Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 2 şi articolul 3 alineatul (5) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi articolul 8 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolul 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere Parteneriatul strategic UE-Africa – O strategie comună UE-Africa,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 21 septembrie 2010 intitulată „ Strategie pentru egalitatea între femei şi bărbaţi 2010-2015” (COM(2010)0491),

–  având în vedere comunicările comune ale Comisiei şi Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate intitulate „Un parteneriat pentru democraţie şi prosperitate împărtăşită cu ţările sud-mediteraneene” (COM(2011)0200), „Un răspuns nou în contextul schimbărilor din ţările vecine” (COM(2011)0303) şi „Rezultatele noii politici europene de vecinătate” (JOIN(2012)0014),

–  având în vedere instrumentele financiare tematice şi geografice ale Comisiei privind democratizarea şi drepturile omului (cum ar fi Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului (IEDDO) şi Instrumentul european pentru vecinătate şi parteneriat (IEVP)),

–  având în vedere Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane (COM(2012)0286),

–  având în vedere Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei intitulată „Egalitatea dintre femei şi bărbaţi: o condiţie a reuşitei ”Primăverii arabe„”(1),

–  având în vedere Convenţia ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (CEDAW) din 18 decembrie 1979 şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, precum şi Protocolul opţional la aceasta, referitor la vânzarea, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă din 25 mai 2000,

–  având în vedere Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 67/167 din 20 decembrie 2012 privind mutilarea genitală a femeilor,

–  având în vedere cea de a patra Conferinţă mondială privind femeile desfăşurată la Beijing în septembrie 1995, Declaraţia şi Platforma de acţiune adoptate la Beijing, precum şi documentele finale ulterioare, adoptate în sesiunile speciale Beijing +5, Beijing+10 şi Beijing+15 ale ONU, referitoare la acţiunile şi iniţiativele ulterioare pentru punerea în aplicare a Declaraţiei şi a Platformei de acţiune de la Beijing, adoptate la 9 iunie 2000, 11 martie 2005 şi, respectiv, 2 martie 2010,

–  având în vedere Protocolul privind drepturile femeilor din Africa la Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor,

–  având în vedere activităţile Adunării Parlamentare a Uniunii pentru Mediterana,

–  având în vedere Procesul Istanbul-Marrakech şi concluziile ministeriale ale primei şi celei de-a doua Conferinţe ministeriale euro-mediteraneene (2009) privind „Consolidarea rolului femeii în societate”, organizate la 14-15 noiembrie 2006 la Istanbul, respectiv 11-12 noiembrie 2009 la Marrakech;

–  având în vedere concluziile dialogurilor regionale din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (MENA) între societatea civilă, actorii publici şi liderii politici, desfăşurate în iunie şi noiembrie 2012 la Beirut şi la Amman, în cadrul proiectului regional cu finanţare UE „Promovarea unei agende comune pentru egalitatea între femei şi bărbaţi prin Procesul de la Istanbul”,

–  având în vedere programul regional comun pentru regiunea sud-mediteraneană intitulat „Spring Forward for Women” (Primăvara femeilor), desfăşurat de Comisie şi de ONU - Femei (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Autonomizarea Femeii);

–  având în vedere „Un raport despre adolescenţi”, ediţia a 10-a a raportului UNICEF referitor la Progresele pentru copii,

–  având în vedere raportul din 2005 privind dezvoltarea umană în ţările arabe elaborat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) şi intitulat „Towards the rise of women in the Arab world” (Pentru o promovare a femeilor în lumea arabă) şi raportul din 2009 intitulat „Challenges for Human Security in the Arab Region” (Provocări ale securităţii umane în regiunea arabă), în special capitolul său privind insecuritatea personală a grupurilor vulnerabile,

–  având în vedere rezoluţia sa din 17 februarie 2011 referitoare la situaţia din Egipt(2),

–  având în vedere rezoluţia sa din 10 martie 2011 referitoare la vecinătatea sudică, în special Libia(3),

–  având în vedere rezoluţia sa din 7 aprilie 2011 referitoare la revizuirea politicii europene de vecinătate – dimensiunea sudică(4),

–  având în vedere rezoluţia sa din 7 aprilie 2011 referitoare la utilizarea violenţei sexuale în conflictele din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu(5),

–  având în vedere rezoluţia sa din 13 martie 2012 referitoare la egalitatea dintre femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană - 2011(6),

–  având în vedere recomandarea sa din 29 martie 2012 adresată Consiliului referitoare la modalităţile de posibilă creare a unui Fond European pentru Democraţie(7),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen şi avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0047/2013),

A.  întrucât multe femei, în special tinere, au fost implicate într-o foarte mare măsură în „Primăvara arabă” din nordul Africii, participând de la început la demonstraţii, dezbateri publice şi politice şi la alegeri, având un rol activ, printre altele în societatea civilă, pe platformele de comunicare şi pe bloguri, şi întrucât au fost, aşadar, şi sunt în continuare actori esenţiali ai schimbărilor democratice din ţările lor, contribuind la consolidarea dezvoltării şi coeziunii;

