Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la poziția Consiliului în primă lectură în vederea adoptării unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de extindere a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 la resortisanții țărilor terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusiv pe motive de cetățenie (11160/4/2010 – C7-0208/2010 – 2007/0152(COD))

P7_TA(2010)0342 A7-0261/2010

(Procedura legislativă ordinară: a doua lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere poziția Consiliului în primă lectură (11160/4/2010 – C7–0208/2010),

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2007)0439),

–  având în vedere articolul 63 alineatul (4) și articolul 67 din Tratatul CE, în temeiul cărora a fost consultat de către Consiliu (C6-0289/2007),

–  având în vedere poziția sa din 9 iulie 2008(1),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare” (COM(2009)0665),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (7) și articolul 79 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Rezoluția sa din 5 mai 2010 referitoare la consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare (COM(2009)0665) - „omnibus”(2),

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 16 ianuarie 2008(3),

–  având în vedere articolul 72 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandarea pentru a doua lectură a Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0261/2010),

1.  aprobă poziția Consiliului;

2.  constată că actul este adoptat în conformitate cu poziția Consiliului;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a semna actul împreună cu Președintele Consiliului, în conformitate cu articolul 297 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

4.  încredințează Secretarului General sarcina de a semna actul, după ce s-a verificat îndeplinirea corespunzătoare a tuturor procedurilor, și de a asigura, în acord cu Secretarul General al Consiliului, publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

5.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

(1) JO C 294 E, 3.12.09, p. 259. (2) Texte adoptate, P7_TA(2010)0126. (3) JO C 151, 17.6.2008, p. 50.

Decizia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la propunerea de numire a lui Lazaros Stavrou Lazarou ca membru al Curții de Conturi (C7-0188/2010 – 2010/0818(NLE))

P7_TA(2010)0343 A7-0254/2010

(Consultare)

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 286 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea UE, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C7-0188/2010),

–  având în vedere că, la reuniunea sa din 27 septembrie 2010, Comisia pentru control bugetar a audiat candidatul desemnat de Consiliu pentru a fi membru al Curții de Conturi,

–  având în vedere articolul 108 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7-0254/2010),

A.  întrucât Lazaros Stavrou Lazarou îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 286 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea UE,

1.  emite un aviz favorabil privind numirea lui Lazaros Stavrou Lazarou ca membru al Curții de Conturi;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului și, spre informare, Curții de Conturi, precum și celorlalte instituții ale Uniunii Europene și instituțiilor de control din statele membre.

Decizia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la propunerea de numire a lui Gijs M. de Vries ca membru al Curții de Conturi (C7-0191/2010 – 2010/0819(NLE))

P7_TA(2010)0344 A7-0255/2010

(Consultare)

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 286 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C7-0191/2010),

–  având în vedere că, la reuniunea sa din 27 septembrie 2010, Comisia pentru control bugetar a audiat candidatul desemnat de Consiliu pentru a fi membru al Curții de Conturi,

–  având în vedere articolul 108 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7-0255/2010),

A.  întrucât Gijs M. de Vries îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 286 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

1.  emite un aviz favorabil privind propunerea de numire a lui Gijs M. de Vries ca membru al Curții de Conturi;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului și, spre informare, Curții de Conturi, precum și celorlalte instituții ale Uniunii Europene și instituțiilor de control din statele membre.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2010/003 ES/Galicia Textiles din Spania) (COM(2010)0437 – C7-0205/2010 – 2010/2136(BUD))

P7_TA(2010)0345 A7-0259/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0437 – C7–0205/2010),

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(1) (AII din 17 mai 2006), în special punctul 28,

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare(2) (Regulamentul FEG),

–  având în vedere raportul Comisiei pentru bugete și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0259/2010),

A.  întrucât Uniunea Europeană a instituit instrumentele legislative și bugetare necesare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor care sunt afectați de schimbările majore intervenite în structura comerțului mondial și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața forței de muncă;

B.  întrucât domeniul de aplicare al FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009 pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor disponibilizați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale;

C.  întrucât asistența financiară oferită de Uniunea Europeană lucrătorilor disponibilizați ar trebui să fie dinamică și pusă la dispoziție cât mai rapid și mai eficient posibil, în conformitate cu Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei adoptată cu ocazia reuniunii de conciliere din 17 iulie 2008, precum și pentru a respecta AII din 17 mai 2006 în ceea ce privește adoptarea deciziilor de mobilizare a FEG;

D.  întrucât Spania a solicitat asistență pentru 703 cazuri de disponibilizări din 82 de întreprinderi care își desfășoară activitatea în cadrul unui sector din diviziunea 14 NACE a doua revizuire (Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte), în regiunea NUTS II Galicia;

E.  întrucât cererea îndeplinește criteriile de eligibilitate stabilite prin Regulamentul FEG,

1.  solicită instituțiilor competente să depună eforturile necesare în vederea accelerării mobilizării FEG;

2.  reamintește angajamentul instituțiilor de a asigura o derulare rapidă și fără probleme a procedurii de adoptare a deciziilor de mobilizare a FEG, oferind un sprijin individual unic, limitat în timp, având ca obiectiv ajutarea lucrătorilor disponibilizați ca urmare a globalizării și a crizei financiare și economice; subliniază rolul pe care FEG îl poate juca în reintegrarea pe piața muncii a lucrătorilor disponibilizați;

3.  subliniază că, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul FEG, ar trebui să se asigure sprijinirea prin FEG a reintegrării în muncă a fiecărui lucrător diponibilizat; reiterează faptul că asistența din partea FEG nu trebuie să înlocuiască acțiunile care țin de responsabilitatea întreprinderilor în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective de muncă, și nici măsurile de restructurare a întreprinderilor sau a sectoarelor;

4.  constată că informațiile prezentate cu privire la pachetul coordonat de servicii personalizate ce urmează să fie finanțate de FEG includ informații detaliate privind complementaritatea acestora cu acțiunile finanțate prin fondurile structurale; își reiterează apelul privind prezentarea unei evaluări comparative a acestor date și în cadrul rapoartelor sale anuale;

5.  salută faptul că, în contextul mobilizării FEG, Comisia a propus o sursă alternativă de credite de plată la fondurile neutilizate din Fondul social european, în urma apelurilor repetate adresate de Parlamentul European în care se precizează că FEG a fost înființat ca un instrument specific separat, cu obiective și termene proprii și că, prin urmare, trebuie identificate linii bugetare adecvate pentru transferuri;

6.  constată că, pentru a putea mobiliza FEG pentru acest caz, creditele de plată vor fi transferate de la o linie bugetară dedicată sprijinirii IMM-urilor și a inovării; regretă deficiențele grave ale Comisiei în implementarea programelor privind competitivitatea și inovarea, în special într-o perioadă de criză economică ce ar face să crească semnificativ nevoia pentru un astfel de sprijin;

7.  reamintește că funcționarea și valoarea adăugată a FEG ar trebui evaluate în contextul evaluării generale a programelor și a altor instrumente instituite prin AII din 17 mai 2006, care face parte din revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual 2007-2013;

8.  salută noul format al propunerii Comisiei, care conține în expunerea de motive informații clare și detaliate cu privire la cerere, analizează criteriile de eligibilitate și explică motivele care au condus la aprobarea sa, în conformitate cu solicitările Parlamentului;

9.  aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;

10.  încredințează Președintelui sarcina de a semna decizia, împreună cu Președintele Consiliului, și de a asigura publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

11.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.

ANEXĂ

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea FEG/2010/003 ES/Galicia Textiles, Spania)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(3), în special punctul 28,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare(4), în special articolul 12 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)  Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor disponibilizați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial generate de globalizare și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.

(2)  Domeniul de aplicare a FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009, pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor disponibilizați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale.

(3)  Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 de milioane EUR.

(4)  Spania a prezentat la 5 februarie 2010 o cerere de mobilizare a FEG, în legătură cu disponibilizările din 82 de întreprinderi care își desfășoară activitatea în cadrul unui sector din diviziunea NACE 14 a doua revizuire (Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte) într-o singură regiune NUTS II, Galicia (ES11), și a completat cererea prin informații suplimentare transmise până la 11 mai 2010. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea sumei de 1 844 700 EUR.

(5)  Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Spania,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru alocarea sumei de 1 844 700 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, …

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

(1) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. (2) JO L 406, 30.12.2006, p. 1. (3) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. (4) JO L 406, 30.12.2006, p. 1.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2009/015 DK/Danfoss Group din Danemarca) (COM(2010)0416 – C7-0200/2010 – 2010/2134(BUD))

P7_TA(2010)0346 A7-0258/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0416 – C7-0200/2010),

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(1) (AII din 17 mai 2006), în special punctul 28,

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare(2) (Regulamentul FEG),

–  având în vedere raportul Comisiei pentru bugete și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0258/2010),

A.  întrucât Uniunea Europeană a instituit instrumentele legislative și bugetare necesare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor care sunt afectați de schimbările majore intervenite în structura comerțului mondial și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața forței de muncă;

B.  întrucât domeniul de aplicare al FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009 pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor concediați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale;

C.  întrucât asistența financiară oferită de Uniunea Europeană lucrătorilor concediați ar trebui să fie dinamică și pusă la dispoziție cât mai rapid și mai eficient posibil, în conformitate cu Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei adoptată cu ocazia reuniunii de conciliere din 17 iulie 2008, precum și pentru a respecta AII din 17 mai 2006 în ceea ce privește adoptarea deciziilor de mobilizare a FEG;

D.  întrucât Danemarca a solicitat asistență pentru 1 443 de cazuri de concedieri din trei întreprinderi ale Grupului Danfoss, care își desfășoară activitatea într-un sector din diviziunile 27 și 28 ale NACE Rev. 2, din regiunea NUTS II Syddanmark;

E.  întrucât cererea îndeplinește criteriile de eligibilitate stabilite prin Regulamentul FEG,

1.  solicită instituțiilor competente să depună eforturile necesare în vederea accelerării mobilizării FEG;

2.  reamintește angajamentul instituțiilor de a asigura o derulare rapidă și fără probleme a procedurii de adoptare a deciziilor de mobilizare a FEG, oferind un sprijin individual unic, limitat în timp, având ca obiectiv ajutarea lucrătorilor concediați ca urmare a globalizării și a crizei financiare și economice; subliniază rolul pe care FEG îl poate juca în reintegrarea pe piața muncii a lucrătorilor concediați;

3.  subliniază că, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul FEG, ar trebui să se garanteze sprijinirea prin FEG a reintegrării în muncă a fiecărui lucrător concediat; reiterează faptul că asistența din partea FEG nu trebuie să înlocuiască acțiunile care țin de responsabilitatea întreprinderilor în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective de muncă, și nici măsurile de restructurare a întreprinderilor sau a sectoarelor;

4.  constată că informațiile prezentate cu privire la pachetul coordonat de servicii personalizate ce urmează să fie finanțate de FEG includ informații detaliate privind complementaritatea acestora cu acțiunile finanțate prin fondurile structurale; își reiterează apelul privind prezentarea unei evaluări comparative a acestor date și în cadrul rapoartelor sale anuale;

5.  salută faptul că, în contextul mobilizării FEG, Comisia a propus o sursă alternativă de credite de plată la fondurile neutilizate din Fondul social european, în urma apelurilor repetate adresate de Parlamentul European în care se precizează că FEG a fost înființat ca un instrument specific separat, cu obiective și termene proprii și că, prin urmare, trebuie identificate linii bugetare adecvate pentru transferuri;

6.  constată că, pentru a putea mobiliza FEG pentru acest caz, creditele de plată vor fi transferate de la o linie bugetară dedicată sprijinirii IMM-urilor și a inovării; regretă deficiențele grave ale Comisiei în implementarea programelor privind competitivitatea și inovarea, în special într-o perioadă de criză economică, în care nevoia pentru un astfel de sprijin va fi probabil și mai mare;

7.  reamintește că funcționarea și valoarea adăugată a FEG ar trebui evaluate în contextul evaluării generale a programelor și a altor instrumente instituite prin AII din 17 mai 2006, care face parte din revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual 2007-2013;

8.  salută noul format al propunerii Comisiei, care conține în expunerea de motive informații clare și detaliate cu privire la cerere, analizează criteriile de eligibilitate și explică motivele care au condus la aprobarea sa, în conformitate cu solicitările Parlamentului;

9.  aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;

10.  încredințează Președintelui sarcina de a semna această decizie împreună cu Președintele Consiliului și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

11.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.

ANEXĂ

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea FEG/2009/015 DK/Danfoss Group din Danemarca)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(3), în special punctul 28,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare(4), în special articolul 12 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)  Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.

(2)  Domeniul de aplicare a FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009, pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor concediați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale.

(3)  Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 de milioane EUR.

(4)  Danemarca a prezentat o cerere de mobilizare a FEG, avându-se în vedere concedierile din cadrul grupului Danfoss. Cererea îndeplinește condițiile pentru fixarea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea unei sume de 8 893 336 EUR.

(5)  Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Danemarca.

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru alocarea sumei de 8 893 336 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

(1) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. (2) JO L 406, 30.12.2006, p. 1. (3) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. (4) JO L 406, 30.12.2006, p. 1.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2009/031 DK/Linak din Danemarca) (COM(2010)0417 – C7-0199/2010 – 2010/2133(BUD))

P7_TA(2010)0347 A7-0257/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului [COM(2010)0417 – C7–0199/2010],

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(1) (AII din 17 mai 2006), în special punctul 28,

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare(2) (Regulamentul FEG),

–  având în vedere raportul Comisiei pentru bugete și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0257/2010),

A.  întrucât Uniunea Europeană a instituit instrumentele legislative și bugetare necesare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor care sunt afectați de schimbările majore intervenite în structura comerțului mondial și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața forței de muncă;

B.  întrucât domeniul de aplicare al FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009 pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor concediați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale;

C.  întrucât asistența financiară oferită de Uniunea Europeană lucrătorilor concediați ar trebui să fie dinamică și pusă la dispoziție cât mai rapid și mai eficient posibil, în conformitate cu Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei adoptată cu ocazia reuniunii de conciliere din 17 iulie 2008, și cu respectarea AII din 17 mai 2006 în ceea ce privește adoptarea deciziilor de mobilizare a FEG;

D.  întrucât Danemarca a solicitat asistență pentru 198 cazuri de concedieri din întreprinderea Linak care își desfășoară activitatea în sectorul electronic și mecanic în regiunea NUTS II Syddanmark;

E.  întrucât cererea îndeplinește criteriile de eligibilitate stabilite prin Regulamentul FEG,

1.  solicită instituțiilor competente să depună eforturile necesare în vederea accelerării mobilizării FEG;

2.  reamintește angajamentul instituțiilor de a asigura o derulare rapidă și fără probleme a procedurii de adoptare a deciziilor de mobilizare a FEG, oferind un sprijin individual unic, limitat în timp, având ca obiectiv ajutarea lucrătorilor concediați ca urmare a globalizării și a crizei financiare și economice; subliniază rolul pe care FEG îl poate juca în reintegrarea pe piața muncii a lucrătorilor concediați;

3.  subliniază că, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul FEG, ar trebui să se garanteze sprijinirea prin FEG a reintegrării în muncă a fiecărui lucrător concediat; reiterează faptul că asistența din partea FEG nu trebuie să înlocuiască acțiunile care țin de responsabilitatea întreprinderilor în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective de muncă, și nici măsurile de restructurare a întreprinderilor sau a sectoarelor;

4.  constată că informațiile prezentate cu privire la pachetul coordonat de servicii personalizate ce urmează să fie finanțate de FEG includ informații detaliate privind complementaritatea acestora cu acțiunile finanțate prin fondurile structurale; își reiterează apelul privind prezentarea unei evaluări comparative a acestor date și în cadrul rapoartelor sale anuale;

5.  salută faptul că, în contextul mobilizării FEG, Comisia a propus o sursă alternativă de credite de plată la fondurile neutilizate din Fondul social european, în urma apelurilor repetate adresate de Parlamentul European în care se precizează că FEG a fost înființat ca un instrument specific separat, cu obiective și termene proprii și că, prin urmare, trebuie identificate linii bugetare adecvate pentru transferuri;

6.  constată că, pentru a putea mobiliza FEG pentru acest caz, creditele de plată vor fi transferate de la o linie bugetară dedicată sprijinirii IMM-urilor și a inovării; regretă deficiențele grave ale Comisiei în implementarea programelor privind competitivitatea și inovarea, în special într-o perioadă de criză economică, în care nevoia pentru un astfel de sprijin va fi probabil și mai mare;

7.  reamintește că funcționarea și valoarea adăugată a FEG ar trebui evaluate în contextul evaluării generale a programelor și a altor instrumente instituite prin AII din 17 mai 2006, care face parte din revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual 2007-2013;

8.  salută noul format al propunerii Comisiei, care conține în expunerea de motive informații clare și detaliate cu privire la cerere, analizează criteriile de eligibilitate și explică motivele care au condus la aprobarea sa, în conformitate cu solicitările Parlamentului;

9.  aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;

10.  încredințează Președintelui sarcina de a semna decizia, împreună cu Președintele Consiliului, și de a asigura publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

11.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.

ANEXĂ

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2009/031 DK/Linak din Danemarca)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(3), în special punctul 28,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare(4), în special articolul 12 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)  Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.

(2)  Domeniul de aplicare a FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009, pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor concediați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale.

(3)  Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 de milioane EUR.

(4)  Danemarca a prezentat o cerere de mobilizare a FEG, avându-se în vedere concedierile din cadrul Linak S/A. Cererea îndeplinește condițiile pentru fixarea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt enunțate în articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 Prin urmare, Comisia propune mobilizarea unei sume de 1 213 508 EUR.

(5)  Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Danemarca.

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru alocarea sumei de 1 213 508 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, …

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

(1) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. (2) JO L 406, 30.12.2006, p. 1. (3) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. (4) JO L 406, 30.12.2006, p. 1.

1.Decizia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Colegiului European de Poliție aferent exercițiului financiar 2008 (C7-0198/2009 – 2009/2127(DEC))

P7_TA(2010)0348 A7-0253/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere conturile anuale ale Colegiului European de Poliție pentru exercițiul financiar 2008,

–  având în vedere Raportul Curții de Conturi privind conturile anuale ale Colegiului European de Poliție pentru exercițiul financiar 2008, însoțit de răspunsurile Colegiului(1),

–  având în vedere Recomandarea Consiliului din 16 februarie 2010 (5827/2010 – C7-0061/2010),

–  având în vedere Decizia sa din 5 mai 2010(2) de amânare a deciziei de descărcare de gestiune pentru exercițiul financiar 2008, precum și răspunsurile directorului Colegiului European de Poliție,

–  având în vedere articolul 276 din Tratatul CE și articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(3), în special articolul 185,

–  având în vedere Decizia 2005/681/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 de instituire a Colegiului European de Poliție (CEPOL)(4), în special articolul 16,

–  având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menționate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002(5), în special articolul 94,

–  având în vedere articolul 77 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere al doilea raport al Comisiei pentru control bugetar (A7-0253/2010),

1.  refuză să acorde directorului Colegiului European de Poliție descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Colegiului aferent exercițiului financiar 2008(6);

2.  își prezintă observațiile în cadrul rezoluției de mai jos;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie împreună cu rezoluția Parlamentului, ca parte integrantă a acesteia, directorului Colegiului European de Poliție, Consiliului, Comisiei și Curții de Conturi și de a asigura publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).

2.Rezoluția Parlamentului European din 7 octombrie 2010 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Colegiului European de Poliție aferent exercițiului financiar 2008(C7-0198/2009 – 2009/2127(DEC))

Parlamentul European,

–  având în vedere conturile anuale ale Colegiului European de Poliție pentru exercițiul financiar 2008,

–  având în vedere Raportul Curții de Conturi privind conturile anuale ale Colegiului European de Poliție pentru exercițiul financiar 2008, însoțit de răspunsurile Colegiului(7),

–  având în vedere Recomandarea Consiliului din 16 februarie 2010 (5827/2010 – C7-0061/2010),

–  având în vedere Decizia sa din 5 mai 2010(8) de amânare a deciziei de descărcare de gestiune pentru exercițiul financiar 2008, precum și răspunsurile directorului Colegiului European de Poliție,

–  având în vedere articolul 276 din Tratatul CE și articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(9), în special articolul 185,

–  având în vedere Decizia 2005/681/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 de instituire a Colegiului European de Poliție (CEPOL)(10), în special articolul 16,

–  având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menționate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002(11), în special articolul 94,

–  având în vedere articolul 77 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere al doilea raport al Comisiei pentru control bugetar (A7-0253/2010),

A.  întrucât Colegiul a fost instituit în 2001 și a fost transformat, începând de la 1 ianuarie 2006, într-un organism comunitar în sensul articolului 185 din Regulamentul financiar, intrând, astfel, în sfera de aplicare a Regulamentului financiar cadru aplicabil agențiilor;

B.  întrucât, în Raportul său privind conturile anuale ale Colegiului pentru exercițiul financiar 2006, Curtea de Conturi a formulat o opinie cu rezerve în ceea ce privește legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente, bazându-se pe faptul că procedurile de achiziții publice nu respectau dispozițiile Regulamentului financiar;

C.  întrucât, în Raportul său privind conturile anuale ale Colegiului pentru exercițiul financiar 2007, Curtea de Conturi a formulat o opinie cu rezerve în ceea ce privește fiabilitatea conturilor și în ceea ce privește legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente;

D.  întrucât, în Raportul său privind conturile anuale ale Colegiului pentru exercițiul financiar 2008, Curtea de Conturi a făcut unele observații, fără a formula totuși rezerve, în ceea ce privește fiabilitatea conturilor și a formulat o opinie cu rezerve în ceea ce privește legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente;

E.  întrucât Parlamentul, prin Decizia sa din 5 mai 2010 menționată anterior, a decis să amâne acordarea descărcării de gestiune pentru exercițiul financiar 2008,

Observații generale
Recurența problemelor majore din cadrul Colegiului

1.  consideră inacceptabil faptul că, de la crearea sa ca agenție în 2006, Colegiul nu a reușit încă să respecte standardele de bună administrare care sunt așteptate de la o agenție de reglementare; subliniază faptul că, din 2006, numeroase audituri au indicat probleme legate de respectarea de către Colegiu a normelor financiare ale UE, a normelor UE privind personalul și a sistemului contabil, precum și deficiențe la nivelul gestionării bugetului, al resurselor umane, al procedurilor de achiziții publice și al normelor privind cheltuielile cu formarea profesională; este la curent cu faptul că îmbunătățirea practicilor din cadrul Colegiului se așteaptă să devină completă începând abia cu 2014, când este prevăzută implementarea deplină a planului multianual al Colegiului (aprobat de consiliul de administrație în mai 2010); nu poate accepta, prin urmare, ideea că CEPOL are nevoie de cel puțin nouă ani (2006-2014) pentru a atinge un standard acceptabil de bună administrare așteptat de la o agenție de reglementare;

