Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unei acțiuni a Uniunii Europene privind Marca patrimoniului european (COM(2010)0076 – C7-0071/2010 – 2010/0044(COD))

P7_TA(2010)0486 A7-0311/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0076),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 167 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată Parlamentului de către Comisie (C7-0071/2010),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul motivat prezentat, în cadrul Protocolului (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, de către Senatul francez care susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 9 iunie 2010(1),

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație (A7-0311/2010),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 decembrie 2010 în vederea adoptării Deciziei nr. .../2011/UE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unei acțiuni a Uniunii Europene privind Marca patrimoniului european

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 167,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(2),

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(3),

întrucât:

(1)  Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) urmărește obținerea unei uniuni tot mai strânse între națiunile europene, iar articolul 167 din TFUE, în special, însărcinează Uniunea Europeană să contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea națională și regională a acestora și punând în evidență, în același timp, moștenirea culturală comună. În plus, articolul 167 alineatul (2) din TFUE menționează că, în conformitate cu principiul proporționalității, Uniunea trebuie să contribuie la îmbunătățirea cunoașterii și la diseminarea culturii și istoriei popoarelor europene.

(2)  O mai bună înțelegere și prețuire, în special în rândul tinerilor, a patrimoniului cultural comun, și totuși divers, ar contribui atât la intensificarea sentimentului de apartenență la Uniunea Europeană, cât și la aprofundarea dialogului intercultural. Prin urmare, este importantă promovarea unui acces mai bun la patrimoniul cultural și sporirea dimensiunii europene a acestuia.

(3)  De asemenea, TFUE instituie cetățenia Uniunii, care o completează pe cea națională a statelor membre respective și constituie un element important pentru salvgardarea și consolidarea procesului de integrare europeană. Pentru ca cetățenii să-și ofere întregul sprijin integrării europene, ar trebui să se pună un accent mai mare pe valorile comune ale acestora, pe istorie și cultură ca elemente-cheie ale apartenenței lor la o societate fundamentată pe principiile libertății, democrației, respectului pentru drepturile omului, diversității culturale și lingvistice, toleranței și solidarității.

(4)  Un proiect interguvernamental privind Marca patrimoniului european a fost lansat de mai multe state membre și Elveția în aprilie 2006 în Granada.

(5)  Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 20 noiembrie 2008(4), concluziile menite să transforme inițiativa interguvernamentală privind Marca patrimoniului european într-o acțiune a Uniunii Europene, invitând Comisia să îi prezinte o propunere adecvată privind crearea de către Uniunea Europeană a unei Mărci a patrimoniului european, specificând modalitățile practice de punere în aplicare a proiectului.

(6)  Consultarea publică și evaluarea de impact efectuate de Comisie au confirmat faptul că inițiativa interguvernamentală privind Marca patrimoniului european a reprezentat o inițiativă valoroasă, însă acestea au arătat că acțiunea trebuie dezvoltată în continuare pentru a-și putea valorifica întregul potențial și a confirmat faptul că implicarea Uniunii Europene ar putea oferi o valoare adăugată evidentă Mărcii patrimoniului european și ar putea contribui la sporirea calității inițiativei.

(7)  Marca patrimoniului european ar trebui să profite de experiența câștigată până în prezent datorită inițiativei interguvernamentale.

(8)  Marca patrimoniului european ar trebui să completeze, dar nu să se suprapună unor inițiative, cum ar fi Lista patrimoniului mondial UNESCO, Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității și „Itinerariile culturale europene” ale Consiliului Europei. Valoarea adăugată a noii Mărci a patrimoniului european ar trebui să se bazeze pe contribuția siturilor selectate la istoria și cultura europeană, inclusiv la crearea Uniunii Europene, pe o dimensiune educațională clară care să parvină cetățenilor, în special tinerilor, și pe rețelele formate între situri pentru schimbul de experiență și de cele mai bune practici. Inițiativa ar trebui să pună un accent deosebit pe promovarea siturilor și accesul la acestea, contribuind astfel la crearea unui patrimoniu istoric și cultural comun în Uniunea Europeană, precum și pe calitatea explicațiilor oferite și a activităților propuse, și mai puțin pe conservarea siturilor, care ar trebui garantată prin regimurile de protecție existente.

(9)  Pe lângă intensificarea sentimentului de apartenență la Uniune a cetățenilor UE și stimularea dialogului intercultural, o acțiune a Uniunii Europene privind Marca patrimoniului european ar putea contribui și la îmbunătățirea valorii și profilului patrimoniului cultural, la intensificarea rolului patrimoniului în dezvoltarea economică și durabilă a regiunilor, în special prin turism cultural, la crearea de sinergii între patrimoniul cultural și creația și creativitatea contemporană, la facilitarea schimbului de experiență și de cele mai bune practici în toată Europa și, în termeni mai generali, la promovarea valorilor democratice și a drepturilor omului care susțin procesul de integrare europeană.

(10)  Aceste obiective sunt pe deplin conforme cu obiectivele agendei europene pentru cultură, care includ promovarea diversității culturale și a dialogului intercultural, precum și promovarea culturii în calitate de catalizator al creativității(5).

(11)  Este esențial ca noua Marcă a patrimoniului european să fie acordată pe baza unor criterii și proceduri comune, clare și transparente.

(12)  Statele membre ar putea preselecționa pentru noua Marcă a patrimoniului european situri care au obținut deja marca în cadrul inițiativei interguvernamentale. Siturile respective ar trebui evaluate pe baza noilor criterii și proceduri.

(13)  Evaluările viitoare ale Mărcii patrimoniului european ar putea examina posibilitatea extinderii inițiativei la țările terțe participante la Programul „Cultura”.

(14)  Organizarea administrativă a Mărcii patrimoniului european ar trebui să fie simplă și flexibilă, conform principiului subsidiarității.

(15)  Deoarece obiectivele prezentei decizii nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, și pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii deoarece sunt necesare, în special, noi criterii și proceduri comune, clare și transparente pentru Marca patrimoniului european, precum și o mai bună coordonare între statele membre, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la articolul respectiv, prezenta decizie nu poate depăși ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestor obiective,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Obiect

Prezenta decizie stabilește o acțiune a Uniunii Europene intitulată „Marca patrimoniului european”.

Articolul 2

Definiție

În sensul prezentei decizii, „situri” înseamnă monumente, situri naturale, subacvatice, arheologice, industriale sau urbane, peisaje culturale, locuri comemorative, bunuri și obiecte culturale și patrimoniu imaterial asociat unui loc, inclusiv patrimoniu contemporan.

Articolul 3

Obiective

(1)  Acțiunea are ca obiective generale contribuția la:

(2)  În acest scop, acțiunea urmărește, cu titlu de obiective intermediare ▌:

–  sublinierea valorii simbolice și creșterea vizibilității siturilor care au jucat un rol semnificativ în istoria și cultura Europei și/sau construirea Uniunii;

(3)  Siturile în sine urmăresc, cu titlu de obiective specifice ▌:

Articolul 4

Participarea la acțiune

Acțiunea este deschisă participării statelor membre ale Uniunii. Această participare este pe bază de voluntariat.

Articolul 5

Complementaritatea cu alte inițiative

Comisia și statele membre se asigură că Marca patrimoniului european completează, fără a le repeta, alte inițiative din domeniul patrimoniului cultural, cum ar fi Lista patrimoniului mondial UNESCO, Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității și „Itinerariile culturale europene” ale Consiliului Europei.

Articolul 6

Accesul la acțiune

Sunt eligibile pentru acordarea Mărcii patrimoniului european siturile, astfel cum sunt definite la articolul 2.

Articolul 7

Criterii

Acordarea Mărcii patrimoniului european se bazează pe următoarele criterii:

(1)  Siturile candidate la atribuirea Mărcii patrimoniului european trebuie să aibă o valoare europeană simbolică și trebuie să fi jucat un rol semnificativ în istoria și cultura Europei și/sau construirea Uniunii ▌. Prin urmare, acestea trebuie să demonstreze:

(2)  Siturile candidate la atribuirea Mărcii patrimoniului european trebuie să trimită un proiect a cărui executare trebuie să înceapă cel târziu până la sfârșitul anului de desemnare și care include toate elementele următoare:

Organizarea de activități artistice și culturale (de exemplu evenimente, festivaluri, rezidențe pentru artiști) care promovează mobilitatea agenților culturali, artiștilor și colecțiilor europene, stimulează dialogul intercultural și încurajează stabilirea de legături între patrimoniu și creația și creativitatea contemporană este binevenită în cazul în care specificitatea sitului permite acest lucru.

(3)  Siturile candidate trebuie să trimită un plan de management prin care acestea se angajează la fiecare din următoarele elemente:

Articolul 8

Juriul european de experți independenți

(1)  Se stabilește un juriu european de experți independenți (denumit în continuare „juriul european”) pentru implementarea procedurilor de selecție și monitorizare la nivel european. Acesta va asigura aplicarea uniformă a criteriilor în statele membre participante.

(2)  Juriul de experți este compus din 13 membri. Patru membri sunt numiți de Parlamentul European, patru de către Consiliu, patru de către Comisie și unul de Comitetul Regiunilor, în conformitate cu propriile proceduri de selecție. Juriul european își desemnează președintele.

(3)  Membrii juriului european trebuie să fie experți independenți. Aceștia trebuie să dețină experiență și cunoștințe solide în domeniile ▌relevante pentru obiectivele Mărcii patrimoniului european. Instituțiile care propun experții încearcă să asigure, pe cât posibil, complementaritatea domeniilor de specialitate ale acestora și o reprezentare echilibrată din punct de vedere geografic.

(4)  Membrii juriului european sunt numiți pentru trei ani. Prin derogare, în primul an în care prezenta decizie este în vigoare, patru experți vor fi numiți de Comisie pentru un an, patru de către Parlamentul European și unul de către Comitetul Regiunilor pentru doi ani și patru de către Consiliu pentru trei ani.

(5)  Membrii juriului european trebuie să declare orice conflict de interese sau posibil conflict de interese în legătură cu un anumit sit. În cazul unei astfel de declarații, sau dacă apare un conflict de interese, membrul respectiv ▌nu va participa la evaluarea sitului în cauză sau a oricăror altor situri din același stat membru.

(6)  Toate rapoartele, recomandările și notificările juriului european sunt făcute publice.

Articolul 9

Formularul de cerere

▌Comisia redactează pe baza criteriilor de selecție prevăzute la articolul 7 un formular de cerere comun care va fi utilizat de toate siturile candidate Numai cererile trimise prin formularul de cerere oficial vor fi luate în considerare pentru selecție.

Articolul 10

Preselecția la nivel național

(1)  Preselecția siturilor pentru acordarea Mărcii patrimoniului european este de competența statelor membre, în strânsă colaborare cu autoritățile locale și regionale.

(2)  Fiecare stat membru poate preselecta maximum două situri la fiecare doi ani, în conformitate cu calendarul din anexă. ▌

(3)  Fiecare stat membru își stabilește propriile proceduri și propriul calendar de preselecție a siturilor conform principiului subsidiarității, asigurând o organizare administrativă cât mai simplă și mai flexibilă cu putință. Cu toate acestea, Comisiei îi sunt notificate de către statele membre rezultatele preselecției cel târziu la data de 1 martie a anului în care are loc procedura de preselecție.

(4)  Preselecția se efectuează în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 7 și utilizează formularul de cerere prevăzut la articolul 9.

(5)  Comisia publică lista completă a siturilor preselectate și o comunică Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Regiunilor.

Articolul 11

Selecția finală la nivelul Uniunii Europene

(1)  Selecția finală a siturilor pentru acordarea Mărcii patrimoniului european este de competența Comisiei și va fi efectuată de juriul european.

(2)  Juriul european evaluează cererile privind siturile preselectate și selectează maximum un sit pe stat membru. După caz, pot fi solicitate informații suplimentare și pot fi organizate vizite la fața locului.

(3)  Selecția finală se efectuează în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 7 și utilizează formularul de cerere prevăzut la articolul 9.

(4)  Juriul european redactează un raport privind siturile preselectate cel târziu la data de 15 decembrie a anului în care are loc procedura de preselecție. Raportul va include o recomandare pentru acordarea Mărcii patrimoniului european și o declarație privind motivele neincluderii în lista finală a oricăror situri.

(5)  Siturile candidate care nu au fost incluse în lista finală pot trimite o nouă cerere de preselecție la nivel național în anii următori.

Articolul 12

Situri transnaționale

(1)  În sensul prezentei decizii, următoarele sunt considerate „situri transnaționale”:

(2)  Cererile pentru siturile transnaționale urmează aceeași procedură cu cererile pentru alte situri. Acestea sunt preselectate de toate statele membre în cauză în propria limită de maximum două situri conform articolului 10. Siturile transnaționale desemnează drept coordonator unul dintre siturile participante, iar acesta va fi unicul punct de contact al Comisiei. Coordonatorul oferă informații în legătură cu candidatura transnațională în timp util în toate statele membre, astfel încât să asigure participarea siturilor în cauză de pe întregul teritoriu al Uniunii. Toate siturile care fac parte dintr-un sit transnațional îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 7 și completează formularul de cerere prevăzut la articolul 9.

Se acordă o atenție deosebită siturilor transnaționale care, prin reprezentările unui simbolism material și imaterial, întrețin esența patrimoniului european care depășește frontierele.

(3)  Dacă un sit transnațional îndeplinește toate criteriile prevăzute la articolul 7, unui astfel de sit i se va acorda prioritate în cadrul selecției finale.

(4)  Dacă unul dintre siturile care fac parte dintr-un sit transnațional încetează să mai îndeplinească criteriile de obținere a Mărcii patrimoniului european sau angajamentele asumate în cerere, se aplică procedura prevăzută la articolul 15.

Articolul 13

Desemnare

(1)  Comisia desemnează în mod oficial siturile cărora le este acordată Marca patrimoniului european în anul următor procedurii de selecție, ținând cont de recomandarea juriului european. Comisia informează Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Regiunilor cu privire la deciziile adoptate.

(2)  ▌Marca patrimoniului european este acordată siturilor pe o durată nelimitată, conform condițiilor prevăzute la articolele 14 și 15 și sub rezerva continuării acțiunii.

(3)  Atribuirea Mărcii patrimoniului european nu implică nicio obligație cu caracter urbanistic, legal, peisagistic, arhitectonic sau în legătură cu mobilitatea. Se aplică exclusiv legislația locală.

Articolul 14

Monitorizare

(1)  Fiecare sit care a obținut Marca patrimoniului european este monitorizat cu regularitate pentru a se asigura faptul că acesta continuă să îndeplinească criteriile și respectă toate angajamentele asumate în cererea depusă.

(2)  Monitorizarea tuturor siturilor situate pe teritoriul unui stat membru este de competența statului membru în cauză. Statul membru colectează toate informațiile necesare și redactează un raport detaliat o dată la patru ani, conform calendarului din anexă.

(3)  Raportul trebuie trimis Comisiei și supus examinării juriului european cel târziu la data de 1 martie a anului în care are loc procedura de monitorizare.

(4)  Juriul european redactează un raport privind starea siturilor care au obținut marca din statul membru în cauză cel târziu la data de 15 decembrie a anului în care are loc procedura de monitorizare, și va include, după caz, recomandările de care trebuie să se țină cont în perioada de monitorizare următoare.

(5)  Comisia, după consultarea juriului european, stabilește indicatorii comuni pentru statele membre pentru a se asigura o abordare coerentă a procedurii de monitorizare.

Articolul 15

Retragerea mărcii

(1)  În cazul în care juriul european semnalează faptul că un sit specific nu mai îndeplinește criteriile Mărcii patrimoniului european sau că nu își mai respectă toate angajamentele asumate în cererea depusă, juriul inițiază un dialog cu statul membru în cauză prin intermediul Comisiei, cu scopul de a contribui la efectuarea ajustărilor sitului care sunt necesare.

(2)  Dacă după o perioadă de 18 luni de la începerea dialogului nu au fost efectuate ajustările necesare, juriul trimite o notificare Comisiei. Notificarea trebuie însoțită de o justificare, precum și de recomandările referitoare la ameliorarea situației.

(3)  Dacă după o nouă perioadă de 18 luni recomandările nu au fost implementate, juriul european emite o recomandare de retragere a Mărcii patrimoniului european pentru situl în cauză.

(4)  Comisia ia decizia finală de retragere a Mărcii patrimoniului european, luând în considerare în măsura cuvenită recomandarea juriului european. Comisia informează Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Regiunilor în legătură cu aceasta.

(5)  Notificările și recomandările juriului european sunt făcute publice.

(6)  Siturile pot renunța în orice moment la Marca patrimoniului european. În acest caz, trebuie să informeze statul membru în cauză, care, la rândul său, va informa Comisia. Comisia adoptă decizia de retragere a Mărcii patrimoniului european și o aduce la cunoștința Parlamentului, Consiliului și Comitetului Regiunilor.

Articolul 16

Organizare practică

(1)  Comisia implementează acțiunea Uniunii privind Marca patrimoniului european. În special, aceasta:

(2)  Comisia este responsabilă de comunicarea și vizibilitatea Mărcii patrimoniului european la nivelul Uniunii, în special prin crearea și menținerea unui site internet specific și a unei noi sigle, îmbunătățind profilul și atractivitatea sitului la scară europeană, de exemplu prin utilizarea posibilităților oferite de noile tehnologii și a mijloacelor digitale și interactive și prin căutarea unor sinergii cu alte inițiative europene. Toate notificările și recomandările juriului european menționate la articolul 8 alineatul (6), articolul 10 alineatul (5) și articolul 15 alineatul (5) se publică pe acest site internet.

(3)  Comisia promovează activitățile de formare a rețelelor între siturile care au obținut marca.

(4)  Acțiunile de la alineatele (2) și (3), precum și costurile legate de juriul european, sunt finanțate prin pachetul financiar prevăzut la articolul 18.

Articolul 17

Evaluare

(1)  Comisia asigură evaluarea externă și independentă a acțiunii privind Marca patrimoniului european. Această evaluare se efectuează o dată la șase ani conform calendarului din anexă și include examinarea tuturor elementelor, inclusiv eficiența proceselor implicate în desfășurarea acțiunii, numărul de situri, zona geografică acoperită și impactul acțiunii, cum poate fi îmbunătățit acesta și dacă acțiunea Marca patrimoniului european ar trebui să fie continuată sau nu.

(2)  Comisia prezintă un raport privind aceste evaluări Parlamentului European și Consiliului în termen de șase luni de la finalizarea evaluărilor, însoțit, dacă este cazul, de propuneri pertinente.

▌

Articolul 18

Dispoziții financiare

(1)  Pachetul financiar pentru implementarea acțiunii pe perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2013 se stabilește la 1 350 000 EUR.

(2)  Creditele anuale sunt autorizate de autoritatea bugetară în limitele cadrului financiar multianual.

Articolul 19

Data intrării în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la ,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

ANEXĂ

CALENDAR

Calendar pentru Marca patrimoniului european

(1) JO C 267, 1.10.2010, p. 52. (2) JO C 267, 1.10.2010, p. 52. (3) Poziția Parlamentului European din 16 decembrie 2010. (4) JO C 319, 13.12.2008, p. 11. (5) COM(2007)0242.

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea unui Acord între Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană de stabilire a termenilor și condițiilor de participare a Confederației Elvețiene la programul „Tineretul în acțiune” și la programul de acțiune în domeniul învățării pe toată durata vieții (2007-2013) (12818/2010 – C7-0277/2010 – 2010/0231(NLE))

P7_TA(2010)0487 A7-0334/2010

(Procedura de aprobare)

Parlamentul European,

–  având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (12818/2010),

–  având în vedere proiectul de Acord între Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană privind stabilirea clauzelor și condițiilor de participare a Confederației Elvețiene la programul „Tineretul în acțiune” și la programul de acțiune în domeniul învățării pe toată durata vieții (2007-2013) (13104/2009),

–  având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în temeiul articolului 165 alineatul (4), articolului 166 alineatul (4) și al articolului 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7-0277/2010),

–  având în vedere articolul 81 și articolul 90 alineatul (8) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandările Comisiei pentru cultură și educație (A7-0334/2010),

1.  aprobă încheierea acordului;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Confederației Elvețiene.

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 decembrie 2010 privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (COM(2010)0083 – C7-0073/2010 – 2010/0051(COD))

P7_TA(2010)0488 A7-0355/2010

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2010)0083),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 291 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0073/2010),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat prin scrisoarea din 1 decembrie 2010 de aprobare a poziției Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizele Comisiei pentru afaceri externe, Comisiei pentru dezvoltare, Comisiei pentru comerț internațional, Comisiei pentru economie și afaceri monetare, Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorului, Comisiei pentru transporturi și turism, Comisiei pentru dezvoltare regională, Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, Comisiei pentru pescuit, Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și Comisiei pentru afaceri constituționale (A7-0355/2010),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată mai jos;

2.  aprobă declarația comună a Parlamentului, a Consiliului și a Comisiei anexată la prezenta rezoluție;

3.  ia act de declarațiile Comisiei anexate la prezenta rezoluție;

4.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

5.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 decembrie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2011 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 182/2011)

ANEXĂ

DECLARAȚIA PARLAMENTULUI EUROPEAN, A CONSILIULUI SI A COMISIEI

Prin articolul 5 alineatul (2) al prezentului regulament i se solicită Comisiei adoptarea unui proiect de act de punere în aplicare în care comitetul să emită un aviz pozitiv. Această dispoziție nu exclude posibilitatea ca Comisia, conform practicilor curente, în cazuri cu totul excepționale, să țină seama de noile circumstanțe care au apărut în urma votului și să decidă să nu adopte proiectul de act de punere în aplicare, după ce a informat în mod corespunzător comitetul și legislatorul.

DECLARAȚII ALE COMISIEI

Comisia va analiza toate actele legislative în vigoare care nu au fost adaptate la procedura de reglementare cu control înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, pentru a stabili dacă instrumentele respective trebuie adaptate la regimul actelor delegate, introdus de articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Comisia va face propunerile necesare cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de datele menționate în calendarul indicativ anexat la prezenta declarație.

Pe perioada desfășurării exercițiului de aliniere, Comisia va informa periodic Parlamentul European cu privire la proiectul de măsuri de punere în aplicare aferente acestor instrumente, care în viitor ar trebui să devină acte delegate.

În ceea ce privește actele legislative în vigoare care conțin în prezent trimiteri la procedura de reglementare cu control, Comisia va revizui dispozițiile privind această procedură în fiecare instrument pe care intenționează să îl modifice, pentru a le adapta în timp util, în conformitate cu criteriile prevăzute în tratat. În plus, Parlamentul European și Consiliul vor avea dreptul de a semnala actele de bază cu privire la care consideră că este important să fie adaptate în mod prioritar.

Comisia va evalua rezultatele acestui proces până la sfârșitul anului 2012, pentru a estima câte acte legislative care conțin trimiteri la procedura de reglementare cu control rămân în vigoare. Comisia va pregăti apoi inițiativele legislative adecvate pentru a încheia adaptarea. Obiectivul general al Comisiei este ca, până la sfârșitul celui de al 7-lea mandat al Parlamentului, toate dispozițiile care fac trimitere la procedura de reglementare cu control să fie eliminate din toate instrumentele legislative.

Comisia subliniază faptul că a lansat recent un studiu prin care se va efectua o revizuire completă și obiectivă a tuturor aspectelor politicii și practicii UE în materie de protecție comercială, inclusiv o evaluare a funcționării, a metodelor, a utilizării și a eficacității actualei scheme privind instrumentele de protecție comercială în ceea ce privește atingerea obiectivelor sale privind politica comercială, o evaluare a eficacității deciziilor de politică existente și potențiale ale Uniunii Europene (de exemplu, testul de interes al Uniunii, regula taxei celei mai mici, sistemul de colectare a taxelor) în comparație cu deciziile de politică ale anumitor parteneri comerciali și o analiză a reglementărilor de bază în materie de antidumping și de antisubvenții, ținând seama de practica administrativă a instituțiilor UE, de hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și de recomandările și hotărârile Organismului de soluționare a diferendelor al OMC.

Comisia intenționează ca, în lumina rezultatelor studiului și a evoluțiilor din cadrul negocierilor din cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha, să analizeze dacă sunt necesare actualizarea și modernizarea în continuare a instrumentelor de protecție comercială ale UE și să stabilească modul de realizare a acestor acțiuni.

De asemenea, Comisia reamintește de inițiativele sale recente privind îmbunătățirea transparenței funcționării instrumentelor de protecție comercială (ca de exemplu desemnarea unui consilier-auditor) și de munca desfășurată în colaborare cu statele membre pentru a clarifica elementele-cheie ale practicii în materie de protecție comercială. Comisia acordă o importanță deosebită acestei activități și va încerca să identifice, în consultare cu statele membre, alte posibile inițiative în acest domeniu.

În temeiul reglementări privind procedura comitetelor, bazate pe Decizia 1999/468/CE a Consiliului, atunci când un comitet de gestionare a politicii agricole comune (PAC) emite un aviz nefavorabil, Comisia trebuie să înainteze proiectul de măsură respectiv Consiliului, care poate lua o decizie diferită în termen de o lună. Cu toate acestea, Comisiei nu îi este interzis să acționeze, dar este la latitudinea ei să pună în aplicare măsura sau să amâne aplicarea acesteia. Prin urmare, Comisia poate aplica măsura atunci când, punând în balanță opțiunile existente, consideră că suspendarea aplicării acesteia ar duce, de exemplu, la efecte negative ireversibile asupra pieței. În cazurile în care Consiliul decide ulterior altfel, măsura pusă în aplicare de Comisie devine, evident, redundantă. Astfel, normele existente îi permit Comisiei să beneficieze de un instrument care permite protecția interesului comun al întregii Uniuni, prin adoptarea, cel puțin provizoriu, a unei măsuri.

La articolul 7 din regulament se prevede urmărirea atingerii obiectivului de a se menține această abordare în cadrul noilor dispoziții privind procedura comitetelor, însă numai în situațiile excepționale și pe baza unor criterii clar definite și restrictive. Comisia ar putea astfel să adopte un proiect de măsuri în ciuda avizului nefavorabil al comitetului de examinare, în cazul în care „neadoptarea acestuia într-un termen care trebuie respectat în mod imperativ ar crea o perturbare semnificativă a piețelor (…) sau ar afecta interesele financiare ale Uniunii.” Dispoziția se referă la situațiile în care nu este posibil să se aștepte până când comitetul votează din nou același proiect de măsură sau un proiect de măsură modificat pentru că între timp piața ar fi perturbată semnificativ, de exemplu ca urmare a comportamentului speculativ al operatorilor. Pentru a asigura faptul că Uniunea poate acționa, ar urma să li se dea statelor membre și Comisiei ocazia de a avea o altă discuție în cunoștință de cauză cu privire la proiectul de măsură, nelăsând chestiuni asupra cărora nu s-a luat nicio decizie, evitându-se astfel speculațiile cu privire la acestea și efectele negative asupra piețelor și asupra bugetului.

Astfel de situații pot apărea în contextul gestionării zilnice a PAC (de exemplu, fixarea restituirilor la export, gestionarea licențelor, clauza specială de salvgardare), unde deciziile trebuie adesea luate rapid și pot avea consecințe economice semnificative pentru piețe și, astfel, pentru agricultori și operatori, dar și pentru bugetul Uniunii.

În cazurile în care îi este indicat Comisiei de către Parlamentul European sau de către Consiliu că, în opinia acestora, un proiect de act de punere în aplicare depășește competențele de executare prevăzute în actul de bază, Comisia va revizui imediat proiectul de act de punere în aplicare, ținând seama de pozițiile exprimate de Parlamentul European sau de Consiliu.

Comisia va acționa în așa fel încât să țină seama în mod corespunzător de gradul de urgență al chestiunii respective.

Înainte de a decide dacă actul de punere în aplicare trebuie adoptat, modificat sau retras, Comisia va informa Parlamentul European sau Consiliul cu privire la acțiunea pe care intenționează să o întreprindă și cu privire la motivele pentru care a optat pentru aceasta.

Apendice

Anexă la declarația I a Comisiei

(1) Amploarea modificărilor depinde de rezultatul reuniunii cu statele membre planificată pentru decembrie 2010. Trebuie să se țină cont de faptul că acest regulament a fost adoptat în cadrul procedurii de codecizie. (2) Ca parte a unui pachet care conține, printre altele, o propunere privind dreptul UE în domeniul sănătății animale și o propunere de revizuire a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind controalele oficiale. (3) Acest act este de competența partajată a DG SANCO/DG AGRI. (4) Revizuire a dreptului UE în domeniul bunăstării animalelor (încă nu a fost stabilit calendarul exact), în legătură cu Rezoluția PE din 5 mai 2010 referitoare la evaluarea și analizarea planului de acțiune pentru bunăstarea animalelor 2006-2010 (2009/2202(INI)), care a invitat Comisia să restructureze toate aceste acte într-un instrument orizontal general. (5) Parte a revizuirii în curs a dreptului UE în domeniul sănătății plantelor (6) Legat de revizuirea în curs a dreptului UE privind sănătatea plantelor, nu s-a decis dacă revizuirea va fi limitată la simpla aliniere. (7) Din cauza complexității politice a chestiunii, data nu poate fi specificată mai exact. (8) Acest regulament a fost inclus din greșeală în lista inițială, deoarece făcuse deja obiectul codeciziei înaintea Tratatului de la Lisabona și a fost inclus în aliniere în temeiul procedurii de reglementare cu control (PRAC). (9) * Va fi abrogat de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, nu este necesară nicio modificare specifică. (10) Este în curs evaluarea juridică pentru a se constata dacă aceste regulamente au legătură cu articolul 290 sau cu articolul 291 din TFUE. (11) Este în curs evaluarea privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 290 din TFUE. (12) Decizie a Consiliului de încheiere a Protocolului de la Kyoto în numele Comunității, nu va fi revizuită sau modificată în niciun fel. S-a solicitat, în cadrul acesteia, adoptarea unei singure măsuri de punere în aplicare, Decizia 2006/944/CE, după cum se menționează în rândul următor.

Rezoluția Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la Raportul anual 2009 privind drepturile omului în lume și politica Uniunii Europene în această privință (2010/2202(INI))

P7_TA(2010)0489 A7-0339/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere cel de-al 11-lea raport al Uniunii Europene privind drepturile omului și democrația în lume care acoperă perioada iulie 2008-decembrie 2009,

–  având în vedere articolul 6 și articolul 21 din Tratatul de la Lisabona,

–  având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului și toate instrumentele internaționale relevante privind drepturile omului,

–  având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite,

–  având în vedere toate convențiile Organizației Națiunilor Unite privind drepturile omului și protocoalele lor facultative(1),

–  având în vedere instrumentele regionale privind drepturile omului și, în special, Carta africană a drepturilor omului și popoarelor și Protocolul facultativ privind drepturile femeilor în Africa, Convenția americană privind drepturile omului, Carta arabă a drepturilor omului și Comisia interguvernamentală a ASEAN privind drepturile omului,

–  având în vedere intrarea în vigoare, la 1 iulie 2002, a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale (TPI) și rezoluțiile Parlamentului referitoare la TPI(2),

–  având în vedere Poziția comună 2003/444/PESC a Consiliului din 16 iunie 2003 privind Curtea Penală Internațională și Planul de acțiune al Consiliului ca urmare a respectivei poziții comune, reamintește rolul esențial al Curții Penale Internaționale în prevenirea crimelor grave care se află în jurisdicția sa,

–  având în vedere angajamentul Uniunii Europene de a sprijini buna funcționare a CPI,

–  având în vedere că fiecare stat are datoria de a-și exercita jurisdicția penală proprie asupra persoanelor care se fac răspunzătoare de crime internaționale;

–  având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului și negocierile în curs de desfășurare referitoare la aderarea UE la Convenție,

–  având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere Acordul de parteneriat ACP-UE și revizuirea acestuia(3),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1889/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de instituire a unui instrument de finanțare pentru promovarea democrației și drepturilor omului la scară mondială(4) (Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului sau IEDDO),

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la drepturile omului în lume,

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 ianuarie 2009(5) privind dezvoltarea Consiliului ONU pentru drepturile omului, inclusiv a rolului UE și Rezoluția sa din 25 februarie 2010(6) referitoare la cea de-a treisprezecea sesiune a Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului,

–  având în vedere rezoluțiile sale din 1 februarie 2007(7) și 26 aprilie 2007(8) privind inițiativa pentru un moratoriu universal asupra pedepsei cu moartea și Rezoluția 62/149 din 18 decembrie 2007 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite privind un moratoriu asupra aplicării pedepsei cu moartea, precum și Rezoluția sa din 7 octombrie 2010 referitoare la Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea,

–  având în vedere protocolul nr. 13 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), privind abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele,

–  având în vedere Declarația Organizației Națiunilor Unite privind apărătorii drepturilor omului, activitățile reprezentanților speciali ai Secretarului General al ONU care se ocupă de situația apărătorilor drepturilor omului, orientările UE referitoare la apărătorii drepturilor omului, precum și Rezoluția sa din 17 iunie 2010 referitoare la apărătorii drepturilor omului(9),

–  având în vedere Declarația ONU privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de discriminare pe criterii religioase sau de credință;

–  având în vedere Orientările Uniunii Europene referitoare la promovarea respectării dreptului internațional umanitar (DIU)(10), la pedeapsa capitală, tortura și alte tratamente sau pedepse cu cruzime, inumane sau degradante, precum și la dialogurile cu țările care nu sunt membre UE pe tema promovării și protecției drepturilor copilului, a violențelor împotriva femeilor și a fetelor, precum și a combaterii tuturor formelor de discriminare a acestora,

–  având în vedere setul de instrumente al Consiliului Uniunii Europene pentru promovarea și protejarea exercitării tuturor drepturilor omului de către persoanele lesbiene, homosexuale, bisexuale și transgender(11),

–  având în vedere Rezoluția sa din 22 octombrie 2009 referitoare la edificarea democrației în relațiile externe ale UE(12),

–  având în vedere toate rezoluțiile privind cazurile urgente de încălcare a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept pe care le-a adoptat,

–  având în vedere Rezoluția sa din 21 ianuarie 2010 referitoare la încălcările drepturilor omului în China, în special în cazul lui Liu Xiaobo(13),

–  având în vedere articolul 48 și articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0339/2010),

A.  întrucât Declarația Universală a Drepturilor Omului este, în continuare, un document de referință la nivel mondial, care plasează fiecare ființă umană în centrul acțiunii;

B.  întrucât cel de-al unsprezecelea Raport anual al Uniunii Europene privind drepturile omului (2008/2009) oferă o imagine generală de ansamblu a acțiunilor UE în domeniul drepturilor omului și al democrației în lume;

C.  întrucât prezenta rezoluție are ca scop examinarea, evaluarea și, în cazuri specifice, emiterea de critici constructive cu privire la acțiunile UE în domeniul drepturilor omului și al democrației;

D.  întrucât situația drepturilor omului din UE are un impact direct asupra credibilității și capacității sale de a implementa o politică externă eficientă în domeniul drepturilor omului;

E.  întrucât Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a libertății credințelor religioase și a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților;

F.  întrucât dreptatea, democrația și statul de drept constituie pilonii unei păci durabile, deoarece garantează libertățile fundamentale și drepturile omului și întrucât o pace durabilă nu poate exista în condițiile în care cei care încalcă sistematic drepturile omului și dreptul penal internațional sunt protejați;

G.  întrucât Tratatul de la Lisabona a sporit competențele UE în materie de politică externă într-un mod care îi va consolida valorile și obiectivele; întrucât principalele inovații în materie de acțiune externă a UE, cum ar fi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate /Vicepreședinte al Comisiei (ÎR/VP) și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), ar trebui să continue să consolideze acțiunea externă a UE în domeniul drepturilor omului și să ofere ocazii mai bune de integrare a drepturilor omului în toate domeniile politice relevante;

H.  întrucât Tratatul conferă UE personalitate juridică unică, ceea ce permite aderarea acesteia la Convenția europeană a drepturilor omului și conferă Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg competența de a verifica conformitatea instrumentelor legislative ale UE cu Convenția;

I.  întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a UE devine obligatorie din punct de vedere juridic, consolidând astfel protecția drepturilor omului în Europa;

J.  întrucât UE este un puternic susținător al CPI, promovând universalitatea și apărând integritatea Statutului de la Roma, în vederea protejării și consolidării independenței Curții;

K.  întrucât este necesară actualizarea Poziției comune a Consiliului din 16 iunie 2003 și a planului de acțiune din 2004 să se actualizeze, date fiind noile schimbări din dreptul penal internațional ce au avut loc după 2004; întrucât trebuie să se intensifice și să se îmbunătățească asistența și cooperarea efectivă din partea UE, deoarece mandatele de arestare și procesele de la CPI devin din ce în ce mai numeroase;

L.  întrucât eforturile de combatere a terorismului la nivel mondial au sporit necesitatea reconcilierii securității cu respectarea drepturilor omului;

M.  întrucât criza economică și financiară mondială a avut un impact negativ asupra drepturilor economice, sociale și culturale; întrucât cel mai mult au fost afectate drepturile celor mai sărace persoane; întrucât din cauza creșterii prețurilor și a volatilității acestora, dar și din cauza speculațiilor cu mărfuri, milioane de persoane fac eforturi să facă față nevoilor fundamentale în mai multe țări din Africa, Asia și America Latină; întrucât milioane de oameni se confruntă cu insecuritatea și lipsa de demnitate, iar în anumite țări la proteste s-a răspuns prin represiune și violență;

N.  întrucât drepturilor economice, sociale și culturale trebuie să li se acorde aceeași atenție ca și drepturilor civile și politice și același nivel de importanță; întrucât clauzele privind drepturile omului din acordurile semnate de UE cu țările nemembre ale UE trebuie respectate și puse în aplicare;

O.  întrucât schimbările climatice au un impact durabil și pe termen lung asupra drepturilor omului; întrucât consecințele negative riscă să fie suportate în special de grupurile vulnerabile, cum ar fi populațiile autohtone atât din țările în curs de dezvoltare, cât și din Nordul îndepărtat, dar ar putea avea, de asemenea, un efect mult mai extins;

P.  întrucât lupta împotriva impunității este de o importanță crucială, deoarece are drept scop prevenirea și pedepsirea celor mai grave crime și a autorilor acestora; întrucât impunitatea este o chestiune multilaterală, care privește o gamă largă de aspecte legate de drepturile omului, cum ar fi tortura, pedeapsa cu moartea, violența împotriva femeilor, persecutarea apărătorilor drepturilor omului, precum și lupta împotriva terorismului;

Q.  întrucât, potrivit ONU, decolonizarea, care constituie o problemă îndelungată cu implicații asupra drepturilor omului, nu este încă rezolvată în totalitate în imediata vecinătate a UE, în special în cazul Saharei Occidentală;

R.  având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la situația din Sahara Occidentală(14);

S.  întrucât este de o importanță majoră pentru activitatea instituțiilor europene ca principiile de bază codificate în Convenția europeană a drepturilor omului să fie implementate și aplicate;

T.  întrucât, la nivel mondial, sunt constatate noi forme de încălcări ale drepturilor omului, în special în domeniul noilor tehnologii ale informației, precum utilizarea abuzivă și cenzurarea internetului și încălcarea dreptului la viață privată prin exploatarea datelor cu caracter personal;

U.  întrucât libertatea religiei și credinței este periclitată din ce în ce mai mult, în special de guvernele autoritare care vizează minoritățile religioase sau din cauză că autoritățile nu reușesc să prevină atacurile, hărțuirea sau alte acte agresive împotriva anumitor indivizi sau grupuri religioase;

V.  întrucât drepturile omului sunt încălcate în țări care au recunoscut jurisdicțiile care se bazează pe instrumentele internaționale din domeniul drepturilor omului și în țări care disprețuiesc aceste drepturi câștigate de-a lungul istoriei,

1.  reafirmă hotărârea fermă a Parlamentului European și reamintește eforturile sale pe termen lung pentru apărarea drepturilor omului și a democrației în lume prin dezvoltarea unei politici puternice și eficiente a UE în materie de drepturile omului, care să garanteze o mai mare coerență și consecvență a tuturor domeniilor politice, prin intermediul relațiilor bilaterale cu țările nemembre ale UE și prin participarea activă în cadrul forurilor internaționale, precum și prin sprijinirea organizațiilor internaționale și locale ale societății civile;

2.  consideră că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona reprezintă o oportunitate istorică de a elimina lacunele rămase în politica UE în materie de drepturile omului și democrație; în această privință, solicită ca SEAE să respecte strict scopul și spiritul Tratatului de la Lisabona, care urmărește să garanteze că respectarea și promovarea drepturilor omului stau la baza diferitelor domenii ale politicii externe ale UE, după cum se prevede în articolele 2, 3 și 21 din TUE;

3.  atrage atenția asupra faptului că, în conformitate cu titlul V capitolul I din Tratatul UE, acțiunile desfășurate pe scena internațională trebuie să se sprijine pe principiile democrației, statului de drept, universalității, inalienabilității și indivizibilității drepturilor omului și libertăților fundamentale; subliniază că aceste principii constituie o bază fundamentală comună pentru relațiile sale cu țările nemembre ale UE;

4.  consideră, prin urmare, că decizia legată de locul atribuit drepturilor omului în structura SEAE este deosebit de importantă; solicită, prin urmare, înființarea unei direcții pentru drepturile omului și democrație și care să aibă sarcina de a dezvolta o strategie solidă a UE în materie de drepturile omului și democrație și de a asigura o coordonare de ansamblu cu forurile multilaterale; subliniind necesitatea de a considera că, pentru orice birou geografic sau tematic din cadrul SEAE, cunoștințele de specialitate în materie de drepturile omului și democrație trebuie să fie ancorate ca responsabilități-cheie, își exprimă cu fermitate convingerea că această abordare previne marginalizarea drepturilor omului și este singurul mod de a garanta respectarea deplină a Tratatului de la Lisabona;

5.  recunoaște angajamentul ÎR/VP de a consolida un rol activ pe scena mondială pentru UE, pentru a îmbunătăți drepturile omului și democrația la nivel mondial; îndeamnă, în această privință, ÎR/VP să ia măsurile necesare pentru crearea unui grup COHOM cu sediul la Bruxelles în scopul integrării eficiente și garantării introducerii la timp a aspectelor legate de drepturile omului în alte domenii de activitate ale instituțiilor și în alte politici ale UE; în aceeași ordine de idei, solicită ÎR/VP să țină seama de importanța obligativității ca personalul UE, inclusiv șefii de delegație și directorii SEAE, să fie formați în problematica drepturilor omului;

6.  solicită înființarea funcției de reprezentant special pentru drepturile omului; subliniază că numirea de reprezentanți speciali ai UE pentru drepturile omului, în special reprezentanți care să se ocupe de apărătorii drepturilor omului, de DIU (dreptul internațional umanitar) și de justiția internațională, precum și de drepturile femeilor și ale copiilor, ar putea contribui la o mai mare coerență și vizibilitate a acțiunii externe a UE în acest domeniu; subliniază faptul că în funcțiile de reprezentanți speciali ai UE ar trebui să fie numiți experți cu experiență dovedită în probleme de drepturile omului;

7.  consideră ca un cadru mai coerent, care să crească eficacitatea sprijinului UE pentru consolidarea democrației acordat în lumea întreagă, este absolut necesar; este de părere că o politică externă a UE coerentă trebuie să acorde prioritate absolută promovării democrației și drepturilor omului, având în vedere că societatea democratică, statul de drept și garantarea libertăților fundamentale stau la baza apărării drepturilor omului, care să fie inclusă în toate acordurile de cooperare și în parteneriatul strategic dintre UE și țările nemembre ale UE; consideră că noua structură instituțională a UE, în special SEAE, oferă oportunitatea de a consolida coerența și eficiența UE în acest domeniu;

8.  invită ÎR/VP să își mențină angajamentele legate de integrarea drepturilor omului în cadrul acțiunii externe a UE, astfel încât, în cadrul SEAE, acestea să fie reflectate la nivelul structurii și să fie asigurate resursele necesare în acest sens, pentru ca noul serviciu să poată garanta că problematica drepturilor omului este reflectată în toate domeniile acțiunii externe, inclusiv în PSAC, dezvoltare și comerț;

9.  consideră că posturile de reprezentanți speciali ai UE ar trebui să fie din ce în ce mai numeroase, nu să scadă treptat, în special pentru a acoperi țări și regiuni în care UE nu dispune de misiuni diplomatice; consideră că este indispensabil ca, având în vedere importanța problematicii drepturile omului în situații de conflict și post-conflict, mandatul tuturor reprezentanților speciali ai Uniunii Europene să acopere drepturile civile și politice, economice, sociale și culturale, drepturile femeilor și copiilor, dreptul internațional umanitar și justiția internațională și să menționeze în mod explicit promovarea și garantarea respectării drepturilor omului, democrației și statului de drept; subliniază că reprezentanții speciali ai UE sunt persoane de contact pe probleme de orientări interne, cunoștințe de specialitate și propagandă, dar sunt, în mod logic, și interlocutori pentru țările terțe și alți actori non-UE; salută desemnarea cel puțin a unei persoane din fiecare delegație a UE ca persoană de contact care să îndrume acțiunile de coordonare a politicilor în materie de drepturile omului, precum și integrarea și monitorizarea acestora;

10.  salută faptul că ÎR/VP este dispusă să efectueze o analiză aprofundată privind eficiența tuturor instrumentelor UE în acest domeniu, care să includă tematici de la dialogurile pe tema drepturilor omului până la orientările UE, de la Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO) până la asistența bilaterală și acțiunile UE din cadrul forumurilor multilaterale, precum și să inițieze un proces de consultare privind elaborarea de strategii naționale în domeniul drepturilor omului care să cuprindă toate drepturile omului codificate de pacturile internaționale și de convențiile ONU și să includă, de asemenea, drepturile economice, sociale și culturale; subliniază hotărârea și importanța participării depline a PE la această consultare; subliniază că este necesar ca în consultare să se implice și organizații ale societății civile;

11.  împărtășește opinia conform căreia astfel de strategii naționale în materie de drepturile omului, solicitate în mod repetat de către Parlament, pot consolida în mod substanțial coerența și eficacitatea acțiunii externe a UE atunci când strategia națională va deveni un document de referință care să stabilească priorități și obiective specifice fiecărei țări, care să fie integrate în toate politicile și instrumentele externe relevante ale UE;

12.  în contextul revizuirii, insistă în special asupra importanței de a realiza o evaluare detaliată a aspectelor legate de drepturile omului din cadrul politicii europene de vecinătate (PEV), care ar trebui să se refere în special la coerența și eficiența mecanismelor existente, cum ar fi planurile de acțiune, rapoartele de activitate, dialogurile pe tema drepturilor omului și procesul decizional de consolidare a relațiilor cu țările terțe;

13.  consideră că acordul-cadru revizuit privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisie este un progres pentru cooperarea Parlamentului cu Comisia, dar regretă că la acest acord nu este parte și Consiliul; subliniază necesitatea asigurării unui nivel mai ridicat de transparență și de acces nerestricționat la documente între toate instituțiile UE pentru a dezvolta o cooperare interinstituțională mai eficientă;

14.  reamintește că dezvoltarea unei politici externe coerente a UE este esențială dacă Uniunea dorește să joace un rol semnificativ și constructiv în promovarea drepturilor omului în întreaga lume; solicită statelor membre să dea dovadă de un angajament ferm și de o dorință politică statornică în urmărirea acestui țel;

15.  subliniază că trebuie acordată prioritate îmbunătățirii capacității UE de a reacționa rapid la încălcările drepturilor omului comise de țări nemembre ale UE, în special în situațiile în care trebuie să își ofere sprijinul apărătorilor drepturilor omului aflați în pericol, precum și la încălcările drepturilor omului de către companii cu sediul în UE care desfășoară activități în țări terțe, prin elaborarea unor programe strategice de acțiune;

16.  recunoaște faptul că organizațiile neguvernamentale sunt esențiale pentru dezvoltarea și succesul societăților democratice, pentru promovarea înțelegerii reciproce și a toleranței, precum și pentru inițierea și sprijinirea unor priorități politice concrete și a unor soluții comune la provocările cu care se confruntă dezvoltarea democratică;

Raportul anual al UE privind drepturile omului în lume

17.  subliniază importanța raportului anual al UE privind drepturile omului în analiza și evaluarea politicii UE în domeniul drepturilor omului, mai ales în vederea creșterii vizibilității chestiunilor legate de drepturile omului, în general; subliniază dreptul de control al Parlamentului European asupra acțiunilor întreprinse de Comisie și Consiliu în domeniul drepturilor omului; solicită implicarea totală a Parlamentului European în elaborarea secțiunilor din viitoarele rapoarte anuale privind activitățile proprii ale Parlamentului în domeniul drepturilor omului, prin care să se reflecte practica unor președinții anterioare;

18.  salută prezentarea raportului anual al UE de către ÎR/VP în cadrul Parlamentului și noua perioadă acoperită de raport, bazată pe un an calendaristic, care oferă Parlamentului oportunitatea de a dedica ședința plenară din decembrie drepturilor omului, prin decernarea Premiului anual Saharov pentru libertatea de gândire și dezbaterea raportului anual al PE privind drepturile omului în lume și politica UE în această privință;

19.  invită Parlamentul European, Consiliul și Comisia să depună eforturi mai mari pentru a difuza rapoartele anuale ale UE privind drepturile omului și democrația, precum și să se asigure că acestea se adresează unui număr cât mai mare de destinatari, în special celor implicați în promovarea drepturilor omului și a democrației peste tot în lume; solicită, de asemenea, campanii de informare publică având ca scop creșterea vizibilității UE în acest domeniu; recunoaște că în actuala ediție au fost realizate îmbunătățiri în materie de prezentare mai clară;

20.  își reiterează solicitarea de a se furniza de către Consiliu, Comisie și delegațiile și ambasadele UE în teritoriu un volum mai mare de informații de mai bună calitate pentru evaluarea politicilor și de a se propune orientări specifice pentru a se îmbunătăți abordarea generală, a se minimiza contradicțiile și a se adapta prioritățile politicilor în funcție de fiecare țară, în vederea adoptării strategiilor de țară privind drepturile omului, astfel cum se prevede în programul SEAE; consideră că transparența trebuie să se situeze în prim-planul acțiunilor UE și să se faciliteze accesul la ordinele de zi și documentele în care se discută în mod specific cu țări nemembre ale UE chestiuni legate de drepturile omului;

21.  își reiterează solicitarea de a se efectua o evaluare periodică a utilizării și rezultatelor politicilor, instrumentelor, inițiativelor și dialogurilor Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului în țările nemembre UE și de a se comunica integral rezultatele acesteia Parlamentului; invită Consiliul și Comisia să elaboreze indici și criterii de referință specifice cuantificabile pentru evaluarea eficacității acestor politici;

Activitățile UE în domeniul drepturilor omului în cadrul forurilor internaționale

22.  subliniază viitoarea aderare a UE la Convenția europeană a drepturilor omului ca pe o ocazie de a-și confirma angajamentul în materie de protecție a drepturilor omului în cadrul frontierelor sale și în afara acestora; îndeamnă statele membre ale UE să sprijine acest lucru și să implice cetățenii UE în această acțiune;

23.  îndeamnă Comisia și Consiliul să promoveze pe scară largă Convenția europeană a drepturilor omului, în interiorul și în afara Uniunii, în special cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la existența jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului, care poate fi activată pentru a judeca și acorda despăgubiri pentru încălcările suferite de un stat membru al Consiliului Europei sau de către cetățenii acestuia;

24.  solicită Înaltului Reprezentant să garanteze că SEAE va fi bine integrat și coordonat cu alte organisme internaționale, organizații regionale și cu activitatea acestora de promovare a drepturilor omului; invită Înaltul Reprezentant să se asigure că recomandările, preocupările și prioritățile exprimate în cadrul și de către sistemul ONU, Consiliul Europei, OSCE și alte instituții internaționale vor fi pe deplin și sistematic integrate în toate domeniile politicilor UE și, în special, în domeniul drepturilor omului;

25.  constată cu regret procesul lent de instrumentare a dosarelor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se prelungește până la șapte ani; observă că pe rolul acestei Curți se află peste 100 000 de dosare; subliniază că CEDO trebuie să fie o instituție exemplară pentru protejarea dreptului la justiție și la procese corecte; îndeamnă instituțiile UE și statele membre ale UE să depună toate eforturile pentru a sprijini activitatea Curții; salută faptul că Rusia, ultima țară dintre 47 de state membre ale Consiliului Europei care a refuzat să ratifice Protocolul nr. 14, a ratificat Protocolul nr. 14 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind eficiența Curții, care prevede simplificarea procedurilor Curții și este destinat să o ajute să abordeze problema numărului mare de cazuri nesoluționate și care poate intra în vigoare doar atunci când va fi ratificat de toate țările membre ale Consiliului Europei;

26.  solicită consolidarea cooperării între Consiliul Europei și Uniunea Europeană în domeniul promovării și al asigurării respectării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor economice și sociale și a drepturilor persoanelor aparținând minorităților, al promovării drepturilor persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale și transgender (LGBT) și ale apărătorilor drepturilor persoanelor LGBT, și în ceea ce privește sensibilizării victimelor discriminării în legătură cu faptul că au acces la acțiuni legale eficiente în fața unei autorități naționale pentru combaterea discriminării și a existenței acestui acces, precum și în materie de protecție a limbilor regionale și minoritare, utilizând instrumentele juridice de nediscriminare și organizațiile existente în materie de drepturi sociale pentru a susține diversitatea și toleranța;

27.  îndeamnă statele membre ale UE să semneze și să ratifice toate convențiile fundamentale ale Organizației Națiunilor Unite și Consiliului Europei din domeniul drepturilor omului, precum și protocoalele facultative anexate acestora, în special Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora, Convenția internațională privind protecția tuturor persoanelor împotriva dispariției forțate, Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile populațiilor indigene din 13 septembrie 2007, Declarația Organizației Internaționale a Muncii privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă din 1998, Convenția-cadru a Consiliului Europei pentru protecția minorităților naționale, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, protocolul facultativ la Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, protocoalele facultative la Convenția privind drepturile copilului și Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități; insistă asupra faptului că Protocolul facultativ la Convenție ar trebui considerat ca reprezentând o parte integrantă a acesteia și solicită aderarea simultană la acesta din urmă (la convenție și la protocol);(15)

28.  subliniază că definițiile drepturilor omului adoptate de comunitatea internațională de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial s-au dovedit suficient de flexibile pentru a include noi progrese umane, dar subliniază nevoia de a codifica noi drepturi pentru a răspunde la noi amenințări la adresa libertății, cum ar fi cele legate de libertatea științei, libertatea conștiinței și cunoașterii, a identității sau orientării sexuale și toate drepturile privind domeniu digital, începând cu accesul universal la internet;

29.  subliniază importanța consolidării raționalizării și, dacă este posibil, a coordonării organismelor internaționale cu jurisdicție în materie de drepturile omului și a procedurilor acestora, cu scopul de a oferi întotdeauna o protecție și o apărare mai eficiente a drepturilor fundamentale stipulate în documentele internaționale de profil;

30.  subliniază nevoia de a se acorda o mai mare atenție diverselor mecanisme de monitorizare din cadrul Consiliului Europei și al ONU și cooperării mai strânse cu diferitele organisme statutare ale acestora pentru a canaliza mai bine constatările realizate și pentru utilizarea mai eficientă a experienței în domeniu;

31.  salută eforturile UE în cadrul Comitetului III al Adunării Generale a ONU (privind chestiunile sociale, umanitare și culturale) cu privire la numeroase rezoluții, în special cea privind solicitarea adoptării unui moratoriu asupra aplicării pedepsei capitale, care a fost sprijinită de mai multe țări, cele referitoare la drepturile copilului, la intoleranța religioasă și la situația în domeniul drepturilor omului în Myanmar/Birmania și în Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC);

32.  salută deschiderea primului Birou Regional European al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului în octombrie 2009 la Bruxelles; sugerează instituirea unei cooperări eficiente cu Înaltul Comisar pentru o mai bună promovare și continuare a formulării și implementării standardelor și politicilor în materie de drepturile omului în UE și în restul Europei;

33.  solicită Consiliului și Comisiei să definească o strategie față de țările care refuză să coopereze pe deplin cu mecanismele ONU și să permită accesul experților independenți și raportorilor speciali ai ONU, cărora să le acorde acces nelimitat la teritoriu și neimixtiunea în activitățile acestora;

34.  regretă atitudinea și acțiunea politică din ce în ce mai slabă a UE față de acțiunile desfășurate de junta birmană, subliniind că atitudinea actuală nu este de ajutor în lupta împotriva situației politice, sociale și umanitare tragice pe care poporul birmanez este forțat să o traverseze de la instaurarea regimului militar, iar această atitudine riscă să pară un fel de compromis cu regimul dictatorial;

35.  salută sprijinul Uniunii Europene față de inițiativele luate în cadrul Națiunilor Unite și al altor foruri internaționale în direcția încurajării dezincriminării homosexualității; salută sprijinul continuu al Uniunii Europene în favoarea inițiativelor de condamnare a încălcărilor drepturilor omului pe motive de orientare sexuală și identitate de gen în toate forurile internaționale, sprijin acordat împreună cu statele care împărtășesc aceleași opinii; subliniază că politica majorității țărilor din lume, inclusiv din Uniune, în ceea ce privește persoanele lesbiene, homosexuale bisexuale, transsexuale și transgender este discriminatorie și contravine drepturilor omului; în consecință, cere statelor membre și Uniunii să remedieze această situație și să garanteze acestor persoane un acces egal la serviciile de sănătate și de îngrijire, inclusiv la cele operatorii; solicită ca Uniunii și statele membre să acorde persoanelor care au fost victime ale discriminării bazate pe orientarea sexuală și pe gen provenind din state terțe o atenție cu totul deosebită, concretizată în special în politica de primire;

36.  solicită Comisiei și Consiliului să promoveze o legitimizare oficială și juridică a termenului „refugiat din cauza schimbărilor climatice” (care descrie persoanele obligate să își părăsească locuințele și să caute refugiu peste hotare din cauza schimbărilor climatice), termen care nu este recunoscut încă în dreptul internațional și în niciun acord internațional obligatoriu din punct de vedere juridic;

37.  solicită o cooperare sporită între ONU, Forumul său permanent pentru populațiile indigene și Uniunea Europeană în domeniul protecției drepturilor populațiilor indigene, deoarece aceste persoane aparțin unuia dintre cele mai vulnerabile grupuri din întreaga lume;

Consiliul Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului (UNHRC)

38.  subliniază rolul UNHRC în structurile ONU, precum și potențialul acestuia de a elabora un cadru de mare valoare pentru eforturile multilaterale ale UE în domeniul drepturilor omului; observă că acest nou organism trebuie să continue eforturile în direcția unor acțiuni realizate în conformitate cu cele mai înalte standarde și în cel mai eficient mod cu putință pentru a-și spori credibilitatea;

39.  evidențiază faptul că participarea activă a organizațiilor societății civile este vitală pentru eficiența UNHRC;

40.  salută călduros faptul că actualul guvern al SUA urmărește o participare mai activă în cadrul ONU și a acceptat un loc în cadrul UNHRC pentru perioada 2009-2012; recunoaște faptul că participarea SUA sporește credibilitatea și capacitatea de acțiune a UNHRC; îndeamnă UE să consolideze cooperarea cu SUA, în special în materie de schimb de experiențe privind dialogurile pe tema drepturilor omului;

41.  reamintește că, în 2011, procedurile UNHRC vor fi amplu revizuite și, prin urmare, îndeamnă UE să se pregătească activ pentru această revizuire și să participe la ea;

42.  subliniază rolul important al reexaminărilor periodice universale (RPU) și îndeamnă Consiliul, Comisia și, în special, noul Serviciu European pentru Acțiune Externă (SEAE) să urmărească și să monitorizeze îndeaproape activitățile din cadrul reexaminărilor periodice universale (RPU) și, în contextul revizuirii UNHRC, să crească eficacitatea RPU și ponderea avizelor experților independenți;

43.  sprijină ferm eforturile UE de a împiedica parțialitatea și instrumentalizarea RPU; în acest context, deploră rezultatul sesiunii din februarie 2009, afectată în mod grav de obstacole procedurale și eforturi de instrumentalizare a procedurii în cadrul procedurii de reexaminare;

44.  îndeamnă ÎR/VP să viziteze periodic UNHRC și să garanteze personal că între acesta și SEAE există cele mai strânse legături posibil la toate nivelurile; încurajează viitoarea structură competentă în materie de drepturile omului din cadrul SEAE să instituie contacte profesionale strânse cu UNHRC; solicită un dialog coordonat cu țările nemembre ale UE privind pozițiile adoptate în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, nu doar la Geneva și în cadrul dialogurilor pe teme de drepturile omului, ci ca parte integrantă a tuturor discuțiile bilaterale de natură politică, comercială și de cooperare pentru dezvoltare ale UE care au loc cu aceste țări;

45.  constată că statele membre ale UE se află într-o poziție minoritară în cadrul UNHRC; invită instituțiile Uniunii Europene și statele membre să acționeze în mod concertat pentru a forma alianțe adecvate cu acele țări și organizații neguvernamentale și cu actorii fără caracter statal care continuă să apere caracterul universal și indivizibil al drepturilor omului;

46.  solicită Înaltului Reprezentant și miniștrilor de externe din statele UE să adopte concluziile Consiliului Afaceri Externe (CAE) înainte de orice reuniuni ale Consiliului ONU pentru Drepturile Omului și ale Adunării Generale a ONU, concluzii în care să se menționeze prioritățile și strategiile UE;

47.  solicită Consiliului, Comisiei și SEAE să-și întărească relațiile cu guverne democratice sau în curs de democratizare din alte grupuri regionale din cadrul UNHRC, cu scopul de a asigura șansele de succes ale inițiativelor legate de respectarea principiilor înscrise în Declarația Universală a Drepturilor Omului; în acest scop, invită Comisia și statele membre să-și coordoneze mai bine acțiunile și solicită Comisiei să elaboreze un raport anual privind tendințele de vot în cadrul ONU în domeniul drepturilor omului, care ar urma să analizeze influența exercitată asupra acestora de politicile Uniunii Europene și ale statelor membre ale acesteia, precum și de politicile altor blocuri; își reiterează opinia potrivit căreia delegația UE și statele membre ale UE ar trebui să acorde o mai mare prioritate la Geneva comunicării cu țările nemembre ale UE într-un stadiu incipient al discuțiilor și să evite să acorde o importanță exagerată discuțiilor interne care au drept scop realizarea unității interne a UE cu riscul de a adopta o abordare de tip „cel mai mic numitor comun”;

48.  reafirmă importanța vitală, în cadrul UNHRC, a procedurilor speciale și a mandatelor specifice pentru diferite țări; salută mandatul tematic nou introdus în domeniul drepturilor culturale și salută extinderea mandatelor tematice la dreptul la alimentație, libertatea religioasă sau a convingerilor și persoanele strămutate în interiorul țării; în plus, salută extinderea mandatelor specifice pentru diferite țări la Burundi, Haiti, Cambogia, Somalia, Republica Populară Democrată Coreea (RDPC), Myanmar și Sudan; regretă că mandatele Liberiei și ale Republicii Democratice Congo (RDC) nu au fost prelungite;

49.  salută călduros decizia din 2008 a UNHRC de a prelungi mandatul Reprezentantului Special al ONU pentru Afaceri și Drepturile Omului pe lângă Secretarul General și concluziile Consiliului adoptate în decembrie 2009 în timpul președinției suedeze prin care se salută activitatea acestui reprezentant special; invită UE și statele membre să își continue munca în direcția punerii în aplicare a recomandărilor finale ale mandatului și prezentării în 2011 în fața UNHRC a cadrului „ocrotire, respectare, compensare”;

50.  salută sesiunile speciale ale UNHRC privind situația drepturilor omului în partea de est a RDC, impactul crizei economice și financiare mondiale asupra concretizării și exercitării efective a drepturilor omului, situația drepturilor omului în Sri Lanka, precum și situația drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate și Ierusalimul de Est; regretă că, la cea de-a douăsprezecea sesiune a UNHRC, care a avut loc la 16 octombrie 2009, statele membre ale UE nu au reușit să ajungă la o poziție comună cu privire la votarea raportului Goldstone, deoarece patru state membre au votat împotrivă, două s-au abținut, iar două au fost absente de la vot; solicită statelor membre și tuturor instituțiilor relevante ale UE să fie mai bine coordonate din punct de vedere politic în cadrul HRC și al altor organisme ale UE; subliniază că respectarea legislației internaționale privind drepturile omului și a dreptului internațional umanitar de către toate părțile și în toate circumstanțele rămâne o condiție prealabilă esențială pentru a se ajunge la o pace dreaptă și durabilă în Orientul Mijlociu; îndeamnă toate părțile, prin urmare, să se conformeze rezoluțiilor Adunării Generale a ONU (UNGA) adoptate la 5 noiembrie 2009 și 26 februarie 2010 efectuând anchete care să respecte standardele internaționale; solicită ÎR/VP să se asigure că persoanele care au comis încălcări ale dreptului internațional sunt trase la răspundere în conformitate cu obligația asumată de UE în temeiul Convenției de la Geneva și cu prioritate UE de a combate impunitatea;

51.  sprijină independența Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR); regretă că, în cadrul celei de-a zecea sesiuni ordinare din martie 2009, în pofida opoziției UE, a fost adoptată o rezoluție care vizează îngrădirea independenței OHCHR; solicită instituțiilor UE să furnizeze sprijin financiar suplimentar pentru întregul sistem al procedurilor OHCHR, pentru a se asigura că cei care dețin mandatul pentru procedurile speciale dispun de resurse suficiente pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile;

Cooperarea dintre UE și Curtea Penală Internațională

52.  își reafirmă sprijinul puternic față de Curtea Penală Internațională (CPI) și față de obiectivul primordial al acesteia, acela de a lupta împotriva impunității pentru fapte de genocid, crime de război și crime împotriva umanității; salută faptul că, în urma ratificării Statutului de la Roma de către Bangladesh, Seychelles și Santa Lucia și Moldova în martie, august și octombrie 2010, numărul total al statelor semnatare a ajuns, în decembrie 2009, la 114; subliniază faptul că Statutul de la Roma a fost ratificat de către toate statele membre ale UE, ca o componentă esențială a principiilor și valorilor democratice ale Uniunii, și solicită, prin urmare, statelor membre să respecte pe deplin acest statut ca parte a acquis-ului UE; subliniază importanța principiului universalității și solicită SEAE, statelor membre ale UE și Comisiei să își continue eforturile susținute de promovare a ratificării universale a Statutului de la Roma și a Acordului privind privilegiile și imunitățile Curții Penale Internaționale, precum și de adoptare a legislației necesare pentru punerea în aplicare la nivel național, și să revizuiască Poziția comună a Consiliului 2003/444/PESC din 16 iunie 2003 privind Curtea Penală Internațională și Planul de acțiune din 2004, pentru a asigura continuitatea acțiunilor prevăzute de poziția comună; solicită ca aceste eforturi să fie extinse și în direcția Acordului privind privilegiile și imunitățile CPI (APIC), instrument operațional important al Curții; solicită, de asemenea, statelor membre ale UE să revizuiască și să actualizeze poziția comună și planul de acțiune privind CPI pentru a consolida asistența concretă acordată CPI de către UE în lumina progreselor, provocărilor și nevoilor actuale ale Curții, deoarece mandatele de arestare și procesele de la CPI devin din ce în ce mai numeroase, precum și să demareze discuții privind posibila adoptare a orientărilor UE privind justiția internațională/CPI;

