Index 
Texte adoptate
Joi, 13 martie 2014 - Strasbourg
Fondul pentru azil, migraţie și integrare ***I
 Convenția Internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor ***
 Rolul și activitățile troicii în țările din zona euro care participă la program
 Aspectele legate de ocuparea forței de muncă și aspectele sociale ale rolului și activității troicii
 Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru securitate internă (dispoziții generale) ***I
 Fondul pentru securitate internă (Cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor) ***I
 Fondul pentru securitate internă (Frontierele externe și vizele) ***I
 Un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a informației în Uniune ***I
 Programul Uniunii din domeniul raportării financiare și al auditului 2014-2020 ***I
 Echipamentele radio ***I
 Orientările generale pentru bugetul 2015 - secțiunea III
 Invadarea Ucrainei de către Rusia
 Punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona în ceea ce privește Parlamentul European
 Rolul drepturilor de proprietate, al regimului proprietății și al creării de bogăție în eradicarea sărăciei și în promovarea dezvoltării durabile în țările în curs de dezvoltare
 Coerenţa politicilor în favoarea dezvoltării
 Prioritățile UE pentru cea de a 25-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului
 Rusia: condamnarea demonstranților care au participat la evenimentele din Piața Bolotnaia
 Demararea consultărilor privind excluderea Ugandei și a Nigeriei din grupul statelor părți la Acordul de la Cotonou având în vedere legislația adoptată recent prin care se incriminează și mai mult homosexualitatea
 Securitatea și traficul de ființe umane în Sinai

Fondul pentru azil, migraţie și integrare ***I
PDF 293kWORD 119k
Rezoluţie
Text
Anexă
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Fondului pentru azil și migrație (COM(2011)0751 – C7-0443/2011 – 2011/0366(COD))
P7_TA(2014)0237A7-0022/2014

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului și Consiliului (COM(2011)0751),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 78 alineatul (2) și articolul 79 alineatele (2) și (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7–0443/2011),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 11 iulie 2012(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 18 iulie 2012(2),

–  având în vedere decizia sa din 17 ianuarie 2013 privind deschiderea negocierilor și mandatul pentru negocierile interinstituționale referitoare la propunere(3),

–  având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat în scrisoarea din 20 decembrie 2013 , de a aproba poziția Parlamentului European, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru afaceri externe, al Comisiei pentru dezvoltare, precum și cel al Comisiei pentru bugete (A7-0022/2014),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  aprobă declarațiile Parlamentului anexată la prezenta rezoluție;

3.  ia act de declarația Consiliului și de cele ale Comisiei anexate la prezenta rezoluție;

4.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

5.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei, Biroului European de Sprijin pentru Azil, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2014 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Fondului pentru azil, migrație și integrare, de modificare a Deciziei 2008/381/CE a Consiliului și de abrogare a Deciziilor nr. 573/2007/CE și nr. 575/2007/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Deciziei 2007/435/CE a Consiliului

P7_TC1-COD(2011)0366


(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 516/2014.)

ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ

Declarațiile Parlamentului European

Articolul 80 din TFUE:

Parlamentul European, având în vedere necesitatea adoptării acestui regulament la timp pentru implementarea Fondului pentru azil, migrație și integrare („Fondul”) de la începutul lui 2014, cu scopul ajungerii la un acord în acest sens și dată fiind intransigența Consiliului, a acceptat textul regulamentului în modul convenit mai sus. Parlamentul European își reiterează însă opinia, pe care și-a păstrat-o pe toată durata negocierilor privind acest regulament, conform căreia temeiul juridic corect pentru Fond include articolul 80 a doua teză din TFUE ca temei juridic comun. Acest temei juridic este conceput pentru a conferi efecte principiului solidarității, astfel cum este stipulat la articolul 80 prima teză din TFUE. În particular, Fondul aplică principiul solidarității în prevederile referitoare la transferul solicitanților de protecție internațională și al beneficiarilor acesteia (articolele 7 și 18) și în prevederile referitoare la relocare (articolul 17). Parlamentul European subliniază faptul că adoptarea acestui regulament nu aduce în nici un fel atingere seriei de temeiuri juridice aflate la dispoziția colegislatorului în viitor, îndeosebi cu privire la articolul 80 din TFUE.

Relocarea:

Cu scopul de a promova relocarea ca instrument de solidaritate și de a ameliora condițiile de relocare, Parlamentul European îi solicită Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) să elaboreze, în colaborare cu Comisia Europeană (CE), un manual și o metodologie privind relocarea, în urma unei cartografieri a celor mai bune practici de relocare din statele membre, incluzând sisteme de organizare internă și condiții de primire și integrare. Pentru a stimula relocarea și a facilita operațiile de relocare pentru statele membre, Parlamentul European îi solicită, de asemenea, EASO să ofere cunoștințe de specialitate referitoare la relocare și să coordoneze, în cooperare cu CE, o rețea de experți în relocare, care s-ar putea întruni regulat în cadrul unor reuniuni tehnice dedicate unor aspecte practice și legislative specifice, precum și sprijin privind utilizarea Fondului pentru azil, migrație și integrare la relocare. Parlamentul European îi solicită Comisiei să monitorizeze și să raporteze regulat cu privire la evoluția și ameliorarea sistemului de azil în statele membre care beneficiază de pe urma relocării.

Declarația Consiliului

Articolul 80 din TFUE:

Consiliul subliniază importanța principiului solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii, care, în conformitate cu articolul 80 din TFUE, urmează să se aplice în actele Uniunii adoptate în temeiul capitolului din TFUE referitor la politicile privind controlul la frontiere, dreptul de azil și imigrarea. Regulamentul de instituire a Fondului pentru azil și migrație cuprinde măsurile adecvate pentru aplicarea acestui principiu. Cu toate acestea, Consiliul își reafirmă opinia conform căreia articolul 80 din TFUE nu constituie un temei legal în sensul legislației UE. În cadrul capitolului menționat, doar articolul 77 alineatele (2) și (3), articolul 78 alineatele (2) și (3) și articolul 79 alineatele (2), (3) și (4) din TFUE conțin temeiuri juridice care le permit instituțiilor UE relevante să adopte acte juridice ale UE.

Declarația Comisiei

Articolul 80 din TFUE:

Comisia, în spiritul compromisului și în scopul asigurării adoptării imediate a propunerii, sprijină textul final; Comisia precizează însă că acest fapt nu aduce atingere dreptului său de inițiativă referitor la alegerea temeiurilor juridice, în special cu privire la viitoarea utilizare a articolului 80 din TFUE.

Rețeaua europeană de migrație (REM):

Comisia, în spiritul compromisului, sprijină textul final cu privire la articolul 23 care asigură continuarea finanțării activităților Rețelei europene de migrație și îi menține în același timp structura actuală, obiectivele și guvernanța prevăzute în Decizia 2008/381/CE a Consiliului din 14 mai 2008. Comisia precizează însă că acest fapt nu aduce atingere dreptului său de inițiativă referitor la o viitoare revizuire mai cuprinzătoare a organizării și funcționării acestei rețele, astfel cum se prevede în propunerea inițială a Comisiei privind articolul 23.

(1) JO C 299, 4.10.2012, p. 108.
(2) JO C 277, 13.9.2012, p. 23.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0020.


Convenția Internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor ***
PDF 193kWORD 36k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind ratificarea Convenției internaționale de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor (2009) de către statele membre sau aderarea la aceasta, în interesul Uniunii Europene (15902/2013 – C7-0485/2013 – 2012/0056(NLE))
P7_TA(2014)0238A7-0166/2014

(Procedura de aprobare)

Parlamentul European,

–  având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (15902/2013),

–  având în vedere Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și rațională din punct de vedere ecologic a navelor, 2009,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind reciclarea navelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 și a Directivei 2009/16/CE(1),

–  având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 192 alineatul (1), articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) și articolul 218 alineatul (8) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C7‑0485/2013),

–  având în vedere articolul 81 alineatul (1) primul și al treilea paragraf, articolul 81 alineatul (2) și articolul 90 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandarea Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0166/2014),

1.  aprobă propunerea de decizie a Consiliului;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 330, 10.12.2013, p. 1.


Rolul și activitățile troicii în țările din zona euro care participă la program
PDF 400kWORD 207k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la ancheta privind rolul și activitățile troicii (BCE, Comisia și FMI) în țările din zona euro care participă la program (2013/2277(INI))
P7_TA(2014)0239A7-0149/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 7, articolul 136 coroborat cu articolul 121 și articolul 174,

–  având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 3,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre din zona euro care întâmpină sau care sunt amenințate de dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară(1),

–  având în vedere Tratatul privind Mecanismul european de stabilitate (MES),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 iunie 2010 referitoare la UE 2020(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2013 referitoare la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: punerea în aplicare a priorităților pentru 2013(3),

–  având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2013 referitoare la prioritățile Parlamentului European privind programul de lucru al Comisiei pentru 2014(4),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 iunie 2013 referitoare la consolidarea democrației europene în viitoarea UEM(5),

–  având în vedere Rezoluția sa din 20 noiembrie 2012 conținând recomandări adresate Comisiei privind raportul președinților Consiliului European, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Eurogrupului, intitulat: „Către o veritabilă uniune economică și monetară”(6),

–  având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2011 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate(7),

–  având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate (raport la jumătatea perioadei)(8),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizele Comisiei pentru control bugetar și Comisiei pentru afaceri constituționale (A7‑0149/2014),

A.  întrucât troica, alcătuită din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), s-a constituit în urma adoptării deciziei din 25 martie 2010 a șefilor de stat și de guvern din zona euro de înființare a unui program comun și de acordare de împrumuturi bilaterale condiționate Greciei, decizie bazată, de asemenea, pe recomandările Consiliului ECOFIN, care a devenit între timp funcțională și pentru Portugalia, Irlanda și Cipru; întrucât miniștrii de finanțe din zona euro sunt implicați în mod semnificativ în deciziile referitoare la aspectele împrumuturilor bilaterale;

B.  întrucât troica și rolul său sunt prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 și sunt menționate în Tratatul privind MES;

C.  întrucât Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a confirmat în hotărârea sa în cauza Pringle/Irlanda (cauza C-370/12) faptul că BCE și Comisiei li se pot încredința atribuțiile conferite lor prin Tratatul privind MES;

D.  întrucât, în cadrul troicii, Comisia, în calitate de agent al Eurogrupului, este responsabilă de negocierea condițiilor de asistență financiară pentru statele membre din zona euro „în cooperare cu BCE” și, „dacă este posibil, împreună cu FMI”, asistență financiară denumită în continuare „asistență UE-FMI”, iar Consiliul este responsabil din punct de vedere politic pentru aprobarea programelor de ajustare macroeconomică; întrucât fiecare membru al troicii și-a urmat propriile proceduri;

E.  întrucât troica a fost, până în prezent, structura de bază pentru negocieri între creditorii oficiali și guvernele țărilor beneficiare, precum și pentru analizarea punerii în aplicare a programelor de ajustare economică; întrucât, în cea ce privește partenerul european, pentru sprijinul acordat în cadrul Fondului european de stabilitate financiară (FESF) și al Mecanismului european de stabilitate (MES) deciziile definitive referitoare la asistența financiară și condițiile aferente sunt luate de Eurogrup, care poartă așadar răspunderea politică pentru programe;

F.  întrucât a existat un acord politic general pentru a se evita o intrare necontrolată a statelor membre ale UE în incapacitate de plată, în special în zona euro, și pentru a nu se ajunge la un haos economic și social având drept urmare imposibilitatea de a plăti pensiile și salariile funcționarilor și în vederea evitării efectelor de șoc teribil asupra economiei, sistemului bancar și prestațiilor sociale, precum și a separării totale a îndatorării suverane de piețele de capital pentru o lungă perioadă de timp;

G.  întrucât troica, împreună cu statele membre în cauză, este responsabilă și pentru pregătirea deciziilor oficiale ale Eurogrupului;

H.  întrucât mai multe state membre din afara zonei euro au primit deja sau primesc asistență din partea UE în temeiul articolului 143 din TFUE, furnizată împreună cu FMI;

I.  întrucât UE și statele sale membre au creat mai multe mecanisme ad-hoc pentru furnizarea de asistență financiară țărilor din zona euro, mai întâi prin împrumuturi bilaterale, inclusiv din partea unor țări din afara zonei euro, apoi prin fonduri de urgență provizorii, și anume FESF și Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF), care au fost create pentru statele membre ale UE aflate în situație dificilă, și, în cele din urmă, prin MES, care a fost conceput să înlocuiască toate celelalte mecanisme;

J.  întrucât CEJ, făcând trimitere la articolul 13 alineatul (3) din Tratatul privind MES, a confirmat recent (cauza Pringle) faptul că Comisia Europeană, prin implicarea sa în Tratatul privind MES, are datoria „să promoveze interesul general al Uniunii” și „să asigure coerența dintre memorandumurile de înțelegere încheiate în cadrul MES și dreptul Uniunii Europene”;

K.  întrucât CEJ a hotărât, de asemenea în cauza Pringle, că MES este coerent cu TFUE și a deschis calea pentru o eventuală integrare a acestui mecanism în acquis-ul comunitar în limitele actuale ale tratatelor;

L.  întrucât un memorandum de înțelegere este, prin definiție, un acord între statul membru în cauză și troica, care este rezultatul negocierilor și prin care un stat membru se angajează să realizeze o serie de măsuri concrete în schimbul asistenței financiare; întrucât Comisia semnează memorandumul de înțelegere în numele miniștrilor de finanțe din zona euro; întrucât, cu toate acestea, publicul nu are cunoștință de modul în care s-au desfășurat în practică negocierile între troică și statul membru în cauză și, în plus, nu există transparență în ceea ce privește măsura în care un stat membru care solicită asistență a avut posibilitatea să influențeze rezultatul negocierilor; întrucât Tratatul privind MES stipulează că un stat membru care solicită asistență din partea MES trebuie să depună, ori de câte ori este posibil, o cerere de asistență la FMI;

M.  întrucât suma totală a pachetelor de asistență financiară din cadrul celor patru programe este fără precedent, precum sunt și durata, forma și contextul programelor, ceea ce a dus la o situație nedorită în care asistența aproape a înlocuit în totalitate finanțarea obișnuită furnizată de piețe, protejând astfel sectorul bancar de pierderi prin transferul din bilanțul sectorului privat în bilanțul sectorului public a unor sume importante din datoria suverană a țărilor care fac parte din program;

N.  întrucât CEJ a afirmat în hotărârea sa în cauza Pringle că interdicția prevăzută la articolul 125 din TFUE garantează faptul că statele membre rămân supuse logicii de piață atunci când contractează datorii, aceasta trebuind să le determine să mențină o disciplină bugetară, a cărei respectare contribuie, la scara Uniunii, la realizarea unui obiectiv superior, și anume menținerea stabilității financiare a uniunii monetare; întrucât, cu toate acestea, CEJ subliniază faptul că articolul 125 din TFUE nu interzice acordarea unei asistențe financiare de către unul sau mai multe state membre unui stat membru care rămâne responsabil pentru propriile angajamente față de creditorii săi, dacă condițiile atașate unei astfel de asistențe sunt de natură să îl determine pe acesta să pună în aplicare o politică bugetară sănătoasă;

O.  întrucât criza financiară a generat o criză economică și socială; întrucât această situație economică și evoluțiile recente au avut efecte negative grave și neanticipate asupra ocupări forței de muncă și asupra calității locurilor de muncă ocupate, asupra accesului la creditare, a nivelului veniturilor, a protecției sociale și asupra standardelor de sănătate și siguranță, ceea ce a avut ca rezultat o situație economică și socială incontestabil dificilă; întrucât aceste efecte negative ar fi putu fi mult mai grave fără asistența financiară acordată de FMI și UE și întrucât măsurile luate la nivel european au contribuit la prevenirea deteriorării și mai mult a situației;

P.  întrucât articolul 151 din TFUE prevede că măsurile luate de UE și de statele sale membre trebuie să fie conforme cu drepturile sociale fundamentale enunțate în Carta socială europeană din 1961 și în Carta comunitară din 1989 privind drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor în vederea îmbunătățirii, printre altele, a dialogului social;

Q.  întrucât la articolul 152 din TFUE se afirmă că „Uniunea recunoaște și promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său, ținând seama de diversitatea sistemelor naționale” și că aceasta „facilitează dialogul dintre (partenerii sociali), respectându-le autonomia”;

R.  întrucât costurile serviciilor pentru utilizatorii acestora sunt în creștere în unele state membre, ceea ce înseamnă că multe persoane nu își mai pot permite un nivel adecvat al serviciilor care să răspunde nevoilor lor fundamentale, inclusiv accesul la îngrijiri esențiale;