B.  întrucât aceste ţări trec printr-un proces de tranziţie politică şi democratică, în care se modifică sau se adaptează constituţii, proces în care femeile, indiferent dacă sunt alese în parlament sau în alte funcţii politice sau provin din societatea civilă, sunt implicate în mod activ şi consecvent; întrucât rezultatul acestui proces va modela funcţionarea democratică şi drepturile şi libertăţile fundamentale din aceste ţări şi va avea un impact asupra statutului femeilor;

C.  întrucât rolul jucat de femei în revoluţii este similar cu rolul pe care trebuie să-l joace în procesele de tranziţie democratică şi de reconstrucţie a statului; întrucât reuşita acestor procese depinde strict de implicarea totală a femeilor la toate nivelurile decizionale;

D.  întrucât, în ultimele decenii, femeile din aceste ţări au o prezenţă din ce în ce mai ridicată, deşi inegală, în învăţământul superior, în organizaţiile societăţii civile, în întreprinderi şi instituţii, chiar dacă în regimurile dictatoriale şi paternaliste exercitarea efectivă a drepturilor era limitată, iar participarea femeilor era supusă unor diverse condiţii restrictive;

E.  întrucât drepturile femeilor reprezintă una dintre chestiunile cele mai dezbătute în procesul politic actual şi reprezintă preocuparea principală a femeilor, ele confruntându-se cu riscul unor reacţii brutale şi al intimidării, ceea ce poate reduce şansele de realizare a unei democraţii împărtăşite şi a statutului de cetăţeni egali;

F.  întrucât în centrul dezbaterilor constituţionale se află o problematică de gen comună, precum drepturile fetelor şi ale femeilor ca parte integrantă a drepturilor universale ale omului, drepturile egale şi respectarea convenţiilor internaţionale;

G.  întrucât reprezentarea femeilor în politică şi la nivelul proceselor decizionale din toate sectoarele variază de la o ţară la alta, dar este dezamăgitoare din punct de vedere procentual, comparativ cu implicarea intensă a femeilor în diversele revolte şi în alegerile ulterioare, precum şi cu procentul din ce în ce mai mare de femei cu o educaţie superioară;

H.  întrucât politica de vecinătate revizuită a UE ar trebui să pună un accent mai mare pe egalitatea de gen, pe autonomizarea femeilor şi pe sprijinirea societăţii civile;

I.  întrucât, în momentul de faţă, ajutorul acordat de UE pentru problematica de gen este de 92 milioane de euro, dintre care 77 de milioane la nivel bilateral, iar 15 milioane la nivel regional;

J.  întrucât, dintre programele bilaterale ale UE, cel mai relevant, cu un buget de 45 de milioane de EUR alocat pentru „Promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei”, urmează a fi implementat în Maroc, iar în Egipt se va implementa un proiect de 4 milioane EUR de către ONU-Femei, în timp ce în Tunisia şi în Libia, ONU-Femei implementează programe bilaterale pentru femei vizând pregătirea alegerilor;

K.  întrucât situaţia socioeconomică - mai ales nivelul ridicat al şomajului din rândul tinerilor şi femeilor, sărăcia, ce conduce adesea la marginalizarea femeilor şi le vulnerabilizează şi mai mult - a constituit una din cauzele principale ale revoltelor din regiune, împreună cu aspiraţiile legate de drepturi, demnitate şi justiţie;

L.  întrucât, în timpul şi după revoltele din întreaga regiune, femeile şi fetele au fost victime a numeroase acte de violenţă sexuală, inclusiv violuri şi controale ale virginităţii, utilizate ca mijloc de presiune politică împotriva femeilor, printre alţii şi de forţele de securitate, precum şi victime ale hărţuirii sexuale în public; întrucât intimidarea din motive de gen este utilizată din ce în ce mai mult de mişcările extremiste;

M.  întrucât situaţia femeilor şi a copiilor migranţi este şi mai critică din cauza insecurităţii din anumite părţi ale regiunii şi a crizei economice;

N.  întrucât riscul traficului cu fiinţe umane este în creştere în ţările în tranziţie şi în zonele în care populaţia civilă este afectată de conflicte sau în care se află mulţi refugiaţi sau multe persoane strămutate în interiorul ţării;

O.  întrucât una din chestiunile fundamentale abordate în dezbaterile constituţionale vizează oportunitatea definirii Islamului în constituţie ca religie a poporului sau a statului;

P.  întrucât referendumul constituţional din Egipt din decembrie 2012 a înregistrat un cvorum insuficient şi nu a obţinut consensul tuturor părţilor interesante, lăsând deschise câteva semne de întrebare şi lăsând loc de interpretări în ceea ce priveşte aspecte constituţionale semnificative, precum drepturile femeilor;

Q.  întrucât dimensiunea parlamentară a Uniunii pentru Mediterana (UpM) şi Procesul Istanbul-Marrakech reprezintă mijloace optime pentru ca legislatorii să facă schimb de opinii cu privire la toate aceste chestiuni şi întrucât Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana are o Comisie pentru drepturile femeii, care trebuie valorificată în mod corect,

Drepturile femeilor

1.  solicită autorităţilor din ţările în cauză să prevadă în constituţiile lor principiul egalităţii dintre bărbaţi şi femei, pentru a stipula în mod explicit interzicerea tuturor formelor de discriminare şi violenţă împotriva femeilor şi fetelor, posibilitatea acţiunilor afirmative şi consolidarea drepturilor politice, economice şi sociale ale femeilor; solicită legiuitorilor din ţările respective să reformeze legile existente şi să incorporeze principiul egalităţii în toate proiectele legislative care ar putea conduce la discriminarea femeilor, de exemplu în proiectele legislative referitoare la căsătorie, divorţ, custodia copiilor, drepturile parentale, cetăţenia, moştenirea şi capacitatea juridică, în conformitate cu instrumentele internaţionale şi regionale; solicită legiuitorilor să consolideze mecanismele naţionale existente pentru protecţia drepturilor femeilor;

2.  solicită autorităţilor naţionale să garanteze egalitatea între femei şi bărbaţi în codurile penale şi în sistemele de securitate socială;

3.  evidenţiază faptul că participarea egală a femeilor şi bărbaţilor în toate domeniile constituie un element fundamental al democraţiei şi că participarea femeilor la guvernare reprezintă o condiţie indispensabilă pentru progresul socioeconomic, coeziunea socială şi o guvernare democratică echitabilă; îndeamnă, aşadar, toate statele să facă din egalitatea de gen o prioritate pe agenda lor de promovare a democraţiei;

4.  subliniază faptul că tranziţiile în curs în Africa de Nord vor conduce la sisteme şi societăţi politice democratice numai după ce se va realiza egalitatea de gen, inclusiv alegerea liberă a stilului de viaţă;

5.  solicită autorităţilor naţionale din nordul Africii să pună integral în aplicare CEDAW, protocoalele la aceasta şi toate convenţiile internaţionale privind drepturile omului şi să îşi retragă, astfel, toate rezervele faţă de CEDAW; solicită autorităţilor respective, de asemenea, să coopereze cu mecanismele ONU de protecţie a drepturilor fetelor şi femeilor;

6.  reaminteşte dezbaterea deschisă la nivelul specialistelor în studii islamice în vederea interpretării textelor religioase din perspectiva drepturilor femeilor şi a egalităţii;

7.  reaminteşte importanţa garantării libertăţii de exprimare, a libertăţii religioase şi a pluralismului, inclusiv prin promovarea respectului reciproc şi a dialogului interconfesional, în special în rândul femeilor;

8.  încurajează statele să organizeze o dezbatere largă, voluntară, favorabilă incluziunii, la care să participe toţi actorii în cauză, inclusiv societatea civilă, partenerii sociali, organizaţiile locale de femei, autorităţile locale, precum şi liderii religioşi, şi să garanteze şi să protejeze drepturile femeilor şi principiul egalităţii între femei şi bărbaţi;

9.  reaminteşte faptul că nicio religie monoteistă nu susţine sau nu poate fi utilizată pentru a justifica violenţa;

10.  solicită ţărilor din nordul Africii să adopte legi şi măsuri concrete prin care să interzică toate formele de violenţă împotriva femeilor, inclusiv violenţa domestică şi sexuală, hărţuirea sexuală şi practicile tradiţionale vătămătoare, precum mutilarea genitală a femeilor şi căsătoriile forţate, în special în cazul minorelor, precum şi să prevadă pedepse pentru toate acestea; subliniază că trebuie protejate victimele şi trebuie să li se ofere servicii specifice; salută campania recentă împotriva violenţei domestice, lansată de ministrul tunisian pentru femei şi familie, precum şi angajamentul continuu asumat de Maroc în ceea ce priveşte susţinerea acestei cauze pentru care, în 2012, s-a organizat cea de-a 10-a campanie naţională de combatere a violenţei împotriva femeilor;

11.  reaminteşte discriminarea dublă cu care se confruntă femeile lesbiene şi solicită autorităţilor naţionale din nordul Africii să nu mai incrimineze homosexualitatea şi să se asigure că femeile nu sunt discriminate din cauza orientării lor sexuale;

12.  subliniază importanţa combaterii impunităţii faţă de toate formele de violenţă împotriva femeilor, în special violenţa domestică, luând măsuri ca aceste infracţiuni să fie anchetate, urmărite în justiţie şi pedepsite sever, ca minorii să fie protejaţi în mod adecvat de sistemul judiciar şi ca toate femeile să aibă acces deplin la justiţie, fără discriminare religioasă şi/sau etnică;

