Acordul dintre UE și Republica Capului Verde privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene ***
190k
31k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Capului Verde privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene (09114/2011 – C7-0123/2011 – 2010/0296(NLE))
– având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (09114/2011),
– având în vedere proiectul de Acord între Uniunea Europeană și Republica Capului Verde privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene (16459/2010 + COR1 + COR2),
– având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 100 alineatul (2) articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) și articolul 218 alineatul (8) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7-0123/2011),
– având în vedere articolul 81 și articolul 90 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru transport și turism (A7-0307/2011),
1. aprobă încheierea acordului;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Republicii Capului Verde.
Sistemele de garantare a asigurărilor
217k
72k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitoare la sistemele de garantare a asigurărilor (2011/2010(INI))
– având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 iulie 2010 intitulată „Cartea albă privind schemele de garantare a asigurărilor” (COM(2010)0370),
– având în vedere Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II)(1),
– având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale)(2),
– având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2006 referitoare la criza societății de asigurare „Equitable Life”(3),
– având în vedere raportul final din 23 mai 2007 al Comisiei de anchetă privind criza societății de asigurare „Equitable Life” (A6-0203/2007),
– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizele Comisiei pentru afaceri juridice și Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0243/2011),
A. întrucât criza financiară a demonstrat faptul că încrederea consumatorilor în sistemul financiar poate fi subminată rapid în absența unor procese de despăgubire corespunzătoare pentru pierderile suferite de consumatori ca urmare a falimentului instituțiilor financiare;
B. întrucât sistemele de garantare a asigurărilor (SGA) pot reprezenta un instrument valoros în reducerea riscurilor cu care se confruntă deținătorii sau, după caz, beneficiarii polițelor de asigurare în eventualitatea falimentului unei societăți de asigurări;
C. întrucât necesitatea, funcția și structura sistemelor de garantare a asigurărilor nu sunt similare nici cu cele ale sistemelor de garantare a depozitelor, nici ale sistemelor de despăgubire a investitorilor, din cauza modelului diferit de întreprindere al asigurătorilor și a expunerii diferite la risc a consumatorilor în caz de faliment al asigurătorului;
D. întrucât în statele membre există o eterogenitate a sistemelor de garantare a asigurărilor care oferă diferite grade de protecție a consumatorilor în funcție de diferite linii de produse, prin modele diferite de finanțare;
E. întrucât nu au existat pierderi notabile ale deținătorilor sau, după caz, ale beneficiarilor polițelor de asigurare ca urmare a crizei financiare, iar industria europeană de asigurări a ieșit din criză aproape intactă;
F. întrucât Directiva Solvabilitate II introduce o scară de intervenție pentru autoritățile de supraveghere, care minimizează riscul de faliment al unui asigurător și neajunsurile cauzate de un astfel de eveniment deținătorilor sau, după caz, beneficiarilor polițelor de asigurare;
G. întrucât introducerea Directivei Solvabilitate II și a sistemelor de garantare a asigurărilor va contribui la introducerea unor condiții de concurență echitabile pe piața europeană a asigurărilor și va contribui la finalizarea pieței interne;
H. întrucât, în conformitate cu Directiva Solvabilitate II, cererile de despăgubire ale deținătorilor sau, după caz, ale beneficiarilor polițelor sunt garantate atunci când un asigurător intră în insolvabilitate (când asigurătorul își încalcă cerința de capital de solvabilitate) și sunt în pericol numai în cazul în care asigurătorul intră în faliment (atunci când activele sunt insuficiente pentru a acoperi datoriile);
I. întrucât furnizarea transfrontalieră de servicii de asigurare este redusă în UE, dar ar putea să crească ca urmare a introducerii Directivei Solvabilitate II datorită beneficiilor de capital oferite de o structură paneuropeană pe bază de sucursale;
J. întrucât lipsa unor sisteme de garantare a asigurărilor armonizate la nivel european și sistemele diferite din statele membre au avut ca rezultat o protecție ineficientă și inegală pentru deținătorii de polițe de asigurare și au încetinit funcționarea pieței asigurărilor prin distorsionarea concurenței transfrontaliere;
K. întrucât încrederea consumatorilor în funcționarea pieței interne a serviciilor financiare poate fi asigurată numai printr-un nivel consecvent de protecție a consumatorilor, indiferent de originea furnizorului de servicii, în primul rând printr-o aplicare consecventă a unor norme prudențiale solide și printr-o supraveghere eficientă asigurată de Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO) și de autoritățile naționale competente, dacă este cazul;
L. întrucât expunerea contribuabililor la falimentul instituțiilor financiare trebuie să fie menținută la un nivel minim printr-o supraveghere eficientă și echilibrată exercitată de autoritățile de supraveghere naționale și europene,
1. recunoaște faptul că noul sistem de supraveghere, precum și viitorul cadru instituit prin viitoarea Directivă Solvabilitate II vor spori și mai mult protecția consumatorilor;
2. solicită Comisiei ca, în conformitate cu normele și definițiile prevăzute în Directiva Solvabilitate II și cu noul cadru de supraveghere, să prezinte propuneri pentru o directivă de standardizare transfrontalieră care să instituie un cadru transfrontalier coerent și consecvent pentru sistemele naționale de garantare a asigurărilor (SGA) în statele membre, rolul acestora fiind acela de a oferi consumatorilor protecție de ultimă instanță în situația în care, din cauza insolvabilității, societățile de asigurări nu sunt în măsură să își îndeplinească obligațiile contractuale;
3. solicită Comisiei să prezinte de urgență o propunere de directivă privind sistemele de garantare a asigurărilor, care să completeze legislația privind sistemele de garantare a depozitelor, sistemele de despăgubire a investitorilor și Solvabilitate II;
4. recunoaște faptul că lipsa unor condiții de concurență echitabile ar putea conduce la arbitrajul de reglementare, ceea ce ar afecta SGA; solicită Comisiei să analizeze legătura dintre armonizare și aplicarea sistemelor în UE și principiul statului de origine pentru a clarifica dacă există sau nu o perturbare semnificativă a pieței; consideră că această revizuire ar trebui realizată la trei ani de la punerea completă în aplicare a Directivei Solvabilitate II;
