Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2012/2318(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0220/2013

Texte depuse :

A7-0220/2013

Dezbateri :

PV 11/09/2013 - 13
CRE 11/09/2013 - 13

Voturi :

PV 12/09/2013 - 13.13
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2013)0380

Texte adoptate
PDF 429kWORD 50k
Joi, 12 septembrie 2013 - Strasbourg
Dimensiunea maritimă a politicii de securitate şi apărare comune
P7_TA(2013)0380A7-0220/2013

Rezoluţia Parlamentului European din 12 septembrie 2013 referitoare la dimensiunea maritimă a politicii de securitate și apărare comune (2012/2318(INI))

Parlamentul European,

–  având în vedere titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolele 42, 43 și 45 ale acestuia,

–  având în vedere articolul 222 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolul 194 din TFUE,

–  având în vedere strategia europeană de securitate intitulată „O Europă mai sigură într-o lume mai bună”, adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003, și raportul privind punerea în aplicare a acesteia, intitulat „Asigurarea securității într-o lume în schimbare”, aprobat de Consiliul European la 11-12 decembrie 2008,

–  având în vedere politica maritimă integrată europeană din 2007 (COM(2007)0575) și raportul său din 2012 privind progresele înregistrate (COM(2012)0491),

–  având în vedere declarația miniștrilor europeni responsabili cu politica maritimă integrată și a Comisiei Europene din 7 octombrie 2012 privind o agendă marină și maritimă pentru creștere economică și locuri de muncă („Declarația de la Limassol”),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 26 aprilie 2010 privind strategia de securitate maritimă,

–  având în vedere Rezoluția sa din 15 ianuarie 2013 referitoare la Strategia UE pentru Cornul Africii(1),

–  având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite și Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS) din 10 decembrie 1982,

–  având în vedere propunerea comună de Decizie a Consiliului din 21 decembrie 2012 privind modalitățile de punere în aplicare de către Uniune a clauzei de solidaritate(2),

–  având în vedere Cartea verde din 7 iunie 2006 intitulată „Către o viitoare politică maritimă pentru Uniune: O viziune europeană asupra mărilor și oceanelor” (COM(2006)0275),

–  având în vedere Rezoluția sa din 20 ianuarie 2011 referitoare la o politică durabilă a UE pentru nordul îndepărtat(3) și Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 26 iunie 2012 privind „Dezvoltarea unei politici a Uniunii Europene pentru regiunea arctică: progresele înregistrate din 2008 și etapele următoare(4)”,

–  având în vedere Codul de conduită din 2012 al Agenției Europene de Apărare (AEA) privind gruparea și utilizarea în comun,

–  având în vedere Strategia maritimă a alianței, adoptată de NATO la 18 martie 2011,

–  având în vedere Acțiunea comună a Consiliului din 2008 privind o operațiune militară a Uniunii Europene care să contribuie la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie în largul coastei somaleze (ATALANTA)(5),

–  având în vedere Decizia Consiliului din 2012 privind misiunea Uniunii Europene referitoare la consolidarea capacităților maritime regionale în statele din Cornul Africii (EUCAP NESTOR)(6),

–  având în vedere Rezoluția sa din 23 noiembrie 2010 referitoare la cooperarea civilo-militară și dezvoltarea unor capacități civilo-militare(7),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 14 noiembrie 2011 referitoare la Cornul Africii și, în special, cadrul strategic din anexa la acestea,

–  având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2012 referitoare la punerea în aplicare a politicii de securitate și apărare comune(8),

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2013(9) privind relațiile UE-China,

–  având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2008 privind pirateria pe mare(10) și Rezoluția sa din 10 mai 2012 referitoare la pirateria maritimă(11),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0220/2013),

A.  întrucât statele membre ale UE cuprind o zonă de coastă lungă de peste 90 000 de km, învecinată cu două oceane și patru mări, pe lângă teritoriile de peste mări și echipamentele de securitate națională aflate pe alte oceane; întrucât statele membre ale UE sunt responsabile pentru controlul, securitatea și siguranța apelor de coastă și teritoriale, a zonelor economice exclusive (ZEE), a platoului continental, a infrastructurii maritime și a resurselor marine ale Europei; întrucât statele membre au responsabilitatea de a fi principalul furnizor de securitate pentru navigatorii de pe navele ce arborează pavilioanele acestora și pentru cetățenii lor; întrucât incapacitatea statelor de a-și controla spațiul maritim are consecințe care depășesc cu mult zonele lor maritime și de coastă;

B.  întrucât frontierele maritime ale statelor membre formează frontierele externe ale Uniunii Europene;

C.  întrucât spațiile maritime sunt deschise, vaste și fără frontiere, și sunt limitate numai de jurisdicțiile maritime; întrucât spațiile maritime sunt dificil de controlat, în special pentru că dreptul maritim internațional vizează, în principal, facilitarea schimburilor comerciale și garantarea liberei circulații;

D.  întrucât 90% din volumul comerțului exterior și 40% din cel al comerțului interior ale UE sunt transportate pe mare; întrucât UE este cel mai important actor mondial în ce privește transportul maritim, armatorii europeni gestionând 30% din nave și 35% din tonajul de transport mondial printre altele, 55% din navele container și 35% din petroliere, ceea ce reprezintă 42% din valoarea comerțului mondial transportat pe mare; întrucât statele membre ale UE constituie împreună cea mai mare ZEE la nivel mondial (de aproximativ 25 de milioane de kilometri pătrați);

E.  întrucât orice strategie maritimă a UE ar trebui, în primul rând, să promoveze principiile de bază menționate la articolul 21 din TFUE, și anume principiile democrației, statului de drept, universalității și indivizibilității drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectul pentru demnitatea umană, principiile egalității și solidarității, respectarea principiilor prevăzute de Carta Organizației Națiunilor Unite și dreptul internațional; întrucât statele au datoria de a depune eforturi pentru a aplica și a consolida dreptul internațional, în special UNCLOS, precum și de a garanta fluxul de pe căile maritime și protecția bunurilor comune globale și a intereselor comerciale și de mediu;

F.  întrucât pentru Uniune importanța fluxurilor maritime mondiale a crescut exponențial, ca urmare a creșterii economice, a mondializării și a interdependenței globale crescânde; întrucât echilibrul geostrategic maritim se modifică rapid, puterile emergente adoptând strategii și tehnologii de refuz al accesului pentru a se afirma în zonele maritime regionale și globale, restricționând accesul SUA și UE; întrucât un mediu de securitate maritim mai complex și mai difuz, cu o aplicare laxă și variată a tratatelor internaționale, face mai dificile un multilateralism efectiv și o cooperare internațională în ceea ce privește reglementarea chestiunilor maritime; întrucât este în interesul UE să asigure securitatea maritimă nu numai în apele din largul coastelor sale, ci și la nivelul tuturor mărilor și oceanelor lumii;

