Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 19 noiembrie 2013 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului privind instituirea unui instrument pentru cooperarea în materie de securitate nucleară (COM(2011)0841 – C7-0014/2012 – 2011/0414(CNS))
(Procedura legislativă specială – consultare)
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2011)0841),
– având în vedere articolul 203 din Tratatul Euratom, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C7-0014/2012),
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru bugete (A7-0327/2012),
1. aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;
2. invită Comisia să își modifice propunerea în consecință, în conformitate cu articolul 293 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 106a din Tratatul Euratom;
3. invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenționează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;
4. solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea Comisiei;
5. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Textul propus de Comisie
Amendamentul
Amendamentul 1 Propunere de regulament Considerentul 1 a (nou)
(1a) O valoare de referință financiară pentru instrument, în sensul punctului 18 din Acordul interinstituțional din ...../2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară*, este inclusă în prezentul regulament, fără să se aducă atingere competențelor bugetare ale Parlamentului European și ale Consiliului, astfel cum sunt prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. .
_______________
* JO …
Amendamentul 2 Propunere de regulament Considerentul 1 b (nou)
(1b) Îmbunătățirea punerii în aplicare și a calității cheltuielilor ar trebui să fie principiile directoare în atingerea obiectivelor instrumentului, asigurându-se totodată utilizarea optimă a resurselor financiare.
Amendamentul 3 Propunere de regulament Considerentul 1 c (nou)
(1c) Este important să se asigure o bună gestiune financiară a acestui instrument și o implementare cât mai eficace și mai accesibilă pentru utilizatori, asigurându-se totodată securitatea juridică și accesul tuturor participanților la instrument.
Amendamentul 4 Propunere de regulament Considerentul 3
(3) Accidentul de la Cernobîl din 1986 a subliniat importanța globală a securității nucleare. Accidentul de la Fukushima Daiichi din 2011 a confirmat necesitatea continuării eforturilor în direcția sporirii securității nucleare la cele mai înalte standarde. Pentru a crea condițiile de securitate nucleară necesare pentru eliminarea pericolelor la adresa vieții și sănătății publice, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumită în continuare „Comunitatea”) trebuie să poată să sprijine securitatea nucleară în țările terțe.
(3) Accidentul de la Cernobîl din 1986 a subliniat importanța globală a securității nucleare. Accidentul de la Fukushima Daiichi din 2011 a confirmat faptul că riscurile nucleare sunt inerente oricărui reactor și că, prin urmare, este necesar să se continue eforturile în direcția sporirii securității nucleare pentru a atinge cele mai înalte standarde care să reflecte practicile cele mai avansate, în special în ceea ce privește guvernanța și autonomia de reglementare. Atât timp cât centralele nucleare rămân în funcțiune și se construiesc altele noi, acest instrument ar trebui să aibă ca scop asigurarea faptului că nivelul securității nucleare în țările care beneficiază de asistență reflectă standardele de securitate europene, că aceste standarde sunt respectate și că sprijinul acordat autorităților de supraveghere independente reprezintă o prioritate principală. Pentru a crea condițiile de securitate nucleară necesare pentru eliminarea pericolelor la adresa vieții și sănătății publice, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumită în continuare „Comunitatea”) trebuie să poată să sprijine securitatea nucleară în țările terțe.
Amendamentul 5 Propunere de regulament Considerentul 4
(4) Acționând împreună cu statele membre în cadrul politicilor și strategiilor comune, Uniunea Europeană este singura care dispune de masa critică necesară pentru a răspunde provocărilor globale, fiind, de asemenea, cel mai bine plasată pentru a coordona cooperarea cu țările terțe.
(4) Numeroase țări din întreaga lume au în vedere sau planifică construirea unor centrale nucleare, ceea ce presupune o gamă largă de provocări și nevoia de a pune bazele unor culturi și ale unor sisteme de guvernanță adecvate în domeniul securității nucleare. Este necesar să se găsească modalități de îmbunătățire a siguranței și securității centralelor nucleare construite în apropierea frontierelor Uniunii, în special în cazul unei lipse de cooperare pe plan politic cu Uniunea. În această privință, ar trebui efectuate teste de rezistență în toate statele membre și în țările terțe în cauză pentru a detecta eventualele riscuri în materie de siguranță și măsurile necesare pentru eliminarea acestora ar trebui puse în aplicare imediat. Acționând împreună cu statele membre în cadrul politicilor și strategiilor comune și cooperând cu organizațiile internaționale și regionale, Uniunea Europeană este bine plasată pentru a răspunde provocărilor globale și pentru a coordona cooperarea cu țările terțe. Ar trebui să se acorde prioritate asigurării sprijinului din partea autorităților de supraveghere independente și sprijinirii autorităților de reglementare ale acestora, precum și a structurilor regionale și internaționale multilaterale care pot consolida nivelul de încredere și aplicarea standardelor prin intermediul unor mecanisme de evaluare inter pares. În acest sens, Parlamentul European ar trebui să fie informat în mod regulat de către Comisie cu privire la planurile țărilor terțe în domeniul securității nucleare în conformitate cu prezenta directivă.