S.  întrucât grupul de lucru pentru Grecia a fost înființat pentru a consolida capacitatea administrației elene de a concepe, de a pune în aplicare și de a asigura aplicarea reformelor structurale pentru a îmbunătăți competitivitatea și funcționarea economiei, societății și a administrației și pentru a crea condiții de redresare durabilă și de creare de locuri de muncă, precum și pentru a accelera absorbția în Grecia a fondurilor structurale și de coeziune ale UE și pentru a utiliza resursele esențiale de finanțare a investițiilor;

T.  întrucât, în Rezoluția sa din 20 noiembrie 2012, Parlamentul solicită să se aplice instituțiilor UE care sunt membre ale troicii standarde înalte de răspundere democratică la nivel național și la nivelul Uniunii; întrucât această răspundere este de importanță critică pentru credibilitatea programelor de asistență, impunând îndeosebi o implicare mai puternică a parlamentelor naționale și audierea membrilor troicii care fac parte din UE de către Parlamentul European în baza unui mandat clar, înainte de a-și prelua funcțiile, precum și raportarea periodică de către aceștia Parlamentului și controlul lor democratic de către Parlament;

U.  întrucât, pe termen scurt, programele erau menite în primul rând să evite intrarea necontrolată în incapacitate de plată și să oprească speculațiile cu datoria suverană; întrucât, pe termen mediu, scopul era să se asigure că fondurile oferite ca împrumut vor fi rambursate, evitându-se astfel pierderi financiare considerabile care ar fi suportate de contribuabilii din țările care furnizează asistență și garantează fondurile; întrucât se impune, de asemenea, ca programele să asigure o creștere economică durabilă și o reducere efectivă a datoriilor pe termen mediu și lung; întrucât programele nu erau adecvate pentru corectarea în totalitate a dezechilibrelor macroeconomice care s-au acumulat în unele cazuri de-a lungul deceniilor,

Situația economică la începutul crizei în țările care participă la program

1.  consideră că factorii declanșatori exacți ai crizei au fost diferiți în toate cele patru state membre, chiar dacă pot fi identificate situații comune, cum ar fi o creștere accelerată a afluxurilor de capital și acumularea de dezechilibre macroeconomice în întreaga UE în anii de dinaintea crizei; subliniază faptul că datoria privată și/sau publică excesivă, care atinsese niveluri ce nu mai puteau fi susținute, precum și reacția exagerată a piețelor financiare combinată cu acțiuni speculative și cu reducerea gradului de competitivitate au jucat un rol determinant, cadrul de guvernanță economică al UE nefiind în măsură să prevină acești factori; subliniază, de asemenea, că toate crizele de datorie suverană au fost strâns legate de criza financiară mondială provocată de reglementările superficiale și de practicile abuzive ale sectorului financiar;

2.  observă că finanțele publice din cadrul UE se aflau deja într-o situație vulnerabilă înainte de criză, deoarece începând cu anii 1970 nivelul datoriei publice a statelor membre a crescut treptat sub influența diverselor recesiuni economice care au afectat UE; observă că costul planurilor de redresare, reducerea veniturilor fiscale și cheltuielile mari cu protecția socială au condus la majorarea datoriei publice și a proporției pe care aceasta o ocupă în PIB în toate statele membre, deși în măsuri diferite;

3.  reamintește triunghiul vulnerabilităților, în care politica bugetară dezechilibrată a unor state membre a amplificat deficitele publice în perioada premergătoare crizei, iar criza financiară a contribuit semnificativ la exacerbarea acestor deficite, urmată de tensiunile de pe piețele datoriei suverane din anumite state membre;

4.  subliniază faptul că recenta criză financiară, economică și bancară este cea mai gravă de la cel de Al Doilea Război Mondial; recunoaște faptul că, dacă nu se luau măsuri la nivel european, criza ar fi avut consecințe și mai grave; remarcă în acest sens faptul că Jean-Claude Trichet, fostul președinte al BCE, și-a exprimat, într-o audiere publică, îngrijorarea că, fără măsuri rapide și eficace, criza datoriei suverane ar fi putut genera o criză de amploarea Marii Depresiuni din anul 1929;

5.  constată că, anterior începerii programului de asistență UE-FMI inițiat în primăvara anului 2010, exista o temere dublă legată de „insolvența” și „nesustenabilitatea” finanțelor publice ale Greciei ca urmare a scăderii constante a competitivității economiei elene și a perioadei îndelungate de politică fiscală imprudentă care a fost rezultatul unui nivel scăzut de colectare a impozitelor aplicate întreprinderilor, deficitul public atingând 15,7 % din PIB în 2009, ceea ce reprezenta o creștere față de -6,5 % în 2007, iar raportul datorie/PIB urmând o creștere continuă începând cu 2003, an în care a fost de 97,4 %, atingând 107,4 % în 2007, 129,7 % în 2009 și 156,9 % în 2012; consideră că situația problematică a Greciei a fost cauzată și de frauda statistică practicată în anii premergători lansării programului; salută acțiunile decisive ale guvernului elen de a soluționa în mod urgent și eficace aceste probleme, inclusiv prin înființarea în martie 2010 a Autorității independente pentru statistică din Grecia; observă că descoperirea treptată a fraudei statistice din Grecia a impus reajustarea multiplicatorilor, a previziunilor și a măsurilor propuse; reamintește faptul că, la insistențele Parlamentului European, Eurostat (serviciul statistic al Uniunii Europene) dispune acum de competențele și mijloacele necesare pentru a oferi o bază solidă de date statistice fiabile și obiective;

6.  constată că Grecia a intrat în recesiune în al patrulea trimestru din 2008; constată că țara a avut șase trimestre de rată negativă de creștere a PIB-ului, iar în cel de al șaptelea a fost activat programului de asistență; constată că există o legătură strânsă între impactul crizei financiare și creșterea datoriei publice, pe de o parte, și între creșterea datoriei publice și recesiunea economică, pe de altă parte, datoria publică crescând de la 254,7 miliarde de euro la sfârșitul celui de al treilea trimestru din 2008 la 314,1 miliarde de euro la sfârșitul celui de al doilea trimestru din 2010;

7.  observă că, în urma cererii de asistență financiară înaintată de guvernul elen în aprilie 2010, piețele au început să reevalueze bazele economice și capacitatea de plată a altor state membre din zona euro, fiind exercitate presiuni asupra obligațiunilor de stat ale Portugaliei, ceea ce a dus la creșterea costurilor de refinanțare pentru Portugalia până la un nivel nesustenabil;

8.  observă că datele economice utilizate inițial de guvern în cadrul negocierilor au trebuit revizuite;

9.  constată că, la începutul programului de asistență UE-FMI, economia portugheză suferea de mai mulți ani de o creștere scăzută a PIB-ului și a productivității, dar și de ample afluxuri de capital, iar aceste tendințe, împreună cu cheltuielile tot mai mari, în special cele discreționare, care erau constant mai mari decât creșterea PIB-ului, și impactul crizei financiare mondiale, au avut ca rezultat un deficit bugetar considerabil și un nivel ridicat al datoriei publice și private combinate cu efectele crizei din Grecia, majorând costurile de refinanțare ale Portugaliei pe piețele de capital la niveluri nesustenabile și efectiv blocând accesul sectorului public la aceste piețe; subliniază că, în 2010, înainte să se solicite asistență financiară la 7 aprilie 2011, rata de creștere a Portugaliei scăzuse la 1,9 %, deficitul său bugetar atinsese 9,8 % (2010), nivelul datoriei sale 94 % (2010), deficitul de cont curent atinsese 10,6 % din PIB, iar rata șomajului era de 12 %; constată, în acest context, că fundamentele macroeconomice generale s-au deteriorat rapid de la niveluri suficient de bune în 2007, înainte de criză, când rata de creștere a Portugaliei atinsese 2,4 %, deficitul său bugetar 3,1 %, nivelul datoriei sale 62,7 %, iar deficitul de cont curent 10,2 % din PIB, rata șomajului fiind de 8,1 %, la o recesiune profundă și fără precedent;

10.  constată că, la începutul programului de asistență UE-FMI, economia irlandeză tocmai suferise o criză bancară și economică de o amploare fără precedent, care a fost generată în mare măsură de expunerea sectorului financiar irlandez la criza ipotecară din SUA, de riscul iresponsabil asumat de băncile irlandeze și de utilizarea răspândită a titlurilor garantate cu active, care, în urma garanției generale și a măsurilor de salvare ulterioare, a avut ca efect izolarea sectorului public de piețele de capital, cauzând în 2009 scăderea PIB-ului din Irlanda cu 6,4 % (1,1 % în 2010) de la un nivel pozitiv de creștere de 5 % în 2007, creșterea ratei șomajului de la 4,7 % în 2007 la 13,9 % în 2010 și un deficit al bugetului public care a atins în 2010 nivelul de 30,6 % în urma sprijinului acordat de guvernul irlandez sectorului bancar, față de un surplus de 0,2 % în 2007; constată că criza bancară a fost parțial rezultatul reglementării neadecvate, al unei fiscalități foarte scăzute și al unui sector bancar disproporționat; recunoaște că pierderile private ale băncilor irlandeze au fost incluse în bilanțul public pentru a evita prăbușirea sistemului bancar din Irlanda și, de asemenea, pentru a minimiza riscurile de contagiune în zona euro în ansamblu, iar guvernul irlandez a acționat în interesul mai larg al Uniunii atunci când a răspuns la criza bancară; constată, de asemenea, că, în deceniul care a precedat lansarea programului de asistență, economia irlandeză a avut o perioadă prelungită de rate reale negative ale dobânzii;

11.  subliniază faptul că, înaintea crizei, în Irlanda nu se înregistrau dezechilibre bugetare, iar nivelul datoriei publice era extrem de scăzut; subliniază, de asemenea, flexibilitatea deosebită a pieței forței de muncă înainte de criză; observă că, inițial, troica a solicitat reducerea salariilor; atrage atenția asupra modelului bancar nesustenabil și asupra sistemului fiscal excesiv de dependent de veniturile provenite din impozitarea unei „bule” a locuințelor și a activelor, care a lipsit statul de venituri odată cu spargerea acestei bule;

12.  observă că aproximativ 40 % din PIB-ul Irlandei era injectat în sectorul bancar de către contribuabili într-o perioadă în care recapitalizarea internă nu era posibilă, deoarece această metodă provocase dezbateri aprinse în cadrul troicii;

13.  solicită implementarea integrală a angajamentului asumat de liderii UE în iunie 2012 de a sparge cercul vicios dintre bănci și datoriile suverane și de a analiza mai amănunțit situația sectorului financiar din Irlanda, astfel încât să fie redusă în mod semnificativ sarcina considerabilă a datoriilor bancare din Irlanda;

14.  constată că, în cea ce privește participarea sectorului privat în Grecia, nu a fost luat în considerare în mod suficient efectul de domino asupra sistemului bancar din Cipru, care stătea să se prăbușească din cauza disfuncțiilor sistemului bancar; constată, de asemenea, că activele care aveau legătură cu unele state membre mari se pare că au fost, din nou, protejate;

15.  constată că, în mai 2011, Cipru a pierdut accesul la piețele internaționale din cauza unei deteriorări semnificative a finanțelor publice, precum și a expunerii ample a sectorului bancar cipriot la economia elenă și a restructurării datoriei publice din Grecia, ceea ce a condus la pierderi considerabile pentru Cipru; reamintește că, cu mulți ani înainte de începutul programului de asistență UE-FMI în 2013, au fost exprimate îngrijorări puternice cu privire la instabilitatea sistemică a economiei cipriote, inclusiv din cauza sectorului său bancar supraîndatorat și orientat către risc și a expunerii acestuia la societăți locale de proprietăți foarte îndatorate, a crizei datoriilor din Grecia, a declasificării titlurilor de stat cipriote de către agențiile de rating internaționale, a incapacității de refinanțare a cheltuielilor publice pe piețele internaționale și a reticenței autorităților publice din Cipru față de restructurarea sectorului financiar afectat de probleme, acestea preferând să se bazeze pe o injecție de capital masivă din partea Rusiei; reamintește, de asemenea, că situația a devenit și mai complexă din cauza dependenței excesive de economiile cetățenilor ruși și a recurgerii la un împrumut acordat de autoritățile ruse; constată, de asemenea, că, în 2007, raportul datorie publică/PIB a fost în Cipru de 58,8 %, crescând la 86,6 % în 2012, deși în 2007 administrația publică a înregistrat un surplus de 3,5 % din PIB, care s-a transformat până în 2012 într-un deficit de -6,4 %;

Asistența financiară UE-FMI, conținutul memorandumurilor de înțelegere și politicile puse în aplicare

16.  constată că cererea inițială de asistență financiară a fost înaintată de Grecia la 23 aprilie 2010 și că acordul dintre autoritățile elene, pe de o parte, și UE și FMI, pe de altă parte, a fost adoptat la 2 mai 2010 în memorandumurile de înțelegere corespunzătoare, care conțineau condițiile de politică pentru asistența financiară UE-FMI; constată în continuare că, după cinci revizuiri și succesul insuficient al primului program, în martie 2012 a trebuit să fie adoptat un al doilea program, care a fost revizuit între timp de trei ori; constată că FMI nu a ținut seama efectiv de obiecțiile unei treimi dintre membrii consiliului său de administrație în ceea ce privește distribuirea beneficiilor și a sarcinilor aferente primului program elen;

17.  constată că primul acord din mai 2010 nu putea conține dispoziții referitoare la restructurarea datoriei Greciei, deși acest lucru a fost propus de FMI ca primă măsură, acesta preferând, conform practicii sale obișnuite, restructurarea timpurie a datoriilor; reamintește reticența manifestată de BCE în 2010 și 2011 față de orice formă de restructurare a datoriei pe motiv că o restructurare ar fi condus la propagarea crizei în alte state membre, precum și refuzul acesteia de a participa la restructurarea convenită în februarie 2012; constată că, în noiembrie 2010, Banca Centrală a Greciei a contribuit la intensificarea turbulențelor de pe piață, avertizând în mod public investitorii că operațiunile cu lichidități ale BCE nu mai puteau fi considerate garantate în cazul datoriei publice a Greciei; constată, de asemenea, că statele membre s-au angajat să păstreze expunerea băncilor lor respective față de piețele de obligațiuni din Grecia, angajament pe care nu au fost în măsură să-l respecte;

18.  constată că cererea inițială de asistență financiară a fost înaintată de Portugalia la 7 aprilie 2011 și că acordul dintre autoritățile portugheze, pe de o parte, și UE și FMI, pe de altă parte, a fost adoptat la 17 mai 2011 în memorandumurile de înțelegere corespunzătoare care conțineau condițiile de politică pentru asistența financiară UE-FMI; constată în continuare că programul portughez a fost revizuit periodic de atunci în vederea ajustării țintelor și a obiectivelor, având în vedere obiectivele inițiale imposibil de atins, ceea ce a dus la reușita celei de a zecea revizuiri a programului de ajustare economică al Portugaliei, acesta având perspective bune de a se încheia în curând;

19.  reamintește presiunea bilaterală exercitată, conform unor informații, de BCE asupra autorităților irlandeze înainte de finalizarea acordului inițial dintre autoritățile irlandeze și UE și FMI, care a fost adoptat la 7 decembrie 2010 și, respectiv, la 16 decembrie 2010, în memorandumurile de înțelegere corespunzătoare care conțineau condițiile de politică pentru asistența financiară UE-FMI; constată că programul s-a bazat în mare măsură pe propriul Plan național de redresare 2011-2014 al guvernului irlandez, publicat la 24 noiembrie 2010; constată în continuare că programul irlandez a fost revizuit periodic de atunci, ceea ce a dus la o a douăsprezecea revizuire, finală, la 9 decembrie 2013 și că programul irlandez a fost încheiat la 15 decembrie 2013;

20.  constată că, la 29 iunie 2012, Consiliul European a decis să ofere MES opțiunea de recapitalizare directă a băncilor, în baza unei decizii obișnuite și cu condiția înființării unui mecanism eficace de supraveghere unică; constată, de asemenea, că la 20 iunie 2013 Eurogrupul a stabilit cadrul operațional pentru un instrument de recapitalizare directă, supus unor condiții;

21.  constată că reflecția privind recapitalizarea internă a evoluat de-a lungul timpului; în cazul Irlandei, recapitalizarea internă a deținătorilor de obligațiuni de prim rang nu era o opțiune care putea fi utilizată de autoritățile irlandeze în 2010, în timp ce în Cipru recapitalizarea internă a deponenților asigurați a fost propusă ca măsură de politică în 2013, ceea ce a dus la aprofundarea decalajului dintre instrumentele utilizate pentru atenuarea crizei bancare și a crizei datoriilor de stat;