13.  invită guvernele naţionale să ofere cursurile de pregătire necesare pentru a se asigura că cei care lucrează în justiţie şi în forţele de securitate, au pregătirea necesară pentru a se ocupa de actele de violenţă sexuală şi de victimele acestora; subliniază, de asemenea, importanţa unui sistem transnaţional de justiţie care să acorde atenţie aspectelor de gen;

14.  condamnă utilizarea tuturor formelor de violenţă, în special a violenţelor sexuale comise înaintea revoltelor, pe parcursul acestora, dar şi ulterior, precum şi utilizarea continuă a acestora ca forme de presiune politică şi ca mijloace de oprimare, intimidare şi degradare a femeilor; solicită sistemelor naţionale de justiţie să urmărească în justiţie aceste infracţiuni şi să adopte măsurile necesare şi subliniază că Curtea Penală Internaţională ar putea interveni dacă nu este posibilă nicio acţiune judiciară la nivel naţional;

15.  arată că în timpul revoltelor, dar şi ulterior acestora s-a înregistrat o creştere a vulnerabilităţii şi a victimizării femeilor din nordul Africii;

16.  solicită statelor din nordul Africii să dezvolte o strategie pentru victimele violenţei sexuale comise în timpul revoltelor şi ulterior, care să ofere victimelor reparaţii corespunzătoare, precum şi sprijin economic, social şi psihologic; solicită autorităţilor din statele din nordul Africii să trateze aducerea autorilor acestor violenţe în faţa justiţiei ca pe o prioritate;

17.  condamnă practica mutilării genitale a femeilor care încă se face în unele zone din Egipt şi solicită autorităţilor naţionale să consolideze aplicarea interdicţiei, cere Comisiei să dezvolte programe vizând eliminarea acestei practici, inclusiv prin implicarea ONG-urilor şi prin educaţie sanitară; subliniază, în plus, importanţa conştientizării, a mobilizării comunităţii, a educaţiei şi formării, precum şi necesitatea implicării autorităţilor naţionale, regionale şi locale şi a societăţii civile, dar şi a liderilor religioşi şi comunitari în vederea combaterii practicii mutilării genitale a femeilor;

18.  salută faptul că, în ultimele decenii, din ce în ce mai multe ţări din regiune au decis majorarea vârstei legale de căsătorie în cazul fetelor (16 ani în Egipt, 18 ani în Maroc şi 20 de ani în Tunisia şi Libia) şi condamnă orice încercare de o scădea din nou sau de a limita impactul acestor reforme, deoarece căsătoriile timpurii, adesea forţate, nu numai că dăunează drepturilor, sănătăţii, psihologiei şi educaţiei fetelor, dar perpetuează şi sărăcia, afectând negativ creşterea economică;

19.  insistă asupra faptului că discriminarea sau violenţa împotriva femeilor sau a fetelor nu poate fi justificată prin cultură, tradiţie sau religie;

20.  subliniază necesitatea, mai ales când sunt elaborate politici noi vizând sănătatea, de a înlesni accesul femeilor şi fetelor la protecţia şi la serviciile sociale şi de sănătate, mai ales în ceea ce priveşte drepturile şi sănătatea maternă, sexuală şi a reproducerii; solicită autorităţilor naţionale din nordul Africii să pună integral în aplicare CIPD, programul de acţiune şi agenda ONU în materie de dezvoltare şi populaţie; atrage atenţia autorităţilor naţionale şi partenerilor naţionali asupra concluziilor raportului Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), intitulat „Prin alegere, nu din întâmplare: planificare familială, drepturile omului şi dezvoltare”;

21.  insistă asupra importanţei adoptării unor măsuri specifice, cu scopul de a informa femeile cu privire la drepturile lor, precum şi asupra importanţei cooperării cu societatea civilă şi organismele administraţiei publice în pregătirea reformelor şi aplicarea legislaţiei împotriva discriminării;

Participarea femeilor la procesul decizional

22.  subliniază că participarea activă a femeilor la viaţa publică şi politică în calitate de protestatari, votanţi, candidaţi şi reprezentanţi aleşi demonstrează dorinţa lor de a-şi exercita pe deplin drepturile lor civile în calitate de cetăţeni cu drepturi depline şi de a lupta pentru construcţia democraţiei; subliniază că evenimentele recente din „Primăvara arabă” au demonstrat că femeile pot juca roluri importante în cadrul revoluţiilor; solicită, aşadar, să se adopte toate măsurile necesare, inclusiv acţiuni pozitive şi cote, pentru a asigura progrese în direcţia participării egale a femeilor la procesul decizional la toate nivelurile de guvernare (de la nivelul local, la cel naţional şi de la competenţele executive, la cele legislative);

23.  consideră că este extrem de important să crească numărul de femei care participă la elaborarea legilor în parlamentele naţionale, pentru a asigura practici legislative mai echitabile şi un proces democratic veritabil;