G.  întrucât mai mulți factori, precum sărăcia, lipsa dezvoltării, nivelurile reduse de control al statului și de aplicare a legii și vulnerabilitatea căilor maritime facilitează proliferarea diferitelor tipuri de amenințări la adresa securității maritime; întrucât aceste amenințări pot proveni atât din comportamentul statelor interesate în destabilizarea fluxurilor de pe căile maritime, cât și din activitățile ilegale ale actorilor nestatali, cum ar fi criminalitatea transnațională (de exemplu, traficul de arme sau droguri), terorismul internațional sau pirateria, care profită de pe urma slăbiciunilor unui sistem de guvernare maritim local, regional și mondial fragmentat; întrucât numărul și complexitatea activităților legale și ilegale pe mare au crescut ca urmare a multiplicării actorilor prezenți pe mare, îngreunând din ce în ce mai mult distincția între activitățile legale și cele ilegale; întrucât acest lucru pune presiune pe UE pentru a investi într-o abordare cuprinzătoare care să trateze complexitatea provocărilor transnaționale, cărora niciun stat membru nu le poate face față de unul singur;

H.  întrucât perspectivele la nivel mondial privind capacitățile navale și proiecția puterii se află într-o schimbare rapidă, unele din puterile emergente și din cele consacrate contestând într-o măsură tot mai mare principiile UNCLOS, arbitrajul sau reglementarea internațională; întrucât, lucru foarte important, China își urmează politica sa cunoscută sub numele de „Colier de perle”, prin care încearcă să-și mărească și să-și extindă prezența pe mări din mai multe motive, declarate și nedeclarate, mergând de la securizarea rutelor comerțului și energiei până la controlarea resurselor marine și a infrastructurii maritime de mare importanță, ceea ce vine în contradicție cu interesele maritime ale practic tuturor vecinilor săi din Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est;

I.  întrucât UE și toate statele sale membre sunt părți contractante la UNCLOS, Convenția constituind, prin urmare, o parte din acquis-ul Uniunii;

J.  întrucât, ca actor de talie mondială, UE trebuie să ia în considerație provocările în materie de securitate și posibilele reacții autonome, în special în ce privește zonele învecinate al Mării Mediterane, Cornului Africii și Oceanului Atlantic de Vest, dar și Oceanul Pacific, pe la Est și pe la Vest, din Arctica până în Antarctica;

K.  întrucât actorii maritimi nestatali ilegali proliferează, amenințând infrastructurile și căile maritime esențiale și profitând de pe urma slăbiciunilor statelor și ale jurisdicțiilor lor;

L.  întrucât lupta împotriva acestor amenințări neconvenționale are loc, adesea, în medii dificile și periculoase, necesitând astfel mijloace atât civile, cât și militare; întrucât PSAC, care dispune de o dimensiune civilă, dar și militară, reprezintă un cadru adecvat de utilizat în combaterea amenințărilor periculoase de pe mare și de-a lungul coastei;

M.  întrucât UE nu poate asigura securitatea maritimă globală de una singură; întrucât UE trebuie să realizeze parteneriate solide cu țări terțe și organizații regionale, în special în zonele îndepărtate – de exemplu, în Asia – unde este mai dificil pentru UE să își desfășoare propriile resurse;

N.  întrucât Strategia europeană de securitate (SES) nu face o referire specifică la dimensiunea maritimă, cu excepția identificării pirateriei ca amenințare la adresa UE; întrucât politica maritimă integrată europeană (PMI) abordează aspectele maritime, însă nu vizează aproape deloc dimensiunea securității, ignorând un domeniu ce provoacă din ce în ce mai multă preocupare pentru UE; întrucât este imperios necesar să se revizuiască abordarea UE privind securitatea maritimă, în special prin adoptarea unei Strategii europene în materie de securitate maritimă (SESM), clarificând modul în care PMI ar trebui să contribuie la punerea în aplicare a SES; întrucât această SESM ar trebui să definească interesele de securitate și obiectivele strategice ale UE, precum și să identifice obiectivele, riscurile, mijloacele disponibile și necesare de intervenție, precum și teatrele posibile;

O.  întrucât SESM este necesară pentru a integra mizele, riscurile și oportunitățile cu care Uniunea se confruntă pe mări, inclusiv protejarea cetățenilor europeni și a bunurilor acestora; întrucât această strategie ar trebui să promoveze valorile și principiile europene, trebuie să fie proactivă și orientată spre viitor, să mobilizeze toate instituțiile competente și toți actorii relevanți, atât civili, cât și militari, precum și să sublinieze, în special, faptul că statele membre ale UE nu își mai pot permite să dezvolte și să mențină capabilități navale cu unicul obiectiv al utilizării acestora exclusiv în potențiale operațiuni cu intensitate ridicată;

P.  întrucât conflictele și instabilitatea care afectează interesul UE în fluxuri maritime deschise și acces sigur necesită o perspectivă mai aprofundată în legătura dintre securitatea umană, administrarea statului și dezvoltare, și întrucât strategia UE pentru Cornul Africii ar trebui, prin urmare, să fie utilizată ca model pentru o abordare cuprinzătoare ce cuprinde instrumentele politice, diplomatice, sociale și economice ale UE; întrucât această abordare cuprinzătoare trebuie să se afle în centrul SESM și ar trebui să implice o coordonare între diferitele inițiative, agenții și instrumente ale UE, pentru a aborda cauzele profunde ale instabilității, a contribui la soluționarea conflictelor, la respectarea păcii și a sprijini prioritățile legate de edificarea statului, de guvernare și de dezvoltare, inclusiv reforma sectorului de securitate, aprovizionarea cu energie, securitatea transporturilor și comerțului maritim și de altă natură, pescuitul și protecția mediului și impactul schimbărilor climatice;

Observații generale privind o viitoare strategie europeană în materie de securitate maritimă

1.  crede cu tărie că UE are un interes vital într-un mediu maritim sigur, deschis și curat, care permite desfășurarea liberă a comerțului și circulația liberă a persoanelor, precum și utilizarea pașnică, legală, echitabilă și sustenabilă a bogățiilor oceanelor, că fluxurile maritime reprezintă elementul vital al comerțului european și constituie canalele prin care Europa își exercită prosperitatea și influența, că securitatea cetățenilor europeni și promovarea principiilor menționate la articolul 21 din TFUE constituie o responsabilitate a UE și a statelor membre, cadrul instituțional al UE, atât civil cât și militar, ar trebui, prin urmare, să fie dezvoltat în continuare pentru a asigura obiectivele, mijloacele și capacitățile necesare pentru îndeplinirea acestei responsabilități;

2.  reamintește statelor membre că numai într-un spirit de angajament, înțelegere reciprocă și reală solidaritate Uniunea va fi în măsură să-și îndeplinească rolul, astfel cum este prevăzut în Tratatul de la Lisabona, precum și ambiția sa declarată de a fi un furnizor de securitate la nivel mondial; reamintește, în acest sens, că articolul 42 alineatul (7) din TUE („clauza de apărare reciprocă” sau „clauza de asistență reciprocă”), articolul 222 din TFUE („clauza de solidaritate”) și articolul 42 alineatul (6) din TUE („cooperarea structurată permanentă”), introduse de Tratatul de la Lisabona, creează cadrul instituțional pentru o solidaritate efectivă între statele membre în domeniul securității și apărării Uniunii; reamintește că aceste instrumente nu au fost, încă, puse în aplicare; felicită, îndeosebi, Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) pentru propunerea comună privind modalitățile de punere în aplicare de către Uniune a clauzei de solidaritate și le invită să evalueze ce implicații ar avea activarea acesteia pentru a aborda provocările pe mare sau pe cele legate de activele sau infrastructura maritime; îndeamnă Consiliul să aprobe cu rapiditate această propunere;

3.  subliniază faptul că UNCLOS prevede cadrul juridic pentru toate tipurile de activități desfășurate pe oceane și mări, precum și că aceasta poate servi drept ghid pentru o soluționare pașnică a litigiilor maritime; prin urmare, solicită UE și statelor sale membre să promoveze universalitatea Convenției și să insiste asupra nevoii unei aplicări uniforme și consecvente a dispozițiilor acesteia;

4.  recunoaște că Uniunea Europeană dispune, deja, de unele dintre mijloacele și instrumentele necesare pentru a putea reacționa la provocările maritime globale în materie de securitate și la nevoia de un mediu sigur și stabil, prin intermediul SEAE și al Comisiei Europene, precum și prin intermediul instrumentelor financiare, al cooperării pentru dezvoltare, al ajutoarelor umanitare, gestionării crizelor, cooperării comerciale și al altor instrumente de acțiune relevante; constată, totuși, că cele mai multe active materiale și tehnice se află în mâinile statelor membre, iar bunăvoința acestora de a-și consolida cooperarea este esențială pentru viitorul securității maritime europene;

5.  constată, cu toate acestea, că este nevoie de o strategie europeană în materie de securitate maritimă pentru a garanta o abordare integrată și cuprinzătoare care să pună accentul pe amenințările, riscurile, provocările și oportunitățile existente pe mare; deși întemeiată pe valorile și principiile europene, SESM trebuie să creeze sinergii și răspunsuri comune care să mobilizeze toate instituțiile competente și toți actorii pertinenți, atât civili, cât și militari; strategia ar trebui să identifice toate amenințările potențiale, de la amenințările pentru securitate convenționale până la cele reprezentate de catastrofele naturale și schimbările climatice, de la amenințările ce afectează protecția resurselor marine vitale până la securitatea infrastructurii maritime și a fluxurilor comerciale; strategia trebuie, de asemenea, să identifice mijloacele și capacitățile specifice necesare abordării tuturor acestor provocări, inclusiv informațiile, supravegherea și patrularea, căutarea și salvarea, transportul maritim, evacuarea cetățenilor UE și din alte state din zonele de criză, aplicarea embargourilor, precum și acordarea de asistență oricăror misiuni și operațiuni din cadrul PSAC;

6.  invită Înaltul Reprezentant, Comisia și Consiliul să elaboreze o SESM bazată pe activitatea în comun și pe coordonarea tuturor actorilor europeni pertinenți și a statelor membre relevante în domeniul securității maritime; îndeamnă, în consecință, Comisia și ÎR/VP să remedieze deficiențele PIM din 2007, care nu include o dimensiune a securității, precum și limitele SES care nu reușesc să abordeze riscurile și amenințările în materie de securitate maritimă; consideră că nivelul de ambiție, al mijloacelor și capacităților SESM ar trebui să fie bazate pe SES și PIM, și stabilite de necesitatea de a acționa în calitate de furnizor de securitate la nivel global, asigurând, astfel, fluxuri maritime libere și accesul în largul mărilor pe întreg globul; evidențiază faptul că reglementarea securității maritime va afecta pe termen scurt, mediu și lung toate componentele securității și prosperității europene;

7.  invită statele membre să asiste îndeaproape și să se implice activ alături de SEAE și Comisie în elaborarea unei noi SESM în scopul utilizării eficiente a totalității diferitelor active, precum și să țină seama de identificarea și crearea de noi capabilități prin grupare și utilizare în comun; în plus, consideră că noua strategie ar trebui, de asemenea, să integreze inițiativele comune bilaterale și multilaterale de creare de forțe, precum Declarația franco-britanică din 2 noiembrie 2010;

8.  evidențiază faptul că o abordare maritimă integrată ca aceasta, care îmbină instrumente civile și militare și cuprinde atât aspectele interne, cât și cele externe ale securității, deja începe să prindă contur la nivel național în anumite state membre, fiind aplicată, de asemenea, bilateral între anumite state membre, și ar trebui, prin urmare, să fie întărită la nivelul Uniunii; subliniază rolul pe care îl pot juca, și pe care ar trebui să îl joace, națiunile maritime în stimularea unei integrări maritime regionale pozitive; subliniază că inițiativele de integrare maritimă regionale pot și ar trebui să ducă la gruparea ș utilizarea în comun a activelor navale vitale pentru a face față necesităților de capacitate ale UE;

Potențialele riscuri

9.  recunoaște faptul că o creștere a traficului pe mare și dezvoltarea activităților de coastă și a celor off-shore prezintă dificultăți pentru securitatea maritimă prin îngreunarea, din ce în ce mai mult, a distingerii între activitățile legale și cele ilegale desfășurate pe mare;

10.  constată că UE se confruntă cu amenințări convenționale la adresa securității sale, în special, datorită faptului că apariția unor noi puteri maritime a sporit posibilitatea rivalităților interstatale în ce privește proprietatea zonelor maritime (litigii privind jurisdicția, revendicări teritoriale, licențe de explorare și exploatare în zonele bentonice); constată, în plus, că țările emergente și-au dezvoltat capabilitățile maritime (nave, submarine) și tind, în același timp, să conteste principiile dreptului maritim internațional;

11.  avertizează asupra exploatării nelegitime a unor importante resurse naturale și minerale în apele statelor membre ale UE sau în mările învecinate; constată că o cursă necontrolată pentru resurse marine, naturale și minerale poate avea un impact negativ asupra ecosistemului marin, crescând, astfel, impactul asupra mediului al activităților pe mare; reamintește faptul că exploatarea resurselor marine poate duce, de asemenea, la o militarizare nedorită a zonelor maritime; cu toate acestea, subliniază dreptul fiecărui stat membru de a se angaja în explorarea și exploatarea resurselor sale naturale maritime într-un mod care respectă dreptul internațional și legislația în materie de mediu;

12.  constată că UE trebuie să încheie parteneriate solide cu țări terțe și organizații regionale pentru a asigura securitatea și stabilitatea schimburilor comerciale și a exploatării resurselor; subliniază faptul că o dimensiune maritimă solidă a PSAC ar asigura UE capacitatea de a acționa în calitate de arbitru internațional eficient, atunci când este necesar;

13.  avertizează că statele care nu doresc să coopereze cu comunitatea internațională și să respecte standardele și tratatele internaționale și care se află într-o poziție geografică care le permite să blocheze căile comerciale, precum și care dețin capacitățile tehnologice și militare în acest sens, reprezintă una dintre preocupările maritime majore în materie de securitate din prezent; consideră că SEAS și VP/ÎR ar trebui să depună toate eforturile pe plan diplomatic pentru a se angaja în dialog și acțiuni de cooperare cu acestea;

14.  constată că, în timp ce confruntările militare stat-stat nu pot fi complet eliminate, riscurile directe și indirecte la adresa securității UE sunt reprezentate în cea mai mare măsură de amenințările neconvenționale care profită de dificultățile pe care le întâmpină aplicarea legii în zonele maritime și de coastă și care rezultă, în general, din eșuarea statelor, din fragilitatea acestora sau din lipsa controlului statal;