22.  constată că cererea inițială de asistență financiară a fost depusă de Cipru la 25 iunie 2012, dar divergențele privind condițiile, precum și respingerea unui proiect inițial de program de către parlamentul cipriot la 19 martie 2013, care conținea recapitalizarea internă a deponenților asigurați, pe motiv că acesta contravenea spiritului dreptului european întrucât prevedea o reducere a depozitelor mici sub 100 000 EUR, au dus la amânarea acordului final privind programul de asistență UE-FMI până la 24 aprilie 2013 (UE) și, respectiv, 15 mai 2013 (FMI), Camera reprezentanților din Cipru aprobând în final acordul la 30 aprilie 2013; constată că, inițial, au existat mai multe propuneri de program pentru Cipru, care au fost înaintate de diferiți membri ai troicii, și subliniază lipsa unei explicații credibile privind acceptarea de către Comisia Europeană și miniștrii de finanțe ai UE a includerii depunătorilor asigurați; de asemenea, regretă faptul că autoritățile cipriote au menționat existența unor dificultăți în cadrul procesului de negocieri în ceea ce privește convingerea reprezentanților troicii de a le lua în considerare preocupările, precum și faptul că guvernul cipriot a fost obligat, potrivit unor informații, să accepte instrumentul de recapitalizare internă a depozitelor bancare din cauza nivelului excepțional de ridicat al datoriei private în raport cu PIB-ul; subliniază faptul că, deși în negocierea și elaborarea programului de asistență financiară au fost profund implicați Banca Centrală a Ciprului și un comitet ministerial, iar guvernatorul Băncii Centrale a Ciprului a semnat împreună cu ministrul de finanțe memorandumul de înțelegere, trebuie observat faptul că pentru negocierea detaliată a diverselor aspecte ale memorandumului de înțelegere s-a dispus de foarte puțin timp;

23.  constată efectele adverse grave ale aplicării instrumentului de recapitalizare internă, care includ impunerea de controale asupra mișcărilor de capital; subliniază că economia reală a Ciprului se confruntă în continuare cu dificultăți majore, deoarece întreruperea liniilor de creditare afectează sectoarele producătoare ale economiei;

24.  constată că FMI este instituția mondială însărcinată să ofere asistență financiară condițională statelor care au probleme în domeniul balanței de plăți; subliniază că toate statele membre sunt membre ale FMI și, prin urmare, au dreptul să solicite asistența acestuia, în cooperare cu instituțiile UE, în lumina evaluării intereselor UE și ale statului membru în cauză; având în vedere magnitudinea crizei, constată că, pentru abordarea problemelor din țările care aveau nevoie de asistență financiară, nu ar fi fost suficient să se recurgă numai la mijloacele financiare ale FMI;

25.  constată că FMI a subliniat clar riscurile programului elen, în special în ceea ce privește sustenabilitatea datoriei; observă că, pe lângă faptul că a acceptat ca programul să fie conceput și negociat de troică, FMI a decis să modifice criteriul politicii de acces excepțional cu privire la sustenabilitatea datoriei, pentru a permite acordarea de împrumuturi Greciei, Irlandei și Portugaliei;

26.  atrage atenția asupra îngrijorărilor legate de supravegherea de către BCE a injecțiilor de capital; consideră că conceptul de solvabilitate utilizat de către BCE este lipsit de transparență și previzibilitate;

27.  constată că instituțiile UE și cele internaționale nu sunt pregătite pentru o criză a datoriilor suverane de mare amploare, precum și faptul că originile și consecințele acesteia diferă în cadrul zonei euro, fiind rezultatul, printre altele, al celei mai grave crize financiare de după 1929; deplânge absența unui temei juridic viabil pentru a aborda o criză de acest fel; recunoaște eforturile depuse pentru a răspunde rapid și ferm, dar regretă faptul că Consiliul a refuzat în mod sistematic să elaboreze o abordare cuprinzătoare, sistemică și pe termen lung; regretă profund faptul că fondurile structurale ale UE și politicile UE care vizează convergența economică pe termen lung în cadrul Uniunii nu au avut rezultatele scontate;

28.  subliniază că ratele de cofinanțare pentru fondurile structurale ale UE au fost majorate la 95 % pentru unele dintre statele membre care au fost cel mai afectate de criză și care au beneficiat de asistență financiară în cadrul unui program de ajustare; accentuează faptul că administrațiile locale și naționale trebuie consolidate pentru a face față punerii în aplicare a legislației și programelor UE, accelerând astfel absorbția de fonduri structurale;

29.  recunoaște, în pofida celor de mai sus, că provocarea imensă cu care s-a confruntat troica în perioada premergătoare crizei a fost unică, ca urmare, printre altele, a situației deficitare a finanțelor publice, a nevoii de reforme structurale în unele state membre, a reglementării insuficiente a serviciilor financiare la nivel european și național, a dezechilibrelor macroeconomice mari acumulate de-a lungul anilor, a eșecurilor politicilor și ale instituțiilor, precum și a faptului că cele mai multe instrumente macroeconomice tradiționale, precum politicile bugetare și deprecierea externă, nu erau disponibile din cauza constrângerilor impuse de uniunea monetară și a caracterului incomplet al zonei euro; constată, în plus, presiunea semnificativă a timpului cauzată parțial de faptul că cererile de asistență financiară au fost prezentate în general atunci când țările erau deja aproape de a intra în incapacitate de plată și pierduseră accesul la piețe, în timp ce trebuiau eliminate obstacole juridice, frica de dezintegrare a zonei euro era palpabilă, trebuia în mod evident să se ajungă la acorduri politice și să se ia decizii cu privire la reforme, creșterea economiei mondiale era mult încetinită, iar câteva țări care urmau să contribuie cu sprijin financiar și-au văzut propria datorie publică și privată crescând în mod alarmant;

30.  denunță lipsa de transparență din cadrul negocierilor privind memorandumurile de înțelegere; constată necesitatea de a evalua dacă documentele oficiale au fost comunicate în mod clar și analizate în timp util în cadrul parlamentelor naționale și al Parlamentului European și dezbătute în mod adecvat cu partenerii sociali; constată în continuare eventualul impact negativ al unor astfel de practici, care implică restrângerea accesului la informații, asupra drepturilor cetățenilor, a situației politice din țările în cauză și a încrederii cetățenilor în democrație și în proiectul european;

31.  remarcă faptul că recomandările din memorandumurile de înțelegere sunt în contradicție cu politica de modernizare elaborată sub forma Strategiei de la Lisabona și a Strategiei Europa 2020; constată, de asemenea, că statele membre vizate de memorandumuri de înțelegere sunt scutite de toate procesele de raportare aferente semestrului european, inclusiv de raportarea legată de obiectivele privind incluziunea socială și combaterea sărăciei, și nu primesc recomandări specifice fiecărei țări, în afară de punerea în aplicare a memorandumului de înțelegere respectiv; reamintește că memorandumurile de înțelegere trebuie adaptate pentru a ține seama de practicile și sistemele de formare a salariilor și de programul național de reformă al statului membru în cauză în contextul strategiei Uniunii pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, așa cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 472/2013 [articolul 7 alineatul (1)];. îndeamnă să se efectueze această adaptare în cazul în care nu a fost pusă încă în practică; subliniază totuși că această situație poate fi explicată parțial, chiar dacă nu este pe deplin justificată, de faptul că programele trebuiau să fie puse în aplicare sub constrângeri temporale considerabile și într-un mediu politic, economic și financiar dificil;

32.  regretă că programele pentru Grecia, Irlanda și Portugalia includ o serie de prescripții detaliate pentru reforme ale sistemelor de sănătate și reduceri de cheltuieli; regretă faptul că programele nu intră sub incidența Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sau a dispozițiilor tratatelor, inclusiv a articolului 168 alineatul (7) din TFUE;

33.  atrage atenția că miniștrii de finanțe ai statelor membre UE au aprobat programele de ajustare macroeconomică;

Situația economică și socială actuală

34.  regretă că măsurile puse în aplicare au condus, pe termen scurt, la o creștere a inegalității distribuției veniturilor; constată că aceste inegalități au crescut peste medie în cele patru țări; remarcă faptul că reducerile aplicate prestațiilor și serviciilor sociale, creșterea șomajului în urma măsurilor cuprinse în programele menite să remedieze situația macroeconomică, precum și reducerile salariale sporesc nivelurile de sărăcie;

35.  indică nivelul inacceptabil al șomajului, al șomajului pe termen lung și al șomajului în rândul tinerilor, în special din cele patru state membre cărora li se aplică programe de asistență; subliniază că rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor afectează posibilitățile de dezvoltare economică viitoare, după cum demonstrează fluxul tinerilor migranți din Europa de Sud, precum și din Irlanda, care riscă să cauzeze un exod al creierelor; reamintește că educația, formarea și un cadru științific și tehnologic solid au fost identificate în mod sistematic drept principala metodă de revigorare structurală a acestor economii; salută, prin urmare, recentele inițiative adoptate la nivelul UE în ceea ce privește educația și ocuparea tinerilor, programul Erasmus+, Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și suma de 6 miliarde EUR acordată garanției UE pentru tineret, dar solicită o atenție politică și economică sporită pentru soluționarea acestor probleme; subliniază faptul că competențele asociate ocupării forței de muncă revin în continuare în special statelor membre; prin urmare, încurajează statele membre să își modernizeze în continuare sistemele naționale de educație și să abordeze problema șomajului în rândul tinerilor;

36.  salută sfârșitul programului pentru Irlanda, în măsura în care misiunile troicii în Irlanda au luat sfârșit, iar țara a putut accesa cu succes piețele de obligațiuni la 7 ianuarie 2014, precum și sfârșitul preconizat al misiunii în Portugalia; recunoaște ajustarea fiscală fără precedent din Grecia, dar regretă rezultatele inegale din această țară, în ciuda reformelor fără precedent care au fost întreprinse; recunoaște eforturile deosebite care au fost impuse persoanelor fizice, familiilor, întreprinderilor și altor instituții ale societății civile din țările care fac obiectul programelor de ajustare; remarcă primele semne de ameliorare parțială a mediului economic în anumite țări care fac obiectul programelor; atrage atenția însă că ratele constant ridicate ale șomajului afectează redresarea economică și că sunt încă necesare eforturi perseverente și ambițioase atât la nivel național, cât și la nivelul UE;

Troica: dimensiunea economică, precum și baza teoretică și impactul deciziilor

37.  subliniază că sunt necesare modele economice adecvate specifice fiecărei țări, dar și la nivelul zonei euro, construite pe baza unor ipoteze prudente, a unor date independente, a implicării factorilor interesați și a transparenței, pentru a elabora programe de ajustare credibile și eficiente, recunoscând că previziunile economice prezintă, de obicei, un anumit grad de incertitudine și de imprevizibilitate; regretă că nu au fost mereu disponibile statistici și informații adecvate;

38.  salută faptul că asistența financiară a permis, pe termen scurt, îndeplinirea obiectivului de evitare a unei intrări necontrolate în incapacitatea de plată a datoriei suverane, care ar fi avut consecințe economice și sociale extrem de grave, posibil mai importante decât cele actuale, precum și efecte de contagiune a altor țări de o amploare inestimabilă, și care ar fi putut provoca ieșirea forțată a unor țări din zona euro; constată totuși că nu există nicio garanție că aceasta va fi evitată pe termen lung; constată, de asemenea, că programul de ajustare și de asistență financiară din Grecia nu a împiedicat un faliment controlat și nici efecte de contagiune a altor state membre și că încrederea pieței a fost restabilită, iar spread-urile aferente datoriei suverane au început să scadă doar atunci când BCE a completat acțiunile deja întreprinse cu programul de tranzacții monetare fără restricții în august 2012; regretă profund încetinirea economică și socială care a devenit evidentă atunci când au fost aplicate corecții fiscale și macroeconomice; constată că urmările economice și sociale ar fi fost mai grave fără asistența financiară și tehnică UE-FMI;

39.  constată că, de la început, troica a publicat documente complete privind diagnosticul, strategia de depășire a problemelor fără precedent, un set de măsuri de politică elaborat împreună cu guvernul național în cauză și prognoze economice, toate fiind actualizate periodic; observă că respectivele documente nu au permis publicului să își formeze o viziune de ansamblu asupra negocierilor și că acest lucru nu reprezintă o garanție suficientă a responsabilității;

40.  regretă profund ipotezele uneori prea optimiste enunțate de troică, în special în ceea ce privește creșterea economică și șomajul, decurgând printre altele din recunoașterea insuficientă a efectelor de contagiune transfrontalieră (după cum recunoaște Comisia în raportul său intitulat „Fiscal consolidations and spillovers in the Euro area periphery and core” - „Consolidările fiscale și efectele de contagiune în centrul și la periferia zonei euro”), a rezistenței politice față de schimbare din unele state membre, precum și a impactului economic și social al ajustării; regretă profund că acestea au afectat și analiza troicii privind interconexiunea dintre consolidarea fiscală și creșterea economică; constată că, în consecință, obiectivele fiscale nu au putut fi îndeplinite în intervalul de timp prevăzut;

41.  înțelege, pe baza audierilor, că există o relație strânsă între durata programului de ajustare și ajutorul pus la dispoziție prin fonduri dedicate precum MES, ceea ce înseamnă că o perioadă mai mare de ajustare ar fi însemnat, în mod inevitabil, punerea la dispoziție a unor sume mult mai mari, ce urmau să fie garantate de alte state din zona euro și de FMI, însă acest lucru nu a fost considerat fezabil din punct de vedere politic, ținând cont de sumele deja foarte mari implicate; arată că durata programelor de ajustare și perioadele de rambursare sunt mult mai mari decât în programele obișnuite de asistență financiară ale FMI;

42.  salută reducerea deficitelor structurale din toate țările cărora li se aplică un program, încă de la începutul programelor lor de asistență corespunzătoare; regretă că acestea nu au dus încă la o reducere a raportului datorii publice-PIB; constată că, în schimb, raportul datorii publice-PIB a crescut brusc în toate țările cărora li se aplică un program, deoarece primirea unor împrumuturi condiționate conduce în mod natural la creșterea datoriei publice, iar politicile implementate duc la recesiune economică pe termen scurt; consideră, în plus, că o estimare precisă a multiplicatorilor fiscali este fundamentală pentru ca ajustarea fiscală să aibă succes în reducerea raportului datorii-PIB; constată că este necesar și ca datoria privată să evolueze către niveluri mai sustenabile în vederea atingerii unei stabilități pe termen lung; recunoaște că, de obicei, durează câțiva ani pentru ca reformele structurale să poată contribui în mod semnificativ la creșterea productivității și a ratei de ocupare a forței de muncă;

43.  consideră că multiplicatorii fiscali sunt dificil de evaluat cu exactitate; amintește, în această privință, că FMI a admis că a subestimat multiplicatorii fiscali în prognozele sale de creștere economică înainte de octombrie 2012; constată că această perioadă acoperă încheierea tuturor memorandumurilor de înțelegere inițiale examinate în acest raport, cu excepția unuia; reamintește declarația din noiembrie 2012 a Comisiei Europene, potrivit căreia erorile de prognozare nu erau cauzate de subestimarea multiplicatorilor fiscali; subliniază totuși că Comisia a menționat, în răspunsul său la chestionar, că „multiplicatorii fiscali tind să fie mai mari în contextul actual decât în timpuri normale”; înțelege că multiplicatorii fiscali sunt parțial endogeni și evoluează în condiții macroeconomice în schimbare; subliniază că nu i s-a dat curs acestei exprimări a dezacordului public dintre Comisia Europeană și FMI privind dimensiunea multiplicatorului fiscal prin adoptarea unei atitudini comune de către troică;

44.  subliniază că, deși obiectivul declarat al FMI din operațiunile sale de asistență din cadrul troicii este deprecierea internă prin reducerea salariilor și tăierea pensiilor, Comisia nu a avizat niciodată în mod explicit acest obiectiv; constată că obiectivul evidențiat de Comisie în toate cele patru țări cărora li se aplică un program în cauză a fost mai degrabă consolidarea fiscală; recunoaște aceste diferențe între prioritățile FMI și prioritățile Comisiei și ia notă de această divergență preliminară între obiectivele celor două instituții; constată că s-a convenit să se utilizeze drept bază un mix compus din ambele instrumente și din reforme structurale, această abordare fiind completată de alte măsuri; observă că combinarea consolidării fiscale cu o politică salarială restrictivă a redus atât cererea publică, cât și pe cea privată; remarcă faptul că obiectivul de reformare atât a bazei industriale, cât și a structurilor instituționale din țările participante la programe, pentru a le spori sustenabilitatea și eficiența, s-a bucurat de mai puțină atenție decât obiectivele menționate anterior;

