Rezoluţia Parlamentului European din 10 martie 2011 referitoare la legislația privind mass-media din Ungaria

P7_TA(2011)0094 B7-0191/2011

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 2, 3, 6 și 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), articolele 49, 56, 114, 167 și 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 10 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) referitoare la respectarea, promovarea și protecția drepturilor fundamentale și, în special, a libertății de exprimare și de informare, precum și la dreptul la pluralismul mass-mediei,

–  având în vedere Directiva 2010/13/UE din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale - DSMAV),

–  având în vedere Carta europeană privind libertatea presei din 25 mai 2009, documentul de lucru al Comisiei privind pluralismul mass-mediei în statele membre ale UE (SEC(2007)0032), „abordarea în trei etape a pluralismului mass-mediei”, definită de Comisie, și studiul independent realizat în numele Comisiei și finalizat în 2009,

–  având în vedere rezoluțiile sale din 22 aprilie 2004, privind riscurile de încălcare a libertății de exprimare și de informare în Uniunea Europeană, în special în Italia(1), din 25 septembrie 2008 privind concentrarea și pluralismul mass-mediei în Uniunea Europeană(2) și din 7 septembrie 2010 referitoare la jurnalism și noile mijloace de comunicare în masă – crearea unei sfere publice în Europa(3),

–  având în vedere declarațiile Comisiei, întrebările parlamentare depuse și dezbaterile organizate în cadrul Parlamentului European la 8 octombrie 2009, având drept subiect libertatea de informare în Italia, și, ulterior, la 8 septembrie 2010, precum și discuțiile purtate în cadrul reuniunii comune din 17 ianuarie 2011 a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (Comisia LIBE) și a Comisiei pentru cultură și educație (Comisia CULT) pe tema legislației privind mass-media din Ungaria,

–  având în vedere decizia Comisiei LIBE de a solicita Agenției pentru Drepturi Fundamentale să prezinte un raport anual comparativ referitor la situația libertății, pluralismului și guvernanței independente în domeniul mass-mediei din statele membre ale Uniunii Europene, raport care să cuprindă și indicatori în acest sens,

–  având în vedere Convenția UNESCO asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale, în special articolul 5 alineatul (2) și articolele 7 și 11,

–  având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Uniunea Europeană se întemeiază pe valorile democrației și statului de drept, menționate la articolul 2 din TUE, și, prin urmare, garantează și promovează libertatea de exprimare și de informare, consacrată la articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, recunoaște valoarea juridică a drepturilor, libertăților și principiilor enunțate în cadrul Cartei drepturilor fundamentale, lucru demonstrat și de aderarea la CEDO, valori a căror condiție esențială o reprezintă libertatea și pluralismul mass-mediei; întrucât aceste drepturi includ libertatea de a exprima opinii și libertatea de a primi și a comunica informații fără control, imixtiuni sau presiuni din partea autorităților publice;

B.  întrucât pluralismul și libertatea mass-mediei constituie în continuare un motiv serios de îngrijorare în UE și în statele sale membre, în special în Italia, Bulgaria, România, Republica Cehă și Estonia, aspect reliefat de recentele critici la adresa legislației privind mass-media și a modificărilor aduse Constituției Ungariei adoptate în perioada iunie-decembrie 2010, critici formulate de organizații internaționale precum OSCE, și de către Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, de un număr important de organizații internaționale și naționale ale jurnaliștilor, de redactori și editori, de ONG-uri active în domeniul drepturilor omului și al libertăților civile, precum și de către statele membre și Comisie;

C.  întrucât Comisia și-a exprimat îngrijorarea și a solicitat informații guvernului ungar cu privire la conformitatea legislației ungare din domeniul mass-mediei cu DSMAV și cu acquis-ul comunitar în general, în special în ceea ce privește obligația de a asigura o relatare echilibrată, aplicabilă tuturor furnizorilor de servicii mass-media audiovizuale, punând, de asemenea, sub semnul întrebării conformitatea legislației respective cu principiul proporționalității și respectarea de către aceasta a dreptului fundamental la libertatea de exprimare și de informare consacrat la articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale, precum și a principiul țării de origine și a cerințelor de înregistrare; întrucât, în semn de răspuns, guvernul ungar a oferit informații suplimentare și a inițiat procesul de modificare a legii cu scopul de a aborda aspectele semnalate de Comisie;

D.  întrucât OSCE a exprimat rezerve serioase cu privire la domeniul de aplicare (material și teritorial) al legilor ungare, la libertatea de exprimare și reglementarea conținutului, la numirea unei singure persoane în funcția de autoritate națională pentru mass-media și telecomunicații și la respectarea principiilor pe care se bazează reglementările privind serviciile publice de radiodifuziune(4), precizând că noua legislație subminează pluralismul mass-mediei, anulează independența politică și financiară a mass-mediei publice și înrădăcinează aspecte negative pentru libertatea mass-mediei pe termen lung, precum și că Autoritatea pentru Mass-media și Consiliul pentru Mass-media sunt omogene din punct de vedere politic(5) și exercită un control politic și guvernamental generalizat și centralizat asupra întregii mass-medii; întrucât alte surse de îngrijorare sunt, printre altele, sancțiunile disproporționate și extreme impuse din motive discutabile și nedefinite, lipsa unei proceduri automate de suspendare a sancțiunilor în cazul exercitării unei căi de atac în instanță împotriva unei hotărâri a Autorității pentru Mass-media, încălcarea principiului confidențialității surselor jurnalistice și protecția valorilor familiale;

E.  întrucât împărtășește rezervele serioase exprimate de OSCE în ceea ce privește caracterul omogen al componenței politice a Autorității pentru Mass-media și a Consiliului pentru Mass-media, calendarul adoptat de acestea, exercitarea unui control guvernamental, judiciar și politic generalizat și centralizat asupra întregii mass-medii, faptul că aspectele cele mai problematice ale legislației contravin standardelor OSCE și standardelor internaționale privind libertatea de exprimare, spre exemplu prin abolirea independenței politice și financiare a mass-mediei publice, domeniul de aplicare (material și teritorial) al reglementării și decizia de a nu defini anumiți termeni-cheie, astfel încât jurnaliștilor le este imposibil să știe când ar putea încălca legea;

F.  întrucât Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei a solicitat autorităților ungare ca, în cadrul revizuirii legislației din domeniul mass-mediei, să țină cont de standardele Consiliului Europei privind libertatea de exprimare și pluralismul mass-mediei, de recomandările relevante ale Comitetului de Miniștri și ale Adunării Parlamentare ale Consiliului Europei și, în special, de standardele obligatorii prevăzute în CEDO și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; întrucât acesta a făcut referire la definițiile neclare care pot da naștere la interpretări eronate, la crearea unui mecanism de reglementare dezechilibrat din punct de vedere politic, care dispune de competențe disproporționate și nu este supus unui control judiciar deplin, la amenințarea independenței serviciilor publice de radiodifuziune și la deteriorarea protecției de care beneficiază sursele jurnaliștilor; întrucât comisarul a subliniat, de asemenea, necesitatea ca toate părțile interesate, inclusiv partidele de opoziție și societatea civilă, să poată participa în mod semnificativ la revizuirea acestei legislații, care reglementează un aspect atât de fundamental al funcționării unei societăți democratice(6);

G.  întrucât, în cadrul unui al doilea aviz, emis la 25 februarie 2011, Comisarul pentru drepturile omului recomandă o „revizuire de mare amploare” a pachetului legislativ privind mass-media din Ungaria, revizuire care să aibă drept obiective, în special, restabilirea unor dispoziții legislative precise care să promoveze un sector al mass-mediei caracterizat prin pluralism și independență și întărirea garanțiilor privind imunitatea mecanismelor de reglementare a mass-mediei la influențele politice(7); întrucât comisarul precizează, de asemenea, că mass-media din Ungaria trebuie să fie în măsură să-și exercite rolul de gardian care-i revine într-o societate democratică pluralistă și că, în acest scop, Ungaria ar trebui să-și respecte angajamentele asumate ca stat membru al Consiliului Europei și să valorifice pe deplin experiența dobândită de această organizație în domeniile libertății de exprimare și al independenței și pluralismului mass-mediei;

H.  întrucât legislația privind mass-media din Ungaria ar trebui, prin urmare, suspendată de urgență și revizuită ținând seama de observațiile și propunerile formulate de Comisie, de OSCE și de Consiliul Europei, pentru a garanta conformitatea deplină a acesteia cu dreptul UE și cu valorile și standardele europene privind libertatea, pluralismul și guvernanța independentă a mass-mediei;

I.  întrucât, în ciuda solicitărilor repetate ale Parlamentului de adoptare a unei directive privind libertatea, pluralismul și guvernanța independentă a mass-mediei, Comisia a amânat până în prezent elaborarea unei propuneri în acest sens, care devine din ce în ce mai necesară și stringentă;

J.  întrucât toate statele membre ale UE ar trebui să susțină criteriile de la Copenhaga pentru aderarea la UE, stabilite în iunie 1993 în cadrul Consiliului European de la Copenhaga, referitoare la libertatea presei și libertatea de exprimare și să le pună în aplicare prin intermediul legislației UE relevante;

K.  întrucât, la punctele 45 și 46 din hotărârea sa în cauzele conexate C-39/05 P și C-52/05 P, Curtea de Justiție a susținut că accesul la informații permite o mai bună participare a cetățenilor la procesul decizional și garantează o mai mare legitimitate, eficacitate și responsabilitate a administrației față de cetățeni într-un sistem democratic, precum și că acesta este o condiție a exercitării efective de către cetățeni a drepturilor lor democratice,

1.  invită autoritățile ungare să reinstituie independența guvernanței mass-mediei și să înceteze imixtiunea statului în libertatea de exprimare și în „relatarea echilibrată” și consideră că reglementarea excesivă a mass-mediei este contraproductivă, punând în pericol pluralismul efectiv în sfera publică;

2.  salută cooperarea Comisiei cu autoritățile ungare pentru a adapta legislația ungară privind mass-media în conformitate cu tratatele și legislația UE, precum și inițierea procesului de modificare la nivel național;

3.  regretă decizia Comisiei de a viza doar trei aspecte în ceea ce privește punerea în aplicare a acquis-ului comunitar de către Ungaria și lipsa unei trimiteri la articolul 30 din DSMAV, Comisia limitându-și, astfel, propria competență de a controla respectarea de către Ungaria a Cartei drepturilor fundamentale a UE în procesul de punere în aplicare a legislației UE; îndeamnă Comisia să examineze respectarea de către Ungaria a regimului de răspundere din Directiva 2000/31/CE privind comerțul electronic și transpunerea de către această țară a Deciziei-cadru 2008/913/JAI privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal și a Deciziei-cadru 2008/919/JAI privind combaterea terorismului, care includ referiri la libertatea de exprimare și la eludarea normelor referitoare la libertatea mass-mediei;

4.  invită Comisia să continue monitorizarea strictă și evaluarea conformității legislației ungare privind mass-media, în forma în care a fost amendată, cu legislația europeană, în special cu Carta drepturilor fundamentale;

5.  invită autoritățile ungare să angreneze toate părțile interesate în revizuirea legislației privind mass-media și a Constituției, care constituie fundamentul unei societăți democratice bazate pe statul de drept, prevăzând un mecanism adecvat de control și de echilibru între puteri destinat să garanteze drepturile fundamentale ale minorității împotriva riscului de tiranie a majorității;

6.  solicită Comisiei să acționeze, în temeiul articolului 265 din TFUE, și să prezinte, până la sfârșitul anului, o propunere legislativă în conformitate cu articolul 225 din TFUE privind libertatea, pluralismul și guvernanța independentă a mass-mediei, remediind astfel deficiențele cadrului legislativ al UE privind mass-media și făcând uz de competențele sale din domeniile pieței interne, al politicii din sectorul audiovizualului, concurenței, telecomunicațiilor, ajutoarelor de stat, obligației de serviciu public și al drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor rezidente pe teritoriul UE, cu scopul de a defini cel puțin standardele esențiale minime ce trebuie îndeplinite și respectate în legislația națională de către toate statele membre pentru a asigura, a garanta și a promova libertatea de informare, un nivel adecvat de pluralism al mass-mediei și guvernanța independentă a mass-mediei;

7.  invită autoritățile ungare să recurgă la o nouă revizuire a legislației privind mass-media pe baza observațiilor și a propunerilor formulate de Parlamentul European, Comisie, OSCE și Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, a recomandărilor Comitetului de Miniștri și ale Adunării Parlamentare ale Consiliului Europei și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului, să abroge și să nu aplice legea sau elementele acesteia care sunt considerate incompatibile;

8.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Agenției pentru Drepturi Fundamentale, OSCE și Consiliului Europei.

(1) JO C 104 E, 30.4.2004, p. 1026. (2) JO C 8 E, 14.1.2010, p. 85. (3) Texte adoptate, P7_TA(2010)0307. (4) Analiza și evaluarea unui pachet de legi și a unor proiecte de legi din Ungaria referitoare la mass-media și telecomunicații, pregătite de dr. Karol Jakubowicz pentru OSCE. (5) Scrisoarea din 14 ianuarie 2010 adresată de reprezentantul OSCE pentru libertatea mass-mediei președintelui Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. (6) http://www.coe.int/t/commissioner/News/2011/110201Hungary_en.asp (7) https://wcd.coe.int/wcd/ViewDoc.jsp?id=1751289

Rezoluţia Parlamentului European din 10 martie 2011 referitoare la vecinătatea sudică, în special Libia

P7_TA(2011)0095 RC-B7-0169/2011

Parlamentul European,

–  având în vedere Rezoluția din 1 martie 2011 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (AGONU) prin care s-a suspendat cu unanimitate de voturi calitatea Libiei de membru al Consiliului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (UNHRC),

–  având în vedere Rezoluția nr. 1970/2011 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) din 26 februarie 2011,

–  având în vedere Decizia din 28 februarie 2011 a Consiliului prin care se pune în aplicare rezoluția CSONU și se impun măsuri restrictive suplimentare asupra persoanelor responsabile pentru reprimarea violentă a populației civile din Libia,

–  având în vedere Rezoluția UNHRC S-15/2 adoptată la 25 februarie 2011,

–  având în vedere suspendarea la 22 februarie 2011 a negocierilor privind Acordul-cadru UE-Libia,

–  având în vedere recentele declarații ale Înaltului Reprezentant, Catherine Ashton, referitoare la Libia și la nordul Africii,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Libia, în special Rezoluția din 17 iunie 2010 referitoare la execuțiile din Libia(1), precum și Recomandarea sa din 20 ianuarie 2011 referitoare la negocierile în curs privind Acordul-cadru UE-Libia(2),

–  având în vedere Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 și Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaților,

–  având în vedere Carta africană privind drepturile omului și popoarelor și protocolul la aceasta referitor la instituirea unei Curți africane a drepturilor omului și popoarelor, ratificate de Libia la 26 martie 1987, respectiv la 19 noiembrie 2003,

–  având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât, în cursul manifestațiilor care au avut loc recent în diverse țări arabe din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, s-a cerut abolirea regimurilor totalitare și realizarea de reforme politice, economice și sociale și s-au revendicat libertatea, democrația și condiții mai bune de trai pentru cetățeni; întrucât protestele masive din numeroase țări arabe au demonstrat că regimurile autoritare și nedemocratice nu pot garanta în mod credibil stabilitatea și valorile democratice care stau la baza parteneriatelor economice și politice;

B.  întrucât protestele împotriva regimului libian au început în orașul Benghazi la 15 februarie 2011 și s-au extins în toată țara, ajungând până la Al Bayda, Al-Quba, Darnah și Az Zintan, iar manifestanții au preluat controlul asupra unui număr important de orașe, în special în estul Libiei;

C.  întrucât protestatarii au fost țintele unor atacuri de o violență fără precedent din partea regimului Gaddafi, care a utilizat forțele armate, milițiile și mercenarii libieni și mercenari străini pentru a reprima cu violență protestele, inclusiv prin utilizarea fără discernământ a mitralierelor, a lunetiștilor și a avioanelor și elicopterelor de război împotriva populației civile; întrucât acest lucru a avut drept consecință creșterea drastică a numărului de morți și rănirea și arestarea unui număr mare de persoane;

