Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care recunoaște că sănătatea constituie un drept fundamental,

–  având în vedere dreptul fiecărei persoane de a beneficia de o stare de sănătate fizică și mentală cât mai bună posibil,

–  având în vedere Inițiativa de la Bamako din 1987 și obiectivul acesteia privind „sănătatea pentru toți în anul 2000”,

–  având în vedere Declarația de la Alma-Ata din 1978, care definește noțiunea de asistență medicală primară,

–  având în vedere Carta de la Ottawa din 1986 pentru promovarea sănătății,

–  având în vedere propunerea Fondului Națiunilor Unite pentru Copii, acceptată de OMS în 1987, vizând relansarea politicii în domeniul asistenței medicale primare și lupta împotriva mortalității infantile,

–  având în vedere platforma de la Abidjan din 1998 cu tema „Strategii de sprijinire a organizațiilor mutuale din domeniul sănătății în Africa”,

–  având în vedere Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) ale ONU din anul 2000, care vizează în special dezvoltarea umană (sănătatea și educația), apa și energia, dezvoltarea rurală, agricultura și siguranța alimentară, și în special obiectivele 1, 4, 5, 6 și 8,

–  având în vedere acordurile de la Cotonou din 23 iunie 2000, revizuite în 25 iunie 2005,

–  având în vedere prioritățile Uniunii Europene definite în decembrie 2005 în cadrul „Consensului european pentru dezvoltare”,

–  având în vedere conferința internațională de la Ouagadougou din 2008 privind asistența medicală primară și sistemele de sănătate în Africa și angajamentele asumate de șefii de stat prezenți de a asigura faptul că resursele alocate sănătății se ridică la un nivel minim de 15 % din bugetul național,

–  având în vedere declarațiile Uniunii Economice și Monetare Vest-Africane (UEMOA) cu privire la instituirea unei asigurări de sănătate universale în beneficiul populațiilor și Regulamentul său (nr. 7/2009) din 26 iunie 2009 privind reglementările aplicabile asigurării sociale în cadrul UEMOA,

–  având în vedere al zecelea Fond european de dezvoltare pentru perioada 2008-2013 și decizia Consiliului din decembrie 2005,

–  având în vedere declarația de la Paris din martie 2007 care a urmat Conferinței „Consorțiului” (G8, Biroul Internațional al Muncii, OMS, Banca Mondială, FMI, OCDE) privind asigurarea de sănătate,

–  având în vedere prioritățile Fondului Fiduciar UE-Africa, definite în aprilie 2007, și în special componenta dedicată dezvoltării rețelei de infrastructură în Africa,

–  având în vedere inițiativa mondială „International Health Partnership” (Parteneriatul Internațional pentru Sănătate), adoptată la Londra la 5 septembrie 2007, care urmărește o mai bună coordonare a asistenței externe pe plan bilateral și multilateral,

–  având în vedere summitul G8 din iunie 2007 și lansarea inițiativei „Providing for health” (Asigurarea asistenței medicale) pentru dezvoltarea unor sisteme de finanțare în domeniul sănătății care să fie durabile, echitabile, favorabile populației sărace și cu acoperire universală,

–  având în vedere noul Instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare al Uniunii Europene (ICD),

–  având în vedere Raportul special al Curții de Conturi Europene (10/2008) privind ajutorul pentru dezvoltare acordat de Comunitatea Europeană în domeniul serviciilor de sănătate în Africa Subsahariană,

–  având în vedere strategia comună Uniunea Africană/Uniunea Europeană în domeniul sănătății, definită la Lisabona în decembrie 2007,

–  având în vedere documentul comun neoficial al Președinției și al Comisiei, adoptat cu ocazia reuniunii informale a miniștrilor dezvoltării din septembrie 2008 de la Bordeaux, privind asigurarea de sănătate și finanțarea sistemelor de sănătate în țările în curs de dezvoltare,

–  având în vedere Declarația de la Alger din 2008 privind cercetarea în domeniul sănătății,

–  având în vedere Declarația de la Ethekwini din 2008 privind igiena și salubrizarea,

–  având în vedere Declarația de la Libreville din august 2008 privind sănătatea și mediul în Africa,

–  având în vedere Declarația de la Bali din 2008 privind gestionarea deșeurilor pentru protecția sănătății umane,

–  având în vedere concluziile Conferinței de la Oslo din octombrie 2008 asupra orientărilor privind strămutările în interiorul țării ca instrumente pentru respectarea drepturilor persoanelor strămutate în interiorului țării, adică persoanele strămutate împotriva voinței lor în urma conflictelor, persecuțiilor, catastrofelor naturale, proiectelor de dezvoltare, indiferent dacă au traversat sau nu o frontieră,

–  având în vedere obiectivele definite de EuropAID pentru perioada 2009-2013,

–  având în vedere studiul privind dreptul cutumiar realizat de Comitetul Internațional al Crucii Roșii, care identifică în principal sănătatea ca normă cutumiară ce trebuie respectată în conformitate cu dreptul umanitar internațional,

–  având în vedere Declarația Asociației Internaționale pentru Asistență Reciprocă (iunie 2009) privind rolul asistenței reciproce în sistemele universale de protecție a sănătății,

–  având în vedere activitățile desfășurate în cadrul programului STEP I și II (Strategii și tehnici împotriva excluderii sociale și a sărăciei) al Biroului Internațional al Muncii, care urmăresc lupta împotriva excluderii sociale, reducerea sărăciei și promovarea muncii decente prin intermediul unor strategii inovatoare de extindere a protecției sociale,

–  având în vedere Declarația de la Yaoundé din septembrie 2009, aprobată de membrii organizației „Concertation” (care reunește actorii implicați în dezvoltarea organizațiilor mutuale în domeniul sănătății din Africa), care consideră că organizațiile mutuale în domeniul sănătății reprezintă un răspuns adecvat pentru îndeplinirea obiectivului acoperirii universale în țările cu venituri reduse și medii,

–  având în vedere adoptarea, în aprilie 2009, de către „Consiliul șefilor de secretariat” al ansamblului de organisme ale ONU, a „Inițiativei mondiale pentru un nivel minim universal de protecție socială”, bazată pe un ansamblu coerent și articulat de transferuri sociale esențiale și de servicii sociale fundamentale, printre care se numără și sănătatea, la care ar trebui să aibă acces toți cetățenii,

–  având în vedere lucrările Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE din 3 decembrie 2009 și, în special, rezoluția sa privind problemele agricole și schimbările climatice, care nu vor putea avea decât un efect negativ asupra sănătății publice, precum și inițiativa „Clima pentru dezvoltarea Africii”,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 31 martie 2010 (COM(2010)0128), care vizează promovarea rolului UE în materie de sănătate globală,

–  având în vedere concluziile celui de-al 3011-lea Consiliu Afaceri Externe din 10 mai 2010, privind rolul Uniunii Europene în domeniul sănătății mondiale,

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0245/2010),

A.  întrucât fondurile verticale în domeniul sănătății au reușit să diminueze mortalitatea asociată unor afecțiuni majore, cum ar fi tuberculoza, malaria etc. și întrucât trebuie să se depună în continuare eforturi în această direcție;

B.  întrucât comunitatea internațională, inclusiv UE, trebuie să sprijine statele în punerea în aplicare a politicii lor naționale, prestațiile de servicii de sănătate finanțate de autoritățile publice și accesibile tuturor ar trebui să reprezinte elementul central al acestor măsuri;

C.  întrucât sistemele de sănătate de bază trebuie să asigure posibilitățile de tratare a tuturor afecțiunilor și, așadar, cele două abordări – verticală și orizontală – sunt necesare și complementare;

D.  întrucât o abordare orizontală bine structurată permite să se creeze sisteme de asigurare (organizații mutuale în domeniul sănătății, microasigurarea în domeniul sănătății etc.) în care beneficiarii devin actorii propriului lor sistem de sănătate;

E.  întrucât sănătatea nu este o marfă, iar acest lucru este valabil atât în Africa, cât și pe întreg Globul; întrucât este necesar să se identifice forme de asigurare de sănătate fără scop lucrativ, bazate pe valorile solidarității și democrației;

F.  întrucât în Africa, în anii „90, au apărut numeroase inițiative care vizau instituirea de sisteme de asigurare de sănătate și întrucât dinamica socială pe care acestea o reflectă trebuie să fie susținută;

G.  întrucât terminologia utilizată de țările vorbitoare de limbă engleză, franceză sau limbi africane variază și nu redă întotdeauna același concept; întrucât anumite țări vorbesc de „organizații mutuale în domeniul sănătății”(mutual health organisations), altele de „asigurare medicală la nivel comunitar” (Community Based Health insurance), iar altele de „microasigurare de sănătate” (micro-assurance de santé) și că acest termen acoperă un spectru larg de dispozitive solidare bazate pe repartizarea riscurilor pentru a acoperi parțial sau integral costurile serviciilor de sănătate;

H.  întrucât termenul de „organizație mutuală” pune accentul pe mișcarea socială și pe acțiunea comună a unui grup de membri, în timp ce termenul de „asigurare” se bazează pe 1) plata prealabilă - adică înainte de producerea riscurilor - a unor contribuții ,2) repartizarea riscurilor și 3) noțiunea de garanție; și întrucât „organizația mutuală” poate fi definită, potrivit platformei de la Abidjan (1998), ca o asociație autonomă fără scop lucrativ, bazată pe principiul solidarității și al participării democratice, care, în principal prin intermediul cotizațiilor plătite de membrii săi, are ca obiectiv ameliorarea accesului acestora și al familiilor lor la asistență medicală de calitate, desfășurând în același timp o acțiune de asigurare și întrajutorare;

I.  întrucât, date fiind condițiile sociale și umanitare în care trăiesc, anumite populații nu înțeleg întotdeauna noțiunea de previziune și, în consecință, utilitatea contribuțiilor pentru a se asigura împotriva riscului de boală care poate să nu survină, cu atât mai mult cu cât ONG-urile de orice natură pot oferi în paralel și gratuit asistență medicală și medicamente;

J.  întrucât diaspora africană subsahariană a devenit conștientă de utilitatea și interesul pe care le pot prezenta organizațiile mutuale în domeniul sănătății în diferite țări-gazdă în care acestea sunt bine dezvoltate și întrucât cetățenii din diasporă păstrează adesea un contact strâns cu țările lor de origine;

K.  întrucât este imposibilă realizarea unui sistem de sănătate universal valabil în Africa, așa cum este cazul în Europa, unde coexistă diferențe între sistemele universale de securitate socială, pe de o parte, și sistemele obligatorii de asigurări sociale, pe de altă parte,

1.  reamintește că sănătatea reflectă nivelul socio-economic, democrația și buna guvernanță a statelor;

2.  reamintește influența, pentru economia țărilor subsahariene, a factorilor determinanți externi, cum ar fi regulile pieței internaționale, politicile în domeniul cooperării, criza financiară, schimbările climatice, politica marilor companii farmaceutice și politica marilor instituții financiare internaționale;

3.  subliniază că acești factori determinați externi pot reduce în mod semnificativ marja de manevră a statelor care își propun să asigure buna guvernanță și pot afecta în mod profund sănătatea populației;

4.  reamintește că dreptul universal la sănătate este un drept transversal, care intră în sfera de aplicare a altor domenii ale dreptului, cum ar fi dreptul sanitar și cel social, dreptul muncii și dreptul civil;

5.  reamintește angajamentele asumate de comunitatea internațională în privința Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului și angajamentul asumat de Uniunea Europeană de a îmbunătăți asistența pe care o oferă serviciilor de sănătate din Africa Subsahariană;

6.  reamintește dreptul de decizie al femeilor, fără nicio restricție, în problemele care privesc sănătatea reproducerii, fie că este vorba despre procreare, contracepție, avort sau despre bolile cu transmisie sexuală; condamnă faptul că femeile sunt în continuare victime ale mutilărilor genitale și ale unor violențe incredibile, violul rămânând o armă de război; pledează, prin urmare, pentru dreptul femeilor de a avea acces la asistență medicală în aceste privințe grație unei strategii orizontale și solicită elaborarea unei abordări diagonale care să permită susținerea prioritară a acestui domeniu al sănătății;

7.  reamintește dreptul fiecărui copil de a avea acces la programele de vaccinare și imunizare; reamintește, de asemenea, că 8,8 milioane de copii cu vârste mai mici de 5 ani (dintre care jumătate din Africa Subsahariană) continuă să moară în fiecare an din cauza unor boli care pot fi prevenite și vindecate;

8.  reamintește că pneumonia și diareea sunt principalele cauze ale mortalității infantile în Africa Subsahariană;

9.  este îngrijorat de faptul că organizațiile private care beneficiază de fonduri europene și care asigură pentru populațiile africane asistență medicală pot să restricționeze, sub influența curentelor religioase, acordarea anumitor îngrijiri sau tratamente preventive în domeniul sănătății reproductive;

10.  subliniază faptul că organizațiile private care beneficiază de fonduri europene trebuie să ofere prestații medicale în materie de sănătate reproductivă, respectând drepturile fundamentale, demnitatea și libertatea persoanelor;

11.  condamnă proliferarea organizațiilor sectare care abuzează de credulitatea populațiilor celor mai fragile pentru a acorda pseudo-tratamente fără ca autoritățile locale să reacționeze;

12.  își exprimă îngrijorarea cu privire la intensificarea caracterului comercial al sistemului de sănătate și la medicina cu două viteze, în țările care cunosc dificultăți politice și carențe în domeniul bunei guvernări;

13.  sprijină activitatea adesea admirabilă desfășurată de asociațiile neguvernamentale care acționează în regiuni afectate de conflicte, dar reamintește că acest sprijin de urgență nu poate fi peren și nici nu se poate substitui unor sisteme de sănătate și de asigurări durabile;

14.  subliniază rolul foarte important pe care îl joacă agenții neguvernamentali, inclusiv organizațiile de natură religioasă, printre care și spitalele private nonprofit, în ameliorarea sănătății populațiilor și promovarea educației în domeniul sănătății;

15.  solicită Comisiei să sprijine consolidarea sistemelor naționale de sănătate, îndeosebi printr-o metodă care plasează interesul public în centrul preocupărilor și care recunoaște importanța parteneriatului de tip public-privat în domeniul sănătății, inclusiv a sectorului fără scop lucrativ, în funcție de criterii de eficacitate și echitate, în cazul în care se dorește obținerea unor rezultate solide și durabile;

16.  constată că o mare parte din populația din Africa Subsahariană, în special din zonele rurale, nu poate face față cheltuielilor asociate asistenței medicale și nu își poate procura nici măcar medicamente generice;

17.  își exprimă profunda îngrijorare cu privire la circulația pe piața africană a unor medicamente expirate, alterate sau false, precum și cu privire la reacția slabă a autorităților naționale și a comunității internaționale;

18.  își exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa acută de personal medical bine format și față de constatarea că un număr important de medici nu rămân în propria țară; sugerează să li se ofere posibilitatea unor vize cu intrări multiple pentru ca aceștia să se poată forma în Europa, rămânând totodată ancorați în Africa;

19.  regretă lipsa de personal specializat în domeniul sănătății - medici, asistenți medicali, farmaciști - în numeroase țări africane și recrutarea multora dintre aceștia de către statele europene, ceea ce privează țările respective de resurse prețioase pentru dezvoltarea proprie;

20.  subliniază că, în țările în curs de dezvoltare, o boală devastatoare precum cancerul la copii continuă să se dezvolte și solicită Comisiei să încurajeze campaniile de informare care urmăresc favorizarea unei diagnosticări precoce și a îngrijirilor eficace;

21.  salută faptul că, în ciuda dificultăților de ordin social, economic și politic, numeroase țări din Africa Subsahariană încearcă să instituie politici care să poată ameliora sau să permită accesul populației lor la asistență medicală, fie și primară; solicită Comisiei Europene, în ceea ce privește sănătatea și domeniul sanitar, să evalueze în detaliu rezultatele obținute în termeni de ameliorare a sănătății (mortalitate maternă și infantilă) prin intermediul unui mecanism de finanțare a ajutoarelor din bugetul general al statelor; solicită, în plus, luarea în considerare a altor mecanisme de finanțare;

22.  reamintește importanța educației în materie de sănătate și igienă în politicile de sănătate;

23.  consideră că este necesar ca statele să organizeze servicii de sănătate funcționale, eficace și accesibile din punct de vedere social și financiar, ținând seama în același timp de aspectele legate de organizarea cererii de servicii de sănătate și, așadar, de rolul organizațiilor mutuale în domeniul sănătății în cadrul sistemului de sănătate; este de opinie că acest demers presupune crearea unui sistem de înregistrare civilă;

24.  subliniază rolul esențial al autorităților locale în ameliorarea prevenției și accesul la asistență medicală;

25.  salută succesul înregistrat de fondurile verticale în materie de atractivitate pentru donatori și progresul în ceea ce privește scăderea incidenței afecțiunilor majore precum SIDA, tuberculoza, malaria, poliomielita și alte maladii grave; insistă, cu toate acestea, asupra faptului că această abordare verticală nu poate, în niciun caz, să înlocuiască o abordare orizontală și durabilă în domeniul asistenței medicale primare;

26.  reamintește că o abordare orizontală în ceea ce privește sistemele de sănătate de bază, alături de participarea autorităților publice, dar și a unui număr mare de alți actori, este singura care poate produce o îmbunătățire durabilă a condițiilor de viață și de sănătate ale populației;

27.  subliniază că este puțin probabil ca, pe termen scurt, aceste state să poată finanța, doar pe baza veniturilor lor fiscale, sisteme de sănătate naționale și că trebuie să se urmărească o finanțare mixtă; reamintește efectul de levier favorabil al cofinanțării pentru asumarea proiectelor de către statele partenere;

28.  salută abordarea diagonală a anumitor fonduri verticale care au decis să consacre o parte a resurselor lor pentru consolidarea sistemelor de sănătate ale țărilor în care se manifestă afecțiunile vizate; atrage atenția, cu toate acestea, asupra necesității de a promova o cooperare în domeniul sanitar prin programe permanente de înfrățire și de schimb, în special prin intermediul telemedicinei, între spitale și specialiști din sectorul medical public și privat, atât din nord, cât și din sud, privilegind formarea specialiștilor în domeniul sănătății la nivel local;

29.  consideră că trebuie să se formeze alianțe strategice între principalii actori, la nivel local, național și internațional și că este indispensabil să se poarte un dialog instituțional între autoritățile publice, prestatorii de servicii medicale și actorii din domeniul asigurărilor pentru a defini și pune în practică politica sanitară;

30.  consideră, ca și OMS, că extinderea asistenței medicale trebuie să se realizeze în paralel cu un sistem de securitate socială bazat pe plata în prealabil și pe repartizare, mai degrabă decât pe plata directă de către utilizatori, precum și că reformele menite să garanteze un sistem de asigurare universală constituie o condiție necesară pentru ameliorarea echității în domeniul sănătății;

31.  consideră că un sistem de asigurări de sănătate poate contribui la consolidarea financiară a unui sistem de sănătate și că toate eforturile trebuie depuse pentru a asigura structurarea eficace a acestuia la nivel local;

32.  constată că există în principal două sisteme capabile să furnizeze asistență medicală gratuită acolo unde se face simțită nevoia, și anume sistemele universale de securitate socială, finanțate prin impozite, și sistemele de asigurări sociale obligatorii;

33.  relevă că un sistem de asigurări de sănătate trebuie să fie solidar și să se adapteze la contextul cultural, social și politic în care funcționează; acesta nu poate fi, așadar, nici simpla transpunere a unui model importat, nici moștenirea neschimbată a unui trecut colonial;

34.  consideră că un sistem de asigurări de sănătate trebuie să permită accesul tuturor la asistență medicală, să nu aibă scop lucrativ și să fie participativ;

35.  consideră că un sistem de asigurări de sănătate poate contribui la dirijarea și la influențarea politicii în domeniul sănătății a statului în care acesta funcționează, acest lucru aducând avantaje beneficiarilor săi;

36.  consideră că organizațiile mutuale în domeniul sănătății sunt cele mai în măsură să creeze o dinamică socială, sprijinindu-se pe valorile solidarității și permițând accesul tuturor la asistență medicală;

37.  consideră că organizațiile mutuale în domeniul sănătății joacă un rol important în ameliorarea coeziunii sociale, a capacității de a promova accesul la asistență medicală de calitate și participarea cetățenească veritabilă la orientarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniul sănătății, acționând în mod coordonat cu sistemele formale de protecție socială;

38.  afirmă că prin intermediul organizațiilor mutuale din domeniul sănătății s-au putut adapta meseriile din domeniul asigurărilor la caracteristicile socio-economice ale populațiilor din economia informală, care rămân în afara regimurilor formale și care nu au acces la asigurări comerciale și că, din acest motiv, acestea constituie un răspuns adecvat pentru atingerea obiectivului acoperirii universale în țările cu venituri reduse și medii;

39.  afirmă că organizațiile mutuale de sănătate nu își propun, ca obiectiv principal, să se substituie statelor, dar că ele constituie o alternativă pentru depășirea barierelor în calea accesului la asistență medicală și pentru asigurarea unui acces mai bun la asistență medicală de calitate pentru toți cetățenii, indiferent care sunt veniturile acestora, determinând statele să reinvestească în acest domeniu;

40.  încurajează eforturile anumitor state care, conștiente fiind de circumstanțele și necesitățile locale, susțin inițiative de tip sectorial (agricultori, cultivatori de cafea, grupuri de femei, locuitori ai aceluiași cartier), etnice, comunitar sau tradițional, precum tontinele;

41.  constată că diverse state precum Burundi, Burkina Faso, Capul Vede, Senegal, Benin, Rwanda, Tanzania, Ghana, Nigeria, Guineea sau Camerun instituie sisteme uneori foarte diferite, dar care își arată rezultatele;

42.  insistă asupra adaptării sistemelor la valorile solidarității și la cultura africană, noțiunea de familie fiind extinsă în Africa, ceea ce pune problema numărului de beneficiari ai ajutorului mutual în cazul în care acesta este interpretat de manieră occidentală;

43.  subliniază rolul de facilitator pe care diaspora africană subsahariană l-ar putea juca pentru a-și sensibiliza compatrioții în ceea ce privește adoptarea sistemului de „organizații mutuale în domeniul sănătății” în țările lor;

44.  insistă asupra interdependenței dintre sistemele de asigurări și structurarea asistenței medicale orizontale, populația neînțelegând utilizarea cotizării în cazul în care accesul la asistența medicală și la medicamente nu este garantat;

45.  este convins că abordarea modalităților de asigurare necesită o sensibilizare extinsă a populației prin intermediul unor programe adaptate;

46.  solicită Comisiei să continue să pună accentul, în cadrul programelor sale, pe unele proiecte concrete care vizează factorii determinanți ai sănătății pe plan socioeconomic – apa potabilă, infrastructurile rutiere, siguranța alimentară, o locuință și un loc de muncă decente, protecția mediului, lupta împotriva schimbărilor climatice;

47.  solicită statelor membre și laboratoarelor europene, în conformitate cu dispozițiile din Acordul TRIPS, să negocieze o strategie bazată pe parteneriate, care să respecte protecția brevetelor pentru piețele dezvoltate și să includă acorduri de licență voluntare, sprijin pentru programele din domeniul sănătății, un transfer de tehnologii și o dezvoltare a capacităților de producție locale pentru a permite o reducere a prețurilor la medicamente (prețuri eșalonate sau prețuri diferențiate) pentru țările cu venituri reduse;

48.  invită UE să nu includă în APE dispoziții referitoare la drepturile de proprietate intelectuală care constituie obstacole suplimentare în calea accesului la medicamentele de bază; reamintește în acest sens că, în temeiul Declarației de la Doha din 2001 privind Acordul TRIPS și sănătatea publică, Uniunea Europeană s-a angajat să acorde prioritate sănătății publice în fața intereselor sale comerciale și invită UE să utilizeze cadrul APE pentru a ajuta țările ACP să pună în practică flexibilitățile prevăzute în Declarația de la Doha;

49.  solicită Comisiei indicatori de finanțare transparenți în domeniul sănătății pentru diferite state: costul bolii, reprezentat de îngrijirea medicală și de incapacitatea de muncă, indicele mortalității infantile și materne, dimensiunea populației, nivelul de venit al statului în cauză etc.;

50.  solicită Comisiei să sprijine modelul orizontal al sistemului de sănătate și să țină seama, în cadrul principiilor sale politice în domeniul sănătății, de faptul că organizațiile mutuale din domeniul sănătății au un rol important în calitate de mecanism de protecție a sănătății, în combinație cu alte mijloace, participând la extinderea acoperirii asigurărilor de sănătate;

51.  invită Comisia să garanteze accesul la sistemele de sănătate pentru anumite categorii de persoane, cum ar fi păstorii, care întâmpină dificultăți de acces la asistență medicală;

52.  solicită Comisiei să adopte o poziție fermă cu ocazia reuniunii Fondului mondial de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei, care va avea loc la New York, în octombrie 2010, și să se angajeze în proiecte concrete pentru perioada 2011-2013;