45.  consideră că a fost acordată prea puțină atenție atenuării impactului negativ economic și social al strategiilor de ajustare în țările cărora li se aplică un program; reamintește originile crizei; regretă că de prea multe ori în abordarea universală adoptată pentru gestionarea crizei nu s-a luat în considerare pe deplin echilibrul necesar în ceea ce privește impactul economic și social al măsurilor politice prevăzute;

46.  subliniază că răspunderea la nivel național este esențială, iar neimplementarea măsurilor convenite are consecințe în ceea ce privește rezultatele așteptate, generând dificultăți suplimentare pentru țara în cauză pentru o perioadă de timp și mai îndelungată; ia act de experiența FMI conform căreia responsabilitatea națională ar putea fi concepută ca fiind cel mai important factor în succesul oricărui program de asistență financiară; cu toate acestea, subliniază faptul că răspunderea la nivel național nu este posibilă fără legitimitate și responsabilitate democratică corespunzătoare la nivel național și la nivelul UE; în acest sens, subliniază că discutarea de către parlamentele naționale a bugetelor și a legilor de punere în aplicare a programelor de ajustare economică este esențială pentru asigurarea responsabilității și a transparenței la nivel național;

47.  subliniază faptul că o egalitate de gen consolidată este un element important pentru clădirea unor economii mai puternice și că acest factor nu ar trebui niciodată trecut cu vederea în analizele sau în recomandările economice;

Troica: dimensiunea instituțională și legitimitatea democratică

48.  constată că, din cauza unei reacții la criză treptate din partea UE, precum și din cauza rolului neclar al BCE în cadrul troicii și a caracterului procesului decizional din cadrul troicii, mandatul troicii a fost perceput ca fiind neclar, precum și lipsit de transparență și de control democratic;

49.  subliniază însă că adoptarea Regulamentului (UE) nr. 472/2013 la 21 mai 2013 constituie un prim pas – chiar dacă insuficient – spre o codificare a procedurilor de supraveghere ce urmează să fie aplicate în zona euro pentru țările care se confruntă cu dificultăți financiare și conferă un mandat troicii; salută, printre altele: prevederile referitoare la evaluarea sustenabilității datoriei publice; procedurile mai transparente cu privire la adoptarea unor programe de ajustare macroeconomică, inclusiv necesitatea de a integra efectele de contagiune negative, șocurile macroeconomice și financiare, precum și drepturile de control conferite Parlamentului European; prevederile referitoare la implicarea partenerilor sociali; cerințele de a ține cont în mod explicit de practicile și de instituțiile naționale în stabilirea salariilor; necesitatea de a asigura mijloace suficiente pentru politicile fundamentale, cum ar fi educația și îngrijirea sănătății; precum și derogările de la cerințele aplicabile ale Pactului de stabilitate și de creștere, acordate statelor membre în contextul asistenței;

50.  ia act de declarația președintelui Eurogrupului, conform căreia Eurogrupul conferă un mandat Comisiei pentru a negocia în numele său condițiile detaliate ale asistenței, luând concomitent în considerare punctele de vedere ale statelor membre cu privire la elementele-cheie ale condiționalității și, având în vedere propriile constrângeri financiare, cu privire la nivelul asistenței financiare; ia act de faptul că procedura de mai sus, prin care Eurogrupul conferă un mandat Comisiei, nu este prevăzută de legislația UE, deoarece Eurogrupul nu este o instituție oficială a Uniunii Europene; subliniază că, în ciuda faptului că Comisia acționează în numele statelor membre, responsabilitatea politică finală pentru conceperea și aprobarea programelor de ajustare macroeconomică le aparține miniștrilor de finanțe din UE și guvernelor din care aceștia fac parte; regretă lipsa de legitimitate și răspundere democratică a Eurogrupului la nivelul UE atunci când își asumă competențe executive la nivelul UE;

51.  subliniază că mecanismele de salvare și troica au avut un caracter ad hoc și regretă că nu a existat un temei juridic corespunzător disponibil pentru înființarea troicii pe baza legislației primare a Uniunii, ceea ce a condus la instituirea unor mecanisme interguvernamentale sub forma FESF și, în cele din urmă, a MES; solicită ca orice soluție viitoare să se bazeze pe legislația primară a Uniunii; recunoaște că acest lucru ar putea conduce la nevoia de modificare a tratatului;

52.  este alarmat de recunoașterea de către fostul președinte al Eurogrupului în fața Parlamentului European a faptului că Eurogrupul a avizat recomandările troicii fără a examina în detaliu implicațiile lor politice specifice; subliniază faptul că, dacă acest lucru se dovedește a fi corect, miniștrii de finanțe din zona euro nu sunt absolviți de răspunderea politică pentru programele de ajustare macroeconomică și pentru memorandumurile de înțelegere; subliniază că această recunoaștere pune într-o lumină îngrijorătoare sfera de aplicare neclară a rolurilor de „consiliere tehnică” și de „reprezentare a Eurogrupului”, atribuite atât Comisiei, cât și BCE în cadrul conceperii, al punerii în aplicare și al evaluării programelor de asistență; în acest context, regretă absența unor mandate clare și responsabile pentru fiecare caz în parte, conferite Comisiei de Consiliu și de Eurogrup;

53.  pune la îndoială rolul dublu al Comisiei în cadrul troicii ca agent al statelor membre și instituție a UE; menționează că există un potențial conflict de interese în cadrul Comisiei între rolul său din cadrul troicii și responsabilitatea sa în calitate de gardian al tratatelor și al acquis-ului comunitar, în special în domenii de politică cum ar fi concurența, ajutorul de stat și coeziunea socială și în ceea ce privește politica salarială și socială a statelor membre, domeniu care nu este de competența Comisiei, precum și respectarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; subliniază faptul că o astfel de situație este incompatibilă cu rolul normal al Comisiei, și anume de a acționa ca organ independent care protejează interesul UE și asigură punerea în aplicare a normelor UE în limitele stabilite prin tratate;

54.  indică, de asemenea, un potențial conflict de interese între actualul rol al BCE din cadrul troicii în calitate de „consilier tehnic” și funcția sa de creditor al celor patru state membre, precum și mandatul său în temeiul tratatului, întrucât propriile sale acțiuni au fost condiționate de deciziile la care aceasta a luat parte; salută totuși contribuția sa la abordarea crizei, dar solicită ca eventualele conflicte de interese ale BCE, în special în ceea ce privește politica importantă privind lichiditatea, să fie examinate cu atenție; constată că, pe parcursul crizei, BCE a deținut informații esențiale cu privire la robustețea sectorului bancar și la stabilitatea financiară în ansamblu și că a exercitat ulterior o influență politică asupra factorilor de decizie, cel puțin în cazul restructurării datoriei Greciei, în care BCE a insistat ca clauzele de acțiune colectivă să nu se aplice titlurilor de stat pe care le deținea, al operațiunilor de injecție de capital din Cipru și al neincluderii deținătorilor de obligațiuni de prim rang în recapitalizarea internă din Irlanda; solicită BCE, conform cererii Ombudsmanului European, să publice scrisoarea pe care dl Jean-Claude Trichet a adresat-o la 19 noiembrie 2010 ministrului finanțelor irlandez de atunci;

55.  constată că rolul BCE nu este suficient definit, întrucât Tratatul privind MES și Regulamentul (UE) nr. 472/2013 prevăd faptul că Comisia ar trebui să acționeze „în colaborare cu BCE”, reducând astfel rolul BCE la unul de consiliere; constată că Eurogrupul a solicitat implicarea BCE ca furnizor de expertiză pentru a completa punctele de vedere ale celorlalți parteneri din cadrul troicii și că CEJ a hotărât în cauza Pringle că atribuțiile conferite BCE prin Tratatul privind MES sunt în conformitate cu diversele atribuții pe care TFUE și Statutul SEBC [și al BCE] le conferă BCE, cu condiția ca un anumit număr de condiții să fie îndeplinite în permanență; atrage atenția asupra responsabilității Eurogrupului în ceea ce privește permisiunea acordată BCE de a acționa în cadrul troicii, dar reamintește că mandatul BCE este limitat de TFUE la politica monetară și stabilitatea financiară și că implicarea BCE în procesul de luare a deciziilor cu privire la politicile bugetare, fiscale și structurale nu este prevăzută de tratate; reamintește că articolul 127 din TFUE prevede că, fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, SEBC susține politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din TUE;

56.  indică responsabilitatea democratică slabă în general a troicii în țările cărora li se aplică un program la nivel național; constată totuși că această responsabilitate democratică diferă între țări, în funcție de voința organelor executive naționale și de capacitatea efectivă de control a parlamentelor naționale, după cum s-a demonstrat în cazul refuzului memorandumului de înțelegere inițial de către Parlamentul Ciprului; observă, cu toate acestea, că, atunci când au fost consultate, parlamentele naționale aveau de ales între intrarea, în cele din urmă, în incapacitatea de plată a datoriilor lor și acceptarea memorandumurilor de înțelegere negociate între troică și autoritățile naționale; subliniază faptul că memorandumul de înțelegere nu a fost ratificat de către parlamentul național din Portugalia; constată cu îngrijorare că faptul că troica este alcătuită din trei instituții independente, cu o repartizare inegală a responsabilităților între acestea, cu mandate diferite și cu structuri de negociere și de luare a deciziilor care au diferite niveluri de responsabilitate, a condus la lipsa unui control adecvat și a unei responsabilități democratice a troicii în ansamblu;

57.  regretă faptul că, din cauza statutului său, FMI nu poate apărea în mod oficial în fața parlamentelor naționale sau a Parlamentului European sau să le prezinte un raport în scris; constată că structura de guvernanță a FMI prevede răspunderea față de cele 188 de țări membre prin intermediul Consiliului director al FMI; subliniază că implicarea FMI în calitate de creditor de ultimă instanță care pune la dispoziție până la o treime din finanțare plasează instituția într-un rol minoritar;

58.  constată că, în urma lucrărilor pregătitoare ale troicii, deciziile oficiale sunt luate, separat și în conformitate cu statutele lor juridice și rolurile specifice, de către Eurogrup și FMI, care dobândesc astfel responsabilitate politică pentru acțiunile troicii; constată, de asemenea, că se acordă în prezent un rol esențial MES în calitate de organizație responsabilă cu deciziile privind asistența financiară acordată de statele membre din zona euro, punând astfel în centrul oricărei decizii luate organele executive naționale ale statelor membre din zona euro, inclusiv guvernele statelor membre direct vizate;

59.  constată că legitimitatea democratică a troicii la nivel național decurge din responsabilitatea politică a membrilor Eurogrupului și ai ECOFIN în fața parlamentelor lor naționale respective; regretă faptul că troica nu dispune de legitimitate democratică la nivelul UE, din cauza structurii sale;

60.  regretă modul în care instituțiile UE sunt înfățișate ca țap ispășitor pentru efectele negative ale ajustării macroeconomice din statele membre, deși miniștrii de finanțe din statele membre sunt cei care poartă responsabilitatea politică pentru troică și operațiunile sale; subliniază că acest lucru ar putea conduce la o răspândire a euroscepticismului, deși responsabilitatea revine statelor membre, și nu Uniunii;

61.  invită Eurogrupul, Consiliul și Consiliul European să își asume întreaga responsabilitate pentru operațiunile troicii;

62.  indică faptul că MES este un organism interguvernamental, care nu face parte din structura juridică a Uniunii Europene și se supune regulii unanimității în cadrul procedurii ordinare; consideră, prin urmare, că este necesară o atitudine de angajament reciproc și de solidaritate; constată că Tratatul privind MES a introdus principiul condiționalității împrumuturilor sub forma unui program de ajustare macroeconomică; subliniază că Tratatul privind MES nu definește în detaliu conținutul condițiilor sau al programului de ajustare, oferind o mare marjă de manevră în ceea ce privește recomandarea unei astfel de condiționalități;

63.  așteaptă de la curțile naționale de conturi să-și asume pe deplin responsabilitățile legale în ceea ce privește certificarea caracterului legal și regulamentar al tranzacțiilor financiare și eficiența sistemelor de supraveghere și control; invită, în acest sens, instituțiile supreme de audit să-și consolideze cooperarea, în special prin schimbul de bune practici;

Propuneri și recomandări

64.  salută disponibilitatea Comisiei, a BCE, a președintelui Eurogrupului, a FMI, a guvernelor naționale și a băncilor centrale din Cipru, Irlanda, Grecia și Portugalia, precum și a partenerilor sociali și a reprezentanților societății civile de a coopera și de a participa la evaluarea Parlamentului cu privire la rolul și la activitățile troicii, inclusiv prin răspunsuri la chestionarul detaliat și/sau prin participarea la audieri oficiale și neoficiale;

65.  regretă că propunerile cuprinse în Rezoluția sa din 6 iulie 2011 referitoare la criza financiară, economică și socială nu au fost luate în considerare în mod suficient de Consiliul European; subliniază că punerea lor în aplicare ar fi favorizat convergența economică și socială în uniunea economică și monetară și ar fi permis luarea unor măsuri de coordonare a legitimității democratice depline a politicilor economice și bugetare;

Pe termen scurt și mediu

66.  solicită, ca o primă măsură, instituirea unor norme de procedură clare, transparente și obligatorii privind interacțiunea dintre instituțiile din cadrul troicii și repartizarea sarcinilor și a responsabilităților în cadrul acesteia; are convingerea fermă că, pentru a crește transparența, a permite un control democratic mai solid și a susține credibilitatea activității troicii, este nevoie de o definire și de o repartizare clară a sarcinilor;

67.  solicită elaborarea unei strategii de comunicare mai bune pentru programele de asistență financiară actuale și viitoare; recomandă să se acorde prioritate deplină acestei preocupări, întrucât lipsa măsurilor în acest domeniu va afecta, în cele din urmă, imaginea Uniunii;

68.  solicită realizarea unei evaluări transparente privind modul de atribuire a contractelor către consultanții externi, absența licitațiilor publice, plata unor taxe foarte ridicate și potențialele conflictele de interese;

Impactul economic și social

69.  amintește că poziția Parlamentului privind Regulamentul (UE) nr. 472/2013 cuprindea introducerea unor dispoziții care să prevadă obligația de includere în programele de ajustare macroeconomică a unor planuri de urgență pentru situația în care scenariile previziunilor de referință nu se materializează și în caz de derapaje cauzate de împrejurări ce nu pot fi controlate de statul membru care beneficiază de asistență, cum ar fi șocurile economice internaționale neașteptate; subliniază că astfel de planuri constituie o condiție prealabilă pentru politicile prudente, având în vedere fragilitatea și fiabilitatea redusă a modelelor economice care stau la baza previziunilor din cadrul programului, așa cum se observă în toate statele membre care participă la programe de asistență;

70.  îndeamnă UE să monitorizeze îndeaproape evoluția financiară, fiscală și economică în statele membre și să creeze un sistem instituționalizat de stimulente pozitive, pentru a-i recompensa în mod corespunzător pe cei care respectă cele mai bune practici în acest domeniu și pe cei care respectă pe deplin programele lor de ajustare;

71.  solicită ca troica să țină seama de dezbaterea actuală privind multiplicatorii fiscali și să aibă în vedere revizuirea memorandumurilor de înțelegere pe baza celor mai recente rezultate empirice;

72.  solicită troicii să realizeze noi evaluări privind sustenabilitatea datoriilor și să abordeze de urgență nevoia de a reduce sarcina datoriei publice elene, precum și ieșirile de capital alarmante din Grecia, care contribuie în mod semnificativ la cercul vicios care caracterizează criza economică actuală din această țară; amintește că există o serie de posibilități de restructurare a datoriilor, pe lângă o marjă de ajustare a principalului obligațiunilor, care includ schimbul de obligațiuni, amânarea scadenței obligațiunilor și reducerea cupoanelor; consideră că ar trebui analizate cu atenție diferitele posibilități de restructurare a datoriilor;

73.  insistă asupra faptului că memorandumurile de înțelegere trebuie încheiate pentru a respecta, dacă nu e deja cazul, obiectivele Uniunii Europene, și anume promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă, pentru a permite armonizarea acestora și, totodată, îmbunătățirea lor, o protecție socială adecvată, dialogul dintre conducere și forța de muncă, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat și durabil al ocupării forței de muncă și combaterea excluziunii, astfel cum se prevede la articolul 151 din TFUE; susține prelungirea prudentă a intervalelor de ajustare fiscală respectate deja în memorandumuri, având în vedere că temerile legate de un colaps general au scăzut; este în favoarea luării în calcul a unor ajustări suplimentare în lumina altor evoluții macroeconomice;

