Parlamentul European,

–  având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Decizia sa din 20 octombrie 2010 referitoare la revizuirea Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană(1),

–  având în vedere Rezoluțiile sale din 22 noiembrie 2012 privind alegerile pentru Parlamentul European din 2014(2) și din 4 iulie 2013 privind îmbunătățirea modalităților practice de organizare a alegerilor pentru Parlamentul European din 2014(3),

–  având în vedere Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană(4),

–  având în vedere negocierile aflate în curs de desfășurare pentru revizuirea Acordului interinstituțional din 20 noiembrie 2002 dintre Parlamentul European și Consiliu privind accesul Parlamentului European la informații sensibile ale Consiliului din domeniul politicii de securitate și apărare(5),

–  având în vedere Rezoluția sa din 7 mai 2009 referitoare la noul rol și noile responsabilități ale Parlamentului care decurg din Tratatul de la Lisabona(6),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale și avizul Comisiei pentru comerț internațional, cel al Comisiei pentru afaceri juridice și cel al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A7-0120/2014),

A.  întrucât Tratatul de la Lisabona sporește legitimitatea democratică a Uniunii Europene prin consolidarea rolului Parlamentului European în cadrul procedurii stabilite pentru alegerea Președintelui Comisiei Europene și pentru învestitura Comisiei Europene;

B.  întrucât, potrivit noii proceduri pentru alegerea Președintelui Comisiei Europene prevăzute de Tratatul de la Lisabona, Parlamentul alege Președintele Comisiei Europene prin votul exprimat de majoritatea membrilor care îl compun;

C.  întrucât Tratatul de la Lisabona prevede faptul că Consiliul European ar trebui să țină seama de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și ar trebui să consulte noul Parlament înainte de a propune un candidat la funcția de Președinte al Comisiei Europene;

D.  întrucât fiecare dintre partidele politice europene majore se află în proces de desemnare a propriului candidat pentru Președinția Comisiei;

E.  întrucât Președintele ales al Comisiei Europene nou-desemnate ar trebui să folosească pe deplin prerogativele care i-au fost conferite de Tratatul de la Lisabona și să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura funcționarea eficientă a viitoarei Comisii, cu toate că, în urma deciziilor adoptate de Consiliul European, dimensiunea acesteia nu se va reduce, astfel cum fusese prevăzut în Tratatul de la Lisabona;

F.  întrucât responsabilitatea Comisiei față de Parlament ar trebui să fie consolidată prin intermediul programării anuale și multianuale a Uniunii, precum și prin crearea unei simetrii între majoritățile necesare pentru alegerea Președintelui Comisiei și pentru moțiunea de cenzură;

G.  întrucât este necesar să se consolideze rolul Parlamentului ca principal actor implicat în stabilirea agendei Uniunii în domeniul legislativ și să se pună în aplicare pe deplin principiul consacrat de Tratatul de la Lisabona, conform căruia în domeniul legislativ Parlamentul și Consiliul au prerogative egale;

H.  întrucât, odată cu învestitura noii Comisii, acordurile interinstituționale în vigoare ar trebui să fie revizuite și îmbunătățite;

I.   întrucât articolul 36 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) prevede că Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (Înaltul Reprezentant) consultă periodic Parlamentul European cu privire la aspectele principale și la opțiunile fundamentale din domeniul politicii externe și de securitate comune și ale politicii de securitate și apărare comune și îl informează în privința evoluției acestora; întrucât Înaltul Reprezentant trebuie să se asigure că se ține seama în mod adecvat de opiniile Parlamentului European;

J.  întrucât Declarația Înaltului Reprezentant privind responsabilitatea politică(7) , prezentată odată cu adoptarea Deciziei SEAE a Consiliului, prevede că Înaltul Reprezentant va revizui și va propune, după caz, adaptarea dispozițiilor existente(8) privind accesul deputaților din Parlamentul European la documentele și informațiile clasificate din domeniul politicii de securitate și apărare;

K.   întrucât articolul 218 alineatul (10) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că Parlamentul European este informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii de negociere și încheiere a acordurilor internaționale și întrucât această dispoziție se aplică și acordurilor din domeniul politicii externe și de securitate comune,

Legitimitatea și responsabilitatea politică a Comisiei

(învestitura și demiterea Comisiei)

1.  subliniază necesitatea de a consolida legitimitatea democratică, independența și rolul politic al Comisiei; relevă faptul că noua procedură prin care Președintele Comisiei este ales de Parlament va consolida legitimitatea și rolul politic al Comisiei și va spori importanța alegerilor europene, creând o legătură mai directă între opțiunile exprimate de votanți în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European și desemnarea Președintelui Comisiei;

