Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 39 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–   având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Către o mai bună direcționare a ajutoarelor pentru fermierii din zonele cu handicapuri naturale” (COM(2009)0161),

–   având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European privind comunicarea Comisiei, transmis la data de 17 decembrie 2009,

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru dezvoltare regională (A7-0056/2010),

A.   întrucât, peste jumătate (54 %) din terenurile agricole din UE sunt clasificate drept zone defavorizate;

B.   întrucât fiecare stat membru a declarat zone defavorizate, chiar dacă în proporții diferite;

C.   întrucât regiunile montane (inclusiv regiunile arctice situate la nord de paralela 62, asimilate cu regiunile montane) reprezintă aproximativ 16 % din terenurile agricole, însă peste 35 % din terenurile agricole sunt clasificate drept „zone defavorizate intermediare”;

D.   întrucât aceste „zone defavorizate intermediare” au fost clasificate de statele membre pe baza mai multor criterii diferite, fapt care, în opinia Curții de Conturi Europene(1), poate duce la un tratament neechitabil;

E.   întrucât doar o mică parte a exploatațiilor din aceste regiuni beneficiază de plăți compensatorii, iar sumele acordate variază considerabil de la un stat membru la altul(2);

F.   întrucât pentru zonele montane și zonele afectate de handicapuri specifice, definite în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) (zone montane), respectiv articolul 50 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) există criterii clare și incontestabile, astfel încât clasificarea acestor zone nu a fost criticată de Curtea de Conturi Europeană și nici nu este vizată de actuala comunicare a Comisiei;

G.   întrucât situația specifică din regiunile ultraperiferice necesită proceduri speciale;

H.   întrucât sprijinirea zonelor defavorizate este o componentă importantă a celui de-al doilea pilon al politicii agricole comune, și anume al politicii de dezvoltare rurală, fapt pentru care obiectivele politicii regionale și redistribuirea resurselor FEADR nu ar trebui să se afle în centrul dezbaterilor;

I.   întrucât în urma reformei legislației privind zonele defavorizate și a adoptării Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 a fost desființată categoria „zonelor defavorizate intermediare”, iar zonele eligibile pentru sprijin au fost definite ca fiind zone „afectate de handicapuri naturale importante”;

J.   întrucât criteriile socio-economice aplicate de unele state membre înaintea reformei din 2005 nu mai pot fi folosite ca și criterii principale pentru delimitarea zonelor „afectate de handicapuri naturale”, însă aceste criterii se mai pot utiliza în definiția zonelor „afectate de handicapuri specifice”, eligibile pentru sprijin în conformitate cu articolul 50 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005;

K.   întrucât statele membre dispun de o mare libertate în structurarea programelor lor naționale și regionale de dezvoltare rurală, ceea ce le permite să elaboreze un set de măsuri echilibrate și adaptate situației lor regionale specifice și întrucât statelor membre le revine sarcina de a include în programele lor o ofertă adecvată pentru regiunile lor defavorizate;

L.   întrucât cele opt criterii biofizice s-ar putea dovedi insuficiente și pragul de 66% din terenuri care a fost propus ar putea să nu fie considerat adecvat în toate cazurile pentru a determina handicapul real de o manieră care să respecte marea diversitate a zonelor rurale ale UE; întrucât plantele cultivate, combinația de tipuri de soluri, umiditatea solului și climatul sunt, printre altele, alți factori relevanți în vederea determinării handicapului real dintr-o zonă dată,

1.   subliniază importanța acordării unor plăți compensatorii corespunzătoare în zonele defavorizate, aceasta fiind un instrument indispensabil pentru a garanta furnizarea unor bunuri publice de mare valoare, cum ar fi menținerea gestionării terenurilor și a peisajului cultivat; subliniază că în special zonele defavorizate au deseori o valoare ridicată în ceea ce privește peisajul cultivat, conservarea biodiversității și avantajele pentru mediu, precum și ocuparea forței de muncă în mediul rural și vitalitatea comunităților rurale;

2.   recunoaște că, datorită poziției lor unice, zonele mai puțin favorizate au un rol important de jucat în ceea ce privește furnizarea de avantaje pentru mediu și menținerea peisajului și subliniază că plățile acordate în temeiul acestei măsuri ar trebui să caute să atingă aceste obiective;

3.   subliniază că articolul 158 din TCE referitor la politica de coeziune, conform modificărilor aduse de Tratatul de la Lisabona, acordă o atenție specială regiunilor cu handicapuri naturale; îndeamnă Comisia să conceapă o strategie cuprinzătoare pentru a elimina discrepanțele existente între statele membre în ceea ce privește tratarea acestor zone și să promoveze o strategie integrată care să țină seama de caracteristicile naționale și regionale specifice;