Administrarea Colegiului în perioada 2006-2009

2.  consideră inacceptabilă lipsa de responsabilitate și de profesionalism a fostului director, responsabil în fața Parlamentului pentru execuția bugetului 2008; subliniază următoarele constatări raportate de Președinția cehă la 18 mai 2009:

3.  regreta lipsa unei reacții adecvate din partea consiliului de administrație al Colegiului la greșelile manageriale ale fostului director, datorată temerii de a nu afecta imaginea agenției;

4.  consideră inacceptabilă neaplicarea de către consiliul de administrație a unei sancțiuni disciplinare fostului director, fapt motivat în special de eventualitatea unui recurs din partea acestuia;

5.  insistă, prin urmare, asupra responsabilității consiliului de administrație al Colegiului și sugerează aducerea unor modificări la acest nivel pentru a se evita repetarea unei astfel de situații în viitor; solicită reconsiderarea poziției Comisiei, astfel încât aceasta să dispună de drept de vot și să poată acționa ca minoritate de blocare în raport cu deciziile legate de gestiunea bugetară, financiară și administrativă în cadrul consiliului de administrație al Colegiului și al altor agenții ale Uniunii;

Deficiențe structurale

6.  pe lângă aceasta, pune la îndoială capacitatea Colegiului de a-și depăși în întregime problemele structurale legate de:

7.  propune, prin urmare, să fie examinată posibilitatea de a anexa Colegiul la Europol, ca soluție concretă la problemele structurale și cronice ale Colegiului; propune, de asemenea, ca serviciile Curții de Conturi să verifice amănunțit agențiile de reglementare pentru a examina, printre altele, proporția costurilor de funcționare, de guvernare și operaționale și pentru a evalua modalități de abordare a problemelor structurale și de altă natură, în vederea completării evaluării agențiilor de reglementare realizate de Comisie;

Poziția Curții de Conturi

8.  constată că serviciile Curții de Conturi nu sunt în măsură să transmită în scurt timp un aviz sub formă de scrisoare prin care să evalueze punerea în aplicare a planului de acțiune al Colegiului, astfel cum a solicitat Parlamentul la punctul 23 din Rezoluția sa(12) care face parte integrantă din Decizia sa din 5 mai 2010 privind descărcarea de gestiune pentru exercițiul financiar 2008; ține seama însă în mod corespunzător de declarația Curții de Conturi conform căreia aceasta a prezentat în detaliu în rapoartele sale anuale specifice din 2006-2008 problemele pe care le-a constatat în cadrul Colegiului;

Planul de acțiune al Colegiului pentru perioada 2010-2014

9.  constată că noul director al Colegiului a prezentat la timp planul de acțiune, așa cum a solicitat Parlamentul la punctul 22 din Rezoluția din 5 mai 2010 menționată anterior; regretă însă lipsa de exactitate în descrierea acțiunilor specifice care urmează a fi întreprinse de către Colegiu; regretă, de asemenea, că cei mai mulți dintre indicatorii propuși de Colegiu sunt vagi și nu contribuie întotdeauna în mod clar la evaluarea realizării obiectivelor;

10.  observă că, în raport cu cererea Parlamentului de a adopta un plan de acțiune, directorul Colegiului și consiliul de administrație al acestuia au estimat o perioadă realistă de patru ani (2010-2014) necesară pentru atingerea obiectivelor prezentate în anexa la Rezoluția Parlamentului din 5 mai 2010 menționată anterior; prin urmare, nu poate accepta ideea că CEPOL are nevoie de încă patru ani pentru a atinge un standard acceptabil de bună administrare așteptat de la o agenție de reglementare;

11.  solicită directorului Colegiului să informeze, la fiecare șase luni, autoritatea care acordă descărcarea de gestiune cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a planului de acțiune;

Observații specifice
Validarea procedurilor financiare și a noului sistem contabil (articolul 43 din Regulamentul financiar cadru)

12.  își exprimă îngrijorarea cu privire la dificultățile întâmpinate în 2008 în ceea ce privește trecerea de la vechiul sistem contabil la ABAC și implementarea cu întârziere a unui sistem contabil adecvat, dificultăți care prezintă în continuare un risc pentru calitatea informațiilor financiare privind reportările din exercițiul anterior, utilizarea veniturilor alocate și corelația cu anumite cifre din bilanțul aferent exercițiului 2007; își exprimă profunda preocupare cu privire la faptul că acțiunile Colegiului sunt acum întârziate până în 2011 din cauza demisiei a doi dintre actorii-cheie din circuitul financiar: contabilul și responsabilul financiar și cu bugetul;

13.  subliniază că auditul efectuat de Curtea de Conturi asupra unui eșantion de angajamente (a se vedea punctul 15 din Raportul Curții cu privire la conturile anuale ale Colegiului) a relevat că în trei cazuri nu exista o pistă de audit cu ajutorul căreia să se poată reconstitui execuția financiară, astfel încât nu a fost posibil să se realizeze o concordanță cu soldurile de închidere ale acestor angajamente în conturile de la 31 decembrie 2008;

14.  subliniază că, în Raportul său anual specific pentru 2006, Curtea de Conturi menționase deja că CEPOL nu a introdus sistemele și procedurile necesare care să îi permită să întocmească un raport financiar în conformitate cu cerințele Regulamentului financiar cadru aplicabil agențiilor;

Programarea și monitorizarea bugetară

15.  își exprimă îngrijorarea cu privire la deficiențele Colegiului în programarea și monitorizarea execuției bugetului; observă, în special, că în 2008 a fost necesară reportarea a 31 % din bugetul total al Colegiului; consideră că măsurile propuse de Colegiu în această privință sunt inadecvate și vagi;

16.  constată că pentru exercițiul bugetar 2007 au fost anulate peste 20 % (0,5 milioane EUR) din creditele Colegiului reportate din exercițiul precedent;

Gestiunea financiară a activităților Colegiului

17.  își exprimă îngrijorarea cu privire la gestiunea financiară a activităților Colegiului; observă, în special, că pentru 2008 Curtea a semnalat:

Mediul de control al achizițiilor publice

18.  își exprimă preocuparea cu privire la nerespectarea constantă de către Colegiu a Regulamentului financiar în legătură cu normele privind achizițiile publice; observă, în special, existența unor nereguli în procedura de atribuire a unui contract de achiziții de bunuri, în valoare de aproximativ 2 % din cheltuielile operaționale din 2008;

19.  subliniază că, în rapoartele sale anuale specifice pentru 2006 și 2007, Curtea de Conturi criticase deja Colegiul pentru lipsa documentației necesare pentru a justifica nevoia de a cumpăra anumite bunuri și pentru a explica recurgerea la un anumit furnizor;

Mediul de verificare a cheltuielilor

20.  subliniază că, în 2008, Curtea de Conturi a identificat numeroase cazuri de nerespectare a normelor administrative și financiare aplicabile cheltuielilor de organizare a cursurilor și seminariilor, care reprezintă o parte importantă (64 %) a cheltuielilor operaționale ale Colegiului; constată că aceste nereguli au vizat în principal: lipsa documentelor justificative pentru cheltuielile efectuate, absența unor confirmări de participare, lipsa unor facturi originale și a documentelor necesare pentru rambursarea cheltuielilor de cazare și nesolicitarea de informații privind cheltuielile de deplasare efectuate de experți; solicită Colegiului să ia măsuri pentru a asigura o capacitate adecvată de verificare ex-ante și ex-post;

21.  își exprimă preocuparea cu privire la faptul că, în rapoartele sale anuale specifice pentru 2006 și 2007, Curtea de Conturi remarcase deja că creditele bugetare nu erau folosite în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare (articolul 25 din Regulamentul financiar al Colegiului);

Credite utilizate pentru acoperirea cheltuielilor în interes personal

22.  regretă faptul că auditul extern privind utilizarea creditelor pentru acoperirea cheltuielilor în interes personal, anunțat de Colegiu și urmând să fie efectuat de o societate externă, nu a fost încă lansat; prin urmare, își exprimă preocuparea cu privire la această întârziere care nu va facilita cu siguranță activitatea societății externe în cauză;

23.  observă că, în răspunsul dat în urma audierii din 25 ianuarie 2010, directorul de la acea vreme a comunicat membrilor Comisiei pentru control bugetar că fondurile au fost recuperate; remarcă însă că o sumă de 2 320,77 GBP, reprezentând cheltuieli cu transportul și taxiul efectuate în 2007, nu pare să fi fost recuperată încă;

24.  observă, de asemenea, că nu este clară încă valoarea cheltuielilor legate de utilizarea telefoanelor mobile și a mașinilor de către personal;

25.  subliniază faptul că, în Raportul său anual specific pentru 2007, Curtea de Conturi semnalase deja că auditorii nu pot examina toate plățile efectuate în 2007 întrucât nu este posibilă nici cuantificarea sumelor cheltuite neregulamentar în scopuri personale, nici identificarea tuturor tipurilor de cheltuieli în interes personal efectuate;

Gestionarea resurselor umane: utilizarea de personal interimar în posturi sensibile

26.  este îngrijorat de faptul că, până în prezent, a fost angajat personal interimar pentru îndeplinirea activităților financiare; constată că abia în 2009 Colegiul a publicat un anunț de concurs pentru recrutarea unui coordonator pentru standardele de control intern, iar interviurile pentru acest post au fost programate pentru începutul anului 2010; își exprimă preocuparea cu privire la faptul că doi actori-cheie din circuitul financiar (contabilul și responsabilul financiar și cu bugetul) au demisionat recent;

o
o   o

27.  pentru alte observații, cu caracter orizontal, care însoțesc decizia privind descărcarea de gestiune, face trimitere la Rezoluția sa din 5 mai 2010(13) referitoare la performanțele, gestiunea financiară și controlul agențiilor.

(1) JO C 304, 15.12.2009, p. 124. (2) JO L 252, 25.9.2010, p. 232. (3) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. (4) JO L 256, 1.10.2005, p. 63. (5) JO L 357, 31.12.2002, p. 72. (6) Decizia privind închiderea conturilor Colegiului European de Poliție pentru exercițiul financiar 2008 se va adopta în cadrul unei perioade ulterioare de sesiune, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) primul paragraf din Anexa VI la Regulamentul de procedură al Parlamentului European. (7) JO C 304, 15.12.2009, p. 124. (8) JO L 252, 25.9.2010, p. 232. (9) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. (10) JO L 256, 1.10.2005, p. 63. (11) JO L 357, 31.12.2002, p. 72. (12) JO L 252, 25.9.2010, p. 233. (13) JO L 252, 25.9.2010, p. 241.

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (COM(2010)0256 – C7-0134/2010 – 2010/0137(COD))

P7_TA(2010)0349 A7-0256/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2010)0256),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 77 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată Parlamentului de către Comisie (C7-0134/2010),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0256/2010),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 7 octombrie 2010 în vederea adoptării regulamentului (UE) nr. …/2010 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr.1091/2010)

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la cazurile de nerespectare a drepturilor omului și justiției în Republica Democratică Congo

P7_TA(2010)0350 RC-B7-0524/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la RDC, în special cea din 17 ianuarie 2008, privind situația din Republica Democratică Congo și violul - crimă de război(1), și cea din 17 decembrie 2009, referitoare la violența în Republica Democrată Congo(2), privind actele de violență sexuală comise de grupările armate și persistența încălcărilor drepturilor omului în RDC; având în vedere Rezoluția sa din 7 mai 2009 referitoare la integrarea principiului egalității între femei și bărbați în relațiile externe ale UE și în consolidarea păcii și structurilor statului(3),

–  având în vedere Raportul preliminar al misiunii de anchetă a Biroului Comun al Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului privind violurile în masă și alte cazuri de încălcare a drepturilor omului, comise de o coaliție de grupări armate pe axa Kibua-Mpofi, în teritoriul Walikale, provincia Kivu de Nord, în perioada 30 iulie - 2 august 2010, publicat la 24 septembrie 2010,

–  având în vedere Acordul de parteneriat de la Cotonou semnat în iunie 2000,

–  având în vedere concluziile Consiliului din 27 octombrie 2009 referitoare la regiunea Marilor Lacuri,

–  având în vedere declarația Consiliului din 10 octombrie 2008 privind situația din partea de est a RDC,

–  având în vedere Acțiunea comună 2009/769/PESC a Consiliului din 19 octombrie 2009 de modificare a Acțiunii comune 2007/405/PESC privind misiunea de poliție a Uniunii Europene organizată în cadrul reformei sectorului de securitate (RSS) și interfața sa cu justiția în Republica Democratică Congo (EUPOL RD Congo),

–  având în vedere misiunea EUSEC RD Congo, înființată în iunie 2005, în domeniul reformei din sectorul securității [Acțiunea comună 2005/355/PESC a Consiliului din 2 mai 2005 referitoare la Misiunea de consiliere și de asistență a Uniunii Europene în domeniul reformei din sectorul securității în Republica Democratică Congo (RDC)],

–  având în vedere Rezoluția 1856 (2008) a Consiliului de Securitate al ONU privind mandatul MONUC,

–  având în vedere Rezoluția 1925 (2010) a Consiliului de Securitate al ONU care precizează mandatul misiunii ONU în RDC (MONUSC0),

–  având în vedere rezoluțiile 1325 (2000) și 1820 (2008) ale Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea, precum și rezoluția 1888 (2009) a Consiliului de Securitate al ONU privind violența sexuală împotriva femeilor și copiilor în situații de conflict armat, în care se subliniază responsabilitatea tuturor statelor de a pune capăt impunității și de a-i urmări penal pe autorii crimelor împotriva umanității și ai crimelor de război, inclusiv pe autorii actelor de violență sexuală și ai altor forme de violență împotriva femeilor și a fetelor,

–  având în vedere legea privind violențele sexuale, adoptată de parlamentul RDC în 2006, menită să accelereze procesul de urmărire penală în cazurile de viol și să impună pedepse mai severe,

–  având în vedere Planul de acțiune al Consiliului UE privind egalitatea între femei și bărbați în cooperarea pentru dezvoltare, care ar trebui să garanteze că principiul egalității între femei și bărbați este integrat în toate activitățile UE cu țările partenere, la toate nivelurile,

–  având în vedere numirea în martie 2010 a unui reprezentant special al Secretarului General al ONU pentru combaterea violenței sexuale în conflictele armate,

–  având în vedere declarația comună din 27 august 2010 a dnei Catherine Ashton, Înalt Reprezentant, și a dlui Andris Piebalgs, comisar UE pentru dezvoltare, referitoare la recrudescența violenței în Kivu de Nord, RDC,

–  având în vedere Raportul Secretarului General al ONU din 23 august 2010 privind situația din Republica Democratică Congo,

–  având în vedere rolul acțiunilor UE de gestionare a crizelor în punerea în aplicare a rezoluțiilor CSONU 1325 și 1820 în cadrul politicii de apărare și securitate comună, prin numirea unor consilieri specializați pe probleme de gen sau prin crearea unor puncte focale în cadrul fiecărei misiuni de gestionare a crizelor, în întreaga lume,

–  având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Atul Khare, Secretarul General adjunct al ONU pentru menținerea păcii, a raportat Consiliului de Securitate al ONU că peste 500 de persoane au fost victime ale unui viol în masă, inclusiv fete tinere, femei cu vârsta de până la 75 de ani, precum și băieței și fetițe, în perioada 30 iulie - 4 august 2010, în districtul minier din partea de est a Congoului – atacuri la a căror origine se presupune că ar fi rebelii și miliția;

B.  întrucât atacurile de natură sexuală s-au produs în vecinătatea taberei ONU pentru menținerea păcii, care se află la doar câtva de mile de orașul Luvungi; întrucât se pare că membrii personalului ONU au aflat că rebelii ocupaseră orașul Luvungi și satele învecinate din partea de est a Republicii Democratice Congo a doua zi după începerea atacurilor, la 30 iulie 2010, iar sediul ONU din New York nu a aflat de aceste violuri decât două săptămâni mai târziu;

C.  întrucât misiunea ONU în RDC (MONUSCO) este mandatată, în conformitate cu capitolul VII din Carta ONU, să utilizeze toate mijloacele necesare pentru a-și exercita mandatul de protecție, inclusiv protecția efectivă a civililor, a personalului umanitar și a apărătorilor drepturilor omului care se află sub amenințarea iminentă cu violența fizică din partea oricărei grupări armate străine sau congoleze și să sprijine eforturile guvernului în lupta împotriva impunității și să garanteze protecția civililor împotriva cazurilor de încălcare a drepturilor internaționale ale omului și a dreptului umanitar, inclusiv toate formele de violență sexuală și bazată pe gen;

D.  întrucât, în ciuda prezenței MONUSCO, luptele dintre armata congoleză, miliția Mai Mai, luptătorii din Forțele Democratice pentru Eliberarea Rwandei (FDLR), Frontul Popular pentru Justiție din Congo (FPJC) și trupele Armatei de Rezistență a Domnului (LRA) s-au soldat cu moartea a 6 milioane de persoane din 1998 și acestea cauzează încă în fiecare lună, direct sau indirect, mii de decese, suferințe insuportabile, sărăcie și strămutarea în interiorul țării a persoanelor (PSI), în timp ce situația din taberele de refugiați continuă să se deterioreze;

E.  întrucât soldații armatei congoleze au fost implicați în moartea și violarea a sute de civili; întrucât violurile, recrutările forțate de civili și de copii-soldați și încălcările grave ale drepturilor omului în zonele de est ale RDC continuă să fie săvârșite de trupele rebele LRA, de combatanții FDLR, și de însăși armata congoleză;

F.  întrucât violul ca armă de război a devenit, în mod șocant, un lucru obișnuit în partea de est a Republicii Democratice Congo, unde au fost declarate cel puțin 8 300 de violuri anul trecut, conform Organizației Națiunilor Unite, foarte multe cazuri nefiind declarate; întrucât, potrivit Înaltului Comisar al ONU pentru refugiați, cel puțin 1 244 de femei au declarat că au fost violate în prima parte a anului 2010, ceea ce înseamnă o medie de 14 violuri pe zi; întrucât violența sexuală și violența bazată pe gen trebuie să fie întotdeauna considerate crime de război și crime împotriva umanității;

G.  întrucât violurile sistematice sunt utilizate de o serie de mișcări armate, inclusiv de armata obișnuită din RDC, ca parte a unui război tactic al terorii și ca mijloc de atingere a obiectivelor militare și economice; întrucât femeile sunt atacate în mod deliberat în fața familiilor lor sau a tuturor membrilor satului pentru a răspândi frica în rândul societății; întrucât în urma acestor acte violente femeile își pierd locul în societate, capacitatea de a se ocupa de copii și chiar viețile, deoarece acestea sunt adesea contaminate cu virusul SIDA;

H.  întrucât procurorii civili și militari nu au reușit să desfășoare investigații imparțiale împotriva celor responsabili de încălcarea drepturile omului și acest lucru a făcut ca violurile în masă și atacurile sexuale să devină un lucru obișnuit pentru populația din Congo, determinând un fel de „acceptare” a încălcărilor drepturilor omului în această zonă;

I.  întrucât armata congoleză este lipsită în continuare de resursele umane, tehnice și financiare necesare pentru a-și îndeplini misiunile în provinciile de est ale RDC, situație care, dublată de lipsa unei discipline și formări corespunzătoare în rândul soldaților, continuă să o împiedice să-și exercite rolul de protejare a populației și de restabilire a păcii;

J.  întrucât numeroase ONG-uri au observat intensificarea acțiunilor de oprimare a apărătorilor drepturilor omului, a jurnaliștilor, a liderilor opoziției, a victimelor și martorilor din RDC în ultimul an, inclusiv prin execuții, arestări și puneri sub acuzare ilegale, amenințări telefonice și convocări repetate la birourile serviciilor de informații;

K.  întrucât criminalul de război Bosco Ntaganda nu a fost încă arestat și, din contra, a fost numit într-o poziție înaltă în cadrul operațiunilor militare comune ale forțelor congoleze și ruandeze în partea de est a RDC; întrucât Jean-Pierre Bemba Gombo, fostul lider congolez, este judecat de Curtea Penală Internațională pentru crime de război, inclusiv pentru viol;

L.  întrucât comerțul ilegal cu minerale din RDC permite multor actori să continue să cumpere minerale din zonele controlate de grupările de rebeli, finanțând astfel grupările respective, și întrucât acesta este un factor care alimentează și exacerbează conflictul;

M.  întrucât legea americană adoptată recent privind „minereurile din conflicte” reprezintă o încercare de a-i împiedica pe consumatorii americani să cumpere telefoane mobile, calculatoare și alte tehnologii avansate produse de companiile americane care folosesc minereuri provenind din minele controlate de rebeli; întrucât această lege solicită companiilor americane, inclusiv mărcilor producătoare de procesoare electronice și minerale și bijutierilor să raporteze anual Comisiei Operațiunilor de Bursă dacă produsele lor utilizează aur, tantal, coltan sau casiterit care a fost fie importat direct din Republica Democratică Congo, fie a fost traficat prin intermediul celor nouă țări învecinate,

1.  condamnă cu fermitate violurile în masă și alte încălcări ale drepturilor omului comise de Forțele Democratice pentru Eliberarea Rwandei (FDLR), de o grupare rebelă Hutu și de miliția Mai Mai, produse în perioada 30 iulie - 4 august 2010 și ale căror victime au fost cel puțin 500 de femei și copii din provincia Kivu de Nord, precum și cele din alte regiuni din Kivu de Nord și Kivu de Sud;

2.  îndeamnă toți actorii să intensifice lupta împotriva impunității și să pună capăt imediat violențelor și încălcărilor drepturilor omului în RDC, în special în Kivu de Nord; subliniază necesitatea de a depune eforturi suplimentare pentru a pune capăt acțiunilor grupărilor armate locale și străine din estul RDC;

3.  solicită ONU și guvernului RDC să realizeze o anchetă imparțială și aprofundată cu privire la aceste incidente, să se asigure că persoanele responsabile de încălcarea drepturilor omului și a dreptului umanitar internațional sunt trase la răspundere și urmărite penal în conformitate cu legislația congoleză și cea internațională;

4.  își exprimă profunda îngrijorarea cu privire la faptul că MONUSCO nu și-a putut utiliza mandatul și normele în materie de angajare pentru a asigura protecția împotriva unor astfel de violuri la scară largă și a celorlalte abuzuri în materie de drepturi ale omului, comise de mișcările armate în vecinătatea bazei sale de menținere a păcii; recunoaște totuși că prezența sa este în continuare necesară și face un apel să nu se precupețească niciun efort pentru a permite acesteia să își ducă la îndeplinire în totalitate mandatul, pentru a-i proteja pe cei amenințați;

5.  invită Consiliul de Securitate al ONU să ia de urgență toate măsurile posibile în vederea prevenirii efective a oricăror altor atacuri asupra populației civile din provinciile estice ale RDC și să ofere victimelor asistență medicală, legală, socială, umanitară și de alte tipuri; solicită punerea în aplicare eficientă a unui nou „cod de conduită” pentru MONUSCO și crearea unui grup de supraveghere dedicat monitorizării drepturilor omului;