Amendamentul 6 Propunere de regulament Considerentul 6
(6) Pentru a menține și promova îmbunătățirea continuă a securității nucleare și a reglementării acesteia, Consiliul a adoptat Directiva 2009/71/Euratom din 25 iunie 2009 de instituire a unui cadru comunitar pentru securitatea nucleară al instalațiilor nucleare. De asemenea, Consiliul a adoptat Directiva 2011/70/Euratom din 19 iulie 2011 de instituire a unui cadru comunitar pentru gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive. Aceste directive și standardele ridicate de securitate nucleară și de gestionare a deșeurilor radioactive și a combustibilului uzat puse în aplicare în Uniune constituie exemple care pot fi utile pentru încurajarea țărilor terțe în adoptarea unor standarde la fel de ridicate.
(6) Pentru a menține și promova îmbunătățirea continuă a securității nucleare și a reglementării acesteia, Consiliul a adoptat Directiva 2009/71/Euratom din 25 iunie 2009 de instituire a unui cadru comunitar pentru securitatea nucleară al instalațiilor nucleare. Comunicarea Comisiei din 4 octombrie 2012 privind evaluările complexe de risc și securitate („testele de stres”) ale centralelor nucleare din Uniunea Europeană și activitățile conexe subliniază necesitatea de a consolida acest cadru. De asemenea, Consiliul a adoptat Directiva 2011/70/Euratom din 19 iulie 2011 de instituire a unui cadru comunitar pentru gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive. Aceste directive și standardele ridicate de securitate nucleară și de gestionare a deșeurilor radioactive și a combustibilului uzat puse în aplicare în Uniune constituie exemple care pot fi utile pentru încurajarea țărilor terțe în adoptarea unor standarde la fel de ridicate.
Amendamentul 7 Propunere de regulament Considerentul 10
(10) Este deosebit de importantă continuarea eforturilor Comunității în sprijinul aplicării unor sisteme de garanții eficace pentru materialul nuclear din țările terțe, pe baza propriilor activități de salvgardare în cadrul Uniunii.
(10) Este deosebit de importantă continuarea eforturilor Comunității în sprijinul aplicării unor sisteme de garanții eficace pentru materialul nuclear din țările terțe, pe baza propriilor activități de salvgardare în cadrul Uniunii. Utilizarea experților Uniunii pentru a oferi asistență țărilor terțe în domeniul nuclear este, de asemenea, importantă în scopul menținerii unui nivel înalt de expertiză în cadrul Uniunii.
Amendamentul 8 Propunere de regulament Considerentul 12 a (nou)
(12a) Orizont 2020 - noul Program-cadru pentru cercetare și inovare 2014 - 2020 („Orizont 2020”)1 și Programul pentru cercetare și formare al Comunității Europene a Energiei Atomice (2014-2018), care completează Programul Orizont 20202, acordă o atenție deosebită cooperării internaționale și relațiilor Uniunii cu țările terțe. În acest sens, ar trebui acordată o atenție deosebită dezvoltării resurselor umane.
____________
1 Regulamentul (UE) nr. ..../2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din ... de instituire a Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020)şi de abrogare a Deciziei 1982/2006/CE (JO L...)
___________________
2 Regulamentul (Euratom) nr. …/… din … al Consiliului privind programul pentru cercetare și formare al Comunității Europene a Energiei Atomice (2014-2018) de completare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (JO …).
Amendamentul 9 Propunere de regulament Considerentul 12 b (nou)
(12b) Ar trebui să se asigure coerența, coordonarea și complementaritatea asistenței Uniunii în domeniul securității nucleare prin eforturile individuale ale statelor membre în acest domeniu, precum și prin eforturile depuse de alte organizații internaționale, regionale și locale, pentru a evita suprapunerile și dubla finanțare.
Amendamentul 10 Propunere de regulament Articolul 1
Articolul 1
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
Obiect și domeniu de aplicare
Uniunea Europeană finanțează măsuri de sprijinire a promovării unui nivel ridicat de securitate nucleară, radioprotecție și aplicarea unor sisteme de garanții eficiente și eficace pentru materialul nuclear în țările terțe, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.
Uniunea Europeană finanțează măsuri de sprijinire a promovării unui nivel ridicat de securitate nucleară, radioprotecție și aplicarea unor sisteme de garanții eficiente și eficace pentru materialul nuclear în țările terțe, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament. Acest lucru va garanta că materialul nuclear este utilizat doar în scopurile civile pentru care este destinat.
1. Sunt avute în vedere următoarele obiective specifice:
1. Sunt avute în vedere următoarele obiective specifice:
(a) promovarea unei culturi a securității nucleare eficace și punerea în aplicare a celor mai înalte standarde de securitate nucleară și de radioprotecție;
(a) promovarea unei culturi și a unei guvernanțe eficace în domeniul securității nucleare și punerea în aplicare a celor mai înalte standarde de securitate nucleară și de radioprotecție;
(b)gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive, dezafectarea și reabilitarea fostelor amplasamente și instalații nucleare ;
(b) gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive, dezafectarea și reabilitarea fostelor amplasamente și instalații nucleare din țările terțe;
(c) instituirea unor cadre și metodologii pentru punerea în aplicare a unor sisteme eficiente și eficace de garanții pentru materialul nuclear în țările terțe.
(c) instituirea unor cadre și metodologii pentru punerea în aplicare a unor sisteme eficiente și eficace de garanții pentru materialul nuclear în țările terțe.
2. Progresele generale înregistrate în realizarea obiectivelor specifice susmenționate sunt evaluate, în fiecare caz, cu ajutorul următorilor indicatori de performanță:
2. Progresele generale înregistrate în realizarea obiectivelor specifice susmenționate sunt evaluate, în fiecare caz, cu ajutorul următorilor indicatori de performanță:
(a) numărul și importanța problemelor identificate în timpul misiunilor de evaluare inter pares ale AIEA;
(a) numărul și importanța problemelor identificate în timpul misiunilor de evaluare inter pares ale AIEA;
(aa) gradul în care țările care beneficiază de asistență elaborează cele mai înalte standarde de securitate nucleară care sunt similare cu cele pretinse în cadrul Uniunii din punct de vedere tehnic, operațional și normativ;
(b) situația elaborării strategiilor privind combustibilul uzat, deșeurile nucleare și dezafectarea, a cadrului legislativ și de reglementare aferent și a punerii în aplicare a proiectelor;
(b) situația elaborării strategiilor privind combustibilul uzat, deșeurile nucleare și dezafectarea, a numărului și gradului de reabilitare a fostelor situri și instalații nucleare, a cadrului legislativ și de reglementare aferent și a punerii în aplicare a proiectelor;
(c) numărul și importanța problemelor identificate în rapoartele relevante ale AIEA privind garanțiile nucleare.
(c) numărul și importanța problemelor identificate în rapoartele relevante ale AIEA privind garanțiile nucleare.
(ca) impactul pe termen lung asupra mediului;
3. Comisia trebuie să se asigure că măsurile adoptate sunt conforme cu cadrul strategic general al Uniunii pentru țara parteneră și, în special, cu obiectivele politicilor și programelor sale de cooperare pentru dezvoltare și în domeniul economic.
3. Comisia trebuie să se asigure că măsurile adoptate sunt conforme cu cadrul strategic general al Uniunii pentru țara parteneră și, în special, cu obiectivele politicilor și programelor sale de cooperare pentru dezvoltare și în domeniul economic.
3a. Obiectivele prevăzute la punctul 1 de mai sus sunt atinse în special prin următoarele măsuri:
(a) sprijinirea organismelor de reglementare în vederea garantării independenței, competenței și dezvoltării lor și a realizării de investiții în domeniul resurselor umane;
(b) sprijinirea măsurilor care vizează consolidarea și punerea în aplicare a cadrului legislativ;
(c) sprijinirea conceperii și punerii în aplicare de sisteme de evaluare a securității bazate pe standarde similare celor aplicate în Uniunea Europeană;
(d) cooperarea în următoarele domenii: dezvoltarea cunoștințelor de specialitate, a experienței și a competențelor, procedurile de gestionare și prevenire a accidentelor, strategiile pentru gestionarea responsabilă și sigură a combustibilului uzat și strategiile de dezafectare.
Măsurile includ o parte importantă de transfer de cunoștințe (împărtășirea cunoștințelor tehnice, sprijinirea programelor existente și a celor noi în materie de educație și formare în domeniul securității nucleare) pentru a consolida fiabilitatea rezultatelor obținute.
4. Măsurile specifice sprijinite prin prezentul regulament, precum și criteriile aplicabile cooperării în materie de securitate nucleară sunt detaliate în anexă.
4. Măsurile specifice sprijinite prin prezentul regulament, precum și criteriile aplicabile cooperării în materie de securitate nucleară sunt detaliate în anexă.
5. Cooperarea financiară, economică și tehnică prevăzută în cadrul prezentului regulament trebuie să completeze acțiunile de cooperare desfășurate de Uniune în cadrul altor instrumente de cooperare pentru dezvoltare.
5. Cooperarea financiară, economică și tehnică prevăzută în cadrul prezentului regulament completează acțiunile de cooperare desfășurate de Uniune în cadrul altor instrumente de cooperare pentru dezvoltare - Orizont 2020 și a Programului pentru cercetare și formare al Comunității Europene a Energiei Atomice (20142018) care completează Programul Orizont 2020.
5a. Atunci când se acordă asistență prin intermediul acestui instrument trebuie să se acorde prioritate țărilor beneficiare în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. …/…1 și cu Regulamentul (UE) nr. …/…2 al Parlamentului European şi al Consiliului.
______________
1 Regulamentul (UE) nr. ..../2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din … privind Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA II)(JO L...)
______________
2 Regulamentul (UE) nr. ..../2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din … de instituire a Instrumentului european de vecinătate(JO L...)
Amendamentul 11 Propunere de regulament Articolul 2 – alineatul 3
(3) Documentele de strategie au rolul de a asigura un cadru coerent pentru cooperarea dintre Uniune și țara sau regiunea parteneră în cauză, în conformitate cu scopul general și domeniul de aplicare, obiectivele, principiile și politica Uniunii.
(3) Documentele de strategie au rolul de a asigura un cadru coerent pentru cooperarea dintre Uniune, statele membre, și țara sau regiunea parteneră în cauză, în conformitate cu scopul general și domeniul de aplicare, obiectivele, principiile și politicile externe și interne ale Uniunii.
Amendamentul 12 Propunere de regulament Articolul 2 – alineatul 5
(5) Documentul de strategie este aprobat de către Comisie în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul comun de punere în aplicare. Documentele de strategie pot fi revizuite la jumătatea perioadei sau ori de câte ori este necesar, în conformitate cu aceeași procedură. Totuși, această procedură nu este necesară pentru actualizări ale strategiei care nu afectează domeniile prioritare și obiectivele stabilite inițial în document.
(5) Documentul de strategie este aprobat de către Comisie în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul comun de punere în aplicare. Documentele de strategie trebuie să fie revizuite la jumătatea perioadei sau ori de câte ori este necesar, în conformitate cu aceeași procedură. Totuși, această procedură nu este necesară pentru actualizări ale strategiei care nu afectează domeniile prioritare și obiectivele stabilite inițial în document, cu excepția cazului în care aceste actualizări au un impact financiar care depășește pragurile definite la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul comun de punere în aplicare.
Documentul de strategie trebuie prezentat Parlamentului European, care formulează o apreciere în cadrul evaluării la jumătatea perioadei.
Amendamentul 13 Propunere de regulament Articolul 3 – alineatul 2
(2) Programele multianuale indicative stabilesc domeniile prioritare selectate pentru finanțare, obiectivele specifice, rezultatele preconizate, indicatorii de performanță și alocările financiare indicative, atât în general, cât și pentru fiecare domeniu prioritar, inclusiv o rezervă rezonabilă de fonduri nealocate; această rezervă poate fi prevăzută sub forma unor limite stabilite sau a unui minimum, după caz.
(2) Programele multianuale indicative stabilesc domeniile prioritare selectate pentru finanțare, obiectivele specifice, rezultatele preconizate, indicatori de performanță clari, specifici și transparenți și alocările financiare indicative, atât în general, cât și pentru fiecare domeniu prioritar, inclusiv o rezervă rezonabilă de fonduri nealocate, dar fără a aduce atingere competențelor autorității bugetare; această rezervă poate fi prevăzută sub forma fie a unor limite stabilite, fie a unui minimum, după caz. Programele indicative multianuale stabilesc norme în vederea evitării suprapunerilor și a asigurării unei utilizări adecvate a fondurilor disponibile.
Amendamentul 14 Propunere de regulament Articolul 3 – alineatul 3
(3) Programele multianuale indicative se bazează, în principiu, pe un dialog cu regiunea(regiunile) sau țările partenere, care implică părțile interesate, astfel încât să asigure că țara sau regiunea în cauză controlează în mod suficient procesul și să încurajeze sprijinul pentru strategiile de dezvoltare naționale.
(3) Programele multianuale indicative se bazează, în măsura posibilului, pe un dialog cu regiunea (regiunile) sau țările partenere, care implică părțile interesate, astfel încât să asigure că țara sau regiunea în cauză controlează în mod suficient procesul și să încurajeze sprijinul pentru strategiile de dezvoltare naționale. Aceste programe indicative multianuale iau în considerare programul de lucru al AIEA în domeniul securității nucleare și al gestionării deșeurilor.
Amendamentul 15 Propunere de regulament Articolul 3 – alineatul 5
(5) Programele multianuale indicative se revizuiesc, în funcție de necesități, ținând seama de orice revizuire a documentelor de strategie pertinente, în conformitate cu aceeași procedură. Totuși, procedura de examinare nu este necesară în cazul modificărilor programelor indicative multianuale în scopul adaptărilor tehnice, redistribuirii fondurilor în cadrul alocărilor în funcție de domenii prioritare sau creșterii sau reducerii alocării indicative inițiale cu mai puțin de 20%, cu condiția ca aceste modificări să nu afecteze domeniile prioritare și obiectivele stabilite inițial în document. Orice adaptare tehnică de acest tip este comunicată Parlamentului European și Consiliului în termen de o lună.
(5) Programele multianuale indicative se revizuiesc, în funcție de necesități, ținând seama de orice revizuire a documentelor de strategie pertinente, în conformitate cu aceeași procedură. Totuși, procedura de examinare nu este necesară în cazul modificărilor programelor indicative multianuale în scopul adaptărilor tehnice, redistribuirii fondurilor în cadrul alocărilor în funcție de domenii prioritare sau creșterii sau reducerii alocării indicative inițiale în limita procentuală relevantă prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul comun de punere în aplicare, cu condiția ca aceste modificări să nu afecteze domeniile prioritare și obiectivele stabilite inițial în document. Orice adaptare tehnică de acest tip este comunicată Parlamentului European și Consiliului în termen de o lună.
În cazul în care valoarea totală a modificărilor nesubstanțiale sau impactul lor bugetar depășește pragurile pentru finanțarea la scară redusă, definite la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul comun de punere în aplicare, se aplică procedura menționată la articolul 15 alineatul (3) din regulamentul respectiv.
Amendamentul 16 Propunere de regulament Articolul 4 a (nou)
Articolul 4 a
Raportarea
(1) Comisia analizează progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor luate în temeiul prezentului regulament și prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport bianual privind punerea în aplicare a asistenței în domeniul cooperării.
(2) Raportul conține informații din cei doi ani anteriori cu privire la măsurile finanțate, informații despre rezultatele acțiunilor de monitorizare și evaluare și despre executarea angajamentelor și plăților bugetare, detaliate pe țări, regiuni și tipuri de cooperare, precum și planurile țărilor terțe în domeniul securității nucleare.
Amendamentul 17 Propunere de regulament Articolul 5 a (nou)
Articolul 5a
Coerența și complementaritatea asistenței acordate de Uniune
(1) În punerea în aplicare a prezentului regulament, se asigură coerența cu alte domenii și instrumente ale acțiunii externe a Uniunii, precum și cu alte politici relevante ale acesteia.
(2) Uniunea și statele membre își coordonează programele de sprijin respective în vederea creșterii eficacității și a eficienței în asigurarea punerii în aplicare a sprijinului și a dialogului în materie de politici, în conformitate cu principiile stabilite privind consolidarea coordonării operaționale în domeniul sprijinului extern și pentru armonizarea politicilor și a procedurilor. Coordonarea implică consultări periodice și schimburi frecvente de informații pertinente în diferitele etape ale ciclului de sprijin.
(3) Uniunea adoptă, în cooperare cu statele membre, măsurile necesare pentru a asigura buna coordonare și cooperare cu organizațiile și entitățile multilaterale și regionale, inclusiv cu instituțiile financiare europene, instituțiile financiare internaționale, agențiile, fondurile și programele Organizației Națiunilor Unite, fundațiile private și politice și donatorii din afara Uniunii Europene, dar fără a se limita la acestea.
Amendamentul 33/rev Propunere de regulament Articolul 8 - alineatul 1
(1) Valoarea de referință financiară pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în perioada 2014-2020 este de 631 100 000 EUR.
(1) Valoarea de referință financiară pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în perioada 2014-2020 este de 225 321 000 EUR.
Amendamentul 19 Propunere de regulament Articolul 8 – alineatul 2
(2) Creditele anuale sunt autorizate de autoritatea bugetară în limitele cadrului financiar multianual.
(2) Creditele anuale sunt autorizate de Parlamentul European şi de Consiliu în limitele cadrului financiar multianual.
Amendamentul 20 Propunere de regulament Anexă – Măsuri de sprijin specifice
Măsuri de sprijin specifice
Măsuri de sprijin specifice
Următoarele măsuri pot fi sprijinite în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 1 din prezentul regulament:
Următoarele măsuri pot fi sprijinite în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 1 din prezentul regulament:
(a) Promovarea unei culturi a securității nucleare eficace și punerea în aplicare a celor mai înalte standarde de securitate nucleară și de radioprotecție la toate nivelurile, în special prin:
(a) Instaurarea și promovarea unei culturi șia unei guvernanțe eficace în domeniul securității nucleare și punerea în aplicare a celor mai înalte standarde de securitate nucleară, care să reflecte practicile cele mai avansate, și de radioprotecție la toate nivelurile, în special prin:
– sprijinirea permanentă a organismelor de reglementare, organizațiilor de asistență tehnică și consolidarea cadrului de reglementare, în special în ceea ce privește activitățile de autorizare, inclusiv revizuirea și monitorizarea evaluărilor eficace și cuprinzătoare ale riscurilor și siguranței („teste de stres”);
– sprijinirea permanentă a organismelor de reglementare, a organizațiilor de asistență tehnică și consolidarea cadrului de reglementare, în special în ceea ce privește activitățile de autorizare, inclusiv revizuirea și punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru a garanta cel mai înalt nivel de securitate a instalațiilor nucleare, în conformitate cu practicile cele mai avansate ale Uniunii din punct de vedere tehnic, normativ și operațional;
– promovarea unor cadre de reglementare, proceduri și sisteme eficace pentru a garanta o protecție adecvată împotriva radiațiilor ionizante provenind de la materialele radioactive, în special de la surse radioactive cu activitate intensă, precum și eliminarea acestora în condiții de siguranță;
– promovarea unor cadre de reglementare, proceduri și sisteme eficace și transparente pentru a garanta o protecție adecvată împotriva radiațiilor ionizante provenind de la materialele radioactive, în special de la surse radioactive cu activitate intensă, precum și eliminarea acestora în condiții de siguranță;
