Parlamentul European,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 iulie 2010 intitulată „Cartea albă privind schemele de garantare a asigurărilor” (COM(2010)0370),

–  având în vedere Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II)(1),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale)(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2006 referitoare la criza societății de asigurare „Equitable Life”(3),

–  având în vedere raportul final din 23 mai 2007 al Comisiei de anchetă privind criza societății de asigurare „Equitable Life” (A6-0203/2007),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizele Comisiei pentru afaceri juridice și Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0243/2011),

A.  întrucât criza financiară a demonstrat faptul că încrederea consumatorilor în sistemul financiar poate fi subminată rapid în absența unor procese de despăgubire corespunzătoare pentru pierderile suferite de consumatori ca urmare a falimentului instituțiilor financiare;

B.  întrucât sistemele de garantare a asigurărilor (SGA) pot reprezenta un instrument valoros în reducerea riscurilor cu care se confruntă deținătorii sau, după caz, beneficiarii polițelor de asigurare în eventualitatea falimentului unei societăți de asigurări;

C.  întrucât necesitatea, funcția și structura sistemelor de garantare a asigurărilor nu sunt similare nici cu cele ale sistemelor de garantare a depozitelor, nici ale sistemelor de despăgubire a investitorilor, din cauza modelului diferit de întreprindere al asigurătorilor și a expunerii diferite la risc a consumatorilor în caz de faliment al asigurătorului;

D.  întrucât în statele membre există o eterogenitate a sistemelor de garantare a asigurărilor care oferă diferite grade de protecție a consumatorilor în funcție de diferite linii de produse, prin modele diferite de finanțare;

E.  întrucât nu au existat pierderi notabile ale deținătorilor sau, după caz, ale beneficiarilor polițelor de asigurare ca urmare a crizei financiare, iar industria europeană de asigurări a ieșit din criză aproape intactă;

F.  întrucât Directiva Solvabilitate II introduce o scară de intervenție pentru autoritățile de supraveghere, care minimizează riscul de faliment al unui asigurător și neajunsurile cauzate de un astfel de eveniment deținătorilor sau, după caz, beneficiarilor polițelor de asigurare;

G.  întrucât introducerea Directivei Solvabilitate II și a sistemelor de garantare a asigurărilor va contribui la introducerea unor condiții de concurență echitabile pe piața europeană a asigurărilor și va contribui la finalizarea pieței interne;

H.  întrucât, în conformitate cu Directiva Solvabilitate II, cererile de despăgubire ale deținătorilor sau, după caz, ale beneficiarilor polițelor sunt garantate atunci când un asigurător intră în insolvabilitate (când asigurătorul își încalcă cerința de capital de solvabilitate) și sunt în pericol numai în cazul în care asigurătorul intră în faliment (atunci când activele sunt insuficiente pentru a acoperi datoriile);

I.  întrucât furnizarea transfrontalieră de servicii de asigurare este redusă în UE, dar ar putea să crească ca urmare a introducerii Directivei Solvabilitate II datorită beneficiilor de capital oferite de o structură paneuropeană pe bază de sucursale;

J.  întrucât lipsa unor sisteme de garantare a asigurărilor armonizate la nivel european și sistemele diferite din statele membre au avut ca rezultat o protecție ineficientă și inegală pentru deținătorii de polițe de asigurare și au încetinit funcționarea pieței asigurărilor prin distorsionarea concurenței transfrontaliere;

K.  întrucât încrederea consumatorilor în funcționarea pieței interne a serviciilor financiare poate fi asigurată numai printr-un nivel consecvent de protecție a consumatorilor, indiferent de originea furnizorului de servicii, în primul rând printr-o aplicare consecventă a unor norme prudențiale solide și printr-o supraveghere eficientă asigurată de Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO) și de autoritățile naționale competente, dacă este cazul;

