Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 184 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind standardele de calitate şi siguranţă referitoare la organele umane destinate transplantului (COM(2008)0818),

–  având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „Planul de acţiune privind donarea şi transplantul de organe (2009-2015): consolidarea cooperării dintre statele membre” (COM(2008)0819),

–  având în vedere Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind stabilirea standardelor de calitate şi securitate pentru donarea, obţinerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea şi distribuirea ţesuturilor şi a celulelor umane(1),

–  având în vedere Principiile Directoare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind transplanturile de organe umane,

–  având în vedere Convenţia Consiliului Europei privind drepturile omului şi biomedicina şi protocolul adiţional la aceasta privind transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană,

–  având în vedere Conferinţa privind siguranţa şi calitatea în ceea ce priveşte donarea şi transplantul de organe în Uniunea Europeană, care a avut loc la Veneţia între 17 şi 18 septembrie 2003,

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0103/2010),

A.  întrucât în UE există în prezent 56 000 de pacienţi care aşteaptă un donator de organe compatibil şi se estimează că în fiecare zi 12 persoane decedează în aşteptarea unui transplant de organ solid;

B.  întrucât nevoile de transplant ale pacienţilor din Europa nu sunt satisfăcute din cauza numărului limitat de organe disponibile, provenite atât de la donatorii decedaţi, cât şi din partea donatorilor altruişti în viaţă;

C.  întrucât există diferenţe importante între statele membre în ceea ce priveşte ratele de donare de organe provenite de la persoane decedate, diferenţe cuprinse între 34,2 donatori la un milion de locuitori în Spania şi 1,1 în Bulgaria, şi întrucât penuria de organe reprezintă un factor major care afectează programele de transplantare;

D.  întrucât politicile naţionale şi cadrul normativ pentru donări şi transplant diferă substanţial de la un stat membru la altul, în funcţie de diferiţi factori de natură juridică, culturală, administrativă şi organizaţională;

E.  întrucât donarea şi transplantul de organe sunt chestiuni delicate şi complexe, care prezintă o importantă dimensiune etică, pentru dezvoltarea lor fiind necesară participarea întregii societăţi, precum şi implicarea tuturor părţilor interesate;

F.  întrucât transplantul de organe permite salvarea de vieţi omeneşti, asigură o calitate superioară a vieţii şi (în cazul transplantului de ficat) are cel mai bun raport cost/beneficii în comparaţie cu alte tratamente de înlocuire şi creşte capacitatea pacienţilor de a participa la viaţa socială şi de a exersa o profesiune;

G.  întrucât schimbul de organe între statele membre reprezintă deja o practică curentă, deşi există diferenţe semnificative între numărul de organe schimbate la nivel transfrontalier între statele membre; întrucât schimbul de organe între statele membre a fost facilitat de diferite organizaţii internaţionale de schimb de organe, precum Eurotransplant şi Scandiatransplant;

H.  întrucât, în prezent, nu există nici o bază de date comună la nivelul Uniuni Europene care să conţină informaţii privind organele destinate donării şi transplantului sau privind donatorii în viaţă sau decedaţi, nici un sistem paneuropean de certificare care să permită demonstrarea legalităţii organelor şi ţesuturilor umane;

I.  întrucât doar Spania şi un număr restrâns de alte state membre au reuşit să mărească în mod semnificativ numărul de donări de la persoane decedate şi întrucât s-a dovedit că astfel de creşteri sunt legate de introducerea unor anumite practici organizaţionale care permit sistemelor să identifice donatorii potenţiali şi să maximizeze numărul de organe prelevate de la persoanele decedate;

J.  întrucât Directiva 2004/23/CE va oferi un cadru legal clar privind donarea şi transplantul de organe în Uniunea Europeană, care va avea ca rezultat crearea sau desemnarea în fiecare stat membru a unei autorităţi naţionale competente, cu sarcina de a asigura respectarea standardelor UE de calitate şi siguranţă;

K.  întrucât traficul de organe şi traficul de persoane în scopul prelevării de organe constituie o încălcare gravă a drepturilor omului;

L.  întrucât există o legătură puternică între traficul ilegal de organe şi traficul de persoane în scopul prelevării de organe, pe de o parte, şi sistemul legal al donării de organe, pe de altă parte, deoarece, în primul rând, indisponibilitatea organelor în sistemul legal acţionează ca un stimulent pentru activităţi ilegale şi, în al doilea rând, activităţile ilegale subminează grav credibilitatea sistemului legal al donării de organe;