2.  subliniază că posibilitățile de sporire a legitimității democratice a Uniunii Europene în conformitate cu Tratatul de la Lisabona ar trebui să fie valorificate pe deplin, prin mijloace precum desemnarea candidaților la funcția de Președinte al Comisiei Europene de către partidele politice europene, conferind astfel alegerilor europene o nouă dimensiune politică și creând o legătură mai strânsă între votul exprimat de cetățeni și alegerea Președintelui Comisiei de către Parlamentul European;

3.  îndeamnă următoarea Convenție să revizuiască modul în care este ales Președintele Comisiei, pentru a consolida legitimitatea democratică a Comisiei; îndeamnă viitorul Președinte al Comisiei să analizeze modul în care componența, structura și prioritățile politice ale Comisiei vor consolida o politică bazată pe o legătură cât mai strânsă cu cetățenii;

4.  reamintește că toate partidele politice europene ar trebui să își desemneze candidații la funcția de Președinte al Comisiei cu suficient timp înaintea datei programate pentru alegerile europene;

5.  consideră că toți candidații la funcția de Președinte al Comisiei ar trebui să joace un rol semnificativ în campania desfășurată în contextul alegerilor europene, diseminând și promovând în toate statele membre programul politic al partidului politic european pe care îl reprezintă;

6.  reiterează invitația pe care a adresat-o Consiliului European de a clarifica, în timp util și înaintea desfășurării alegerilor, modul în care intenționează să țină seama de alegerile pentru Parlamentul European și să onoreze opțiunea exprimată de cetățeni atunci când propune un candidat pentru funcția de Președinte al Comisiei, în contextul consultărilor care trebuie să aibă loc între Parlament și Consiliul European, în temeiul Declarației nr. 11 anexate la Tratatul de la Lisabona; în acest context, își reiterează solicitarea adresată Consiliului European de a stabili, de comun acord cu Parlamentul European, formele de realizare a consultărilor menționate la articolul 17 alineatul (7) din TUE și de a garanta buna funcționare a procesului care conduce la alegerea Președintelui Comisiei Europene, astfel cum este prevăzut în Declarația nr. 11 privind articolul 17 alineatele (6) și (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

7.  solicită ca un număr cât mai mare de membri ai viitoarei Comisii să fie selectați dintre membrii aleși ai Parlamentului European;

8.  consideră că Președintele ales al Comisiei ar trebui să acționeze într-un mod mai independent în procesul de selecție a celorlalți membri ai Comisiei; invită guvernele statelor membre să prezinte propuneri de candidați care să țină seama de principiul echilibrului de gen; îndeamnă Președintele ales al Comisiei să reamintească în mod insistent guvernelor statelor membre că lista de candidați propuși pentru funcția de comisar european trebuie să îi permită să asigure o componență echilibrată din punct de vedere al genului a colegiului și să îi permită să respingă orice candidat propus care nu își poate demonstra competența generală, angajamentul pentru proiectul european sau independența indubitabilă;

9.  consideră, având în vedere acordul politic încheiat cu ocazia reuniunii Consiliului European din 11 și 12 decembrie 2008 și în urma deciziei Consiliului European din 22 mai 2013 privind numărul de membri ai Comisiei Europene, că ar trebui prevăzute măsuri suplimentare pentru o funcționare mai eficace a Comisiei, cum ar fi desemnarea unor comisari fără portofoliu sau instituirea unui sistem de vicepreședinți ai Comisiei care sunt responsabili pentru pachetele tematice majore și care au competențe de coordonare a activităților Comisiei în domeniile corespunzătoare de politică, fără a aduce atingere dreptului fiecărui stat membru de a desemna un candidat pentru funcția de comisar european și dreptului de vot al fiecărui comisar;

10.  solicită viitoarei Convenții Europene să reanalizeze problema dimensiunii Comisiei, precum și problema organizării și funcționării acesteia;

11.  consideră că componența Comisiei Europene trebuie să garanteze stabilitatea în ceea ce privește numărul și conținutul portofoliilor și, în același timp, să asigure un proces decizional echilibrat;

12.  subliniază că, astfel cum este prevăzut la punctul 2 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, ar trebui să i se solicite candidatului la funcția de Președinte al Comisiei, după numirea sa de către Consiliul European, să prezinte Parlamentului European orientările politice pentru mandatul său, ulterior fiind organizat un amplu schimb de opinii, înainte ca Parlamentul să aleagă respectivul candidat propus pentru funcția de Președinte al Comisiei;

