Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității în cadrul Programului comun de cercetare și dezvoltare la Marea Baltică (BONUS-169) derulat de mai multe state membre (COM(2009)0610 – C7-0263/2009 – 2009/0169(COD))

P7_TA(2010)0212 A7-0164/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0610),

–  având în vedere articolul 251 alineatul (2), articolul 169 și articolul 172 alineatul (2) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0263/2009),

–  având în vedere comunicarea Comisiei către Parlament și Consiliu intitulată ’Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare’ (COM(2009)0665),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3), articolul 185 și articolul 188 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 29 aprilie 2010(1),

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0164/2010),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată mai jos;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Deciziei nr. .../2010/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Uniunii în cadrul Programului comun de cercetare și dezvoltare la Marea Baltică (BONUS) derulat de mai multe state membre

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Decizia nr. 862/2010/UE.)

(1) Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1321/2004 privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigație prin satelit (COM(2009)0139 – C7-0103/2009 – 2009/0047(COD))

P7_TA(2010)0213 A7-0160/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0139),

–  având în vedere articolul 251 alineatul (2) și articolul 156 din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0103/2009),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlament și Consiliu intitulată ’Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare’ (COM(2009)0665),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) și articolul 172 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 15 iulie 2009(1),

–  după consultarea Comitetului Regiunilor,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru bugete (A7-0160/2010),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2010 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Agenției GNSS European, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1321/2004 al Consiliului privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigație prin satelit și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 912/2010)

(1) JO C 317, 23.12.2009, p. 103.

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Programul european de observare a Pământului (GMES) și exploatarea sa inițială (2011–2013) (COM(2009)0223 – C7-0037/2009 – 2009/0070(COD))

P7_TA(2010)0214 A7-0161/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0223),

–  având în vedere articolul 251 alineatul (2) și articolul 157 alineatul (3) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată Parlamentului de către Comisie (C7-0037/2009),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului și Consiliului intitulată ’Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare’ (COM(2009)0665),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) și articolul 189 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 20 ianuarie 2010(1),

–  după consultarea Comitetului Regiunilor,

–  având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat prin scrisoarea din 5 mai 2010 de aprobare a poziției Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru bugete, precum și cel al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0161/2010),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să sesizeze din nou Parlamentul în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2010 al Parlamentului European și al Consiliului privind Programul european de monitorizare a Pământului (GMES) și exploatarea sa inițială (2011-2013)

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 91l/2010)

(1) Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a statutului Agenţiei Internaţionale pentru Energii Regenerabile (IRENA) (08612/2010 – C7-0109/2010 – 2009/0085(NLE))

P7_TA(2010)0215 A7-0176/2010

(Procedura de aprobare - sesizare repetată)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a statutului Agenţiei Internaţionale pentru Energii Regenerabile (IRENA) (08612/2010),

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2009)0326),

–  având în vedere poziţia sa din 20 octombrie 2009(1),

–  având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu intitulată ’Consecinţele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituţionale în curs de desfăşurare’ (COM(2009)0665 şi COM(2010)0147),

–  având în vedere articolul 194 alineatul (2) şi articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în temeiul cărora Consiliul a cerut aprobarea Parlamentului (C7-0109/2010),

–  având în vedere articolul 59 alineatul (3), articolul 81 şi articolul 90 alineatul (8) din Regulamentul de procedură,

–  având în vedere recomandarea Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (A7-0176/2010),

1.  aprobă încheierea statutului;

2.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre, poziţia Parlamentului.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2009)0030.

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 privind proiectul de decizie a Consiliului de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (09898/2/2010 – C7-0145/2010 – 2010/0066(NLE))

P7_TA(2010)0216 A7-0194/2010

(Procedura de aprobare)

Parlamentul European,

–  având în vedere proiectul de decizie a Consiliului de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (09898/2/2010),

–  având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 329 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7-0145/2010),

–  având în vedere articolul 74 litera (g) și articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandarea Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0194/2010),

A.  întrucât, la 17 iulie 2006, Comisia a adoptat o propunere de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competența și de introducere a unor dispoziții privind legislația aplicabilă în materie matrimonială (’Roma III’) (COM(2006)0399);

B.  întrucât propunerea respectivă își are temeiul juridic în articolul 61 litera (c) și articolul 67 alineatul (1) din Tratatul CE, care impune unanimitate în Consiliu;

C.  întrucât la 21 octombrie 2008, Parlamentul, în baza procedurii de consultare, a aprobat propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată(1);

D.  întrucât, încă de la mijlocul anului 2008, a fost evident că unele state membre întâmpinau probleme specifice, fiindu-le imposibil să accepte regulamentul propus; întrucât, în special, un stat membru nu a putut să accepte ca instanțele sale să fie în situația de a trebui să aplice o legislație străină în materie de divorț, pe care o consideră mai restrictivă decât propria sa legislație în materie de divorț și a dorit să aplice în continuare propriul drept material în cazul oricărui divorț înaintat în instanțele sale; întrucât, în schimb, marea majoritate a statelor membre erau de opinie că normele privind legislația aplicabilă constituiau un element esențial al regulamentului propus și că asemenea norme vor determina instanțele judecătorești să aplice legislația străină;

E.  întrucât, la reuniunea sa din 5 și 6 iunie 2008, Consiliul a ajuns la concluzia că ’unanimitatea necesară pentru a continua cu regulamentul propus nu a fost atinsă și că au existat dificultăți insurmontabile care, la momentul respectiv și în perioada ulterioară, au făcut imposibilă adoptarea unei decizii care să întrunească unanimitatea’, precum și că ’obiectivele regulamentului propus nu au putut fi atinse într-un termen rezonabil prin aplicarea dispozițiilor relevante din tratate’;

F.  întrucât, în conformitate cu articolul 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană, un număr minim de nouă state membre pot să instituie între ele o formă de cooperare consolidată în cadrul competențelor neexclusive ale Uniunii, folosind instituțiile sale și exercitându-și aceste competențe prin aplicarea dispozițiilor corespunzătoare ale tratatelor, în limitele și în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul respectiv, precum și la articolele 326-334 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

G.  întrucât, până acum, 14 state membre(2) și-au exprimat intenția de a stabili între ele o cooperare consolidată în domeniul legislației aplicabile în materie matrimonială;

H.  întrucât Parlamentul a verificat respectarea articolului 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană și a articolelor 326-334 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

I.  întrucât, în mod deosebit, se poate considera că această cooperare consolidată contribuie la consolidarea obiectivelor Uniunii, protejându-i interesele și intensificând procesul de integrare, în sensul articolului 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană, din perspectiva consultărilor extinse ale Comisiei cu părțile interesate, ca parte a evaluării de impact în legătură cu Cartea sa verde (COM(2005)0082), și de numărul mare de căsătorii ’internaționale’ și cele aproximativ 140 000 de divorțuri cu o componentă internațională din Uniune în 2007, ținând seama că două dintre statele care intenționează să participe la cooperarea consolidată, Germania și Franța, au înregistrat cel mai mare procent de divorțuri ’internaționale’ în anul respectiv;

J.  întrucât armonizarea normelor privind conflictul de legi va înlesni recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești în spațiul de libertate, securitate și justiție, contribuind astfel, la consolidarea încrederii reciproce; întrucât, în momentul de față, la nivelul statelor membre care participă la cooperarea judiciară în materie de drept civil, există 26 seturi diferite de conflicte legislative în ceea ce privește divorțul, iar instituirea cooperării consolidate în acest domeniu va reduce numărul la 13, contribuind astfel la o mai mare armonizare a normelor de drept internațional privat și consolidarea procesului de integrare;

K.  întrucât antecedentele acestei inițiative au demonstrat clar că propunerea de decizie este înaintată ca soluție ultimă, iar obiectivele cooperării nu ar putea fi îndeplinite într-un interval de timp rezonabil; întrucât cel puțin nouă state și-au manifestat intenția să participe la inițiativă; întrucât sunt îndeplinite cerințele articolului 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană EU;

L.  întrucât sunt îndeplinite, de asemenea, cerințele articolelor 326-334 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

M.  întrucât, în mod deosebit, cooperarea consolidată în acest domeniu este în conformitate cu tratatele și legislația comunitară, deoarece nu modifică acquis-ul, iar singurele norme existente în domeniu se referă la jurisdicția, recunoașterea și aplicarea hotărârilor judecătorești, și nu la legislația aplicabilă; întrucât nu va produce nicio discriminare pe motive de naționalitate care să contravină articolului 18 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece normele propuse în materie de conflicte legislative se vor aplica tuturor părților aflate în instanțele judecătorești din statele membre participante la inițiativă, indiferent de naționalitate sau de rezidență;

N.  întrucât cooperarea consolidată nu va submina piața internă sau coeziunea socială și teritorială, nu va constitui o barieră sau o bază de discriminare în relațiile comerciale dintre statele membre și nici nu va denatura concurența; întrucât, în schimb, va facilita funcționarea adecvată a pieței interne prin eliminarea obstacolelor posibile în calea circulației libere a persoanelor și va simplifica lucrurile în cazul persoanelor și al practicienilor dreptului din statele membre participante, fără a produce vreo discriminare între cetățeni;

O.  întrucât cooperarea consolidată va respecta drepturile, competențele și obligațiile statelor membre care nu participă la cooperarea consolidată, în măsura în care acestea își vor păstra normele existente în materie de drept privat internațional, nu există niciun acord internațional între statele membre participante și cele neparticipante care ar fi încălcat prin cooperarea consolidată și în măsura în care această cooperarea nu interferează cu dispozițiile Convențiilor de la Haga din 1996 privind răspunderea parentală și obligațiile de întreținere;

P.  întrucât articolul 328 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că cooperarea consolidată urmează să fie deschisă pentru toate statele membre care doresc să participe;

Q.  întrucât articolul 333 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene îi permite Consiliului (sau mai precis, acelor membri în Consiliu care reprezintă statele membre participante la cooperarea consolidată) să adopte o decizie care să stipuleze că acesta va hotărî în conformitate cu procedura legislativă ordinară, prevăzută în articolul 81 alinatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii europene, în baza căruia Parlamentul este doar consultat,

1.  aprobă proiectul de decizie a Consiliului;

2.  invită Consiliul să adopte o decizie în baza articolului 333 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care stipulează că atunci când este vorba de o propunere a regulament al Consiliului de punere în aplicare a cooperării consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept, acesta va hotărî în conformitate cu procedura legislativă ordinară;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei poziția Parlamentului.