5. este de acord că Directiva Solvabilitate II nu creează un cadru care să împiedice total falimentul societăților de asigurare și nu protejează consumatorii împotriva pierderilor suferite în caz de faliment al societăților de asigurare; prin urmare, solicită Comisiei să asigure coerența și consecvența sistemului comun de garantare a asigurărilor care va fi adoptat prin Directiva Solvabilitate II;
6. sprijină adoptarea principiului „țării de origine” prin care polițele de asigurare emise de către un asigurător, indiferent de locul de vânzare, sunt acoperite de SGA din țara de origine, recunoscând că (a) în conformitate cu Directiva Solvabilitate II, furnizarea transfrontalieră de servicii de asigurare va crește și (b) că falimentul unui asigurător va fi legat de caracterul inadecvat al supravegherii exercitate de autoritatea de supraveghere din „țara de origine”, astfel încât povara responsabilității pentru faliment să fie suportată de către SGA din „țara de origine”, care ar trebui să acorde protecție în ultimă instanță consumatorilor doar atunci când societățile de asigurare nu își pot onora obligațiile contractuale din motive de insolvabilitate; invită Comisia să realizeze o evaluare de impact și o consultare publică cu părțile interesate privind includerea asigurării de viață în mod prioritar și posibilitatea practică de a include asigurarea generală într-un sistem transfrontalier de garantare a asigurărilor, care să ofere un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și să creeze condiții de concurență echitabile între statele membre; consideră că ar trebui elaborată o strategie de către Comisie și AEAPO pentru a garanta că sunt analizate costurile suplimentare ale unui SGA în raport cu obiectivul protecției consumatorilor; consideră că actualele reglementări ale UE privind sistemele de garantare a asigurărilor și de protecție a investitorilor acoperă doar produsele de economisire;
7. insistă ca modelul de finanțare pentru sistemele naționale de garantare a asigurărilor (SGA) să respecte principiul subsidiarității, care să reflecte principiul de supraveghere al țării de origine și diversitatea modelelor folosite de SGA existente; îndeamnă Comisia să nu susțină doar o abordare ex ante a finanțării, având în vedere lipsa unor argumente convingătoare în favoarea unei astfel de abordări și perturbările pe care le-ar putea cauza;
8. insistă ca statele membre să se asigure că sistemele lor de garantare a asigurărilor sunt testate și că primesc informațiile necesare în cazul în care autoritățile competente identifică probleme legate de funcționarea unei societăți de asigurare și care pot face necesară intervenția respectivului sistem; sugerează ca aceste teste să aibă loc cel puțin o dată la trei ani sau atunci când situația o impune; consideră, în plus, că AEAPO ar trebui să realizeze periodic evaluări inter pares pentru a examina sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemelor și pentru a semnala nevoia unei îmbunătățiri ori de câte ori este necesar;
9. recunoaște că aplicarea principiului subsidiarității în ceea ce privește alegerea modelelor de finanțare ex ante sau ex post poate duce la distorsiuni ale concurenței între statele membre; consideră că astfel de distorsiuni sunt la fel de importante ca asigurarea protecției consumatorului și contribuabilului și că Comisia ar trebui să adopte o abordare precaută, pe termen lung, pentru a soluționa aceste denaturări;
10. recunoaște că există mai multe moduri de asigurare a protecției consumatorului:
–
despăgubiri: pierderile suferite de către deținătorii sau beneficiarii polițelor de asigurare în cazul insolvabilității sunt compensate în mod direct prin aplicarea unui proces standardizat de soluționare a cererilor de despăgubire;
–
continuitate: continuitatea contractelor de asigurare este asigurată prin intermediul transferurilor de portofoliu către asigurătorii aflați în continuare pe piață sau către o entitate creată în mod special în acest scop;
recomandă ca ambele modalități să fie permise în aplicarea viitorului cadru SGA ținând seama de diferențele naționale în ceea ce privește dimensiunea, concentrarea, proiectarea produselor și gama de produse de asigurare oferite;
11. insistă ca informațiile disponibile consumatorilor în cazul insolvabilității unui asigurător să fie ușor accesibile, complete și ușor de urmat, cu indicații clare privind autoritatea căreia consumatorul poate să i se adreseze pentru a solicita despăgubiri sau informații; este convins că prin crearea unui punct unic de contact pentru toate sistemele de compensații sau garanții financiare s-ar oferi siguranța că legislația existentă este cu adevărat în beneficiul consumatorilor, în special în ceea ce privește furnizarea de informații și facilitarea contactelor și plăților transfrontaliere;
12. subliniază faptul că abordarea SGA conform principiului „țării de origine” poate fi credibilă din perspectiva consumatorului doar dacă există o coerență a experienței consumatorului cu privire la ambele funcții ale SGA (transfer de portofoliu și cereri de despăgubire ale deținătorilor de polițe de asigurare); invită Comisia să prevadă un singur proces și punct de contact în limba proprie pentru consumatori în cadrul autorității naționale de supraveghere pentru toate cererile de despăgubire introduse pe baza sistemului de garantare a asigurărilor, indiferent de locul SGA bazat pe principiul „țării de origine”; recomandă ca AEAPO să dezvolte o abordare armonizată și transparentă, bazată pe simplitate și pe cele mai bune practici, dacă este necesar, prin intermediul unor standarde tehnice obligatorii;
13. subliniază că ar trebui îmbunătățite cunoștințele și gradul de sensibilizare a consumatorilor în ceea ce privește serviciile financiare și riscurile conexe; prin urmare, propune să fie instituit un mecanism similar Fișei europene standard de informații (ESIS) pentru polițele de asigurare, care va include avertismente clare și obligatorii cu privire la riscurile asociate produselor de investiții complexe legate de domeniul asigurărilor și cu privire la existența unui sistem de garantare a asigurărilor administrat de o autoritate națională concretă, astfel încât deținătorul poliței să poată înțelege mai bine produsele de asigurare și să dispună de toate informațiile relevante;
14. consideră că autoritățile de supraveghere din „țara de origine” și din „țara gazdă” ar trebui să coopereze pe deplin cu SGA în cauză și cu cadrul european de supraveghere pentru a limita la minimum perturbările pentru deținătorul sau, după caz, beneficiarul poliței în „țara gazdă” în eventualitatea falimentului unui asigurător, acționând prin colegiul autorităților de supraveghere, cu participarea AEAPO, pentru a asigura coerența abordării între sisteme;
15. solicită Comisiei să clarifice rolul jucat de SGA în relația cu intermediarii;
16. susține că, pentru a garanta o protecție completă și continuă a deținătorilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor, Comisia ar trebui să selecteze și să ia în considerare alte mecanisme de protecție și dispoziții legislative, deja existente; consideră că sistemele de garantare a asigurărilor ar trebui activate atunci când alte mecanisme de protecție au eșuat;