74.  regretă faptul că sarcina nu a fost împărțită între toți cei care au acționat în mod iresponsabil și că protejarea deținătorilor de obligațiuni a fost considerată o necesitate a UE în interesul stabilității financiare; solicită Consiliului să activeze cadrul pe care l-a stabilit cu privire la tratarea activelor istorice, pentru a întrerupe cercul vicios dintre datoriile suverane și bănci și pentru a diminua sarcina datoriei publice în Irlanda, Grecia, Portugalia și Cipru; îndeamnă Eurogrupul să își onoreze angajamentul de a analiza situația sectorului financiar irlandez în vederea continuării procesului de creștere a sustenabilității ajustării în Irlanda și, ținând cont de toate cele de mai sus, îndeamnă Eurogrupul să ia măsuri adecvate în vederea îndeplinirii angajamentului asumat față de Irlanda cu privire la abordarea acestei sarcini a datoriilor bancare; consideră că ar trebui să se aibă în vedere în special aplicarea Pactului de stabilitate și de creștere în cazul datoriilor moștenite relevante, deoarece acestea sunt considerate în Irlanda inechitabile și împovărătoare pentru țară în temeiul dispozițiilor legate de flexibilitate din pactul reformat; consideră că, pe termen mai lung, distribuția costurilor ar trebui să reflecte distribuția deținătorilor de obligațiuni protejați; ia act de solicitarea autorităților irlandeze privind transferarea unei părți a datoriei publice aferente costului salvării sectorului financiar către MES;

75.  recomandă Comisiei, Eurogrupului și FMI să analizeze în continuare conceptul de „obligațiuni convertibile contingente”, în cazul în care randamentele datoriei suverane nou emise în statele membre care beneficiază de asistență sunt legate de creșterea economică;

76.  amintește că este necesar ca măsurile să garanteze veniturile fiscale, în special pentru țările care participă la program, consacrate în Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre din zona euro care se confruntă cu sau sunt amenințate de dificultăți grave la adresa stabilității lor financiare (raportul Gauzès), statele membre luând, „în strânsă cooperare cu Comisia și în colaborare cu BCE și, dacă este cazul, cu FMI, măsuri destinate să consolideze eficiența și eficacitatea capacității de colectare a veniturilor, precum și să combată frauda și evaziunea fiscală cu scopul de a-și majora veniturile fiscale”; amintește că ar trebui să fie luate rapid măsuri eficiente de combatere și de prevenire a fraudei fiscale, atât în interiorul, cât și în afara UE; recomandă să se ia măsuri care să aibă ca rezultat o contribuție echitabilă a tuturor părților la veniturile fiscale;

77.  solicită să se publice informații legate de utilizarea fondurilor de salvare; subliniază că ar trebui clarificat care este volumul de fonduri direcționate către finanțarea deficitului, finanțarea guvernului și despăgubirea creditorilor privați;

78.  solicită implicarea efectivă a partenerilor sociali în conceperea și în punerea în aplicare a programelor de ajustare, actuale și viitoare; consideră că acordurile la care au ajuns partenerii sociali în cadrul programelor ar trebui respectate în măsura în care sunt compatibile cu programele; subliniază că Regulamentul (UE) nr. 472/2013 prevede că programele de asistență trebuie să respecte practicile și sistemele naționale de formare a salariilor;

79.  solicită ca BEI să fie implicată în conceperea și în punerea în aplicare a măsurilor legate de investiții pentru a contribui la redresarea economică și socială;

80.  regretă faptul că programele nu fac obiectul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, al Convenției europene a drepturilor omului și al Cartei sociale europene din cauza faptului că acestea nu au la bază dreptul primar al Uniunii;

81.  subliniază că instituțiile europene trebuie să respecte dreptul Uniunii, inclusiv Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în orice situație;

82.  subliniază că urmărirea stabilității economice și financiare în statele membre și în Uniune în ansamblul său nu trebuie să submineze stabilitatea socială, modelul social european sau drepturile sociale ale cetățenilor UE; subliniază că participarea partenerilor sociali la dialogul economic de la nivel european, așa cum prevăd tratatele, trebuie înscrisă pe agenda politică; solicită ca partenerii sociali să fie implicați în conceperea și în punerea în aplicare a programelor de ajustare, actuale și viitoare;

Comisia

83.  solicită punerea în aplicare și aproprierea deplină a Regulamentului (UE) nr. 472/2013; invită Comisia să înceapă negocierile interinstituționale cu Parlamentul în vederea stabilirii unei proceduri comune pentru informarea comisiei competente a Parlamentului cu privire la concluziile desprinse din monitorizarea programului de ajustare macroeconomică și cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește pregătirea proiectului de program de ajustare macroeconomică prevăzut la articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 472/2013; amintește Comisiei să realizeze și să publice evaluări ex-post ale recomandărilor sale și ale participării sale în cadrul troicii; solicită Comisiei să includă aceste evaluări în raportul de evaluare prevăzut la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 472/2013; amintește Consiliului și Comisiei că articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 472/2013 prevede că statele membre care beneficiază de asistență financiară la 30 mai 2013 fac obiectul regulamentului respectiv începând de la data respectivă; invită Consiliul și Comisia, în conformitate cu articolul 265 din TFUE, să acționeze cu scopul de a simplifica și de a alinia programele de asistență financiară ad hoc la procedurile și actele legislative menționate în Regulamentul (UE) nr. 472/2013; invită Comisia și colegislatorii să tragă învățămintele necesare din experiența troicii în ceea ce privește conceperea și punerea în aplicare a următoarele etape ale UEM, inclusiv atunci când revizuiesc Regulamentul (UE) nr. 472/2013;

84.  amintește Comisiei și Consiliului poziția sa adoptată în ședință plenară cu privire la Regulamentul (UE) nr. 472/2013; subliniază îndeosebi faptul că Parlamentul a stabilit, în cadrul acestei poziții, dispoziții care sporesc și mai mult transparența și răspunderea procesului decizional care conduce la adoptarea de programe de ajustare macroeconomică, prevăzând un mandat și un rol global clare și bine delimitate pentru Comisie; solicită Comisiei să reevalueze și să integreze în cadru aceste prevederi în cazul unei viitoare propuneri de modificare a Regulamentului (UE) nr. 472/2013; amintește, din această perspectivă, că pregătirea viitoarelor programe de asistență ține de responsabilitatea Comisiei, care ar trebui să solicite consiliere, dacă e cazul, unor părți terțe precum BCE, FMI sau alte organisme;

85.  solicită ca, atunci când acționează ca membru al mecanismului de asistență al UE, Comisia să aibă o responsabilitate deplină, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 472/2013 și nu numai; solicită ca reprezentanții Comisiei în cadrul mecanismului respectiv să fie audiați de Parlament înainte de a-și începe activitatea; solicită ca aceștia să fie supuși obligației de a raporta în mod regulat Parlamentului;

86.  propune instituirea de către Comisie a unui „grup operativ pentru creștere economică” în fiecare țară care participă la program, grup alcătuit (între altele) din experți provenind din statele membre și de la BEI, în asociere cu reprezentanți ai sectorului privat și ai societății civile, pentru a permite aplicarea principiului aproprierii și pentru a sugera opțiuni de promovare a dezvoltării economice care să completeze consolidarea fiscală și reformele structurale; acest grup operativ ar avea obiectivul de a restabili încrederea și, prin urmare, de a favoriza investițiile; Comisia ar trebui să folosească experiența dobândită în cadrul instrumentului de înfrățire pentru cooperarea dintre administrațiile publice ale statelor membre și ale țărilor beneficiare;

87.  consideră că ar trebui să se țină seama mai bine de situația zonei euro în ansamblu (inclusiv de efectele de propagare asupra celorlalte state membre care rezultă din politicile naționale) atunci când este analizată procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) sau când Comisia elaborează analiza anuală a creșterii (AAC);

88.  consideră că PDM ar trebui să evalueze în mod clar și încrederea exagerată acordată de orice stat membru unui anumit sector de activitate;

89.  solicită Comisiei să efectueze, în lumina normelor privind ajutoarele de stat, o analiză aprofundată a aportului de lichidități al SEBC;

90.  încredințează Comisiei, în calitatea sa de „gardian al tratatelor”, sarcina de a prezenta, până la sfârșitul lui 2015, un studiu detaliat referitor la consecințele economice și sociale ale programelor de ajustare în cele patru țări, pentru a oferi o imagine clară atât a impactului pe termen scurt, cât și a impactului pe termen lung al programelor, astfel încât informațiile obținute pe această cale să poată fi folosite pentru viitoarele măsuri de asistență; solicită Comisiei să se folosească de toate organele consultative relevante, inclusiv de Comitetul Economic și Financiar, de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și de Comitetul pentru protecție socială, atunci când elaborează acest studiu și să coopereze pe deplin cu Parlamentul; consideră că raportul Comisiei ar trebui să reflecte, de asemenea, evaluarea realizată de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene;

91.  invită Comisia și Consiliul să asigure participarea tuturor direcțiilor generale ale Comisiei și a tuturor ministerelor naționale relevante la discuțiile și la deciziile legate de memorandumurile de înțelegere; subliniază în special rolul pe care trebuie să îl aibă DG Ocuparea Forței de Muncă alături de DG ECFIN și DG MARKT în ceea ce privește asigurarea faptului că dimensiunea socială reprezintă un punct-cheie în negocieri și că se ține seama și de impactul social;

BCE

92.  solicită ca rolul BCE să fie analizat cu atenție în contextul oricărei reforme a cadrului troicii, pentru ca acesta să fie în concordanță cu mandatul BCE; solicită, în special, ca BCE să aibă statutul unui observator discret cu un rol consultativ transparent și clar definit, fără a putea fi un partener de negociere cu drepturi depline și eliminându-se practica prin care BCE participa la semnarea declarațiilor de misiune;

93.  solicită BCE să realizeze și să publice evaluări ex-post referitoare la impactul recomandărilor sale și al participării sale în cadrul troicii;

94.  recomandă BCE să-și actualizeze orientările referitoare la injecțiile de capital și regulamentele sale cadru colaterale, pentru a crește transparența aportului de lichidități în statele membre care beneficiază de asistență și securitatea juridică legată de conceptul de solvabilitate folosit de SEBC;

95.  invită BCE și băncile centrale naționale să publice în timp util informații cuprinzătoare cu privire la injecțiile de capital, inclusiv în ceea ce privește condițiile de sprijin, cum ar fi solvabilitatea, modul în care injecțiile de capital sunt finanțate de băncile centrale naționale, cadrul juridic și funcționarea lor practică;

FMI

96.  consideră că, după ani de experiență în conceperea și în punerea în aplicare a programelor financiare, instituțiile europene au dobândit cunoștințele de specialitate necesare pentru a le concepe și a le pune în aplicare singure, implicarea FMI fiind redefinită conform celor propuse în prezentul raport;

97.  solicită ca orice implicare viitoare a FMI în zona euro să fie în continuare opțională;

98.  invită FMI să redefinească aria de acțiune pentru orice implicare viitoare a sa în programele de asistență legate de UE, astfel încât acesta să devină un creditor catalitic care acordă finanțare minimă și cunoștințe de specialitate țării care împrumută și instituțiilor UE, păstrând, totodată, opțiunea de a renunța în cazul unui dezacord;

99.  solicită Comisiei, în conformitate cu articolul 138 din TFUE, să propună măsuri corespunzătoare pentru a asigura o reprezentare unitară a zonei euro în cadrul instituțiilor și a conferințelor internaționale din domeniul financiar și, în special, în cadrul FMI, pentru a înlocui sistemul actual de reprezentare a fiecărui stat membru în parte la nivel internațional; menționează că pentru aceasta este necesară o modificare a statutului FMI;

100.  solicită consultarea Parlamentului cu privire la implicarea FMI în zona euro pe bază ad hoc;

Consiliul și Eurogrupul

101.  solicită o reevaluare a procesului decizional al Eurogrupului pentru a include o responsabilitate democratică adecvată atât la nivel național, cât și la nivel european; solicită să fie stabilite orientări europene pentru a se asigura un control democratic adecvat al punerii în aplicare de măsuri la nivel național care să ia în considerare calitatea ocupării forței de muncă, protecția socială, sănătatea și educația și care să asigure accesul tuturor la sistemele sociale; propune ca funcția de președinte permanent al Eurogrupului să reprezinte o responsabilitate permanentă; sugerează ca funcția de președinte să fie deținută de unul dintre vicepreședinții Comisiei, care să răspundă în fața Parlamentului; solicită, pe termen scurt, să se organizeze un dialog sistematic între troica și Parlament;

102.  invită Eurogrupul, Consiliul și Consiliul European să-și asume întreaga răspundere pentru activitățile troicii; este preocupat, în special, de creșterea răspunderii Eurogrupului pentru deciziile luate cu privire la asistența financiară, întrucât miniștrii de finanțe poartă responsabilitatea politică finală pentru programele de ajustare macroeconomică și pentru punerea lor în aplicare, deși, de multe ori, ei nu sunt direct răspunzători nici în fața parlamentului național, nici în fața Parlamentului European pentru anumite decizii; consideră că, înainte de acordarea de asistență financiară, președintele Eurogrupului ar trebui să fie audiat de Parlamentul European, iar miniștrii de finanțe din UE, în parlamentele lor naționale; subliniază faptul că președintele Eurogrupului și miniștrii de finanțe ar trebuie să aibă obligația de a prezenta rapoarte periodice atât în fața Parlamentului European, cât și în fața parlamentele naționale;

103.  îndeamnă toate statele membre să își asume o răspundere mai mare la nivel național în legătură cu funcționarea semestrului european și cu deciziile luate în cadrul acestuia și să aplice toate măsurile și reformele asupra cărora au convenit în contextul recomandărilor specifice pentru fiecare țară; amintește că, în comparație cu anii anteriori, Comisia a identificat progrese semnificative doar în 15 % din cele aproximativ 400 de recomandări specifice pentru fiecare țară;

MES

104.  subliniază că, odată cu eliminarea treptată a troicii, o instituție va trebui să preia controlul reformelor aflate în curs;

105.  subliniază că înființarea FESF și a MES în afara instituțiilor Uniunii reprezintă un regres în dezvoltarea Uniunii, în principal în detrimentul Parlamentului, al Curții de Conturi și al Curții de Justiție;

106.  solicită integrarea MES în cadrul legal al Uniunii și dezvoltarea acestuia înspre un mecanism comunitar, astfel cum se prevede în Tratatul privind MES; solicită ca MES să răspundă în fața Parlamentului European și a Consiliului European, inclusiv în ceea ce privește deciziile de acordare a asistenței financiare și deciziile de acordare a unor tranșe noi de împrumuturi; subliniază că, atât timp cât statele membre fac contribuții directe din bugetul național la MES, tot acestea ar trebui să aprobe asistența financiară; solicită ca MES să fie dezvoltat în continuare, dispunând de capacități adecvate de acordare de credite și împrumuturi, să se pună bazele unui dialog între conducerea MES și partenerii sociali europeni și să se includă MES în bugetul UE; invită membrii MES, până la realizarea celor de mai sus, să renunțe pe termen scurt la cerința privind unanimitatea, pentru ca deciziile standard să poată fi luate cu o majoritate calificată și nu cu unanimitate și să permită acordarea unei asistențe de precauție;

107.  solicită Consiliului și Eurogrupului să respecte angajamentul luat de președintele Consiliului European de a negocia un acord interinstituțional cu Parlamentul European în vederea stabilirii unui mecanism adecvat temporar pentru creșterea răspunderii MES; solicită, de asemenea, în acest context, mai multă transparență în ceea ce privește activitatea Consiliului guvernatorilor MES;

108.  subliniază că hotărârea CEJ în cauza „Pringle” și jurisprudența acesteia deschid posibilitatea integrării MES în cadrul comunitar, cu un tratat constant întemeiat pe articolul 352 din TFUE; invită, prin urmare, Comisia să prezinte, până la sfârșitul lui 2014, o propunere legislativă cu acest obiectiv;

Pe termen mediu și lung

109.  solicită ca memorandumurile să fie integrate în cadrul legislației comunitare, astfel încât să promoveze o strategie de consolidare credibilă și durabilă și să contribuie astfel la realizarea obiectivelor strategiei de creștere economică a Uniunii și a obiectivelor declarate în materie de coeziune socială și de ocupare a forței de muncă; recomandă ca programelor de asistență să le fie conferită o legitimitate democratică adecvată, ca mandatele de negociere să fie supuse la vot în Parlamentul European, iar Parlamentul să fie consultat cu privire la memorandumurile de înțelegere rezultate;