(1) JO C 15 E, 21.01.10, p. 128. (2) Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, România și Slovenia.

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind adoptarea de către Estonia a monedei euro la 1 ianuarie 2011 (COM(2010)0239 – C7-0131/2010 – 2010/0135(NLE))

P7_TA(2010)0217 A7-0182/2010

(Consultare)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2010)0239),

–  având în vedere raportul de convergenţă din 2010 al Comisiei privind Estonia (COM(2010)0238) şi raportul de convergenţă al Băncii Centrale Europene (BCE) din mai 2010,

–  având în vedere Rezoluţia sa din 1 iunie 2006 referitoare la extinderea zonei euro(1),

–  având în vedere Rezoluţia sa din 25 martie 2010 referitoare la Raportul anual 2008 al BCE(2),

–  având în vedere Rezoluţia sa din 25 martie 2010 referitoare la Declaraţia anuală pentru 2009 privind zona euro şi finanţele publice(3),

–  având în vedere Rezoluţia sa din 18 noiembrie 2008 privind UEM@10: bilanţul celor 10 ani de Uniune Economică şi Monetară şi provocările viitoare(4) (Rezoluţia privind UEM@10),

–  având în vedere Rezoluţia sa din 20 iunie 2007 privind îmbunătăţirea procesului de consultare a Parlamentului European cu privire la procedurile de extindere a zonei euro(5),

–  având în vedere Rezoluţia sa din 13 martie 2003 referitoare la recomandarea Băncii Centrale Europene privind propunerea de decizie a Consiliului referitoare la o modificare a articolului 10.2 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene(6),

–  având în vedere Decizia Consiliului 2003/223/CE din 21 martie 2003 privind modificarea articolului 10.2 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene(7),

–  având în vedere articolul 140 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C7-0131/2010),

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (A7-0182/2010),

A.  întrucât articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) defineşte realizarea unui grad înalt de convergenţă durabilă, analizând în ce măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele criterii: realizarea unui grad înalt de stabilitate a preţurilor; caracterul solid al finanţelor publice; respectarea limitelor normale de fluctuaţie prevăzute de mecanismul cursului de schimb; şi caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru şi al participării sale la mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, care se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung;

B.  întrucât Estonia a respectat criteriile de la Maastricht în conformitate cu articolul 140 din TFUE şi cu Protocolul (nr. 13) privind criteriile de convergenţă anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la TFUE;

C.  întrucât raportorul a vizitat Estonia pentru a evalua gradul de pregătire al acestei ţări de aderare la zona euro;

D.  întrucât Comisia a afirmat că EUROSTAT, în strânsă cooperare cu institutul estonian de statistică, a examinat calitatea tuturor datelor relevante transmise de către autorităţile estoniene,

1.  aprobă propunerea Comisiei;

2.  este în favoarea adoptării monedei euro de către Estonia la 1 ianuarie 2011;

3.  observă că evaluarea realizată de către Comisie şi de către Banca Centrală Europeană (BCE) a avut loc pe fundalul crizei globale financiare, economice şi sociale ce a afectat perspectivele de convergenţă nominală pentru multe alte state membre;

4.  observă că Estonia a respectat criteriile, ca urmare a eforturilor hotărâte, credibile şi susţinute ale guvernului şi poporului estonian;

5.  îşi exprimă îngrijorarea privind neconcordanţele dintre raportul de convergenţă al Comisiei şi cel al BCE în ceea ce priveşte durabilitatea stabilităţii preţurilor;

6.  observă că raportul de convergenţă pentru 2010 al BCE consideră convergenţa inflaţiei drept un obiectiv foarte greu de realizat, după efectuarea actualei ajustări economice;

7.  solicită guvernului estonian să-şi menţină poziţia de politică fiscală prudentă, precum și politicile globale de stabilitate, având în vedere viitoarele dezechilibre macroeconomice şi riscurile de stabilitate a preţurilor;

8.  invită statele membre să permită Comisiei să evalueze respectarea criteriilor de la Maastricht pe baza unor date precise, independente, actuale, fiabile şi de înaltă calitate;

9.  solicită Comisiei să simuleze efectul planului de salvare a zonei euro asupra bugetului estonian în momentul în care ţara va intra în zona euro, devenind astfel un membru al grupului care garantează fondurile de salvare;

10.  invită Comisia şi BCE să analizeze toate aspectele atunci când recomandă rata de schimb finală pentru coroana estoniană;

11.  invită autorităţile estoniene să accelereze pregătirile practice pentru a asigura un proces de tranziţie lină; invită guvernul estonian să se asigure că introducerea monedei euro nu este folosită pentru creşteri ascunse ale preţurilor;

12.  invită Comisia şi BCE să informeze Parlamentul cu privire la măsurile luate în considerare pentru a reduce la minimum inflaţia activelor cauzată de ratele scăzute ale dobânzii;

13.  invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenţionează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

14.  solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial propunerea Comisiei;

15.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite poziţia sa Consiliului, Comisiei, Băncii Centrale Europene, Eurogrupului şi guvernelor statelor membre.

(1) JO C 298 E, 8.12.2006, p. 249. (2) Texte adoptate, P7_TA(2010)0090. (3) Texte adoptate, P7_TA(2010)0072. (4) JO C 16 E, 22.1.2010, p. 8. (5) JO C 146 E, 12.6.2008, p. 251. (6) JO C 61 E, 10.3.2004, p. 374. (7) JO L 83, 1.4.2003, p. 66.

Rezoluţia Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, secțiunea III – Comisia (10930/2010 – C7-0153/2010 – 2010/2056(BUD))

P7_TA(2010)0218 A7-0200/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 310 și 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 106a din Tratatul Euratom,

–  având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(1) (denumit în continuare ’Regulamentul financiar’), în special articolul 15 alineatul (3) și articolele 37 și 38,

–  având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, adoptat definitiv la 17 decembrie 2009(2),

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(3),

–  având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 4 la bugetul general 2010, prezentat de Comisie la 16 aprilie 2010 (COM(2010)0169),

–  având în vedere poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, stabilit de Consiliu la 11 iunie 2010 (10930/2010 – C7-0153/2010),

–  având în vedere articolele 75b și 75e din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A7-0200/2010),

A.  întrucât proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 are ca obiectiv înscrierea în bugetul 2010 a excedentului din exercițiul financiar 2009, care se ridică la 2 253 591 199,37 EUR;

B.  întrucât principalele elemente ale acestui excedent sunt o supraînregistrare a veniturilor de 400 703 258 EUR, o subutilizare a cheltuielilor de 1 667 346 181 EUR și un sold pozitiv rezultat din diferențele de curs valutar de 185 541 760 EUR;

C.  întrucât subutilizarea creditelor de plată s-a ridicat în 2009 la 451  milioane EUR pentru rubrica 1, la 244  milioane EUR pentru rubrica 2, la 106 milioane EUR pentru rubrica 3, la 603 milioane EUR pentru rubrica 4 și la 263  milioane EUR pentru rubrica 5;

D.  întrucât efectul combinat al marjelor bugetare extrem de limitate și al nevoilor financiare nou-apărute riscă să pună în pericol prioritățile politice existente, iar un grad semnificativ de subutilizare afectează în același timp punerea în aplicare a politicilor UE;

E.  întrucât la calcularea gradului de subutilizare a creditelor bugetare din 2009 ar trebui să se țină cont și de proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 și de bugetul rectificativ nr. 10/2009,

1.  ia act de proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, destinat exclusiv înscrierii în buget a excedentului din 2009, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul financiar;

2.  subliniază că subutilizarea reală a bugetului 2009 nu se limitează la excedentul prezentat în proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, ci se ridică la peste 5 000 000 000 EUR, ținând cont și de bugetul rectificativ nr. 10/2009; prin urmare, atrage atenția asupra faptului că bugetele rectificative de la sfârșit de exercițiu care reduc nivelul creditelor de plată, diminuând totodată corespunzător contribuția globală a statelor membre la finanțarea bugetului UE, oferă o imagine distorsionată a execuției bugetare;

3.  aprobă poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 fără modificări și încredințează Președintelui sarcina de a constata adoptarea definitivă a bugetului rectificativ nr. 2/2010 și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

4.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. (2) JO L 64, 12.3.2010. (3) JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

Rezoluţia Parlamentului European din 16 iunie 2010 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2008, Secțiunea II – Consiliul(1) (C7-0174/2009 – 2009/2070(DEC))

P7_TA(2010)0219 A7-0096/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere bugetul general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2008(2),

–  având în vedere conturile anuale finale ale Comunităților Europene pentru exercițiul financiar 2008 - Volumul I (C7–0174/2009)(3),

–  având în vedere Raportul anual al Consiliului, prezentat autorității care acordă descărcarea de gestiune, referitor la auditurile interne efectuate în 2008,

–  având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2008, însoțit de răspunsurile instituțiilor(4),

–  având în vedere Declarația de asigurare privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente, întocmită de Curtea de Conturi în temeiul articolului 248 din Tratatul CE(5),

–  având în vedere articolul 272 alineatul (10) și articolele 274, 275 și 276 din Tratatul CE, precum și articolul 314 alineatul (10) și articolele 317, 318 și 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(6), în special articolele 50, 86, 145, 146 și 147,

–  având în vedere Decizia nr. 190/2003 a Secretarului General al Consiliului/Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună privind rambursarea cheltuielilor de deplasare ale delegaților membrilor Consiliului(7),

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(8) (AII),

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2009 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2007, secțiunea II - Consiliul(9),

–  având în vedere articolul 77 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7–0096/2010),

A.  întrucât Consiliul, reprezentat de Preşedinţia spaniolă, a convenit să reevalueze presupusa convenţia tacită în cauză, care datează din 1970;

B.  întrucât ’cetățenii au dreptul să știe cum le sunt cheltuite impozitele și cum este utilizată puterea încredințată organelor politice’(10);

C.  întrucât concluziile Consiliului European de la Köln din 3 - 4 iunie 1999 luau în considerare posibilitatea acordării de capacități operaționale Consiliului în domeniul unei politici europene de securitate și apărare comune (PESAC) consolidate;

