Parlamentul European,

–  având în vedere Partea a treia, Titlul III din Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere evaluarea „stării de sănătate” a politicii agricole comune,

–  având în vedere documentul Comisiei „Europa 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

–  având în vedere studiul său privind „Schema de plată unică după 2013: O nouă abordare, noi obiective”,

–  având în vedere raportul privind evaluarea internațională a științei și tehnologiei agricole pentru dezvoltare (EISTAD) elaborat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură și de Banca Mondială și semnat de 58 de țări;

–  având în vedere publicația Comisiei „Previziuni pentru piețele și veniturile agricole în perioada 2008-2015”,

–  având în vedere documentul Comisiei „PAC în perspectivă: de la intervenții pe piață la inovarea politicii”,

–  având în vedere studiul „Provision of public goods through agriculture in the European Union” („Furnizarea de bunuri publice prin agricultură în Uniunea Europeană”) efectuat de Institute for European Environmental Policy,

–  având în vedere Cartea albă a Comisiei întitulată „Adaptarea la schimbările climatice: către un cadru de acțiune la nivel european” (COM(2009)0147), precum și documentele de lucru ale serviciilor Comisiei intitulate „Adaptarea la schimbările climatice: o provocare pentru agricultura și zonele rurale europene” (SEC(2009)0417) și „Rolul agriculturii europene în atenuarea schimbărilor climatice” (SEC(2009)1093),

–  având în vedere studiul „CAP reform beyond 2013: An idea for a longer view”(„Reforma PAC după 2013: o viziune pe termen mai lung”), efectuat de Notre Europe,

–  având în vedere documentul de lucru privind viitorul PAC după 2013(1),

–  având în vedere Rezoluția sa din 29 martie 2007 privind integrarea noilor state membre în politica agricolă comună(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 5 mai 2010 privind agricultura UE și schimbările climatice(3),

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 martie 2010 privind la politica în domeniul calității produselor agricole: ce strategie trebuie adoptată?(4),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru bugete (A7-0204/2010),

A.  întrucât UE trebuie să continue să asigure siguranța alimentară a cetățenilor săi și să contribuie la aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, cooperând mai eficient și într-un mod mai coerent cu restul lumii, în special cu țările în curs de dezvoltare pentru a contribui la dezvoltarea pe termen lung a sectoarelor agricole ale acestora în mod durabil, care să valorifice la maxim cunoștințele locale în domeniu; întrucât în situația actuală în care numărul persoanelor care suferă de foame la nivel mondial depășește cifra de un miliard, iar în Uniunea Europeană există peste 40 de milioane de oameni săraci care nu au suficientă mâncare, progresele științifice ar trebui utilizate în cazul în care pot aduce soluții corespunzătoare pentru a reduce foametea la nivel mondial, în special prin creșterea eficienței resurselor;

B.  întrucât se așteaptă ca cererea mondială de alimente să se dubleze și că, potrivit estimărilor FAO, populația mondială va crește de la 7 miliarde în prezent la 9 miliarde în 2050, iar producția mondială de alimente va trebui să crească în consecință, în contextul presiunii asupra resurselor naturale, ceea ce înseamnă că în lume va fi necesar să se producă mai multe alimente folosind mai puțină apă, mai puțin teren, mai puțină energie, mai puține îngrășăminte și mai puține pesticide;

C.  întrucât obiectivele PAC, stabilite prin articolul 39 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), vizează sporirea productivității agricole, garantarea unui standard de viață echitabil pentru comunitatea agricolă, stabilizarea piețelor, asigurarea disponibilității produselor alimentare și furnizarea acestora către consumatorii UE la prețuri rezonabile; întrucât, până în prezent, PAC și-a îndeplinit obiectivele într-o mare măsură și a participat la eforturile de stimulare a integrării în UE, a coeziunii teritoriale în Europa și a funcționării pieței unice; cu toate acestea, aceasta a contribuit numai parțial la un standard de viață echitabil pentru comunitatea agricolă și nu a realizat până în prezent stabilizarea pieței agricole, întrucât piețele au devenit extrem de volatile, periclitând astfel siguranța alimentară; întrucât este necesar să se depună în continuare eforturi pentru ca PAC să-și îndeplinească obiectivele, conservând mediul și locurile de muncă din mediul rural;

D.  întrucât agricultura și silvicultura rămân două sectoare importante ale economiei și, în același timp, oferă bunuri publice elementare prin păstrarea resurselor naturale și a peisajelor culturale, o precondiție pentru toate activitățile omenești în zonele rurale, și întrucât aceste două sectoare aduc deja cea mai mare contribuție din Uniunea Europeană la realizarea obiectivelor europene în domeniul climei și al energiei, în special obiectivele legate de sursele regenerabile de energie din biomasa provenită din agricultură și din silvicultură, și întrucât această contribuție trebuie să continue să crească în viitor; întrucât aceste surse regenerabile de energie din biomasă contribuie la reducerea dependenței în domeniul energiei a UE, la crearea de noi locuri de muncă, în contextul prețurilor din ce în ce mai ridicate la energie, și la îmbunătățirea veniturilor din acest sector;

E.  întrucât cetățenii UE beneficiază în mod semnificativ de avantajele oferite de PAC sub forma unei oferte largi de alimente sigure, de înaltă calitate și la prețuri rezonabile, siguranței alimentare, protejării mediului, creării de locuri de muncă și măsurilor de combatere a schimbărilor climatice;

F.  întrucât, în prezent, 13,6 milioane de persoane sunt angajate direct în sectoarele agriculturii, silviculturii și pescuitului, iar încă 5 milioane de oameni lucrează în industria agroalimentară, UE fiind cel mai mare producător mondial de alimente și băuturi; întrucât acesta reprezintă 8,6 % din populația activă a UE, realizând 4 % din produsul intern brut al UE;

G.  întrucât, în urma ultimelor extinderi ale Uniunii Europene (din 2004 și din 2007), i s-au adăugat forței de muncă agricole totale încă 7 milioane de agricultori iar suprafața terenului agricol a crescut cu 40 %; întrucât în ultimii 10 ani venitul agricol real per capita a scăzut cu 12,2% în UE-27, scăzând treptat până la nivelurile din 1995; întrucât venitul mediu agricol în UE-27 reprezintă mai puțin de 50 % din venitul mediu din celelalte domenii ale economiei, în timp ce costurile de producție, cum ar fi cele pentru îngrășăminte, energie electrică și combustibil, înregistrează cele mai ridicate niveluri din ultimii 15 ani, îngreunând considerabil continuarea producției agricole în UE;

H.  întrucât, dat fiind că 7 % dintre agricultorii din Europa au sub 35 de ani, în timp ce 4 milioane și jumătate de agricultori, care au peste 65 de ani, își vor fi încetat activitatea până în 2020, viitorul sectorului agricol poate fi periclitat dacă numărul agricultorilor continuă să scadă;

I.  întrucât agricultura oferă principala acoperire a terenului în UE, ocupând 47 % din întregul teritoriu al Uniunii Europene; întrucât în întreaga Uniune există 13,7 milioane de exploatații agricole, care generează o producție de peste 337 miliarde de euro; întrucât 15% din totalul terenurilor agricole din UE (aproximativ 26 milioane de hectare) se află în regiuni muntoase și întrucât handicapurile naturale din zonele respective îngreunează practicarea agriculturii;

J.  întrucât dimensiunea fizică medie a exploatațiilor agricole a crescut ca urmare a restructurărilor din sector, dar în UE încă predomină micile exploatații, cu o dimensiune fizică medie de 12,6 hectare; întrucât exploatațiile de subzistență rămân o provocare extrem de importantă, cu precădere în noile state membre, în care agricultura de subzistență reprezintă jumătate din forța de muncă totală; întrucât exploatațiile agricole mici și fermierii care le gestionează sunt deosebit de importanți în procesul de furnizare a bunurilor publice nedestinate producției;

