Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității în cadrul Programului comun de cercetare și dezvoltare la Marea Baltică (BONUS-169) derulat de mai multe state membre (COM(2009)0610 – C7-0263/2009 – 2009/0169(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0610),
– având în vedere articolul 251 alineatul (2), articolul 169 și articolul 172 alineatul (2) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0263/2009),
– având în vedere comunicarea Comisiei către Parlament și Consiliu intitulată ’Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare’ (COM(2009)0665),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3), articolul 185 și articolul 188 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 29 aprilie 2010(1),
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0164/2010),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată mai jos;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Deciziei nr. .../2010/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Uniunii în cadrul Programului comun de cercetare și dezvoltare la Marea Baltică (BONUS) derulat de mai multe state membre
Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1321/2004 privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigație prin satelit (COM(2009)0139 – C7-0103/2009 – 2009/0047(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0139),
– având în vedere articolul 251 alineatul (2) și articolul 156 din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0103/2009),
– având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlament și Consiliu intitulată ’Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare’ (COM(2009)0665),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) și articolul 172 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 15 iulie 2009(1),
– după consultarea Comitetului Regiunilor,
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru bugete (A7-0160/2010),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2010 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Agenției GNSS European, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1321/2004 al Consiliului privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigație prin satelit și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 912/2010)
Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Programul european de observare a Pământului (GMES) și exploatarea sa inițială (2011–2013) (COM(2009)0223 – C7-0037/2009 – 2009/0070(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0223),
– având în vedere articolul 251 alineatul (2) și articolul 157 alineatul (3) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată Parlamentului de către Comisie (C7-0037/2009),
– având în vedere Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului și Consiliului intitulată ’Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare’ (COM(2009)0665),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) și articolul 189 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 20 ianuarie 2010(1),
– după consultarea Comitetului Regiunilor,
– având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat prin scrisoarea din 5 mai 2010 de aprobare a poziției Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru bugete, precum și cel al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0161/2010),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să sesizeze din nou Parlamentul în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2010 al Parlamentului European și al Consiliului privind Programul european de monitorizare a Pământului (GMES) și exploatarea sa inițială (2011-2013)
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 91l/2010)
Încheierea de către UE a statutului Agenției Internaționale pentru Energii Regenerabile (IRENA) ***
194k
34k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a statutului Agenţiei Internaţionale pentru Energii Regenerabile (IRENA) (08612/2010 – C7-0109/2010 – 2009/0085(NLE))
– având în vedere propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a statutului Agenţiei Internaţionale pentru Energii Regenerabile (IRENA) (08612/2010),
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2009)0326),
– având în vedere poziţia sa din 20 octombrie 2009(1),
– având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu intitulată ’Consecinţele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituţionale în curs de desfăşurare’ (COM(2009)0665 şi COM(2010)0147),
– având în vedere articolul 194 alineatul (2) şi articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în temeiul cărora Consiliul a cerut aprobarea Parlamentului (C7-0109/2010),
– având în vedere articolul 59 alineatul (3), articolul 81 şi articolul 90 alineatul (8) din Regulamentul de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (A7-0176/2010),
1. aprobă încheierea statutului;
2. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre, poziţia Parlamentului.
Autorizarea unei cooperări consolidate în domeniul legislaţiei aplicabile divorţului şi separării de drept ***
208k
51k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 privind proiectul de decizie a Consiliului de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (09898/2/2010 – C7-0145/2010 – 2010/0066(NLE))
– având în vedere proiectul de decizie a Consiliului de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (09898/2/2010),
– având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 329 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7-0145/2010),
– având în vedere articolul 74 litera (g) și articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0194/2010),
A. întrucât, la 17 iulie 2006, Comisia a adoptat o propunere de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competența și de introducere a unor dispoziții privind legislația aplicabilă în materie matrimonială (’Roma III’) (COM(2006)0399);
B. întrucât propunerea respectivă își are temeiul juridic în articolul 61 litera (c) și articolul 67 alineatul (1) din Tratatul CE, care impune unanimitate în Consiliu;
C. întrucât la 21 octombrie 2008, Parlamentul, în baza procedurii de consultare, a aprobat propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată(1);
D. întrucât, încă de la mijlocul anului 2008, a fost evident că unele state membre întâmpinau probleme specifice, fiindu-le imposibil să accepte regulamentul propus; întrucât, în special, un stat membru nu a putut să accepte ca instanțele sale să fie în situația de a trebui să aplice o legislație străină în materie de divorț, pe care o consideră mai restrictivă decât propria sa legislație în materie de divorț și a dorit să aplice în continuare propriul drept material în cazul oricărui divorț înaintat în instanțele sale; întrucât, în schimb, marea majoritate a statelor membre erau de opinie că normele privind legislația aplicabilă constituiau un element esențial al regulamentului propus și că asemenea norme vor determina instanțele judecătorești să aplice legislația străină;
E. întrucât, la reuniunea sa din 5 și 6 iunie 2008, Consiliul a ajuns la concluzia că ’unanimitatea necesară pentru a continua cu regulamentul propus nu a fost atinsă și că au existat dificultăți insurmontabile care, la momentul respectiv și în perioada ulterioară, au făcut imposibilă adoptarea unei decizii care să întrunească unanimitatea’, precum și că ’obiectivele regulamentului propus nu au putut fi atinse într-un termen rezonabil prin aplicarea dispozițiilor relevante din tratate’;
F. întrucât, în conformitate cu articolul 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană, un număr minim de nouă state membre pot să instituie între ele o formă de cooperare consolidată în cadrul competențelor neexclusive ale Uniunii, folosind instituțiile sale și exercitându-și aceste competențe prin aplicarea dispozițiilor corespunzătoare ale tratatelor, în limitele și în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul respectiv, precum și la articolele 326-334 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
G. întrucât, până acum, 14 state membre(2) și-au exprimat intenția de a stabili între ele o cooperare consolidată în domeniul legislației aplicabile în materie matrimonială;
H. întrucât Parlamentul a verificat respectarea articolului 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană și a articolelor 326-334 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
I. întrucât, în mod deosebit, se poate considera că această cooperare consolidată contribuie la consolidarea obiectivelor Uniunii, protejându-i interesele și intensificând procesul de integrare, în sensul articolului 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană, din perspectiva consultărilor extinse ale Comisiei cu părțile interesate, ca parte a evaluării de impact în legătură cu Cartea sa verde (COM(2005)0082), și de numărul mare de căsătorii ’internaționale’ și cele aproximativ 140 000 de divorțuri cu o componentă internațională din Uniune în 2007, ținând seama că două dintre statele care intenționează să participe la cooperarea consolidată, Germania și Franța, au înregistrat cel mai mare procent de divorțuri ’internaționale’ în anul respectiv;
J. întrucât armonizarea normelor privind conflictul de legi va înlesni recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești în spațiul de libertate, securitate și justiție, contribuind astfel, la consolidarea încrederii reciproce; întrucât, în momentul de față, la nivelul statelor membre care participă la cooperarea judiciară în materie de drept civil, există 26 seturi diferite de conflicte legislative în ceea ce privește divorțul, iar instituirea cooperării consolidate în acest domeniu va reduce numărul la 13, contribuind astfel la o mai mare armonizare a normelor de drept internațional privat și consolidarea procesului de integrare;
K. întrucât antecedentele acestei inițiative au demonstrat clar că propunerea de decizie este înaintată ca soluție ultimă, iar obiectivele cooperării nu ar putea fi îndeplinite într-un interval de timp rezonabil; întrucât cel puțin nouă state și-au manifestat intenția să participe la inițiativă; întrucât sunt îndeplinite cerințele articolului 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană EU;
L. întrucât sunt îndeplinite, de asemenea, cerințele articolelor 326-334 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
M. întrucât, în mod deosebit, cooperarea consolidată în acest domeniu este în conformitate cu tratatele și legislația comunitară, deoarece nu modifică acquis-ul, iar singurele norme existente în domeniu se referă la jurisdicția, recunoașterea și aplicarea hotărârilor judecătorești, și nu la legislația aplicabilă; întrucât nu va produce nicio discriminare pe motive de naționalitate care să contravină articolului 18 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece normele propuse în materie de conflicte legislative se vor aplica tuturor părților aflate în instanțele judecătorești din statele membre participante la inițiativă, indiferent de naționalitate sau de rezidență;
N. întrucât cooperarea consolidată nu va submina piața internă sau coeziunea socială și teritorială, nu va constitui o barieră sau o bază de discriminare în relațiile comerciale dintre statele membre și nici nu va denatura concurența; întrucât, în schimb, va facilita funcționarea adecvată a pieței interne prin eliminarea obstacolelor posibile în calea circulației libere a persoanelor și va simplifica lucrurile în cazul persoanelor și al practicienilor dreptului din statele membre participante, fără a produce vreo discriminare între cetățeni;
O. întrucât cooperarea consolidată va respecta drepturile, competențele și obligațiile statelor membre care nu participă la cooperarea consolidată, în măsura în care acestea își vor păstra normele existente în materie de drept privat internațional, nu există niciun acord internațional între statele membre participante și cele neparticipante care ar fi încălcat prin cooperarea consolidată și în măsura în care această cooperarea nu interferează cu dispozițiile Convențiilor de la Haga din 1996 privind răspunderea parentală și obligațiile de întreținere;
P. întrucât articolul 328 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că cooperarea consolidată urmează să fie deschisă pentru toate statele membre care doresc să participe;
Q. întrucât articolul 333 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene îi permite Consiliului (sau mai precis, acelor membri în Consiliu care reprezintă statele membre participante la cooperarea consolidată) să adopte o decizie care să stipuleze că acesta va hotărî în conformitate cu procedura legislativă ordinară, prevăzută în articolul 81 alinatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii europene, în baza căruia Parlamentul este doar consultat,
1. aprobă proiectul de decizie a Consiliului;
2. invită Consiliul să adopte o decizie în baza articolului 333 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care stipulează că atunci când este vorba de o propunere a regulament al Consiliului de punere în aplicare a cooperării consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept, acesta va hotărî în conformitate cu procedura legislativă ordinară;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei poziția Parlamentului.
Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, România și Slovenia.
Adoptarea de către Estonia a monedei euro la 1 ianuarie 2011 *
202k
46k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind adoptarea de către Estonia a monedei euro la 1 ianuarie 2011 (COM(2010)0239 – C7-0131/2010 – 2010/0135(NLE))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2010)0239),
– având în vedere raportul de convergenţă din 2010 al Comisiei privind Estonia (COM(2010)0238) şi raportul de convergenţă al Băncii Centrale Europene (BCE) din mai 2010,
– având în vedere Rezoluţia sa din 1 iunie 2006 referitoare la extinderea zonei euro(1),
– având în vedere Rezoluţia sa din 25 martie 2010 referitoare la Raportul anual 2008 al BCE(2),
– având în vedere Rezoluţia sa din 25 martie 2010 referitoare la Declaraţia anuală pentru 2009 privind zona euro şi finanţele publice(3),
– având în vedere Rezoluţia sa din 18 noiembrie 2008 privind UEM@10: bilanţul celor 10 ani de Uniune Economică şi Monetară şi provocările viitoare(4) (Rezoluţia privind UEM@10),
– având în vedere Rezoluţia sa din 20 iunie 2007 privind îmbunătăţirea procesului de consultare a Parlamentului European cu privire la procedurile de extindere a zonei euro(5),
– având în vedere Rezoluţia sa din 13 martie 2003 referitoare la recomandarea Băncii Centrale Europene privind propunerea de decizie a Consiliului referitoare la o modificare a articolului 10.2 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene(6),
– având în vedere Decizia Consiliului 2003/223/CE din 21 martie 2003 privind modificarea articolului 10.2 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene(7),
– având în vedere articolul 140 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C7-0131/2010),
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (A7-0182/2010),
A. întrucât articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) defineşte realizarea unui grad înalt de convergenţă durabilă, analizând în ce măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele criterii: realizarea unui grad înalt de stabilitate a preţurilor; caracterul solid al finanţelor publice; respectarea limitelor normale de fluctuaţie prevăzute de mecanismul cursului de schimb; şi caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru şi al participării sale la mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, care se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung;
B. întrucât Estonia a respectat criteriile de la Maastricht în conformitate cu articolul 140 din TFUE şi cu Protocolul (nr. 13) privind criteriile de convergenţă anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la TFUE;
C. întrucât raportorul a vizitat Estonia pentru a evalua gradul de pregătire al acestei ţări de aderare la zona euro;
D. întrucât Comisia a afirmat că EUROSTAT, în strânsă cooperare cu institutul estonian de statistică, a examinat calitatea tuturor datelor relevante transmise de către autorităţile estoniene,
1. aprobă propunerea Comisiei;
2. este în favoarea adoptării monedei euro de către Estonia la 1 ianuarie 2011;
3. observă că evaluarea realizată de către Comisie şi de către Banca Centrală Europeană (BCE) a avut loc pe fundalul crizei globale financiare, economice şi sociale ce a afectat perspectivele de convergenţă nominală pentru multe alte state membre;
4. observă că Estonia a respectat criteriile, ca urmare a eforturilor hotărâte, credibile şi susţinute ale guvernului şi poporului estonian;
5. îşi exprimă îngrijorarea privind neconcordanţele dintre raportul de convergenţă al Comisiei şi cel al BCE în ceea ce priveşte durabilitatea stabilităţii preţurilor;
6. observă că raportul de convergenţă pentru 2010 al BCE consideră convergenţa inflaţiei drept un obiectiv foarte greu de realizat, după efectuarea actualei ajustări economice;
7. solicită guvernului estonian să-şi menţină poziţia de politică fiscală prudentă, precum și politicile globale de stabilitate, având în vedere viitoarele dezechilibre macroeconomice şi riscurile de stabilitate a preţurilor;
8. invită statele membre să permită Comisiei să evalueze respectarea criteriilor de la Maastricht pe baza unor date precise, independente, actuale, fiabile şi de înaltă calitate;
9. solicită Comisiei să simuleze efectul planului de salvare a zonei euro asupra bugetului estonian în momentul în care ţara va intra în zona euro, devenind astfel un membru al grupului care garantează fondurile de salvare;
10. invită Comisia şi BCE să analizeze toate aspectele atunci când recomandă rata de schimb finală pentru coroana estoniană;
11. invită autorităţile estoniene să accelereze pregătirile practice pentru a asigura un proces de tranziţie lină; invită guvernul estonian să se asigure că introducerea monedei euro nu este folosită pentru creşteri ascunse ale preţurilor;
12. invită Comisia şi BCE să informeze Parlamentul cu privire la măsurile luate în considerare pentru a reduce la minimum inflaţia activelor cauzată de ratele scăzute ale dobânzii;
13. invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenţionează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;
14. solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial propunerea Comisiei;
15. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite poziţia sa Consiliului, Comisiei, Băncii Centrale Europene, Eurogrupului şi guvernelor statelor membre.
Proiect de buget rectificativ nr. 4/2010: Secţiunea III - Comisia (surplus 2009)
199k
39k
Rezoluţia Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, secțiunea III – Comisia (10930/2010 – C7-0153/2010 – 2010/2056(BUD))
– având în vedere articolele 310 și 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 106a din Tratatul Euratom,
– având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(1) (denumit în continuare ’Regulamentul financiar’), în special articolul 15 alineatul (3) și articolele 37 și 38,
– având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, adoptat definitiv la 17 decembrie 2009(2),
– având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(3),
– având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 4 la bugetul general 2010, prezentat de Comisie la 16 aprilie 2010 (COM(2010)0169),
– având în vedere poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, stabilit de Consiliu la 11 iunie 2010 (10930/2010 – C7-0153/2010),
– având în vedere articolele 75b și 75e din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A7-0200/2010),
A. întrucât proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 are ca obiectiv înscrierea în bugetul 2010 a excedentului din exercițiul financiar 2009, care se ridică la 2 253 591 199,37 EUR;
B. întrucât principalele elemente ale acestui excedent sunt o supraînregistrare a veniturilor de 400 703 258 EUR, o subutilizare a cheltuielilor de 1 667 346 181 EUR și un sold pozitiv rezultat din diferențele de curs valutar de 185 541 760 EUR;
C. întrucât subutilizarea creditelor de plată s-a ridicat în 2009 la 451 milioane EUR pentru rubrica 1, la 244 milioane EUR pentru rubrica 2, la 106 milioane EUR pentru rubrica 3, la 603 milioane EUR pentru rubrica 4 și la 263 milioane EUR pentru rubrica 5;
D. întrucât efectul combinat al marjelor bugetare extrem de limitate și al nevoilor financiare nou-apărute riscă să pună în pericol prioritățile politice existente, iar un grad semnificativ de subutilizare afectează în același timp punerea în aplicare a politicilor UE;
E. întrucât la calcularea gradului de subutilizare a creditelor bugetare din 2009 ar trebui să se țină cont și de proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 și de bugetul rectificativ nr. 10/2009,
1. ia act de proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, destinat exclusiv înscrierii în buget a excedentului din 2009, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul financiar;
2. subliniază că subutilizarea reală a bugetului 2009 nu se limitează la excedentul prezentat în proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, ci se ridică la peste 5 000 000 000 EUR, ținând cont și de bugetul rectificativ nr. 10/2009; prin urmare, atrage atenția asupra faptului că bugetele rectificative de la sfârșit de exercițiu care reduc nivelul creditelor de plată, diminuând totodată corespunzător contribuția globală a statelor membre la finanțarea bugetului UE, oferă o imagine distorsionată a execuției bugetare;
3. aprobă poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 fără modificări și încredințează Președintelui sarcina de a constata adoptarea definitivă a bugetului rectificativ nr. 2/2010 și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
4. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.
Rezoluţia Parlamentului European din 16 iunie 2010 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2008, Secțiunea II – Consiliul(1) (C7-0174/2009 – 2009/2070(DEC))
– având în vedere bugetul general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2008(2),
– având în vedere conturile anuale finale ale Comunităților Europene pentru exercițiul financiar 2008 - Volumul I (C7–0174/2009)(3),
– având în vedere Raportul anual al Consiliului, prezentat autorității care acordă descărcarea de gestiune, referitor la auditurile interne efectuate în 2008,
– având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2008, însoțit de răspunsurile instituțiilor(4),
– având în vedere Declarația de asigurare privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente, întocmită de Curtea de Conturi în temeiul articolului 248 din Tratatul CE(5),
– având în vedere articolul 272 alineatul (10) și articolele 274, 275 și 276 din Tratatul CE, precum și articolul 314 alineatul (10) și articolele 317, 318 și 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(6), în special articolele 50, 86, 145, 146 și 147,
– având în vedere Decizia nr. 190/2003 a Secretarului General al Consiliului/Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună privind rambursarea cheltuielilor de deplasare ale delegaților membrilor Consiliului(7),
– având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(8) (AII),
– având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2009 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2007, secțiunea II - Consiliul(9),
– având în vedere articolul 77 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7–0096/2010),
A. întrucât Consiliul, reprezentat de Preşedinţia spaniolă, a convenit să reevalueze presupusa convenţia tacită în cauză, care datează din 1970;
B. întrucât ’cetățenii au dreptul să știe cum le sunt cheltuite impozitele și cum este utilizată puterea încredințată organelor politice’(10);
C. întrucât concluziile Consiliului European de la Köln din 3 - 4 iunie 1999 luau în considerare posibilitatea acordării de capacități operaționale Consiliului în domeniul unei politici europene de securitate și apărare comune (PESAC) consolidate;
D. întrucât Decizia 2004/197/PESC(11) a Consiliului din 23 februarie 2004 a instituit un mecanism de gestionare a finanțării costurilor comune ale operațiunilor UE care au implicații militare sau de apărare, intitulat ATHENA, iar această decizie, împreună cu Decizia 2004/582/CE a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului din 28 aprilie 2004 privind privilegiile și imunitățile acordate ATHENA(12), îi acordă acestui mecanism privilegii și imunități și acordă puteri operaționale Consiliului;
E. întrucât Decizia 2000/178/PESC a Consiliului din 28 februarie 2000 privind regimul aplicabil experților naționali în domeniul militar detașați pe lângă Secretariatul General al Consiliului pe perioada de interimat(13) și Decizia 2001/80/PESC a Consiliului din 22 ianuarie 2001 de instituire a Statului Major al Uniunii Europene(14) precizează că cheltuielile generate de detașarea experților militari se înscriu în bugetul Consiliului,
1. constată că în 2008 Consiliul a avut credite de angajament disponibile în valoare totală de 743 milioane EUR (2007- 650 milioane EUR), cu o rată de utilizare de 93,31%, în mod considerabil mai mare decât în 2007 (81,89%), dar situându-se totuși sub media celorlalte instituții (95,67%);
2. având în vedere problemele întâmpinate în cadrul procedurilor de descărcare de gestiune pentru exerciţiile financiare 2007 şi 2008, își reafirmă poziția adoptată în Rezoluția sa din 25 aprilie 2002 privind descărcarea de gestiune pentru exercițiul financiar 2000(15) potrivit căreia ’[...] Parlamentul European și Consiliul nu au controlat în trecut execuția secțiunilor lor respective din buget; consideră că, având în vedere natura operațională tot mai pronunțată a cheltuielilor finanțate din bugetul administrativ al Consiliului în domeniile afacerilor externe, politicii de securitate și apărare, justiției și afacerilor interne, ar trebui să se clarifice domeniul de aplicare al acestui acord pentru a se face o distincție între cheltuielile administrative tradiționale și operațiunile din aceste noi domenii de politică’;
3. consideră că, având în vedere majorările cheltuielilor administrative și în special posibila existență a cheltuielilor de natură operațională, cheltuielile Consiliului ar trebui controlate în același mod ca cele ale celorlalte instituții europene, ca parte din procedura de descărcare de gestiune prevăzută la articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
4. consideră că acest control se bazează pe următoarele documente scrise depuse de toate instituţiile:
un bilanț financiar care descrie activul și pasivul;
–
raportul anual de activitate referitor la gestiunea lor bugetară şi financiară;
–
raportul anual al auditorului intern,
precum şi pe o prezentare orală în cadrul reuniunii comisiei competente în fond pentru procedura de descărcare de gestiune;
5. se aşteaptă ca toate instituţiile, reprezentate la nivelul corespunzător, să fie prezente în timpul dezbaterii în plen a descărcării de gestiune;
6. respinge sugestia Consiliului potrivit căreia faptul că Parlamentul și Consiliul nu și-au controlat în trecut execuția secțiunilor lor respective din buget a fost rezultatul unei convenții tacite (rezoluție înscrisă în procesul-verbal al reuniunii Consiliului din 22 aprilie 1970); consideră că această convenție tacită nu este un document obligatoriu și că interpretarea acestei convenții de către Consiliu este mult prea vastă;
7. consideră că pregătirea bugetului și descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului sunt două proceduri separate, iar convenția tacită dintre Parlament și Consiliu privind pregătirea secțiunilor respective din buget nu trebuie să absolve Consiliul de responsabilitatea sa de a-și asuma întreaga răspundere față de cetățeni pentru fondurile puse la dispoziția sa;
8. consideră că procedura de descărcare de gestiune aferentă exercițiului 2008 are loc într-o perioadă de importanță fundamentală, în care trebuie elaborat procesul de descărcare pentru noul Serviciu european pentru acțiune externă (SEAE) astfel încât să se garanteze o transparență totală, și invită Consiliul să se asigure că prezintă Parlamentului, înainte de încheierea procedurii de descărcare pentru bugetul 2008, planuri concrete, detaliate și cuprinzătoare privind schema de personal și structurile organizatorice și de control ale SEAE, inclusiv personalul militar al UE, Centrul de situații, Direcția de planificare și de gestionare a crizelor din cadrul SGC, Capacitatea civilă de planificare și conducere, precum și întregul personal din cadrul Secretariatului General care lucrează în domeniul politicii externe și de securitate, indicând în special creșterea numărului de membri ai personalului și distribuția acestora, precum și implicațiile bugetare anticipate și să se angajeze imediat în negocieri cu autoritatea bugetară pe baza propunerilor prezentate;
9. subliniază că, pentru acordarea descărcării de gestiune în următorii ani, nu se poate ţine seama de faptul că descărcarea de gestiune a fost acordată în acest an, decât dacă Consiliul face progrese considerabile în domeniile de interes menţionate la punctul 5 din Rezoluţia Parlamentului din 25 noiembrie 2009;
10. reiterează faptul că Consiliul ar trebui să fie prezent în Parlament în fiecare an în momentul în care Curtea de Conturi își prezintă raportul anual şi cu ocazia dezbaterii descărcării de gestiune pentru execuţia bugetului;
11. invită Consiliul ca, împreună cu Parlamentul European, în calitatea lor de autorități bugetare paritare, să instituie, în cadrul procedurii de descărcare, o procedură anuală în vederea îmbunătățirii schimbului de informații cu privire la bugetele lor respective; în cadrul acestei proceduri, Președintele Consiliului, însoțit de Secretarul General al Consiliului, ar avea reuniuni oficiale cu Comisia pentru control bugetar sau cu o delegație a acesteia, compusă din președintele, coordonatorii și raportorii comisiei, pentru a prezenta toate informațiile necesare referitoare la executarea bugetului Consiliului; propune, de asemenea, ca președintele comisiei competente să prezinte acestei comisii, periodic și într-o formă corespunzătoare, informații referitoare la reuniunile menționate;
12. încurajează Preşedinţia spaniolă să revizuiască acordul informal care vizează descărcarea de gestiune a Consiliului și solicită un angajament că acest proces va fi inclus în revizuirea reglementărilor financiare și va intra în vigoare la începutul noii perioade de finanțare de după 2013; solicită încheierea discuțiilor în acest sens înainte de 15 octombrie 2010;
13. reamintește Consiliului poziția exprimată la punctul 12 din Rezoluția sa din 24 aprilie 2007(16) privind descărcarea de gestiune pentru exercițiul financiar 2005, și anume: ’solicită o transparență maximă în domeniul politicii externe și de securitate comună (PESC); solicită Consiliului să se asigure că, în conformitate cu punctul 42 din Acordul interinstituțional [...], nicio cheltuială operațională legată de PESC nu apare în bugetul Consiliului; își rezervă dreptul de a lua măsurile necesare, atunci când este cazul, în eventualitatea în care acordul nu este respectat’;
14. recunoaște faptul că Consiliul a oferit mai multe variante pentru consultarea și informarea Parlamentului cu privire la dezvoltarea PESC; consideră, cu toate acestea, că raportul anual al Consiliului privind aspectele principale și opțiunile de bază ale PESC, prezentat Parlamentului European în temeiul punctului 43 din AII, se limitează la descrierea pozițiilor comune, a acțiunilor comune și a deciziilor de aplicare din cadrul PESC și că ar trebui furnizate informații mai cuprinzătoare în următorii ani pentru exercițiul de descărcare de gestiune;
15. cere încă o dată Consiliului să ofere informații detaliate privind natura cheltuielilor din cadrul titlului 3 (Cheltuieli care decurg din realizarea de către instituție a misiunilor sale specifice) pentru a permite Parlamentului să verifice dacă toate cheltuielile sunt în conformitate cu AII și că nicio cheltuială nu este de natură operațională;
16. este preocupat de lipsa de transparență cu privire la costurile suportate în legătură cu diverse activități, în special în legătură cu misiunile executate de reprezentanții speciali, și solicită să fie publicate pe internet defalcarea detaliată a cheltuielilor reprezentanților speciali și bugetele lor de misiune;
17. solicită Curții de Conturi explicații cu privire la lipsa oricăror mențiuni, în Raportul său anual pentru 2008 privind Consiliul, referitoare la problemele nesoluționate menționate în Rezoluția Parlamentului din 25 noiembrie 2009;
18. ia act de comentariul Curții de Conturi la punctul 11.10 din Raportul anual privind exercițiul financiar 2008 cu privire la nerespectarea prevederilor de la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul financiar privind alocările bugetare excesive (2005-2008) pentru Sistemul european securizat pentru mesaje automate (SESAME); ia act de răspunsul Consiliului și de intenția sa de a îmbunătăți coordonarea structurilor de administrare a principalelor proiecte IT;
19. salută auditurile efectuate de către serviciul de audit intern al Consiliului în 2008 (opt audituri financiare și un audit mixt), precum și numărul considerabil de recomandări acceptate; subliniază, cu toate acestea, că nota privind acest subiect, care a fost trimisă autorității care acordă descărcarea de gestiune, a avut un caracter mai curând general și solicită informații mai detaliate despre implementarea recomandărilor făcute în urma auditului;
20. salută noul sistem integrat de gestiune și control financiar (SAP), în funcțiune din 1 ianuarie 2008, care a permis realizarea de economii la buget și sporirea eficienței în cazul celor trei instituții implicate (Consiliul, Curtea de Conturi și Curtea de Justiție);
21. salută rezultatele obținute privind consolidarea organizației după extinderile UE din 2004 și 2007, în special centralizarea unităților de traducere și recrutarea de funcționari din noile state membre; salută, de asemenea, introducerea unui sistem flexibil de pontaj, care contribuie la un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală; remarcă, cu toate acestea, rata scăzută de ocupare a posturilor din schema de personal (în medie 90%; 86% în 2007);
22. remarcă faptul că efectuarea unui număr considerabil de plăți în avans pentru imobilul Residence Palace (70 milioane EUR în locul celor 15 milioane EUR prevăzute, cu scopul de a reduce costul total de achiziție) a fost posibilă datorită subutilizării globale a bugetului (o rată de execuție de 85,7%) și solicită ca politica imobiliară să fie prezentată detaliat în viitoarele rapoarte anuale astfel încât să fie posibil un control adecvat în cursul procedurii de descărcare de gestiune;
23. consideră că bugetul anual alocat preşedintelui permanent al Consiliului European ar trebui să fie separat de bugetul Consiliului şi prezentat ca o nouă secţiune a bugetului începând din 2012;
24. salută acţiunile Preşedinţiei spaniole privind clarificarea procedurii de descărcare de gestiune pentru a demonstra Parlamentului responsabilizarea deplină a Consiliului privind bugetul său administrativşi solicită un angajament ferm din partea preşedinţiilor viitoare de a continua această activitate în aceeaşi manieră.