– promovarea unor sisteme de guvernanță eficace în domeniul securității nucleare, care să garanteze independența, responsabilitatea și autoritatea organismelor de reglementare, precum și existența unor structuri de cooperare regionale și internaționale între aceste organisme;
– instituirea unor măsuri eficace pentru prevenirea accidentelor cu consecințe radiologice și limitarea acestor consecințe în cazul în care survin (de exemplu, monitorizarea mediului în cazul unor eliberări radioactive, proiectarea și punerea în aplicare a unor măsurilor de limitare și dezafectare), precum și pentru planificarea în caz de urgență, pregătirea și capacitatea de reacție, măsurile de protecție civilă și de reabilitare;
– instituirea unor măsuri eficace pentru prevenirea accidentelor cu consecințe radiologice și limitarea acestor consecințe în cazul în care survin (de exemplu, monitorizarea mediului în cazul unor eliberări radioactive, proiectarea și punerea în aplicare a unor măsurilor de limitare și dezafectare), precum și pentru planificarea în caz de urgență, pregătirea și capacitatea de reacție, măsurile de protecție civilă și de reabilitare;
– sprijinirea operatorilor nucleari, în cazuri excepționale, în circumstanțe specifice și bine justificate în cadrul măsurilor de monitorizare a evaluărilor cuprinzătoare ale siguranței și riscurilor („teste de stres”);
– cooperarea cu operatorii nucleari, în cazuri excepționale, în circumstanțe specifice și bine justificate în cadrul măsurilor de monitorizare a evaluărilor cuprinzătoare ale siguranței și riscurilor („teste de stres”);
– promovarea unor politici de informare, instruire și de formare profesională în domeniul energiei nucleare, precum și privind ciclul combustibilului nuclear, gestionarea deșeurilor nucleare și protecția împotriva radiațiilor.
(b) Gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive, dezafectarea și reabilitarea vechilor amplasamente și instalații nucleare, în special prin:
(b) Gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive, dezafectarea și reabilitarea vechilor amplasamente și instalații nucleare, în special prin:
– cooperarea cu țările terțe în domeniul gestionării combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive (respectiv, transport, pretratare, tratare, prelucrare, depozitare și eliminare), inclusiv elaborarea unor strategii și cadre specifice privind gestionarea responsabilă a combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive;
– cooperarea cu țările terțe în domeniul gestionării combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive (respectiv, transport, pretratare, tratare, prelucrare, depozitare și eliminare), inclusiv elaborarea unor strategii și cadre specifice privind gestionarea responsabilă a combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive;
– dezvoltarea și punerea în aplicare a unor strategii și cadre pentru dezafectarea instalațiilor existente, reabilitarea fostelor amplasamente nucleare și a amplasamentelor vechilor mine de uraniu, precum și recuperarea și gestionarea obiectelor și materialelor radioactive scufundate în mare;
– dezvoltarea și punerea în aplicare a unor strategii și cadre pentru dezafectarea instalațiilor existente, reabilitarea fostelor amplasamente nucleare și a amplasamentelor vechilor mine de uraniu, precum și recuperarea și gestionarea obiectelor și materialelor radioactive scufundate în mare;
– instituirea cadrului de reglementare și a metodologiilor necesare (inclusiv a metodelor aplicabile în criminalistica nucleară) pentru punerea în aplicare a sistemelor de garanții nucleare, inclusiv contabilizarea corectă și controlul adecvat al materialelor fisionabile la nivel de stat și la nivel de operatori;
– instituirea cadrului de reglementare și a metodologiilor necesare (inclusiv a metodelor aplicabile în criminalistica nucleară) pentru punerea în aplicare a sistemelor de garanții nucleare, inclusiv contabilizarea corectă și controlul adecvat al materialelor fisionabile la nivel de stat și la nivel de operatori;
– măsurile de promovare a cooperării internaționale (inclusiv în cadrul organizațiilor internaționale relevante, în special AIEA) în domeniile susmenționate, inclusiv punerea în aplicare și monitorizarea convențiilor și a tratatelor internaționale, schimbul de informații, consolidarea capacităților și formarea și cercetarea în domeniul securității nucleare.
– măsurile de promovare a cooperării internaționale (inclusiv în cadrul organizațiilor internaționale și regionale relevante, în special AIEA) în domeniile susmenționate, inclusiv punerea în aplicare și monitorizarea convențiilor și a tratatelor internaționale, schimbul de informații, consolidarea capacităților și formarea și cercetarea în domeniul securității nucleare.
(ba) Oferirea de asistență pentru asigurarea unui nivel ridicat de competență și expertiză al autorităților de reglementare, al organizațiilor de asistență tehnică și al operatorilor (fără denaturarea concurenței) din domeniile acoperite de prezentul regulament, în special prin:
– acordarea unui sprijin continuu pentru instruirea și formarea personalului organismelor de reglementare, a organizațiilor de asistență tehnică și a operatorilor nucleari (fără denaturarea concurenței);
– promovarea dezvoltării unor mijloace de formare corespunzătoare.