24.  sprijină ideea promovată de multe parlamentare din aceste ţări, potrivit căreia drepturile femeilor, egalitatea de gen şi participarea activă a femeilor la viaţa politică, economică şi socială, prin consolidarea aptitudinilor acestora şi combaterea discriminării, ar putea fi integrate mai bine în legislaţie prin înfiinţarea unui comitet al femeilor sau a unei comisii parlamentare speciale, acolo unde nu există, care să se ocupe de aceste aspecte şi să asigure integrarea dimensiunii de gen în activitatea parlamentară;

25.  insistă că trebuie să crească reprezentarea femeilor la toate nivelurile procesului decizional, mai ales în instituţii, partidele politice, sindicate şi sectorul public (inclusiv în sistemul judiciar), şi subliniază că femeile sunt adesea bine reprezentate într-o serie de sectoare, dar sunt mai puţin prezente în poziţiile de nivel înalt, parţial din cauza persistenţei discriminării şi a stereotipurilor de gen, precum şi a fenomenului „plafonului de sticlă”;

26.  consideră că, pentru o tranziţie democratică, se impune aplicarea unor politici şi mecanisme ce ţin cont de problematica genului, care să asigure participarea deplină şi egală a femeilor în procesele decizionale din viaţa publică în domeniul politic, economic, social sau al mediului;

27.  subliniază rolul important pe care îl joacă educaţia şi mass-media în încurajarea unei schimbări de atitudine la nivelul societăţii şi în adoptarea unor principii democratice referitoare la respectarea drepturilor omului şi la parteneriatul între bărbaţi şi femei;

28.  subliniază importanţa integrării mai multor femei în procesele de negociere pentru pace, mediere, reconciliere internă şi consolidarea păcii;

29.  subliniază importanţa organizării şi a finanţării unor programe de formare destinate femeilor în vederea pregătirii acestora pentru deţinerea de funcţii de conducere politice, precum şi a oricăror alte măsuri care contribuie la autonomizarea femeilor şi la participarea lor deplină atât la nivel politic, cât şi la nivel economic şi social;

Autonomizarea femeilor

30.  felicită ţările în care s-au intensificat eforturile în favoarea educaţiei fetelor; reafirmă, cu toate acestea, că femeilor şi fetelor ar trebui să li se asigure un acces mai bun la educaţie, mai ales la educaţia universitară şi la cursurile de recuperare; observă că mai trebuie făcute eforturi pentru a eradica analfabetismul în rândul femeilor şi că ar trebui pus accentul pe formarea profesională, inclusiv pe cursuri de promovare a competenţelor digitale ale femeilor; recomandă includerea egalităţii de gen în programele de învăţământ;

31.  subliniază că accesul fetelor la învăţământul secundar şi superior, precum şi calitatea învăţământului trebuie să constituie priorităţi ale guvernelor şi ale parlamentelor ţărilor din nordul Africii, deoarece astfel se stimulează dezvoltarea şi creşterea economică şi se garantează stabilitatea democratică;

32.  solicită elaborarea unor politici care să ia în considerare situaţia specifică a celor mai vulnerabile grupuri de femei, inclusiv fetele, femeile cu dizabilităţi, imigrante, membre ale unor minorităţilor etnice, homosexuali şi transsexuali;

33.  subliniază că ar trebui făcut mult mai mult pentru a asigura independenţa economică a femeilor şi pentru a încuraja participarea lor la viaţa economică, inclusiv în sectorul agricol şi al serviciilor; subliniază că independenţa economică a femeilor le permite să combată mai bine violenţa şi umilinţele; consideră că ar trebui promovate schimburile de bune practici de la nivel regional dintre antreprenori, sindicate şi societatea civilă, în special pentru a sprijini femeile cele mai dezavantajate din zonele rurale şi urbane sărace;

34.  solicită guvernelor statelor din nordul Africii să încurajeze şi să susţină o mai mare participare a femeilor pe piaţa muncii şi să ia toate măsurile necesare pentru a preveni discriminarea de gen la locul de muncă; subliniază necesitatea unor instrumente care să permită pătrunderea femeilor pe piaţa muncii în domenii care nu le sunt accesibile prin tradiţie;

35.  recunoaşte rolul mass-mediei în promovarea chestiunilor legate de situaţia femeilor şi de rolul lor în societate, precum şi influenţa acestora asupra atitudinii cetăţenilor din ţările respective; recomandă elaborarea unui plan de acţiune care să vizeze sprijinirea femeilor din mass-media, atât ca parcurs profesional, cât şi ca oportunitate de a monitoriza modul în care sunt reprezentate femeile în televiziune, prin realizarea de programe de televiziune şi utilizarea noilor instrumente media (internetul şi platformele de comunicare), pentru a încuraja participarea politică a femeilor şi a răspândi ideea că tradiţia şi egalitatea de şanse se pot combina în mod armonios;

