Parlamentul European,

–  având în vedere Convenția de la Ottawa din 3 decembrie 1997 privind interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal și distrugerea acestora (denumită în continuare Tratatul de interzicere a minelor), care a intrat în vigoare la 1 martie 1999,

–  având în vedere Convenția din 1980 privind armele convenționale (CCW) și protocoalele aferente, în special Protocolul II, modificat, privind minele terestre, armele-capcană și alte dispozitive și Protocolul V privind resturile explozive de război,

–  având în vedere rezoluțiile sale cele mai recente din 22 aprilie 2004 privind minele terestre antipersonal(1), din 7 iulie 2005(2) referitoare la o lume fără mine, din 19 ianuarie 2006 privind handicapul și dezvoltarea(3), din 13 decembrie 2007 privind cea de-a zecea aniversare a Tratatului de interzicere a minelor(4) și din 6 septembrie 2001 privind măsurile de încurajare a statelor membre să se angajeze față de interzicerea definitivă a minelor terestre antipersonal(5),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1724/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2001 privind lupta împotriva minelor antipersonal în țările în curs de dezvoltare(6) și Regulamentul (CE) nr. 1725/2001 al Consiliului din 23 iulie 2001 privind lupta împotriva minelor antipersonal în țările terțe, altele decât cele în curs de dezvoltare(7),

–  având în vedere Planul de acțiune Cartagena 2010-2014: Stoparea suferințelor cauzate de minele antipersonal, adoptat la cea de-a doua conferință de revizuire a Convenției de la Ottawa din 1997, care a avut loc la Cartagena, Columbia, în perioada 30 noiembrie-4 decembrie 2009,

–  având în vedere Orientările privind acțiunea comunitară în domeniul luptei împotriva minelor 2008-2013, elaborate de Comisie,

–  având în vedere numeroasele sale rezoluții privind munițiile cu dispersie, cea mai recentă din 8 iulie 2010(8), și rezoluția referitoare la Convenția de la Oslo privind munițiile cu dispersie, semnată de 94 de state și intrată în vigoare la 1 august 2010 a Convenției,

–  având în vedere raportul din 2009 al Serviciului acțiunii de luptă împotriva minelor din cadrul Națiunilor Unite,

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0211/2011),

A.  întrucât UE s-a implicat în mod activ în acțiunea de luptă împotriva minelor, în special după Acțiunea sa comună din 1995, și și-a asumat obiectivul interzicerii și eliminării totale a minelor antipersonal (APL) la nivel mondial; întrucât UE este un susținător și contribuabil important la lupta împotriva minelor, care se numără printre prioritățile sale în ceea ce privește drepturile omului, ajutorul umanitar și ajutorul pentru dezvoltare;

B.  întrucât „acțiunea de luptă împotriva minelor” include supravegherea, depistarea, marcarea și îndepărtarea minelor antipersonal (APL) și ale altor resturi explozive de război (ERW), inclusiv munițiile explozive abandonate (AO), munițiile neexplodate (UXO), resturile de muniții cu dispersie și dispozitivele explozive de fabricație artizanală (IEDs); precum și educarea și instruirea cu privire la riscurile pe care le prezintă minele și ERW, în special a copiilor, asistența acordată victimelor și distrugerea stocurilor, alături de acțiuni de susținere centrate pe promovarea universalizării convențiilor și tratatelor internaționale relevante cu scopul de a pune capăt producerii, comercializării și utilizării de APL;

C.  întrucât persistența APL și ERW, inclusiv a IED și a resturilor de muniții cu dispersie, pe lângă faptul că duc la pierderea de vieți omenești, în special în rândul populațiilor civile, reprezintă un obstacol important în calea reconstrucției post-conflict a țărilor afectate și poate folosi drept materie primă pentru IED;

D.  întrucât, până la 1 decembrie 2010, 156 de state au acceptat în mod formal obligativitatea Tratatului de interzicere a minelor;