17. insistă asupra faptului că noua legislație a UE nu ar trebui să ducă la o slăbire a protecției oferite de SGA existente în statele membre și asupra faptului că consumatorii nu ar trebui să se confrunte cu nicio pierdere ca urmare a deficienței de reglementare în supravegherea corespunzătoare a asigurătorilor; invită, prin urmare, Comisia să se asigure că un cadru european în domeniul SGA va funcționa ca un mecanism de ultimă instanță, asigurând o despăgubire adecvată pentru deținătorii (sau după caz, beneficiarii) de polițe de asigurare care sunt eligibili pentru despăgubiri pentru pierderi în cea mai mare măsură posibilă sau asigurând posibilitatea unui transfer de portofoliu într-un interval de timp rezonabil în cazul în care o societate de asigurare se declară în insolvabilitate;
18. recunoaște faptul că societățile de asigurări sunt responsabile pentru conduita angajaților lor și că intermediarii au obligația să încheie o asigurare de răspundere profesională; relevă că frauda intră în sfera de aplicare a legislației penale și a legislației în ceea ce privește delictele civile; recunoaște faptul că aplicarea normelor privind SGA în cazul vânzării abuzive și al fraudei ar putea conduce la un nivel mai scăzut de vigilență al autorităților de supraveghere, care ar putea fi tentate să se folosească de competențele lor de supraveghere, creând astfel un hazard moral;
19. constată că, în lipsa unei definiții obligatorii din punct de vedere juridic la nivelul UE a ceea ce constituie o întreprindere mică sau o microîntreprindere și ținând cont de natura schimbătoare a acestor entități în timp, domeniul de aplicare al propunerilor pentru o directivă privind SGA ar trebui să fie limitat la persoanele fizice, iar persoanele fizice care au o legătură directă cu asigurătorul falimentar, cum ar fi directorii, personalul de conducere de nivel superior sau membrii cu drept de vot în consiliul de administrație ar trebui excluse din grupul consumatorilor; solicită Comisiei să reevalueze situația pentru a include persoanele juridice selectate de îndată ce se va stabili o definiție cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic; subliniază faptul că, în conformitate cu principiul subsidiarității, fiecare stat membru poate alege să includă persoanele juridice în cadrul SGA naționale;
20. recunoaște că problemele de concentrare a pieței ar putea exercita presiuni asupra capacității unui SGA de a absorbi toate cererile de despăgubire ale deținătorilor sau, după caz, ale beneficiarilor polițelor de asigurare care rezultă din falimentul unuia sau mai multor asigurători; consideră că trebuie evitate normele privind SGA care pot conduce la presiuni suplimentare asupra piețelor concentrate;
21. prevede un rol de supraveghere pentru AEAPO în coordonarea simulărilor de criză specifice pieței efectuate de autoritățile naționale și în desfășurarea de simulări de criză ale SGA la nivel european, emițând recomandări, după caz, și în efectuarea de evaluări inter-pares periodice pentru a se asigura schimbul de bune practici;
22. constată că, în cadrul piețelor mici și concentrate, instituirea unui SGA fără mecanisme adecvate de finanțare ar putea crea riscuri sistemice prin intensificarea interconectării dintre asigurători, ceea ce ar conduce la un cadru de concurență inechitabil între piețele mari și cele mai mici, întrucât piețele mai mici s-ar confrunta cu dificultăți mai importante în suportarea costurilor; constată că aceste dificultăți trebuie luate în considerare pentru a evita presiunile suplimentare asupra piețelor concentrate; invită Comisia să acorde statelor membre libertatea de a adapta normele privind finanțarea și alte caracteristici care țin de proiectarea SGA conform nevoilor specifice ale piețelor naționale;
23. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.
– având în vedere Cartea verde a Comisiei Europene privind viitorul taxei pe valoarea adăugată (COM(2010)0695),
– având în vedere documentul de lucru al personalului Comisiei (SEC(2010)1455),
– având în vedere „Small Business Act” pentru Europa (COM(2008)0394),
– având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „O agendă digitală pentru Europa” (COM(2010)0245),
– având în vedere studiul efectuat de PWC privind fezabilitatea unor metode alternative de îmbunătățire și simplificare a colectării TVA cu ajutorul tehnologiilor moderne și/sau cu ajutorul intermediarilor financiari,
– având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată(1),
– având în vedere orientările OCDE privind caracterul neutru al TVA,
– având în vedere publicația CE intitulată Taxation Trends in the EU (Tendințele din UE în materie de fiscalitate, ediția din 2010),
– având în vedere publicația OECD Consumption Tax Trends 2010 (Tendințele din țările OCDE în materie de impozite pe consum 2010),
– având în vedere Raportul Parlamentului European din 2008 privind o strategie coordonată pentru intensificarea luptei împotriva fraudei fiscale,
– având în vedere Raportul special nr. 8/2007 al Curții de Conturi privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată, însoțit de răspunsurile Comisiei(2),
– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizele Comisiei pentru control bugetar, Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și Comisiei pentru transport și turism (A7-0318/2011),
A. întrucât sistemul actual de TVA din UE, care există deja de 17 ani, este caracterizat ca fiind unul provizoriu, preconizându-se trecerea la un nou sistem la momentul oportun; întrucât noua inițiativă a Comisiei, sub forma unei cărți verzi, este doar începutul unei proceduri care va fi, probabil, îndelungată, dificilă și complexă și a cărei reușită va depinde de determinarea autentică a statelor membre de a elabora un sistem „mai simplu, mai solid și mai eficient”, care este mai transparent și întemeiat pe o colaborare strânsă și pe schimbul de cele mai bune practici dintre statele membre, cu respectarea principiului subsidiarității;
B. întrucât scopul unui sistem de TVA comun este consolidarea eficienței în funcționarea pieței interne, ceea ce reprezintă un instrument esențial pentru menținerea de către UE a competitivității sale;
C. întrucât, în Uniunea Europeană, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă 99 % din întreprinderi;
D. întrucât, cu ajutorul „Small Business Act”, Uniunea dorește să promoveze dezvoltarea IMM-urilor prin valorificarea oportunităților și beneficiilor oferite de piața unică;
E. întrucât statele membre prevăd praguri de scutire de TVA diferite pentru IMM-uri și întrucât aceste praguri sunt aplicate exclusiv activităților naționale;
F. întrucât OCDE recunoaște existența unei tendințe mondiale care revelează o trecere de la impozitarea directă la cea indirectă, sistemele de TVA dobândind un rol tot mai important; întrucât, cu toate că recunoaște această tendință, dorește să sublinieze în paralel importanța impozitării directe pentru progresivitatea sistemului fiscal; întrucât OCDE constată, de asemenea, o variație semnificativă a eficienței TVA în țările OCDE, ceea ce indică existența unei importante posibilități de a spori eficiența TVA, întrucât, cu toate acestea, orice măsuri menite să îmbunătățească eficiența TVA ar trebui însoțite de măsuri de combatere a fraudei și de eliminare a scutirii de TVA pentru tranzacțiile financiare, în urma unei evaluări a implicațiilor, luând totodată în considerare propunerea de Directivă (2007/0267(CNS)) a Consiliului,
Considerații generale
1. salută Cartea verde a Comisiei privind reforma profundă a sistemului de TVA actual și este de acord cu premisa că un sistem de TVA cuprinzător ar trebui să reducă costurile operaționale ale utilizatorilor și sarcinile administrative ale autorităților, luptând totodată cu frauda, care reprezintă o povară considerabilă pentru finanțele publice și pentru consumatori;
2. subliniază că eliminarea fraudelor din sistemul de TVA trebuie să fie o prioritate-cheie, date fiind pierderile substanțiale suferite de statele membre, a căror valoare este posibil să ajungă la 100 de miliarde EUR; o atenție specială trebuie să fie acordată fraudelor de tip „carusel”; reamintește sugestiile detaliate din rezoluţia sa din 2 septembrie 2008 referitoare la o strategie coordonată pentru intensificarea luptei împotriva fraudei fiscale(3) , încă de actualitate, care ar trebui puse în aplicare fără întârziere;
3. constată că definițiile unor concepte precum „bunăstarea socială” sau „principiile de ordin social”, care desemnează servicii ce pot face obiectul unei scutiri sau al unei cote reduse a TVA-ului, sunt foarte vagi, deoarece sunt stabilite de instanțele naționale în baza legislației statelor membre și, prin urmare, prezintă riscul de a genera o distorsionare permanentă a concurenței;
4. consideră că sistemul de TVA actual pune statele membre într-o situație dificilă: eliminarea controalelor fiscale la frontieră în 1993 nu a fost înlocuită cu o cooperare suficient de strânsă între statele membre; observă că, drept rezultat, statele membre pierd un venit potențial important provenind din TVA și din alte surse fiscale, deoarece unele activități comerciale legitime pot să nu dorească să intre pe piața unică, iar infractorii exploatează actualul sistem de TVA fragmentat;
5. prin urmare, solicită statelor membre să continue dezvoltarea unor relații bazate pe încredere, transparență și cooperare între autoritățile fiscale naționale și să dezvolte „parteneriate fiscale” cu întreprinderile, care vor avea rol de „perceptori fiscali neplătiți” ai autorităților fiscale;
6. îndeamnă Comisia să elaboreze o strategie coordonată pentru a îmbunătăți combaterea fraudei fiscale, în măsura în care aceasta afectează interesele financiare ale Uniunii;
Concepția sistemului de TVA, scutiri și cote reduse
7. solicită statelor membre să se apropie de un sistem de TVA cu „o largă bază de impozitare”; subliniază totodată că actualul climat financiar prezintă provocări importante și că tranziția de la impozitarea directă la cea indirectă nu este suficientă pentru a asigura stabilitatea economică; prin urmare, solicită căutarea unor surse de venituri alternative mai echitabile;
8. subliniază că, în cadrul dezbaterilor privind tranziția de la impozitarea directă la impozitarea indirectă, este important să se analizeze îndeaproape consecințele asupra autonomiei regionale în statele membre;
9. reamintește că unul dintre elementele principale ale TVA este principiul neutralității și că întreprinderile nu ar trebui să suporte povara plății TVA, pe cât posibil; subliniază că statele membre ar trebui să se asigure că, în principiu, toate tranzacțiile comerciale sunt impozitate în măsura posibilului și că eventualele scutiri se pretează la o interpretare îngustă, asigurând totodată același tratament fiscal în materie de TVA pentru bunurile și serviciile similare; subliniază, de exemplu, că toate cărțile, indiferent de formatul lor, ar trebui să fie supuse aceluiași regim, cu alte cuvinte același regim de TVA ar trebui să fie aplicat atât cărților electronice care pot fi descărcate sau pot fi numai consultate pentru citire (streaming), cât și cărților tipărite pe suport fizic și că un regim de TVA identic trebuie să acopere diferitele servicii de transport transfrontalier, oricare ar fi mijlocul de transport utilizat; constată că, atunci când scutirile nu impun un obstacol în calea bunei funcționări a pieței interne, statele membre ar trebui să aibă dreptul de a le acorda, pe baza unor criterii culturale și sociale îngust interpretate;
10. solicită stabilirea de norme armonizate sau o cotă redusă de TVA pentru transportul transfrontalier în cadrul UE indiferent de modul de transport și norme armonizate privind deducerea TVA-ului;
11. consideră că cotele TVA pentru bunurile culturale ar trebui să fie unice, indiferent de metoda de vânzare (online sau offline); consideră că o astfel de armonizare ar contribui la dezvoltarea comerțului electronic și ar oferi consumatorilor aceleași beneficii culturale și educative prin sprijinirea dezvoltării sectorului digital aflat în plină creștere;
12. constată că sectorul transporturilor se confruntă cu distorsiuni ale pieței în măsura în care anumite mijloace de transport, precum autobuzele și trenurile, sunt supuse regimului de TVA, în timp ce altele sunt scutite; constată că această situație creează condiții de concurență neechitabile, deoarece toate mijloacele de transport rivalizează pentru aceleași servicii de transport transfrontalier;
13. solicită elaborarea unei strategii ecologice în materie de TVA, axată pe cote reduse pentru produsele și serviciile eficiente din punct de vedere energetic și ecologice, pentru a contrabalansa concurența neloială cauzată de externalitățile care nu sunt incluse în prețul unui bun sau al unui serviciu;
14. subliniază că, pentru a garanta caracterul neutru, TVA-ul pe bunuri și servicii utilizate pentru activități economice impozitate trebuie să fie deductibil; observă că normele actuale privind deducerea impozitelor aferente intrărilor sunt complexe și generează probleme pentru întreprinderi din cauza aspectelor care țin de obiectul activităților lor (sfera de aplicare), tipul serviciului (scutiri) sau caracterul serviciului (deductibilitate);
15. observă că, în ceea ce privește tranzacțiile transfrontaliere intracomunitare, sistemul de TVA actual s-a îndepărtat de angajamentul inițial al statelor membre de a aplica principiul originii, din cauza lipsei de susținere politică între statele membre privind cooperarea în vederea aplicării acestui principiu;
16. prin urmare, este de acord cu propunerea Comisiei de a se recunoaște situația actuală și de a se viza principiul destinației; consideră că un sistem de TVA bazat pe locul de consum, atât în cazul bunurilor, cât și al serviciilor, pare să fie o cale promițătoare care ar trebui analizată în continuare și însoțită de introducerea de către statele membre a unor ghișee unice funcționale; subliniază că introducerea ghișeelor unice pentru TVA până la 1 ianuarie 2015 ar trebui să rămână în continuare una dintre prioritățile-cheie ale UE;
17. având în vedere tendința de convergență a cotelor standard ale TVA, solicită statelor membre să reducă și mai mult segmentul cotelor standard; recunoaște că statele membre ar trebui să beneficieze de flexibilitatea de a-și stabili propria cotă de TVA, având în vedere importanța acesteia ca instrument bugetar;
18. invită Comisia ca, până la sfârșitul lunii decembrie 2012, să prezinte o propunere de simplificare a fiscalității transfrontaliere;
19. subliniază că organizațiile nonprofit au un rol vital și foarte benefic în a susține democrația, creșterea și prosperitatea în Europa; invită Comisia să propună un mecanism care să permită statelor membre care doresc să consolideze societatea civilă să acorde scutiri generale de TVA tuturor sau majorității activităților și tranzacțiilor efectuate de către aceste organizații; consideră că de acest mecanism ar trebui să beneficieze măcar organizațiile nonprofit mai mici;
20. invită statele membre ca, până în ianuarie 2012, să cadă de acord cu privire la o listă cu bunurile și serviciile comune care ar trebui să beneficieze de scutiri fiscale sau de cote reduse de TVA;
21. invită statele membre să colaboreze mai strâns cu Comitetul pentru TVA pentru a ajunge la un acord cu privire la o interpretarea comună a condițiilor legale aplicabile în acest context, iar în caz contrar ar trebui să fie excluse din aceste drepturi toate celelalte bunuri și servicii la nivel european;
22. invită Comisia ca, până la sfârșitul anului 2013, să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport conținând o listă obligatorie de bunuri și servicii, în temeiul concluziilor statelor membre și Comitetului pentru TVA, care pot face obiectul unei cote reduse de TVA sau al unei scutiri conform Directivei privind TVA-ul;
Reducerea birocrației
23. solicită statelor membre să coordoneze mai bine și să armonizeze practicile administrative axându-se pe schimbul de bune practici și să pună în aplicare măsurile propuse de Comisie în 2009 în vederea reducerii sarcinilor administrative aferente legislației UE în materie de TVA, în special prin reducerea frecvenței declarațiilor periodice de TVA, simplificarea dovezilor necesare pentru scutirea de TVA la export, eliminarea listelor de vânzări intra-UE „fără obiect”, utilizarea mai pe larg a soluțiilor de e-guvernare - în special pentru prezentarea declarațiilor și listelor de TVA în format electronic -, conform dispozițiilor Agendei digitale pentru Europa, și eliminarea dobânzilor și a penalităților aferente TVA aplicate în urma unor erori de formă în cazul în care persoana juridică în cauză nu a provocat reducerea venitului din TVA în statul membru în cauză și având în vedere introducerea unei proceduri unice de rambursare a TVA-ului, a unui număr de identificare a TVA-ului și introducerea unui sistem electronic de înregistrare a rambursărilor TVA-ului pentru întreaga Uniune;
24. salută Studiul privind piața unică digitală; invită Comisia să îmbunătățească interoperabilitatea semnăturilor electronice în vederea creării unui cadru juridic pentru recunoașterea sistemelor sigure de autentificare electronică și să aibă în vedere revizuirea și extinderea Directivei privind semnăturile electronice pentru a reduce sarcina administrativă a întreprinderilor, în special a IMM-urilor; subliniază necesitatea recunoașterii reciproce a identificării și autentificării electronice la nivelul UE;
25. salută faptul că, începând din 2010, a fost introdus un nou sistem electronic de rambursare a TVA-ului la nivelul UE; invită Comisia să raporteze Parlamentului, până cel târziu în iulie 2012, cu privire la rezultatele, avantajele și dezavantajele noului sistem; subliniază că noile norme trebuie întotdeauna revizuite, astfel încât să se asigure o protecție adecvată împotriva tentativelor de fraudă;
26. solicită Comisiei să prezinte, într-un interval rezonabil, o propunere privind introducerea a unei facturi electronice europene standard (în format electronic și pe hârtie) bazată pe un formular-tip neutru din punct de vedere lingvistic, care să conțină informații precum numele și adresa, data înregistrării și a lichidării unui număr de TVA, pentru facilitarea tranzacțiilor transfrontaliere;
27. solicită statelor membre și Comisiei, ca, în colaborare cu întreprinderile, să efectueze o analiză critică cu privire la planul de acțiune al Comisiei, pentru a asigura îndeplinirea principalului obiectiv al programului pentru o mai bună legiferare, și anume reducerea sarcinii administrative cu 25 % până în 2012; consideră că reiese în mod clar că măsurile prevăzute de planul de acțiune al Comitetului pentru TVA care au cel mai mare impact potențial fie au fost adoptate deja de Consiliu, fie sunt în curs de dezbatere; consideră că restul măsurilor ar putea reduce o parte din sarcina administrativă a întreprinderilor europene, însă este posibil ca avantajele oferite de aceste măsuri să nu aibă un caracter uniform la nivelul Uniunii;
28. subliniază importanța extinderii și sprijinirii utilizării soluțiilor oferite de e-guvernare, în special pentru trimiterea electronică a declarațiilor și listelor de TVA;
29. solicită statelor membre să ajungă la o înțelegere la nivelul UE, într-o perioadă de timp scurtă/medie, cu privire la un set maxim de obligații standardizate în materie de TVA care pot fi impuse de statele membre întreprinderilor; solicită statelor membre, ca, în cooperare cu întreprinderile, să analizeze obligațiile și practicile administrative în materie de TVA, să identifice principalii factori perturbatori pentru întreprinderi cauzați de actualul sistem TVA și să schimbe idei și abordări de tip „bune practici” pentru ca acest sistem să fie mai simplu, clar și pentru a reduce sarcina administrativă și obstacolele din calea schimburilor comerciale;
30. invită Comisia și statele membre să aibă în vedere adoptarea unui prag de scutire de TVA pentru IMM-uri care să fie extins la scara întregii Uniuni Europene, astfel încât să se reducă sarcinile și costurile și să se faciliteze un acces mai ușor pe piața internă;
31. invită Comisia să studieze cu atenție problema reducerii într-o mai mare măsură a birocrației în materie de TVA pentru organizațiile non-profit; subliniază că regimul TVA-ului ar trebui să fie mult mai flexibil pentru statele membre care doresc să adopte măsuri ambițioase în vederea reducerii sarcinii administrative care trebuie suportată de aceste organizații în materie de TVA;
Eficiența colectării TVA
32. este de acord cu poziția Comisiei potrivit căreia eficiența colectării TVA trebuie îmbunătățită pentru a se reduce decalajul în materie de TVA și a limita posibilitățile de fraudă, precum și pentru a proteja comercianții de bună credință de fraudele legate de TVA; subliniază că, în Uniunea Europeană, combaterea fraudei fiscale constituie o prioritate și încurajează o cooperare mai strânsă între statele membre, Europol, Eurojust și OLAF în acest domeniu, și solicită, de asemenea, clarificarea unor definiții și concepte clare, precum principiul „țării de consum” și al „țării de stabilire”;