D.  întrucât Decizia 2004/197/PESC(11) a Consiliului din 23 februarie 2004 a instituit un mecanism de gestionare a finanțării costurilor comune ale operațiunilor UE care au implicații militare sau de apărare, intitulat ATHENA, iar această decizie, împreună cu Decizia 2004/582/CE a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului din 28 aprilie 2004 privind privilegiile și imunitățile acordate ATHENA(12), îi acordă acestui mecanism privilegii și imunități și acordă puteri operaționale Consiliului;

E.  întrucât Decizia 2000/178/PESC a Consiliului din 28 februarie 2000 privind regimul aplicabil experților naționali în domeniul militar detașați pe lângă Secretariatul General al Consiliului pe perioada de interimat(13) și Decizia 2001/80/PESC a Consiliului din 22 ianuarie 2001 de instituire a Statului Major al Uniunii Europene(14) precizează că cheltuielile generate de detașarea experților militari se înscriu în bugetul Consiliului,

1.  constată că în 2008 Consiliul a avut credite de angajament disponibile în valoare totală de 743 milioane EUR (2007- 650 milioane EUR), cu o rată de utilizare de 93,31%, în mod considerabil mai mare decât în 2007 (81,89%), dar situându-se totuși sub media celorlalte instituții (95,67%);

2.  având în vedere problemele întâmpinate în cadrul procedurilor de descărcare de gestiune pentru exerciţiile financiare 2007 şi 2008, își reafirmă poziția adoptată în Rezoluția sa din 25 aprilie 2002 privind descărcarea de gestiune pentru exercițiul financiar 2000(15) potrivit căreia ’[...] Parlamentul European și Consiliul nu au controlat în trecut execuția secțiunilor lor respective din buget; consideră că, având în vedere natura operațională tot mai pronunțată a cheltuielilor finanțate din bugetul administrativ al Consiliului în domeniile afacerilor externe, politicii de securitate și apărare, justiției și afacerilor interne, ar trebui să se clarifice domeniul de aplicare al acestui acord pentru a se face o distincție între cheltuielile administrative tradiționale și operațiunile din aceste noi domenii de politică’;

3.  consideră că, având în vedere majorările cheltuielilor administrative și în special posibila existență a cheltuielilor de natură operațională, cheltuielile Consiliului ar trebui controlate în același mod ca cele ale celorlalte instituții europene, ca parte din procedura de descărcare de gestiune prevăzută la articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

4.  consideră că acest control se bazează pe următoarele documente scrise depuse de toate instituţiile:

5.  se aşteaptă ca toate instituţiile, reprezentate la nivelul corespunzător, să fie prezente în timpul dezbaterii în plen a descărcării de gestiune;

6.  respinge sugestia Consiliului potrivit căreia faptul că Parlamentul și Consiliul nu și-au controlat în trecut execuția secțiunilor lor respective din buget a fost rezultatul unei convenții tacite (rezoluție înscrisă în procesul-verbal al reuniunii Consiliului din 22 aprilie 1970); consideră că această convenție tacită nu este un document obligatoriu și că interpretarea acestei convenții de către Consiliu este mult prea vastă;

7.  consideră că pregătirea bugetului și descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului sunt două proceduri separate, iar convenția tacită dintre Parlament și Consiliu privind pregătirea secțiunilor respective din buget nu trebuie să absolve Consiliul de responsabilitatea sa de a-și asuma întreaga răspundere față de cetățeni pentru fondurile puse la dispoziția sa;

8.  consideră că procedura de descărcare de gestiune aferentă exercițiului 2008 are loc într-o perioadă de importanță fundamentală, în care trebuie elaborat procesul de descărcare pentru noul Serviciu european pentru acțiune externă (SEAE) astfel încât să se garanteze o transparență totală, și invită Consiliul să se asigure că prezintă Parlamentului, înainte de încheierea procedurii de descărcare pentru bugetul 2008, planuri concrete, detaliate și cuprinzătoare privind schema de personal și structurile organizatorice și de control ale SEAE, inclusiv personalul militar al UE, Centrul de situații, Direcția de planificare și de gestionare a crizelor din cadrul SGC, Capacitatea civilă de planificare și conducere, precum și întregul personal din cadrul Secretariatului General care lucrează în domeniul politicii externe și de securitate, indicând în special creșterea numărului de membri ai personalului și distribuția acestora, precum și implicațiile bugetare anticipate și să se angajeze imediat în negocieri cu autoritatea bugetară pe baza propunerilor prezentate;

9.  subliniază că, pentru acordarea descărcării de gestiune în următorii ani, nu se poate ţine seama de faptul că descărcarea de gestiune a fost acordată în acest an, decât dacă Consiliul face progrese considerabile în domeniile de interes menţionate la punctul 5 din Rezoluţia Parlamentului din 25 noiembrie 2009;

10.  reiterează faptul că Consiliul ar trebui să fie prezent în Parlament în fiecare an în momentul în care Curtea de Conturi își prezintă raportul anual şi cu ocazia dezbaterii descărcării de gestiune pentru execuţia bugetului;

11.  invită Consiliul ca, împreună cu Parlamentul European, în calitatea lor de autorități bugetare paritare, să instituie, în cadrul procedurii de descărcare, o procedură anuală în vederea îmbunătățirii schimbului de informații cu privire la bugetele lor respective; în cadrul acestei proceduri, Președintele Consiliului, însoțit de Secretarul General al Consiliului, ar avea reuniuni oficiale cu Comisia pentru control bugetar sau cu o delegație a acesteia, compusă din președintele, coordonatorii și raportorii comisiei, pentru a prezenta toate informațiile necesare referitoare la executarea bugetului Consiliului; propune, de asemenea, ca președintele comisiei competente să prezinte acestei comisii, periodic și într-o formă corespunzătoare, informații referitoare la reuniunile menționate;

12.  încurajează Preşedinţia spaniolă să revizuiască acordul informal care vizează descărcarea de gestiune a Consiliului și solicită un angajament că acest proces va fi inclus în revizuirea reglementărilor financiare și va intra în vigoare la începutul noii perioade de finanțare de după 2013; solicită încheierea discuțiilor în acest sens înainte de 15 octombrie 2010;

13.  reamintește Consiliului poziția exprimată la punctul 12 din Rezoluția sa din 24 aprilie 2007(16) privind descărcarea de gestiune pentru exercițiul financiar 2005, și anume: ’solicită o transparență maximă în domeniul politicii externe și de securitate comună (PESC); solicită Consiliului să se asigure că, în conformitate cu punctul 42 din Acordul interinstituțional [...], nicio cheltuială operațională legată de PESC nu apare în bugetul Consiliului; își rezervă dreptul de a lua măsurile necesare, atunci când este cazul, în eventualitatea în care acordul nu este respectat’;

14.  recunoaște faptul că Consiliul a oferit mai multe variante pentru consultarea și informarea Parlamentului cu privire la dezvoltarea PESC; consideră, cu toate acestea, că raportul anual al Consiliului privind aspectele principale și opțiunile de bază ale PESC, prezentat Parlamentului European în temeiul punctului 43 din AII, se limitează la descrierea pozițiilor comune, a acțiunilor comune și a deciziilor de aplicare din cadrul PESC și că ar trebui furnizate informații mai cuprinzătoare în următorii ani pentru exercițiul de descărcare de gestiune;

15.  cere încă o dată Consiliului să ofere informații detaliate privind natura cheltuielilor din cadrul titlului 3 (Cheltuieli care decurg din realizarea de către instituție a misiunilor sale specifice) pentru a permite Parlamentului să verifice dacă toate cheltuielile sunt în conformitate cu AII și că nicio cheltuială nu este de natură operațională;

16.  este preocupat de lipsa de transparență cu privire la costurile suportate în legătură cu diverse activități, în special în legătură cu misiunile executate de reprezentanții speciali, și solicită să fie publicate pe internet defalcarea detaliată a cheltuielilor reprezentanților speciali și bugetele lor de misiune;

17.  solicită Curții de Conturi explicații cu privire la lipsa oricăror mențiuni, în Raportul său anual pentru 2008 privind Consiliul, referitoare la problemele nesoluționate menționate în Rezoluția Parlamentului din 25 noiembrie 2009;

18.  ia act de comentariul Curții de Conturi la punctul 11.10 din Raportul anual privind exercițiul financiar 2008 cu privire la nerespectarea prevederilor de la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul financiar privind alocările bugetare excesive (2005-2008) pentru Sistemul european securizat pentru mesaje automate (SESAME); ia act de răspunsul Consiliului și de intenția sa de a îmbunătăți coordonarea structurilor de administrare a principalelor proiecte IT;

19.  salută auditurile efectuate de către serviciul de audit intern al Consiliului în 2008 (opt audituri financiare și un audit mixt), precum și numărul considerabil de recomandări acceptate; subliniază, cu toate acestea, că nota privind acest subiect, care a fost trimisă autorității care acordă descărcarea de gestiune, a avut un caracter mai curând general și solicită informații mai detaliate despre implementarea recomandărilor făcute în urma auditului;

20.  salută noul sistem integrat de gestiune și control financiar (SAP), în funcțiune din 1 ianuarie 2008, care a permis realizarea de economii la buget și sporirea eficienței în cazul celor trei instituții implicate (Consiliul, Curtea de Conturi și Curtea de Justiție);

21.  salută rezultatele obținute privind consolidarea organizației după extinderile UE din 2004 și 2007, în special centralizarea unităților de traducere și recrutarea de funcționari din noile state membre; salută, de asemenea, introducerea unui sistem flexibil de pontaj, care contribuie la un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală; remarcă, cu toate acestea, rata scăzută de ocupare a posturilor din schema de personal (în medie 90%; 86% în 2007);

22.  remarcă faptul că efectuarea unui număr considerabil de plăți în avans pentru imobilul Residence Palace (70 milioane EUR în locul celor 15 milioane EUR prevăzute, cu scopul de a reduce costul total de achiziție) a fost posibilă datorită subutilizării globale a bugetului (o rată de execuție de 85,7%) și solicită ca politica imobiliară să fie prezentată detaliat în viitoarele rapoarte anuale astfel încât să fie posibil un control adecvat în cursul procedurii de descărcare de gestiune;

23.  consideră că bugetul anual alocat preşedintelui permanent al Consiliului European ar trebui să fie separat de bugetul Consiliului şi prezentat ca o nouă secţiune a bugetului începând din 2012;

24.  salută acţiunile Preşedinţiei spaniole privind clarificarea procedurii de descărcare de gestiune pentru a demonstra Parlamentului responsabilizarea deplină a Consiliului privind bugetul său administrativşi solicită un angajament ferm din partea preşedinţiilor viitoare de a continua această activitate în aceeaşi manieră.

