Rezoluția Parlamentului European din 15decembrie 2011 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2009/019 FR/ Renault introdusă de Franța) (COM(2011)0420 – C7-0193/2011 – 2011/2158(BUD))
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2011)0420 – C7-0193/2011),
– având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară(1) (AII din 17 mai 2006), în special punctul 28,
– având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare(2) (Regulamentul FEG),
– având în vedere procedura discuțiilor trilaterale prevăzută la punctul 28 din AII din 17 mai 2006,
– având în vedere scrisoarea Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,
– având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A7-0396/2011),
A. întrucât Uniunea Europeană a instituit instrumentele legislative și bugetare necesare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor afectați de schimbările majore intervenite în structura comerțului mondial și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața forței de muncă;
B. întrucât domeniul de aplicare al FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009 pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor disponibilizaţi ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale;
C. întrucât asistența financiară oferită de Uniunea Europeană lucrătorilor disponibilizaţi ar trebui să fie dinamică și pusă la dispoziție cât mai rapid și mai eficient posibil, în conformitate cu Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei adoptată cu ocazia reuniunii de conciliere din 17 iulie 2008, precum și pentru a respecta AII din 17 mai 2006 în ceea ce privește adoptarea deciziilor de mobilizare a FEG;
D. întrucât Franța a solicitat asistență pentru un caz privind 4 445 de disponibilizări (3 582 dintre acestea făcând obiectul asistenței) în cadrul întreprinderii Renault s.a.s. și a șapte dintre furnizorii săi din industria autovehiculelor;
E. întrucât cererea FEG depusă de Franța nu acoperă lucrătorii de la Renault care au optat pentru pensionare anticipată și nu au putut beneficia de asistență din partea FEG în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1927/2006, dar ale căror drepturi de pensie au fost afectate de aplicarea între timp a reformei pensiilor; întrucât ar trebui remarcate eforturile depuse de toate părțile implicate pentru a se găsi o soluție viabilă în vederea suplimentării drepturilor de pensie ale acestor foști lucrători de la Renault; întrucât, în acest context, ar trebui subliniate eforturile depuse de guvernul francez și angajamentul în scris al Renault; întrucât dialogul constructiv dintre toate părțile vizate ar trebui să continue până la găsirea unei soluții satisfăcătoare;
F. întrucât cererea îndeplinește criteriile de eligibilitate stabilite prin Regulamentul FEG,
1. solicită instituțiilor competente să depună eforturile necesare pentru a ameliora mecanismele procedurale și bugetare în vederea accelerării mobilizării FEG; salută, în acest sens, procedura îmbunătățită instituită de Comisie, ca urmare a solicitării Parlamentului European de a se accelera eliberarea subvențiilor, în cadrul căreia Comisia prezintă autorității bugetare evaluarea referitoare la eligibilitatea unei cereri de asistență în cadrul FEG împreună cu propunerea de mobilizare a FEG; speră ca în cadrul viitoarelor revizuiri ale FEG să se realizeze și alte îmbunătățiri ale procedurii, sporindu-se eficiența, transparența și vizibilitatea FEG; ia act, cu toate acestea, de durata semnificativă a perioadei de evaluare în cazul acestei cereri specifice de mobilizare a FEG în favoarea întreprinderii Renault și a șapte dintre furnizorii săi;
2. observă că primele rezultate referitoare la eficiența măsurilor adresate lucrătorilor disponibilizaţi ar trebui să fie disponibile în curând; observă că ratele de succes sunt un indicator cheie al eficienței FEG și solicită Comisiei să asigure o monitorizare fermă și atentă, precum și îndrumare în vederea garantării faptului că oferta de formare propusă corespunde tendințelor economice locale;
3. reamintește angajamentul instituțiilor de a asigura o derulare rapidă și fără probleme a procedurii de adoptare a deciziilor de mobilizare a FEG, oferind un sprijin individual punctual, limitat în timp, având ca obiectiv ajutarea lucrătorilor disponibilizaţi ca urmare a globalizării și a crizei financiare și economice; subliniază rolul pe care FEG îl poate juca în reintegrarea pe piața muncii a lucrătorilor disponibilizaţi;
4. subliniază că, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul FEG, ar trebui să se garanteze sprijinirea prin FEG a reintegrării în muncă a fiecărui lucrător disponibilizat; subliniază în continuare că măsurile finanțate prin FEG ar trebui să conducă la ocuparea pe termen lung a forței de muncă; reiterează faptul că asistența din partea FEG nu trebuie să înlocuiască acțiunile care țin de responsabilitatea întreprinderilor în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective de muncă și nici măsurile de restructurare a întreprinderilor sau a sectoarelor;
5. constată că informațiile prezentate cu privire la pachetul coordonat de servicii personalizate ce urmează să fie finanțate de FEG includ informații privind complementaritatea acestora cu acțiunile finanțate prin fondurile structurale; își reiterează apelul adresat Comisiei privind prezentarea unei evaluări comparative a acestor date și în cadrul rapoartelor sale anuale;
6. observă faptul că, în urma unor solicitări repetate ale Parlamentului, bugetul 2011 include, pentru prima dată, credite de plată în valoare de 47 608 950 EUR la linia bugetară aferentă FEG – 04 05 01; reamintește că FEG a fost creat ca instrument specific și separat, având obiective și termene proprii;
7. aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;
8. încredințează Președintelui sarcina de a semna această decizie împreună cu Președintele Consiliului și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
9. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2009/019 FR/Renault introdusă de Franța)
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Decizia 2012/16/UE.)