15.  constată că una dintre principalele amenințări la adresa securității maritime a UE este multiplicarea activităților maritime teroriste în întreaga lume, care amenință direct vasele civile și cele militare ale UE, facilitățile portuare și stațiile energetice, profitând de navigarea pe mare pentru a ataca și a se infiltra în ținte terestre; constată că acești actori interacționează cu rețelele transnaționale de crimă organizată, angajate în activități ilegale pe mare, cum ar fi contrabanda, traficul de ființe umane, imigrația ilegală, traficul de droguri și arme, inclusiv traficul de arme mici, arme ușoare și componente AMD; subliniază faptul că astfel de activități ilicite înrăutățesc crizele politice și umanitare, blocând dezvoltarea socială și economică, democrația și statul de drept, alimentând starea de sărăcie și cauzând migrare, strămutare internă a persoanelor și imense suferințe umane;

16.  este alarmat de înmulțirea dovezilor care demonstrează că rețelele teroriste și actorii nestatali intră în posesia unor capacități maritime sofisticate, inclusiv submarine sau tehnologii radar și de detecție, având acces la date logistice privind industria de transport internațională, capacitățile de minerit și dispozitivele explozibile improvizate acvapurtate (WBIED), îmbunătățindu-și, astfel, în mod semnificativ, potențialul de amenințare și abilitatea de a evita controalele și indicând o extindere a activităților lor în apropierea Europei, îndeosebi de ambele părți ale Oceanului Atlantic de Sud;

17.  consideră că perpetuarea conflictelor înghețate în apropierea diverselor zone maritime, precum Caucazul de Sud, sud-estul Mării Mediterane sau Marea Japoniei, reprezintă una dintre sursele principale de instabilitate la nivel mondial, periclitând căile de transport și cele energetice, promovând comerțul cu arme și facilitând activitățile actorilor nestatali, cum ar fi rețelele infracționale și celulele teroriste;

18.  rămâne, în continuare, preocupat de pirateria de-a lungul coastelor de Est și de Vest ale Africii; subliniază faptul că atacurile piraților – jaf armat, răpire de vase și echipaje și șantaj financiar – împiedică în mod serios libertatea de acces și fluxurile în respectivele mări și, prin urmare, reprezintă o amenințare considerabilă la adresa comerțului internațional și a securității maritime; reamintește faptul că pirateria este, în general, o problemă generată de lipsa de guvernare și dezvoltare a statelor de coastă vizate; speră că UE se va baza pe realizările operațiunii EUNAVFOR Atalanta a PSAC pentru a lansa operațiuni PSAC în vederea combaterii pirateriei în toate celelalte zone;

19.  avertizează cu privire la problemele ridicate de piraterie, terorismul internațional și crima organizată, în general, pentru securitatea navigației în punctele maritime vitale de tranzit cu trafic intens; subliniază faptul că unele dintre cele mai importante căi navigabile care asigură aprovizionarea mondială cu energie sunt situate geografic în unele din zonele maritime cele mai instabile, precum canalul Suez, strâmtoarea Hormuz și strâmtoarea Malacca, sau sunt accesate prin aceste zone;

20.  constată că lupta împotriva activităților neconvenționale trebuie să se bazeze pe o serie întreagă de instrumente PSAC, inclusiv militare, întrucât intervențiile au adesea loc în medii foarte dificile, cu actori care dispun de o gamă vastă de arme periculoase; susține că, pe baza modelului acțiunii UE în Cornul Africii, unde se desfășoară operațiunile EUNAVFOR Atalanta și EUCAP NESTOR, operațiunile PSAC trebuie să fie însoțite de alte instrumente externe ale UE în vederea abordării cauzelor de sorginte socială, economică și politică ale crizei, precum și a asigurării unei securizări sustenabile a regiunilor vizate;

21.  constată că este probabil ca migrația ilegală să continue să pună presiune asupra frontierelor maritime ale UE, în special în lumina evoluției politice și economice din vecinătatea sudică și a perspectivei de continuă instabilitate în nordul Africii, Sahel, Cornul Africii și Africa Subsahariană; reamintește, cu toate acestea, că migrația nu trebuie privită ca o amenințare la adresa securității, ci mai degrabă ca un fenomen uman care necesită o strategie de gestionare solidă, care combină cooperarea regională, politică și diplomatică cu politicile de dezvoltare și de investiții în parteneriate regionale; atrage atenția asupra faptului că acest efort necesită dezvoltarea de capacități maritime și activități de pază de coastă pentru patrulare și salvarea migranților care călătoresc la bordul navelor ilegale;

22.  recunoaște că creșterea traficului pe mare este probabil sa crească potențialul de dezastre, precum deversările de petrol și alte incidente de poluare a mediului, descărcarea de deșeuri toxice și depozitarea ilegală de petrol; subliniază faptul că UE trebuie să dezvolte în continuare o strategie care se bazează pe experiența din trecut a dezastrelor de mediu grave pe mare, garantând că toți actorii, toate organismele și agențiile UE, în asociere cu autoritățile statelor membre, intervin într-un mod coordonat, cu scopul de a crea sinergiile adecvate, într-un spirit de solidaritate și de acțiune mai eficientă;

Zonele maritime critice

Marea Mediterană

23.  subliniază faptul că Marea Mediterană prezintă o serie de provocări care ar putea amenința în mod potențial stabilitatea UE și în mod direct interesele acesteia, în special având în vedere tulburările politice și dificultățile economice și sociale susceptibile de a persista în unele din statele de coastă; constată că în consecință, activitățile ilegale încurajate, precum terorismul și toate tipurile de trafic ilegal, au un impact asupra securității maritime a UE, inclusiv securitatea aprovizionării cu energie a Sudului; consideră că investițiile în cooperarea regională maritimă sunt urgent necesare, și trebuie să implice o cooperare la nivel european și regional, informații, supraveghere, patrulare și activități de pază de coastă, toate acestea necesitând mijloace adecvate de proiecție a puterii navale;

24.  subliniază faptul că Marea Mediterană este centrul mai multor conflicte regionale ce implică dispute maritime de frontieră și, prin urmare, îndeamnă UE să se angajeze la evitarea escaladării în continuare a conflictelor în Mediterana, lucru care va amplifica amenințările existente, cum ar fi consecințele războiului civil din Siria și impactul asupra zonei sale maritime și a celei aparținând țărilor învecinate, instabilitatea politică și lipsa capacităților de guvernare din Libia, Egipt, Tunisia, repercusiunile în țările vecine, Maroc și Algeria, care sunt încă în dezacord cu privire la conflictul din Sahara Occidentală și sunt direct afectate de escaladarea conflictului din Mali și din regiunea Sahel; avertizează, de asemenea, cu privire la pericolul ce provine din interconectarea a crizelor din Marea Mediterană cu instabilitatea și conflictul din Orientul Mijlociu, Sahel, Cornul Africii, Africa de Vest și Africa Subsahariană;

