Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2012/2143(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0130/2013

Texte depuse :

A7-0130/2013

Dezbateri :

Voturi :

PV 18/04/2013 - 5.4

Texte adoptate :

P7_TA(2013)0180

Texte adoptate
PDF 248kWORD 36k
Joi, 18 aprilie 2013 - Strasbourg Ediţie definitivă
Principiul responsabilității de a proteja al ONU
P7_TA(2013)0180A7-0130/2013

Recomandarea Parlamentului European din 18 aprilie 2013 adresată Consiliului privind principiul responsabilității de a proteja al Organizației Națiunilor Unite (2012/2143(INI))

Parlamentul European,

–  având în vedere valorile, obiectivele, principiile și politicile Uniunii Europene, astfel cum sunt consacrate, printre altele, la articolele 2, 3 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–  având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite,

–  având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului,

–  având în vedere Convenția privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid din 9 decembrie 1948,

–  având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI),

–  având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU A/RES/63/308 din 7 octombrie 2009 referitoare la responsabilitatea de a proteja,

–  având în vedere Rezoluția 1674 din aprilie 2006 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) și Rezoluția 1894 a CSONU din noiembrie 2009 referitoare la protecția civililor în conflictele armate(1),

–  având în vedere Rezoluțiile 1325 (2000) și 1820 (2008) ale Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea, Rezoluția 1888 (2009) a Consiliului de Securitate al ONU privind violența sexuală împotriva femeilor și copiilor în situații de conflict armat, Rezoluția 1889 (2009) a Consiliului de Securitate al ONU vizând aplicarea și monitorizarea cu mai multă fermitate a Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al ONU și Rezoluția 1960 (2010) a Consiliului de Securitate al ONU, prin care a fost instituit un mecanism de colectare a datelor și de înregistrare a celor care comit fapte de violențe sexuale în situații de conflict armat,

–  având în vedere Rezoluția 1970 a CSONU din 26 februarie 2011 referitoare la corelarea Libiei cu responsabilitatea de a proteja și autorizarea mai multor măsuri necoercitive de prevenire a intensificării atrocităților și Rezoluția 1973 a CSONU din 17 martie 2011 referitoare la Libia, care a autorizat statele membre să ia toate măsurile necesare pentru a proteja civilii și zonele populate cu civili și care a inclus pentru prima dată în istorie o referință explicită la primul pilon al responsabilității de a proteja, referință care a fost urmată de trimiteri similare în Rezoluția 1975 a CSONU referitoare la Côte d'Ivoire, Rezoluția 1996 a CSONU referitoare la Sudan și Rezoluția 2014 a CSONU referitoare la Yemen,

–  având în vedere punctele 138 și 139 din documentul final al Summitului mondial al ONU din 2005(2),

–  având în vedere Raportul „Responsabilitate și protecție” (2001) al Comisiei internaționale asupra intervenției și suveranității statelor, Raportul „O lume mai sigură: responsabilitatea noastră comună”(3) (2004) al Grupului la nivel înalt al ONU pe teme legate de amenințări, provocări și schimbări și Raportul „O mai mare libertate: către dezvoltare, securitate și drepturile omului pentru toți”(4) (2005) al secretariatului general al ONU,

–  având în vedere rapoartele Secretarului General al ONU, mai specific pe cele întitulate „Implementarea responsabilității de a proteja” din 2009(5), „Alerta timpurie, evaluarea și responsabilitatea de a proteja” din 2010(6), „Rolul acordurilor regionale și subregionale în implementarea responsabilității de a proteja” din 2011(7) și „Responsabilitatea de a proteja: un răspuns oportun și decisiv” din 2012(8),

–  având în vedere Grupul intern de revizuire al Secretarului General al ONU privind acțiunea ONU din Sri Lanka din noiembrie 2012, care anchetează eșecul comunității internaționale de a proteja civilii împotriva încălcărilor la scară largă ale dreptului umanitar și ale drepturilor omului și care formulează recomandări privind viitoarea acțiune a ONU pentru a răspunde în mod eficace la situații similare care implică atrocități și crime în masă,