33. subliniază necesitatea de a se ameliora urmărirea penală transfrontalieră în cazurile de fraudă intracomunitară în domeniul TVA, precum și de a mări gradul de răspundere și de conștientizare a riscului în acest domeniu;
34. pentru a desfășura o urmărire penală și anchete transfrontaliere eficace în astfel de cazuri de fraudă, subliniază că este important să existe o definiție cuprinzătoare și uniformă în legislația UE a schemelor frauduloase în domeniul TVA sau a fraudelor de tip „carusel”, aceasta fiind cea mai des utilizată formă de fraudă în materie de TVA, precum și sancțiuni administrative armonizate;
35. constată că nu sunt disponibile estimări exacte ale amplorii cazurilor de fraudă de tip „carusel” în materie de TVA; solicită insistent să fie elaborat un instrument de evaluare exactă a fraudei în domeniul TVA, care ar permite, de asemenea, să se efectueze comparații pertinente în acest domeniu între statele membre ale UE;
36. subliniază importanța unei cooperări mai intense și rapide între statele membre, a unei monitorizări mai bune a schimburilor de informații și a unor contacte mai directe între administrațiile fiscale locale cu ajutorul unui portal informativ on-line, pentru a se asigura o asistență reciprocă eficace între statele membre; îndeamnă să se consolideze cooperarea dintre autoritățile judiciare ale statelor membre, Eurojust, Europol și OLAF;
37. invită Comisia să propună măsuri de simplificare și de consolidare a legislației comunitare antifraudă și să elimine deficiențele de care suferă cooperarea dintre Comisie și statele membre în cadrul acestui proces;
38. invită Comisia să asigure că recent-înființatul EUROFISC (noiembrie 2010) reprezintă, din punct de vedere practic, o valoare adăugată la anchetele transfrontaliere desfășurate de statele membre în cazurile de fraudă în domeniul TVA, să raporteze periodic Parlamentului cu privire la activitatea sa și să publice respectivele rapoarte;
39. subliniază că posibilitățile de fraudă în domeniul TVA pot fi reduse semnificativ printr-o mai mare utilizare a noilor tehnologii și a soluțiilor inovatoare; îndeamnă Comisia să continue consolidarea Sistemului de schimb de informații privind TVA (VIES) prin reducerea termenelor de colectare și înregistrare a datelor și prin acordarea unui acces direct mai larg la aceste date;
40. consideră însă că discuțiile privind metoda de colectare a TVA au în această etapă o importanță secundară în raport cu soluționarea deficiențelor și problemelor subiacente, care sunt inerente normelor și procedurilor actuale, în special lipsa de armonizare și de necesitate a standardizării procedurilor și a reducerii obstacolelor lingvistice, reducând totodată vulnerabilitatea sistemului la fraudă;
41. evidențiază necesitatea înființării unui organism european de interpretare distinct, de la care statele membre să poată obține răspunsuri cu caracter obligatoriu în vederea asigurării unei metodologii fiscale comune și a unei aplicări uniforme a normelor TVA;
42. reamintește că, dacă operatorii internaționali sunt adesea pregătiți pentru a se confrunta cu probleme care apar în cazul în care desfășoară activități la scară mondială, administrațiile fiscale nu prezintă întotdeauna același nivel de competență; subliniază că, prin urmare, cooperarea trebuie planificată astfel încât să se facă deosebire între persoanele de bună credință și cele care comit fraude și sistemul să poată fi înțeles de ambele părți;
43. consideră că modelul restrâns privind un depozit de date (cu un fișier standard de audit(4)), combinat cu modelul persoanei impozabile atestate, reprezintă cele mai promițătoare modele de colectare a TVA din rândul modelelor care se află în curs de examinare în cadrul studiului desfășurat de Comisie, deoarece acestea sunt deja aplicate cu succes în unele state membre și au demonstrat că contribuie la sporirea eficienței colectării TVA;
Procesul juridic
44. consideră că mediul de afaceri are nevoie de norme clare în materie de TVA care să sporească gradul de securitate juridică și probabilitatea ca aceste norme să fie interpretate în mod uniform în statele membre; consideră că actualele directive ale Consiliului conțin dispoziții imprecise care sporesc posibilitatea unor diferențe de interpretare, în timp ce sistemul de TVA complex astfel creat împiedică activitățile transfrontaliere și generează sarcini administrative inutile; consideră că normele în materie de TVA nu ar trebui să submineze politicile europene din alte domenii, precum dezvoltarea durabilă;
45. prin urmare, solicită statelor membre să sporească gradul de armonizare prin următoarele măsuri:
–
să recurgă la regulamente în loc de directive, în măsura posibilului, deoarece acestea asigură o armonizare imediată și securitate juridică;
–
în mod alternativ, să permită Comisiei să publice o culegere de norme comune la nivelul UE privind TVA sub formă de decizii de punere în aplicare cu aprobarea majorității statelor membre(5), modificând rolul Comitetului pentru TVA;
–
să instituie un proces de raționalizare și coordonare la nivelul UE a proceselor naționale de implementare, acordând Comisiei un rol mai important;
–
să implice, ca regulă generală, părțile interesate și întreprinderile în procesul de elaborare și punere în aplicare a legislației privind TVA atât la nivelul UE, cât și la nivel național, implicând îndeosebi experți externi în activitatea Comitetului pentru TVA la nivelul UE;
46. consideră că întreprinderile au nevoie de norme europene clare și neechivoce în materie de TVA pentru a sprijini activitățile transfrontaliere și a reduce, astfel, la minimum sarcina administrativă și, prin aceasta, costurile care trebuie suportate de întreprinderi; invită statele membre și Comisia să ofere o mai bună calitate și claritate prin următoarele mijloace:
–
realizarea unor analize de impact complete și înaltă calitate, angrenând întreprinderile din UE, în calitatea lor de parte integrantă a acestui proces, cu scopul de a sprijini propunerile legislative;
–
menținerea contactului cu întreprinderile la scară națională pe durata negocierilor și a etapelor de punere în aplicare;
–
recurgerea la regulamente ale Consiliului pentru a sprijini directivele Comisiei în domenii în care acest demers ar oferi o mai mare claritate;
–
furnizarea de informații și orientări de o foarte bună calitate, prompte și accesibile cu privire la normele naționale, inclusiv la nivelul UE, mai ales în domeniile în care regimul nu este uniform;
–
evaluarea posibilităților de utilizare a tehnologiei pentru difuzarea informațiilor la scara UE; punerea în comun a ideilor și abordărilor de tipul „bunelor practici” în cadrul Forumului UE sau al Comitetului pentru TVA;
–
implicarea întreprinderilor, eventual în calitate de experți externi, pentru ca acestea să-și aducă contribuția la anumite aspecte ale lucrărilor Comitetului pentru TVA la nivelul UE;
–
în general, creșterea implicării întreprinderilor în cadrul procesului, ca modalitate de a utiliza cunoștințele acumulate de acestea ca perceptori fiscali neplătiți ce desfășoară zi de zi tranzacții intracomunitare;
o o o
47. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale.
