Rezoluţia Parlamentului European din 7 iulie 2011 referitoare la Republica Democrată Congo și la violurile în masă din sudul provinciei Kivu
Parlamentul European,
– având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind Republica Democrată Congo,
– având în vedere Acordul de parteneriat de la Cotonou semnat în iunie 2000,
– având în vedere orientările Uniunii Europene privind violența împotriva femeilor și lupta împotriva tuturor formelor de discriminare a acestora,
– având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, adoptat în 1998, și în special articolele 7 și 8, care definesc violul, sclavia sexuală, prostituția forțată, sarcinile forțate și sterilizarea forțată, precum și orice formă altă de violență sexuală, ca și crime împotriva umanității și crime de război, echivalându-le cu o formă de tortură și cu crime grave de război, indiferent dacă aceste acte sunt sau nu comise în mod sistematic în timpul conflictelor internaționale sau interne,
– având în vedere Rezoluțiile Consiliului de Securitate nr. 1325 (2000) și nr. 1820 (2008) privind femeile, pacea și securitatea, și Rezoluția nr. 1888 (2009) privind actele de violență sexuală asupra femeilor și copiilor în perioadele de conflict armat,
– având în vedere Rezoluția nr. 1925 (2010) a Consiliului de Securitate al ONU care precizează mandatul misiunii ONU în RDC (MONUSC0),
– având în vedere Rezoluția nr. 1991 din 28 iunie 2011 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care prelungește mandatul MONUSCO,
– având în vedere declarația din 23 iunie 2011 a Reprezentantei speciale pentru lupta împotriva violențelor sexuale în conflictele armate, Margot Wallström,
– având în vedere comunicatul final al celei de-a 6-a Reuniune regională a Adunării generale Paritare ACP-UE, care a avut loc la Yaoundé, Camerun, pe 28 și 29 aprilie 2011,
– având în vedere legea privind violența sexuală adoptată de Parlamentul RDC în 2006, concepută pentru a accelera urmărirea penală în caz de viol și pentru a aplica pedepse mai dure,
– având în vedere articolul 122 alineatul (5) din Regulamentul de procedură,
A. întrucât 170 de persoane au fost victime ale violurilor sau violențelor fizice între 10 și 12 iunie 2011 în satele Nakiele și Abala, din sudul provinciei Kivu; întrucât membrii aceluiași grup armat care a comis aceste abuzuri fuseseră deja implicați în violuri în masă, arestări și jafuri, în aceeași regiune, în ianuarie 2011;
B. întrucât situația securității din sudul Kivu rămâne extrem de fragilă, iar tulburările din estul RDC au provocat o multiplicare a încălcărilor drepturilor omului și a crimelor de război, printre care acte de violență sexuală împotriva femeilor, violuri masive și alte acte de tortură, masacre ale civililor și înrolarea masivă a copiilor, comise de grupări armate rebele, dar și de forțele armate și de poliție ale guvernului;
C. întrucât violul, veritabilă armă de război utilizată de combatanți pentru a intimida, pedepsi și controla victimele, s-a generalizat de o manieră atroce în estul RDC de la lansarea operațiunilor militare în 2009; întrucât cruzimile la care sunt supuse femeile sunt în principal violul, violul colectiv, sclavia sexuală, omorul, și au consecințe grave precum distrugerea fizică și psihică a femeilor;
D. întrucât, la 29 iunie 2011, Consiliul de securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis prelungirea cu încă un an a Misiunii Organizației Națiunilor Unite în Congo (MONUSCO), și întrucât misiunea are mandat să utilizeze toate mijloacele necesare pentru a proteja civilii împotriva încălcărilor dreptului internațional umanitar și a drepturilor omului;
E. întrucât victimele violurilor se confruntă cu o lipsă acută a infrastructurilor și nu au posibilitatea de a beneficia de asistență sau de îngrijiri medicale adecvate; întrucât femeile sunt în mod deliberat agresate în public, aceste agresiuni determinând adesea excluderea lor din societate și punându-le în incapacitatea de a avea grijă de copii; în plus, există riscuri considerabile de contaminare cu SIDA; întrucât serviciile medicale de urgență sunt asigurate doar de numeroasele ONG-uri active la fața locului, a căror coordonare și acces la victime nu mai sunt asigurate;
F. întrucât RDC este incapabilă să aducă în fața justiției membrii propriei armate și ai grupărilor armate, pentru crime condamnate în dreptul internațional, această incapacitate favorizând o cultură a impunității; întrucât armata congoleză nu dispune de mijloace umane, tehnice și financiare suficiente pentru a-și îndeplini misiunile în provinciile de est ale RDC și pentru a asigura protecția populației;
G. întrucât aplicarea legii privind violența sexuală, adoptată de Parlamentul RDC în 2006, este foarte limitată;
H. întrucât mass-media au un rol esențial în menținerea unei mobilizări puternice și în alertarea opiniei publice,
1. condamnă ferm violurile în masă, actele de violență sexuală și alte încălcări ale drepturilor omului comise între 10 și 12 iunie 2011 în regiunea sudică a Kivu; își exprimă compasiunea pentru suferințele și durerea tuturor victimelor actelor de violență sexuală, în special violurile în masă repetate din estul RDC în ultimii patru ani;