53.  încurajează ferm SEAE, Comisia și statele membre ale UE să sprijine punerea în aplicare a hotărârilor CPI și cooperarea cu CPI în cadrul negocierilor privind extinderea și al proceselor de aderare, precum și cu ocazia tuturor summiturilor UE și a dialogurilor cu țările nemembre ale UE, inclusiv cu Statele Unite, China, Rusia, Uniunea Africană și Israelul; îndeamnă îndeosebi Consiliul și Comisia să garanteze că justiția va fi un element integrant al tuturor negocierilor de pace; invită SEAE să urmărească în mod sistematic includerea unei clauze privind CPI în acordurile cu țările nemembre ale UE; solicită Înaltului Reprezentant să garanteze că în toate prioritățile de politică externă ale UE se ține seama de CPI și că aceasta este inclusă în cadrul mandatului reprezentanților speciali ai UE, după caz, și, în plus, să se asigure că personalul SEAE, atât de la sediu, cât și din delegațiile UE, este instruit în mod regulat cu privire la CPI; solicită Înaltului Reprezentant să numească un trimis special pe probleme de justiție internațională, al cărui mandat să fie promovarea, includerea și reprezentarea angajamentului UE în lupta împotriva impunității, precum și a CPI, în politicile externe ale UE;

54.  salută executarea de către Belgia a mandatului de arestare emis de Camera preliminară III a CPI pe numele lui Jean Pierre Bemba la 3 iulie 2008; cu toate acestea, remarcă cu mare îngrijorare că opt mandate de arestare emise de CPI, inclusiv cele împotriva a patru lideri principali din gruparea Armata Rezistenței Domnului (LRA) din Uganda, a lui Bosco Ntaganda din Republica Democratică Congo (RDC), a lui Ahmad Harun, Ali Kushayb și a președintelui sudanez Omar Hassan Ahmad Al-Bashir din Sudan nu au fost încă executate; deplânge refuzul insistent al Sudanului de a aresta și de a transfera suspecții la CPI, încălcând astfel în mod repetat obligațiile ce îi revin în temeiul Rezoluției 1593 (2005) a Consiliului de Securitate al ONU; constată că la 26 mai 2010, Camera preliminară I a CPI a informat Consiliul de Securitate al ONU privind lipsa de cooperare a Republicii Sudan în cazurile Harun și Kushayb; își exprimă profunda îngrijorare că două state părți la CPI, Republica Ciad și Kenya, l-au invitat recent și l-au primit pe teritoriul lor pe președintele Omar al-Bashir, în ciuda obligației ce le revine în temeiul Statutului de la Roma de a aresta această persoană și deplânge neexecutarea mandatului de arestare aferent; solicită continuarea căutării unor inculpați cunoscuți și subliniază rolul pe care UE și CPI l-ar putea juca în a garanta desfășurarea anchetelor privind posibilele crime de război din Sri Lanka și din Republica Democratică Congo;

55.  salută angajamentul reînnoit al SUA față de activitatea CPI, ilustrat nu în ultimul rând prin participarea sa în calitate de observator la cea de-a opta reuniune a Adunării Statelor Părți (ASP) de la Haga din noiembrie 2009, precum și la prima conferință pentru revizuirea Statutului de la Roma din iunie 2010; remarcă cu satisfacție primele afirmații promițătoare și promisiunile de cooperare cu CPI pronunțate de administrația SUA la prima conferință de revizuire; solicită SUA să își continue angajamentele față de CPI, în special prin cooperarea deplină în situații care fac obiectul unei anchete sau al unei analize preliminare din partea CPI și prin finalizarea unei politici ample privind CPI;

56.  încurajează statele participante la următoarea reuniune a Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE să discute problema combaterii impunității în cadrul cooperării internaționale pentru dezvoltare și în cadrul dialogului politic relevant, poziție în favoarea căreia pledează mai multe rezoluții și articolul 11.6 din Acordul de la Cotonou revizuit, pentru a introduce lupta împotriva impunității și consolidarea statului de drept în cadrul programelor și acțiunilor existente în materie de cooperare pentru dezvoltare; cere UE și statelor sale membre să continue dialogul cu Uniunea Africană pe marginea acestor chestiuni și să sprijine statele africane părți pentru ca acestea să continue să își respecte obligațiile ce le revin în temeiul Statutului de la Roma; își exprimă sprijinul față de cerința Curții de a deschide un birou de legătură cu Uniunea Africană la Addis Abeba;

57.  remarcă importanța foarte mare a cooperării dintre statele părți, statele semnatare și Curtea Penală Internațională, în conformitate cu articolul 86 din Statutul de la Roma, pentru eficiența și succesul sistemului judiciar internațional, în special în ceea ce privește capacitatea de aplicare a legii și activitățile eficiențe și independente ale Curții; reamintește în continuare acordul de cooperare și asistență dintre CPI și UE și, având în vedere acest acord, solicită Uniunii Europene și statelor sale membre să pună la dispoziția Curții întreaga asistență necesară, inclusiv sprijin de specialitate pentru procesele aflate pe rol și în special pentru punerea în aplicare a mandatelor de arest neexecutate; îndeamnă toate statele membre să adopte legislație națională privind cooperarea, în conformitate cu partea a noua a Statutului de la Roma, în cazul în care nu au adoptat încă o astfel de legislație, și să încheie acorduri ad-hoc cu Curtea privind aplicarea deciziilor Curții și protejarea și relocarea victimelor și a martorilor; solicită statelor membre ale UE să includă cooperarea ca un aspect de sine stătător pe ordinea de zi a Adunării Statelor Părți (ASP) ale CPI, pentru a garanta că cele mai bune practici sunt partajate, cazurile de necooperare sunt discutate și că se iau măsurile adecvate de către ASP;

58.  subliniază nevoia consolidării sistemului judiciar penal internațional în general și, în această privință, remarcă cu îngrijorare faptul că Ratko Mladić și Goran Hadžić nu au fost arestați și nu au fost aduși în fața Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie; invită, în această privință, autoritățile sârbe să asigure cooperarea deplină cu TPII, ceea ce ar contribui la arestarea și transferul tuturor celorlalți inculpați, pentru a deschide calea către ratificarea unui acord de stabilitate și asociere; remarcă necesitatea unui sprijin permanent, inclusiv a unui sprijin financiar, destinat Curții Speciale pentru Sierra Leone, în vederea finalizării proceselor pe rol, inclusiv a tuturor proceselor în apel; remarcă, de asemenea, progresul înregistrat în materie de cooperare multilaterală în vederea furnizării de cunoștințe de specialitate și de asistență, în situațiile în care identificarea, colectarea și păstrarea informațiilor ar contribui la o gamă largă de acțiuni judiciare internaționale și tranzitorii, în special prin intermediul mecanismului judiciar de reacție rapidă (JRR), la care participă peste jumătate dintre statele membre și încurajează acordarea unui mai mare sprijin permanent pentru JRR;

Orientările UE privind drepturile omului.
Pedeapsa cu moartea

59.  reamintește de rezoluția referitoare la un moratoriu global privind aplicarea pedepsei cu moartea (Rezoluția 63/168), adoptată de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 2008, subliniază că în prezent 106 țări au votat în favoarea rezoluției, ceea ce confirmă consolidarea progresivă la nivel mondial a unei opinii împotriva pedepsei cu moartea;

60.  salută deciziile de abolire a pedepsei capitale adoptate în 2009 de Burundi și Togo, precum și de statul american New Mexico; îndeamnă SUA să elimine pedeapsa cu moartea și își exprimă regretul că pedeapsa cu moartea se aplică încă în 35 din cele 50 de state ale SUA;

61.  îndeamnă Consiliul și Comisia să încurajeze țările care încă nu au semnat, ratificat sau pus în aplicare cel de-al doilea Protocol Opțional la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice sau instrumente regionale similare, să facă acest lucru;

62.  solicită Comisiei și statelor membre să garanteze că producerea și vânzarea de tiopental sodic de către companiile cu sediul în UE sunt permise doar în scopuri medicale și că orice licență de fabricare a acestui medicament impune cerințe de etichetare astfel încât pe ambalaj să se indice că medicamentul nu poate fi folosit pentru administrarea injecțiilor letale, în conformitate cu legile naționale și europene care interzic pedeapsa capitală, tortura sau orice alt tip de tratament sau pedeapsă crudă, inumană sau degradantă;

63.  reafirmă că UE se opune aplicării pedepsei cu moartea independent de situație inclusiv în cazul execuțiilor extra-judiciare; reamintește că UE este principalul donator al organizațiilor societății civile care combat pedeapsa cu moartea; cere Comisiei să acorde în continuare prioritate luptei împotriva acestei pedepse crude și inumane și să mențină această temă ca prioritate în cadrul IEDDO și al instrumentelor geografice; consideră că condamnarea pe viață nu constituie o alternativă acceptabilă la pedeapsa cu moartea;

64.  îndeamnă țările care recurg încă la pedeapsa cu lapidarea să excludă acest procedeu inuman din arsenalul lor legislativ; îndeamnă conducătorii iranieni să adopte o lege care să interzică fără echivoc lapidarea ca sancțiune legală, această pedeapsă reprezentând cea mai barbară formă de pedeapsă cu moartea; condamnă faptul că numeroase țări condamnă încă la moarte și execută infractorii minori; condamnă utilizarea de către regimul iranian a pedepsei cu moartea, ceea ce plasează Iranul pe locul doi, imediat după China, în clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de execuții; condamnă cu fermitate numărul crescut de execuții, în urma demonstrațiilor pașnice care au avut loc după alegerile prezidențiale din Iran în iunie 2009; este preocupat de faptul că în China continuă să aibă loc cel mai mare număr de execuții din lume și solicită Chinei să facă public numărul execuțiilor, astfel încât să se poată efectua analize și dezbateri transparente asupra pedepseai cu moartea; salută măsura pozitivă adoptată de autoritățile din Belarus de a institui un grup de lucru pentru elaborarea de propuneri privind impunerea unui moratoriu privind aplicarea pedepsei cu moartea; este în continuare preocupat de faptul că în Belarus au încă loc execuții, aceasta fiind singura țară din Europa care aplică încă pedeapsa cu moartea, dar și de neinformarea familiilor cu privire la data execuției și locul înmormântării rămășițelor pământești ale celor executați;

65.  ia act de faptul că, la nivel mondial, există 32 de jurisdicții în cadrul cărora legea prevede aplicarea pedepsei cu moartea în cazul infracțiunilor în materie de stupefiante; ia act de faptul că Oficiul Națiunilor Unite privind Drogurile și Criminalitate (UNODC), Comisia Europeană și guvernele europene sunt implicate activ în finanțarea și/sau oferirea de asistență tehnică, legislativă și de ajutoare financiare menite să consolideze acțiunile anti-drog în statele care mențin aplicarea pedepsei cu moartea pentru combaterea drogurilor; este preocupat cu privire la faptul că astfel de asistență poate duce la creșterea numărului de condamnări la moarte și de execuții; solicită Comisiei să elaboreze orientări care să reglementeze finanțarea internațională în materie de acțiuni anti-drog întreprinse la nivel de țară și regional pentru a se asigura că astfel de programe nu au ca rezultat încălcarea drepturilor omului, inclusiv aplicarea pedepsei cu moartea; subliniază că abolirea aplicării pedepsei cu moartea în cazul infracțiunilor în materie de stupefiante ar trebui să devină o condiție prealabilă pentru acordarea de asistență financiară, tehnică, în materie de consolidare a capacității și de alt tip de sprijin pentru acțiuni anti-drog;

66.  este în continuare preocupat de faptul că în Belarus au încă loc execuții, aceasta fiind singura țară din Europa care aplică încă pedeapsa cu moartea; sprijină autoritățile în vederea instituirii un grup de lucru pentru elaborarea de propuneri privind impunerea unui moratoriu în cazul aplicării pedepsei cu moartea;

67.  își esprimă profunda îngrijorare în ceea ce privește proiectul de lege împotriva homosexualității, aflat în dezbatere în parlamentul Ugandei, prin care se pedepsește sprijinirea lesbienelor, homosexualilor sau a persoanelor bisexuale cu amenzi și închisoare, iar actele homosexuale consensuale sunt sancționate cu amenzi, închisoarea sau pedeapsa cu moartea; solicită parlamentului ugandez respingerea acestui proiect, precum a oricărei legislații asemănătoare; condamnă criminalizarea homosexualității în întreaga lume;

Drepturile LGBT

68.  în contextul în care, pe plan mondial în 2009, au fost înregistrate numeroase abuzuri în materie de drepturi ale omului în cazul lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și persoanelor transgender, Parlamentul salută adoptarea de către grupul de lucru pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Uniunii Europene a setului de instrumente pentru promovarea și protejarea exercitării tuturor drepturilor omului de către persoanele lesbiene, homosexuale, bisexuale și transgender (LGBT); solicită delegațiilor UE și Serviciului European de Acțiune Externă să implementeze integral orientările cuprinse în setul de instrumente;

Violența împotriva femeilor

69.  ia act de faptul că programul echipei celor trei președinții (Franța, Republica Cehă și Suedia), din perioada iulie 2008 - decembrie 2009, a acordat prioritate chestiunii violenței împotriva femeilor și fetelor și solicită coerență în privința principiilor și politicilor atât în interiorul, cât și în afara UE, inclusiv în ceea ce privește susținerea interzicerii mutilării genitale la femei, aceasta constituind o încălcare a drepturilor omului; ia act de recenta adoptare a unui nou set de orientări privind această chestiune și se așteaptă să fie prezentată Parlamentului rezultatele implementării acestuia de către Comisie;

70.  ia act de noua strategie a Comisiei în problematica egalității de gen, cu în care se face o referința specială la problema mutilării genitale a femeilor; reiterată necesitatea unei abordări coerente a acestei chestiuni specifice la nivelul politicilor interne și externe a UE; solicită Comisiei Europene și statelor membre să trateze problema mutilării genitale a femeilor în cadrul dialogurilor politice și al celor referitoare la politicile în domeniu cu țările partenere și cu principalele părți implicate în această problematică sensibilă în context național, folosind abordări participative care implică comunitățile afectate; solicită Comisiei, Consiliului și statelor membre să activeze toate mijloacele politice și instituționale pentru sprijinirea inițiativelor menite să conducă la adoptarea cât mai rapidă a unei rezoluții a Adunării Generale a ONU privind instituirea unui moratoriu la nivel mondial împotriva mutilării genitale a femeilor;

71.  consideră că violența la adresa femeilor se manifestă și în mod psihologic; constată că, în ceea ce privește munca, femeile continuă să fie sub-remunerate în comparație cu bărbații, ele fiind superioare numeric în locurile de muncă precare sau cu fracțiune de normă; în consecință, subliniază că, în acest domeniu, rolul Comisiei și al statelor membre nu se poate limita, nici în interiorul Uniunii Europene, nici în afara ei, la combaterea violenței, în lupta împotriva violențelor la adresa femeilor sub toate formele lor: fizice, psihologice, sociale și economice și că este preferabil să se acorde prioritate educației lipsite de diferențieri pe bază de gen a băieților și fetelor, încă de la cele mai fragede vârste, precum și pe combaterea stereotipurilor de gen;

72.  subliniază importanța implementării complete a rezoluțiilor 1325, 1820, 888 și 1889 ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite care solicită participarea femeilor la toate fazele și nivelurile rezolvării conflictelor, precum și protecția femeilor și fetelor față de violența sexuală și discriminare; solicită statelor membre care nu au încă un plan național de acțiune pentru implementarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate ONU să adopte de urgență un astfel de plan; condamnă în termeni categorici violul ca armă de război și violurile repetate, în masă care au loc în RD Congo; solicită divulgarea tuturor informațiilor referitoare la incapacitatea forței de menținere a păcii MONUSCO de a stopa violurile în masă; îndeamnă ÎR/VP al UE ca, prin intermediul misiunilor EUSEC și EUPOL, mobilizate în RD Congo, să investigheze și să raporteze PE cu privire la toate companiile și structurile congoleze și internaționale, implicate în industriile extractive din RDC, care plătesc orice grup armat și personal de securitate implicat în astfel de violuri în masă și în alte infracțiuni sistematice comise împotriva civililor;

73.  invită ÎR/VP să mărească efectivele personalului care lucrează pe probleme de gen în acțiunea externă și să creeze structuri specifice; recunoaște progresele realizate în cadrul PSAC, atât în misiuni cât și în formarea personalului;

74.  își exprimă profunda îngrijorare cu privire la discriminarea de gen și violența domestică, fenomene sistemice într-o serie de țări, și subliniază că femeile care locuiesc în zone rurale reprezintă un grup în mod special vulnerabil; de asemenea, este extrem de preocupat de cazurile de violență sexuală și de cazurile foarte numeroase de violuri ale femeilor și fetelor din Africa de Sud, cazuri în care anchetele sunt adesea inadecvate și viciate de atitudini părtinitoare bazate pe discriminarea de gen, de faptul că victimele se confruntă cu numeroase obstacole până să ajungă la servicii medicale și suferă din cauza întârzierii cu care primesc tratament medical; condamnă cu vehemență violența împotriva femeilor și fetelor, care constituie o problemă cronică în Guatemala și Mexic;

75.  își exprimă adânca preocupare cu privire la situația femeilor și fetelor din Iran, RDC, Afganistan; condamnă încălcările grave ale drepturilor femeilor în RDC, îndeamnă comunitatea internațională să crească semnificativ fondurile destinate acțiunilor de protecție a femeilor împotriva violurilor și subliniază că trebuie acordată atenție urgent la nivel internațional situației femeilor și fetelor din RDC; condamnă legea șiită referitoare la statutul persoanelor, adoptată în martie 2009, care constituie o încălcare flagrantă a drepturilor femeilor afgane și contravin prevederilor Constituției Afganistanului și normelor internaționale în materie de drepturile omului; salută modificările aduse legii privind „chestiunile de ordin personal ale persoanelor de confesiune șiită”, dar rămâne profund preocupat de anumite articole din lege, care contravin obligațiilor Afganistanului în temeiul Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei și Convenției privind drepturile copilului; îndeamnă autoritățile afgane să ia măsuri, fără întârziere, în vederea ameliorării drepturilor femeilor în țară;

76.  insistă ca drepturile femeii să fie abordate în mod explicit în toate dialogurile privind drepturile omului și, în special, combaterea și eliminarea tuturor formelor de discriminare și violență împotriva femeilor și fetelor tinere, inclusiv, în primul rând, avortul pe criterii de gen, combaterea tuturor formelor de practici tradiționale sau curente dăunătoare, de exemplu mutilarea genitală a femeilor și căsătoriile precoce sau forțate, toate formele de trafic cu ființe umane, violența în familie și femicidul, exploatarea la locul de muncă și exploatarea economică și solicită în mod insistent să nu se admită invocarea, de către state, a oricărui obicei, a oricărei tradiții sau a oricărui considerent religios ca argument în favoarea neîndeplinirii obligațiilor ce le revin în vederea eliminării acestor brutalități; subliniază că eforturile de eliminare a tuturor formelor de mutilare genitală a femeilor ar trebui intensificate, atât la fața locului, cât și la nivel de elaborare a politicilor, astfel încât să fie clar scos în evidență faptul că aceste mutilări constituie deopotrivă o problemă de gen și o încălcare a drepturilor omului cu privire la integritatea corporală; atrage atenția, de asemenea, asupra situației tinerelor femei imigrante care, datorită principiilor din anumite comunități, a religiei sau a onoarei familiei sunt supuse unor tratamente rele, omorului din onoare sau mutilării genitale și sunt lipsite de libertate;

77.  atrage din nou atenția asupra Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și subliniază că accesul la educație și la servicii sanitare constituie drepturi fundamentale ale omului; consideră că programele de sănătate, inclusiv cele de sănătate sexuală și a reproducerii, promovarea egalității de gen, emanciparea femeilor și drepturile copilului ar trebui să se afle în prim-planul politicii Uniunii Europene în domeniul dezvoltării și al drepturilor omului, în special în regiunile în care violența pe criterii de gen cunoaște o largă răspândire, iar femeile și copiii sunt expuși riscului contaminării cu HIV/SIDA sau se confruntă cu interzicerea accesului la informare, prevenire și/sau îngrijiri; invită Comisia să integreze drepturile fundamentale ale lucrătorilor și agenda privind munca decentă în cadrul politicii sale de dezvoltare, în special în cadrul programelor de asistență în domeniul comerțului;

78.  salută Rezoluția Consiliului ONU pentru Drepturile Omului din 16 iunie 2009 privind mortalitatea și morbiditatea maternă care pot fi prevenite și privind drepturile omului, prin care se solicită acțiuni urgente, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, pentru a preveni situațiile ce pot fi evitate de deces al femeilor în timpul sarcinii și al nașterii; remarcă faptul că rezoluția în cauză a fost sprijinită de statele membre ale UE și solicită statelor membre să promoveze efectiv drepturile femeilor și fetelor, în special dreptul la viață, dreptul de a fi egale în ceea ce privește demnitatea și educația, de a fi libere să caute, să obțină și să comunice informații, de a se bucura de avantajele progresului științific, de a nu fi discriminate, precum și dreptul de a se bucura de cele mai înalte standarde de sănătate fizică și psihică posibile, inclusiv în ceea ce privește sănătatea sexuală și a reproducerii;

79.  solicită Consiliului, Comisiei și statelor membre să promoveze în special ratificarea și implementarea de către statele membre ale Uniunii Africane a Protocolului privind drepturile femeii în Africa al Uniunii Africane;

Tortura și alte tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

80.  solicită recunoașterea abuzurilor în materie de sănătate, comise împotriva pacienților și a persoanelor, în special a celor care nu sunt în măsură să se apere, drept tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, admițând, în același timp, dificultatea dovedirii anumitor acte, din care cauză solicită atenție maximă;

81.  solicită recunoașterea faptului că minoritățile de tipul grupurilor indigene și persoanele discriminate din cauza castei cărora aparțin sunt extrem de vulnerabile și sunt supuse torturii;

82.  solicită tuturor statelor care încă nu au devenit părți la Convenția împotriva torturii și a altor tratamente sau pedepse cu cruzime, inumane sau degradante și la protocolul opțional (OPCAT) să facă acest lucru; îndeamnă statele să renunțe la toate rezervele pe care le-au prezentat cu privire la aceste instrumente; încurajează statele care au semnat OPCAT să implementeze mai bine și mai rapid mecanismul național de prevenire (MNP);

83.  încurajează statele din întreaga lume să adopte și să aplice în mod real Manualul privind mijloacele eficiente de anchetare și de colectare a probelor privind tortura și alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante (cunoscut sub numele de Protocolul de la Istanbul); consideră că PI constituie un instrument esențial de colectare a probelor și de prevenire a impunității; este convins că impunitatea celor care comit acte de tortură rămâne un obstacol semnificativ în calea prevenirii eficiente a torturii, deoarece încurajează implicit torționarii să continue aceste practici odioase;

84.  subliniază importanța implementării eficace a orientărilor UE privind tortura și alte tratamente sau pedepse cu cruzime, inumane sau degradante; invită Consiliul și Comisia să prezinte rezultatele implementării acestor orientări, acordând o atenție deosebită celor referitoare la reabilitarea victimelor torturii în cadrul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului;

85.  invită statele membre să urmărească realizarea solicitărilor prezentate în rezoluția sa din 17 iunie 2010 privind comerțul cu anumite bunuri susceptibile de a fi utilizate pentru a impune pedeapsa capitală, tortura sau alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante(16); invită Comisia să prezinte, cât mai curând cu putință, o versiune revizuită a mai multor dispoziții din Regulamentul Consiliului (CE) 1236/2005 din 27 iunie 2005;

86.  este în mod deosebit preocupat de calul de corupție, infracționalitate, persecuție politică, impunitate, tortură și arestări ale membrilor opoziției din Venezuela, datorat „politizării'forțelor de poliție, precum și de absența unor politici și incapacitatea guvernului de a combate aceste amenințări grave la adresa drepturilor omului;

87.  își exprimă profunda îngrijorare privind recrudescența cazurilor din întreaga lume de încălcări ale drepturilor omului pe motive de orientare sexuală a persoanelor și condamnă orice act de violență comis împotriva acestora; constată o creștere la nivel mondial a numărului de omucideri ale persoanelor transgender; regretă profund faptul că, în numeroase țări, homosexualitatea este în continuare considerată o crimă și pedepsită cu închisoarea, iar uneori chiar cu moartea; salută, în acest sens, hotărârea din 2 iulie 2009 a Înaltei Curți de la Delhi prin care homosexualitatea este decriminalizată în India și invită alte state să urmeze exemplul Indiei;

Drepturile copiilor

88.  regretă profund faptul că, potrivit estimărilor, munca copiilor afectează circa 215 milioane de copii, iar trei sferturi dintre aceștia sunt afectați de cele mai dure forme ale acestui fenomen (statistici ale OIM, 2009); salută concluziile Consiliului UE din 14 iunie 2010 privind exploatare copiilor prin muncă și studiul pe aceeași temă al Comisiei (SEC(2010)0037) prin care se solicita o abordare cuprinzătoare a politicilor la nivelul UE care să se centreze pe dezvoltare și pe eradicarea sărăciei; solicită Comisiei să asigure o monitorizare eficientă a rezultatelor din acest domeniu și să încurajeze împreună cu statele membre ale UE aplicarea acesteia în dialogurile cu țările nemembre ale UE;

89.  reamintește rezultatele pozitive ale celui de-al 11-lea Forum UE-ONG privind drepturile omului, organizat în iulie 2009 la Stockholm, în timpul Președinției suedeze, pe tema combaterii violenței împotriva copiilor, precum și apelurile sale privind continuarea eforturilor juridice vizând interzicerea tuturor formelor de pedepse corporale în toate mediile, inclusiv cel familial, găsirea celor mai bune practici și învățăminte trase din activitățile de combatere a violenței față de copii, atât în situațiile de conflict cât și în cele din urma conflictelor, precum și ameliorarea coerenței dintre acțiunile externe ale UE și politicile interne ale acesteia și ale statelor membre în materie de drepturile copilului;

90.  își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la faptul că milioane de copii sunt încă victime ale violului, violenței domestice, ale abuzului fizic, emoțional și sexual, inclusiv ale exploatării economice și sexuale; subliniază că toate drepturile recunoscute în Convenția privind drepturile copilului și în protocoalele aferente au o importanță egală și solicită ratificarea și implementarea integrală a obligațiilor, precum și acordarea unei atenții speciale noilor forme de exploatare comercială și sexuală a copiilor;

91.  este profund preocupat de faptul că Europa de Est și în Asia Centrală continuă să se confrunte cu creșteri rapide ale infectărilor cu virusul HIV în rândul bărbaților, femeilor și copiilor; constată cu îngrijorare că nivelul de acces la tratamentul antiretroviral este în continuare printre cele mai scăzute din lume; constată cu îngrijorare că stigmatizarea și discriminarea prin care se încalcă drepturile fundamentale și demnitatea copiilor afectați de HIV împiedică progresul acțiunilor de prevenire, îngrijire și sprijin; solicită Comisiei să aibă în vedere reforme politice, schimbări de planificare și realocări de resurse pentru a proteja drepturile și demnitatea copiilor și tinerilor care sunt vulnerabili, care se află într-o situație de risc și care trăiesc cu virusul HIV sau sunt afectați de acesta;

92.  solicită UE adoptarea de urgență a unor măsuri suplimentare împotriva muncii copiilor, precum și aplicarea, în mod mai eficace, a instrumentelor aflate la dispoziția sa, prin incorporarea acestora în dialogurile și consultările în materie de drepturile omului; solicită UE, de asemenea, să implementeze în mod eficace orientările sale privind drepturile copilului și să studieze posibilitatea adoptării unor orientări privind combaterea muncii copiilor; reamintește că inclusiv politicile comerciale ale UE se pot dovedi utile în combaterea acestui fenomen, în special prin intermediul utilizării stimulentelor din cadrul SGP+ (sistemul de preferințe generalizate); își exprimă doleanța ca, în viitor, acest instrument să fie mai bine evaluat și să facă obiectul unei evaluări anuale, transmise Parlamentului European cu ocazia dezbaterilor anuale dedicate drepturilor omului;

93.  ia act de faptul că anul 2009 a marcat cea de a douăzecea aniversare a Convenției privind drepturile copilului; constată cu satisfacție că, în prezent, aproape toate țările au aderat la această convenție și le îndeamnă pe cele care încă nu au aderat să o facă fără întârziere; rămâne adânc preocupat de numeroasele încălcări care împiedică exercitarea deplină a drepturilor înscrise în această convenție; solicită acordarea unei atenții mai mari nevoii copiilor de măsuri speciale de protecție și îngrijire, inclusiv protecția juridică adecvată, înainte și după naștere, după cum se prevede atât în Convenția privind drepturile copilului, cât și în Declarația cu privire la drepturile copilului; salută numirea Reprezentantului Special al Secretarului General (RSSG) pentru chestiuni privind violența împotriva copiilor și subliniază importanța mandatului acestuia;

94.  își exprimă profunda cu privire la copiii implicați sau afectați de conflictele armate sau care au fost chiar forțați să participe activ la acestea; îndeamnă Comisia și Consiliul să întărească aplicarea orientărilor UE privind copii și conflictele armate; salută noua Rezoluție 1882 (2009) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care întărește și mai mult protecția acordată copiilor implicați sau afectați de conflictele armate;

95.  își exprimă profunda îngrijorare în ceea ce privește folosirea copiilor ca soldați; solicită UE și ONU adoptarea unor măsuri imediate în vederea dezarmării, reabilitării și reintegrării acestor copii;

Apărătorii drepturilor omului

96.  salută acțiunile întreprinse în vederea aplicării revizuirii orientărilor UE privind apărătorii drepturilor omului, astfel cum au fost revizuite în 2008; ia act de elaborarea a peste 60 de strategii de implementare la nivel local și de desemnarea agenților de legătură relevanți; rămâne totuși deosebit de îngrijorat în legătură cu nepunerea în aplicare a acestor orientări de către delegațiile UE, invită SEAE să elaboreze un plan de implementare, care să conțină indicatori și termene de finalizare clari, pentru a se continua cu succes implementarea eficientă a Orientărilor și solicită lista acestor strategii locale; solicită SEAE, Consiliului, Comisiei și statelor membre să adopte măsurile necesare în vederea unei mai bune cunoașteri a Orientărilor de către apărătorii drepturilor omului și diplomații UE care activează în țările nemembre ale UE; solicită misiunilor UE să mențină contacte periodice cu apărătorii drepturilor omului înainte de a acționa în numele lor și să le ofere ulterior informații legate de acțiunile întreprinse; subliniază că, atunci când se concep strategiile de implementare locală, ar trebui consultat un spectru cât mai larg de apărători ai drepturilor omului care activează atât în mediul urban, cât și în cel rural, în domeniul drepturile economice, sociale și culturale, precum și în cel al drepturilor civice și politice; constată că strategiile de implementare locală ar trebui să cuprindă o agendă concretă a măsurilor care trebuie adoptate în vederea îmbunătățirii protecției apărătorilor drepturilor omului și că impactul acestor strategii ar trebui evaluat după un interval rezonabil de timp; solicită, în acest sens, efectuarea unei evaluări a modului în care au fost implementate programele de asistență și măsurile adoptate de organizațiile societății civile în sprijinul apărătorilor drepturilor omului în cadrul IEDHR;

97.  îndeamnă ÎR/VP să acorde prioritate unei aplicări mai eficiente a instrumentelor și mecanismelor existente în vederea unei protecții coerente și sistematice a apărătorilor drepturilor omului, invită Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene și toți comisarii cu responsabilități în domeniul relațiilor externe să instituționalizeze o politică de întrevederi sistematice cu apărătorii drepturilor omului atunci când efectuează deplasări oficiale în țări nemembre ale UE și subliniază că sprijinul pentru apărătorii drepturilor omului ar trebui inclus obligatoriu în mandatul reprezentanților speciali ai UE; subliniază că atât Înaltul Reprezentant, cât și reprezentanții speciali vor fi responsabili în fața Parlamentului European pentru acțiunile în acest sens;

98.  îndeamnă Consiliul, Comisia și statele membre să implementeze măsurile propuse de Parlament în rezoluția sa referitoare la politicile UE în favoarea apărătorilor drepturilor omului, adoptată în iunie 2010, punând accentul pe măsuri destinate să acorde o asistență promptă apărătorilor drepturilor omului aflați în situații de risc, măsuri cum ar fi acordarea de vize de urgență și de adăpost, precum și să implementeze măsurile care presupun susținerea publică și recunoașterea vizibilă a activităților întreprinse de apărătorii drepturilor omului, aplicând o perspectivă de gen în implementarea orientărilor în favoarea apărătorilor drepturilor femeilor și ai altor grupuri deosebit de vulnerabile, cum ar fi cei care activează în favoarea drepturilor economice, sociale și culturale și cei care activează în domeniul drepturilor minorităților și ale populațiilor indigene; invită ÎR/VP să insiste asupra implementării Programului orașelor-adăpost, care oferă adăpost apărătorilor drepturilor omului în orașe din Europa;

99.  solicită ca, în contextul aplicării Tratatului de la Lisabona și crearea SEAE, instituțiile UE să stabilească un mecanism interinstituțional de cooperare cu privire la apărătorii drepturilor omului; consideră că instituirea acestui mecanism ar putea fi facilitată prin înființarea unor puncte centrale și prin orientări explicite pentru apărătorii drepturilor omului în toate instituțiile UE, precum și prin dezvoltarea unei cooperări mai strânse, aceste puncte centrale pentru apărătorii drepturilor omului lucrând în strânsă cooperare cu persoanele responsabile pentru drepturile omului și democrație din cadrul misiunilor și a delegațiilor UE; solicită SEAE să creeze o bază de date statistice cu cazurile în care delegațiile UE au oferit asistență apărătorilor drepturilor omului, pentru a evalua eficacitatea acestor orientări și să transmită PE rapoarte cu privire la aceste evaluări;

100.  ia act de concluziile numeroaselor rapoarte privind drepturile omului, potrivit cărora apărătorii acestora au o contribuție inestimabilă la protecția și promovarea drepturilor omului, riscându-și propria siguranță, și au suferit atacuri din ce în ce mai virulente, sub diverse forme, precum atacuri la adresa libertății de conștiință, a libertății religioase, a libertății de exprimare sau de asociere, atacuri la adresa persoanelor relevante și uciderea acestora, arestări arbitrare, procese inechitabile și închiderea birourilor organizațiilor societății civile; solicită delegațiilor UE să joace un rol mai activ în prevenirea unor astfel de atacuri, în cooperare cu organizațiile societății civile din țările în cauză, având totodată grijă să nu pună în pericol personalul și militanții acestor organizații;

101.  rămâne vigilent cu privire la guvernele țărilor nemembre ale UE care utilizează adoptarea de legi controversate privind ONG-urile ca pe o modalitate de reducere la tăcere a mișcării pentru apărarea drepturilor omului, cum ar fi așa-numita „Proclamație a organizațiilor de caritate și a asociațiilor” adoptată de către Parlamentul etiopian în ianuarie 2009, care interzice, de fapt, orice activitate în domeniul drepturilor omului;

102.  condamnă faptul că, în unele țări, atacurile și amenințările anonime la adresa apărătorilor drepturilor omului au devenit un lucru obișnuit, îndeosebi la adresa jurnaliștilor care se ocupă de corupție și de traficul de droguri și care sunt supuși amenințărilor și atacurilor din cauza activității lor;

103.  își exprimă profundul regret cu privire la asasinarea lui Stanislav Markelov, a Anastasiei Baburova și a Nataliei Estemirova în Rusia, precum și a lui André Rwisereka și Jean Leonard Rugambage în Rwanda, cu privire la detenția arbitrară a Roxanei Saberi și a lui Abdolfattah Soltani în Iran și detenția continuă și lipsa unui acces adecvat la servicii de sănătate de care a suferit Hu Jia în China, laureat al Premiului Saharov în 2008, toate acestea având loc în perioada inclusă în raportul menționat; îndeamnă autoritățile chineze să clarifice fără întârziere situația cunoscutului avocat în domeniul drepturilor omului, dl Gao Zhisheng, care a dispărut la 4 februarie 2009, și să deschidă o anchetă total independentă și transparentă în legătură cu dispariția sa;

104.  condamnă închiderea ilegală și hărțuirea apărătorilor drepturilor omului de etnie saharawi din teritoriul Saharei de Vest, controlat de Maroc, și solicită ONU să includă în mandatul misiunii ONU pentru Sahara de Vest (MINURSO) monitorizarea situației drepturilor omului;

105.  ia act de eliberarea apărătorilor drepturilor omului din Cuba; își exprimă regretul profund față de refuzul guvernului cubanez de a recunoaște monitorizarea drepturilor omului ca o activitate legitimă, refuzând acordarea statutului juridic grupurilor locale care activează în domeniul drepturilor omului; ia act cu îngrijorare de faptul că plasarea în detenție a apărătorilor drepturilor omului în aceste țări constituie și o încălcare gravă a drepturilor omului; invită guvernul cubanez să nu exileze prizonierii politici și să le acorde libertatea de a părăsi Cuba și de a se întoarce în țară fără a fi arestați;

106.  salută hotărârea Comitetului pentru decernarea premiului Nobel pentru pace de a-i acorda lui Liu Xiaobo premiul Nobel pentru pace în 2010, ca recunoaștere a luptei sale îndelungate și nonviolente în favoarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale în China; solicită guvernului de la Beijing să îl elibereze imediat și necondiționat din închisoare pe Liu Liu Xiaobo și să ridice restricțiile impuse soției acestuia, Liu Xia;

107.  este profund îngrijorat de faptul că Iranul a continuat în 2008 și 2009 represiunea împotriva apărătorilor drepturilor omului și a membrilor societății civile și că încălcările grave ale drepturilor omului au persistat și chiar au crescut ca număr; condamnă arestarea arbitrară, tortura și privarea de libertate a apărătorilor drepturilor omului pentru activitatea desfășurată de aceștia, sub acuzația de „acțiuni împotriva siguranței naționale”; regretă politica guvernului actual față de profesori și cadrele universitare, împiedicând accesul studenților la învățământul superior, și condamnă persecutarea și privarea de libertate a studenților care militează pentru drepturile omului; regretă tulburările care au urmat alegerilor prezidențiale din 12 iunie 2009 precum și violențele la care au recurs autoritățile iraniene, în urma cărora au fost închise în mod arbitrar cel puțin 400 de persoane și, conform rapoartelor, au fost ucise cel puțin 40, procesele în masă ale persoanelor acuzate de crime împotriva securității naționale, relele tratamente și tortura la care acestea au fost supuse, precum și sentințele de pedeapsă cu moartea;

Clauzele referitoare la drepturile omului

108.  subliniază importanța și caracterul indispensabil al clauzelor referitoare la drepturile omului și la democrație și a mecanismelor de soluționare eficientă a conflictelor din cadrul acordurilor comerciale, inclusiv al acordurilor din domeniul pescuitului, dintre UE și țările nemembre ale UE; solicită din nou, cu toate acestea, ca această clauză să fie însoțită de un mecanism de aplicare, astfel încât să se asigure punerea ei practică; subliniază importanța unei monitorizări atente a situației drepturilor omului în țările nemembre ale UE care se angajează în relații comerciale cu UE; atrage atenția că o astfel de monitorizare și evaluare ar trebui să includă consultări oficiale cu societatea civilă în ceea ce privește impactul acestor acorduri; solicită stabilirea unui set clar de obiective de referință privind drepturile omului în cadrul acordurilor comerciale individuale, pentru a asigura ambelor părți un standard clar și o înțelegere corectă a situațiilor și acțiunilor care pot declanșa aplicarea unor astfel de clauze în materie de drepturile omului;

109.  reafirmă principiul indivizibilității drepturilor omului și condamnă încercările de a trata orice drept sau motiv de discriminare ca fiind mai puțin important decât celelalte; invită Comisia și Consiliul să respecte principiul indivizibilității atunci când negociază clauzele în materie de drepturi ale omului cu țările nemembre ale UE;

110.  subliniază că, pentru a-și respecta angajamentele internaționale în materie de drepturi ale omului, UE ar trebui să includă, ținând seama de natura acordurilor și de situația proprie fiecărei țări partenere, clauze sistematice referitoare la democrație, statul de drept și drepturile omului, precum și la normele sociale și de mediu; consideră că aceste norme ar trebui să-i permită Comisiei să suspende, cel puțin temporar, avantajele comerciale, inclusiv cele care decurg din acordurile de liber schimb, fie din proprie inițiativă, fie la cererea unui stat membru sau a Parlamentului European, în cazul în care există dovezi suficiente privind încălcări ale drepturilor omului, inclusiv ale dreptului muncii; apreciază că, în orice caz, UE ar trebui să indice clar sancțiunile adecvate care ar putea fi aplicate țărilor nemembre ale UE ce comit încălcări grave ale drepturilor omului și să le aplice; își reiterează, o dată în plus, cererea adresată Comisiei și Consiliului și, în special, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/vicepreședintelui Comisiei de a activa clauza referitoare la drepturile omului din acordurile internaționale în vigoare și, în consecință, de a institui un mecanism de punere efectivă în practică a acestei clauze, în spiritul articolelor 8, 9 și 96 din Acordul de la Cotonou;

111.  salută utilizarea studiilor de impact asupra dezvoltării durabile, dar consideră că, pentru a asigura o evaluare continuă, acestea ar trebui efectuate nu numai ex ante, ci și de îndată ce acordul a fost instituit;

112.  ia act de funcționarea SGP+ (sistemul generalizat de preferințe); consideră totuși că acest sistem de recompensare a țărilor cu profituri comerciale consistente pentru respectarea în plan internațional a drepturilor omului și a convențiilor și standardelor privind drepturile lucrătorilor trebuie să fie monitorizat mai strict și mai transparent, folosindu-se inclusiv evaluările de impact în materie de drepturile omului, un sistem de referință consecvent și echitabil și consultări deschise atunci când se acordă un statut preferențial iar preferințele comerciale trebuie acordate doar țărilor care au ratificat și au pus în aplicare în mod eficient convențiile internaționale importante privind dezvoltarea durabilă, drepturile omului - în special munca copiilor - și buna guvernanță; solicită monitorizarea susținută a implementării, împreună cu societatea civilă, sindicatele și comunitățile, ținând seama de realizările și deficiențele din evoluția drepturilor omului, inclusiv a celor sociale, economice, culturale și în materie de mediu; subliniază importanța unei monitorizări atente a implementării de către Pakistan a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP), stat invitat să participe la sistemul SGP+;

113.  îndeamnă Comisia să prezinte o propunere de regulament care să interzică importul în UE de mărfuri produse folosind munca forțată, în special munca prestată de copii, cu încălcarea normelor fundamentale în materie de drepturile omului; subliniază că un astfel de regulament ar trebui să permită Uniunii Europene să investigheze revendicări specifice;

114.  salută includerea unei clauze privind drepturile omului în Acordul de parteneriat pe care UE l-a semnat cu Indonezia, precum și în Acordul de stabilizare și asociere încheiat cu Albania, și care a intrat în vigoare în perioada acoperită de raportul menționat, ceea ce face ca numărul țărilor care au acceptat includerea acestei clauze în acordurile lor cu UE să fie mai mare de 120;

115.  deplânge monitorizarea defectuoasă a clauzelor în materie de drepturile omului introduse în Acordul de la Cotonou și îndeamnă ÎR/VC, Comisia, Consiliul și statele membre să utilizeze integral acele clauze pentru a putea aborda extensiv problemele din domeniul drepturilor omului și promovarea drepturilor omului în dialogurile bilaterale și regionale cu țările partenere din ACP;

Promovarea democrației și a statului de drept în relațiile externe

116.  salută concluziile Consiliului privind sprijinirea democrației în relațiile externe ale UE(17) și adoptarea unui plan de acțiune al UE pentru sprijinirea democrației în relațiile sale externe ca pe un mijloc de ameliorare a coerenței și eficacității sprijinului UE în materie de democrație;

117.  solicită Comisiei să analizeze în sfârșit, fără întârziere, consecințele Raportului din 2007 privind drepturile omului, prin intermediul inițiativelor și angajamentelor financiare necesare, raport în care Parlamentul a considerat că „non-violența constituie mijlocul cel mai potrivit pentru exercitarea deplină, afirmarea, promovarea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului”, considerând că „difuzarea acestui concept de non-violență ar trebui să constituie un obiectiv prioritar al politicii UE de promovare a drepturilor omului și a democrației”;

118.  invită Comisia să integreze mai bine planul de acțiune al UE pentru sprijinirea democrației în cadrul programelor anuale de acțiune ale instrumentelor sale externe, în special în cadrul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO), precum și în documentele de strategie regională și națională, ținând astfel în permanență seama de situația specifică din fiecare țară și de strategia UE pentru regiunile respective;

119.  ia act de Raportul Amnesty International pe 2010 în care se relevă cel de-al doilea proces pe rol al fostului director al companiei YUKOS Oil, Mihail Hodorkovski, și a asociatului acestuia, Platon Lebedev, ca proces reprezentativ pentru procesele nedrepte care au loc în Rusia; solicită Federației Ruse să garanteze respectarea normelor fundamentale privind procese corecte și drepturile omului în acțiunile de urmărire în justiție a acestor persoane și a tuturor celorlalți inculpați din sistemul judiciar al țării;

120.  îndeamnă autoritățile judiciare ruse să grăbească investigațiile cu privire la moartea la 16 noiembrie 2009 a avocatului rus Serghei Magnitski; deplânge faptul că acest caz reprezintă încă un exemplu remarcabil de deficiență gravă din sistemul judiciar al țării; regretă că, în vreme ce apărătorii drepturilor omului sunt adesea supuși unui tratament dur și au parte de procese care ignoră Codul de procedură penală al Federației Ruse (cum ar fi articolul 72 în procesul de calomnie împotriva lui Oleg Orlov de la „Memorial”), cei care se fac vinovați de agresiuni împotriva apărătorilor drepturilor omului, jurnaliștilor independenți și avocaților și chiar de asasinarea acestora continuă să beneficieze prea des de impunitate; solicită Consiliului ca, în lipsa unor acțiuni pozitive din partea autorităților ruse de cooperare și investigare a cazului lui Serghei Magnitski, să insiste pentru ca autoritățile ruse să îi aducă pe cei vinovați în fața justiției, precum și să ia în considerare posibilitatea impunerii unei interdicții de intrare în UE a funcționarilor ruși implicați în acest caz și încurajează agențiile UE de aplicare a legii să coopereze în vederea înghețării conturilor bancare și a altor active ale funcționarilor ruși în cauză în toate statelor membre ale UE;

121.  invită Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele Comisiei să se asigure că drepturile omului și consolidarea democrației devin în mod efectiv „firul conductor” al tuturor domeniilor de politică externă ale Uniunii; între timp, constată cu îngrijorare că, în mod oficial, Consiliul nu a luat notă de niciun raport privind acțiunile efectuate în urma Concluziilor Consiliului din noiembrie 2009 privind sprijinirea democrației în cadrul relațiilor externe ale UE și în planul de acțiune al UE pentru sprijinirea democrației, contrar a ceea ce se prevede în respectivele concluzii ale Consiliului;

Dreptul umanitar internațional (DUI)

122.  salută concluziile adoptate de Consiliu, în decembrie 2009, privind promovarea respectării dreptului umanitar internațional, în anul celei de-a 60-a aniversări a Convențiilor de la Geneva;

123.  ia act de adoptarea, în 2009, a Orientărilor actualizate ale UE referitoare la promovarea respectării dreptului umanitar internațional; invită Consiliul să integreze într-un mod mai eficace implementarea acestor orientări în cadrul celorlalte orientări ale UE în materie de drepturile omului și să amelioreze integrarea dreptului umanitar internațional în acțiunile externe ale UE;

124.  salută raportul Misiunii de anchetă internaționale independente privind conflictul din Georgia (IIFFMCG – CEIIG) („Raportul Tagliavini”), emis la 30 septembrie 2009 și susține principalele sale observații și concluzii în temeiul dreptului internațional umanitar și al legislației în materie de drepturile omului, în special necesitatea de a garanta responsabilitatea celor vinovați și despăgubirea victimelor pentru toate încălcările comise în august 2008 și așteaptă ca informațiile detaliate privind contextul faptelor prezentate în raport să poată fi folosite în procedurile judiciare desfășurate la nivel național și internațional, pentru a garanta că cei vinovați pentru crimele comise în timpul conflictului dintre Rusia și Georgia din august 2008 vor fi în cele din urmă pedepsiți;

125.  regretă profund faptul că în timpul conflictului armat dintre Rusia și Georgia privind Oseția de Sud și Abhazia, din august 2009, în urma încălcărilor grave ale dreptului umanitar internațional au rezultat sute de victime și strămutarea a zeci de mii de persoane; reamintește că, până în prezent, Rusia a îndeplinit numai primul punct din cele șase cuprinse în acordul de încetare a focului semnat cu Georgia; deplânge distrugerea intenționată a satelor georgiene din Oseția de Sud și Abhazia în timpul conflictului, precum și după acesta; subliniază că nici în ziua de azi aceste încălcări grave nu au fost pedepsite;

Libertatea religioasă sau a credinței

126.  subliniază că libertatea religioasă sau a credinței constituie, în cadrul tuturor drepturilor omului, un drept esențial și fundamental care trebuie respectat, iar condițiile de respectare a drepturilor omului cuprinse în acordurile bilaterale cu țările nemembre ale UE trebuie aplicate într-o manieră mai fermă și mai eficientă;

127.  salută concluziile Consiliului privind libertatea religioasă sau a credinței adoptate în noiembrie 2009; recunoaște importanța pe care o are libertatea religiei sau a credinței în identitatea persoanelor religioase, dar și a celor nereligioase, deoarece credința, în orice formă ar fi, reprezintă o componentă fundamentală a apartenenței personale și sociale; invită Consiliul și Comisia să adopte și să implementeze măsuri concrete vizând combaterea intoleranței religioase și a discriminării, precum și promovarea libertății religioase sau a credinței în întreaga lume, după cum s-a afirmat în concluziile menționate anterior; invită Consiliul și Comisia să implice în acest proces Parlamentul, organizațiile societății civile și alți actori relevanți;

128.  invită ÎR/VP Comisiei să integreze libertatea religioasă sau a credinței în politica UE în domeniul drepturilor omului și să realizeze o evaluare aprofundată a situației libertății religioase sau a credinței în Raportul anual al UE privind drepturile omului;

129.  invită ÎR/VP să mărească numărul de persoane care sunt implicate în chestiunile referitoare la respectarea libertății religioase sau a credinței în acțiunile externe și să creeze structuri specifice dedicate acestei tematici, în contextul instituirii Serviciului European de Acțiune Externă; sprijină identificarea problematicii respectării libertății religioase și a credinței la nivel mondial, considerând-o una din prioritățile SEAE, în contextul în care există încălcări grave a acestei libertăți în lume și nevoia clară de sprijinire a minorităților religioase persecutate în multe zone ale globului;

130.  invită Consiliul și Comisia să țină seama de dimensiunea religioasă și de dialogul cu autoritățile și entitățile religioase angajate în dialogurile interconfesional, atunci când au în vedere prevenirea conflictelor, soluționarea acestora și reconcilierea;

131.  rămâne profund preocupat de faptul că discriminarea bazată pe religie sau credință există încă în toate regiunile globului și că persoanele care aparțin anumitor comunități religioase, inclusiv minorităților religioase, continuă să fie private de drepturile omului în numeroase țări, cum ar fi: Coreea de Nord, Iran, Arabilă Saudită, Somalia, Maldive, Pakistan, Afganistan, Yemen, Mauritania, Laos, Uzbekistan, Eritrea, Irak, Pakistan și Egipt; condamnă autoritățile chineze pentru persecutarea persoanelor care-și practică religia în afara cadrului aprobat în mod oficial, în special creștinii, musulmanii, budiștii și adepții Falun Gong; îndeamnă China să ratifice Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, după cum a promis; îndeamnă guvernul chinez să pună capăt politicii sale represive în Tibet, care ar putea duce, în timp, la dispariția religiei și a culturii tibetane; condamnă autoritățile iraniene pentru persecuția persoanelor care aparțin minorităților religioase, inclusiv a creștinilor, a adepților Bahá'í și a musulmanilor care s-au convertit la altă religie sau care au devenit atei; solicită autorităților iraniene să protejeze minoritățile religioase în conformitate cu obligațiile lor în temeiul PIDCP; îndeamnă autoritățile din Federația Rusă să impună un moratoriu referitor la aplicarea legii privind combaterea activităților extremiste din 2002, lege care a fost folosită excesiv pentru persecutarea grupurilor minorităților religioase pașnice; își exprimă îngrijorarea față de situația minorității creștine montagnarde care trăiește în zona centrală a Vietnamului; reamintește autorităților vietnameze că drepturile minorităților includ libertatea de a-și practica religia fără restricții, libertatea de asociere și de exprimare, dreptul de a se întruni pașnic, dreptul egal de a avea în proprietate și a de folosi un teren, precum și dreptul de a participa pe deplin și efectiv la procesul decizional privind chestiunile care îi afectează, inclusiv respectul pentru proiectele de dezvoltare economică și chestiunile legate de strămutări;

132.  îndeamnă UE să elaboreze un set de instrumente, la nivelul politicii sale externe, dedicate promovării dreptului la libertatea religioasă sau a credinței, să considere libertatea religioasă sau a credinței ca un drept fundamental, să includă o listă de verificare privind libertățile necesare în cadrul dreptului la libertatea religioasă sau a credinței, pentru a evalua dacă acestea sunt respectate și să includă mecanisme de identificare a încălcărilor libertății religioase, pentru a promova mai eficient libertatea religioasă sau a credinței în cadrul activităților funcționarilor publici, mai ales al celor din Serviciul European de Acțiune Externă, precum și să implice organizațiile din societatea civilă în pregătirea acestor instrumente;

133.  salută poziția principială constantă a UE în privința rezoluțiilor Adunării Generale a ONU și ale ICNUR referitoare la combaterea defăimării religiilor; salută rezoluția depusă de UE privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și discriminare bazate pe religie sau credință; încurajează UE să continue eforturile de a găsi o abordare echilibrată între libertatea de exprimare și interzicerea incitării la ură religioasă; încurajează UE să se angajeze într-un dialog constructiv cu Organizația Conferinței Islamice și cu alți susținători ai principiului defăimării religiilor;

134.  subliniază că legislația internațională în domeniul drepturilor omului recunoaște libertatea religiei sau a credinței, indiferent de statutul recunoscut oficial sau nu al acesteia, și, în consecință, recunoașterea oficială nu ar trebui să constituie o premisă obligatorie pentru practicarea religiei; subliniază, în plus, îngrijorarea în legătură cu faptul că în țări precum Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan și Vietnam, grupurile religioase trebuie să se înregistreze oficial la guvern și funcționează sub conducerea unor comisii de management controlate de guvern, care interferează cu autonomia lor religioasă și le restrâng activitățile;

135.  invită Rusia să instituie un moratoriu asupra implementării legii din 2002 privind combaterea activităților extremiste, astfel cum este folosită în prezent, abuzând de restricționarea libertății religioase, pentru a reprima și încerca să interzică grupurile religioase neviolente; constată, în plus, cu mare îngrijorare că 265 de organizații religioase sau de culte figurează pe lista neagră a așa-numitelor organizații extremiste;

136.  îndeamnă în continuare următoarele țări să elimine restricțiile impuse libertății de asociere și de întrunire a grupurilor religioase și să respecte libertatea religioasă sau a credinței; Arabia Saudită, Egipt, Eritrea, Iran, Somalia, Yemen, Belarus, Coreea de Nord și Laos;

137.  subliniază că obstacolele care persistă în unele zone ale lumii, cum ar fi Arabia Saudită, Indonezia, Pakistan, Irak, Somalia și Sudan, în profesarea nestingherită a credinței, atât la nivel individual, cât și colectiv, precum și intoleranța din ce în ce mai mare față de minoritățile religioase în țări cu solide tradiții democratice, precum India, și solicită Comisiei să insiste asupra acestor chestiuni în contextul dialogurilor sale politice în domeniu;

138.  condamnă cu fermitate orice incriminare sau pedepsire a „apostaziei” în legătură cu cazurile de convertiri de la o religie la alta, sau, de la o denominație (subgrup) a aceleași religii la alta, care încă mai au loc în majoritatea statelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord; invită instituțiile UE să facă presiuni asupra acestor țări pentru a respinge asemenea practici, îndeosebi când pentru ele este prevăzută pedeapsa capitală; este profund îngrijorat de convertirea forțată care persistă în țări precum Arabia Saudită și Egipt și solicită un angajament clar din partea instituțiilor UE pentru combaterea acestor încălcări ale drepturilor omului;

139.  reamintește că într-o serie de state din lume, interzicerea, confiscarea și distrugerea atât a locurilor de rugăciune, cât și a publicațiilor religioase și interdicțiile privind pregătirea clerului constituie practici curente; îndeamnă instituțiile UE ca, în cadrul contactelor cu guvernele în cauză, să împiedice aceste încălcări și să încurajeze țările în care legislația privind blasfemia este folosită pentru persecutarea membrilor minorităților religioase, să schimbe sau să elimine aceste practici;

140.  subliniază că libertatea de conștiință constituie o valoare fundamentală pentru UE și că aceasta include libertatea de a crede sau de a nu crede, precum și pe aceea de a practica religia aleasă;

Libertatea de exprimare

141.  își exprimă preocuparea în legătură cu noile forme de limitare a libertății de exprimare, în special cele bazate pe utilizarea tehnologiilor moderne precum internetul; reiterează faptul că libertatea de exprimare include dreptul de a căuta, a primi și a împărtăși informații și idei prin orice mijloc.

142.  recunoaște că noile tehnologii oferă posibilități fără precedent pentru participarea la viața publică, exprimarea opiniilor, accesul la informații despre drepturile omului și informarea restului lumii despre încălcările drepturilor omului; este preocupat de faptul că statele recurg la tehnologii din ce în ce mai sofisticate, cum ar fi tehnologiile cu dublă utilizare, pentru cenzurarea informațiilor și monitorizarea activităților pe internet și că, în numeroase țări au fost înregistrate acte de hărțuire, persecuții și chiar de reținere și plasare în detenție a persoanelor care utilizează internetul pentru a-și exercita dreptul la libertatea de opinie și de exprimare;

143.  încurajează ÎR/VP să își asume inițiativa de a adopta o poziție și de a elabora politici concrete, astfel încât UE să acționeze ca un actor global în problema accesului liber la internet, abordând nu doar modalitățile de combatere a amenințărilor la adresa drepturilor omului, prin folosirea noilor tehnologii, ci și folosindu-le ca mijloc de sporire a oportunităților de protejare și sprijinire a drepturilor omului;

144.  îndeamnă țările care limitează accesul la internet să pună capăt acestor restricții ale schimburilor libere de informații; ia act de faptul că, potrivit organizației „Reporteri fără frontiere”, „lista de dușmani ai internetului” include următoarele țări care duc o politică agresivă de cenzurare a internetului: Belarus, China, Cuba, Egipt, Iran, Myanmar/Birmania, Coreea de Nord, Arabia Saudită, Siria, Tunisia, Turkmenistan, Uzbekistan și Vietnam;

145.  solicită Comisiei să întocmească o listă a persoanelor care se fac vinovate în Iran de încălcări grave ale drepturilor omului, cum ar fi tortura, cenzura, violurile și execuțiile extra-judiciare, în special după alegerile din 2009 și să examineze posibilitatea de a le impune sancțiuni sub forma înghețării activelor și interdicțiilor de călătorie;

146.  sprijină dreptul la libertatea de exprimare și de întrunire pașnică în Rusia, garantat, oficial dar nu și în fapt, de articolul 31 din Constituția rusă; își exprimă solidaritatea cu organizatorii și participanții la Strategia-31, seria de proteste ale cetățenilor în sprijinul acestui drept, inițiate la 31 iulie 2009 și care se desfășoară în Piața Triumfului din Moscova pe data de 31 a fiecărei luni de 31 de zile; regretă faptul că, până în prezent, cu excepția ultimului protest din 31 octombrie 2010, autoritățile au refuzat în permanență să acorde participanților la Strategia-31 permisiunea de a organiza demonstrații, pe motivul că alte activități erau programate să se desfășoare în Piața Triumfului la aceeași oră; își exprimă adânca preocupare cu privire la arestarea, la 31 decembrie 2009, din rândul a numeroși manifestanți pașnici, a Ludmilei Alexeieva, președinta Grupului Moscova-Helsinki, care primise Premiul Saharov din partea Parlamentului European doar cu câteva săptămâni mai înainte; sprijină apelul comisarului pentru drepturile omului din Rusia, Vladimir Lukin, de începere a unor investigații în legătură cu acțiunile întreprinse în forță de poliție în ceea ce privește protestele de la 31 mai 2010;

147.  își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu lipsa libertății de exprimare în Venezuela și Cuba, cenzura asupra știrilor, restricționarea și accesul controlat la internet și încercările de înăbușire a oricărei forme de opoziție;

Drepturile omului și lupta împotriva terorismului

148.  condamnă terorismul sub toate formele sale; reamintește că terorismul a produs la nivel mondial moartea a mii de civili nevinovați și a distrus viețile multor familii; consideră că în cazul atacurilor teroriste trebuie ținut seama în primul rând și mai presus de toate de drepturile victimelor și nu de cele ale autorilor; subliniază că trebuie asigurată aducerea în instanță a teroriștilor;

149.  observă că, în numeroase țări din lume, măsurile de combatere a terorismului s-au transformat în încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, sub forma unor măsuri disproporționate de monitorizare, a plasării ilegale în detenție și a utilizării torturii ca mijloc de extragere a informațiilor de la presupușii teroriști; își exprimă îngrijorarea că anumite țări folosesc eforturile de combatere a terorismului ca paravan pentru anihilarea minorităților etnice și a apărătorilor locali ai drepturilor omului și îndeamnă ca lupta împotriva terorismului să nu fie utilizată ca un argument pentru a restricționa sau interzice acțiunile legale și legitime ale apărătorilor drepturilor omului; condamnă aceste încălcări ale drepturilor omului, subliniază poziția UE conform căreia combaterea terorismului trebuie să respecte în totalitate drepturile fundamentale și statul de drept și își exprimă convingerea că libertățile civile n-ar trebui să fie periclitate în cadrul combaterii terorismului;

150.  invită Consiliul și Comisia să folosească oportunitatea dialogurilor politice bilaterale și a dialogurilor privind drepturile omului cu țările nemembre ale UE pentru a reaminti că drepturile omului trebuie respectate în acțiunile de combatere a terorismului și că, sub nicio formă, măsurile de combatere a terorismului nu trebuie instrumentate și folosite împotriva apărătorilor drepturilor omului sau a adversarilor politici; invită în special ÎR/VP să denunțe public cazurile de încălcare a drepturilor omului în politicile și operațiunile antiteroriste;

151.  solicită consolidarea coordonării și interacțiunii dintre Comisia COTER și COHOM asupra acestei chestiuni pentru a condamna cazurile de utilizare abuzivă a politicii antiteroriste împotriva apărătorilor drepturilor omului prin inițierea sistematică de demersuri în conformitate cu orientările UE privind apărătorii drepturilor omului și pentru a adopta aceeași abordare în cazurile de tortură și rele tratamente legate de lupta împotriva terorismului, în conformitate cu orientările UE privind tortura;

152.  reamintește decizia Președintelui SUA, Barack Obama, de a închide centrul de detenție din Guantanamo Bay în ianuarie 2009; își exprimă regretul cu privire la faptul că această decizie nu a putut fi încă pe deplin implementată; reamintește că Rezoluția sa din 13 iunie 2006 privind situația deținuților de la Guantanamo cere insistent ca fiecare deținut să fie tratat în conformitate cu dreptul umanitar internațional și, în cazul în care este condamnat, să fie judecat fără întârziere, în cadrul unui proces public echitabil; reamintește Declarația comună UE-SUA din 15 iunie 2009 privind închiderea centrului de detenție de la Guantamo Bay și viitoarea cooperare în domeniul combaterii terorismului, care salută hotărârea SUA de a elimina centrele de detenție secrete; cere guvernului Statelor Unite să-și respecte pe deplin angajamentele; invită statele membre ale UE să cadă de acord asupra unui plan de acțiune coordonat pentru a sprijini Statele Unite în vederea închiderii centrului de detenție de la Guantanamo, prin acordarea statutului de refugiat foștilor deținuți care nu au fost puși sub acuzare și care nu pot fi repatriați sau relocați în Statele Unite; salută angajamentul constructiv din partea mai multor state membre ale UE, care au depus eforturi vizând acordarea de asistență sub forma acceptării unora dintre deținuții de la Guantanamo și a găsirii unei locuințe pentru unele din persoanele care au primit decizia de eliberare din centrul de detenție; ia însă act de faptul că, până în prezent, numai următoarele state membre ale UE - Germania, Irlanda, Slovacia, Danemarca, Regatul Unit, Spania, Portugalia, Belgia, Franța, Ungaria și Italia - au fost de acord să preia deținuți; este preocupat de faptul că SUA continuă să țină unele persoane în detenție, fără ca acestea să fi fost judecate, de exemplu la baza aeriană Bagram din Afganistan;

153.  ia act de convocarea, sub Președinția franceză, la 16 septembrie 2008, a summitului inaugural de la Roma și de cel de al doilea astfel de summit, desfășurat sub Președinția spaniolă, la 9-10 aprilie 2010; ia act, cu cea mai mare îngrijorare, de expulzarea forțată a comunităților de etnie romă din Europa și de accentuarea xenofobiei și a limbajului bazat pe ură în raporturile cu minoritățile și comunitățile migratoare; reiterează apelul adresat de Parlamentul European statelor membre de a-și onora pe deplin obligațiile care le incumbă în temeiul dreptului european, iar în cazul în care statele membre nu se conformează, solicită Comisiei Europene să declanșeze oficial și cu fermitate procedurile privind încălcarea dreptului comunitar;

154.  remarcă faptul că, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, procedura de codecizie se aplică directivelor și altor acte legislative privind combaterea terorismului și a criminalității organizate, în timp ce acordurile internaționale referitoare la această chestiune vor trebui aprobate de Parlament; relevă faptul că, grație acestor modificări, Parlamentul va putea exercita presiuni suplimentare în privința echilibrului corect dintre securitate și drepturile omului; se angajează, în consecință, să-și exercite noile prerogative în sensul respectării și promovării drepturilor omului, a libertăților civile și politice și a democrației în același fel în cadrul tuturor relațiilor Uniunii cu statele nemembre ale UE sau cu organizațiile regionale;

155.  reiterează faptul că fiecare stat membru are obligația pozitivă de a proteja victimele potențiale identificabile care sunt expuse unui risc real și imediat de acte teroriste și adaugă că toate statele membre trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru instituirea unor proceduri de prevenire a activităților teroriste și de minimalizare a efectelor colaterale ale activităților de combatere a terorismului;

156.  reamintește Decizia-cadru a Consiliului din martie 2001 privind victimele terorismului: asistența în situații de urgență, asistența continuă, cercetarea și aducerea în fața justiției, accesul efectiv la lege și justiție, administrarea dreptății, despăgubirea, protejarea vieții private și de familie a victimelor, protejarea demnității și securității victimelor, informarea victimelor și formarea specifică a persoanelor răspunzătoare de asistarea victimelor;

Dialogurile privind drepturile omului și consultările cu țările din afara UE

157.  își exprimă dezamăgirea cu privire la lipsa de progrese din cadrul unui anumit număr de dialoguri și consultări în materie de drepturile omului; ia act de faptul că participarea societății civile la aceste dialoguri și consultări nu este garantată în mod sistematic și că aceasta este, câteodată, supusă unor constrângeri impuse de părțile din afara UE; este preocupat de faptul că, chiar și atunci când sunt semnalate cazuri, guvernele nu își respectă angajamentul de a informa UE cu privire la aspectele individuale și structurale invocate în cadrul dialogului;

158.  solicită o reală participare a PE la evaluările în curs ale dialogurilor și consultărilor în materie de drepturile omului; solicită accesul deplin la documentele finale și la alte surse pertinente; se așteaptă ca, în urma acestor evaluări, să se elaboreze criterii clare pentru evaluarea impactului acestor dialoguri și sugestii definite explicit, pe baza unei abordări de la țară la țară, privind modul în care pot fi îmbunătățite aceste rezultate și în care pot fi evitate eșecurile repetate înregistrate în cadrul consultărilor UE cu privire la drepturile omului;

159.  solicită instituțiilor europene să își asigure reciproc transparența și coerența în termeni de obiective, valori și atitudini în acest domeniu;

160.  evidențiază necesitatea de a include concluziile dialogurilor și consultărilor în materie de drepturile omului în summiturile UE cu partenerii săi;

161.  consideră că, în general, dialogurile și consultările în materie de drepturile omului trebuie să fie programate și să se desfășoare în mod transparent, iar obiectivele stabilite înaintea desfășurării dialogului trebuie evaluate ulterior; invită Consiliul și Comisia să exercite presiuni asupra autorităților din țările nemembre ale UE pentru ca aceste dialoguri și consultări să implice o largă participare ministerială la nivel înalt;

162.  solicită țărilor candidate la aderarea la UE să asigure o mai bună protecție a drepturilor omului pe teritoriul lor, în lumina celei pe care o oferă Carta drepturilor fundamentale și Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

163.  solicită Comisiei și Consiliului ca, în cadrul dialogurilor și al consultărilor lor cu țările nemembre ale UE privind drepturile omului să acorde o atenție deosebită situației minorităților etnice și religioase și frecventelor încălcări ale drepturilor acestora;

164.  salută mai strânsa coordonare și cooperare dintre Statele Unite și Uniunea Europeană în ceea ce privește drepturile omului;

165.  salută instituirea unor dialoguri privind drepturile omului cu fiecare din statele Asiei Centrale - Tadjikistan, Kazahstan, Kârgâzstan Turkmenistan și Uzbekistan– și, respectiv, organizarea unui al doilea dialog până în noiembrie 2009; salută, de asemenea, organizarea, în octombrie 2008, a primului seminar UE – societatea civilă din Uzbekistan privind drepturile omului; regretă faptul că dialogurile privind drepturile omului dintre UE și China nu au dus la niciun progres în privința unor încălcări specifice ale drepturilor omului în China; relevă că, în pofida unor pași făcuți de autoritățile chineze în direcția cea bună (reforma din domeniul muncii, revizuirea sentințelor de condamnare la moarte de către Curtea Supremă a Poporului), situația drepturilor omului continuă să se deterioreze și este marcată de mișcări sociale mai ample și de înăsprirea controlului și a represiunii la care sunt supuși apărătorii drepturilor omului, avocații, bloggerii și activiștii sociali, precum și de politici punctuale, urmărind marginalizarea tibetanilor și a identității lor culturale; este profund îngrijorat de lipsa progreselor din cadrul dialogului sino-tibetan; este profund preocupat de deteriorarea situației drepturilor omului în cazul populației uigure din China, condamnă oprimarea sa îndelungată în Turkestanul de Est și deplânge nerespectarea de către autoritățile chineze a garanțiilor privind libertatea, printre care libertatea de exprimare, de a demonstra, de întrunire, religioasă și a persoanei, incluse în constituția Republicii Populare Chineze; deplânge, de asemenea, politica de transfer al populației desfășurată de Republica Populară Chineză, care are scopul de a dilua cultura populației uigure și de a fragmenta unitatea acesteia; își exprimă dezamăgirea cu privire la faptul că consultările privind drepturile omului dintre UE și Rusia nu au dus la niciun rezultat concret; salută lansarea, în 2009, a dialogurilor pe tema drepturilor omului cu Indonezia și organizarea primelor reuniuni din cadrul dialogurilor cu Georgia și cu Armenia; consideră că, deși aceste dialoguri privind drepturile omului aduc în prim plan, în mod salutar, chestiunile legate de drepturile omului în contextul relațiilor externe ale UE, ele nu pot fi lăsate să devină un scop în sine și trebuie să se concentreze asupra măsurilor luate ca reacție la chestiunile ridicate și discutate în cadrul lor; deplânge lipsa de rezultate din cadrul dialogului referitor la drepturile omului purtat cu India și este dezamăgit de faptul că discriminarea pe bază de castă nu a fost discutată în cadrul acestuia;

166.  solicită o coordonare strictă între statele membre ale UE, Comisia Europeană și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene înaintea fiecărui dialog pe tema drepturilor omului cu țările nemembre ale UE; relevă că, pentru a fi considerată, la nivel mondial, drept un punct de referință în ceea ce privește drepturile omului, UE trebuie să fie în măsură să soluționeze mai întâi încălcările drepturilor omului în interiorul său;

167.  salută primul dialog UE-Belarus pe tema drepturilor omului, desfășurat în iunie 2009, exprimându-și însă regretul că situația drepturilor omului din această țară continuă să fie grea, cu restricționarea neîntreruptă a libertății de asociere, de întrunire și de exprimare și cu reprimarea apărătorilor drepturilor omului și a ziariștilor;

168.  salută eforturile depuse de guvernul din Mexic în lupta împotriva traficului de droguri și a crimei organizate și prezentarea unui proiect de lege în fața Congresului în vederea reformării Codului justiției militare; subliniază că parteneriatul strategic UE-Mexic ar trebui să reprezinte o oportunitate pentru consolidarea drepturilor omului și a democrației;

169.  ia act de faptul că, în aprilie 2009, parlamentul Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord) a revizuit Constituția, incluzând, printre altele, o prevedere potrivit căreia Coreea de Nord „respectă și protejează drepturile omului”; îndeamnă autoritățile nord-coreene să adopte măsuri concrete și tangibile în direcția îmbunătățirii situației drepturilor omului și cere, în acest sens, autorităților să permită inspectarea tuturor tipurilor de centre de detenție de către experți internaționali independenți și vizitarea țării de către reporterii speciali ai ONU; subliniază faptul că, la evaluarea situației drepturilor omului din țară trebuie să se țină seama nu numai de prevederile constituționale ci, mai ales, de aplicarea unor măsuri concrete; cere, de asemenea, autorităților nord-coreene să ridice restricțiile impuse personalului internațional în ceea ce privește monitorizarea distribuirii ajutoarelor și să garanteze că ajutoarele internaționale ajung la cei aflați în nevoie; îndeamnă conducerea din Coreea de Nord să se angajeze în mod constructiv în dialoguri pe tema drepturilor omului cu UE;

170.  continuă să fie preocupat de faptul că dialogul cu Iranul pe tema drepturilor omului este întrerupt din 2004, din cauza lipsei de cooperare din partea Iranului și consideră că a sosit timpul ca comunitatea internațională să acționeze în sprijinul societății civile iraniene, în acest moment de răscruce din istoria mișcării democratice a țării; solicită autorităților iraniene să reia acest dialog în vederea sprijinirii tuturor reprezentanților societății civile angajați pe drumul către democrație și să consolideze - prin mijloace pașnice și nonviolente - procesul deja în curs, care poate impulsiona reformele democratice, instituționale și constituționale, poate asigura temeinicia acestor reforme și da mai multă pondere implicării tuturor apărătorilor drepturilor omului iranieni și a reprezentanților societății civile în elaborarea politicilor și poate consolida rolul acestora în discursul politic general; invită Consiliul, Comisia și statele membre să sprijine și să consolideze aceste procese; este profund îngrijorat de faptul că, în 2008 și 2009, situația drepturilor omului din Iran s-a înrăutățit, iar libertatea de exprimare și de întrunire au continuat să fie îngrădite; în acest context, este profund îngrijorat de reducerea la tăcere a ziariștilor, scriitorilor, intelectualilor și a activiștilor pentru drepturile femeii și drepturile omului; este în continuare îngrijorat de reprimarea minorităților etnice și religioase în Iran;

171.  ia act de îngrijorătoarea tendință către autoritarism care se remarcă în Cambodgia, subliniată de o îndelungată impunitate în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului și de restrângerea spațiului politic și a libertății de exprimare a membrilor partidelor din opoziție, precum și a altor activiști politici; cere Comisiei să acționeze în vederea reactivării Acordului privind Cambogia, încheiat în 1991 la Paris;

Drepturile economice, sociale și culturale

172.  recunoaște că drepturilor economice, sociale și culturale ar trebui să li se acorde aceeași importanță ca și drepturilor civile și politice, ținând seama de universalitatea, indivizibilitatea, interdependența și interconexiunea tuturor drepturilor omului, confirmate de Conferința mondială privind drepturile omului de la Viena din 1993; îndeamnă țările din întreaga lume să semneze Protocolul facultativ la Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale (OP-ICESCR), care a fost deschis spre semnare la 24 septembrie 2009;

173.  ia act de faptul că, în 2008-2009, resursele pentru drepturile omului și democrație au însumat peste 235 de milioane EUR, ceea ce a permis finanțarea a 900 de proiecte în circa 100 de țări; constată că un număr deosebit de ridicat de proiecte a fost finanțat în țări vizate de politica europeană de vecinătate, în timp ce țările ACP au primit suma totală cea mai ridicată; ia act cu îngrijorare de dezechilibrul existent care afectează proiectele de asistență pentru democrație, altele decât cele pentru observarea alegerilor; consideră că finanțarea IEDDO ar trebui majorată în mod semnificativ, astfel încât să includă finanțarea unei Fundații europene pentru democrație, care să sprijine consolidarea capacităților în domeniul drepturilor omului și promovarea democrației în societățile care au cea mai mare nevoie de aceasta;

174.  recunoaște importanța sistemului de supraveghere al Organizației Internaționale a Muncii pentru apărarea drepturilor în domeniul comerțului și al ocupării forței de muncă, al sistemelor statistice, al protecției sociale și politicilor vizând ocuparea forței de muncă, precum și în domeniul sănătății și protecției muncii;

175.  solicită Comisiei și statelor membre să vegheze ca întreprinderile care intră sub incidența dreptului național sau european să nu eludeze respectarea drepturilor omului și a standardelor sanitare sau de mediu care li se impun atunci când se instalează sau își desfășoară activitatea în state nemembre ale UE, în special în țările în curs de dezvoltare;

176.  solicită Comisiei și statelor membre să-și respecte angajamentele în materie de asistență oficială pentru dezvoltare (AOD) asumate față de țările în curs de dezvoltare, în vederea combaterii crizei economice și financiare mondiale, limitând, astfel, efectele negative pe care criza le-a avut asupra situației drepturilor omului în lume; salută cea de-a 10-a sesiune specială a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, desfășurată la 20 februarie 2009, intitulată „Impactul crizelor economice și financiare mondiale asupra realizării universale și a posibilității de a se bucura în mod efectiv de drepturile omului”; cere statelor membre ca, față în față cu criza, să-și mențină cooperarea cu țările nemembre ale UE în domeniul drepturilor omului și insistă asupra faptului că lipsa resurselor nu poate constitui niciodată un argument care să justifice încălcarea drepturilor omului;

Programele de asistență externă ale Comisiei și IEDDO

177.  salută faptul că prioritățile Parlamentului au fost luate în considerare în documentele de programare pentru anii 2008 și 2009 ale IEDDO;

178.  sprijină contribuțiile IEDDO, destinate, în principal, proiectelor societății civile administrate de organizații ale societății civile la nivel local și internațional (90% din contribuții), precum și organizațiilor regionale și internaționale din acest domeniu, precum Consiliul Europei, OSCE și Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (10% din contribuții);

179.  ia act cu satisfacție de faptul că, în 2008-2009, resursele pentru drepturile omului și democrație au însumat peste 235 de milioane EUR, ceea ce a permis finanțarea a 900 de proiecte în circa 100 de țări; constată că un număr deosebit de ridicat de proiecte a fost finanțat în țări vizate de politica europeană de vecinătate, în timp ce țările ACP au primit suma totală cea mai ridicată; consideră că finanțarea IEDDO ar trebui majorată în mod semnificativ, astfel încât să includă finanțarea unei Fundații europene pentru democrație, care să sprijine consolidarea capacităților în domeniul drepturilor omului și promovarea democrației în societățile care au cea mai mare nevoie de aceasta;

180.  subliniază faptul că un punct forte ale IEDDO îl constituie faptul că nu depinde de consimțământul guvernului-gazdă și că este, prin urmare, în măsură să se concentreze asupra chestiunilor politice sensibile și a abordărilor inovatoare și să coopereze în mod direct cu organizațiile locale ale societății civile, care trebuie să-și păstreze independența față de autoritățile publice;

181.  subliniază importanța utilizării IEDDO pentru a reacționa la noile amenințări la adresa drepturilor omului și pentru a oferi sprijin sporit apărătorilor drepturilor omului și victimelor încălcărilor drepturilor omului; sprijină o rețea formată din unsprezece organizații finanțate de IEDDO, care se concentrează pe protecția apărătorilor drepturilor omului și pe reacția rapidă în situații de urgență; încurajează dezvoltarea unor strategii specifice, pentru a răspunde necesităților diferitelor categorii de apărători ai drepturilor omului, inclusiv ale acelora care apără drepturile LGBTI și ale acelora care sunt implicați în anchetarea încălcărilor drepturilor omului și ale dreptului umanitar;

182.  solicită Comisiei să asigure coerența între prioritățile politice ale Uniunii, parteneriatele și acordurile de cooperare ale acesteia și proiectele și programele pe care le sprijină, mai ales în ceea ce privește programele sale bilaterale cu țările nemembre ale UE;

183.  este preocupat de situația încă îngrijorătoare privind drepturile omului pe continentul african și nutrește convingerea că, odată cu adoptarea Cartei africane a drepturilor omului și ale popoarelor (cunoscută și sub denumirea de Carta de la Banjul), statele africane au făcut pași semnificativi în direcția promovării statului de drept la nivel continental, și are în vedere, prin urmare, posibilitatea deschiderii unei linii bugetare ad-hoc destinate sprijinirii activității Curții Africane pentru Drepturile Omului și ale Popoarelor.

184.  invită personalul Comisiei să se reunească în mod regulat cu reprezentanții societății civile la Bruxelles, pentru a promova dialogul cu partenerii direct implicați în implementarea proiectelor pe teren;

185.  salută multiplicarea fondurilor destinate drepturilor omului prin intermediul programelor geografice și implementarea politicilor naționale și regionale sprijinite de Fondul european de dezvoltare (în țările ACP), Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (în America Latină, Asia și Africa de Sud) și de Instrumentul european de vecinătate și de parteneriat (în regiunile învecinate), precum și prin intermediul instrumentelor tematice precum IEDDO, Instrumentul de stabilitate (IdS), Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (ICD) și Instrumentul pentru țările industrializate Plus (ITI Plus);

Asistență electorală și observarea alegerilor

186.  ia act cu satisfacție de faptul că UE se folosește din ce în ce mai mult de asistența electorală și observarea alegerilor pentru a promova democrația în țările nemembre ale UE, sporind astfel respectul pentru drepturile omului, libertățile fundamentale și statul de drept, iar calitatea și independența misiunilor sale sunt larg recunoscute;

187.  solicită ÎR/VP să monitorizeze implementarea recomandărilor formulate în rapoartele finale ale MOA UE, să asigure, dacă este necesar, asistență în acest sens și să informeze regulat PE despre acestea;

188.  solicită din nou ca procesul electoral, inclusiv faza preelectorală și cea postelectorală, să fie integrat în diferitele niveluri de dialog politic purtat cu țările nemembre ale UE interesate și, dacă este necesar, să fie însoțit de acțiuni concrete, în vederea asigurării coerenței politicilor UE și a reafirmării rolului fundamental al drepturilor omului și al democrației;

189.  solicită o mai mare vigilență în ceea ce privește criteriile de selecție a țărilor în care urmează să se desfășoare asistența electorală/observarea alegerilor, precum și în ceea ce privește respectarea metodologiei și a normelor stabilite la nivel internațional, în special cu privire la natura independentă și la eficacitatea misiunilor;

190.  salută cuantumul finanțării, care a crescut cu 50 de milioane de euro în cursul perioadei de 18 luni la care se referă acest raport;

Utilizarea acțiunilor Parlamentului European în domeniul drepturilor omului

191.  invită Consiliul și Comisia să utilizeze integral rezoluțiile și alte comunicări ale Parlamentului și să răspundă în mod concret la preocupările și dorințele exprimate în acestea, în special în legătură cu rezoluțiile urgente;

192.  reiterează necesitatea de a acorda o mai mare vizibilitate Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, decernat anual de PE; regretă că nu se procedează la o postmonitorizare a situației laureaților și candidaților, și nici a celei din țările acestora; cere, de asemenea, Consiliului și Comisiei să acorde vizibilitate acestui premiu, printre altele incluzându-l în raportul anual referitor la drepturile omului; în plus, solicită Consiliului și Comisiei să rămână în contact cu candidații și laureații Premiului Saharov, pentru a asigura un dialog continuu și monitorizarea neîntreruptă a situației drepturilor omului din țările lor respective, precum și pentru a oferi protecție celor care sunt supuși unor grave persecuții;

193.  reamintește delegațiilor Parlamentului să includă, în mod sistematic, dezbateri pe tema drepturilor omului pe ordinea de zi a reuniunilor interparlamentare, să includă în vizitele lor proiecte și instituții care urmăresc îmbunătățirea respectării drepturilor omului, să se întâlnească cu apărătorii drepturilor omului și să le acorde acestora, atunci când este oportun, vizibilitate și protecție internațională;

194.  salută înființarea Rețelei laureaților Premiului Saharov; solicită să se găsească, fără întârziere, resursele necesare pentru atingerea obiectivelor acesteia și pentru facilitarea comunicării dintre laureații Premiului Saharov și Parlament prin acordarea unui statut special laureaților, permițându-le acestora accesul în clădirile Parlamentului printr-o procedură de acces simplificată;

o
o   o

195.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale statelor candidate, Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și guvernelor țărilor și teritoriilor menționate în prezenta rezoluție.

(1) Convenția ONU împotriva torturii, Convenția ONU privind drepturile copilului, Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor; Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități; Convenția internațională privind protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate. (2) JO C 379, 7.12.1998, p. 265; JO C 262, 18.9.2001, p. 262; JO C 293 E, 28.11.2002, p. 88; JO C 271 E, 12.11.2003, p. 576; JO C 279 E, 19.11.2009, p. 109; JO C 15 E, 21.1.2010, p. 33, JO C 15 E, 21.1.2010, p. 86; JO C 87 E, 1.4.2010, p. 183; JO C 117 E, 6.5.2010, p. 198; JO C 212 E, 5.8.2010, p. 60; JO C 265 E, 30.9.2010, p. 15; JO C 286 E, 22.10.2010, p. 25. (3) JO L 317, 15.12.2000, p. 3; JO C 303, 14.12.2007, p. 1; JO L 209, 11.8.2005, p. 27. (4) JO L 386, 29.12.2006, p. 1. (5) JO C 46 E, 24.2.2010, p. 71. (6) Texte adoptate, P7_TA(2010)0036. (7) JO C 250 E, 25.10.2007, p. 91. (8) JO C 74 E, 20.3.2008, p. 775. (9) Texte adoptate, P7_TA(2010)0226. (10) JO C 327, 23.12.2005, p. 4. (11) Documentul 11179/10 al Consiliului. (12) JO C 265 E, 30.9.2010, p. 3. (13) JO C 305 E, 11.11.2010, p. 9. (14) Texte adoptate, P7_TA(2010)0443. (15) Din decembrie 2009, Austria, Belgia, Germania, Ungaria, Italia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia și regatul Unit au ratificat atât Convenția, cât și Protocolul opțional; toate statele membre au semnat Convenția, dar 15 state membre încă nu au ratificat-o (Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, România, Slovacia); 19 state membre au semnat, de asemenea, Protocolul, dar 10 încă nu l-au ratificat (Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Finlanda, Franța, Lituania, Luxemburg, Malta, România, Slovacia). (16) Texte adoptate, P7_TA(2010)0236. (17) CAGRE, 17 noiembrie 2009.

Rezoluţia Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la „O nouă strategie pentru Afganistan” (2009/2217(INI))

P7_TA(2010)0490 A7-0333/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anteriore privind Afganistanul, în special rezoluția din 8 iulie 2008 privind stabilizarea Afganistanului(1), cea din 15 ianuarie 2009 privind controlul bugetar al fondurilor UE în Afganistan(2) și cea din 24 aprilie 2009 privind drepturile femeilor în Afganistan(3),

–  având în vedere declarația politică comună UE - Afganistan, semnată la 16 noiembrie 2005, care se bazează pe prioritățile comune în ceea ce privește Afganistanul, cum ar fi crearea unor instituții puternice și responsabile, reforma domeniului securității și al justiției, acțiunile antidrog, dezvoltarea și reconstrucția,

–  având în vedere Pactul pentru Afganistan din 2006, prin care s-au stabilit trei domenii principale de activitate ale guvernului afgan pentru următorii cinci ani: securitatea; guvernanța, statul de drept și drepturile omului; dezvoltarea economică și socială și angajamentul de a elimina industria narcoticelor,

–  având în vedere Conferința de la Londra privind Afganistanul din ianuarie 2010, în cadrul căreia comunitatea internațională și-a reînnoit angajamentul față de Afganistan și au fost puse bazele unui consens internațional privind o strategie care să ducă la o soluție nemilitară la criza din Afganistan, în cadrul căreia s-a stabilit ca transferul responsabilităților în materie de securitate către forțele afgane să înceapă în 2011 și să se încheie în 2014,

–  având în vedere Rezoluția 1890 (2009) a Consiliului de Securitate ONU care prelungește autorizația Forței internaționale de asistență pentru securitate (FIAS) în Afganistan în conformitate cu capitolul VII din Carta ONU, așa cum a fost definită în Rezoluțiile 1386 (2001) și 1510 (2003), pentru o perioadă de 12 luni ulterior datei de 13 octombrie 2009 și care solicită statelor membre ONU participante la FIAS „să adopte toate măsurile necesare pentru a-și îndeplini mandatul”,

–  având în vedere propunerea de Fond de Sprijin pentru Pace și Reintegrare, la care participanții la conferința de la Londra s-au angajat cu o sumă inițială de 140 de milioane USD și al cărui scop este de a integra talibanii și alți insurgenți,

–  având în vedere desfășurarea la Kabul, la începutul lui iunie 2010, a unei Adunări (Jirga) naționale afgane consultative pentru pace, care și-a propus obținerea unui consens național asupra problemei reconcilierii cu dușmanii,

–  având în vedere Conferința de la Kabul, desfășurată la 20 iulie 2010, care a evaluat progresele realizate în privința transpunerii în practică a deciziilor luate la Conferința de la Londra, și a oferit guvernului afgan ocazia de a-și demonstra calitățile de lider și de a-și asuma responsabilitatea privind acest proces, beneficiind de cooperarea comunității internaționale, prin consolidarea securității și a capacităților forțelor de securitate afgane, îmbunătățirea guvernării și a statului de drept, precum și ocazia de a-și planifica o cale de urmat, în direcția combaterii producției de droguri, a traficului și a corupției, în direcția păcii și securității, a dezvoltării sociale și umane, a drepturilor omului și a egalității de gen; având în vedere concluziile Conferinței de la Kabul, conform cărora controlul operațiunilor militare din toate provinciile trebuie transferat forțelor afgane până la sfârșitul anului 2014,

–  având în vedere decretul prezidențial din 17 august 2010, care a stabilit un termen-limită de patru luni pentru companiile private de securitate prezente în Afganistan pentru a se retrage, cu excepția firmelor private de securitate care activează în cadrul incintelor folosite de ambasadele, întreprinderile și ONG-urile străine,

–  având în vedere alegerile prezidențiale care au avut loc în Afganistan în august 2009, raportul final critic al Misiunii UE de observare a alegerilor, publicat în decembrie 2009 și alegerile parlamentare desfășurate la 18 septembrie 2010,

–  având în vedere toate concluziile Consiliului pe această temă, în special concluziile CAGRE din 27 octombrie 2009, Planul de acțiune al Consiliului pentru consolidarea angajamentului UE în Afganistan și Pakistan și concluziile Consiliului Afaceri Externe din 22 martie 2010,

–  având în vedere numirea, la 1 aprilie 2010, a unui Reprezentant special al UE care să aibă și funcția de Șef al Delegației UE în Afganistan, și având în vedere Decizia Consiliului din 11 august 2010, de prelungire a mandatului Reprezentantului special Vygaudas Usackas până la 31 august 2011,

–  având în vedere declarația Consiliului din 18 mai 2010, prin care s-a prelungit mandatul Misiunii de poliție a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL Afganistan) cu trei ani, de la 31 mai 2010 la 31 mai 2013,

–  având în vedere Documentul de strategie de țară pentru 2007-2013, care fixează angajamentul Comisiei în Afganistan până în 2013,

–  având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010,

–  având în vedere Raportul 2009 al Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea umană, care plasează Afganistanul pe locul 181 din 182 de țări,

–  având în vedere propria evaluare națională de risc și vulnerabilitate a Afganistanului pe 2007-2008, în care se estimează că costul eliminării sărăciei în această țară, prin ridicarea celor care trăiesc sub pragul sărăciei la un nivel superior acestuia, ar fi de 570 milioane USD,

–  având în vedere raportul pe 2008 al Agenției de coordonare a ajutorului pentru Afganistan (ACBAR), intitulat „Eficiența ajutorului în Afganistan - un eșec”, în care se subliniază sumele mari din ajutor care ajung până la urmă parte a profitului contractanților (care poate ajunge la 50 % per contract), opacitatea a procedurilor de ofertare și de licitație, precum și costurile ridicate ale salariilor și indemnizațiilor expatriaților,

–  având în vedere raportul din august 2010 al Misiunii Organizației Națiunilor Unite de asistență în Afganistan (UNAMA) cu privire la „Protecția civililor în conflictul armat”,

–  având în vedere recomandările Peace Dividend Trust, care promovează o politică axată în primul rând pe populația afgană, încurajând furnizarea autohtonă de bunuri și servicii mai degrabă decât importurile, cu scopul de a aduce profit în primul rând afganilor,

–  având în vedere strategia NATO/FIAS pentru Afganistan de combatere a mișcării de insurgență și aplicarea sa sub comanda generalului David Petraeus, precum și strategia revizuită anunțată de Președintele Obama pentru decembrie 2010,

–  având în vedere raportul membrilor majorității din Congresul SUA intitulat: „Afaceri cu șefii grupărilor armate: extorsiuni și corupție de-a lungul lanțului american de distribuție în Afganistan” [„War Lords Inc.: Extortion and Corruption Along the US Supply Chain in Afghanistan”] (Comisia pentru supervizare și reformă guvernamentală, Camera reprezentanților SUA, iunie 2010),

–  având în vedere lucrările Oficiului Organizației Națiunilor Unite pentru droguri și crimă (UNODC) și în special raportul său din octombrie 2009 privind „Dependența, criminalitatea și insurgența - amenințarea transnațională a opiumului afgan” și Raportul său mondial privind drogurile pe 2010,

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0333/2010),

A.  întrucât comunitatea internațională și-a afirmat în repetate rânduri sprijinul pentru rezoluțiile relevante ale Consiliului de securitate al Organizației Națiunilor Unite, care susțin securitatea, prosperitatea și respectarea drepturilor omului pentru toți cetățenii afgani; întrucât, cu toate acestea, comunitatea internațională a recunoscut implicit că cei nouă ani de război și implicare internațională nu ar reușit să elimine revolta talibanilor și să instaureze pacea și stabilitatea în această țară; întrucât în 2009 a fost introdusă o nouă politică de contra-insurgență și au fost alocați aproximativ 45 000 de soldați ca întăriri;

B.  întrucât nu se întrevede o soluție clară în Afganistan: coaliția forțelor internaționale este instalată la fața locului, dar nu este capabilă să învingă talibanii și ceilalți insurgenți, iar mișcarea de insurgență și cea a talibanilor nu se pot impune în fața acestor forțe militare;

C.  întrucât, în 2009, generalul Stanley McChrystal a declarat că nu are indicii cu privire la o prezență extinsă a Al-Qaeda în Afganistan, iar alți înalți funcționari americani au confirmat faptul că prezența Al-Qaeda în Afganistan este foarte redusă;

D.  întrucât condițiile de securitate și de viață s-au deteriorat, erodând consensul popular de care se bucura prezența coaliției într-o anume perioadă, și întrucât coaliția este din ce în ce mai mult percepută de către populație drept o forță de ocupație; întrucât este necesar un nou parteneriat, mai vast, cu poporul afgan, care să implice grupurile nereprezentate și societatea civilă în eforturile de pace și reconciliere;

E.  întrucât UE este unul dintre cei mai importanți donatori de asistență pentru dezvoltare și ajutor umanitar în Afganistan; întrucât UE este un partener implicat în eforturile de reconstrucție și de stabilizare;

F.  întrucât, în cadrul Pactului pentru Afganistan 2006 și al Conferinței de la Kabul, donatorii au convenit să canalizeze o parte tot mai mare din asistența oferită - până la 50 % - prin bugetul principal al guvernului afgan, fie direct, fie prin intermediul unor fonduri speciale, ori de câte ori acest lucru este posibil, și întrucât doar 20 % din ajutorul pentru dezvoltare este canalizat prin bugetul guvernului în prezent;

G.  întrucât lipsa unei coordonări suficiente subminează eficiența contribuțiilor UE la ajutorul pentru Afganistan;

H.  întrucât, deși între 2002 și 2009 a fost destinată Afganistanului, ca ajutor internațional, o sumă de peste 40 miliarde USD; întrucât, deși numărul copiilor care frecventează școala a crescut în această perioadă, conform estimărilor UNICEF 59 % din copiii afgani sub cinci ani sunt în continuare subnutriți, iar cinci milioane de copii nu au posibilitatea de a merge la școală;

I.  întrucât situația femeilor din țară rămâne un motiv de serioasă îngrijorare; întrucât, conform rapoartelor ONU, mortalitatea maternă din Afganistan este a doua din lume, cu aproximativ 25 000 de morți pe an, și întrucât doar 12,6 % din femeile cu vârstă peste 15 ani știu să citească și să scrie, iar 57 % din fete sunt măritate înainte de vârsta legală de 16 ani; întrucât violența împotriva femeilor continuă să fie un fenomen larg răspândit; întrucât Legea discriminatorie șiită privind statutul persoanelor este încă în vigoare și, printre altele, incriminează femeile pentru refuzul de a întreține relații sexuale cu soții lor sau interzice femeilor să părăsească domiciliul fără consimțământul soțului;

J.  întrucât Afganistanul este parte semnatară la câteva convenții internaționale de protecție a drepturilor femeilor și copiilor, și în special a Convenției ONU din 1979 pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și a Convenției ONU din 1989 privind drepturile copilului, și întrucât Constituția afgană prevede, la articolul 22, că „cetățenii Afganistanului, bărbați și femei, au drepturi și obligații egale în fața legii”; întrucât Codul afgan al familiei se află în prezent în revizuire pentru a fi armonizat cu Constituția;

K.  întrucât, în iulie 2010, Congresul SUA a solicitat un audit pentru finanțările anterioare de miliarde de dolari destinate Afganistanului și a votat o scădere provizorie de aproape 4 miliarde USD a ajutorului acordat de guvern Afganistanului;

L.  întrucât Ministrul de finanțe al Afganistanului, Omar Zakhilwal, a criticat în primul rând practicile de contractare NATO/FIAS, care nu aduc beneficii economiei locale din Afganistan și, în al doilea rând, interpretarea unilaterală a FIAS a normelor de exonerări fiscale din acordul dintre guvernul afgan și FIAS, și întrucât ministrul a acuzat contractanții străini că au acaparat cele mai multe contracte finanțate de FIAS, în valoare de până la 4 miliarde USD, ceea ce a provocat, se pare, scurgeri constante de capital din țară; întrucât guvernul afgan solicită o anchetă internațională;

M.  întrucât este clar că nicio soluție militară nu este posibilă în Afganistan și întrucât SUA au declarat că vor începe retragerea trupelor din Afganistan în vara anului 2011, unele țări fie s-au retras deja, fie fac planuri de retragere, iar altele încă nu și-au indicat intenția de a se retrage; întrucât retragerea forțelor militare trebuie totuși să fie un proces treptat și coordonat în cadrul unui proiect politic care să garanteze o tranziție lină a responsabilității către forțele de securitate afgane;

N.  întrucât la Conferința de la Kabul s-a stabilit că armata națională afgană ar trebui să ajungă la un efectiv de 171 600, iar Poliția națională afgană la 134 000 până în octombrie 2011, cu sprijinul financiar și tehnic necesar din partea comunității internaționale;

O.  întrucât principalul obiectiv al EUPOL Afganistan este cel de a contribui la crearea unui sistem afgan de poliție conform standardelor internaționale;

P.  întrucât Afganistanul nu este doar sursa celei mai mari producții de opium din lume și principalul furnizor al piețelor de heroină din UE și din Federația Rusă, dar și unul dintre primii producători de canabis din lume, conform unui raport recent al UNODC; întrucât, cu toate acestea, producția de opium din Afganistan a scăzut cu 23 % în ultimii doi ani și cu o treime în raport cu punctul său maxim din 2007; întrucât UNODC a stabilit existența unei legături evidente între cultivarea opiumului și teritoriile unde insurgenții dețin controlul, precum și faptul că, în regiunile afgane unde guvernul reușește să aplice legea mai eficient, aproape două treimi din agricultori au declarat că nu cultivă opium deoarece este interzis, în timp ce în sud, unde puterea autorităților este mai mică, doar mai puțin de 40 % dintre agricultori au menționat interdicția ca motiv pentru a nu cultiva mac;

Q.  întrucât, conform unui raport recent al UNODC, numărul de cetățeni afgani dependenți de droguri a crescut brusc în ultimii ani, tendință ce va avea repercusiuni sociale majore asupra viitorului țării;

R.  întrucât UE a jucat un rol activ în susținerea acțiunilor anti-narcotice încă de la începutul procesului de reconstrucție, dar fără a înregistra până acum rezultate semnificative în limitarea influenței omniprezente a industriei drogurilor asupra economiei, a sistemului politic, a instituțiilor de stat și a societății;

S.  întrucât eradicarea culturilor de mac în Afganistan s-a realizat prin folosirea unor erbicide chimice și întrucât această practică a provocat prejudicii grave oamenilor și mediului din cauza poluării solului și a apei; întrucât există totuși în prezent un consens cu privire la necesitatea de a concentra măsurile represive în direcția comerțului cu stupefiante și a laboratoarelor producătoare de heroină, și nu împotriva fermierilor; întrucât principalele eforturi se concentrează actualmente în direcția furnizării unor mijloace alternative de existență fermierilor;

T.  întrucât Afganistanul dispune de resurse naturale importante, inclusiv rezerve minerale bogate precum gazele naturale și petrolul, cu o valoare estimată de 3 trilioane USD și întrucât guvernul afgan se bazează pe aceste resurse pentru a stimula dezvoltarea economică, după instaurarea păcii și a securității în țară;

O nouă strategie a UE

1.  este la curent cu totalitatea factorilor care împiedică progresul în Afganistan, dar a decis să se concentreze, în acest raport, asupra a patru domenii principale, cu privire la care, în opinia sa, o intensificare a eforturilor ar putea conduce la ameliorări: ajutorul internațional și coordonarea; implicațiile procesului de pace; impactul instruirii forțelor de poliție; eliminarea culturilor de opium prin crearea unor oportunități de dezvoltare alternative;

2.  își exprimă sprijinul pentru noul concept al strategiei de combatere a insurgenței, care are drept scop protejarea populației locale și reconstrucția zonelor a căror securitate a fost asigurată, precum și susținerea Planului de acțiune al UE pentru Afganistan și Pakistan;

3.  consideră, de aceea, că strategia UE pentru Afganistan va trebui să plece de la două premise: recunoașterea faptului că indicatorii socio-economici și de securitate din Afganistan s-au deteriorat continuu, în pofida celor aproape zece ani de implicare și investiții internaționale; și necesitatea încurajării unei schimbări în modul de gândire al comunității internaționale - care în trecut, și mai ales înaintea creării strategiei de contra-insurgență, schița planuri și lua decizii fără a lua prea mult în considerare implicarea afgană - astfel ca pe viitor, planurile și deciziile sale să țină seama de implicarea afgană; conferințele de la Londra și Kabul au reprezentat un pas important în această direcție;

4.  salută și sprijină concluziile Consiliului din octombrie 2009, „Consolidarea acțiunilor UE în Afganistan și Pakistan”, care definesc o abordare mai coerentă și coordonată a UE pentru această regiune și subliniază importanța cooperării regionale și a unei politici axate mai mult pe latura civilă în Afganistan;

5.  subliniază că orice soluție pe termen lung la criza afgană trebuie să înceapă cu interesul cetățenilor afgani pentru securitatea lor internă, protecția civilă și dezvoltarea economică și socială și trebuie să includă măsuri concrete pentru eradicarea sărăciei, subdezvoltării și discriminării împotriva femeilor, pentru îmbunătățirea respectării drepturilor omului și a statului de drept, consolidarea mecanismelor de reconciliere, eliminarea producției de opium, angajarea într-un proces solid de edificare a statului și integrarea deplină a Afganistanului în comunitatea internațională, precum și îndepărtarea Al-Qaeda din țară;

6.  salută concluziile Conferinței internaționale de la Kabul cu privire la Afganistan; subliniază că trebuie respectate angajamentele asumate de guvernul afgan de a îmbunătăți securitatea, guvernanța și oportunitățile economice pentru cetățenii afgani, precum și angajamentele asumate de comunitatea internațională de a sprijini procesul de tranziție, precum și obiectivele comune;

7.  reafirmă că UE și statele sale membre ar trebui să sprijine Afganistanul în reconstrucția propriului stat, cu instituții democratice mai puternice, capabile să asigure suveranitatea națională, unitatea statală, securitatea bazată pe o armată și poliție responsabile din punct de vedere democratic, un sistem judiciar competent și independent, unitatea statală, integritatea teritorială, egalitatea între femei și bărbați, libertatea mass-mediei, acordarea unei atenții speciale educației și sănătății, dezvoltarea economică sustenabilă și prosperitatea poporului afgan, și respectarea tradițiilor istorice, religioase, spirituale și culturale ale tuturor comunităților etnice și religioase de pe teritoriul Afganistanului, recunoscând, în același timp, necesitatea unei modificări fundamentale a atitudinii față de femei; solicită acordarea de mai mult sprijin proiectelor de dezvoltare ale autorităților locale în acele provincii care demonstrează o bună guvernare;

8.  constată că 80 % din populație este stabilită în zone rurale, iar terenurile arabile pe cap de locuitor au scăzut de la 0,55 ha în 1980 la 0,25 ha în 2007; subliniază faptul că Afganistanul este în continuare extrem de vulnerabil în fața condițiilor climatice nefavorabile și a creșterii prețurilor la produsele alimentare pe piața mondială, iar utilizarea pe larg și fără discernământ a minelor terestre reprezintă un risc semnificativ pentru o dezvoltare rurală reușită; consideră că, în acest context, sunt de o importanță primordială continuarea și majorarea finanțărilor destinate dezvoltării rurale și producției alimentare locale, pentru a se ajunge la un nivel satisfăcător de siguranță alimentară;

9.  ia act de angajamentul guvernului afgan de a pune în aplicare Politica regională de guvernare, în următoarele douăsprezece luni, într-un mod gradual și durabil din punct de vedere fiscal, consolidând autoritățile locale și capacitățile lor instituționale și dezvoltând cadrele regionale de reglementare, financiare și bugetare;

10.  ia act de faptul că o implicare afgană mai accentuată în procesul de reconstrucție poate fi obstrucționată de deficiențele administrației publice și ale capacităților funcției publice; este convins, prin urmare, că trebuie acordată mai multă atenție acestor domenii importante; salută ideea Comisiei și a statelor membre de a elabora un proiect reprezentativ pe termen lung pentru a aborda chestiunea consolidării administrației publice, dezvoltând o programă de studiu, contribuind la construcția sau utilizarea clădirilor existente, creând legături cu rețeaua institutelor de administrație publică ale UE, precum și desfășurând acțiuni de mentorat pentru institutele de administrație publică din câteva metropole ale Afganistanului, precum Kabul, Herat și Mazar i Sharif;

11.  reamintește că eforturile de dezvoltare trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea capabilităților structurilor guvernamentale afgane și că afganii trebuie implicați îndeaproape în procesul de stabilire a priorităților, precum și în faza de aplicare, în vederea consolidării procesului de apropriere și a asumării responsabilităților la nivel național și local; prin urmare, atrage atenția asupra rolului esențial al organizațiilor societății civile pentru a asigura implicarea cetățenilor afgani în procesul de democratizare și de reconstrucție, precum și în evitarea riscului de corupție;

12.  este în continuare profund îngrijorat, în ciuda unor ameliorări în viața femeilor de la căderea regimului taliban în 2001, de situația generală a drepturilor omului în Afganistan, și în special de deteriorarea situației drepturilor politice și civile ale femeilor din ultimii ani, și își exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la evoluțiile negative, cum ar fi faptul că majoritatea prizonierilor din închisorile afgane sunt femei care fug de o familie opresivă, precum și cu privire la modificările recente ale codului electoral, care scad proporția locurilor care ar putea fi ocupate de femei în parlament;

13.  își exprimă convingerea că drepturile femeilor constituie o parte a soluției la problema securității și că este imposibilă obținerea unei stabilități în Afganistan dacă femeile nu beneficiază pe deplin de drepturile lor în viața politică, socială și economică; invită, prin urmare, autoritățile afgane și reprezentanții comunității internaționale să includă femeile în fiecare etapă a negocierilor de pace și în acțiunile de reconciliere/reintegrare, în conformitate cu Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al ONU; solicită o protecție specială pentru femeile care sunt active în viața publică și politică și, ca atare, sunt amenințate de fundamentaliști; subliniază că progresele înregistrate în negocierile de pace nu au voie în niciun caz să implice pierderi ale drepturilor dobândite de femei în ultimii ani; solicită guvernului de la Kabul să îmbunătățească protecția drepturilor femeilor prin modificarea legislației existente, precum codul penal, pentru a evita practicile discriminatorii;

14.  invită Comisia, Consiliul și statele membre să abordeze în continuare chestiunea discriminării femeilor și a copiilor, precum și chestiunea drepturilor omului în general, în relațiile bilaterale cu Afganistanul, în conformitate cu angajamentul pe termen lung asumat de Uniune de a sprijini Afganistanul în eforturile de pace și reconstrucție;

15.  solicită UE și comunității internaționale să crească volumul finanțărilor și asistența politică și tehnică acordată pentru politicile de ameliorare a situației femeilor afgane și pentru organizațiile neguvernamentale de femei, inclusiv pentru apărătorii drepturilor femeilor;

16.  ia act de faptul că, în ciuda îmbunătățirilor înregistrate de la căderea regimului taliban, situația privind libertatea de exprimare și libertatea presei s-a deteriorat; ia act de faptul că grupările armate și talibanii atacă și amenință jurnaliștii pentru a-i împiedica să prezinte rapoarte din zonele aflate sub controlul lor; solicită adoptarea de măsuri în acest domeniu pentru a permite jurnaliștilor să-și exercite profesiunea având anumite garanții de securitate;

17.  ia act cu îngrijorare de faptul că alegerile parlamentare care au avut loc la 18 septembrie 2010, cu o prezență la urne de aproximativ 40% în ciuda condițiilor de securitate din țară, au fost din nou afectate de fraude și acte de violență, care, conform datelor NATO, au provocat decesul a 25 de persoane; regretă faptul că numeroși afgani au fost împiedicați să-și exercite dreptul fundamental de a vota;

18.  ia act de neregulile din cadrul procedurilor judiciare din țară, care nu respectă standardele internaționale de drept; regretă executarea în 2008 a 16 persoane condamnate la moarte; solicită UE să încerce să obțină aprobarea unui moratoriu privind pedeapsa cu moartea, așa cum prevede Rezoluția ONU 62/149 din 2007, în vederea abolirii ulterioare a acesteia;

Ajutorul internațional - utilizare și abuzuri

19.  reamintește că bugetul comun al UE (Comunitatea Europeană și statele membre) destinat ajutorului pentru Afganistan în perioada 2002-2010 s-a ridicat la 8 miliarde EUR;

20.  evidențiază importanța consolidării libertății media și a societății civile din Afganistan pentru intensificarea democratizării în această țară; salută, de asemenea, concluziile misiunii UE de observare a alegerilor 2009;

21.  constată că, în ciuda aportului uriaș de ajutor extern, situația din Afganistan continuă să fie deprimantă, împiedicând accesul celor mai vulnerabile sectoare ale populației la ajutoarele umanitare și medicale, iar mai mulți afgani sunt uciși de sărăcie decât în mod direct de conflictul armat și că - un fapt șocant - din 2002 rata mortalității infantile a crescut, iar speranța de viață la naștere și nivelul de alfabetizare au scăzut semnificativ și că, din 2004, numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei a crescut cu 130%;

22.  subliniază importanța realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului și regretă faptul că, deși s-au înregistrat progrese în unele domenii, Afganistanul a scăzut în clasamentul indicelui dezvoltării umane al UNDP de pe locul 173 în 2003 pe locul 181 (din 182 de țări), în timp ce rata mortalității în rândul copiilor sub cinci ani și rata mortalității materne în Afganistan rămân printre cele mai ridicate din lume; consideră că nu trebuie neglijate obiectivele specifice în aceste domenii, precum și în cel al accesului la sănătate și educație, în special pentru femei, însă solicită insistent să se acorde o atenție specială îmbunătățirii surselor de venit și creării unui sistem de justiție funcțional;

23.  subliniază că UNODC arată, în studiul său din ianuarie 2010, că îngrijorarea cea mai gravă a populației se leagă de corupție, iar veniturile provenite din mită se ridică la aproape un sfert (23 %) din PIB-ul Afganistanului;

24.  invită Comisia să asigure caracterul transparent și responsabil al ajutoarelor financiare acordate guvernului afgan, organizațiilor internaționale și ONG-urilor locale, pentru a asigura coerența ajutoarelor și succesul reconstrucției și dezvoltării Afganistanului;

25.  solicită o distribuire mai omogenă din punct de vedere geografic a ajutorului umanitar, bazată pe o analiză a necesităților și vizând obiectivele cu caracter urgent;

26.  ia act, cu toate acestea, de progresele limitate realizate în privința infrastructurii, telecomunicațiilor și e educației de bază - prezentate, de obicei, de către donatori și guvernul afgan ca domenii cu realizări;

27.  atrage atenția asupra costurilor uriașe ale războiului din Afganistan din perioada 2001 - 2009, estimate la 300 de miliarde USD, ce echivalează cu o sumă care depășește de 20 de ori PIB-ul Afganistanului și care, împreună cu noile operațiuni militare suplimentare preconizate, vor atinge peste 50 de miliarde USD pe an;

28.  ia act de opinia larg răspândită, conform căreia cauza unică a faptului că cetățenii sunt lipsiți de serviciile esențiale este corupția guvernului afgan, dar observă, de asemenea, faptul că majoritatea resurselor pentru dezvoltarea socio-economică au fost canalizate prin intermediul unor organizații internaționale, al unor bănci regionale pentru dezvoltare, unor contractanți internaționali, consultanți, ONG-uri, etc., și nu prin guvernul central; îndeamnă guvernul afgan și comunitatea internațională să exercite un control mai strict în scopul eliminării corupției și să se asigure că ajutoarele ajung la destinatari;

29.  consideră că lupta împotriva corupției ar trebui să se afle în centrul procesului de consolidare a păcii din Afganistan, întrucât mituirea duce la alocarea necorespunzătoare a resurselor, constituie un obstacol în calea accesului la serviciile publice de bază, cum ar fi serviciile de sănătate și de educație, și reprezintă un obstacol enorm în calea dezvoltării socioeconomice a țării; subliniază, de asemenea, că existența corupției subminează încrederea în sectorul public și în guvern și constituie, prin urmare, o amenințare importantă pentru stabilitatea țării; solicită, prin urmare, UE să acorde o atenție specială luptei împotriva corupției în cadrul asistenței acordate Afganistanului,

30.  observă că, în conformitate cu ministerul afgan al finanțelor și cu alte surse independente, între 2002 și 2009, doar 6 miliarde USD (adică 15 %) din ajutorul total de 40 de miliarde USD au ajuns la guvernul afgan și că celelalte 34 miliarde USD au fost canalizate prin intermediul unor organizații internaționale, al unor bănci regionale pentru dezvoltare, unor ONG-uri, unor contractanți internaționali, etc., între 70 % și 80 % neajungând niciodată la beneficiarii preconizați, adică la populația afgană; ia act de decizia luată la Conferința de la Kabul, potrivit căreia 50 % din ajutoarele internaționale ar trebui să fie canalizate, până în 2012, prin intermediul bugetului național al Afganistanului, în conformitate cu solicitarea acestei țări;

31.  evidențiază necesitatea urgentă a instituirii de mecanisme de coordonare în rândul țărilor donatoare internaționale și de elaborare a unor evaluări detaliate a ajutoarelor europene și internaționale în scopul combaterii lipsei de transparență și mecanismele limitate de responsabilizare a donatorilor;

32.  regretă faptul că o proporție semnificativă a sumelor alocate ca ajutor european și internațional se pierde de-a lungul lanțului de distribuție - lucru care a fost dezvăluit într-un mod extrem în recentul scandal în care a fost implicată Banca Kabul - și atrage atenția asupra faptului că acest lucru se întâmplă în principal sub patru forme: risipă, costuri intermediare și de securitate excesive, suprafacturare și corupție;

33.  constată, cu toate acestea, că pierderile UE sunt atenuate de faptul că 50 % din ajutorul Uniunii (în comparație cu 10% din ajutorul SUA) este alocat prin fonduri fiduciare multilaterale, a căror eficiență este foarte ridicată (în jur de 80 %);

34.  solicită UE să creeze o bază de date centralizată și să realizeze o analiză a costurilor și a impactului tuturor ajutoarelor UE în Afganistan, deoarece lipsa unor date cuprinzătoare, actualizate și transparente subminează eficiența ajutoarelor;

35.  solicită, de asemenea, tuturor principalelor organisme umanitare și de dezvoltare care activează în Afganistan, inclusiv UE și statelor sale membre, SUA, UNAMA, agențiilor ONU, principalelor ONG-uri și Băncii Mondiale, să-și reorganizeze radical cheltuielile operaționale, alocând fonduri pentru proiecte concrete puse în aplicare în cadrul unui parteneriat real și echilibrat cu instituțiile afgane, și să se asigure că ajutorul ajunge realmente la destinație; subliniază, în această privință, că instituțiile afgane ar trebui să aibă dreptul de a decide cu privire la utilizarea fondurilor, asigurând totodată transparența și fiabilitatea cuvenită;

36.  subliniază importanța coordonării eforturilor de reconstrucție și dezvoltare la nivel regional pentru a promova dezvoltarea transfrontalieră într-o regiune în care legăturile etnice și tribale depășesc deseori frontierele naționale;

37.  consideră că ar trebui promovată o mai mare implicare a guvernelor locale și regionale afgane și subliniază că, la acest nivel, loialitatea, statul de drept și democrația sunt imperative pentru ca fondurile să fie utilizate adecvat; subliniază că alocarea de fonduri la nivel local și regional necesită aprobarea guvernului central în vederea întăririi rolului și responsabilității acestuia;

38.  invită Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliul și Comisia să înființeze o echipă comună de cercetători pentru a evalua, o dată pe an, toate măsurile și misiunile legate de Afganistan ale UE și ale statelor membre, utilizând indicatori calitativi și cantitativi clari, în special cu privire la ajutoarele pentru dezvoltare (inclusiv cele din domeniul sănătății publice și agriculturii), buna guvernanță (inclusiv cele din domeniul justiției și cele referitoare la respectarea drepturilor omului) și securitate (în special cele referitoare la instruirea poliției afgane); solicită, în acest context, o evaluare a impactului relativ al măsurilor UE referitoare la situația generală din țară și a nivelului de coordonare și cooperare dintre organismele UE și alte misiuni și măsuri internaționale, precum și publicarea rezultatelor și recomandărilor acesteia;

39.  subliniază faptul că situația în ceea ce privește securitatea și distribuția geografică a asistenței sunt dependente una de cealaltă și solicită, prin urmare, ca ajutoarele să fie trimise direct spre sectorul cel mai afectat al populației afgane;

40.  subliniază că lupta împotriva corupției în Afganistan trebuie să constituie o prioritate; recunoaște existența corupției locale, dar speră că aceasta va fi contracarată prin creșterea legitimității instituțiilor statului afgan în urma transferului asupra acestora a responsabilității pentru alocarea fondurilor și asigurarea eficienței ajutorului;

41.  pledează pentru o politică de acordare a contractelor publice în interiorul Afganistanului ori de câte ori este posibil, preferabilă importurilor de bunuri și servicii;

42.  consideră că numai organismele umanitare imparțiale ar trebui să participe la distribuirea ajutoarelor în țară și că forțele militare ar trebui să participe la acordarea de ajutoare umanitare numai în cazuri absolut excepționale, pentru a respecta astfel caracterul neutru, imparțial și independent al activității organizațiilor umanitare, respectând pe deplin standardele internaționale aplicabile, astfel cum sunt codificate în Orientările privind utilizarea de active militare și de apărare civilă în situații de urgență cu caracter umanitar (MCDA) și sprijinite în cadrul Consensului european privind ajutorul umanitar;

43.  consideră că orice constatare a unei atingeri aduse principiului neutralității, imparțialității și independenței asumat de organizațiile umanitare face poziția locală a acestora mai vulnerabilă, în special având în vedere faptul că vor rămâne prezente la fața locului încă mult timp după retragerea trupelor NATO;

44.  observă că, așa cum s-a afirmat în presă și în raportul „Warlord Inc.” al Camerei reprezentanților a SUA, forțele militare ale SUA din Afganistan au subcontractat cea mai mare parte a logisticii lor unor contractanți privați, care, la rândul lor, subcontractează protecția convoaielor militare unităților locale afgane de securitate, fapt ce are consecințe dezastruoase;

45.  observă că decizia de a încredința lanțul de distribuție militar al SUA sectorului privat, fără niciun criteriu fiabil pentru asigurarea responsabilității, transparenței și legalității, încurajează extorsiunile și corupția, întrucât șefii grupărilor armate, șefii locali ai mafiei și, în cele din urmă, comandanții talibani ajung să-și însușească o parte semnificativă din cei 2,2-3 miliarde USD corespunzători sectorului logisticii militare din Afganistan;

46.  este alarmat de faptul că banii pentru protecție și extorsiunile la toate nivelurile lanțului de distribuție militar reprezintă sursa cea mai importantă de finanțare a insurgențelor, conform afirmațiilor făcute de Secretarul de stat al SUA, Hilary Clinton, în cadrul audierii sale în fața Comisiei pentru relații externe a Senatului din decembrie 2009;

47.  este, de asemenea, alarmat de faptul că, din moment ce logistica militară a SUA și a NATO/FIAS urmează linii similare, ar fi posibil ca trasabilitatea deplină a contribuțiilor financiare să nu fie, nici ea, pe deplin garantată în toate cazurile;

48.  apreciază pe deplin noile orientări anunțate în septembrie 2010 de conducerea militară a NATO din Afganistan privind activitățile de contractare – estimate, în prezent, la un cuantum de circa 14 miliarde USD anual - care au drept scop reducerea corupției și diminuarea fondurilor care ajung, în mod indirect, la insurgenți și la talibani; speră că această schimbare de orientare în politica de contractare va fi pusă în aplicare în curând;

49.  salută, în acest context, recentul decret al președintelui Karzai, prin care acesta a acordat un termen de patru luni tuturor companiilor private de securitate, locale și străine, pentru a-și înceta activitatea;

Procesul de pace

50.  evidențiază faptul că buna guvernanță, statul de drept și drepturile omului reprezintă fundamentul unui Afganistan stabil și prosper; subliniază, prin urmare, faptul că un sistem judiciar credibil reprezintă un aspect fundamental al procesului de pace și că respectarea drepturilor omului și prevenirea impunității la scară largă ar trebui să fie aspecte nenegociabile în toate etapele procesului de pace; solicită, în acest sens, guvernului afgan să acorde prioritate punerii în aplicare a unei strategii de reformă a sistemului judiciar;

51.  consideră că mare parte a responsabilității pentru actualul impas din Afganistan o poartă previziunile inițiale greșite, elaborate înaintea noii strategii de combatere a insurgenței, ale forțelor de coaliție, care se așteptau la o victorie militară rapidă asupra talibanilor și la o tranziție ușoară către o țară stabilă, condusă de către un guvern legitim, cu o susținere puternică din partea Occidentului;

52.  consideră, în consecință, că prezența Talibanului a fost subestimată, capacitatea guvernului Karzai de a guverna a fost supraestimată și, ca urmare, s-a acordat prea puțină atenție sarcinii de reconstruire și dezvoltare a țării;

53.  își exprimă temerea că aceste erori au contribuit la revenirea talibanilor în aproape o jumătate a teritoriului, conducând la o deteriorare și mai accentuată a securității în întreaga regiune și a situației respectării drepturilor omului, în special ale femeilor;

54.  subliniază că abordarea preponderent militară din trecut nu a adus rezultatele scontate și, prin urmare, sprijină cu fermitate o abordare predominant civilă;

55.  recunoaște că singura soluție posibilă este cea politică și că aceasta implică negocieri - care ar trebui în final să aibă loc în contextul încetării focului - cu talibanii și alte grupuri combatante, precum și cu alți actori politici din țară, care sunt gata să participe la un guvern de unitate națională, capabil să pună capăt războiului civil care a devastat țara timp de aproape trei decenii și să asigure respectarea totală a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului; consideră că, pentru a ajunge la o soluție politică, trebuie să se lase timp noii politici de contra-insurgență pentru a da rezultatele preconizate în calendarul anunțat de Președintele Obama;

56.  este convins că cele trei condiții necesare principale ale UE pentru procesul de pace și pentru implicarea talibanilor trebuie să fie: un angajament al tuturor părților implicate în negocieri de a îndepărta din țară Al-Qaeda și promovarea terorismului internațional de către aceasta, precum și orice alt grup terorist; luarea măsurilor necesare pentru eradicarea cultivării macului; și elaborarea unei politici de promovare și respectare a drepturilor fundamentale ale omului și a Constituției afgane;

57.  consideră, de asemenea, că toate celelalte chestiuni ar trebui lăsate în seama voinței și capacităților poporului afgan;

58.  recunoaște că mișcarea Taliban nu este o entitate unică, nici uniformă și că există cel puțin 33 lideri de vârf, 820 lideri de nivel intermediar/inferior și 25 000 - 36 000 de soldați, repartizați în aproximativ 220 de comunități, unii luptând pentru rațiuni ideologice, alții din motive financiare; consideră prin urmare că, de acum înainte, ar trebui încurajate negocierile la nivel local dintre guvernul local ales în mod democratic și membrii opoziției armate care, în conformitate cu alineatele (13) și (14) din Comunicatul de la Kabul din 20 iulie 2010, „renunță la violență, nu întrețin legături cu organizațiile teroriste internaționale, respectă Constituția și sunt gata să participe la eforturile de construcție a unui Afganistan pașnic”;

59.  salută Programul pentru pace și reintegrare al guvernului afgan, care este deschis tuturor membrilor afgani ai opoziției armate și comunităților lor, în temeiul punctelor 13 și 14, menționate mai sus, din Comunicatul de la Kabul;

60.  subliniază că orice strategie de dezarmare și reintegrare trebuie să țină seama în mod riguros de problema întoarcerii foștilor combatanți și a refugiaților în satele lor de origine;

61.  subliniază importanța sporirii credibilității, responsabilității și competenței guvernului și administrației afgane, astfel încât acestea să își îmbunătățească reputația în rândul propriilor cetățeni;

62.  subliniază rolul cheie al Pakistanului, întrucât talibanii nu au motive să participe cu adevărat la negocieri atât timp cât frontierele pakistaneze le rămân deschise; recomandă o coordonare și o implicare mai extinsă în acest proces la nivel internațional, care să includă alte țări învecinate și actori regionali majori - în special Iranul, Turcia, China, India și Federația Rusă;

63.  solicită Comisiei să evalueze implicațiile strategice și politice pentru Afganistan și întreaga regiune ale recentelor inundații dezastruoase din Pakistan și să ia toate măsurile necesare pentru a acorda asistență populației afectate a țării și refugiaților afgani, ale căror tabere au fost acoperite de inundații;

64.  subliniază importanța unei bune gestionări a apei în interiorul și în jurul Afganistanului, precum și beneficiile cooperării regionale și transfrontaliere în acest domeniu, printre altele în ceea ce privește instaurarea unui climat de încredere între vecini în Asia de Sud-Vest;

65.  ia act de implicarea îndeaproape a serviciilor pakistaneze de informații (ISI) având drept scop să se asigure că Pakistanul obține un profit satisfăcător de pe urma dividendelor păcii;

66.  subliniază, cu toate acestea, că, pentru ca pacea să se instaureze în Afganistan, sunt necesare înțelegeri politice între principalele puteri regionale, printre care India, Pakistanul, Iranul și statele din Asia Centrală, Rusia, China și Turcia, precum și o poziție comună de neinterferență și susținere a unui Afganistan independent; solicită o normalizare a relațiilor dintre Afganistan și Pakistan, și anume printr-o soluționare definitivă a chestiunii frontierei internaționale dintre cele două țări;

67.  solicită UE să susțină în continuare procesul de pace și reconciliere în Afganistan, precum și eforturile afgane de reintegrare a celor care sunt dispuși să renunțe la violență, permițând guvernului Karzai suficientă flexibilitate în alegerea partenerilor de dialog, dar insistă asupra faptului că respectarea drepturilor fundamentale și a Constituției afgane reprezintă cadrul juridic și politic general al procesului de pace;

68.  salută Programele naționale prioritare, elaborate de către guvernul afgan în conformitate cu Strategia de dezvoltare națională a Afganistanului și sprijinite de Conferința de la Kabul și solicită o implementare deplină și eficientă a acestora;

69.  subliniază în mod deosebit necesitatea unui rol mult mai activ al UE în reconstrucția și dezvoltarea Afganistanului, având în vedere faptul că o pace pe termen lung nu este posibilă, în această țară și în întreaga regiune, fără reducerea semnificativă a sărăciei și fără o dezvoltare durabilă; recunoaște că nu există dezvoltare fără securitate, așa cum nu există securitate fără dezvoltare;

70.  solicită UE și statelor sale membre să conlucreze cu Statele Unite pentru a canaliza o mai mare parte a ajutorului internațional prin autoritățile naționale și prin guvernul de la Kabul, și să se asigure că dronele, forţele speciale şi miliţiile locale sunt folosite împotriva liderilor talibani în conformitate cu ordinele Generalului Petraeus privind toleranţa zero faţă de pierderile de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile;

71.  aduce omagiu militarilor tuturor forțelor aliate care și-au pierdut viața apărând libertatea și transmite condoleanțe familiilor acestora, precum și familiilor tuturor victimelor inocente afgane;

72.  subliniază că prezența militară a unor state membre UE și a aliaților lor în Afganistan face parte din operațiunea NATO/FIAS și se încadrează în obiectivele acesteia de combatere a amenințării terorismului internațional și de luptă împotriva producției și traficului de droguri;

73.  subliniază că această prezență poate contribui la crearea condițiilor de securitate care ar permite ca planurile recente ale guvernului afgan de a exploata potențialul vast al industriei miniere și a minereurilor din țară să fie puse în aplicare, furnizându-i astfel resurse proprii, atât de necesare pentru bugetul național;

74.  subliniază că resursele potențial vaste de minerale și miniere de pe teritoriul Afganistanului aparțin exclusiv poporului afgan și că „protecția” acestor bunuri nu poate fi în nici un caz invocată drept scuză pentru o prezență permanentă a trupelor străine pe teritoriul afgan;

Poliția și statul de drept

75.  consideră că nu poate exista nici stabilitate, nici pace în Afganistan dacă statul nu își asumă, în primul rând, răspunderea de a garanta securitatea cetățenilor acestei țări;

76.  salută obiectivul președintelui Karzai, potrivit căruia, până la sfârșitul anului 2014, doar forțele naționale de securitate afgane ar trebui să conducă și să desfășoare operațiuni militare în toate provinciile, precum și angajamentul guvernului afgan în sensul exercitării treptate a autorității depline asupra propriei securități;

77.  subliniază că Afganistanul trebuie să dispună de forțe de poliție eficiente și de o armată autonomă, capabile să asigure securitatea, care să permită retragerea ulterioară a forțelor militare străine din țară;

78.  apreciază ideea generalului Petraeus, conform căreia autorități alese în mod democratic ar putea coopera cu jandarmeria locală pentru a menține legea și ordinea și a proteja populația locală;

79.  recunoaște, cu toate acestea, că faptul de a dispune de forțe de securitate autonome reprezintă mai degrabă un obiectiv pe termen lung și, de aceea, semnalează în mod deosebit necesitatea unei abordări mai coordonate și mai integrate a instruirii poliției, pe de o parte, și a ofițerilor din armată, pe de altă parte, și atrage atenția asupra fondurilor care se investesc în instruirea poliției și a rezultatelor modeste obținute; solicită tuturor actorilor relevanți să se coordoneze îndeaproape, pentru a evita duplicări inutile și a îndeplini obiective complementare la nivel strategic și operațional;

80.  subliniază necesitatea unei reforme cuprinzătoare a ministerului de interne, în lipsa căreia eforturile de reformare și constituire a unei noi forțe de poliție ar putea eșua și subliniază în acest context importanța monitorizării, susținerii, consilierii și formării la nivelul ministerului de interne, al regiunilor și provinciei, activități ce constituie un alt obiectiv al EUPOL;

81.  consideră că lipsa indiscutabilă de precizie a mandatului EUPOL și rezultatele modeste obținute până acum îl împiedică să preia rolul central pe care îl merită în cadrul acțiunilor UE; deplânge faptul că, după trei ani de la desfășurarea forțelor, EUPOL nu a atins încă nici trei sferturi din capacitatea autorizată; își reiterează solicitarea către Consiliu și statele membre de a-și onora complet angajamentele față de această misiune;

82.  salută instituirea de către EUPOL Afganistan a Biroului judecătorului anticorupție, ce are ca obiectiv anchetarea cazurilor în care sunt implicați funcționari publici la nivel înalt și alți funcționari suspectați de corupție;

83.  este alarmat de statisticile FIAS (Forța internațională de asistență pentru securitate), care arată că din cei 94 000 de angajați ai poliției naționale afgane, aproape 90% sunt analfabeți, 20 % sunt consumatori de droguri și peste 30% sunt declarați dispăruți după un an, fără a-i mai menționa pe cei aproximativ 1 000 uciși în serviciu în fiecare an;

84.  consideră că principalii factori care se află la originea ineficienței instruirii în ansamblu sunt lipsa de coordonare a diferitelor aspecte referitoare la formarea forțelor de poliție și practica de a transfera responsabilități personalului militar privat și companiilor de securitate private (PMSC);

85.  constată că angajamentul UE și al statelor sale membre pentru crearea unei poliții afgane profesioniste riscă să fie compromis de prevalența unor practici ale câtorva mari companii americane de securitate, de tipul abordărilor ultra-rapide (recruții sunt supuși unor controale de securitate sumare, sunt pregătiți șase săptămâni fără manuale pentru că sunt analfabeți, după care li se dă o legitimație, o uniformă și armament și sunt trimiși în misiune); subliniază necesitatea unei formări mai coerente și sustenabile a forțelor de poliție, care să le permită diferitelor forțe de poliție afgane să coopereze; subliniază că misiunile de formare a forțelor de poliție nu ar trebui să se concentreze în mod exclusiv asupra aspectelor tehnice, ci trebuie să garanteze faptul că recruții sunt alfabetizați și că li se oferă cunoștințe de bază în domeniul dreptului național și al celui internațional;

86.  constată cu regret controalele financiare insuficiente aplicate acestor companii private și amintește un raport comun din 2006 al departamentului de apărare și al celui de stat al SUA, care conține date valabile și în prezent și în care se arată că forțele de poliție din Afganistan au fost incapabile să-și desfășoare activitatea de rutină de aplicare a legii și că nu au existat programe de formare efectivă pe teren; ia act de tentativele comandamentului general de a obține, prin intermediul politicii de contrainsurgență, un oarecare control asupra milițiilor private străine care acționează în impunitate în Afganistan;

87.  recomandă ca, în cel mai scurt timp posibil, instruirea poliției să nu mai revină contractanților privați;

88.  solicită o mai bună cooperare și coordonare internațională, care să crească semnificativ capacitățile de antrenament ale poliției și să îmbunătățească eficiența programelor de antrenament; propune lansarea de către EUPOL și NATO/FIAS a unui program la scară largă de formare a forțelor de poliție, care să includă unități ale poliției naționale, după cum s-a convenit cu guvernul afgan, eliminând astfel suprapunerea, risipa și fragmentarea;

89.  solicită Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate și statelor membre ale UE să intensifice formarea forțelor de poliție în Afganistan și să crească în mod semnificativ numărul formatorilor din sectorul poliției aflați la fața locului, astfel încât obiectivul Conferinței de la Londra de a se ajunge, până la sfârșitul lui 2014, la 134 000 de ofițeri afgani de poliție formați să devină un scenariu realist; solicită Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate să aducă modificări misiunii EUPOL din Afganistan, autorizând, de asemenea, formarea personalului de grade inferioare în toate provinciile, prin creșterea numărului de săptămâni dedicate formării de bază și prin organizarea, la fața locului, a unor patrule și a altor activități comune ale forțelor de poliție; solicită statelor membre ale UE să își unească misiunea bilaterală de formare a forțelor de poliție cu EUPOL și, de asemenea, să se abțină de la impunerea unor clauze restrictive forțelor naționale de poliție desfășurate în cadrul EUPOL;

90.  recomandă mărirea salariilor poliției afgane și revizuirea întregului proces de recrutare, acordându-se prioritate recruților cu un nivel minim de alfabetizare, care să nu consume droguri și care să fie mai potriviți din punct de vedere psihologic și fizic decât cei recrutați în prezent;

91.  subliniază că formarea forțelor de poliție nu poate da rezultate în lipsa unui sistem judiciar care să funcționeze corespunzător și solicită, prin urmare, comunității internaționale să furnizeze un sprijin financiar și tehnic sporit pentru a consolida sistemul judiciar, între altele prin mărirea salariului judecătorilor la toate nivelurile; solicită, în plus, Consiliului să desfășoare, în coordonare cu ONU, o misiune specializată de formare a judecătorilor și a funcționarilor publici din cadrul Ministerului de Interne și al sistemului penal din Afganistan;

92.  salută faptul că guvernul afgan și-a luat angajamentul, cu ocazia Conferinței de la Kabul, să îmbunătățească, cu sprijinul partenerilor internaționali, accesul la actul de justiție pe întreg teritoriul țării, prin implementarea unor măsuri concrete în următoarele 12 luni, precum și capacitatea instituțiilor judiciare, de asemenea prin elaborarea și implementarea unei strategii cuprinzătoare de resurse umane;

Narcoticele

93.  subliniază că Afganistanul este sursa a 90& din cantitatea mondială de opium ilicit și că, cu toate acestea, atunci când forțele coaliției au intrat în Kabul în 2001, nu existau culturi de mac în Afganistan, datorită reușitei ONU de a impune interzicerea acestora;

94.  consideră că o forță militară cu efective suficiente și bine echipată ar fi trebuit să fie capabilă să mențină această situație, în care nu se mai cultiva pentru a produce opium, prin proiecte de dezvoltare agricolă locală, protejate de trupe împotriva talibanilor și a șefilor grupărilor armate;

95.  constată, cu toate acestea, că producția de opium continuă să fie o problemă socială, economică și de securitate majoră și solicită UE să o considere drept o prioritate strategică în politicile sale referitoare la Afganistan;

96.  reamintește că peste 90 % din heroina care se găsește în Europa provine din Afganistan, iar costurile pentru sănătatea publică în țările europene se ridică la miliarde de dolari; subliniază că provocările generate de economia drogurilor din Afganistan trebuie soluționate nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional prin abordarea tuturor verigilor din lanțul drogurilor, fapt care impune, în special, acordarea de asistență fermierilor în vederea reducerii stocurilor de droguri, precum și măsuri de prevenire a consumului și de tratament în vederea eliminării cererii și măsuri de aplicare a legii în cazul intermediarilor; sugerează mai ales investiții masive în conceperea unei politici agricole și rurale globale care să poată oferi o alternativă credibilă și durabilă pentru producătorii de opium; insistă, de asemenea, asupra necesității de a integra aspecte de mediu în strategia agricolă și cea rurală, întrucât deteriorarea mediului cauzată, de exemplu, de gestionarea deficitară a resurselor acvatice sau de distrugerea pădurilor naturale constituie unul dintre obstacolele principale în calea dezvoltării unei economii agricole;

97.  constată că, din cauza impunității de care beneficiază cultivatorii și traficanții, în doi ani de cultivare s-a ajuns din nou la nivelurile de dinainte de 2001, cu un număr mic de șefi puternici ai unor grupări armate care conduc un cartel uriaș;

98.  își exprimă profunda îngrijorare cu privire la creșterea dramatică, semnalată într-un raport recent al UNODC, a numărului de cetățeni afgani dependenți de droguri; solicită adoptarea imediată a unor măsuri bine orientate, pentru a reduce numărul persoanelor dependente de droguri și a le oferi acestora îngrijire medicală; în lumina celor de mai sus, subliniază necesitatea de finanțare a programelor ce vizează înființarea unor centre de reabilitare în această țară, în special în acele zone în care nu există acces la tratament medical;

99.  subliniază că, în pofida unei scăderi a prețurilor datorată producției excesive, în 2009 comerțul cu narcotice a ajuns la cifra de 3,4 miliarde USD, iar valoarea brută potențială a exportului de opium reprezenta 26% din PIB-ul Afganistanului, estimându-se că aproximativ 3.4 milioane de afgani (12% din populație) erau implicați în industria ilicită a narcoticelor;

100.  atrage atenția, cu toate acestea, asupra datelor prezentate într-un raport recent al UNODC, în care se arată că talibanii dețin doar 4% din profitul comerțului anual cu narcotice, agricultorii locali 21%, în timp ce 75% merge către funcționarii guvernului, poliție, intermediarii locali și regionali și traficanți; pe scurt, constată că aliați afgani ai NATO își însușesc partea leului din profiturile realizate în urma comerțului cu droguri;

101.  observă că, între 2001 și 2009, SUA și comunitatea internațională au cheltuit 1,61 miliarde USD pe măsuri antidrog, care nu au avut nici un impact semnificativ asupra producției și a traficului, și reamintește cele declarate de Richard Holbrooke, Reprezentantul special al SUA pentru Afganistan și Pakistan, care descrie eforturile de până acum ale SUA pentru combaterea drogurilor în Afganistan ca „cel mai risipitor și mai ineficient program pe care l-am văzut vreodată în cadrul sau în afara unui guvern”;

102.  subliniază că, în cazul în care dependența de droguri a economiei afgane nu încetează o dată pentru totdeauna și nu este identificat un model alternativ viabil de creștere economică, nu vor fi atinse obiectivele de reinstaurare a securității și stabilității în regiune;

103.  subliniază importanța eforturilor de eliminare a culturilor de opium în Afganistan - care au înregistrat prea puțin succese până acum - și solicită, în acest context, oferirea unor alternative viabile de câștigare a existenței pentru cei 3,4 milioane de afgani care trăiesc de pe urma opiumului, precum și îmbunătățirea situației restului populației rurale afgane;

104.  ia act de acțiunile reușite de a eradica culturile de opium în Pakistan, Laos și Tailanda, prin înlocuirea lor cu alte tipuri de culturi; ia act, de asemenea, de apariția unor culturi promițătoare în Afganistan, precum șofranul, care pot produce venituri mult mai mari decât cele de mac destinat producției de opium;

105.  constată că un proces similar de eliminare a cultivării macului pentru opium ar putea fi preconizat pentru Afganistan, cu un cost de 100 de milioane EUR pe an, prin alocarea a 10% din ajutorul anual al UE pentru această țară pe o durată de cinci ani;

106.  observă că Acordul privind comerțul și tranzitul dintre Afganistan și Pakistan, semnat recent, va oferi o oportunitate producătorilor de rodii, una dintre cele mai renumite culturi legale din zonă, care a fost menționată în repetate rânduri de către actorii străini din domeniul dezvoltării drept cheia creării unor mijloace alternative decente de existență pentru cultivatorii de mac din sudul Afganistanului;

107.  felicită UNODC pentru activitatea sa asiduă de sprijinire a guvernului Afganistanului în lupta împotriva drogurilor ilicite și solicită consolidarea UNODC și a programelor acestuia în Afganistan;

108.  solicită un plan național de cinci ani pentru eliminarea culturilor ilicite de mac pentru opium, cu termene și repere precise, care să fie implementat prin intermediul unui oficiu special, cu buget și personal propriu;

109.  subliniază faptul că acest plan ar trebui promovat în cadrul unei cooperări între UE și Federația Rusă, aceasta din urmă fiind principala victimă a heroinei de proveniență afgană și reprezentând a doua piață de opium din lume ca mărime după UE;

110.  solicită guvernului și parlamentului afgan să adopte o legislație specifică, vizând interzicerea oricăror metode de eradicare care ar include utilizarea altor mijloace decât cele manuale și cele mecanice;

111.  solicită Consiliului și Comisiei să includă în totalitate prezenta strategie propusă în strategiile existente și solicită statelor membre ale UE să țină cont pe deplin de prezenta propunere în cadrul planurilor naționale;

112.  solicită Consiliului și Comisiei să țină cont de toate implicațiile bugetare ale propunerilor cuprinse în prezentul raport;

o
o   o

113.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, Secretarului General al NATO, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și guvernului și parlamentului Republicii Islamice Afganistan.

(1) JO C 294 E, 3.12.2009, p. 11. (2) JO C 46 E, 24.2.2010, p. 87. (3) JO C 184 E, 8.7.2010, p. 57.

Rezoluția Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la crearea unui mecanism permanent de criză pentru a garanta stabilitatea financiară a zonei euro

P7_TA(2010)0491 B7-0733/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 121, 122, 126, 136 și 148 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”),

–  având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2010 conținând recomandări către Comisie privind gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar(1) (denumită în continuare „Raportul Ferreira”),

–  având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2010 referitoare la Fondul european de stabilitate financiară și mecanismul european de stabilizare financiară și acțiuni viitoare(2),

–  având în vedere întrebarea din 24 iunie 2010 adresată Comisiei referitoare la Fondul european de stabilitate financiară și mecanismul european de stabilizare financiară și acțiuni viitoare(3),

–  având în vedere poziţia sa din 6 iulie 2010 privind propunerea de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 479/2009 cu privire la calitatea datelor statistice în contextul procedurii deficitului excesiv(4),

–  având în vedere poziţia sa din 22 septembrie 2010 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de înființare a Autorității Bancare Europene(5) (denumită în continuare „Raportul Garcia-Margallo”),

–  având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 privind îmbunătățirea guvernanței economice și a cadrului de stabilitate al Uniunii, în special în zona euro(6) (denumită în continuare „Raportul Feio”),

–  având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate (raport la jumătatea perioadei)(7) (denumită în continuare „Raportul Berès”),

–  având în vedere declarația șefilor de stat sau de guvern din zona euro din 25 martie 2010,

–  având în vedere concluziile Consiliului extraordinar ECOFIN din 9 și 10 mai 2010,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 de instituire a unui mecanism european de stabilizare financiară(8),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 mai 2010 intitulată „Consolidarea coordonării politicilor economice” (COM(2010)0250),

–  având în vedere documentul Băncii Centrale Europene (denumită în continuare BCE) din 10 iunie 2010 intitulat „Consolidarea guvernanței economice în zona euro”,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 iunie 2010 intitulată „Consolidarea coordonării politicilor economice pentru stabilitate, creștere și locuri de muncă - Instrumente pentru o mai bună guvernanță economică în UE” (COM(2010)0367),

–  având în vedere cele șase propuneri legislative ale Comisiei referitoare la guvernanța economică din 29 septembrie 2010 (denumite în continuare „pachetul legislativ privind guvernanța economică” - COM(2010)0522, COM(2010)0523, COM(2010)0524, COM(2010)0525, COM(2010)0526 și COM(2010)0527),

–  având în vedere Decizia 2010/624/UE a Băncii Centrale Europene din 14 octombrie 2010 privind administrarea operațiunilor de împrumut și creditare încheiate de Uniune în cadrul mecanismului european de stabilizare financiară(9),

–  având în vedere Raportul Grupului operativ privind guvernanța economică prezentat Consiliului European din 21 octombrie 2010 intitulat „Consolidarea guvernanței economice în UE”,

–  având în vedere Concluziile Consiliului European din 28-29 octombrie 2010,

–  având în vedere declarația Eurogrupului din 28 noiembrie 2010,

–  având în vedere întrebarea B7-0199/2010 adresată Comisiei referitoare la crearea unui mecanism permanent de criză pentru a garanta stabilitatea financiară a zonei euro,

–  având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât este nevoie de o soluție cuprinzătoare și integrată pentru criza datoriilor din zona euro, având în vedere faptul că abordarea fragmentară nu a dat rezultate până acum;

B.  întrucât în cadrul Consiliului extraordinar ECOFIN din 9 - 10 mai 2010 Consiliul și statele membre au convenit crearea unui mecanism temporar pentru menținerea stabilității financiare, însumând 750 miliarde EUR, inclusiv un fond de stabilizare pentru reacții rapide (mecanismul european de stabilizare financiară, denumit în continuare MESF), cu un volum total de până la 60 miliarde EUR, precum și un Fond european de stabilitate financiară (denumit în continuare FESF), cu un volum total de până la 440 miliarde EUR, care va fi suplimentat de fonduri FMI de până la 250 miliarde EUR;

C.  întrucât MESF se bazează pe articolul 122 alineatul (2) din TFEU și pe un acord interguvernamental între statele membre; întrucât activarea sa face obiectul unor condiții stricte, în contextul unui sprijin comun UE/FMI, precum și al unor termene și condiții similare celor impuse de FMI, adaptate la specificul social și economic al țărilor în care acesta este aplicat, precum și în funcție de agenda acestora privind dezvoltarea;

D.  întrucât FESF a fost înființat ca un vehicul investițional specializat, care este garantat pe bază proporțională, prin participarea statelor membre într-o manieră coordonată în conformitate cu contribuția lor la capitalul vărsat al BCE și în conformitate cu normele constituționale naționale, și care va expira după trei ani;

E.  întrucât Comisia, în Comunicarea sa din 12 mai 2010, a declarat că această criză a demonstrat faptul că un cadru robust pentru gestionarea crizelor este o completare necesară la aplicarea Pactului consolidat de creștere și de stabilitate, la fel ca și noul mecanism de supraveghere macroeconomică, menit să prevină evoluțiile negative ale orientării bugetare și ale competitivității;

F.  întrucât BCE, în documentul său din 10 iunie 2010, a inclus propuneri privind un cadru de gestionare a crizei datoriilor, furnizând sprijin financiar statelor membre din zona euro care se confruntă cu un acces dificil la credite private;

G.  întrucât, în cadrul Consiliului European din 28-29 octombrie 2010, șefii de state și de guverne au convenit asupra necesității ca statele membre să înființeze un mecanism pentru a garanta stabilitatea financiară a zonei euro în totalitatea sa (Mecanismul european de stabilitate, denumit în continuare „MES”);

H.  întrucât MES are ca obiectiv să completeze noul cadru pentru guvernanță economică consolidată, vizând supravegherea și coordonarea eficace și riguroasă, care se va concentra pe prevenirea unei crizei în viitor și care va reduce substanțial probabilitatea apariției unei alte crize;

I.  întrucât Parlamentul este convins de necesitatea unui mecanism permanent de criză pentru a garanta stabilitatea financiară a zonei euro și a solicitat înființarea unui fond monetar european (denumit în continuare „FEM”) în Raportul Feio;

J.  întrucât Parlamentul a identificat, de asemenea, nevoia unui mecanism de soluționare a crizelor pentru sectorul bancar în Raportul Ferreira și în Raportul Garcia-Margallo ca o completare necesară la puterile de supraveghere acordate noilor autorități (AES) pentru a asigura supravegherea sistemului financiar al Uniunii;

K.  întrucât în cadrul reuniunii Eurogrupului din 6 decembrie 2010, crearea de obligațiuni paneuropene pentru a sprijini țările care au probleme financiare a fost prezentată de Președintele Eurogrupului, însă nu a fost discutată, având în vedere faptul că anumite țări au exprimat obiecții la această idee;

L.  întrucât din momentul în care Comisia a prezentat Parlamentului și Consiliului la 29 septembrie 2010 propuneri legislative referitoare la guvernanța economică, piețele au suferit mai multe crize, printre altele criza datoriilor din Irlanda, ceea ce trebuie luat în considerare de către Parlament și Consiliu;

M.  întrucât este esențială eficientizarea proceselor actuale ale coordonării politicii economice și eliminarea suprapunerilor pentru a asigura faptul că strategia UE poate fi înțeleasă de operatorii economici și cetățeni, precum și pentru a aplica abordări mai integrate și pentru a realiza o schimbare în procesul decizional;

N.  întrucât Comitetul european pentru riscuri sistemice (denumit în continuare „CERS”) este responsabil cu supravegherea macroprudențială a sistemului financiar în vederea contribuirii la prevenirea riscurilor sistemice pentru stabilitatea financiară din UE, pentru evitarea perioadelor de dificultăți financiare de amploare și contribuirea la funcționarea armonioasă a pieței interne, garantând astfel o contribuție sustenabilă a sectorului financiar la creșterea economică,

1.  invită Consiliul European să specifice cât mai curând posibil modificările necesare ale Tratatului în vederea înființării unui MES permanent;

2.  subliniază faptul că, din punct de vedere rațional, practic și democratic, abordarea pachetului legislativ privind guvernanța economică nu poate fi disociată de decizia luată de Consiliul European de creare a unui mecanism permanent;

3.  dorește, în calitate de colegislator, să sublinieze nevoia de a crea un mecanism permanent de criză, care este credibil, robust, durabil și bazat pe realități tehnice esențiale și care ar trebui să fie adoptat în cadrul procedurii legislative ordinare și să fie inspirat de metoda comunitară pentru a consolida implicarea Parlamentului European și pentru a îmbunătăți responsabilitatea democratică, pe de o parte, și pentru a se baza pe expertiza, independența și imparțialitatea Comisiei, pe de altă parte; îndeamnă, astfel, Consiliul European să ofere un temei juridic adecvat în cadrul revizuirii TFUE în acest scop;

4.  constată că, în orice caz, MES/FEM ar trebui să fie bazat pe solidaritate, să facă obiectul unor condiții stricte și ar trebui să fie finanțat, printre alte surse, prin instrumente financiare inovatoare și/sau prin sancțiuni aplicate statelor membre în urma unei proceduri sau măsuri privind deficitele excesive sau dezechilibrele excesive, dacă dispoziția respectivă este inclusă în pachetul legislativ privind guvernanța economică care este negociat în prezent și în forma necesară în conformitate cu o astfel de dispoziție;

5.  solicită Comisiei să prezinte o Comunicare care să unească orientările generale ale politicilor economice [articolul 121 alineatul (2) din TFUE], precum și orientările referitoare la politicile privind ocuparea locurilor de muncă [articolul 148 alineatul (2) din TFUE] în vederea unei analize în cadrul unei dezbateri privind „semestrul european”, pentru a reduce discuțiile fără sens și interminabile; îndeamnă Comisia să asigure o mai mare implicare a Parlamentului European în fiecare etapă a acestei dezbateri pentru a consolida responsabilitatea democratică și pentru a îi spori vizibilitatea;

6.  consideră că răspunsul de politică la recomandările specifice adresate statelor membre în cadrul „semestrului european” ar trebui să fie în mod specific luat în considerare în momentul punerii în aplicare a propunerilor legislative privind guvernanța economică discutată în prezent de Parlament și Consiliu;

7.  constată că CERS ar trebui să coopereze îndeaproape cu Comisia, Consiliul și Parlamentul pentru identificarea riscului sistemic și pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a MES, în special în ceea ce privește evaluarea solvabilității țării în cauză;

8.  solicită Comisiei să prezinte o Comunicare, după consultarea cu BCE, care să cuprindă o descriere cuprinzătoare a MES, clarificând poziția investitorilor, a persoanelor care fac depozite de economii și a participanților la piață și care să declare în mod explicit faptul că MES va fi pe deplin în conformitate cu politica FMI și practicile FMI în ceea ce privește implicarea sectorului privat, în vederea disipării îngrijorărilor pieței;

9.  constată că mecanismul permanent de criză ar trebui aplicat cât mai curând posibil, pentru a asigura stabilitatea piețelor și pentru a consolida certitudinea în privința obligațiunilor care au fost emise înainte de înființarea mecanismului permanent de criză;

10.  recunoaște că, deși înființarea unui mecanism funcționabil de criză este în interesul tuturor statelor membre, nu toate statele membre vor fi membre sau candidate la zona euro până în momentul înființării unui astfel de mecanism și constată că situația particulară a acestora ar trebui clarificată, în special pentru statele care se îndreaptă spre zona euro și care au datorii suverane în euro; reamintește că statele membre care nu fac parte din zona euro beneficiază de mecanismul balanței de plăți în temeiul articolului 143 din TFUE;

11.  constată, prin urmare, că statele membre din afara zonei euro ar trebui implicate în crearea unui astfel de mecanism și că statele membre care doresc să participe la mecanism ar trebui să aibă această posibilitate;

12.  solicită Consiliului European să ofere semnalul politic necesar pentru realizarea de către Comisie a unei investigații privind viitorul sistem de obligațiuni euro, cu specificarea clară a condițiilor în care un astfel de sistem poate fi benefic pentru toate statele membre participante și pentru întreaga zonă euro;

13.  subliniază că aceste condiții stricte și succesive ar trebui să contribuie la relansarea creșterii sustenabile și nu ar trebui realizate pe cheltuiala celor mai vulnerabili și, astfel, nu ar trebui să se traducă în reducerea veniturilor minime și în agravarea sărăciei și a inegalităților;

14.  îndeamnă Comisia să accelereze o propunere legislativă care definește o bază impozabilă comună;

15.  insistă ca normele să fie adaptate pentru a oferi participarea de la caz la caz a creditorilor din sectorul privat, în deplină conformitate cu politicile FMI;

16.  subliniază nevoia unui nivel înalt de transparență a informațiilor privind conturile naționale, inclusiv în privința tuturor activităților din afara bilanțului contabil; constată că acest fapt trebuie susținut de audituri externe, de statistici și date fiabile, precum și de responsabilitate; salută puterile consolidate ale Eurostat și reamintește că Parlamentul a solicitat în trecut ca Eurostat să aibă capacitatea de inspecta în mod neanunțat conturile unui stat membru ca măsură de consolidare a supravegherii fiscale;

17.  solicită Comisiei să prezinte o Comunicare care să cuprindă o descriere cuprinzătoare a clauzelor și condițiilor atașate la MESF, precum și alte instrumente și pachete de asistență financiară UE oferite ca răspuns la criză;

18.  solicită Comisiei să informeze Parlamentul European cu privire la efectul estimat asupra ratingului de credit al UE pe care îl exercită (a) crearea mecanismului de stabilizare financiară și (b) utilizarea integrală a liniei de credit;

19.  solicită Comisiei să stabilească o ierarhie a priorităților în ceea ce privește cheltuielile de la bugetul UE, în fiecare an de aplicare a MESF, pentru a determina ordinea în care va trebui să fie anulat bugetul în situația în care trebuie să se ramburseze o sumă de până la 60 de miliarde EUR;

20.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție președintelui Consiliului European, Consiliului, președintelui Eurogrupului, Comisiei, Băncii Centrale Europene, precum și parlamentelor și guvernelor statelor membre.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2010)0276. (2) Texte adoptate, P7_TA(2010)0277. (3) Întrebarea cu solicitare de răspuns oral 0095/2010. (4) Texte adoptate, P7_TA(2010)0253. (5) Texte adoptate, P7_TA(2010)0337. (6) Texte adoptate, P7_TA(2010)0377. (7) Texte adoptate, P7_TA(2010)0376. (8) JO L 118, 12.5.2010, p. 1. (9) JO L 275, 20.10.2010, p. 10.

Rezoluţia Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la situația din Côte d'Ivoire

P7_TA(2010)0492 RC-B7-0707/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Côte d'Ivoire,

–  având în vedere dispozițiile Codului Electoral din Côte d'Ivoire, în special Legea 2001-303 și Ordonanța 2008-133, în special articolul 64,

–  având în vedere raportul interimar al misiunii Uniunii Europene de observare a alegerilor,

–  având în vedere comunicatul președintelui Uniunii Africane, declarația Consiliului pentru Pace și Securitate al Uniunii Africane și Comunicatul final din 7 decembrie 2010 al summitului extraordinar al șefilor de stat și de guvern din cadrul Comisiei ECOWAS, desfășurat la Abuja, în Nigeria, pe tema situației din Côte d'Ivoire,

–  având în vedere Declarația Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE adoptată la 3 decembrie 2010 la Kinshasa,

–  având în vedere declarațiile Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant Catherine Ashton referitoare la procesul electoral, în special Declarația din 3 decembrie 2010 referitoare la rezultatul alegerilor din Côte d'Ivoire și Declarația din 1 decembrie 2010 referitoare la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Côte d'Ivoire,

–  având în vedere Declarația din 3 decembrie 2010 a dlui Young Jin Choi, Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU în Côte d'Ivoire, cu privire la certificarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale desfășurat la 28 noiembrie 2010,

–  având în vedere Declarația Consiliului de Securitate al ONU din 8 decembrie 2010,

–  având în vedere concluziile privind Côte d'Ivoire adoptate de Consiliul Afaceri Externe în cadrul celei de-a 3058-a reuniuni desfășurate la 13 decembrie 2010,

–  având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul de procedură,

A.  având în vedere desfășurarea alegerilor prezidențiale în Côte d'Ivoire și criza gravă politică și instituțională care s-a instalat în țară după cel de-al doilea tur de scrutin din 28 noiembrie 2010; întrucât campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor a fost caracterizată de un climat de tensiune și de acte violente soldate cu răniți și câteva decese;

B.  întrucât, conform rapoartelor observatorilor independenți, în special cei ai ONU și ai Uniunii Europene, alegerile, a căror organizare a costat 400 de milioane USD, s-au desfășurat în general în mod satisfăcător;

C.  întrucât Comisia Electorală Independentă din Côte d'Ivoire a anunțat că dl Ouattara a câștigat alegerile, dar Consiliul Constituțional al țării a modificat rezultatele, acuzând fraude în unele regiuni și declarându-l pe dl Gbagbo câștigător al alegerilor;

D.  întrucât Consiliul Constituțional are datoria față de cetățenii Republicii Côte d'Ivoire de a aplica imparțial legea și întrucât Constituția, Legea 2001-303 și articolul 64 din Ordonanța din 2008 îi conferă numai competența de a anula alegerile prezidențiale, nu și de a proclama alte rezultate decât cele anunțate de Comisia Electorală Independentă;

E.  întrucât două rezoluții ale Națiunilor Unite, adoptate în urma acordului de pace din 2005, conferă ONU responsabilitatea de certificare a rezultatelor, aceasta fiind prima dată când un astfel de lucru se întâmplă în Africa;

F.  întrucât Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU a certificat calitatea procesului electoral din Côte d'Ivoire și faptul că rezultatele anunțate de Comisia Electorală Independentă reprezintă voința cetățenilor ivorieni, declarându-l pe dl Ouattara câștigător al alegerilor;

G.  întrucât Consiliul de Securitate al ONU a salutat anunțarea rezultatelor provizorii de către Comisia Electorală Independentă (CEI) din Côte d'Ivoire și și-a reiterat disponibilitatea de a lua măsurile care se impun împotriva celor care obstrucționează procesul de pace, în special activitatea CEI, astfel cum se prevede la punctul 6 din Rezoluția 1946(2010);

H.  întrucât singura sursă de legitimitate democratică este sufragiul universal, al cărui rezultat a fost certificat de ONU;

I.  întrucât, în cadrul summitului extraordinar din 7 decembrie 2010, Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) i-a solicitat dlui Gbagbo „să predea imediat puterea” și a suspendat participarea Côte d'Ivoire „la toate activitățile sale, până la noi dispoziții”;

J.  întrucât președintele Uniunii Africane (UA), dl Bingu Wa Mutharika, a afirmat în declarația sa oficială din 8 decembrie 2010 că „dl Gbagbo trebuie să respecte voința poporului exprimată în cadrul alegerilor și să predea pașnic puterea pentru a evita o nouă baie de sânge în Africa” și că UA „sprijină poziția ECOWAS și a observatorilor internaționali care au certificat că dl Ouattara a câștigat alegerile”;

K.  având în vedere că actorii economici interesați sunt îngrijorați de faptul că situația actuală ar putea duce la sărăcirea țării și, astfel, a populației sale și a Africii de Vest în ansamblu, întrucât Côte d'Ivoire reprezintă 40% din PIB-ul Uniunii economice și monetare vest-africane;

L.  întrucât președintele aflat la sfârșit de mandat are responsabilitatea de a asigura o tranziție pașnică care să mențină pacea civilă, indispensabilă pentru viitorul Republicii Côte d'Ivoire, abținându-se de la a impune noi suferințe poporului său și regiunii,

1.  consideră că singura sursă de legitimitate democratică este sufragiul universal, al cărui rezultat a fost certificat de ONU, și solicită, prin urmare, dlui Gbagbo să elibereze funcția ocupată și să predea puterea dlui Alassane Ouattara;

2.  îndeamnă toate forțele politice și militare din Côte d'Ivoire să respecte voința cetățenilor reflectată de rezultatul alegerilor din 28 noiembrie 2010, așa cum a fost anunțat de CEI și confirmat de Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU;

3.  deplânge ciocnirile violente care au precedat proclamarea rezultatelor celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Côte d'Ivoire și își exprimă solidaritatea cea mai profundă cu victimele și cu familiile acestora; regretă, de asemenea, obstrucțiile politice și încercările de a intimida membrii CEI, care au condus în cele din urmă la anunțarea cu întârziere a rezultatelor provizorii, blocând astfel desfășurarea normală a procesului electoral democratic;

4.  regretă profund decizia Consiliului Constituțional din Côte d'Ivoire, ai cărui membri au fost toți numiți de președintele aflat la sfârșit de mandat, de a modifica rezultatele anunțate de Comisia Electorală, încălcând astfel legislația pe care ar trebui să o aplice, și consideră că această decizie este în contradicție cu dorințele exprimate prin vot de cetățenii ivorieni;

5.  subliniază importanța deciziei UA de a suspenda Côte d'Ivoire „de la participarea la activitățile organizației până când președintele ales democratic, Alassane Ouattara, nu își va fi ocupat efectiv funcția”;

6.  salută declarațiile diferiților actori ai comunității internaționale prin care este exprimat sprijinul pentru procesul electoral din Côte d'Ivoire și prin care dl Ouattara este recunoscut drept câștigător legitim al alegerilor;

7.  sprijină ferm eforturile Uniunii Africane și ale ECOWAS de prevenire a violenței și de asigurare a recunoașterii guvernului legitim;

8.  acordă întreaga sa încredere Reprezentantului Special al Secretarului General al ONU responsabil de certificarea rezultatelor;

9.  este foarte preocupat de actualul blocaj politic postelectoral din țară, precum și de actele de violență raportate care au implicat, în unele cazuri, forțe de securitate ivoriene; subliniază necesitatea de a monitoriza îndeaproape situația din țară și actele de violență raportate;

10.  deplânge actele de violență care au avut loc și consideră că protecția populației civile trebuie să fie o prioritate; invită toate părțile implicate din Côte d'Ivoire să evite orice risc de escaladare a tensiunilor și să prevină orice posibile confruntări; solicită, prin urmare, adoptarea de măsuri pentru reluarea funcționării democratice a instituțiilor în interesul cetățenilor din Côte d'Ivoire și al menținerii păcii;

11.  salută toate eforturile de mediere și invită toate forțele politice din Côte d'Ivoire să sprijine activ o tranziție pașnică și să evite astfel divizarea țării;

12.  condamnă cu fermitate actele de intimidare la adresa observatorilor Uniunii Europene din Côte d'Ivoire, în urma cărora misiunea a trebuit să fie retrasă din motive de securitate;

13.  deplânge suspendarea activităților mediei neguvernamentale din Côte d'Ivoire; reamintește că este esențial ca toți cetățenii din Côte d'Ivoire să aibă acces deplin la informații cu caracter pluralist și divers în media și solicită autorităților ivoriene să reinstituie imediat accesul echitabil la media de stat;

14.  sprijină decizia UE de a impune sancțiuni împotriva lui Laurent Gbagbo și salută decizia Consiliului UE de a adopta măsuri specifice împotriva celor care blochează procesul de pace și reconcilierea națională, în special împotriva celor care pun în pericol rezultatul procesului electoral; invită Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant Catherine Ashton să prezinte în cel mai scurt timp posibil noi inițiative de sprijin al autorităților alese democratic din Côte d'Ivoire;

15.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant Catherine Ashton, Consiliului de Securitate al ONU, Secretarului General al ONU, ONUCI, instituțiilor Uniunii Africane, ECOWAS, Adunării Parlamentare ACP-UE și statelor membre ale UE.

Rezoluția Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la industria găinilor ouătoare din UE: interzicerea utilizării bateriilor începând cu 2012

P7_TA(2010)0493 RC-B7-0705/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere Directiva 1999/74/CE a Consiliului de stabilire a standardelor minime pentru protecția găinilor ouătoare(1), care a intrat în vigoare la 3 august 1999 și a introdus o interdicție referitoare la utilizarea bateriilor pentru creșterea găinilor ouătoare, acordând în același timp o perioadă de tranziție de mai mult de 12 ani pentru ca producătorii să își schimbe sistemele de creștere,

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 589/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului privind standardele de comercializare aplicabile ouălor(2),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”)(3),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 ianuarie 2008 privind diversele sisteme de creștere a găinilor ouătoare (COM(2007)0865), în special sistemele prevăzute de Directiva 1999/74/CE (SEC(2007)1750),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei, modificat prin Regulamentele (CE) nr. 1291/2008, (CE) nr. 411/2009, (UE) nr. 215/2010, (UE) nr. 241/2010, (UE) nr. 254/2010, (UE) nr. 332/2010, (UE) nr. 925/2010 și (UE) nr. 955/2010, de stabilire a unei liste a țărilor terțe, teritoriilor, zonelor sau compartimentelor din care pot fi importate în Comunitate și pot tranzita Comunitatea păsările de curte și produsele de pasăre, precum și a cerințelor de certificare sanitar-veterinară (care a înlocuit de la 1 ianuarie 2009 Decizia 2006/696/CE a Comisiei)(4),

–  având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 11 noiembrie 2010 referitoare la criza din sectorul creșterii animalelor din UE(5),

–  având în vedere articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât, la reuniunile Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului, din 30 august și 29 septembrie 2010, Comisia a furnizat informații pe această temă, dar nu a fost în măsură să ofere răspunsuri satisfăcătoare membrilor acesteia, de exemplu din cauza lipsei unui plan de acțiune;

B.  întrucât Directiva de stabilire a standardelor minime pentru protecția găinilor ouătoare (1999/74/CE) interzice, începând de la 1 ianuarie 2012, creșterea găinilor ouătoare în sisteme de cotețe neîmbunătățite și întrucât statele membre și producătorii din UE-15 vor dispune, până la data respectivă, de peste 12 ani pentru a se asigura că respectă dispozițiile legale, iar producătorii din UE-10 și UE-2 vor dispune de opt ani, respectiv cinci ani de la aderare pentru a se conforma acestor dispoziții;

C.  întrucât, în ultimii ani, sectorul s-a confruntat cu epizootii majore, precum și cu o criză gravă a pieței, care s-a datorat în parte costurilor enorme de producție cauzate de majorarea prețurilor la furaje - care reprezintă până la 50% din costurile totale suportate de producători - ca urmare a speculațiilor de pe piața cerealelor;

D.  întrucât mulți producători din Uniune au început să își schimbe sistemele de producție pentru a se conforma Directivei 1999/74/CE a Consiliului, dar nu sunt în măsură să finalizeze acest proces până la 1 ianuarie 2012;

E.  întrucât în 2008 Comisia a adoptat o comunicare cu privire la diferitele sisteme de creștere a găinilor ouătoare, în special la cele care intră sub incidența Directivei 1999/74/CE a Consiliului, confirmând faptul că decizia de eliminare treptată a bateriilor până la 1 ianuarie 2012 a fost justificată și că nu era necesară nicio modificare a acestei directive; întrucât Comisia a reiterat această poziție cu ocazia reuniunii Consiliului Agricultură din 22 februarie 2010;

F.  întrucât ouăle care nu sunt produse în conformitate cu Directiva 1999/74/CE nu pot fi comercializate legal pe teritoriul UE;

G.  întrucât statele membre sunt responsabile pentru instituirea unor sisteme de sancțiuni proporționale, eficace și disuasive, pentru a garanta că directiva este pusă în aplicare, în timp ce Comisia – în calitate de garant al tratatelor – are datoria de a supraveghea progresele înregistrate în punerea sa în aplicare în întreaga UE și de a adopta măsurile necesare;

H.  întrucât rapoartele DG AGRI referitoare la situația curentă, precum și estimările provenind chiar din acest sector pentru anii viitori prevăd faptul că un număr substanțial de state membre și 30% din producția de ouă nu se vor conforma interdicției referitoare la baterii înainte de 1 ianuarie 2012;

I.  întrucât Directiva 1999/74/CE nu prevede un mecanism specific care să permită unui stat membru să împiedice comercializarea pe teritoriul său a ouălor sau a produselor din ouă provenind dintr-un alt stat membru care nu adoptă măsurile necesare pentru a interzice introducerea pe piață a ouălor provenind din întreprinderi care nu respectă Directiva 1999/74/CE;

J.  întrucât sectorul păsărilor domestice și al producției de ouă nu beneficiază de subvenții din partea UE în cadrul primului pilon al PAC și s-a confruntat cu o criză profundă a pieței în ultimii ani, inclusiv cu creșterea semnificativă a prețurilor la furaje din ultima vreme, trebuind în același timp să se conformeze standardelor UE privind sănătatea și bunăstarea animalelor, care sunt printre cele mai ridicate din lume;

K.  întrucât costurile de producție suportate de producătorii de ouă care folosesc cotețe îmbunătățite sunt cu 8-13 % mai mari decât cele ale producătorilor care folosesc cotețe convenționale, iar diferența de venit rezultată este estimată la 3-4 %,

1.  invită Comisia să mențină cerința referitoare la interdicția bateriilor începând de la 1 ianuarie 2012, astfel cum este prevăzut în Directiva de stabilire a standardelor minime pentru protecția găinilor ouătoare (1999/74/CE), și să se opună ferm oricăror încercări ale statelor membre de a obține o amânare a acestui termen;

2.  subliniază că, în principiu, amânarea interdicției sau derogările de la aceasta ar dăuna în mod grav bunăstării găinilor ouătoare, ar denatura piața și ar penaliza producătorii care au investit deja în sisteme de creștere fără cotețe sau bazate pe cotețe îmbunătățite; consideră, cu toate acestea, că ar trebui să se găsească o soluție, cu respectarea unor condiții clar definite, pentru producătorii care au început să își modifice sistemele de creștere, prin introducerea unor noi tipuri de cotețe sau prin metode alternative de creștere, dar care nu vor fi finalizat acest proces până la 1 ianuarie 2012;

3.  își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la numărul substanțial de state membre și de producători de ouă care afișează întârzieri în îndeplinirea termenului-limită 2012;

4.  salută inițiativa Comisiei de a se întâlni cu principalele părți interesate și cu autoritățile competente în ianuarie 2011 pentru a evalua stadiul aplicării directivei, dar subliniază faptul că aceste eforturi trebuiau depuse cu mult timp în urmă;

5.  invită Comisia să ofere clarificări de urgență cu privire la stadiul aplicării în statele membre și să indice, până cel târziu la 1 martie 2011, măsurile pe care intenționează să le ia pentru a asigura respectarea directivei;

6.  subliniază că aceste măsuri ar trebui, în primul rând, să asigure condiții de concurență echitabile și să protejeze producătorii care s-au conformat până la 1 ianuarie 2012 de concurența neloială din partea producătorilor din UE și din afara acesteia, care continuă să utilizeze în mod ilegal baterii după data respectivă;

7.  invită Comisia să monitorizeze progresul la intervale regulate și să ia măsuri urgente pentru ca statele membre să garanteze că producătorii lor de ouă respectă interdicția până la 1 ianuarie 2012 și să le îndemne să elaboreze planuri naționale de acțiune, inclusiv sancțiuni disuasive, pentru a asigura faptul că bateriile nu mai sunt utilizate pe teritoriul lor după 1 ianuarie 2012;

8.  consideră că producătorii de ouă și statele membre care au depus eforturi în vederea respectării Directivei 1999/74/CE nu ar trebui penalizați printr-o concurență neloială și ilegală, în special sub forma ouălor și produselor din ouă importate din țări terțe; subliniază că ouăle care nu sunt produse în conformitate cu Directiva 1999/74/CE nu pot să fie comercializate legal sau să participe la comerțul intern din UE; îndeamnă Comisia, prin urmare, să ia măsuri de prevenire a denaturărilor comerciale și de împiedicare a producătorilor care nu se conformează să exporte în afara teritoriului lor național;

9.  insistă ca Comisia să nu inițieze acțiuni împotriva unui stat membru care împiedică comercializarea și importul ouălor care nu au fost produse în conformitate cu legislația UE;

10.  constată că anumite state membre, dar nu toate, au recurs la posibilitatea de a oferi finanțare producătorilor pentru a sprijini trecerea la cotețe îmbunătățite; subliniază, cu toate acestea, faptul că actualele restricții care afectează finanțele unor state membre și dificultățile cu care se confruntă agricultorii din UE în încercarea de a obține credite pentru a finanța investițiile în cadrul fermelor pot crea dificultăți suplimentare în trecerea la cotețele îmbunătățite înainte de 1 ianuarie 2012;

11.  îndeamnă toate statele membre să includă în programele lor de dezvoltare rurală măsuri care să ajute sectorul păsărilor domestice să se conformeze cu directiva;

12.  subliniază necesitatea de a sensibiliza consumatorii cu privire la acest lucru și la efectele existenței neconformității asupra bunăstării găinilor ouătoare, precum și la concurența neloială dintre agricultori;

13.  observă că ouăle ar trebui considerate ca alimente de bază și subliniază că nerespectarea Directivei 1999/74/CE ar putea implica un risc de penurie de ouă și o creștere semnificativă a prețului la ouă suportat de consumatori; în plus, subliniază că astfel de penurii și de majorări ale prețurilor ar putea conduce la sporirea importurilor de ouă sau de produse din ouă provenind din țări terțe care nu respectă standardele UE în materie de bunăstare;

14.  solicită Comisiei să-și consolideze monitorizarea aplicării directivei prin creșterea numărului de inspecții efectuate de Oficiul Alimentar și Veterinar;

15.  solicită Comisiei să prezinte, cel târziu la 31 decembrie 2011, o listă a producătorilor, prelucrătorilor și comercianților cu amănuntul de ouă și de produse din ouă care nu respectă dispozițiile Directivei 1999/74/CE;

16.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 203, 3.8.1999, p. 53. (2) JO L 163, 24.6.2008, p. 6. (3) JO L 299, 16.11.2007, p. 1. (4) JO L 226, 23.8.2008, p. 1. (5) Texte adoptate, P7_TA(2010)0402.

Rezoluţia Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la Malaysia: practica pedepsei prin flagelare

P7_TA(2010)0494 RC-B7-0708/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere interzicerea totală a torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, aplicabilă în toate circumstanțele și, ca normă peremptorie în dreptul internațional, tuturor statelor,

–  având în vedere forma practică conferită acestei interdicții în mai multe instrumente și documente internaționale și regionale referitoare la drepturile omului, printre care Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP) și Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante (Convenția împotriva torturii),

–  având în vedere Regulile minimale standard pentru tratamentul deținuților, adoptate de ONU,

–  având în vedere Convenția ONU privind statutul refugiaților,

–  având în vedere Carta ASEAN referitoare la promovarea și protecția drepturilor omului și a drepturilor fundamentale care a intrat în vigoare la 15 decembrie 2008 și crearea Comisiei interguvernamentale pentru drepturile omului a ASEAN la 23 octombrie 2009,

–  având în vedere Declarația ASEAN privind protecția și promovarea drepturilor lucrătorilor migranți din 13 ianuarie 2007,

–  având în vedere Orientările politicii UE față de țările terțe în ceea ce privește tortura și alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptate în 2001 și revizuite în 2008,

–  având în vedere Documentul de strategie UE-Malaysia pentru perioada 2007-2013,

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât orice formă de pedeapsă corporală este interzisă în toate circumstanțele în conformitate cu dreptul internațional;

B.  întrucât dreptul malaysian prevede pedepsirea prin flagelare (cunoscută sub numele de „biciuire”) pentru cel puțin 66 de infracțiuni și întrucât, potrivit estimărilor organizației Amnesty International, anual, circa 10 000 de cetățeni malaysieni și un număr din ce în ce mai mare de refugiați și imigranți sunt flagelați în închisorile din Malaysia;

C.  întrucât autoritățile malaysiene au extins în ultimii ani lista infracțiunilor pedepsite cu flagelarea, printre acestea numărându-se intrarea ilegală în țară sau consumul de droguri;

D.  întrucât Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, din care face parte și Malaysia, a adoptat Rezoluția 8/8 în care se afirmă că „pedepsele corporale pot fi echivalate cu tortura” și întrucât practica flagelării provoacă dureri și suferințe puternice, precum și traume fizice și psihologice de lungă durată;

E.  întrucât, deși flagelarea – o rămășiță a domniei coloniale – este practicată încă într-un număr redus de țări, Malaysia este singura țară cu o populație considerabilă și un nivel ridicat de dezvoltare umană care păstrează această formă de pedeapsă;

F.  întrucât victimele străine ale flagelării adesea nu sunt informate despre acuzațiile care li se aduc, li se refuză dreptul la un interpret și nu au acces la asistență juridică, acest lucru reprezentând o încălcare a dreptului lor la un proces obiectiv și imparțial;

G.  întrucât medicii implicați în procesul de pedepsire – care au doar rolul de a atesta că deținuții au condiția fizică necesară pentru a fi flagelați și de a-i resuscita în cazul în care își pierd cunoștința - încalcă etica medicală;

H.  întrucât Baroul din Malaysia, care reprezintă 8000 de avocați, a solicitat abolirea acestei forme de pedeapsă, argumentând că aceasta contravine tuturor normelor internaționale privind drepturile omului și diverselor convenții privind tortura,

1.  condamnă ferm flagelarea și toate formele de pedeapsă corporală și rele tratamente aplicate deținuților; este ferm convins că Malaysia nu poate invoca legile sale interne pentru a justifica o practică ce este echivalentă cu tortura și este clar ilegală în conformitate cu dreptul internațional;

2.  solicită insistent Malaysiei să adopte un moratoriu asupra flagelării și a tuturor formelor de pedeapsă corporală în toate cazurile, în vederea abolirii acestora în legislație și în practică;

3.  invită autoritățile malaysiene să pună capăt imediat practicii actuale prin care se fac presiuni asupra funcționarilor din închisori și a medicilor să fie complici la relele tratamente aplicate deținuților în timpul flagelării;

4.  invită Parlamentul malaysian să ratifice Convenția ONU împotriva torturii și Protocolul său opțional, precum și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și protocoalele la acesta și să modifice legislația malaysiană pentru ca infracțiunile legate de imigrație să fie considerate infracțiuni administrative și nu infracțiuni penale sancționate cu închisoarea sau cu pedepse corporale, precum și să pună capăt pedepsirii prin flagelare a infracțiunilor legate de droguri;

5.  invită Comisia pentru drepturile omului și Comitetul pentru reforma legislației din Malaysia să facă recomandări adecvate guvernului cu privire la eliminarea din legislație a pedepselor corporale;

6.  invită autoritățile malaysiene să aplice standardele internaționale privind protecția migranților, a refugiaților și a solicitanților de azil, inclusiv în cadrul procedurilor penale inițiate împotriva lor, pentru a asigura protecția efectivă a acestora împotriva torturii și a relelor tratamente;

7.  invită Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Comisia și Consiliul să aducă sistematic în discuție, în cadrul contactelor lor politice cu această țară, situația drepturilor omului din Malaysia și, în special, acuzațiile cu privire la diverse abuzuri și rele tratamente aplicate migranților și solicitanților de azil;

8.  îndeamnă Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Comisia și Consiliul să continue demersurile pe lângă toți partenerii internaționali ai Uniunii Europene cu privire la ratificarea și punerea în aplicare de către aceștia a convențiilor internaționale de interzicere a torturii și a relelor tratamente; invită Uniunea Europeană să considere lupta împotriva torturii și a relelor tratamente ca o prioritate absolută a politicii sale în domeniul drepturilor omului, în special printr-o aplicare mai strictă a orientărilor Uniunii Europene și a tuturor celorlalte instrumente ale UE, precum Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile Omului;

9.  consideră că înființarea Comisiei interguvernamentale pentru drepturile omului a ASEAN reprezintă un pas binevenit în direcția unei abordări mai cuprinzătoare și a unei aplicări efective a standardelor privind drepturile omului în regiune; consideră că acest organism s-ar putea ocupa de problema flagelării în Malaysia, care vizează adesea migranți și solicitanți de azil provenind din state membre ale ASEAN;

10.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Guvernului și Parlamentului Malaysiei, guvernelor statelor membre ale ASEAN, raportorului special al ONU privind tortura și Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite.

Rezoluția Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la Uganda: așa-numita „lege Bahati” și discriminarea împotriva persoanelor LGBT

P7_TA(2010)0495 RC-B7-0709/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere obligațiile și instrumentele internaționale din domeniul drepturilor omului, inclusiv cele cuprinse în convențiile ONU privind drepturile omului, precum și în Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează drepturile omului și libertățile fundamentale și interzice discriminarea,

–  având în vedere Acordul de la Cotonou dintre membrii grupului de state din Africa, Caraibe și Pacific, de pe o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (Acordul de la Cotonou) și clauzele referitoare la drepturile omului cuprinse în acesta, în special articolul 9,

–  având în vedere articolele 6 și 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 19 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prin care UE și statele sale membre se angajează să respecte drepturile omului și libertățile fundamentale și care oferă, la nivel european, mijloace de luptă împotriva discriminării și încălcării drepturilor omului,

–  având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 21, care interzice discriminarea bazată pe orientare sexuală,

–  având în vedere ansamblul acțiunilor UE de combatere a homofobiei și discriminării pe motive de orientare sexuală,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la homofobie, protecția minorităților și politicile de luptă împotriva discriminării,

–  având în vedere Rezoluția sa din 17 decembrie 2009 referitoare la Uganda: proiect de legislație anti-homosexuală(1),

–  având în vedere declarația Înaltul Reprezentant Catherine Ashton cu privire la Ziua internațională împotriva homofobiei, 17 mai 2010,

–  având în vedere Rezoluția Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE din 3 decembrie 2009 privind integrarea socială și culturală și participarea tinerilor,

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât proiectul de lege împotriva homosexualității depus de deputatul David Bahati la 25 septembrie 2009 în Parlamentul ugandez prevede pedepsirea comiterea de acte homosexuale cu închisoare variind între șapte ani și închisoare pe viață sau cu pedeapsa cu moartea; întrucât legea prevede pedepsirea cu închisoare de până la trei ani a persoanelor care nu denunță homosexualitatea unui copil sau a unui pacient; întrucât legea este încă în curs de examinare;

B.  întrucât comunitatea internațională în general a condamnat cu fermitate proiectul de lege, iar unele state membre ale UE au amenințat să suspende asistența pentru dezvoltare către Uganda în cazul în care această lege este adoptată;

C.  întrucât, la 9 octombrie și la 15 noiembrie 2010, ziarul local „Rolling Stone” a publicat numele și datele personale ale unor persoane despre care se presupune că sunt homosexuale, incitând cititorii la vătămarea sau spânzurarea acestora; întrucât Curtea Supremă din Uganda a ordonat încetarea provizorie a publicării ziarului;

D.  întrucât, în Africa, homosexualitatea este legală în numai 13 țări, iar în 38 de țări este considerată infracțiune penală; întrucât homosexualitatea este pedepsită cu moartea în Mauritania, Sudan și în Nigeria de nord,

1.  reiterează faptul că orientarea sexuală reprezintă un aspect care ține de dreptul individual la viața privată, garantat de dreptul internațional al drepturilor omului, conform căruia egalitatea și nediscriminarea ar trebui protejate, iar libertatea de exprimare ar trebui garantată;

2.  reamintește autorităților ugandeze obligațiile care le revin în conformitate cu dreptul internațional și cu dispozițiile Acordului de la Cotonou, care prevede respectarea drepturilor universale ale omului;

3.  își reiterează angajamentul față de drepturile universale ale omului și constată, în acest sens, că apărarea drepturilor fundamentale ale persoanelor LGBT nu poate fi considerată o impunere a valorilor europene, fiind vorba, mai degrabă, de apărarea și promovarea drepturilor universale comune ale omului, care sunt obiective ale activității externe a UE;

4.  denunță orice încercări de incitare la ură și de promovare a violenței față de orice grupuri minoritare, inclusiv pe criteriul sexului sau al orientării sexuale; condamnă în acest context depunerea legii împotriva homosexualității în Parlamentul ugandez și îndeamnă autoritățile din această țară să nu aprobe legea în cauză, ci să își revadă legislația pentru a scoate de sub incidența legii penale homosexualitatea și grupurile marginalizate, inclusiv activiștii LGBT; subliniază că o lege împotriva homosexualității ar prejudicia considerabil lupta împotriva HIV/SIDA;

5.  respinge încă o dată cu fermitate orice încercări de a generaliza aplicarea pedepsei cu moartea și de a utiliza procedurile de extrădare în cazul cetățenilor ugandezi acuzați de a fi comis acte homosexuale în străinătate;

6.  salută faptul că Curtea Supremă din Uganda a ordonat încetarea publicării ziarului „Rolling Stone”; rămâne însă preocupat de faptul că numeroși cetățeni ugandezi au fost atacați ca urmare directă a articolului publicat, iar mulți alții trăiesc încă sub amenințarea atacurilor, și solicită autorităților să îi protejeze;

7.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, președintelui Republicii Uganda, președintelui Parlamentului ugandez, Adunării Legislative a Africii de Est, Comisiei Uniunii Africane și instituțiilor acesteia.

(1) JO C 286 E, 22.10.2010, p. 25.

Rezoluția Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la refugiații eritreeni reținuți ostatici în Sinai

P7_TA(2010)0496 B7-0728/2010

Parlamentul European,

–  având în vedere Declarația de la Barcelona din noiembrie 1995,

–  având în vedere prima conferință a Rețelei euro-mediteraneene pentru drepturile omului de la Cairo, din 26-27 ianuarie 2006,

A.  întrucât forțele de securitate din Egipt sunt în căutarea a sute de refugiați eritreeni despre care ICNUR susține că sunt reținuți ostatici de traficanți beduini în Sinai deoarece nu au plătit sumele cerute de traficanți pentru a-i introduce ilegal în Israel;

B.  întrucât marți, 7 decembrie 2010, biroul Înaltului Comisar al ONU pentru refugiați și-a exprimat îngrijorarea față de situația a 250 de migranți eritreeni despre care se crede că sunt ținuți ostatici în deșertul Sinai;

C.  întrucât se pare că traficanții solicită sume de până la 8 000 USD pentru eliberarea unei persoane și că refugiații sunt închiși în containere și fac obiectul abuzurilor;

D.  întrucât în apelul comun lansat la 1 decembrie 2010 de organizațiile neguvernamentale se preciza că sute de refugiați ilegali din Cornul Africii sunt reținuți de luni de zile la periferia unui oraș din Sinai;

E.  întrucât ostaticii au plătit deja 2 000 USD pentru trecerea lor în Israel, conform ONG-urilor, care au afirmat că traficanții aplică refugiaților un tratament extrem de degradant și de inuman;

F.  întrucât surse oficiale locale din Sinaiul de Nord au afirmat că forțele de securitate îi caută activ pe eritreeni, despre care se crede că sunt ținuți în grupuri împrăștiate,

1.  îndeamnă autoritățile egiptene să ia toate măsurile necesare pentru a asigura eliberarea ostaticilor eritreeni, să evite utilizarea forței letale împotriva migranților ilegali care traversează frontierele egiptene, să le protejeze demnitatea și integritatea fizică și psihologică, să garanteze faptul că migranții reținuți au posibilitatea de a contacta ICNUR și să îi permită ICNUR să viziteze toți solicitanții de azil și toți refugiații aflați în custodia statului;

2.  apreciază eforturile constante ale autorităților egiptene de verificare a informațiilor conținute în rapoartele elaborate de ICNUR cu privire la un grup de aproximativ 250 de eritreeni reținuți ostatici în Sinai de către traficanți, cu încălcarea legilor naționale și a principiilor drepturilor omului;

3.  subliniază faptul că frontiera din deșertul Sinai a devenit o rută pentru traficul cu migranți africani aflați în căutarea unui loc de muncă; mii de eritreeni fug în fiecare an din țara lor, mulți dintre ei îndreptându-se spre Israel;

4.  reamintește că, în august 2010, șapte persoane au fost ucise în incidente cu traficanții în apropiere de granița cu Israelul, după ce migranții africani ținuți ostatici de traficanți le-au luat armele răpitorilor într-o încercare de evadare;

5.  ia act de faptul că Israelul a demarat în noiembrie construcția unui zid de 250 de km de-a lungul graniței pentru a stopa fluxul de migranți ilegali;

6.  salută eforturile Egiptului de combatere a traficului de persoane, în special instituirea în 2007 a Comitetului național de coordonare pentru combaterea și prevenirea traficului de persoane, și solicită tuturor țărilor să își reia eforturile de combatere la nivel mondial a infracțiunilor de trafic de persoane și să respecte legile naționale relevante;

7.  apreciază angajamentul continuu al Egiptului față de îndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul tratatelor internaționale, în special în temeiul Convenției din 1951 privind refugiații;

8.  recunoaște că refugiații care participă la acte ce amenință, direct sau indirect, siguranța și independența țării gazdă ar trebui să fie considerați o amenințare la adresa securității naționale a acelei țări, conform condițiilor ICNUR;

9.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, guvernului Egiptului, Secretarului General al ONU și Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Declaraţia Parlamentului European din 16 decembrie 2010 privind sprijinul față de întărirea interzicerii de către Uniunea Europeană a îndepărtării înotătoarelor rechinilor

P7_TA(2010)0497 P7_DCL(2010)0071

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât îndepărtarea înotătoarelor constituie practica risipitoare prin care se desprind prin tăiere înotătoarele unui rechin, iar restul carcasei se aruncă înapoi în mare, și care este stimulată de cererea mare de supă de înotătoare de rechini, considerată o delicatesă;

B.  întrucât practica îndepărtării înotătoarelor contribuie la scăderea extremă a populațiilor de rechini, caracterizate printr-o creștere lentă;

C.  întrucât o treime din speciile europene de rechini sunt amenințate cu dispariția;

D.  întrucât interzicerea de către UE a îndepărtării înotătoarelor rechinilor este cea mai puțin severă din lume, fiind însoțită de derogări care permit debarcarea separată a înotătoarelor și a carcaselor și stabilind un raport excesiv între greutatea înotătoarelor și cea a carcaselor;

E.  întrucât Comisia analizează o serie de opțiuni pentru modificarea interdicției privind îndepărtarea înotătoarelor rechinilor [Regulamentul (CE) nr. 1185/2003];

F.  întrucât, în 2006, Parlamentul a solicitat Comisiei să remedieze lacunele interdicției privind îndepărtarea înotătoarelor rechinilor;

G.  întrucât majoritatea oamenilor de știință, precum și UICN recomandă debarcarea rechinilor cu înotătoarele atașate în mod natural;

H.  întrucât Costa Rica a militat pe lângă Națiunile Unite pentru metoda „înotătoarelor atașate în mod natural”, utilizată în multe pescării din America Centrală și de Nord,

1.  invită Comisia ca, până la a doua aniversare a Planului comunitar de acțiune pentru rechini (februarie 2011), să prezinte o propunere pentru interzicerea îndepărtării înotătoarelor rechinilor la bordul navelor;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor(1), Comisiei.

(1) Lista semnatarilor este publicată în anexa 1 la procesul-verbal din 16 decembrie 2010 (P7_PV(2010)12-16(ANN1)).

Declarația Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la creșterea sprijinului acordat de Uniunea Europeană sporturilor la nivel de masă

P7_TA(2010)0498 P7_DCL(2010)0062

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 165 din TFUE,

–  având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât sportul se numără în prezent printre competențele UE;

B.  întrucât sportul este un factor important de coeziune socială care contribuie la multe obiective de politică precum promovarea sănătății, educația, integrarea socială, combaterea discriminării, dezvoltarea culturii, precum și reducerea criminalității și lupta împotriva dependenței de droguri;

C.  întrucât majoritatea europenilor implicați în activități fizice sportive și de recreare practică sporturi la nivel de masă;

D.  întrucât criza economică și presiunea asupra cheltuielilor guvernamentale ar putea avea consecințe grave asupra finanțării sporturilor la nivel de masă,

1.  solicită Comisiei și statelor membre să promoveze sportul pentru toți, consolidând rolul educațional și de integrare al acestuia și acordând o atenție specială grupurilor slab reprezentate precum femeile, persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități;

2.  solicită statelor membre să se asigure că sportul la nivel de masă nu are de suferit de pe urma reducerilor bugetare în perioade de criză;

3.  solicită Comisiei să acorde atenția cuvenită sporturilor practicate la nivel de masă în viitoarea sa comunicare referitoare la sport și să asigure o finanțare suficientă pentru Programul UE privind sportul pentru perioada de după 2012;

4.  solicită Comisiei să țină cont de rezultatele studiului privind finanțarea sporturilor practicate la nivel de masă având în vedere o posibilă inițiativă a UE referitoare la pariurile sportive;

5.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, împreună cu numele semnatarilor(1), Comisiei și parlamentelor statelor membre.

(1) Lista semnatarilor este publicată în anexa 2 la procesul-verbal din 16 decembrie 2010 (P7_PV(2010)12-16(ANN2)).

Declarația Parlamentului European din 16 decembrie 2010 referitoare la o strategie a UE privind persoanele fără adăpost

P7_TA(2010)0499 P7_DCL(2010)0061

Parlamentul European,

–  având în vedere Declarația sa din 22 aprilie 2008 privind soluționarea problemei persoanelor fără adăpost care trăiesc pe stradă(1),

–  având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât există în continuare persoane fără adăpost în toate statele membre ale UE, fapt ce constituie o încălcare inacceptabilă a drepturilor fundamentale ale omului;

B.  întrucât 2010 este Anul european al luptei împotriva sărăciei și excluziunii sociale,

1.  solicită încă o dată Comisiei să se angajeze până la sfârșitul anului 2010 să pună capăt problemei persoanelor fără adăpost care trăiesc pe străzi până în 2015;

2.  solicită Comisiei Europene să elaboreze o strategie ambițioasă în privința lipsei de adăpost în UE și să sprijine statele membre să elaboreze strategii naționale de succes pe baza orientărilor din Raportul comun privind protecția socială și incluziunea socială adoptat în martie 2010 și care face parte din UE 2020;

3.  solicită EUROSTAT să colecteze date privind persoanele fără adăpost;

4.  susține următoarele priorități de acțiune: Nicio persoană să nu mai doarmă sub cerul liber; Nicio persoană să nu mai trăiască în adăposturi de urgență după încetarea situației de urgență; Nicio persoană să nu mai trăiască în adăposturi provizorii mai mult decât este necesar pentru a se muta în condiții normale; Nicio persoană să nu părăsească o instituție de primire fără a avea opțiuni în privința locuinței; Niciun tânăr să nu rămână fără adăpost ca urmare a trecerii la o viață independentă;

5.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, împreună cu numele semnatarilor(2), Consiliului, Comisiei și parlamentelor statelor membre.

(1) JO C 259 E, 29.10.2009, p. 19. (2) Lista semnatarilor este publicată în anexa 3 la procesul-verbal din 16 decembrie 2010 (P7_PV(2010)12-16(ANN3)).