Conform propunerii prezentate de Comisia Europeană în COM(1997)0325 din 25.6.1997.
Numirea unui membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene
191k
34k
Decizia Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitoare la recomandarea Consiliului privind numirea unui membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene (14862/2011 – C7-0312/2011 – 2011/0806(NLE))
– având în vedere Recomandarea Consiliului din 4 octombrie 2011 (14862/2011),
– având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C7-0312/2011),
– având în vedere articolul 109 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0337/2011),
A. întrucât, prin scrisoarea din 4 octombrie 2011, Consiliul European a consultat Parlamentul European cu privire la numirea lui Jörg Asmussen ca membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani;
B. întrucât Comisia pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului a evaluat calificările candidatului propus, în special în ceea ce privește condițiile prevăzute la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și, astfel cum decurge din articolul 130 din TFUE, imperativul independenței totale a Băncii Centrale Europene și întrucât, în cadrul acestei evaluări, comisia a primit din partea candidatului un curriculum vitae, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;
C. întrucât comisia a organizat apoi, la 10 octombrie 2011, o audiere de o oră și jumătate a candidatului, în cursul căreia acesta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns la întrebările adresate de membrii comisiei,
1. emite un aviz favorabil privind numirea lui Jörg Asmussen ca membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului European, Consiliului, precum și guvernelor statelor membre.
Acordarea unei garanţii a UE BEI pentru pierderile rezultate din împrumuturi și garanții la împrumuturi acordate unor proiecte din afara UE ***II
193k
34k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitoare la poziția în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unei decizii a Parlamentului European și a Consiliului de acordare a unei garanții a UE Băncii Europene de Investiții pentru pierderile rezultate din împrumuturi și garanții la împrumuturi acordate unor proiecte din afara Uniunii Europene și de abrogare a Deciziei nr. 633/2009/CE (12443/1/2011 – C7-0270/2011 – 2010/0101(COD))
– având în vedere poziția în primă lectură a Consiliului (12443/1/2011 – C7-0270/2011),
– având în vedere poziția sa în primă lectură(1) referitoare la propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0174),
– având în vedere articolul 294 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 72 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea pentru a doua lectură a Comisiei pentru bugete (A7-0327/2011),
1. aprobă poziția Consiliului în primă lectură;
2. constată că actul este adoptat în conformitate cu poziția Consiliului;
3. încredințează Președintelui sarcina de a semna actul, împreună cu Președintele Consiliului, în conformitate cu articolul 297 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
4. încredințează Secretarului General sarcina de a semna actul, după ce s-a verificat îndeplinirea corespunzătoare a tuturor procedurilor, și de a asigura, în acord cu Secretarul General al Consiliului, publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
5. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind subscrierea de noi acțiuni de către Uniunea Europeană în capitalul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în urma deciziei de majorare a acestuia (COM(2011)0034 – C7-0038/2011 – 2011/0014(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2011)0034),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 212 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0038/2011),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere angajamentul asumat de reprezentantul Consiliului prin scrisoarea sa din14 septembrie 2011 de aprobare a poziției Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru bugete (A7–0227/2011),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 octombrie 2011 în vederea adoptării Deciziei nr. …/2011/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind subscrierea de noi acțiuni de către Uniunea Europeană în capitalul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în urma deciziei de majorare a acestuia
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Decizia nr. 1219/2011/UE.)
Punerea în aplicare a articolului 10 din Protocolul ONU privind armele de foc și stabilirea măsurilor privind autorizațiile de export, importul și tranzitul pentru armele de foc, piesele, elementele și muniția pentru acestea ***I
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de punere în aplicare a articolului 10 din Protocolul ONU privind armele de foc și de stabilire a măsurilor privind autorizațiile de export, importul și tranzitul pentru armele de foc, piesele, elementele și muniția pentru acestea (COM(2010)0273 – C7-0138/2010 – 2010/0147(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2010)0273),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0138/2010),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 14 septembrie 2011, de a aproba poziţia Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional și avizul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A7-0157/2011),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 octombrie 2011 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2012 al Parlamentului European şi al Consiliului de punere în aplicare a articolului 10 din Protocolul Organizației Națiunilor Unite împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul ONU privind armele de foc) și de stabilire a măsurilor privind autorizațiile de export, importul și tranzitul pentru arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și muniții
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 258/2012.)
Măsuri comerciale excepționale în favoarea țărilor și teritoriilor participante și legate de procesul de stabilizare și de asociere pus în aplicare de către Uniunea Europeană ***I
Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind modificarea Regulamentului (CE) nr. 1215/2009 al Consiliului privind introducerea unor măsuri comerciale excepționale în favoarea țărilor și teritoriilor participante și legate de procesul de stabilizare și de asociere pus în aplicare de către Uniunea Europeană (COM(2010)0054 – C7-0042/2010 – 2010/0036(COD))
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0054),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0042/2010),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 20 iulie 2011, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional (A7-0243/2010),
1. adoptă în primă lectură poziția prezentată în continuare(1);
2. aprobă declarația comună a Parlamentului, Consiliului și Comisiei anexată la prezenta rezoluție;
3. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;
4. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 octombrie 2011 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2011 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1215/2009 al Consiliului privind introducerea unor măsuri comerciale excepționale în favoarea țărilor și teritoriilor participante și legate de procesul de stabilizare și de asociere pus în aplicare de către Uniunea Europeană
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 1336/2011.)
ANEXĂ
Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei privind alegerea procedurilor de adoptare a actelor de punere în aplicare
Parlamentul European, Consiliul și Comisia declară că alegerea procedurilor pentru adoptarea actelor de punere în aplicare referitoare la această propunere nu aduce atingere și nu instituie un precedent pentru alegerea procedurilor în propunerile viitoare.