E.  întrucât se stimează că numărul victimelor APL și alte ERW în 1999 era de 18 000, în 2009 acesta scăzând la aproximativ 4 000, conform Observatoarelor pentru mine terestre și muniții cu dispersie; întrucât se estimează că 70 % din victime sunt civili, o treime dintre aceștia fiind copii, și întrucât în lume există un număr mare de persoane care continuă să fi afectate APL și ERW;

F.  întrucât numai două guverne, cel din Burma/ Myanmar și din Libia, au amplasat recent APL, nefiind înregistrat niciun export sau transfer statal de APL, și întrucât doar trei state sunt suspectate de a continua producerea acestora, însă grupurile de insurgenți, precum FARC, continuă să își producă propriile dispozitive;

G.  întrucât majoritatea forțelor armate au încetat utilizarea APL, însă diferiți actori nestatali armați continuă să utilizeze APL, alături de IED cu activare la trecerea victimei și de muniții cu dispersie;

H.  întrucât peste 90 de țări continuă să fie afectate, în anumită măsură de APL și de alte ERW, dar cele mai grav lovite sunt Afganistan, Columbia, Pakistan, Myanmar, Cambodgia și Laos;

I.  întrucât este în primul rând responsabilitatea statelor afectate să abordeze problemele aferente APL și ERW de pe teritoriul lor înaintea, în timpul și după încetarea conflictului;

J.  întrucât, în multe țări afectate în care conflictul a încetat, dar unde continuă să fie prezente forțe armate locale de anvergură, nu au fost alocate efective militare suficient de numeroase în vederea operațiunilor de deminare;

K.  întrucât nevoia de asistență acordată victimelor va continua mult timp după ce amenințarea APL a fost îndepărtată;

L.  întrucât comunitatea internațională a reacționat în mod extraordinar la provocarea reprezentată de tragedia APL, contribuind, în perioada cuprinsă între 1999 și 2009, cu aproximativ 3,9 miliarde de dolari la acțiunea de luptă împotriva minelor și întrucât principalii contribuabili au fost SUA (902,4 milioane de dolari), CE (521,9 milioane de dolari), Japonia (336,9 milioane de dolari), Norvegia (342,7 milioane de dolari), Canada (259,8 milioane de dolari), Regatul Unit (220,6 milioane de dolari), Germania (206,9 milioane de dolari) și Țările de Jos (201,9 milioane de dolari);

M.  întrucât percepția legată de amenințarea pe care o reprezintă minele este de multe ori disproporționată în raport cu realitatea, calculându-se că doar 2 % din terenurile supuse procesului costisitor de deminare sunt de fapt contaminate cu APL sau alte ERW; întrucât există indicii clare referitoare la fondurile alocate pentru acțiunea de luptă împotriva minelor, observând în continuare că și înțelegerea mai bună a metodologiilor de supraveghere și a rezultatelor anchetei pot și au redus considerabil în ultimii ani necesitatea deminării complete a zonelor suspectate a fi periculoase;

N.  întrucât tehnicile și tehnologiile din domeniul detectării explozibililor nu au cunoscut progrese remarcabile, în ciuda unor investiții considerabile, și întrucât ne aflăm în prezența unui nou imperativ, dată fiind utilizarea tot mai intensă a IED,

O.  întrucât educarea publicului cu privire la reducerea riscului este un element-cheie pentru a ajuta oamenii, în special copiii, din regiunile afectate de mine să trăiască mai sigur și să învețe despre pericolele pe care le prezintă ALP și ERW,

Eforturi la nivel mondial în domeniul acțiunii de luptă împotriva minelor

1.  salută progresele realizate în ultimul deceniu în domeniul acțiunii de luptă împotriva minelor, dar subliniază necesitatea reorientării și intensificării eforturilor, dacă se urmărește eliminarea amenințării APL într-o perioadă de timp determinată;

2.  salută cu fermitate faptul că 156 de țări au semnat și ratificat până în prezent Tratatul de interzicere a minelor, inclusiv 25 de state membre ale UE, dar regretă faptul că 37 de țări nu au semnat încă acest tratat; invită toate țările care nu sunt părți la Tratatul de interzicere a minelor și la Convenția privind munițiile cu dispersie să adere la acestea; îndeamnă, în special acele state membre UE care încă nu au aderat la Tratat să o facă și încurajează o mai mare sinergie între diferitele instrumente internaționale;

3.  salută cu fermitate faptul că 56 de țări s-au alăturat în prezent Convenției privind munițiile cu dispersie, inclusiv 15 state membre ale UE; salută, de asemenea, adoptarea Declarației și a planului de acțiune de la Vientiane din 2010; invită UE și statele sale membre să promoveze universalizarea și punerea în aplicare atât a TMB, cât și a CCM;

4.  sprijină punerea în aplicare completă a Planului de acțiune Cartagena, care furnizează un plan detaliat pe cinci ani al angajamentelor din toate domeniile de acțiune împotriva minelor și invită Consiliul să adopte cât mai curând posibil o decizie în sprijinul acestui plan;

5.  subliniază nevoia de a găsi sinergie între diferitele dimensiuni ale acțiunii de luptă împotriva minelor, în special în ceea ce privește aspectele umanitare și de dezvoltare, inclusiv prin consolidarea componentei locale și a participării la proiectele din domeniu, cu scopul de a răspunde mai bine nevoii persoanelor direct afectate;

6.  recunoaște contribuția semnificativă adusă de donatorii internaționali, agențiile și ONG-urile internaționale în combaterea flagelului APL, precum și angajamentul și sacrificiile depuse de personalul internațional și local;

7.  salută faptul că încă șapte țări au anunțat încheierea activităților de deminare în 2009 și 2010, ridicând la 16 numărul total de state care au făcut acest lucru;

8.  recunoaște că SUA au fost principalul susținător la nivel mondial al acțiunii de luptă împotriva minelor, sprijinind în mod energic programele internaționale de deminare a zonelor infestate și de ajutorare a victimelor și că au îndeplinit deja majoritatea cerințelor cheie cuprinse în Tratatul de interzicere a minelor și încurajează, prin urmare, SUA să adere la acest tratat;

9.  solicită Rusiei să adere la Tratatul de interzicere a minelor și observă că Rusia, care a fost înainte o sursă principală de APL, figurând mult timp printre utilizatorii de mine, a fost ștearsă de pe lista din 2010, după ce a declarat că a încetat amplasarea de mine;

10.  reamintește statelor semnatare ale tratatului obligația lor internațională de a distruge stocurile de APL; este îngrijorat de faptul că Rusia și China au cele mai mari stocuri de APL, cifrele estimate ridicându-se la 100 milioane și, respectiv, 24,5 de milioane; îndeamnă UE să includă în negocierile cu Rusia și China problema distrugerii stocurilor existente ale acestora și aderarea rapidă la Tratatul de interzicere a minelor și;în plus, solicită UE să continue să promoveze universalizarea Tratatului de interzicere a minelor și a altor convenții relevante și prin includerea subiectului privind acțiunea de luptă împotriva minelor în dialogul și acordurile sale politice semnate cu țările terțe;

11.  deploră utilizarea continuă a APL de către grupurile insurgente și teroriste și de către alți actori nestatali; n această privință, indică situația din Columbia, unde se estimează că FARC este cel mai prolific utilizator de APL dintre grupurile de rebeli din toată lumea;

Studiu de caz - Afganistan

12.  observă că utilizarea pe scară largă și fără discriminare a APL pe durata celor peste trei decenii de conflict a însemnat faptul că Afganistanul este una dintre țările cele mai contaminate din lume, fapt agravat în continuare de utilizarea de către talibani a IED;