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la proiectul de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la interpretare şi la traducere în cadrul procedurilor penale (00001/2010 – C7-0005/2010 – 2010/0801(COD))
– având în vedere iniţiativa unui grup de state membre (00001/2010),
– având în vedere articolul 76 litera (b) şi articolul 82 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în temeiul cărora iniţiativa a fost prezentată Parlamentului (C7-0005/2010),
– având în vedere articolul 294 alineatele (3) şi (15) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
– având în vedere propunerea Comisiei (COM(2010)0082), care are acelaşi obiectiv legislativ,
– având în vedere avizele motivate trimise de către Preşedintele Parlamentului European parlamentelor naţionale, referitoare la respectarea sau nu a principiului subsidiarităţii,
– având în vedere articolele 44 şi 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A7-0198/2010),
1. adoptă poziţia în primă lectură prezentată în continuare;
2. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei şi parlamentelor naţionale poziţia Parlamentului.
Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Directivei 2010/.../UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la interpretare şi la traducere în cadrul procedurilor penale
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Directiva 2010/64/UE)
Organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier ***I
191k
33k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2002/15/CE privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier (COM(2008)0650 – C6-0354/2008 – 2008/0195(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2008)0650),
– având în vedere articolul 251 alineatul (2), articolul 71 și articolul 137 alineatul (2) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0354/2008),
– având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlament și Consiliu, intitulată ’Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare’ (COM(2009)0665),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3), articolul 91 și articolul 153 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 25 martie 2009(1),
– după consultarea Comitetului Regiunilor,
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0137/2010),
1. respinge propunerea Comisiei;
2. invită Comisia să își retragă propunerea și să efectueze, împreună cu Parlamentul, demersurile necesare pentru a prezenta o nouă propunere;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, poziția Parlamentului.
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare (COM(2008)0040 – C6-0052/2008 – 2008/0028(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului şi Consiliului (COM(2008)0040),
– având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 95 din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0052/2008),
– având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu intitulată „Consecinţele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituţionale în curs de desfăşurare” (COM(2009)0665),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) şi articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European din 18 septembrie 2008(1),
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi avizul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, precum şi cel al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (A7-0109/2010),
1. adoptă poziţia în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei şi parlamentelor naţionale poziţia Parlamentului.
Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 iunie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2010 al Parlamentului European şi al Consiliului privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivelor 94/54/CE, 1999/10/CE ale Comisiei, a Directivei 2000/13/CE, a Directivelor 2002/67/CE, 2004/77/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(2),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(3),
întrucât:
(1) În conformitate cu articolul 169 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea trebuie să contribuie la atingerea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din Tratat.
(2) Libera circulaţie a produselor alimentare sigure ▌reprezintă un aspect esenţial al pieţei interne şi contribuie substanţial la sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor, precum şi la interesele lor sociale şi economice. Prezentul regulament serveşte atât intereselor pieţei interne, prin simplificarea legislaţiei, asigurarea securităţii juridice şi reducerea birocraţiei, cât şi interesele cetăţenilor, prin instituirea unei obligaţii de etichetare a produselor alimentare, care să fie clară, pe înţelesul cetăţeanului şi lizibilă.
(3) Pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii consumatorilor şi pentru garantarea dreptului acestora la informare, trebuie să se asigure informarea corespunzătoare a consumatorilor cu privire la produsele alimentare pe care aceştia le consumă. Deciziile de cumpărare pot fi influenţate, printre altele, de consideraţii privind sănătatea, economice, ecologice, sociale sau etice.
(4) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare(4) prevede că un principiu general al legislației alimentare este acela de a oferi consumatorilor o bază comună pentru a alege în cunoștință de cauză în domeniul produselor alimentare pe care le consumă și pentru a preveni orice practici care ar putea induce în eroare consumatorul.
(5) Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori(5) acoperă anumite aspecte ale informării consumatorilor, cu scopul precis de a evita acțiunile înșelătoare și omisiunile de informații. Principiile generale privind practicile comerciale neloiale ar trebui să fie completate de norme specifice cu privire la informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare.
(6) Normele Uniunii privind etichetarea produselor alimentare aplicabile tuturor produselor alimentare sunt prevăzute de Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora(6). Majoritatea dispozițiilor prevăzute în respectiva directivă datează din 1978 și, prin urmare, ar trebui actualizate în consecință.
(7) Directiva 90/496/CEE a Consiliului din 24 septembrie 1990 privind indicarea valorii nutritive pe etichetele produselor alimentare(7) prevede norme privind conținutul și prezentarea informațiilor nutriționale pe produsele alimentare preambalate. Includerea informațiilor nutriționale este voluntară, cu excepția cazului în care se face o mențiune nutrițională cu privire la produsul alimentar. Majoritatea dispozițiilor prevăzute în respectiva directivă datează din 1990 și, prin urmare, ar trebui actualizate în consecință.
(8) Cerințele generale de etichetare sunt completate de o serie de dispoziții aplicabile tuturor produselor alimentare în circumstanțe speciale sau anumitor categorii de produse alimentare. În plus, există o serie de norme specifice care sunt aplicabile unor produse alimentare specifice.
(9) Deşi obiectivele originale şi componentele principale ale legislaţiei actuale privind etichetarea sunt încă valabile, este necesară o raţionalizare a acesteia în scopul de a asigura faptul că părţile interesate o vor aplica mai uşor şi vor beneficia de o mai mare securitate juridică şi în scopul modernizării acesteia, pentru a ţine cont de noile evoluţii în domeniul informaţiilor referitoare la produsele alimentare.
(10) Publicul larg manifestă interes pentru relaţia dintre alimentaţie şi sănătate, precum şi pentru alegerea unei alimentaţii adecvate corespunzătoare necesităţii fiecăruia. Cartea albă a Comisiei din 30 mai 2007 referitoare la o strategie pentru Europa privind problemele de sănătate legate de alimentaţie, excesul de greutate şi obezitate a semnalat faptul că etichetarea nutriţională reprezintă o metodă de informare a consumatorilor cu privire la compoziţia alimentelor şi care îi ajută să facă o alegere în deplină cunoştinţă de cauză. Campaniile de educare şi informare reprezintă un mecanism important prin care consumatorii pot înţelege mai bine informaţiile referitoare la produsele alimentare. Strategia de protecţie a consumatorului definită de Uniune pentru perioada 2007-2013 a subliniat că această posibilitate de alegere în cunoştinţă de cauză este esenţială pentru asigurarea unei veritabile concurenţe, cât şi pentru bunăstarea consumatorilor. Cunoaşterea principiilor de bază ale nutriţiei, precum şi prezentarea unor informaţii nutriţionale corespunzătoare pe produsele alimentare ar ajuta în mod substanţial consumatorul în efectuarea unei astfel de alegeri. În plus, este util şi corect ca în statele membre, consumatorii să aibă posibilitatea de a recurge la o sursă neutră de informaţii pentru a-şi clarifica anumite dubii individuale referitoare la alimentaţie. Prin urmare, statele membre ar trebui să instituie linii de asistenţă telefonică corespunzătoare, la finanţarea cărora ar putea contribui industria alimentară.
(11) Pentru a spori certitudinea juridică și pentru a asigura raționalitatea și coerența aplicării legislației, este necesară abrogarea Directivelor 90/496/CEE și 2000/13/CE și înlocuirea acestora cu un regulament unic care ar garanta certitudinea atât pentru consumatori cât și pentru industrie și reduce obligațiile administrative.
(12) Din motive de claritate, este necesară abrogarea și includerea în acest regulament a altor acte orizontale, și anume Directiva 87/250/CEE a Comisiei din 15 aprilie 1987 privind menționarea tăriei alcoolice în volume în etichetarea băuturilor alcoolice destinate consumatorului final(8), Directiva 94/54/CE a Comisiei din 18 noiembrie 1994 privind indicarea pe etichetele anumitor produse alimentare a altor mențiuni obligatorii decât cele prevăzute de Directiva 79/112/CEE a Consiliului(9), Directiva 1999/10/CE a Comisiei din 8 martie 1999 de prevedere a unor derogări de la dispozițiile articolului 7 din Directiva 79/112/CEE a Consiliului în ceea ce privește etichetarea produselor alimentare(10), Directiva 2002/67/CE a Comisiei din 18 iulie 2002 privind etichetarea produselor alimentare care conțin chinină și a produselor alimentare care conțin cafeină(11), Regulamentul (CE) nr. 608/2004 al Comisiei din 31 martie 2004 privind etichetarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli și/sau esteri de fitostanol(12) și Directiva 2004/77/CE a Comisiei din 29 aprilie 2004 de modificare a Directivei 94/54/CE privind etichetarea anumitor produse alimentare care conțin acid glicirizinic și sarea sa de amoniu(13).
(13) Este necesară stabilirea unor definiții, principii, cerințe și proceduri comune pentru a forma un cadru clar și o bază comună pentru măsurile Uniunii și naționale care reglementează informațiile referitoare la produsele alimentare.
(14) Pentru a urmări o abordare globală şi evolutivă a informării consumatorilor referitoare la produsele alimentare pe care le consumă, ar trebui să existe o definiţie generală a legislaţiei privind informaţiile referitoare la produsele alimentare care să reglementeze norme cu caracter general şi specific, precum şi o definiţie generală a informaţiilor referitoare la produsele alimentare şi a educaţiei alimentare care să reglementeze informaţiile furnizate şi prin alte mijloace decât eticheta.
(15) Normele Uniunii ar trebui să se aplice numai întreprinderilor, al căror concept implică o anumită continuitate a activităţilor şi un anumit nivel de organizare. Operaţiuni cum ar fi livrarea ocazională de alimente unor terţi, servirea mâncărurilor şi vânzarea produselor alimentare de către persoane fizice, de exemplu în cadrul unor strângeri de fonduri în scopuri caritabile sau târguri şi reuniuni ale comunităţii locale, precum şi vânzarea produselor alimentare sub diferite forme ale comercializării directe de către agricultori, nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Pentru a evita crearea de sarcini excesive, în special pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) din sectorul alimentar artizanal şi sectorul comerţului cu amănuntul de produse alimentare, care includ şi furnizorii de servicii de restauraţie colectivă, produsele care nu sunt preambalate ar trebui excluse de la cerinţele de etichetare.
(16)Serviciile de restauraţie oferite de societăţile de transport ar trebui să intre sub incidenţa prezentului regulament doar dacă sunt furnizate pe rute situate între două puncte de pe teritoriul Uniunii.
(17)Serviciile de restauraţie oferite de cinematografe - exceptând IMM-urile - ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament, în cazul în care produsele alimentare sunt ambalate în locul în care sunt vândute în ambalaje standardizate, a căror capacitate este stabilită în prealabil şi, astfel, cantitatea şi conţinutul final al alimentelor sau al băuturilor sunt definite şi măsurabile.
(18) Legislaţia privind informaţiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să se bazeze, de asemenea, pe cerinţele consumatorilor privind informaţiile şi să nu blocheze inovaţiile în sectorul alimentar. Posibilitatea ca operatorii din sectorul alimentar să furnizeze informaţii suplimentare în mod facultativ permite o mai mare flexibilitate.
(19) Solicitarea de informaţii obligatorii referitoare la produsele alimentare urmăreşte să permită consumatorilor să ia o decizie de cumpărare în cunoştinţă de cauză, adecvată dorinţelor şi nevoilor nutriţionale individuale.
(20) Pentru a permite legislaţiei privind informaţiile referitoare la produsele alimentare să se adapteze la evoluţia necesităţilor consumatorilor în materie de informaţii şi pentru a evita producerea inutilă de deşeuri provenite de la ambalaje, etichetarea obligatorie a produselor alimentare ar trebui să fie limitată la o etichetare de bază, care să ofere informaţii în cazul cărora s-a demonstrat că sunt de mare interes pentru majoritatea consumatorilor.
(21) Cu toate acestea, noile cerinţe privind informaţiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sau la noi forme de prezentare a acestor informaţii ar trebui să fie stabilite numai dacă este necesar, în conformitate cu principiile subsidiarităţii, proporţionalităţii, transparenţei şi durabilităţii.
(22) Pe lângă normele existente care vizează eliminarea publicităţii înşelătoare, normele privind informaţiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să interzică orice menţiune care ar induce consumatorul în eroare, în special în ceea ce priveşte valoarea energetică, provenienţa sau compoziţia produselor alimentare. Pentru a fi eficientă, această interdicţie trebuie să fie extinsă asupra publicităţii şi prezentării produselor alimentare.
(23)Utilizării anumitor produse i se atribuie beneficii fizice specifice. Acest lucru ar trebui exprimat astfel încât să se asigure că efectul utilizării produselor respective este măsurabil sau verificabil.
(24) În scopul de a evita o fragmentare a normelor privind responsabilitatea operatorilor din sectorul alimentar în ceea ce priveşte informaţiile false, înşelătoare sau care lipsesc referitoare la produsele alimentare, trebuie stabilite clar responsabilităţile operatorilor din sectorul alimentar în acest domeniu. Fără a aduce atingere articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, operatorii din sectorul alimentar responsabili pentru activităţi de vânzare cu amănuntul sau de distribuţie care nu afectează informaţiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să acţioneze prompt în momentul în care află că aceste informaţii nu respectă dispoziţiile prezentului regulament.
(25) Ar trebui să se elaboreze o listă a tuturor informațiilor obligatorii care ar trebui furnizate ▌pentru toate produsele alimentare destinate consumatorului final și restaurațiilor colective. Această listă ar trebui să mențină informațiile impuse deja de legislația existentă, considerate în general un acquis valoros pentru informarea consumatorului.
(26)Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării pot juca un rol important în transmiterea informaţiilor suplimentare către consumatori, întrucât acestea permit schimburi de informaţii rapide şi cu costuri reduse. Se poate prevedea accesul consumatorilor la informaţii suplimentare prin intermediul bornelor amplasate în supermarketuri. Aceste borne ar furniza informaţii despre produsul în cauză prin citirea codului de bare. În acelaşi timp, se poate prevedea accesul consumatorilor la informaţii suplimentare prin intermediul unei pagini pe internet.
▌
(27) Anumite ingrediente sau alte substanţe, atunci când sunt utilizate pentru producerea alimentelor şi rămân prezente în acestea,pot cauza alergii sau intoleranţe ▌, iar în anumite cazuri, pot reprezenta chiar un pericol pentru sănătatea celor în cauză. Prin urmare, este importantă informarea consumatorilor referitoare la prezenţa aditivilor alimentari, adjuvanţilor tehnologici şi a altor substanţe cu efect alergenic dovedit ştiinţific sau care ar putea spori riscul de îmbolnăvire, pentru a permite în special consumatorilor care suferă de alergii sau intoleranţe alimentare să poată face o alegere ▌în deplină cunoştinţă de cauză a produselor care sunt sigure pentru ei. De asemenea, ar trebui indicată prezenţa unor urme din aceste substanţe, în aşa fel încât persoanele care suferă de alergii mai grave să poată face alegeri sigure. În acest sens, ar trebui elaborate norme comune.
(28) Etichetele produselor alimentare trebuie să fie clare şi uşor de înţeles pentru a ajuta consumatorii care doresc să facă alegeri în cunoştinţă de cauză în privinţa produselor alimentare şi a celor dietetice. Studiile arată că o bună lizibilitate este un element important în maximizarea posibilităţii ca menţiunile etichetei să poată influenţa publicul şi că informaţiile ilizibile referitoare la produse reprezintă una din principalele cauze de nemulţumire a consumatorilor faţă de etichetele produselor alimentare. Prin urmare, ar trebui să se ţină seama de combinaţia de factori precum caracterul ales, culoarea şi contrastul.
(29) Pentru a garanta informarea pertinentă referitoare la produsele alimentare, este necesar să se includă vânzarea produselor alimentare prin mijloace de comunicare la distanţă. Deşi este evident că orice produs alimentar vândut la distanţă trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe ca produsele vândute în magazine, este necesar să se clarifice faptul că în astfel de cazuri, informaţiile obligatorii relevante trebuie să fie de asemenea disponibile înainte de încheierea cumpărării produsului.
(30) Pentru a pune la dispoziția consumatorilor informații referitoare la produsele alimentare care să le permită să facă o alegere în deplină cunoștință de cauză, băuturile alcoolice mixte trebuie să fie de asemenea însoțite de informații cu privire la ingredientele pe care le conțin.
(31)În conformitate cu rezoluţia Parlamentului European din 5 septembrie 2007 privind Strategia Uniunii Europene de sprijinire a statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale consumului de alcool(14), avizul Comitetului Economic şi Social European din 18 septembrie 2008 privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare, activitatea Comisiei Europene, precum şi cu preocupările publicului larg privind problemele generate de alcool, în special în cazul tinerilor şi al consumatorilor vulnerabili, Comisia ar trebui să stabilească, împreună cu statele membre, o definiţie pentru băuturi cum ar fi cele de tip „alcopop”, destinate în mod specific tinerilor. Datorită naturii lor alcoolice, băuturile „alcopop” ar trebui să aibă cerinţe de etichetare mai stricte şi ar trebui să fie în mod clar separate de băuturile răcoritoare în magazine.
(32) De asemenea, este importantă informarea consumatorilor referitoare la celelalte băuturi alcoolice. Dispoziții specifice ale Uniunii privind etichetarea vinului există deja. Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței vitivinicole(15) prevede un ansamblu exhaustiv de standarde tehnice care reglementează pe deplin totalitatea practicilor oenologice, metodelor de fabricație și a modurilor de prezentare și a etichetării vinurilor, garantând astfel reglementarea tuturor etapelor, protecția și o informare corespunzătoare a consumatorilor. Regulamentul respectiv descrie în special într-o manieră precisă și exhaustivă, într-o listă a practicilor și tratamentelor oenologice autorizate, substanțele susceptibile să intre în procesul de elaborare, precum și condițiile de utilizare ale acestora; Orice practică care nu este inclusă în această listă este interzisă. Prin urmare, obligația de a indica lista ingredientelor și de a furniza o declarație nutrițională nu trebuie să fie aplicată în cazului vinului în această etapă. În ceea ce privește berea și băuturile spirtoase menționate la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase(16) al Consiliului și pentru a asigura o abordare consecventă și coerență, în conformitate cu condițiile stabilite pentru vin, se aplică același fel de scutiri. Cu toate acestea, Comisia va prezenta un raport la cinci ani după intrarea în vigoare a prezentului regulament, și poate propune, dacă este necesar, cerințe specifice în contextul prezentului regulament.
(33) Ar trebui să se indice ţara ▌sau locul de provenienţă al unui produs alimentar, de o manieră obligatorie, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (k) şi atunci când, în absenţa unei astfel de menţiuni, consumatorul ar putea fi indus în eroare cu privire la ţara ▌sau locul de provenienţă real al produsului. În alte cazuri, furnizarea indicației țării ▌sau a locului de proveniență nu ar trebui să înșele consumatorul și trebuie să se fondeze pe criterii clar definite care garantează aplicarea de norme identice la nivelul industriei și care permit consumatorului să înțeleagă informațiile privind țara ▌sau locul de proveniență al produsului alimentar. Astfel de criterii nu se aplică indicațiilor referitoare la numele sau adresa operatorului din sectorul alimentar.
(34) Dacă operatorii din sectorul alimentar indică faptul că un produs alimentar provine din Uniunea pentru a atrage atenţia consumatorului asupra calităţilor produsului lor şi asupra standardelor de producţie din Uniune, indicaţiile respective trebuie să corespundă ▌unor criterii armonizate. Acelaşi lucru se aplică, după caz, şi atunci când se specifică statul membru.
(35) Normele de origine nepreferențiale aplicabile în Uniune sunt prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar(17) iar dispozițiile sale de punere în aplicare în Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993(18). Stabilirea țării de origine a produselor alimentare se va întemeia pe aceste norme, cu care operatorii comerciali și administrațiile sunt familiarizați și care ar trebui să faciliteze punerea sa în aplicare.
(36) Declaraţia nutriţională privind un produs alimentar se referă la informaţiile privind valoarea sa energetică şi prezenţa anumitor nutrienţi sau ingrediente. Furnizarea obligatorie a informaţiilor nutriţionale pe partea din faţă şi pe partea din spate a ambalajului ar trebui susţinută prin acţiuni din partea statelor membre, ca, de exemplu, un plan de acţiune în domeniul nutriţiei în cadrul politicii lor de sănătate publică, care să ofere recomandări specifice pentru educaţia alimentară a cetăţenilor şi să le permită să facă o alegere a produselor în deplină cunoştinţă de cauză.
(37) Cartea albă a Comisiei din 30 mai 2007 menţionată anterior a subliniat anumite aspecte nutriţionale importante pentru sănătatea publică. Prin urmare, este necesar ca cerinţele privind furnizarea obligatorie a informaţiilor nutriţionale să fie conforme cu recomandările respectivei Cărţi albe.
(38) În general, consumatorii nu observă contribuţia potenţială a băuturilor alcoolice la alimentaţia globală. Prin urmare, ar fi util dacă producătorii ar furniza informaţii cu privire la valoarea energetică a băuturilor alcoolice.
(39) În interesul securităţii juridice şi al coerenţei legislaţiei Uniunii, includerea voluntară a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate pe etichetele produselor alimentare ar trebui să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare(19).
(40) Pentru a evita obligaţiile inutile pentru producătorii şi comercianţii de produse alimentare, anumite categorii de produse alimentare neprelucrate sau pentru care informaţiile nutriţionale nu constituie un factor determinant pentru decizia de cumpărare a consumatorului, respectiv al căror ambalaj sau etichetă este prea mică pentru a se putea realiza etichetarea obligatorie, ar trebui să fie scutite de la introducerea obligatorie a unei declaraţii nutriţionale, cu excepţia cazului în care obligaţia de a furniza respectivele informaţii este prevăzută de un alt act al legislaţiei Uniunii.
(41) Pentru a atrage consumatorul de rând şi pentru a servi scopului pentru care a fost introdusă ▌, informaţia ar trebui să fie uşor de înţeles de către consumatorul obişnuit. Ar fi util ca informaţiile să fie plasate într-un singur câmp vizual pentru ca, în momentul achiziţionării produselor alimentare, consumatorii să poată observa cu uşurinţă informaţiile nutriţionale esenţiale ▌.