Amendamentul 21 Propunere de regulament Anexă – Criterii – 1. Criterii generale
1. Criterii generale
1. Criterii generale
– cooperarea poate include toate „țările terțe” (nemembre UE) din întreaga lume;
– cooperarea ar trebui să includă toate „țările terțe” (nemembre UE), în conformitate cu obiectivele stabilite la articolul 1din prezentul regulament;
– se va acorda prioritate țărilor candidate la aderare și țărilor pentru care se aplică politica europeană de vecinătate. Vor fi preferate abordările regionale;
– se va acorda prioritate țărilor candidate la aderare și țărilor pentru care se aplică politica europeană de vecinătate. Vor fi preferate abordările regionale;
– țările cu venituri ridicate trebuie incluse numai pentru a permite luarea unor măsuri excepționale, de exemplu în urma unui accident nuclear major, dacă este necesar și adecvat;
– țările cu venituri ridicate trebuie incluse numai pentru a permite luarea unor măsuri excepționale, de exemplu în urma unui accident nuclear major, dacă este necesar și adecvat; în sensul prezentului regulament, „țări cu venituri ridicate” înseamnă țările și teritoriile enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1934/2006 al Consiliului1;
– o înțelegere comună și un acord reciproc între țara terță și Uniunea Europeană trebuie să fie confirmate printr-o solicitare oficială adresată Comisiei, prin care guvernul respectiv își asumă obligații;
– o înțelegere comună și un acord reciproc între țara terță și Uniunea Europeană trebuie să fie confirmate printr-o solicitare oficială adresată Comisiei, prin care guvernul respectiv își asumă obligații;
– țările terțe care doresc să coopereze cu Uniunea Europeană trebuie să adere pe deplin la principiile neproliferării. De asemenea, aceste țări trebuie să adere la convențiile relevante, în cadrul AIEA, privind securitatea și siguranța nucleară sau să fi luat măsuri care să demonstreze un angajament ferm de aderare la convențiile respective. Cooperarea cu Uniunea Europeană ar putea fi condiționată de aderare sau de finalizarea măsurilor în direcția aderării la convențiile relevante. În cazuri de urgență, este necesar să se demonstreze, în mod excepțional, flexibilitate în aplicarea acestui principiu;
– țările terțe care doresc să coopereze cu Uniunea Europeană trebuie să adere pe deplin la principiile neproliferării. De asemenea, aceste țări trebuie să adere la convențiile relevante, în cadrul AIEA, privind securitatea și siguranța nucleară sau să fi luat măsuri care să demonstreze un angajament ferm de aderare la convențiile respective. Cooperarea cu Uniunea Europeană ar trebui să fie condiționată de aderarea la convențiile relevante și de punerea lor în aplicare. În cazuri de urgență, este necesar să se demonstreze, în mod excepțional, flexibilitate în aplicarea acestui principiu, dacă lipsa unei reacții ar putea să crească riscurile pentru Uniune și cetățenii săi;
– pentru a asigura și monitoriza conformitatea cu obiectivele cooperării, țara terță beneficiară trebuie să accepte principiul evaluării acțiunilor întreprinse. Evaluarea va facilita monitorizarea și verificarea conformității cu obiectivele convenite și ar putea constitui o condiție pentru continuarea plății contribuției Uniunii;
– pentru a asigura și monitoriza conformitatea cu obiectivele cooperării, țara terță beneficiară trebuie să accepte principiul evaluării acțiunilor întreprinse. Conformitatea demonstrabilă și continuă cu obiectivele convenite și ar trebui să constituie o condiție pentru continuarea plății contribuției Uniunii;
– cooperarea în domeniile securității și garanțiilor nucleare în temeiul prezentului regulament nu are ca scop promovarea energiei nucleare.
– cooperarea în domeniile securității și garanțiilor nucleare în temeiul prezentului regulament nu are ca scop promovarea energiei nucleare sau prelungirea duratei de viață a centralelor nucleare existente.
_______________
1 Regulamentul (CE) nr. 1934/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 privind stabilirea unui instrument financiar pentru cooperarea cu țările industrializate și celelalte țări și teritorii cu venituri ridicate, precum și cu țările în curs de dezvoltare care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește alte activități decât asistența oficială pentru dezvoltare (JO L 405, 30.12.2006).
Amendamentul 22 Propunere de regulament Anexă – Criterii – 2. Țările cu capacități instalate de generare a energiei nucleare – paragraful 1
În cazul țărilor care au beneficiat deja de finanțare comunitară, cooperarea suplimentară ar trebui să depindă de evaluarea acțiunilor finanțate de la bugetul Comunității și de justificarea corespunzătoare a noilor necesități. Evaluarea ar trebui să facă posibilă determinarea cu mai mare precizie a tipului de cooperare și a sumelor care ar urma să fie acordate acestor țări în viitor.
În cazul țărilor care au beneficiat deja de finanțare comunitară, cooperarea suplimentară ar trebui să depindă de evaluarea acțiunilor finanțate de la bugetul Comunității și de justificarea corespunzătoare a noilor necesități. Evaluarea ar trebui să facă posibilă determinarea cu mai mare precizie a tipului de cooperare și a sumelor care ar urma să fie acordate acestor țări în viitor. Uniunea ar trebui să încurajeze mecanismele de cooperare regională și de evaluare inter pares.