K.  întrucât criza economică a avut un efect negativ important asupra agriculturii, astfel încât veniturile agricole au scăzut în medie cu 12,2 % între 2008 și 2009, iar șomajul în zonele rurale a crescut în ultimul an; întrucât, ca un efect direct al crizei economice, consumul în Europa a scăzut în medie cu 10,55 % între 2008 și 2009, iar în unele state membre această scădere a depășit 20 %; întrucât alte efecte ale crizei economice au inclus o lipsă de acces la credit pentru agricultori și o îngreunare a finanțelor publice ale statelor membre, slăbind capacitatea acestora de a oferi cofinanțare;

L.  întrucât volatilitatea prețurilor, care este o caracteristică permanentă a piețelor agricole, a crescut radical în ultima vreme ca urmare a mai multor factori, printre care condițiile meteorologice extreme, prețurile la energie, speculația, schimbările în ceea ce privește cererea, și se așteaptă, conform estimărilor OCCDE și ale FAO, să își continue creșterea, ducând la explozii și căderi vertiginoase ale prețurilor produselor agricole de bază pe piețele europene; întrucât, între 2006 și 2008, prețurile mai multor produse de bază au crescut considerabil, în unele cazuri chiar cu 180 %, ca în cazul cerealelor; întrucât prețurile produselor lactate și ale cerealelor s-au prăbușit în 2009, scăzând în medie cu 40 %, și întrucât și alte produse, cum ar fi cerealele, fructele și legumele, uleiul de măsline au fost, de asemenea, afectate, fluctuațiile radicale ale prețurilor având consecințe negative pentru producători, fără a fi întotdeauna în beneficiul consumatorilor;

M.  întrucât indicatorii agroecologici arată că sectorul agricol prezintă un potențial important în efortul de a reduce efectele schimbărilor climatice, mai ales în ceea ce privește sechestrarea carbonului, reducerea directă a emisiilor nete de gaze de seră și producerea de energie regenerabilă, care asigură reduceri reale ale emisiilor; întrucât, practicată în mod sustenabil, activitatea agricolă este esențială pentru conservarea biodiversității, gestionarea apelor și combaterea eroziunii solurilor și poate fi un factor determinant în combaterea schimbărilor climatice;

N.  întrucât emisiile de gaze cu efect de seră produse prin activitate agricolă (inclusiv creșterea animalelor) au scăzut cu 20 % între 1990 și 2007 în cele 27 state membre; întrucât procentul acestor emisii produse de agricultură a scăzut de la 11 % în 1990 la 9,3 % în 2007, printre altele ca urmare a folosirii mai eficiente a îngrășămintelor și a gunoiului de grajd lichid, a reformelor structurale recente ale PAC și a aplicării graduale a inițiativelor agricole și de mediu;

O.  întrucât UE a devenit un importator net de bunuri agricole, în fiecare an fiind importate produse în valoare de peste 87,6 miliarde de euro (în jur de 20 % din importurile agricole mondiale); întrucât, în unele cazuri, balanța comercială s-a înclinat în mod constant în favoarea unor țări terțe (UE importă în prezent produse agricole în valoare de 19 miliarde de euro din țările Mercosur și exportă produse în valoare de doar 1 miliard de euro către această regiune); întrucât UE continuă să înregistreze un deficit comercial tot mai accentuat în cazul produselor agricole;

P.  întrucât UE rămâne cel mai mare exportator mondial de bunuri agricole (aproximativ 17 % din comerțul global total); întrucât UE a pierdut o cotă de piață importantă în ultimii 10 ani (în 2000, UE contribuia cu aproximativ 19 % din comerțul mondial); întrucât UE exportă în principal produse cu o valoare adăugată mare și produse procesate (67 % din exportul său agricol total);

Q.  întrucât produsele de înaltă calitate sunt esențiale pentru potențialul de producție și export al Uniunii Europene și reprezintă un procent foarte ridicat din comerțul său internațional; întrucât UE exportă produse de înaltă calitate, cu o valoare economică importantă, iar în cazul produselor cu origine protejată și indicații geografice protejate, valoarea netă a acestor produse și produse alimentare atinge suma de 14 miliarde de euro pe an (excluzând vinurile și băuturile spirtoase, care reprezintă de asemenea un procent important din exporturile UE) și întrucât, pentru a continua dezvoltarea producției de înaltă calitate pentru a răspunde așteptărilor consumatorilor, ar trebui să se țină seama de nevoile specifice ale acestor sectoare pentru a garanta competitivitatea acestora, inclusiv necesitatea de a proteja mai eficient indicațiile geografice și denumirile de origine protejate ale UE de către partenerii comerciali din țări terțe;

R.  întrucât estimările privind ajutorul acordat producătorului (EAP) arată că ajutorul total pentru sectorul agricol în UE s-a redus treptat din 2000 și se poate compara, la nivelul per capita, cu nivelul de ajutor acordat în cazul partenerilor comerciali principali ai UE, în timp ce, în ultimii ani, subvențiile altor parteneri comerciali au fost menținute și majorate, conducând la denaturarea concurenței;

S.  întrucât distribuția și nivelul actual al sprijinului pentru statele membre și agricultori sunt rezultatul distribuției și nivelului acestui sprijin din trecut, când acesta era corelat cu tipul și amploarea producției și reprezenta o compensație pentru scăderea veniturilor agricultorilor ca urmare a scăderii substanțiale a prețurilor garantate; întrucât această metodă de distribuție creează un sentiment de nedreptate lesne de înțeles din partea unor agricultori din UE iar, în plus, menținerea acesteia contrazice obiectivele viitoare ale PAC;

T.  întrucât din 2007 mecanismele modulării voluntare au permis redistribuirea ajutoarelor financiare între plățile directe și dezvoltarea rurală, fără a ameliora totuși transparența și lizibilitatea resurselor financiare alocate agriculturii și fără a le simplifica;

U.  întrucât cota cheltuielilor cu PAC din cadrul bugetului UE a scăzut în mod constant de la aproape 75 % în 1985 la un procent de 39,3 % prevăzut pentru 2013; întrucât acesta reprezintă mai puțin de 0,45 din PIB-ul UE; întrucât reducerea cheltuielilor bugetare pentru măsuri de piață este și mai importantă - de la 74 % din totalul cheltuielilor cu PAC în 1992 la mai puțin de 10 % în prezent; întrucât cheltuielile cu PAC au trecut în mod constant de la susținerea pieței și subvenții la export la plăți decuplate și dezvoltare rurală;

V.  întrucât aceste reforme au modificat în mod substanțial instrumentele de sprijinire a exploatațiilor agricole, menținând, în același timp, cele trei principii fundamentale ale PAC, și anume:

W.  întrucât, dat fiind că PAC va trebui să înfrunte multe provocări și să urmărească obiective mai extinse după 2013, este esențial ca bugetul alocat PAC de către UE să fie cel puțin menținut la nivelurile curente;

X.  întrucât Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene conferă cadrului financiar multianual caracterul de act obligatoriu din punct de vedere juridic, pe care bugetul anual trebuie să-l respecte;

Y.  întrucât cheltuielile care constituie ajutoare directe reprezintă 0,38 % din PIB-ul european (cifră din 2008); întrucât cheltuielile aferente politicii de dezvoltare rurală reprezintă 0,11 % din PIB-ul european;