13.  îndeamnă viitorul Președinte ales al Comisiei să țină seama în mod adecvat de propunerile și recomandările Parlamentului în ceea ce privește legislația Uniunii Europene, prezentate anterior în cadrul rapoartelor din proprie inițiativă și al rezoluțiilor care s-au bucurat de sprijinul unei largi majorități a membrilor Parlamentului European, și cărora Comisia Europeană nu le-a dat curs în mod satisfăcător până la sfârșitul mandatului său actual;

14.  consideră că, în cadrul unei viitoare revizuiri a tratatelor, ar trebui să se reducă majoritatea necesară la ora actuală în temeiul articolului 234 din TFUE pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură privind activitatea Comisiei, astfel încât să fie necesară doar o majoritate a membrilor care compun Parlamentul European, fără a pune în pericol buna funcționare a instituțiilor;

15.  consideră că, în pofida responsabilității colective a Colegiului pentru acțiunile Comisiei, comisarii individuali pot fi trași la răspundere pentru acțiunile direcțiilor generale pe care le reprezintă;

Inițiativa și activitatea legislativă

(competențele Parlamentului și controlul parlamentar)

16.  subliniază faptul că Tratatul de la Lisabona a fost conceput ca un pas înainte în direcția unei mai mari transparențe și a unei democrații mai solide în procedurile decizionale, care să reflecte angajamentul tratatului pentru o uniune mai strânsă între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate într-un mod cât mai deschis cu putință și cât mai aproape posibil de cetățeni, prin întărirea rolului Parlamentului European și al parlamentelor naționale, oferind, astfel, proceduri mai democratice și transparente pentru adoptarea actelor Uniunii, care sunt esențiale având în vedere impactul pe care aceste acte îl au asupra cetățenilor și întreprinderilor; subliniază, totuși, că realizarea acestui obiectiv democratic este compromisă în cazul în care instituțiile UE nu își respectă reciproc competențele, procedurile prevăzute în tratate și principiul cooperării loiale;

17.  subliniază necesitatea unei reale cooperări între instituțiile implicate în procesul legislativ în legătură cu schimbul de documente, precum avizele juridice, pentru a permite un dialog constructiv, sincer și valabil din punct de vedere juridic între instituții;

18.  observă că, de la intrarea în vigoare a TFUE, Parlamentul s-a dovedit a fi un co-legiuitor angajat și responsabil și că interacțiunea dintre Parlament și Comisie a fost, în general, pozitivă și se bazează pe o abordare fluidă întemeiată pe comunicare și cooperare;

19.  consideră că, deși rezultatul evaluării generale a relațiilor interinstituționale dintre Parlament și Comisie este unul pozitiv, există în continuare un număr de aspecte și de deficiențe care fac necesară o analiză mai atentă și adoptarea unor măsuri;

20.  consideră că nevoia de creștere a eficienței nu trebuie să însemne o calitate mai scăzută a legislației sau renunțarea la obiectivele stabilite de Parlament; consideră că, în paralel cu imperativul sporirii eficienței, Parlamentul trebuie să mențină standardele legislative adecvate și să continue să își urmărească propriile obiective, garantând totodată faptul că legislația are un conținut adecvat, răspunde unor nevoi identificate cu claritate și respectă principiul subsidiarității;

21.  consideră că problematica transparenței este mereu actuală și comună tuturor instituțiilor, mai ales în ceea ce privește acordurile în primă lectură; remarcă faptul că Parlamentul a abordat în mod adecvat această problematică, prin adoptarea noilor articole 70 și 70a din Regulamentul său de procedură;

22.  își exprimă preocuparea în legătură cu problemele care încă persistă în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurii legislative ordinare, în special în contextul politicii agricole comune (PAC), al politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) și al spațiului de libertate, securitate și justiție („Programul de la Stockholm”), precum și în ceea ce privește alinierea actelor adoptate în cadrul celui de-al treilea pilon cu ierarhia normelor din Tratatul de la Lisabona și, în general, în legătură cu faptul că există în continuare o „asimetrie” în materie de transparență a implicării Comisiei în activitatea pregătitoare a celor două ramuri ale autorității legislative; în acest sens, subliniază importanța adaptării metodelor de lucru ale Consiliului, pentru a face posibilă participarea reprezentanților Parlamentului la unele dintre reuniunile Consiliului, atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător, pe baza principiului cooperării loiale între instituții;