6.  subliniază necesitatea urgentă de a găsi o soluție politică la conflictul armat; solicită guvernului RDC să instaureze, în strânsă colaborare cu comunitatea internațională și UA, securitatea și stabilitatea pentru populația din partea de est a Congoului și îndeamnă toate forțele armate din RDC să înceteze toate atacurile, să respecte drepturile omului și să revină imediat la dialog în vederea realizării procesului de pace;

7.  solicită creșterea imediată a participării femeilor la toate inițiativele care au ca scop soluționarea conflictului din RDC, inclusiv în calitate de mediatori și negociatori, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de soluționare a conflictelor;

8.  subliniază faptul că reabilitarea și reforma sistemului judiciar (în care ar trebui integrată o dimensiune de prevenție și protecție și care ar trebui să conțină măsuri de luptă împotriva impunității în ceea ce privește violența sexuală), precum și asistența acordată victimelor și reintegrarea acestora, ar trebui să se afle în centrul programelor de ajutor care urmează să primească finanțare; în acest sens, solicită sesizarea Curții Penale Internaționale cu privire la cazurile de viol în masă din estul RDC;

9.  subliniază că o prioritate umanitară esențială în RDC ar fi crearea unei adevărate armate naționale; reamintește că formarea profesională și plata unor salarii decente sunt necesare pentru a reforma armata congoleză și a întări disciplina;

10.  invită Parlamentul RDC să instituie o Comisie națională pentru drepturile omului, în conformitate cu prevederile Constituției, ca prim pas în vederea adoptării unei legi privind protecția victimelor și a martorilor încălcărilor drepturilor omului, a activiștilor din domeniul drepturilor omului, precum și a lucrătorilor din domeniul ajutorului umanitar și a jurnaliștilor;

11.  invită țările din regiunea Marilor Lacuri să își mențină la un nivel ridicat angajamentul în vederea promovării în comun a păcii și stabilității în regiune prin mecanismele regionale existente și să își intensifice eforturile în domeniul dezvoltării economice regionale, acordând o atenție deosebită reconcilierii, securității oamenilor, îmbunătățirii răspunderii în fața legii, întoarcerii și integrării refugiaților și PSI;

12.  invită Uniunea Europeană și statele membre să sprijine activitățile misiunilor EUSEC RD și EUPOL RD; solicită integrarea deplină a principiului egalității între femei și bărbați în operațiunile din domeniul politicii de securitate și apărare comune; în acest sens, solicită să se țină seama în mai mare măsură de egalitatea între femei și bărbați în misiunile civile și militare, pentru a spori eficiența lor operațională, având în vedere că UE poate aduce o „valoare adăugată” considerabilă în calitate de factor-cheie în oferirea unui răspuns la problemele cu care se confruntă femeile în conflictele armate, precum și în prevenirea conflictelor;

13.  regretă proliferarea actelor de violență împotriva lucrătorilor din domeniul ajutorului umanitar și aduce un tribut muncii extrem de dificile depuse de organizațiile umanitare pe teren, în condiții de nesiguranță sporită;

14.  salută legea privind „minereurile din conflicte” adoptată recent în SUA și solicită Comisiei și Consiliului să analizeze o inițiativă legislativă în acest sens; îndeamnă guvernul RDC să pună în aplicare pe deplin și să respecte Inițiativa pentru transparență în industriile extractive (EITI), pentru a consolida transparența și buna guvernanță în sectorul industriei extractive; invită Comisia și Consiliul să intensifice lupta împotriva corupției în RDC, care subminează în continuare drepturile omului și contribuie la încălcarea acestora;

15.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, instituțiilor Uniunii Africane, SADC, guvernelor regiunii Marilor Lacuri, inclusiv RDC și Rwanda, Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, Reprezentantului Special al ONU pentru combaterea violenței sexuale în conflictele armate, Secretarului General adjunct al Organizației Națiunilor Unite pentru problemele umanitare și coordonator pentru situații de urgență, Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului.

(1) JO C 41 E, 19.2.2009, p. 83. (2) Texte adoptate, P7_TA(2009)0118. (3) Texte adoptate, P6_TA(2009)0372.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea

P7_TA(2010)0351 RC-B7-0541/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere Protocolul nr. 6 din 28 aprilie 1983 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la abolirea pedepsei cu moartea,

–  având în vedere al doilea Protocol facultativ din 15 decembrie 1989 la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care vizează abolirea pedepsei cu moartea,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la abolirea pedepsei cu moartea, în special Rezoluția din 26 aprilie 2007 referitoare la inițiativa pentru un moratoriu universal asupra pedepsei cu moartea(1),

–  având în vedere rezoluțiile sale, respectiv Rezoluția din 26 noiembrie 2009 referitoare la China: drepturile minorităților și aplicarea pedepsei cu moartea(2), Rezoluția din 20 noiembrie 2008 referitoare la pedeapsa cu moartea în Nigeria(3), Rezoluția din 17 iunie 2010 referitoare la execuțiile din Libia(4), Rezoluția din 8 iulie 2010 referitoare la Coreea de Nord(5), Rezoluția din 22 octombrie 2009 referitoare la Iran(6), Rezoluția din 10 februarie 2010 referitoare la situația din Iran(7) și Rezoluția din 8 septembrie 2010 referitoare la situația drepturilor omului în Iran, în special cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani și cel al Zahrei Bahrami(8),

–  având în vedere Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite 62/149 din 18 decembrie 2007 prin care se solicita un moratoriu privind aplicarea pedepsei cu moartea, precum și Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite 63/168 din 18 decembrie 2008 prin care se solicita punerea în aplicare a Rezoluției Adunării Generale a Națiunilor Unite 62/149,

–  având în vedere raportul Secretarului General al ONU din 11 august 2010, adresat Adunării Generale, privind moratoriile referitoare la aplicarea pedepsei cu moartea (A/65/280),

–  având în vedere raportul Secretarului General al ONU din 16 iulie 2010, pentru a cincisprezecea sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului, privind problema pedepsei cu moartea (A/HRC/15/19),

–  având în vedere discursul Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/Vicepreședintele Comisiei susținut în ședința plenară din 16 iunie 2010 referitor la politica privind drepturile omului, în care s-a reamintit că abolirea la nivel mondial a pedepsei cu moartea este o prioritate pentru UE și prioritatea sa personală,

–  având în vedere declarația Președintelui PE, Jerzy Buzek, din 19 octombrie 2009, în care acesta a lansat un apel ferm la abolirea pedepsei cu moartea,

–  având în vedere declarația finală adoptată de cel de-al patrulea Congres mondial împotriva pedepsei cu moartea, organizat la Geneva, în perioada 24-26 februarie 2010, prin care se solicită abolirea universală a pedepsei cu moartea,

–  având în vedere Rezoluția din 2008 a Comisiei Africane pentru Drepturile Omului și ale Popoarelor, Rezoluția din 2009 a Adunării Parlamentare a OSCE referitoare la un moratoriu asupra pedepsei cu moartea, precum și alte inițiative regionale, precum cele ale Comisiei Interamericane pentru Drepturile Omului,

–  având în vedere versiunea revizuită și actualizată a Orientărilor UE privind pedeapsa cu moartea, adoptată de Consiliu la 16 iunie 2008,

–  având în vedere Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea și instituirea unei Zile europene împotriva pedepsei cu moartea la data de 10 octombrie a fiecărui an,

–  având în vedere articolul 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Uniunea Europeană își exprimă angajamentul ferm de a acționa în vederea abolirii pedepsei cu moartea peste tot în lume și depune eforturi pentru ca acest principiu să fie universal acceptat;

B.  întrucât UE este actorul instituțional principal în lupta împotriva pedepsei cu moartea la nivel mondial, iar acțiunea sa în acest sens este o prioritate-cheie pe agenda politicii sale externe în materie de drepturi ale omului; întrucât UE este în același timp principalul donator care sprijină eforturile depuse de organizațiile societății civile din întreaga lume în vederea abolirii pedepsei cu moartea;

C.  întrucât pedeapsa cu moartea este cea mai crudă, inumană și degradantă pedeapsă posibilă, care încalcă dreptul la viață așa cum acesta este consacrat în Declarația Universală a Drepturilor Omului, și întrucât condițiile de detenție create de condamnarea la moarte reprezintă o tortură inacceptabilă pentru statele care respectă drepturile omului;

D.  întrucât diferite studii au arătat că pedeapsa cu moartea nu are niciun efect asupra tendințelor criminalității violente;

E.  întrucât dovezile arată că pedeapsa cu moartea afectează în primul rând și în cea mai mare măsură persoanele defavorizate;

F.  întrucât dispozițiile Protocoalelor nr. 6 și nr. 13 la Convenția europeană a drepturilor omului interzic statelor membre ale Consiliului Europei să aplice pedeapsa cu moartea;

G.  întrucât UE depune eforturi în vederea unor moratorii cu privire la aplicarea pedepsei cu moartea de către țările terțe și, în timp util, în vederea abolirii acesteia, precum și în vederea ratificării instrumentelor internaționale relevante ale ONU și a altor instrumente, în special a celui de-al doilea Protocol facultativ la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prevede abolirea pedepsei cu moartea;

H.  întrucât abolirea pedepsei cu moartea constituie una dintre prioritățile tematice pentru asistență în temeiul Instrumentului pentru promovarea democrației și drepturilor omului (IEDDO), prin care au fost finanțate începând din 1994 peste 30 de proiecte în întreaga lume, bugetul total fiind de peste 15 milioane EUR;

I.  întrucât, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este necesară aprobarea Parlamentului pentru încheierea acordurilor comerciale și, în general, a acordurilor internaționale cu țările terțe;

J.  întrucât statutul Curții Penale Internaționale și statutele Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda, Curții Speciale pentru Sierra Leone, Camerei Speciale pentru crimele grave din Dili, Timorul de Est, precum și Camerelor Extraordinare din cadrul tribunalelor cambodgiene exclud aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de război, crimele împotriva umanității și genociduri, acestea fiind cele mai grave crime care preocupă comunitatea internațională și asupra cărora aceste tribunale au jurisdicție;

K.  întrucât în 2007 și 2008 Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluțiile istorice 62/149 și 63/168, prin care se solicită un moratoriu mondial privind execuțiile și prin care se vizează, în cele din urmă, abolirea pedepsei cu moartea; subliniază în acest sens faptul că numărul țărilor care sprijină această rezoluție a crescut și, prin urmare, rezoluția 63/168 a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare de 106 voturi pentru, 46 împotrivă și 34 de abțineri;

L.  întrucât cel de-al patrulea Congres mondial împotriva pedepsei cu moartea, desfășurat la Geneva în februarie 2010, a făcut apel la statele care au abolit de facto pedeapsa cu moartea să facă acest lucru și la nivelul legislației și a invitat statele aboliționiste să integreze subiectul abolirii universale a pedepsei cu moartea în relațiile lor internaționale, iar organizațiilor internaționale și regionale li s-a solicitat să sprijine abolirea universală prin adoptarea de rezoluții pentru un moratoriu privind execuțiile;

M.  întrucât 154 de state din lume au abolit pedeapsa cu moartea de jure sau de facto, iar 96 dintre acestea au abolit pedeapsa capitală întru totul, 8 au păstrat-o pentru crimele excepționale, de exemplu cele comise pe timp de război, 6 aplică un moratoriu privind execuțiile, iar 44 de state au abolit de facto pedeapsa cu moartea (acestea fiind statele în care nu au avut loc execuții în ultimii 10 ani sau statele care și-au asumat obligații legale de a nu aplica pedeapsa cu moartea);

N.  întrucât, în peste 100 de țări în care există pedeapsa cu moartea, aceasta nu se aplică și delincvenților minori; trebuie subliniat însă că un număr mic de țări continuă să execute minori, în flagrantă contradicție cu dreptul internațional, în special cu articolul 6 alineatul (5) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice; trebuie subliniat, în special, faptul că Iranul este țara cu cei mai mulți minori deținuți;

O.  întrucât, în prezent, zeci de persoane identificate ca fiind cetățeni europeni urmează să fie executate sau riscă pedeapsa cu moartea în întreaga lume și subliniind, în acest sens, nevoia esențială de a consolida și accentua răspunsul european la posibila execuție a unor cetățeni europeni;

P.  întrucât, la 23 martie 2010, președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Boris Gryzlov, a afirmat în cadrul unei reuniuni la Moscova cu membri ai Comitetului de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei că Rusia nu a ratificat Protocolul nr. 6 la Convenția europeană a drepturilor omului, referitor la abolirea pedepsei cu moartea, din cauza amenințărilor teroriste din Rusia;

Q.  salutând faptul că Parlamentul Kârgâzstanului a ratificat la 11 februarie 2010 al doilea Protocol facultativ la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, vizând abolirea pedepsei cu moartea, iar guvernul interimar al Kârgâzstanului a făcut public la 21 mai 2010 proiectul final de Constituție, acum adoptat, care interzice, inter alia, pedeapsa cu moartea;

R.  întrucât pedeapsa cu moartea există încă în 43 de țări din întreaga lume, iar cele mai multe execuții au avut loc în China, Iran și Irak; întrucât numai în China au avut loc 5000 de execuții, respectiv 88% din numărul total al execuțiilor în lume; întrucât Iranul a executat cel puțin 402 persoane, Irakul cel puțin 77, iar Arabia Saudită cel puțin 69;

S.  întrucât în Iran se aplică încă pedeapsa cu moartea prin lapidare, ceea ce contravine dispozițiilor celui de-al doilea Protocol facultativ la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice;

T.  întrucât autoritățile nord-coreene desfășoară în mod sistematic execuții de stat, iar sistemul juridic este subordonat statului și întrucât pedeapsa cu moartea se aplică unei game largi de crime împotriva statului, care este extinsă periodic de codul penal, în timp ce cetățenii, inclusiv copiii, sunt obligați să asiste la execuțiile publice;

U.  întrucât în Japonia deținuților, rudelor și avocaților acestora nu li se comunică ziua fatidică până când aceasta sosește;

V.  întrucât Consiliul Prezidențial din Irak a ratificat recent sentințele de condamnare la moarte a cel puțin 900 de prizonieri, printre care se numără femei și copii;

W.  subliniind că Belarusul rămâne singura țară europeană care încă aplică de facto pedeapsa cu moartea; întrucât atât Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cât și Uniunea Europeană au îndemnat în repetate rânduri Belarusul să abolească pedeapsa cu moartea; întrucât detaliile privind aplicarea pedepsei cu moartea în Belarus sunt secrete, existând temeri serioase în legătură cu corectitudinea proceselor, și întrucât, în conformitate cu Codul Penal Executiv, pedeapsa cu moartea este aplicată într-un spațiu privat prin împușcare, administrația închisorii informează judecătorul cu privire la execuție, iar acesta informează rudele; întrucât corpul persoanei executate nu este transferat rudelor pentru a fi înmormântat, iar locul înmormântării nu este comunicat;

X.  întrucât pedeapsa cu moartea se aplică în 35 de state din cele 50 care formează Statele Unite ale Americii, deși patru dintre acestea nu au mai desfășurat execuții din 1976; întrucât în 2009 numărul execuțiilor a crescut la 52, în urma expirării unui moratoriu de facto aflat în vigoare între septembrie 2007 și mai 2008, deși, în SUA, pentru cel de-al șaptelea an consecutiv, numărul condamnărilor la moarte a scăzut, până la 106;

Y.  salutând faptul că anumite state, inclusiv Montana, New Mexico, New Jersey, New York, Carolina de Nord și Kentucky, au abandonat pedeapsa cu moartea prin măsuri incluzând un moratoriu privind execuțiile sau prin abolirea acesteia; condamnând în același timp execuția Teresei Lewis (Virginia) și a lui Holly Wood (Alabama), execuții desfășurate în ciuda faptului că ambele persoane erau retardate mintal, și subliniind cazul lui Mumia Abu-Jamal, condamnat la moarte în Pennsylvania, și pe cel al lui Troy Davis din Georgia,

1.  își reafirmă opoziția declarată în urmă cu mult timp față de pedeapsa cu moartea în toate cazurile și în toate circumstanțele și subliniază, încă o dată, faptul că abolirea pedepsei cu moartea contribuie la consolidarea demnității umane și la evoluția treptată a drepturilor omului;

2.  condamnă toate execuțiile, indiferent de locul în care acestea se desfășoară; solicită insistent UE și statelor sale membre să procedeze la implementarea rezoluției ONU privind un moratoriu universal asupra execuțiilor în vederea abolirii totale a pedepsei capitale în toate statele în care aceasta este încă aplicată; solicită Consiliului și Comisiei să acționeze în vederea restrângerii progresive a utilizării pedepsei cu moartea, insistând în același timp asupra faptului că execuțiile trebuie să se desfășoare în conformitate cu standardele internaționale minime; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la aplicarea pedepsei cu moartea în cazul minorilor și al persoanelor cu handicap mintal sau intelectual și solicită încetarea imediată și definitivă a acestei practici;

3.  îndeamnă UE să utilizeze toate mijloacele diplomatice și de ajutor pentru cooperare pe care le are la dispoziție pentru a depune eforturi în vederea abolirii pedepsei cu moartea;

4.  solicită statelor care aplică pedeapsa cu moartea să declare un moratoriu imediat privind execuțiile; încurajează, de asemenea, țări precum China, Egiptul, Iranul, Malaysia, Sudanul, Thailanda și Vietnamul să publice statistici oficiale privind aplicarea pedepsei cu moartea în aceste țări; îndemnă, de asemenea, Coreea de Nord să pună capăt imediat și în mod permanent execuțiilor publice;

5.  invită Japonia să confere transparență sistemului său de aplicare a pedepsei capitale;

6.  încurajează statele care nu au abolit pedeapsa cu moartea să respecte garanțiile de protecție a drepturilor celor condamnați la pedeapsa capitală, astfel cum se prevede în Garanțiile Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite; invită Consiliul și Comisia să încurajeze țările care nu au semnat și ratificat cel de-al doilea Protocol facultativ la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice să acționeze în consecință și să încurajeze statele membre care nu au semnat Protocolul nr. 13 la Convenția europeană a drepturilor omului, privind pedeapsa cu moartea, să acționeze în consecință;

7.  solicită statelor membre ale OSCE, în special Statelor Unite și Belarusului, să adopte un moratoriu imediat privind execuțiile;

8.  solicită Kazahstanului și Letoniei să modifice dispozițiile din legislația lor națională care permit încă aplicarea pedepsei cu moartea pentru anumite crime în circumstanțe excepționale;

9.  încurajează ferm statele membre ale UE și toți cosemnatarii rezoluțiilor Adunării Generale a Națiunilor Unite din 2007 și 2008 să inițieze la cea de-a 65-a sesiune a Adunării Generale, în cadrul unei alianțe interregionale consolidate, o a treia rezoluție referitoare la pedeapsa cu moartea, care să abordeze în principal:

10.  invită statele membre ale OSCE să încurajeze Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului și misiunile OSCE să desfășoare, în cooperare cu Consiliul Europei, activități de sensibilizare împotriva recurgerii la pedeapsa cu moartea, în special în rândul mass-mediei, al organismelor de aplicare a legii, al factorilor de decizie și al publicului larg;

11.  invită statele membre ale OSCE care mențin pedeapsa cu moartea să trateze informațiile privind pedeapsa cu moartea într-un mod transparent, furnizând informații publice referitoare la identitatea persoanelor condamnate la moarte și statistici cu privire la utilizarea pedepsei capitale, în conformitate cu angajamentele OSCE;

12.  îndeamnă Consiliul și Comisia, în special având în vedere crearea SEAE, să ofere orientări pentru o politică europeană generală și eficace referitoare la pedeapsa cu moartea în ceea ce privește zecile de persoane identificate ca fiind cetățeni europeni care sunt condamnate la pedeapsa capitală în țări terțe; această politică ar trebui să includă mecanisme puternice și consolidate în ceea ce privește sistemul de identificare, acordarea de asistență juridică, intervențiile juridice ale UE și reprezentarea diplomatică;

13.  încurajează, de asemenea, activitățile organizațiilor neguvernamentale care acționează în vederea abolirii pedepsei cu moartea, inclusiv Hands Off Cain, Amnesty International, Penal Reform International, Coaliția Mondială împotriva Pedepsei cu Moartea și Federația Internațională de la Helsinki pentru Drepturile omului, Sant'Egidio și Reprieve; salută și sprijină recomandările privind instrumente ale UE destinate luptei împotriva pedepsei cu moartea, făcute la cel de-al doisprezecelea Forum UE-ONG privind drepturile omului;

14.  se angajează să monitorizeze problema pedepsei cu moartea, să contacteze autoritățile naționale competente cu privire la cazuri specifice și să ia în considerare posibile inițiative și misiuni ad hoc în țările în care se aplică încă pedeapsa cu moartea, pentru a îndemna autoritățile publice să adopte un moratoriu privind execuțiile în vederea abolirii lor complete;

15.  solicită Consiliului și Comisiei ca, în momentul încheierii de acorduri cu țări în care se aplică încă pedeapsa cu moartea sau cu țări care nu au semnat un moratoriu în vederea abolirii acesteia, să le încurajeze puternic în acest sens;

16.  solicită Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/Vicepreședintele Comisiei și statelor membre să prezinte în continuare o poziție comună și să țină seama de faptul că principalul conținut politic al rezoluției trebuie să fie adoptarea unui moratoriu la nivel mondial ca etapă esențială către abolirea pedepsei cu moartea;

17.  solicită în special Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/Vicepreședintele Comisiei să demonstreze prioritatea politică pe care o acordă abolirii pedepsei cu moartea prin evocarea sistematică a acestei teme în cadrul contactelor politice cu țările în care se aplică încă pedeapsa capitală și prin intervenții personale regulate în numele persoanelor care sunt în pericol iminent de a fi executate;

18.  reamintește că abolirea completă a pedepsei cu moartea este în continuare unul dintre principalele obiective ale politicii UE în materie de drepturi ale omului; consideră că acest obiectiv va fi realizat doar printr-o cooperare strânsă între state, prin educație, sensibilizare, eficiență și eficacitate;

19.  încurajează cooperarea regională în acest scop; atrage atenția că, de exemplu, Mongolia a adoptat oficial în ianuarie 2010 un moratoriu privind execuțiile și, ca efect pozitiv, mai multe țări în care se aplică încă pedeapsa cu moartea sunt în curs de analizare a constituționalității acestei forme de pedeapsă;

20.  invită Consiliul și Comisia să identifice metode de ameliorare a aplicării și eficienței Orientărilor UE privind pedeapsa cu moartea în cadrul actualei revizuiri a politicii UE în materie de drepturi ale omului, în special în vederea revizuirii Orientărilor, preconizată pentru 2011;

21.  invită Consiliul și Comisia să utilizeze Ziua mondială și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea pentru a scoate în evidență, printre altele, cazul următoarelor persoane: Sakineh Mohamadi Ashtiani, Zahara Bahrami, Mumia Abu-Jamal, Troy Davis, Oleg Grișkovstov, Andrei Burdyko, Ebrahim Hamidi, Suliamon Olyfemi și Siti Zainab Binti Duhri Rupa;

22.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre ale UE, Secretarului General al ONU, Președintelui Adunării Generale a ONU, precum și guvernelor statelor membre ale ONU.

(1) JO C 74 E, 20.3.2008, p. 775. (2) Texte adoptate, P7_TA(2009)0105. (3) JO C 16 E, 22.1.2010, p. 71. (4) Texte adoptate, P7_TA(2010)0246. (5) Texte adoptate, P7_TA(2010)0290. (6) Texte adoptate, P7_TA(2009)0060. (7) Texte adoptate, P7_TA(2010)0016. (8) Texte adoptate, P7_TA(2010)0310.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la acțiunea UE în domeniul prospectării și extracției petrolului în Europa

P7_TA(2010)0352 B7-0540/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 11 și 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Convenția ONU privind diversitatea biologică,

–  având în vedere rețeaua Natura 2000, înființată prin Directiva nr. 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (directiva „Habitate”)(1), precum și Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (directiva: „Strategia pentru mediul marin”)(2), care reprezintă principalele mijloace de protecție a biodiversității marine europene,

–  având în vedere obiectivele și cerințele pentru atingerea unei bune stări ecologice favorabile în apele europene de coastă și marine, astfel cum sunt stabilite în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (Directiva-cadru privind apa(3)) și în Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin,

–  având în vedere Planul de acțiune al UE privind biodiversitatea(4),

–  având în vedere deversarea de petrol de la platforma petrolieră Deepwater Horizon în Golful Mexic,

–  având în vedere platformele petroliere din apele UE,

–  având în vedere întrebările din data de 7 septembrie 2010 adresate Consiliului și Comisiei privind implicațiile deversării de petrol de la platforma petrolieră Deepwater Horizon, pentru UE și pentru acțiunea UE în domeniul prospectării și extracției petrolului în UE (O-0122/2010 – B7-0470/2010, O-0123/2010 – B7-0551/2010),

–  având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât, având în vedere deversarea de petrol de la platforma petrolieră Deepwater Horizon în Golful Mexic, este imperativ ca UE și statele membre ale acesteia să examineze fără întârziere toate aspectele legate de prospectarea și extracția petrolului în Uniunea Europeană și să ia ulterior toate măsurile necesare pentru a se asigura că în apele UE nu va avea loc o asemenea catastrofă ecologică;

B.  întrucât cele mai înalte niveluri de precauție, de protecție a mediului și de siguranță și securitate a operațiunilor petroliere în Europa reprezintă principii de importanță primordială, care trebuie să stea la baza acțiunilor UE în acest domeniu;

C.  întrucât cea mai mare parte a operațiunilor de prospectare și extracție a petrolului au loc în Marea Nordului;

D.  întrucât apele UE au frontiere și cu țări care nu fac parte din Uniunea Europeană, pentru care legislația UE nu prevede obligația respectării dispozițiilor relevante care reglementează răspunderea și repararea daunelor;

E.  întrucât în prezent se depun eforturi pentru extinderea activităților de foraj petrolier și de explorare în zone mai adânci și mai îndepărtate ale mării, ceea ce presupune riscuri mai mari în ceea ce privește operațiunile de gestionare și monitorizare,

1.  își exprimă solidaritatea cu victimele catastrofei în care a fost implicată platforma petrolieră Deepwater Horizon și solicită ca UE să ofere consiliere și sprijin tehnic ca răspuns la acest dezastru;

2.  recunoaște contribuția semnificativă pe care producția offshore de petrol și gaze din Europa poate continua să o aducă la siguranța aprovizionării în UE și la bilanțul pozitiv al acestui sector industrial în Europa în materie de siguranță;

3.  recunoaște necesitatea urgentă de a adopta un sistem comun european transfrontalier de prevenire și reacție în cazul deversărilor de petrol;

4.  solicită insistent Comisiei să prezinte un raport la sfârșitul anului, în care să evalueze nivelul poluării mediului și starea biologică a Golfului Mexic;

5.  solicită Comisiei să monitorizeze îndeaproape rezultatele anchetei desfășurate de autoritățile SUA privind factorii umani, naturali și tehnologici care au cauzat dezastrul din Golful Mexic, astfel încât să ajungă la concluziile necesare pentru a preveni astfel de evenimente pe platformele petroliere offshore din apele maritime și de coastă ale UE;

6.  invită Comisia să elaboreze politici riguroase aplicabile la nivelul UE în domeniul prevenirii accidentelor pentru platformele petroliere și să extindă domeniul de aplicare al Directivei SEVESO II(5) la platformele petroliere;

7.  solicită Comisiei, în special, să revizuiască capacitatea UE de reacție rapidă la accidentele care implică instalații petroliere offshore și să elaboreze un plan de acțiune european în cooperare cu statele membre; ia act de faptul că, dată fiind fragilitatea regiunii arctice, precum și importanța acesteia în atenuarea schimbărilor climatice, trebuie ca acesteia să i se acorde o atenție deosebită; mai mult, consideră că trebuie avută în vedere și zona Mării Mediterane, a Mării Baltice şi cea a Mării Nordului;

8.  salută simularea de criză efectuată de Comisie pe platformele petroliere din apele UE; îi solicită acesteia să identifice deficiențele și neajunsurile cadrului de reglementare la nivelul UE și să pună rezultatele analizei la dispoziția Parlamentului cât mai curând posibil;

9.  solicită Comisiei, în special, să revizuiască legislația în vigoare în temeiul căreia deținătorii de licențe de exploatare offshore a petrolului pot închiria instalațiile unor părți terțe, astfel încât răspunderea pentru victimele omenești și pentru daunele aduse mediului în urma accidentelor și dezastrelor care au loc pe platformele petroliere offshore să poată fi stabilită cu mai multă ușurință în cadrul procedurilor civile ulterioare;

10.  îndeamnă Comisia ca, după revizuirea cadrului de reglementare, să prezinte Parlamentului, cât mai curând posibil, propunerile legislative pe care le consideră necesare pentru a aborda deficiențele – de exemplu, în Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător(6), Directiva SEVESO II și alte texte legislative europene – identificate în cadrul regimului de reglementare aplicabil prospectării și extracției petrolului și celorlalte forme de exploatare a solului marin în UE;

11.  consideră că legislația în vigoare în materie de răspundere pentru mediu conține o serie de deficiențe importante și, prin urmare, solicită Comisiei să aibă în vedere revizuirea conținutului și extinderea domeniului de aplicare a legislației în vigoare a UE (inclusiv a Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător și a Directivei SEVESO II, precum și a măsurilor care cuprind pachetul Erika și cel de-al treilea pachet privind siguranța maritimă) și/sau introducerea oricăror dispoziții legislative noi care ar putea fi necesare pentru a se ține seama de riscurile inerente exploatării offshore, precum și consolidarea normelor care reglementează răspunderea în caz de accidente în sectorul petrolier;

12.  ia act de absența unui fond de compensare în cazul dezastrelor petroliere și solicită Comisiei să includă dispoziții de garantare financiară cu caracter obligatoriu în cadrul Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător;

13.  invită Comisia să scadă pragul de prejudiciu din Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător și să includă în domeniul de aplicare al acesteia daunele aduse apelor marine;

14.  solicită Comisiei, în actuala sa revizuire a Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului(7) (Directiva EIA), să se asigure că toate activitățile care afectează solul marin fac obiectul unei evaluări obligatorii, că este garantată calitatea evaluărilor impactului asupra mediului și că, în cazul în care o evaluare a impactului asupra mediului indică faptul că riscurile nu pot fi atenuate într-o măsură satisfăcătoare, nu se permite demararea activităților extrem de riscante, precum forajul în solul marin;

15.  în plus, consideră că propunerile legislative trebuie să asigure un cadru legal cuprinzător care:

16.  solicită Comisiei să propună dispoziții legislative pentru a se asigura că pe toate platformele petroliere ale UE și în toate operațiunile de forare realizate de UE și de ţări terţe se aplică în mod uniform standarde înalte de siguranță, de la Coasta Atlantică până la Marea Neagră; invită Comisia și statele membre să coopereze cu Organizația Maritimă Internațională (OMI) pentru a consolida normele și standardele internaționale de siguranță și control;

17.  îndeamnă Comisia să evalueze instituirea unui sistem eficient de supraveghere, cu scopul de a „monitoriza controlorii” și solicită consolidarea metodelor de verificare și a normelor de siguranță minime obligatorii în UE;

18.  invită Comisia să se asigure că în toate statele membre se aplică uniform toate dispozițiile din directiva privind evaluarea impactului asupra mediului(8), directiva privind mările și directiva privind habitatele, referitoare la evaluarea impactului platformelor petroliere asupra mediului;

19.  consideră că mandatul Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă (EMSA) ar trebui extins de la nave la instalații offshore; solicită ca, în urma atribuirii acestor noi sarcini, bugetul și personalul EMSA să fie ajustate în mod corespunzător;

20.  solicită Comisiei să publice un raport anual elaborat în cooperare cu experții independenți și autoritățile statelor membre, în care să se evalueze siguranța și securitatea tehnică a instalațiilor și platformelor petroliere offshore care operează în apele maritime și de coastă ale UE;

21.  consideră că este de o importanță deosebită ca Comisia să examineze toate aspectele financiare și legate de răspundere asociate cu prospectările petroliere offshore în UE în vederea introducerii, dacă este cazul, a unei asigurări obligatorii la nivelul UE sau a altor instrumente corespunzătoare, cum ar fi instituirea unui fond european special care să fie alimentat prin contribuții obligatorii din partea operatorilor de instalații offshore; consideră că un astfel de instrument trebuie să țină seama pe deplin de răspunderea acestor operatori, să garanteze că operatorii sunt asigurați corespunzător, precum și să ofere alte garanții financiare pentru a asigura reparația și compensarea în urma daunelor aduse mediului și să furnizeze garanții financiare corespunzătoare, de exemplu, sub forma unor fonduri de reparație și compensare, în cazul în care garanțiile financiare nu sunt suficiente;

22.  îndeamnă Comisia, în special, să aibă în vedere un sistem de asigurări obligatorii la nivelul UE care să aibă scopul de a oferi despăgubiri întreprinderilor afectate în cazul unei deversări de petrol;

23.  îndeamnă Comisia să examineze modul în care decurge dezasamblarea infrastructurii de extracție existente, cu respectarea strictă a reglementărilor internaționale și naționale în acest domeniu, și să clarifice, dacă este necesar, prin intermediul legislației, responsabilitatea operatorilor de a asigura înlăturarea acesteia în condiții de siguranță și răspunderea pentru orice daune aduse mediului în urma dezasamblării unei instalații sau amplasament de foraj offshore;

24.  invită Comisia să introducă un cadru riguros și obligatoriu pentru ca întreprinderile să facă publice practicile sociale și în materie de mediu și guvernanță, precum și să reflecteze asupra unor măsuri prin care investitorii instituționali să se implice mai mult în sensibilizarea societăților cu privire la riscurile de investiții pe care le atrag după sine practicile de mediu necorespunzătoare;

25.  ia act de raportul prezentat de către Consiliul executiv britanic pentru sănătate și siguranță cu privire la condițiile de muncă din Marea Nordului, în care se arată că rata vătămărilor grave și cauzatoare de moarte s-a dublat în ultimul an; invită Comisia să investigheze aceste acuzații și să ia măsuri pentru a se asigura un nivel ridicat al sănătății și siguranței persoanelor care lucrează pe platformele de foraj offshore;

26.  invită Comisia să joace un rol activ în garantarea faptului că activitățile desfășurate de țările și proiectele de extracție petrolieră terțe respectă în cel mai înalt grad posibil standarde de mediu stricte și să prevadă mecanisme speciale pentru compensarea tuturor daunelor cauzate de către operațiunile petroliere offshore ale țărilor terțe învecinate cu UE;

27.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 206, 22.7.1992, p. 7. (2) JO L 164, 25.6.2008, p. 19. (3) JO L 327, 22.12.2000, p. 1. (4) SEC(2006)0607 și (2006)0621. (5) Directiva 2003/105/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2003 de modificare a Directivei 96/82/CE a Consiliului privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase (JO L 345, 31.12.2003, p. 97). (6) Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (JO L 143, 30.4.2004, p. 56). (7) Directiva 85/337/CEE, astfel cum a fost modificată. (8) Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO L 197, 21.7.2001, p. 30).

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la obiectivele strategice ale UE pentru cea de-a zecea Conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică (CDB), ce urmează să aibă loc în perioada 18 - 29 octombrie 2010 la Nagoya (Japonia)

P7_TA(2010)0353 B7-0536/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere cea de-a zecea Conferință a părților (COP 10) la Convenția ONU privind diversitatea biologică (CDB), ce urmează să aibă loc în perioada 18 - 29 octombrie 2010 la Nagoya (Japonia) ,

–  având în vedere întrebările adresate Comisiei și Consiliului cu privire la obiectivele strategice ale UE pentru cea de-a zecea Conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică (CDB), care urmează să aibă loc în perioada 18 - 29 octombrie 2010 la Nagoya (Japonia) (O-0111/2010 – B7-0467/2010 – O-0112/2010 – B7-0468/2010),

–  având în vedere Summitul european de la Göteborg din 2001, în cadrul căruia s-a convenit să pună capăt pierderii biodiversității până în 2010, ca parte a unei strategii UE de dezvoltare durabilă,

–  având în vedere Concluziile Consiliului European din 25-26 martie 2010, în special punctul 14,

–  având în vedere raportul Grupului de lucru ad-hoc deschis pentru revizuirea punerii în aplicare a Convenției privind diversitatea biologică referitor la activitatea sa în cadrul celei de-a treia reuniuni dintre 24 și 28 mai 2010 și proiectul de plan strategic pentru perioada de după 2010,

–  având în vedere rapoartele celei de-a noua reuniuni a Grupului de lucru ad-hoc deschis pentru acces din 22-28 martie 2010 și repartiția beneficiilor și proiectul protocolului ABS (anexele Cali și Montreal),

–  având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât CDB reprezintă cel mai amplu acord global privind protecția biodiversității; întrucât aceasta a fost semnată de către 193 de părți, inclusiv de către cele 27 de state membre ale UE și de către Uniunea Europeană;

B.  întrucât Anul ONU al biodiversității ar trebui să imprime un impuls politic consolidării punerii în aplicare a tuturor celor trei obiective ale CDB: conservarea biodiversității, utilizarea durabilă a biodiversității și distribuirea corectă și echitabilă a beneficiilor rezultate în urma utilizării resurselor genetice;

C.  întrucât Banca Mondială estimează că 60 de milioane de persoane indigene depind în totalitate de păduri; întrucât despăduririle constituie un obstacol major în calea realizării Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, din cauza pierderii de servicii ecosistemice furnizate de păduri (cum ar fi ploile, prevenirea eroziunii solului și purificarea apelor);

D.  întrucât raportul „Carbonul albastru” (publicat de FAO, PNUM și UICN în octombrie 2009) demonstrează că degradarea zonelor de coastă (prin pescuit excesiv, distrugerea mangrovelor și eutrofizare) și distrugerea habitatelor marine constituie o amenințare serioasă la adresa capacității oceanelor de a absorbi carbon și reprezintă astfel un important motiv de îngrijorare în ceea ce privește politica în domeniul climei;

E.  întrucât este necesară corectarea unor deficiențe semnificative înregistrate în cadrul punerii în aplicare a programelor de lucru aferente CDB;

F.  întrucât protejarea biodiversității este o componentă esențială pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului şi întrucât obiectivul pentru 2010 privind biodiversitatea a fost incorporat în 2006 ca o nouă ţintă în cadrul Obiectivului 7 (Asigurarea durabilităţii mediului) al ODM;

G.  întrucât Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat anul 2010 Anul internaţional al biodiversităţii; întrucât tema Zilei internaţionale a biodiversității din 2010 este „Biodiversitatea pentru dezvoltare şi reducerea sărăciei”;

H.  întrucât 70% din populaţia săracă a lumii locuieşte în zone rurale, iar supravieţuirea şi bunăstarea lor depind în mod direct de biodiversitate; întrucât persoanele sărace din mediul urban contează şi ele pe biodiversitate ca element ce asigură serviciile ecosistemice, cum ar fi menţinerea calităţii aerului şi a apei şi descompunerea deşeurilor;

Urgența acțiunilor

1.  este deosebit de îngrijorat de faptul că nici obiectivul mondial stabilit pentru anul 2010 în ceea ce privește biodiversitatea, și anume reducerea considerabilă a ritmului pierderii biodiversității, nici obiectivul UE de a pune capăt pierderii biodiversității nu au fost îndeplinite;

2.  este profund îngrijorat de faptul că oprirea pierderii biodiversității nu are un caracter urgent în calendarul politic internațional;

3.  este alarmat de creșterea constantă a utilizării ilegale a resurselor genetice și de fenomenul răspândit al biopirateriei ce are loc la scară mondială;

4.  subliniază faptul că, dacă există resurse suficiente și voință politică, sunt disponibile instrumentele necesare pentru reducerea biodiversității la o scară mai largă; nutrește convingerea că între protecția climei, realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și stoparea pierderii biodiversității există multe sinergii;

5.  solicită, prin urmare, Comisiei și statelor membre ca în cadrul COP 10 să își asume un rol de lider, astfel încât să convingă toate părțile de faptul că este necesar să se treacă urgent la acțiuni; invită, prin urmare, Comisia și statele membre să își facă publice pozițiile cu cât mai mult timp posibil înainte de COP 10;

6.  îndeamnă ferm Comisia și statele membre să vorbească într-un singur glas și să își îmbunătățească ritmul și eficacitatea procedurii lor interne de luare a deciziilor, pentru a putea juca un astfel de rol de lider și pentru a fi în măsură să se pună rapid de acord asupra unei poziții interne a UE pentru COP 10 și să dedice mai multe resurse și mai mult timp eforturilor diplomatice pe care le depun față de țările terțe;

7.  consideră că este inconsecvent și regretabil faptul că țara gazdă, Japonia, a împiedicat realizarea unor progrese importante în ceea ce privește protecția speciilor marine amenințate, precum tonul roșu și balenele, în contextul altor foruri, precum CITES și IWC;

Economie

8.  subliniază faptul că în anumite studii aflate în curs de desfășurare, precum studiul TEEB („The Economics of Ecosystems and Biodiversity”), se estimează că scăderea nivelului de bunăstare ca urmare a pierderii biodiversității se traduce în prezent prin aproximativ 50 de miliarde EUR anual (cu puțin sub 1 % din PIB) și că până în anul 2050 s-ar putea ridica la o cifră anuală de 14 trilioane EUR sau 7 % din PIB-ul estimat; subliniază că, potrivit studiului TEEB, rentabilitatea investițiilor de conservare a biodiversității este de până la de o sută de ori mai mare;

9.  consideră că este necesar ca deciziile care vor fi luate în cadrul COP 10 să reflecte, în special, concluziile studiului TEEB și să fie întemeiate pe recomandările enunțate în textul acestuia sau, cu alte cuvinte, că este necesar ca în conturile naționale să se reflecte costurile pierderii biodiversității și valoarea biodiversității; subliniază faptul că în caz contrar nu va fi posibil să se monitorizeze consecințele financiare și economice pe care le va avea asupra economiei actuala criză în domeniul biodiversității; subliniază faptul că ar trebui să se acorde o atenție sporită studierii și aprobării instrumentelor de piață precum crearea habitatelor de rezervă și plata pentru serviciile ecosistemice, astfel încât să se contribuie la asigurarea disponibilității unor resurse financiare suficiente pentru biodiversitate;

10.  subliniază importanța dezvoltării și perfecționării metodelor pentru a evalua corect valoarea financiară a serviciilor ecologice și pentru a determina, astfel, costul pierderii biodiversității; consideră că în acest mod s-ar obține date valoroase care ar informa factorii de decizie politică, ar conduce la dezvoltarea campaniilor de sensibilizare a populației și ar contribui la o dezbatere publică mai amplă;

11.  subliniază faptul că diversitatea și ecosistemele prezintă avantaje colective și trebuie considerate bunuri comune; observă, însă, cu îngrijorare că deseori comunitățile locale nu sunt plătite sau sunt plătite cu sume foarte scăzute pentru serviciile la crearea cărora au contribuit, cu toate că aceste comunități sunt cel mai drastic afectate de pierderea biodiversității și de dispariția serviciilor ecosistemice; îndeamnă, prin urmare, factorii decizionali prezenți la Nagoya să stabilească instrumente de politici cu ajutorul cărora să se corecteze această distribuție inegală a beneficiilor oferite de natură și să elaboreze opțiuni în vederea acordării de sprijin financiar și tehnic comunităților și persoanelor angajate în direcția unei gestionări sănătoase a resurselor naturale;

Planul strategic CDB
Misiunea globală până în anul 2020 și viziunea pentru anul 2050

12.  îndeamnă Comisia și statele membre să sprijine o misiune globală ambițioasă asumată în cadrul CDB pentru anul 2020: stoparea pierderii biodiversității și utilizarea în comun, într-un mod echitabil, a valorilor și beneficiilor biodiversității și ale serviciilor ecosistemice; îndeamnă Comisia și statele membre să se angajeze într-o viziune pentru anul 2050, asigurând protecția, respectarea și restabilirea ecosistemelor;

Obiective strategice și obiective principale pentru 2020

13.  invită Comisia și statele membre să sprijine obiective secundare cuantificabile, ambițioase, realiste și cu termene bine definite, în special pentru a se asigura până în anul 2020:

Indicatori

14.  subliniază necesitatea adoptării unor indicatori concreți bazați pe date științifice pentru măsurarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor și țintelor strategice;

15.  salută punerea în aplicare în UE a unor instrumente precum portalul BISE (Sistemul de informații privind biodiversitatea pentru Europa) și datele de referință privind biodiversitatea elaborate de Agenția Europeană de Mediu; consideră că acestea sunt instrumente comparabile care ar putea spori eficiența acordurilor internaționale și a acțiunilor întreprinse în temeiul Convenției;

Accesul la resurse genetice și repartiția beneficiilor (ABS)

16.  ia act de faptul că, în absența încheierii cu succes a negocierilor privind regimul internațional ABS în cadrul COP 10, care să conducă la semnarea unui protocol la CDB, care să conțină atât dispoziții cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, cât și dispoziții facultative, nu se poate ajunge la un acord mai vast cu privire la planul strategic al Convenției pentru perioada ulterioară anului 2010;

17.  reconfirmă principiul potrivit căruia formele de viață și procesele de viață nu trebuie să facă obiectul brevetării; subliniază, prin urmare, necesitatea menținerii unei „scutiri pentru crescători” în conformitate cu Convenția UPOV;