(42) Evoluţia recentă a exprimării declaraţiei nutriţionale, sub altă formă decât 100g/100ml/porţie, în anumite state membre şi anumite organizaţii din cadrul sectorului alimentar sugerează faptul că consumatorii apreciază aceste formulări, care pot să îi ajute să ia decizii rapid ▌. Cu toate acestea, nu dispunem de nicio dovadă ştiinţifică la nivelul Uniunii privind modul în care consumatorul de rând înţelege şi utilizează formulările alternative ale informaţiilor. Pentru a facilita compararea produselor cu ambalaje de dimensiuni diferite, este necesar ca informaţiile nutriţionale să se refere în continuare în mod obligatoriu la 100g/100ml şi, dacă este cazul, să se permită specificarea suplimentară pe porţie. Dacă alimentul respectiv este preambalat ca porţie individuală, declaraţia nutriţională pe porţie ar trebui să fie la rândul său obligatorie. Pentru a evita specificări pe porţie înşelătoare, dimensiunile porţiilor ar trebui standardizate printr-o procedură de consultare la nivelul întregii Uniuni Europene.
(43) Menționarea cantității elementelor nutriționale în câmpul vizual principal și a indicatorilor comparativi sub o formă ușor de identificat pentru a permite o apreciere a proprietăților nutriționale ale unui produs alimentar ar trebui considerată în ansamblu ca o parte a declarației nutriționale și nu trebuie tratată ca un grup de mențiuni individuale.
(44) Experiența arată că, în multe cazuri, informațiile voluntare referitoare la produsele alimentare sunt furnizate în detrimentul clarității informațiilor care trebuie menționate în mod obligatoriu. Prin urmare, ar trebui să se stabilească criterii care să sprijine operatorii din sectorul alimentar și autoritățile însărcinate cu aplicarea legii să găsească un echilibru între furnizarea informațiilor obligatorii și a informațiilor facultative referitoare la produsele alimentare.
(45) Informaţiile despre potenţiali alergeni sunt deosebit de importante pentru persoanele alergice şi în cazul alimentelor care nu sunt preambalate şi al ofertelor unităţilor de restauraţie colectivă. În consecinţă, acest tip de informaţii ar trebui să fie întotdeauna disponibil consumatorilor.
(46) Statele membre nu ar trebui să poată adopta alte dispoziţii decât cele prevăzute de prezentul regulament în domeniul pe care îl armonizează, în cazul în care nu există indicaţii contrare specifice în prezentul regulament. În plus, având în vedere faptul că cerinţele naţionale de etichetare pot ridica obstacole în calea liberei circulaţii în cadrul pieţei interne, statele membre ar trebui să argumenteze necesitatea unor astfel de măsuri şi să stabilească măsurile pe care le vor lua pentru a garanta că modul în care vor fi aplicate cerinţele va restricţiona cât mai puţin schimburile comerciale.
(47) Normele privind informațiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să poată fi adaptate la evoluția rapidă a mediului social, economic și tehnologic.
(48) Cu privire la anumite aspecte ale informațiilor referitoare la produsele alimentare care dau naștere la practici comerciale inovatoare și moderne, este necesar să se permită efectuarea de experiențe și studii suficiente în domeniul protecției consumatorului și să se determine cele mai bune sisteme pe baza prezentării unor dovezi solide. În consecință, în astfel de cazuri, legislația Uniunii privind informațiile referitoare la produsele alimentare ar trebui să se limiteze la fixarea cerințelor esențiale obligatorii care determină nivelul de protecție și de informare a consumatorului, oferind totodată flexibilitate pentru îndeplinirea acestor cerințe într-un mod compatibil cu dispozițiile privind piața internă.
(49) Pentru a garanta o concepere și o definire dialectică a cerințelor suplimentare detaliate în materie de informații referitoare la produsele alimentare și pentru ca acestea să fie inspirate de cele mai bune practici în vigoare, ar trebui să se dispună de mecanisme flexibile la nivelul Uniunii și național fondate pe o consultare deschisă și transparentă a publicului și o interacțiune permanentă a unei serii largi de părți interesate reprezentative. Astfel de mecanisme pot duce la dezvoltarea de sisteme naționale neobligatorii care să se întemeieze pe studii solide privind protecția consumatorului și pe ample consultări ale părților interesate. Mecanisme, cum ar fi, de exemplu un număr de identificare sau un simbol, ar trebui să permită consumatorilor să recunoască produsele alimentare etichetate în conformitate cu sistemul național.
(50) Pentru a garanta un nivel de coerență a rezultatelor obținute în diferite state membre, este necesar să se promoveze schimbul constant de bune practici și experiență între statele membre și cu Comisia și să se promoveze participarea părților interesate la astfel de schimburi.
(51) Statele membre trebuie să efectueze controale oficiale pentru a impune respectarea prezentului regulament, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor(20).
(52) Trimiterile la Directiva 90/496/CEE din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și din Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine și minerale, precum și de anumite substanțe de alt tip în produsele alimentare(21) ar trebui actualizate pentru a ține cont de prezentul regulament. Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ar trebui modificate în consecință.
(53) Pentru a permite părților interesate, în special IMM-urilor, să furnizeze informații nutriționale privind produsele lor, aplicarea măsurilor care fac obligatorii aceste informații ar trebui să fie introduse treptat prin perioade lungi de tranziție, cu o perioadă de tranziție suplimentară prevăzută pentru microîntreprinderi.
(54)Bineînţeles, produsele alimentare artizanale şi produsele proaspete preparate în unităţile de vânzare cu amănuntul direct la locul vânzării pot conţine substanţe care determină reacţii alergice sau intoleranţe la persoanele sensibile. Cum însă exact produsele care nu sunt preambalate sunt vândute în urma unui contact direct cu consumatorul, informaţiile respective ar trebui furnizate, de exemplu, în cadrul unui dialog în momentul vânzării, prin intermediul unui panou informativ foarte vizibil sau prin materiale informaţionale expuse în spaţiul de comercializare.
(55) Deoarece obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate într-un mod satisfăcător de statele membre și acestea pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor în cauză.
▌
(56) Comisia ar trebui ▌să fie abilitată să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFEU. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi.
(57)În vederea asigurării unor condiţii uniforme de punere în aplicare, ar trebui conferite Comisiei competenţe de executare pentru a adopta orientări tehnice de interpretare a listei ingredientelor care provoacă alergii sau intoleranţe, a determina modul în care trebuie indicat termenul de valabilitate şi a lua poziţie cu privire la dispoziţiile naţionale adoptate de un stat membru. În conformitate cu articolul 291 din TFEU, normele și principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării de către Comisie a atribuțiilor de punere în aplicare se stabilesc în prealabil printr-un regulament adoptat în conformitate cu procedura legislativă ordinară. În aşteptarea adoptării acestui nou regulament şi având în vedere necesitatea adoptării în cel mai scurt termen posibil a prezentului regulament, statele membre ar trebui să îşi exercite controlul în conformitate cu dispoziţiile Deciziei 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei(22), cu excepţia procedurii de reglementare cu control care nu este aplicabilă, în măsura în care dispoziţiile respective sunt în continuare compatibile cu tratatele modificate. Cu toate acestea, trimiterile la dispoziţiile respective ar trebui să fie înlocuite cu trimiteri la normele şi principiile stabilite în noul regulament odată cu intrarea în vigoare a noului regulament,
▌
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiectul și domeniul de aplicare
▌
(1) Prezentul regulament definește într-o manieră generală principiile, cerințele și responsabilitățile care reglementează informațiile referitoare la produsele alimentare, și în special etichetarea produselor alimentare. Acesta prevede mijloacele pentru garantarea dreptului consumatorilor la informații și procedurile pentru furnizarea informațiilor referitoare la produsele alimentare, ținând seama de necesitatea de a prevedea o flexibilitate suficientă pentru a putea răspunde evoluțiilor viitoare și noilor cerințe privind informațiile.
(2) Prezentul regulament se aplică tuturor etapelor lanţului alimentar, în cazul în care ▌privesc furnizarea de informaţii consumatorilor finali referitoare la produsele alimentare.
Acesta se aplică tuturor produselor alimentare preambalate destinate a fi oferite consumatorului final, precum şi produselor alimentare destinate a fi furnizate unităţilor de restauraţie colectivă.
Acesta nu se aplică produselor alimentare care sunt ambalate direct în spaţiul de comercializare înainte de a fi oferite consumatorului final.
Serviciile de restauraţie oferite de societăţile de transport intră sub incidenţa prezentului regulament doar dacă sunt furnizate pe rute situate între două puncte de pe teritoriul Uniunii.
(3)Prezentul regulament se aplică numai alimentelor preparate în cursul unei activităţi comerciale, concept care implică o anumită continuitate a activităţilor şi un anumit grad de organizare. Operaţiuni cum ar fi manipularea, servirea şi vânzarea ocazională a produselor alimentare de către persoane fizice în cadrul unor evenimente precum strângeri de fonduri în scopuri caritabile sau târguri şi reuniuni ale comunităţii locale nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(4)Produsele alimentare care îşi au originea în ţări terţe pot fi distribuite pe teritoriul Uniunii numai dacă îndeplinesc cerinţele din prezentul regulament.
(5) Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere cerinţelor de etichetare prevăzute în legislaţia Uniunii specifică aplicabilă anumitor produse alimentare. Până la …(23), Comisia publică o listă exhaustivă şi actualizată a cerinţelor de etichetare prevăzute în legislaţia specifică a Uniunii aplicabilă anumitor produse alimentare şi pune la dispoziţie această listă pe internet.
Până la ...(24)*, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport referitor la conformitatea respectivelor cerinţe specifice privind etichetarea cu prezentul regulament. În cazul în care este necesar, Comisia anexează la raportul respectiv o propunere corespunzătoare pentru modificarea prezentului regulament.
Articolul 2
Definiții
(1) În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
(a)
definițiile de „produs alimentar”, „legislație alimentară”, „întreprindere cu profil alimentar”, „operator în sectorul alimentar”, „comerț cu amănuntul”, „introducere pe piață” și „consumator final” de la articolul 2 și articolul 3 alineatele (1), (2), (3), (7), (8) și (18) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002;
(b)
definițiile de „prelucrare”, „produse neprelucrate” și „produse prelucrate” de la articolul 2 alineatul (1) literele (m), (n) și (o) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare(25);
(c)
definițiile de „aditiv alimentar” și de „adjuvant tehnologic” de la articolul 1 alineatul (2) și din articolul 1 alineatul (3) litera (a) din Directiva 89/107/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind aditivii alimentari autorizați pentru utilizarea în produsele alimentare destinate consumului uman(26),
(d)
definiția de „aromă” de la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 88/388/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind aromele utilizate în produsele alimentare și materiile sursă pentru producerea acestora(27);
(e)
definițiile de „carne” și „carne separată mecanic” de la punctele 1.1 și 1.14 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală(28);
(f)
definițiile de „mențiune”, „nutrient”, „altă substanță”, „mențiune nutrițională” și „mențiune de sănătate” la articolul 2 alineatul (2) punctele 1–5 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.
(2) De asemenea, se aplică următoarele definiții:
(a)
„informaţii referitoare la produsele alimentare” reprezintă informaţiile referitoare la un produs alimentar puse la dispoziţia consumatorului final prin intermediul unei etichete, al altor documente însoţitoare sau prin orice alte mijloace, inclusiv tehnologii moderne sau comunicarea verbală. Această definiţie nu cuprinde comunicările comerciale definite în Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă(29).
▌
(b)
„restauraţie colectivă” se referă la orice unitate (inclusiv un automat, un vehicul sau un stand fix sau mobil) precum restaurantele, cantinele, şcolile, spitalele şi firmele de catering, în care, în cadrul unei activităţi profesionale ▌, sunt preparate alimente destinate consumului direct de către consumatorul final;
(c)
„produs alimentar preambalat” înseamnă orice unitate de vânzare destinată a fi prezentată ca atare consumatorului final şi unităţilor de restauraţie colectivă, constituită dintr-un produs alimentar într-un ambalaj, pe care acest ambalaj îl acoperă în întregime sau parţial, dar în asemenea mod încât conţinutul să nu poată fi modificat fără ca ambalajul să fie deschis sau să suporte o modificare;
(d)
„produse alimentare care nu sunt preambalate” înseamnă produse alimentare oferite spre vânzare consumatorului final în stare neambalată şi care rămân neambalate sau sunt ambalate doar în momentul în care sunt vândute consumatorului final, precum şi produse alimentare şi preparate proaspete care sunt preambalate la locul vânzării şi în ziua vânzării pentru a fi vândute imediat;
(e)
„aliment produs artizanal” înseamnă un aliment produs într-o întreprindere care este înscrisă în registrele naţionale ca întreprindere de artizanat în conformitate cu dreptul comercial naţional şi care este produs direct pentru consumator;
(f)
„ingredient” înseamnă orice substanţă, inclusiv aditivii alimentari şi enzimele alimentare, precum şi orice ingredient al unui ingredient compus, utilizată în fabricarea sau prepararea unui produs alimentar şi conţinută în produsul finit, eventual sub o formă modificată; ▌
(g)
„loc de provenienţă” înseamnă orice loc, ţară sau regiune în care se obţin integral produsele sau ingredientele agricole, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92;
(h)
„ingredient compus” înseamnă un ingredient care este, la rândul lui, produs din mai multe ingrediente;
(i)
„etichetă” înseamnă orice marcă, semn, imagine sau altă reprezentare grafică scrisă, imprimată, ștanțată, marcată, gravată, tipărită pe un produs alimentar sau atașată unui astfel de produs;
(j)
„etichetare” înseamnă mențiunile, indicațiile, mărcile sau denumirile comerciale, imaginile sau semnele care se referă la un produs alimentar și care figurează pe orice ambalaj, document, anunț, etichetă, inel sau manșetă care însoțesc sau se referă la respectivul produs;
(k)
„câmp vizual” înseamnă orice suprafaţă a unui ambalaj care poate fi citită din acelaşi unghi de vedere şi care permite un acces rapid şi simplu la informaţiile de etichetare ▌;
(l)
„lizibilitate” înseamnă text scris, imprimat, în relief, marcat, gravat sau ştampilat, printre altele, într-o manieră care permite consumatorului cu o acuitate vizuală normală să înţeleagă conţinutul textului de pe etichetele produselor alimentare, fără a necesita instrumente optice ajutătoare; lizibilitatea depinde de dimensiunea caracterelor, tipul caracterelor, grosimea liniilor acestora, de distanţele dintre litere, cuvinte şi rânduri, de raportul dintre lăţimea şi înălţimea caracterului, precum şi de contrastul dintre text şi fundal;
▌
(m)
„denumire de comercializare” înseamnă o denumire care este înţeleasă drept denumire a produsului alimentar de către consumatorii din statul membru în care este vândut, fără a fi nevoie de explicaţii suplimentare;
(n)
„denumire descriptivă” înseamnă o denumire care oferă o descriere a produsului alimentar și, dacă este cazul, a utilizării lui în mod suficient de clar încât să permită consumatorului să stabilească natura efectivă a acestuia și să-l deosebească de alte produse cu care ar putea fi confundat;
▌
(o)
„produs cu un singur ingredient” înseamnă orice aliment care, cu excepţia sării, zahărului, condimentelor, apei, aditivilor, aromelor sau enzimelor, conţine un singur ingredient;
(p)
„cerinţe esenţiale” înseamnă cerinţele care determină nivelul de protecţie a consumatorului şi de informaţii referitoare la produsul alimentar în legătură cu un anumit subiect şi care sunt prevăzute într-un act al Uniunii;
(q)
„termen de valabilitate” înseamnă data până la care produsul alimentar îşi păstrează proprietăţile specifice atunci când este păstrat după cum este indicat sau este păstrat conform indicaţiilor specifice de pe ambalaj;
(r)
„data expirării” înseamnă data până la care trebuie consumat un produs alimentar; după această dată, produsul alimentar nu mai poate fi oferit consumatorilor sau prelucrat;
(s)
„data fabricaţiei” înseamnă data la care produsele au fost fabricate şi eventual ambalate şi congelate;
(t)
„cele mai bune practici” înseamnă standarde, regimuri, inițiative sau orice alte activități aprobate de autoritățile competente care, de-a lungul experienței și ca urmare a cercetărilor efectuate, s-au dovedit a fi cele mai eficiente pentru majoritatea consumatorilor și sunt considerate ca fiind modele de urmat;
(u)
„imitaţie de produs alimentar” înseamnă un produs alimentar care are aspectul unui alt produs alimentar şi în cazul căruia un ingredient utilizat în mod normal este amestecat sau înlocuit total sau parţial cu un alt ingredient.
(3) În sensul prezentului regulament, țara de origine a unui produs alimentar se referă la originea unui produs alimentar, astfel cum este stabilită în conformitate cu articolele 23-26 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
(4) Se aplică, de asemenea, definițiile specifice prevăzute în anexa I.
CAPITOLUL II
PRINCIPIILE GENERALE ALE INFORMAȚIILOR REFERITOARE LA PRODUSELE ALIMENTARE
Articolul 3
Obiective generale
(1) Furnizarea informaţiilor referitoare la produsele alimentare urmăreşte asigurarea unui nivel sporit de protecţie a sănătăţii, transparenţei şi comparabilităţii produselor în interesul consumatorilor şi oferă o bază pentru a face o alegere în cunoştinţă de cauză şi a utiliza în mod sigur produsele alimentare ▌.
(2)Etichetele produselor alimentare trebuie să fie uşor de recunoscut, de citit şi de înţeles de către consumatorul obişnuit.
(3) Legislaţia privind informaţiile referitoare la produsele alimentare îşi propune să creeze un spaţiu al Uniunii în care produsele alimentare produse şi comercializate legal să circule liber ▌.
(4) Atunci când legislaţia privind informaţiile referitoare la produsele alimentare stabileşte noi cerinţe, cu excepţia cazului în care aceste cerinţe se referă la protecţia sănătăţii umane, se prevede o perioadă tranzitorie după intrarea în vigoare a noilor cerinţe, în timpul căreia produsele alimentare ale căror etichetare nu respectă noile cerinţe să poată fi introduse pe piaţă, iar stocurile de astfel de produse introduse pe piaţă înainte de expirarea perioadei tranzitorii să continue să fie vândute până la epuizarea lor. Noile norme de etichetare a produselor alimentare se introduc la o dată standard de implementare, stabilită de Comisie după consultarea statelor membre şi a părţilor interesate.
Articolul 4
Principiile care reglementează informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare
(1) Atunci când legislaţia dă informaţiilor referitoare la produsele alimentare un caracter obligatoriu, informaţiile respective se încadrează, în special, în următoarele categorii:
(a)
informaţii privind identitatea şi compoziţia, cantităţile,proprietăţile sau alte caracteristici ale produsului alimentar;
(b)
informații privind protecția sănătății consumatorului și utilizarea sigură a unui aliment. În mod special, acestea se referă la informații privind:
(i)
însușirile legate de compoziție, care pot dăuna sănătății anumitor grupuri de consumatori;
(ii)
termenul de valabilitate, condiţiile de păstrare, condiţiile de conservare după deschiderea ambalajului, dacă este cazul, şi condiţiile de siguranţă a utilizării;
▌
(c)
informații privind caracteristicile nutriționale care să permită consumatorilor, inclusiv celor care urmează un regim alimentar special, să aleagă în cunoștință de cauză.
(2) Atunci când se ia în considerare necesitatea de informaţii obligatorii referitoare la produsele alimentare, se ţine seama de posibilele costuri şi avantaje pentru părţile interesate, inclusiv consumatori, producători şi alţii, legate de furnizarea anumitor informaţii ▌.
Articolul 5
Consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară
Orice măsuri legislative privind informațiile referitoare la produsele alimentare susceptibile de a avea un efect asupra sănătății publice se adoptă după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („Autoritatea”).
CAPITOLUL III
CERINȚE GENERALE PRIVIND INFORMAȚIILE REFERITOARE LA PRODUSELE ALIMENTARE ȘI RESPONSABILITĂȚILE OPERATORILOR ÎN SECTORUL ALIMENTAR
Articolul 6
Cerință de bază
Orice produs alimentar destinat a fi oferit consumatorului final sau unităților de restaurație colectivă este însoțit de informații referitoare la produsul respectiv în conformitate cu prezentul regulament.
Articolul 7
Practici loiale de informare
(1) Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare, în special:
(a)
în legătură cu faptul că descrierea şi/sau imaginile simbolistice ale unui produs alimentar ar putea induce consumatorii în eroare în ceea ce priveşte natura, identitatea, proprietăţile, compoziţia, ingredientele individuale şi cantitatea acestora în produs, valabilitatea, ţara de origine sau locul de provenienţă, modul de fabricare sau de obţinere a acestuia;
(b)
sugerând consumatorului prezenţa unui anumit produs sau a unui anumit ingredient prin folosirea pe ambalaj a unei descrieri sau a unei imagini simbolistice, în ciuda faptului că, în realitate, este vorba despre un produs alimentar imitat, respectiv un înlocuitor al unui ingredient folosit în mod obişnuit într-un produs. În aceste cazuri, trebuie să se specifice în mod vizibil pe ambalajul produsului „imitaţie” sau „fabricat utilizând (denumirea ingredientului înlocuitor) în loc de (denumirea ingredientului substituit)”;
(c)
prin crearea impresiei, în cazul produselor din carne, că este vorba de o bucată de carne întreagă, cu toate că produsul constă din mai multe bucăţi de carne lipite între ele. În asemenea cazuri, produsul trebuie prevăzut pe partea vizibilă a ambalajului cu menţiunea „produs din carne constituit din bucăţi de carne lipite între ele”;
(d)
atribuind produsului alimentar efecte sau proprietăți pe care nu le are;
(e)
sugerând că produsul alimentar posedă caracteristici speciale, în timp ce toate produsele alimentare similare posedă asemenea caracteristici sau evidenţiind în mod special absenţa anumitor ingrediente şi/sau nutrienţi care în mod normal nu se găsesc în produsul alimentar respectiv;
(f)
indicând explicit o reducere semnificativă a conţinutului de zahăr şi/sau grăsimi atunci când aceasta nu corespunde unei reduceri corespunzătoare a valorii energetice (exprimată în kilojouli sau kilocalorii) a produsului alimentar în cauză;
(g)
utilizând termenul „dietetic”, deşi produsul alimentar în cauză nu corespunde reglementărilor din Uniune privind produsele alimentare destinate unui regim alimentar special;
(h)
în ceea ce priveşte laptele, prin prezentarea laptelui ca „proaspăt”, cu toate că diferenţa dintre data limită de consum şi data de ambalare a laptelui este mai mare de şapte zile.
(2) Informațiile referitoare la produsele alimentare sunt precise, clare și ușor de înțeles de către consumator.
(3) Sub rezerva derogărilor prevăzute de legislaţia Uniunii aplicabile apelor minerale naturale şi produselor alimentare destinate unei alimentaţii speciale, informaţiile referitoare la produsele alimentare nu atribuie unui produs alimentar proprietăţi de prevenire, de tratament şi de vindecare a unei boli umane şi nu evocă astfel de proprietăţi.
(4) Alineatele (1) şi (3) se aplică, de asemenea:
(a)
publicității;
(b)
prezentării produselor alimentare, în special a formei, aspectului sau ambalajului acestora, materialului folosit pentru ambalare, modului în care sunt prezentate, precum și locului în care sunt expuse.
Articolul 8
Responsabilități
(1) Persoana responsabilă cu informaţiile referitoare la produsele alimentare garantează prezenţa şi exactitatea materială a datelor specificate.
(2) Persoana răspunzătoare pentru informaţiile privind alimentele este agentul comercial din sectorul alimentar care introduce un aliment pe piaţă pentru prima dată sau, după caz, agentul comercial din sectorul alimentar sub a cărui denumire sau denumire comercială se comercializează alimentul.
(3) În măsura în care activităţile lor au un impact asupra informaţiilor despre produsele alimentare în cadrul întreprinderii pe care o controlează, operatorii din sectorul alimentar se asigură că informaţiile transmise sunt conforme cu dispoziţiile prezentului regulament.
(4) Agenţii comerciali din sectorul alimentar responsabili pentru activităţi de vânzare cu amănuntul sau de distribuţie care nu afectează informaţiile referitoare la produsele alimentare acţionează cu atenţia cuvenită, în limita activităţilor lor, astfel încâtsă contribuie la respectarea cerinţelor privind informaţiile referitoare la produsele alimentare, în special abţinându-se de la furnizarea unor produse alimentare despre care ştiu sau suspectează, pe baza cunoştinţelor pe care le deţin şi în calitate de profesionişti, că nu respectă cerinţele respective.
(5) Operatorii din sectorul alimentar, în cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, asigură disponibilitatea informaţiilor privind produsele alimentare care nu sunt preambalate pentru operatorul care manevrează alimentele respective spre a fi apoi vândute sau prelucrate, pentru a-i permite să furnizeze, la cerere, consumatorului final informaţiile obligatorii referitoare la produsele alimentare menţionate la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(c), (f) şi (h).
(6) În următoarele cazuri, operatorii din sectorul alimentar, în cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, asigură menționarea informațiilor obligatorii prevăzute la articolul 9 pe ambalajul extern în care produsul alimentar este prezentat spre comercializare sau pe documentele comerciale referitoare la produsele alimentare, în cazul în care se poate garanta că documentele respective însoțesc produsul alimentar la care se referă sau au fost trimise înaintea livrării sau concomitent cu aceasta:
(a)
în cazul în care produsul alimentar preambalat destinat consumatorului final, dar comercializat într-o etapă anterioară vânzării către acesta și atunci când această etapă nu implică vânzarea către o unitate de restaurație colectivă;
(b)
în cazul în care produsul alimentar preambalat este destinat unităților de restaurație colectivă pentru a fi preparat, prelucrat, împărțit sau decupat.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor primului paragraf, operatorii din sectorul alimentar asigură că menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (e), (f), (h) şi (j) figurează, de asemenea, pe ambalajul extern în care produsul alimentar este prezentat spre comercializare.
CAPITOLUL IV
INFORMAȚII OBLIGATORII REFERITOARE LA PRODUSELE ALIMENTARE
SECȚIUNEA 1
CONȚINUT ȘI PREZENTARE
Articolul 9
Lista mențiunilor obligatorii
(1) În conformitate cu articolele 11-33 și sub rezerva excepțiilor prevăzute în prezentul capitol, este obligatorie menționarea următoarelor informații.
(a)
denumirea de comercializare;
(b)
lista ingredientelor;
(c)
ingredientele menţionate în anexa II care provoacă alergii sau intoleranţă şi orice substanţă derivată din acestea, respectând pe deplin dispoziţiile specifice referitoare la produsele alimentare care nu sunt preambalate;
(d)
cantitatea de anumite ingrediente sau categorii de ingrediente, în conformitate cu anexa VII;
(e)
cantitatea netă de produs alimentar, la momentul ambalării;
(f)
termenul de valabilitate sau, în cazul alimentelor perisabile din punct de vedere microbiologic, data expirării;
(g)
data fabricaţiei, în cazul produselor congelate;
(h)
condiţiile speciale de păstrare şi/sau de utilizare, inclusiv menţiuni referitoare la condiţiile de refrigerare şi de păstrare şi la conservarea produsului înainte şi după desfacerea ambalajului, în cazul în care ar fi imposibilă utilizarea în condiţii corespunzătoare a produsului alimentar în absenţa acestor informaţii;
(i)
instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor nu ar permite o utilizare corectă a produsului alimentar;
(j)
numele sau denumirea comercială sau o marcă înregistrată şi sediul producătorului stabilit în Uniune, ale ambalatorului şi, în cazul produselor care provin din ţări terţe, ale vânzătorului/importatorului sau, după caz, ale operatorului din sectorul alimentar sub numele sau denumirea comercială a căruia este comercializat produsul alimentar;
(k)
se menţionează ţara ▌sau locul de provenienţă pentru următoarele produse:
–
carne;
–
carne de pasăre;
–
produse lactate;
–
fructe şi legume proaspete;
–
alte produse care conţin un singur ingredient; precum şi
–
carne, carne de pasăre şi peşte, atunci când se utilizează ca ingrediente în produsele prelucrate.
În cazul cărnii şi al cărnii de pasăre, indicarea ţării sau a locului de provenienţă poate apărea ca un singur loc numai atunci când animalele s-au născut, au fost crescute şi sacrificate în aceeaşi ţară sau în acelaşi loc. În alte cazuri, se furnizează informaţii privind fiecare din locurile diferite de naştere, de creştere şi de sacrificare.
În cazul în care există motive care ar face ca indicarea ţării să nu fie practică, se poate aplica următoarea menţiune: „De origine nespecificată”
Pentru toate celelalte produse alimentare, ţara sau locul de provenienţă, în cazul în care lipsa acestor informaţii ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce priveşte adevărata ţară ▌sau loc de provenienţă a produsului alimentar, în special dacă informaţiile care însoţesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera că produsul are o altă ţară ▌sau loc de provenienţă; în astfel de cazuri menţiunea se adoptă prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu dispoziţiile de la articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44.
▌
(l)
pentru băuturile care conțin mai mult de 1,2 % de alcool în volum, mențiunea titrului alcoolic volumic real;
(m)
o declarație nutrițională.
(2) Menţiunile prevăzute la alineatul (1) sunt exprimate prin cuvinte şi cifre ▌.
▌
Articolul 10
Derogări pentru microîntreprinderi
Produsele artizanale fabricate de microîntreprinderi sunt scutite de la cerinţa stabilită la articolul 9 alineatul (1) litera (m). Aceste produse pot fi scutite şi de cerinţele stabilite la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(l) în cazul în care sunt comercializate la locul de producţie, iar personalul responsabil de vânzări este în măsură să furnizeze informaţiile la cerere. Alternativ, informaţiile respective pot fi oferite prin intermediul etichetelor prezente pe rafturi.
Articolul 11
Mențiuni obligatorii suplimentare pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare
(1) În plus față de mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1), în anexa III sunt prevăzute mențiuni obligatorii suplimentare pentru anumite tipuri și categorii de produse alimentare.
(2) Comisia poate modifica anexa III prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44.
▌
Articolul 12
Metrologie
Dispoziţiile articolului 9 nu aduc atingere dispoziţiilor Uniunii mai specifice în materie de metrologie. Se respectă dispoziţiile Directivei 2007/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a normelor privind cantităţile nominale ale produselor preambalate(30).
Articolul 13
Punerea la dispoziție și amplasarea informațiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare
(1) Informațiile obligatorii, pentru toate produsele alimentare, sunt disponibile și ușor accesibile, în conformitate cu prezentul regulament.
(2) În cazul produselor alimentare preambalate, informaţiile obligatorii apar pe ambalaj ▌.
▌
Articolul 14
Modul de prezentare a mențiunilor obligatorii
(1) Fără a aduce atingere legislației specifice a Uniunii aplicabile anumitor produse alimentare în ceea ce privește cerințele menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(l), atunci când apar pe ambalaj sau pe eticheta atașată la acesta, mențiunile obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1) se imprimă pe ambalaj sau pe etichetă astfel încât să fie clar lizibile. Ar trebui avute în vedere criterii precum dimensiunea caracterelor, tipul acestora, contrastul dintre caractere şi font, distanţa dintre rânduri şi dintre caractere.
În contextul unei proceduri de consultare, Comisia defineşte, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, un concept obligatoriu, împreună cu părţile interesate, inclusiv cu organizaţiile de consumatori, care să specifice orientările privind lizibilitatea informaţiilor destinate consumatorilor, menţionate pe produsele alimentare.
(2)În cazul produselor destinate unei alimentaţii speciale, în sensul Directivei 1999/21/CE a Comisiei din 25 martie 1999 privind alimentele dietetice destinate unor scopuri medicale speciale(31), precum şi al preparatelor pentru sugari, al preparatelor de continuare şi al alimentelor de diversificare destinate sugarilor şi copiilor de vârste mici, care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2006/141/CE a Comisiei din 22 decembrie 2006 privind formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari respectiv ale preparatelor pentru copii de vârstă mică(32) şi al Directivei 2006/125/CE a Comisiei din 5 decembrie 2006 privind preparatele pe bază de cereale și alimentele pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică(33), care fac obiectul cerinţelor obligatorii de etichetare în temeiul legislaţiei Uniunii, în afara menţiunilor stabilite la articolul 9 alineatul (1) din prezentul regulament, dimensiunea caracterelor ar trebui să satisfacă nevoile consumatorilor privind lizibilitatea informaţiilor şi privind informaţiile suplimentare referitoare la destinaţia specifică a alimentelor respective.
(3) Mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1), literele (a), (e) și (l) figurează în același câmp vizual.
▌
(4) Dispoziţiile alineatului (3) nu se aplică în cazul produselor alimentare menţionate la articolul 17 alineatele (1) şi (2). Pentru astfel de categorii de ambalaje sau de recipiente pot fi introduse dispoziţii naţionale specifice în cazul statelor membre care au mai multe limbi oficiale.
(5)Abrevierile, inclusiv iniţialele, nu pot fi utilizate în cazul în care acestea sunt de natură să inducă în eroare consumatorii.
(6) Informaţiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt amplasate într-un loc evident, astfel încât să fie uşor vizibile, lizibile şi, după caz, indelebile. Acestea nu trebuie să fie în nici un caz disimulate, ascunse ▌sau separate prin orice alte reprezentări scrise sau imagini, prin orice alt element intercalat sau prin ambalaj în sine, de exemplu printr-un falţ.
(7)Indicarea menţiunilor obligatorii nu conduce la creşterea dimensiunii şi/sau volumului ambalajului sau recipientului produsului alimentar şi nu are nicio altă consecinţă negativă asupra mediului.
Articolul 15
Vânzarea la distanță
Fără a aduce atingere cerințelor privind informațiile prevăzute la articolul 9, în cazul produselor alimentare oferite spre vânzare prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță definit la articolul 2 din Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță(34).
(a)
informaţiile ▌referitoare la produsele alimentare menţionate la articolele 9 şi 29 sunt puse la dispoziţie, la cererea consumatorului, înainte de cumpărare şi pot apărea pe suportul de vânzare la distanţă sau sunt furnizate prin alte mijloace corespunzătoare.
(b)
menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (f) şi (i) sunt obligatorii numai în momentul livrării.
Articolul 16
Cerințe lingvistice
(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 9 alineatul (2), informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt redactate într-o limbă ușor de înțeles de către consumatorii din statele membre în care se comercializează un produs alimentar.
(2) Statul membru în care este comercializat un produs alimentar poate să prevadă, pe teritoriul său, ca aceste mențiuni să figureze într-una sau mai multe limbi dintre limbile oficiale ale Uniunii.
(3)Produsele alimentare vândute în regim „duty-free” pot fi introduse pe piaţă doar cu informaţiile în versiunea engleză.
(4) Alineatele (1) și (2) nu se opun redactării mențiunilor în mai multe limbi.
Articolul 17
Derogări de la cerinţa furnizării anumitor menţiuni obligatorii
(1) În cazul buteliilor de sticlă destinate reutilizării, care au un marcaj indelebil şi care, prin urmare, nu poartă nici etichetă, nici inel, nici manşetă, sunt obligatorii numai menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e) şi (f) ▌.
(2) În cazul ambalajelor sau al recipientelor a căror suprafaţă imprimabilă cea mai mare măsoară mai puţin de 80 cm2, numai menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e) şi (f) şi la articolul 29 alineatul (1) litera (a) sunt obligatorii pe ambalaj sau pe etichetă. Sunt posibile menţiuni suplimentare pe ambalaj, pe bază voluntară. Menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) sunt furnizate prin alte mijloace sau sunt puse la dispoziţie la cererea consumatorului.
(3) Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale Uniunii care prevăd o declaraţie nutriţională obligatorie, declaraţia nutriţională menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (m) nu este obligatorie pentru produsele alimentare menţionate în anexa IV.
În cazul bunurilor care nu sunt preambalate şi al celor oferite de unităţile de restauraţie colectivă în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (b), nu sunt obligatorii menţiunile prevăzute la articolul 9 şi la articolul 29.
SECȚIUNEA 2
DISPOZIȚII DETALIATE PRIVIND MENȚIUNILE OBLIGATORII
Articolul 18
Denumirea produsului alimentar
(1) Denumirea produsului alimentar este denumirea prevăzută în legislaţia relevantă. În absenţa unei asemenea denumiri, denumirea produsului alimentar este denumirea sa de comercializare sau, în cazul în care nu există o denumire curentă sau aceasta nu este folosită, se indică denumirea descriptivă a produsului alimentar.
(2) În anexa V sunt stabilite dispoziții specifice privind utilizarea denumirii produsului alimentar și a mențiunilor care îl însoțesc.
Articolul 19
Lista ingredientelor
(1) Lista ingredientelor este precedată de un titlu sau de o mențiune corespunzătoare care conține cuvântul „ingrediente”. Lista respectivă cuprinde toate ingredientele din produsul alimentar, în ordinea descrescătoare a ponderii lor în momentul utilizării lor la fabricarea produsului alimentar.
(2)În cazul în care un produs conţine nanomateriale, acest lucru trebuie menţionat clar în lista de ingrediente, folosindu-se prefixul „nano”.
(3) Ingredientele sunt desemnate prin denumirea lor specifică, după caz, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 18 și în anexa V.
(4) Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatelor (1) și (3) sunt prevăzute în anexa VI.
Articolul 20
Derogări generale de la obligaţia afişării listei de ingrediente
Pentru următoarele produse alimentare nu este obligatorie furnizarea unei liste de ingrediente:
(a)
fructe și legume proaspete, inclusiv cartofi, care nu au fost curățate, tăiate sau nu au făcut obiectul altor tratamente similare;
(b)
ape gazoase, în a căror descriere se indică faptul că sunt gazoase;
(c)
oțeturi de fermentație derivate exclusiv dintr-un singur produs de bază, cu condiția să nu fi fost adăugat niciun alt ingredient;
(d)
brânzeturi, unt, laptele și smântâna fermentate, la care nu au fost adăugate niciun alt fel de ingrediente, cu excepția produselor lactate, a enzimelor și a culturilor de microorganisme necesare fabricării sau a sării necesare pentru fabricarea brânzeturilor, altele decât cele proaspete sau topite;
(e)
băuturi care conţin alcool; Comisia întocmeşte un raport după …(35) privind aplicarea prezentului alineat pentru produsele respective, care poate fi însoţit de măsuri specifice de stabilire a normelor referitoare la punerea la dispoziţia consumatorilor de informaţii nutriţionale cu privire la aceste produse. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44;
(f)
produse alimentare care conțin un singur ingredient, cu următoarele condiții:
(i)
denumirea produsului alimentar să fie identică cu numele ingredientului; sau
(ii)
denumirea produsului alimentar să permită identificarea clară a naturii ingredientului.
Articolul 21
▌
Nu se consideră drept ingrediente ale unui produs alimentar:
(a)
compușii unui ingredient care, în cursul procesului de fabricare, au fost temporar extrași pentru fi reîncorporați apoi într-o cantitate care nu depășește conținutul inițial;
(b)
aditivii alimentari și enzimele alimentare:
(i)
a căror prezență într-un produs alimentar este datorată exclusiv faptului că erau conținuți într-unul sau în mai multe ingrediente ale produsului respectiv, cu condiția să nu mai îndeplinească nicio funcție tehnologică în produsul finit, sau
(ii)
care sunt utilizați ca adjuvanți tehnologici;
(c)
substanţele utilizate în cantităţile strict necesare ca solvenţi sau suporturi pentru substanţe nutriţionale, aditivi, enzime sau arome;
(d)
substanțele care nu sunt aditivi alimentari, dar care sunt folosite în același mod și în același scop ca și adjuvanții tehnologici și care rămân prezente în produsul finit, chiar dacă sub formă modificată;
(e)
apa:
(i)
atunci când se utilizează în procesul de fabricație numai pentru a permite reconstituirea unui ingredient utilizat sub formă concentrată sau deshidratată; sau
(ii)
în cazul lichidului de acoperire care, în mod normal, nu se consumă.
Articolul 22
Etichetarea anumitor substanțe care provoacă alergii sau intoleranțe
(1) Orice ingredient menţionat în anexa II sau orice substanţă derivată dintr-un ingredient menţionat în anexa respectivă, sub rezerva excepţiilor prevăzute în anexa respectivă, este întotdeauna indicat în lista de ingrediente, astfel încât potenţialul de a cauza alergii sau intoleranţe să poată fi recunoscut imediat cu uşurinţă.
Respectivele indicații nu sunt obligatorii în cazul în care:
(a)
denumirea produsului alimentar se referă în mod clar la ingredientul în cauză;
(b)
ingredientul menționat în anexa II din care provine substanța este inclus deja pe lista de ingrediente; sau
(c)
este vorba despre produse alimentare care nu sunt preambalate; în acest caz, în spaţiul de comercializare sau în meniu trebuie să se indice într-un mod clar vizibil următoarele:
–
clienţii pot obţine informaţii despre substanţele alergene în urma unui dialog cu vânzătorul şi/sau prin alte materiale informaţionale expuse în spaţiul de vânzare
–
nu se poate exclude posibilitatea unei contaminări încrucişate.
(2) Lista din anexa II este reexaminată sistematic şi actualizată, după caz, de către Comisie, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, pe baza celor mai recente informaţii ştiinţifice şi tehnice.
(3) După caz, se pot elabora orientări tehnice pentru interpretarea listei din anexa II, în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 41 alineatul (2).
Articolul 23
Indicarea cantității ingredientelor
(1) Indicarea cantității unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente care au fost utilizate în fabricarea sau la prepararea unui produs alimentar este obligatorie atunci când:
(a)
ingredientul sau categoria de ingrediente în cauză figurează în denumirea comercială a produsului alimentar sau sunt asociate, în general, de către consumator cu denumirea respectivă; sau
(b)
ingredientul sau categoria de ingredientele în cauză sunt scoase în evidență în etichetare prin cuvinte, imagini sau reprezentări grafice; sau
(c)
ingredientul sau categoria de ingrediente în cauză sunt esențiale pentru a caracteriza un produs alimentar și a-l distinge de produsele cu care ar putea fi confundat din cauza denumirii sau aspectului său.
▌
(2) Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatului (1), inclusiv cazurile specifice în care nu este obligatorie indicarea cantităților pentru anumite ingrediente, sunt prevăzute în anexa VII.
Articolul 24
Cantitatea netă
(1) Cantitatea netă a unui produs alimentar este exprimată în litri, centilitri, mililitri, kilograme sau grame, după caz:
(a)
în unităţi de volum pentru produsele lichide în sensul Directivei 85/339/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind recipientele pentru produsele lichide destinate consumului uman(36);
(b)
în unități de masă pentru alte produse.
(2) Comisia poate stabili, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, că exprimarea cantităţii nete pentru anumite produse alimentare se face în alt mod decât cel descris la alineatul (1). ▌
(3) Specificațiile tehnice pentru aplicarea alineatului (1), inclusiv cazurile specifice în care nu este obligatorie indicarea cantității nete, sunt prevăzute în anexa VIII.
Articolul 25
Termenul de valabilitate, data expirării şi data fabricaţiei
(1) În cazul produselor alimentare foarte perisabile din punct de vedere microbiologic și care, din cauza acestui fapt, pot prezenta, după o scurtă perioadă, un pericol imediat pentru sănătatea umană, termenul de valabilitate se înlocuiește cu data expirării.
(2) Data corespunzătoare trebuie să fie uşor de găsit şi nu se acoperă. Aceasta se indică după cum urmează:
(a)
termenul de valabilitate:
(i)
data este precedată de menţiunile:
–
„A se consuma de preferinţă înainte de …”, atunci când în dată este indicată ziua; sau
–
„A se consuma înainte de sfârşitul …”, în celelalte cazuri.
(ii)
menţiunile prevăzute la litera (i) sunt însoţite de:
–
data însăşi; sau
–
o referinţă la locul în care data este indicată pe etichetă.
Dacă este necesar, aceste menţiuni sunt urmate de o descriere a condiţiilor de conservare a căror respectare asigură valabilitatea indicată.
(iii)
data se compune din indicarea zilei, lunii şi anului, în această ordine şi necodificată.
Cu toate acestea, pentru produsele alimentare:
–
a căror valabilitate este mai mică de trei luni, se indică ziua şi luna;
–
a căror valabilitate este mai mare de trei luni, dar mai mică de 18 luni, se indică luna şi anul;
–
a căror valabilitate este mai mare de 18 luni, indicarea anului este suficientă.
Norme detaliate cu privire la indicarea termenului de valabilitate în conformitate cu litera (iii) a prezentului alineat pot fi adoptate în cadrul procedurii de reglementare menţionate la articolul 41 alineatul (2).
(iv)
termenul de valabilitate este indicat pe fiecare porţie individuală preambalată.
(v)
sub rezerva dispoziţiilor comunitare care impun alte modalităţi de indicare a datei, menţionarea termenului de valabilitate nu se cere în cazul:
–
fructelor şi legumelor proaspete, inclusiv al cartofilor, care nu au fost curăţate, tăiate sau nu au făcut obiectul altui tratament similar; această derogare nu se aplică seminţelor încolţite şi altor produse similare, cum ar fi germenii de leguminoase;
–
vinurilor, vinurilor licoroase, vinurilor spumoase, vinurilor aromatizate şi produselor similare obţinute din alte fructe decât strugurii, precum şi al băuturilor care corespund codurilor NC 2206 00 91, 2206 00 93 şi 2206 00 99 şi sunt fabricate din struguri sau din must de struguri;
–
băuturilor care conţin 10 % sau mai mult alcool în volum;
–
băuturilor răcoritoare nealcoolice, sucurilor de fructe, nectarurilor de fructe şi băuturilor alcoolice care conţin peste 1,2 % alcool în volum prezentate în recipiente individuale mai mari de cinci litri, destinate a fi livrate unităţilor de restauraţie colectivă;
–
produselor de panificaţie şi de patiserie care, prin natura lor, sunt consumate în mod normal într-un răstimp de 24 de ore după fabricare;
–
oţetului;
–
sării de bucătărie;
–
zahărului în stare solidă;
–
produselor zaharoase care constau aproape exclusiv din zaharuri aromatizate şi/sau colorate;
–
gumelor de mestecat şi produselor similare de mestecat.
(b)
data expirării:
(i)
data este precedată de menţiunea „Expiră la data de ...”.
(ii)
menţiunea prevăzută la litera (i) este însoţită de:
–
data însăşi; sau
–
o referinţă la locul în care data este indicată pe etichetă.
Aceste informaţii sunt urmate de o descriere a condiţiilor de conservare care trebuie respectate.
(iii)
data se compune din indicarea zilei, lunii şi, eventual, a anului, în această ordine şi în formă necodificată;
(c)
data fabricaţiei:
(i)
data este precedată de menţiunea: „Data fabricaţiei”;
(ii)
menţiunile prevăzute la litera (i) sunt însoţite de:
–
data însăşi; sau
–
o referinţă la locul în care data este indicată pe etichet;.
(iii)
data se compune din indicarea zilei, lunii şi, eventual, a anului, în această ordine şi în formă necodificată.
▌
Articolul 26
Instrucțiuni de utilizare
(1) Instrucţiunile de utilizare a unui produs alimentar sunt indicate astfel încât să permită o utilizare corespunzătoare a acestui produs. Dacă este cazul, se oferă instrucţiuni privind condiţiile de refrigerare şi de păstrare, precum şi termenul limită de consum după deschiderea ambalajului.
(2) Comisia poate să prevadă, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, dispoziţii privind modul în care sunt indicate respectivele instrucţiuni în cazul anumitor produse alimentare. ▌
Articolul 27
Titrul alcoolic
(1) Normele privind indicarea titrului alcoolic volumic, în ceea ce privește produsele corespunzătoare pozițiilor 22.04 și 22.05 din Tariful Vamal Comun, sunt prevăzute în dispozițiile Uniunii specifice aplicabile acestor produse.
(2) Titrul alcoolic volumic real al băuturilor care conțin peste 1,2% de alcool în volum, altele decât cele menționate la alineatul (1) sunt indicate în conformitate cu anexa IX.
SECȚIUNEA 3
ETICHETAREA NUTRIȚIONALĂ
Articolul 28
Relația cu alte acte legislative
(1) Dispozițiile prezentei secțiuni nu se aplică produselor alimentare care intră în domeniul de aplicare a următoarei legislații:
(a)
Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 referitoare la apropierea legislațiilor statelor membre privind suplimentele alimentare(37);
(b)
Directiva 80/777/CEE a Consiliului din 15 iulie 1980 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale(38).
(2) Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică fără să aducă atingere dispozițiilor Directivei 89/398/CEE a Consiliului din 3 mai 1989 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele alimentare destinate unei alimentații speciale(39) și ale directivelor specifice prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată.
Articolul 29
Conținut
(1) Declarația nutrițională cuprinde următoarele informații (denumită în continuare „declarație nutrițională obligatorie”):
(a)
valoarea energetică;
(b)
cantitatea de lipide, acizi graşi saturaţi, ▌zaharuri şi sare;
(c)
cantitatea de proteine, glucide, fibre şi acizi graşi trans naturali şi artificiali.
Prezentul alineat nu se aplică pentru băuturile alcoolice. Comisia întocmeşte un raport după …(40) privind aplicarea prezentului alineat pentru produsele respective, care poate fi însoţit de norme specifice, adoptate prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, pentru a pune la dispoziţia consumatorilor informaţii nutriţionale cu privire la aceste produse. ▌
(2) Declaraţia nutriţională poate să includă, de asemenea, în plus, cantităţile unuia sau mai multor elemente din următoarele:
▌(a) acizi grași mononesaturați;
(b)
acizi grași polinesaturați;
(c)
polioli;
(d)
colesterol;
(e)
amidon;
▌
(f)
oricare dintre mineralele sau vitaminele prezente în cantităţi semnificative, în sensul celor menţionate în partea A punctul 1 din anexa X, în conformitate cu valorile menţionate în partea A punctul 2 din anexa X;
(g)
alte substanţe în sensul celor menţionate în partea A din anexa XII, precum şi componenţi ai acestor substanţe nutritive;
(h)
alte substanţe, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1925/2006.
(3) Declararea cantității substanțelor care aparțin sau sunt componentele uneia din categoriile de nutrienți menționate la alineatul (2) este obligatorie în cazul în care se face o mențiune nutrițională și/sau de sănătate.
▌
Articolul 30
Calcul
(1) Valoarea energetică se calculează utilizând coeficienții de conversie prevăzuți în anexa XI.
(2) Comisia stabileşte şi introduce în anexa XI, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, coeficienţii de conversie pentru vitaminele şi mineralele menţionate în partea A punctul 1 din anexa X care să permită un calcul mai exact al conţinutului de vitamine şi minerale în produsele alimentare. ▌
(3) Valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1) și (2) se referă la produsele alimentare vândute.
După caz, se pot furniza informații cu privire la produsul alimentar după preparare, cu condiția să fie oferite instrucțiuni suficient de detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum.
(4) Valorile declarate sunt valori medii la sfârşitul termenului minim de valabilitate cu luarea în considerare a unor toleranţe adecvate, care se bazează, după caz, pe următorii factori:
(a)
analiza produsului alimentar efectuată de producător; sau
(b)
un calcul făcut cu ajutorul valorilor medii cunoscute sau reale ale ingredientelor utilizate; sau
(c)
un calcul obținut pe baza unor date general stabilite și acceptate.
Normele de aplicare pentru indicarea valorii energetice şi a nutrienţilor în ceea ce priveşte precizia valorilor declarate, în special diferenţele dintre valorile declarate şi cele stabilite în decursul controalelor oficiale, se stabilesc prin intermediul actelor delegate, în conformitate articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44, după ce Autoritatea şi-a dat avizul.
Articolul 31
Forme de exprimare
(1) Valoarea energetică şi cantitatea de nutrienţi sau componentele acestora menţionate la articolul 29 alineatele (1) şi (2) sunt exprimate în unităţi de măsură prevăzute în ▌anexa XII.
(2) 'Declaraţia nutriţională obligatorie de pe partea frontală a ambalajului' include valoarea energetică în kcal, în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) litera(a), şi nutrienţii a căror afişare este obligatorie, menţionaţi la articolul 29 alineatul (1) litera (b), exprimaţi în grame.
Acestea sunt prezentate într-un format clar, în următoarea ordine: valoarea energetică, cantitatea de lipide, acizi graşi saturaţi, zaharuri şi sare.