23.  subliniază faptul că alegerea temeiului juridic corect, astfel cum a fost confirmat de către Curtea de Justiție, este o chestiune de natură constituțională, deoarece determină existența competenței UE și sfera de aplicare a acesteia, procedurile ce trebuie urmate și competențele respective ale actorilor instituționali implicați în adoptarea unui act; regretă, prin urmare, faptul că Parlamentul a trebuit în mod repetat să introducă acțiuni la Curtea de Justiție în anularea actelor adoptate de către Consiliu ca urmare a alegerii temeiului juridic, inclusiv împotriva a două acte adoptate în temeiul depășit constituit de „al treilea pilon”, la mult timp după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona(9);

24.  avertizează cu privire la eludarea dreptului Parlamentului de a legifera prin includerea unor prevederi care ar trebui să facă obiectul procedurii legislative ordinare în propunerile de acte ale Consiliului, prin utilizarea unor simple orientări ale Comisiei sau a unor acte de punere în aplicare sau acte delegate neaplicabile, sau prin nepropunerea actelor legislative necesare pentru punerea în aplicare a politicii comerciale comune (PCC) sau a acordurilor internaționale comerciale și de investiții;

25.  solicită Comisiei să utilizeze într-un mod mai eficient etapa prelegislativă, în special informațiile valoroase colectate pe baza cărților verzi și a cărților albe și să informeze în mod periodic Parlamentul European în legătură cu activitatea pregătitoare desfășurată de serviciile sale, în aceeași măsură ca și Consiliul;

26.  consideră că Parlamentul ar trebui să dezvolte în continuare și să valorifice pe deplin structura sa autonomă pentru a evalua impactul oricăror modificări substanțiale sau revizuiri ale propunerii inițiale prezentate de Comisie;

27.  subliniază că Parlamentul European ar trebui, de asemenea, să consolideze evaluarea sa autonomă a impactului asupra drepturilor fundamentale în ceea ce privește propunerile legislative și amendamentele examinate în cursul procesului legislativ și să instituie mecanisme de monitorizare a încălcărilor drepturilor omului;

28.  regretă faptul că, deși Comisia își îndeplinește în mod formal responsabilitățile prin formularea unui răspuns la solicitările Parlamentului de prezentare a unor propuneri legislative în termenul-limită de trei luni, aceste propuneri legislative nu reprezintă întotdeauna o soluție reală și substanțială;

29.  solicită ca, atunci când va avea loc următoarea revizuire a tratatelor, dreptul de inițiativă legislativă al Parlamentului să fie pe deplin recunoscut, impunând Comisiei obligația de a da curs tuturor solicitărilor prezentate de Parlament în temeiul articolului 225 din TFUE prin prezentarea unei propuneri legislative într-un termen-limită adecvat;

30.  consideră că, atunci când va avea loc următoarea revizuire a tratatelor, competența Comisiei de a retrage o propunere legislativă ar trebui să fie limitată la cazurile în care, după adoptarea poziției în primă lectură a Parlamentului, Parlamentul confirmă faptul că propunerea prezentată nu mai este justificată având în vedere schimbarea circumstanțelor;

31.  subliniază faptul că Parlamentul a salutat, în principiu, introducerea actelor delegate în articolul 290 din TFUE deoarece ofereau mai multe posibilități de supraveghere, însă subliniază că faptul de a conferi astfel de competențe delegate sau competențe de punere în aplicare în temeiul articolului 291 nu constituie niciodată o obligație; recunoaște că utilizarea actelor delegate ar trebui luată în considerare în cazul în care este nevoie de flexibilitate și eficiență, iar acestea nu pot fi furnizate prin intermediul procedurii legislative ordinare, cu condiția ca obiectivul, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării să fie definite în mod explicit, iar condițiile al căror obiect este delegația să fie clar stabilite în actul fundamental; își exprimă îngrijorarea cu privire la tendința Consiliului de a insista asupra utilizării actelor de punere în aplicare pentru prevederi în care ar trebui folosite numai actul de bază sau actele delegate; subliniază că legiuitorul poate hotărî să permită utilizarea actelor de punere în aplicare numai pentru adoptarea elementelor ce nu constituie o orientare politică suplimentară; admite că articolul 290 limitează în mod explicit sfera de aplicare a actelor delegate la elementele neesențiale ale unui act legislativ și că, prin urmare, actele delegate nu pot fi utilizate pentru reglementările esențiale materiei legislației pertinente;

32.  atrage atenția asupra necesității de a face o distincție corectă între elementele esențiale ale unui act legislativ, asupra cărora doar autoritatea legislativă poate decide chiar în cuprinsul actului respectiv, și elementele neesențiale care pot fi completate sau modificate prin intermediul actelor delegate;