18.  subliniază faptul că protocolul ABS trebuie să asigure transparența, certitudinea juridică și previzibilitatea în ceea ce privește accesul la resursele genetice, precum și o repartiție justă și echitabilă a beneficiilor rezultate în urma utilizării resurselor genetice, a derivaților acestora și a cunoștințelor tradiționale asociate cu resursele genetice;

19.  solicită Comisiei și statelor membre să sprijine includerea în protocol a principiului consimțământului prealabil liber și în cunoștință de cauză al comunităților indigene și locale în ceea ce privește accesul la cunoștințele tradiționale asociate cu resursele genetice;

20.  recunoaște că cunoștințele tradiționale asociate cu resursele genetice sunt relevante pentru conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității, precum și pentru distribuirea justă și echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice și, prin urmare, trebuie abordate corespunzător în cadrul protocolului ABS, în conformitate cu Declarația ONU privind drepturile popoarelor indigene;

21.  solicită, prin urmare, Comisiei și Consiliului să accepte proiectul de text Cali cu privire la repartiția beneficiilor obținute din cunoștințele tradiționale aflate la dispoziția publicului, la repartiția beneficiilor obținute în urma utilizării produselor derivate din resursele genetice, la monitorizarea, urmărirea și raportarea utilizării resurselor genetice, precum și dispozițiile privind termenii conveniți de comun acord între utilizatorii și furnizorii de resurse genetice;

22.  recunoaște interdependența țărilor în ceea ce privește resursele genetice pentru produse alimentare și agricultură și importanța acestora pentru securitatea alimentară la nivel mondial, precum și necesitatea luării în considerare a acestor resurse genetice în cadrul negocierilor pe marginea regimului internațional ABS;

23.  recunoaște diferențele de opinii în ceea ce privește aplicarea retroactivă a viitorului protocol ABS și îndeamnă părțile să găsească soluții practice și echitabile pentru a ține seama de toate preocupările legitime;

Programul tematic de lucru - biodiversitatea marină și de coastă

24.  invită Comisia și statele membre să insiste asupra faptului că este extrem de important să se facă în continuare progrese în ceea ce privește identificarea și protejarea zonelor și speciilor importante din punct de vedere ecologic sau biologic din zonele marine în cadrul jurisdicției naționale și în afara acesteia;

Programul tematic de lucru - zone protejate

25.  recunoaște faptul că s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește punerea în aplicare a programului de lucru pentru zone protejate; subliniază, cu toate acestea, că încă rămân multe de făcut pentru ca acest program să fie pus în aplicare pe deplin;

26.  îndeamnă Comisia și statele membre să se asigure că în cadrul COP 10 se acordă prioritate consolidării sprijinului adecvat și gestionării zonelor protejate, precum și informării principalilor factori decizionali cu privire la beneficiile zonelor protejate și să solicite, dacă este necesar, majorarea fondurilor;

27.  subliniază faptul că Comisia Europeană, ONU și statele implicate în protocoalele juridice referitoare la desemnarea parcurilor naturale și a zonelor protejate ar trebui să includă, ca și principiu cuprins în Declarația Universală a Drepturilor Omului, o dispoziție juridică care să garanteze protecția juridică și judiciară a dreptului funciar al populațiilor indigene în calitate de proprietari funciari tradiționali, precum și menținerea activităților lor sociale și a utilizării tradiționale a terenurilor din proprietatea lor și care să recunoască în mod oficial drepturile acestor populații în modelele de gestiune actuală;

28.  subliniază faptul că în declarațiile pentru zonele protejate și în strategiile de conservare este necesar să se creeze un protocol care să includă definiția sistemelor tropicale integrale, inclusiv a apei;

Biodiversitatea și schimbările climatice

29.  subliniază necesitatea includerii unor garanții pentru biodiversitate în politicile privind clima, precum și necesitatea maximizării beneficiilor comune ale celor două obiective; subliniază, de asemenea, efectul pozitiv pe care îl au în practică contribuțiile financiare pentru conservarea biodiversității asupra strategiilor de adaptare la schimbările climatice și de atenuare a acestora, mai ales în lumina faptului că majoritatea planurilor de adaptare națională prezentate în cadrul CCONUSC, în special cele ale țărilor în curs de dezvoltare, acordă o importanță deosebită rezistenței ecosistemelor; solicită, prin urmare, să se depună mai multe eforturi pentru consolidarea sinergiilor și legăturilor dintre politicile privind biodiversitatea și cele privind clima, în special dintre CCONUSC și CDB; în acest context, solicită ca secretarului CDB să i se confere un mandat de a contribui la activitățile desfășurate sub egida CCONUSC;

30.  confirmă importanța vitală a biodiversității și a ecosistemelor rezistente pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice și adaptarea la aceste schimbări, având în vedere faptul că, în prezent, ecosistemele terestre și marine absorb aproximativ jumătate din emisiile antropice de CO2;

31.  subliniază necesitatea protejării rezistenței ecosistemelor prin adoptarea de măsuri pentru prevenirea lansării la scară largă de organisme modificate genetic, ținând pe deplin seama de dispozițiile protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea;

Integrarea biodiversității în politica de dezvoltare

32.  salută instituirea unei Platforme interguvernamentale privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice (IPBES), care ar trebui să urmeze modelul stabilit de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC);

33.  subliniază că programele orientate spre protejarea biodiversității și reducerea sărăciei trebuie să răspundă priorităţilor persoanelor sărace şi să pună un accent mai puternic pe gestionarea mediului la nivel local, pe garantarea accesului la resursele de biodiversitate, pe reforma funciară şi pe recunoaşterea dreptului de proprietate cutumiar;

34.  solicită statelor membre şi Comisiei să dea un nou impuls Alianţei globale pentru schimbările climatice şi mecanismului său de asistenţă pentru a creşte cunoştinţele şi abilitatea de consolidare a capacităţilor a ţărilor în curs de dezvoltare cu privire la impactul preconizat al pierderii biodiversității şi să o integreze eficient în planurile şi bugetele de dezvoltare; solicită UE să utilizeze pe deplin evaluarea ecosistemelor mileniului în strategia sa de cooperare în materie de dezvoltare;

35.  reaminteşte că 80% din omenire se bazează pe medicamentele tradiţionale pe bază de plante şi că biodiversitatea poate ajuta, la nivel naţional, la scăderea costului generat de furnizarea de medicamente în multe ţări în curs de dezvoltare, dat fiind că stă la baza medicamentelor tradiţionale şi a multor medicamente sintetice; îndeamnă, prin urmare, COP-10 să ia măsuri pentru a combate pirateria biologică; subliniază faptul că protejarea biodiversității este legată direct de realizarea ODM-6;

36.  solicită includerea în documentele de strategie regională şi naţională ale Comisiei a unor acţiuni specifice care să vizeze recunoaşterea formală a drepturilor persoanelor indigene şi ale celor din mediul rural de a gestiona resursele naturale şi de a beneficia de pe urma acestora;

37.  este convins că reforma subvenţiilor (de ex. în sectorul agricol, în sectorul pescuitului şi în sectorul energetic) din UE este crucială pentru a asigura coerenţa politicii de dezvoltare în vederea prevenirii unor efecte negative asupra biodiversității şi a serviciilor ecosistemice; reaminteşte, în acelaşi timp, că potenţialul de a elimina subvenţiile cu efecte negative din ţările în curs de dezvoltare (în special în sectorul combustibililor, cel alimentar şi cel al apei) trebuie să fie completat cu mecanisme de compensare pentru persoanele sărace care ar putea fi afectate de eliminarea imediată a acestora;

38.  sprijină folosirea strategiilor şi a planurilor de acţiune naţionale privind biodiversitatea pentru a integra contribuţia biodiversității la dezvoltare şi la reducerea sărăciei;

39.  subliniază importanța biodiversității în scăderea incidenței unor boli precum malaria, fiind demonstrat faptul că această boală este mai puțin răspândită în zonele care mai sunt împădurite și unde varietatea de păsări este mai mare;

40.  subliniază faptul că metodele de producție ecologică contribuie la conservarea solului, a apei și a biodiversității, oferind, în același timp, diversitatea necesară pentru o alimentație sănătoasă; îndeamnă, prin urmare, mărirea investițiilor în agricultura durabilă, în vederea îmbunătățirii siguranței alimentare și a reducerii sărăciei;

Biocombustibilii

41.  subliniază necesitatea adoptării, în cadrul COP 10, a unei recomandări cu privire la biocombustibili; reamintește că este extrem de important să se evalueze impactul direct și indirect al biocombustibililor asupra biodiversității; subliniază, de asemenea, necesitatea stabilirii unor criterii de certificare și durabilitate pentru biocombustibili;

Specii alogene invazive

42.  în cazul măsurilor urgente, atrage atenția asupra necesității organizării în funcție de priorități a acțiunilor împotriva speciilor invazive, care deja cauzează grave dezechilibre în ecosisteme, cu consecințe extrem de grave pentru întreaga biodiversitate;

Finanțarea

43.  subliniază necesitatea creșterii substanțiale a finanțării globale pentru biodiversitate, în special din sursele de finanțare existente, dar și din surse noi și inovatoare, inclusiv instrumente de piață noi și inovatoare;

44.  invită, prin urmare, Comisia și statele membre să își facă publice cu cât mai mult timp posibil înainte de COP 10 angajamentele financiare pentru realizarea obiectivelor CDB;

45.  își exprimă convingerea că pentru atingerea obiectivului CDB privind biodiversitatea nu vor fi suficiente doar cheltuielile publice și subliniază importanța responsabilității sociale a întreprinderilor de a ține seama și de biodiversitate;

46.  date fiind concluziile TEEB, solicită să se profite de COP 10 pentru a se transmite un mesaj sectorului privat cu privire la avantajele economice care pot decurge în urma angajării în lupta pentru conservarea biodiversității;

47.  subliniază, cu toate acestea, că decizia privind angajamentul întreprinderilor nu ar trebui să includă numai angajamentele voluntare, ci și obligațiile, mai ales cele referitoare la furnizarea de informații și accesul la acestea și luarea în considerare a populațiilor indigene și a comunităților locale în stabilirea unui dialog permanent;

48.  solicită insistent Comisiei și statelor membre să elaboreze și să pună în aplicare sisteme inovatoare pentru plata serviciilor ecosistemice și mobilizarea finanțărilor private, precum și să pună în aplicare aceste sisteme, asigurând un nivel maxim de protecție pentru ecosistemele în cauză;

49.  subliniază, cu toate acestea, că aceste sisteme ar trebui să se întemeieze pe lecțiile învățate din recenta criză financiară, precum și pe lipsurile pe care le prezintă sistemele de comercializare a cotelor de emisii de carbon; subliniază, de asemenea, faptul că luarea în considerare a acestor limitări ar trebui menționată în mod explicit în mandatul grupului de lucru special cu privire la inovarea financiară;

50.  consideră că instrumentele de finanțare în domeniul climei, precum REDD+, finanțarea inițială rapidă, MDC și JI ar trebui să facă obiectul unei reforme, în așa fel încât să prezinte garanții de biodiversitate și cu privire la drepturile omului și ale populațiilor indigene și să prevadă, dacă este posibil, beneficii complementare pentru biodiversitate;

51.  subliniază, de asemenea, că reformele trebuie să includă noi definiții ale pădurilor stabilite de ONU pe baza biomului, reflectând amplele diferențe în domeniul biodiversității, precum și nivelurile de carbon ale diferiților biomi, făcându-se o distincție clară între pădurile native și cele dominate de monoculturile de arbori și speciile nenative; prin urmare, îndeamnă Comisia și statele membre să depună eforturi în acest sens în cadrul Organismului auxiliar pentru consultanță științifică și tehnologică (SBSTA);

52.  subliniază necesitatea găsirii unor soluții pentru includerea costurilor externe, precum daunele cauzate biodiversității sau costurile generate în urma activităților de susținere a biodiversității, în costul final al produselor introduse pe piață;

Sinergiile dintre cele trei convenții de la Rio

53.  consideră că ar trebui întărite sinergiile dintre cele trei convenții de la Rio privind biodiversitatea (CDB), schimbările climatice (CCONUSC) și deșertificarea (CONUCD);

54.  solicită Comisiei și statelor membre să sprijine activ ideea organizării, în cadrul summitului Rio+20 din 2012, a unei reuniuni la nivel înalt pe marginea celor trei convenții de la Rio;

Platforma interguvernamentală științifică și politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (Intergovernmental Science Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services – IPBES) și partajarea cunoștințelor

55.  salută acordul la care au ajuns guvernele în iunie 2010 la Busan cu privire la crearea unei platforme interguvernamentale științifice și politice privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (IPBES); invită Comisia și statele membre să se asigure că IPBES este efectiv înființată cât mai repede posibil în decursul anului 2011; consideră că, întrucât contribuția IPBES va depinde de calitatea cercetărilor întreprinse în UE și la nivel internațional, este de o importanță crucială ca UE și statele membre să asigure resurse suficiente pentru cercetare în domeniul biodiversității;

56.  solicită îmbunătățirea cunoștințelor și tehnologiilor legate de biodiversitate, de valoarea și de funcționarea acestora, precum și îmbunătățirea comunicării acestor cunoștințe și tehnologii;

O abordare coordonată

57.  insistă asupra introducerii, în cadrul acordurilor comerciale internaționale, a aspectului legat de durabilitatea produselor comercializate, ca element esențial; subliniază, în acest context, necesitatea includerii „preocupărilor necomerciale”, inclusiv a metodelor de producție și a respectului pentru biodiversitate, în toate acordurile OMC viitoare;

58.  încurajează Comisia și statele membre să integreze elementul ecologic în relațiile lor cu țările terțe și să continue „diplomația ecologică”;

59.  insistă ca Comisia și statele membre să se asigure că obiectivul principal actualizat pentru 2010 din Planul strategic al CDB, care urmează să fie adoptat la COP 10 a CDB în Nagoya, este în continuare încorporat ca obiectiv actualizat în Obiectivul de dezvoltare ale mileniului (ODM) 7 și este sprijinit ca element esențial pentru realizarea acestor obiective vitale până la termenul stabilit pentru îndeplinirea lor, 2015; subliniază faptul că este esențial ca statele membre și Comisia să recunoască multiplele sinergii și interdependențe dintre toate ODM și să le abordeze ca pe un tot unitar;

o
o   o

60.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor părților la Convenția ONU privind diversitatea biologică, precum și secretariatului CDB.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la Basel II și la modificarea Directivelor privind cerințele de capital (CRD 4) (2010/2074(INI))

P7_TA(2010)0354 A7-0251/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere Directivele privind cerințele de capital(1) și Directiva 2009/111/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 de modificare a Directivelor 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2007/64/CE în ceea ce privește băncile afiliate instituțiilor centrale, anumite elemente ale fondurilor proprii, expunerile mari, reglementările privind supravegherea, precum și gestionarea crizelor(2),

–  având în vedere propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE în ceea ce privește cerințele de capital pentru portofoliul de tranzacționare și resecuritizare, precum și procesul de supraveghere a politicilor de remunerare (COM(2009)0362),

–  având în vedere documentul de lucru al Comisiei din 26 aprilie 2010 intitulat „Noi posibile modificări ale Directivei privind cerințele de capital”,

–  având în vedere Acordul Basel II(3),

–  având în vedere documentul consultativ al Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară privind întărirea rezistenței sectorului bancar(4) și cel privind un cadru internațional pentru evaluarea, standardele și monitorizarea riscurilor în materie de lichidități(5),

–  având în vedere documentele Consiliului pentru Stabilitate Financiară,

–  având în vedere comunicatele emise de G20 cu ocazia summiturilor de la Washington, Londra și Pittsburgh,

–  având în vedere rezoluția sa din 15 iunie 2010 privind instrumentele derivate OTC(6),

–  având în vedere anunțul efectuat de Grupul guvernatorilor și al șefilor autorităților de supraveghere la 12 septembrie 2010 cu privire la standarde internaționale mai înalte de capital minim,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social, Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrală Europeană intitulată „Un cadru al Uniunii Europene pentru gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar” (COM(2009)0561) și documentul de lucru însoțitor (SEC(2009)1407),

–  - având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Banca Centrală Europeană referitoare la fondurile de soluționare a situației băncilor neviabile (COM(2010)0254),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei din 3 noiembrie 2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului(7),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0251/2010),

A.  întrucât existența unor piețe și instituții financiare solide, stabile și eficiente este esențială pentru a răspunde nevoilor de finanțare ale diferiților actorii economici de pe teritoriul UE și pentru a stimula creșterea economică, ocuparea forței de muncă, inovarea și competitivitatea economiei europene; întrucât funcția de finanțare este deosebit de importantă pentru redresarea economiei; întrucât reforma de reglementare a sectorului financiar ar trebui să aibă ca obiectiv stabilitatea financiară și creșterea economică durabilă;

B.  întrucât cerințele de capital revizuite, mai stricte, ar trebui adoptate ținându-se seama în mod corespunzător de ciclul economic și de redresarea economică în curs;

C.  întrucât Comitetul de la Basel nu permite luarea în considerare a tuturor părților interesate sau a principiului reciprocității;

D.  întrucât toate piețele financiare, actorii și instrumentele din acest domeniu trebuie să fie supravegheate și reglementate, precum și toate infrastructurile financiare de importanță sistemică, cum ar fi sistemele, mecanismele și platformele de plăți, compensații și regularizare, precum și furnizarea asociată de servicii de custodie, pentru a menține stabilitatea financiară care reprezintă un bun public de o importanță crucială; întrucât criza a scos în evidență insuficiența clară a capitalului băncilor pentru a le asigura solvabilitatea și solvența;

E.  întrucât este necesar să fie consolidate și aplicate în mod corespunzător standardele prudențiale și să fie soluționate deficiențele înregistrate în ceea ce privește calitatea și volumul capitalului, gestionarea lichidităților, lacunele modelelor interne și natura prociclică a Acordului Basel II și a Directivelor privind cerințele de capital, deficiențe care au fost scoase la iveală de criză;

F.  întrucât se impune extinderea setului minim de instrumente ce se află la dispoziția autorităților de supraveghere pentru intervențiile în caz de criză;

G.  întrucât trebuie să se aspire la o separare clară a activităților bancare cu amănuntul de cele investiționale pentru a garanta că depozitele asigurate nu sunt folosite ca garanție pentru activitățile de tranzacționare;

H.  întrucât noile standarde ar trebui să ia în considerare mărimea, profilul de risc și modelul de afaceri ale unei bănci;

I.  întrucât, cu toate acestea, trebuie să se țină seama de impactul cumulat al elementelor relevante ale cadrului Basel II revizuit și al altor inițiative de reglementare asupra economiei reale și asupra creșterii economice;

J.  întrucât disfuncționalitățile fără precedent ale pieței și ale mecanismelor de reglementare au determinat G20 să adopte, în cadrul reuniunilor sale de la Londra, Pittsburgh și Toronto, decizii privind creșterea calității capitalului, consolidarea protecției împotriva riscurilor, reducerea caracterului prociclic, introducerea unor provizioane pentru anticiparea pierderii de credite, descurajarea îndatorării excesive și introducerea unei rate de îndatorare care să completeze cadrul bazat pe risc stabilit de Basel II în vederea migrării către cerințele din cadrul Pilonului I, precum și consolidarea standardelor în materie de lichidități;

K.  întrucât, în cadrul UE, CRD se aplică tuturor instituțiilor de credit și întreprinderilor de investiții care își desfășoară activitatea pe baza unui număr mare de modele de afaceri; întrucât alte țări limitează aplicarea normelor Basel II la anumite bănci care își bazează activitatea pe un anumit model de afaceri; întrucât astfel de diferențe între domeniile de aplicare trezesc preocupări privind compatibilitatea, condițiile de concurență echitabile și riscul unui eventual arbitraj de reglementare;

L.  întrucât există o serie de caracteristici importante specific europene, cum ar fi faptul că sectorul corporativ din Europa este finanțat în cea mai mare parte prin împrumuturi bancare; întrucât standardele revizuite de la Basel trebuie să țină seama de astfel de caracteristici specifice; întrucât ar fi recomandabil ca împrumuturile bancare să vizeze domenii mai specializate, cum ar fi împrumuturile către IMM-uri, iar întreprinderile mari ar trebui încurajate să emită obligațiuni adresate direct investitorilor;

M.  întrucât o abordare „universală” care nu ține seama de profilurile de risc specifice ale băncilor și de diversitatea sectorului bancar din UE poate afecta sectorul bancar din UE și, prin urmare, poate periclita creșterea economică și redresarea economică;

N.  întrucât, deoarece UE traversează în prezent o perioadă de amplă reformă a reglementărilor financiare, trebuie să existe o coerență între reforme și, în plus, calendarele de punere în aplicare ar trebui să țină seama de efectul cumulat al acestor măsuri asupra economiei reale și ar trebui să nu constituie un obstacol în calea redresării economice;

O.  întrucât, pentru a menține condiții de concurență echitabile și a garanta comparabilitatea datelor la nivel global, este deosebit de important să existe o convergență către un singur set de standarde de contabilitate globale de înaltă calitate; întrucât astfel de standarde trebuie actualizate în mod corespunzător, ținând seama de experiența dobândită în urma crizei;

P.  întrucât toate autoritățile competente ar trebui să țină seama de respectarea strictă a principiului „esența înaintea formei” pentru a preveni rezultate necorespunzătoare;

Q.  întrucât convergența la nivel internațional dintre raportarea în scopuri contabile și raportarea în scopuri de reglementare și fiscale este esențială pentru a garanta faptul că autoritățile de supraveghere și investitorii primesc aceleași informații transparente și exacte și întrucât trebuie evitată dubla raportare; întrucât acest lucru nu elimină filtrele prudențiale, cu condiția ca acestea să fie prezentate în toate conturile;

R.  întrucât băncile ar trebui să se concentreze mai mult asupra activității principale care servește economiei reale; întrucât Comitetul de la Basel și Comisia ar trebui să încurajeze acest lucru;

S.  întrucât reformele incluse în revizuirea standardelor Basel II trebuie să fie însoțite îndeaproape de reforme structurale în domeniul supravegherii bancare, abordare promovată de Parlamentul European, iar eventual și de o foaie de parcurs pentru elaborarea și aplicarea consecventă a unor măsuri de tipul celor din Pilonul II,

Aspecte generale

1.  salută angajamentul luat de G20 de a crește calitatea și volumul capitalului, de a introduce standarde de gestionare a lichidităților, de a aborda chestiunea prociclicității și de a actualiza standardele prudențiale generale ca răspuns la criza financiară;

2.  salută eforturile depuse de Comitetul de la Basel și de Comisie; cu toate acestea, subliniază că ar trebui elaborate și aplicate cu grijă noi norme privind cerințele de capital, iar impactul acestora ar trebui analizat și în cadrul mai larg al reformei în materie de reglementare;