(1) Texte adoptate din 19.5.2010, P7_TA(2010)0180. (2) JO L 71, 14.3.2008. (3) JO C 273, 13.11.2009, p. 1. (4) JO C 269, 10.11.2009, p. 1. (5) JO C 273, 13.11.2009, p. 122. (6) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. (7) Decizie conexă Regulamentului de procedură al Consiliului din 22 iulie 2002 (JO L 230, 28.8.2002, p. 7). (8) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. (9) JO L 19, 23.1.2010, p. 9. (10) Inițiativa europeană pentru transparență. (11) JO L 63, 28.2.2004, p. 68. (12) JO L 261, 6.8.2004, p. 125. (13) JO L 57, 2.3.2000, p. 1. (14) JO L 27, 30.1.2001, p. 7. (15) JO L 158, 17.6.2002, p. 66. (16) JO L 187, 15.7.2008, p. 21.

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la proiectul de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la interpretare şi la traducere în cadrul procedurilor penale (00001/2010 – C7-0005/2010 – 2010/0801(COD))

P7_TA(2010)0220 A7-0198/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere iniţiativa unui grup de state membre (00001/2010),

–  având în vedere articolul 76 litera (b) şi articolul 82 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în temeiul cărora iniţiativa a fost prezentată Parlamentului (C7-0005/2010),

–  având în vedere articolul 294 alineatele (3) şi (15) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

–  având în vedere propunerea Comisiei (COM(2010)0082), care are acelaşi obiectiv legislativ,

–  având în vedere avizele motivate trimise de către Preşedintele Parlamentului European parlamentelor naţionale, referitoare la respectarea sau nu a principiului subsidiarităţii,

–  având în vedere articolele 44 şi 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A7-0198/2010),

1.  adoptă poziţia în primă lectură prezentată în continuare;

2.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei şi parlamentelor naţionale poziţia Parlamentului.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Directivei 2010/.../UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la interpretare şi la traducere în cadrul procedurilor penale

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Directiva 2010/64/UE)

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2002/15/CE privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier (COM(2008)0650 – C6-0354/2008 – 2008/0195(COD))

P7_TA(2010)0221 A7-0137/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2008)0650),

–  având în vedere articolul 251 alineatul (2), articolul 71 și articolul 137 alineatul (2) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0354/2008),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlament și Consiliu, intitulată ’Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare’ (COM(2009)0665),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3), articolul 91 și articolul 153 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 25 martie 2009(1),

–  după consultarea Comitetului Regiunilor,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0137/2010),

1.  respinge propunerea Comisiei;

2.  invită Comisia să își retragă propunerea și să efectueze, împreună cu Parlamentul, demersurile necesare pentru a prezenta o nouă propunere;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, poziția Parlamentului.

(1) JO C 228, 22.9.2009, p. 78.

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare (COM(2008)0040 – C6-0052/2008 – 2008/0028(COD))

P7_TA(2010)0222 A7-0109/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului şi Consiliului (COM(2008)0040),

–  având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 95 din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0052/2008),

–  având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu intitulată „Consecinţele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituţionale în curs de desfăşurare” (COM(2009)0665),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) şi articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European din 18 septembrie 2008(1),

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi avizul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, precum şi cel al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (A7-0109/2010),

1.  adoptă poziţia în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei şi parlamentelor naţionale poziţia Parlamentului.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2010 al Parlamentului European şi al Consiliului privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivelor 94/54/CE, 1999/10/CE ale Comisiei, a Directivei 2000/13/CE, a Directivelor 2002/67/CE, 2004/77/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(2),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(3),

întrucât:

(1)  În conformitate cu articolul 169 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea trebuie să contribuie la atingerea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din Tratat.

(2)  Libera circulaţie a produselor alimentare sigure ▌reprezintă un aspect esenţial al pieţei interne şi contribuie substanţial la sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor, precum şi la interesele lor sociale şi economice. Prezentul regulament serveşte atât intereselor pieţei interne, prin simplificarea legislaţiei, asigurarea securităţii juridice şi reducerea birocraţiei, cât şi interesele cetăţenilor, prin instituirea unei obligaţii de etichetare a produselor alimentare, care să fie clară, pe înţelesul cetăţeanului şi lizibilă.

(3)  Pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii consumatorilor şi pentru garantarea dreptului acestora la informare, trebuie să se asigure informarea corespunzătoare a consumatorilor cu privire la produsele alimentare pe care aceştia le consumă. Deciziile de cumpărare pot fi influenţate, printre altele, de consideraţii privind sănătatea, economice, ecologice, sociale sau etice.

(4)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare(4) prevede că un principiu general al legislației alimentare este acela de a oferi consumatorilor o bază comună pentru a alege în cunoștință de cauză în domeniul produselor alimentare pe care le consumă și pentru a preveni orice practici care ar putea induce în eroare consumatorul.

(5)  Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori(5) acoperă anumite aspecte ale informării consumatorilor, cu scopul precis de a evita acțiunile înșelătoare și omisiunile de informații. Principiile generale privind practicile comerciale neloiale ar trebui să fie completate de norme specifice cu privire la informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare.

(6)  Normele Uniunii privind etichetarea produselor alimentare aplicabile tuturor produselor alimentare sunt prevăzute de Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora(6). Majoritatea dispozițiilor prevăzute în respectiva directivă datează din 1978 și, prin urmare, ar trebui actualizate în consecință.

(7)  Directiva 90/496/CEE a Consiliului din 24 septembrie 1990 privind indicarea valorii nutritive pe etichetele produselor alimentare(7) prevede norme privind conținutul și prezentarea informațiilor nutriționale pe produsele alimentare preambalate. Includerea informațiilor nutriționale este voluntară, cu excepția cazului în care se face o mențiune nutrițională cu privire la produsul alimentar. Majoritatea dispozițiilor prevăzute în respectiva directivă datează din 1990 și, prin urmare, ar trebui actualizate în consecință.

(8)  Cerințele generale de etichetare sunt completate de o serie de dispoziții aplicabile tuturor produselor alimentare în circumstanțe speciale sau anumitor categorii de produse alimentare. În plus, există o serie de norme specifice care sunt aplicabile unor produse alimentare specifice.

(9)  Deşi obiectivele originale şi componentele principale ale legislaţiei actuale privind etichetarea sunt încă valabile, este necesară o raţionalizare a acesteia în scopul de a asigura faptul că părţile interesate o vor aplica mai uşor şi vor beneficia de o mai mare securitate juridică şi în scopul modernizării acesteia, pentru a ţine cont de noile evoluţii în domeniul informaţiilor referitoare la produsele alimentare.

(10)  Publicul larg manifestă interes pentru relaţia dintre alimentaţie şi sănătate, precum şi pentru alegerea unei alimentaţii adecvate corespunzătoare necesităţii fiecăruia. Cartea albă a Comisiei din 30 mai 2007 referitoare la o strategie pentru Europa privind problemele de sănătate legate de alimentaţie, excesul de greutate şi obezitate a semnalat faptul că etichetarea nutriţională reprezintă o metodă de informare a consumatorilor cu privire la compoziţia alimentelor şi care îi ajută să facă o alegere în deplină cunoştinţă de cauză. Campaniile de educare şi informare reprezintă un mecanism important prin care consumatorii pot înţelege mai bine informaţiile referitoare la produsele alimentare. Strategia de protecţie a consumatorului definită de Uniune pentru perioada 2007-2013 a subliniat că această posibilitate de alegere în cunoştinţă de cauză este esenţială pentru asigurarea unei veritabile concurenţe, cât şi pentru bunăstarea consumatorilor. Cunoaşterea principiilor de bază ale nutriţiei, precum şi prezentarea unor informaţii nutriţionale corespunzătoare pe produsele alimentare ar ajuta în mod substanţial consumatorul în efectuarea unei astfel de alegeri. În plus, este util şi corect ca în statele membre, consumatorii să aibă posibilitatea de a recurge la o sursă neutră de informaţii pentru a-şi clarifica anumite dubii individuale referitoare la alimentaţie. Prin urmare, statele membre ar trebui să instituie linii de asistenţă telefonică corespunzătoare, la finanţarea cărora ar putea contribui industria alimentară.

(11)  Pentru a spori certitudinea juridică și pentru a asigura raționalitatea și coerența aplicării legislației, este necesară abrogarea Directivelor 90/496/CEE și 2000/13/CE și înlocuirea acestora cu un regulament unic care ar garanta certitudinea atât pentru consumatori cât și pentru industrie și reduce obligațiile administrative.

(12)  Din motive de claritate, este necesară abrogarea și includerea în acest regulament a altor acte orizontale, și anume Directiva 87/250/CEE a Comisiei din 15 aprilie 1987 privind menționarea tăriei alcoolice în volume în etichetarea băuturilor alcoolice destinate consumatorului final(8), Directiva 94/54/CE a Comisiei din 18 noiembrie 1994 privind indicarea pe etichetele anumitor produse alimentare a altor mențiuni obligatorii decât cele prevăzute de Directiva 79/112/CEE a Consiliului(9), Directiva 1999/10/CE a Comisiei din 8 martie 1999 de prevedere a unor derogări de la dispozițiile articolului 7 din Directiva 79/112/CEE a Consiliului în ceea ce privește etichetarea produselor alimentare(10), Directiva 2002/67/CE a Comisiei din 18 iulie 2002 privind etichetarea produselor alimentare care conțin chinină și a produselor alimentare care conțin cafeină(11), Regulamentul (CE) nr. 608/2004 al Comisiei din 31 martie 2004 privind etichetarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli și/sau esteri de fitostanol(12) și Directiva 2004/77/CE a Comisiei din 29 aprilie 2004 de modificare a Directivei 94/54/CE privind etichetarea anumitor produse alimentare care conțin acid glicirizinic și sarea sa de amoniu(13).

(13)  Este necesară stabilirea unor definiții, principii, cerințe și proceduri comune pentru a forma un cadru clar și o bază comună pentru măsurile Uniunii și naționale care reglementează informațiile referitoare la produsele alimentare.

(14)  Pentru a urmări o abordare globală şi evolutivă a informării consumatorilor referitoare la produsele alimentare pe care le consumă, ar trebui să existe o definiţie generală a legislaţiei privind informaţiile referitoare la produsele alimentare care să reglementeze norme cu caracter general şi specific, precum şi o definiţie generală a informaţiilor referitoare la produsele alimentare şi a educaţiei alimentare care să reglementeze informaţiile furnizate şi prin alte mijloace decât eticheta.

(15)  Normele Uniunii ar trebui să se aplice numai întreprinderilor, al căror concept implică o anumită continuitate a activităţilor şi un anumit nivel de organizare. Operaţiuni cum ar fi livrarea ocazională de alimente unor terţi, servirea mâncărurilor şi vânzarea produselor alimentare de către persoane fizice, de exemplu în cadrul unor strângeri de fonduri în scopuri caritabile sau târguri şi reuniuni ale comunităţii locale, precum şi vânzarea produselor alimentare sub diferite forme ale comercializării directe de către agricultori, nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Pentru a evita crearea de sarcini excesive, în special pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) din sectorul alimentar artizanal şi sectorul comerţului cu amănuntul de produse alimentare, care includ şi furnizorii de servicii de restauraţie colectivă, produsele care nu sunt preambalate ar trebui excluse de la cerinţele de etichetare.

(16)  Serviciile de restauraţie oferite de societăţile de transport ar trebui să intre sub incidenţa prezentului regulament doar dacă sunt furnizate pe rute situate între două puncte de pe teritoriul Uniunii.

(17)  Serviciile de restauraţie oferite de cinematografe - exceptând IMM-urile - ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament, în cazul în care produsele alimentare sunt ambalate în locul în care sunt vândute în ambalaje standardizate, a căror capacitate este stabilită în prealabil şi, astfel, cantitatea şi conţinutul final al alimentelor sau al băuturilor sunt definite şi măsurabile.

(18)  Legislaţia privind informaţiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să se bazeze, de asemenea, pe cerinţele consumatorilor privind informaţiile şi să nu blocheze inovaţiile în sectorul alimentar. Posibilitatea ca operatorii din sectorul alimentar să furnizeze informaţii suplimentare în mod facultativ permite o mai mare flexibilitate.

(19)  Solicitarea de informaţii obligatorii referitoare la produsele alimentare urmăreşte să permită consumatorilor să ia o decizie de cumpărare în cunoştinţă de cauză, adecvată dorinţelor şi nevoilor nutriţionale individuale.

(20)  Pentru a permite legislaţiei privind informaţiile referitoare la produsele alimentare să se adapteze la evoluţia necesităţilor consumatorilor în materie de informaţii şi pentru a evita producerea inutilă de deşeuri provenite de la ambalaje, etichetarea obligatorie a produselor alimentare ar trebui să fie limitată la o etichetare de bază, care să ofere informaţii în cazul cărora s-a demonstrat că sunt de mare interes pentru majoritatea consumatorilor.

(21)  Cu toate acestea, noile cerinţe privind informaţiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sau la noi forme de prezentare a acestor informaţii ar trebui să fie stabilite numai dacă este necesar, în conformitate cu principiile subsidiarităţii, proporţionalităţii, transparenţei şi durabilităţii.

(22)  Pe lângă normele existente care vizează eliminarea publicităţii înşelătoare, normele privind informaţiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să interzică orice menţiune care ar induce consumatorul în eroare, în special în ceea ce priveşte valoarea energetică, provenienţa sau compoziţia produselor alimentare. Pentru a fi eficientă, această interdicţie trebuie să fie extinsă asupra publicităţii şi prezentării produselor alimentare.

(23)  Utilizării anumitor produse i se atribuie beneficii fizice specifice. Acest lucru ar trebui exprimat astfel încât să se asigure că efectul utilizării produselor respective este măsurabil sau verificabil.

(24)  În scopul de a evita o fragmentare a normelor privind responsabilitatea operatorilor din sectorul alimentar în ceea ce priveşte informaţiile false, înşelătoare sau care lipsesc referitoare la produsele alimentare, trebuie stabilite clar responsabilităţile operatorilor din sectorul alimentar în acest domeniu. Fără a aduce atingere articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, operatorii din sectorul alimentar responsabili pentru activităţi de vânzare cu amănuntul sau de distribuţie care nu afectează informaţiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să acţioneze prompt în momentul în care află că aceste informaţii nu respectă dispoziţiile prezentului regulament.

(25)  Ar trebui să se elaboreze o listă a tuturor informațiilor obligatorii care ar trebui furnizate ▌pentru toate produsele alimentare destinate consumatorului final și restaurațiilor colective. Această listă ar trebui să mențină informațiile impuse deja de legislația existentă, considerate în general un acquis valoros pentru informarea consumatorului.

(26)  Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării pot juca un rol important în transmiterea informaţiilor suplimentare către consumatori, întrucât acestea permit schimburi de informaţii rapide şi cu costuri reduse. Se poate prevedea accesul consumatorilor la informaţii suplimentare prin intermediul bornelor amplasate în supermarketuri. Aceste borne ar furniza informaţii despre produsul în cauză prin citirea codului de bare. În acelaşi timp, se poate prevedea accesul consumatorilor la informaţii suplimentare prin intermediul unei pagini pe internet.

▌

(27)  Anumite ingrediente sau alte substanţe, atunci când sunt utilizate pentru producerea alimentelor şi rămân prezente în acestea,pot cauza alergii sau intoleranţe ▌, iar în anumite cazuri, pot reprezenta chiar un pericol pentru sănătatea celor în cauză. Prin urmare, este importantă informarea consumatorilor referitoare la prezenţa aditivilor alimentari, adjuvanţilor tehnologici şi a altor substanţe cu efect alergenic dovedit ştiinţific sau care ar putea spori riscul de îmbolnăvire, pentru a permite în special consumatorilor care suferă de alergii sau intoleranţe alimentare să poată face o alegere ▌în deplină cunoştinţă de cauză a produselor care sunt sigure pentru ei. De asemenea, ar trebui indicată prezenţa unor urme din aceste substanţe, în aşa fel încât persoanele care suferă de alergii mai grave să poată face alegeri sigure. În acest sens, ar trebui elaborate norme comune.

(28)  Etichetele produselor alimentare trebuie să fie clare şi uşor de înţeles pentru a ajuta consumatorii care doresc să facă alegeri în cunoştinţă de cauză în privinţa produselor alimentare şi a celor dietetice. Studiile arată că o bună lizibilitate este un element important în maximizarea posibilităţii ca menţiunile etichetei să poată influenţa publicul şi că informaţiile ilizibile referitoare la produse reprezintă una din principalele cauze de nemulţumire a consumatorilor faţă de etichetele produselor alimentare. Prin urmare, ar trebui să se ţină seama de combinaţia de factori precum caracterul ales, culoarea şi contrastul.

(29)  Pentru a garanta informarea pertinentă referitoare la produsele alimentare, este necesar să se includă vânzarea produselor alimentare prin mijloace de comunicare la distanţă. Deşi este evident că orice produs alimentar vândut la distanţă trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe ca produsele vândute în magazine, este necesar să se clarifice faptul că în astfel de cazuri, informaţiile obligatorii relevante trebuie să fie de asemenea disponibile înainte de încheierea cumpărării produsului.

(30)  Pentru a pune la dispoziția consumatorilor informații referitoare la produsele alimentare care să le permită să facă o alegere în deplină cunoștință de cauză, băuturile alcoolice mixte trebuie să fie de asemenea însoțite de informații cu privire la ingredientele pe care le conțin.

(31)  În conformitate cu rezoluţia Parlamentului European din 5 septembrie 2007 privind Strategia Uniunii Europene de sprijinire a statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale consumului de alcool(14), avizul Comitetului Economic şi Social European din 18 septembrie 2008 privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare, activitatea Comisiei Europene, precum şi cu preocupările publicului larg privind problemele generate de alcool, în special în cazul tinerilor şi al consumatorilor vulnerabili, Comisia ar trebui să stabilească, împreună cu statele membre, o definiţie pentru băuturi cum ar fi cele de tip „alcopop”, destinate în mod specific tinerilor. Datorită naturii lor alcoolice, băuturile „alcopop” ar trebui să aibă cerinţe de etichetare mai stricte şi ar trebui să fie în mod clar separate de băuturile răcoritoare în magazine.

(32)  De asemenea, este importantă informarea consumatorilor referitoare la celelalte băuturi alcoolice. Dispoziții specifice ale Uniunii privind etichetarea vinului există deja. Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței vitivinicole(15) prevede un ansamblu exhaustiv de standarde tehnice care reglementează pe deplin totalitatea practicilor oenologice, metodelor de fabricație și a modurilor de prezentare și a etichetării vinurilor, garantând astfel reglementarea tuturor etapelor, protecția și o informare corespunzătoare a consumatorilor. Regulamentul respectiv descrie în special într-o manieră precisă și exhaustivă, într-o listă a practicilor și tratamentelor oenologice autorizate, substanțele susceptibile să intre în procesul de elaborare, precum și condițiile de utilizare ale acestora; Orice practică care nu este inclusă în această listă este interzisă. Prin urmare, obligația de a indica lista ingredientelor și de a furniza o declarație nutrițională nu trebuie să fie aplicată în cazului vinului în această etapă. În ceea ce privește berea și băuturile spirtoase menționate la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase(16) al Consiliului și pentru a asigura o abordare consecventă și coerență, în conformitate cu condițiile stabilite pentru vin, se aplică același fel de scutiri. Cu toate acestea, Comisia va prezenta un raport la cinci ani după intrarea în vigoare a prezentului regulament, și poate propune, dacă este necesar, cerințe specifice în contextul prezentului regulament.

(33)  Ar trebui să se indice ţara ▌sau locul de provenienţă al unui produs alimentar, de o manieră obligatorie, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (k) şi atunci când, în absenţa unei astfel de menţiuni, consumatorul ar putea fi indus în eroare cu privire la ţara ▌sau locul de provenienţă real al produsului. În alte cazuri, furnizarea indicației țării ▌sau a locului de proveniență nu ar trebui să înșele consumatorul și trebuie să se fondeze pe criterii clar definite care garantează aplicarea de norme identice la nivelul industriei și care permit consumatorului să înțeleagă informațiile privind țara ▌sau locul de proveniență al produsului alimentar. Astfel de criterii nu se aplică indicațiilor referitoare la numele sau adresa operatorului din sectorul alimentar.

(34)  Dacă operatorii din sectorul alimentar indică faptul că un produs alimentar provine din Uniunea pentru a atrage atenţia consumatorului asupra calităţilor produsului lor şi asupra standardelor de producţie din Uniune, indicaţiile respective trebuie să corespundă ▌unor criterii armonizate. Acelaşi lucru se aplică, după caz, şi atunci când se specifică statul membru.

(35)  Normele de origine nepreferențiale aplicabile în Uniune sunt prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar(17) iar dispozițiile sale de punere în aplicare în Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993(18). Stabilirea țării de origine a produselor alimentare se va întemeia pe aceste norme, cu care operatorii comerciali și administrațiile sunt familiarizați și care ar trebui să faciliteze punerea sa în aplicare.

(36)  Declaraţia nutriţională privind un produs alimentar se referă la informaţiile privind valoarea sa energetică şi prezenţa anumitor nutrienţi sau ingrediente. Furnizarea obligatorie a informaţiilor nutriţionale pe partea din faţă şi pe partea din spate a ambalajului ar trebui susţinută prin acţiuni din partea statelor membre, ca, de exemplu, un plan de acţiune în domeniul nutriţiei în cadrul politicii lor de sănătate publică, care să ofere recomandări specifice pentru educaţia alimentară a cetăţenilor şi să le permită să facă o alegere a produselor în deplină cunoştinţă de cauză.

(37)  Cartea albă a Comisiei din 30 mai 2007 menţionată anterior a subliniat anumite aspecte nutriţionale importante pentru sănătatea publică. Prin urmare, este necesar ca cerinţele privind furnizarea obligatorie a informaţiilor nutriţionale să fie conforme cu recomandările respectivei Cărţi albe.

(38)  În general, consumatorii nu observă contribuţia potenţială a băuturilor alcoolice la alimentaţia globală. Prin urmare, ar fi util dacă producătorii ar furniza informaţii cu privire la valoarea energetică a băuturilor alcoolice.

(39)  În interesul securităţii juridice şi al coerenţei legislaţiei Uniunii, includerea voluntară a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate pe etichetele produselor alimentare ar trebui să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare(19).

(40)  Pentru a evita obligaţiile inutile pentru producătorii şi comercianţii de produse alimentare, anumite categorii de produse alimentare neprelucrate sau pentru care informaţiile nutriţionale nu constituie un factor determinant pentru decizia de cumpărare a consumatorului, respectiv al căror ambalaj sau etichetă este prea mică pentru a se putea realiza etichetarea obligatorie, ar trebui să fie scutite de la introducerea obligatorie a unei declaraţii nutriţionale, cu excepţia cazului în care obligaţia de a furniza respectivele informaţii este prevăzută de un alt act al legislaţiei Uniunii.

(41)  Pentru a atrage consumatorul de rând şi pentru a servi scopului pentru care a fost introdusă ▌, informaţia ar trebui să fie uşor de înţeles de către consumatorul obişnuit. Ar fi util ca informaţiile să fie plasate într-un singur câmp vizual pentru ca, în momentul achiziţionării produselor alimentare, consumatorii să poată observa cu uşurinţă informaţiile nutriţionale esenţiale ▌.

(42)  Evoluţia recentă a exprimării declaraţiei nutriţionale, sub altă formă decât 100g/100ml/porţie, în anumite state membre şi anumite organizaţii din cadrul sectorului alimentar sugerează faptul că consumatorii apreciază aceste formulări, care pot să îi ajute să ia decizii rapid ▌. Cu toate acestea, nu dispunem de nicio dovadă ştiinţifică la nivelul Uniunii privind modul în care consumatorul de rând înţelege şi utilizează formulările alternative ale informaţiilor. Pentru a facilita compararea produselor cu ambalaje de dimensiuni diferite, este necesar ca informaţiile nutriţionale să se refere în continuare în mod obligatoriu la 100g/100ml şi, dacă este cazul, să se permită specificarea suplimentară pe porţie. Dacă alimentul respectiv este preambalat ca porţie individuală, declaraţia nutriţională pe porţie ar trebui să fie la rândul său obligatorie. Pentru a evita specificări pe porţie înşelătoare, dimensiunile porţiilor ar trebui standardizate printr-o procedură de consultare la nivelul întregii Uniuni Europene.

(43)  Menționarea cantității elementelor nutriționale în câmpul vizual principal și a indicatorilor comparativi sub o formă ușor de identificat pentru a permite o apreciere a proprietăților nutriționale ale unui produs alimentar ar trebui considerată în ansamblu ca o parte a declarației nutriționale și nu trebuie tratată ca un grup de mențiuni individuale.

(44)  Experiența arată că, în multe cazuri, informațiile voluntare referitoare la produsele alimentare sunt furnizate în detrimentul clarității informațiilor care trebuie menționate în mod obligatoriu. Prin urmare, ar trebui să se stabilească criterii care să sprijine operatorii din sectorul alimentar și autoritățile însărcinate cu aplicarea legii să găsească un echilibru între furnizarea informațiilor obligatorii și a informațiilor facultative referitoare la produsele alimentare.

(45)  Informaţiile despre potenţiali alergeni sunt deosebit de importante pentru persoanele alergice şi în cazul alimentelor care nu sunt preambalate şi al ofertelor unităţilor de restauraţie colectivă. În consecinţă, acest tip de informaţii ar trebui să fie întotdeauna disponibil consumatorilor.

(46)  Statele membre nu ar trebui să poată adopta alte dispoziţii decât cele prevăzute de prezentul regulament în domeniul pe care îl armonizează, în cazul în care nu există indicaţii contrare specifice în prezentul regulament. În plus, având în vedere faptul că cerinţele naţionale de etichetare pot ridica obstacole în calea liberei circulaţii în cadrul pieţei interne, statele membre ar trebui să argumenteze necesitatea unor astfel de măsuri şi să stabilească măsurile pe care le vor lua pentru a garanta că modul în care vor fi aplicate cerinţele va restricţiona cât mai puţin schimburile comerciale.

(47)  Normele privind informațiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să poată fi adaptate la evoluția rapidă a mediului social, economic și tehnologic.

(48)  Cu privire la anumite aspecte ale informațiilor referitoare la produsele alimentare care dau naștere la practici comerciale inovatoare și moderne, este necesar să se permită efectuarea de experiențe și studii suficiente în domeniul protecției consumatorului și să se determine cele mai bune sisteme pe baza prezentării unor dovezi solide. În consecință, în astfel de cazuri, legislația Uniunii privind informațiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să se limiteze la fixarea cerințelor esențiale obligatorii care determină nivelul de protecție și de informare a consumatorului, oferind totodată flexibilitate pentru îndeplinirea acestor cerințe într-un mod compatibil cu dispozițiile privind piața internă.

(49)  Pentru a garanta o concepere și o definire dialectică a cerințelor suplimentare detaliate în materie de informații referitoare la produsele alimentare și pentru ca acestea să fie inspirate de cele mai bune practici în vigoare, ar trebui să se dispună de mecanisme flexibile la nivelul Uniunii și național fondate pe o consultare deschisă și transparentă a publicului și o interacțiune permanentă a unei serii largi de părți interesate reprezentative. Astfel de mecanisme pot duce la dezvoltarea de sisteme naționale neobligatorii care să se întemeieze pe studii solide privind protecția consumatorului și pe ample consultări ale părților interesate. Mecanisme, cum ar fi, de exemplu un număr de identificare sau un simbol, ar trebui să permită consumatorilor să recunoască produsele alimentare etichetate în conformitate cu sistemul național.

(50)  Pentru a garanta un nivel de coerență a rezultatelor obținute în diferite state membre, este necesar să se promoveze schimbul constant de bune practici și experiență între statele membre și cu Comisia și să se promoveze participarea părților interesate la astfel de schimburi.

(51)  Statele membre trebuie să efectueze controale oficiale pentru a impune respectarea prezentului regulament, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor(20).

(52)  Trimiterile la Directiva 90/496/CEE din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și din Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine și minerale, precum și de anumite substanțe de alt tip în produsele alimentare(21) ar trebui actualizate pentru a ține cont de prezentul regulament. Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ar trebui modificate în consecință.

(53)  Pentru a permite părților interesate, în special IMM-urilor, să furnizeze informații nutriționale privind produsele lor, aplicarea măsurilor care fac obligatorii aceste informații ar trebui să fie introduse treptat prin perioade lungi de tranziție, cu o perioadă de tranziție suplimentară prevăzută pentru microîntreprinderi.

(54)  Bineînţeles, produsele alimentare artizanale şi produsele proaspete preparate în unităţile de vânzare cu amănuntul direct la locul vânzării pot conţine substanţe care determină reacţii alergice sau intoleranţe la persoanele sensibile. Cum însă exact produsele care nu sunt preambalate sunt vândute în urma unui contact direct cu consumatorul, informaţiile respective ar trebui furnizate, de exemplu, în cadrul unui dialog în momentul vânzării, prin intermediul unui panou informativ foarte vizibil sau prin materiale informaţionale expuse în spaţiul de comercializare.

(55)  Deoarece obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate într-un mod satisfăcător de statele membre și acestea pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor în cauză.

▌

(56)  Comisia ar trebui ▌să fie abilitată să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFEU. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi.