33.  recunoaște faptul că actele delegate pot fi un instrument flexibil și eficace; subliniază că, în scopul respectării cerințelor prevăzute în tratat și, în același timp, al garantării prerogativelor de legiferare ale Parlamentului, este important dacă se optează pentru actele delegate sau pentru actele de punere în aplicare și își reiterează solicitarea adresată Comisiei și Consiliului de a ajunge la un acord cu Parlamentul în ceea ce privește definirea criteriilor de aplicare a articolelor 290 și 291 din TFUE, astfel încât actele de punere în aplicare nu sunt utilizate ca un substitut pentru actele delegate;

34.  solicită Comisiei să asigure o implicare adecvată a Parlamentului în etapa pregătitoare a actelor delegate și să furnizeze membrilor acestuia toate informațiile relevante, în conformitate cu punctul 15 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană;

35.  solicită Comisiei să respecte prevederile Acordului-cadru în ceea ce privește accesul experților Parlamentului la reuniunile experților Comisiei, evitând ca acestea să fie considerate comitete „de comitologie” atât timp cât discută alte aspecte decât cele referitoare la punerea în aplicare a măsurilor, în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011;

36.  subliniază însemnătatea deosebită a includerii Cartei drepturilor fundamentale în Tratatul de la Lisabona; subliniază că această cartă a devenit obligatorie din punct de vedere juridic pentru instituțiile Uniunii Europene și pentru statele membre atunci când implementează legislația Uniunii, transformând astfel valorile de bază în drepturi concrete;

37.  reamintește că Tratatul de la Lisabona a introdus noul drept de a lansa inițiativa cetățenească europeană; subliniază necesitatea eliminării tuturor barierelor tehnice și birocratice care împiedică încă utilizarea eficace a inițiativei cetățenești europene și încurajează participarea activă a cetățenilor la conturarea politicilor UE;

38.  subliniază rolul sporit acordat parlamentelor naționale în cadrul Tratatului de la Lisabona și subliniază că, pe lângă rolul pe care îl joacă în procesul de monitorizare a respectării principiilor subsidiarității și proporționalității, ele pot aduce și aduc contribuții pozitive în cadrul dialogului politic; consideră că rolul activ pe care parlamentele naționale îl pot juca în îndrumarea membrilor Consiliului de Miniștri și buna cooperare dintre Parlamentul European și parlamentele naționale pot contribui la stabilirea unei contraponderi parlamentare sănătoase la exercitarea puterii executive în funcționarea UE; face trimitere, de asemenea, la avizele motivate emise de parlamentele naționale în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Protocolul nr. 2, potrivit cărora sfera amplă de delegare într-un act propus, conformă cu articolul 290 din TFUE, nu permite o evaluare a conformității realității legislative concrete cu principiul subsidiarității, sau a absenței acesteia;

Relații internaționale

(competențele Parlamentului și controlul parlamentar)

39.  reamintește că, prin Tratatul de la Lisabona, rolul și competențele Parlamentului European în materie de acorduri internaționale au crescut și subliniază faptul că, în prezent, acordurile internaționale cuprind din ce în ce mai mult domenii care privesc viața de zi cu zi a cetățenilor și care, în mod tradițional, și în conformitate cu legislația primară a UE, intră în domeniul de aplicare a procedurilor legislative ordinare; consideră că este absolut necesar ca prevederea de la articolul 218 alineatul (10) din TFUE, care prevede că Parlamentul trebuie să fie informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii de încheiere a acordurilor internaționale, să fie aplicată într-un mod care este compatibil cu articolul 10 din TUE, în temeiul căruia funcționarea Uniunii se bazează pe democrația reprezentativă, care necesită transparență și dezbateri democratice cu privire la chestiunile asupra cărora urmează să se ia o hotărâre;

40.  constată că, prin respingerea acordurilor SWIFT și ACTA, Parlamentul a demonstrat punerea în practică a noilor sale prerogative;

41.  subliniază, în conformitate cu articolul 18 din TUE, responsabilitățile ÎR/VP referitoare la asigurarea coerenței acțiunii externe a UE; mai mult decât atât, subliniază că ÎR/VP, în conformitate cu articolele 17 și 36 din TUE, este responsabil în fața Parlamentului și are obligații ce decurg din tratat față de acesta;

42.  reamintește, în ceea ce privește acordurile internaționale, prerogativa Parlamentului de a solicita Consiliului să nu autorizeze deschiderea negocierilor până când Parlamentul nu și-a declarat poziția sa cu privire la un mandat de negociere propus și consideră că ar trebui să se analizeze posibilitatea încheierii unui acord-cadru cu Consiliul;