36.  recomandă adoptarea de măsuri pentru a monitoriza procesul de autonomizare a femeilor, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea drepturilor lor ca lucrătoare, mai ales în industrie şi în sectorul serviciilor, în zonele rurale şi în zonele urbane industriale, precum şi pentru a promova spiritul antreprenorial în rândul femeilor şi egalitatea salarială;

37.  subliniază faptul că există o corelaţie pozitivă între dimensiunea sectorului IMM-urilor dintr-o ţară şi rata creşterii economice; consideră că microfinanţarea este un mijloc foarte util de autonomizare a femeilor şi reaminteşte că investiţiile în femei înseamnă şi investiţii în familii şi în comunităţi şi contribuie la eradicarea sărăciei şi a tulburărilor economice şi sociale, consolidând coeziunea socială şi conferind femeilor o mai mare independenţă economică; reaminteşte că microfinanţarea înseamnă mai mult decât creditare, implicând şi consiliere managerială, financiară şi comercială şi planuri de economisire;

38.  solicită autorităţilor publice naţionale să elaboreze politici de supraveghere a microcreditelor pentru a evita consecinţele negative, cum ar fi datoriile excesive, pe care le-ar putea întâmpina femeile din cauza lipsei de informaţii sau de prevederi juridice relevante;

39.  încurajează statele din nordul Africii să instituie mecanisme de asistenţă şi de sprijin pentru antreprenoriatul în rândul femeilor, inclusiv prin diseminarea de informaţii, prin protecţie juridică şi prin cursuri de formare în domeniul avansării în plan profesionale şi al gestionării;

40.  încurajează autonomizarea femeilor prin intermediul proiectelor vizând mobilitatea, care vor permite organizaţiilor de femei şi femeilor din mediul academic din diferite ţări să se întâlnească şi să-şi organizeze schimburi de experienţe şi de concluzii în urma acestora, permiţându-le, astfel, să vină cu strategii şi acţiuni ce răspund unor exigenţe şi contexte de origine diferite;

41.  subliniază că programele şi acţiunile vizând autonomizarea femeilor din această regiune trebuie să includă trei niveluri de intervenţie: mai întâi, la nivel instituţional, încurajarea egalităţii de gen prin reforme ale cadrului juridic şi noi acte legislative, asigurând, totodată, şi asistenţă tehnică; în al doilea rând, susţinerea organizaţiilor societăţii civile care pot milita pentru drepturile femeilor şi pot contribui la creşterea participării acestora la procesul decizional; în al treilea rând, conlucrarea directă la nivelul comunităţilor locale, în special în zonele rurale, cu scopul de a schimba comportamentele sociale şi tradiţiile şi de a face loc femeilor în viaţa socială, economică şi politică a comunităţii lor;

Politica europeană de vecinătate / acţiunile UE

42.  subliniază că IEVP ar trebui să plaseze drepturile femeilor, egalitatea de gen şi autonomizarea femeilor în centrul programelor sale, deoarece ele se numără printre indicatorii principali de evaluare a progreselor în materie de democraţie şi de drepturile omului; consideră că egalitatea de gen ar trebui să constituie o prioritate în fiecare document de strategie de ţară şi program indicativ naţional;

43.  solicită Comisiei să continue şi să consolideze integrarea aspectelor de gen în diferitele intervenţii ale UE, indiferent de subiectul principal al acestora, şi să încurajeze Comisia să continue cooperarea cu organizaţiile internaţionale de aplicare, precum ONU Femei;

44.  încurajează Comisia să adopte o perspectivă care să integreze dimensiunea de gen în elaborarea foilor de parcurs pe ţări, care să vizeze colaborarea cu organizaţiile societăţii civile din ţările din Africa de Nord, pentru a reduce inegalităţile de gen şi a crea condiţiile necesare pentru o participare echitabilă a femeilor şi bărbaţilor la procesele decizionale;

45.  solicită Înaltului Reprezentant/Vicepreşedintelui Comisiei să aprofundeze dialogul cu instituţiile regionale arabe, pentru a se asigura că acestea joacă un rol fundamental în integrarea la nivel regional a drepturilor femeilor şi a politicilor asociate;

46.  solicită Înaltului Reprezentant/Vicepreşedintelui şi Comisiei să pună în aplicare programul de lucru comun pentru cooperare, semnat cu Liga Statelor Arabe, în special în ceea ce priveşte autonomizarea femeilor şi drepturile omului;

47.  solicită Comisiei consolidarea pachetului de măsuri financiare ce vizează sprijinirea femeilor din regiune; consideră că acest sprijin ar trebui să ţină seama în continuare de trăsăturile specifice ale fiecărei ţări şi de problemele comune care le afectează la nivel regional, de exemplu la nivel politic şi economic, urmărind complementarităţi între programele regionale şi cele bilaterale;