(57)  În vederea asigurării unor condiţii uniforme de punere în aplicare, ar trebui conferite Comisiei competenţe de executare pentru a adopta orientări tehnice de interpretare a listei ingredientelor care provoacă alergii sau intoleranţe, a determina modul în care trebuie indicat termenul de valabilitate şi a lua poziţie cu privire la dispoziţiile naţionale adoptate de un stat membru. În conformitate cu articolul 291 din TFEU, normele și principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării de către Comisie a atribuțiilor de punere în aplicare se stabilesc în prealabil printr-un regulament adoptat în conformitate cu procedura legislativă ordinară. În aşteptarea adoptării acestui nou regulament şi având în vedere necesitatea adoptării în cel mai scurt termen posibil a prezentului regulament, statele membre ar trebui să îşi exercite controlul în conformitate cu dispoziţiile Deciziei 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei(22), cu excepţia procedurii de reglementare cu control care nu este aplicabilă, în măsura în care dispoziţiile respective sunt în continuare compatibile cu tratatele modificate. Cu toate acestea, trimiterile la dispoziţiile respective ar trebui să fie înlocuite cu trimiteri la normele şi principiile stabilite în noul regulament odată cu intrarea în vigoare a noului regulament,

▌

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectul și domeniul de aplicare

▌

(1)  Prezentul regulament definește într-o manieră generală principiile, cerințele și responsabilitățile care reglementează informațiile referitoare la produsele alimentare, și în special etichetarea produselor alimentare. Acesta prevede mijloacele pentru garantarea dreptului consumatorilor la informații și procedurile pentru furnizarea informațiilor referitoare la produsele alimentare, ținând seama de necesitatea de a prevedea o flexibilitate suficientă pentru a putea răspunde evoluțiilor viitoare și noilor cerințe privind informațiile.

(2)  Prezentul regulament se aplică tuturor etapelor lanţului alimentar, în cazul în care ▌privesc furnizarea de informaţii consumatorilor finali referitoare la produsele alimentare.

Acesta se aplică tuturor produselor alimentare preambalate destinate a fi oferite consumatorului final, precum şi produselor alimentare destinate a fi furnizate unităţilor de restauraţie colectivă.

Acesta nu se aplică produselor alimentare care sunt ambalate direct în spaţiul de comercializare înainte de a fi oferite consumatorului final.

Serviciile de restauraţie oferite de societăţile de transport intră sub incidenţa prezentului regulament doar dacă sunt furnizate pe rute situate între două puncte de pe teritoriul Uniunii.

(3)  Prezentul regulament se aplică numai alimentelor preparate în cursul unei activităţi comerciale, concept care implică o anumită continuitate a activităţilor şi un anumit grad de organizare. Operaţiuni cum ar fi manipularea, servirea şi vânzarea ocazională a produselor alimentare de către persoane fizice în cadrul unor evenimente precum strângeri de fonduri în scopuri caritabile sau târguri şi reuniuni ale comunităţii locale nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(4)  Produsele alimentare care îşi au originea în ţări terţe pot fi distribuite pe teritoriul Uniunii numai dacă îndeplinesc cerinţele din prezentul regulament.

(5)  Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere cerinţelor de etichetare prevăzute în legislaţia Uniunii specifică aplicabilă anumitor produse alimentare. Până la …(23), Comisia publică o listă exhaustivă şi actualizată a cerinţelor de etichetare prevăzute în legislaţia specifică a Uniunii aplicabilă anumitor produse alimentare şi pune la dispoziţie această listă pe internet.

Până la ...(24)*, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport referitor la conformitatea respectivelor cerinţe specifice privind etichetarea cu prezentul regulament. În cazul în care este necesar, Comisia anexează la raportul respectiv o propunere corespunzătoare pentru modificarea prezentului regulament.

Articolul 2

Definiții

(1)  În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(2)  De asemenea, se aplică următoarele definiții:

(3)  În sensul prezentului regulament, țara de origine a unui produs alimentar se referă la originea unui produs alimentar, astfel cum este stabilită în conformitate cu articolele 23-26 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

(4)  Se aplică, de asemenea, definițiile specifice prevăzute în anexa I.

CAPITOLUL II

PRINCIPIILE GENERALE ALE INFORMAȚIILOR REFERITOARE LA PRODUSELE ALIMENTARE

Articolul 3

Obiective generale

(1)  Furnizarea informaţiilor referitoare la produsele alimentare urmăreşte asigurarea unui nivel sporit de protecţie a sănătăţii, transparenţei şi comparabilităţii produselor în interesul consumatorilor şi oferă o bază pentru a face o alegere în cunoştinţă de cauză şi a utiliza în mod sigur produsele alimentare ▌.

(2)  Etichetele produselor alimentare trebuie să fie uşor de recunoscut, de citit şi de înţeles de către consumatorul obişnuit.

(3)  Legislaţia privind informaţiile referitoare la produsele alimentare îşi propune să creeze un spaţiu al Uniunii în care produsele alimentare produse şi comercializate legal să circule liber ▌.

(4)  Atunci când legislaţia privind informaţiile referitoare la produsele alimentare stabileşte noi cerinţe, cu excepţia cazului în care aceste cerinţe se referă la protecţia sănătăţii umane, se prevede o perioadă tranzitorie după intrarea în vigoare a noilor cerinţe, în timpul căreia produsele alimentare ale căror etichetare nu respectă noile cerinţe să poată fi introduse pe piaţă, iar stocurile de astfel de produse introduse pe piaţă înainte de expirarea perioadei tranzitorii să continue să fie vândute până la epuizarea lor. Noile norme de etichetare a produselor alimentare se introduc la o dată standard de implementare, stabilită de Comisie după consultarea statelor membre şi a părţilor interesate.

Articolul 4

Principiile care reglementează informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare

(1)  Atunci când legislaţia dă informaţiilor referitoare la produsele alimentare un caracter obligatoriu, informaţiile respective se încadrează, în special, în următoarele categorii:

(2)  Atunci când se ia în considerare necesitatea de informaţii obligatorii referitoare la produsele alimentare, se ţine seama de posibilele costuri şi avantaje pentru părţile interesate, inclusiv consumatori, producători şi alţii, legate de furnizarea anumitor informaţii ▌.

Articolul 5

Consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară

Orice măsuri legislative privind informațiile referitoare la produsele alimentare susceptibile de a avea un efect asupra sănătății publice se adoptă după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („Autoritatea”).

CAPITOLUL III

CERINȚE GENERALE PRIVIND INFORMAȚIILE REFERITOARE LA PRODUSELE ALIMENTARE ȘI RESPONSABILITĂȚILE OPERATORILOR ÎN SECTORUL ALIMENTAR

Articolul 6

Cerință de bază

Orice produs alimentar destinat a fi oferit consumatorului final sau unităților de restaurație colectivă este însoțit de informații referitoare la produsul respectiv în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 7

Practici loiale de informare

(1)  Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare, în special:

(2)  Informațiile referitoare la produsele alimentare sunt precise, clare și ușor de înțeles de către consumator.

(3)  Sub rezerva derogărilor prevăzute de legislaţia Uniunii aplicabile apelor minerale naturale şi produselor alimentare destinate unei alimentaţii speciale, informaţiile referitoare la produsele alimentare nu atribuie unui produs alimentar proprietăţi de prevenire, de tratament şi de vindecare a unei boli umane şi nu evocă astfel de proprietăţi.

(4)  Alineatele (1) şi (3) se aplică, de asemenea:

Articolul 8

Responsabilități

(1)  Persoana responsabilă cu informaţiile referitoare la produsele alimentare garantează prezenţa şi exactitatea materială a datelor specificate.

(2)  Persoana răspunzătoare pentru informaţiile privind alimentele este agentul comercial din sectorul alimentar care introduce un aliment pe piaţă pentru prima dată sau, după caz, agentul comercial din sectorul alimentar sub a cărui denumire sau denumire comercială se comercializează alimentul.

(3)  În măsura în care activităţile lor au un impact asupra informaţiilor despre produsele alimentare în cadrul întreprinderii pe care o controlează, operatorii din sectorul alimentar se asigură că informaţiile transmise sunt conforme cu dispoziţiile prezentului regulament.

(4)  Agenţii comerciali din sectorul alimentar responsabili pentru activităţi de vânzare cu amănuntul sau de distribuţie care nu afectează informaţiile referitoare la produsele alimentare acţionează cu atenţia cuvenită, în limita activităţilor lor, astfel încâtsă contribuie la respectarea cerinţelor privind informaţiile referitoare la produsele alimentare, în special abţinându-se de la furnizarea unor produse alimentare despre care ştiu sau suspectează, pe baza cunoştinţelor pe care le deţin şi în calitate de profesionişti, că nu respectă cerinţele respective.

(5)  Operatorii din sectorul alimentar, în cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, asigură disponibilitatea informaţiilor privind produsele alimentare care nu sunt preambalate pentru operatorul care manevrează alimentele respective spre a fi apoi vândute sau prelucrate, pentru a-i permite să furnizeze, la cerere, consumatorului final informaţiile obligatorii referitoare la produsele alimentare menţionate la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(c), (f) şi (h).

(6)  În următoarele cazuri, operatorii din sectorul alimentar, în cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, asigură menționarea informațiilor obligatorii prevăzute la articolul 9 pe ambalajul extern în care produsul alimentar este prezentat spre comercializare sau pe documentele comerciale referitoare la produsele alimentare, în cazul în care se poate garanta că documentele respective însoțesc produsul alimentar la care se referă sau au fost trimise înaintea livrării sau concomitent cu aceasta:

Fără a aduce atingere dispoziţiilor primului paragraf, operatorii din sectorul alimentar asigură că menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (e), (f), (h) şi (j) figurează, de asemenea, pe ambalajul extern în care produsul alimentar este prezentat spre comercializare.

CAPITOLUL IV

INFORMAȚII OBLIGATORII REFERITOARE LA PRODUSELE ALIMENTARE

SECȚIUNEA 1

CONȚINUT ȘI PREZENTARE

Articolul 9

Lista mențiunilor obligatorii

(1)  În conformitate cu articolele 11-33 și sub rezerva excepțiilor prevăzute în prezentul capitol, este obligatorie menționarea următoarelor informații.

În cazul cărnii şi al cărnii de pasăre, indicarea ţării sau a locului de provenienţă poate apărea ca un singur loc numai atunci când animalele s-au născut, au fost crescute şi sacrificate în aceeaşi ţară sau în acelaşi loc. În alte cazuri, se furnizează informaţii privind fiecare din locurile diferite de naştere, de creştere şi de sacrificare.

În cazul în care există motive care ar face ca indicarea ţării să nu fie practică, se poate aplica următoarea menţiune: „De origine nespecificată”

Pentru toate celelalte produse alimentare, ţara sau locul de provenienţă, în cazul în care lipsa acestor informaţii ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce priveşte adevărata ţară ▌sau loc de provenienţă a produsului alimentar, în special dacă informaţiile care însoţesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera că produsul are o altă ţară ▌sau loc de provenienţă; în astfel de cazuri menţiunea se adoptă prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu dispoziţiile de la articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44.

▌

(2)  Menţiunile prevăzute la alineatul (1) sunt exprimate prin cuvinte şi cifre ▌.

▌

Articolul 10

Derogări pentru microîntreprinderi

Produsele artizanale fabricate de microîntreprinderi sunt scutite de la cerinţa stabilită la articolul 9 alineatul (1) litera (m). Aceste produse pot fi scutite şi de cerinţele stabilite la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(l) în cazul în care sunt comercializate la locul de producţie, iar personalul responsabil de vânzări este în măsură să furnizeze informaţiile la cerere. Alternativ, informaţiile respective pot fi oferite prin intermediul etichetelor prezente pe rafturi.

Articolul 11

Mențiuni obligatorii suplimentare pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare

(1)  În plus față de mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1), în anexa III sunt prevăzute mențiuni obligatorii suplimentare pentru anumite tipuri și categorii de produse alimentare.

(2)  Comisia poate modifica anexa III prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44.

▌

Articolul 12

Metrologie

Dispoziţiile articolului 9 nu aduc atingere dispoziţiilor Uniunii mai specifice în materie de metrologie. Se respectă dispoziţiile Directivei 2007/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a normelor privind cantităţile nominale ale produselor preambalate(30).

Articolul 13

Punerea la dispoziție și amplasarea informațiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare

(1)  Informațiile obligatorii, pentru toate produsele alimentare, sunt disponibile și ușor accesibile, în conformitate cu prezentul regulament.

(2)  În cazul produselor alimentare preambalate, informaţiile obligatorii apar pe ambalaj ▌.

▌

Articolul 14

Modul de prezentare a mențiunilor obligatorii

(1)  Fără a aduce atingere legislației specifice a Uniunii aplicabile anumitor produse alimentare în ceea ce privește cerințele menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(l), atunci când apar pe ambalaj sau pe eticheta atașată la acesta, mențiunile obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1) se imprimă pe ambalaj sau pe etichetă astfel încât să fie clar lizibile. Ar trebui avute în vedere criterii precum dimensiunea caracterelor, tipul acestora, contrastul dintre caractere şi font, distanţa dintre rânduri şi dintre caractere.

În contextul unei proceduri de consultare, Comisia defineşte, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, un concept obligatoriu, împreună cu părţile interesate, inclusiv cu organizaţiile de consumatori, care să specifice orientările privind lizibilitatea informaţiilor destinate consumatorilor, menţionate pe produsele alimentare.

(2)  În cazul produselor destinate unei alimentaţii speciale, în sensul Directivei 1999/21/CE a Comisiei din 25 martie 1999 privind alimentele dietetice destinate unor scopuri medicale speciale(31), precum şi al preparatelor pentru sugari, al preparatelor de continuare şi al alimentelor de diversificare destinate sugarilor şi copiilor de vârste mici, care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2006/141/CE a Comisiei din 22 decembrie 2006 privind formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari respectiv ale preparatelor pentru copii de vârstă mică(32) şi al Directivei 2006/125/CE a Comisiei din 5 decembrie 2006 privind preparatele pe bază de cereale și alimentele pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică(33), care fac obiectul cerinţelor obligatorii de etichetare în temeiul legislaţiei Uniunii, în afara menţiunilor stabilite la articolul 9 alineatul (1) din prezentul regulament, dimensiunea caracterelor ar trebui să satisfacă nevoile consumatorilor privind lizibilitatea informaţiilor şi privind informaţiile suplimentare referitoare la destinaţia specifică a alimentelor respective.

(3)  Mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1), literele (a), (e) și (l) figurează în același câmp vizual.

▌

(4)  Dispoziţiile alineatului (3) nu se aplică în cazul produselor alimentare menţionate la articolul 17 alineatele (1) şi (2). Pentru astfel de categorii de ambalaje sau de recipiente pot fi introduse dispoziţii naţionale specifice în cazul statelor membre care au mai multe limbi oficiale.

(5)  Abrevierile, inclusiv iniţialele, nu pot fi utilizate în cazul în care acestea sunt de natură să inducă în eroare consumatorii.

(6)  Informaţiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt amplasate într-un loc evident, astfel încât să fie uşor vizibile, lizibile şi, după caz, indelebile. Acestea nu trebuie să fie în nici un caz disimulate, ascunse ▌sau separate prin orice alte reprezentări scrise sau imagini, prin orice alt element intercalat sau prin ambalaj în sine, de exemplu printr-un falţ.

(7)  Indicarea menţiunilor obligatorii nu conduce la creşterea dimensiunii şi/sau volumului ambalajului sau recipientului produsului alimentar şi nu are nicio altă consecinţă negativă asupra mediului.

Articolul 15

Vânzarea la distanță

Articolul 16

Cerințe lingvistice

(1)  Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 9 alineatul (2), informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt redactate într-o limbă ușor de înțeles de către consumatorii din statele membre în care se comercializează un produs alimentar.

(2)  Statul membru în care este comercializat un produs alimentar poate să prevadă, pe teritoriul său, ca aceste mențiuni să figureze într-una sau mai multe limbi dintre limbile oficiale ale Uniunii.

(3)  Produsele alimentare vândute în regim „duty-free” pot fi introduse pe piaţă doar cu informaţiile în versiunea engleză.

(4)  Alineatele (1) și (2) nu se opun redactării mențiunilor în mai multe limbi.

Articolul 17

Derogări de la cerinţa furnizării anumitor menţiuni obligatorii

(1)  În cazul buteliilor de sticlă destinate reutilizării, care au un marcaj indelebil şi care, prin urmare, nu poartă nici etichetă, nici inel, nici manşetă, sunt obligatorii numai menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e) şi (f) ▌.

(2)  În cazul ambalajelor sau al recipientelor a căror suprafaţă imprimabilă cea mai mare măsoară mai puţin de 80 cm2, numai menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e) şi (f) şi la articolul 29 alineatul (1) litera (a) sunt obligatorii pe ambalaj sau pe etichetă. Sunt posibile menţiuni suplimentare pe ambalaj, pe bază voluntară. Menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) sunt furnizate prin alte mijloace sau sunt puse la dispoziţie la cererea consumatorului.

(3)  Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale Uniunii care prevăd o declaraţie nutriţională obligatorie, declaraţia nutriţională menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (m) nu este obligatorie pentru produsele alimentare menţionate în anexa IV.

În cazul bunurilor care nu sunt preambalate şi al celor oferite de unităţile de restauraţie colectivă în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (b), nu sunt obligatorii menţiunile prevăzute la articolul 9 şi la articolul 29.

SECȚIUNEA 2

DISPOZIȚII DETALIATE PRIVIND MENȚIUNILE OBLIGATORII

Articolul 18

Denumirea produsului alimentar

(1)  Denumirea produsului alimentar este denumirea prevăzută în legislaţia relevantă. În absenţa unei asemenea denumiri, denumirea produsului alimentar este denumirea sa de comercializare sau, în cazul în care nu există o denumire curentă sau aceasta nu este folosită, se indică denumirea descriptivă a produsului alimentar.

(2)  În anexa V sunt stabilite dispoziții specifice privind utilizarea denumirii produsului alimentar și a mențiunilor care îl însoțesc.

Articolul 19

Lista ingredientelor

(1)  Lista ingredientelor este precedată de un titlu sau de o mențiune corespunzătoare care conține cuvântul „ingrediente”. Lista respectivă cuprinde toate ingredientele din produsul alimentar, în ordinea descrescătoare a ponderii lor în momentul utilizării lor la fabricarea produsului alimentar.

(2)  În cazul în care un produs conţine nanomateriale, acest lucru trebuie menţionat clar în lista de ingrediente, folosindu-se prefixul „nano”.

(3)  Ingredientele sunt desemnate prin denumirea lor specifică, după caz, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 18 și în anexa V.

(4)  Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatelor (1) și (3) sunt prevăzute în anexa VI.

Articolul 20

Derogări generale de la obligaţia afişării listei de ingrediente

Articolul 21

▌

Articolul 22

Etichetarea anumitor substanțe care provoacă alergii sau intoleranțe

(1)  Orice ingredient menţionat în anexa II sau orice substanţă derivată dintr-un ingredient menţionat în anexa respectivă, sub rezerva excepţiilor prevăzute în anexa respectivă, este întotdeauna indicat în lista de ingrediente, astfel încât potenţialul de a cauza alergii sau intoleranţe să poată fi recunoscut imediat cu uşurinţă.

(2)  Lista din anexa II este reexaminată sistematic şi actualizată, după caz, de către Comisie, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, pe baza celor mai recente informaţii ştiinţifice şi tehnice.

(3)  După caz, se pot elabora orientări tehnice pentru interpretarea listei din anexa II, în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 41 alineatul (2).

Articolul 23

Indicarea cantității ingredientelor

(1)  Indicarea cantității unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente care au fost utilizate în fabricarea sau la prepararea unui produs alimentar este obligatorie atunci când:

(2)  Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatului (1), inclusiv cazurile specifice în care nu este obligatorie indicarea cantităților pentru anumite ingrediente, sunt prevăzute în anexa VII.

Articolul 24

Cantitatea netă

(1)  Cantitatea netă a unui produs alimentar este exprimată în litri, centilitri, mililitri, kilograme sau grame, după caz:

(2)  Comisia poate stabili, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, că exprimarea cantităţii nete pentru anumite produse alimentare se face în alt mod decât cel descris la alineatul (1). ▌

(3)  Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatului (1), inclusiv cazurile specifice în care nu este obligatorie indicarea cantității nete, sunt prevăzute în anexa VIII.

Articolul 25

Termenul de valabilitate, data expirării şi data fabricaţiei

(1)  În cazul produselor alimentare foarte perisabile din punct de vedere microbiologic și care, din cauza acestui fapt, pot prezenta, după o scurtă perioadă, un pericol imediat pentru sănătatea umană, termenul de valabilitate se înlocuiește cu data expirării.

(2)  Data corespunzătoare trebuie să fie uşor de găsit şi nu se acoperă. Aceasta se indică după cum urmează:

Dacă este necesar, aceste menţiuni sunt urmate de o descriere a condiţiilor de conservare a căror respectare asigură valabilitatea indicată.

Norme detaliate cu privire la indicarea termenului de valabilitate în conformitate cu litera (iii) a prezentului alineat pot fi adoptate în cadrul procedurii de reglementare menţionate la articolul 41 alineatul (2).