D.  întrucât reacțiile violente și brutale ale regimului împotriva populației libiene au condus nu numai la un număr mare de dezertări, ci și la demisia unor membri ai regimului;

E.  întrucât, potrivit UNHRC, peste 200 000 de persoane au părăsit Libia în ultimele zile în țări învecinate, precum Tunisia, Egipt și Niger, în timp ce sute de mii de refugiați și lucrători străini luptă cu disperare să scape de acest conflict sau să părăsească Libia; întrucât această situație creează o urgență umanitară care necesită o reacție rapidă din partea UE;

F.  întrucât, în urma adoptării prin consens a unei rezoluții privind situația drepturilor omului din Libia de către UNHRC, în cadrul celei de-a 15-a sesiuni speciale din 25 februarie 2011, care condamnă încălcările grave și sistematice ale drepturilor omului comise în Libia și atrage atenția asupra faptului că unele dintre acestea pot fi considerate crime împotriva umanității, AGONU a decis la 2 martie 2011 să suspende statutul Libiei de membru al UNHRC, așa cum a fost recomandat chiar de Consiliu;

G.  întrucât, ca reacție la rezoluția CSONU privind Libia din 26 februarie 2011, în care se afirmă că situația din această țară ar putea face obiectului unui proces la Curtea Penală Internațională (CPI), procurorul CPI a deschis la 3 martie 2011 o anchetă pentru a cerceta presupusele crime împotriva umanității comise în Libia, inclusiv de Muammar al-Gaddafi și membrii regimului său; întrucât Rezoluția 1970 a CSONU impune un embargo asupra armelor împotriva Libiei și o interdicție de călătorie și a înghețare a bunurilor împotriva familiei Gaddafi și a regimului, autorizând în același timp statele membre ale ONU să confisce și să elimine echipamentele militare interzise;

H.  întrucât decizia Consiliului din 28 februarie 2011 impune măsuri restrictive suplimentare, în special o interdicție asupra eliberării de vize și o înghețare a bunurilor împotriva persoanelor responsabile de represaliile violente asupra populației civile din Libia, punând astfel în aplicare rezoluția CSONU privind Libia din 26 februarie 2011;

I.  întrucât, de la începutul revoltei, o serie de lideri din lumea întreagă au solicitat în repetate rânduri Colonelului Gaddafi să demisioneze;

J.  întrucât, la 22 februarie 2011, Liga Arabă a suspendat Libia, iar, la 3 martie 2011, secretarul său general a declarat că Liga ar putea sprijini stabilirea unei zone de excluziune aeriană în Libia, în cooperare cu Uniunea Africană, dacă luptele vor continua în Libia;

K.  întrucât, într-o declarație din 5 martie 2011, Consiliul național de tranziție a solicitat comunității internaționale „să își îndeplinească obligațiile de a proteja poporul libian împotriva oricăror alte acte de genocid și crime împotriva umanității fără intervenție militară directă pe solul libian”;

L.  întrucât, cu efect din 22 februarie 2011, UE a suspendat negocierile în curs privind Acordul-cadru UE-Libia și toate contractele de cooperare cu Libia;

M.  întrucât o Africă de Nord democratică, stabilă, prosperă și pașnică prezintă un interes esențial pentru UE; întrucât recentele evenimente din Libia, Egipt și Tunisia au subliniat necesitatea urgentă de revizuire a politicii externe a UE față de regiunea mediteraneeană;

N.  întrucât se preconizează că, în reuniunea extraordinară de vineri, 11 martie 2011, Consiliul European va examina în detaliu raportul Înaltului Reprezentant și al Comisiei privind adaptarea rapidă a instrumentelor UE și raportul Înaltului Reprezentant privind sprijinul acordat proceselor de tranziție și transformare,

1.  își exprimă solidaritatea cu poporul libian, în special cu tinerii libieni care au reprezentant forța motrice a democrației și schimbării, salută curajul și hotărârea lor și sprijină cu tărie aspirațiilor lor democratice, economice și sociale legitime;

2.  condamnă cu cea mai mare determinare cazurile evidente și sistematice de încălcare a drepturilor omului în Libia, în special represaliile violente conduse de regimul Gaddafi împotriva protestanților pro democrație, a jurnaliștilor și a militanților pentru drepturile omului; regretă profund pierderea unui număr considerabil de vieți omenești și numărul ridicat de răniți în urma acestor represalii; transmite condoleanțe familiilor victimelor; condamnă incitarea la violență împotriva populației civile, exprimată clar în declarațiile lui Muammar al-Gaddafi și ale fiului său, Saif al-Islam, cei mai înalți reprezentanți ai regimului;

3.  solicită abolirea imediată a regimului dictatorial brutal al colonelului Gaddafi și îl invită pe acesta să își dea imediat demisia pentru a preveni alte vărsări de sânge și a permite realizarea unei tranziții politice pașnice; invită autoritățile libiene să pună imediat capăt violențelor și să permită o rezolvare pașnică a situației, respectând astfel aspirațiile legitime ale poporului libian; invită autoritățile libiene să respecte drepturile omului și dreptul internațional în materie, să ridice toate restricțiile asupra libertății de exprimare, inclusiv pe internet, și să permită accesul imediat al observatorilor independenți ai drepturilor omului și al presei internaționale pe teritoriul libian;

4.  sprijină în totalitate Rezoluția 1970 a CSONU, care condamnă încălcările grave și sistematice ale drepturilor omului comise în Libia și în care se solicită ca situația din această țară să facă obiectului unui proces la Curtea Penală Internațională (CPI), impunând în același timp un embargo asupra armelor împotriva Libiei și o interdicție de călătorie și a înghețare a bunurilor familiei lui Muammar al-Gaddafi; subliniază că autorii atacurilor împotriva populației civile sunt răspunzători în conformitate cu dreptul penal internațional și că trebui aduși în fața justiției, impunitatea neputând fi acceptată; sprijină cu tărie deschiderea de către procurorul CPI a unei anchete pentru a cerceta presupusele crime împotriva umanității comise de Muammar al-Gaddafi și de membri ai regimului său;

5.  constată că UE a fost prima care a aplicat sancțiunile impuse de CSONU și că măsurile UE merg chiar mai departe, impunând sancțiuni separate; salută decizia Consiliului de a interzice comerțul cu Libia de echipamente care ar putea fi utilizate pentru acțiuni represive interne, precum și extinderea listei persoanelor vizate de măsurile de înghețare a bunurilor și de interzicere a eliberării de vize; solicită o evaluare constantă a eficienței sancțiunilor;

6.  subliniază că orice măsuri ar trebui să acopere toate activele libiene, inclusiv fondurile suverane gestionate de Autoritatea Libiană de Investiții; solicită ca înghețarea activelor să includă și veniturile din vânzările de gaze naturale și de petrol; invită Consiliul și statele membre să facă publice toate detaliile privind activele înghețate; salută, în acest context, dezbaterile privind sancțiuni suplimentare impuse de UE, inclusiv înghețarea activelor societăților libiene care au legături cu regimul Gaddafi;

7.  salută decizia Consiliului din 28 februarie 2011 de a impune Libiei un embargo la importurile de armament, muniție și echipamente similare; invită Consiliul, în acest sens, să verifice dacă s-au înregistrat încălcări ale Codului de conduită al UE cu privire la exporturile de armament și să adopte măsuri mai stricte pentru a asigura respectarea dispozițiilor codului de către toate statele membre; invită Înaltul Reprezentant să analizeze opțiunea de a impune un embargo aerian și naval utilizând forțe PSAC;

8.  sprijină pe deplin decizia UNHRC de a trimite o comisie internațională independentă de anchetă în Libia care să investigheze încălcărilor dreptului internațional al drepturilor omului și se declară în favoarea deciziei AG a ONU din 2 martie 2011 de a suspenda calitatea de membru a Libiei al UNHRC;

9.  solicită UE și comunității internaționale să ia toate măsurile pentru a-l izola complet pe Gaddafi și regimul său, la nivel național și internațional;

10.  subliniază că UE și statele sale membre trebuie să-și onoreze responsabilitatea de a proteja, pentru a salva civilii libieni de atacuri armate la scară largă; subliniază că niciuna dintre opțiunile prevăzute în Carta ONU nu poate fi exclusă; invită Înaltul Reprezentant și statele membre să fie pregătite pentru o eventuală decizie a CS al ONU privind măsuri suplimentare, inclusiv posibilitatea instituirii unei zone de excluziune aeriană pentru preîntâmpina astfel un atac împotriva populației civile din partea guvernului; subliniază că orice măsuri aplicate de UE și de statele sale membre ar trebui să respecte mandatul ONU și să se bazeze pe coordonarea cu Liga Arabă și cu Uniunea Africană, încurajând ambele organizații să coordoneze eforturile internaționale;

11.  invită Vicepreşedintele Comisiei/Înaltul Reprezentantal Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate să stabilească legături cu Consiliul național de tranziție şi să înceapă procesul de oficializare a acestora astfel încât să încurajeze o tranziție către democrație, asigurând implicarea unui spectru larg de reprezentanți ai societății libiene și să acorde mai multe drepturi femeilor și minorităților în procesul de tranziție, precum și să sprijine acțiunile CNIT în zonele eliberate, pentru a ușura situația grea a populației și a asigura acesteia minimul necesar, inclusiv asistența medicală;

12.  îndeamnă UE să contribuie la reformele democratice și la instaurarea statului de drept și a instituțiilor acestuia în Libia prin oferirea de sprijin în dezvoltarea presei libere și a organizațiilor independente ale societății civile, mai ales partidele politice, pentru a permite organizarea de alegeri libere în viitor;

13.  se declară profund îngrijorat de criza umanitară accentuată, dat fiind că peste 200 000 de persoane se refugiază din calea violențelor din Libia, multe dintre acestea fiind blocate la frontiera Libiei cu Tunisia, iar altele în tabere de refugiați din Tunisia, Egipt sau Niger; invită actualele și viitoarele autorități libiene să permită accesul în țară al organizațiilor umanitare și să garanteze siguranța personalului acestora;

14.  încurajează Consiliul, Comisia și Înaltul Reprezentant să furnizeze toate resursele financiare și umane necesare pentru a favoriza o operațiune umanitară internațională energică, în sprijinul UNHRC și al altor agenții umanitare pentru a acorda protecție și asistență de urgență persoanelor aflate în dificultate; salută măsurile luate și fondurile alocate până în prezent de Comisarul Georgieva și de ECHO, precum și asistența umanitară furnizată de anumite state membre pentru a soluționa această criză; face un apel către UE și statele sale membre să furnizeze avioane și ambarcațiuni pentru repatrierea sau reamplasarea migranților, solicitanților de azil sau a refugiaților libieni, respectând dreptul internațional și legislația relevantă a Uniunii, și să acorde un sprijin financiar, la solicitarea comună a UNHRC-OIM (Organizația Internațională pentru Migrație) din 3 martie 2011;

15.  invită Comisia să se asigure că toate măsurile necesare, inclusiv de natură financiară, umană sau tehnică, sunt luate pentru a garanta o reacție adecvată a UE în caz de mișcări masive de imigranți, în conformitate cu articolul 80 din TFUE;

16.  reamintește că, în strategia comună UE-Africa din 2007, liderii africani și din UE s-au angajat să ia măsurile necesare pentru a asigura investigarea și repatrierea bunurilor ilicite, inclusiv a fondurilor; îndeamnă statele membre să acționeze în conformitate cu Convenția ONU împotriva corupției, pentru a asigura restituirea viitoare a activelor înghețate către poporul libian; subliniază că este necesară o acțiune coordonată a UE pentru a îngheța activele deținute în Europa de Gaddafi și de familia acestuia și de colaboratorii săi cunoscuți sau aflate în instituții financiare europene ce operează în paradisuri fiscale, pentru a se asigura astfel că băncile din UE respectă cerințele de diligență necesară cu privire la orice fonduri potențial ilicite transferate din Libia;

17.  subliniază că activitățile întreprinse de mercenari sunt o amenințare la adresa păcii și securității internaționale și o crimă împotriva umanității și că, prin urmare, acestea trebuie eliminate; invită Consiliul și Înaltul Reprezentant să descurajeze cu hotărâre orice guverne de la a trimite mercenari, personal militar sau echipamente militare în sprijinul reprimării poporului libian de către regimul Gaddafi;

18.  salută reuniunea unui Consiliu European extraordinar privind evoluțiile din Libia și din vecinătatea de sud, ce va avea loc la 11 martie 2011; invită Înaltul Reprezentant și statele membre să elaboreze o strategie coerentă și cuprinzătoare de răspuns umanitar și politic la situația din Libia;

19.  invită Înaltul Reprezentant să inițieze pregătirile pentru implicarea UE și sprijinirea vecinătății de sud, cu referire specifică la instituirea statului de drept, a guvernării eficiente și a precondițiilor constituționale și electorale pentru regimuri democratice stabile, pluraliste și pașnice în regiune; solicită Înaltului Reprezentant să facă uz pe deplin de toate instrumentele financiare externe ale UE;

20.  consideră că schimbările de natură revoluționară ce au avut loc în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu indică faptul că impactul pozitiv al UE asupra regiunii și credibilitatea sa în zonă vor depinde de capacitatea sa de a duce o politică externă comună coerentă, principială și favorabilă noilor forțe democratice; repetă solicitarea sa ca UE să-și revizuiască politica de sprijinire a democrației și a drepturilor omului pentru a crea un mecanism de aplicare a clauzei referitoare la drepturile omului în toate acordurile încheiate cu țările terțe;

21.  reiterează solicitarea sa de a fi implicat mai îndeaproape în activitatea grupului de lucru ce coordonează reacția UE la criza din Libia și din alte regiuni mediteraneene;

22.  subliniază din nou faptul că evenimentele din Libia și din alte țări din regiune au evidențiat nevoia urgentă de a dezvolta politici și instrumente mai ambițioase și mai eficiente, precum și de a consolida susținerea lor bugetară pentru a încuraja și sprijini reformele politice, economice și sociale din vecinătatea sudică a UE; subliniază faptul că revizuirea strategică a politicii europene de vecinătate, aflată în desfășurare, trebuie să reflecte evenimentele actuale din Africa de Nord și trebuie să propună metode noi și îmbunătățite pentru a răspunde nevoilor și aspirațiilor popoarelor din regiune; insistă asupra faptului că PEV trebuie să acorde importanță diferită criteriilor legate de independența puterii judecătorești, respectarea libertăților fundamentale, a pluralismului și a libertății presei, precum și de lupta împotriva corupției; solicită o mai bună coordonare cu celelalte politici ale Uniunii referitoare la țările implicate;

23.  acceptă ideea conform căreia Uniunea pentru Mediterana trebuie să se adapteze la noile condiții și să reflecte și să acționeze în baza evenimentelor recente, pentru a face propuneri referitoare la cea mai bună modalitate de promovare a democrației și a drepturilor omului în statele sale membre și în regiune, inclusiv în Libia, și la posibilele reforme, pentru ca astfel să-și asigure un rol mai important, mai coerent și mai eficient;

24.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Consiliului de Securitate al ONU și Adunării Generale a acesteia, UNHRC, Ligii Statelor Arabe, Uniunii Africane, Uniunii pentru Mediterana, guvernelor Libiei și ale țărilor învecinate,precum și Consiliului național interimar de tranziție.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2010)0246. (2) Texte adoptate, P7_TA(2011)0020.