M.  întrucât ratele de refuzare a donării de organe variază considerabil de la un stat membru la altul, o astfel de variabilitate putând fi explicată prin nivelul de pregătire şi de calificare a profesioniştilor în materie de comunicare şi de asistenţă acordată familiei, prin diferenţele existente în cadrul legislaţiilor naţionale privind consimţământul de a dona organe şi aplicarea practică a acestora, precum şi prin alţi factori importanţi de natură culturală, economică sau socială, care exercită influenţă asupra percepţiei societăţii cu privire la beneficiile donării şi transplantării de organe;

N.  întrucât donarea de organe de la persoane în viaţă poate constitui o măsură suplimentară utilă pentru pacienţii care nu pot obţine organele de care au nevoie prin transplant post-mortem, dar trebuie subliniat, în acelaşi timp, că donarea de organe de la persoane în viaţă nu poate fi avută în vedere decât dacă au fost eliminate toate activităţile ilegale şi toate remunerările pentru donare;

O.  întrucât o intervenţie medicală poate fi efectuată numai în momentul în care persoana în cauză şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză; întrucât persoanei în cauză ar trebui să i se furnizeze dinainte informaţiile necesare cu privire la scopul şi natura intervenţiei, precum şi la consecinţele şi riscurile acesteia; întrucât persoana în cauză are dreptul de a-şi retrage consimţământul în mod liber în orice moment;

P.  întrucât statele membre trebuie să se asigure că organele destinate transplantului nu provin de la o persoană decedată al cărei deces nu a fost constatat în conformitate cu legislaţia naţională;

Q.  întrucât donările de la persoanele vii ar trebui să fie complementare celor de la persoane decedate;

R.  întrucât utilizarea organelor în scop terapeutic implică riscul transmiterii de boli infecţioase şi de altă natură;

S.  întrucât creşterea speranţei de viaţă are drept consecinţă reducerea calităţii organelor disponibile, care, la rândul său, implică, adesea, o diminuare a numărului de transplanturi, inclusiv în statele membre în care numărul donatorilor este în creştere;

T.  întrucât sensibilizarea populaţiei şi a opiniei publice joacă un rol foarte important pentru creşterea ratei donării;

U.  întrucât activităţile organizaţiilor caritabile şi ale altor organizaţii de voluntari din statele membre sporesc gradul de sensibilizare cu privire la donarea de organe şi întrucât eforturile lor contribuie, în cele din urmă, la creşterea numărului de persoane din registrele donatorilor de organe,

1.  salută Planul de acţiune privind donarea şi transplantul de organe (2009-2015), adoptat de Comisie în decembrie 2008, care stabileşte o strategie de cooperare între statele membre, sub forma unui set de acţiuni prioritare bazate pe fixarea şi dezvoltarea de obiective comune şi pe evaluarea activităţilor de donare şi transplantare, prin intermediul unor indicatori comuni, care ar putea contribui la identificarea criteriilor de referinţă şi a celor mai bune practici;

2.  îşi exprimă preocuparea în legătură cu insuficienţa organelor umane disponibile în vederea efectuării de transplanturi pentru a satisface nevoile pacienţilor; recunoaşte că lipsa acută de donatori de organe rămâne un obstacol major în calea dezvoltării depline a serviciilor de transplantare şi reprezintă principala provocare cu care se confruntă statele membre UE în domeniul transplanturilor de organe;

3.  constată succesul sistemului prin care cetăţenii au posibilitatea de a se înscrie direct într-un registru al donatorilor de organe atunci când realizează anumite formalităţi administrative, precum cererea în vederea obţinerii unui paşaport sau a unui permis de conducere; solicită statelor membre să aibă în vedere adoptarea unor astfel de sisteme, cu scopul de a spori numărul persoanelor din registrele de donatori;

4.  consideră că este important, pentru a se evita risipa de organe disponibile în scopuri terapeutice, să existe un cadru juridic bine definit privind utilizarea acestora şi societatea să aibă încredere în sistemele de donare şi de transplantare;

5.  constată importanţa aspectelor organizaţionale legate de obţinerea de organe şi subliniază faptul că schimburile de informaţii şi de cele mai bune practici între statele membre vor ajuta ţările care au disponibilităţi reduse de organe să îşi îmbunătăţească ratele de donare, aşa cum s-a demonstrat, de exemplu, prin implementarea de elemente ale modelului spaniol în diferite ţări din UE sau din afara acesteia, care au reuşit astfel să îşi mărească rata de donare de organe;

6.  subliniază importanța existenței unor coordonatori ai donatorilor și importanța numirii în spitale a unor coordonatori ai donatorilor; rolul coordonatorului donatorului ar trebui recunoscut ca un element esențial pentru a spori nu numai eficiența procedurii de donare și transplant, ci și calitatea și siguranța transplantului de organe care urmează să fie efectuat;