3.  își exprimă preocuparea cu privire la deficiențele și dezechilibrele structurale ale propunerii actuale, precum și cu privire la riscul unor efecte adverse asupra redresării și creșterii economice; consideră că, având în vedere situația economică actuală, este necesară o monitorizare a băncilor, astfel încât acestea să nu transfere costurile generate de noile propuneri asupra utilizatorilor finali ai serviciilor financiare;

4.  subliniază necesitatea consolidării interacțiunii dintre procesul de supraveghere (Pilonul 2) și procesul de publicare (Pilonul 3) prin punerea la dispoziția publicului a rezultatelor simulărilor de criză și a majorărilor de capital;

5.  reamintește caracteristicile specifice importante ale sectorului bancar european, cum ar fi multitudinea modelelor de afaceri care operează sub diverse forme juridice, și faptul că sectorul corporativ european este în cea mai mare parte finanțat prin împrumuturi bancare și solicită, prin urmare, o examinare cuprinzătoare a consecințelor microeconomice și macroeconomice pe care le presupun noile norme propuse;

6.  îndeamnă Comitetul de la Basel și Comisia să țină seama în mod corespunzător de aceste caracteristici specifice și de diferitele tipuri de risc care afectează sectorul bancar; subliniază necesitatea unei deosebiri clare în standardele Basel II revizuite între serviciile bancare de investiții, serviciile bancare tradiționale cu amănuntul și serviciile bancare de tranzacționare;

7.  solicită Comisiei să joace un rol mai activ în procesul de reformare a standardelor Basel II, să promoveze și să protejeze interesele europene, să coordoneze pozițiile statelor membre pentru a obține cel mai bun rezultat pentru economia europeană și să prezinte Parlamentului rapoarte periodice cu privire la evoluția negocierilor în curs și să-l implice în mod activ în procesele de negociere;

8.  recunoaște importanța cooperării și coordonării la nivel internațional în vederea realizării unor condiții de concurență echitabile și a evitării arbitrajului de reglementare; cu toate acestea, subliniază că acest obiectiv nu ar trebui să creeze un dezavantaj competitiv pentru economia europeană și sectorul bancar european și consideră că diversitatea din cadrul sectorului bancar ar trebui păstrată;

9.  subliniază că redresarea economiei europene necesită prezența unor piețe financiare dinamice, capabile să finanțeze investiții și inovații; avertizează împotriva adoptării unor norme și cerințe care ar duce la o nouă criză a creditelor, destabilizând dezvoltarea economică și piețele europene ale forței de muncă;

10.  subliniază că angajamentul deplin al tuturor părților implicate în procesul de la Basel și în procesul G20 în sensul adoptării unui calendar de punere în aplicare clar și coerent este o condiție prealabilă pentru o reformă de succes, garantând condiții de concurență echitabile la nivel internațional și evitând arbitrajul de reglementare; îndeamnă Comisia și Comitetul de la Basel să se asigure că standardele convenite sunt puse în aplicare în mod sincronizat;

11.  reamintește că Acordul Basel II, precum și revizuirea sa apropiată, reprezintă, în intenție, un standard mondial; prin urmare, este foarte preocupat de faptul că limitările stabilite în urma crizei în diverse dispoziții legislative naționale (în special în cadrul reformei sectorului financiar și în Legea privind protecția consumatorilor din SUA, prin care sunt impuse limite privind recunoașterea ratingurilor externe) ar avea ca rezultat o fragmentare severă a procesului de aplicare a acestui standard mondial; prin urmare, îndeamnă Comitetul de la Basel și Comisia să evalueze riguros și să identifice consecințele acestui tip de dispoziții legislative asupra punerii în aplicare a Acordului Basel II și asupra negocierilor privind revizuirea Basel II și îndeamnă Comisia să informeze Parlamentul cu privire la rezultate;

12.  îndeamnă Comisia să clarifice rolul ratingurilor externe în cazul rezervei de lichidități și să garanteze că orice criterii alternative care ar putea fi examinate nu restrâng gama activelor eligibile pentru rezervă; îndeamnă, în plus, ca orice criterii alternative care ar putea fi convenite să înlocuiască ratingurile externe, mai curând decât să fie utilizate în paralel cu acestea, pentru a asigura condiții de concurență echitabile pe plan internațional;

13.  îndeamnă Comisia să își intensifice dialogul transatlantic cu SUA privind reglementarea sectorului financiar;

14.  subliniază că acest calendar de punere în aplicare trebuie să reflecte impactul global al standardelor revizuite asupra sectorului, asupra capacității acestuia de a credita economia reală și asupra procesului de redresare din UE; ia act de revizuirea calendarului anunțată de Comitetul de la Basel pentru a asigura mai bine o tranziție fără probleme către noile standarde;

15.  reamintește necesitatea ca Parlamentul să participe la negocieri în calitatea sa de instituție europeană aleasă în mod democratic și îndeamnă Comisia și Comitetul de la Basel să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a-l implica în acest proces în mod permanent;

16.  reamintește preocuparea sa cu privire la limitele ipotezelor pe care le fac băncile în stabilirea corelațiilor care stau la baza metodologiei de calcul al capitalului de reglementare; subliniază, în acest context, importanța unei supravegheri și monitorizări corespunzătoare ale evaluărilor internalizate efectuate de bănci pe baza ratingului intern; observă, de asemenea, că trebuie să se acționeze cu grijă pentru a nu crea stimulente necorespunzătoare;

17.  invită Comisia să integreze în continuare activitatea de supraveghere de către UE a sectorului bancar prin instituirea noului sistem european de supraveghere financiară și a Comitetului european pentru riscuri sistemice;

18.  invită Comisia să realizeze o evaluare corespunzătoare, înainte de punerea în aplicare a standardelor Basel II revizuite, a eventualului impact al acestor standarde asupra economiei reale, acordând o atenție deosebită finanțării IMM-urilor și rezistenței sectorului bancar în situații de criză;

19.  consideră necesar să fie extins instrumentarul minim de intervenție pentru gestionarea crizelor, aflat la dispoziția autorităților de supraveghere, dincolo de dispozițiile articolului 136 din Directiva 2006/48/CE pentru a include cel puțin competențele următoare: de a impune ajustarea capitalului, a lichidităților, a mixului de afaceri și a proceselor interne; de a recomanda sau impune modificări ale gestionării; de a limita termenii licențelor bancare; de a impune „dispoziții testamentare”; de a impune vânzarea totală sau parțială; de a crea o „bancă-punte” sau a realiza o divizare „bancă bună/bancă rea”; de a solicita conversia datoriilor în capital, cu marje adecvate; de a impune cerințe privind reținerea profitului și plata dividendelor și restricții în vederea consolidării cerințelor de capital și asigurării asumării costurilor de către acționari, înainte de a se recurge la banii contribuabililor; de a restructura și transfera activele și pasivele către alte instituții, pentru a se asigura continuitatea operațiunilor cu importanță sistemică; de a stabili criterii de evaluare a activelor depreciate; de a prelua temporar controlul public; de a lichida băncile falimentare;

20.  solicită Comisiei să creeze stimulente pentru gestionarea de către sectorul bancar a riscurilor și profitului în vederea obținerii de rezultate pe termen lung și să încurajeze băncile să mențină un interes activ și permanent față de creditele din propriile portofolii, fără a face apel la o securitizare excesivă sau la structuri din afara bilanțului contabil, și să consolideze pe deplin unele poziții din afara bilanțului contabil, cum ar fi instrumentele de investiții speciale (SPV);

21.  observă că anumite investiții pe termen lung, cum ar fi infrastructura de distribuție a energiei, se bazează pe securitizare;

22.  propune integrarea Comitetului de la Basel, a Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori (OICV), a Consiliului pentru standarde internaționale de contabilitate (IASB) etc. în cadrul unei structuri globale, aceasta putând fi FMI, cu scopul de a pune bazele unei organizări corespunzătoare a sectorului financiar și de a asigura participarea tuturor părților interesate la elaborarea normelor și de a garanta o capacitate suficientă de monitorizare a punerii în aplicare a acestora;

23.  consideră că trebuie tratată problema instituțiilor financiare „prea mari pentru a da faliment”, urmând, așadar, ca cerințele de capital și zonele-tampon contraciclice să fie proporționale cu mărimea, nivelul riscului și modelul de afaceri ale unei instituții financiare concrete;

Calitatea capitalului

24.  sprijină inițiativa de a crește calitatea și nivelul capitalului, ca răspuns la criză, și ia act de decizia Comitetului de la Basel din 12 septembrie 2010 de înăsprire a cerințelor minime de capital, de introducere a unei rezerve de conservare a capitalului, precum și de creștere substanțială a ponderii capitalului comun; reamintește că această chestiune este strâns legată de normele contabile, necesitând, așadar, o abordare coerentă, ținând cont și de convergența globală;

25.  ia act de decizia Comitetului de la Basel din iulie 2010 privind autorizarea unei recunoașteri prudente a intereselor minoritare, a creanțelor privind impozitul amânat și a investițiilor în alte instituții financiare; consideră că ar putea fi oportune și alte ajustări;

26.  15. subliniază că, pentru a garanta condiții echitabile de concurență și pentru a nu dezavantaja niciunul dintre modelele de afaceri ale societăților, altele decât cele pe acțiuni, în special bănci cooperative, asociații mutuale și bănci de economii, capitalul trebuie să fie definit într-un mod echilibrat, indiferent de forma juridică, în funcție de calitatea instrumentelor de capital (de exemplu caracterul permanent, capacitatea de absorbție a pierderilor, flexibilitatea plăților);

27.  îndeamnă Comitetul de la Basel și Comisia ca, atunci când definesc instrumentele eligibile de capital, să țină seama în mod corespunzător de nevoile și caracteristicile societăților, altele decât cele pe acțiuni (bănci cooperative, asociații mutuale și bănci de economii), care reprezintă o cotă semnificativă a sectorului bancar european;

28.  îndeamnă Comisia să revizuiască criteriile de eligibilitate propuse pentru capitalul propriu de rangul 1 și să limiteze lista la criteriile necesare pentru a asigura calitatea capitalului (de exemplu caracterul permanent, capacitatea de absorbție a pierderilor, flexibilitatea plăților);

29.  îndeamnă Comitetul de la Basel și Comisia să se asigure că, la elaborarea situației consolidate a capitalului, sunt luate în considerare în mod echilibrat și prudent atât riscul, cât și capitalul și, în special, este recunoscut în mod corespunzător capitalul primit de la acționarii minoritari care au contribuit direct la instituțiile de credit din același grup bancar (adică interesele minoritare), precum și că participațiile băncilor cooperative și ale băncilor de economii regionale în instituția lor centrală nu sunt afectate (adică nu sunt deduse din fondurile proprii);

30.  subliniază rolul important pe care l-a avut capitalul de rezervă în timpul crizei; invită Comisia și Comitetul de la Basel să recunoască rolul capitalului de rezervă flexibil în situațiile de criză și să monitorizeze acceptarea pe piață a instrumentelor convertibile;

31.  invită Comisia să țină seama în mod adecvat de diferențele existente între bilanțurile fiscale și cele contabile pentru a evita eventuale dezavantaje competitive;

32.  solicită Comitetului de la Basel și Comisiei să clarifice tratamentul acordurilor privind participațiile financiare reciproce;

33.  solicită Comisiei să aibă în vedere un tratament echilibrat al profiturilor și pierderilor nerealizate, pentru a limita volatilitatea și prociclicitatea;

34.  invită Comisia să realizeze un studiu cuprinzător al instrumentelor de capital anterioare și ulterioare crizei pentru a evalua importanța fiecărui instrument de capital și relevanța lor în situații de criză;

Standarde privind lichiditățile

35.  consideră că elaborarea unor standarde de bună calitate privind lichiditățile constituie o componentă esențială a reacției la criză; consideră că standardele privind lichiditățile ar trebui să fie diferențiate într-o măsură corespunzătoare, astfel încât să țină seama de specificul modelului de afaceri și de profilul de risc ale unei bănci; consideră că ar trebui recunoscut faptul că gradul de risc al unui activ concret poate varia în timp și ar trebui să existe mecanisme pentru tratarea acestei situații;

36.  observă că transformarea scadenței expune în mod inerent băncile la riscuri privind lichiditățile pe termen lung/scurt;

37.  consideră că, pentru a nu dezavantaja băncile recunoscute drept conglomerate financiare care dețin participații în societăți de asigurări, problema dublei contabilizări a fondurilor proprii între bănci și societățile de asigurări trebuie să fie soluționată în cadrul regimului actual instituit prin Directiva privind conglomeratele financiare;

38.  îndeamnă Comitetul de la Basel și Comisia să reexamineze calibrarea ratelor lichidității și fondurilor;

39.  este de părere că „rata de acoperire a lichidităților” ar trebui să țină seama în mai mare măsură de riscul ca activele eligibile să se concentreze într-o zonă tampon de lichidități, să încurajeze diversificarea și să descurajeze concentrarea excesivă pe o anumită categorie de active, inclusiv pe obligațiuni de stat; consideră că zonele tampon de lichidități ar trebui să fie formate, în măsura în care este posibil, din active care mențin un înalt grad de lichiditate în perioade de criză profundă și că o astfel de rată, dacă este elaborată în mod corespunzător, va îmbunătăți rezistența instituțiilor la riscurile privind lichiditățile;

40.  invită Comisia ca, în propunerea sa viitoare de revizuire a CRD IV, pasivele extrabilanțiere să fie acoperite prin norme de lichiditate;

41.  solicită, în eventualitatea stabilirii unui standard de bază în materie de lichidități (de exemplu, rata netă a finanțării stabile), să fie recunoscute în mod corespunzător sursele stabile de finanțare specific europene (de exemplu „Pfandbriefe”); consideră că autoritățile statelor membre gazdă ar trebui să aibă, în orice caz, acces la informațiile privind situația lichidităților filialelor;

42.  îndeamnă Comisia să definească criteriile pentru activele lichide de înaltă calitate în conformitate cu actuala definiție dată de Banca Centrală Europeană pentru bunurile eligibile pentru operațiuni de politică monetară (mecanismul repo);

43.  îndeamnă Comisia să includă toate datoriile publice din zona euro în categoria activelor lichide de înaltă calitate, indiferent de ratingul unor cazuri concrete, limitând astfel impactul disproporționat al practicilor agențiilor de rating;

44.  atrage totuși atenția asupra posibilității ca active lichide de înaltă calitate să devină rapid nelichide în perioade de criză și, prin urmare, invită instituțiile de credit să efectueze simulări de criză care să nu se limiteze la rata de acoperire a lichidităților și la rata netă a finanțării stabile;

45.  invită Comisia și Comitetul de la Basel să țină seama în mod corespunzător de entitățile juridice din cadrul unui grup sau al unei rețele de bănci în ceea ce privește cerințele de lichiditate; solicită ca tranzacțiile și angajamentele în cadrul unor astfel de grupuri sau rețele să fie abordate ținând seama de riscuri și, dacă este cazul, în mod diferit de tranzacțiile și angajamentele dintre părți terțe;

Măsuri contraciclice

46.  salută eforturile de limitare a creșterii excesive a creditelor și a riscului bulelor de creditare;

47.  își exprimă preocuparea cu privire la posibila natură prociclică a rezervelor de capital în sumă fixă specifice sectorului bancar, conform propunerii actuale; consideră că atât rezervele de capital, cât și zonele tampon contraciclice ar trebui să aibă capacitatea de a absorbi pierderile în perioade de criză; consideră că, pentru ca ele să fie eficace, rezervele și zonele tampon ar trebui elaborate în paralel;

48.  salută încercarea de a identifica un ansamblu de variabile macro-economice armonizate în vederea creării unor zone tampon contraciclice eficace;

49.  recunoaște beneficiile constituirii de provizioane cu caracter proactiv (metoda pierderilor anticipate), ca o posibilă măsură suplimentară de reducere a prociclicității și de încurajare a recunoașterii pierderilor de credit anticipate pe parcursul ciclului de afaceri;

50.  consideră că viitoarea Autoritate Bancară Europeană ar trebui să joace un rol de frunte în definirea și aplicarea măsurilor legate de cerințele de capital și de standardele privind rezervele de capital cu caracter anticiclic la nivelul UE;

51.  solicită să se asigure convergența la nivel internațional între raportarea contabilă și raportarea în scopuri de reglementare, în special în ceea ce privește metoda pierderilor anticipate în profitul declarat, pentru a ține seama de experiența dobândită în urma crizei și pentru a asigura folosirea de către autoritățile de supraveghere și investitori a aceluiași set de standarde clare și transparente; avertizează cu privire la necesitatea minimizării raportării duble; consideră că astfel de eforturi ar trebui să dezvolte și să se bazeze pe inovații cum ar fi o pagină de reglementare sau filtre prudențiale în conturi;

52.  subliniază că reglementarea anticiclică necesită criterii armonizate pentru asigurarea unei supravegheri globale și atente a piețelor financiare și a pieței în general de către autoritățile de supraveghere, inclusiv schimbul integral de informații, sincronizarea acțiunilor de reglementare, precum și monitorizarea în timp real a expunerilor la risc, inclusiv prin cerința de introducere a unor piste de audit pentru toate tranzacțiile de pe piața financiară;

Rata de îndatorare (RI)

53.  constată că, având în vedere complexitatea sistemului financiar, noțiunea de rată de îndatorare reprezintă un mecanism util, simplu și dificil de manipulat pentru prevenirea unei îndatorări și a unor riscuri excesive; avertizează cu privire la faptul că o rată de îndatorare forfetară unică, pentru a fi eficace, trebuie ponderată astfel încât să țină seama de diferențele dintre modelele de afaceri și dintre profilurile de risc ale instituțiilor de credit;

54.  este de părere că, pentru a fi eficace, o astfel de rată trebuie să includă toate vehiculele de investiții speciale și instrumentele derivate, trebuie să fie clar definită, simplă și comparabilă pe plan internațional și să ia în considerare mecanismele de compensare și diferitele standarde contabile la nivel internațional;

55.  cu toate acestea, își exprimă preocuparea în legătură cu posibilitatea ca prin rata brută de îndatorare, examinată izolat, să nu fie luate în calcul în măsură suficientă riscurile și să fie penalizate entitățile care oferă servicii bancare tradiționale cu risc scăzut (cum ar fi finanțarea cu amănuntul, finanțarea corporativă și finanțarea imobiliară, precum și serviciile bancare de tranzacționare) sau economiile în care societățile sunt finanțate în principal prin împrumuturi; prin urmare, subliniază importanța monitorizării de către autoritățile de supraveghere a modificărilor în situația de îndatorare, precum și a nivelului general de îndatorare, deoarece modificările importante pot indica o creștere a riscului; de asemenea, este preocupat de faptul că o RI „brută” (nediferențiată), examinată izolat, ar putea crea stimulente necorespunzătoare în sensul transformării activelor financiare în active cu risc sporit;

56.  solicită Comitetului de la Basel și Comisiei să evalueze în mod adecvat opțiunile de rată de îndatorare aplicabile nivelului 1 și 2, ținând cont de caracteristicile specifice sectorului bancar din Uniune;

57.  solicită Comitetului de la Basel și Comisiei să examineze, de asemenea, posibilitatea stabilirii unor limite de protecție pentru liniile de afaceri, activele ponderate în funcție de riscuri și portofolii; consideră că evaluarea activelor în sume brute sau nete trebuie examinată în acest context;

58.  invită de asemenea Comitetul de la Basel și Comisia să studieze posibilitatea integrării unui element de proporționalitate în rata brută de îndatorare prin intermediul unor praguri de declanșare a unei intervenții de reglementare;

59.  ia act de decizia Comitetului de la Basel de a avea o perioadă de monitorizare în cadrul Pilonului 2, în vederea trecerii la o abordare specifică Pilonului 1; îndeamnă Comisia să includă o clauză de revizuire în propunerea legislativă privind CRD 4;

60.  observă că rata de îndatorare constituie un instrument indispensabil pentru măsurarea expunerii totale a băncilor, dar îndeamnă Comisia să elaboreze instrumente de reglementare vizând limitarea efectivă a îndatorării excesive (îndeosebi recurgerea excesivă la finanțare pe termen scurt și la finanțare interbancară);

61.  solicită să se examineze în continuare tipuri alternative de rate de îndatorare în Pilonul 2; subliniază că o rată de îndatorare ar putea avea, de exemplu, o marjă flexibilă și că autoritățile de supraveghere ar putea oricând lua măsuri față de încălcarea respectivei limite;

62.  îndeamnă Comisia să se asigure că rata de îndatorare nu duce la o securitizare necorespunzătoare, de tipul celei scoase în evidență de criza financiară, sau la măsuri de înlocuire și la reducerea creditării, îndeosebi pentru creditele acordate pentru economia reală (acestea fiind modalități probabile prin care băncile își pot reduce nivelul de îndatorare);

Riscul de credit al contrapartidei (CCR)

63.  solicită adoptarea unor standarde consolidate în ceea ce privește simulările de criză, testele retrospective și gestionarea riscurilor de corelare, precum și evaluarea riscurilor de mediu și sociale pe termen lung prezentate de societățile și proiectele ce primesc credite bancare;

64.  îndeamnă Comitetul de la Basel și Comisia să examineze alternative pentru o mai bună abordare a riscului de corectare a valorii creditului în caz de deteriorare a calității de creditare a contrapartidelor băncilor;

65.  consideră că swapurile pe risc de credit nu ar trebui utilizate pentru evitarea cerințelor de capital;

66.  solicită ca abordarea riscului de credit al contrapartidei să fie proporțională cu nivelul de risc, iar costurile aferente cerințelor de capital să fie mai mari în cazul tranzacțiilor de compensare descentralizate decât în cazul tranzacțiilor efectuate prin intermediul unui sistem de contrapartidă centrală (CCP), cu condiția ca CCP să îndeplinească cerințe stricte ce urmează a fi stabilite în legislația europeană, ținând seama, în același timp, de standardele convenite la nivel internațional, cu luarea în considerare a costurilor posibile pentru sectorul corporativ în cazul în care acesta utilizează instrumente derivate pentru a-și acoperi activitățile comerciale; solicită să fie încurajată stabilirea celor mai stricte standarde în cazul compensărilor bilaterale;

67.  subliniază faptul că criza a demonstrat că interconectarea dintre instituțiile financiare este mai puternică decât interconectarea dintre instituțiile financiare și societățile comerciale și consideră că cerințele de capital pentru CCR ar trebui să fie mai stricte în cazul expunerii instituțiilor financiare față de alte instituții financiare și ar trebui, de asemenea, să reflecte natura dinamică a acestui risc în timp; subliniază că monitorizarea îndeaproape a gradului de interconectare este necesară pentru depistarea concentrărilor de tranzacții între actori de talie mare și pentru luarea unor măsuri de reglementare corespunzătoare privind CCR;

o
o   o

68.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Eurogrupului și Băncii Centrale Europene.

(1) Directiva 2006/48/CE (JO L 177, 30.6.2006, p. 1) și Directiva 2006/49/CE (JO L 177, 30.6.2006, p. 201). (2) JO L 302, 17.11.2009, p. 97. (3) Basel II: Convergența internațională a măsurării capitalului și a standardelor de capital: un cadru revizuit - versiune cuprinzătoare din iunie 2006, http://www.bis.org/publ/bcbs128.htm. (4) Propunerile cu caracter consultativ ale Comitetului de la Basel privind întărirea rezistenței sectorului bancar, 17 decembrie 2009, http://www.bis.org/press/p091217.htm. (5) Propunerea consultativă a Comitetului de la Basel privind un cadru internațional pentru evaluarea, standardele și monitorizarea riscurilor în materie de lichidități din 16.12.2009, http://www.biz.org/publ/bcbs165.htm. (6) Texte adoptate, P7_TA(2010)0206. (7) JO L 320, 29.11.2008, p. 1.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la sistemele de sănătate din Africa Subsahariană și sănătatea mondială (2010/2070(INI))

P7_TA(2010)0355 A7-0245/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care recunoaște că sănătatea constituie un drept fundamental,

–  având în vedere dreptul fiecărei persoane de a beneficia de o stare de sănătate fizică și mentală cât mai bună posibil,

–  având în vedere Inițiativa de la Bamako din 1987 și obiectivul acesteia privind „sănătatea pentru toți în anul 2000”,

–  având în vedere Declarația de la Alma-Ata din 1978, care definește noțiunea de asistență medicală primară,

–  având în vedere Carta de la Ottawa din 1986 pentru promovarea sănătății,

–  având în vedere propunerea Fondului Națiunilor Unite pentru Copii, acceptată de OMS în 1987, vizând relansarea politicii în domeniul asistenței medicale primare și lupta împotriva mortalității infantile,

–  având în vedere platforma de la Abidjan din 1998 cu tema „Strategii de sprijinire a organizațiilor mutuale din domeniul sănătății în Africa”,

–  având în vedere Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) ale ONU din anul 2000, care vizează în special dezvoltarea umană (sănătatea și educația), apa și energia, dezvoltarea rurală, agricultura și siguranța alimentară, și în special obiectivele 1, 4, 5, 6 și 8,

–  având în vedere acordurile de la Cotonou din 23 iunie 2000, revizuite în 25 iunie 2005,

–  având în vedere prioritățile Uniunii Europene definite în decembrie 2005 în cadrul „Consensului european pentru dezvoltare”,

–  având în vedere conferința internațională de la Ouagadougou din 2008 privind asistența medicală primară și sistemele de sănătate în Africa și angajamentele asumate de șefii de stat prezenți de a asigura faptul că resursele alocate sănătății se ridică la un nivel minim de 15 % din bugetul național,

–  având în vedere declarațiile Uniunii Economice și Monetare Vest-Africane (UEMOA) cu privire la instituirea unei asigurări de sănătate universale în beneficiul populațiilor și Regulamentul său (nr. 7/2009) din 26 iunie 2009 privind reglementările aplicabile asigurării sociale în cadrul UEMOA,

–  având în vedere al zecelea Fond european de dezvoltare pentru perioada 2008-2013 și decizia Consiliului din decembrie 2005,

–  având în vedere declarația de la Paris din martie 2007 care a urmat Conferinței „Consorțiului” (G8, Biroul Internațional al Muncii, OMS, Banca Mondială, FMI, OCDE) privind asigurarea de sănătate,

–  având în vedere prioritățile Fondului Fiduciar UE-Africa, definite în aprilie 2007, și în special componenta dedicată dezvoltării rețelei de infrastructură în Africa,

–  având în vedere inițiativa mondială „International Health Partnership” (Parteneriatul Internațional pentru Sănătate), adoptată la Londra la 5 septembrie 2007, care urmărește o mai bună coordonare a asistenței externe pe plan bilateral și multilateral,

–  având în vedere summitul G8 din iunie 2007 și lansarea inițiativei „Providing for health” (Asigurarea asistenței medicale) pentru dezvoltarea unor sisteme de finanțare în domeniul sănătății care să fie durabile, echitabile, favorabile populației sărace și cu acoperire universală,

–  având în vedere noul Instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare al Uniunii Europene (ICD),

–  având în vedere Raportul special al Curții de Conturi Europene (10/2008) privind ajutorul pentru dezvoltare acordat de Comunitatea Europeană în domeniul serviciilor de sănătate în Africa Subsahariană,

–  având în vedere strategia comună Uniunea Africană/Uniunea Europeană în domeniul sănătății, definită la Lisabona în decembrie 2007,

–  având în vedere documentul comun neoficial al Președinției și al Comisiei, adoptat cu ocazia reuniunii informale a miniștrilor dezvoltării din septembrie 2008 de la Bordeaux, privind asigurarea de sănătate și finanțarea sistemelor de sănătate în țările în curs de dezvoltare,

–  având în vedere Declarația de la Alger din 2008 privind cercetarea în domeniul sănătății,

–  având în vedere Declarația de la Ethekwini din 2008 privind igiena și salubrizarea,

–  având în vedere Declarația de la Libreville din august 2008 privind sănătatea și mediul în Africa,

–  având în vedere Declarația de la Bali din 2008 privind gestionarea deșeurilor pentru protecția sănătății umane,

–  având în vedere concluziile Conferinței de la Oslo din octombrie 2008 asupra orientărilor privind strămutările în interiorul țării ca instrumente pentru respectarea drepturilor persoanelor strămutate în interiorului țării, adică persoanele strămutate împotriva voinței lor în urma conflictelor, persecuțiilor, catastrofelor naturale, proiectelor de dezvoltare, indiferent dacă au traversat sau nu o frontieră,

–  având în vedere obiectivele definite de EuropAID pentru perioada 2009-2013,

–  având în vedere studiul privind dreptul cutumiar realizat de Comitetul Internațional al Crucii Roșii, care identifică în principal sănătatea ca normă cutumiară ce trebuie respectată în conformitate cu dreptul umanitar internațional,

–  având în vedere Declarația Asociației Internaționale pentru Asistență Reciprocă (iunie 2009) privind rolul asistenței reciproce în sistemele universale de protecție a sănătății,

–  având în vedere activitățile desfășurate în cadrul programului STEP I și II (Strategii și tehnici împotriva excluderii sociale și a sărăciei) al Biroului Internațional al Muncii, care urmăresc lupta împotriva excluderii sociale, reducerea sărăciei și promovarea muncii decente prin intermediul unor strategii inovatoare de extindere a protecției sociale,

–  având în vedere Declarația de la Yaoundé din septembrie 2009, aprobată de membrii organizației „Concertation” (care reunește actorii implicați în dezvoltarea organizațiilor mutuale în domeniul sănătății din Africa), care consideră că organizațiile mutuale în domeniul sănătății reprezintă un răspuns adecvat pentru îndeplinirea obiectivului acoperirii universale în țările cu venituri reduse și medii,

–  având în vedere adoptarea, în aprilie 2009, de către „Consiliul șefilor de secretariat” al ansamblului de organisme ale ONU, a „Inițiativei mondiale pentru un nivel minim universal de protecție socială”, bazată pe un ansamblu coerent și articulat de transferuri sociale esențiale și de servicii sociale fundamentale, printre care se numără și sănătatea, la care ar trebui să aibă acces toți cetățenii,

–  având în vedere lucrările Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE din 3 decembrie 2009 și, în special, rezoluția sa privind problemele agricole și schimbările climatice, care nu vor putea avea decât un efect negativ asupra sănătății publice, precum și inițiativa „Clima pentru dezvoltarea Africii”,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 31 martie 2010 (COM(2010)0128), care vizează promovarea rolului UE în materie de sănătate globală,

–  având în vedere concluziile celui de-al 3011-lea Consiliu Afaceri Externe din 10 mai 2010, privind rolul Uniunii Europene în domeniul sănătății mondiale,

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0245/2010),

A.  întrucât fondurile verticale în domeniul sănătății au reușit să diminueze mortalitatea asociată unor afecțiuni majore, cum ar fi tuberculoza, malaria etc. și întrucât trebuie să se depună în continuare eforturi în această direcție;

B.  întrucât comunitatea internațională, inclusiv UE, trebuie să sprijine statele în punerea în aplicare a politicii lor naționale, prestațiile de servicii de sănătate finanțate de autoritățile publice și accesibile tuturor ar trebui să reprezinte elementul central al acestor măsuri;

C.  întrucât sistemele de sănătate de bază trebuie să asigure posibilitățile de tratare a tuturor afecțiunilor și, așadar, cele două abordări – verticală și orizontală – sunt necesare și complementare;

D.  întrucât o abordare orizontală bine structurată permite să se creeze sisteme de asigurare (organizații mutuale în domeniul sănătății, microasigurarea în domeniul sănătății etc.) în care beneficiarii devin actorii propriului lor sistem de sănătate;

E.  întrucât sănătatea nu este o marfă, iar acest lucru este valabil atât în Africa, cât și pe întreg Globul; întrucât este necesar să se identifice forme de asigurare de sănătate fără scop lucrativ, bazate pe valorile solidarității și democrației;

F.  întrucât în Africa, în anii „90, au apărut numeroase inițiative care vizau instituirea de sisteme de asigurare de sănătate și întrucât dinamica socială pe care acestea o reflectă trebuie să fie susținută;

G.  întrucât terminologia utilizată de țările vorbitoare de limbă engleză, franceză sau limbi africane variază și nu redă întotdeauna același concept; întrucât anumite țări vorbesc de „organizații mutuale în domeniul sănătății”(mutual health organisations), altele de „asigurare medicală la nivel comunitar” (Community Based Health insurance), iar altele de „microasigurare de sănătate” (micro-assurance de santé) și că acest termen acoperă un spectru larg de dispozitive solidare bazate pe repartizarea riscurilor pentru a acoperi parțial sau integral costurile serviciilor de sănătate;

H.  întrucât termenul de „organizație mutuală” pune accentul pe mișcarea socială și pe acțiunea comună a unui grup de membri, în timp ce termenul de „asigurare” se bazează pe 1) plata prealabilă - adică înainte de producerea riscurilor - a unor contribuții ,2) repartizarea riscurilor și 3) noțiunea de garanție; și întrucât „organizația mutuală” poate fi definită, potrivit platformei de la Abidjan (1998), ca o asociație autonomă fără scop lucrativ, bazată pe principiul solidarității și al participării democratice, care, în principal prin intermediul cotizațiilor plătite de membrii săi, are ca obiectiv ameliorarea accesului acestora și al familiilor lor la asistență medicală de calitate, desfășurând în același timp o acțiune de asigurare și întrajutorare;

I.  întrucât, date fiind condițiile sociale și umanitare în care trăiesc, anumite populații nu înțeleg întotdeauna noțiunea de previziune și, în consecință, utilitatea contribuțiilor pentru a se asigura împotriva riscului de boală care poate să nu survină, cu atât mai mult cu cât ONG-urile de orice natură pot oferi în paralel și gratuit asistență medicală și medicamente;

J.  întrucât diaspora africană subsahariană a devenit conștientă de utilitatea și interesul pe care le pot prezenta organizațiile mutuale în domeniul sănătății în diferite țări-gazdă în care acestea sunt bine dezvoltate și întrucât cetățenii din diasporă păstrează adesea un contact strâns cu țările lor de origine;

K.  întrucât este imposibilă realizarea unui sistem de sănătate universal valabil în Africa, așa cum este cazul în Europa, unde coexistă diferențe între sistemele universale de securitate socială, pe de o parte, și sistemele obligatorii de asigurări sociale, pe de altă parte,

1.  reamintește că sănătatea reflectă nivelul socio-economic, democrația și buna guvernanță a statelor;

2.  reamintește influența, pentru economia țărilor subsahariene, a factorilor determinanți externi, cum ar fi regulile pieței internaționale, politicile în domeniul cooperării, criza financiară, schimbările climatice, politica marilor companii farmaceutice și politica marilor instituții financiare internaționale;

3.  subliniază că acești factori determinați externi pot reduce în mod semnificativ marja de manevră a statelor care își propun să asigure buna guvernanță și pot afecta în mod profund sănătatea populației;

4.  reamintește că dreptul universal la sănătate este un drept transversal, care intră în sfera de aplicare a altor domenii ale dreptului, cum ar fi dreptul sanitar și cel social, dreptul muncii și dreptul civil;

5.  reamintește angajamentele asumate de comunitatea internațională în privința Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului și angajamentul asumat de Uniunea Europeană de a îmbunătăți asistența pe care o oferă serviciilor de sănătate din Africa Subsahariană;

6.  reamintește dreptul de decizie al femeilor, fără nicio restricție, în problemele care privesc sănătatea reproducerii, fie că este vorba despre procreare, contracepție, avort sau despre bolile cu transmisie sexuală; condamnă faptul că femeile sunt în continuare victime ale mutilărilor genitale și ale unor violențe incredibile, violul rămânând o armă de război; pledează, prin urmare, pentru dreptul femeilor de a avea acces la asistență medicală în aceste privințe grație unei strategii orizontale și solicită elaborarea unei abordări diagonale care să permită susținerea prioritară a acestui domeniu al sănătății;

7.  reamintește dreptul fiecărui copil de a avea acces la programele de vaccinare și imunizare; reamintește, de asemenea, că 8,8 milioane de copii cu vârste mai mici de 5 ani (dintre care jumătate din Africa Subsahariană) continuă să moară în fiecare an din cauza unor boli care pot fi prevenite și vindecate;

8.  reamintește că pneumonia și diareea sunt principalele cauze ale mortalității infantile în Africa Subsahariană;

9.  este îngrijorat de faptul că organizațiile private care beneficiază de fonduri europene și care asigură pentru populațiile africane asistență medicală pot să restricționeze, sub influența curentelor religioase, acordarea anumitor îngrijiri sau tratamente preventive în domeniul sănătății reproductive;

10.  subliniază faptul că organizațiile private care beneficiază de fonduri europene trebuie să ofere prestații medicale în materie de sănătate reproductivă, respectând drepturile fundamentale, demnitatea și libertatea persoanelor;

11.  condamnă proliferarea organizațiilor sectare care abuzează de credulitatea populațiilor celor mai fragile pentru a acorda pseudo-tratamente fără ca autoritățile locale să reacționeze;

12.  își exprimă îngrijorarea cu privire la intensificarea caracterului comercial al sistemului de sănătate și la medicina cu două viteze, în țările care cunosc dificultăți politice și carențe în domeniul bunei guvernări;

13.  sprijină activitatea adesea admirabilă desfășurată de asociațiile neguvernamentale care acționează în regiuni afectate de conflicte, dar reamintește că acest sprijin de urgență nu poate fi peren și nici nu se poate substitui unor sisteme de sănătate și de asigurări durabile;

14.  subliniază rolul foarte important pe care îl joacă agenții neguvernamentali, inclusiv organizațiile de natură religioasă, printre care și spitalele private nonprofit, în ameliorarea sănătății populațiilor și promovarea educației în domeniul sănătății;

15.  solicită Comisiei să sprijine consolidarea sistemelor naționale de sănătate, îndeosebi printr-o metodă care plasează interesul public în centrul preocupărilor și care recunoaște importanța parteneriatului de tip public-privat în domeniul sănătății, inclusiv a sectorului fără scop lucrativ, în funcție de criterii de eficacitate și echitate, în cazul în care se dorește obținerea unor rezultate solide și durabile;

16.  constată că o mare parte din populația din Africa Subsahariană, în special din zonele rurale, nu poate face față cheltuielilor asociate asistenței medicale și nu își poate procura nici măcar medicamente generice;

17.  își exprimă profunda îngrijorare cu privire la circulația pe piața africană a unor medicamente expirate, alterate sau false, precum și cu privire la reacția slabă a autorităților naționale și a comunității internaționale;

18.  își exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa acută de personal medical bine format și față de constatarea că un număr important de medici nu rămân în propria țară; sugerează să li se ofere posibilitatea unor vize cu intrări multiple pentru ca aceștia să se poată forma în Europa, rămânând totodată ancorați în Africa;

19.  regretă lipsa de personal specializat în domeniul sănătății - medici, asistenți medicali, farmaciști - în numeroase țări africane și recrutarea multora dintre aceștia de către statele europene, ceea ce privează țările respective de resurse prețioase pentru dezvoltarea proprie;

20.  subliniază că, în țările în curs de dezvoltare, o boală devastatoare precum cancerul la copii continuă să se dezvolte și solicită Comisiei să încurajeze campaniile de informare care urmăresc favorizarea unei diagnosticări precoce și a îngrijirilor eficace;

21.  salută faptul că, în ciuda dificultăților de ordin social, economic și politic, numeroase țări din Africa Subsahariană încearcă să instituie politici care să poată ameliora sau să permită accesul populației lor la asistență medicală, fie și primară; solicită Comisiei Europene, în ceea ce privește sănătatea și domeniul sanitar, să evalueze în detaliu rezultatele obținute în termeni de ameliorare a sănătății (mortalitate maternă și infantilă) prin intermediul unui mecanism de finanțare a ajutoarelor din bugetul general al statelor; solicită, în plus, luarea în considerare a altor mecanisme de finanțare;

22.  reamintește importanța educației în materie de sănătate și igienă în politicile de sănătate;

23.  consideră că este necesar ca statele să organizeze servicii de sănătate funcționale, eficace și accesibile din punct de vedere social și financiar, ținând seama în același timp de aspectele legate de organizarea cererii de servicii de sănătate și, așadar, de rolul organizațiilor mutuale în domeniul sănătății în cadrul sistemului de sănătate; este de opinie că acest demers presupune crearea unui sistem de înregistrare civilă;

24.  subliniază rolul esențial al autorităților locale în ameliorarea prevenției și accesul la asistență medicală;

25.  salută succesul înregistrat de fondurile verticale în materie de atractivitate pentru donatori și progresul în ceea ce privește scăderea incidenței afecțiunilor majore precum SIDA, tuberculoza, malaria, poliomielita și alte maladii grave; insistă, cu toate acestea, asupra faptului că această abordare verticală nu poate, în niciun caz, să înlocuiască o abordare orizontală și durabilă în domeniul asistenței medicale primare;

26.  reamintește că o abordare orizontală în ceea ce privește sistemele de sănătate de bază, alături de participarea autorităților publice, dar și a unui număr mare de alți actori, este singura care poate produce o îmbunătățire durabilă a condițiilor de viață și de sănătate ale populației;

27.  subliniază că este puțin probabil ca, pe termen scurt, aceste state să poată finanța, doar pe baza veniturilor lor fiscale, sisteme de sănătate naționale și că trebuie să se urmărească o finanțare mixtă; reamintește efectul de levier favorabil al cofinanțării pentru asumarea proiectelor de către statele partenere;

28.  salută abordarea diagonală a anumitor fonduri verticale care au decis să consacre o parte a resurselor lor pentru consolidarea sistemelor de sănătate ale țărilor în care se manifestă afecțiunile vizate; atrage atenția, cu toate acestea, asupra necesității de a promova o cooperare în domeniul sanitar prin programe permanente de înfrățire și de schimb, în special prin intermediul telemedicinei, între spitale și specialiști din sectorul medical public și privat, atât din nord, cât și din sud, privilegind formarea specialiștilor în domeniul sănătății la nivel local;

29.  consideră că trebuie să se formeze alianțe strategice între principalii actori, la nivel local, național și internațional și că este indispensabil să se poarte un dialog instituțional între autoritățile publice, prestatorii de servicii medicale și actorii din domeniul asigurărilor pentru a defini și pune în practică politica sanitară;

30.  consideră, ca și OMS, că extinderea asistenței medicale trebuie să se realizeze în paralel cu un sistem de securitate socială bazat pe plata în prealabil și pe repartizare, mai degrabă decât pe plata directă de către utilizatori, precum și că reformele menite să garanteze un sistem de asigurare universală constituie o condiție necesară pentru ameliorarea echității în domeniul sănătății;

31.  consideră că un sistem de asigurări de sănătate poate contribui la consolidarea financiară a unui sistem de sănătate și că toate eforturile trebuie depuse pentru a asigura structurarea eficace a acestuia la nivel local;

32.  constată că există în principal două sisteme capabile să furnizeze asistență medicală gratuită acolo unde se face simțită nevoia, și anume sistemele universale de securitate socială, finanțate prin impozite, și sistemele de asigurări sociale obligatorii;

33.  relevă că un sistem de asigurări de sănătate trebuie să fie solidar și să se adapteze la contextul cultural, social și politic în care funcționează; acesta nu poate fi, așadar, nici simpla transpunere a unui model importat, nici moștenirea neschimbată a unui trecut colonial;

34.  consideră că un sistem de asigurări de sănătate trebuie să permită accesul tuturor la asistență medicală, să nu aibă scop lucrativ și să fie participativ;

35.  consideră că un sistem de asigurări de sănătate poate contribui la dirijarea și la influențarea politicii în domeniul sănătății a statului în care acesta funcționează, acest lucru aducând avantaje beneficiarilor săi;

36.  consideră că organizațiile mutuale în domeniul sănătății sunt cele mai în măsură să creeze o dinamică socială, sprijinindu-se pe valorile solidarității și permițând accesul tuturor la asistență medicală;

37.  consideră că organizațiile mutuale în domeniul sănătății joacă un rol important în ameliorarea coeziunii sociale, a capacității de a promova accesul la asistență medicală de calitate și participarea cetățenească veritabilă la orientarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniul sănătății, acționând în mod coordonat cu sistemele formale de protecție socială;

38.  afirmă că prin intermediul organizațiilor mutuale din domeniul sănătății s-au putut adapta meseriile din domeniul asigurărilor la caracteristicile socio-economice ale populațiilor din economia informală, care rămân în afara regimurilor formale și care nu au acces la asigurări comerciale și că, din acest motiv, acestea constituie un răspuns adecvat pentru atingerea obiectivului acoperirii universale în țările cu venituri reduse și medii;

39.  afirmă că organizațiile mutuale de sănătate nu își propun, ca obiectiv principal, să se substituie statelor, dar că ele constituie o alternativă pentru depășirea barierelor în calea accesului la asistență medicală și pentru asigurarea unui acces mai bun la asistență medicală de calitate pentru toți cetățenii, indiferent care sunt veniturile acestora, determinând statele să reinvestească în acest domeniu;

40.  încurajează eforturile anumitor state care, conștiente fiind de circumstanțele și necesitățile locale, susțin inițiative de tip sectorial (agricultori, cultivatori de cafea, grupuri de femei, locuitori ai aceluiași cartier), etnice, comunitar sau tradițional, precum tontinele;

41.  constată că diverse state precum Burundi, Burkina Faso, Capul Vede, Senegal, Benin, Rwanda, Tanzania, Ghana, Nigeria, Guineea sau Camerun instituie sisteme uneori foarte diferite, dar care își arată rezultatele;

42.  insistă asupra adaptării sistemelor la valorile solidarității și la cultura africană, noțiunea de familie fiind extinsă în Africa, ceea ce pune problema numărului de beneficiari ai ajutorului mutual în cazul în care acesta este interpretat de manieră occidentală;