Rezoluția Parlamentului European din 10 martie 2011 referitoare la abordarea UE privind Iranul (2010/2050(INI))

P7_TA(2011)0096 A7-0037/2011

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Iran, inclusiv Rezoluția sa din 8 septembrie 2010 referitoare la situația drepturilor omului în Iran, în special cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani și cel al Zahrei Bahrami(1), cea din 10 februarie 2010 referitoare la situația din Iran(2) și cea din 22 octombrie 2009 referitoare la Iran(3),

–  având în vedere Rezoluția sa din 7 octombrie 2010 referitoare la Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea(4),

–  având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP), Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (PIDESC), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială și Convenția cu privire la drepturile copilului, și faptul că Iranul este parte la fiecare dintre acestea,

–  având în vedere Declarația comună a Uniunii Europene (UE) și a Statelor Unite ale Americii (SUA) din 8 februarie 2010 prin care se solicită guvernului iranian să-și îndeplinească obligațiile în materie de drepturile omului,

–  având în vedere declarația Înaltului Reprezentant al UE, Catherine Ashton, (denumit în continuare Înaltul Reprezentant) din 24 septembrie 2010 privind observațiile „scandaloase și inacceptabile” formulate de Președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, cu ocazia Adunării Generale a ONU,

–  având în vedere Declarația UE privind neproliferarea armelor de distrugere în masă, adoptată cu ocazia Consiliului European de la Salonic din 19 și 20 iunie 2003, și Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, adoptată la 10 decembrie 2003,

–  având în vedere declarația din 23 septembrie 2010 a purtătorului de cuvânt al Înaltului Reprezentant, prin care acesta condamnă atentatul cu bombă din localitatea iraniană Mahabad,

–  având în vedere raportul privind implementarea Strategiei europene de securitate (SES), intitulat „Asigurarea securității într-o lume în schimbare”, adoptat de Consiliul European la 12 decembrie 2008,

–  având în vedere declarația Înaltului Reprezentant din 22 septembrie 2010 în numele țărilor E3+3 cu privire la o soluționare rapidă pe calea negocierilor a problematicii nucleare iraniene,

–  având în vedere declarația din 12 august 2010 a Înaltului Reprezentant în numele Uniunii Europene cu privire la condamnarea a șapte lideri Baha'i,

–  având în vedere declarația din 16 iulie 2010 a purtătorului de cuvânt al Înaltului Reprezentant, prin care acesta condamnă atacurile comise în Iran,

–  având în vedere concluziile Consiliului din 22 martie 2010 privind accesul liber la informații în Iran,

–  având în vedere declarația din 6 iulie 2010 a Înaltului Reprezentant cu privire la execuțiile iminente din Iran,

–  având în vedere declarația din 12 iunie 2010 a Înaltului Reprezentant, făcută în numele Uniunii Europene, cu privire la „situația drepturilor omului în Iran, care cunoaște o gravă înrăutățire ce a început odată cu alegerile prezidențiale din iunie 2009”,

–  având în vedere datele Centrului Statistic al Iranului cu privire la creșterea ratei șomajului în Iran, care a atins 14,6 % în primăvara anului 2010, numărul persoanelor fără loc de muncă fiind estimat la peste 3,5 milioane,

–  având în vedere faptul că Iranul este parte la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP), angajându-se, ca atare, să nu achiziționeze arme nucleare și având obligația juridică de a declara toate activitățile sale nucleare, inclusiv materialul nuclear, și de a le plasa sub garanția Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA),

–  având în vedere declarația AIEA din 27 septembrie 2005, potrivit căreia Iranul nu-și respectă obligațiile care-i revin în temeiul TNP,

–  având în vedere faptul că șase rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU (1696, 1737, 1747, 1803, 1835 și 1929) stabilesc că suspendarea activităților de îmbogățire, alături de alte cerințe, constituie condiții prealabile pentru restabilirea drepturilor Iranului în temeiul TNP,

–  având în vedere afirmația directorului AIEA, Yukiya Amano, formulată în cadrul raportului său trimestrial prezentat Consiliului Guvernatorilor la 18 februarie 2010, potrivit căreia „Iranul nu pune în aplicare cerințele prevăzute de rezoluțiile pertinente ale Consiliului Guvernatorilor și ale Consiliului de Securitate”,

–  având în vedere propunerea AIEA de încheiere a unui acord privind furnizarea de combustibil nuclear pentru reactorul de cercetare de la Teheran în schimbul furnizării de uraniu slab îmbogățit din stocurile Iranului și propunerea de compromis sprijinită de guvernele Turciei și Braziliei în încercarea de a instaura un climat de încredere și de a facilita negocierile dintre Iran și țările E3+3, precum și pe cele dintre Iran și Grupul de la Viena,

–  având în vedere Rezoluția 1929(2010) a Consiliului de Securitate al ONU, care introduce noi măsuri restrictive împotriva Iranului, impunând o a patra rundă de sancțiuni împotriva Iranului ca urmare a programului nuclear dezvoltat de această țară,

–  având în vedere Concluziile din 26 iulie 2010 ale Consiliului referitoare la Iran, adoptarea de către Consiliu a unei serii de măsuri restrictive care urmează a fi impuse Iranului în sectoarele comerțului, serviciilor financiare, energiei și transportului, precum și un regulament de extindere a listei entităților și a persoanelor supuse înghețării activelor,

–  având în vedere sancțiunile suplimentare împotriva Iranului anunțate de SUA, Japonia, Canada și Australia,

–  având în vedere angajamentul de lungă durată al Uniunii Europene de a depune eforturi în vederea soluționării pe cale diplomatică a problematicii nucleare iraniene,

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0037/2011),

A.  întrucât Republica Islamică Iran (denumită în continuare Iran) se confruntă cu o multitudine de provocări în materie de guvernanță - de la lupte pentru putere între facțiuni rivale ale elitelor conducătoare ale țării până la o stare generală de insatisfacție socială și economică paralizantă, un mediu regional de securitate problematic și nemulțumirea crescândă a populației - care, în numeroase cazuri, nu sunt decât rezultatele politicii regimului iranian;

B.  întrucât evenimentele politice din Iran produse în urma controversatelor alegeri prezidențiale din iunie 2009, considerate de numeroase voci ca fiind frauduloase, au demonstrat că această țară dispune de un important potențial de schimbare democratică, pornită din rândul populației și condusă de dinamica și activa sa societate civilă; constată că reformatorii au ajuns să fie identificați cel mai adesea cu Mișcarea Verde, care a luat naștere pe durata protestelor de amploare față de realegerea președintelui Ahmadinejad;

C.  întrucât forțele de securitate ale Iranului – Garda Revoluționară, miliția Basij și poliția – au reacționat prin măsuri represive brutale, arestând în mod arbitrar mii de dizidenți și de protestatari pașnici, inclusiv studenți și profesori universitari, activiști în favoarea drepturilor femeii, sindicaliști, avocați, ziariști, bloggeri, clerici și apărători cunoscuți ai drepturilor omului, într-o încercare clară de a-i intimida pe cei care critică sistemul și de a înăbuși disidența; întrucât autoritățile judiciare au organizat simulacre de procese colective intentate împotriva a sute de reformatori și activiști de marcă, ce au avut ca rezultat condamnarea unora dintre aceștia la pedepse privative de libertate îndelungate sau chiar la moarte;

D.  întrucât, de la alegerea președintelui Ahmadinejad în 2005, Corpul gardienilor revoluției islamice (IRGC) a utilizat fonduri acumulate începând cu anii „80 pentru a achiziționa întreprinderi de stat și companii privatizate prin intermediul Bursei din Teheran;

E.  întrucât, în cazul iranienilor, drepturile fundamentale ale omului, de la dreptul la viață, libertatea de exprimare și asociere, dreptul de a nu fi supus arestului, detenției și torturii arbitrare până la libertatea de a nu fi supus niciunei forme de discriminare, continuă să fie încălcate fără ca autorii respectivelor încălcări să fie pedepsiți;

F.  întrucât Iranul se numără printre cele mai „conectate” națiuni din Orientul Mijlociu, fiind cea de-a treia mare blogosferă din lume, după Statele Unite și China; întrucât nu a constituit o întâmplare faptul că telecomunicațiile și internetul au fost întrerupte în mod sistematic începând cu alegerile din iunie 2009;

G.  întrucât Iranul menține pedeapsa cu moartea, numărându-se printre primele trei țări din lume în ceea ce privește numărul execuțiilor; întrucât Iranul deține recordul în ceea ce privește numărul de delincvenți minori executați; întrucât Iranul aplică în continuare pedeapsa cu moartea prin lapidare, ceea ce contravine dispozițiilor celui de-al doilea Protocol facultativ la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice;

H.  întrucât numeroși iranieni au fost executați din motive politice, nenumărați iranieni continuă să se afle în închisoare, iar sute de iranieni au fost nevoiți să fugă din țară, temându-se să nu-și piardă viața și/sau să nu fie supuși detenției pe timp nelimitat, interogatoriilor și torturii;

I.  întrucât organismele din domeniul drepturilor omului care activează pe teritoriul Iranului (cum ar fi Comisia Islamică pentru Drepturile Omului și Comisia Articolul 90) sunt aliatele guvernului și rămân în mare măsură nesemnificative;

J.  întrucât Iranul a păstrat întotdeauna secrete cu privire la programul său nuclear, fapt ce a erodat în timp credibilitatea declarațiilor acestei țări, potrivit cărora programul este destinat în exclusivitate unor scopuri pașnice;

K.  întrucât Iranul nu și-a respectat încă obligațiile ce îi revin în temeiul tuturor rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, cea mai recentă fiind Rezoluția 1929 (2010), precum și al tuturor cerințelor Consiliului Guvernatorilor AIEA, care prevăd un acces deplin și necondiționat al Agenției la toate siturile, echipamentul, persoanele și documentele care ar permite o verificare adecvată a intențiilor nucleare ale Iranului și ar permite AIEA să-și îndeplinească rolul de organism de supraveghere în materie de energie nucleară;

L.  întrucât unele dintre politicile guvernului iranian constituie o amenințare la adresa stabilității și a păcii în regiune; întrucât în special Israelul și regiunea Golfului se simt intimidate de retorica agresivă și direcționată, de programul nuclear dezvoltat în prezent în Iran și de sprijinul acordat grupărilor Hezbollah și Hamas; luând în considerare, pe de altă parte, influența stabilizatoare pe care ar putea-o recâștiga Iranul în folosul întregii regiuni, cu condiția să își normalizeze relațiile internaționale, mai ales relațiile cu vecinii, să risipească definitiv îngrijorările cu privire la scopurile reale ale programului său nuclear și să garanteze un mai mare respect pentru drepturile omului și democrație pe teritoriul său;

M.  întrucât Iranul a găzduit două generații de refugiați afgani, care au beneficiat de servicii de bază în domeniul sănătății și al educației; întrucât, în 2010, își au domiciliul în Irak peste un milion de afgani înregistrați; întrucât Iranul nu a beneficiat de un larg sprijin internațional în acest domeniu;

N.  întrucât Iranul se numără, la nivel mondial, printre primele trei țări deținătoare de rezerve dovedite de petrol și gaze naturale;

O.  întrucât relațiile dintre Iran și Turcia au cunoscut o intensificare remarcabilă; întrucât Iranul profită de aliații săi cu sau fără caracter statal, respectiv Siria și grupările Hezbollah și Hamas, precum și Frăția musulmană, pentru a destabiliza regiunea,

P.  întrucât în articolul IV din TNP se stipulează că toate părțile semnatare au dreptul inalienabil de a dezvolta cercetarea, producția și utilizarea energiei nucleare în scopuri civile pașnice, fără discriminare și în conformitate cu articolele I și II din tratat,

Situația internă

1.  ia act cu îngrijorare de situația politică pe plan intern, în special în ceea ce privește democrația; ia act de aspirațiile la o schimbare democratică ale poporului iranian, nutrite îndeosebi de tânăra generație, și regretă profund că guvernul și parlamentul iranian par a fi incapabile să răspundă cerințelor justificate ale cetățenilor iranieni; subliniază că nemulțumirea resimțită de populație față de guvernul iranian ca urmare a gravei situații socioeconomice, la care se adaugă lipsa de libertate și a unui minim respect față de demnitatea umană în Iran, reprezintă principala provocare la adresa supraviețuirii regimului;

2.  subliniază că schimbările democratice nu pot fi impuse din exterior și nici chiar prin mijloace militare, ci trebuie realizate printr-un proces pașnic și democratic; își exprimă admirația față de curajul zecilor de mii de iranieni care își riscă în continuare cariera profesională și viața, solicitând o mai mare libertate și mai multe drepturi democratice în Republica Islamică Iran;

3.  atrage atenția asupra faptului că, deși Președintele Ahmadinejad a fost ales în 2005 datorită unei platforme electorale axate pe dreptate socială și populism economic, problemele interne ale Iranului au continuat să se agraveze în pofida creșterii vertiginoase a prețului produselor petroliere; deplânge, prin urmare, obiectivul urmărit de dl Ahmadinejad de a-și consolida poziția politică la nivel intern adoptând cu brațele deschise un program internațional radical în speranța accentuării, prin intermediul unei atitudini antioccidentale și antiisraeliene exprimate cu stridență, a poziției de lider ocupate de Iran în lumea musulmană;

4.  constată că mișcările de masă anterioare din Iran s-au bazat pe o dublă aspirație, spre prosperitate și spre libertate, și că acestea rămân promisiuni neîndeplinite ale revoluției din 1979; atrage atenția asupra faptului că deficiențele economice, precum inflația, corupția, șomajul ridicat, penuria de energie, ineficiența sectorului public și risipa fondurilor publice, au crescut în mod drastic în ultimii ani;

5.  ia act de faptul că mișcarea reformatoare cuprinde un spectru de tendințe intelectuale și agende politice care se întinde de la dorința de a moderniza treptat instituțiile guvernamentale iraniene până la obiectivul răsturnării totale a regimului;

6.  își exprimă solidaritatea cu milioanele de iranieni care au ieșit în stradă după alegerile prezidențiale din iunie 2009, sperând într-o schimbare politică în Iran;

7.  condamnă cu fermitate reținerea ilegală de către forțele de securitate iraniene a liderilor opoziției Mir Housavi și Mehdi Karroubi și a soțiilor acestora și solicită eliberarea lor imediată și necondiționată; subliniază faptul că reținerea a avut loc cu încălcarea legislației iraniene; condamnă atitudinea autorităților iraniene față de opoziția care își folosește dreptul legitim de a protesta și își declară solidaritatea cu poporul iranian în aspirațiile democratice ale acestuia; deplânge ipocrizia guvernului iranian care a făcut uz excesiv de forță, a folosit intimidarea și a efectuat arestări arbitrare împotriva unor demonstranți pașnici solidari cu poporul egiptean la 14 februarie 2011, în timp ce pretindea că sprijină libertatea în Egipt;

8.  respinge cu fermitate condamnarea de către regim, după alegerile din 2009, a protestatarilor și a opozanților, numindu-i „dușmanii lui Allah” („muharib”), care, potrivit Islamului, ar trebui să primească cele mai severe pedepse; conchide că, în timp ce în perioada de domnie a Șahului, critica la adresa regimului era considerată drept o crimă, sub actualul regim aceasta este practic echivalentă cu un păcat împotriva Islamului;

9.  avertizează că dezvoltarea unui rol tot mai proeminent al Gărzii Revoluționare Iraniene (Iranian Revolutionary Guard Corps – IRGC) în societatea iraniană și în sferele militare, politice și economice trezește îngrijorări în ceea ce privește accentuarea militarizării statului; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la faptul că astfel de tendințe vor avea drept consecință escaladarea violenței și oprimarea opozanților politici;

10.  este profund îngrijorat de rolul important pe care îl exercită, în cadrul societății iraniene, organizația studențească Basij (SBO), sub controlul central al IRGC, în ceea ce privește controlarea și eliminarea divergențelor de opinie din rândul studenților și atrage atenția asupra faptului că mișcarea studențească din Iran a fost unul dintre cei mai remarcabili actorii ai luptei pentru democrație, libertate și dreptate;

Drepturile omului

11.  îndeamnă Iranul să pună capăt tuturor formelor de discriminare din țară; este îngrijorat de discriminarea și represiunea politică și socială care afectează, în special, femeile iraniene; solicită autorităților iraniene să pună capăt discriminării pe criteriul orientării sexuale a persoanelor; denunță practica inumană, cu caracter medieval, de a condamna la moarte persoanele care comit presupuse delicte care țin de alegerea partenerilor sau de practici sexuale;

12.  este oripilat să afle că, potrivit rapoartelor anuale privind pedeapsa cu moartea în Iran, numărul de execuții din 2009 a fost cel mai mare din ultimii zece ani, Iranul devenind, astfel, la nivel mondial, țara cu cel mai mare număr de execuții raportat la numărul de locuitori; solicită Iranului să publice statistici oficiale privind aplicarea pedepsei capitale; solicită Iranului să abolească definitiv pedeapsa cu moartea pentru infracțiuni comise înainte de împlinirea vârstei de 18 ani și să-și modifice legislația în materie, care se abate de la convențiile internaționale referitoare la drepturile omului pe care Iranul le-a ratificat, inclusiv Convenția ONU privind drepturile copilului și Pactul internațional privind drepturile civile și politice (PIDCP); solicită autorităților iraniene să instituie, în conformitate cu Rezoluțiile 62/149 și 63/138 ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, un moratoriu asupra execuțiilor în așteptarea abolirii pedepsei cu moartea; subliniază faptul că instituțiile UE trebuie să exercite presiuni constante asupra Iranului în această privință;

13.  condamnă cu fermitate executarea iraniano-olandezei Zahra Bahrami la Teheran la data de 29 ianuarie 2011; se declară consternat cu privire la faptul că autoritățile iraniene i-au refuzat dnei Bahrami accesul la asistență consulară și că nu i-au asigurat un act de justiție transparent și echitabil;

14.  ia act de afirmația autorităților iraniene potrivit căreia acestea pretind că sunt împotriva discriminării rasiale, însă subliniază că minoritățile etnice din Iran se plâng de condiții de subdezvoltare economică în provinciile în care sunt majoritare; condamnă numeroasele atacuri teroriste comise de Jundollah în provincia Sistan-Balucistan de la înființarea acestei organizații în 2003; în același timp, solicită dovezi concrete în sprijinul afirmației oficiale a Iranului potrivit căreia Jundollah este sprijinită de serviciile de informații americane și britanice;

15.  își exprimă consternarea profundă cu privire la faptul că Iranul continuă să facă parte din grupul foarte restrâns de țări care aplică încă pedeapsa cu lapidarea, alături de Afganistan, Somalia, Arabia Saudită, Sudan și Nigeria; solicită parlamentului iranian să adopte dispoziții legislative prin care să scoată în afara legii această formă crudă și inumană de pedeapsă;

16.  îndeamnă autoritățile iraniene să pună capăt, în drept și în practică, tuturor formelor de tortură și de alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, să respecte dreptul la un proces corect și să abolească impunitatea de care beneficiază autorii actelor de încălcare a drepturilor omului; solicită, în special, Parlamentului iranian și autorităților judiciare să abolească pedepsele crude și inumane, precum amputarea membrelor, lapidarea sau biciuirea, care sunt incompatibile cu obligațiile internaționale ale Iranului; respinge cu fermitate ideea promovată de autoritățile judiciare iraniene potrivit căreia astfel de pedepse sunt justificate din punct de vedere cultural;

17.  reamintește sloganul „Unde a ajuns votul meu?” scandat, pe bună dreptate, cu ocazia a numeroase demonstrații, de manifestanții iranieni la 13 iunie 2009 pentru a face aluzie la convingerea larg răspândită că la alegerile din ziua precedentă s-au produs fraude, care vor dezonora cel de-al doilea mandat al Președintelui Ahmadinejad;

18.  se declară consternat de faptul că focurile de armă deschise asupra mulțimilor de manifestanți au fost considerate drept acceptabile de către forțele de securitate începând cu noaptea din 15 iunie 2009, după cum reiese dintr-o înregistrare video; este profund preocupat de intensificarea represiunii la un an după revolta populară din Iran, inclusiv de relatările privind arestările arbitrare, tortura, maltratările și executarea dizidenților politici; condamnă eforturile guvernului iranian de a reduce la tăcere întreaga opoziție politică, precum și încercările sale de a evita orice examinare internațională a încălcărilor care au avut loc în timpul tulburărilor de după alegeri; îndeamnă instituțiile UE să prezinte autorităților iraniene o listă detaliată a tuturor incidentelor violente/actelor de violență cunoscute având drept victime civili iranieni produse imediat după alegeri și insistă să se deschidă o anchetă independentă internațională, ale cărei concluzii ar trebui să fie făcute publice;

19.  solicită autorităților iraniene să elibereze imediat toate persoanele reținute pentru că și-au exercitat în mod pașnic dreptul la liberă exprimare, asociere și întrunire, precum și să investigheze și să aducă în fața justiției funcționarii guvernamentali și membrii forțelor de securitate responsabili de uciderea, abuzurile și tortura la care au fost supuși membrii familiilor dizidenților, demonstranților și deținuților;

20.  insistă ca, în orice posibile negocieri viitoare cu Iranul, Înaltul Reprezentant să acorde prioritate absolută situației drepturilor omului din această țară; solicită Comisiei să pună în aplicare toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru protejarea și promovarea drepturilor omului în Iran; îndeamnă Comisia, în special, să elaboreze măsuri suplimentare în cadrul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului pentru a proteja în mod activ apărătorii drepturilor omului; subliniază faptul că facilitarea acordării de adăpost apărătorilor drepturilor omului și de acces la resurse organizaționale și platforme de comunicare sunt de o importanță specială; încurajează statele membre să sprijine programul european al orașului-refugiu și programe care să elaboreze măsuri împotriva tehnologiilor de interceptare a mass-mediei;

21.  regretă faptul că soții iranieni pot pretinde că relațiile lor extraconjugale sunt, de fapt, căsătorii temporare legale, pe când femeile căsătorite acuzate de adulter nu pot recurge la această modalitate de suspendare a procedurilor judiciare; regretă, de asemenea, faptul că articolul 105 din Codul penal al Republicii Islamice permite unui judecător să condamne la lapidare o persoană acuzată de adulter, doar pe baza faptului de a „avea cunoștință” de acest lucru, precum și faptul că Iranul încearcă, prin nepublicarea verdictelor de lapidare, să limiteze gradul de informare la nivel internațional privind brutalitatea sa;

22.  condamnă hărțuirea sistematică a activiștilor sindicali de către autoritățile iraniene, practică ce contravine angajamentelor pe care Iranul și le-a asumat, pe durata procesului de evaluare periodică universală (EPU) al Organizației Națiunilor Unite, de a respecta drepturile economice și sociale ale cetățenilor săi și dreptul acestora la libertatea de exprimare; îndeamnă autoritățile iraniene să-i elibereze pe toți activiștii sindicali arestați și să respecte dreptul acestora și al cadrelor didactice de a participa la Ziua Internațională a Muncii (1 mai) și la Ziua Națională a Cadrelor Didactice (2 mai); solicită guvernului iranian să respecte drepturile fundamentale ale lucrătorilor, astfel cum sunt stabilite de normele internaționale din domeniul muncii;

23.  condamnă campania de destituiri a unor profesori universitari eminenți pe motive politice, considerând-o un atac intolerabil împotriva drepturilor omului și a libertății academice; consideră că aceste practici vor politiza și vor leza și mai mult universitățile iraniene, care sunt de mult timp un motiv de mândrie națională și se bucură de admirația mediilor academice din întreaga lume; solicită autorităților iraniene să intervină imediat pentru a restabili libertatea academică în această țară;

24.  deplânge faptul că membrii minorităților religioase sunt victime ale discriminării în materie de locuințe, învățământ și locuri de muncă în sectorul public, fapt ce contravine Constituției și determină tinerii care aparțin acestor minorități să opteze pentru emigrare; condamnă, în special, persecuțiile sistematice la care este supusă comunitatea Baha'i, valul de arestări ale creștinilor din 2009 și hărțuirea dizidenților religioși, precum și a musulmanilor sufiți și suniți; își reiterează apelul în favoarea eliberării a șapte lideri Baha'i și solicită parlamentului iranian să modifice legislația țării pentru asigura tuturor adepților diferitelor credințe din Iran, indiferent dacă sunt recunoscute sau nu de Constituție, să-și poată practica credința fără teamă de persecuții și să garanteze egalitatea de drepturi în drept și în fapt;

25.  constată că poziția ONG-urilor iraniene s-a agravat considerabil în perioada imediat următoare protestelor produse în urma alegerilor prezidențiale controversate din 12 iunie 2009; critică în mod ferm exploatarea sistematică de către autorități a tuturor contactelor internaționale sau a sprijinului financiar acordat ONG-urilor din Iran, în încercarea de a discredita aceste organizații și activitățile lor;

26.  își exprimă deosebita îngrijorare față de numeroasele execuții de minori și de cazurile de lapidare în public a femeilor, care au loc în fiecare an, în ciuda apelurilor internaționale adresate Iranului de a respecta normele în materie de drepturile omului;

27.  solicită reinstituirea unui mandat al ONU pentru un raportor special care să investigheze cazurile de abuzuri în materie de drepturile omului și să urmărească să asigure tragerea la răspundere a celor care comit încălcări ale drepturilor omului în Iran; îndeamnă autoritățile iraniene să răspundă favorabil cererilor formulate cu mult timp în urmă de mai mulți raportori speciali ai ONU (pe teme ca, de exemplu, execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare, tortura, libertatea religioasă sau a credințelor religioase, independența judecătorilor și a avocaților) de a efectua vizite oficiale în Iran;

28.  regretă faptul că, în contradicție cu Principiile de bază ale Națiunilor Unite privind rolul barourilor, situația avocaților din Iran s-a deteriorat în mod considerabil după alegerile prezidențiale din iunie 2009, având în vedere că autoritățile iraniene recurg la metode opresive (ca, de exemplu, arestări, excluderi din barou, încălcarea libertății de exprimare, anchete nejustificate din partea autorităților fiscale și alte presiuni de ordin financiar) pentru a împiedica avocații să-și practice în mod liber profesia;

29.  regretă agravarea situației apărătorilor drepturilor omului, inclusiv a avocaților care profesează în acest domeniu și a apărătorilor drepturilor femeilor, care sunt vizați în mod deosebit; este profund îngrijorat de faptul că apărătorii drepturilor omului au suferit diferite atacuri, arestări arbitrare, au fost supuși unor procese inechitabile și sunt descurajați să facă uz de drepturile lor constituționale; solicită eliberarea imediată a tuturor apărătorilor drepturilor omului și a prizonierilor de conștiință care sunt încă închiși;

30.  invită Republica Islamică Iran să semneze, să ratifice și să pună în aplicare Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW);

31.  sprijină campania „Un milion de semnături în favoarea modificării legilor discriminatorii”, care are drept scop strângerea unui milion de semnături în sprijinul schimbării legilor care discriminează femeile în Iran; îndeamnă autoritățile iraniene să pună capăt actelor de hărțuire, săvârșite inclusiv de către autoritățile judiciare, îndreptate împotriva persoanelor implicate în această campanie;

32.  îndeamnă guvernul iranian să îmbunătățească drepturile femeilor, pentru a recunoaște rolul fundamental exercitat de acestea în societate, și să respecte angajamentele asumate de Iran în cadrul Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice; își reiterează apelul adresat Parlamentului Iranului de a adopta acte legislative prin care să scoată în afara legii practica crudă și inumană a lapidării; invită Înaltul Reprezentant să acorde o atenție deosebită drepturilor femeilor în Iran și să aducă în discuție cazurile lui Sakineh Mohammadi Ashtiani și al lui Zahra Bahrami cu ocazia contactelor cu autoritățile iraniene;

33.  subliniază că reprezentanții instituțiilor UE ar trebui să dezvolte contacte cu reprezentanți ai unei largi palete de organizații din viața politică și socială iraniană, inclusiv cu apărători iranieni de prim-plan ai drepturilor omului; solicită Comisiei și statelor membre să acorde mai mult sprijin activităților la nivel de masă și contactelor interumane;

34.  condamnă reprimarea de către autoritățile iraniene a mass-mediei independente, inclusiv cenzurarea materialelor video și foto în scopul limitării fluxurilor de comunicații și informații și a accesului la acestea; se declară deosebit de îngrijorat de faptul că administrarea în mod arbitrar a justiției în Iran are ca rezultat o puternică (auto)cenzură exercitată de mass-media; îndeamnă reprezentanții oficiali ai UE și ai statelor membre să reamintească Iranului obligația sa, asumată la nivel internațional, de a respecta libertatea mass-mediei; solicită UE și statelor sale membre să insiste, cu ocazia întrevederilor cu omologi iranieni, asupra redeschiderii numeroaselor ziare închise cu forța în ultimii ani, precum și asupra eliberării prizonierilor politici, prezentându-le o listă cu nume în ambele cazuri; condamnă practica expulzării, de către guvernul iranian, a corespondenților străini, inclusiv a reporterilor de la ziare europene importante; salută lansarea serviciului în limba persană al postului Euronews;

35.  își exprimă îngrijorarea cu privire la reprimarea exprimării culturale, muzicale și artistice prin cenzură, interdicții și prin acte represive îndreptate împotriva artiștilor, a muzicienilor, a regizorilor de film, a scriitorilor și a poeților;

36.  solicită să se pună capăt impunității din Iran prin instituirea unei proceduri independente de control judecătoresc în această țară sau prin sesizarea, prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU, a unor instituții care funcționează în conformitate cu dreptul internațional, precum Curtea penală internațională;

37.  salută măsurile adoptate de mai multe state membre vizând acordarea de adăpost apărătorilor drepturilor omului, dizidenților, ziariștilor, studenților, femeilor, copiilor și artiștilor iranieni care sunt persecutați din cauza convingerilor religioase, a opiniilor exprimate, a orientării sexuale sau a altor forme în care și-au exercitat drepturile omului;

Dosarul nuclear

38.  își reiterează, în pofida dreptului Iranului de a dezvolta energia nucleară în scopuri pașnice, în conformitate cu normele regimului de neproliferare, opinia potrivit căreia riscurile de proliferare pe care le prezintă programul nuclear iranian rămân un motiv major de îngrijorare pentru Uniunea Europeană și comunitatea internațională, după cum rezultă în mod clar din numeroase rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU;

39.  invită conducerea iraniană să respecte obligațiile asumate de Iran în temeiul TNP; solicită în mod ferm autorităților de la Teheran să ratifice și să pună în aplicare protocolul adițional la Acordul privind garanțiile; condamnă refuzul continuu al Iranului de a coopera pe deplin cu AIEA, obstrucționând activitatea agenției, refuzând accesul integral și necondiționat la instalațiile de primă importanță și opunându-se numirii inspectorilor;

40.  subliniază, în plus, faptul că, în conformitate cu principiul central al TNP, Iranul are dreptul de a îmbunătăți uraniu pentru a-l folosi în scopuri pașnice și de a primi asistență tehnică în aceleași scopuri;

41.  sprijină abordarea bazată pe două căi de acțiune prin care Consiliul încearcă să găsească, prin intermediul negocierilor, o soluție pașnică la impasul în care se află dosarul nuclear iranian și îi adresează felicitări cu ocazia adoptării noii sale poziții comune din 26 iulie 2010, care introduce noi măsuri autonome, focalizate și ambițioase aplicabile Iranului; regretă faptul că Iranul nu a fost pregătit să accepte ofertele prezentate în cadrul celei mai recente runde de discuții dintre țările membre ale grupului P5+1 și Iran, găzduită la Istanbul, și eșecul tratativelor ca urmare a acestui refuz; este, în continuare, convins că UE trebuie, cu toate acestea, să elaboreze o strategie mai amplă privind Iranul, care să nu se limiteze la dosarul nuclear și să abordeze și situația drepturilor omului din Iran și rolul jucat de această țară pe plan regional;

42.  reamintește că problema programului nuclear iranian plasează Iranul împotriva întregii ONU, și nu doar împotriva „Occidentului”;

43.  constată că impunerea unor sancțiuni suplimentare este consecința logică a necooperării depline a Iranului cu AIEA; invită Înaltul Reprezentant și statele membre ale UE să evalueze toate mecanismele de punere în aplicare în ceea ce privește poziția comună a UE, în special în materie de licențe de export, controale vamale și la frontieră, transporturi aeriene și navale de mărfuri, pentru a împiedica Iranul să se sustragă regimului de sancțiuni și a putea evalua în mod realist dacă sancțiunile au produs într-adevăr rezultatele așteptate; își reiterează poziția că aceste măsuri nu trebuie să aibă consecințe negative asupra populației în general; salută, în acest context, decizia SUA de a impune măsuri specifice care vizează oficialitățile iraniene considerate responsabile sau complice la abuzurile grave privind drepturile omului comise în Iran din momentul controversatelor alegeri prezidențiale din iunie 2009 până în prezent; solicită Consiliului să adopte măsuri similare;

44.  consideră că sunt necesare eforturi reînnoite, la nivel mondial, pentru a elibera planeta de amenințarea armelor nucleare; salută apelul Președintelui Obama la dezarmare nucleară și invită Înaltul Reprezentant să includă această chestiune pe lista sa de priorități, atât în relațiile sale cu statele membre, cât și în cadrul contactelor sale la nivel guvernamental din Orientul Mijlociu și Asia;

45.  invită Comisia, Consiliul și statele membre ale UE să-și evalueze relațiile comerciale cu Iranul făcând abstracție de sancțiuni, urmărind limitarea încălcărilor drepturilor omului prin exportul către Iran de tehnologii care îndeplinesc standardele europene, inclusiv telefoane mobile, rețele de comunicații, tehnologii de comunicare (cu dublă utilizare), tehnologii de supraveghere și software pentru scanare și cenzură pe internet și extragerea datelor, inclusiv a datelor personale; solicită Comisiei să prezinte o propunere de regulament cu privire la un nou sistem de acordare a licențelor, în cazul în care din revizuirea respectivă reiese necesitatea unei acțiuni legislative;

46.  invită Comisia/Consiliul să ia măsuri imediate de interzicere a exportului de tehnologii de supraveghere (mai ales de centre de monitorizare) de către societăți din UE către Iran;

47.  solicită Consiliului European să extindă lista iranienilor care au legături cu programele nucleare și balistice ale Iranului și a rețelelor lor aferente de achiziții; solicită autorităților în cauză să acționeze rapid, înghețându-le activele și împiedicându-i să intre pe teritoriul UE și să se folosească de jurisdicțiile UE pentru a desfășura orice activitate legată de aceste programe;

48.  solicită Înaltului Reprezentant să mențină dosarul nuclear iranian și situația respectării drepturilor omului în Iran printre punctele prioritare ale ordinii de zi, iar Iranului să se angajeze în negocieri serioase, pentru a se putea ajunge la o rezolvare globală și pe termen lung a chestiunii nucleare;

Relațiile externe

49.  condamnă categoric dorința exprimată de președintele Ahmadinejad ca „Israelul să fie șters de pe hartă” și retorica sa antisemită, în special negarea Holocaustului și proiectul său implicit de contestare a legitimității statului Israel; își reafirmă întregul său sprijin în favoarea existenței Israelului și pentru soluția a două state în cazul Palestinei;

50.  invită Consiliul și Comisia să monitorizeze cu atenție situația din regiunea Golfului Persic și să întreprindă toate demersurile care le stau în puteri pentru a promova pacea și stabilitatea în regiune;

51.  recunoaște rolul jucat de Turcia în calitate de actor regional influent și apreciază pozitiv eforturile depuse de această țară, împreună cu Brazilia, în vederea soluționării pe calea negocierilor a dosarului nuclear iranian; își exprimă totuși regretul cu privire la faptul că dispozițiile acordului tripartit din 17 mai 2010 nu răspund decât parțial solicitărilor formulate de AEIA; invită autoritățile turce să urmeze abordarea europeană față de amenințarea nucleară iraniană; încurajează Turcia să includă situația drepturilor omului în dialogul bilateral cu Iranul;

52.  subliniază faptul că Rusia a fost unul din principalii furnizori de arme moderne și de uraniu îmbunătățit ai Iranului; salută decizia Federației Ruse de a stopa anul acesta vânzarea de S-300 către Iran și de a sprijini sancțiunile instituite de ONU împotriva Iranului ca urmare a programului nuclear al acestei țări; solicită în termeni fermi Rusiei să stopeze orice formă de proliferare a armelor și exportul de uraniu în Iran, pentru a putea asigura eficacitatea sancțiunilor împotriva Iranului și îndeplinirea TNP;

53.  încurajează Înaltul Reprezentant să urmărească o mai mare coordonare și complementaritate transatlantică în ceea ce privește Iranul, precum și să poarte consultări privind linia de acțiune față de Iran cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și cu toți actorii relevanți, la nivel mondial sau regional, care împărtășesc îngrijorările legate de Iran;

54.  ia act de interesul comun al UE și al Iranului de garantare a păcii și a stabilității în Afganistan; salută rolul constructiv al Iranului în modernizarea infrastructurii și relansarea economiei, precum și în prevenirea traficului de droguri din Afganistan; subliniază, totuși, că, în interesul păcii și al stabilității durabile a Afganistanului, toți vecinii acestuia trebuie să se abțină de la ingerințele politice în această țară;

55.  invită Înaltul Reprezentant să deschidă o delegație a UE la Teheran, în condițiile în care Serviciul European de Acțiune Externă a preluat de la președinția prin rotație responsabilitatea reprezentării Uniunii Europene în țări terțe;

56.  invită Comisia și Consiliul să încurajeze Iranul să joace un rol constructiv în evoluția viitoare a Afganistanului și subliniază obiectivele comune ale UE și ale Iranului în ceea ce privește stabilitatea Afganistanului, precum și combaterea prin acțiuni eficiente a producției de opiu și a traficului de droguri;

o
o   o

57.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre ale UE, precum și Guvernului și Parlamentului Republicii Islamice Iran.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2010)0310. (2) JO C 341 E, 16.12.2010, p. 9. (3) JO C 265 E, 30.9.2010, p. 26. (4) Texte adoptate, P7_TA(2010)0351.

Rezoluţia Parlamentului European din 10 martie 2011 referitoare la prioritățile celei de 16-a sesiuni a Consiliul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și procesul de revizuire din 2011

P7_TA(2011)0097 RC-B7-0158/2011

Parlamentul European,

–  având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Consiliul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (UNHRC), în special Rezoluția din 25 februarie 2010 referitoare la cea de a treisprezecea sesiune a Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului(1), Rezoluția din 14 ianuarie 2009 privind dezvoltarea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, inclusiv a rolului UE(2), Rezoluția din 16 martie 2006 referitoare la rezultatul negocierilor privind Consiliul pentru Drepturile Omului și la cea de-a 62-a sesiune a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului(3), Rezoluția din 29 ianuarie 2004 referitoare la relațiile dintre Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite(4), Rezoluția din 9 iunie 2005 referitoare la reforma Organizației Națiunilor Unite(5), Rezoluția din 29 septembrie 2005 referitoare la rezultatul Summitului mondial al Organizației Națiunilor Unite din 14-16 septembrie 2005(6) și Rezoluția din 16 decembrie 2010 referitoare la Raportul anual privind drepturile omului în lume în 2009 și politica Uniunii Europene în această privință(7),

–  având în vedere rezoluțiile sale de urgență referitoare la drepturile omului și democrație,

–  având în vedere Rezoluția A/RES/60/251 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de înființare a Consiliului pentru Drepturile Omului,

–  având în vedere sesiunile anterioare ordinare și speciale ale UNHRC, precum și rundele anterioare ale evaluării periodice universale (UPR),

–  având în vedere cea de-a 16-a sesiune a UNHRC și cea de-a 11-a rundă a evaluării periodice universale, care urmează să aibă loc în perioada 2-13 mai 2011,

–  având în vedere revizuirea UNHCR care va avea loc în 2011,

–  având în vedere schimbările instituționale datorate intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în special înființarea Serviciul European de Acțiune Externă și a postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

–  având în vedere articolul 2, articolul 3 alineatul (5) și articolele 18, 21, 27 și 47 din Tratatul privind Uniunea Europeană în versiunea modificată de Tratatul de la Lisabona,

–  având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât respectarea, promovarea și garantarea universalității drepturilor omului fac parte integrantă din acquis-ul etic și juridic al Uniunii Europene și reprezintă una din pietrele de temelie ale unității și integrității europene(8);

B.  întrucât Uniunea Europeană și statele sale membre ar trebui să garanteze respectarea drepturilor omului în propriile politici, astfel încât să consolideze și să ofere credibilitate poziției Uniunii Europene în cadrul UNHRC;

C.  întrucât UNHRC reprezintă o platformă unică specializată în drepturile universale ale omului și un forum specific ce abordează aspecte legate de drepturile omului în cadrul sistemului ONU; întrucât UNHRC are importanta misiune și responsabilitate de a consolida promovarea, protejarea și respectarea drepturilor omului în lume;

D.  întrucât procesul de revizuire a UNHRC urmărește două direcții, statutul acestui organism fiind discutat la New York, iar procedurile la Geneva; întrucât, în același timp, toți actorii internaționali trebuie să depună eforturi pentru eliminarea standardelor duble și evitarea selectivității și politizării aspectelor legate de drepturile omului;

E.  întrucât nu mai pot fi invocate aspecte precum suveranitatea și jurisdicția națională pentru a scuti statele de monitorizarea situației drepturilor omului pe teritoriul lor;

F.  întrucât Uniunea Europeană ar trebui să acționeze ca actor mondial în cadrul ONU, în general, și al UNHRC, în special, iar noua abordare reprezentată de noul Serviciu European de Acțiune Externă (SEAE) ar trebui să ajute Uniunea să acționeze mai eficient și să beneficieze de o mai mare recunoaștere în încercarea de a răspunde provocărilor mondiale într-un mod coerent, consecvent și eficient;

G.  întrucât a fost înființată o direcție pentru drepturile omului și democrație în cadrul SEAE;

H.  întrucât o delegație a Subcomisiei pentru drepturile omului a Parlamentului European se va deplasa la Geneva pentru a participa la cea de-a 16-a sesiune a UNHRC, la fel ca în anii precedenți în cadrul sesiunilor UNHCR, iar înainte de înființarea acestuia, în cadrul sesiunilor organismului predecesor al UNHRC, Comisia ONU pentru Drepturile Omului,

1.  subliniază importanța celei de-a 16-a sesiuni a UNHRC, în special, a procesului de revizuire a UNHRC, care oferă o ocazie unică pentru evaluarea modului în care Consiliul și-a îndeplinit mandatul și, în același timp, o posibilitate de îmbunătățire a metodelor de lucru ale Consiliului în vederea unor reacții mai eficiente și mai sistematice la situațiile de încălcare a drepturilor omului; salută faptul că UNHRC a numit doi cofacilitatori, Maroc și Liechtenstein, pentru procesul de revizuire;

2.  salută faptul că, în programul celei de 16-a reuniuni ordinare se află, printre altele, rapoarte privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice, rapoarte privind promovarea și protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale în combaterea terorismului, precum și reuniuni ample privind drepturile copilului;

3.  salută numirea, anul acesta, a unor raportori speciali pentru aceste subiecte-cheie și ia act de rapoartele privind tortura și alte tratamente și pedepse crude, inumane sau degradante, de rapoartele privind libertatea religioasă și de credință și de rapoartele privind situația apărătorilor drepturilor omului care urmează să fie prezentate de raportorii speciali; invită statele membre ale Uniunii Europene să contribuie activ la aceste dezbateri;

4.  salută înființarea unei noi Direcții pentru drepturile omului și democrație și sprijină crearea, în cadrul Consiliului UE, a unui Grup de lucru pentru drepturilor omului (COHOM) care ar include experți în drepturile omului din toate cele 27 de state membre ale UE, cu sediul la Bruxelles, având în vedere că acesta este mai bine plasat pentru monitorizarea politicilor UE, grup care va contribui la organizarea activităților multilaterale în legătură cu activitățile bilaterale;

5.  sprijină numirea unui reprezentant special la nivel înalt al UE pentru drepturile omului și subliniază din nou necesitatea unor strategii naționale pentru drepturile omului și democrație;

6.  subliniază importanța adoptării unor poziții comune de către UE în ceea ce privește subiectele ce urmează a fi dezbătute la cea de-a 16-a sesiune și invită statele membre ale Uniunii să consolideze practica UE de a transmite „același mesaj pe mai multe voci”, care a funcționat atât de bine în ultimii ani, de exemplu în cazul inițiativelor UE împotriva pedepsei capitale;

Activitatea Consiliului pentru Drepturile Omului

7.  reiterează apelul adresat statelor membre ale UE de a se opune în mod activ oricărei tentative de subminare a conceptului de universalitate, indivizibilitate și interdependență a drepturilor omului și de a încuraja UNHRC să acorde o atenție în egală măsură tuturor formelor de discriminare, inclusiv pe motive de gen, dizabilitate, rasă, origine etnică, vârstă, orientare sexuală și religie sau credință;

8.  reamintește importanța interdependenței drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; solicită ca apa și instalațiile sanitare să fie considerate un drept fundamental pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor;

9.  își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că cel mai mare obstacol în calea îndeplinirii mai eficiente a mandatului UNHRC îl reprezintă „politica de bloc”, în general dominantă, precum și impactul acesteia asupra procesului de selecție a țărilor și situațiilor care beneficiază de atenția UNHRC; își reafirmă opinia potrivit căreia, pentru a avea autoritate și credibilitate, capacitatea UNHRC de a se ocupa eficient, la timp și într-un mod adecvat de situația individuală a țărilor reprezintă o chestiune fundamentală;

10.  consideră că UNHRC ar trebui să fie mai bine dotat pentru a răspunde atât situațiilor de durată, cât și situațiilor de urgență, eventual prin extinderea ansamblului de instrumente din domeniul drepturilor omului, prin utilizarea grupurilor speciale nu numai în sesiuni, ci și între sesiuni și prin organizarea de sesiuni în regiuni aflate departe de Geneva; regretă că, în câteva ocazii, UNHRC nu a putut răspunde urgent unor situații grave în materie de drepturile omului din cauza lipsei unor instrumente adecvate și sprijină ideea unor factori declanșatori independenți; urmărește activ crearea unor mecanisme specializate ale UNHRC pentru a răspunde crizelor în materie de drepturile omului, spre exemplu din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Iran și Belarus;

11.  salută eforturile din cadrul UNHRC de a înființa un grup de lucru interregional cu privire la situația din Belarus; îndeamnă UNHRC să facă o declarație prin care să condamne cu fermitate încălcările grave ale drepturilor omului din această țară și represiunea opoziției democratice și a unor simpli cetățeni în urma alegerilor prezidențiale din 19 decembrie 2010 și să adopte o rezoluție pe această temă;

12.  salută inițiativa SUA de a introduce o rezoluție privind Iranul; invită statele membre ale UE să sprijine cu hotărâre instituirea unui mecanism special privind Iranul; invită Înaltul Reprezentant și SEAE să coordoneze cooperarea dintre UE și Statele Unite în problemele de interes comun privind drepturile omului, UE trebuind să acționeze complet independent pentru a-și asigura eficiența și credibilitatea;

13.  salută trimiterea unei misiuni la nivel înalt a ONU pentru drepturile omului în Tunisia în perioada 27 ianuarie - 2 februarie 2011 și încurajează ferm implementarea scrupuloasă a recomandărilor acesteia; își reiterează apelul pentru crearea unei comisii de anchetă internaționale și independente pentru a investiga toate cazurile presupuse de încălcare a drepturilor omului legate de evenimentele de după 17 decembrie 2010;

14.  sprijină trimiterea unei misiuni a Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) în Egipt pentru a evalua situația generală a drepturilor omului ca urmare a schimbării regimului aflat la conducere;

15.  salută adoptarea prin consens a unei rezoluții privind situația drepturilor omului în Libia în cadrul celei de-a 15-a sesiuni speciale din 25 februarie 2011, care condamnă încălcările grave și sistematice ale drepturilor omului comise în Libia, atrăgând atenția că unele dintre acestea pot fi calificate drept crime împotriva umanității; solicită trimiterea unei comisii internaționale independente de anchetă în Libia pentru a investiga toate cazurile presupuse de încălcare a dreptului internațional în materie de drepturile omului comise în această țară și sprijină cu fermitate recomandarea acestuia de suspendare a calității de membru a Libiei în cadrul UNHRC; salută în acest sens decizia Adunării Generale din 1 martie 2011 de a suspenda participarea Libiei la UNHRC;