43.  subliniază necesitatea de a se asigura că Parlamentul este informat în prealabil de către Comisie despre intențiile acesteia de a iniția un proces de negociere la nivel internațional, că acesta are în mod real posibilitatea de a emite un aviz în cunoștință de cauză privind mandatele de negociere și că acest aviz este luat în considerare; insistă asupra faptului că acordurile internaționale ar trebui să includă condiționalitățile adecvate pentru a respecta articolul 21 din TUE;

44.  acordă o mare importanță includerii unor clauze privind drepturile omului în acordurile internaționale și a unor capitole privind dezvoltarea sustenabilă în acordurile comerciale și de investiții și își exprimă satisfacția cu privire la inițiativele Parlamentului în ceea ce privește adoptarea foilor de parcurs privind condițiile esențiale; reamintește Comisiei necesitatea de a ține cont de opiniile și rezoluțiile Parlamentului și de a oferi feedback cu privire la modul în care acestea au fost integrate în negocierile privind acordurile internaționale și proiectele legislative; își exprimă speranța că instrumentele necesare dezvoltării politicii UE în materie de investiții vor deveni operaționale în timp util;

45.  solicită, în conformitate cu articolul 218 alineatul (10) din TFUE, ca Parlamentul să fie informat imediat, pe deplin și în mod adecvat în toate etapele procedurii de încheiere a acordurilor internaționale, inclusiv a acordurilor încheiate în domeniul PESC, și ca Parlamentul să aibă acces la textele aflate în curs de negociere ale Uniunii, cu respectarea procedurilor și condițiilor corespunzătoare, pentru a garanta faptul că Parlamentul dispune de toate informațiile necesare în domeniu înainte de a adopta decizia sa finală; subliniază că, pentru ca această prevedere să fie efectiv aplicabilă, membrii comisiilor competente ar trebui să aibă acces la mandatele de negociere și la alte documente pertinente din cadrul negocierilor;

46.  subliniază că, respectând principiul conform căruia aprobarea Parlamentului privind acordurile internaționale nu poate fi condiționată, Parlamentul este îndreptățit să emită recomandări privind punerea în aplicare efectivă a acordurilor; solicită, în acest scop, Comisiei să prezinte Parlamentului rapoarte periodice privind punerea în aplicare a acordurilor internaționale, inclusiv a condiționalității legate de drepturile omului și a altor condiții ale acordurilor;

47.  reamintește necesitatea de a evita aplicarea provizorie a acordurilor internaționale înainte de aprobarea Parlamentului, cu excepția cazului în care Parlamentul consimte să acorde o derogare; subliniază că normele necesare punerii în aplicare în plan intern a acordurilor internaționale nu pot fi adoptate în mod unilateral de către Consiliu cu ocazia luării deciziei de încheiere a acordului și că procedurile legislative corespunzătoare prevăzute de tratate trebuie pe deplin respectate;

48.  reafirmă că Parlamentul trebuie să adopte măsurile necesare pentru a monitoriza punerea în aplicare a acordurilor internaționale;

49.  insistă asupra faptului că Parlamentul ar trebui să aibă dreptul să se exprime asupra deciziilor referitoare la suspendarea sau la încetarea acordurilor internaționale, a căror încheiere a necesitat aprobarea Parlamentului;

50.  invită ÎR/VP să consolideze, în conformitate cu Declarația privind responsabilitatea politică, o consultare ex ante sistematică cu Parlamentul privind noi documente strategice, documente de politică și mandate;

51.  solicită, în conformitate cu angajamentul luat de ÎR/VP în Declarația privind responsabilitatea politică, finalizarea urgentă a negocierilor privind un acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, referitor la accesul Parlamentului European la informații clasificate deținute de către Consiliu și de către Serviciul European de Acțiune Externă în domeniul politicii externe și de securitate comună;

52.  reiterează necesitatea raportărilor politice ale delegațiilor Uniunii către principalii titulari de mandate din Parlament, în conformitate cu normele privind accesul;

53.  solicită adoptarea unui memorandum de înțelegere cvadripartit între Parlamentul European, Consiliu, Comisie și SEAE privind furnizarea de informații coerentă și eficace în domeniul relațiilor externe;

54.  reamintește că Parlamentul European este în prezent un actor instituțional pe deplin funcțional în domeniul politicilor de securitate și, prin urmare, este îndreptățit să participe în mod activ la stabilirea caracteristicilor și priorităților politicilor respective și la evaluarea instrumentelor în acest domeniu, un proces care să fie desfășurat în comun de Parlamentul European, parlamentele naționale și Consiliu; consideră că Parlamentul European ar trebui să aibă un rol esențial în evaluarea și definirea politicilor de securitate internă, întrucât acestea au un impact profund asupra drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor care trăiesc în UE; prin urmare, subliniază nevoia de a se asigura că aceste politici țin de responsabilitatea singurei instituții europene direct alese în ceea ce privește controlul și supravegherea democratică;