L.  întrucât expunerea contribuabililor la falimentul instituțiilor financiare trebuie să fie menținută la un nivel minim printr-o supraveghere eficientă și echilibrată exercitată de autoritățile de supraveghere naționale și europene,

1.  recunoaște faptul că noul sistem de supraveghere, precum și viitorul cadru instituit prin viitoarea Directivă Solvabilitate II vor spori și mai mult protecția consumatorilor;

2.  solicită Comisiei ca, în conformitate cu normele și definițiile prevăzute în Directiva Solvabilitate II și cu noul cadru de supraveghere, să prezinte propuneri pentru o directivă de standardizare transfrontalieră care să instituie un cadru transfrontalier coerent și consecvent pentru sistemele naționale de garantare a asigurărilor (SGA) în statele membre, rolul acestora fiind acela de a oferi consumatorilor protecție de ultimă instanță în situația în care, din cauza insolvabilității, societățile de asigurări nu sunt în măsură să își îndeplinească obligațiile contractuale;

3.  solicită Comisiei să prezinte de urgență o propunere de directivă privind sistemele de garantare a asigurărilor, care să completeze legislația privind sistemele de garantare a depozitelor, sistemele de despăgubire a investitorilor și Solvabilitate II;

4.  recunoaște faptul că lipsa unor condiții de concurență echitabile ar putea conduce la arbitrajul de reglementare, ceea ce ar afecta SGA; solicită Comisiei să analizeze legătura dintre armonizare și aplicarea sistemelor în UE și principiul statului de origine pentru a clarifica dacă există sau nu o perturbare semnificativă a pieței; consideră că această revizuire ar trebui realizată la trei ani de la punerea completă în aplicare a Directivei Solvabilitate II;

5.  este de acord că Directiva Solvabilitate II nu creează un cadru care să împiedice total falimentul societăților de asigurare și nu protejează consumatorii împotriva pierderilor suferite în caz de faliment al societăților de asigurare; prin urmare, solicită Comisiei să asigure coerența și consecvența sistemului comun de garantare a asigurărilor care va fi adoptat prin Directiva Solvabilitate II;

6.  sprijină adoptarea principiului „țării de origine” prin care polițele de asigurare emise de către un asigurător, indiferent de locul de vânzare, sunt acoperite de SGA din țara de origine, recunoscând că (a) în conformitate cu Directiva Solvabilitate II, furnizarea transfrontalieră de servicii de asigurare va crește și (b) că falimentul unui asigurător va fi legat de caracterul inadecvat al supravegherii exercitate de autoritatea de supraveghere din „țara de origine”, astfel încât povara responsabilității pentru faliment să fie suportată de către SGA din „țara de origine”, care ar trebui să acorde protecție în ultimă instanță consumatorilor doar atunci când societățile de asigurare nu își pot onora obligațiile contractuale din motive de insolvabilitate; invită Comisia să realizeze o evaluare de impact și o consultare publică cu părțile interesate privind includerea asigurării de viață în mod prioritar și posibilitatea practică de a include asigurarea generală într-un sistem transfrontalier de garantare a asigurărilor, care să ofere un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și să creeze condiții de concurență echitabile între statele membre; consideră că ar trebui elaborată o strategie de către Comisie și AEAPO pentru a garanta că sunt analizate costurile suplimentare ale unui SGA în raport cu obiectivul protecției consumatorilor; consideră că actualele reglementări ale UE privind sistemele de garantare a asigurărilor și de protecție a investitorilor acoperă doar produsele de economisire;

7.  insistă ca modelul de finanțare pentru sistemele naționale de garantare a asigurărilor (SGA) să respecte principiul subsidiarității, care să reflecte principiul de supraveghere al țării de origine și diversitatea modelelor folosite de SGA existente; îndeamnă Comisia să nu susțină doar o abordare ex ante a finanțării, având în vedere lipsa unor argumente convingătoare în favoarea unei astfel de abordări și perturbările pe care le-ar putea cauza;

8.  insistă ca statele membre să se asigure că sistemele lor de garantare a asigurărilor sunt testate și că primesc informațiile necesare în cazul în care autoritățile competente identifică probleme legate de funcționarea unei societăți de asigurare și care pot face necesară intervenția respectivului sistem; sugerează ca aceste teste să aibă loc cel puțin o dată la trei ani sau atunci când situația o impune; consideră, în plus, că AEAPO ar trebui să realizeze periodic evaluări inter pares pentru a examina sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemelor și pentru a semnala nevoia unei îmbunătățiri ori de câte ori este necesar;

9.  recunoaște că aplicarea principiului subsidiarității în ceea ce privește alegerea modelelor de finanțare ex ante sau ex post poate duce la distorsiuni ale concurenței între statele membre; consideră că astfel de distorsiuni sunt la fel de importante ca asigurarea protecției consumatorului și contribuabilului și că Comisia ar trebui să adopte o abordare precaută, pe termen lung, pentru a soluționa aceste denaturări;

10.  recunoaște că există mai multe moduri de asigurare a protecției consumatorului:

11.  insistă ca informațiile disponibile consumatorilor în cazul insolvabilității unui asigurător să fie ușor accesibile, complete și ușor de urmat, cu indicații clare privind autoritatea căreia consumatorul poate să i se adreseze pentru a solicita despăgubiri sau informații; este convins că prin crearea unui punct unic de contact pentru toate sistemele de compensații sau garanții financiare s-ar oferi siguranța că legislația existentă este cu adevărat în beneficiul consumatorilor, în special în ceea ce privește furnizarea de informații și facilitarea contactelor și plăților transfrontaliere;

12.  subliniază faptul că abordarea SGA conform principiului „țării de origine” poate fi credibilă din perspectiva consumatorului doar dacă există o coerență a experienței consumatorului cu privire la ambele funcții ale SGA (transfer de portofoliu și cereri de despăgubire ale deținătorilor de polițe de asigurare); invită Comisia să prevadă un singur proces și punct de contact în limba proprie pentru consumatori în cadrul autorității naționale de supraveghere pentru toate cererile de despăgubire introduse pe baza sistemului de garantare a asigurărilor, indiferent de locul SGA bazat pe principiul „țării de origine”; recomandă ca AEAPO să dezvolte o abordare armonizată și transparentă, bazată pe simplitate și pe cele mai bune practici, dacă este necesar, prin intermediul unor standarde tehnice obligatorii;

13.  subliniază că ar trebui îmbunătățite cunoștințele și gradul de sensibilizare a consumatorilor în ceea ce privește serviciile financiare și riscurile conexe; prin urmare, propune să fie instituit un mecanism similar Fișei europene standard de informații (ESIS) pentru polițele de asigurare, care va include avertismente clare și obligatorii cu privire la riscurile asociate produselor de investiții complexe legate de domeniul asigurărilor și cu privire la existența unui sistem de garantare a asigurărilor administrat de o autoritate națională concretă, astfel încât deținătorul poliței să poată înțelege mai bine produsele de asigurare și să dispună de toate informațiile relevante;

14.  consideră că autoritățile de supraveghere din „țara de origine” și din „țara gazdă” ar trebui să coopereze pe deplin cu SGA în cauză și cu cadrul european de supraveghere pentru a limita la minimum perturbările pentru deținătorul sau, după caz, beneficiarul poliței în „țara gazdă” în eventualitatea falimentului unui asigurător, acționând prin colegiul autorităților de supraveghere, cu participarea AEAPO, pentru a asigura coerența abordării între sisteme;

15.  solicită Comisiei să clarifice rolul jucat de SGA în relația cu intermediarii;

16.  susține că, pentru a garanta o protecție completă și continuă a deținătorilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor, Comisia ar trebui să selecteze și să ia în considerare alte mecanisme de protecție și dispoziții legislative, deja existente; consideră că sistemele de garantare a asigurărilor ar trebui activate atunci când alte mecanisme de protecție au eșuat;

17.  insistă asupra faptului că noua legislație a UE nu ar trebui să ducă la o slăbire a protecției oferite de SGA existente în statele membre și asupra faptului că consumatorii nu ar trebui să se confrunte cu nicio pierdere ca urmare a deficienței de reglementare în supravegherea corespunzătoare a asigurătorilor; invită, prin urmare, Comisia să se asigure că un cadru european în domeniul SGA va funcționa ca un mecanism de ultimă instanță, asigurând o despăgubire adecvată pentru deținătorii (sau după caz, beneficiarii) de polițe de asigurare care sunt eligibili pentru despăgubiri pentru pierderi în cea mai mare măsură posibilă sau asigurând posibilitatea unui transfer de portofoliu într-un interval de timp rezonabil în cazul în care o societate de asigurare se declară în insolvabilitate;

18.  recunoaște faptul că societățile de asigurări sunt responsabile pentru conduita angajaților lor și că intermediarii au obligația să încheie o asigurare de răspundere profesională; relevă că frauda intră în sfera de aplicare a legislației penale și a legislației în ceea ce privește delictele civile; recunoaște faptul că aplicarea normelor privind SGA în cazul vânzării abuzive și al fraudei ar putea conduce la un nivel mai scăzut de vigilență al autorităților de supraveghere, care ar putea fi tentate să se folosească de competențele lor de supraveghere, creând astfel un hazard moral;

19.  constată că, în lipsa unei definiții obligatorii din punct de vedere juridic la nivelul UE a ceea ce constituie o întreprindere mică sau o microîntreprindere și ținând cont de natura schimbătoare a acestor entități în timp, domeniul de aplicare al propunerilor pentru o directivă privind SGA ar trebui să fie limitat la persoanele fizice, iar persoanele fizice care au o legătură directă cu asigurătorul falimentar, cum ar fi directorii, personalul de conducere de nivel superior sau membrii cu drept de vot în consiliul de administrație ar trebui excluse din grupul consumatorilor; solicită Comisiei să reevalueze situația pentru a include persoanele juridice selectate de îndată ce se va stabili o definiție cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic; subliniază faptul că, în conformitate cu principiul subsidiarității, fiecare stat membru poate alege să includă persoanele juridice în cadrul SGA naționale;

20.  recunoaște că problemele de concentrare a pieței ar putea exercita presiuni asupra capacității unui SGA de a absorbi toate cererile de despăgubire ale deținătorilor sau, după caz, ale beneficiarilor polițelor de asigurare care rezultă din falimentul unuia sau mai multor asigurători; consideră că trebuie evitate normele privind SGA care pot conduce la presiuni suplimentare asupra piețelor concentrate;

21.  prevede un rol de supraveghere pentru AEAPO în coordonarea simulărilor de criză specifice pieței efectuate de autoritățile naționale și în desfășurarea de simulări de criză ale SGA la nivel european, emițând recomandări, după caz, și în efectuarea de evaluări inter-pares periodice pentru a se asigura schimbul de bune practici;

22.  constată că, în cadrul piețelor mici și concentrate, instituirea unui SGA fără mecanisme adecvate de finanțare ar putea crea riscuri sistemice prin intensificarea interconectării dintre asigurători, ceea ce ar conduce la un cadru de concurență inechitabil între piețele mari și cele mai mici, întrucât piețele mai mici s-ar confrunta cu dificultăți mai importante în suportarea costurilor; constată că aceste dificultăți trebuie luate în considerare pentru a evita presiunile suplimentare asupra piețelor concentrate; invită Comisia să acorde statelor membre libertatea de a adapta normele privind finanțarea și alte caracteristici care țin de proiectarea SGA conform nevoilor specifice ale piețelor naționale;

23.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 335, 17.12.2009, p. 1. (2) JO L 331, 15.12.2010, p. 48. (3) JO C 303 E, 13.12.2006, p. 108.