–  având în vedere raportul Secretarului General al ONU întitulat „Consolidarea rolului medierii în soluționarea pașnică a diferendelor și în prevenirea și soluționarea conflictelor” din 25 iulie 2012,

–  având în vedere inițiativa braziliană prezentată Națiunilor Unite la 9 septembrie 2011 intitulată „Responsabilitatea asociată acțiunii de a proteja: elemente pentru dezvoltarea și promovarea unui concept”,

–  având în vedere Programul UE pentru prevenirea conflictelor violente (Programul Gothenburg) din 2001 și rapoartele anuale privind punerea sa în aplicare,

–  având în vedere prioritățile UE pentru cea de a 65-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 25 mai 2010(9),

–  având în vedere Premiul Nobel pentru Pace din 2012 care nu doar că onorează contribuția istorică a UE la pace în Europa și în lume, ci și crește așteptările în ceea ce privește viitorul său angajament privind o ordine mondială mai pașnică bazată pe normele de drept internațional,

–  având în vedere Consensul european privind dezvoltarea(10) și Consensul european privind ajutorul umanitar(11),

–  având în vedere Recomandarea sa din 8 iunie 2011 adresată Consiliului privind cea de a 66-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite(12) și Recomandarea sa din 13 iunie 2012 privind cea de a 67-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite(13),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2012 referitoare la cea de a 19-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului(14),

–  având în vedere Rezoluția sa din 11 mai 2011 referitoare la UE ca actor global: rolul său în cadrul organizațiilor multilaterale(15),

–  având în vedere Rezoluția sa din 19 februarie 2009 referitoare la strategia europeană de securitate și PESA(16),

–  având în vedere articolul 121 alineatul (3) și articolul 97 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0130/2013),

A.  întrucât documentul final al Summitului mondial al ONU din 2005 prevede pentru prima dată o definiție a principiului responsabilității de a proteja; întrucât principiul responsabilității de a proteja, inclus la punctele 138 și 139 din documentul final al Summitului mondial al ONU din 2005, reprezintă un pas important către o lume mai pașnică prin stabilirea obligației statelor de a-și proteja cetățenii împotriva genocidului, a crimelor de război, a epurării etnice și a crimelor împotriva umanității, precum și obligația comunității internaționale de a ajuta statele să-și asume această responsabilitate și de a reacționa dacă acestea nu reușesc să își protejeze cetățenii împotriva acestor patru crime și încălcări menționate;

B.  întrucât principiul responsabilității de a proteja se întemeiază pe trei piloni: (i) statul sprijină responsabilitatea principală de a-și proteja cetățenii împotriva genocidului, a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a epurării etnice; (ii) comunitatea internațională trebuie să asiste statele să respecte obligațiile lor de a proteja; (iii) atunci când un stat nu reușește în mod evident să își protejeze populația sau, de fapt, este autorul acestor crime, comunitatea internațională are responsabilitatea de a lua măsuri colective;

C.  întrucât, în conformitate cu munca depusă pe tema responsabilității de a proteja înainte de redactarea documentului final al Summitului mondial din 2005, în mod specific în raportul din 2001 privind responsabilitatea de a proteja al Comisiei internaționale asupra intervenției și suveranității statului (ICISS), principiul responsabilității de a proteja a fost dezvoltat în continuare pentru a include componentele responsabilității de a preveni, responsabilității de a reacționa și responsabilității de a reconstrui, astfel cum sunt introduse în Raportul ICISS;

D.  întrucât dezvoltarea conceptului „responsabilității de a proteja” este benefică, dat fiind că clarifică și consolidează obligațiile existente ale statelor în materie de asigurare a protecției civililor; întrucât acest concept, născut în urma eșecurilor înregistrate de comunitatea internațională în Rwanda în 1994, este esențial pentru supraviețuirea comunității națiunilor;

E.  întrucât în cazurile respective forța legitimă ar trebui utilizată strict într-un mod prudent, proporțional și limitat;

