Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 20 octombrie 2009 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Republica Mauritius privind exonerarea de la obligația de a deține viză de scurtă ședere (COM(2009)0048 – C7-0015/2009 – 2009/0012(CNS))
(Procedura de consultare)
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea de decizie a Consiliului (COM(2009)0048),
– având în vedere articolul 62 alineatul (2) litera (b) punctul (i) primul paragraf prima teză din Tratatul CE,
– având în vedere articolul 300 alineatul (3) primul paragraf din Tratatul CE, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C7-0015/2009),
– având în vedere articolul 55 şi articolul 90 alineatul (8) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A7-0019/2009),
1. aprobă încheierea acordului;
2. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite poziţia Parlamentului Consiliului şi Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi ale Republicii Mauritius.