4.   subliniază că sprijinirea zonelor afectate de handicapuri naturale urmărește mai ales menținerea pe scară largă și în permanență a unei forme eficiente și multifuncționale de agricultură, menținând astfel spațiul rural ca o zonă economică vitală și un spațiu de trai;

5.   subliniază necesitatea gestionării acestor zone defavorizate nu doar din perspectiva producției de alimente de calitate, ci și pentru a contribui la dezvoltarea economică generală, la creșterea calității vieții, precum și la stabilitatea demografică și socială în aceste zone;

6.   în acest sens, solicită Comisiei să țină seama, de asemenea, de implicațiile sociale ale noii clasificări pentru zonele cu handicapuri naturale;

7.   subliniază că plățile compensatorii pentru zonele defavorizate, spre deosebire de măsurile agroecologice, nu trebuie să facă obiectul unor condiții specifice suplimentare în ceea ce privește metoda de gestionare a terenurilor, condiții care să depășească cerințele în materie de ecocondiționalitate; reamintește că regimul zonelor defavorizate trebuie, în principiu, să ofere compensații fermierilor care sunt și administratori de terenuri și care lucrează în prezența unor handicapuri naturale semnificative, pentru care piața nu acordă compensații ca atare;

8.   subliniază totuși că plățile acordate în cazul zonelor defavorizate trebuie să fie legate de practicarea unei agriculturi active, adică pentru producția de alimente sau activități strâns legate de producția de alimente;

9.   este de opinie că cele opt criterii biofizice propuse de Comisie ar putea fi în principiu adecvate pentru delimitarea într-o oarecare măsură a zonelor afectate de handicapuri naturale; subliniază totuși că aceste criterii nu pot fi folosite în toate cazurile pentru a delimita în mod obiectiv zonele cu handicapuri naturale;

10.   recunoaște totuși că s-ar putea ca folosirea unor criterii stricte și pur biofizice să nu fie potrivită pentru toate zonele din Europa și ar putea avea consecințe neintenționate în ceea ce privește delimitarea zonelor care le respectă; din acest motiv, recomandă reexaminarea dintr-o perspectivă pur obiectivă a folosirii criteriilor socio-economice, cum ar fi depărtarea de piețe, lipsa serviciilor și depopularea;

11.   îndeamnă Comisia să țină seama de toate pozițiile exprimate în timpul consultării cu statele membre, autoritățile locale și regionale și organizațiile fermierilor în ceea ce privește definirea zonelor cu handicapuri naturale;

12.   în special, includerea unui criteriu geografic cunoscut sub numele de „izolare” ar putea constitui o soluție pentru handicapul natural specific caracterizat prin distanță de piață, îndepărtare și acces limitat la servicii;

13.   consideră că este necesar să se revizuiască definiția criteriului „regimului de umiditate a solului'pentru a ține seama de diversele condiții agricole și climatice care există în diversele state membre ale Uniunii;

14.   pentru a recunoaște limitările solurilor umede neexploatabile, includerea unui criteriu de tipul „numărului de zile în care umiditatea atinge 100 % din capacitatea de absorbție a solului” ar permite să se țină seama de interacțiunea dintre tipurile de soluri și climat (de exemplu pentru a reflecta în mod corect dificultățile climatului marin);

15.   solicită, prin urmare, Comisiei să continue eforturile sale în materie de cercetare și analiză în vederea includerii unor criterii suplimentare potențiale în noul regim referitor la zonele defavorizate pentru a-și adapta într-o măsură mai mare propunerile în funcție de dificultățile practice cu care se confruntă fermierii și să construiască un set robust de criterii, care să rămână adecvate pe termen lung;

16.   subliniază însă că pentru aplicarea acestor criterii și stabilirea unor valori de prag realiste în practică este indispensabil ca statele membre și regiunile să dispună de datele biofizice necesare, iar acestea să corespundă cu un grad de precizie suficient tipului de teren în cauză; prin urmare, sprijină procesul inițiat de Comisie pentru evaluarea practică a criteriilor propuse; solicită ca hărțile detaliate care urmează să fie prezentate de statele membre să fie folosite eventual pentru adaptarea valorilor-limită ale criteriilor care definesc zonele cu handicapuri naturale și a pragului de 66 % propus, la nivel național sau regional, în funcție de caracteristicile mediului natural;

17.   subliniază, în special, că, pentru a ține seama de o manieră practică de interacțiunile dintre numărul ridicat de factori de influență, s-ar putea să fie necesară utilizarea cumulată a criteriilor adoptate; aceasta ar putea permite zonelor defavorizate care numără două sau mai multe handicapuri naturale mici sau medii să fie clasificate ca zone defavorizate chiar și în cazul în care criteriile individuale nu ar permite această clasificare;