55.  subliniază faptul că TFUE a extins domeniul de aplicare al competențelor exclusive ale Uniunii în domeniul PCC, care cuprinde în prezent nu numai toate aspectele legate de comerț, dar și, de asemenea, investițiile străine directe; subliniază faptul că Parlamentul este în prezent pe deplin competent să decidă, împreună cu Consiliul, asupra legiferării și aprobării acordurilor comerciale și de investiții;

56.  subliniază importanța cooperării loiale și eficiente a instituțiilor UE, în cadrul competențelor lor respective, atunci când analizează legislația și acordurile internaționale, cu scopul de a anticipa tendințele economice și comerciale, a identifica prioritățile și opțiunile, a stabili strategii pe termen mediu și lung, a stabili mandate pentru acorduri internaționale, a analiza/elabora și adopta legislație și a monitoriza atât punerea în aplicare a acordurilor în materie de comerț și investiții, cât și inițiativele pe termen lung în domeniul PCC;

57.  subliniază importanța continuării procesului de dezvoltare a unor capacități efective, incluzând alocarea de personal și de resurse financiare necesare pentru a defini în mod activ și a atinge obiectivele de politică în domeniul comerțului și al investițiilor, asigurând totodată securitatea juridică, eficacitatea acțiunii externe a UE și respectarea principiilor și a obiectivelor înscrise în tratate;

58.  subliniază necesitatea de a asigura un flux continuu de informații în timp util, exacte , cuprinzătoare și imparțiale care să permită efectuarea unei analize de înaltă calitate, necesară pentru ameliorarea competențelor și a asumării obiectivelor de către factorii de decizie ai Parlamentului și să ducă la o mai mare sinergie interinstituțională în domeniul PCC și, în același timp, de a se asigura că Parlamentul este informat pe deplin și cu acuratețe în toate etapele, incluzând prin accesul la textele aflate în curs de negociere, cu respectarea procedurilor și condițiilor corespunzătoare și că Comisia ar trebui să fie proactivă și să facă tot posibilul pentru a garanta acest flux de informații; subliniază, de asemenea, faptul că este important ca Parlamentului să i se furnizeze informații cu privire la evitarea situațiilor nedorite care ar putea duce la neînțelegeri între instituții și salută, în această privință, sesiunile regulate de informare cu caracter tehnic, organizate de Comisie pe diferite teme; regretă faptul că, cu o serie de ocazii, informații relevante au ajuns la Parlament prin canale alternative, mai degrabă decât direct din partea Comisiei;

59.  reiterează necesitatea ca instituțiile să colaboreze în punerea în aplicare a tratatelor, a legislației secundare și a acordului-cadru și necesitatea ca Comisia să lucreze într-un mod independent și transparent pe parcursul întregii activități de pregătire, adoptare și punere în aplicare a legislației în domeniul PCC, considerând că rolul acesteia este un element-cheie pe tot parcursul procesului;

Dinamica constituțională

(relații interinstituționale și acorduri interinstituționale)

60.  reamintește că, în temeiul articolului 17 alineatul (1) din TUE, Comisia adoptă inițiativele de programare anuală și multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituționale; atrage atenția asupra necesității de a implica, într-un stadiu mai puțin avansat, nu numai Parlamentul, ci și Consiliul în pregătirea programului anual de lucru al Comisiei și relevă importanța asigurării unei programări realiste și fiabile, care să poată fi pusă în practică în mod efectiv și care să asigure baza planificării interinstituționale; consideră că, pentru a mări responsabilitatea politică a Comisiei în fața Parlamentului, ar putea fi luată în calcul o evaluare la jumătatea perioadei a nivelului global de punere în aplicare de către Comisie a mandatului anunțat;

61.  reamintește că articolul 17 alineatul (8) din TUE stabilește în mod expres responsabilitatea politică a Comisiei față de Parlamentul European, care este crucială pentru buna funcționare a sistemului politic al UE;

62.  subliniază că, în conformitate cu articolul 48 alineatul (2) din TUE, Parlamentul are competența de a iniția modificări ale tratatelor și va face uz de acest drept pentru a prezenta noi idei privind viitorul Europei și cadrul instituțional al UE;