7.  subliniază faptul că schimbările în organizarea donării şi a obţinerii de organe pot duce la creşterea semnificativă şi menţinerea ratelor donării;

8.  evidenţiază faptul că identificarea de donatori potenţiali a fost considerată unul dintre mijloacele esenţiale în procesul de donare de la persoane decedate; subliniază faptul că numirea în spitale a unei persoane responsabile cu donarea de organe (coordonator de transplanturi), a cărei principală responsabilitate este de a dezvolta un program proactiv de detectare a donatorilor şi de a optimiza întregul proces de donare de organe, reprezintă cel mai important pas spre ameliorarea ratelor de detectare a donatorilor şi a donării de organe;

9.  constată importanţa schimburilor transfrontaliere de organe, având în vedere necesitatea de a asigura compatibilitatea donatorului cu cea a pacientului, şi, în consecinţă, importanţa unei rezerve mari de donatori pentru acoperirea nevoilor tuturor pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare; consideră că, în cazul în care nu există schimburi de organe între statele membre, primitorii care necesită o compatibilitate rară ar avea foarte puţine şanse de a găsi un organ, în timp ce, în absenţa unor primitori compatibili pe listele de aşteptare, unii donatori specifici nu vor fi luaţi în considerare;

10.  salută activităţile Eurotransplant şi Scandiatransplant, însă constată că schimburile de organe în afara acestor sisteme şi între aceste sisteme pot fi îmbunătăţite substanţial, în special în beneficiul pacienţilor din ţările mici;

11.  subliniază că stabilirea de norme comune cu caracter obligatoriu privind calitatea şi siguranţa va constitui singurul mijloc care poate asigura un nivel înalt de protecţie a sănătăţii în întreaga UE;

12.  subliniază că donarea ar trebui să fie voluntară şi neremunerată şi să aibă loc într-un context juridic şi etic bine definit;

13.  invită statele membre să garanteze alocarea de organe primitorilor pe baza unor criterii transparente, nediscriminatorii și de natură științifică;

14.  invită statele membre să definească în mod clar temeiul juridic care să permită exprimarea validă a consimţământului sau a refuzului de a dona organe al persoanei decedate sau/şi al familiei acesteia și să garanteze că organele nu sunt prelevate de la persoana decedată decât în cazul în care aceasta a fost declarată decedată în conformitate cu legislația națională;

15.  susţine măsurile care îşi propun să protejeze donatorii în viaţă şi să asigure că donarea de organe este efectuată în mod altruist şi voluntar, fără alte remunerări decât compensaţia limitată strict la rambursarea cheltuielilor aferente donării unui organ, precum costuri de călătorie, de îngrijire a copiilor, de pierdere de venituri sau costuri de recuperare, interzicând orice stimulente sau dezavantaje financiare pentru un donator potenţial; îndeamnă statele membre să definească condiţiile în care se pot acorda aceste compensaţii;

16.  invită Comisia să evalueze posibilitatea de a garanta că donatorii în viață sunt asigurați legal în toate statele membre; invită Comisia să analizeze diferitele asigurări medicale ale donatorilor în viață din toate statele membre în vederea identificării celor mai bune practici pe teritoriul UE;

17.  subliniază că statele membre trebuie să se asigure că donatorii în viață sunt selectați în funcție de sănătatea lor și de istoricul medical, inclusiv pe baza unei evaluări psihologice, dacă se consideră necesar acest lucru, realizate de către profesioniști calificați sau formați și competenți;

18.  subliniază că instituirea unor sisteme operaţionale bine structurate şi promovarea modelelor de succes la nivel naţional sunt de o importanţă primordială; sugerează că sistemele operaţionale ar trebui să cuprindă un cadru legal adecvat, infrastructura tehnică şi logistică adaptată, sprijinul organizatoric necesar, precum şi un sistem de distribuire eficient;

19.  solicită statelor membre să promoveze dezvoltarea de programe de îmbunătăţire a calităţii donării de organe în toate spitalele unde există potenţial de donare de organe, într-o primă fază, pe baza unei autoevaluări a întregului proces de donare de organe de către specialişti în terapie intensivă şi de către coordonatorul de transplanturi din fiecare spital, care ar trebui completată, atunci când este necesar şi posibil, cu rezultatele analizelor externe de audit;

20.  subliniază că educaţia continuă ar trebui să constituie o parte esenţială a strategiei de comunicare a tuturor statelor membre pe această temă; în special, sugerează că persoanele ar trebui să fie mai bine informate şi încurajate să vorbească despre donarea de organe şi să îşi comunice dorinţele în legătură cu aceasta rudelor; ia notă de faptul că numai 41% dintre cetăţenii europeni par a fi discutat despre donarea de organe cu familiile lor;

21.  încurajează statele membre să permită persoanelor în viaţă să facă mai uşor o declaraţie de voinţă expresă de a dona organe, oferindu-le posibilitatea unei înscrieri on-line într-un registru naţional şi/sau european al donatorilor, în vederea accelerării procedurilor de verificare a consimţământului de a dona organe;

22.  invită Comisia să examineze, în strânsă cooperare cu statele membre, Parlamentul European și părțile interesate, posibilitatea creării unui sistem în cadrul căruia să fie luate în considerare, în cât mai multe state membre cu putință, dorințele exprimate de cetățenii care își dau consimțământul pentru donarea de organe după decesul lor;

23.  invită statele membre să garanteze crearea unor sisteme și registre aferente ușor accesibile în scopul înregistrării dorințelor viitorilor donatori;

24.  invită, de asemenea, statele membre să ia măsuri pentru a facilita aplicarea, pe cărţile de identitate naţionale sau pe permisele de conducere, a unor menţiuni sau simboluri care să permită identificarea posesorului ca fiind un donator de organe;

25.  invită, în consecinţă, statele membre să îmbunătăţească cunoştinţele şi competenţele de comunicare ale personalului medical şi al grupurilor de sprijinire a pacienţilor în ceea ce priveşte transplantul de organe; solicită Comisiei, statelor membre şi organizaţiilor societăţii civile să ia parte la acest efort de sensibilizare a publicului cu privire la posibilitatea de a dona organe, ţinând seama totodată de particularităţile culturale ale fiecărui stat membru;

26.  solicită statelor membre să exploateze la maximum potenţialul donărilor de la persoane decedate prin instituirea unui sistem eficient de identificare a donatorilor de organe şi prin promovarea coordonatorilor de transplanturi în spitalele din Europa; solicită statelor membre să evalueze şi să utilizeze mai frecvent organele de la donatori „marginali” (de exemplu donatori în vârstă sau donatori care suferă de anumite afecţiuni), menţinând cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă, exploatând, în special, recentele progrese biotehnologice care reduc riscul respingerii organelor transplantate;

27.  consideră că este necesar să se asigure un echilibru adecvat între, pe de o parte, protecţia donatorului în cea ce priveşte anonimatul şi confidenţialitatea şi, pe de altă parte, posibilitatea de a determina originea de organelor donate în scopuri medicale, în vederea împiedicării remunerării, legale sau ilegale, a donării de organe;

28.  subliniază faptul că donatorii în viață ar trebui să fie tratați conform celor mai înalte standarde medicale, fără să fie supuși vreunei sarcini financiare în cazul în care se confruntă cu probleme medicale, cum ar fi hipertensiune, insuficiență renală și consecințele acestora, care sunt eventual cauzate de transplant, fără să își piardă din venituri în urma transplantului și evitând orice problemă medicală; donatorii ar trebui protejați împotriva discriminării în sistemul social;

29.  consideră că toate normele pentru sistemele de transplant (distribuirea, accesul la serviciile de transplant, datele privind activitatea etc.) ar trebui publicate şi controlate temeinic, în vederea evitării oricărei discriminări nejustificate în privinţa accesului la listele de aşteptare pentru transplant şi/sau la tratament;

30.  constată că, deşi mai multe state membre au introdus înregistrarea obligatorie a procedurilor de transplant şi, deşi există, de asemenea, anumite registre întocmite pe bază voluntară, nu există un sistem exhaustiv care să colecteze datele privind diferitele tipuri de transplant şi rezultatele acestora;

31.  în consecinţă, sprijină în mod deosebit crearea de registre la nivel naţional şi european, precum şi stabilirea unei metodologii de comparare a rezultatelor registrelor existente pentru monitorizarea post-transplant a primitorilor de organe, în conformitate cu cadrul juridic european existent privind protecţia datelor cu caracter personal;

32.  sprijină crearea de protocoale speciale la nivelul UE care să prevadă procedurile pentru etapele operatorii și postoperatorii, sub responsabilitatea echipelor respective de chirurgi, de medici patologi și alți medici specialiști din domenii pertinente;

33.  sprijină crearea la nivel naţional şi european de registre de observaţie ulterioară a donatorilor în viaţă, în scopul asigurării unei mai bune protecţii a sănătăţii acestora;

34.  pune în evidenţă faptul că orice exploatare comercială a organelor care împiedică accesul echitabil la transplanturi este contrară eticii, contravine celor mai elementare valori umane, încalcă articolul 21 din Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina şi este interzisă în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a UE;

35.  indică faptul că penuria de organe este legată în două moduri de traficul de organe şi de traficul de persoane în scopul prelevării de organe: în primul rând, creşterea numărului de organe disponibile în statele membre poate contribui la o mai bună monitorizare a acestor practici, evitând situaţia în care cetăţenii UE să fie nevoiţi să caute un organ în afara UE şi, în al doilea rând, activităţile ilegale subminează grav credibilitatea sistemului legal al donării de organe;

36.  reiterează recomandările privind combaterea comerţului cu organe, cuprinse în Raportul Adamou referitor la donarea şi transplantul de organe(2) şi este de părere că aceste recomandări ar trebui luate integral în considerare de către Comisie în elaborarea planului de acţiune; insistă asupra faptului că este necesar să se mărească gradul de sensibilizare privind această problemă în cadrul Comisiei şi al Europol;

37.  subliniază importanţa Adunării Mondiale a Sănătăţii care va avea loc în mai 2010 şi îndeamnă Comisia şi Consiliul să susţină cu tărie la nivelul OMC principiul donării voluntare şi neremunerate;

38.  salută studiul comun realizat de Consiliul Europei şi de Naţiunile Unite referitor la traficul de organe, ţesuturi şi celule şi traficul de fiinţe umane în vederea prelevării de organe;

39.  ia act de Raportul prezentat de David Matas şi David Kilgour referitor la uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor şi solicită Comisiei să prezinte Parlamentului European şi Consiliului un raport referitor la acuzaţiile aduse în respectiva carte, precum şi la alte cazuri similare;

40.  îndeamnă statele membre să stabilească mecanisme pentru a evita situaţiile în care personalul medical, instituţii sau companii de asigurare încurajează cetăţeni ai Uniunii să obţină un organ din ţări terţe cu ajutorul unor practici care implică traficul de organe sau de persoane în scopul prelevării de organe; îndeamnă statele membre să monitorizeze astfel de cazuri identificate pe teritoriul lor; îndeamnă statele membre să ia în considerare introducerea de măsuri legislative, inclusiv de sancţiuni, aplicabile persoanelor care contribuie şi/sau participă la astfel de activităţi;

41.  condamnă cu fermitate comportamentul anumitor organizaţii de asigurări de sănătate care încurajează pacienţii să participe la turismul pentru transplanturi şi solicită statelor membre să monitorizeze strict şi să pedepsească un astfel de comportament;

42.  atrage atenţia asupra faptului că pacienţilor care au primit un organ în condiţii ilegale nu li se poate interzice accesul la asistenţă medicală în Uniunea Europeană; subliniază că ar trebui, ca şi în alte cazuri, să se facă distincţia între pedeapsa pentru o activitate ilegală şi nevoia de tratament;

43.  subliniază că statele membre ar trebui să îşi intensifice cooperarea sub auspiciile Interpol şi Europol în scopul soluţionării problemei legate de traficul de organe într-un mod mai eficient;

44.  recunoaşte că îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei donării şi transplantului de organe este de o importanţă vitală; subliniază că această îmbunătăţire va avea un impact asupra reducerii riscurilor asociate transplantului, reducând astfel efectele adverse; recunoaşte că acţiunile în direcţia calităţii şi siguranţei ar putea avea un efect asupra numărului de organe disponibile şi viceversa; solicită Comisiei să sprijine statele membre să îşi dezvolte capacitatea de a crea şi ameliora cadre de reglementare pentru creşterea calităţii şi siguranţei;

45.  evidențiază faptul că este necesară buna cooperare dintre personalul medical și autoritățile naționale sau alte organizații legitime și că aceasta asigură valoare adăugată;

46.  recunoaşte rolul important în succesul transplanturilor al îngrijirilor din perioada ulterioară transplantului, inclusiv utilizarea adecvată a terapiilor de combatere a respingerii; recunoaşte că utilizarea optimă a terapiilor de combatere a respingerii pot duce la îmbunătăţirea sănătăţii pe termen lung a pacienţilor, a ratei de supravieţuire şi, prin urmare, la creşterea numărului de organe disponibile, datorită reducerii numărului de noi transplanturi necesare, şi susţine că statele membre ar trebui să se asigure că pacienţii au acces la cele mai bune terapii disponibile;

47.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 102, 7.4.2004, p. 48. (2) Rezoluţia Parlamentului European din 22 aprilie 2008 privind donarea şi transplantul de organe: acţiuni politice la nivelul Uniunii Europene (Texte adoptate, P6_TA(2008)0130).