Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 25 octombrie 2011 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 97/68/CE în ceea ce privește dispozițiile aplicabile motoarelor introduse pe piață în cadrul mecanismului de flexibilitate (COM(2010)0362 – C7-0171/2010 – 2010/0195(COD))
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2010)0362),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0171/2010),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 16 septembrie 2010(1),
– având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 29 iunie 2011, de a aproba poziţia Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și avizul Comisiei pentru transport și turism (A7-0080/2011),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 25 octombrie 2011 în vederea adoptării Directivei 2011/.../UE a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 97/68/CE în ceea ce privește dispozițiile aplicabile motoarelor introduse pe piață în cadrul regimului de flexibilitate