F.  întrucât dezvoltarea principiului responsabilității de a proteja constituie un pas important către anticiparea, prevenirea și răspunderea la genocid, la crimele de război, la epurarea etnică și la crimele împotriva umanității și către susținerea principiilor fundamentale ale dreptului internațional, în special ale drepturilor internaționale ale omului, ale dreptului umanitar internațional și ale dreptului internațional privind refugiații; întrucât principiile ar trebui să se aplice de o manieră cât mai constantă și mai uniformă posibil, în acest sens fiind de maximă importanță ca alerta timpurie și evaluarea să fie realizate în mod corect, prudent și profesional și să se apeleze la forță numai în ultimă instanță;

G.  întrucât, la mai mult de un deceniu de la apariția conceptului „responsabilității de a proteja” și la opt ani de la aprobarea sa de către comunitatea internațională în cadrul Summitului mondial al ONU din 2005, evenimentele recente au adus din nou în atenția forului importanța de a asigura răspunsuri la timp și decisive la cele patru crime principale acoperite de acest concept și provocările din acest context, precum și necesitatea de a consolida punerea în aplicare a acestui principiu pentru a asigura implementarea sa eficientă și pentru a preveni atrocitățile în masă;

H.  întrucât dezvoltarea principiului responsabilității de a proteja - în special a componentei sale legate de prevenire - poate consolida eforturile globale depuse pentru crearea unei lumi mai pașnice; dat fiind că multe atrocități în masă apar în timpul perioadelor de conflict violent, acest lucru determină necesitatea de a crea capacități efective pentru prevenirea conflictelor la nivel structural și operațional, reducând, astfel, la minimum nevoia de a folosi forța în ultimă instanță;

I.  întrucât utilizarea tuturor instrumentelor disponibile în temeiul capitolelor VI, VII și VIII din cartă, de la răspunsuri necoercitive la acțiuni colective, are o importanță fundamentală pentru dezvoltarea și legitimitatea viitoare a principiului responsabilității de a proteja;

J.  întrucât cea mai eficace formă de prevenire a conflictelor, a violențelor și a suferinței umane constă în promovarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale și asigurarea aplicării normelor statului de drept, precum și în asigurarea bunei guvernanțe, a securității oamenilor, a dezvoltării economice, a eradicării sărăciei, a incluziunii, a drepturilor socio-economice, a egalității de gen și a valorilor și practicilor democratice, ca și în reducerea inegalităților economice;

K.  întrucât intervenția militară în Libia din 2011 a arătat necesitatea de a clarifica rolul organizațiilor regionale și subregionale în aplicarea responsabilității de a proteja; întrucât aceste organizații pot fi atât factori de asigurare a legitimității, cât și agenți operaționali pentru punerea în aplicare a responsabilității de a proteja, însă adesea le lipsesc capacitățile și resursele;

L.  întrucât drepturile omului sunt de importanță crucială în relațiile internaționale;

M.  întrucât este necesar să se schimbe modul de abordare a responsabilității de a proteja, ce ar trebui să implice integrarea sa în toate modelele noastre de cooperare pentru dezvoltare, ajutor umanitar și gestionare a situațiilor de criză, precum și consolidarea programelor care au adoptat deja principiul responsabilității de a proteja;

N.  întrucât o implementare mai consecventă a componentei privind prevenirea a principiului responsabilității de a proteja, incluzând măsuri de mediere și diplomația preventivă într-o etapă timpurie, ar putea elimina sau reduce potențialul de conflict și ar contribui la evitarea intensificării conflictelor, putând, astfel, contribui la prevenirea intervenției internaționale în temeiul componentei privind reacția a responsabilității de a reacționa; întrucât diplomația informală de tipul diplomației cu dublă cale constituie un instrument important în diplomația preventivă, care se bazează pe dimensiunea umană în eforturile de conciliere;

O.  subliniază că responsabilitatea de a proteja este, în primul rând, o doctrină preventivă și că intervențiile militare ar trebui să constituie, în situațiile care implică responsabilitatea de a proteja, o soluție de ultimă instanță; solicită ca, ori de câte ori este posibil, responsabilitatea de a proteja să fie transpusă în practică în primul rând prin activități diplomatice și de dezvoltare pe termen lung, care pun accentul pe edificarea capacităților în domeniul drepturilor omului, bunei guvernări, statului de drept, reducerii sărăciei și consolidării educației și sănătății, prevenirii conflictelor prin educație și dezvoltarea comerțului, controlului eficace al armelor și prevenirii comerțului ilicit cu arme, precum și pe consolidarea sistemelor de avertizare timpurie; întrucât, de asemenea, există numeroase alternative de coerciție nemilitare, cum sunt diplomația preventivă, sancțiunile, mecanismele de responsabilizare și medierea; întrucât UE trebuie să continue să exercite un rol de lider în materie de prevenire a conflictelor;

P.  întrucât în cadrul activităților conexe responsabilității de a proteja, cooperarea cu organizațiile regionale reprezintă o dimensiune importantă; întrucât este prin urmare necesar să se solicite consolidarea capacităților regionale de prevenire și de identificare a politicilor eficace pentru prevenirea celor patru tipuri de infracțiuni menționate anterior; întrucât viitorul summit UE-Africa din 2014 va oferi o bună ocazie de a ne exprima sprijinul pentru conducerea UA și a promova asumarea responsabilității de a proteja la nivelul Africii;

Q.  întrucât Orientările ONU privind o mediere eficace identifică dilema potrivit căreia mandatele de arestare emise de CPI, regimurile sancțiunilor și politicile naționale și internaționale de combatere a terorismului afectează, de asemenea, modul în care unele părți ale conflictelor pot fi implicate într-un proces de mediere; întrucât definiția din dreptul internațional a crimelor care solicită o reacție imediată din partea comunității internaționale a înregistrat progrese considerabile de la instituirea CPI, deși, în mod esențial, încă lipsesc mecanisme independente de evaluare a situației în care aceste definiții se aplică; întrucât punerea în aplicare a Statutului de la Roma ar crește eficiența regimului CPI; întrucât Statutul de la Roma nu a fost ratificat de toate statele din comunitatea internațională;

R.  întrucât CPI și responsabilitatea de a proteja sunt interconectate, dat fiind faptul că ambele vizează prevenirea genocidelor, a crimelor împotriva umanității și a crimelor de război; întrucât, pe de o parte, responsabilitatea de a proteja sprijină misiunea CPI de a combate impunitatea, militând ca statele să își respecte responsabilitatea juridică, în timp ce, pe de altă parte, consolidează principiul complementarității al CPI, în care responsabilitatea principală de a începe urmărirea penală le revine statelor;

S.  întrucât CPI joacă un rol fundamental nu doar în prevenirea crimelor, ci și în reconstrucția țărilor și în procesele de intermediere;

T.  întrucât UE a fost întotdeauna un promotor activ al responsabilității de a proteja pe scena internațională; întrucât UE trebuie să își consolideze rolul său ca actor politic mondial, susținând drepturile omului și dreptul umanitar și reflectând acest sprijin politic în politicile sale;

U.  întrucât statele membre ale UE au aprobat, de asemenea, principiul responsabilității de a proteja; întrucât doar o parte dintre acestea au inclus conceptul în documentele lor naționale;

V.  întrucât experiențele mai recente avute în legătură cu anumite situații de criză precum cele din Sri Lanka, Côte d’Ivoire, Libia și Siria au relevat provocările persistente implicate de procesul de a ajunge la o înțelegere comună cu privire la modul în care se poate asigura punerea în aplicare efectivă și la timp a principiului responsabilității de a proteja, precum și generarea unei voințe politice comune și a unei capacități efective de a preveni sau a opri genocidul, crimele de război, epurarea etnică și crimele împotriva umanității comise de autoritățile naționale sau locale sau de actori nestatali, precum și numeroasele victime civile rezultate;

W.  dat fiind că, în situațiile în care se aplică responsabilitatea de a proteja, este de maximă importanță menținerea distincției dintre mandatele actorilor militari și umanitari, pentru a proteja percepția de neutralitate și imparțialitate a tuturor actorilor umanitari și pentru a evita periclitarea furnizării efective a ajutoarelor, a asistenței medicale și a oricărui alt tip de asistență, a accesului la beneficiari și a siguranței personalului umanitar de pe teren;

X.  întrucât propunerea inițiată de Brazilia privind „responsabilitatea simultană cu protejarea” este o contribuție bine-venită la elaborarea necesară a criteriilor de urmat în momentul implementării mandatului privind responsabilitatea de a proteja, incluzând proporționalitatea domeniului și duratei oricărei intervenții, asigurarea unui echilibru corect al consecințelor, claritatea ex ante a obiectivelor politice și transparența argumentării intervenției; întrucât mecanismele de monitorizare și de revizuire ale mandatelor adoptate ar trebui consolidate, inclusiv cu ajutorul consilierilor speciali ai Secretarului General al ONU pentru prevenirea genocidelor și responsabilitatea de a proteja, precum și al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturilor Omului și ar trebui realizate „în mod corect, prudent și profesional, fără intervenții politice sau standarde duble”(17);

Y.  întrucât definiția din dreptul internațional a crimelor care impun o reacție imediată din partea comunității internaționale a înregistrat progrese considerabile de la instituirea CPI, deși, în mod esențial, încă lipsesc mecanisme independente de evaluare a situației în care aceste definiții se aplică;

Z.  întrucât Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului are o funcție importantă în ceea ce privește sensibilizarea cu privire la cazurile de atrocitate și crimă în masă care au loc în prezent; întrucât Consiliul ONU pentru Drepturile Omului joacă un rol tot mai important în punerea în aplicare a responsabilității de a proteja, inclusiv prin autorizarea misiunilor de informare și a comisiilor de anchetă să colecteze și să evalueze informații privind cele patru crime și încălcări menționate și prin creșterea disponibilității de a face referire la responsabilitatea de a proteja în situații de criză precum cele din Libia și Siria;

AA.  întrucât o abordare specifică, dar aprofundată a implementării principului responsabilității de a proteja ar trebui să limiteze aplicarea sa în cazul celor patru crime, atrocități în masă și încălcări menționate;

AB.  întrucât principiul responsabilității de a proteja nu ar trebui aplicat în contextul urgențelor umanitare și al dezastrelor naturale; întrucât acțiunea umanitară nu ar trebui utilizată ca scuză pentru acțiunile politice și întrucât este necesar ca spațiul umanitar să fie respectat de către toți actorii implicați,

AC.  întrucât trebuie să se ofere o asistență cuprinzătoare pentru situațiile postconflict; întrucât sunt necesare mai multe eforturi în vederea afirmării responsabilității pentru încălcări grave ale drepturilor omului și ale dreptului umanitar internațional și a combaterii impunității,

1.  adresează următoarele recomandări Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru politica externă și de securitate comună/Vicepreședintelui Comisiei (IR/VP), SEAE, Comisiei, statelor membre și Consiliului:

   (a) să reconfirme angajamentul UE către responsabilitatea de proteja prin adoptarea unui „Consens privind responsabilitatea de a proteja” la nivel interinstituțional, inclusiv o înțelegere comună privind implicațiile responsabilității de a proteja pentru acțiunea externă a UE și rolul pe care acțiunile și instrumentele sale îl poate juca în situațiile vizate; acestea ar trebui pregătite împreună de Consiliu, SEAE, Comisie și Parlament, ținând seama, de asemenea, de opiniile persoanelor interesate, inclusiv ale reprezentanților societății civile și ale ONG-urilor;
   (b) să includă un capitol în raportul anual al ÎR/VP adresat Parlamentului privind PESC cu privire la acțiunile luate de UE în domeniul prevenirii și reducerii conflictelor pentru respectarea principiului responsabilității de a proteja; să analizeze în acest capitol utilitatea instrumentelor și structurilor administrative relevante pentru punerea în aplicare a responsabilității de a proteja, inclusiv identificarea revizuirilor necesare; să pregătească acest capitol în cooperare cu Reprezentantul Special al UE pentru drepturile omului, ținând seama de diversele poziții adoptate de Parlament cu privire la chestiuni specifice legate de prevenirea conflictelor sau protecția drepturilor omului; să dezbată concluziile raportului cu Parlamentul;
   (c) să integreze principiul responsabilității de a proteja în asistența pentru dezvoltare a UE; să profesionalizeze și să consolideze pe viitor diplomația preventivă, medierea, prevenirea crizelor și capacitățile de răspuns ale UE, acordând o atenție specială colectării și schimbului de informații, precum și sistemelor de avertizare timpurie; să îmbunătățească coordonarea între diferitele structuri ale Comisiei, ale Consiliului și ale SEAE care tratează toate aspectele responsabilității de a proteja și să informeze periodic Parlamentul European cu privire la inițiativele luate pentru sprijinirea principiului responsabilității de a proteja;
   (d) să asigure planificarea suficientă a politicilor, conceptele operaționale și obiectivelor de dezvoltare a capacităților în cadrul politicii de securitate și apărare comună (PSAC) pentru ca Uniunea să fie pe deplin capabilă să implementeze principiul responsabilității de a proteja în strânsă cooperare internațională în cadrul organizațiilor regionale și al ONU;
   (e) să dezvolte în continuare capacitățile UE de prevenire și diminuare a conflictelor, inclusiv a capacităților de stand-by ale experților juridici, ale ofițerilor de poliție și ale analiștilor regionali și crearea unui institut european pentru pace autonom pentru a consilia UE cu privire la capacitățile de mediere, la diplomația cu dublă cale și la schimbul de bune practici privind pacea și detensionarea situației; să consolideze elementele preventive ale instrumentelor externe ale UE, în special ale Instrumentului de stabilitate;
   (f) să consolideze legăturile dintre avertizarea timpurie, planificarea politicilor și procesul decizional la nivel înalt în cadrul SEAE și al Consiliului;
   (g) să includă o evaluare sistematică a factorilor de risc ai genocidului, ai crimelor de război, ai epurării etnice și ai crimelor împotriva umanității în documentele de strategie regională și de stat și să includă prevenirea acestora în cadrul dialogurilor cu țările terțe care sunt expuse riscului acestor crime și încălcări menționate;
   (h) să formeze mai bine și să dezvolte cooperarea cu personalul delegațiilor UE și al ambasadelor statelor membre, precum și cu cel al misiunilor civile și militare cu privire la drepturile internaționale ale omului, la dreptul umanitar internațional și la dreptul penal, inclusiv capacitatea acestora de a detecta eventualele situații care implică cele patru crime și încălcări menționate, inclusiv prin schimburi periodice cu societatea civilă locală; să garanteze că reprezentanții speciali ai UE sprijină responsabilitatea de a proteja de fiecare dată în care acest lucru este necesar și să extindă mandatul Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru drepturile omului pentru a include aspectele privind responsabilitatea de a proteja; să identifice un punct focal al UE pentru responsabilitatea de a proteja în cadrul SEAE în contextul structurilor și resurselor existente, care să aibă ca sarcină în special sensibilizarea persoanelor cu privire la implicațiile responsabilității de a proteja și asigurarea în timp util a fluxurilor de informații între toți actorii implicați cu privire la situațiile în cauză, încurajând, de asemenea, instituirea unor puncte focale naționale pentru responsabilitatea de a proteja în statele membre; să profesionalizeze și să consolideze în continuare diplomația preventivă și medierea;
   (i) să lanseze și să promoveze o dezbatere internă în cadrul UE privind reforma Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care este singurul organism legitim care poate sancționa intervențiile legate de responsabilitatea de a proteja fără acordul statului-țintă;
   (j) să implice și să formeze reprezentanți ai societății civile și ONG-urile, care ar putea avea un rol în cadrul diplomației informale sau „cu dublă cale”, în vederea promovării schimburilor de bune practici în acest domeniu;
   (k) să consolideze cooperarea cu organizațiile regionale și subregionale, inclusiv prin îmbunătățirea măsurilor lor de prevenire și de construire a capacităților, precum și a măsurilor de răspuns în contextul responsabilității de a proteja;
   (l) să asigure o ratificare rapidă de către toate statele membre ale UE a amendamentelor aduse Statutului Curții Penale Internaționale care definesc crima de agresiune, deoarece Curtea poate juca un rol important în prevenirea atrocităților și a crimelor în masă, precum și în eforturile depuse pentru asigurarea responsabilității;
   (m) să insiste asupra respectării clauzei CPI în acordurile sale cu țările terțe și să analizeze posibilitatea de a revizui acordurile cu țările care nu respectă mandatele de arestare emise de CPI;
   (n) să adopte o abordare cu dublă cale, adică promovarea acceptării universale a responsabilității de a proteja, încurajând totodată țările să sprijine și să asiste CPI;

2.  încurajează IR/VP și Consiliul:

   (a) să contribuie în mod activ la dezbaterea principiului responsabilității de a proteja, ținând seama de dreptul umanitar internațional actual și de Convențiile de la Geneva, în vederea concentrării atenției comunității internaționale asupra componentei de prevenire a responsabilității de a proteja și asupra aplicării universale a instrumentelor necoercitive, precum și dezvoltarea unui plan de acțiune concret în această direcție care să includă și considerațiile privind responsabilitatea/nevoia de reconstrucție;
   (b) să promoveze principiul responsabilității de a proteja în cadrul ONU și să acționeze pentru asigurarea universalității sale, ca o parte esențială a unui model de securitate colectivă bazat pe multilateralism și pe întâietatea ONU și legat de consolidarea CPI; să reamintească că R2P implică, de asemenea, responsabilitatea de a combate impunitatea.
   (c) să sprijine eforturile Secretarului General al ONU de a reînvigora și a spori înțelegerea implicațiilor principiului responsabilității de a proteja și să coopereze cu alți membri ai ONU care doresc să îmbunătățească capacitățile comunității internaționale de prevenire a atrocităților și a crimelor în masă acoperite de principiul responsabilității de a proteja, asigurând, de asemenea, intervențiile în aceste cazuri;
   (d) să solicite CSONU să adopte propunerea Braziliei privind „responsabilitatea simultană cu protejarea” pentru a asigura aplicarea cu maximă eficiență a principiului responsabilității de a proteja de o manieră care să provoace cele mai puține daune posibile și să contribuie la dezvoltarea necesară a criteriilor de urmat la momentul declanșării unor acțiuni pentru punerea în aplicare în special a celui de-al treilea pilon al responsabilității de a proteja, incluzând proporționalitatea domeniului și durata oricărei intervenții, un bilanț detaliat al consecințelor, claritatea ex ante a obiectivelor politice și transparența argumentării intervenției; întrucât dezvoltarea unor astfel de criterii ar putea oferi garanții care ar putea convinge țările care sunt în prezent reticente cu privire la doctrina responsabilității de a proteja de faptul că aceasta este aplicabilă, să consolideze mecanismele de monitorizare și de revizuire ale mandatelor adoptate, inclusiv cu ajutorul consilierilor speciali ai Secretarului General al ONU pentru prevenirea genocidelor și responsabilitatea de a proteja, precum și al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, și să folosească aceste mecanisme „în mod corect, prudent și profesional, fără intervenții politice sau standarde duble”(18);
   (e) să desprindă învățăminte, în cooperare cu statele membre și partenerii noștri internaționali, din experiența din domeniul responsabilității de a proteja din Libia din 2011 și din actuala incapacitate de a acționa în Siria,
   (f) să propună celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU adoptarea unui cod de conduită voluntar pentru a limita utilizarea dreptului de veto în caz de genocid, crimă de război, epurare etnică sau crime împotriva umanității;
   (g) să colaboreze cu partenerii regionali ai UE în vederea specificării unui rol mai clar al organizațiilor regionale și subregionale la aplicarea responsabilității de a proteja;
   (h) să depună eforturi în vederea stabilirii responsabilității de a proteja ca nouă normă a legislației internaționale, în cadrul sferei de aplicare convenite de statele membre ale ONU în cadrul Summitului mondial din 2005;
   (i) să ofere recomandări Consiliului de Securitate asupra faptului că prin consacrarea principiului responsabilității de a proteja (în prezent un standard în curs de elaborare) ca standard al dreptului internațional nu ar limita capacitatea sa de a lua decizii;
   (j) să ajute la consolidarea cadrului și a capacităților de la nivelul ONU privind medierea, diplomația cu dublă cale și schimbul de bune practici privind soluționarea pașnică a conflictelor emergente și sistemele de detensionare și de alertă timpurie, precum cele ale Unității de sprijin pentru mediere din cadrul Departamentului pentru afaceri politice; să consolideze Biroul consilierului special pentru prevenirea genocidului și al consilierului special pentru responsabilitatea de a proteja; să angajeze Consiliul pentru Drepturile Omului în dezbaterea cu privire la responsabilitatea de a proteja;
   (k) să asigure, în cooperare cu statele membre care au un loc în Consiliul de Securitate al ONU și cu toți partenerii noștri internaționali, deplina consecvență a eventualelor evoluții viitoare ale conceptului responsabilității de a proteja cu dreptul umanitar internațional (DUI) și să promoveze și să monitorizeze deplina respectare a DUI în viitor în cazurile în care se aplică responsabilitatea de a proteja;
   (l) să abordeze problema unei reprezentări unice a UE în cadrul Consiliului de Securitate al ONU și a unui buget comun pentru misiunile PESC sub mandatul ONU;
   (m) să integreze mult mai mult femeile, inclusiv liderii femei și grupurile de femei, în toate eforturile de prevenire și atenuare, precum și de soluționare a conflictelor, în conformitate cu Rezoluțiile 1325 și 1820 ale CSONU;
   (n) să conlucreze cu ONU în vederea stabilirii unei legături clare între punerea în aplicare a responsabilității de a proteja și combaterea impunității în cazul celor mai grave crime acoperite de acest concept;

3.  invită ÎR/VP:

   (a) să prezinte Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European un plan concret de acțiune în termen de șase luni de la adoptarea prezentei recomandări, cu privire la cursul dat propunerilor Parlamentului, prezentând în special etapele către un „consens privind responsabilitatea de a proteja”;

4.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului și, spre informare, Comisiei, ÎR/VP, SEAE și statelor membre.

(1) S/RES/1674.
(2) A/RES/60/1.
(3) http://www.un.org/secureworld/report3.pdf
(4) A/59/2005.
(5) A/63/677.
(6) A/64/864.
(7) A/65/877-S/2011/393.
(8) A/66/874/-S/2012/578.
(9) 10170/2010.
(10) JO C 46, 24.2.2006, p. 1.
(11) JO C 25, 30.1.2008, p. 1.
(12) JO C 380 E, 11.12.2012, p. 140.
(13) Texte adoptate, P7_TA(2012)0240.
(14) Texte adoptate, P7_TA(2012)0058.
(15) JO C 377 E, 7.12.2012, p. 66.
(16) JO C 76 E, 25.3.2010, p. 61.
(17) Punctul 51 din Raportul Secretarului General al ONU privind responsabilitatea de a proteja: un răspuns oportun și decisiv, 25 iulie 2012 (A/66/874-S/2012/578).
(18) Punctul 51 din Raportul Secretarului General al ONU privind responsabilitatea de a proteja: un răspuns oportun și decisiv, 25 iulie 2012 (A/66/874-S/2012/578).

Aviz juridic - Politica de confidențialitate