Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 12, 15, 16, 27, 28, 30, 31 și 33 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–  având în vedere articolele 45, 81 și 146 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauzele C-18/02(1), C-341/05(2) și C-438/05(3),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0291/2013),

A.  întrucât revizuirea Regulamentului Bruxelles I(4) a constituit un mare succes, deoarece a introdus îmbunătățiri considerabile în ceea ce privește normele care reglementează competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială în interiorul Uniunii Europene;

B.  întrucât domeniul de aplicare al procedurii de reformare nu include anumite aspecte legate de dreptul muncii;

C.  întrucât Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001(5) prevede utilizarea tehnicii de reformare pentru actele modificate frecvent;

D.  întrucât este important să se asigure coerența dintre normele care reglementează competența judiciară în caz de litigiu și normele care reglementează legea de aplicat în cazul unui litigiu;

E.  întrucât, la nivel european, în materie de drept internațional privat, există și o preocupare majoră legată de prevenirea căutării instanței celei mai favorabile – în special atunci când aceasta s-ar putea produce în detrimentul părții mai vulnerabile, cum sunt, în special, angajații – și de asigurarea celui mai ridicat nivel de predictabilitate în materie de competență judiciară;

F.  întrucât, ca principiu general, competența judiciară ar trebui să-i aparțină instanței celei mai strâns legate de cauză;

G.  întrucât, în instanțele europene, un anumit număr de cauze de mare relevanță, având ca obiect competența judiciară și legea aplicabilă în raport cu contractele individuale de muncă și acțiunile sindicale au suscitat temeri în sensul că dispozițiile naționale de drept al muncii ar putea fi subminate de normele europene care pot conduce, în anumite cazuri, la aplicarea legislației unui stat membru de către instanța unui alt stat membru(6);

H.  întrucât, dată fiind relevanța majoră a dreptului muncii pentru identitatea constituțională și politică a statelor membre, este important ca dreptul european să respecte tradițiile naționale din domeniu;

I.  întrucât este în interesul unei gestionări corespunzătoare a justiției să se alinieze pe cât posibil aceste dispoziții privind competența judiciară la dispozițiile privind legislația aplicabilă;

J.  întrucât este oportun să se evalueze dacă este necesar să se modifice dispozițiile privind competența judiciară în domeniul dreptului muncii;

K.  întrucât, în special cu privire la acțiunile sindicale, competența judiciară ar trebui să aparțină instanțelor statului membru în care este sau a fost intentată acțiunea sindicală;

L.  întrucât, în legătură cu contractele individuale de muncă, ar trebui să se garanteze că, în măsura dorită, competența judiciară este exercitată de către instanțele statului membru care este cel mai strâns legat cu raportul de muncă,

1.  felicită instituțiile pentru revizuirea cu succes a Regulamentului Bruxelles I;

2.  consideră că aspectele legate de dreptul muncii ar trebui abordate de Comisie în vederea unui posibile viitoare revizuiri;

3.  ia act de faptul că unul dintre principiile de bază ale dreptului internațional privat este protejarea părții celei mai vulnerabile și că obiectivul protejării angajaților este menționat în normele actuale privind competența judiciară;

4.  ia act de faptul că, atunci când au calitatea de pârâți în cauze intentate de angajatorii lor exclusiv din motive legate de competența judiciară stabilită în Regulamentul Bruxelles I, angajații sunt, în general, bine protejați prin norme în materie de competență judiciară;

5.  îndeamnă Comisia să evalueze dacă cadrul juridic stabilit de Regulamentul Bruxelles I ia suficient în considerare specificitățile acțiunilor din sectorul muncii;

6.  invită Comisia să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:

7.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Comitetului Economic și Social European.

(1) Hotărârea Curții (Camera a șasea ) din 5 februarie 2004, pronunțată în cauza C-18/02, Danmarks Rederiforening, acționând în numele DFDS Torline A/S v LO Landsorganisationen i Sverige, acționând în numele SEKO Sjöfolk Facket för Service och Kommunikation, Cul. 2004, p. I-01417. (2) Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 decembrie 2007, pronunțată în cauza C-341/05, Laval un Partneri Ltd v Svenska Byggnadsarbetareförbundet, Svenska Byggnadsarbetareförbundets avdelning 1, Byggettan și Svenska Elektrikerförbundet, Cul. 2007 p. I-11767. (3) Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 11 decembrie 2007, pronunțată în cauza C-438/05, International Transport Workers’ Federation și Finnish Seamen’s Union v Viking Line ABP și OÜ Viking Line Eesti, Cul. 2007 p. I-10779. (4) Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1). (5) Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative (JO C 77, 28.3.2002, p. 1). (6) A se vedea, în special, circumstanțele legate de cauza C-438/05, International Transport Workers’ Federation și Finnish Seamen’s Union v Viking Line ABP și OÜ Viking Line Eesti, Cul. 2007 p. I-10779.