25.  observă că recentele descoperiri de gaze naturale din Estul Mării Mediterane au creat un nou context geopolitic și au sporit în mod considerabil potențialul pentru litigii, afectând în mod direct interesele legitime și drepturile suverane ale statelor membre ale UE; își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că Turcia, Rusia, SUA și Israelul și-au sporit prezența navală în Marea Mediterană; constată, de asemenea, implicațiile litigiilor nerezolvate cu Turcia în Marea Egee și escaladarea tensiunii ce rezultă din intențiile de exploatare a rezervelor de hidrocarburi din largul coastelor Greciei și Ciprului; îndeamnă, prin urmare, UE să acționeze pentru a-și susține poziția, pentru a evita conflictele asupra resurselor naturale din Marea Mediterană și amenințările semnificative la adresa securității pentru statele membre ale UE din zonă, ce ar putea afecta, în cele din urmă, UE în ansamblul său;

Marea Baltică

26.  constată că, exceptând zonele marine ruse, Marea Baltică este o mare interioară a UE și o cale de trafic vitală pentru mai multe state de coastă; constată că stabilitatea regiunii Mării Baltice și funcționarea fără sincope a transportului maritim depind de reconcilierea intereselor politice, atât ale statelor membre ale UE considerate individual, cât și între UE Și Rusia; constată că stabilitatea politică a Mării Baltice este corelată cu aspecte care se leagă de protecția poziției minorităților lingvistice în statele de coastă, operațiunile de transport de energie, traficul intens al transporturilor comerciale, posibile accidente ale rezervoarelor de petrol și contaminarea stocurilor de pește și a mediului; constată că noi provocări sunt ridicate la adresa siguranței și securității maritime în Marea Baltică de către armele chimice abandonate pe fundul mării după cel de Al Doilea Război Mondial, de centralele nucleare vechi situate de-a lungul malurilor, de posibilele atacuri teroriste asupra transporturilor de energie și posibilele transporturi ilegale de arme prin porturile Mării Baltice;

Marea Neagră

27.  consideră că, în prezent, Marea Neagră reprezintă, din punct de vedere geostrategic, una dintre cele mai importante regiuni maritime care mărginesc UE, și anume în ceea ce privește necesitatea asigurării securității energetice a UE și diversificarea căilor sale de aprovizionare cu energie; observă că regiunea are un potențial ridicat de riscuri pe termen mediu și lung, date fiind poziția strategică a acesteia ca rută importantă de transport al mărfurilor și al energiei, proximitatea sa față de zonele de conflicte prelungite care pot degenera, cum ar fi teritoriile contestate Abhazia și Oseția de Sud, dar și conflictul conex dintre Moscova și Tbilisi; ținând seama de faptul că securitatea energetică a mai multor state membre ale UE este în mare măsură dependentă de securitatea căilor de aprovizionare cu gaze și petrol care trec prin Marea Neagră sau prin apropierea acesteia, subliniază faptul că UE are un interes strategic în a preveni escaladarea conflictelor regionale prelungite și a identifica soluții de lungă durată pentru acestea; subliniază că, în acest scop, UE ar putea avea nevoie, după caz, să mobilizeze activele navale europene;

28.  reamintește Rezoluția sa din 20 ianuarie 2011 referitoare la o strategie UE pentru Marea Neagră(12) și reiterează nevoia ca UE să joace un rol mai activ în modelarea climatului de securitate al Mării Negre; solicită din nou Comisiei și SEAE să elaboreze o strategie pentru regiunea Mării Negre care să abordeze în mod eficace provocările pe care le reprezintă securitatea și siguranța maritime;

29.  evidențiază necesitatea angajării într-un dialog aprofundat cu partenerii strategici cu privire la prevenirea și soluționarea conflictelor, subliniind, de asemenea, importanța angajării în inițiative regionale multilaterale cum ar fi Sinergia Mării Negre, în scopul combaterii amenințărilor pe care le reprezintă rețelele infracționale implicate în traficul de ființe umane, de droguri și arme, sau probleme cum ar fi pescuitul ilegal și deteriorarea mediului;

Oceanul Atlantic și Africa de Vest

30.  constată că Oceanul Atlantic este cea mai importantă rută a Europei pentru schimburile comerciale; este preocupat de faptul că Oceanul Atlantic și, în special zona Caraibelor, reprezintă o rută folosită pentru tranzitarea drogurilor provenite din America de Sud; este îngrijorat de faptul că dezvoltarea activităților economice în deceniile următoare, în special odată cu mărirea capacității canalului Panama, ar putea încuraja apariția activităților infracționale în zonă;

31.  consideră că coasta Africii de Vest, în special Golful Guineei, găzduiește, în prezent, unele dintre cele mai importante amenințări iminente la adresa Europei; este profund îngrijorat de faptul că de-a lungul coastei Africii de Vest sunt în curs de apariție provocări serioase legate de activități infracționale, trafic de droguri, trafic de ființe umane și arme; concomitent, țările din Golful Guineei sunt în mod crescând un teren de operațiuni pentru rețelele regionale teroriste, cum ar fi Boko Haram din Nigeria, ale căror acțiuni se extind peste granițe la vecini și care sunt legate la rețele cu dimensiuni globale, precum Al-Qaida din Maghrebul islamic, așa cum demonstrează cu claritate criza din Mali;

32.  constată cu îngrijorare că țările din Golful Guineei fac obiectul unei instabilități politice continue, unele se confruntă cu un eșec al statului, cum este cazul Guineei-Bissau, care a devenit o platformă pentru traficul de droguri originar din America Latină și având ca destinație Europa;

33.  ia act de faptul că regiunea este, de asemenea, un important furnizor de energie, țările din Golful Guineei reprezentând, în prezent, 13% din importurile de petrol și 6% din importurile de gaze în UE, Nigeria reprezentând 5,8% din totalul importurilor de petrol ale UE; se așteaptă ca importanța regiunii să crească ca urmare a recentelor descoperiri de rezerve de petrol și gaze în largul coastelor; este îngrijorat, prin urmare, că o concurență pentru resursele naturale din larg ar putea aduce cu sine alte conflicte și activități infracționale;

34.  subliniază faptul că instabilitatea, terorismul și criminalitatea din largul coastelor Africii de Vest sunt legate în mod strâns de instabilitatea din regiunea Sahel în ansamblul său; îndeamnă, prin urmare, UE ca, în contextul misiunii civile EUCAP Sahel Niger din cadrul PSAC, să integreze eforturile de combatere a terorismului în regiunea Sahel într-o strategie regională și cuprinzătoare pentru a lupta împotriva amenințărilor pe mare în largul coastelor Africii de Vest, în special în Golful Guineei; în acest sens, invită UE să asigure coordonarea dintre cele două misiuni PSAC din regiune - EUCAP Sahel Niger și EUTM Mali - precum și coordonarea cu eforturile depuse pe continent și cu cele de pe mare, pentru a lupta împotriva terorismului și a criminalității organizate în regiune;

35.  salută anunțul programului Comisiei pentru căile maritime vitale în Golful Guineea (CRIMGO), care vizează îmbunătățirea siguranței apelor din Golful Guineei prin furnizarea de formare pentru paza de coastă și crearea unei rețele de schimb de informații între autoritățile din șapte state de coastă din Africa de Vest, ce urmează să fie finanțat prin Instrumentul pentru stabilitate; solicită punerea în aplicare rapidă a CRIMGO în largul coastelor Africii de Vest; solicită, de asemenea, instituirea unor mecanisme de cooperare specifice pentru a lega acest program finanțat de Comisie de misiunile PSAC EUCAP Sahel Niger și EUTM Mali, ale căror acțiuni sunt legate în mod intrinsec de cauzele instabilității din largul coastelor Golfului Guineei;

36.  subliniază faptul că este necesar să se sporească eficacitatea activităților UE din Golful Guineea; sugerează crearea de sinergii specifice pentru a beneficia de valoarea adăugată a activității în comun a instrumentelor și structurilor existente ale UE, cum ar fi Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (AESM);

37.  invită ÎR/VP să definească facilitățile statelor membre ale UE și ale partenerilor ACP în amplasamente strategice - precum Baza Aeriană Lajes din Azore, Portugalia și Insulele Capului Verde - care pot fi utilizate pentru a dezvolta operațiuni navale și aeriene specifice pentru a combate proliferarea, terorismul, pirateria și crima organizată în Golful Guineei și zona mai extinsă a Oceanului Atlantic de Sud, într-un triplu parteneriat care implică cooperarea transatlantică cu SUA, Canada, Brazilia și alte țări din America Latină, precum și cooperarea UE-Uniunea Africană;

Golful Aden și Vestul Oceanului Indian

38.  subliniază faptul că, datorită pirateriei, Golful Aden este, în prezent, una dintre cele mai periculoase zone maritime din lume; reamintește faptul că pirateria este o formă specială de crimă organizată, care necesită o abordare specială, cuprinzătoare și holistică ce abordează relația de cauzalitate dintre piraterie și guvernarea socială, politică și economică, după cum demonstrează în special situațiile din Cornul Africii și Somalia; ia act de faptul că urmărirea fluxului de bani din plățile pentru răscumpărare, dezmembrarea rețelelor infracționale și urmărirea penală a făptașilor sunt, de asemenea, componente esențiale ale luptei împotriva pirateriei și pot fi realizate numai prin profitarea de pe urma cooperării dintre autoritățile statelor membre, Europol și Interpol; observă că aici există o legătură concretă între politica de securitate externă și aplicarea legislației naționale;

39.  salută crearea misiunii civile PSAC EUCAP Nestor, concepută cu scopul consolidării capacităților maritime din Cornul Africii și Oceanul Indian de Vest și care își propune să ofere o contribuție mai sustenabilă și la nivel local la realizarea obiectivelor de funcționare a EUNAVFOR Atalanta;

40.  subliniază succesul recent realizat de EUNAVFOR Atalanta – care trebuie să continue – în reducerea apariției atacurilor piraților în Oceanul Indian de Vest și în consolidarea credibilității PSAC; observă că Operațiunea Atalanta este prima misiune navală din cadrul PSAC și că ar trebui să constituie o bază pentru dezvoltarea în continuare și punerea în aplicare a dimensiunii maritime a PSAC, ținând seama de succesele, neajunsurile sale și învățămintele trase; salută rolul pozitiv al UE în cadrul EUNAVFOR Atalanta în cadrul mecanismului SHADE (Shared Awareness and De-confliction) privind promovarea coordonării între forțele navale multinaționale, naționale și regionale care operează în zonă, și, în special, împreună cu operațiunea Ocean Shield a NATO; salută, de asemenea, buna cooperare dintre agențiile UE (cum ar fi Centrul satelitar al UE SatCen și AESM), și terțe părți, în special în domeniul interpretării imaginilor prin satelit ale navelor, chiar și atunci când nu există sisteme oficiale care să stea la baza acestei cooperări; invită UE să oficializeze corelarea dintre instrumentele și organismele existente ale UE, precum cea care s-a dezvoltat între Atalanta, AESM și SatCen, astfel încât să se evite suprapunerea sarcinilor, a resurselor și a cunoștințelor specializate și să se obțină beneficii operaționale clare de pe urma unor astfel de sinergii;

41.  subliniază faptul că conceptul de abordare cuprinzătoare, care, în acest caz special, provine din Strategia privind un cadru strategic pentru Cornul Africii, este evident în îmbinarea celor trei misiuni PSAC în curs de desfășurare în regiune (EUNAVFOR Atalanta, Misiunea UE de formare în Somalia și Nestor EUCAP ), însoțit de un angajament politic și de politici de dezvoltare; salută activarea centrului de operațiuni al UE cu scopul de a facilita coordonarea și întărirea sinergiilor dintre aceste misiuni, ceea ce reprezintă un pas important în dezvoltarea PSAC; subliniază faptul că acest exemplu de complementaritate și coordonare ar trebui să inspire alte acțiuni în care misiunile și operațiunile PSAC sunt angajate în răspuns la o problemă cu multiple fațete; constată că o capacitate militară permanentă de planificare și conducere ar putea îmbunătăți în continuare integrarea oricărei componente navale în cadrul misiunilor și operațiunilor PSAC;

42.  recunoaște măsurile de protecție la bord, stabilite de companiile de transport; susține cererile recente ale industriei maritime privind reglementarea companiilor private de securitate maritimă și își reînnoiește cererea adresată, în primul rând, Organizației Maritime Internaționale, statelor de pavilion și industriei maritime de a coopera în vederea elaborării unui cod de conduită cu standarde clare, consistente, aplicabile, convenite la nivel internațional, care să reglementeze utilizarea pe nave a gărzilor de securitate înarmate, contractate în mod privat, și, în al doilea rând, cererea adresată companiilor private de securitate maritimă de a acționa strict în conformitate cu respectivele standarde;

Arctica

43.  subliniază faptul că deschiderea căilor maritime arctice este o consecință directă a schimbărilor climatice și evidențiază faptul că, în primul rând, UE ar trebui să se implice în păstrarea și conservarea regiunii, a resurselor sale și a activelor vitale în materie de mediu, asigurând că resursele arctice sunt utilizate în mod sustenabil și cu respectarea populațiilor locale; reliefează importanța stabilității și a păcii de ansamblu în regiune; subliniază, prin urmare, necesitatea unei politici a UE unificate și coordonate privind regiunea, în care atât prioritățile UE, cât și strategia și potențialele provocări sunt definite în mod clar; evidențiază faptul că, alături de interesele daneze, finlandeze și suedeze din Arctica, o viitoare aderare a Islandei la UE ar aprofunda transformarea Uniunii într-o entitate de coastă arctică, subliniind necesitatea unei politici arctice din ce în ce mai coordonate la nivelul UE; în acest sens, salută Comunicarea menționată anterior, intitulată „Dezvoltarea unei politici a Uniunii Europene pentru regiunea arctică: progresele înregistrate din 2008 și etapele următoare” și reiterează necesitatea unui dialog în materie de politici cu toți partenerii din regiune, inclusiv cu Rusia;

44.  subliniază importanța noilor rute comerciale prin pasajele maritime deschise în Arctica, inclusiv pentru UE și economiile statelor sale membre; subliniază că UE și statele membre ar trebui să apere în mod activ libertatea mărilor și dreptul de liberă trecere prin apele internaționale; subliniază că disputele teritoriale de lungă durată existente între statele arctice ar trebui soluționate în mod pașnic și solicită o mai mare implicare a UE în regiune și o evaluare cu privire la instrumentele și capacitățile care ar putea fi necesare pentru a răspunde la conflictul din zonă; subliniază, în orice caz, necesitatea de a evita militarizarea Arcticii; invită Comisia să prezinte propuneri cu privire la modul în care proiectul Galileo ar putea avea un impact benefic asupra politicii arctice și la modul în care acesta ar putea fi dezvoltat pentru a permite navigarea mai sigură în apele Arcticii, investind, astfel, în siguranța și accesibilitatea în special a Pasajului de Nord-Est;

Oceanul Pacific

45.  subliniază importanța globală a Oceanului Pacific și, în special, a Mării Chinei de Sud, prin care este transportată o treime din comerțul mondial; este alarmat de tensiunea crescândă și îndeamnă de urgență toate părțile implicate să se abțină de la acțiuni politice și militare unilaterale, să-și modereze tonul și să soluționeze conflictul legat de cererile teritoriale în Marea Chinei de Sud cu ajutorul arbitrajului internațional, în conformitate cu dreptul internațional, în special UNCLOS, pentru a asigura stabilitatea regională și libertatea navigației în Marea Chinei de Sud;

46.  consideră că o cale pentru o posibilă soluționare pașnică a tensiunii din zonele Mării Chinei de Est și Mării Chinei de Sud este negocierea și aplicarea comună a codurilor de conduită pentru exploatarea pașnică a zonelor maritime în cauză, inclusiv stabilirea de căi comerciale sigure și cote de pescuit sau atribuirea zonelor pentru explorarea resurselor;

47.  invită ÎR/VP să identifice riscurile la adresa păcii și a securității în cazul în care tensiunea și conflictul armat ar escalada în Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud;

48.  observă că anumite state, în special Australia, sunt deja foarte active din punct de vedere politic în zona Pacificului și că UE ar trebui să se bazeze pe cooperarea bilaterală și multilaterală pentru a asigura securitatea și siguranța în regiune;

49.  subliniază importanța măririi capacității Canalului Panama, care ar trebui să fie finalizată în 2014, pentru modificarea echilibrului maritim geostrategic și posibilitățile extraordinare pe care acest lucru le va deschide pentru UE și pentru statele membre; avertizează că transporturile maritime și infrastructurile portuare ale acestora ar trebui să fie pregătite să facă față creșterii previzibile a fluxurilor comerciale maritime și riscurilor de securitate și siguranță implicate ce rezultă, printre altele, din presiunea suplimentară exercitată asupra mediului și din activitățile infracționale; subliniază faptul că această conexiune între Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic ar putea deveni o rută importantă de transport alternativ din Asia spre Europa și vice-versa prin Vest;

Instrumentele existente și dezvoltarea capacității

50.  consideră în mod ferm că criza financiară și economică ar trebui privită ca o oportunitate de a pune în aplicare inițiativa „gruparea și utilizarea în comun” în domeniul generării de capacități maritime într-o manieră cu adevărat europeană, în special profitând de inițiativa LeaderSHIP 2020 și stimulând procesul de stabilire de rețele între operatori din sectorul construcțiilor și reparațiilor de nave și din industriile auxiliare, aceasta reprezentând singura modalitate de a garanta că Europa este în măsură să facă față provocărilor de securitate la nivel mondial care afectează atât spațiile sale maritime, cât și capacitățile navale ale acesteia;

51.  regretă, cu toate acestea, faptul că statele membre ale UE au redus masiv bugetele naționale de apărare ca reacție la criza financiară și la încetinirea creșterii economice și că astfel de reduceri, care în cea mai mare parte nu sunt coordonate la nivelul UE și ignoră Strategia europeană de securitate, pot avea consecințe grave pentru capacitatea Uniunii și pregătirea acesteia pentru a face față provocărilor maritime și altor provocări în materie de securitate și pentru a-și îndeplini obligațiile internaționale, și pot zădărnici rolul său de furnizor de securitate la nivel mondial;

52.  subliniază faptul că prioritatea „grupării și utilizării în comun” propusă de UE pentru a aduce mai multă coordonare, cheltuieli de apărare mai inteligente și economii de scară mai mari între statele membre, nu a dat încă rezultate, inclusiv în domeniul capacităților de securitate maritimă;

53.  salută activitatea AEA prin care a pus bazele realizării „grupării și utilizării în comun”, prin armonizarea cerințelor și proiectelor în materie de formare navală și de logistică; salută studiul din 2012 al echipei de experți („Wise Pen”) privind cerințele și capacitățile maritime; ținând seama de mandatul și cunoștințele specializate ale AEA, îndeamnă statele membre să utilizeze consilierea și asistența tehnică de care dispune aceasta atunci când se confruntă cu necesitatea reducerii bugetelor de apărare, astfel încât să se evite compromiterea dezvoltării capacității strategice în întreaga UE, care trebuie să abordeze lacunele și deficiențele într-un mod coordonat; încurajează statele membre să colaboreze cu AEA pentru a identifica nevoile de capacități, în special cele civile, militare și cu dublă utilizare în domeniul maritim; îndeamnă ÎR/VP ca, împreună cu AEA și DG Afaceri Maritime și Pescuit, să identifice toate activele navale și maritime care îndeplinesc capacitățile maritime și cerințele în 2012 și care sunt expuse riscului de a fi pierdute de către statele membre ale UE ca urmare a constrângerilor financiare și economice, precum și să examineze modalități de a le conserva și a le pune în serviciul politicii maritime integrate europene și al viitoarei strategii europene în materie de securitate maritimă;

54.  reamintește faptul că capacitățile cu dublă utilizare sunt necesare în punerea în aplicare a PSAC, ținând seama de provocările complexe în materie de securitate din prezent; subliniază faptul că crizele actuale din Sahel și din Cornul Africii au evidențiat necesitatea unei abordări cuprinzătoare care să mobilizeze, pe de o parte, întreaga gamă de angajamente civile-militare și, pe de altă parte, echipamente și capacități cu dublă utilizare, inclusiv capacitățile navale europene și capacitățile de construcție de nave civile și militare, ce asigură securitatea și rezistența navelor; invită statele membre să colaboreze cu organele și agențiile competente ale UE, îndeosebi cu Comisia, AEA și cu Agenției Spațiale Europene (ASE), în încercarea de a găsi finanțare din partea UE pentru dezvoltarea capacităților cu dublă utilizare, care constituie o modalitate de a remedia lacunele de capacități la nivel național, regional și la nivelul Uniunii; reamintește potențialul de dublă utilizare al programului Galileo și valoarea sa pentru punerea în aplicare și eficacitatea operațiunilor PSAC, îndeosebi în domeniul maritim; subliniază, totuși, că ar trebui acordată prioritate unui nivel mai ridicat de transparență, eficiență și abordărilor multilaterale în domeniul dezvoltării capacităților;

55.  reamintește necesitatea consolidării unei baze tehnologice în domeniul apărării, cu sediul în UE și finanțate de aceasta, inclusiv construcțiile navale și capacitățile de producție de echipamente; având în vedere criza economică și financiară actuală, reamintește că crearea și sprijinirea unor sectoare de apărare europene competente și sustenabile înseamnă crearea de locuri de muncă și creștere economică; solicită un dialog de o calitate superioară cu părțile interesate din acest sector, ținând seama de faptul că dezvoltarea capacităților navale presupune un angajament de lungă durată; subliniază necesitatea ca statele membre ale UE și sectorul respectiv să raționalizeze și să armonizeze standardele pentru a asigura compatibilitatea operațională europeană în domeniul capacităților maritime și navale, inclusiv în ce privește sistemele și tehnologia comunicațiilor;

56.  consideră că Rețeaua de supraveghere maritimă a AEA (MARSUR) constituie o astfel de inovare ce conferă valoare adăugată dezvoltării dimensiunii maritime a PSAC; îndeamnă cu fermitate să fie create domenii de cooperare adecvate între MARSUR și alte proiecte ale UE ce vizează dezvoltarea supravegherii maritime, cum ar fi proiectele Copernic - Programul european de observare a Pământului (fostul GMES - Monitorizare Globală pentru mediu și securitate) pentru servicii marine și de securitate sau activitatea desfășurată de AESM în domeniul supravegherii maritime;

57.  consideră că activitățile AESM, AES și ale programului Copernic pot servi în continuare la punerea în aplicare a dimensiunii maritime a PSAC și ar trebui să fie utilizate în mod oficial în acest scop; subliniază faptul că cunoștințele specializate ale acestora le situează într-o situație privilegiată în care pot presta servicii și activități de sprijin pentru misiunile PSAC în curs de desfășurare în materie de supraveghere, activități de patrulare, sau în colectarea, studierea și difuzarea de informații prin satelit, urmând exemplul parteneriatului dezvoltat, chiar dacă la nivel neoficial, între AESM și operațiunea EUNAVFOR Atalanta;

58.  solicită crearea unei veritabile paze de coastă europene, pe baza experienței deja acumulate de către Frontex și Rețeaua de patrule europene, căreia entități și organisme guvernamentale distincte îi asigură capacități, acționând în cadrul jurisprudenței asigurate prin cooperarea în cadrul JAI, orientată către protejarea frontierelor UE, a cetățenilor europeni, dar și a vieților persoanelor aflate în pericol în apele de coastă ale Uniunii;

59.  salută activitatea desfășurată în cadrul dezvoltării Mediului comun în vederea schimbului de informații (CISE) în vederea realizării unui sistem eficace de capacitate europeană de supraveghere maritimă; solicită, prin urmare, UE să investească în mod semnificativ în dezvoltarea în continuare a cadrului CISE, pe baza experienței acumulate în cadrul unor proiecte cum ar fi MARSUNO, BluemassMed și EUROSUR, cu scopul de a fi pregătită pentru a urmări, monitoriza și răspunde la provocările maritime din apele teritoriale ale statelor membre ale UE sau din vecinătatea UE;

60.  având în vedere faptul că membrii UE și NATO dispun de un singur set de forțe navale, solicită o mai mare coordonare strategică între cele două organizații în materie de securitate maritimă; consideră că viitoarea Strategie a UE în materie de securitate maritimă ar trebui să fie independentă de cea a Alianței, însă complementară acesteia, cu scopul de a contribui la soluționarea unui număr cât mai mare din provocările menționate anterior, asigurând, în același timp, utilizarea optimă a activelor maritime limitate; salută rezultatele pozitive ce decurg din co-amplasarea sediilor operaționale ale celor două organizații la Northwood; consideră că UE ar trebui să se concentreze pe valoarea adăugată clară care rezultă din abordarea sa cuprinzătoare vizând să facă față unor provocări cu multiple fațete, cum s-a demonstrat în cazul măsurilor diplomatice, financiare și juridice ulterioare acțiunilor eficace de combatere a pirateriei în cadrul operațiunii Atalanta; solicită îmbunătățirea continuă a partajării de informații între NATO și UE, precum și o coordonare consolidată cu alți actori internaționali;

61.  regretă faptul că situația existentă în prezent este o situație în care se observă dublarea, suprapunerea, risipa de resurse și războiul intern dintre organismele și agențiile UE care funcționează în domeniul securității maritime; îndeamnă UE să examineze în continuare modalități prin care se pot reduce sarcinile administrativă și financiară ce rezultă din suprapunerea inutilă de funcții, cunoștințe specializate, echipamente și resurse între mai multe organisme și actori ai UE, permițând, astfel, ÎR/VP să-și impună funcția de coordonator;

62.  în acest sens, solicită integrarea eforturilor în materie de coordonare și activitate în comun în Strategia UE în materie de securitate maritimă, în cadrul căreia ar trebui să fie prezentate orientări clare pentru cooperarea specifică între direcțiile generale competente ale Comisiei, incluzând Afaceri maritime și pescuit, Afaceri interne, Justiție, Industrie și antreprenoriat, Mobilitate și transporturi, Impozitare și Uniune vamală, Cercetare și inovare, și Dezvoltare, precum și Serviciul European de Acțiune Externă și Serviciul Instrumente de politică externă; același lucru ar trebui să fie făcut și pentru cooperarea inter-agenții dintre AEA, AESM, SatCen, Europol, Frontex, Statul-Major al UE, Direcția de planificare și de gestionare a crizelor, Centrul de analiză a informațiilor al UE și autoritățile competente din statele membre;

63.  salută activitățile desfășurate de comandanții forțelor navale europene (CHENS) în ce privește promovarea înțelegerii între forțele navale europene și examinarea chestiunilor de interes reciproc; solicită ca rezultatele reuniunilor anuale ale CHENS și ale grupurilor sale de lucru specializate să stea la baza Strategiei UE în materie de securitate maritimă și a punerii sale în aplicare la nivelul PSAC, pentru a promova în continuare cooperarea și a asigura o abordare integrată și eficace;

64.  invită viitorul Consiliu European în domeniul apărării, ce va avea loc în decembrie 2013, să adopte o Strategie a UE în materie de securitate maritimă, care să includă punctele de vedere ale Parlamentului European exprimate în acest raport; reamintește statelor membre că lumea de astăzi și, în special, provocările și amenințările prezentului, necesită acțiuni consecvente, coerente și convingătoare pentru a proteja pe cei 500 de milioane de cetățeni UE; reamintește că aceste provocări necesită, de asemenea, o politică externă a UE întemeiată pe nevoia de pace și securitate la nivel mondial și pe promovarea acestora;

o
o   o

65.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție președintelui Consiliului European, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și Vicepreședinte al Comisiei, Consiliului, Comisiei, parlamentelor statelor membre, Secretarului General al NATO și președintelui Adunării parlamentare a NATO.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2013)0006.
(2) JOIN(2012)0039 – 2012/0370(NLE).
(3) JO C 136 E, 11.5.2012, p. 71.
(4) JOIN(2012)0019.
(5) JO L 301, 12.11.2008, p. 33.
(6) JO L 187, 17.7.2012, p. 40.
(7) JO C 99 E, 3.4.2012, p. 7.
(8) Texte adoptate, P7_TA(2012)0455.
(9) Texte adoptate, P7_TA(2013)0097.
(10) JO C 15 E, 21.1.2010, p. 61.
(11) Texte adoptate, P7_TA(2012)0203.
(12) JO C 136 E, 11.5.2012, p. 81.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate