Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2012/2034(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0336/2013

Texte depuse :

A7-0336/2013

Dezbateri :

PV 11/12/2013 - 9
CRE 11/12/2013 - 9

Voturi :

PV 12/12/2013 - 12.21
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2013)0599

Texte adoptate
PDF 290kWORD 58k
Joi, 12 decembrie 2013 - Strasbourg Ediţie definitivă
Relaţiile Parlamentului European cu instituţiile care reprezintă guvernele naţionale
P7_TA(2013)0599A7-0336/2013

Rezoluţia Parlamentului European din 12 decembrie 2013 referitoare la relațiile Parlamentului European cu instituțiile care reprezintă guvernele naționale (2012/2034(INI))

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 15 și 16 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolul 235 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere concluziile Consiliului European din 25 și 26 martie 2010, din 17 iunie 2010, din 16 septembrie 2010, din 28 și 29 octombrie 2010, din 16 și 17 decembrie 2010, din 4 februarie 2011, din 24 și 25 martie 2011, din 23 și 24 iunie 2011, din 23 octombrie 2011, din 9 decembrie 2011, din 1 și 2 martie 2012, din 28 și 29 iunie 2012, din 18 și 19 octombrie 2012, din 13 și 14 decembrie 2012, din 7 și 8 februarie 2013, din 14 și 15 martie 2013 și din 27 și 28 iunie 2013,

–  având în vedere declarațiile șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană în urma reuniunilor informale ale membrilor Consiliului European din 26 octombrie 2011 și din 30 ianuarie 2012,

–  având în vedere Rezoluția sa din 7 mai 2009 referitoare la impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltării echilibrului instituțional din Uniunea Europeană(1),

–  având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2013 referitoare la îmbunătățirea modalităților practice de organizare a alegerilor pentru Parlamentul European din 2014(2);

–  având în vedere articolele 48, 110 și 127 din Regulamentul de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale (A7-0336/2013),

A.  întrucât Tratatul de la Lisabona i-a conferit Consiliului European statutul de instituție europeană, fără a-i schimba rolul deoarece, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, „Consiliul European dă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Consiliul European nu exercită funcții legislative.”;

B.  întrucât Parlamentul este pe deplin conștient de independența Consiliului European și de rolul de prim ordin pe care i-l conferă în acest fel tratatele;

C.  întrucât, sub presiunea crizei, Consiliul European și-a mărit însă considerabil rolul, majorând numărul reuniunilor extraordinare și ridicând la nivelul Consiliului European chestiuni care, în mod normal, acestea sunt abordate la nivelul Consiliului de Miniștri; întrucât, în această privință, Consiliul European a trecut peste interdicția din tratat, conform căreia el nu are funcțiuni legislative;

D.  întrucât tentația șefilor de stat sau de guvern de a recurge la expediente interguvernamentale periclitează „metoda comunitară”, prin încălcarea tratatelor;

E.  întrucât consolidarea caracterului democratic al procesului decizional presupune implementarea unor modalități adecvate de control parlamentar;

F.  întrucât, în temeiul Tratatului de la Lisabona, membrii Consiliului European sunt răspunzători individual în fața propriilor parlamente naționale și colectiv doar în fața lor înșiși;

G.  întrucât Președintelui Consiliului European i-a fost încredințat un rol de inițiator, cel mai adesea în cooperare cu omologii săi din alte instituții, devenind în acest fel, de fapt, negociatorul-șef în numele statelor membre cu privire la chestiuni care țin, conform Tratatului de la Lisabona, de codecizie;

H.  întrucât, în acord cu autoritățile Parlamentului, și în special prin schimburi de scrisori, Președintele Van Rompuy a încercat să țină cont, în măsura posibilului, de cerințele în materie de informare și transparență, întâlnindu-se personal cu președinții, raportorii și șerpașii comisiilor Parlamentului, pentru a discuta despre un anumit număr de chestiuni importante; întrucât a răspuns la întrebările cu solicitare de răspuns scris; domnia sa a furnizat rapoarte regulate cu privire la reuniunile Consiliului European, fie plenului, fie în cadrul lărgit al Conferinței președinților, și a avut contacte numeroase cu președinții de grup;

I.  întrucât această practică merită să fie oficializată, pentru a servi ca precedent pentru viitor și pentru că merită, la rândul ei, să fie îmbunătățită; întrucât, în ceea ce privește regimul european al brevetelor, Consiliul European a repus în discuție un acord legislativ încheiat între Parlament și Consiliu; întrucât, în legătură cu guvernanța economică, Consiliul European a considerat de cuviință să renegocieze dispoziții identice cu cele deja aplicabile în virtutea unui regulament anterior; întrucât, în privința autorității europene de supraveghere bancară, Consiliul European a adoptat, una după ala, două poziții contradictorii, la interval de un an, fapt pe care l-ar fi putut evita luând în mod corespunzător în considerare poziția Parlamentului; întrucât cadrul financiar multianual 2014-2020 a ocazionat un adevărat hold-up legislativ, deoarece unanimitatea juridic necesară în Consiliu nu a putut fi obținută decât prin decizii luate în prealabil în legătură cu anumite alegeri politice majore din cadrul regulamentelor legislative privind politicile de finanțare, fapt care, în aceste domenii, a redus rolul Parlamentului la acela de a modifica unele dispoziții secundare;

J.  întrucât, în toate aceste cazuri, prin definiție cele mai importante, lipsa unui dialog formalizat între Parlament și Consiliul European a împiedicat Parlamentul să-și îndeplinească integral rolul de co-legiuitor, conform celor stipulate în tratate; întrucât s-a constatat adesea că interlocutorii oficiali ai reprezentanților Parlamentului nu aveau competența de a angaja cu adevărat guvernele; întrucât, deși ei rămân teoretic răspunzători de pregătirea reuniunilor Consiliului European, este din ce în ce mai evident că Președintele în exercițiu al Consiliului și al Consiliului Afaceri Generale(3) nu mai joacă decât un rol marginal sau tehnic; întrucât intervenția introductivă tradițională a Președintelui Parlamentului European din deschiderea reuniunilor Consiliului European nu este o procedură suficientă;

K.  întrucât Parlamentul European nu-i poate solicita Președintelui Consiliului European o dezbatere înainte de reuniunile Consiliului European; întrucât Parlamentul nu se organizează în mod corespunzător pentru dezbaterile în care Președintele prezintă rapoarte după încheierea reuniunilor Consiliului European;

L.  întrucât, cu toate acestea, este de salutat faptul că mai mulți șefi de guvern din statele membre ale UE încearcă să ajungă la tribuna Parlamentului pentru dezbateri privind viitorul Europei;

M.  întrucât funcționarea Consiliului de Miniștri constituie o cauză de grave preocupări și nici Consiliul European, nici președinția rotativă nu par să fie în măsură să-l aducă la standardele funcționale de dorit sub aspectul celerității, strategiei, consecvenței, coerenței sau transparenței; întrucât astfel de deficiențe în cea de a doua cameră a legislaturii afectează legiferarea din Uniunea Europeană;

N.  întrucât articolul 17 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană se va aplica pentru prima dată după viitoarele alegeri europene; întrucât această dispoziție fundamentală urmărește alegerea Președintelui Comisiei de către cetățeni, prin alegerea deputaților lor, în logica unui sistem parlamentar; întrucât acest rezultat poate fi obținut numai dacă partidele politice europene, Parlamentul și Consiliul European acționează în conformitate cu această idee și cu responsabilitățile care le revin, în special în contextul consultărilor care vizează punerea în aplicare a Declarației nr. 11 anexate la Tratatul de la Lisabona,

1.  consideră că, în lumina experienței acumulate în decursul acestor patru ani, se impune o îmbunătățire a relațiilor de lucru dintre Consiliul European și Parlament; consideră că acest deziderat ar putea lua forma fie a unei declarații comune, fie a unui acord interinstituțional sau a unui schimb de scrisori;

2.  opinează că, exceptând cazurile de urgență excepțională, orice reuniune a Consiliului European ar trebui să fie precedată de o dezbatere în Parlament care să permită adoptarea unei rezoluții și în cadrul căreia Președintele Consiliului European să vină și să prezinte personal punctele de pe ordinea de zi; consideră că Parlamentul și Consiliul European ar trebui să-și organizeze activitatea astfel încât să-i ofere Parlamentului ocazia de a-și face cunoscută în timp util opinia cu privire la respectivele subiecte și să-i permită Președintelui Consiliului European să prezinte un raport în urma fiecărei reuniuni a Consiliului European în fața plenului; subliniază că, în măsura posibilului, reuniunile Consiliului European nu ar trebui să aibă loc în cursul săptămânilor în care se desfășoară sesiunile în plen ale Parlamentului;

3.  relevă faptul că concluziile Consiliului European sunt instrucțiuni privind negocierile destinate Consiliului de Miniștri și că acestea nu constituie, în niciun caz, linii roșii care nu pot fi negociate cu Parlamentul; solicită ca, în concluziile Consiliului European, să fie introdusă o formulă-tip trimițând la dispozițiile articolului 15 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea europeană;

4.  îndeamnă Consiliul European ca, atunci când între reprezentanții Parlamentului și ai Consiliului se încheie un acord în contextul unei proceduri legislative, să nu ridice din nou această chestiune decât dacă Președintele în exercițiu a specificat că acordul este ad referendum;

5.  propune ca Președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Politica Externă și de Securitate să fie invitați, împreună cu Președintele Comisiei, să participe o dată pe an la o dezbatere generală privind situația internă și externă a Uniunii, fără a se suprapune peste dezbaterea anuală existentă referitoare la starea Uniunii, în cursul căreia Președintele Comisiei își prezintă programul de lucru și raportează Parlamentului cu privire la acțiunile sale;

6.  reamintește că, spre deosebire de Președintele Comisiei, Președintele Consiliului European nu este răspunzător în ața Parlamentului și că, la organizarea dezbaterilor la care participă acesta, trebuie să aibă în vedere acest fapt, permițând totodată altor membrii decât președinții de grupuri să dialogheze cu Președintele Consiliului European; apreciază, în schimb, că procedura întrebărilor cu solicitare de răspuns scris nu pare să fie adecvată;

7.  solicită implicarea în timp util a Parlamentului ori de câte ori Consiliul European inițiază un plan de acțiune sau o procedură susceptibilă să includă și o dimensiune legislativă, pentru a hotărî în cooperare cu Parlamentul într-o formă adecvată fiecărui caz în parte; insistă asupra faptului că Președintele Parlamentului ar trebui să participe pe deplin la reuniunile Consiliului European atunci când sunt abordate chestiuni inter-instituționale – Parlamentul și Consiliul European și-ar adapta, în consecință, regulamentele lor interne, pentru a specifica alegerea reprezentanților lor și modalitatea prin care aceștia obțin un mandat de negociere și raportează cu privire la negocieri;

8.  invită Consiliul European să facă cunoscut, înainte de începerea campaniei pentru alegerile europene, modul în care intenționează, în ceea ce-l privește, să respecte alegerea cetățenilor europeni privind procedura de alegere a Președintelui Comisiei, în conformitate cu articolul 17 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în contextul consultărilor care ar trebui să aibă loc între Parlament și Consiliul European, în vederea punerii în aplicare a Declarației nr. 11 anexate la Tratatul de la Lisabona; reamintește importanța consolidării vizibilității și a caracterului european al campaniei electorale; invită fiecare membru al Consiliului European să anunțe în avans modul în care intenționează să respecte votul concetățenilor săi atunci când propune unul sau mai mulți candidați pentru funcția de comisar din partea țării sale;

9.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, Consiliului și Comisiei, precum și șefilor de stat și de guvern și parlamentelor statelor membre.

(1) JO C 212 E, 5.8.2010, p. 82.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2013)0323.
(3) A se vedea articolul 16 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate