Parlamentul European,

–  având în vedere raportul special al Ombudsmanului European prezentat Parlamentului European,

–  având în vedere articolul 228 din Tratatul privind funcționarea UE,

–  având în vedere Decizia 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale pentru exercitarea funcțiilor Ombudsmanului(1), în special articolul 3 alineatul (7) al acesteia,

–  având în vedere articolul 205 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru petiții (A7-0022/2013),

A.  întrucât articolul 228 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene împuternicește Ombudsmanul European să primească plângeri din partea oricărui cetățean al Uniunii cu privire la situațiile de administrare defectuoasă din cadrul activităților instituțiilor sau a organismelor comunitare;

B.  întrucât plângerile transmise de cetățeni UE constituie o importantă sursă de informare cu privire la posibilele încălcări ale legislației UE;

C.  întrucât, în conformitate cu articolul 41 din Carta Drepturilor Fundamentale, „orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”;

D.  întrucât nici tratatele, nici statutul Ombudsmanului nu definesc administrarea defectuoasă, lăsând-o în competența Ombudsmanului European și susceptibilă de a fi interpretată de către Curtea de Justiție; întrucât, în primul său raport anual, Ombudsmanul a introdus o listă deschisă a tipurilor de greșeli ce pot conduce la administrare defectuoasă;

E.  întrucât, în urma unei solicitări a Parlamentului de a defini în mod precis și clar administrarea defectuoasă, Ombudsmanul European a prevăzut în Raportul său anual pe 1997 că „administrarea defectuoasă intervine atunci când un organism public nu acționează în conformitate cu o normă sau un principiu obligatoriu care i se aplică”;

F.  întrucât această definiție a fost completată printr-o clarificare ce prevede că prima și cea mai importantă sarcină a Ombudsmanului, în cazul investigării unei instituții sau organism european privind respectarea de către ace(a)sta a normelor și principiilor obligatorii ce i se aplică, este stabilirea caracterului legal al acțiunilor respectivei instituții sau organism;

G.  întrucât Ombudsmanul monitorizează și aplicarea codurilor de bună conduită administrativă asumate de instituții și care conțin principii generale de drept administrativ și elemente de principii ale serviciului public, precum și respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale, direct și în întregime aplicabilă serviciului public al UE;

H.  întrucât a prezentat 18 rapoarte speciale în 16 ani și jumătate, Ombudsmanul a fost până în prezent foarte cooperant și responsabil, utilizând aceste rapoarte adresate Parlamentului European numai ca ultim instrument politic, demonstrând astfel spiritul său general în favoarea soluțiilor consensuale;

I.  întrucât prezentul raport special investighează modul în care Comisia a tratat o plângere introdusă în 2006 de 27 de cetățeni împotriva consecințelor considerate de ei negative ale extinderii aeroportului din Viena;

J.  întrucât articolul 2 din directiva EIM(2) prevede că „statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se asigura că proiectele care pot avea efecte importante asupra mediului constituie obiectul unei evaluări a efectelor lor”;

K.  întrucât Comisia a conchis că lucrările de extindere a aeroportului au fost realizate fără efectuarea unei evaluări de impact asupra mediului (EIM), de altfel obligatorie, și a emis un aviz formal adresat autorităților austriece la 21 martie 2007 privind omiterea evaluării; întrucât în răspunsul din 7 mai 2007 autoritățile austriece nu au putut nega faptul că lucrările respective de infrastructură conduseseră și încă contribuiau la creșterea însemnată a traficului aerian și a poluării conexe asupra Vienei, ceea ce dovedea consecințele importante asupra mediului ale respectivelor lucrări;

L.  întrucât, dat fiind faptul că lucrările fuseseră deja finalizate sau se găseau într-un stadiu foarte avansat, Comisia a preferat, în locul inițierii unei proceduri juridice împotriva Austriei la CJUE, să încheie un acord cu autoritățile austriece prin care să se încerce o cât mai bună remediere a situației; întrucât Comisia a convenit cu autoritățile austriece ca acestea să realizeze o evaluare ex-post a impactului asupra mediului (EIM ex-post) pentru a determina, printre altele, ce măsuri se impuneau pentru reducerea poluării fonice la care erau supuși riveranii aeroportului;

M.  întrucât Ombudsmanul a acceptat opțiunea Comisiei; întrucât reclamantul și-a manifestat nemulțumirea cu privire la modul în care EIM ex-post a fost realizată, criticând mai ales faptul că nu a avut acces la nicio cale de atac, după cum prevede directiva EIM, precum și faptul că autoritatea responsabilă cu efectuarea EIM, Ministerul austriac al transporturilor, a fost aceeași autoritate care acordase inițial autorizațiile de construcție pentru lucrările respective, aflându-se astfel într-un conflict de interese;

N.  întrucât, la încheierea investigației, Ombudsmanul nu a fost în măsură să stabilească dacă Comisia s-a asigurat de efectuarea corectă a EIM ex-post; întrucât Ombudsmanul a închis totuși cazul, considerând că nu mai erau necesare acțiuni din partea lui, întrucât procedura era în desfășurare iar Comisia declarase că nu va renunța la procedura de încălcare decât în momentul în care se va putea declara satisfăcută de măsurile luate de autoritățile austriece;

O.  întrucât în noiembrie 2010 reclamanții s-au adresat din nou Ombudsmanului, urmând o a doua investigație, în timpul căreia Ombudsmanul a procedat la inspectarea dosarului Comisiei; întrucât Ombudsmanul a considerat că nu rezulta din dosar că adresele făcute de reclamanți în perioada în care a fost efectuată EIM ex-post fuseseră discutate cu autoritățile austriece și nici că decizia Ombudsmanului din primul caz fusese urmată de o altă corespondență pe lângă rapoartele EIM din Austria;

P.  întrucât situația constatată i-a permis Ombudsmanului să conchidă că Comisia nu a ținut cont de constatările sale din prima investigație, îndeosebi că aceasta nu a fost consecventă în răspunsurile sale adresate Ombudsmanului referitor la posibilitatea atacării în instanță a EIM ex-post și că nu a insistat asupra desemnării unei alte entități decât Ministerul transporturilor, care să efectueze EIM ex-post, dat fiind că Ministerul acordase autorizațiile de construcție;

Q.  întrucât Ombudsmanul a prezentat Comisiei un proiect de recomandare prin care o îndemna „să-și reevalueze abordarea cu privire la tratarea plângerii prezentate de reclamanți privind încălcările dreptului comunitar în cazul aeroportului din Viena și să rezolve deficiențele evidențiate de Ombudsman” și sublinia că acest lucru presupunea „ca acțiunile ulterioare ale Comisiei în procedura de încălcare a dreptului comunitar să țină seama de obligația aplicabilă autorităților naționale de a asigura (i) că reclamanții au acces la o cale de atac și (ii) că se iau măsuri pentru evitarea unui conflict de interese evident în aplicarea Directivei 85/337/CEE”;

R.  întrucât, în răspunsul său către Ombudsman, Comisia a precizat că, referitor la primul aspect, a ridicat problema accesului la o cale de atac în negocierile cu autoritățile austriece, dar că a acceptat poziția acestora referitoare la problemele pe care le-ar fi creat la adresa legislației naționale și a procedurilor judiciare, și a subliniat că autoritățile austriece s-au angajat ca efectele cumulative ale lucrărilor anterioare, evaluate doar ex-post, să fie pe deplin integrate într-o nouă evaluare de impact asupra mediului realizată cu privire la o a treia pistă de decolare, evaluare pentru care va fi asigurată o cale de atac în instanță;

S.  întrucât, referitor la cea de-a doua acuzație de administrare defectuoasă, Comisia a argumentat că directiva EIM nu prevede dispoziții clare privind repartizarea competențelor în materie de proceduri EIM ce trebuie urmate de statele membre; întrucât, conform principiului subsidiarității, revine întrutotul statelor membre, ca responsabile pentru organizarea propriei administrații, să decidă ce autoritate răspunde de procedurile ce incumbă în temeiul directivei EIM, și întrucât unul dintre principiile generale de drept administrativ în toate statele membre este acela că autoritatea care a luat o decizie contestată în instanță sau în contencios administrativ este totodată cea responsabilă de remedierea situației;

T.  întrucât proiectul de recomandare nu a avut, prin urmare, succes și Ombudsmanul a considerat că acest caz este ilustrativ pentru eșecul Comisiei de a lua măsuri adecvate de remediere a unei încălcări clare a legislației UE, asigurându-se că evaluarea de impact asupra mediului era efectuată cu imparțialitate, și ilustrativ totodată pentru ignorarea sugestiilor Ombudsmanului privind accesul la o cale de atac în instanță a respectivei evaluări;

U.  întrucât Ombudsmanul a considerat adecvat, prin urmare, să adreseze acest caz Parlamentului European;

V.  întrucât, la 26 octombrie 2012, Comisia a adoptat o propunere de directivă privind revizuirea directivei EIM; întrucât Comisia pentru afaceri juridice a elaborat un proiect de raport legislativ din proprie inițiativă, solicitând prezentarea unui regulament-cadru privind procedurile administrative în cadrul administrației UE,

Recomandarea Ombudsmanului

1.  salută raportul special al Ombudsmanului, în care sunt evidențiate aspecte importante ce țin de aplicarea directivei EIM și de desfășurarea procedurii de încălcare a dreptului comunitar;

2.  reamintește că administrarea defectuoasă survine atunci când un organism public nu acționează în conformitate cu o normă sau principiu obligatoriu care i se aplică;

3.  constată că presupusa administrare defectuoasă se referă la modul în care Comisia a tratat procedura de sancționare a nerespectării obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru împotriva autorităților austriece, în special prin incapacitatea de a asigura atât că autoritatea ce a acordat autorizațiile de construcție, fără efectuarea evaluării de impact obligatorii, nu este aceeași cu cea responsabilă cu realizarea EIM ex post cât și că reclamantul are acces la o cale de atac împotriva acestei evaluări;

4.  subliniază că acest raport special nu se referă la legalitatea acțiunilor autorităților austriece, ci la respectarea de către Comisie a obligațiilor ce-i revin atunci când investighează și acționează ca urmare a unei plângeri primite și a solicitărilor și recomandărilor Ombudsmanului începând cu prima investigație asupra acestui caz;

5.  împărtășește teama Ombudsmanului cu privire la potențialele efecte negative ale conflictelor de interes în realizarea de evaluări de impact asupra mediului și este de acord că ar trebui căutate metode prin care acestea să fie evitate, ținându-se totodată cont de temerile Comisiei de a nu-și depăși atribuțiile, de exemplu dacă ar fi solicitat autorităților austriece să desemneze o altă autoritate care să realizeze evaluarea ex-post;

6.  sugerează autorităților competente ale statelor membre să acorde atenție eventualelor conflicte de interese ce pot surveni în temeiul actualei legislații și să se pregătească pentru eventuale schimbări în legislația UE în acest sens; subliniază rolul Ombudsmanilor naționali de mediatori importanți care ajută cetățenii să acționeze împotriva eventualelor conflicte de interes și cazurilor de administrare defectuoasă în general din cadrul administrației statelor membre;

7.  consideră, în ceea ce privește a doua afirmație a Ombudsmanului, că o includere onestă, activă și globală a populației locale în aplicarea directivei EIM este în ansamblu esențială și, prin urmare, consideră că ar trebui efectuate mai des proceduri de mediere transparente și deschise înaintea proiectelor cu un eventual impact major asupra mediului local și sănătății umane; în acest context, recunoaște medierea publică care a avut loc înainte de EIM cu privire la construirea unei a treia piste de decolare la aeroportul din Viena, în cadrul căreia a fost evaluat, de asemenea, impactul cumulativ, de exemplu poluarea fonică, al extinderilor care au declanșat procedura de încălcare și pentru care este disponibilă o procedură completă privind căile de atac;

8.  este de acord cu Ombudsmanul că buna evidență și actualizarea documentelor constituie un element de bună administrare întrucât permite, de exemplu Ombudsmanului, verificarea respectării recomandărilor făcute;

9.  de asemenea, consideră utilă și o element relevant de bună conduită administrativă, menținerea unei corespondențe adecvate, clare și consecvente cu reclamanții, pe perioada procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, și cu Ombudsmanul, pe perioada anchetelor desfășurate de acesta;

10.  salută declarația de intenție a Comisiei de a-și îmbunătăți practicile privind aceste două chestiuni, arhiva și corespondența detaliată, pentru a evita pe viitor probleme de comunicare de tipul celor întâmpinate în cazul de față;

11.  clarifică faptul că nici Comisia și nici autoritățile austriece nu au încălcat nicio legislație europeană existentă în momentul în care au realizat EIM ex post care s-a bazat pe o procedură sui generis ad-hoc negociată; subliniază totuși faptul că, deoarece legislația UE nu oferă niciun temei juridic pentru această procedură, aceasta trebuie considerată excepțională și o urmare a unei eșec anterior de a respecta directiva, care nu poate fi remediată;

12.  consideră că, în cadrul negocierilor cu autoritățile austriece, Comisia ar fi putut să facă eforturi mai mari în ceea ce privește accesul la o cale de atac, ținând cont de transpunerea dispozițiilor relevante (articolul 10a) în legislația austriacă în 2005, precum și în ceea ce privește conflictul de interese în cazul ministerului austriac responsabil, în virtutea principiului general al jurisprudenței UE de a nu respecta doar litera legii ci și spiritul acesteia și obiectivul său;

Cazul aeroportului din Viena, revizuirea directivei EIM și regulamentul privind buna administrare