16.  sprijină deschiderea unui birou regional al OHCHR în regiunea mediteraneeană;

17.  salută organizarea, din inițiativa Nigeriei și a Statelor Unite, a celei de-a 14-a sesiuni speciale dedicate situației drepturilor omului în Côte d'Ivoire la încheierea alegerilor prezidențiale din 2010, care a condamnat încălcările drepturile omului și a solicitat tuturor părților să respecte pe deplin drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și statul de drept; își reafirmă sprijinul pentru rezultatul alegerilor, recunoscut de către ONU, și solicită tuturor părților să recunoască autoritatea lui Alassane Ouattara, în calitate de președinte ales; sprijină decizia Uniunii Africane de a crea un grup special de șefi de stat pentru a ajunge la o rezolvare pașnică, pe calea negocierilor, a crizei declanșate după alegerile din Côte d'Ivoire;

18.  având în vedere rapoartele prezentate de raportorii speciali privind situația drepturilor omului din Republica Populară Democrată Coreea (RPDC) și situația drepturilor omului din Myanmar, repetă apelul adresat Uniunii Europene de a sprijini în mod public instituirea unei comisii de anchetă a ONU care să evalueze cazurile de încălcare a drepturilor omului din aceste țări și în ce măsură acestea constituie crime împotriva umanității; regretă lipsa de cooperare a RPDC cu raportorul special și solicită prelungirea mandatului raportorului special pentru Myanmar;

19.  îndeamnă UE ca, la următoarea sesiune a UNHRC, să sprijine și să contribuie în mod proactiv la o rezoluție referitoare la raportul privind măsurile luate după participarea comisiei de experți independenți la misiunea internațională de constatare a faptelor cu privire la conflictul din Gaza pentru a asigura asumarea responsabilității pentru încălcările dreptului internațional și să sprijine o trimitere către Adunarea Generală și mecanismele internaționale de justiție în cazul în care Israelul și Palestina nu își respectă obligația de a derula investigații în conformitate cu standardele internaționale; solicită totodată Înaltului Reprezentant să verifice în mod activ respectarea constatărilor în urma raportului misiunii internaționale de informare privind incidentul flotei de ajutor umanitar, asigurându-se de respectarea principiilor asumării responsabilității și tragerii la răspundere; subliniază, în acest sens, că aspectele legate de drepturile omului trebuie să fie mai întâi discutate în cadrul Consiliului de asociere UE-Israel și al Comisiei comune de cooperare UE-AP; este deosebit de îngrijorat de faptul că în concluziile Consiliul de asociere UE-Israel din 21 februarie 2011 nu se reflectă poziția UE cu privire la acest aspect;

20.  salută declarațiile Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului cu ocazia primei sale vizite în Israel și în teritoriile palestiniene ocupate și, mai ales, mesajul clar transmis că „dreptul internațional în materie de drepturile omului și dreptul umanitar internațional nu sunt negociabile”, precum și criticile aduse politicii israeliene de colonizare; subliniază importanța un proces pașnic de democratizare a Orientului Mijlociu;

21.  regretă că, deși criteriile pentru obținerea statutului de membru al UNHRC, astfel cum au fost adoptate prin Rezoluția 60/251 a Adunării Generale, presupun cooperarea deplină cu acest organism, practicile curente privind angajamentele asumate în mod voluntar au cunoscut rezultate foarte diferite și necorespunzătoare; reafirmă deci că toți membrii ar trebui să facă obiectul unor invitații permanente de aplicare a procedurilor speciale ca o minimă condiție de eligibilitate pentru statutul de membru, în plus față de dovezi solide de angajament în favoarea drepturilor omului; subliniază importanța unui mediu cu adevărat competitiv în procesul electoral; solicită eliminarea posibilității oferite grupurile regionale de a prezenta o listă predeterminată de candidați pentru aderarea la UNHRC;

22.  invită statele membre ale Uniunii Europene și SEAE să se angajeze activ în procesul de revizuire a UNHRC din 2011 pentru a consolida respectarea mandatului său; subliniază că UNHRC ar trebui să fie mai mult un mecanism de alertă rapidă și de prevenire și că, în acest scop, ar trebui folosită experiența dobândită în cadrul procedurilor speciale; subliniază necesitatea unui proces de revizuire transparent și complet, luând în considerare punctele de vedere ale ONG-urilor, ale societății civile și ale tuturor celelalte părți interesate relevante; invită SEAE să informeze în permanență Subcomisia pentru drepturile omului din Parlamentul European cu privire la stadiul procesului de revizuire;

23.  își reafirmă poziția potrivit căreia procesul de revizuire ar trebui să mențină independența OHCHR și să se opună oricărei tentative de a-i modifica statutul pentru că acest lucru ar putea avea un impact negativ asupra finanțării și, în consecință, asupra independenței acestuia; salută recenta numire a Secretarului General adjunct al ONU pentru drepturile omului care conduce biroul OHCHR din New York; consideră că acest nou birou va contribui la îmbunătățirea contactelor, a dialogului și a transparenței între Adunarea Generală a ONU și alte organisme ale ONU, inclusiv Consiliul de Securitate și OHCHR; subliniază necesitatea de a asigura suficiente fonduri pentru a menține birourile regionale și teritoriale ale OHCHR deschise, astfel încât să își poată continua activitatea pe teren;

24.  insistă asupra menținerii și consolidării procedurilor speciale, precum și asupra garantării posibilității ca UNHRC să abordeze cazuri specifice de încălcare a drepturilor omului prin intermediul unor rezoluții și mandate specifice la nivel de țară; subliniază importanța caracterului indivizibil al drepturilor omului, indiferent de natura socială, economică, culturală, civilă sau politică a acestora; constată cu îngrijorare că mecanismul de înregistrare a plângerilor, un mecanism universal unic axat pe ajutorarea victimelor, a dat atât de puține rezultate în comparație cu numărul mare de plângeri depuse; subliniază necesitatea de a aborda acest subiect în procesul de revizuire a UNHRC;

Evaluarea periodică universală (UPR)

25.  recunoaște valoarea adăugată a UPR ca experiență comună tuturor guvernelor, care face ca toți membrii ONU să fie supuși aceluiași tratament și control, în pofida faptului că țările trebuie să accepte de bună voie să fie supuse controlului și să dea curs recomandărilor; subliniază că, până în decembrie 2011, toate statele membre ale ONU vor fi evaluate în temeiul acestui mecanism;

26.  insistă asupra faptului că este esențial să se mențină un loc pentru societatea civilă în cadrul UNHRC pentru a spori participarea acesteia la dialog, creându-se astfel noi oportunități pentru ca organizațiile neguvernamentale (ONG) să intre în dialog cu anumite state membre;

27.  sprijină implicarea și mai profundă a ONG-urilor în UPR, acceptând depunerea de recomandări scrise pentru a fi analizate de grupul de lucru, precum și participarea la dezbaterile acestuia;

28.  ia act de posibilitatea pe care UPR o oferă statelor de a se angaja să își respecte obligațiile asumate în materie de drepturile omului, dând curs concluziilor organismelor create în virtutea tratatelor și procedurilor speciale;

29.  reafirmă faptul că recomandările ar trebui să se axeze mai mult pe rezultate și solicită o mai mare implicare din partea experților independenți și naționali și a instituțiilor naționale din domeniul drepturilor omului în UPR pentru a garanta că este un instrument eficient de monitorizare; consideră că o expertiză independentă poate fi integrată în procesul de UPR prin intermediul unor experți care să urmărească procesul de evaluare și să prezinte un rezumat și o analiză cu privire la UPR în cursul adoptării raportului final;

30.  regretă că primul ciclu de evaluare a anumitor țări nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor pentru un proces transparent, neselectiv și necontroversat; recunoaște, în acest sens, rolul pe care l-au jucat statele membre ale UE în încercarea de a depăși mentalitatea de „politică de bloc”; încurajează statele membre ale UE să ofere asistență tehnică, contribuind astfel la punerea în practică a recomandărilor;

31.  invită statele membre ale UE să se angajeze și în viitor în procesul de revizuire a UNHRC pentru a garanta că nu există nicio discrepanță între primul și al doilea ciclu al UPR și că al doilea ciclu este axat pe punerea în practică a recomandărilor și pe alte acțiuni întreprinse pe baza acestora; sprijină opinia potrivit căreia statele supuse UPR ar trebui să ofere răspunsuri clare la fiecare recomandare și să prevadă calendare pentru punerea în practică a recomandărilor Grupului de lucru; constată că prezentarea unui raport la jumătatea perioadei privind stadiul punerii în practică poate contribui la acest proces;

Proceduri speciale

32.  reafirmă că procedurile speciale sunt elemente-cheie ale mecanismelor ONU pentru drepturile omului și că credibilitatea și eficacitatea UNHRC în apărarea drepturilor omului se bazează pe cooperarea în materie de proceduri speciale și aplicarea lor strictă; subliniază, în acest context, că este esențial să se consolideze independența și interactivitatea procedurilor speciale cu Consiliul;

33.  condamnă încercările de subminare a independenței procedurilor speciale prin plasarea guvernelor într-o poziție de control asupra acestora; subliniază faptul că orice fel de control ar politiza și ar aduce prejudicii eficienței sistemului;

34.  reiterează faptul că procedurile speciale aplicate la situația individuală a țărilor constituie un instrument esențial pentru îmbunătățirea drepturilor omului în zonele respective; subliniază că, din cauza unor elemente esențiale precum periodicitatea și experiența pe care se bazează, mandatele specifice la nivel de țară nu pot fi înlocuite de UPR;

35.  invită statele membre ale Uniunii Europene să apere integritatea și responsabilitatea UNHRC în procesul de evaluare, sprijinind instituirea unui mecanism de monitorizare a punerii în practică a recomandărilor procedurilor speciale, în plus față de adoptarea criteriilor de selecție și a unui proces de numire mai transparent bazat pe cunoștințele, competențele, calificările și experiența candidaților; sprijină propunerea ONG-urilor de a consolida capacitatea de alertă rapidă a procedurilor speciale printr-un mecanism care să le permită să declanșeze analizarea automată a situației de către UNHRC;

Implicarea Uniunii Europene

36.  salută participarea Vicepreședintelui Comisiei / Înaltului Reprezentant al UE la cea de-a 16-a sesiune a UNHRC;

37.  insistă ca SEAE, în special delegațiile UE de la Geneva și New York, să sporească coerența, vizibilitatea și credibilitatea acțiunilor UE din cadrul UNHRC, prin dezvoltarea în continuare a capacității UE de a interacționa și de a coopera pe plan interregional și prin promovarea intereselor statelor moderate în toate grupurile;

38.  își reiterează, în acest sens, poziția în ceea ce privește conceptul de „defăimare a religiilor” și, cu toate că recunoaște nevoia unei abordări cuprinzătoare a problemei reprezentate de discriminarea minorităților religioase, consideră că ar fi inadecvată includerea acestui concept în Protocolul referitor la standardele complementare privind rasismul, discriminarea rasială, xenofobia și toate celelalte forme de discriminare; salută evenimentul secundar organizat de delegația UE pentru a sărbători cea de-a XXV-a aniversare de la crearea mandatului de raportor special pe tema libertății religioase și de credință; solicită colaborarea UE cu principalii susținători ai rezoluției și cu alți actori pentru a găsi o alternativă la rezoluția privind defăimarea care urmează a fi prezentată;

39.  sprijină declarația interregională pe tema drepturilor persoanelor LGBT care urmează a fi prezentată;

40.  își reafirmă sprijinul pentru participarea activă a UE la activitatea UNHRC, mai ales prin deciziile de sponsorizare și cosponsorizare, declarații și intervenții în dialoguri și dezbateri interactive; recunoaște angajamentele asumate de UE de a se ocupa de situația individuală a țărilor în cadrul UNHRC și subliniază importanța respectării cu strictețe a acestor angajamente;

41.  sprijină inițiativa comună a UE și GRULAC (Grupul statelor din America Latină și regiunea Caraibilor) pentru o rezoluție referitoare la copiii care trăiesc și muncesc pe străzi;

42.  invită statele membre ale UE să depună toate eforturile pentru a menține toate mandatele pentru procedurile speciale și solicită, în mod deosebit, reînnoirea mandatului raportorului special al ONU pentru situația apărătorilor drepturilor omului;

43.  regretă că, în încercarea de a ajunge la un consens, UE oferă adesea impresia că își diminuează aspirațiile; consideră că UE ar trebui să fie mai fermă în a prezenta sau a sprijini rezoluțiile pe țări;

44.  constată cu îngrijorare că UE nu a putut exercita efectiv nicio influență în sistemul extins al ONU; subliniază necesitatea ca UE să acorde prioritate UNHRC și să coordoneze mai bine statele membre și solicită Consiliului să adopte orientări pentru a facilita astfel coordonarea și procesul decizional în acest context, să încerce să construiască coaliții/alianțe cu principalii parteneri regionali și toate statele moderate în încercarea de a depăși logica „politicii de bloc” din cadrul UNHRC;

45.  atrage atenția, în plan concret, asupra importanței de a avea delegații ale UE mai mari și cu mai multe resurse la Geneva și la New York; subliniază faptul deciziile luate la Geneva și New York trebuie să constituie parte integrantă din politica externă a UE, cu accent pe îmbunătățirea coordonării interne; subliniază, de asemenea, necesitatea unei bune interacțiuni la nivel bilateral și multilateral;

46.  regretă că rezoluția prezentată de UE Adunării Generale a ONU în septembrie 2010 cu scopul de a-i consolida „statutul”, în vederea asigurării coerenței cu noua organizare instituțională datorată Tratatului de la Lisabona, a fost amânată; atrage atenția asupra faptului că acest statut consolidat i-ar conferi Uniunii posibilitatea de a avea un reprezentant constant (Președintele Consiliului European și/sau Înaltul Reprezentant) și de a vorbi cu o singură voce și ar crește vizibilitatea și influența Uniunii ca actor mondial; insistă asupra necesității ca grupul special de acțiune al SEAE să depună în continuare eforturi pentru a promova adoptarea rezoluției în strânsă cooperare cu statele membre ale UE;

47.  încredințează delegației sale la cea de-a 16-a sesiune a UNHRC sarcina de a face cunoscute preocupările exprimate în prezenta rezoluție; invită delegația să raporteze Subcomisiei pentru drepturile omului cu privire la deplasarea sa și consideră că este indispensabil să trimită în continuare o delegație a Parlamentului European la sesiunile importante ale UNHRC;

48.  își reiterează apelul adresat statelor membre de a se asigura că drepturile omului sunt respectate în politicile lor interne pentru a evita standardele duble, având în vedere procesul actual de aderare a UE la Convenția europeană a drepturilor omului, pentru că, în caz contrar, poziția UE în cadrul UNHRC ar putea fi în mod grav periclitată;

o
o   o

49.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Înaltului Reprezentant/Vicepreședintelui Comisiei, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Consiliului de Securitate al ONU, Secretarului General al ONU, Președintelui celei de-a 64-a Adunări Generale, Președintelui Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, precum și grupului de lucru UE-ONU, înființat de Comisia pentru afaceri externe.

(1) JO C 348 E, 21.12.2010, p. 6. (2) JO C 46 E, 24.2.2010, p. 71. (3) JO C 291 E, 30.11.2006, p. 409. (4) JO C 96 E, 21.4.2004, p. 79. (5) JO C 124 E, 25.5.2006, p. 549. (6) JO C 227 E, 21.9.2006, p. 582. (7) Texte adoptate, P7_TA(2010)0489. (8) Articolul 2, articolul 3 alineatul (5) și articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Rezoluţia Parlamentului European din 10 martie 2011 referitoare la Pakistan, în special la asasinarea lui Shahbaz Bhatti

P7_TA(2011)0098 RC-B7-0166/2011

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind drepturile omului și democrația în Pakistan, în special cea din 20 ianuarie 2011(1), precum și cele din 20 mai 2010(2) și din 12 iulie 2007(3), 25 octombrie 2007(4) și 15 noiembrie 2007(5),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 decembrie 2010 referitoare la Raportul anual 2009 privind drepturile omului în lume și politica Uniunii Europene în această privință(6),

–  având în vedere concluziile Consiliului privind intoleranța, discriminarea și violența pe motive de religie sau convingeri, adoptate la 21 februarie 2011,

–  având în vedere declarația din 2 martie 2011 a Înaltului Reprezentant Catherine Ashton referitoare la asasinarea ministrului minorităților din cadrul Guvernului pakistanez, dl Shahbaz Bhatti,

–  având în vedere declarația din 2 martie 2011 a Președintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek,

–  având în vedere articolul 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO) din 1948,

–  având în vedere Pactul internațional al Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP),

–  având în vedere Declarația ONU din 1981 privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de discriminare pe bază de religie și convingeri,

–  având în vedere articolul 19 din Constituția pakistaneză privind libertatea de exprimare,

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât la 2 martie 2011, ministrul pakistanez al minorităților, Shahbaz Bhatti, a fost asasinat de persoane înarmate care au deschis focul asupra vehiculului în care se afla în timp ce se deplasa către locul său de muncă din capitala Islamabad; întrucât un grup numit Tehreek-e-Taliban Punjab (Mișcarea talibană Punjab) a revendicat asasinarea, afirmând că ministrul a fost ucis pentru poziția față de legile referitoare la blasfemie;

B.  întrucât, în ciuda amenințărilor repetate la adresa vieții dlui Bhatti, proferate de grupările islamiste, autoritățile pakistaneze au refuzat să dea curs cererii sale specifice de a beneficia de un vehicul oficial blindat, precum și de a-și alege gărzi de corp de încredere;

C.  întrucât Shahbaz Bhatti era singurul membru creștin al Cabinetului pakistanez și unul dintre puținii politicieni din țară care a avut curajul să se opună acestor legi și nedreptăților pe care acestea le-au facilitat;

D.  întrucât acest asasinat s-a produs la doar două luni după uciderea lui Salman Taseer, guvernatorul provinciei Punjab, de către una dintre propriile sale gărzi de corp, care dezaproba opoziția lui Taseer față de legile privind blasfemia;

E.  întrucât la 1 martie 2011, un alt apărător pakistanez de marcă al drepturilor omului, Naeem Sabir Jamaldini, coordonatorul Comisiei pentru drepturile omului din Pakistan, a fost și el asasinat, acesta fiind deosebit de activ în lupta împotriva încălcărilor drepturilor omului în regiunea Baluchistan;

F.  întrucât a fost emisă o fatwa împotriva lui Sherry Rehman, fost ministru pakistanez, politician reformator și jurnalistă bine-cunoscută, desemnând-o drept următoarea victimă;

G.  întrucât ministrul Bhatti și guvernatorul Taseer au reiterat doar poziția afirmată a Partidului Popular Pakistanez aflat în prezent la putere; întrucât atunci când Guvernul din Pakistan și-a renegat public, la 30 decembrie 2010, angajamentul de a revizui legile privind blasfemia, acesta i-a lăsat pe partizanii reformei izolați și vulnerabili în fața amenințărilor constante ale liderilor religioși radicali și ale grupărilor militante extremiste care îi intimidează, îi amenință și îi ucid pe cei care le contestă poziția;

H.  întrucât politicienii, partidele politice și reprezentanții mass-mediei și ai societății civile, cum ar fi activiștii din domeniul drepturilor femeii și al drepturilor omului sunt permanent intimidați și chiar uciși și întrucât, prin urmare, dezbaterea publică privind legile referitoare la blasfemie este din ce în ce mai înăbușită;

I.  întrucât articolul 3 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că promovarea democrației și respectarea drepturilor omului și a libertăților civile constituie principii și obiective fundamentale ale Uniunii Europene și oferă o bază comună în relațiile sale cu țările terțe; întrucât acordarea ajutorului UE pentru dezvoltare depinde de respectarea drepturilor omului și ale minorităților,

1.  condamnă cu tărie asasinarea brutală, la 2 martie 2011, a lui Shahbaz Bhatti, ministrul minorităților din cadrul Guvernului pakistanez, și adresează sincerele sale condoleanțe familiei și prietenilor victimei, precum și poporului pakistanez, și își exprimă solidaritatea față de toți cei care sunt în continuare amenințați, dar care îndrăznesc totuși să își facă auzită vocea;

2.  salută curajul ministrului Shahbaz Bhatti și angajamentul său concret față de justiție, dialogul interconfesional și libertatea religioasă și a convingerilor în Pakistan, precum și preocuparea sa față de Asia Bibi, femeie creștină și mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru blasfemie, în ciuda amenințărilor continue și a enormelor riscuri la care acesta s-a expus ;

3.  recunoaște angajamentul ministrului Shahbaz Bhatti față de combaterea legilor privind blasfemia și nedreptățile pe care acestea le-au facilitat; recunoaște progresele înregistrate în timpul mandatului său de ministru, inclusiv negocierile discrete dar importante privind posibilele modificări ale acestor legi;

4.  ia act de faptul că, spre deosebire de reacția publică redusă ca amploare la asasinarea guvernatorului Salman Taseer, asasinarea ministrului Shahbaz Bhatti a fost condamnată public la scară largă de toate forțele politice, de mass-media și de întreg spectrul religios și etnic al societății pakistaneze; speră că aceasta crimă odioasă va contribui la ralierea tuturor apărătorilor valorilor democratice consacrate în Constituția pakistaneză;

5.  îndeamnă autoritățile pakistaneze să efectueze o investigație aprofundată cu privire la toate aspectelor legate de asasinatul lui Shahbaz Bhatti și să îi aducă în fața justiției pe toți autorii acestei crime, cu respectarea strictă a statului de drept, precum și să garanteze urmărirea penală rapidă și echitabilă a ucigașului fostului guvernator Salman Taseer;

6.  invită guvernul pakistanez să intensifice măsurile de garantare a securității miniștrilor din cadrul Cabinetului și a persoanelor care se află sub amenințarea concretă a extremiștilor religioși și a teroriștilor, cum ar fi Sherry Rehman, fostul ministru al informației, și avocații care apără persoanele acuzate de blasfemie;

7.  încurajează Guvernul din Pakistan să numească rapid un nou ministru al minorităților și este de părere că această persoană ar trebui să fie un reprezentant puternic și imparțial al minorităților;

8.  încurajează Guvernul din Pakistan să sprijine Ministerul Minorităților în vederea continuării activității lui Shahbaz Bhatti și a ideilor care îl animau, în special în ceea ce privește dialogul la nivel național între liderii religioși și proiectul concret privind comitetele districtuale pentru armonia interconfesională;

9.  reiterează urgent apelul adresat Guvernului din Pakistan, tuturor partidelor politice, societății civile și mass-mediei de a rămâne uniți și de a combate atacurile violente ale extremiștilor; speră ca Guvernul din Pakistan să reflecte atât în componența, cât și în acțiunile sale, diversitatea multietnică și multireligioasă a societății pakistaneze;

10.  solicită o reorientare politică urgentă și semnificativă, care să renunțe la concesiile excesive acordate extremiștilor și care să fie sprijinită în egală măsură de forțele armate, de sistemul judiciar, de mass-media și de clasa politică, având în vedere că status quo a avut consecințe atât de dramatice; invită Guvernul din Pakistan să nu lase partizanii toleranței religioase și ai respectării principiilor universale ale drepturilor omului din țară să fie reduși la tăcere de extremiști;

11.  este profund îngrijorat de climatul de intoleranță și violență și îndeamnă Guvernul din Pakistan să îi urmărească în justiție pe cei care incită la violență în Pakistan, în special pe cei care solicită și, în unele cazuri, oferă recompense pentru uciderea persoanelor sau a grupurilor cu opinii divergente, și să ia în continuare măsuri pentru a facilita dezbaterile cu privire la această chestiune;

12.  salută în special eforturile fostului ministru Sherry Rehman și ale regretatului ministru al minorităților, Shahbaz Bhatti, de a modifica legile referitoare la blasfemie pentru a împiedica aplicarea abuzivă a acestora și invită guvernul să abroge aceste legi, precum și alte legi discriminatorii, inter alia, secțiunea 295 B și C din Codul Penal, care sunt relicve ale trecutului; îndeamnă, de asemenea, Guvernul din Pakistan să consolideze legislația în vigoare, cum ar fi articolul 137 din Codul Penal, conform căruia incitarea la ură este considerată un delict;

13.  invită instituțiile europene competente să includă toleranța religioasă în societate pe lista subiectelor discutate în cadrul dialogului său politic cu Pakistanul, acest aspect fiind de cea mai mare importanță în lupta pe termen lung împotriva extremismului religios;

14.  sugerează ca UE să invite Guvernul din Pakistan la o masă rotundă comună anuală cu privire la situația minorităților din Pakistan și să asocieze Parlamentul European la pregătirea și realizarea unui astfel de eveniment;

15.  invită instituțiile europene competente să acorde în continuare sprijin financiar organizațiilor și apărătorilor din domeniul drepturilor omului și să definească măsuri practice pentru a sprijini mișcarea societății civile pakistaneze împotriva legilor privind blasfemia și a altor texte legislative discriminatorii;

16.  salută concluziile recente ale Consiliului privind intoleranța, discriminarea și violența din motive religioase sau convingeri, care se referă la intensificarea acțiunii UE în acest domeniu; invită instituțiile europene competente să urmărească activ problema persecuțiilor religioase în lume;

17.  invită instituțiile europene competente să examineze posibilitatea utilizării Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO) pentru a finanța acțiuni care să sprijine combaterea intoleranței religioase, a extremismului și a legilor discriminatorii în lume; reiterează apelul adresat Înaltului Reprezentant de a crea o capacitate permanentă în cadrul Direcției pentru drepturile omului a Serviciului European de Acțiune Externă pentru a monitoriza situația restricțiilor guvernamentale și societale asupra libertății de conștiință și a drepturilor conexe;

18.  invită instituțiile europene competente să încurajeze Guvernul din Pakistan să reînființeze un Minister pentru Drepturile Omului separat, precum și o Comisie națională pentru drepturile omului eficace, independentă și imparțială;

19.  îndeamnă instituțiile europene competente să insiste ca Guvernul din Pakistan să respecte clauza privind democrația și drepturile omului consacrată în Acordul de cooperare dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Pakistan; solicită Serviciului European de Acțiune Externă să prezinte un raport privind punerea în aplicare a Acordului de cooperare și a clauzei privind democrația și drepturile omului;

20.  reamintește că Pakistanul are anumite obligații în calitate de stat semnatar al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice și invită autoritățile pakistaneze relevante să revizuiască domeniul de aplicare al rezervelor generale formulate față de PIDCP, unele dintre acestea limitând drepturile consacrate în Constituția pakistaneză sau fiind contrare noțiunii de supremație a dreptului internațional asupra dreptului național; consideră că modul în care sunt puse în aplicare în prezent legile privind blasfemia încalcă în mod clar aceste obligații și solicită SEAE să țină seama de acest lucru la examinarea unei eventuale aplicări a sistemului SGP+ în cazul Pakistanului, începând din 2013, și să prezinte un raport Parlamentului European cu privire la această chestiune;

21.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Serviciului European de Acțiune Externă, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/Vicepreședintelui Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și guvernului și parlamentului Pakistanului.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2011)0026. (2) Texte adoptate, P7_TA(2010)0194. (3) JO C 175 E, 10.7.2008, p. 583. (4) JO C 263 E, 16.10.2008, p. 666. (5) JO C 282 E, 6.11.2008, p. 432. (6) Texte adoptate, P7_TA(2010)0489.

Rezoluţia Parlamentului European din 10 martie 2011 referitoare la Belarus (în special cazurile lui Ales Mikhalevich și al Nataliei Radina)

P7_TA(2011)0099 RC-B7-0167/2011

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Belarus, în special cea din 20 ianuarie 2011(1), cea din 17 decembrie 2009(2) și cea din 22 mai 2008(3),

–  având în vedere Declarația prezentată la Bruxelles la 18 februarie 2011 de către Înaltul Reprezentant al UE, Catherine Ashton, privind punerea sub acuzare și condamnarea unui reprezentant al opoziției din Belarus,

–  având în vedere concluziile Consiliului referitoare la Belarus, adoptate cu ocazia celei de-a 3065-a reuniuni a Consiliului pentru afaceri externe care a avut loc la Bruxelles la 31 ianuarie 2011,

–  având în vedere Decizia 2011/69/PESC a Consiliului din 31 ianuarie 2011 de modificare a Deciziei 2010/639/PESC a Consiliului privind măsurile restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus,

–  având în vedere Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante (Convenția împotriva torturii) la care Belarusul este parte,

–  având în vedere Regulile minimale standard pentru tratamentul deținuților, adoptate de ONU,

–  având în vedere Orientările politicii UE față de țările terțe în ceea ce privește tortura și alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptate în 2001 și revizuite în 2008,

–  având în vedere Rezoluția 1790 (2011) din 27 ianuarie 2011 a Adunării parlamentare a Consiliului Europei referitoare la situația din Belarus în perioada următoare alegerilor prezidențiale,

–  având în vedere Raportul Amnesty International: „Securitate, pace și ordine? Cazuri de încălcare în perioada următoare alegerilor din Belarus” din 2 februarie 2011,

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) din Regulamentul de procedură,

A.  întrucât un număr mare de personalități din opoziție, inclusiv foști candidați la președinție, jurnaliști și apărători ai drepturilor omului au fost arestați după evenimentele din 19 decembrie 2010 de la Minsk și sunt ținuți de atunci în închisoare într-un centru de detenție al KGB; întrucât represiunile și procesele motivate politic împotriva unor personalități ale opoziției și a apărătorilor drepturilor omului continuă și în prezent, peste 40 de persoane fiind puse sub acuzare și fiind amenințate cu închisoare de până la 15 ani;

B.  întrucât procuratura orașului Minsk a prelungit cu cinci luni perioada de investigații a așa-numitului caz „de revoltă în masă” care a avut loc în legătură cu evenimentele din 19 decembrie 2010; întrucât procesele intentate în legătură cu acest caz împotriva candidaților la președinție, activiștilor opoziției, apărătorilor drepturilor omului și ziariștilor au fost motivate politic;

C.  întrucât Aliaksandr Atroshchankau, Aliaksandr Malchanau, Dzmitry Novik, Vasil Parfiankou, membri ai echipelor de campanie electorală ale candidaților opoziției democratice Uladzimir Niakliayeu și Andrei Sannikau au fost condamnați la trei până la patru ani de închisoare într-o colonie penitenciară de înaltă securitate pentru demonstrațiile din 19 decembrie 2010; întrucât, așa cum au declarat avocații lor, autoritățile nu au reușit să le dovedească culpa;

D.  întrucât avocaților lor li s-a refuzat în repetate rânduri dreptul la întâlniri cu aceștia; întrucât, ca urmare a amenințărilor din partea KGB, avocații au fost forțați să se retragă din a reprezenta aceste cauze iar, ulterior, Ministerul Justiției le-a revocat licențele;

E.  întrucât Ales Mikhalevich, fost candidat la președinție, închis în perioada următoare protestelor postelectorale, a fost eliberat la 26 februarie 2011 doar după semnarea unui angajament de a colabora cu KGB-ul din Belarus, angajament respins ulterior public de el;

F.  întrucât, la 28 februarie 2011, Ales Mikhalevich a dat o declarație prin care relata actele de tortură mentală și fizică la care erau supuși prizonierii politici pentru a-i forța să mărturisească și să își recunoască vinovăția;

G.  întrucât Natalia Radina, redactorul site-ului de internet al opoziției Carta 97, a fost la rândul ei arestată în decembrie 2010 și acuzată că a organizat și participat la revolta în masă care a urmat alegerilor prezidențiale; întrucât Radina a fost eliberată din centrul KGB de detenție înaintea proceselor și apoi împiedicată să își părăsească orașul natal până la finalizarea investigației desfășurate în cazul său;