48.  solicită Comisiei să încurajeze dezvoltarea programelor de formare a liderilor pentru liderii de opinie femei şi pentru liderii din sectorul afacerilor şi finanţelor, precum şi să susţină în continuare programele existente din acest domeniu;

49.  consideră că drepturile femeilor şi egalitatea de gen ar trebui luate în considerare în mod corespunzător în cadrul angajamentelor asumate de parteneri conform principiului „mai mult pentru mai mult” din cadrul politicii de vecinătate reînnoite; solicită, aşadar, VP/IR să elaboreze criterii clare, pentru a garanta şi monitoriza evoluţiile, printr-un proces transparent şi incluziv, inclusiv cu consultarea organizaţiilor pentru drepturile femeilor şi a organizaţiilor societăţii civile;

50.  solicită Reprezentantului Special al UE pentru drepturile omului să acorde o atenţie specială drepturilor femeilor din nordul Africii, în conformitate cu strategia revizuită a UE privind drepturile omului;

51.  subliniază că trebuie încurajată participarea femeilor la procesul electoral şi, drept urmare, solicită autorităţilor din ţările afectate să integreze în propriile lor constituţii dreptul femeilor de a participa la procesul electoral, în scopul eliminării barierelor care împiedică participarea reală a femeilor la acest proces; solicită UE să colaboreze îndeaproape cu guvernele naţionale, pentru a le pune la dispoziţie cele mai bune practici referitoare la pregătirea femeilor cu privire la drepturile lor politice şi electorale; reaminteşte că acest demers ar trebui realizat pe tot parcursul ciclului electoral prin programe de asistenţă şi ar trebui monitorizat îndeaproape de către misiunea UE de observare a alegerilor, dacă este cazul;

52.  încurajează Comisia să continue să monitorizeze punerea în aplicare a recomandărilor misiunilor Uniunii Europene de observare a alegerilor din statele din nordul Africii referitoare la drepturile femeilor şi să prezinte un raport Parlamentului European;

53.  solicită VP/ÎR şi Comisiei să abordeze problema discriminării în legislaţia muncii a drepturilor lucrătoarelor, în cadrul dialogurilor politice şi pe probleme de politici purtate cu ţările arabe, în conformitate cu principiul „mai mult pentru mai mult” şi să promoveze participarea femeilor în cadrul sindicatelor;

54.  invită Comisia şi alţi donatori să promoveze programe menite să asigure accesul egal la piaţa forţei de muncă şi la cursurile de formare profesională pentru toate femeile, precum şi să mărească resursele financiare alocate pentru consolidarea capacităţilor organizaţiilor de femei din societatea civilă şi a reţelelor naţionale şi regionale de femei;

55.  solicită insistent Comisiei să promoveze modele pozitive de antreprenoriat în rândul femeilor, care implică protagoniste din ţările din Africa de Nord sau din organizaţii ce conţin antreprenoare din Europa şi din Africa de Nord, inclusiv în sectoarele tehnologice şi industriale; invită, în consecinţă, Comisia să elaboreze instrumente pentru diseminarea informaţiilor relevante, astfel încât aceste experienţe să fie folosite în totalitate pentru a promova şi pentru a face mai bine cunoscut potenţialul de dezvoltarea al unor astfel de activităţi în comunităţile care au economii mai puţin dinamice;

56.  solicită Comisiei ca, atunci când realizează evaluări de impact vizând ţări cu care are în curs de negociere încheierea unui acord de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, să ţină cont de potenţialul impact social al acordului şi de posibilele efectele asupra drepturilor omului, mai ales asupra drepturilor femeilor, inclusiv în sectorul informal;

57.  solicită Comisiei să sprijine măsurile menite să asigure un răspuns corespunzător şi imediat la nevoile specifice ale femeilor în situaţii de criză şi de conflict, inclusiv în ceea ce priveşte expunerea acestora la violenţa de gen;

58.  solicită VP/ÎR şi Comisiei ca, în cadrul dialogurilor politice şi pe probleme de politici purtate cu ţările din nordul Africii, să garanteze un mediu care să permită funcţionarea şi participare liberă a societăţii civile la schimbările democratice;

59.  solicită Comisiei să consolideze personalul dedicat problematicii de gen din delegaţiile UE din regiune şi să garanteze implicarea femeilor şi a ONG-urilor în procesul de consultare aferent programării;

60.  salută deschiderea unor noi birouri ale ONU-Femei în nordul Africii şi încurajează delegaţiile UE din ţările afectate să colaboreze şi mai mult cu birourile ONU pentru a adopta măsuri în scopul garantării egalităţii de gen şi promovării drepturilor femeilor, în urma „Primăverii arabe”;

61.  solicită Comisiei să încurajeze crearea şi să asigure finanţarea unor centre de consiliere şi de „case ale femeilor” în care femeile să poată obţine consiliere pe orice temă, de la drepturile politice la consiliere juridică, inclusiv sănătatea şi protecţia împotriva violenţei domestice, deoarece o abordare holistă le este utilă femeilor, dar şi mai judicioasă atunci când este vorba despre violenţă;

62.  încurajează autorităţile naţionale din nordul Africii să organizeze programe de conştientizare asupra violenţei domestice, concomitent cu crearea de refugii pentru femeile care au fost sau sunt victime ale violenţei domestice;

63.  invită autorităţile din ţările nord-africane să asigure un sprijin medical şi psihologic adecvat, servicii juridice gratuite, precum şi acces la justiţie şi la mecanismele ce permit femeilor care au fost victime sau martore ale violenţelor, să depună plângeri .