13.  consideră că circumstanțele ce au condus la deschiderea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor a Comisiei și, prin urmare, la depunerea plângerii pe lângă Ombudsmanul European ridică întrebări de substanță cu privire la transpunerea în acel moment a Directivei 85/337/CEE de către un stat membru, în cazul de față Austria; salută faptul că revizuirea din 2009 a legislației federale austriece de punere în aplicare a directivei EIM a ținut cont în mod corespunzător, printre altele, de concluziile acestei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și, prin urmare, în acest sens, a adus legislația austriacă în conformitate cu dreptul comunitar;

14.  reamintește că, pe parcursul anilor, Comisia pentru petiții a primit mai multe sesizări privind cazuri în care statele membre au fost acuzate de a fi permis autorizarea și realizarea unor proiecte fără efectuarea evaluării obligatorii de impact asupra mediului;

15.  consideră că, în cazurile în care este foarte probabil ca proiectele să încalce cerințele de bază în temeiul directivei EIM, opinia publică în cauză ar trebui să dispună de instrumente eficiente care să-i permită să solicite clarificări imediate din partea autorității competente pentru EIM cu privire la conformitatea proiectelor cu normele UE, pentru a evita astfel cauzarea de pagube ireparabile prin execuția unor proiecte;

16.  constată, totodată, că noțiunea de „EIM ex-post” nu apare în actuala directivă EIM, fiind negociată de Comisie în încercarea de a găsi o soluție la o situație de facto, în care autorizațiile de construcție fuseseră deja emise iar lucrările executate;

17.  subliniază faptul că acest caz evidențiază punctele slabe din actuala directivă EIM, ca de exemplu tratarea proiectelor care sunt practic ireversibile, din moment ce au fost deja executate, cu potențiale pagube asupra mediului deja înfăptuite, sau problema conflictelor de interese în cadrul autorităților responsabile, după cum o ilustrează acest caz;

18.  face referire la Raportul anual 2011 al Comisiei pentru petiții în care se subliniază necesitatea asigurării obiectivității și a imparțialității în realizarea de evaluări de impact asupra mediului; reamintește că Comisia a fost solicitată să se asigure că directiva EIM este consolidată prin furnizarea unor parametri mai clari în ceea ce privește independența studiilor specializate, a pragurilor comune ale UE, a unui calendar maxim pentru proces, inclusiv a unei consultări publice eficiente, a cerinței de a justifica deciziile, a evaluării obligatorii a alternativelor rezonabile și a unui mecanism de control al calității;

19.  salută propunerea Comisiei de revizuire a Directivei EIM în vederea consolidării sale; își asumă angajamentul de a se implica alături de Comisie și de Consiliu în această procedură pentru a se asigura că această importantă directivă își atinge scopul într-un mod cât mai obiectiv și mai eficient(3);

20.  constată că actuala directivă nu conține dispoziții cu privire la obiectivitatea și imparțialitatea autorităților responsabile cu autorizarea și nu impune nici un fel de obligații în acest sens organismelor care realizează o EIM; observă că directiva nu conține nici dispoziții privind procedura de urmat în cazul în care un proiect a fost deja implementat sau este aproape de finalizare sau privind modul în care societatea civilă în cauză ar putea, prin intermediul unei proceduri clare și nebirocratice, să obțină clarificări imediate din partea autorității competente pentru EIM cu privire la conformitatea proiectelor cu normele UE, cu privire la care există o mare posibilitate să încalce dispozițiile de bază ale directivei EIM; prin urmare, consideră că revizuirea Directivei EIM constituie o bună ocazie pentru introducerea unor astfel de cerințe și dispoziții;

21.  consideră că acest caz demonstrează că, pe lângă măsurile de consolidare a dispozițiilor Directivei EIM, sunt necesare proceduri mai clare pentru cazurile de încălcare a dreptului comunitar, ce ar trebui introduse preferabil prin adoptarea unui regulament-cadru privind procedurile administrative în cadrul administrației UE, întărind astfel poziția reclamantului; consideră că un astfel de regulament ar fi adecvat pentru a clarifica obligațiile autorităților în momentul în care comunică cu reclamanții în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor sau cu organismele care reprezintă cetățenii europeni, cum ar fi Comisia pentru petiții și Ombudsmanul, de exemplu, pentru a introduce o obligație de a răspunde cât mai curând posibil la recomandările Ombudsmanului în scopul de a evita interpretările greșite, astfel cum au apărut în acest caz;

o
o   o

22.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Ombudsmanului European și Rețelei europene a mediatorilor, precum și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 113, 4.5.1994, p. 15 (2) Directiva Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (85/337/CEE) (astfel cum a fost modificată). (3) COM(2012)0628.