(3)„Declaraţia nutriţională obligatorie de pe partea din spate a ambalajului” include valoarea energetică în kcal şi toţi nutrienţii a căror afişare este obligatorie, menţionaţi la articolul 29 alineatul (1), şi, dacă este cazul, nutrienţii a căror afişare este voluntară, menţionaţi la articolul 29 alineatul (2),
Acestea sunt exprimate în modalitatea potrivită, în ordinea prezentării prevăzută la anexa XII partea C, atât per 100 g/ml şi per porţie.
Menţiunile se prezintă sub formă de tabel, cu numerele aliniate.
(4) Declarația nutrițională obligatorie este exprimată, după caz, ca procent din aporturile alimentare de referință stabilite în partea B din anexa X pentru 100 g, 100 ml sau pe porție. Eventualele mențiuni privind vitaminele și mineralele sunt exprimate, de asemenea, ca procent din aporturile alimentare de referință stabilite în partea A punctul 1 din anexa X.
(5)Dacă sunt furnizate menţiunile prevăzute de alineatul (4), trebuie indicate şi următoarele informaţii suplimentare, într-un loc apropiat de tabelul în cauză: necesarul zilnic al unei femei de vârstă mijlocie; necesarul zilnic al fiecărei persoane poate fi diferit.
(6) Declaraţia privind poliolii şi/sau amidonul, declaraţia privind tipul de acizi graşi, alta decât declaraţia obligatorie privind acizii graşi saturaţi şi acizii graşi trans menţionată la articolul 29 alineatul (1) litera (b), sunt prezentate în conformitate cu ▌anexa XII.
▌
Articolul 32
Forme de exprimare suplimentare
În afară de formele de exprimare menţionate la articolul 31 alineatele (2), (3) şi (4), declaraţia nutriţională poate fi exprimată, suplimentar şi în mod repetat, în alte moduri şi dacă este cazul în alte locuri de pe ambalaj, de exemplu, prin reprezentări grafice sau simboluri, cu condiţia să fie respectate următoarele cerinţe esenţiale:
(a)
astfel de forme de exprimare nu trebuie să inducă consumatorul în eroare şi nu trebuie să abată atenţia de la declaraţia nutriţională obligatorie;
(b)
ele se bazează pe aporturile ▌de referinţă în conformitate cu anexa X partea B sau ▌pe date ştiinţifice valide privind valoarea energetică şi aporturile de nutrienţi;
(c)
ele se bazează pe dovezi ştiinţifice privind cunoaşterea şi utilizarea de către consumatorul de rând a prezentării informaţiilor; şi
(d)
este susţinută de cercetări independente privind comportamentul consumatorilor care demonstrează că consumatorul obişnuit înţelege forma de exprimare.
▌
Articolul 33
Forma de prezentare
(1)În plus faţă de prezentarea declaraţiei nutriţionale în conformitate cu articolele 29 şi 31, valoarea energetică a cărei indicare este cerută în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) litera (a) şi partea B din anexa X trebuie să figureze în dreapta jos pe faţa ambalajului, cu caractere grafice de 3 mm şi într-un cadru.
(2)Ambalajele de cadouri sunt scutite de la repetarea obligatorie a valorii energetice pe faţa ambalajului în conformitate cu alineatul (1).
(3) Declaraţia nutriţională extinsă voluntară referitoare la nutrienţii menţionaţi la articolul 29 alineatul (2) figurează, după caz, în ordinea de prezentare prevăzută în anexa XII. Alineatul (1) se aplică mutatis mutandis.
(4)În cazul în care declaraţia nutriţională este obligatorie pentru produsele alimentare care figurează în anexa IV din cauza unei menţiuni nutriţionale sau de sănătate, declaraţia nutriţională nu trebuie să apară în câmpul vizual principal.
(5)Alineatul (1) nu se aplică alimentelor definite în Directiva 89/398/CEE şi în directivele speciale prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din directiva respectivă.
(6) În cazurile în care valoarea energetică sau cantitatea de nutrienți ale unui produs este neglijabilă, declarația nutrițională referitoare la elementele respective poate fi înlocuită cu mențiunea „Conține cantități nesemnificative de …” amplasată în imediata apropiere a declarației nutriționale, dacă aceasta există.
▌
(7) Comisia poate stabili norme referitoare la alte aspecte ale prezentării declarației nutriționale ▌ , prin intermediul actelor delegate, în conformitate articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44.
(8)La...(41), Comisia prezintă un raport de evaluare cu privire la forma de prezentare descrisă la alineatele (1)-(7).
CAPITOLUL V
INFORMAȚII VOLUNTARE REFERITOARE LA PRODUSELE ALIMENTARE
Articolul 34
Cerințe ▌
▌(1) Informaţiile voluntare nu trebuie incluse în detrimentul spaţiului disponibil pentru informaţiile obligatorii.
(2)Toate informaţiile relevante privind sistemele de furnizare voluntară de informaţii referitoare la produsele alimentare, precum criteriile şi studiile ştiinţifice care stau la baza lor sunt puse la dispoziţia publicului.
(3)Pot fi specificate în continuare în mod facultativ informaţii nutriţionale suplimentare destinate unor categorii speciale, de exemplu copiii, cu condiţia ca aceste valori de referinţă specifice să se bazeze pe date ştiinţifice, să nu inducă în eroare consumatorii şi să fie în concordanţă cu cerinţele generale stabilite în prezentul regulament.
(4) Fără a aduce atingere etichetării în conformitate cu legislația specifică a Uniunii, se aplică alineatul (5) atunci când țara de origine sau locul de proveniență al produsului alimentar este menționat în mod voluntar pentru a informa consumatorii că un produs alimentar își are originea sau provine din Uniune sau o anumită țară sau un anumit loc.
▌
(5) În cazul cărnii, cu excepția celei de vită sau de mânzat, indicarea țării de origine sau a locului de proveniență poate apărea ca un singur loc numai atunci când animalele s-au născut, au fost crescute și sacrificate în aceeași țară sau în același loc. În alte cazuri, se furnizează informații privind fiecare din locurile diferite de naștere, de creștere sau de sacrificare.
▌
(6)Termenul „vegetarian” nu se aplică produselor alimentare provenite de la animale care au murit, care au fost sacrificate sau care mor în urma consumării lor sau produselor care sunt fabricate din sau cu ajutorul acestora. Termenul „vegan” nu se aplică produselor alimentare provenite din animale sau din produse animale, inclusiv din animale vii, sau produselor care sunt fabricate din sau cu ajutorul acestora.
▌CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII NAȚIONALE
Articolul 35
Principiu
Statele membre pot adopta dispoziții privind informațiile referitoare la produsele alimentare, numai atunci când acest lucru este prevăzut prin prezentul regulament.
Articolul 36
Dispoziții naționale privind mențiunile suplimentare obligatorii
În afara mențiunilor obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1) și la articolul 11, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 39, statele membre pot solicita mențiuni suplimentare obligatorii pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare, din următoarele motive:
(a)
protecția sănătății publice;
(b)
protecția consumatorilor;
(c)
combaterea fraudelor;
(d)
protecţia proprietăţii industriale şi comerciale, a indicaţiilor de provenienţă regională, a denumirilor de origine şi combaterea concurenţei neloiale.
Astfel de măsuri nu trebuie să creeze obstacole în calea liberei circulaţii a bunurilor pe piaţa internă.
Articolul 37
Lapte și produse lactate
Statele membre pot adopta măsuri de derogare de la articolul 9 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (2) în cazul laptelui și al produselor lactate ambalate în recipiente de sticlă destinate reutilizării.
Statele membre comunică Comisiei textul respectivelor măsuri, fără întârziere.
▌
Articolul 38
Produsele alimentare care nu sunt preambalate
(1) În privinţa produselor alimentare care nu sunt preambalate, se furnizează menţiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (c).
(2) Furnizarea altor menţiuni prevăzute la articolele 9 şi 11 nu este obligatorie.
(3)Statele membre pot adopta norme detaliate privind modalitatea în care trebuie să figureze menţiunile specificate la alineatele (1) şi (2).
(4) Statele membre comunică fără întârziere Comisiei textul măsurilor prevăzute la alineatele (1) şi (3).
Articolul 39
Procedura de notificare
(1) Atunci când se face trimitere la prezentul articol, statele membre care consideră necesară adoptarea noii legislații privind informațiile referitoare la produsele alimentare trebuie să notifice în prealabil Comisia și celelalte state membre de măsurile avute în vedere și să specifice motivele care stau la baza lor.
(2) Comisia consultă Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală înfiinţat prin articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 în cazul în care consideră că o astfel de consultare este utilă sau în cazul în care un stat membru solicită acest lucru. Comisia instituie, de asemenea, o procedură oficială de notificare destinată tuturor părţilor interesate, în conformitate cu dispoziţiile Directivei 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice(42).
(3) Statul membru în cauză poate lua măsurile avute în vedere numai la trei luni de la notificarea menționată la alineatul (1), cu condiția de a nu fi primit un aviz negativ din partea Comisiei.
(4) În cazul în care avizul Comisiei este negativ, se va iniția procedura de reglementare menționată la articolul 41 alineatul (2) înainte de expirarea perioadei de trei luni prevăzută, pentru a stabili dacă măsurile avute în vedere pot fi puse în aplicare. Comisia poate solicita să se aducă anumite modificări măsurilor avute în vedere. Statul membru în cauză poate lua măsurile avute în vedere numai după ce Comisia a adoptat decizia finală.
▌
CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII DE APLICARE, DISPOZIȚII DE MODIFICARE ȘI DISPOZIȚII FINALE
Articolul 40
Adaptări tehnice
Sub rezerva dispozițiilor privind modificările anexelor II și III prevăzute la articolul 11 alineatul (2) și articolul 22 alineatul (2), anexele pot fi modificate de către Comisie. Respectivele măsuri, care au scopul de a modifica anumite elemente neesențiale din prezentul regulament prin completarea acestuia, se adoptă prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 42 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 43 şi 44.
Articolul 41
Comitet
(1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.
(2) În cazul în care se face referire la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din decizia menționată anterior.
Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.
▌
Articolul 42
Exercitarea competenţelor delegate
(1)Competenţa de adoptare a actelor delegate menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (k), articolul 11 alineatul (2), articolul 14 alineatul (1), articolul 20 litera (e), articolul 22 alineatul (2), articolul 24 alineatul (2), articolul 26 alineatul (2), articolul 29 alineatul (1), articolul 30 alineatul (2) şi alineatul (4), şi articolul 33 alineatul (7), şi articolul 40 este conferită Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la …(43). Comisia prezintă un raport privind competenţele delegate cel târziu cu şase luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competenţe se reînnoieşte automat pentru perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul o revocă, în conformitate cu articolul 43.
(2)De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.
(3)Competenţa de a adopta acte delegate conferită Comisiei este supusă condiţiilor prevăzute la articolele în condiţiile stabilite la articolele 43 şi 44.
Articolul 43
Revocarea competenţelor delegate
(1)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (k), articolul 11 alineatul (2), articolul 14 alineatul (1), articolul 20 litera (e), articolul 22 alineatul (2), articolul 24 alineatul (2), articolul 26 alineatul (2), articolul 29 alineatul (1), articolul 30 alineatul (2) şi alineatul (4), şi articolul 33 alineatul (7) şi articolul 40 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu.
(2)Instituţia care a iniţiat o procedură internă pentru a decide dacă intenţionează să revoce delegarea de competenţe informează celălalt legislator şi Comisia cel târziu cu o lună înaintea adoptării unei decizii finale, indicând competenţele delegate care ar putea face obiectul unei revocări, precum şi motivele acesteia.
(3)Decizia de revocare pune capăt delegării competenţelor specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte imediat sau de la o dată ulterioară, menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate deja în vigoare. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 44
Obiecţiuni la actele delegate
(1)Parlamentul European şi Consiliul se pot opune actului delegat în termen de două luni de la data notificării.
La iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului, acest termen se prelungeşte cu o lună.
(2)În cazul în care, la expirarea acestui termen, nici Parlamentul European, nici Consiliul nu s-au opus actului delegat sau dacă, înaintea acestei date, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că au decis să nu formuleze obiecţiuni, actul delegat intră în vigoare la data prevăzută în dispoziţiile acestuia.
Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi poate intra în vigoare înainte de expirarea perioadei respective în cazul în care atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia cu privire la intenţia lor de a nu ridica obiecţiuni.
(3)În cazul în care Parlamentul European sau Consiliul se opun actului delegat, acesta nu intră în vigoare. Instituţia care formulează obiecţiuni îşi expune motivele care au stat la baza acestora.
Articolul 45
Modificări la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006
La articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, primul și al doilea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:"
Obligația și modalitățile de furnizare a informațiilor în conformitate cu Capitolul IV, Secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. …/… al Parlamentului European și al Consiliului din … privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare* unde este făcută o mențiune nutrițională și/sau de sănătate se aplică mutatis mutandis, cu excepția publicității generice.
În plus, după caz, cantitatea (cantitățile) de substanță(e) care face (fac) obiectul unei mențiuni nutriționale sau de sănătate care nu apar în etichetarea nutrițională sunt menționate, de asemenea, în același câmp vizual cu declarația nutrițională și sunt formulate în conformitate cu articolele 30 şi 31 din Regulamentul (UE) nr. …/…[privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare].
* JO L …,
"
Articolul 46
Modificări la Regulamentul (CE) nr. 1925/2006
Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 se modifică după cum urmează:
1. La articolul 6 alineatul (6) se înlocuieşte cu următorul text:"
(6) Adăugarea unei vitamine sau a unui mineral unui produs alimentar trebuie să se facă astfel încât respectiva vitamină sau respectivul mineral să fie prezent cel puțin într-o cantitate semnificativă atunci când se prevede la punctul (2) din Partea A a anexei X la Regulamentul (UE) nr. .../… al Parlamentului European şi al Consiliului din … privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare*. Cantitățile minime, inclusiv orice cantitate mică, prin derogare de la cantitățile semnificative menționate anterior, pentru anumite produse alimentare sau categorii de produse alimentare se adoptă în conformitate cu procedura la care se face referire la articolul 14 alineatul (2).
___________________
* JO L …,
"
2. La articolul 7 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:"
(3) Etichetarea nutritivă a produselor la care au fost adăugate vitamine sau minerale și care sunt prevăzute prin prezentul regulament este obligatorie. Informațiile ce trebuie furnizate sunt specificate la articolul 29 alineatul (1) din [Regulamentul (UE) nr. …/… [privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare] și trebuie să includă cantitățile totale de vitamine și minerale prezente, atunci când acestea se adaugă produselor alimentare
"
Articolul 47
Abrogare
(1) Directivele 87/250/CEE, 94/54/CE, 1999/10/CE, 2000/13/CE, 2002/67/CE, 2004/77/CE și Regulamentul (CE) nr. 608/2004 se abrogă de la …(44).
Articolele 29-33 se aplică de la …*, cu excepţia produselor alimentare etichetate de întreprinderi care au, la …(47)*, mai puţin de 100 de angajaţi şi a căror cifră de afaceri anuală şi/sau al căror total al bilanţului anual nu depăşeşte 5 milioane EUR, pentru care respectivele articole se aplică începând cu …(48)**.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la,
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Președintele Președintele
ANEXA I
DEFINIȚII SPECIFICE
menționate la articolul 2 alineatul (4)
1. „declaraţia nutriţională” sau „etichetarea nutriţională” se referă la informaţiile care menţionează:
(a)
valoarea energetică; sau
(b)
valoarea energetică şi unul sau mai multe din următoarele elemente nutritive şi elementele componente ale acestora:
–
grăsimi,
–
carbohidrați,
–
fibre,
–
proteine,
–
sare,
–
vitaminele și mineralele menționate în anexa X, Partea A, punctul 1 și prezente în cantități semnificative după cum se prevede în anexa X, Partea A, punctul 2.
2.
„grăsimi” înseamnă lipidele totale, inclusiv fosfolipidele;
3.
„acizi grași saturați” înseamnă acizii grași fără legătură dublă;
4.
„acizi grași trans” înseamnă acizi grași cu cel puțin o legătură dublă între atomi de carbon, neconjugată (și anume întreruptă de cel puțin o grupare metilen), în configurație trans;
5.
„acizi grași mononesaturați” înseamnă acizii grași cu o legătură dublă în poziție cis;
6.
„acizi grași polinesaturați” înseamnă acizi grași cu legături duble cis sau cismetilenice întrerupte;
7.
„carbohidrați” înseamnă orice carbohidrat care este metabolizat în organism și care include polioli;
8.
„zaharuri” înseamnă toate monozaharidele şi dizaharidele prezente într-un produs alimentar, cu excepţia poliolilor, a izomaltulozei şi a D-tagatozei;
9.
„polioli” înseamnă alcooli care conțin mai mult de două grupări hidroxil;
10.
„proteine” înseamnă conţinutul de proteine calculat cu formula: proteine = azot total Kjeldahl x 6,25 şi azot total Kjeldahl x 6,38 pentru lactoproteine;
11.
„sare” înseamnă conținutul de sare calculat cu formula: sare = sodiu × 2,5;
12.
„foiţă de aur comestibilă” înseamnă un element decorativ comestibil pentru produse alimentare şi băuturi, din foiţă de aur de aproximativ 0,000125 mm sub formă de fulgi sau praf;
13.
„valoarea medie” înseamnă valoarea care reprezintă cel mai bine cantitatea de elemente nutritive conținută de un anumit produs alimentar și reflectă ajustări care iau în considerare variații sezoniere, modul de consumare și alți factori care ar putea determina variația valorii efective;
14.
'faţa ambalajului„ înseamnă latura sau suprafaţa ambalajului produsului alimentar care este cel mai probabil să fie afişată sau făcută vizibilă în condiţii normale sau uzuale de vânzare sau utilizare.
ANEXA II
INGREDIENTE CARE POT CAUZA ALERGII SAU INTOLERANŢE
1. Cereale care conțin gluten (adică grâu, secară, orz, ovăz, grâu spelt, grâu dur sau hibrizi ai acestora) și produse derivate, exceptând:
(a)
siropurile de glucoză obținute din grâu, inclusiv dextroza(49);
(b)
maltodextrină obținută din grâu1;
(c)
siropurile de glucoză obținute din orz;
(d)
cereale utilizate pentru fabricarea distilatelor alcoolice.
2. Crustacee și produse derivate.
3. Ouă și produse derivate.
4. Pește și produse derivate, exceptând:
(a)
gelatina de pește folosită ca suport pentru preparatele de vitamine sau carotenoide;
(b)
gelatina de pește sau ihtiocolul folosit la limpezirea berii sau a vinului.
5. Arahide și produse derivate.
6. Soia și produse derivate, exceptând:
(a)
uleiul și grăsimea de soia1 rafinate complet;
(b)
tocoferolii naturali combinați (E306), tocoferolul D-alfa natural, acetatul de tocoferol D-alfa natural, succinatul de tocoferol D-alfa natural, obținuți din soia;
(c)
fitosteroli și esterii de fitosterol derivați din uleiuri vegetale, obținute din soia;
(d)
esterul de stanol vegetal fabricat din steroli de ulei vegetal, obținuți din soia.
7. Lapte și produse derivate (inclusiv lactoză), exceptând:
(a)
zer utilizat pentru fabricarea distilaţilor alcoolici;
(b)
lactitol.
8. Fructe cu coajă, adică migdale (Amygdalus communis L.), alune de pădure (Corylus avellana), nuci (Juglans regia), anacarde (Anacardium occidentale), nuci Pecan [Carya illinoiesis (Wangenh.) K. Koch], nuci de Brazilia (Bertholletia excelsa), fistic (Pistacia vera), nuci de macadamia și nuci de Queensland (Macadamia ternifolia) și produse derivate, exceptând:
(a)
fructe cu coajă utilizate pentru fabricarea distilatelor alcoolice.
9. Țelină și produse derivate.
10. Muștar și produse derivate.
11. Semințe de susan și produse derivate.
12. Dioxid de sulf şi sulfiţi în concentraţii de peste 10 mg/kg sau 10 mg/litru, exprimate în SO2, în produsul destinat consumului.
13. Lupin și produse derivate.
14. Moluște și produse derivate.
ANEXA III
PRODUSE ALIMENTARE PE A CĂROR ETICHETĂ TREBUIE SĂ FIGUREZE UNA SAU MAI MULTE MENȚIUNI SUPLIMENTARE
tip sau categorie de produs alimentar
Menţiuni
1. produse alimentare ambalate în anumite gaze
1.1 Produse alimentare a căror valabilitate a fost extinsă prin utilizarea gazelor de ambalare autorizată prin Directiva 89/107/CEE.
„Ambalate în atmosferă protectoare”
2.produse din carne obţinute de la animale sacrificate prin metode speciale
2.1. Carne, respectiv produse din carne obţinute de la animale care nu au fost asomate înainte de sacrificare, ci au fost sacrificate ritualic.
'Carne obţinută prin sacrificare fără asomare„
3. produse alimentare care conţin îndulcitori
3.1 Produse alimentare care conțin un îndulcitor sau îndulcitori autorizați prin Directiva 89/107/CEE
menţiunea „conţine îndulcitor(i)” însoţeşte numele produsului alimentar în câmpul vizual principal.
3.2 Produse alimentare care conțin atât adaos de zahăr, cât și un îndulcitor sau îndulcitori autorizați prin Directiva 89/107/CEE
mențiunea „conține zahăr (zaharuri) și îndulcitor(i)” trebuie să fie adăugată la numele produsului alimentar.
3.3 Produse alimentare care conțin aspartam autorizat prin Directiva 89/107/CEE
„conţine aspartam”
3.4 Produse alimentare care conțin mai mult de 10% polioli adăugați autorizați prin Directiva 89/107/CEE
„consumul excesiv poate cauza efecte laxative”
tip sau categorie de produs alimentar
Menţiuni
4 produse alimentare care conţin acid glicirizinic sau sarea sa de amoniu
41 Produsele zaharoase sau băuturile care conțin acid glicirizinic sau sarea sa de amoniu, din cauza adaosului unei(unor) substanțe precum planta de lemn dulce Glycyrrhiza glabra, într-o concentrație de 100 mg/kg sau 10 mg/l sau mai mult.
mențiunea „conține lemn dulce” se adaugă imediat după lista de ingrediente, cu excepția cazului în care termenul „lemn dulce” se află deja pe lista de ingrediente sau in numele produsului alimentar. În lipsa unei liste de ingrediente, mențiunea va fi specificată alături de numele produsului alimentar.
4.2 Produsele zaharoase care conțin acid glicirizinic sau sarea sa de amoniu din cauza adaosului unei(unor) substanțe precum planta de lemn dulce Glycyrrhiza glabra, într-o concentrație de 4 g/kg sau mai mult.
mențiunea „conține lemn dulce - persoanele care suferă de hipertensiune ar trebui să evite consumul excesiv” se adaugă imediat după lista de ingrediente În lipsa unei liste de ingrediente, mențiunea va fi specificată alături de numele produsului alimentar.
4.3 Băuturi care conțin acid glicirizinic sau sarea sa de amoniu din cauza adaosului unei(unor) substanțe precum planta de lemn dulce Glycyrrhiza glabra, într-o concentrație de 50 mg/l sau mai mult sau de 300 mg/l sau mai mult, în cazul băuturilor cu o concentrație alcoolică mai mare de 1,2 % în volum(50).
mențiunea „conține lemn dulce - persoanele care suferă de hipertensiune ar trebui să evite consumul excesiv” se adaugă imediat după lista de ingrediente În lipsa unei liste de ingrediente, mențiunea va fi specificată alături de numele produsului alimentar.
tip sau categorie de produs alimentar
Menţiuni
5.ALIMENTE CARE CONŢIN ACIZI GLUTAMICI SAU SĂRURI ALE ACESTORA
5.1Alimente care conţin unul sau mai mulţi dintre aditivii alimentari E620, E621, E622, E623, E624 şi E625
'conţine ingrediente care măresc apetitul„
6.CARNE COMPUSĂ DIN BUCĂŢI DE CARNE COMBINATE
6.1Carne compusă din bucăţi de carne combinate, care poate părea formată dintr-o singură bucată
menţiunea „conţine bucăţi de carne combinate” însoţeşte numele produsului alimentar
7. băuturi cu un conţinut ridicat de cafeină
7.1 Băuturile, cu excepția celor pe bază de cafea, ceai sau extract de cafea sau ceai, atunci când denumirea produsului alimentar include termenul „cafea” sau „ceai”, care:
– sunt destinate consumului fără modificări și conțin cafeină, oricare ar fi sursa acesteia, într-o proporție mai mare de 150 mg/l, sau
– sub formă de concentrat sau formă uscată și, după reconstituire, conțin cafeină, oricare ar fi sursa acesteia, într-o proporție mai mare de 150 mg/l
Mențiunea „conținut ridicat de cafeină” în același câmp vizual ca și denumirea băuturii, urmată de o mențiune, în paranteze și în conformitate cu articolul 14 alineatul (4) din prezentul regulament, a conținutului de cafeină exprimat în mg/100 ml.
tip sau categorie de produs alimentar
Menţiuni
8. produse alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli sau esteri de fitostanol
8.1 Produse alimentare sau ingrediente alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli sau esteri de fitostanol
(1) mențiunea „cu adaos de steroli vegetali” sau „cu adaos de stanoli vegetali” în același câmp vizual cu denumirea produsului alimentar;
(2) în lista de ingrediente este menționată cantitatea de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli sau esteri de fitostanol adăugați (exprimată în procente sau grame de steroli/stanoli vegetali liberi la 100 g sau la 100 ml de produs alimentar);
(3) se menționează că produsul este destinat exclusiv persoanelor care doresc să își reducă nivelul colesterolului din sânge;
(4) se semnalează că pacienții care urmează un tratament de reducere a nivelului colesterolului trebuie să consume produsul doar sub supraveghere medicală;
(5) se semnalează, în mod vizibil, că produsul poate să nu fie adecvat, din punct de vedere nutrițional, femeilor însărcinate, celor care alăptează și copiilor sub cinci ani;
(6) se recomandă să se folosească produsul în cadrul unui regim echilibrat și variat, care să conțină un consum regulat de fructe și legume, pentru a ajuta la menținerea nivelului carotenoidelor;
tip sau categorie de produs alimentar
Menţiuni
(7) în același câmp vizual cu mențiunea prevăzută la punctul 3, apare o mențiune prin care se recomandă a se evita un consum mai mare de 3 g/zi de steroli/stenoli vegetali adăugați;
(8) este inclusă o definiție a porției de produs alimentar sau de ingredient alimentar (preferabil în g sau ml) cu o mențiune privind cantitatea de sterol/stenol vegetal conținută de fiecare porție.
9. Carne şi produse din carne de pasăre
9. Carne şi produse din carne de pasăre pentru fabricarea cărora au fost utilizate proteine din carne de vită sau de porc.
Utilizarea proteinelor din carne de vită sau de porc este întotdeauna indicată clar pe ambalaj.
ANEXA IV
PRODUSE ALIMENTARE CARE SUNT SCUTITE DE LA CERINŢA ETICHETĂRII NUTRIŢIONALE OBLIGATORII
– fructe şi legume proaspete, precum şi produse neprelucrate care conţin un singur ingredient sau o singură categorie de ingrediente;
–
produse prelucrate a căror prelucrare constă numai din afumare sau maturare și care conțin un singur ingredient sau o singură categorie de ingrediente;
–
apă minerală naturală sau alte tipuri de apă destinate consumului uman, inclusiv în cazul în care singurele ingrediente adăugate sunt dioxidul de carbon şi/sau arome;
–
ierburi, arome, condimente, mirodenii sau amestecuri ale acestora;
–
sare și înlocuitori de sare;
–
zaharuri şi noi tipuri de zaharuri;
–
tipuri de făină;
–
produsele prevăzute de Directiva 1999/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 februarie 1999 privind extractele de cafea și de cicoare(51), boabe de cafea întregi sau măcinate și boabe de cafea decafeinizate întregi sau măcinate;
–
infuzii de plante, ceai, ceai decafeinizat, ceai instant sau solubil sau extract de ceai, ceai sau extract de ceai solubil sau instant decafeinizat, la care nu s-au adăugat alte ingrediente;
–
oțeturi fermentate și înlocuitori de oțet, inclusiv cele la care s-au adăugat numai arome;
–
arome;
–
aditivi alimentari;
–
adjuvanți tehnologici;
–
enzime alimentare;
–
produse alimentare cu efect colorant;
–
foiţă de aur comestibilă;
–
gelatină;
–
compuși gelifianți;
–
drojdie;
–
produse din gama gumelor de mestecat;
–
produse alimentate care au designul sau ambalajul unor produse sezoniere, de lux sau de cadou;
–
dulciuri de sezon şi produse din zahăr şi ciocolată sub formă de figurine;
–
ambalajele multiple compozite;
–
asortimente;
–
produse alimentare ambalate sau în recipiente a căror suprafaţă maximă este mai mică de 75 cm²; valoarea energetică astfel cum se menţionează la articolul 29 alineatul (1) litera (a) este menţionată în câmpul vizual principal;
–
produse alimentare vândute de persoane fizice în cadrul unor activități ocazionale și nu ca parte a unei întreprinderi, aceasta din urmă implicând o anumită continuitate a activităților și un anumit nivel de organizare;
–
alimente care nu sunt preambalate, inclusiv cele oferite în cadrul unităţilor de restauraţie colectivă, destinate consumului imediat;
–
produse fabricate artizanal;
–
produse alimentare comercializate direct de către agricultori;
–
produse alimentare furnizate direct de către mici operatori în cantităţi mici către consumatorul final sau centrele de comerţ cu amănuntul locale care furnizează direct consumatorului;
–
produse alimentare în ambalaje interioare care nu sunt destinate vânzării fără un ambalaj exterior (informațiile nutriționale figurează pe ambalajul exterior cu excepția cazurilor în care aparțin categoriilor de produse alimentare care sunt scutite din prezenta anexă);
–
produse alimentare a căror cantitate nu depăşeşte 5g /ml;
–
sticle care au un marcaj indelebil.
ANEXA V
DENUMIREA PRODUSULUI ALIMENTAR ȘI MENȚIUNI SPECIFICE SUPLIMENTARE
Partea A – denumirea produsului alimentar
1. Utilizarea în statul membru de comercializare a denumirii de comercializare sub care produsul este fabricat legal și comercializat în statul membru de producție este admisă.
Cu toate acestea, atunci când aplicarea celorlalte dispoziţii ale prezentului regulament, în special cele prevăzute la articolul 9, nu este de natură să permită consumatorilor din statul membru de comercializare să cunoască natura reală a produsului şi să îl distingă de produsele cu care ar putea fi confundat, denumirea produsului este însoţită de alte informaţii descriptive care trebuie să figureze în acelaşi câmp vizual adiacent cu denumirea produsului alimentar şi care trebuie să fie scrise cu caractere clare şi uşor de citit.
2. În cazuri excepționale, denumirea produsului statului membru de producție nu se utilizează în statul membru de comercializare, atunci când produsul pe care ea îl desemnează este atât de diferit, din punct de vedere al compoziției sau al fabricării sale, de produsul cunoscut sub această denumire, încât dispozițiile de la punctul 1 nu sunt suficiente pentru a garanta în statele membre în care se comercializează o informare corectă a consumatorului.
3. Nicio denumire protejată ca proprietate intelectuală, marcă de fabrică sau denumire comercială nu se poate substitui denumirii produsului.
Partea B – menţiuni obligatorii care însoţesc denumirea produsului alimentar
1. Denumirea produsului alimentar cuprinde sau este însoţită de o menţiune a stării fizice în care se găseşte produsul alimentar sau a tratamentului specific care i-a fost aplicat (de exemplu: praf, recongelat, liofilizat, congelat, congelat rapid, dezgheţat, concentrat, afumat), în toate cazurile în care omiterea acestei indicaţii ar putea induce cumpărătorul în eroare.
2. Produsele alimentare tratate prin radiație ionizantă vor prezenta una din următoarele indicații: "
₫iradiat» sau ₫tratat prin radiație ionizantă».
3.Denumirea produsului alimentar indică toate ingredientele care provin dintr-o origine animală diferită de animalul principal pentru produse de carne care au aspect de tranşă, ciozvârtă, felie, porţie sau carcasă de carne, precum şi pentru produsele din peşte.
4.Denumirea produsului alimentar de pe eticheta oricărui produs de carne care are aspect de tranşă, ciozvârtă, felie, porţie sau carcasă de carne sau de carne conservată include o menţiune referitoare la:
(a)
orice ingredient adăugat de origine animală diferită de restul cărnii; şi
(b)
orice adaos de apă în următoarele circumstanţe:
–
în cazul cărnii gătite şi negătite, sau a cărnii conservate gătite, orice adaos de apă în proporţie mai mare de 5 % din masa produsului
–
în cazul cărnii conservate negătite, orice adaos de apă în proporţie mai mare de 10 % din masa produsului.
5.Denumirea produsului alimentar de pe eticheta oricărui produs din peşte care are un aspect de tranşă, filé, felie sau porţie de peşte include o menţiune referitoare la:
(a)
orice adaos dintr-un ingredient de origine vegetală sau de origine animală dar care nu provine de la un peşte; şi
(b)
orice adaos de apă în proporţie mai mare de 5 % din masa produsului.
Partea C – Cerinţe specifice privind denumirea de ₫carne tocată»
1. Criterii de compoziție controlate pe baza unei medii zilnice:
Conținutul de grăsimi
Raport țesut conjunctiv/
proteine din carne
‐ carne tocată slabă
≤ 7 %
≤ 12
‐ carne tocată pură de vită
≤ 20 %
≤ 15
‐ carne tocată conținând și carne de porc
≤ 30 %
≤ 18
‐ carne tocată provenind de la alte specii
≤ 25 %
≤ 15
2. Prin derogare de la cerințele prevăzute în capitolul IV din secțiunea V a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, etichetarea trebuie să prezinte mențiunile următoare:
– ₫procent de grăsimi mai mic de …»,
""
– ₫raportul țesut conjunctiv/ proteine din carne mai mic de…».
"
3. Statele membre pot autoriza introducerea pe piața internă a cărnii tocate care nu îndeplinește criteriile prevăzute la punctul (1) din prezenta parte, prin aplicarea unei mărci comerciale naționale care nu poate fi confundată cu mărcile comerciale definite la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
Partea d – Cerinţe specifice privind denumirea membranelor pentru cârnaţi
În lista ingredientelor, membranele pentru cârnaţi sunt menţionate în felul următor:
–
„membrană naturală”, atunci când membrana utilizată la producerea cârnaţilor provine de la tractul intestinal al animalelor biongulate
–
„membrană artificială” în alte cazuri.
În cazul în care o membrană artificială nu este comestibilă, acest lucru trebuie specificat ca atare.
Partea E – denumirea comercială a produselor alimentare care sunt asemănătoare cu alte produse alimentare (lista următoare conţine exemple)
Produsele alimentare care sunt asemănătoare cu alte produse alimentare sau în care s-a înlocuit un ingredient cu un produs de imitaţie, se etichetează după cum urmează:
Abatere în ceea ce priveşte tipul, calitatea şi compoziţia
Denumirea comercială
În comparaţie cu brânza, înlocuirea totală sau parţială a grăsimii din lapte cu grăsime vegetală
'Înlocuitor de brânză„
În comparaţie cu şunca, modificarea compoziţiei prin introducerea unor ingrediente mărunţite cu un conţinut de carne mult mai redus
'Înlocuitor de şuncă„
ANEXĂ VI
SPECIFICAREA ȘI DENUMIREA INGREDIENTELOR
Partea A – Dispoziţii specifice privind specificarea ingredientelor în ordinea greutăţii lor
Categoria de ingredient
Dispoziție privind specificarea în funcție de greutate
1. Adaos de apă și produse volatile
Se afișează în ordinea greutății lor în cadrul produsului finit. Cantitatea de apă adăugată ca ingredient într-un produs alimentar este determinată scăzând din cantitatea totală a produsului finit cantitatea totală a celorlalte ingrediente utilizate. Această cantitate poate să nu fie luată în considerare dacă, în greutate, ea nu depășește 5 % din produsul finit.
2. Ingrediente utilizate în formă concentrată sau deshidratată și reconstituite în momentul fabricării
Se afișează în ordinea greutății înregistrate înainte de a fi transformate în concentrat sau deshidratate.
3. Ingrediente utilizate în produse alimentare concentrate sau deshidratate care sunt destinate reconstituirii prin adaos de apă
Pot fi afișate în ordinea proporției în produsul reconstituit cu condiția ca lista ingredientelor să prezinte o specificare precum „ingredientele produsului reconstituit” sau „ingrediente ale produsului gata preparat”.
Categoria de ingredient
Dispoziție privind specificarea în funcție de greutate
4. Fructe, legume sau ciuperci, din care nici una nu predomină cantitativ în mod semnificativ și care sunt folosite în proporții care pot varia, utilizate într-un amestec, ca ingrediente ale unui produs alimentar
Pot fi grupate pe lista ingredientelor sub denumirea „fructe”, „legume” sau „ciuperci” urmată de specificarea „în proporții variabile”, urmate imediat de o lista a fructelor, legumelor sau ciupercilor prezente. În astfel de cazuri, amestecul este cuprins în lista cu ingrediente în conformitate cu articolul 19 alineatul (1), în funcție de greutatea totală a fructelor, legumelor sau ciupercilor prezente.
5. Amestecurile sau preparatele din condimente sau ierburi, atunci când nici unul sau nici una nu predomină în proporţie, în funcţie de greutate
Pot fi afișate în altă ordine, cu condiția ca lista ingredientelor să fie însoțită de o specificare cum ar fi „în proporție variabilă”.
6. Ingrediente care reprezintă mai puțin de 2 % din produsul finit
Pot fi afișate într-o ordine diferită, după celelalte ingrediente.
7. Ingrediente care sunt asemănătoare sau se pot înlocui unul cu altul, care ar putea fi utilizate în fabricarea sau prepararea unui produs alimentar fără a-i modifica compoziția, natura sau valoarea percepută, și cu condiția ca acestea să reprezinte mai puțin de 2 % din produsul finit
Pot fi desemnate pe lista ingredientelor prin construcții precum „conține … și/sau …”, în cazul în care cel puțin unul din cel mult două ingrediente sunt prezente în produsul finit. Această dispoziție nu se aplică în cazul aditivilor sau al ingredientelor menționate în partea C a prezentei anexe.
Partea B – Desemnarea anumitor ingrediente prin denumirea unei categorii în loc de o denumire specifică
Ingredientele care aparțin uneia din categoriile de produse alimentare enumerate mai jos și care sunt componentele unui alt produs alimentar pot fi desemnate numai prin denumirea acestei categorii.
Definiția categoriei de produs alimentar
Denumire
1. Uleiuri rafinate, altele decât uleiul de măsline
„Ulei”, completată fie prin calificativul „animal” (sau indicarea originii animale specifice), fie, după caz, indicându-se originea vegetală specifică a acestuia.
În cazul în care nu se poate garanta absenţa anumitor uleiuri vegetale, este obligatorie precizarea „Poate conţine...”.
Adjectivul „hidrogenat” trebuie să însoţească indicarea unui ulei hidrogenat ▌.
2. Grăsimi rafinate
„Grăsime”, completată ▌prin indicarea originii specifice vegetale sau animale.
Adjectivul „hidrogenat” trebuie să însoțească indicarea unei grăsimi hidrogenate, cu excepția cazurilor în care cantitatea de acizi grași saturați sau trans este inclusă în declarația nutrițională
3. Amestecuri de făină provenind din două sau mai multe specii de cereale
„Făină”, urmată de enumerarea speciilor de cereale din care provine, în ordinea descrescătoare a greutății
4. Amidon, amidoane modificate pe cale fizică sau enzimatică, amidon prăjit sau dextrinat, amidon modificat prin tratament acid sau alcalin şi amidon albit
„Amidon”
5. Orice specie de pește, atunci când peștele constituie un ingredient al altui produs alimentar și sub rezerva că denumirea și prezentarea acestui produs nu se referă la o specie anume de pește
„Pește”
6. Orice tip de brânză, atunci când brânza sau amestecul de brânzeturi constituie un ingredient al altui produs alimentar și sub rezerva că denumirea și prezentarea acestui produs nu se referă la un tip anume de brânză
„Brânzeturi”
7. Orice mirodenie care nu depășește 2 % din greutatea produsului
„Mirodenie (mirodenii)” sau „amestec de mirodenii”
8. Orice plante aromatice sau părți de plante aromatice care nu depășesc 2 % din greutatea produsului
„Plantă(plante) aromatică(aromatice)” sau „amestec de plante aromatice”
9. Orice preparate de gume utilizate în fabricarea gumei de bază pentru gumele de mestecat
„Gumă bază”
10. Pesmet de orice origine
„Pesmet”
11. Orice categorie de zaharoze
„Zahăr”
12. Dextroză anhidră sau monohidrată
„Dextroză”
13. Sirop de glucoză și sirop de glucoză anhidru
„Sirop de glucoză”
14. Toate proteinele din lapte (cazeine, cazeinate și proteine din zer) și amestecurile lor
„Proteine din lapte”
15. Unt de cacao de presiune, de evacuare sau rafinat
„Unt de cacao”
16.Extrase naturale din fructe, legume şi plante, respectiv părţi de plante comestibile, care sunt obţinute prin procedee mecanico-fizice şi care sunt utilizate în formă concentrată pentru colorarea produselor alimentare.
'Produse alimentare cu efect colorant„
17. Toate tipurile de vin astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1493/1999
„Vin”
18. Muşchii scheletici(52) ai mamiferelor şi ai speciilor de păsări recunoscute ca fiind adecvate consumului uman împreună cu ţesutul inclus în mod natural sau aderent, în cazul în care conţinutul total de grăsime şi ţesut conjunctiv nu depăşeşte valorile indicate mai jos şi în cazul în care carnea reprezintă un ingredient al altui aliment. Carnea care este desprinsă mecanic de pe oase şi care nu intră sub incidenţa definiţiei cărnii separate mecanic, în sensul Regulamentului (CE) nr. 853/2004, intră sub incidenţa acestei definiţii.
Conținuturile maxime de grăsime și țesut conjunctiv pentru ingredientele desemnate de termenul „carne de …”
„carne de …” și denumirea(53) speciilor de animale de la care provine
Mamiferele (altele decât iepurii și porcinele) și amestecurile de specii în care predomină mamiferele.
25
25
Porcine
30
25
Păsări și iepuri
15
10
Dacă aceste limite maxime sunt depășite, dar toate celelalte criterii pentru definirea termenului „carne” sunt respectate, conținutul de „carne de…” trebuie să fie ajustat în sens descrescător în consecință iar lista ingredientelor trebuie să menționeze, pe lângă termenul „carne de …”, prezența grăsimilor și/sau a țesutului conjunctiv.
19. Toate tipurile de produse cuprinse în definiția „carne separată mecanic”.
„carne separată mecanic” și denumirea(55) speciilor de animale de la care provine
Partea C – Desemnarea anumitor ingrediente cu denumirea categoriei acestora, urmată de denumirea specifică sau de numărul CE
Aditivi alimentari sau enzime, altele decât cele specificate în articolul 21 litera (b) aparținând uneia dintre categoriile enumerate în prezenta parte, trebuie să fie desemnate cu denumirea categoriei acestora, urmată de denumirea specifică sau, dacă este cazul, de numărul CE. În cazul în care un ingredient aparține mai multor categorii, este indicată categoria care corespunde funcției sale principale în cazul alimentului respectiv. Cu toate acestea, indicația „amidon modificat” trebuie întotdeauna să fie însoțită de indicarea originii sale vegetale specifice, atunci când acest ingredient poate să conțină gluten.
Partea D – Desemnarea aromelor pe lista ingredientelor
1. Aromele sunt desemnate fie sub numele de „aromă(e)”, fie sub o denumire mai specifică sau o descriere a aromei.
2. Chinina și/sau cafeina folosite ca arome pentru producerea sau prepararea unui aliment se menționează în funcție de denumire pe lista ingredientelor, imediat după cuvântul „aromă/arome”.
3. Termenul „natural” sau orice altă expresie care, în esență, are același înțeles poate fi utilizat doar pentru aromele în care componenta de aromatizare conține în exclusivitate substanțele aromatizante în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Directiva 88/388/CEE și/sau preparatele aromatizante prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din directiva respectivă.
4. Dacă denumirea aromei conține o trimitere la natura sau la originea vegetală sau animală a substanțelor utilizate, termenul „natural” sau orice altă expresie care în esență are același înțeles nu poate fi utilizat decât dacă partea aromatizantă a fost izolată prin procedee fizice corespunzătoare, prin procedee enzimatice sau microbiologice, sau prin procedee tradiționale de preparare a produselor alimentare numai sau aproape numai plecând de la alimentul sau de la sursa de arome respectivă.
Partea E – Desemnarea ingredientelor compuse
1. Un ingredient compus poate să figureze pe lista ingredientelor sub denumirea sa, în măsura în care aceasta este prevăzută de reglementări sau este consacrată prin folosire, în funcție de ponderea sa cantitativă, și urmat imediat de enumerarea propriilor ingrediente.
2. Enumerarea ingredientelor nu este obligatorie pentru ingredientele compuse:
(a)
în cazul în care compoziția ingredientului compus este definită în legislația în vigoare a Uniunii și în măsura în care ingredientul compus reprezintă mai puțin de 2 % din produsul finit; cu toate acestea, respectiva dispoziție nu se aplică aditivilor alimentari, sub rezerva dispozițiilor articolului 21 literele (a) - (d); sau
(b)
în cazul ingredientelor compuse formate din amestecuri de condimente și/sau plante aromatice, care reprezintă mai puțin de 2 % din produsul finit, cu excepția aditivilor alimentari, sub rezerva dispozițiilor articolului (21) literele (a) - (d); sau
(c)
în cazul în care ingredientul compus este un aliment pentru care legislația Uniunii nu prevede indicarea listei de ingrediente.
ANEXA VII
INDICAREA CANTITATIVĂ A INGREDIENTELOR
1. Nu este necesară indicarea cantitativă:
(a)
pentru un ingredient sau o categorie de ingrediente:
(i)
a căror greutate netă după scurgere este indicată în conformitate cu punctul 5 la anexa VIII; sau
(ii)
a căror cantitate este obligatoriu să figureze deja pe etichetă în conformitate cu dispozițiile Uniunii; sau
(iii)
care sunt utilizate în doză mică în scopul aromatizării; sau
(iv)
care, deși figurează în denumirea alimentului, nu pot să influențeze alegerea consumatorului din statul membru de comercializare deoarece variația de cantitate nu este esențială pentru a caracteriza alimentul sau de natură să îl distingă de alte produse similare; sau
(b)
atunci când dispozițiile Uniunii speciale stabilesc în mod precis cantitatea de ingredient sau categoria de ingrediente fără a prevedea indicarea lor pe etichetă; sau
(c)
în cazurile la care se face referire în anexa VI partea A punctele 4 și 5.
2. Articolul 23 alineatul (1) literele (a) și (b) nu se aplică în cazul :
(a)
oricărui ingredient sau categorie de ingrediente cuprinse în indicația „cu îndulcitor(i)” sau „cu zahăr (zaharuri) și îndulcitor(i)” în cazul în care acea indicație însoțește denumirea alimentului, în conformitate cu anexa III; sau
(b)
oricărei vitamine și mineral adăugate în cazul în care această substanță face obiectul unei declarații nutriționale.
3. Indicarea cantității unui ingredient sau categorie de ingrediente :
(a)
este exprimată în procente care trebuie să corespundă cantității de ingredient sau de ingrediente în momentul utilizării acestuia/acestora; și
(b)
apare în cadrul sau imediat lângă denumirea alimentului sau în lista ingredientelor, lângă ingredientul sau categoria de ingrediente în cauză.
4. Prin derogare de la punctul 3,
(a)
în cazul în care alimentele au suferit o pierdere de umiditate ca urmare a unui tratament termic sau de alt tip, cantitatea trebuie exprimată în procente care trebuie să corespundă cantității de ingredient(e) utilizată/utilizate raportată la produsul finit, cu excepția cazului în care această cantitate sau cantitatea totală a tuturor ingredientelor indicate pe etichetă depășește 100 %, caz în care cantitatea este indicată pe baza greutății ingredientului/ingredientelor utilizat(e) la prepararea a 100 g de produs finit;
(b)
cantitatea ingredientelor volatile este indicată în funcție de cantitatea din produsul finit;
(c)
cantitatea de ingrediente utilizate în formă concentrată sau deshidratată și reconstituite pe parcursul procesului de fabricație poate fi indicată în funcție de greutatea de dinainte de concentrare sau deshidratare;
(d) în cazul alimentelor concentrate sau deshidratate, care urmează a fi reconstituite prin adăugarea de apă, cantitatea de ingrediente poate fi indicată în funcție de cantitatea din produsul reconstituit.
ANEXA VIII
DECLARAREA CANTITĂȚII NETE
1. Nu este obligatorie indicarea cantității nete în cazul alimentelor:
(a)
care sunt supuse unor pierderi considerabile din volumul sau din masa lor sau care nu sunt preambalate şi sunt vândute la bucată sau cântărite în faţa cumpărătorului; sau
(b)
a căror cantitate netă este mai mică de 5 grame sau de 5 mililitri; această dispoziție nu se aplică, cu toate acestea, în cazul ingredientelor și plantelor aromatice; sau
(c)
pentru care există derogări în alte dispoziţii juridice.
2. Atunci când indicarea unui anumit tip de cantitate (cum ar fi cantitatea nominală, cantitatea minimală, cantitatea medie) este prevăzută de dispozițiile Uniunii sau, în absența acestora, de dispozițiile de drept intern, această cantitate este cantitatea netă în sensul prezentului regulament.
3. Atunci când un produs preambalat este constituit din două sau mai multe produse preambalate individuale, care conțin aceeași cantitate din același produs, indicarea cantității nete este dată menționând cantitatea netă conținută în fiecare ambalaj individual și numărul lor total. Totuși, aceste mențiuni nu sunt obligatorii atunci când numărul total al ambalajelor individuale poate să fie ușor de văzut și de calculat din exterior și atunci când cel puțin o indicație a cantității nete din fiecare ambalaj individual poate să fie clar văzută din exterior.
4. Atunci când un produs preambalat este constituit din două sau mai multe ambalaje individuale, care nu sunt considerate unități de vânzare, indicarea cantității nete este dată menționând cantitatea netă totală și numărul total de ambalaje individuale.
5. Atunci când un aliment solid este prezentat într-un mediu lichid de acoperire, greutatea netă după scurgere a componentei solide este, de asemenea, indicată pe etichetă.
În sensul prezentului punct, prin „mediu lichid” se înțeleg produsele menționate în continuare, eventual în amestecuri între ele și, de asemenea, atunci când ele se prezintă congelate sau congelate rapid, cu condiția ca lichidul să nu fie decât accesoriu în raport cu elementele esențiale ale acestui preparat și să nu influențeze, în consecință, în mod decisiv cumpărarea: apă, soluții apoase de săruri, saramuri, soluții apoase de acizi alimentari, oțet, soluții apoase de zaharuri, soluții apoase de alte substanțe sau materii edulcorante, sucuri de fructe sau de legume în cazul fructelor sau legumelor.
▌
ANEXA IX
CONCENTRAȚIA ALCOOLICĂ
Concentrația alcoolică reală în volum a băuturilor care conțin mai mult de 1,2% de alcool în volum este indicată printr-o cifră care nu are mai mult de o zecimală. Aceasta este urmată de simbolul „% vol” și poate fi precedată de termenul „alcool” sau de abrevierea „alc.”.
Concentrația alcoolică este stabilită la 20° C.
Toleranțele pozitive și negative permise în ceea ce privește indicarea concentrației alcoolice în volum și exprimate în valori absolute sunt enumerate în tabelul următor. Acestea se aplică fără a aduce atingere toleranțelor care rezultă din metoda de analiză utilizată pentru determinarea concentrației alcoolice.