53.  solicită Comisiei să furnizeze, pe lângă ajutorul pe care îl acordă fondurilor verticale, recomandări în vederea unui efort „diagonal” de sprijinire a asistenței medicale primare în statele în cauză; invită totodată Comisia să formuleze recomandări la adresa fondurilor verticale pentru ca acestea să elaboreze strategii de ieșire, destinate țărilor partenere pe termen mediu, pe măsură ce își ating obiectivele definite;

54.  solicită Comisiei să asigure o mai mare coerență la nivelul politicilor din domeniul relațiilor externe, prin elaborarea unei comunicări privind protecția socială în cadrul cooperării pentru dezvoltare, astfel cum a propus Consiliul în concluziile sale privind „Promovarea ocupării forței de muncă în cadrul cooperării în scopul dezvoltării la nivelul UE” (21 iunie 2007); consideră că această comunicare trebuie să fie susținută de o un plan de acțiune concret, limitat în timp și dotat cu resurse adecvate;

55.  invită Comisia să sprijine introducerea unor cărți de sănătate în țările partenere ale Uniunii Europene și să organizeze împreună cu țările vizate - dacă este necesar, la scară regională - o corespondență adecvată între necesitățile și mijloacele din acest domeniu;

56.  invită Comisia să includă măsurile luate în cadrul acțiunii umanitare pentru sănătate în consolidarea sistemului de sănătate orizontal, luând în considerare strategia LARD (o legătură între acțiunile de urgență, de reabilitare și de dezvoltare);

57.  solicită Uniunii Europene să valorifice potențialul pe care îl prezintă organizațiile mutualiste din domeniul sănătății în organizarea cererii de servicii de sănătate și să sprijine numeroasele inițiative mutualiste existente, al căror obiectiv este să favorizeze accesul la asistență medicală;

58.  solicită statelor membre ale UE să acorde, în funcție de domeniile lor de expertiză, un sprijin tehnic și financiar mai consistent autorităților din țările în curs de dezvoltare pentru a pune în practică și a extinde sistemele de protecție socială;

59.  invită cu insistență Comisia, statele membre și instituțiile financiare internaționale, precum BEI, să sprijine dezvoltarea sistemelor mutuale de asigurări sociale și finanțarea acestora, de exemplu prin acordarea de credite, cofinanțarea investițiilor în clinici și asumarea, parțial sau în totalitate, a plății remunerațiilor lucrătorilor din domeniul sănătății;

60.  solicită societăților de asigurare, băncilor și organizațiilor mutuale din UE să ia inițiativa de a transfera vastele lor cunoștințe și vasta lor experiență, dobândite de-a lungul a peste două secole de istorie a asigurărilor, către noile sisteme de asigurări din țările în curs de dezvoltare; solicită Comisiei să susțină și să faciliteze în mod activ acest tip de inițiative;

61.  solicită Uniunii Europene să susțină activ dezvoltarea infrastructurilor durabile de sănătate primară - spitale și dispensare, farmacii -, formarea personalului calificat din domeniul sănătății și accesul la medicamente;

62.  solicită Comisiei să asigure că politicile europene în domeniul sănătății reproductive sunt promovate în mod adecvat în cadrul tuturor asociațiilor care beneficiază de fonduri europene;

63.  solicită Consiliului să facă presiuni asupra statelor membre pentru ca acestea să-și respecte angajamentele financiare în domeniul ajutorului pentru cooperare; regretă în principal că anumite state membre nu acordă 0,56 % din PIB pentru cooperarea internațională;

64.  invită toate statele membre și Comisia să aloce cel puțin 20 % din finanțarea destinată dezvoltării pentru asistența sanitară și educația de bază, să majoreze contribuțiile la Fondul mondial de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei și să mărească finanțarea pentru alte programe destinate consolidării sistemelor de sănătate, precum și să acorde prioritate sănătății materne și eforturilor pentru combaterea mortalității infantile;

65.  solicită Comisiei să se conformeze remarcilor și recomandărilor pe care i le-a adresat Curtea de Conturi Europeană (documentul 10/2008) în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare pe care aceasta îl acordă serviciilor de sănătate din Africa Subsahariană, în cadrul angajamentelor sale de îndeplinire a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, care trebuie neapărat realizate până în 2015;

66.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.