Amendamentul 23 Propunere de regulament Anexă – Criterii – 3. Țările fără capacități instalate de generare a energiei nucleare – paragraful 2
În cazul țărilor care doresc să dezvolte o capacitate de generare a energiei nucleare, indiferent dacă dețin sau nu reactoare de cercetare, și pentru care se pune problema intervenției la momentul oportun pentru a asigura încurajarea unei culturi în materie de securitate nucleară și protecție fizică în paralel cu dezvoltarea programului de generare de energie nucleară, în special în ceea ce privește consolidarea autorităților de reglementare și a organizațiilor de asistență tehnică, cooperarea va ține seama de credibilitatea programului de dezvoltare pentru producerea de energie nucleară, de existența unei decizii guvernamentale privind utilizarea energiei nucleare și de întocmirea unei foi de parcurs preliminare.
În cazul țărilor care doresc să dezvolte o capacitate de generare a energiei nucleare, indiferent dacă dețin sau nu reactoare de cercetare, și pentru care se pune problema intervenției la momentul oportun pentru a asigura încurajarea unei culturi în materie de securitate nucleară și protecție fizică în paralel cu dezvoltarea programului de generare de energie nucleară, în special în ceea ce privește consolidarea guvernanței în domeniul securității nucleare, precum și a independenței și capacității autorităților de reglementare și a organizațiilor de asistență tehnică. Cooperarea va ține seama de credibilitatea programului de dezvoltare pentru producerea de energie nucleară, de existența unei decizii guvernamentale privind utilizarea energiei nucleare și de întocmirea unei foi de parcurs preliminare.
Pentru a crea condițiile de securitate necesare în vederea eliminării riscurilor la adresa vieții și sănătății publice și pentru a se asigura că materialele nucleare nu sunt utilizate în alte scopuri decât cele cărora le sunt destinate, cooperarea este orientată, în primul rând, către autoritățile de reglementare în domeniul nuclear (și organizațiile de asistență tehnică ale acestora). Obiectivul este de a asigura competența tehnică și independența autorităților de reglementare, precum și consolidarea cadrului de reglementare, în special în ceea ce privește activitățile de autorizare, inclusiv revizuirea și urmărirea evaluărilor eficiente și complexe ale riscurilor și de securitate („teste de stres”).
În cadrul acestui instrument, cooperarea este orientată, în primul rând, către autoritățile de reglementare în domeniul nuclear (și organizațiile de asistență tehnică ale acestora), cu obiectivul de a asigura competența tehnică și independența autorităților de reglementare, precum și consolidarea cadrului de reglementare, în special în ceea ce privește activitățile de autorizare, inclusiv revizuirea și urmărirea evaluărilor eficiente și complexe ale riscurilor și de securitate („teste de stres”). Astfel ar trebui să se creeze condițiile de securitate necesare în vederea eliminării riscurilor la adresa vieții și sănătății publice și în vederea asigurării faptului că materialele nucleare nu sunt utilizate în alte scopuri decât cele cărora le sunt destinate.
Alte priorități ale programelor de cooperare care trebuie dezvoltate în contextul prezentului regulament includ:
Alte priorități ale programelor de cooperare care trebuie dezvoltate în contextul prezentului regulament includ:
— activitățile de autorizare;
– dezvoltarea și punerea în aplicare a unor strategii și cadre pentru gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive;
– dezvoltarea și punerea în aplicare a unor strategii și cadre pentru gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive;
– dezafectarea instalațiilor existente, reabilitarea fostelor amplasamente nucleare și a amplasamentelor vechilor mine de uraniu, precum și recuperarea și gestionarea obiectelor și materialelor radioactive scufundate în mare, atunci când acestea constituie un pericol pentru populație.
– dezafectarea instalațiilor existente, reabilitarea fostelor amplasamente nucleare și a amplasamentelor vechilor mine de uraniu, precum și recuperarea și gestionarea obiectelor și materialelor radioactive scufundate în mare, atunci când acestea constituie un pericol pentru populație;
— garantarea faptului că materialele nucleare nu sunt deturnate în alte scopuri decât cele pentru care sunt prevăzute.
Cooperarea cu operatorii instalațiilor nucleare din țările terțe va fi avută în vedere în situații specifice, în cadrul măsurilor de monitorizare a „testelor de stres”. Acest tip de cooperare cu operatorii instalațiilor nucleare va exclude livrarea de echipamente.
Cooperarea cu operatorii instalațiilor nucleare din țările terțe va fi avută în vedere în situații specifice, în cadrul măsurilor de monitorizare a „testelor de stres”. Acest tip de cooperare cu operatorii instalațiilor nucleare va exclude livrarea de echipamente, precum și alte activități sau forme de asistență care ar putea și ar trebui să fie achiziționate în condiții comerciale de către operatori pentru a respecta standardele de securitate conform reglementărilor.