13.  deploră faptul că, în pofida a peste un deceniu de deminări efectuate de către cel mai mare și mai bine finanțat program umanitar de deminare din lume, Afganistanul deține în continuare cele mai ridicate rate ale victimelor din lume și își exprimă profunda îngrijorare cu privire la faptul că dintre cele 508 victime ale APL/ERW/IED înregistrate în perioada 1 martie 2009 - 1 martie 2010, peste jumătate au fost copii;

14.  recunoaște că actualul conflict periclitează în mod deosebit acțiunile de deminare din multe zone, precum și faptul că talibanii au atacat birourile ONU și personalul local și internațional;

15.  observă că, în 2009, comunitatea internațională a donat aproximativ 80 de milioane de dolari pentru acțiunea de luptă împotriva minelor în Afganistan și că, din 2002, asistența financiară și tehnică a Uniunii Europene, care se ridică la 89 de milioane de euro, a ajutat la înlăturarea a aproximativ 240 km² de APL în țară, făcând ca terenul să fie accesibil din punct de vedere economic și permițând reconstruirea proprietăților și întoarcerea familiilor la casele lor; subliniază nevoia unei mai mari concentrări asupra asistenței acordate victimelor și educării publicului cu privire la riscurile pe care le prezintă minele;

16.  salută faptul că operațiunile se bazează aproape în exclusivitate pe un personal local în număr de 10 000, cu sprijin internațional, care consolidează componenta locală a procesului;

17.  își exprimă îngrijorarea față de reticența guvernului afgan la nivel central și provincial în ceea ce privește asumarea responsabilității pentru acțiunea de luptă împotriva minelor;

Studiu de caz - Angola

18.  aproximativ 30 de ani de conflict au avut drept consecință faptul că Angola, ca și Afganistanul, este una dintre țările cele mai afectate de APL;

19.  observă că CNIDAH (comisia națională intersectorială pentru deminare și asistență umanitară) este bine stabilită în calitate de autoritate națională pentru acțiunea de luptă împotriva minelor, dar țările donatoare au o influență redusă, iar guvernul are acces la propriile resurse financiare importante, în special cele provenind din vânzările de petrol;

20.  este profund îngrijorat de numeroasele probleme structurale subliniate în evaluarea Comisiei din 2009, spre exemplu de absența rezultatelor în cazul celor 2.7 milioane de euro alocați celor 22 de membri ai personalului CNIDAH; îndeamnă UE să monitorizeze, să controleze și să evalueze utilizarea eficace a banilor și să se asigure că bugetul alocat este folosit într-un mod eficient și specific pentru a obține rezultatul necesar privind terenurile deminate;

21.  deploră faptul că, în ciuda realizării unui studiu național în 2007 și a unui program major de acțiune de luptă împotriva minelor, dimensiunile amenințării APL/ERW nu sunt încă bine cunoscute, iar în actualul ritm al progreselor realizate, vor fi necesari 100 de ani pentru a încheia procesul de deminare a țării; subliniază necesitatea urgentă de stabilire a unei relații diferite între guvern și donatorii internaționali, de a aloca mai multe resurse naționale acestei probleme, introducând tehnici îmbunătățite de reducere sectorială și o capacitate sporită de deminare la nivel național, astfel încât terenurile să poată reintra mai rapid în circuitul utilizării productive;

Studiu de caz - Bosnia

22.  regretă faptul că, la 16 ani de la încetarea conflictului din Bosnia și Herțegovina (BiH), continuă să existe un nivel ridicat de contaminare APL/ERW, în întreaga țară existând aproximativ 11.000 de terenuri minate și un număr estimat de 220 000 de APL și ERW active, ceea ce reprezintă o provocare gravă pentru securitate și un impediment pentru dezvoltarea economică și socială;

23.  ia act de îmbunătățirile înregistrate în gestionarea acțiunii de luptă împotriva minelor, realizate prin instituirea unui Centru de acțiune de luptă împotriva minelor BiH, dar regretă faptul că BiH a rămas cu mult în urma obiectivelor de finanțare și de deminare stabilite în cererea sa de prelungire în temeiul Tratatului de interzicere a minelor;

24.  recunoaște că mobilizarea resurselor prezintă provocări majore pentru guvern și că Strategia de acțiune de luptă împotriva minelor 2009-2019 mai trebuie încă adoptată; regretă faptul că principalul organism guvernamental responsabil cu acțiunea de luptă împotriva minelor, comisia guvernamentală de deminare, nu s-a întâlnit cu reprezentanții donatorilor, aflați în Sarajevo de câțiva ani, iar membrii acesteia nu au participat la reuniunile internaționale ale Tratatului de interzicere a minelor după cea de a doua conferință de revizuire a tratatului din 2009, îndeamnă guvernul să își asume întreaga responsabilitate pentru acțiunea de luptă împotriva minelor pentru a asigura planificarea strategică și gestionarea acesteia;

25.  felicită Fondul internațional de sprijin pentru deminare și asistență acordată victimelor minelor (ITF), al cărui sediu se află în Slovenia, pentru contribuția adusă în cadrul acțiunii de luptă împotriva minelor în BiH și subliniază necesitatea ca atenția acestuia să rămână concentrată pe BiH, până când această problemă este soluționată pe deplin;

26.  observă că în BiH își desfășoară operațiunile 33 de organizații de deminare acreditate, dar că efectivele militare pot fi utilizate pe scară mai largă;

27.  aplaudă EUFOR ALTHEA și instructorii săi instructorii care erau responsabili de educarea publicului cu privire la riscurile pe care le prezintă minele pentru asigurarea instruirii a câtorva mii de persoane și îi încurajează să își continue eforturile;

Asistența acordată victimelor

28.  recunoaște faptul că viețile și mijloacele de subzistență ale victimelor APL și ERW sunt marcate pentru totdeauna, că aceste victime sunt în principal civile, aparținând deseori celor mai sărace categorii din unele dintre cele mai sărace țări și necesită sprijin concentrat și asistență și sprijin medical și social continuu și că acest lucru va fi necesar chiar și atunci când nu se vor mai înregistra victime;

29.  salută faptul că, prin intermediul acțiunii de luptă împotriva minelor, numărul victimelor a fost redus în mod drastic, dar regretă profund faptul că persoanele civile reprezintă o proporție de 70 % din totalul victimelor în 2009 și deploră în mod deosebit proporția mare a copiilor în rândul victimelor;

30.  regretă faptul că supraviețuitorii minelor sau organizațiile care îi reprezintă au participat la implementarea asistenței acordate victimelor în mai puțin de jumătate dintre țările afectate și este de acord cu necesitatea ca opiniile și drepturile acestor supraviețuitori să fie pe deplin respectate; îndeamnă comunitatea internațională și Uniunea Europeană să mărească substanțial finanțarea pentru asistența acordată victimelor, dar nu în detrimentul deminării;

Progresele realizate în ceea ce privește tehnicile de detectare și supraveghere a minelor

31.  recunoaște că populația locală din zonele afectate de mine reprezintă cel mai bun indicator inițial cu privire la locul în care există o amenințare de mine;

32.  observă că, deși s-au realizat progrese în ceea ce privește tehnicile și instruirea pentru detectarea și supravegherea minelor, nu au fost încă descoperite soluții rapide, fiabile și eficiente din punctul de vedere al costurilor și că tehnicile tradiționale sunt în continuare utilizate pe scară largă; recunoaște contribuția importantă a Standardelor Internaționale ale Națiunilor Unite privind acțiunea de luptă împotriva minelor (IMAS) la sporirea siguranței și eficienței acțiunii de luptă împotriva minelor prin instituirea de standarde și asigurarea orientării, precum și rolul Serviciului Națiunilor Unite pentru Acțiunea de Luptă împotriva Minelor în coordonarea eforturilor în cadrul acțiunii de luptă împotriva minelor;

33.  observă că perspectivele cele mai promițătoare privind progresele tehnice în domeniul detectării sunt legate de metode personalizate bazate pe combinarea mai multor tehnologii, cu scopul de a evita victimele și de a realiza deminarea cu un impact minim asupra mediului;

34.  recunoaște că o supraveghere efectuată în mod adecvat nu este utilă decât dacă rapoartele rezultate în urma acesteia sunt precise și eficace și că donatorii trebuie să se asigure că finanțarea unor astfel de activități este bine utilizată;

35.  solicită Comisiei să aloce fonduri suplimentare pentru cercetări în domeniul supravegherii minelor și al tehnologiilor și tehnicilor de detectare, în strânsă cooperare cu partenerii internaționali și să utilizeze fondurile disponibile în contextul Programului-cadru 7 și al grupului de cercetare în domeniul securității;

Spre un sfârșit al amenințării reprezentate de APL

36.  este îngrijorat de faptul că unele țări afectate de APL se bazează în prea mare măsură pe asistența financiară internațională pentru acțiunea de luptă împotriva minelor și nu își mobilizează în mod suficient propriile mijloace în ceea ce privește efectivele și resursele financiare; solicită UE să asigure implicarea mai mare a țărilor afectate și să le reamintească țărilor respective obligațiile care le revin; solicită ca situația din Angola, în special, să fie examinată cu atenție în vederea mobilizării unei contribuții naționale mai mari;

37.  este îngrijorat de direcționarea resurselor către „deminarea” unor zone în care amenințarea umanitară sau cea la adresa dezvoltării economice este neglijabilă, sau în zone în care există percepția unei amenințări, dar nicio realitate care s-o susțină, în detrimentul concentrării asupra zonelor în carte exisă o amenințare gravă la adresa vieții; solicită să se insiste asupra unei planificări și a unei gestionări a operațiunilor mai bune și a unei supravegheri inițiale și raportări a zonelor suspecte mai precise;

38.  își exprimă îngrijorarea cu privire la securitatea și controlarea insuficiente ale depozitelor militare care conțin arme și muniții explozive, inclusiv mine terestre, în special în țările care se confruntă cu revolte și dezordine publică;

39.  consideră că comunitatea internațională ar trebui să-și concentreze atenția asupra acelor țări care sunt cel mai puțin în măsură să se ajute singure și asupra deminării și asistenței acordate victimelor și că scopul ar trebui să fie acela de a ajunge cât mai repede la o situație în care țările pot fi declarate libere de orice amenințare a minelor la adresa vieții și a dezvoltării economice;

40.  solicită donatorilor să-și furnizeze finanțare, orientând-o, supraveghind-o și evaluând-o într-un mod mai eficace;

41.  consideră că ar trebui concentrate eforturi pe generarea și dezvoltarea unei capacități sporite pe plan local, aceasta putând include personal local care beneficiază de o formare specială, realizată în mod structurat și profesionist, sau o mai mare utilizare a unităților militare în situațiile post-conflict, pregătite special pentru acțiunile umanitare de deminare;

42.  solicită o planificare mai bună pe plan național, care să aibă la bază cele mai bune practici, și o coordonare internațională consolidată în domeniul acțiunii de luptă împotriva minelor, care să direcționeze resursele în mod mai eficace către zonele prioritare, menținând, în același timp, structuri birocratice lejere;

43.  regretă faptul că nu există o evidență fiabilă a numărului actual al victimelor APL/ERW/IED și solicită efectuarea unei analize adecvate, ca ghid pentru direcționarea mai eficace a resurselor, ținând cont în mai mare măsură de nevoile victimelor și ale familiilor acestora;