64.  reaminteşte că sprijinul pentru societatea civilă, ONG-uri şi organizaţiile femeilor ar trebui furnizat şi prin mecanismele Uniunii pentru Mediterana; solicită Comisiei să faciliteze cooperarea între organizaţiile femeilor din UE şi organizaţiile similare din nordul Africii;

65.  solicită Comisiei să sprijine eforturile ţărilor din nordul Africii în direcţia construirii unei democraţii profunde şi sustenabile, bazate pe respectul pentru drepturile omului, libertăţile fundamentale, drepturile femeilor, principiile egalităţii între femei şi bărbaţi, nediscriminare şi statul de drept; subliniază necesitatea sprijinirii dezvoltării unei cetăţenii active în regiune, prin asistenţă tehnică şi financiară acordată societăţii civile, în vederea creării unei culturi politice democratice;

66.  solicită Comisiei să asigure o transparenţă completă în negocierile comerciale, inclusiv în ceea ce priveşte toate informaţiile pe baza cărora se propun acordurile comerciale; subliniază faptul că grupurile femeilor şi organizaţiile societăţii civile ar trebui să fie implicate în mod activ pe tot parcursul procesului;

67.  solicită Adunării Parlamentare a Uniunii pentru Mediterana ca, în fiecare an în luna martie, să dedice o sesiune situaţiei femeilor din regiune;

68.  solicită Comisiei să promoveze consolidarea Procesului Istanbul-Marrakech şi să susţină programele care promovează dialogul între societatea civilă şi guvernele din regiunea Euro-Med;

69.  consideră că Fondul European pentru Democraţie, înfiinţat recent, ar trebui să acorde o atenţie specială implicării femeilor în procesele de reformă democratică din nordul Africii, sprijinind organizaţiile femeilor şi proiectele derulate în domenii sensibile sub aspectul genului, cum ar fi încurajarea dialogului intercultural şi interreligios, combaterea violenţei, crearea de locuri de muncă, promovarea participării culturale şi politice, extinderea accesului egal la justiţie, la serviciile de sănătate şi la educaţie pentru femei şi fete şi prevenirea sau încetarea discriminării existente a femeilor şi a încălcărilor existente ale drepturilor femeilor;

70.  îndeamnă Comisia şi statele membre, în special coordonatorul UE pentru combaterea traficului de persoane, să ia în considerare şi să facă front comun în coordonarea activităţilor de politică externă ale UE în cadrul Strategiei UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane; consideră că atunci când este posibil, autorităţile naţionale ale ţărilor din nordul Africii ar trebui să fie încurajate să colaboreze cu alte state din regiune pentru a combate traficul de fiinţe umane;

71.  solicită Comisiei să sprijine proiectele femeilor şi să consolideze reţelele femeilor din universităţi, mass-media, organismele culturale, industria cinematografică şi din alte sectoare de creaţie, şi insistă asupra importanţei consolidării relaţiilor culturale dintre cele două maluri ale Mării Mediterane, inclusiv prin intermediul platformelor de comunicare, al platformelor digitale şi al transmisiei prin satelit;

72.  solicită guvernelor şi autorităţilor statelor membre să plaseze drepturile femeilor în centrul relaţiilor diplomatice şi comerciale bilaterale cu ţările din nordul Africii;

73.  solicită Comisiei să consolideze programele de schimb pentru învăţământul superior, precum Erasmus Mundus, şi să încurajeze participarea tinerelor; solicită, de asemenea, dezvoltarea cooperării interregionale (fie prin programe de înfrăţire, fie prin schimburi între omologi) dintre regiunile din nordul şi din sudul Mării Mediterane;

74.  salută parteneriatele pentru mobilitate, întrucât acestea facilitează schimburile şi contribuie la gestionarea migraţiei într-un mod uman şi demn;

o
o   o

75.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei şi guvernelor statelor membre.

(1) Rezoluţia 1873 (2012), adoptată de Adunare la 24 aprilie 2012 (şedinţa a 13-a). (2) JO C 188 E, 28.6.2012, p. 26. (3) JO C 199 E, 7.7.2012, p. 158. (4) JO C 296 E, 2.10.2012, p. 114. (5) JO C 296 E, 2.10.2012, p. 126. (6) Texte adoptate, P7_TA(2012)0069. (7) Texte adoptate, P7_TA(2012)0113.