerea la un acord privind aplicarea acestei distincţii menţionate la punctul 49 la conţinutul actualului acord interinstituţional;

53.   susţine că această adaptare a regulamentului financiar nu trebuie să fie în niciun caz confundată cu revizuirea trienală a acestuia, prevăzută pentru 2010;

Impactul bugetar al modificărilor instituţionale şi al noilor competenţe ale Uniunii

54.   observă că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va avea un impact şi asupra bugetului Uniunii, în ceea ce priveşte inovaţiile introduse la nivel instituţional, în special ridicarea Consiliului European la rangul de instituţie, însoţită de crearea unei preşedinţii fixe, precum şi crearea funcţiei de Înalt Reprezentant şi a Serviciului european pentru acţiunea externă, a cărui funcţie este să susţină acţiunile Înaltului Reprezentant;

55.   îşi reafirmă intenţia de a-şi exercita pe deplin puterile în domeniul bugetar în ceea ce priveşte aceste inovaţii instituţionale şi subliniază importanţa ajungerii la un acord politic cu Consiliul, în timp util, cu privire la finanţarea Consiliului European şi în special a preşedinţiei fixe, precum şi a Serviciului european pentru acţiunea externă; subliniază faptul că finanţarea acestui serviciu trebuie să rămână în totalitate sub controlul autorităţii bugetare;

56.   subliniază că, în cadrul PESC şi al politicii de securitate şi de apărare comună, Tratatul de la Lisabona prevede instituirea de noi proceduri pentru a oferi acces rapid la bugetul Uniunii şi pentru a crea un fond de lansare alimentat din contribuţiile statelor membre; cu toate acestea, subliniază că toate acţiunile externe ale Uniunii ar trebui, de regulă, finanţate din creditele comunitare şi, doar în mod excepţional - în caz de urgenţă - din contribuţii care nu se încadrează în bugetul Uniunii;

57.   constată faptul că Tratatul de la Lisabona va avea şi un impact financiar, deşi limitat, ca urmare a noilor competenţe specifice atribuite Uniunii; se declară dispus să analizeze, la momentul oportun, consecinţele concrete care decurg din exercitarea acestor noi competenţe; consideră că punerea în practică a acestora, în ansamblul lor, nu se va face cu siguranţă imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ci treptat, pe măsură ce propunerile legislative aferente vor fi elaborate; consideră, cu toate acestea, că finanţarea acestora nu trebuie să aibă loc în detrimentul finanţării activităţilor actuale ale Uniunii;

Coordonarea cu bugetele naţionale

58.   doreşte să invite parlamentele naţionale să participe, în fiecare an, la o dezbatere comună şi publică privind orientările politicilor bugetare naţionale şi comunitare, înainte de examinarea proiectelor de buget respective, pentru a introduce de la început un cadru comun de reflecţie pentru coordonarea politicilor naţionale ale statelor membre, ţinând seama de contribuţia comunitară;

59.   observă că decizia privind repartizarea cheltuielilor din bugetul UE în lumina obiectivelor principale ale Uniunii ar putea fi clarificată în mod util prin intermediul informaţiilor obţinute prin publicarea anuală, de către fiecare stat membru, a creditelor bugetare naţionale şi, eventual, regionale, care contribuie la realizarea acestor obiective;

o
o   o

60.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei şi parlamentelor statelor membre.

(1) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. (2) JO C 61 E, 10.3.2004, p. 143. (3) JO C 27 E, 31.1.2008, p. 214. (4) JO C 124 E, 25.5.2006, p. 373. (5) Articolul 312 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (6) Raportul Dehaene din 18 martie 2009 privind impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltării echilibrului instituţional în cadrul Uniunii Europene (A6-0142/2009). (7) Conform modelului descris în tabelul următor cuprins în raportul Comisiei pentru bugete din 26 februarie 2009 privind revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013 (A6-0110/2009):___________________________________________________________________________________Anul 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019preg. buget 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020Legislatură 2004 / 2009 2009 / 2014 2014 / 2019CFM Revizuire 2007/2013 2013/2016 2017/2021 (8) Articolul 323 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (9) Potrivit articolului 322 alineatul (1) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ar trebui să includă "normele financiare care definesc în special procedura care trebuie adoptată pentru stabilirea şi execuţia bugetului".