2. solicită guvernului RDC să considere lupta împotriva violurilor în masă și a violențelor sexuale împotriva femeilor drept o prioritate națională;
3. salută decizia ONU de a efectua o anchetă privind aceste evenimente; solicită ca aceste crime să fie facă imediat obiectul unor anchete independente și imparțiale, conforme normelor internaționale; regretă faptul că unii criminali de război dețin încă funcții de conducere importante; solicită luarea unor măsuri eficace și rapide pentru a garanta protecția victimelor și a martorilor în timpul și după aceste anchete;
4. solicită Comisiei și Republicii Democrate Congo să reexamineze documentul strategic de țară ale RDC și programul său indicativ național din al 10-lea FED (2008-2013), pentru ca lupta împotriva impunității în cazul violurilor în masă și al violențelor sexuale să fie instituită ca prioritate națională;
5. își exprimă temerea că aceste acte de violență se vor banaliza; subliniază că este de datoria guvernului RDC să asigure securitatea și să protejeze civilii pe teritoriul său; reamintește Președintelui Kabila că s-a angajat personal să ducă o politică de toleranță zero în privința violențelor sexuale și să aducă în fața justiției autorii crimelor de război și ai crimelor împotriva umanității săvârșite în țară, precum și să coopereze cu Curtea Penală Internațională și cu țările din regiune;
6. salută acțiunea ONG-urilor care vin în ajutorul victimelor violurilor și crimelor de război, și în special îngrijirile medicale acordate de anumite spitale, precum cel din Panzi, la Bukavu; subliniază că majoritatea victimelor agresiunilor sexuale nu beneficiază de asistența medicală, socială sau juridică de care ar avea nevoie; sugerează elaborarea de către guvernul RDC a unui program de ajutor pentru victime și pentru reintegrarea acestora în societatea congoleză și pe piața muncii; solicită Comisiei să deblocheze fonduri suplimentare pentru lupta împotriva violențelor sexuale și să ia măsuri pentru a se crea adăposturi, în zonele sensibile, pentru victimele violențelor sexuale; sugerează crearea unui proiect pilot pentru ameliorare asistenței medicale oferite victimelor violențelor sexuale în RDC;
7. regretă că subgrupul GBV (pentru problema violențelor de gen), care trebuia să asigure coordonarea reacției umanitare în cazurile de violențe sexuale, a fost desființat cu un an și jumătate în urmă din cauza incapacității de conducere a FNUAP (Fondul ONU pentru populație); solicită, prin urmare, recrearea sistemului de coordonare umanitară pe teren;
8. își exprimă îngrijorarea pentru faptul că MONUSCO nu a reușit să-și pună în practică mandatul și regulile pentru o angajare mai activă în protecția contra acestor violuri în masă, inclusiv a abuzurilor săvârșite de propriile forțe; recunoaște, însă, că prezența acestuia este indispensabilă pentru accesibilitatea umanitară; insistă ca mandatul și regulile de angajare a MONUSCO să fie puse în practică în mod ferm, pentru a asigura mai eficient securitatea populației; salută decizia de a prelungi mandatul misiunii până la 30 iunie 2012;
9. invită Uniunea Europeană și statele membre să sprijine activitățile misiunilor EUSEC RD și EUPOL RD; solicită ca lupta împotriva violențelor sexuale să fie integrată pe deplin în operațiunile comune de securitate și apărare;
10. rămâne extrem de îngrijorat de actuala situație umanitară din RDC și de finanțarea insuficientă pe care o primește această regiune, datorită reducerii fondurilor acordate de unii donatori bilaterali; deplânge faptul că, până acum, fondurile alocate nu au ajuns decât prea puțin la victime; solicită Comisiei să mențină finanțările acordate pentru ajutor umanitar în estul RDC;
11. invită Comisia să prezinte propuneri legislative privind resursele de minerale care fac obiectul conflictelor și fac să continue războiul și violurile în masă în RDC, pentru a lupta contra impunității, după modelul legii americane Dodd Franck (în special secțiunea 1502), care impune noi exigențe în materie de informații cu privire la produsele la a căror fabricare se folosesc aceste minerale;
12. constată că planul de soluționare a conflictului din zona de sud a Kivu, care privilegia soluția militară, s-a dovedit a fi un eșec; consideră că soluționarea acestui conflict trebuie să se realizeze pe cale politică și regretă lipsa de curaj a comunității internaționale; consideră că este momentul să se depășească stadiul simplelor condamnări și că guvernul congolez, Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite trebuie să-și asume responsabilitatea de a lua măsuri concrete pentru a pune capăt acestor atrocități; subliniază că, dacă nu se schimbă nimic, actorii umanitari se vor afla încă mult timp la fața locului;
13. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Uniunii Africane, guvernelor țărilor din regiunea Marilor Lacuri, Președintelui, prim-ministrului și Parlamentului RDC, Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, Reprezentantei Special a ONU pentru combaterea violenței sexuale în conflictele armate, Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului.