Posibilitățile de pescuit și contribuția financiară prevăzută în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte ***
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 20 noiembrie 2012 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte (11119/2012 – C7-0299/2012 – 2012/0130(NLE))
(Procedura de aprobare)
Parlamentul European,
– având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (11119/2012),
– având în vedere proiectul de protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului încheiat între Uniunea Europeană și Guvernul Danemarcei și Guvernul Groenlandei (11116/2012),
– având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) și cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7-0299/2012),
– având în vedere articolul 81 și articolul 90 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru pescuit și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și cel al Comisiei pentru bugete (A7-0358/2012),
1. aprobă încheierea protocolului,
2. solicită Comisiei să transmită Parlamentului concluziile reuniunilor și lucrărilor comisiei mixte prevăzute la articolul 10 din Acordul de parteneriat din domeniul pescuitului; solicită ca reprezentanților Parlamentului să li se acorde posibilitatea de a participa în calitate de observatori la reuniunile și lucrările comisiei mixte; solicită Comisiei să prezinte Parlamentului și Consiliului, în perioada ultimului an de aplicare a protocolului și înainte de deschiderea negocierilor în vederea înnoirii acordului, un raport privind aplicarea acestuia;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Groenlandei.