Z.  întrucât marjele mici din cadrul rubricii 2 disponibile începând cu exercițiul bugetar 2011 îngreunează foarte mult reacția adecvată a Uniunii Europene la crize ale pieței și la evenimente globale neașteptate și întrucât există riscul ca procedura bugetară anuală să devină inutilă,

AA.  întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a dobândit competența de a defini politica agricolă a Uniunii Europene, nu numai în ceea ce privește programele agricole multianuale, ci și prin modificarea bugetului anual pentru agricultură, conferindu-se astfel Parlamentului responsabilitatea de a garanta o politică agricolă comună echitabilă și durabilă;

AB.  întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, PAC se supune procedurii legislative ordinare iar Parlamentul European are o răspundere importantă în ajutarea adoptării unei legislații bune și eficiente în acest domeniu;

AC.  întrucât, conform celui mai recent Eurobarometru, 90 % din cetățenii UE intervievați consideră că agricultura și zonele rurale sunt importante pentru viitorul Europei, 83 % se declară în favoarea ajutorului financiar acordat agricultorilor și, în medie, consideră că în cazul politicii agricole deciziile ar trebuie să se ia în continuare la nivel european;

AD.  întrucât obiectivele și substanța viitoarei politici agricole comune trebuie să facă obiectul unor discuții publice ample pentru a lărgi cunoștințele publicului despre PAC; salută inițiativa Comisiei referitoare la dezbaterea publică privind viitorul PAC după 2013;

AE.  întrucât PAC trebuie să fie orientată spre menținerea și dezvoltarea unei agriculturi multifuncționale, pe suprafețe extinse și durabile în Europa,

Evoluția PAC: de la denaturarea pieței la o orientare către piață

1.  reamintește că PAC a făcut obiectul unor reforme radicale în ultimii 25 de ani, în special printr-o schimbare fundamentală de la ajutorul acordat producției la ajutorul acordat producătorului(5), prin reducerea achizițiilor de intervenție obișnuite și a dumpingului surplusurilor europene pe piețele mondiale(6) și printr-o mai bună orientare către piață a PAC și a agricultorilor UE;

2.  reamintește că PAC a jucat un rol capital în creșterea producției și hrănirea populației Europei după cel de-al Doilea Război Mondial; reamintește, de asemenea, că PAC a fost prima politică comună a CEE, care a deschis drumul cooperării și integrării europene în alte domenii de politică;

3.  subliniază că instrumentele de piață ale PAC, specifice fiecărui sector, joacă un rol fundamental și sunt folosite în prezent ca o măsură de siguranță pentru a ajuta la reducerea volatilității pieței și a asigura un anumit grad de stabilitate pentru agricultori; subliniază faptul că schimbarea politicii privind piața nu a condus la reducerea dependenței agricultorilor față de cumpărători; constată, în plus, că adoptarea plăților unice pe exploatație decuplate a reprezentat o schimbare majoră față de măsurile care denaturau comerțul, în conformitate cu cerințele OMC;

4.  observă că reformele PAC inițiate în 1992 și 1996 și în special cea inițiată în 2003, care a fost revizuită în timpul bilanțului de sănătate și care a introdus principiul decuplării, precum și diverse reforme sectoriale, aveau cu toate obiectivul de a permite agricultorilor UE să reacționeze mai bine la semnalele și condițiile pieței; dorește ca această tendință să continue cu noi reforme, o serie de măsuri de piață fiind încă necesare, având în vedere caracteristicile specifice ale producției agricole;

5.  subliniază că, în prezent, dezvoltarea rurală face parte integrantă din arhitectura PAC și că ar trebui să rămână un element al viitoarei PAC, prin intermediul unei strategii bine organizate de dezvoltare rurală axată pe comunitățile rurale, îmbunătățirea mediului înconjurător, modernizarea și restructurarea agriculturii, consolidarea coeziunii în zonele rurale ale UE, revitalizarea zonelor defavorizate și a zonelor amenințate cu abandonul, îmbunătățirea comercializării produselor și a competitivității, conservarea locurilor de muncă și crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale, precum și pe noile provocări identificate de bilanțul de sănătate, în special schimbările climatice, sursele de energie regenerabilă, gestionarea apelor și biodiversitatea;

6.  reamintește că agricultura a produs întotdeauna bunuri publice care, în contextul actual, sunt desemnate „bunuri publice de primă generație”; insistă pe siguranța și securitatea alimentară, precum și pe valoarea nutrițională ridicată a produselor agricole, care trebuie să rămână principalul motiv pentru existența politicii agricole comune, corespunzând esenței PAC și constituind principala preocupare a cetățenilor europeni; bunurile publice menționate cele mai recente, cele „de a doua generație”, mediul, amenajarea teritoriului sau bunăstarea animală, care sunt, de asemenea, obiective ale PAC, sunt complementare cu bunurile de primă generație și, prin urmare, nu trebuie să se substituie acestora;

7.  salută recunoașterea rolului multifuncțional al agricultorilor în furnizarea de bunuri publice, precum conservarea mediului înconjurător, producția de alimente de înaltă calitate, buna creștere a animalelor, formarea și îmbunătățirea diversității și calității peisajelor valoroase din UE, și tranziția către practici agricole durabile, nu doar prin îndeplinirea cerințelor de bază pentru întreținerea teritoriului în bune condiții agricole și de mediu (BCAM), ci și prin atingerea unor standarde mai înalte prin intermediul unor scheme agroecologice, al agriculturii de precizie, al producției organice și al tuturor celorlate forme de practici agricole durabile;

8.  reamintește faptul că PAC este cea mai integrată politică UE și, prin urmare, reprezintă în mod logic cea mai mare cotă din bugetul UE; recunoaște că această cotă din buget a scăzut în mod constant de la aproximativ 75 din bugetul total al UE în 1985 la 39,3 până în 2013(7), reprezentând mai puțin de 0,45 din produsul intern brut total la nivelul UE(8), având în vedere că, în același timp, în prezent, ajutorul este distribuit în mai multe direcții, odată cu aderarea celor 12 noi state membre ale UE;

9.  prin urmare, consideră că PAC a evoluat, devenind mai ecologică și mai orientată către piață și că și-a redus radical impactul asupra țărilor în curs de dezvoltare, sprijinind, în același timp, agricultorii pentru a produce alimente de înaltă calitate pentru consumatorii europeni;

Provocările la care trebuie să răspundă PAC după 2013

10.  subliniază faptul că siguranța alimentară rămâne provocarea principală atât pentru agricultura UE, cât și la nivel mondial, în special în țările în curs de dezvoltare, în condițiile în care se estimează că populația mondială va crește de la 7 la 9 miliarde de oameni până în 2050, preconizându-se că cererea de alimente se va dubla până în 2050, conform FAO (mai ales în cazul economiilor emergente, precum China sau India);

11.  susține că Europa trebuie să își aducă în continuare contribuția la aprovizionarea cu alimente și la satisfacerea acestei nevoi în contextul în care fenomenul renunțării la activitatea agricolă este din ce în ce mai frecvent, accesul la apă și la resurse de energie se reduce, ca efect al schimbărilor climatice, situație care va limita în mod serios capacitatea UE de a crește oferta;

12.  observă că criza energetică globală și prețurile la energie aflate în continuă creștere vor determina creșterea costurilor de producție agricolă, ceea ce va duce la creșterea prețurilor alimentelor și la o volatilitate crescută a prețurilor pieței, atât pentru agricultori, cât și pentru consumatori, ceea ce va avea consecințe negative pentru stabilitatea aprovizionării cu alimente și va limita în mod considerabil capacitatea de a menține și crește nivelurile actuale de producție; consideră, cu toate acestea, că autonomia în materie de energie în sectoarele agriculturii și silviculturii ar putea contribui la sporirea durabilității acestora;