Descrierea băuturii
Toleranță pozitivă sau negativă
1. Bere cu o concentrație alcoolică care nu depășește 5,5 % vol.; băuturi de la subpoziția 22.07 B II din Tariful Vamal Comun și fabricate din struguri;
0,5 % vol;
2. Bere cu o concentrație alcoolică care depășește 5,5 % vol.; băuturi de la subpoziția 22.07 B I din Tariful Vamal Comun și fabricate din struguri; diverse tipuri de cidru, cidru din pere și alte băuturi fermentate similare, obținute din alte fructe decât struguri, eventual petiante sau spumante; băuturi pe bază de miere fermentată;
1 % vol;
3. Băuturi care conțin fructe sau părți de plante macerate
1,5 % vol;
4. Orice alte băuturi care conțin mai mult de1,2 % alcool în volum
0,3 % vol;
ANEXA X
CONSUMUL DE REFERINȚĂ
PARTEA A – CONSUMUL ZILNIC DE REFERINŢĂ DE VITAMINE ŞI MINERALE (ADULŢI)
1. Vitamine și minerale care pot fi declarate și dozele zilnice recomandate ale acestora (DZR)
Vitamina A (µg)
800
Clorură (mg)
800
Vitamina D (µg)
5
Calciu (mg)
800
Vitamina E (mg)
12
Fosfor (mg)
700
Vitamina K (µg)
75
Fier (mg)
14
Vitamina C (mg)
80
Magneziu (mg)
375
Tiamină (vitamina B1) (mg)
1,1
Zinc (mg)
10
Riboflavină (mg)
1,4
Cupru (mg)
1
Niacină (mg)
16
Mangan (mg)
2
Vitamina B6 (mg)
1,4
Fluorură (mg)
3,5
Acid folic (µg)
200
Seleniu (μg)
55
Vitamina B12 (µg)
2,5
Crom (µg)
40
Biotină (µg)
50
Molibden (µg)
50
Acid pantotenic (mg)
6
Iod (µg)
150
Potasiu (mg)
2000
2. Cantități semnificative de vitamine și minerale
În general, cantitatea care trebuie luată în considerare pentru a stabili ce înseamnă cantitate semnificativă reprezintă 15 % din doza recomandată prevăzută la punctul 1 pentru 100 g sau 100 ml sau per ambalaj, în cazul în care acesta conține numai o singură porție.
PARTEA B – CONSUMUL ZILNIC DE REFERINȚĂ DE ENERGIE ȘI NUTRIENȚI SELECTAȚI ALȚII DECÂT VITAMINE ȘI MINERALE (ADULȚI)(58)
Energie sau nutrient
Consumul de Referință
Energie
▌ 2000 kcal ▌
Proteine
80 g
Grăsime totală
70 g
Acizi grași saturați
20 g
Glucide
230 g
Zaharuri
90 g
Sare
6 g
ANEXA XI
FACTORI DE CONVERSIE
Factori de conversie pentru calculul valorii energetice
Valoarea energetică care urmează să fie declarată se calculează utilizând următorii factori de conversie:
‐ glucide (cu excepția poliolilor)
4 kcal/g ▌
‐ polioli
2,4 kcal/g ▌
‐ proteine
4 kcal/g ▌
‐ lipide
9 kcal/g ▌
‐ salatrim
6 kcal/g ▌
‐ alcool etilic (etanol)
7 kcal/g ▌
‐ acizi organici
3 kcal/g ▌
ANEXA XII
EXPRIMAREA ȘI PREZENTAREA DECLARAȚIEI NUTRIȚIONALE
Partea A - exprimarea declaraţiei nutriţionale
Unitățile care vor fi folosite în declarația nutrițională sunt următoarele:
‐ energie
kJ și kcal
‐ lipide
grame (g)
‐ glucide
‐ fibre
‐ proteine
‐ sare
‐ vitamine și minerale
unitățile menționate în anexa X partea A punctul 1
‐ alte substanțe
unitățile potrivite pentru substanțele individuale în cauză
partea b – ordinea prezentării declrației privind componentele gliucidelor și grăsimilor
1. În cazul în care poliolii și/sau amidonul sunt declarate, această declarație trebuie prezentată în următoarea ordine:
glucide
g
din care:
‐ zaharuri
g
‐ polioli
g
‐ amidon
g
2. În cazul în care cantitatea și/sau tipul de acizi grași este declarată, această declarație trebuie prezentată în următoarea ordine:
lipide
g
din care:
‐ acizi grași saturați
g
‐ acizi grași trans
g
‐acizi grași mononesaturați
g
‐ acizi grași polinesaturați
g
Partea C – ordinea prezentării valorii vnergetice şi nutrienţilor care apar într-o declaraţie nutriţională
Ordinea prezentării informațiilor referitoare la valoarea energetică și nutrienți, după caz, este următoarea:
valoare energetică
▌kcal
lipide
g
▌
acizi graşi saturaţi
g
zahăr
g
sare
g
proteine
g
glucide
g
▌
fibre
acizi graşi trans naturali
g
acizi graşi trans artificiali
g
valoare energetică
▌kcal
acizi graşi mononesaturaţi
g
acizi graşi polinesaturaţi
g
polioli
g
colesterol
g
amidon
g
vitamine şi minerale
unităţile menţionate în anexa X partea A punctul 1
alte substanţe
unităţile potrivite pentru substanţele individuale în cauză
Și produsele obținute din acestea, în măsura în care procesul la care sunt supuse nu poate crește nivelul de alergenicitate estimat de autoritate pentru produsul de bază din care au fost obținute.
Diafragma și mușchii maseteri fac parte din mușchii scheletici în timp ce inima, limba, mușchii capului (alții decât mușchii maseteri), mușchii carpieni, tarsieni și cei ai cozii sunt excluși..
Pentru etichetarea în limba engleză, această desemnare poate fi înlocuită prin denumirea generică a ingredientului pentru speciile de animale în cauză.
Conținutul de țesut conjunctiv se calculează pe baza raportului dintre conținutul de colagen și conținutul de proteină din carne. Conținutul de colagen se obține prin înmulțirea conținutului de hidroxiprolină cu 8.
Pentru etichetarea în limba engleză, această desemnare poate fi înlocuită prin denumirea generică a ingredientului pentru speciile de animale în cauză.
– având în vedere Consiliul European informal din 11 februarie 2010,
– având în vedere consultarea publică lansată de Comisie privind strategia UE 2020 și rezultatul acesteia (SEC(2010)0116),
– având în vedere evaluarea Strategiei de la Lisabona realizată de Comisie (SEC(2010)0114),
– având în vedere documentul Consiliului European, intitulat ’Șapte măsuri în vederea elaborării strategiei europene pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă’,
– având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2010, intitulată ’UE 2020’(1),
– având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât, ținând seama de gravitatea persistentă a crizei financiare, economice și sociale, așteptările în ceea ce privește noua strategie EU 2020 ce urmează a fi aprobată de către Consiliul European în iunie 2020 sunt foarte mari;
B. întrucât multe state membre se confruntă în continuare cu creșterea șomajului, care ar putea afecta în final până la 28 de milioane de persoane din UE în absența unei reacții politice adecvate pe termen mediu, ceea ce ar genera imense dificultăți sociale și umane; întrucât criza a distrus milioane de locuri de muncă și a agravat insecuritatea locurilor de muncă;
C. întrucât un model mai sustenabil de producție, distribuție și consum este o cerință fundamentală în contextul schimbărilor climatice, scăderii biodiversității și epuizării resurselor naturale;
D. întrucât Comunicarea Comisiei și declarațiile Consiliului privind unele aspecte ale conținutului strategiei UE 2020, cum ar fi obiectivele principale, propunerile majore, obstacolele și indicatorii, au avut un caracter foarte general, fiind astfel imperios necesară prezentarea unor planuri mai detaliate de către Comisie, în care să clarifice modul în care aceste inițiative pot fi implementate cu succes, precum și comunicarea lor către Parlament;
E. întrucât, pentru a obține rezultate, sarcinile și responsabilitățile UE trebuie repartizate într-un mod bine orchestrat între nivelul de guvernanță european, cel național, regional și cel local, toate nivelurile trebuind să reflecte o înaltă calitate și responsabilitate, și toți vectorii importanți ai schimbării - lumea afacerilor și universitățile acționând în parteneriat cu autoritățile locale și regionale și cu societatea civilă - ar trebui să aibă un rol important în noul mecanism de remediere;
F. întrucât este important să se țină seama de criza demografică și consecințele sale, noile generații netrebuind sacrificate pentru a conserva beneficiile obținute de generațiile anterioare,
Observații generale
1. își exprimă dezamăgirea cu privire la principalele elemente ale strategiei UE 2020 convenite de Consiliul European la 26 martie 2010; solicită insistent Consiliului European să asimileze învățămintele actualei crize și să definească o strategie cu adevărat de perspectivă, ambițioasă și coerentă;
2. solicită ca strategia UE 2020 să se bazeze pe o concepție politică cuprinzătoare asupra viitorului UE, care să constituie o Uniune competitivă, socială și sustenabilă, având drept centru al elaborării politicilor oamenii și protecția mediului;
3. consideră că statele membre ar trebui să-și crească performanța economică prin introducerea unor reforme structurale care să optimizeze cheltuielile publice, să diminueze birocrația, să confere mai multă putere cetățenilor, să încurajeze antreprenoriatul și inovarea, să modifice legislația pentru a fi mai favorabilă IMM-urilor și să ofere oamenilor posibilitatea de a-și maximiza potențialul;
4. recunoaște că, pentru a împiedica reacții la criza euro care ar putea determina o lungă perioadă de stagnare economică, Uniunea ar trebui totodată să implementeze o strategie care să accelereze creșterea economică sustenabilă, concomitent cu reforme vizând refacerea și creșterea competitivității;
5. regretă faptul că concluziile Consiliului European nu iau în considerare necesitatea de a reflecta întrutotul instabilitatea actualului proces de refacere în noua strategie pentru 2020, elaborând o agendă politică coerentă și integrând o politică macroeconomică cuprinzătoare în această strategie, pentru a se asigura că nu va fi subminată de o consolidare bugetară necesară;
6. regretă că Parlamentul, ca instituție ce reprezintă cetățenii europeni, nu este consultat cu privire la indicatorii care formează baza programelor naționale de reformă din strategia UE 2020; solicită insistent Consiliului să adopte elementele cheie ale strategiei UE 2020 la reuniunea sa din luna iunie, dar insistă că acesta nu ar trebui să adopte deciziile finale cu privire la instrumentele, obiectivele și indicatorii esențiali ai strategiei UE 2020 înainte de a fi consultat în mod adecvat și cât mai curând Parlamentul; din aceeași perspectivă, consideră că parlamentele naționale, regiunile, municipalitățile, partenerii sociali și ONG-urile ar trebui să fie implicate activ în definirea și aplicarea strategiei;
Impedimente și obiective principale
7. ia act de cele cinci obiective principale convenite de Consiliul European cu privire la rata șomajului, condițiile de cercetare și dezvoltare, emisiile de gaze cu efect de seră, nivelul de educație și incluziunea socială; subliniază faptul că aceste obiective principale ar trebui formulate în cadrul unei strategii consecvente și coerente de dezvoltare durabilă, care să combine obiectivele din cadrul politicilor economice, sociale și de mediu;
Relansarea pieței unice
8. subliniază că piața unică constituie unul dintre principalele mecanisme care antrenează creșterea europeană și care se cere, încă, finalizat pe deplin; subliniază, de asemenea, că persistența anumitor obstacole împotriva liberei circulații a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor cere eforturi suplimentare din partea tuturor instituțiilor europene, în vederea creării unei piețe unice mai echitabile, mai competitive și mai eficiente;
9. subliniază că este important să se mențină liberul schimb și acces la piețele globale în centrul elaborării politicilor și să se evite orice tendință de protecționism, astfel încât antreprenorii și companiile să poată funcționa într-o piață liberă și globală;
10. subliniază că este nevoie de inițiative mai curajoase în vederea realizării pieței unice și a acceptării acesteia pe scară mai largă de către cetățeni; salută, de aceea, raportul elaborat de Mario Monti, care, la fel ca și rezoluția Parlamentului din 20 mai 2010(2), conține propuneri interesante pentru edificarea consensului și realizarea unei piețe unice mai puternice;
11. consideră că, pentru a crea o adevărată piață internă, Comisia trebui să elaboreze un set clar de priorități de politică prin adoptarea unui ’act privind piața unică’, care să acopere atât inițiativele legislative, cât și pe ele nelegislative, vizând crearea unei economii sociale de piață extrem de competitive;
IMM-urile în cadrul unei economii sociale de piață
12. subliniază faptul că UE ar trebi să stimuleze și să încurajeze IMM-urile și antreprenoriatul, care sunt esențiale pentru conservarea și crearea locurilor de muncă, să reducă formalitățile administrative și reglementare și să simplifice normele, astfel încât IMM-urile să se poată dezvolta mai rapid, comercializându-și produsele/serviciile la cei 500 de milioane de consumatori care alcătuiesc piața unică a UE, și atrage atenția asupra faptului că UE trebuie să reducă în continuare birocrația; de asemenea, subliniază importanța aplicării pe deplin a legii întreprinderilor mici, prin eforturi politice la toate nivelurile;
13. subliniază faptul că IMM-urile constituie coloana vertebrală a economiei sociale de piață, sunt creatoare de locuri de muncă și reprezintă actori esențiali în revigorarea unei creșteri economice sustenabile, și că ar trebui acordată prioritate continuării eforturilor în direcția reformei, care să cuprindă elaborarea unei legislații favorabile IMM-urilor, crearea unui mediu încurajator pentru noile mici afaceri, stimularea antreprenoriatului și îmbunătățirea accesului la finanțare; opinează, de asemenea, că strategia UE 2020 trebuie să includă ținte și inițiative de natură să încurajeze majorarea capitalului propriu și a capitalului de risc mediu al întreprinderilor;
14. subliniază că microîntreprinderile pot contribui adesea la combaterea șomajului, iar crearea unei afaceri este de multe ori o modalitate de a reuși în pofida inerției sociale, că o primă condiție, necesară, pentru dezvoltarea IMM-urilor este ca acestea să aibă posibilitatea de a obține finanțarea necesară pentru activitățile lor, și că menținerea mecanismelor de garanții pentru IMM-uri, piețe secundare dinamice și un sector bancar care să promoveze activitatea economică în Europa sunt condiții absolute pentru dezvoltarea IMM-urilor;
Obiectivul în privința ocupării forței de muncă
15. reafirmă că o calitate ridicată a locurilor de muncă trebuie să reprezinte o prioritate centrală a strategiei 2020 și că acordarea unei importanțe mai mari funcționării adecvate a piețelor muncii, precum și condițiilor sociale, este vitală pentru îmbunătățirea performanțelor de ocupare a forței de muncă; solicită, de aceea, o nouă agendă care să promoveze munca decentă, să asigure drepturile lucrătorilor din întreaga Europă și să îmbunătățească condițiile de muncă;
16. consideră că noua strategie trebuie să pună mai mult accentul pe munca decentă, incluzând lupta împotriva muncii nedeclarate, și pe asigurarea accesului la piața muncii pentru persoanele care sunt momentan excluse din aceasta;
17. consideră că noua strategie ar trebui să încurajeze acele piețe ale muncii care îmbunătățesc stimulentele și condițiile pentru lucrători, intensificând, în același timp, stimulentele pentru ca angajatorii să recruteze și să rețină personalul;
Obiectivele în materie de cercetare
18. solicită Comisiei și statelor membre să-și propună un obiectiv general de 3 % din PIB alocat cercetării și dezvoltării; solicită statelor membre să utilizeze mai bine potențialul sinergiei dintre finanțările politicii de coeziune și finanțările pentru cercetare și dezvoltare și să se asigure că aceste instrumente se concretizează în inovații care aduc beneficii reale societății;
19. subliniază faptul că proiectele majore de C&D, investițiile-cheie în infrastructura energetică, noile competențe ale UE în domeniul politicii spațiale și politica europeană privind inovarea necesită un sprijin financiar credibil și sustenabil din partea UE dacă se dorește atingerea obiectivelor-cheie ale UE pentru 2020;
20. subliniază faptul că Europa trebuie să-și crească în continuare potențialul în termeni de lucrători calificați, știință, cercetare și tehnologie, mărindu-și astfel și capacitatea de a inova - aspecte cheie ale competitivității - și că triunghiul cunoașterii trebuie să rămână în centrul strategiei UE 2020;
21. consideră că, pentru a crește eficiența cercetării europene, este esențial ca structurile existent să fie mai bine raționalizate și să se creeze, atât în sectorul public, cât și în cel privat, un climat de investiții favorabil inovării; solicită Comisiei să prezinte măsuri practice de a ameliora accesul la finanțare și în special disponibilitatea capitalului de risc;
Obiectivele în materie de climă și energie
22. regretă faptul că obiectivele de bază ale Consiliului European privind emisiile de gaze cu efect de seră, energiile regenerabile și eficiența energetică sunt lipsite de ambiție și, în acest sens, nu vizează să confere UE un rol de lider într-o lume care se confruntă cu schimbările climatice și epuizarea gravă a resurselor naturale și în care ecosistemele mondiale sunt pe punctul de a se prăbuși; solicită, de aceea, adoptarea imediată și concomitentă a următoarelor obiective obligatorii pentru UE:
(a)
un obiectiv național de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la 30% până în 2020 și o reducere ulterioară substanțială, pe termen lung, cu condiția ca celelalte țări să fie de asemenea dispuse să se angajeze să ia măsurile adecvate;
(b)
un obiectiv de ameliorare a eficienței utilizării resurselor;
(c)
un obiectiv de reducere cu 20 % a consumului de energie și o creștere a ponderii energiilor regenerabile cu cel puțin 20 % până în 2020, înlăturând, în același timp, obstacolele tehnice din calea dezvoltării energiilor regenerabile sustenabile, ca un prim pas spre crearea, până în 2050, a unei economii fără emisii de CO2, cu o eficiență ridicată, bazată în principal pe energiile regenerabile;
(d)
o serie de obiective măsurabile, destinate să pună capăt scăderii biodiversității și a serviciilor ecosistemice și să le restabilească, acolo unde este posibil, până în 2020;
Obiectivele în materie de educație
23. ia act de obiectivele de bază privind îmbunătățirea educației; deplânge absența unor obiective numerice și îndeamnă Consiliul European să stabilească obiectivul unei rate de frecventare a învățământului secundar de 100 %, precum și obiective calitative și indicatori clari pentru învățământul primar și secundar;
24. solicită statelor membre să adopte obiectivele ambițioase stabilite în comunicarea Comisiei privind UE 2020, astfel încât, până în 2020, rata abandonului școlar să scadă sub 10 % din copii din fiecare tranșă de vârstă și cel puțin 40 % din populație să fie absolventă de învățământ superior;
25. subliniază necesitatea unor politici solide de formare continuă, care să multiplice oportunitățile de formare și să fie disponibile pe tot parcursul vieții profesionale; subliniază că vor fi necesare menținerea unui număr important de persoane active pe piața muncii și consolidarea incluziunii sociale;
Obiectivele în materie de combatere a sărăciei
26. insistă ca strategia UE 2020 să includă un obiectiv de reducere a sărăciei în UE la jumătate și subliniază că majoritatea europenilor care trăiesc actualmente în sărăcie, sau riscă să ajungă acolo, sunt femei, în special femei în vârstă, femei migrante, mame singure și femei singure care au în îngrijire persoane dependente;
27. salută propunerile Consiliului European referitoare la incluziunea socială, în mod special și prioritar prin reducerea sărăciei, și subliniază necesitatea unor obiective și inițiative clare; consideră că acest obiectiv este unul dintre principalele obiective ale strategiei UE 2020; solicită o strategie ambițioasă pe termen lung împotriva sărăciei, cu obiective radicale de reducere a sărăciei, de incluziune socială - inclusiv pentru femei, copii și persoane în vârstă - și de combatere a sărăciei în rândul oamenilor care muncesc; subliniază necesitatea unui obiectiv de reducere a numărului de gospodării în care toți membrii sunt în afara câmpului muncii;
Egalitatea de gen
28. regretă faptul că obiectivele principale trasate de Consiliul European nu includ și egalitatea de gen; solicită un program privind egalitatea de gen care să elimine actualele diferențe de salarizare dintre bărbați și femei, să asigure participarea deplină a femeilor la piața muncii, promovând totodată oportunitățile profesionale ale femeilor; subliniază necesitatea unor condiții mai bune care să permită reconcilierea a vieții profesionale cu viața de familie;
Inițiative principale Inițiativa principală ’O Uniune a inovării’
29. consideră că punerea în aplicare cu succes a noii inițiative emblematice ’O Uniune a inovării’ este un element vital pentru stimularea economiei bazate pe cunoaștere; solicită Comisiei să majoreze pachetul financiar total rezervat cercetării și inovării în cadrul bugetului comunitar;
30. subliniază importanța pe care o au simplificarea finanțării cercetării și dezvoltării, precum și reducerea birocrației, pentru ca un mediu de afaceri centrat pe cunoaștere să-și poată maximiza eficacitatea și să fie încurajate noi oportunități de angajare;
31. îndeamnă Comisia să îmbunătățească condițiile de inovare, de exemplu prin introducerea unui brevet unic la nivelul Uniunii Europene; susține că programe bine-intenționate care vizează stimularea competitivității și crearea unei economii sustenabile nu funcționează corespunzător, și consideră că IMM-urile, universitățile și companiile ar trebui încurajate să participe la programele europene;
32. consideră că ar trebui stabilite obiective explicite pentru instrumente de finanțare compatibile cu IMM-urile, pentru a garanta interoperabilitatea și accesibilitatea mediului digital, precum și că acestea ar trebui să includă promovarea unor standarde UE pentru eco-inovații;
33. consideră că există suficient potențial nefolosit de promovare a inovațiilor prin achizițiile publice; îndeamnă, în consecință, Comisia și statele membre să sublinieze importanța achizițiilor publice inovatoare în efortul de îndeplinire a obiectivelor R&D, rolul pe care îl joacă în încurajarea IMM-urilor ce desfășoară activități de cercetare și potențialul pe care îl are pe termen lung, de a furniza servicii publice de o bună calitate și de a îndeplini obiectivele legate de schimbările climatice;
Inițiativa principală ’Tineretul în mișcare’
34. subliniază faptul că Parlamentul a identificat, de asemenea, tineretul ca fiind o prioritate esențială în bugetul pentru 2011 și și-a exprimat clar intenția de a acorda ajutor financiar suplimentar pentru toate programele din acest domeniu;
35. subliniază că, pentru a aborda problemei ratei ridicate a șomajului în rândul tinerilor, ar trebui pus un accent mai mare pe asigurarea de formare profesională și oportunități de locuri de muncă pentru fiecare tânăr, pe scăderea limitei de vârstă la care se pot angaja tinerii pentru prima dată, precum și pe crearea de programe ale UE care promovează antreprenoriatul în rândul tinerilor în toate etapele sistemului de învățământ;
36. consideră că educația superioară constituie un vector major pentru dezvoltarea economică și socială, pentru inovare și creștere economică, și că trebuie pus așadar, un mai mare accent pe monitorizarea Procesului Bologna și a implementarea de către statele membre ale principiilor convenite în cadrul Spațiului European al Învățământului Superior;
Inițiativa principală ’O agendă digitală pentru Europa’
37. salută ambițioasele propuneri recente ale Comisiei referitoare la Agenda digitală și îndeamnă statele membre să implementeze integral aceste inițiative;
38. subliniază potențialul imens de locuri de muncă al sectorului ICT și rolul său fundamental în transformarea Europei într-o economie eficientă din punct de vedere al resurselor și al energiei; subliniază că concurența din acest sector promovează inovarea și subliniază nevoia de a dispune de piețe competitive, deschise pentru noii actori, pentru a facilita utilizarea de tehnologii noi și inovatoare; subliniază importanța depunerii în continuare de eforturi pentru a asigura accesul universal și de mare viteză rapid la rețeaua fixă și mobilă de internet în bandă largă, în condiții echitabile și la prețuri competitive pentru toți cetățenii și consumatorii, indiferent de locul în care se află; solicită Comisiei și statelor membre să promoveze toate instrumentele de politică disponibile pentru a asigura accesul la internet în bandă largă pentru toți cetățenii europeni, inclusiv pentru a atinge țintele naționale privind acoperirea în bandă largă și de mare viteză și pentru a crește gradul de alfabetizare informatică a copiilor prin folosirea calculatoarelor în școli;
39. constată că Agenda digitală a Europei va avea un impact esențial asupra domeniilor culturii, mass-mediei și educației și că este nevoie mai degrabă de o abordare integrată, decât de una compartimentată; consideră că este fundamental să se acorde atenție impactului noilor mijloace media, de exemplu în cadrul angajamentului de a dezvolta e-aptitudinile, și problemei conținutului online, precum și considerațiilor economice, tehnice și referitoare la piața internă din cadrul tuturor inițiativelor de politică legate de agenda digitală;
40. constată, cu toate acestea, că libera circulație a serviciilor digitale se confruntă în momentul de față cu numeroase obstacole ca urmare a normelor fragmentate de la nivel național;
41. consideră că industria creativă joacă, de asemenea, un rol important în cadrul mediului digital în promovarea diversității culturale în UE;
Inițiativa principală ’O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor’
42. consideră că obiectivele legate de mediu din strategia Europa 2020 sunt în general prea slabe și trebuie consolidate; recomandă ca integrarea unor obiective de mediu clare și măsurabile în obiectivele principale ale strategiei, punându-se accentul pe stoparea reducerii biodiversității;
43. consideră că strategia Europa 2020 ar trebui orientată către atingerea obiectivelor pe termen lung ale UE privind reducerea cu 80 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, până în 2050, în special mărind eficiența energetică și reducând volumul deșeurilor, pentru a îmbunătăți competitivitatea Europei și pentru a reduce costurile;
44. este de opinie că creșterea eficienței resurselor trebuie să fie o prioritate la nivelul întregii strategii și că trebuie acordată o atenție specială efectelor prețului la petrol aflat în creștere constantă și resurselor limitate de metale prețioase care sunt vitale pentru producția de electronice în general și pentru bateriile destinate vehiculelor electrice în special;
45. consideră că trebuie promovată în mod activ inovarea în vederea atingerii obiectivelor în materie de îmbunătățire a mediului, de eficiență a utilizării resurselor și de reducere a costurilor și că stabilirea de obiective cu caracter obligatoriu și introducerea de măsuri de reglementare sunt cele mai eficace mijloace de promovare a acestei inovări;
46. consideră că normele privind distribuirea fondurilor structurale ale UE ar trebui ajustate pentru a ține seama de necesitatea de a promova un proces de inovare care reduce costurile și îmbunătățește utilizarea resurselor;
Inițiativa principală ’Energie curată și eficientă’
47. subliniază că procesele sustenabile de producție, împreună cu eficiența utilizării resurselor, i o politică energetică integrată și dezvoltarea în continuare a surselor de energie regenerabile vor permite UE nu numai să-și îndeplinească obiectivele în materie de climă și energie, dar și să-și păstreze o bază industrială puternică în Europa și să simuleze competitivitatea, creșterea și angajarea forței de muncă;