– având în vedere discursul cu privire la starea Uniunii din 28 septembrie 2011,
– având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
1. consideră că viitorul Consiliu European are o mare importanță și trebuie, în sfârșit, să arate calea de urmat în mod decisiv;
2. invită Președintele Comisiei să prezinte un plan cuprinzător, cu o foaie de parcurs clară, care să stabilească etapele distincte pentru punerea sa în aplicare;
3. insistă asupra faptului că acest plan trebuie să se bazeze în întregime pe metoda comunitară și să prevadă utilizarea actualelor dispozitive instituționale ale UE;
4. subliniază că acest plan trebuie să aibă un calendar precis pentru a reda încrederea și pentru a arăta calea de urmat;
5. consideră că acest plan ar trebui să cuprindă cel puțin următoarele elemente:
–
un plan UE de recapitalizare a băncilor europene;
–
comunitarizarea FESF și a viitorului MES, precum și o evaluare a suficienței măsurilor disponibile și preconizate pentru a aduce sub control criza datoriei publice;
–
un plan semnificativ de creștere economică, de investiții și de ocupare a forței de muncă la nivel european, care să includă, de asemenea, obligațiuni pentru finanțarea proiectelor;
–
modalități de îmbunătățire a eforturilor statelor membre în ceea ce privește coordonarea și armonizarea elementele sistemelor lor fiscale, inclusiv măsuri împotriva fraudei și evaziunii fiscale;
–
o propunere privind instituirea unui mecanism mai rapid și mai puternic care să permită Comisiei să aplice acquis-ul privind piața unică în statele membre;
–
o guvernare economică pentru zona euro, bazată pe metoda comunitară;
–
propuneri pentru a duce la bun sfârșit revizuirea reglementării piețelor financiare cu scopul de a face ca economia UE să devină mai rezistentă în fața viitoarelor crize;
–
un raport privind crearea unui sistem de emitere în comun a unor obligațiuni publice europene (eurotitluri), sub un regim de răspundere solidară, înainte de sfârșitul anului 2011; aceste eurotitluri ar avea ca scop consolidarea disciplinei bugetare și sporirea stabilității în zona euro prin intermediul piețelor, precum și, datorită creșterii de lichidități, asigurarea faptului că statele membre care au cele mai înalte cote de credit nu ar fi penalizate printr-o creștere a ratelor dobânzii;
6. subliniază că legitimitatea democratică și responsabilitatea pentru acest plan și pentru orice măsură aferentă trebuie să fie asigurate prin implicarea Parlamentului European, în special cu privire la crearea unui guvern economic;
7. va evalua rezultatele Consiliului European în lumina celor de mai sus;
8. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European și Comisiei.
Aderarea Bulgariei și a României la spațiul Schengen
198k
38k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitoare la aderarea Bulgariei și a României la spațiul Schengen
– având în vedere poziţia sa din 8 iunie 2011 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria și în România(1),
– având în vedere concluziile Consiliului Justiție și Afaceri Interne care s-a desfășurat la Luxemburg, la 9 și 10 iunie 2011,
– având în vedere concluziile Consiliului European din 24-25 iunie 2011,
– având în vedere întrebările din 29 septembrie 2011 adresate Consiliului și Comisiei privind aderarea Bulgariei și a României la spațiul Schengen (O-000224/2011 – B7-0440/2011, O-000225/2011 – B7-0621/2011, O-000223/2011 – B7-0439/2011),
– având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât libera circulație a persoanelor este un drept fundamental garantat cetățenilor UE prin tratate;
B. întrucât crearea spațiului Schengen și integrarea acquis-ului Schengen în cadrul UE reprezintă una dintre cele mai importante realizări din cadrul procesului de integrare europeană;
C. întrucât România și Bulgaria au îndeplinit criteriile necesare pentru încheierea cu succes a procesului de evaluare Schengen;
D. întrucât faptul că ambele țări sunt pregătite pentru aderarea la spațiul Schengen a fost confirmat de către Parlament prin rezoluția sa din 8 iunie 2011 și de către Consiliu prin concluziile sale din 9 iunie 2011;
E. întrucât, în cadrul Consiliului European din 24 iunie 2011, șefii de stat și de guvern au căzut de acord asupra faptului că decizia privind aderarea Bulgariei și a României ar trebui luată cel târziu în septembrie 2011;
F. întrucât decizia privind aderarea Bulgariei și a României a fost amânată în urma eșecului votului din Consiliu, de la 22 septembrie 2011;
1. arată că ambele țări și-au reproiectat și reorganizat în mod fundamental sistemele integrate de gestionare a frontierelor prin investiții fundamentale în autoritățile de aplicare a legii, inclusiv pentru furnizarea de cursuri de formare și prin achiziționarea unor tehnologii de ultimă oră, și și-au consolidat vizibil cadrele juridice și instituționale, fapt recunoscut în toate rapoartele de evaluare Schengen;
2. remarcă sprijinul și solidaritatea constante demonstrate de Bulgaria și România, în calitatea lor de parteneri de încredere în sud-estul Europei, precum și contribuția lor la securitatea frontierelor din această regiune a UE;
3. subliniază că ambele țări au pus integral în aplicare acquis-ul Schengen, ceea ce, conform Tratatului lor de aderare și conform cadrului juridic existent în UE, este singura condiție pentru aderarea la spațiul Schengen;
4. îndeamnă toate statele membre să adopte decizia de a extinde spațiul Schengen pentru a include și Bulgaria și România strict pe baza procedurilor și acquis-ului Schengen; este de opinie că nu se pot impune criterii suplimentare statelor membre aflate deja în proces de aderare la spațiul Schengen;
5. reiterează sprijinul Parlamentului pentru extinderea spațiului Schengen pentru a include și Bulgaria și România și solicită Consiliului European să procedeze în conformitate cu Tratatul UE și să ia măsurile necesare pentru a permite României și Bulgariei să adere la spațiul Schengen;
6. solicită tuturor statelor membre să-și onoreze angajamentele asumate conform cadrului juridic din UE în privința criteriilor de aderare la spațiul Schengen și să nu acorde prioritate populismului național;
7. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.
– având în vedere articolul 13 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vederea Rezoluția sa din 5 mai 2010 referitoare la Evaluarea și analizarea planului de acțiune pentru bunăstarea animalelor 2006-2010(1),
– având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât, în conformitate cu tratatul, animalele sunt ființe sensibile iar statele membre UE trebuie să acorde întreaga atenție cerințelor referitoare la condițiile de viață ale animalelor,
B. întrucât, în unele state membre, animalele fără stăpân reprezintă o amenințare la adresa sănătății și siguranței publice;
C. întrucât unele state membre aplică măsuri extreme împotriva animalelor fără stăpân;
1. invită Comisia să asigure respectarea principiului menționat în articolul 13 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în statele membre;
2. invită statele membre să adopte strategii cuprinzătoare de gestionare a populației canine, care să includă măsuri cum ar fi controlul câinilor și legi împotriva cruzimii, sprijin pentru proceduri veterinare, inclusiv vaccinarea împotriva turbării și sterilizarea, necesare pentru a controla numărul de câini nedoriți, precum și promovarea deținerii responsabile de animale de companie;
3. solicită Comisiei să încurajeze statele membre să introducă identificarea și înregistrarea obligatorie a fiecărui câine, prin sisteme compatibile la nivelul UE, pentru a evita răspândirea bolilor.
4. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, împreună cu numele semnatarilor(2), Comisiei și guvernelor statelor membre.