63.  consideră că Acordul-cadru încheiat între Parlament și Comisie, precum și actualizările periodice ale acestuia sunt esențiale pentru consolidarea și dezvoltarea unei cooperări structurate între cele două instituții;

64.  salută faptul că Acordul-cadru adoptat în 2010 a consolidat în mod considerabil responsabilitatea politică a Comisiei față de Parlament;

65.  subliniază faptul că normele privind dialogul și accesul la informații permit un control parlamentar mai amănunțit al activităților Comisiei, contribuind astfel la un tratament egal din partea Comisiei față de Parlament și Consiliu;

66.  constată că anumite dispoziții ale actualului Acord-cadru ar trebui în continuare să fie implementat și dezvoltate; sugerează ca Parlamentul care își încheie mandatul să adopte orientările generale privind aceste măsuri, astfel încât propunerile adecvate să poată fi avute în vedere de Parlamentul proaspăt constituit;

67.  invită Comisia să reflecteze în mod constructiv, împreună cu Parlamentul, cu privire la acordul-cadru existent și la punerea sa în aplicare, acordând o atenție deosebită negocierii, adoptării și implementării acordurilor internaționale;

68.  consideră că în cadrul actualului mandat ar trebui să se exploreze pe deplin posibilitățile oferite de tratatele în vigoare în vederea consolidării responsabilității politice a executivului și pentru a asigura o eficiență maximă a dispozițiilor existente în domeniul cooperării legislative și politice;

69.  reamintește că o serie de aspecte, cum ar fi actele delegate, actele de punere în aplicare, evaluarea impactului, procedurile aplicate în ceea ce privește inițiativele legislative și întrebările parlamentare necesită o actualizare având în vedere experiența acumulată în cursul prezentului mandat;

70.  regretă că nu s-a dat curs apelurilor sale repetate pentru renegocierea Acordului interinstituțional privind o mai bună legiferare din 2003 pentru a lua în considerare noul mediu legislativ creat de către Tratatul de la Lisabona, pentru a consolida cele mai bune practici actuale și a actualiza acordul, în conformitate cu agenda pentru o reglementare inteligentă;

71.  invită Consiliul de Miniștri să își exprime poziția cu privire la posibilitatea de a participa la un acord trilateral, alături de Parlament și de Comisie, cu scopul de a realiza progrese suplimentare în legătură cu aspectele care au fost deja stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare;

72.  consideră că chestiunile care privesc în mod exclusiv relațiile dintre Parlament și Comisie ar trebui să facă în continuare obiectul unui acord-cadru bilateral; subliniază că Parlamentul nu va accepta să se renunțe la niciunul dintre obiectivele care au fost atinse în conformitate cu Acordul-cadru în vigoare;

73.  consideră că una dintre provocările majore privind cadrul constituțional al Tratatului de la Lisabona este riscul ca interguvernamentalismul să compromită „metoda comunitară”, diminuând astfel rolul Parlamentului și al Comisiei în favoarea instituțiilor care reprezintă guvernele statelor membre;

74.  subliniază că articolul 2 din TUE conține lista de valori comune, pe care Uniunea se întemeiază; consideră că respectul pentru valorile respective ar trebui asigurat atât de Uniune, cât și de statele membre; subliniază că un sistem legislativ și instituțional adecvat ar trebui instituit pentru a proteja valorile Uniunii;

75.  invită toate instituțiile UE, guvernele și parlamentele statelor membre să valorifice noul cadru instituțional și juridic creat prin Tratatul de la Lisabona, astfel încât să elaboreze o politică internă cuprinzătoare în materie de drepturi ale omului pentru Uniune, care să ofere mecanisme eficace de responsabilizare la nivel național și european, cu ajutorul cărora să fie abordată problema încălcărilor drepturilor omului;

o
o   o

76.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 70 E, 8.3.2012, p. 98. (2) Texte adoptate, P7_TA(2012)0462. (3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0323. (4) JO L 304, 20.11.2010, p. 47. (5) JO C 298, 30.11.2002, p. 1. (6) JO C 212 E, 5.8.2010, p. 37. (7) JO C 210, 3.8.2010, p. 1. (8) Acordul interinstituțional din 20 noiembrie 2002 dintre Parlamentul European și Consiliu privind accesul Parlamentului European la informații sensibile ale Consiliului din domeniul politicii de securitate și de apărare (JO C 298, 30.11.2002, p. 1). (9) A se vedea Decizia Consiliului 2013/129/UE din 7 martie 2013 privind supunerea 4-metilamfetaminei unor măsuri de control și Decizia Consiliului 2013/496/UE din 7 octombrie 2013 privind supunerea 5-(2-aminopropil)indolului unor măsuri de control.