48. regretă absența oricărei ambiții în strategia UE 2020 de a dezvolta o reală politică energetică comună la nivel european; subliniază că, deși buna funcționare a pieței interne este un obiectiv cheie pentru Europa, iar cel de-al treilea pachet energetic trebuie implementat rapid, focalizarea excesivă asupra acestui aspect al politicii energetice europene prejudiciază celelalte două obiective: dezvoltarea durabilă și securitatea aprovizionării; reamintește că piața internă nu poate fi abordată separat de dimensiunea externă și că Europa are nevoie de o politică energetică comună la nivel european pentru a avea un efect real asupra securității aprovizionării cu energie, asupra schimbărilor climatice și asupra accesibilității energiei;
49. accentuează că eficiența energetică nu este numai unul dintre mijloacele cele mai rentabile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de consolidare a securității energetice, ci este un domeniu care ar putea crea și un milion de locuri de muncă până în 2020; solicită, prin urmare, Comisiei și statelor membre să plaseze eficiența energetică în fruntea agendei UE, inclusiv în ceea ce privește bugetul; mai concret, solicită accelerarea implementării legislației existente și prezentarea în timp util a unei propuneri ambițioase pentru un nou Plan european de acțiune pentru eficiență, care să includă o revizuire a Directivei privind serviciile energetice și introducerea unui obiectiv cu caracter obligatoriu în ceea ce privește eficiența energetică;
50. remarcă faptul că pentru a combate schimbările climatice, vor fi necesare investiții substanțiale în infrastructura energetică până în 2020 și după acest an, inclusiv investiții pentru a moderniza rețelele energetice ale Europei, super-rețelele energetice și rețelele inteligente cu adevărat europene, coridoare verzi, finalizarea proiectului Galileo, tehnologia ecologică, e-sănătatea, rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) și accesul liber și echitabil la tehnologiile informației și comunicării și la internetul în bandă largă; subliniază, mai departe, că, pentru a stimula creșterea economică, deschidere piețelor și îmbunătățirea drepturilor consumatorilor, precum și creșterea securității energetice a aprovizionării cu energie a UE este esențial să se finalizeze piața internă a energiei iar statele membre să fie încurajate să implementeze rapid al treilea pachet energetic; consideră că este esențial să se încurajeze aceste inițiative pentru stimularea pieței interne a energiei și integrarea unei părți din ce în ce mai mare de resurse regenerabile de energie, precum și pentru a dezvolta alte proiecte majore de infrastructură în țările terțe, în special în regiunea Mediteranei și a Eurasiei; constată că sursele regenerabile de energie sunt cele mai bune resurse locale de energie de pe continentul nostru și solicită, așadar, o implementare ambițioasă a obligațiilor statelor membre în materie de energie regenerabilă;
51. reamintește că Uniunea Europeană trebuie să investească masiv în infrastructurile de transport, cum ar fi TEN-T, să sporească crearea de locuri de muncă, să îmbunătățească coeziunea socială și teritorială și să creeze un sistem sustenabil și interoperabil de transport; invită la o combinare a modurilor de transport și la utilizarea inteligentă a logisticii, deoarece pentru a reduce emisiile de carbon din sectorul transporturilor și a-i asigura sustenabilitatea, este nevoie de inovare, de noi tehnologii și de resurse financiare;
Inițiativa principală ’O politică industrială adaptată erei globalizării’
52. își exprimă ferm sprijinul pentru a politică industrială care să creeze cel mai bun mediu de păstrare și dezvoltare a unei baze industriale puternice, competitive și diversificate în Europa; salută și subliniază faptul că o asemenea politică acoperă întregul sistem industrial și are ca obiectiv principal crearea unor condiții-cadru adecvate;
53. solicită o transformare a industriei europene printr-o politică industrială sustenabilă, orientată spre crearea de locuri de muncă sustenabile din punct de vedere ecologic, precum și spre ameliorarea eficienței resurselor și a utilizării resurselor; consideră că dezvoltarea sustenabilă a industriei europene impune un dialog intens cu angajații și lucrătorii; reamintește faptul că această tranziție va impune măsuri care să ajute lucrătorii în tranziția spre o economie nouă și sustenabilă din punctul de vedere ecologic;
54. atrage atenția că strategia EU 2020 ar trebui să facă publice costurile și beneficiile conversiei la o economie sustenabilă și eficientă din punct de vedere energetic și remarcă că facilitarea ajustării industriei la schimbările structurale reprezintă un obiectiv al Uniunii și al statelor membre;
55. reiterează solicitarea Parlamentului de a asigura o finanțare adecvată pentru sprijinirea tehnologiilor energetice nepoluante, sustenabile și eficiente, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se ridică la cheltuieli de cel puțin 2 miliarde EUR pe an din bugetul UE, în plus față de PC7 și Programul pentru competitivitate și inovare, începând cu 2010; solicită în acest sens, ca statele membre și Comisia să elaboreze de urgență un calendar de finanțare cu privire la resursele pe care le vor aloca pentru a se asigura că fondurile vor fi disponibile din 2010 pentru diferitele inițiative ale planului SET, precum și pentru inițiative complementare;
Inițiativa principală ’O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă’
56. consideră că este important să fie analizată competitivitatea în scădere a Europei la scară globală, și că, având în vedere penuria de forță de muncă estimată pe termen lung, este de asemenea, important să reflectăm la perioada de după criză și să analizăm sisteme europene care să permită migrarea cunoștințelor și evitarea ’exodului creierelor’ europene;
57. consideră că reducerea șomajului în rândul tinerilor și stimularea unei potriviri efective între competențe și necesitățile pieței ar trebui să fie punctul focal al acestei politici, iar în acest scop este necesară facilitarea mobilității transfrontaliere a studenților și cercetătorilor prin schimburi, precum și încurajarea stagiilor, pentru a promova atractivitatea pe plan internațional a instituțiilor europene de învățământ superior; Consideră că angajamentul Europei pentru educație ar trebui să-și găsească expresia practică în strategia UE 2020 și salută inițiativa Comisiei de a include în această strategie obiective cuantificabile în materie de educație;
58. solicită statelor membre, Consiliului, Comisiei și Parlamentului să adopte până la sfârșitul anului o strategie ambițioasă privind locurile de muncă ecologice, care să stabilească condițiile-cadru pentru folosirea potențialului de creare de locuri de muncă al unei economii mai sustenabile, bazate pe competențe și inovare, și care să asigure că tranziția spre o astfel de economie se va baza pe formare, învățarea pe tot parcursul vieții și securitate socială pentru toți;
Inițiativa principală ’O platformă europeană împotriva sărăciei’
59. salută propunerea Comisiei privind o platformă împotriva sărăciei, dar subliniază că lupta împotriva sărăciei trebuie intensificată; consideră, în această privință, că strategia UE 2020 ar trebui să includă în mod explicit obiective ambițioase de reducere a inegalităților și, mai concret, a discrepanței dintre bogați și săraci; consideră, de aceea, că sărăcia trebuie măsurată ca ’sărăcie relativă’ pentru a contribui la identificarea celor care riscă excluderea;
60. consideră că alegerea indicatorilor de sărăcie și incluziune socială trebuie să reflecte necesitatea de a reduce sărăcia prin integrarea persoanelor, în special a femeilor, pe piața muncii; solicită, de aceea, dezvoltarea unor noi instrumente pentru măsurarea legăturii dintre excluderea de pe piața muncii și sărăcie la nivel individual; subliniază că serviciile sociale sunt esențiale pentru realizarea incluziunii sociale;
Politica de coeziune
61. consideră că o politică de coeziune puternică și bine finanțată, care să acopere toate regiunile Europene, trebuie să fie în acord deplin cu strategia UE 2020 și că o astfel de politică, cu abordarea sa orizontală, constituie o condiție prealabilă pentru atingerea obiectivelor UE 2020, precum și pentru obținerea coeziunii sociale, economice și teritoriale a UE; îndeamnă așadar la simplificarea în continuare la normelor de implementare a politicii de coeziune în sprijinul accesibilității, al responsabilității și al unei abordări mai orientate spre provocările viitoare și spre riscul unor crize economice;
62. consideră că criza globală ar trebui folosită ca o oportunitate de remodelare a economiei noastre sociale de piață într-un model de societate care are la bază sustenabilitate, solidaritatea, cunoașterea, scăderea semnificativă a sărăciei și crearea de locuri de muncă și că strategia UE 2020 ar trebui să dezvolte potențialul de angajare a forței de muncă al tranziției spre o economie durabilă;
Politica agricolă comună
63. subliniază că ar trebui luate în discuție reforma PAC până în 2013 și o strategie privind sustenabilitatea forestieră în cadrul strategiei UE 2020; este convins că, dacă beneficiază de un cadru adecvat de politici și de resursele bugetare corespunzătoare, agricultura și sectorul forestier pot juca un rol important în strategia europeană generală, elaborată pentru a asigura redresarea economică, contribuind, în același timp, la securitatea alimentară la nivelul UE și la nivel mondial, protejând peisajul rural care reprezintă 90% din teritoriul UE, asigurând protecția locurilor de muncă în zonele rurale, asigurând avantaje în domeniul mediului și aducând o contribuție importantă la cercetarea în materie de surse alternative de energie;
Acțiunile externe ale Uniunii Europene
64. atrage atenția asupra faptului că ar trebuie să se acorde mai multă atenție dimensiunii externe a strategiei UE 2020; îndeamnă Comisia să aplice o abordare mai largă și mai cuprinzătoare în acțiunile sale externe, în conformitate cu conceptul european de coerență a politicilor în favoarea dezvoltării; invită Comisia să folosească strategia sa comercială pentru a promova valorile fundamentale ale Uniunii, cum ar fi promovarea drepturilor omului, democrația, statul de drept, libertățile fundamentale și protecția mediului;
65. subliniază că Comisia ar trebui să își elaboreze strategia comercială pentru Europa 2020 astfel încât politica comercială a UE să devină un adevărat vector pentru crearea de locuri de muncă, reducerea sărăciei și dezvoltarea sustenabilă la nivel mondial, și că ar trebui să aibă în vedere din timp un dialog deschis cu Parlamentul European și cu societatea civilă asupra priorităților UE în perioadă ulterioară rundei de la Doha, în special în ceea ce privește standardele sociale și de mediu și reforma OMC;
o o o
66. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European și Comisiei.
– având în vedere Consiliul European informal din 11 februarie 2010,
– având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2010 referitoare la UE 2020(1),
– având în vedere rezultatul reuniunii șefilor de stat și de guvern ai țărilor din zona euro și a Consiliului ECOFIN privind mecanismul european de stabilizare financiară,
– având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 mai 2010 intitulată ’Consolidarea coordonării politicilor economice’ (COM(2010)0250),
– având în vedere cele șase rapoarte adoptate în cadrul Comisiei sale pentru afaceri economice și monetare la 10 mai 2010,
– având în vedere activitatea Comisiei sale speciale privind criza financiară, economică și socială,
– având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât actuala criză financiară și economică demonstrează necesitatea unei guvernanțe economice și monetare mai ferme;
B. întrucât Strategia UE 2020 ar trebui să promoveze creșterea economică și crearea de locuri de muncă și întrucât reducerea PIB-ului cu 4 %, scăderea producției industriale și numărul total de șomeri de peste 23 de milioane de femei și bărbați reprezintă o problemă socială și economică importantă,
Un mecanism european de stabilizare financiară pentru a garanta stabilitatea monedei euro ca prim pas important
1. consideră că acordul din 9 mai 2010 privind crearea unui mecanism european de stabilizare financiară pentru a ajuta atât țările din zona euro, cât și pe cele din afara ei, confruntate cu dificultăți financiare, reprezintă un moment crucial în istoria europeană; regretă că factorii de decizie europeni nu au luat măsuri decisive mai devreme, în ciuda accentuării crizei financiare;
2. reamintește Comisiei și statelor membre că Parlamentul va trebui să își dea aprobarea în cazul în care Comisia și Consiliul vor dori să aplice mecanismul european de stabilizare financiară pe piețele internaționale de capital;
3. consideră că acordul menționat reprezintă un prim pas important în crearea unui cadru mai solid și viabil pentru politica economică și monetară a Uniunii Europene;
4. subliniază faptul că evenimentele recente arată că zona euro are nevoie de o guvernanță economică mai îndrăzneață, precum și că un pilon monetar va eșua în lipsa unui pilon social și economic;
Uniunea Europeană trebuie să își reformeze sistemul de guvernanță economică pentru a fi mai bine pregătită în cazul viitoarelor crize
5. subliniază că, pentru a restabili rate solide de creștere și a realiza obiectivul de coeziune economică și socială durabilă, ar trebui să se acorde prioritate eliminării dezechilibrelor macroeconomice semnificative și persistente și a disparităților în materie de competitivitate; salută recunoașterea de către Comisie a acestei necesități în comunicarea sa privind coordonarea politicilor economice;
6. solicită grupului operativ creat de Consiliul European din martie 2010 să își accelereze lucrările și să facă propuneri concrete, pe baza metodei comunitare, pentru o coordonare economică mai profundă și mai amplă, înainte de luna septembrie 2010;
7. atrage atenția că viabilitatea pe termen lung a finanțelor publice este esențială pentru stabilitate și creștere; salută propunerile Comisiei de consolidare a gestionării zonei euro pe termen mediu și lung, destinate să evite repetarea actualei crize monetare și împărtășește opinia sa potrivit căreia Pactul de stabilitate și de creștere necesită mecanisme mai eficace de stimulare și de sancționare;
8. regretă totuși că, în propunerile sale privind guvernanța economică europeană, Comisia nu a prezentat soluții pentru o coordonare mai precisă a politicilor economice axată pe dezvoltarea unei strategii bugetare comune în cadrul unei strategii cuprinzătoare Europa 2020, cu scopul de a restabili și menține ratele de creștere economică pe termen lung;
9. subliniază faptul că realizarea unor finanțe publice viabile necesită nu doar cheltuieli efectuate în mod responsabil, ci și o impozitare adecvată și echitabilă, o colectare mai eficace a impozitelor de către autoritățile fiscale naționale și o intensificare a combaterii evaziunii fiscale; în această perspectivă, solicită Comisiei să propună un set de măsuri care să ajute statele membre să restabilească echilibrul conturilor lor publice și să finanțeze investițiile publice din surse financiare inovatoare;
10. subliniază necesitatea ca organismele de supraveghere financiară de la nivel european să colaboreze îndeaproape, atât la nivel micro, cât și macro, pentru a asigura o supraveghere eficace;
11. consideră că ar trebui consolidate competențele Eurostat, inclusiv prin conferirea de competențe în materie de investigație; consideră că informațiile statistice transparente și deschise ar trebui să reprezinte o condiție prealabilă pentru a obține sprijin prin fondurile structurale; este de părere că Comisia trebuie să își asume responsabilitatea de a evalua statisticile furnizate de statele membre;
12. solicită crearea unui ’Fond monetar european’ (FME), la care țările din zona euro să contribuie proporțional cu valoarea PIB-ului lor și prin amenzi stabilite în funcție de datoria și deficitul excesive pe care le înregistrează; fiecare stat membru ar putea obține de la FME fonduri în limita sumelor cu care a contribuit în trecut; totuși, în cazul în care o țară are nevoie de resurse sau de garanții suplimentare, aceasta va trebui să accepte un program de reformă specific, a cărui aplicare va fi supravegheată de Comisie;
13. solicită Comisiei să prezinte o evaluare a impactului macroeconomic al pachetului de măsuri propuse pentru menținerea stabilității financiare în Uniunea Europeană și să publice o comunicare privind fezabilitatea, riscurile și avantajele emisiunii de euroobligațiuni;
Uniunea Europeană trebuie să își reformeze sistemul de guvernanță economică pentru a asigura punerea în aplicare reușită a viitoarei sale Strategii Europa 2020
14. consideră că structura de guvernanță a Strategiei Europa 2020 ar trebui consolidată pentru a se garanta că, spre deosebire de Strategia de la Lisabona, obiectivele sale vor fi realizate; regretă, prin urmare, absența propunerilor în acest sens din partea Comisiei și a Consiliului, în ciuda cererii insistente adresate de Parlament în Rezoluția sa din 10 martie 2010 referitoare la Europa 2020;
15. subliniază importanța creării unei legături mai puternice între instrumentele Pactului de stabilitate și de creștere, instrumentele macroeconomice și programele naționale de reformă din Strategia UE 2020 printr-o prezentare coerentă a acestora, asigurând inclusiv o mai bună comparabilitate a bugetelor naționale în ceea ce privește cheltuielile încadrate la diferite categorii; statele membre ar trebui să își considere politicile economice nu numai ca o problemă de interes național, ci și ca o problemă de interes comun și ar trebui să formuleze politicile respective în consecință; reamintește statelor membre rolul sporit al orientărilor generale ale politicilor economice;
16. consideră că, în locul utilizării în continuare a metodei deschise de coordonare în domeniul politicilor economice, este necesară o utilizare mai extinsă a măsurilor cu caracter obligatoriu pentru a garanta reușita noii strategii;
17. consideră că Strategia Europa 2020 nu se axează suficient de mult pe aspecte esențiale din sarcina statelor membre și subliniază că există probleme majore cu privire la conținutul și gestionarea ’inițiativelor emblematice’ și a ’obiectivelor’;
18. își reiterează solicitările anterioare pentru o strategie unică și integrată de dezvoltare a Europei, care să cuprindă orientări pe termen lung privind creșterea economică, pentru a construi o economie mai bună, mai echitabilă și mai viabilă, care să asigure prosperitatea tuturor;
19. își reiterează solicitarea de integrare a strategiilor suprapuse, precum Strategia Europa 2020, Strategia de dezvoltare durabilă și Pactul de stabilitate și de creștere; regretă că Consiliul European a respins această abordare și a lăsat nesoluționată problema incoerenței în materie de politici;
20. consideră că o guvernanță economică eficace implică o responsabilitate de gestiune adecvată și mai solidă conferită Comisiei, care să îi permită să utilizeze atât instrumentele existente, cât și instrumentele noi prevăzute de Tratatul de la Lisabona, cum ar fi articolele 121, 122, 136, 172, 173 și 194, prin care Comisiei i se conferă sarcina de a coordona planurile și măsurile de reformă și de a elabora o strategie comună;
21. îndeamnă Consiliul European și Comisia să elaboreze o abordare de tip ’sancțiuni și recompense’ și să utilizeze mecanismele de asigurare a conformității în temeiul articolului 136 din tratat, cum ar fi stimulentele economice (fonduri suplimentare din partea UE, de exemplu), dar și sancțiuni care să vizeze promovarea unei guvernanțe economice consolidate a UE, în special a unei guvernanțe consolidată în temeiul Strategiei UE 2020;
22. consideră că realizarea unei guvernanțe economice consolidate trebuie să fie însoțită de consolidarea legitimității democratice a guvernanței europene, printr-o implicare mai strânsă și mai oportună a Parlamentului European și a parlamentelor naționale pe tot parcursul acestui proces; invită Consiliul și Comisia să aplice în mod corespunzător dispozițiile din Tratatul de la Lisabona referitoare la implicarea activă a Parlamentului în domeniul politicilor economice, definită la articolul 121 alineatele (5) și (6) și invită Comisia să facă propuneri detaliate pentru instituirea unui dialog interinstituțional politic și legislativ regulat în acest domeniu politic crucial;
Bugetul UE și planurile naționale de reformă ar trebui să fie coerente cu obiectivele Strategiei Europa 2020 pentru a favoriza creșterea economică și dezvoltarea durabile
23. insistă asupra faptului că, pentru a asigura credibilitatea Strategiei UE 2020, este necesar un nivel mai ridicat de compatibilitate și complementaritate a bugetelor naționale ale celor 27 de state membre și a bugetului UE; subliniază rolul mai important pe care ar trebui să îl aibă bugetul UE prin cumularea resurselor;
24. subliniază importanța investițiilor publice sau private pe termen lung în finanțarea infrastructurilor necesare pentru realizarea inițiativelor emblematice propuse în Strategia UE 2020, și invită Comisia să propună măsuri pentru a adapta cadrul european de reglementare în scopul de a promova cooperarea între investitorii pe termen lung;
25. subliniază că Strategia Europa 2020 poate fi credibilă doar dacă este finanțată adecvat și dorește să vadă o abordare mai ambițioasă în proiectul de buget 2011 în vederea aplicării cu succes a Strategiei Europa 2020; regretă că în proiectul de buget 2011 nu se alocă suficiente fonduri programelor emblematice din cadrul Strategiei Europa 2020; subliniază că o implicare sporită a Băncii Europene de Investiții (BEI) și o utilizare mai extinsă a parteneriatelor de tip public-privat (PPP) pot constitui o abordare eficace, fără însă să reprezinte o soluție universală; regretă că această chestiune nu este abordată nici de Consiliul European, nici de Comisie;
26. solicită Comisiei Europene să clarifice relația dintre liniile bugetare ale Uniunii și obiectivele corespunzătoare ale Strategiei Europa 2020; insistă ca, înainte de sfârșitul primei jumătăți a anului 2010, Comisia să prezinte o propunere de revizuire a actualului cadru financiar multianual (CFM) 2007-2013 pentru a găsi resurse bugetare suplimentare necesare realizării obiectivelor Strategiei UE 2020;
27. solicită informații suplimentare cu privire la implicațiile pe care mecanismul european de stabilizare financiară convenit de Consiliul extraordinar ECOFIN din 9-10 mai 2010 le va avea asupra bugetului UE;
28. subliniază importanța revizuirii actualului CFM în conformitate cu concluziile Consiliului European din 15-16 decembrie 2005 și pentru a-l armoniza cu cerințele Tratatului de la Lisabona, pentru a putea finanța inițiativele prezentate în Strategia Europa 2020, precum și alte inițiative și angajamente politice asumate în cadrul actualului și viitorului CFM;
29. subliniază cerința ca bugetul UE să reflecte necesitatea de a finanța tranziția spre o economie viabilă din punctul de vedere al mediului;
Parlamentul European solicită să fie implicat mai mult în formularea propunerilor detaliate din cadrul Strategiei Europa 2020
30. subliniază că va lua o decizie privind orientările referitoare la ocuparea forței de muncă în urma primirii unui răspuns satisfăcător cu privire la structura de guvernanță și la cadrul bugetar aferente Strategiei Europa 2020;
31. subliniază că documentele anuale ale Comisiei cuprinzând recomandări și avertizări politice cu privire la îndeplinirea de către statele membre a obiectivelor Strategiei Europa 2020 ar trebui să stea la baza deciziilor Consiliului European; consideră că aceste rapoarte ar trebui să fie dezbătute în Parlament înainte de a fi examinate de Consiliul European;
o o o
32. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European și Comisiei.
Constituirea și componența numerică a Comisiei speciale privind provocările politice și resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013
188k
37k
Decizia Parlamentului European din 16 iunie 2010 privind constituirea și stabilirea atribuțiilor, componenței numerice și a duratei mandatului Comisiei speciale privind provocările politice și resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013
– având în vedere deciziile Conferinței președinților din 22 aprilie, 12 mai și 20 mai 2010, care propun constituirea unei comisii speciale privind provocările politice și mijloacele bugetare disponibile Uniunii după 2013,
– având în vedere articolul 312 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care menționează că pe tot parcursul procedurii care conduce la adoptarea cadrului financiar, Parlamentul European, Consiliul și Comisia iau toate măsurile necesare pentru a facilita adoptarea,
– având în vedere nevoia de a strânge la un loc și de a coordona avizele diferitelor comisii relevante și de a stabili un mandat pentru Comisia pentru bugete în vederea negocierilor sale cu Consiliul, care vizează adoptarea unui regulament care să includă viitorul cadru financiar multianual și, posibil, definiția măsurilor de sprijin care urmează a fi stabilite în cadrul unui acord interinstituțional,
– având în vedere lucrările Comisiei speciale privind criza financiară, economică și socială și nevoia continuării activității acestei comisii, în special în ceea ce privește sprijinul pentru creșterea economică sustenabilă și de calitate și investițiile pe termen lung, pentru a combate efectele pe termen lung ale crizei,
– având în vedere articolul 184 din Regulamentul său de procedură,
1. decide să constituie o comisie specială învestită cu următoarele atribuții:
(a)
stabilirea priorităților politice ale Parlamentului în ceea ce privește cadrul financiar multianual pentru perioada de după 2013, atât din punct de vedere legislativ, cât și bugetar;
(b)
estimarea resurselor financiare de care Uniunea are nevoie pentru a-și atinge obiectivele și pentru a-și aplica politicile pentru perioada care începe la 1 ianuarie 2014;
propunerea, în conformitate cu prioritățile și obiectivele menționate, a unei structuri pentru viitorul cadru financiar multianual, care să indice principalele domenii de activitate a Uniunii;
(e)
prezentarea de orientări pentru o repartizare orientativă a resurselor între și în cadrul diferitelor rubrici de cheltuieli ale cadrului financiar multianual, conform priorităților și structurii propuse;
(f)
specificarea legăturii dintre o reformă a sistemului de finanțare al bugetului UE și o revizuire a cheltuielilor, pentru a oferi Comisiei pentru bugete o bază solidă pentru negocierile privind noul cadru financiar multianual;
2. decide că mandatul comisiei speciale va fi de douăsprezece luni, începând cu 1 iulie 2010, urmând ca la sfârșitul acestei perioade aceasta să prezinte Parlamentului un raport, înainte de înaintarea de către Comisie a propunerii sale cuprinzând cifrele pentru următorul cadru financiar multianual, care este planificată pentru iulie 2011;
3. reamintește faptul că de propunerile bugetare și legislative specifice se vor ocupa comisiile relevante, în conformitate cu anexa VII la Regulamentul său de procedură;
4. decide că această comisie specială va avea 50 de membri.