13.  consideră că agricultura este bine pregătită pentru a contribui în mod semnificativ la lupta împotriva schimbărilor climatice prin reducerea continuă a emisiilor de gaze cu efect de seră și prin creșterea sechestrării de carbon;

14.  recunoaște faptul că agricultura a înregistrat deja progrese considerabile în ceea ce privește scăderea emisiilor sale de gaze cu efect de seră și, în general, în ceea ce privește combaterea problemelor de mediu (gestionarea resurselor de apă, a solului, a biodiversității, a biomasei etc.), dar susține că ar trebui ca aceste eforturi să continue pentru a compatibiliza modurile de producție cu o dezvoltare mai durabilă, care să concilieze performanța economică cu cea de mediu și cu cea socială;

15.  reamintește faptul că trebuie să se îndeplinească așteptările consumatorilor în ceea ce privește asigurarea siguranței alimentare, precum și cerințele acestora privind standarde de o calitate mai înaltă, o bunăstare mai accentuată a animalelor și rentabilitate;

16.  consideră că PAC trebuie să continue să ofere soluții și ajutor concret pentru a evita riscul abandonării terenurilor agricole, pentru a stopa depopularea zonelor rurale și a aborda fenomenul îmbătrânirii populației rurale în UE prin asigurarea finanțării și asistenței adecvate în acest scop, pentru a asigura dezvoltarea durabilă pe termen lung a comunităților rurale în UE; consideră, prin urmare, că este necesară în continuare dezvoltarea rurală, în cadrul PAC, axată pe rezultate;

17.  consideră că PAC trebuie să ofere răspunsuri imediate la efectele pe care crizei economice asupra întreprinderilor agricole, cum ar fi lipsa de acces la credit al agricultorilor, scăderea veniturilor agricole(9) și creșterea șomajului din zonele rurale;

18.  subliniază, prin urmare, că diferențele dintre capacitatea statelor membre de a face față crizei economice ar putea duce la creșterea inegalităților dintre regiunile rurale ale UE;

19.  recunoaște că PAC trebuie să ia în considerare diferențele existente în ceea ce privește structura și nevoile de modernizare ale agriculturii din UE extinsă, în scopul asigurării unor niveluri egale de dezvoltare și coeziune;

20.  consideră că, în lumina acestor provocări, prioritățile PAC după 2013 ar trebui să aibă la bază o politică alimentară puternică, durabilă, bine finanțată, credibilă și multifuncțională, care să trimită semnale puternice pentru a acorda agricultorilor un sprijin eficient și bine orientat și pentru a oferi soluții la preocupările comunității rurale, aducând, în același timp, beneficii societății în general;

Necesitatea unei PAC puternice post-2013
Satisfacerea nevoilor socio-economice

21.  consideră că, în contextul strategiei Europa 2020, este nevoie de o politică agricolă comună europeană solidă și durabilă pentru a servi interesele tuturor agricultorilor europeni și pentru a aduce beneficii mai mari societății; consideră că această politică ar trebui să permită agriculturii să fie prezentă în economia europeană și să se asigure că dispune de instrumentele necesare pentru a fi competitivă pe piețele mondiale; consideră că, din motive strategice, UE nu își poate permite să se bazeze pe alte părți ale lumii pentru a oferi siguranță alimentară la nivel european, în contextul schimbărilor climatice, al instabilității politice în anumite regiuni ale lumii și al riscului apariției unor boli sau a unor evenimente cu consecințe negative asupra capacității de producție;

22.  reamintește faptul că agricultura UE rămâne un sector central al economiei UE, contribuind în mod semnificativ la produsul intern brut al UE și la crearea de locuri de muncă, atât direct, cât și indirect, prin efectul multiplicator pe piețele industriei alimentare și a băuturilor, atât din amonte, cât și din aval; consideră, prin urmare, că o agricultură puternică și o industrie alimentară și a băuturilor puternică sunt legate inextricabil, fiecare contribuind la succesul celeilalte, în special pe piețele de export;

23.  reamintește faptul că unul din motivele principale pentru care UE are nevoie de o politică agricolă comună solidă este pentru a contribui la menținerea și dezvoltarea unor comunități rurale viabile și dinamice, aflate în inima diversității culturale europene, și că acestea sunt factorul determinant al dezvoltării socio-economice durabile și echilibrate pe întreg teritoriul european; consideră că această situație necesită reducerea diferențelor de ordin socio-economic dintre comunitățile rurale și cele urbane cu scopul de a evita fenomenele tot mai frecvente de abandonare a terenurilor și depopulare a zonelor rurale care duc la creșterea izolării acestor zone;

24.  subliniază nevoia urgentă ca, prin intermediul unor măsuri pe termen lung și prin crearea de oportunități economice noi și alternative, zonele rurale să devină atractive pentru femei și tinerele generații, pentru a se asigura dezvoltarea durabilă a populației din zonele rurale; consideră că ar trebui explorate noi modalități de a atrage tinerii, cum ar fi acordarea de împrumuturi în condiții avantajoase și de credite pentru investiții, și recunoașterea competențelor lor profesionale pentru a se asigura accesul relativ liber la economia rurală al acestora; recunoaște obstacolele cu care se confruntă tinerii agricultori atunci când încearcă să pătrundă în sectorul agricol, printre care se numără costurile de înființare ridicate, costul, uneori prohibitiv, al terenurilor și accesul dificil la credite, în special în momente dificile;

25.  consideră că rata din ce în ce mai ridicată a șomajului în zonele rurale ar trebui să fie abordată prin menținerea locurilor de muncă existente, promovarea locurilor de muncă de înaltă calitate și prin oferirea unor noi oportunități de diversificare și a unor noi surse de venit;

26.  reamintește, după cum sugerează în mod corect articolul 39 din Tratatul de la Lisabona, faptul că agricultura este un sector specific care suferă de un ciclu de producție pe termen lung și diferite tipuri de eșecuri de piață, precum o mare volatilitate a pieței, o mare expunere la dezastre naturale, un nivel ridicat de risc, o lipsă a elasticității cererii, și faptul că, în cadrul lanțului alimentar, agricultorii mai degrabă acceptă, decât impun prețurile;

27.  consideră că, în cazul unor sectoare agricole care necesită investiții substanțiale de capital în cadrul unor cicluri multianuale de producție (de lapte, fructe citrice, vin, măsline și fructe în general), trebuie să se introducă noi metode de gestionare a ofertei;

28.  subliniază, mai ales, că în viitor, politica agricolă europeană trebuie să rămână o politică comună și că doar un regim echilibrat și echitabil de ajutor în întreaga UE, cu o serie de obiective și norme comune – recunoscând caracteristicile specifice anumitor sectoare și regiuni - poate oferi condiții corespunzătoare agricultorilor și poate asigura buna funcționare a pieței unice, în condiții de concurență loială pentru produsele agricole și pentru agricultori în cadrul UE, obținând astfel un raport preț/calitate mai bun decât în cazul unor politici agricole renaționalizate și eventual contradictorii în fiecare stat membru;

29.  consideră că PAC ar trebui să asigure coexistența următoarelor:

Furnizarea de beneficii în termeni de bunuri publice

30.  subliniază faptul că alimentele reprezintă cel mai important bun public produs de agricultură; recunoaște că agricultorii oferă o gamă de bunuri publice pentru care piața nu îi recompensează; prin urmare, insistă ca aceștia să fie recompensați în mod corespunzător și să fie încurajați să ofere produse de înaltă calitate, să amelioreze calitatea vieții animalelor și să creeze avantaje ecologice suplimentare, pe lângă crearea mai multor locuri de muncă pentru menținerea spațiului rural pe întreg teritoriul european;

31.  reamintește, prin urmare, că este necesar să se continue agricultura durabilă în UE (viabilă, pe termen lung, din punct de vedere economic, social și al mediului) pentru a nu periclita furnizarea de bunuri publice;

32.  recunoaște faptul că generații întregi de agricultori au modelat peisajele de valoare ale UE și că, prin urmare, ar trebui să fie răsplătiți pentru că fac acest lucru într-un mod durabil, cu precădere în zonele muntoase sau zonele cu dezavantaje naturale; consideră că acestea contribuie în mod activ la marea valoare culturală și atractivitate a Europei, oferind contextul pentru un turism rural de succes; subliniază că aceasta ar trebui, totuși, să fie completată de politica regională europeană și de instrumente naționale care să asigure, prin efecte sinergetice potrivite, crearea unor condiții regionale stabile necesare funcționării corecte a agriculturii;

33.  subliniază faptul că agricultorii au potențialul de a furniza avantaje ecologice suplimentare, care corespund cerințelor societății, în special conservarea și reabilitarea solului, buna gestionare a apei și îmbunătățirea calității acesteia, precum și conservarea biodiversității terenului agricol, și că aceștia trebuie încurajați, iar investițiile în acest scop trebuie sprijinite;

34.  subliniază că în sistemul de eco-condiționalitate acordarea unor ajutoare directe depinde de respectarea cerințelor legale și de menținerea terenurilor agricole într-o bună stare agricolă și ecologică și rămâne unul dintre mijloacele potrivite pentru optimizarea furnizării de servicii ecosistemice de către agricultori și de soluționare a noilor provocări ecologice prin asigurarea furnizării bunurilor publice de bază; observă, totuși, că introducerea eco-condiționalității a ridicat numeroase probleme legate de aspecte administrative și de acceptarea de către agricultori, care au avut impresia că pierd un anumit grad de libertate în activitatea lor; solicită, prin urmare, reducerea sarcinii administrative a agricultorilor prin instituirea unui sistem simplificat de aplicare a cerințelor în materie de eco-condiționalitate;

35.  consideră că impactul climatic al agriculturii poate fi atenuat în mod considerabil prin îmbunătățirea educației și formării persoanelor care lucrează în agricultură, o mai bună utilizare a inovațiilor care rezultă din cercetare și dezvoltare și îmbunătățirea eficienței producției agricole;

36.  consideră, în conformitate cu cele mai recente cercetări disponibile, că fără o politică agricolă comună și a unor bune practici agricole, în UE s-ar dezvolta forme de producție dezechilibrate (intensificarea extremă pe cele mai bune terenuri și abandonarea pe scară largă a terenurilor în zonele defavorizate), provocând daune importante mediului înconjurător; insistă asupra faptului că sprijinul acordat printr-o PAC puternică presupune costuri care nu pot fi comparabile cu costurile lipsei de acțiune și consecințele negative nedorite ale acesteia;

Noile priorități PAC pentru secolul 21

37.  consideră că agricultura este bine pregătită pentru a contribui în mod semnificativ la realizarea obiectivelor prioritare din cadrul noii Strategii Europa 2020 de combatere a schimbărilor climatice și creare de noi locuri de muncă prin creștere ecologică și furnizarea de energie regenerabilă, oferind, în același timp, consumatorilor europeni siguranță alimentară prin producerea unor produse alimentare sigure și de înaltă calitate;

O PAC justă

38.  insistă asupra faptului că agricultura UE trebuie să rămână competitivă în condițiile unei concurențe acerbe și a unor măsuri care denaturează comerțul din partea partenerilor comerciali și/sau a țărilor în care producătorii nu sunt supuși acelorași standarde ridicate europene, în special în ceea ce privește calitatea produselor, siguranța alimentară, mediul, legislația socială și calitatea vieții animalelor; prin urmare, consideră că, în continuare, sporirea competitivității la diferite niveluri (local, regional, în cadrul pieței interne și pe piețele mondiale) ar trebui să fie obiectivul fundamental al PAC după 2013 pentru a se asigura că UE dispune de o gamă largă și diversificată de alimente de înaltă calitate și de alte produse agricole și că acestea continuă să obțină o cotă mai mare din piața mondială, precum și pentru a asigura un comerț echitabil și prețuri avantajoase pentru agricultori;

39.  reamintește faptul că agricultorii UE produc alimente conform celor mai înalte standarde de calitate, de securitate, și de calitate a vieții animalelor și că ar trebui remunerați pentru acest lucru; consideră că importurile din țările terțe, respectând drepturile și obligațiile OMC, să îndeplinească aceleași cerințe pentru a asigura concurența loială și pentru a garanta cea mai înaltă calitate, astfel încât consumatorii să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la produsele pe care le cumpără, în special pe baza unei trasabilități fiabile; invită Comisia să susțină interesele agricultorilor europeni în cadrul acordurilor comerciale multilaterale și bilaterale negociate în numele UE;

40.  insistă asupra faptului că menținerea activității agricole în toată Europa este fundamentală pentru a menține producția diversificată și locală, pentru a asigura dinamica socio-economică și ocuparea forței de muncă în zonele rurale, în special în contextul actualei crizei economice, și pentru a preveni pericolul de abandonare a terenurilor pe întreg teritoriul rural al UE, prin intermediul conservării permanente a mediului și al gestionării peisajului; consideră, prin urmare, că regiunile defavorizate ar trebui să aibă posibilitatea de a depăși obstacolele suplimentare cauzate de situația în care se află și de a lua măsurile de adaptare necesare; consideră că obstacolele specifice cu care se confruntă agricultura de subzistență trebuie să fie abordate;

41.  subliniază că agricultorii au nevoie de perspective de investiții pe termen lung și venituri suficiente pentru îndeplinirea sarcinilor lor; solicită, prin urmare, ca garantarea unui randament echitabil și stabil pentru comunitatea agricolă să rămână unul dintre obiectivele principale ale noii PAC, oferind, în același timp, rentabilitate și tratamentul echitabil al consumatorilor, în special prin sporirea competitivității în sectorul agricol și permițând agricultorilor să-și acopere costurile reale și să reacționeze la semnalele pieței;

42.  solicită luarea unor măsuri pentru consolidarea capacității de administrare și a puterii de negociere a producătorilor și a organizațiilor de producători din sectorul primar în relație cu alți operatori economici din lanțul alimentar și încurajarea înființării unor organizații care să consolideze relațiile dintre diferitele părți implicate din cadrul filierelor, în măsura în care pot îmbunătăți schimbul de informații și gradul în care oferta răspunde cererii consumatorilor; consideră că astfel de măsuri ar putea îmbunătăți funcționarea lanțului de aprovizionare cu alimente printr-o mai mare transparență a prețurilor la alimente și prin acțiuni de combatere a practicilor comerciale neloiale pentru ca agricultorii să obțină valoarea adăugată pe care o merită; consideră că aceste obiective ar putea necesita o adaptare sau o clarificare a normelor UE privind concurența pentru a ține seama de caracteristicile specifice ale piețelor agricole, cu condiția ca acestea să nu ridice obstacole în calea funcționării corectă a pieței unice;

43.  consideră că în viitorul cadru al PAC trebuie să existe măsuri de piață flexibile și eficiente cu scopul de a asigura o plasă de siguranță corespunzătoare pentru a evita volatilitatea extremă a prețurilor pieței, pentru a oferi un grad mai ridicat de stabilitate și pentru a oferi răspunsuri rapide și eficiente la crizele economice care apar în acest sector; consideră că acestea ar trebui completate de un sistem de gestionare a riscurilor care să contribuie la reducerea la minim a consecințelor catastrofelor naturale sau sanitare;

44.  consideră, de asemenea, că, pentru o gestionare mai eficientă a pieței și evitarea crizelor de supraproducție, ar trebui menținute instrumentele specifice de gestionare a potențialului de producție, care există în anumite sectoare, pe baza principiilor de echitate și nediscriminare;

45.  solicită o distribuție echitabilă a plăților din cadrul PAC și insistă asupra faptului că aceasta ar trebui să fie echitabilă atât pentru agricultorii din noile state membre, cât și pentru cei din vechile state membre;

46.  consideră că reducerea plăților directe din cadrul primului pilon ar avea consecințe devastatoare nu numai pentru agricultori, dar, în egală măsură, pentru zonele rurale, pentru serviciile publice legate de producția agricolă, pentru consumatori și pentru societate, beneficiară în ansamblul său; plățile directe sunt deci, esențiale și ele trebuie menținute; atrage atenția asupra impactului negativ pe care l-ar putea avea o eventuală reducere a fondurilor destinate PAC în ceea ce privește valoarea proprietăților agricole, cu consecințe grave mai ales pentru agricultorii care au contractat credite bancare, mai ales în contextul crizei economice care a afectat grav agricultura europeană;

47.  consideră că întreprinderile agricole viabile sunt fundamentale pentru susținerea comunităților rurale prospere, întrucât acestea creează locuri de muncă și oferă servicii la nivel local; consideră, prin urmare, că PAC ar trebui să solicite participarea comunităților locale la efortul de a oferi condițiile necesare pentru a le face viabile din punct de vedere socio-economic, inclusiv prin intermediul menținerii exploatațiilor agricole familiale și al restructurării și modernizării permanente ale exploatațiilor agricole, dacă este necesar; reamintește faptul că, în acest sens, sunt importante, de asemenea, măsurile de diversificare și dezvoltare a infrastructurii rurale;

O PAC durabilă

48.  consideră că agricultura are un rol major în combaterea schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin creșterea capacității de sechestrare a carbonului și prin dezvoltarea și folosirea mai multor surse de energie regenerabilă și a materialelor biologice; consideră că, acolo unde este necesar, considerațiile de ordin climatic ar trebuie să fie integrate în cadrul PAC;

49.  consideră că eficiența producției este fundamentală pentru o gestionare mai durabilă a resurselor limitate și că agricultorii ar trebui să aducă inovații metodelor tehnice de producție prin folosirea celor mai eficiente instrumente de management financiare, științifice și tehnice pentru a contribui la satisfacerea cererii din ce în ce mai ridicate de alimente și de materii agricole regenerabile într-un mod mai durabil din punct de vedere economic, social și al mediului;

50.  subliniază, în contextul strategiei Europa 2020, că cercetarea și dezvoltarea, utilizarea noilor tehnologii și a bunelor practici agricole sunt importante pentru creșterea competitivității și mărirea producției, limitând, în același timp, atât utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor, cât și a resurselor limitate, cum ar fi apa sau energia; consideră că investițiile în inovațiile agricole ar trebui stimulate în continuare, în special prin intermediul PAC și al programelor cadru de cercetare și dezvoltare ale UE, cu scopul de a aborda noile provocări;

51.  în acest sens, recomandă prezența activă a consilierilor agricoli în regiuni pentru a îndruma agricultorii în încercările acestora de a furniza bunuri publice ecologice;

52.  consideră că este necesară introducerea de măsuri de protecție pentru a se garanta utilizarea în continuare în agricultură a biotehnologiei, fără a influența metodele de producție existente;

O PAC ecologică

53.  constată că, până în prezent, piața nu i-a răsplătit în mod corespunzător pe agricultori pentru că protejează mediul înconjurător și alte bunuri publice; prin urmare, consideră că PAC trebuie să acorde o importanță mai sporită durabilității, oferind agricultorilor stimulente economice adecvate cu scopul de a optimiza furnizarea de servicii ecosistemice și de a îmbunătăți în continuare gestionarea corespunzătoare a resurselor de mediu ale terenurilor agricole din UE; subliniază că acest lucru ar putea fi obținut fără a crea agricultorilor sarcini financiare sau administrative suplimentare;

54.  consideră că, datorită îmbunătățirii condițiilor de producție ca urmare a progresului cunoștințelor în acest domeniu, agricultorii sunt bine pregătiți pentru a contribui la o creștere ecologică și pentru a răspunde la criza energetică prin dezvoltarea unor forme de energie „verde” sub formă de biomasă, biodeșeuri, biogaz, biocombustibili de generația a doua și energie eoliană, solară și hidroenergie la scară redusă, care vor ajuta, de asemenea, la crearea de noi locuri de muncă ecologice;

O politică simplă și comună

55.  insistă asupra faptului că o politică agricolă comună este mai necesară ca niciodată pentru a garanta, în cadrul unei piețe unice care funcționează în mod adecvat, dimensiunea transfrontalieră a aprovizionării cu alimente, a schimbărilor climatice, a standardelor comune înalte de protecție a mediului, a securității și calității produselor și a calității vieții animalelor;

56.  consideră că noua PAC trebuie, printr-un sistem de ajutor simplificat, să fie transparentă, ușor de administrat și să reducă birocrația și sarcinile administrative ale agricultorilor, în special ale micilor producători, pentru a le permite agricultorilor să se concentreze asupra îndatoririi lor principale, aceea de a furniza produse agricole de calitate; consideră că acest lucru ar putea fi realizat în special prin trecerea la folosirea unor instrumente de acordare a ajutorului, precum acordurile axate pe rezultate, contractele simple și plățile multianuale, care să stabilească obiectivele și să ofere agricultorilor posibilitatea de a-și alege propriul sistem de exploatare agricolă pentru a-și atinge obiectivele;

57.  solicită luarea unor măsuri adecvate pentru a explica în ce constă PAC atât agricultorilor, cât și tuturor cetățenilor UE, oferind informații clare și transparente cu privire la obiectivele urmărite, mijloacele disponibile și efectele benefice așteptate ca urmare a punerii în aplicare a PAC;

58.  consideră că Comisia ar trebui să adopte o abordare mai proporțională bazată pe risc în ceea ce privește aplicarea controalelor reglementare, desfășurarea auditului de conformitate și impunerea corecțiilor financiare;

59.  solicită ca Parlamentului European să i se ofere cu promptitudine informații actualizate privind stadiul actual al bugetului pentru agricultură;

Instituirea unei PAC echitabile, ecologice și durabile

60.  se așteaptă, în conformitate cu concluziile reuniunii din primăvară a Consiliului European cu privire la Strategia Europa 2020, ca reproiectarea PAC să aibă ca rezultat crearea de instrumente de creștere inteligentă, integratoare și ecologică;

61.  recunoaște gama largă de priorități noi sau deja existente pentru PAC și observă că, atunci când au aderat la Uniunea Europeană, noile state membre se așteptau, în mod justificat, ca ajutorul PAC să fie comparabil, în timp, cu ajutorul acordat vechilor state membre; pentru a aborda pe deplin noile provocări și pentru a realiza prioritățile unei PAC reformate, solicită ca sumele alocate PAC din bugetul 2013 să fie menținute și în următoarea perioadă de programare financiară;

62.  solicită ca în bugetul PAC să introducă un mecanism de flexibilitate anual care să permită reportarea și realocarea fondurilor neutilizate în următorul an;

63.  insistă asupra faptului că PAC nu ar trebui să fie renaționalizată și, prin urmare, consideră că ajutorul direct ar trebui să fie în continuare finanțat în întregime din bugetul UE, respingând astfel orice cofinanțare care ar dăuna concurenței loiale în cadrul pieței unice a UE;

64.  solicită o distribuție echitabilă a fondurilor PAC către agricultorii din întreaga UE; reamintește faptul că, pentru a se respecta diversitatea agricolă din UE, trebuie să se găsească criterii obiective pentru a defini sistemul echitabil de distribuție; subliniază faptul că plățile directe contribuie la furnizarea de bunuri publice, la stabilizarea veniturilor agricultorilor și la protejarea acestora împotriva riscurilor, compensând parțial standardele înalte dorite de societate în interiorul UE și remunerând furnizarea de bunuri publice de bază necompensate de piață:

65.  consideră că ajutorul direct ar trebui plătit în funcție de suprafață în toate statele membre în următoarea perioadă de programare financiară; aceasta ar constitui o perioadă de tranziție suficientă, care le-ar oferi agricultorilor și structurilor agricole care încă folosesc vechiul sistem de plăți flexibilitatea de a se adapta la schimbări și de a evita o redistribuire radicală a ajutorului, fără a afecta realizarea promptă a unei distribuții echilibrate a ajutorului între statele membre; observă că trecerea de la criteriile tradiționale poate crea anumite dificultăți statelor membre sau regiunilor cu o suprafață relativ întinsă de așa-numit „teren gol” (teren eligibil care nu face obiectul unei cereri de ajutor); solicită ca nevoile specifice ale acestor regiuni să fie luate în considerare cu atenție atunci când se proiectează viitorul tip de ajutor; consideră, de asemenea, că statele membre și regiunile trebuie să continue să aibă flexibilitatea de a regionaliza sistemul de plăți pe suprafață, astfel încât să reflecte prioritățile lor specifice, respectând concurența loială pe piața internă;

66.  consideră că rentabilitatea plăților cuplate nu ar trebui să fie principiul director al PAC; consideră, totuși, dată fiind trecerea de la un model de ajutor tradițional la unul bazat pe suprafață având în vedere deciziile luate în urma bilanțului de sănătate, că statelor membre ar trebui să li se acorde o marjă suficientă de flexibilitate; consideră că această flexibilitate le va oferi statelor membre posibilitatea de a răspunde nevoilor specifice din teritoriile lor și de a preveni oprirea completă a producției sau reducerea diversității agricole; consideră că marja de flexibilitate ar putea lua forma unor plăți cuplate fixe pentru sectoarele agricole vulnerabile și pentru zonele și teritoriile sensibile din punct de vedere al mediului, în conformitate cu cerințele OMC, asigurând agricultorilor din întreaga UE condiții echitabile de piață;

67.  identifică necesitatea unor structuri esențiale centrale - siguranța alimentară și comerțul echitabil, caracterul durabil, agricultura în toată Europa, calitatea produselor alimentare, biodiversitate și protecția mediului, precum și creșterea ecologică, pentru a crea o PAC echitabilă și mai durabilă; consideră că structura bazată pe doi piloni ar trebui menținută și ar trebui să reflecte conținutul componentelor identificate, dar că ar trebui să se evite duplicarea obiectivelor și a instrumentelor politicii;

68.  consideră că, în scopul simplificării, al clarității și al unei abordări comune, trebuie să se convină încă de la începutul reformei asupra finanțării fiecăreia dintre prioritățile PAC;

Siguranță alimentară și comerț echitabil

69.  susține că viabilitatea exploatațiilor și calitatea vieții agricultorilor reprezintă condiții absolut necesare pentru continuarea activității agricole; prin urmare, consideră că ar trebui să existe o plată pe suprafață directă de bază, finanțată din fonduri UE, pentru toți agricultorii europeni, pentru a garanta durabilitatea socială și economică a modelului european de producție agricolă, care trebuie să le ofere consumatorilor europeni siguranța alimentară de bază, pentru a permite agricultorilor să producă în mod competitiv alimente de înaltă calitate, pentru a se asigura că activitatea agricolă și ocuparea locurilor de muncă în zonele rurale sunt stimulate în toată UE și pentru a furniza bunuri publice de bază prin cerințele de eco-condiționalitate pentru bunele condiții agricole și de mediu, precum și pentru standarde de înaltă calitate și cele privind calitatea vieții animalelor;

70.  solicită includerea unei cerințe absolute ca numai producția agricolă activă să fie remunerată, iar activitatea minimă să fie o cerință în schimbul plăților inclusă în normele privind eco-condiționalitatea și solicită ca proporționalitatea să fie principiul cheie utilizat în punerea în aplicare a normelor;

Durabilitate

71.  consideră că o plată pe suprafață și suplimentară, din fondurile UE, ar trebui să fie pusă la dispoziția agricultorilor prin contracte simple multianuale care să îi remunereze pentru reducerea emisiilor de carbon per unitate de producție și/sau pentru creșterea nivelului de stocare a carbonului în sol, prin metode de producție durabile și prin producerea de biomasă care poate fi utilizată în producția de agromateriale rezistente;

72.  observă că aceasta ar prezenta dublul avantaj de a face agricultura UE mai durabilă din punct de vedere ecologic și economic prin scăderea emisiilor de dioxid de carbon și/sau printr-o mai mare eficiență, asigurând, de asemenea, agricultorilor beneficii financiare din creșterea nivelului de stocare a carbonului pe terenul lor, precum și o poziție egală cu alte industrii incluse în sistemul de comercializare a emisiilor la nivelul UE (EU ETS); solicită definirea adecvată a unor criterii și obiective clare și măsurabile, pentru a permite acestor plăți să fie implementate cât mai curând posibil în toate statele membre;

Agricultură în toată Europa

73.  solicită continuarea măsurilor specifice de compensare a agricultorilor care produc în zone defavorizate, cum ar fi zonele cu handicap natural, inclusiv, de exemplu regiunile muntoase, zonele sensibile din punct de vedere al mediului și/sau regiunile cele mai afectate de schimbările climatice și regiunile cele mai îndepărtate, în scopul de a asigura desfășurarea activității agricole astfel încât terenul să fie gestionat în continuare și să existe producție locală de alimente în întreaga UE, reducând pericolul abandonării terenului și asigurând o gestionare teritorială echilibrată în toată UE, precum și o dezvoltare rațională a producției agricole;

74.  consideră că reforma regimului pentru zonele defavorizate, în special modul de desemnare și clasificare a zonelor defavorizate, ar trebui să țină seama de dificultățile întâmpinate de agricultorii din toate regiunile UE, întrucât acestea variază foarte mult în funcție de diferitele condiții biofizice și climatice; consideră că zonele care ar putea fi excluse în temeiul noilor reguli beneficiază de o perioadă de tranziție adecvată;

75.  atrage atenția asupra rolului special pe care îl au agricultorii în zonele periurbane, în care pot exista presiuni intense asupra resurselor rurale și agricole; subliniază faptul că această producție de alimente și bunuri publice ar trebui menținută în apropierea populațiilor urbane;

Calitatea produselor alimentare

76.  subliniază faptul că dezvoltarea politicii în domeniul calității produselor alimentare, în special în privința indicațiilor geografice (DOP/IGP/STG), trebuie să constituie un aspect prioritar al PAC care să fie aprofundat și consolidat, pentru a permite UE să își mențină poziția de lider în acest domeniu; consideră că, în cazul acestor produse de înaltă calitate, ar trebui permisă utilizarea unor instrumente originale de gestionare, protecție și promovare, care să le permită să se dezvolte în mod armonios și să își aducă în continuare contribuția la creșterea și competitivitatea sustenabile ale agriculturii europene;