18.   subliniază că avizul definitiv referitor la unitatea teritorială de bază aleasă, la criteriile și valorile de prag propuse de Comisie poate fi emis doar atunci când sunt disponibile hărțile detaliate elaborate de statele membre; subliniază că, în absența unor astfel de rezultate ale simulării, pragul propus de 66 %, precum și pragurile care definesc criteriile însele, trebuie privite cu mare circumspecție și pot fi ajustate obiectiv și în mod corespunzător doar după ce hărțile naționale sunt disponibile; solicită, prin urmare, Comisiei să examineze prompt rezultatele exercițiului de cartografiere și să prezinte cât mai curând posibil, pe baza acestora, Parlamentului European și Consiliului o comunicare detaliată referitoare la delimitarea zonelor cu handicapuri naturale;

19.   subliniază că, atunci când se stabilește harta definitivă a zonelor defavorizate intermediare, trebuie să se țină seama și de criterii naționale obiective, care să permită adaptarea definiției zonelor la diversele condiții specifice din fiecare țară; consideră că această adaptare ar trebui efectuată de o manieră transparentă;

20.   consideră că este necesară o anumită ajustare voluntară la nivel național a criteriilor pentru sprijinirea zonelor afectate de handicapuri naturale pentru a putea reacționa în mod corespunzător în cazul situațiilor geografice speciale în care handicapurile naturale au fost compensate prin intervenții umane; subliniază totuși că în cazul creșterii calității terenului, trebuie să se țină seama de povara reprezentată de costurile permanente aferente întreținerii, cum ar fi cele legate de drenare și irigare; propune ca, în acest context, să se recurgă și la date economice (cum ar fi veniturile exploatațiilor și productivitatea terenurilor); subliniază însă că decizia privind criteriile utilizate pentru această ajustare trebuie să fie luată de statele membre, dat fiind că multe state membre au dezvoltat deja un sistem adecvat și potrivit de diferențiere, care ar trebui menținut;

21.   consideră că noile criterii ar putea exclude anumite zone afectate de handicapuri naturale care în momentul de față sunt eligibile; subliniază că ar trebui definită o perioadă de tranziție adecvată pentru a permite regiunilor în cauză să se adapteze la noua situație;

22.   subliniază că zonele care au depășit, prin intermediul tehnicilor agronomice, dezavantajele naturale ale terenului ar trebui să nu fie eliminate definitiv, în special dacă beneficiază de venituri agricole scăzute sau beneficiază de un număr redus de alternative de producție și solicită Comisiei să garanteze o tranziție lină în cazul zonelor respective;

23.   solicită ca, în cazul procedurilor tehnice care urmăresc compensarea handicapurilor naturale, să nu se țină seama doar de avantajele pe termen scurt, ci ca procedurile să fie supuse, de asemenea, unei evaluări a impactului asupra dezvoltării durabile;

24.   subliniază responsabilitatea care le revine statelor membre la desemnarea zonelor afectate de handicapuri naturale, precum și la elaborarea unor programe echilibrate pentru dezvoltarea rurală; subliniază necesitatea unui parteneriat cu autoritățile locale și regionale în cadrul acestui proces; subliniază, în același timp, necesitatea unei notificări, respectiv aprobări a acestor decizii naționale sau regionale de către Comisia Europeană;

25.   subliniază că reforma referitoare la zonele cu handicapuri naturale formează o parte esențială a dezvoltării viitoare a politicii agricole comune a Uniunii Europene;

26.   solicită Comisiei să elaboreze în termen de un an un text legislativ separat referitor la agricultura în zonele cu handicapuri naturale;

27.   solicită ca revizuirea regimului referitor la zonele defavorizate să aibă loc în concertare cu discuțiile reformei globale a PAC pentru a asigura coerența conceperii noilor sisteme de sprijin pentru fermieri, în special în conexiune cu noua plată unică pe exploatație;

28.   este conștient de implicațiile pe care le-ar putea avea exercițiul de redefinire a zonelor defavorizate intermediare asupra viitoarei definiri a ajutorului acordat în cadrul PAC, deci solicită Comisiei să țină seama de toate pozițiile exprimate în cadrul consultărilor publice de către statele membre, de autoritățile regionale și locale și de colectivele agricole interesate;

29.   solicită protejarea bugetului european pentru dezvoltare rurală și îndeamnă statele membre să folosească din plin posibilitățile de cofinanțare pentru zonele defavorizate, care constituie unul dintre cele mai importante și eficiente regimuri de dezvoltare rurală;

30.   încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor.

(1) Curtea de Conturi Europeană: Raportul special nr. 4/2003, JO C 151, 27.6.2003. (2) De la 16 EUR/ha în Spania până la 250 EUR/ha în Malta.