Declarația Parlamentului European din 12 mai 2011 referitoare la inițiativa „Cleanup in Europe” și „Let´s do it world ” 2012
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 123 din Regulamentul de procedură,
A. întrucât punerea în aplicare și executarea legislației europene în domeniul deșeurilor sunt deficiente,
B. întrucât lipsa de responsabilitate socială și de sensibilizare cu privire la problemele de mediu continuă să fie o problemă în numeroase state membre,
C. întrucât inițiativele civile pe teren la nivel național care au avut loc din 2008 în cadrul acțiunii „Let´s do it!” la care au participat un număr foarte mare de cetățeni din Estonia, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovenia și România și care au dus la rezultate concrete precum cartografierea și eliminarea deșeurilor ilegale;
1. consideră că „Let´s do it world” este o acțiune voluntară, care invită toate țările europene să se reunească pentru realizarea celei mai mari acțiuni de curățenie organizate vreodată în țară în cursul unei zile din 2012;
2. invită politicienii să promoveze activ inițiativele în acest sens și cetățenii să participe la acțiune;
3. consideră că acest instrument eficient ar trebui promovat pe scară largă pentru sensibilizarea și responsabilizarea marelui public în ceea ce privește problema deșeurilor, având ca obiectiv o rată cât mai ridicată de reciclare;
4. invită Comisia să sprijine prin toate mijloacele această inițiativă și să lanseze un sit internet pe care să publice datele existente cu privire la registrele naționale privind deșeurile și hărți care indică siturile de deșeuri ilegale;
5. invită statele membre să facă eforturi suplimentare pentru aplicarea și executarea depline în țările lor a legislației europene privind deșeurile;
6. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor(1), Comisiei, Consiliului, guvernelor și parlamentelor celor 27 de state membre.