43.  subliniază rolul de facilitator pe care diaspora africană subsahariană l-ar putea juca pentru a-și sensibiliza compatrioții în ceea ce privește adoptarea sistemului de „organizații mutuale în domeniul sănătății” în țările lor;

44.  insistă asupra interdependenței dintre sistemele de asigurări și structurarea asistenței medicale orizontale, populația neînțelegând utilizarea cotizării în cazul în care accesul la asistența medicală și la medicamente nu este garantat;

45.  este convins că abordarea modalităților de asigurare necesită o sensibilizare extinsă a populației prin intermediul unor programe adaptate;

46.  solicită Comisiei să continue să pună accentul, în cadrul programelor sale, pe unele proiecte concrete care vizează factorii determinanți ai sănătății pe plan socioeconomic – apa potabilă, infrastructurile rutiere, siguranța alimentară, o locuință și un loc de muncă decente, protecția mediului, lupta împotriva schimbărilor climatice;

47.  solicită statelor membre și laboratoarelor europene, în conformitate cu dispozițiile din Acordul TRIPS, să negocieze o strategie bazată pe parteneriate, care să respecte protecția brevetelor pentru piețele dezvoltate și să includă acorduri de licență voluntare, sprijin pentru programele din domeniul sănătății, un transfer de tehnologii și o dezvoltare a capacităților de producție locale pentru a permite o reducere a prețurilor la medicamente (prețuri eșalonate sau prețuri diferențiate) pentru țările cu venituri reduse;

48.  invită UE să nu includă în APE dispoziții referitoare la drepturile de proprietate intelectuală care constituie obstacole suplimentare în calea accesului la medicamentele de bază; reamintește în acest sens că, în temeiul Declarației de la Doha din 2001 privind Acordul TRIPS și sănătatea publică, Uniunea Europeană s-a angajat să acorde prioritate sănătății publice în fața intereselor sale comerciale și invită UE să utilizeze cadrul APE pentru a ajuta țările ACP să pună în practică flexibilitățile prevăzute în Declarația de la Doha;

49.  solicită Comisiei indicatori de finanțare transparenți în domeniul sănătății pentru diferite state: costul bolii, reprezentat de îngrijirea medicală și de incapacitatea de muncă, indicele mortalității infantile și materne, dimensiunea populației, nivelul de venit al statului în cauză etc.;

50.  solicită Comisiei să sprijine modelul orizontal al sistemului de sănătate și să țină seama, în cadrul principiilor sale politice în domeniul sănătății, de faptul că organizațiile mutuale din domeniul sănătății au un rol important în calitate de mecanism de protecție a sănătății, în combinație cu alte mijloace, participând la extinderea acoperirii asigurărilor de sănătate;

51.  invită Comisia să garanteze accesul la sistemele de sănătate pentru anumite categorii de persoane, cum ar fi păstorii, care întâmpină dificultăți de acces la asistență medicală;

52.  solicită Comisiei să adopte o poziție fermă cu ocazia reuniunii Fondului mondial de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei, care va avea loc la New York, în octombrie 2010, și să se angajeze în proiecte concrete pentru perioada 2011-2013;

53.  solicită Comisiei să furnizeze, pe lângă ajutorul pe care îl acordă fondurilor verticale, recomandări în vederea unui efort „diagonal” de sprijinire a asistenței medicale primare în statele în cauză; invită totodată Comisia să formuleze recomandări la adresa fondurilor verticale pentru ca acestea să elaboreze strategii de ieșire, destinate țărilor partenere pe termen mediu, pe măsură ce își ating obiectivele definite;

54.  solicită Comisiei să asigure o mai mare coerență la nivelul politicilor din domeniul relațiilor externe, prin elaborarea unei comunicări privind protecția socială în cadrul cooperării pentru dezvoltare, astfel cum a propus Consiliul în concluziile sale privind „Promovarea ocupării forței de muncă în cadrul cooperării în scopul dezvoltării la nivelul UE” (21 iunie 2007); consideră că această comunicare trebuie să fie susținută de o un plan de acțiune concret, limitat în timp și dotat cu resurse adecvate;

55.  invită Comisia să sprijine introducerea unor cărți de sănătate în țările partenere ale Uniunii Europene și să organizeze împreună cu țările vizate - dacă este necesar, la scară regională - o corespondență adecvată între necesitățile și mijloacele din acest domeniu;

56.  invită Comisia să includă măsurile luate în cadrul acțiunii umanitare pentru sănătate în consolidarea sistemului de sănătate orizontal, luând în considerare strategia LARD (o legătură între acțiunile de urgență, de reabilitare și de dezvoltare);

57.  solicită Uniunii Europene să valorifice potențialul pe care îl prezintă organizațiile mutualiste din domeniul sănătății în organizarea cererii de servicii de sănătate și să sprijine numeroasele inițiative mutualiste existente, al căror obiectiv este să favorizeze accesul la asistență medicală;

58.  solicită statelor membre ale UE să acorde, în funcție de domeniile lor de expertiză, un sprijin tehnic și financiar mai consistent autorităților din țările în curs de dezvoltare pentru a pune în practică și a extinde sistemele de protecție socială;

59.  invită cu insistență Comisia, statele membre și instituțiile financiare internaționale, precum BEI, să sprijine dezvoltarea sistemelor mutuale de asigurări sociale și finanțarea acestora, de exemplu prin acordarea de credite, cofinanțarea investițiilor în clinici și asumarea, parțial sau în totalitate, a plății remunerațiilor lucrătorilor din domeniul sănătății;

60.  solicită societăților de asigurare, băncilor și organizațiilor mutuale din UE să ia inițiativa de a transfera vastele lor cunoștințe și vasta lor experiență, dobândite de-a lungul a peste două secole de istorie a asigurărilor, către noile sisteme de asigurări din țările în curs de dezvoltare; solicită Comisiei să susțină și să faciliteze în mod activ acest tip de inițiative;

61.  solicită Uniunii Europene să susțină activ dezvoltarea infrastructurilor durabile de sănătate primară - spitale și dispensare, farmacii -, formarea personalului calificat din domeniul sănătății și accesul la medicamente;

62.  solicită Comisiei să asigure că politicile europene în domeniul sănătății reproductive sunt promovate în mod adecvat în cadrul tuturor asociațiilor care beneficiază de fonduri europene;

63.  solicită Consiliului să facă presiuni asupra statelor membre pentru ca acestea să-și respecte angajamentele financiare în domeniul ajutorului pentru cooperare; regretă în principal că anumite state membre nu acordă 0,56 % din PIB pentru cooperarea internațională;

64.  invită toate statele membre și Comisia să aloce cel puțin 20 % din finanțarea destinată dezvoltării pentru asistența sanitară și educația de bază, să majoreze contribuțiile la Fondul mondial de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei și să mărească finanțarea pentru alte programe destinate consolidării sistemelor de sănătate, precum și să acorde prioritate sănătății materne și eforturilor pentru combaterea mortalității infantile;

65.  solicită Comisiei să se conformeze remarcilor și recomandărilor pe care i le-a adresat Curtea de Conturi Europeană (documentul 10/2008) în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare pe care aceasta îl acordă serviciilor de sănătate din Africa Subsahariană, în cadrul angajamentelor sale de îndeplinire a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, care trebuie neapărat realizate până în 2015;

66.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la politica de coeziune și regională a UE după 2013

P7_TA(2010)0356 B7-0539/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „EUROPA 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

–  având în vedere Concluziile Consiliului European din 25-26 martie 2010,

–  având în vedere concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010 (EUCO 13/10) și în special adoptarea de către acesta a strategiei Europa 2020,

–  având în vedere documentul de poziție susținut de Comisia pentru dezvoltare regională în cadrul reuniunii sale din 13 iulie 2010,

–  având în vedere concluziile Consiliului privind Raportul strategic din 2010 al Comisiei referitor la punerea în aplicare a programelor politicii de coeziune adoptat cu ocazia celei de-a 3023-a reuniuni a Consiliului Afaceri Externe de la Luxemburg din 14 iunie 2010,

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei la 14 iulie 2010 privind politica de coeziune și politica regională ale UE după 2013 (O-0110/2010 – B7-0466/2010),

–  având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

1.  insistă asupra faptului că politica de coeziune, care urmărește reducerea disparităților dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor europene și mobilizarea potențialului de creștere pentru a obține coeziunea economică, socială și teritorială, s-a dovedit a fi esențială pentru procesul de integrare europeană. Aceasta este o politică cu valoare adăugată europeană, care înlesnește eforturile de modernizare și de creștere economică durabilă și demonstrează în același timp solidaritatea europeană. În spiritul tratatelor, aceste caracteristici necesită o politică regională la nivelul UE, pusă în aplicare pe întreg teritoriul Uniunii și care cuprinde toate regiunile europene;

2.  constată că acumularea actuală a provocărilor pe termen lung și scurt(1) cu care se confruntă Uniunea Europeană presupune adoptarea unei strategii UE 2020 adaptate, de natură să creeze un cadru favorabil creșterii economice stabile și durabile și creării de locuri de muncă în Europa; subliniază faptul că punerea în aplicare a politicii de coeziune este indispensabilă pentru succesul acestei strategii, rămânând în același timp în permanență o politică independentă care oferă un cadru pentru stabilirea unor sinergii puternice între toate politicile europene;

3.  respinge orice încercare de a renaționaliza această politică; de asemenea, întrucât actualul cadru financiar are un impact important asupra dezvoltării regionale, consideră că este necesar ca dimensiunea regională să fie pe deplin luată în considerare în cadrul revizuirii propuse a bugetului UE și în viitorul cadru financiar și că o politică regională a UE puternică și bine finanțată reprezintă o condiție sine qua non pentru realizarea coeziunii sociale, economice și teritoriale;

4.  atrage atenția asupra faptului că, în conformitate cu dispozițiile Tratatului de la Lisabona, coeziunea teritorială implică o abordare focalizată pe dezvoltarea teritorială, asigurând o dezvoltare policentrică prin crearea de sinergii și evitarea dispersării sectoriale a resurselor politicii regionale, iar, în acest scop, trebuie să existe, de asemenea, suficientă flexibilitate pentru a se ține seama de particularitățile regionale și pentru a sprijini regiunile rămase în urmă în eforturile lor de a-și depăși dificultățile socio-economice; consideră că regiunile ultraperiferice, regiunile de frontieră, regiunile cu caracteristici geografice specifice și alte regiuni care se confruntă cu provocări specifice în ceea ce privește dezvoltarea trebuie să beneficieze în continuare de dispoziții specifice;

5.  subliniază necesitatea de a utiliza experiența anterioară, exemplele de bune practici și inițiativele de succes ale Comunității din trecut, în scopul de a adopta o abordare mai focalizată în ceea ce privește dimensiunea urbană a politicii de coeziune; subliniază în continuare faptul că orașele joacă un rol dinamic în dezvoltarea economică regională, reprezentând un stimulent economic pozitiv în zonele rurale înconjurătoare; consideră, prin urmare, că în următoarea perioadă de programare, resursele financiare ar trebui să fie alocate pentru investiții în proiecte din zonele urbane, dar și suburbane; consideră că pentru realizarea acestor obiective ar trebui să se ia în considerare aplicarea unui instrument adecvat;

6.  subliniază faptul că guvernanța pe mai multe niveluri este unul dintre principiile-cheie ale politicii de coeziune și este fundamentală pentru asigurarea calității procesului decizional, planificarea strategică și punerea în aplicare a obiectivelor; consideră, așadar, că, în viitor, o abordare integrată a punerii în aplicare a politicii ar trebui să fie obligatorie; consideră, de asemenea, că principiul subsidiarității, în forma sa consolidată și extinsă, astfel cum este definit în TFUE, precum și un principiu de parteneriat mai bine definit și transparența sunt elemente esențiale pentru punerea în aplicare corectă a tuturor politicilor UE și ar trebui consolidate în mod corespunzător;

7.  este de opinie că ar trebui menținută concepția de bază a obiectivelor actuale, iar cooperarea teritorială, care are o valoare adăugată europeană clară, ar trebui să fie consolidată; ar trebui evaluate alte măsuri, inclusiv alocarea de resurse și bunele practici și ar trebui identificate problemele comune și soluțiile la acestea; consideră că printre aceste măsuri ar putea să figureze stabilirea de obiective comune și utilizarea rațională a resurselor comune și că cheltuielile ar trebui să se concentreze asupra priorităților centrale care constituie valoare adăugată europeană;

8.  solicită ca arhitectura politicii de coeziune de după 2013 să prevadă un regim de tranziție simplu, echitabil și transparent, luând în considerare experiențele din trecut și cele mai recente tendințe în situația socială și economică a regiunilor în cauză și, de asemenea, să le permită acestora să își continue traiectoria către creștere și dezvoltare;

9.  consideră că PIB-ul trebuie să rămână principalul criteriu pentru determinarea eligibilității pentru asistență în cadrul politicii regionale, dar se pot adăuga alți indicatori măsurabili dacă aceștia se dovedesc a fi relevanți, lăsând autorităților naționale marjă de manevră pentru aplicarea, la nivelul decizional corespunzător, a altor indicatori care țin seama de atributele specifice ale regiunilor și orașelor;

10.  insistă asupra faptului că Fondul social european ar trebui să rămână în cadrul regulamentului privind dispozițiile generale referitoare la fondurile politicii de coeziune, având însă nevoie de reguli proprii;

11.  solicită ca, în cadrul celui de-al doilea pilon al PAC, dezvoltarea rurală să fie coordonată cu obiectivele de dezvoltare a coeziunii și să fie gestionată la nivel regional pentru a se asigura că este adaptată la nevoi;

12.  ar fi de preferat ca politica de coeziune și sistemul de punere în aplicare al acesteia să fie orientate într-o măsură mai mare către rezultate și să urmărească sporirea eficienței și eficacității, stabilind un echilibru optim între calitatea performanțelor și controlul financiar; subliniază că acest lucru presupune îmbunătățiri semnificative ale sistemelor de monitorizare și evaluare, o eficiență sporită a capacității administrative și în ceea ce privește nivelurile de reducere a erorilor, precum și identificarea unor indicatori obiectivi și măsurabili, care să fie comparabili pe teritoriul UE;

13.  împărtășește opinia că simplificarea punerii în aplicare a politicii trebuie să continue și să fie însoțită de simplificarea procedurilor naționale și regionale; în acest context, subliniază necesitatea stabilirii echilibrului corect între simplitatea procedurilor, eficiență si buna gestionare financiara în speranța că politica de coeziune va deveni, prin urmare, o politică ușor de aplicat, cu vizibilitate crescută;

14.  încurajează utilizarea instrumentelor de inginerie financiară, a fondurilor de tip revolving și a subvențiilor globale și solicită un acces simplificat la capitalul de risc și la microfinanțare; consideră că statele membre ar trebui să folosească mai mult resursele disponibile de asistență tehnică pentru a consolida capacitățile autorităților locale și regionale și ale altor părți interesate, în special ale ONG-urilor și IMM-urilor;

15.  este de opinie că politica de dezvoltare regională se află în centrul dezvoltării economice, sociale și teritoriale a Uniunii și, prin urmare, necesită o structură ministerială formală drept platformă politică; consideră că ar trebui îmbunătățit rolul Comisiei în gestionarea și elaborarea politicii;

16.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) A se vedea Regiuni 2020 - o evaluare a viitoarelor provocări pentru regiunile UE, document de lucru al serviciilor Comisiei, noiembrie 2008.

Rezoluţia Parlamentului European din 7 octombrie 2010 referitoare la viitorul Fondului Social European

P7_TA(2010)0357 B7-0535/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Europa 2020 – o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

–  având în vedere concluziile Consiliului European din 25 și 26 martie 2010,

–  având în vedere concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010 (EUCO 13/10), în special adoptarea de către acesta a strategiei Europa 2020,

–  având în vedere raportul OCDE pentru 2010 referitor la rolul educației în această perioadă de criză,

–  având în vedere concluziile Consiliului privind Raportul strategic al Comisiei din 2010 referitor la punerea în aplicare a programelor politicii de coeziune, adoptate cu ocazia celei de-a 3023-a reuniuni a Consiliului Afaceri Externe de la Luxemburg, din 14 iunie 2010,

–  având în vedere articolul 6 litera (e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolul 156 din TFUE,

–  având în vedere articolul 162 din TFUE,

–  având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

1.  ia act de rolul-cheie pe care îl joacă Fondul Social European (FSE) în îmbunătățirea ratei de ocupare a forței de muncă și a oportunităților de angajare, promovând adaptarea competențelor lucrătorilor la exigențele pieței muncii, integrarea lucrătorilor pe piața muncii, precum și consolidarea incluziunii sociale;

2.  atrage atenția asupra celor patru linii directoare privind ocuparea forței de muncă adoptate de Parlamentul European și salută faptul că obiectivele includ promovarea ocupării forței de muncă și combaterea sărăciei în contextul integrării/reintegrării în viața profesională prin formare;

3.  subliniază că realizarea unor progrese substanțiale în vederea atingerii țintelor și obiectivelor strategiei Europa 2020, în special în domeniul ocupării forței de muncă și al afacerilor sociale, este esențială pentru credibilitatea strategiei;

4.  consideră că țintele și obiectivele strategiei Europa 2020 pot fi atinse prin utilizarea acestui instrument, în vederea sprijinirii IMM-urilor și a adaptării sistemelor educaționale și a educației și formării profesionale (EFP) la nevoile IMM-urilor;

5.  consideră că punerea unui accent mai puternic pe buna funcționare a piețelor muncii și pe condițiile sociale este vitală pentru stimularea creșterii și a productivității și pentru îmbunătățirea ratei de ocupare a forței de muncă în Europa;

6.  consideră, de asemenea, că pentru a atinge obiectivele strategiei Europa 2020, trebuie pus un accent deosebit pe modernizarea sistemelor educaționale și a EFP, pe munca decentă, inclusiv pe lupta împotriva muncii precare și nedeclarate, pe egalitatea între femei și bărbați și pe crearea de condiții pentru reconcilierea vieții profesionale și private, precum și pe garantarea faptului că persoanele excluse în prezent de pe piața muncii pot avea din nou acces la aceasta;

7.  consideră că FSE, ca principal motor al strategiei Europa 2020, trebuie consolidat; subliniază importanța utilizării FSE de către statele membre pentru a investi în competențe, ocuparea forței de muncă și activități de formare și recalificare în scopul creării de locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate;

8.  consideră că eficiența FSE depinde de capacitatea acestuia de a se adapta la diferitele probleme care decurg din particularitățile locale și teritoriale; încurajează, prin urmare, o abordare de jos în sus pentru identificarea obiectivelor sale;

9.  consideră că o creștere economică durabilă și politicile care vizează crearea de locuri de muncă în Europa sunt premise ale coeziunii sociale și teritoriale;

10.  atrage atenția asupra faptului că, deși coeziunea teritorială este importantă, este și mai necesar ca eforturile de realizare a coeziunii sociale să fie menținute, în conformitate cu spiritul și litera tratatelor, în special articolul 9 din TFUE;

11.  subliniază că politica regională și politica socială ale UE sunt interconectate și că ambele joacă un rol esențial în reușita strategiei Europa 2020 și invită Comisia să ofere un cadru clar pentru crearea unor sinergii puternice între toate politicile europene și fondurile structurale;

12.  subliniază că coeziunea economică, socială și teritorială ar trebuie întărită prin îmbunătățirea capacității de inserție profesională și a oportunităților de angajare, prin încurajarea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și prin garantarea de locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate;

13.  subliniază, prin urmare, importanța depunerii tuturor eforturilor posibile pentru a garanta că politicile și instrumentele UE lucrează împreună, în mod coordonat și sprijinindu-se reciproc, pentru a-i ajuta pe cetățenii europeni să găsească locuri de muncă de calitate, să progreseze în carierele lor, să iasă din sărăcie, în contextul integrării în viața profesională prin formare, să evite toate formele de excluziune socială și, în general, să profite de beneficiile creșterii viitoare;

14.  recunoaște că fondurile structurale rămân în continuare, în mare măsură, principalul instrument de finanțare pentru îndeplinirea obiectivelor sociale; solicită Comisiei să promoveze sinergii cu alte programe și să sprijine coerența în cadrul programelor-cadru multianuale, cum ar fi Daphne, Progress, Programul de sănătate publică și programul „Europa pentru cetățeni”;

15.  invită Comisia să consolideze potențialul fondurilor structurale prin simplificarea, în special a controalelor, flexibilitatea și îmbunătățirea procedurilor, precum și cursul dat acestor proceduri, subliniind dimensiunea de integrare socială, cu scopul de a ajuta statele membre să își optimizeze rezultatele politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă și de a genera o creștere durabilă; subliniază că FSE trebuie să devină mai transparent în privința alocării fondurilor pentru a oferi vizibilitate eforturilor Uniunii Europene în favoarea ocupării forței de muncă;

16.  subliniază importanța FSE ca instrument-cheie în combaterea șomajului și îmbunătățirea educației și a formării profesionale pe parcursul vieții pentru angajați – în special în actuala criză a locurilor de muncă – precum și în combaterea sărăciei și a excluziunii;

17.  consideră că rolul FSE în ceea ce privește îmbunătățirea capacității de inserție profesională și de adaptare a lucrătorilor trebuie consolidat; invită Comisia să examineze toate opțiunile posibile în materie de politică pentru a stimula contribuția FSE în contextul viitoarei arhitecturi a fondurilor structurale în vederea îmbunătățirii modelului social al Uniunii Europene; consideră că păstrarea FSE sub incidența regulamentului de bază privind dispozițiile generale pentru fonduri prezintă avantaje considerabile, dar cu menţinerea normelor specifice FSE;

18.  consideră că, în urma liberei circulații a persoanelor pe piața internă, noi probleme apar în anumite părți ale UE, în special în orașele mai mari, în legătură cu asigurarea protecției sociale de urgență a persoanelor care nu se pot întreține singure, iar acest lucru impune o presiune suplimentară asupra serviciilor (caritabile) private și publice care furnizează asistență de urgență, de exemplu persoanelor fără adăpost sau grupurilor marginalizate din societate;

19.  subliniază că principiul parteneriatului contribuie la transparență și simplificare și că partenerilor trebuie, prin urmare, să li se acorde posibilitatea de a-și îndeplini rolul în mod corespunzător; subliniază necesitatea consolidării în continuare a abordării bazate pe parteneriat, punând la dispoziție sprijinul FSE pentru consolidarea capacităților și formarea partenerilor;

20.  consideră că FSE joacă un rol-cheie în promovarea dimensiunii sociale a creșterii economice și a participării active a cetățenilor în societate și pe piața muncii, favorizând astfel egalitatea de șanse pentru toți, ca vector al solidarității sociale și între generații, și crearea unei societăți mai integratoare, în scopul reducerii sărăciei;

21.  consideră că rezultatele Anului european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale - 2010 ar putea ajuta Comisia să orienteze mai eficient sprijinul FSE în lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale în UE, sprijinind o educație de mai bună calitate pentru viitoarele locuri de muncă;

22.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.