44.  regretă faptul că, de la eliminarea liniei bugetare specifice a UE în 2007, UE nu mai dispune de un instrument flexibil și de dimensiuni transnaționale, care să răspundă în mod coerent priorităților din domeniul acțiunii de luptă împotriva minelor și că, în termeni cantitativi, a scăzut finanțarea UE pentru acțiunea de luptă împotriva minelor, solicită, prin urmare, restabilirea unei abordări mai specializate, cu o linie bugetară coordonată de o direcție principală cu personal specializat, care să semnaleze fermitatea angajamentului continuu al UE în acțiunea de luptă împotriva minelor, care trebuie să țină cont de nevoile specifice ale fiecărei țări, astfel cum este prevăzut în documentele de strategie națională, și, în același timp, de faptul că, în unele țări, existența minelor a devenit o problemă structurală și, astfel, o problemă pentru politica de dezvoltare a UE;

45.  regretă faptul că, până acum, nici asistența excepțională (articolul 3) și nici componenta pe termen lung (articolul 4) din cadrul Instrumentului pentru stabilitate nu au fost folosite pentru finanțarea programelor dedicate acțiunii de luptă împotriva minelor;

46.  subliniază capacitatea acțiunii de luptă împotriva minelor de a contribui în mod semnificativ la dezarmarea, demobilizarea și reabilitarea post-conflict, nu în ultimul rând prin oferirea foștilor combatanți a unor formări și locuri de muncă ce se bucură de un profund respect;

47.  solicită donatorilor să își standardizeze metodele de monitorizare și evaluare a eficienței din punct de vedere al costurilor, astfel încât să faciliteze compararea și examinarea în mod defalcat pe țări și să identifice și să promoveze cele mai bune practici prin intermediul agenției grupului de sprijin al acțiunii de luptă împotriva minelor (MASG);

48.  solicită Comisiei să își actualizeze „Orientările privind acțiunea comunitară în domeniul luptei împotriva minelor 2008-2013”, astfel încât acestea să reflecte modificările propuse în ceea ce privește arhitectura instituțională și a finanțării, pentru a asigura o distribuire mai rapidă și mai flexibilă a fondurilor și instrucțiuni clare privind accesarea fondurilor, concentrându-se asupra priorităților celor mai urgente și asupra celor mai bune practici, ă prevadă „pachete” de asistență care să le permită țărilor care au cea mai mare nevoie de acest lucru să își respecte obligațiile stipulate în Tratatul de interzicere a minelor;

49.  subliniază faptul că acțiunea de luptă împotriva minelor ar trebui să constituie un element obligatoriu al strategiilor țărilor în care se știe că există și/sau sunt stocate mine;

50.  este convins de faptul că, printr-o mai bună coordonare și prioritizare la nivel internațional și printr-o gestionare, supraveghere, raportare, monitorizare și practici de deminare mai bune, precum și printr-o utilizare mai avizată și mai bine direcționată a fondurilor, se poate în mod real spera că, într-un termen determinat, lumea va fi liberă de amenințarea APL la adresa vieții, a mijloacelor de subzistență și a dezvoltării economice;

o
o   o

51.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, guvernelor statelor membre, Serviciului European de Acțiune Externă, Comisiei, Organizației Națiunilor Unite, Președintelui Statelor Unite și Congresului SUA, precum și guvernelor țărilor celor mai afectate de mine și ONG-urilor internaționale.

(1) JO C 104 E, 30.4.2004, p. 1075. (2) JO C 157 E, 6.7.2006, p. 473. (3) JO C 287 E, 24.11.2006, p. 336. (4) JO C 323 E, 18.12.2008, p. 485. (5) JO C 72 E, 21.3.2002, p. 352. (6) JO L 234, 1.9.2001, p. 1. (7) JO L 234, 1.9.2001, p. 6. (8) Texte adoptate, P7_TA(2010)0285.