H.  întrucât, după eliberarea ei, Radina a declarat că, în timpul detenției sale, ofițerii KGB au supus-o la presiuni psihologice și au încercat să o recruteze ca informator KGB; întrucât declarația ei coroborează relatările privind tortura practicată asupra prizonierilor politici în centrul de detenție al KGB din Minsk;

I.  întrucât Comisia pentru securitatea de stat din Belarus a negat utilizarea torturii împotriva prizonierilor în centrul de detenție al KGB,

1.  condamnă nerespectarea de către autoritățile din Belarus a drepturilor fundamentale la libertate de asociere și de exprimare și solicită eliberarea imediată și necondiționată a tuturor protestatarilor deținuți, precum și renunțarea la toate acuzațiile motivate politic împotriva lor;

2.  condamnă în termenii cei mai duri torturarea prizonierilor ca formă de tratament inuman, interzisă clar în dreptul internațional și absolut inacceptabilă într-o țară europeană, care se numără printre vecinii cei mai apropiați ai UE;

3.  condamnă sentințele severe pronunțate recent împotriva unor tineri activiști ai opoziției pentru simplul motiv a de fi participat la demonstrațiile din 19 decembrie 2010 ca fiind o încălcare gravă și flagrantă a drepturilor lor politice și civile și o violare flagrantă a convențiilor internaționale la care Belarus este parte;

4.  denunță climatul de frică și intimidare cu care se confruntă oponenții politici din Belarus; condamnă represiunea și hărțuirea activiștilor societății civile și a mass-mediei libere care au urmat alegerilor și care au inclus percheziții în masă în apartamente private, la sediile presei și ale organizațiilor societății civile, precum și expulzări din universități și de la locul de muncă; solicită autorităților să respecte libertatea de exprimare și pluralismul media în Belarus;

5.  îndeamnă Belarusul să respecte statul de drept, convențiile internaționale și legile naționale care garantează tratamentul adecvat al prizonierilor și accesul lor neîngrădit la contactul cu familia, la consiliere juridică și la îngrijire medicală; solicită să se pună capăt hărțuirii constante a oponenților politici, a activiștilor pentru drepturile omului și a mass-mediei independente;

6.  condamnă decizia luată de Colegiul avocaților din Minsk de a retrage licențele unora dintre avocații persoanelor acuzate în cadrul procedurii penale legate de revolta în masă, inclusiv Aleh Ahiejev, Pavel Sapelko, Tatiana Ahijeva, Uladzimir Touscik și Tamata Harajeva, și solicită Colegiului avocaților din Minsk să revoce această decizie;

7.  condamnă concedierea lui Alyaksandr Pylchanka, președintele Asociației Baroului din Minsk, de către Ministrul Justiției, pentru că acesta s-a declarat preocupat de decizia ministerului de a revoca licențele a patru avocați implicați în așa-zisele cazuri legate de revoltă; consideră că această concediere este nefondată și reprezintă o dovadă a amenințării reale existente la adresa independenței justiției și a independenței fiecărui avocat;

8.  îndeamnă autoritățile din Belarus să desfășoare o anchetă riguroasă și imparțială cu privire la acuzațiile de tortură a prizonierilor politici și să identifice și să urmărească în justiție persoanele implicate în astfel de practici;

9.  solicită autorităților din Belarus să reexamineze Legea privind evenimentele publice și să o armonizeze cu cerințele Convenției internaționale cu privire la drepturile civile și politice;

10.  solicită Consiliului, Comisiei, Înaltului Reprezentant al UE și altor țări partenere ale UE să ia în calcul extinderea măsurilor restrictive la procurorii, judecătorii și reprezentanții KGB implicați în cazurile de încălcare a drepturilor omului din Belarus, cu excepția cazului în care se pune imediat capăt represiunii și se realizează progrese considerabile în ceea ce privește drepturile omului și libertățile fundamentale; consideră că Consiliul ar trebui să examineze posibilitatea introducerii unor sancțiuni economice inteligente și specifice asupra întreprinderilor de stat din Belarus;

11.  salută angajamentul a alte nouă țări, și anume Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Albania, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Islanda, Liechtenstein și Norvegia, de a aplica măsuri restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus;

12.  reiterează faptul că, dacă guvernul din Belarus nu ia măsuri imediate către democratizare și respectarea drepturilor omului, procesul de cooperare dintre Uniunea Europeană și Belarus va fi întrerupt, la fel și participarea Belarusului la Parteneriatul estic;

13.  subliniază faptul că, în pofida consecințelor politice asupra relației UE - Belarus în urma reprimării opoziției în perioada de după alegeri, UE trebuie să își intensifice asistența oferită societății civile din Belarus, inclusiv prin facilitatea obținerii vizelor;

14.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentante al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, parlamentelor și guvernelor statelor membre, Adunării Parlamentare a OSCE, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum și parlamentului și guvernului din Belarus.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2011)0022. (2) JO C 286 E, 22.10.2010, p. 16. (3) JO C 279 E, 19.11.2009, p. 113.

Rezoluția Parlamentului European din 10 martie 2011 referitoare la situația și patrimoniul cultural din Kashgar (regiunea autonomă uigură Xinjiang din China)

P7_TA(2011)0100 RC-B7-0168/2011

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la China, în special cele referitoare la drepturile omului și la drepturile minorităților și, în mod deosebit, rezoluțiile adoptate la 26 noiembrie 2009(1) și la 25 noiembrie 2010(2),

–  având în vedere cel de al 13-lea Summit UE-China din 6 octombrie 2010 de la Bruxelles, în cadrul căruia a avut loc primul Forum cultural la nivel înalt UE-China, destinat să consolideze dialogul și cooperarea culturală dintre UE și China,

–  având în vedere Declarația ONU privind drepturile persoanelor care aparțin minorităților naționale, etnice, religioase sau lingvistice, adoptată de Adunarea Generală prin Rezoluția 47/135 din 18 decembrie 1992, care prevede că „statele protejează existența și identitatea națională sau etnică, culturală, religioasă și lingvistică ale minorităților de pe teritoriul lor”,

–  având în vedere articolele 4, 22 și 119 din Constituția Republicii Populare Chineze, care prevăd sprijin guvernamental pentru dezvoltarea culturală a regiunilor locuite de minorități etnice, respectiv protejarea de către stat a monumentelor și vestigiilor culturale valoroase și protejarea patrimoniului cultural al diferitelor naționalități,

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) din Regulamentul de procedură,

A.  întrucât în 2009 guvernul chinez a anunțat un program de reconstrucție urbană în valoare de 500 de milioane USD, „Reabilitarea clădirilor cu potențial de risc din Kashgar”, care, din același an, distruge progresiv orașul Kashgar aflat pe traseul străvechiului Drum al Mătăsii și care prevede demolarea a 85 % din orașul vechi tradițional și înlocuirea acestuia cu blocuri moderne de apartamente, precum și transformarea părților vechi ale orașului rămase în situri turistice mixte sino-uigure;

B.  întrucât autoritățile de la Beijing continuă să excludă orașul Kashgar din candidaturile pentru statutul de patrimoniu mondial al UNESCO, cum ar fi candidatura transnațională planificată pentru a obține protejarea mai multor situri culturale din porțiunea Drumului Mătăsii aflată în Asia Centrală;

C.  întrucât orașul Kashgar este un sit de importanță internațională cu un patrimoniu arhitectural unic, important din punct de vedere istoric și geografic în calitatea sa de centru comercial și turistic străvechi;

D.  întrucât orașul Kashgar are o valoare simbolică ridicată pentru identitatea culturală a populațiilor uigură și hui din regiune, precum și pentru diversitatea culturală a Chinei;

E.  întrucât justificarea oficială a programului de reconstrucție, și anume consolidarea antiseismică, nu necesită demolarea integrală a clădirilor tradiționale, o altă opțiune fiind o renovare care să țină seama de aspectele culturale;

F.  întrucât autoritățile chineze au lansat un proces de modernizare locativă distrugător și în alte părți ale Chinei, prin diversele „planuri de dezvoltare” locale, în cadrul cărora se demolează clădiri istorice, iar locatarii sunt forțați să se mute, fără să se țină cont de pierderea unui patrimoniu istoric și cultural neprețuit și fără să se dea prioritate conservării – în cadrul unor zone protejate sau al unor muzee – a vestigiilor sau a principalelor monumente și clădiri, pentru a transmite generațiilor viitoare și lumii întregi obiecte care ilustrează mileniile de dezvoltare istorică și culturală a Chinei;

G.  întrucât autoritățile de la Beijing aplică permanent în regiunea autonomă uigură Xinjiang (XUAR) politici de represiune etnoculturală care au atins un apogeu sumbru în cursul represiunii violente a protestatarilor uiguri pe perioada revoltei din Urumqi din 2009;

H.  întrucât populațiile uigură și hui suferă încălcări permanente ale drepturilor omului și întrucât multor persoane li se interzice o reprezentare politică adecvată și autodeterminarea culturală,

1.  invită guvernul chinez să înceteze imediat distrugerea culturală care amenință supraviețuirea patrimoniului arhitectural al orașului Kashgar și să asigure realizarea de către experți a unei analize cuprinzătoare a metodelor de renovare care țin cont de aspectele culturale;

2.  invită guvernul chinez să pună capăt relocării forțate și marginalizării sociale a populației uigure din Kashgar, cauzate de distrugerea zonelor rezidențiale, și să despăgubească în mod corespunzător toate victimele de până acum pentru pierderile suferite;

3.  invită autoritățile chineze să depună toate eforturile pentru a dezvolta un dialog autentic între hani și uiguri, să adopte în Xinjiang politici economice mai incluzive și cuprinzătoare, menite să consolideze participarea localnicilor, și să protejeze identitatea culturală a populației uigure;

4.  îndeamnă guvernul chinez să își respecte obligațiile constituționale sprijinind în mod adecvat tradițiile culturale din Kashgar și XUAR, care sunt puternic influențate de identitatea uigură;

5.  invită autoritățile chineze să ia mai multe măsuri pentru a împiedica traficul și comerțul ilegal care contribuie la pierderea patrimoniului civilizației chineze;

6.  îl invită pe ministrul culturii din China să revizuiască legislația și reglementările actuale privind protecția vestigiilor culturale pentru a adapta actualul stil de viață în schimbare al grupului etnic minoritar care, uneori, nefiind conștient de comorile sale, își utilizează în mod inadecvat patrimoniul cultural sau refuză protecția acestuia; declară că ar trebui organizată o campanie de educare pe această temă la nivel național;

7.  îndeamnă guvernul chinez să analizeze posibilitatea includerii orașului Kashgar în candidatura comună cu Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan pentru desemnarea Drumului Mătăsii drept patrimoniu mondial al UNESCO;

8.  invită guvernul chinez să înceteze toate politicile discriminatorii și represive la adresa populațiilor uigură și hui și să respecte dreptul lor fundamental la libertatea de exprimare culturală, având în vedere îndeosebi situația lui Tursunjan Hezim, fost profesor de istorie care, în urma unui proces secret, a fost condamnat la o detenție de șapte ani, precum și situația altor activiști care au fost condamnați în ultimele luni;

9.  invită Serviciul European de Acțiune Externă să elaboreze măsuri suplimentare în contextul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului pentru a proteja drepturile omului și drepturile culturale ale grupurilor minoritare etnice, religioase și lingvistice din China;

10.  invită reprezentanții UE și Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să multiplice și să intensifice discuțiile privind drepturile omului și drepturile minorităților cu Republica Populară Chineză, precum și să se asigure că dialogul privind drepturile omului este mai eficace și orientat în mai mare măsură spre obținerea de rezultate;

11.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Consiliului ONU pentru drepturile omului, UNESCO, Congresului Național al Poporului (și Comitetului său permanent) al Republicii Populare Chineze, precum și Comitetului permanent regional de partid din XUAR.

(1) JO C 285 E, 21.10.2010, p. 80. (2) Texte adoptate, P7_TA(2010)0449.

Declarația Parlamentului European din 10 martie 2011 privind crearea unor statute europene pentru societăți mutuale, asociații și fundații

P7_TA(2011)0101 P7_DCL(2010)0084

Parlamentul European,

–  având în vedere Rezoluția sa din 19 februarie 2009 referitoare la economia socială(1),

–  având în vedere rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la crearea unei piețe unice pentru consumatori și cetățeni(2),

–  având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât bunăstarea și stabilitatea unei societăți provin din diversitatea practicilor antreprenoriale și întrucât asociațiile, societățile mutuale și fundațiile contribuie la această diversitate oferind un model de afaceri specific, care are la bază valori esențiale cum ar fi solidaritatea, controlul democratic și preferința pentru obiective sociale;

B.  întrucât, deși asociațiile, societățile mutuale și fundațiile s-au dezvoltat până acum mai mult la nivel național, pentru a le maximiza potențialul antreprenorial la nivelul Uniunii, acestea trebuie să-și optimizeze accesul în plan internațional,

1.  ia act de necesitatea creării unor condiții egale care să confere asociațiilor, societăților mutuale și fundațiilor instrumente oportunități echivalente cu cele de care dispun alte structuri organizaționale juridice, oferind astfel o dimensiune europeană organizației lor și activităților acesteia;

2.  invită Comisia să adopte măsurile necesare în vederea introducerii propunerii de crearea a statutelor europene pentru asociații, societăți mutuale și fundații, să propună un studiu de fezabilitate și de evaluare a impactului în ceea ce privește statutele pentru asociații și societăți mutuale și să finalizeze la timp studiul de evaluare a impactului în cazul statutului pentru fundații;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor(3), Comisiei, Consiliului, guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO C 76 E, 25.3.2010, p. 16. (2) Texte adoptate, P7_TA(2010)0186. (3) Lista semnatarilor este publicată în anexa 1 la procesul-verbal din 10 martie 2011 (P7_PV(2011)03-10(ANN1)).

Declarația Parlamentului European din 10 martie 2011 privind coliziunile cu vehicule grele de marfă

P7_TA(2011)0102 P7_DCL(2010)0081

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât vehiculele grele de marfă (HGV) reprezintă 3 % din flota de vehicule a UE, dar cauzează 14 % din coliziunile mortale, ducând la producerea a peste 4 000 de decese anual în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene;

B.  întrucât, în Europa, în fiecare an, circa 400 de persoane, în cea mai mare parte utilizatori de drumuri precum bicicliști, motocicliști sau pietoni sunt omorâți din cauza „unghiurilor moarte” ale HGV-urilor;

C.  întrucât multe dintre aceste decese ar putea fi evitate prin instalarea unui set complet de oglinzi sau a unor dispozitive care sunt tot mai ieftine de monitorizare cu camere video, sisteme de avertizare activă, sisteme de frânare de urgență și sisteme de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulație;

D.  întrucât în jurul HGV-urilor rămân unghiuri moarte semnificative și periculoase, în ciuda cerințelor crescute în materie de vizibilitate prevăzute în Directivele 2003/97/CE și 2007/38/CE pentru HGV-urile nou înmatriculate și, respectiv, cele aflate în circulație;

E.  întrucât cerințele din 2007 sunt mai slabe decât cele din 2003 și au fost insuficient puse în aplicare de statele membre, în ciuda dorinței UE de a reduce numărul deceselor rezultate din accidente rutiere la jumătate,

1.  îndeamnă Comisia să grăbească evaluarea Directivei 2007/38/CE și să o revizuiască pentru a o alinia la progresele tehnologice și la cele mai noi cerințe în materie de echipamente de vizualizare indirectă în cazul camioanelor nou înmatriculate, pentru a asigura un nivel optim de siguranță;

2.  îndeamnă Comisia să asigure faptul că nu se vor face excepții de la dotarea obligatorie cu sisteme avansate de frânare de urgență și sisteme de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulație, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 661/2009 privind siguranța generală;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor(1), Consiliului și Comisiei.

(1) Lista semnatarilor este publicată în anexa 2 la procesul-verbal din 10 martie 2011 (P7_PV(2011)03-10(ANN2)).