Biodiversitate și protecția mediului

77.  consideră că agricultorii pot contribui la biodiversitate și la protecția mediului, precum și la adaptarea la schimbările climatice și atenuarea efectelor acestora în mod rentabil și de aceea ar trebui acordate stimulente mai importante în acest sens; solicită PAC să permită ca marea majoritate a terenurilor agricole să fie acoperite de scheme agroecologice în scopul remunerării agricultorilor pentru furnizarea unor servicii ecosistemice suplimentare, încurajând modele de producție mai durabile, cu consum mai redus de materii prime, precum proiectele de agricultură organică, integrată, dezvoltarea agriculturii cu înaltă valoare naturală și practicile de agricultură intensivă durabilă; consideră că toate aceste măsuri de dezvoltare rurală ar trebui să rămână cofinanțate, cu un buget majorat, dacă este necesar;

Creștere ecologică

78.  consideră că „creșterea ecologică” ar trebui să se situeze în centrul noii strategii de dezvoltare rurală, care este axată pe crearea de noi locuri de muncă ecologice prin:

79.  consideră că, pentru a sprijini componentele centrale ale PAC ar trebui să existe și o plasă de siguranță adecvată; consideră că această plasă de siguranță ar trebui să fie suficient de flexibilă pentru a lua în considerare progresele pieței și pentru a include instrumente precum depozitarea publică sau privată, intervenția pe piață, decongestionarea pieței, care ar trebui activată pentru a contracara volatilitatea extremă a pieței și ca instrument de reacție rapidă în situații de criză; în acest scop, consideră că, în cadrul bugetului UE, ar trebui să existe o linie bugetară specială de rezervă, care ar putea fi activată rapid pentru a răspunde eventualelor crize;

80.  solicită ca aceste măsuri să fi sprijinite de instrumente care au ca scop reducerea volatilității și oferă condiții stabile întreprinderilor agricole și în planificarea agricolă; în acest context, consideră că ar trebui să fie luate în considerare noi instrumente financiare și economice inovatoare, precum polițele de asigurare a recoltei la nivel general, piețele la termen și fondurile mutuale, pentru a face față condițiilor climatice sau de piață extreme, fără a perturba sistemele private dezvoltate pe piață;

81.  consideră că controlarea creșterii capacității de producție poate juca un rol primordial în asigurarea creșterii sustenabile într-o serie de sectoare agricole;

82.  insistă asupra faptului că, pentru a completa măsurile de piață, este absolut necesar să se consolideze poziția producătorilor din sectorul primar în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente printr-o gamă de acțiuni privind transparența, relațiile contractuale și practicile comerciale neloiale; consideră că ar trebui să se analizeze și posibilele modificări ale normelor de concurență, pentru a le permite organizațiilor de producători din sectorul primar să devină mai eficienți și se extindă, dacă este necesar, acordându-le o putere de negociere sporită, pentru a face față marilor întreprinderi de prelucrare și de vânzare cu amănuntul; în acest context, ar trebui luată în considerare numirea unuia sau mai multor ombudsmani naționali/europeni în vederea soluționării disputelor din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente;

83.  reamintește faptul că, în cadrul noului set de instrumente de piață și în contextul angajamentelor OMC, ar trebui continuată retragerea treptată a restituirilor la export în UE, în paralel cu aplicarea unor măsuri similare luate de către partenerii din cadrul OMC;

84.  consideră că trebuie promovată competitivitatea agriculturii europene, atât în interiorul Uniunii, cât și în afara sa, pentru a putea face față marilor provocări ale viitorului, printre care se numără siguranța alimentară a UE, aprovizionarea cu alimente a populației mondiale aflate în creștere, respectarea mediului, biodiversitatea și combaterea schimbărilor climatice;

85.  reamintește că UE poate finanța în țări europene și terțe campanii de informare cu privire la avantajele agriculturii și produselor alimentare europene sau de promovare a acestora în Europa și în întreaga lume; consideră că bugetul acestor fonduri ar trebui revizuit pentru a ameliora vizibilitatea produselor agricole și alimentare europene pe piețele din UE și din țări terțe; consideră că ar trebui extinsă utilizarea acestor sisteme de promovare și că acestea ar trebui să fie aplicate mai bine și mai eficient în cadrul noii PAC;

86.  consideră că politica agricolă comună trebuie să permită asigurarea unei alimentații mai sănătoase pentru toți consumatorii, mai ales pentru categoriile cele mai sărace, pe baza unei game de produse mai variate, la prețuri accesibile; ar trebui continuate programele de ajutorare a celor mai defavorizate categorii sociale și extinse programele care încurajează consumul de fructe și legume în școli;

87.  consideră că simplificarea, proporționalitatea și reducerea birocrației și a costurilor administrative ar trebui să se afle în centrul procesului de proiectare și punere în aplicare a noii PAC;

PAC în Cadrul financiar multianual și procedura anuală bugetară

88.  având în vedere obiectivele noii politici agricole comune, subliniază necesitatea asigurării unei finanțări adecvate în noul cadru financiar multianual, pentru a putea susține mai bine această politică în conformitate cu provocările majore cu care va trebui să se confrunte în următorii ani acest sector esențial pentru securitatea alimentară a UE;

89.  reamintește că, în ultimii patru ani ai cadrului financiar multianual actual, bugetele anuale au putut fi adoptate fie numai prin utilizarea marjelor existente în diferitele rubrici ale cadrului financiar multianual, fie prin recurgerea la revizuirea prevăzută la articolul 23 din Acordul interinstituțional (AII) din 17 mai 2006, utilizând marjele disponibile sub plafoanele rubricii 2 în scopul finanțării altor priorități ale UE; reamintește că începând cu exercițiul bugetar 2011 până la expirarea actualului cadru financiar multianual (2013), marjele sub plafoanele rubricii 2 vor fi extrem de limitate;

90.  subliniază că natura obligatorie din punct de vedere juridic a cadrului financiar multianual necesită introducerea unor dispoziții de punere în aplicare mai flexibile, astfel încât Uniunea să poată răspunde într-un mod suficient de flexibil și de eficace la evenimente neprevăzute;

91.  subliniază că, în conformitate cu articolul 314 alineatul (3) din TFUE, Comisia nu mai poate modifica proiectul său de buget după convocarea comitetului de conciliere; reamintește faptul că Comisia trebuie să prezinte toamna o scrisoare rectificativă pentru a actualiza estimările privind agricultura; insistă ca scrisoarea rectificativă să fie disponibilă înaintea votului PE; invită comisiile sale competente să elaboreze o procedură internă pentru a defini poziția Parlamentului în vederea reuniunii comitetului de conciliere;

92.  reamintește că proiectele-pilot și acțiunile pregătitoare introduse de Parlamentul European s-au transformat în instrumente importante pentru formularea priorităților politice și lansarea de noi inițiative care, deseori, au devenit activități și programe UE, inclusiv în domeniul agriculturii și al dezvoltării durabile; consideră că proiectele-pilot și acțiunile pregătitoare ar putea constitui și în viitor o platformă pentru testarea noilor idei de reformă.

93.  solicită Comisiei să acorde cea mai mare atenție recomandărilor Parlamentului European atunci la pregătirea comunicării sale și la elaborarea propunerilor sale legislative;

o
o   o

94.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) AGRI_DT(2010)439305. (2) Texte adoptate, P6_TA(2007)0101. (3) Texte Adoptate, P7_TA(2010)0131. (4) Texte Adoptate, P7_TA(2010)0088. (5) A se vedea graficul 1 din anexă la raportul A7-0204/2010. (6) A se vedea graficul 2 din anexă la raportul A7-0204/2010. (7) A se vedea graficul 3 din anexă la raportul A7-0204/2010. (8) A se vedea graficul 4 din anexă la raportul A7-0204/2010. (9) A se vedea graficul 5 anexat la raportul A7-0204/2010.