110.  reiterează solicitarea sa ca deciziile privind consolidarea UEM să fie luate pe baza Tratatului privind Uniunea Europeană; este de părere că orice abatere de la metoda comunitară și utilizarea sporită a acordurilor interguvernamentale (precum acordurile contractuale) au drept efect divizarea, slăbirea și contestarea credibilității Uniunii, inclusiv ale zonei euro; știe că respectarea deplină a metodei comunitare în ceea ce privește continuarea reformelor mecanismului de asistență al Uniunii ar putea implica o modificare a tratatului și subliniază că orice astfel de modificări trebuie să fie realizate cu implicarea deplină a PE și să facă obiectul unei convenții;

111.  este de părere că ar trebui analizată opțiunea unei modificări a tratatului care să permită extinderea domeniului de aplicare al actualului articol 143 din TFUE la toate statele membre, în loc să fie limitat la state membre din afara zonei euro;

112.  solicită înființarea unui Fond Monetar European (FME) în temeiul dreptului Uniunii, care să funcționeze conform metodei comunitare; consideră că un astfel de FME ar trebui să combine mijloacele financiare ale MES, orientate către susținerea țărilor care se confruntă cu probleme în materie de plăți sau cu insolvabilitatea statului, cu resursele și experiența pe care Comisia le-a dobândit în acest domeniu în ultimii ani; subliniază că un astfel de cadru ar evita posibilele conflicte de interese inerente rolului actual al Comisiei în calitate de agent al Eurogrupului și rolului său mult mai cuprinzător de „gardian al tratatelor”; consideră că în cazul FME ar trebui să se aplice cele mai înalte standarde democratice de responsabilitate și legitimitate; consideră că un astfel de cadru ar asigura transparența procesului decizional și faptul că toate instituțiile implicate poartă întreaga răspundere pentru acțiunile lor;

113.  consideră că va fi necesară o revizuire a tratatului în vederea ancorării pe deplin a cadrului UE de prevenire și de soluționare a crizelor într-un fundament solid din punct de vedere juridic și durabil din punct de vedere economic;

114.  este de părere că ar trebui analizată posibilitatea dezvoltării unui mecanism cu măsuri procedurale clare pentru țările care sunt în pericol de insolvabilitate, pe baza normelor pachetelor de șase și, respectiv, două acte normative; în acest context, încurajează FMI și solicită Comisiei și Consiliului să ajungă cu FMI la o poziție comună pentru a relansa dezbaterea cu privire la un mecanism internațional de restructurare a datoriilor suverane cu scopul de a adopta o abordare multilaterală echitabilă și durabilă în acest domeniu;

115.  prezintă pe scurt recomandarea sa conform căreia rolurile și sarcinile fiecărui membru al troicii ar trebui clarificate în modul următor:

   (a) un Fond Monetar European, care ar combina mijloacele financiare ale MES și resursele umane pe care Comisia le-a dobândit în ultimii ani, ar prelua rolul Comisiei, permițându-i acesteia să acționeze în conformitate cu articolul 17 din TUE și, în special, să-și exercite rolul de gardian al tratatelor;
   (b) BCE ar participa ca un observator discret în cadrul procesului de negociere, pentru a putea supune atenției Comisiei preocupări serioase, având în vedere rolul său consultativ, și, ulterior, Fondului Monetar European, dacă e cazul;
   (c) FMI, în cazul în care implicarea sa este absolut necesară, ar fi un creditor marginal și, prin urmare, ar putea părăsi programul în eventualitatea unui dezacord;

116.  consideră că activitatea demarată prin acest raport ar trebui continuată; invită următorul parlament să continue activitatea din acest raport, să dezvolte în continuare concluziile-cheie ale acestuia și să continue ancheta;

o
o   o

117.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, Consiliului, Eurogrupului, Comisiei, Băncii Centrale Europene și FMI.

(1) JO L 140, 27.5.2013, p. 1.
(2) JO C 236 E, 12.8.2011, p. 57.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0447.
(4) Texte adoptate, P7_TA(2013)0332.
(5) Texte adoptate, P7_TA(2013)0269.
(6) Texte adoptate, P7_TA(2012)0430.
(7) JO C 33 E, 5.2.2013, p. 140.
(8) JO C 70 E, 8.3.2012, p. 19.


Aspectele legate de ocuparea forței de muncă și aspectele sociale ale rolului și activității troicii
PDF 340kWORD 132k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la aspectele legate de ocuparea forței de muncă și la aspectele sociale ale rolului și activității troicii (BCE, Comisia și FMI) în țările din zona euro care participă la program (2014/2007(INI))
P7_TA(2014)0240A7-0135/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolele 9, 151, 152 și 153,

–  având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special titlul IV (Solidaritatea),

–  având în vedere Carta socială europeană, în special articolul 30 referitor la dreptul la protecție împotriva sărăciei si a excluderii sociale,

–  având în vedere audierea publică organizată de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale la 9 ianuarie 2014 cu privire la „aspectele legate de ocuparea forței de muncă și cele sociale ale rolului și activității troicii în țările din zona euro care participă la program”,

–  având în vedere cele patru proiecte de note de politică care conțin evaluări ale aspectelor și dificultăților sociale și în materie de ocupare a forței de muncă din Grecia, Portugalia, Irlanda și Cipru, elaborate în ianuarie 2014 de Unitatea de asistență pentru guvernanța economică din cadrul DG IPOL;

–  având în vedere dialogul economic și schimbul de opinii cu ministrul de finanțe și cu ministrul muncii, securității sociale și al protecției sociale din Grecia, organizate în comun de comisiile EMPL și ECON la 13 noiembrie 2012;

–  având în vedere cele cinci decizii din 22 aprilie 2013 ale Comitetului european pentru drepturile sociale din cadrul Consiliului Europei referitoare la regimurile de pensii din Grecia(1),

–  având în vedere cel de-al 365-lea raport al Comitetului pentru libertatea sindicală din cadrul Organizației Internaționale a Muncii (OIM);

–  având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2013 referitoare la constrângerile bugetare cu care se confruntă autoritățile regionale și locale în materie de cheltuieli din fondurile structurale UE în statele membre(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2013 referitoare la impactul crizei asupra accesului grupurilor vulnerabile la îngrijire(3),

–  având în vedere Rezoluția sa din 11 iunie 2013 referitoare la locuințele sociale din Uniunea Europeană(4),

–  având în vedere Rezoluția sa din 15 februarie 2012 privind ocuparea forței de muncă și aspecte sociale în Analiza anuală a creșterii pentru 2012(5),

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 13 noiembrie 2013 intitulată „Analiza anuală a creșterii pentru 2014” (COM(2013)0800) și Proiectul de raport comun privind ocuparea forței de muncă anexat la aceasta,

–  având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2013 referitoare la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: punerea în aplicare a priorităților pentru 2013(6),

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 2 octombrie 2013 intitulată „Consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii economice și monetare” (COM(2013)0690),

–  având în vedere întrebarea O-000122/2013 – B7-0524/2013 adresată Comisiei și rezoluția conexă a Parlamentului din 21 noiembrie 2013 referitoare la Comunicarea Comisiei intitulată „Consolidarea dimensiunii sociale a uniunii economice și monetare”(7),

–  având în vedere avizul Comisiei EMPL cu privire la Rezoluția sa din 20 noiembrie 2012 privind raportul președinților Consiliului European, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Eurogrupului intitulat: „Către o veritabilă uniune economică și monetară”(8),

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 16 decembrie 2010 intitulată „Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială” (COM(2010)0758), precum și Rezoluția sa din 15 noiembrie 2011 referitoare la aceasta(9),

–  având în vedere Rezoluția sa din 20 noiembrie 2012 privind Pactul referitor la investițiile sociale – ca răspuns la criză(10),

–  având în vedere raportul fundației Eurofound din 12 decembrie 2013 intitulat „Relațiile industriale și condițiile de muncă în Europa în 2012”,

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 20 februarie 2013 intitulată „Către investiții sociale pentru promovarea creșterii și coeziunii - inclusiv implementarea Fondului social european pentru perioada 2014-2020” (COM(2013)0083),

–  având în vedere întrebarea O-000057/2013 – B7-0207/2013 adresată Comisiei și rezoluția conexă a Parlamentului din 12 iunie 2013 referitoare la Comunicarea Comisiei intitulată „Către investiții sociale pentru promovarea creșterii și coeziunii - inclusiv implementarea Fondului social european pentru perioada 2014-2020”(11),

–  având în vedere cel de al patrulea raport de monitorizare privind Strategia Europa 2020 întocmit de Comitetul Regiunilor în octombrie 2020,

–  având în vedere documentul de lucru nr. 49 al OIM din 30 aprilie 2013 intitulat „Impactul crizei din zona euro asupra parteneriatului social din Irlanda: o analiză din punctul de vedere al politicii economice”,

–  având în vedere documentul de lucru nr. 38 al OIM din 8 martie 2012 intitulat „Dialogul social și negocierile colective în perioadele de criză: cazul Greciei”,

–  având în vedere raportul OIM din 30 octombrie 2013 intitulat „Combaterea crizei locurilor de muncă din Portugalia”,

–  având în vedere raportul Bruegel din 17 iunie 2013 intitulat „Asistența acordată de UE și FMI țărilor din zona euro: o primă evaluare” (Bruegel Blueprint 19),

–  având în vedere comunicatele de presă ale Eurostat din 12 februarie 2010 (22/2010) și din 29 noiembrie 2013 (179/2013) privind euroindicatorii,

–  având în vedere documentul de politică economică nr. 1 al OCDE din 12 aprilie 2012 intitulat „Consolidarea bugetară: În ce măsură, în ce termeni și prin ce mijloace? ‑ Raport privind perspectivele economice”,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020 – O strategie pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

–  având în vedere documentul de lucru al Institutului European al Sindicatelor (ETUI) din mai 2013 intitulat „Criza din zona euro și impactul acesteia asupra politicilor sociale de la nivel național și european”,

–  având în vedere raportul Comisiei din iunie 2013 intitulat „Evoluțiile înregistrate pe piața forței de muncă din Europa în 2013” (Labour Market Developments in Europe 2013, European Economy series 6/2013),

–  având în vedere documentul publicat de Caritas Europa în februarie 2013 intitulat „Impactul crizei europene: un studiu al impactului produs de criză și austeritate asupra cetățenilor, cu o atenție deosebită acordată Greciei, Irlandei, Italiei, Portugaliei și Spaniei”,

–  având în vedere documentul informativ de politică al Oxfam din septembrie 2013 intitulat „O poveste de avertizare: adevăratul preț al austerității și inegalității din Europa”,

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7‑0135/2014),

A.  întrucât criza economică și financiară fără precedent care a scos la iveală fragilitatea finanțelor publice din unele state membre și măsurile din cadrul programelor de ajustare economică adoptate ca răspuns la situația suferită de Grecia (mai 2010 și martie 2012), Irlanda (decembrie 2010), Portugalia (mai 2011) și Cipru (iunie 2013) au avut un impact direct și indirect asupra nivelurilor de ocupare a forței de muncă și asupra condițiilor de trai ale multor persoane; întrucât, deși au fost semnate în mod oficial de către Comisie, toate programele au fost concepute, iar condițiile lor au fost stabilite în comun de către FMI, Eurogrup, Banca Centrală Europeană (BCE), Comisie și statele membre care urmau să beneficieze de asistență;

B.  întrucât, odată garantată sustenabilitatea economică și bugetară a celor patru țări, eforturile ar trebui să se axeze pe aspectele sociale, acordându-se o atenție deosebită creării de locuri de muncă;

C.  întrucât articolul 9 din TFUE prevede că „În definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea ține seama de cerințele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum și de cerințele privind un nivel ridicat de educație, de formare profesională și de protecție a sănătății umane”;

D.  întrucât articolul 151 din TFUE prevede că măsurile luate de UE și statele sale membre trebuie să fie conforme cu drepturile sociale fundamentale prevăzute în Carta socială europeană din 1961 și în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989 în vederea îmbunătățirii, printre altele, a dialogului social; întrucât articolul 152 din TFUE prevede că „Uniunea recunoaște și promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său, ținând seama de diversitatea sistemelor naționale. Aceasta facilitează dialogul dintre aceștia, respectându-le autonomia”;

E.  întrucât, conform articolului 36 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, „Uniunea recunoaște și respectă accesul la serviciile de interes economic general, astfel cum se prevede în legislațiile și practicile naționale, în conformitate cu tratatele, în scopul promovării coeziunii sociale și teritoriale a Uniunii”; întrucât articolul 14 din TFUE prevede că, „având în vedere locul ocupat de serviciile de interes economic general în cadrul valorilor comune ale Uniunii, precum și rolul pe care îl au acestea în promovarea coeziunii sociale și teritoriale a Uniunii, Uniunea și statele membre, fiecare în limita competențelor care le revin și în limita domeniului de aplicare a tratatelor, asigură funcționarea serviciilor respective pe baza principiilor și în condiții, în special economice și financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor lor”; întrucât articolul 345 din TFUE prevede că "tratatele nu aduc atingere regimului proprietății în statele membre"; întrucât Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general prevede valorile comune ale Uniunii în privința serviciilor de interes economic general;

F.  întrucât articolul 6 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) prevede că „Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, (…) care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor,” și întrucât alineatele (2) și (3) de la același articol prevăd aderarea la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și stipulează că aceste drepturi constituie principiile generale ale dreptului Uniunii;

G.  întrucât Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede, printre altele, dreptul de negociere și de acțiune colectivă (articolul 28), protecția în cazul concedierii nejustificate (articolul 30), condiții de muncă corecte și echitabile (articolul 31), recunoașterea și respectarea dreptului de acces la prestațiile de securitate socială și la serviciile sociale și, pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, dreptul la o viață demnă pentru toți cei care nu dispun de resurse suficiente (articolul 34), dreptul de acces la asistența medicală preventivă și dreptul de a beneficia de îngrijiri medicale (articolul 35), precum și recunoașterea și respectarea dreptului de acces la serviciile de interes economic general (articolul 36);

H.  întrucât Strategia Europa 2020 propusă de Comisie la 3 martie 2010 și aprobată de Consiliul European la 17 iunie 2010 conține următoarele obiective care fac parte din cele cinci obiective principale care trebuie atinse până în 2020: 75% dintre bărbați și femei cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani să fie angajați, să se reducă rata de abandon școlar sub 10%, cel puțin 40% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani să finalizeze un ciclu de învățământ superior sau echivalent și să se reducă nivelul de sărăcie prin scoaterea a cel puțin 20 de milioane de persoane din rândul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială;

I.  întrucât, potrivit Buletinului trimestrial al Comisiei din octombrie 2013 intitulat „Ocuparea forței de muncă și situația socială din UE”, scăderea puternică a PIB-ului în Grecia, în Portugalia și în Irlanda s-a tradus, în principal, printr-o reducere a gradului de ocupare a forței de muncă;

J.  întrucât, în rezoluția sa din 21 noiembrie 2013, Parlamentul a salutat Comunicarea Comisiei din 2 octombrie 2013 intitulată „Consolidarea dimensiunii sociale a uniunii economice și monetare” și propunerea acesteia de a se institui un tablou de bord cu principalii indicatori în materie de ocupare a forței de muncă și sociali, care să completeze procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) și raportul comun privind ocuparea forței de muncă (RCOFM); subliniază faptul că acești indicatori trebuie să fie suficienți pentru a reflecta în mod cuprinzător și transparent situația socială și situația în materie de ocupare a forței de muncă din statele membre; întrucât în rezoluție s-a subliniat necesitatea de se a garanta faptul că această monitorizare vizează reducerea discrepanțelor sociale dintre statele membre și promovarea unei convergențe sociale ascendente și a unui progres social;

K.  întrucât datele disponibile demonstrează că în cele patru țări menționate mai sus se înregistrează un regres în raport cu obiectivele sociale incluse în Strategia Europa 2020 (a se vedea anexa 1), cu excepția obiectivelor referitoare la persoanele care părăsesc de timpuriu sistemul de învățământ și la absolvenții ciclului de formare și de învățământ superior;

L.  întrucât perspectivele pe termen lung pentru aceste țări se îmbunătățesc; întrucât acest lucru ar trebui să înceapă să contribuie la crearea de noi locuri de muncă în aceste economii și să inverseze tendința de scădere a gradului de ocupare a forței de muncă,

1.  constată că instituțiile UE (BCE, Comisia și Eurogrupul) sunt și ele responsabile de condițiile impuse în cadrul programelor de ajustare economică; observă, totodată, că este necesar să se garanteze sustenabilitatea finanțelor publice și să se asigure o protecție socială adecvată pentru cetățeni;

2.  regretă faptul că Parlamentul a fost complet marginalizat în toate etapele programelor: faza pregătitoare, elaborarea mandatelor și monitorizarea impactului rezultatelor obținute de programe și de măsurile aferente; observă că, deși implicarea Parlamentului European nu a fost obligatorie având în vedere absența unui temei juridic în acest sens, neparticiparea instituțiilor europene și a mecanismelor financiare europene presupune faptul că programele au trebuit improvizate, ceea ce a avut ca rezultat încheierea unor acorduri financiare și instituționale în afara metodei comunitare; constată, în aceeași ordine de idei, că BCE a adoptat decizii ce nu se încadrează în mandatul său; reamintește rolul Comisiei de gardian al tratatelor și faptul că acest rol trebuie respectat în toate situațiile; consideră că doar instituțiile cu adevărat răspunzătoare în mod democratic ar trebui să coordoneze procesul politic de elaborare și de aplicare a programelor de ajustare pentru țările care se confruntă cu dificultăți financiare acute;

3.  regretă faptul că respectivele programe au fost concepute fără a se prevedea mijloace suficiente pentru evaluarea consecințelor lor cu ajutorul unor studii de impact sau prin coordonarea cu Comitetul pentru ocuparea forței de muncă, Comitetul pentru protecție socială, Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (EPSCO) sau comisarul pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale; regretă, de asemenea, că OIM nu a fost consultată, precum și faptul că, în pofida importantelor implicații sociale, nu au fost consultate nici organele consultative instituite prin tratat, în special Comitetul Economic și Social European (CESE) și Comitetul Regiunilor;

4.  regretă faptul că condițiile impuse pentru acordarea asistenței financiare au amenințat obiectivele sociale ale UE, din mai multe motive:

   UE nu a fost pregătită și echipată în mod adecvat pentru a face față problemelor cu care s-a confruntat, în special crizei datoriilor suverane de proporții, situație care impunea o reacție imediată pentru a se evita falimentul;
   întrucât programele au o durată specifică, o serie de măsuri din cadrul acestor programe nu ar fi trebuit să fie prevăzute pe termen lung;
   aceste măsuri sunt deosebit de greoaie, în principal pentru că deteriorarea situației economice și sociale nu a fost depistată la timp din cauza faptului că a fost prevăzut timp insuficient pentru punerea lor în aplicare și nu au fost realizate evaluări adecvate pentru a se determina efectul lor distributiv asupra diferitelor grupuri sociale;
   în ciuda apelurilor lansate de Comisie în acest sens, fondurile UE rămase din cadrul pe 2007-2013 nu au fost folosite cu promptitudine;
   măsurile în cauză ar fi putut fi însoțite de eforturi mai consistente de protecție a grupurilor vulnerabile, cum ar fi măsuri de prevenire a unui nivel înalt al sărăciei, privațiunilor și inegalităților în materie de sănătate care au apărut din cauza faptului că grupurile cu venituri scăzute sunt deosebit de dependente de sistemele publice de sănătate;

Ocuparea forței de muncă

5.  constată că extrem de dificila criză economică și financiară și politicile de ajustare aplicate în cele patru țări au condus la majorarea ratei șomajului la pierderea de locuri de muncă, precum și la majorarea numărului de șomeri de lungă durată, iar în unele cazuri și la înrăutățirea condițiilor de muncă; subliniază faptul că rata șomajului are un rol determinant în sustenabilitatea sistemelor de protecție socială și de pensii, precum și în realizarea obiectivelor sociale și de ocupare a forței de muncă înscrise în Strategia Europa 2020;

6.  constată că nu s-au realizat așteptările legate de relansarea creșterii economice și a creării de locuri de muncă prin intermediul devaluării interne, operate pentru redobândirea competitivității; subliniază faptul că aceste așteptări nerealizate reflectă tendința de subestimare a caracterului structural al crizei, precum și importanța de a menține, la nivel intern, cererea, investițiile și sprijinul acordat economiei reale prin intermediul creditelor; subliniază caracterul prociclic al măsurilor de austeritate și faptul că nu au fost însoțite de schimbări și reforme structurale adaptate de la caz la caz, cu acordarea unei atenții deosebite segmentelor vulnerabile ale societății în vederea realizării unei creșteri economice însoțite de coeziune socială și de ocuparea forței de muncă;

7.  constată că rata ridicată a șomajului și a subocupării forței de muncă, împreună cu reducerea salariilor din sectorul public și cel privat, iar în unele cazuri și cu absența unor măsuri eficace de combatere a evaziunii fiscale și de reducere simultană a ratelor contribuțiilor subminează sustenabilitatea și adecvarea sistemelor publice de securitate socială ca rezultat al finanțării insuficiente a securității sociale;

8.  constată că deteriorarea condițiilor și reducerea numărului de IMM-uri reprezintă una dintre cauzele principale ale pierderii de locuri de muncă și cea mai puternică amenințare la adresa viitoarei redresări; constată că politicile de ajustare nu au luat în considerare sectoarele strategice care ar fi trebuit luate în considerare în vederea menținerii creșterii economice și a coeziunii sociale în viitor; constată că acest lucru a dus la pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă în sectoare strategice precum cel industrial și sectorul cercetării, dezvoltării și inovării; subliniază faptul că cele patru țări trebuie să depună eforturi pentru a crea condițiile favorabile necesare pentru ca întreprinderile, în special IMM-urile, să își poată dezvolta sustenabilitatea comercială pe termen lung; subliniază că au fost eliminate multe locuri de muncă din domeniile de bază ale sectorului public, cum ar fi sănătatea, învățământul și serviciile publice sociale;

9.  regretă faptul că tinerii sunt cei afectați de cele mai mari rate ale șomajului, situația din țări precum Grecia, unde rata șomajului este de peste 50%, Portugalia și Irlanda, unde aceasta a depășit în 2012 30%, sau Cipru, unde rata șomajului este de aproximativ 26,4%, fiind deosebit de gravă; constată că aceste cifre se mențin și după cinci ani de la declanșarea crizei; regretă faptul că și atunci când tinerii își găsesc un loc de muncă, mulți dintre ei, în medie 43% față de 13% în cazul lucrătorilor adulți, lucrează în condiții de muncă precare sau pe contracte de muncă ce prevăd o fracțiune de normă, ceea ce le permite cu greu să trăiască independent de familiile lor și duce la pierderea inovării și a resurselor în materie de competențe profesionale, fapt care afectează producția și creșterea;

10.  constată că grupurile cele mai vulnerabile de pe piața muncii, și anume șomerii de lungă durată, femeile, lucrătorii migranți și persoanele cu dizabilități, suferă cel mai mult și cunosc rate ale șomajului mai ridicate decât media națională; constată creșterea puternică a ratei șomajului de lungă durată în rândul femeilor și al lucrătorilor în vârstă, precum și dificultățile suplimentare cu care acești lucrători se vor confrunta atunci când se vor întoarce pe piața muncii, odată ce economia se va redresa în cele din urmă; subliniază faptul că aceste categorii de lucrători au nevoie de măsuri specifice;

11.  avertizează că, dacă situația nu este remediată, aceste discrepanțe semnificative, în special în cazul generației mai tinere, vor duce, pe termen lung, la daune structurale pe piețele muncii din cele patru țări, vor limita capacitatea acestora de redresare, vor provoca migrații forțate masive care vor agrava efectele exodului actual de inteligență și vor aprofunda discrepanțele persistente dintre statele membre care oferă locuri de muncă și statele membre care oferă forță de muncă ieftină; regretă faptul că tinerii sunt în principal motivați să migreze și să își exercite dreptul la liberă circulație de evoluțiile negative în plan social și economic;

12.  este preocupat de faptul că, în unele cazuri și în unele sectoare, se înregistrează, alături de pierderea de locuri de muncă, o deteriorare a condițiilor de muncă, o multiplicare a formelor precare de angajare și o deteriorare a standardelor de bază ale muncii; subliniază faptul că statele membre trebuie să depună eforturi specifice pentru a combate angajarea forțată cu fracțiune de normă și contractele cu durată limitată, stagiile și uceniciile neplătite și activitățile profesionale independente false, precum și activitățile din economia subterană; constată, de asemenea, că, deși stabilirea salariilor nu intră în competența UE, programele au avut un impact asupra salariilor minime: în Irlanda s-a impus reducerea salariului minim cu aproape 12% (însă această decizie a fost ulterior modificată), iar în Grecia s-a operat o reducere drastică de 22%;

13.  reamintește că Strategia Europa 2020 prevede clar că cifra care trebuie urmărită este rata de ocupare a forței de muncă, care indică disponibilitatea de resurse umane și financiare pentru a asigura sustenabilitatea modelului nostru economic și social; solicită ca reducerea ritmului cu care crește rata șomajului să nu fie confundată cu recuperarea locurilor de muncă pierdute, deoarece nu se ține seama de intensificarea emigrării; constată că reducerea ocupării forței de muncă în sectorul industrial era deja o problemă înainte de lansarea programelor; subliniază faptul că este necesar să se creeze locuri de muncă mai multe și de o mai bună calitate; reamintește că în ultimii patru ani pierderile de locuri de muncă au atins cifra de 2 milioane în cele patru țări, ceea ce reprezintă 15% din locurile de muncă existente în 2009; salută faptul că, potrivit datelor recente, cifrele aferente ocupării forței de muncă au crescut ușor în Irlanda, Cipru și Portugalia;

Sărăcia și excluziunea socială

14.  este preocupat de faptul că, în rândul condițiilor pentru asistența financiară, în programe se includ recomandări privind reduceri specifice ale cheltuielilor sociale reale în sectoarele de bază, cum ar fi pensiile, serviciile de bază, îngrijirea sănătății și, în unele cazuri, produsele farmaceutice pentru protecția elementară a categoriilor mai vulnerabile, precum și în protecția mediului, în locul unor recomandări care să le ofere guvernelor naționale un grad mai mare de flexibilitate în luarea deciziilor privind sectoarele în care se pot realiza economii; își exprimă temerea că efectul principal al acestor măsuri este asupra luptei împotriva sărăciei, în special a sărăciei în rândul copiilor; reamintește faptul că combaterea sărăciei, îndeosebi în rândul copiilor, trebuie să reprezinte în continuare unul dintre obiectivele statelor membre și că politicile de consolidare fiscală și bugetară nu trebuie să submineze acest obiectiv;

15.  își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că în elaborarea și punerea în aplicare a programelor de ajustare economică nu s-a acordat importanța cuvenită impactului politicilor economice asupra ocupării forței de muncă sau implicațiilor sociale ale acestora și că, în cazul Greciei, ipoteza de lucru s-a bazat pe o presupunere eronată privind efectul de multiplicator economic, ceea ce a dus la neluarea în timp util de măsuri de protecție a celor mai vulnerabile categorii în fața sărăciei, a sărăciei persoanelor încadrate în muncă și a excluziunii sociale; invită Comisia să țină cont de indicatorii sociali și în vederea renegocierii programelor de ajustare economică și a înlocuirii măsurilor recomandate pentru fiecare stat membru pentru a asigura condițiile necesare favorabile creșterii economice și respectarea deplină a valorilor și principiilor sociale de bază ale UE;

16.  constată că, în pofida faptului că în Buletinul său trimestrial din octombrie 2013 privind ocuparea forței de muncă și situația socială din UE Comisia Europeană a scos în evidență importanța cheltuielilor cu protecția socială pentru prevenirea riscurilor pe plan social, Grecia, Irlanda și Portugalia au înregistrat după 2010 cele mai mari reduceri ale cheltuielilor sociale din UE;

17.  subliniază apariția unor noi forme de sărăcie care afectează clasa de mijloc și clasa muncitoare, fenomen observat în unele cazuri în care problemele legate de rambursarea ipotecilor și prețurile ridicate la energie generează sărăcie energetică și sporesc evacuările și executările silite imobiliare; este preocupat de datele care demonstrează o creștere a numărului persoanelor fără adăpost și a numărului persoanelor care nu au acces la o locuință; reamintește faptul că acest lucru reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale; recomandă statelor membre și autorităților locale să instituie politici neutre privind locuințele care să încurajeze locuințele sociale și locuințele abordabile, să soluționeze problema locuințelor neocupate și să pună în aplicare politici eficace de prevenire pentru a reduce numărul cazurilor de evacuare;

18.  își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că situația socială și economică înregistrată (la nivel macro și micro) în țările vizate accentuează inegalitățile regionale și teritoriale, subminând astfel obiectivul declarat al UE de consolidare a coeziunii regionale în interiorul său;

19.  constată că organizațiile internaționale și sociale au atras atenția asupra unei disparități în materie de gen datorate noii grile de salarizare și sistemelor de promovare și de concediere din sectorul public; constată că OIM și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu impactul disproporționat asupra salarizării femeilor produs de noile forme flexibile de angajare; constată, de asemenea, că OIM a solicitat guvernelor să monitorizeze impactul măsurilor de austeritate asupra remunerării bărbaților și femeilor din sectorul privat; constată cu îngrijorare că diferențele de remunerare dintre bărbați și femei au încetat să se mai reducă în țările care fac obiectul ajustării, în care aceste diferențe sunt mai mari decât media pe UE; subliniază că diferențele salariale și scăderea ocupării forței de muncă în rândul femeilor necesită o mai mare atenție din partea statelor membre care fac obiectul ajustării;

20.  constată că cifrele publicate de Eurostat și de Comisie, precum și diverse alte studii, demonstrează că, în unele cazuri, inegalitatea în distribuirea veniturilor s-a accentuat între 2008 și 2012, iar reducerea prestațiilor sociale și de șomaj, precum și reducerea salariilor din cauza reformelor structurale conduc la majorarea nivelului sărăciei; constată, de asemenea, că raportul Comisiei a demonstrat un nivel relativ ridicat de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă, din cauza reducerii sau înghețării salariilor minime mici;

21.  regretă faptul că numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială a crescut în majoritatea cazurilor; constată, în plus, că aceste statistici ascund o realitate mult mai dură, și anume aceea în care, atunci când PIB-ul pe cap de locuitor se reduce, scade și pragul sărăciei, ceea ce înseamnă că persoanele care până de curând erau considerate sărace, în prezent se consideră că au ieșit din sărăcie; subliniază că, în țările care fac obiectul ajustării și care suferă de criză bugetară, reducerea PIB-ului, reducerea drastică a investițiilor publice și private și prăbușirea investițiilor în cercetare și dezvoltare conduc la reducerea PIB-ului potențial și generează sărăcie pe termen lung;

22.  salută faptul că, în studiile menționate, Comisia recunoaște că numai o inversare hotărâtă a tendințelor actuale va permite să se atingă obiectivele Strategiei Europa 2020 la nivelul întregii UE;

23.  regretă faptul că, cel puțin pentru Grecia, Irlanda și Portugalia, programele au inclus un număr de prevederi detaliate în ceea ce privește reforma sistemului de sănătate și reducerea cheltuielilor în acest sector, ceea ce are un impact asupra calității și a accesibilității universale a serviciilor sociale, în special în sectorul serviciilor de îngrijire a sănătății și de asistență socială, în pofida faptului că la articolul 168 alineatul (7) din TFUE se prevede că UE trebuie să respecte competențele statelor membre; este preocupat de faptul că, în unele cazuri, unor persoane li se refuză asigurarea de sănătate sau accesul la protecție socială, crescând astfel riscul de sărăcie extremă și de excluziune socială, fapt reflectat de numărul tot mai mare al persoanelor sărace și fără adăpost și de lipsa de acces pentru aceste persoane la bunuri și servicii de bază;

24.  regretă faptul că nu s-a depus niciun efort specific pentru a identifica ineficiențele din sistemele de sănătate și din deciziile de a opera reduceri universale ale bugetelor de sănătate; atrage atenția asupra faptului că introducerea sistemului de plată partajată ar putea determina o ezitare din partea pacienților de a face apel la serviciile medicale și ar plasa sarcina financiară asupra gospodăriilor; avertizează asupra faptului că reducerile salariale în cazul personalului din sistemul de sănătate pot avea un efect negativ asupra siguranței pacienților și pot determina migrarea cadrelor medicale;

25.  reiterează faptul că articolul 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (PIDESC) prevede dreptul tuturor persoanelor la cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și psihică; constată faptul că toate cele patru țări sunt semnatare ale pactului și că acestea au recunoscut astfel dreptul la sănătate al tuturor persoanelor;

26.  reamintește faptul că Consiliul Europei a condamnat deja reducerile din sistemul public de pensii din Grecia, considerându-le o încălcare a articolul 12 din Carta socială europeană din 1961 și a articolul 4 din protocolul la aceasta, declarând că, deși dispozițiile din legislația internă contestate urmăresc îndeplinirea altor obligații juridice, acest lucru nu le scoate de sub incidența cartei(12); ia act de faptul că această doctrină de menținere a sistemului de pensii la un nivel satisfăcător pentru a permite pensionarilor să aibă o viață decentă este general aplicabilă în toate cele patru țări și ar fi trebuit să fie luată în considerare;

27.  regretă reducerile de resurse destinate asigurării unei existențe autonome a persoanelor cu handicap;

28.  subliniază că, atunci când a evaluat aplicarea Convenției nr. 102 în cazul reformelor din Grecia, Comitetul de experți al OIM a criticat vehement reformele radicale aplicate sistemului de pensii și că aceeași observație critică a fost inclusă în cel de-al 29-lea raport anual pentru 2011; reamintește că Convenția nr. 102 se aplică în general în toate cele patru țări și ar fi trebuit să fie luată în considerare;

29.  subliniază faptul că adâncirea sărăciei sociale din cele patru țări generează, de asemenea, o creștere a solidarității în rândul grupurilor celor mai vulnerabile, mulțumită eforturilor individuale, rețelelor familiale și organizațiilor umanitare; subliniază faptul că acest fenomen nu ar trebui folosit ca soluție structurală pentru problema în cauză, chiar dacă atenuează situația persoanelor celor mai defavorizate și demonstrează calitățile cetățeniei europene;

30.  constată cu îngrijorare creșterea constantă a coeficientului Gini contrar tendinței generale din zona euro de diminuare a acestuia, ceea ce indică o creștere considerabilă a inegalităților în ceea ce privește distribuția veniturilor în țările care fac obiectul ajustării;

Abandonul școlar

31.  salută faptul că numărul elevilor care părăsesc prematur sistemul de învățământ este în scădere în cele patru țări; observă că acest lucru s-ar putea explica parțial prin dificultatea cu care se confruntă tinerii în găsirea unui loc de muncă; reamintește nevoia urgentă de a reinstaura sisteme de formare profesională de calitate, deoarece aceasta este una dintre cele mai bune căi de îmbunătățire a șanselor tinerilor de găsire a unui loc de muncă;

32.  salută faptul că numărul persoanelor care ajung la nivelul de învățământ superior crește în toate cele patru țări; observă că acest lucru poate fi explicat în parte de dorința tinerilor de a-și îmbunătăți șansele viitoare de angajare pe piața muncii;

33.  regretă faptul că, din cauza reducerii finanțării publice, în principal, calitatea sistemelor de învățământ nu urmează această tendință pozitivă, agravând problemele cu care se confruntă tinerii neîncadrați în învățământ, în muncă sau în formare (NEET) și copiii cu nevoi speciale; observă că aceste măsuri ar putea avea implicații de ordin practic pentru calitatea învățământului, precum și pentru resursele materiale și umane disponibile, dimensiunea claselor, programele de învățământ și concentrarea școlilor;

Dialogul social

34.  subliniază faptul că partenerii sociali de la nivel național ar fi trebuit consultați sau implicați din etapa inițială de elaborare a programelor; regretă faptul că programele elaborate pentru cele patru țări permit în unele cazuri întreprinderilor să renunțe la contractele colective de muncă și să revizuiască acordurile salariale sectoriale, ceea ce afectează direct structura și valorile contractelor colective de muncă prevăzute în respectivele constituții naționale; constată că Comitetul de experți al OIM a solicitat restabilirea dialogului social; condamnă subminarea principiului reprezentării colective, punându-se astfel sub semnul întrebării prelungirea automată a contractelor colective care are un rol important în unele țări, ceea ce are drept consecință reducerea semnificativă a numărului de contracte colective în vigoare; condamnă reducerea salariilor minime și înghețarea salariilor minime nominale; subliniază că această situație este consecința unor reforme structurale limitate care vizează exclusiv dereglementarea relațiilor de muncă și reducerile salariale, ceea ce contrazice obiectivele generale ale UE și politicile Strategiei Europa 2020;

35.  reamintește că nu există o soluție unică, aplicabilă tuturor statelor membre;

Recomandări

36.  solicită Comisiei să realizeze un studiu detaliat cu privire la consecințele sociale și economice ale crizei economice și financiare și ale programelor de ajustare desfășurate ca răspuns în cele patru țări, pentru a asigura o înțelegere precisă a efectelor pe termen scurt și pe termen lung asupra ocupării forței de muncă și asupra sistemelor de protecție socială, precum și asupra acquis-ului social din UE, acordând o atenție deosebită luptei împotriva sărăciei, menținerii unui dialog social adecvat și echilibrului dintre flexibilitate și securitate în relațiile de muncă; invită Comisia să recurgă, atunci când elaborează acest studiu, la organele sale consultative, precum și la Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și la Comitetul pentru protecție socială; sugerează ca CESE să fie invitat să elaboreze un raport specific;

37.  invită Comisia să solicite OIM și Consiliul Europei să elaboreze rapoarte cu privire la eventuale măsuri de corecție și de stimulare necesare pentru îmbunătățirea situației sociale din aceste țări, a finanțării acestora și a sustenabilității finanțelor publice, și să asigure respectarea deplină a Cartei sociale europene și a protocolului la aceasta, precum și a convențiilor de bază ale OIM și a Convenției sale nr. 94, deoarece obligațiile care decurg din aceste instrumente au fost afectate de criza economică și financiară, precum și de măsurile de ajustare bugetară și reformele structurale impuse de troică;

38.  solicită UE, având în vedere sacrificiile făcute de aceste țări, să ofere sprijin, în urma evaluării și cu resurse financiare suficiente dacă este cazul, pentru restabilirea standardelor de protecție socială, combaterea sărăciei, sprijinirea serviciilor de învățământ, în special a celor pentru copiii cu nevoi speciale și persoanele cu handicap, precum și sprijin pentru reînnoirea dialogului social prin intermediul unui plan de redresare socială; invită Comisia, BCE și Eurogrupul să analizeze și, după caz și cât mai curând cu putință, să revizuiască măsurile excepționale care au fost aplicate;

39.  solicită respectarea obligațiilor juridice menționate mai sus, instituite în tratate și în Carta drepturilor fundamentale, întrucât nerespectarea acestora constituie o încălcare a dreptului primar al UE; invită Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene să evalueze în profunzime impactul măsurilor asupra drepturilor omului și să prezinte recomandări în cazul în care se constată că a fost încălcată Carta;

40.  invită troica și statele membre în cauză să închidă programele cât mai curând cu putință și să instituie mecanisme de gestionare a crizelor care să permită tuturor instituțiilor UE, inclusiv Parlamentului, să realizeze obiectivele și politicile sociale, inclusiv cele ce vizează drepturile individuale și colective ale persoanelor expuse cel mai mult riscului de excluziune socială, stabilite în tratate, în acordurile încheiate între partenerii sociali europeni și în alte acte internaționale obligatorii (convențiile OIM, Carta socială europeană și Convenția europeană privind drepturile omului); solicită o transparență sporită și o mai mare răspundere politică în elaborarea și în aplicarea programelor de ajustare;

41.  invită Comisia și Consiliul să acorde dezechilibrelor sociale și măsurilor de corecție a acestora aceeași atenție pe care o acordă dezechilibrelor macroeconomice și să se asigure că măsurile de ajustare vizează atingerea unei dreptăți sociale și favorizarea unui echilibru între creșterea economică și ocuparea forței de muncă, implementarea de reforme structurale și consolidarea bugetară; solicită, așadar, ambelor instituții să acorde prioritate creării de locuri de muncă și sprijinului pentru antreprenoriat, iar pentru aceasta să acorde EPSCO și priorităților acestuia aceeași atenție pe care o acordă ECOFIN și Eurogrupului și, de fiecare dată când este necesar, să organizeze înainte de reuniunile la nivel înalt ale zonei euro o reuniune a miniștrilor din cadrul Eurogrupului răspunzători de ocuparea forței de muncă și de afacerile sociale;

42.  recomandă Comisiei și statelor membre să considere cheltuielile din sectorul sănătății și al educației nu ca pe niște cheltuieli pasibile de reduceri, ci ca pe o investiție publică în viitorul țării, care ar trebui respectată și majorată în vederea accelerării redresării economice și sociale;

43.  recomandă ca, după ce va fi trecut momentul cel mai dificil al crizei financiare, țările care fac obiectul programului să implementeze, împreună cu instituțiile UE, planuri de recuperare a locurilor de muncă pentru a-și redresa economiile într-o măsură suficientă pentru restaurarea situației sociale existente înaintea aplicării programului, deoarece acest lucru este necesar pentru consolidarea ajustării macroeconomice a acestor țări și pentru redresarea dezechilibrelor din sectorul public, cum ar fi cele legate de datorie și de deficit; subliniază necesitatea implementării de planuri de recuperare a locurilor de muncă care să țină seama de următoarele:

   necesitatea de a restaura sistemul de creditare, în special pentru IMM-uri;
   necesitatea de a crea condiții favorabile pentru întreprinderi, astfel încât să li se permită să își dezvolte activitățile pe termen lung și în mod sustenabil, precum și de a promova în mod prioritar IMM-urile, deoarece acestea au un rol esențial în crearea de locuri de muncă;
   utilizarea optimă a oportunităților oferite de fondurile structurale ale UE, în special de FSE;
   o adevărată politică a ocupării forței de muncă, cu politici active pe piața muncii;
   servicii publice de calitate, la nivel european, în domeniul ocupării forței de muncă și o politică de majorare a salariilor;
   o garanție la nivel european pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor;
   nevoia de a se asigura un impact distributiv just și
   un program destinat gospodăriilor de șomeri și, în sfârșit, o mai bună gestiune bugetară;

44.  invită Comisia să prezinte un raport privind progresele înregistrate cu privire la Strategia Europa 2020, acordând o atenție deosebită lipsei de progrese din țările care fac parte din program și să prezinte propuneri pentru a aduce aceste țări pe o cale credibilă de îndeplinire a tuturor obiectivelor Strategiei Europa 2020;

45.  recomandă ca viitoarele reforme în domeniul muncii operate de statele membre să țină seama de criteriile de flexicuritate pentru îmbunătățirea competitivității întreprinderilor incluse în Strategia Europa 2020, ținându-se seama și de alte elemente precum costurile energetice, concurența neloială, dumpingul social, un sistem financiar echitabil și eficient, politicile bugetare care să favorizeze creșterea și ocuparea forței de muncă și, în general, de toate aspectele care contribuie la dezvoltarea economiei reale și a antreprenoriatului; invită Comisia să realizeze evaluări ale impactului social înainte de a impune reforme majore în țările care fac parte din program și să ia în considerare efectele de propagare ale acestor măsuri, cum ar fi efectul asupra sărăciei, excluziunii sociale, ratei infracționalității și a xenofobiei;

46.  solicită să fie luate de urgență măsuri de prevenire a creșterii numărului de persoane fără adăpost în țările care fac parte din program și invită Comisia să sprijine această acțiune printr-o analiză a politicilor și prin promovarea bunelor practici;

47.  constată că, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 472/2013, Comisia trebuie să înainteze Parlamentului, înainte de 1 ianuarie 2014, un raport privind aplicarea acestui regulament; invită Comisia să prezinte fără întârziere acest raport, în care să includă implicațiile pe care le comportă regulamentul menționat pentru programele de ajustare economică în curs;

48.  invită Comisia și statele membre să se consulte cu societatea civilă, cu organizațiile de pacienți și cu organismele profesionale în legătură cu viitoarele măsuri referitoare la domeniul sănătății din cadrul programelor de ajustare și să recurgă la Comitetul pentru protecție socială pentru a se asigura că reformele sporesc eficiența sistemelor și a resurselor fără a periclita situația grupurilor celor mai vulnerabile și cele mai importante aspecte ale protecției sociale, inclusiv achiziția și utilizarea medicamentelor, nevoile esențiale și luarea în considerare a personalului din sistemul de îngrijire a sănătății;

o
o   o

49.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) http://www.coe.int/T/DGHL/Monitoring/SocialCharter/NewsCOEPortal/CC76-80Merits_en.asp
(2) Texte adoptate, P7_TA(2013)0401.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0328.
(4) Texte adoptate, P7_TA(2013)0246.
(5) JO C 249 E, 30.8.2013, p. 4.
(6) Texte adoptate, P7_TA(2013)0447.
(7) Texte adoptate, P7_TA(2013)0515.
(8) Texte adoptate, P7_TA(2012)0430.
(9) JO C 153 E, 31.5.2013, p. 57.
(10) Texte adoptate, P7_TA(2012)0419.
(11) Texte adoptate, P7_TA(2013)0266.
(12) Comitetul european pentru drepturile sociale, 7 decembrie 2012, Decizia de fond, Plângerea nr. 78/2012, p.10.


Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru securitate internă (dispoziții generale) ***I
PDF 285kWORD 116k
Rezoluţie
Text
Anexă
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil și migrație și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor (COM(2011)0752 – C7-0444/2011 – 2011/0367(COD))
P7_TA(2014)0241A7-0021/2014

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2011)0752),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 78 alineatul (2), articolul 79 alineatele (2) și (4), articolul 82 alineatul (1), articolul 84 și articolul 87 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7–0444/2011),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 11 iulie 2012(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 18 iulie 2012(2),

–  având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat în scrisoarea din 20 decembrie 2013 , de a aproba poziția Parlamentului European, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru bugete (A7-0021/2014),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  ia act de declarațiile Comisiei anexate la prezenta rezoluție;

3.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

4.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2014 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil, migrație și integrare, precum și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor

P7_TC1-COD(2011)0367


(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 514/2014.)

ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ

Declarație a Comisiei privind adoptarea programelor naționale

Comisia va depune toate eforturile pentru a informa Parlamentul European înaintea adoptării programelor naționale.

Declarație a Comisiei privind articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul 182/2011

Comisia subliniază că invocarea în mod sistematic a articolului 5 alineatul (4) al doilea paragraf litera (b) este contrară literei și spiritului Regulamentului (UE) nr. 182/2011 (JO L 55, 28.2.2011, p. 13). Recurgerea la această dispoziție trebuie să răspundă unei nevoi specifice de a se îndepărta de la principiul potrivit căruia, în cazul în care nu este emis niciun aviz, Comisia poate adopta un proiect de act de punere în aplicare. Deoarece reprezintă o excepție de la regula generală stabilită la articolul 5 alineatul (4), recurgerea la al doilea paragraf litera (b) nu poate fi considerată pur și simplu ca fiind o «putere discreționară» a legislatorului, ci trebuie interpretată în mod restrictiv și, prin urmare, trebuie justificată.

(1) JO C 299, 4.10.2012, p. 108.
(2) JO C 277, 13.9.2012, p. 23.


Fondul pentru securitate internă (Cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor) ***I
PDF 280kWORD 43k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, ca parte a Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor (COM(2011)0753 – C7-0445/2011 – 2011/0368(COD))
P7_TA-PROV(2014)0242A7-0026/2014

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM[(2011)0753]),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 82 alineatul (1), articolul 84 și articolul 87 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0445/2011),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 11 iulie 2012(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 18 iulie 2012(2),

–  având în vedere decizia sa din 17 ianuarie 2013 privind deschiderea negocierilor și mandatul pentru negocierile interinstituționale referitoare la propunere(3),

–  având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat în scrisoarea din 11 decembrie 2013 , de a aproba poziția Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru bugete (A7-0026/2014),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2014 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, în cadrul Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor și de abrogare a Deciziei 2007/125/JAI a Consiliului

P7_TC1-COD(2011)0368


(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 513/2014.)

(1) JO C 299, 4.10.2012, p. 108.
(2) JO C 277, 13.9.2012, p. 23.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0021.


Fondul pentru securitate internă (Frontierele externe și vizele) ***I
PDF 279kWORD 58k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, ca parte a Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize (COM(2011)0750 – C7-0441/2011 – 2011/0365(COD))
P7_TA(2014)0243A7-0025/2014

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2011)0750),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 77 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată Parlamentului de către Comisie (C7-0441/2011),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 11 iulie 2012(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 18 iulie 2012(2),

–  având în vedere Decizia sa din 17 ianuarie 2013 privind deschiderea negocierilor și mandatul pentru negocierile interinstituționale referitoare la propunere(3),

–  având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat în scrisoarea din 4 decembrie 2013, de a aproba poziția Parlamentului European, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizele Comisiei pentru afaceri externe și al Comisiei pentru bugete (A7-0025/2014),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2014 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, în cadrul Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize și de abrogare a Deciziei nr. 574/2007/CE

P7_TC1-COD(2011)0365


(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 515/2014.)

(1) JO C 299, 4.10.2012, p. 108.
(2) JO C 277, 13.9.2012, p. 23.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0019.


Un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a informației în Uniune ***I
PDF 597kWORD 330k
Rezoluţie
Text consolidat
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind măsuri de asigurare a unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a informației în Uniune (COM(2013)0048 – C7-0035/2013 – 2013/0027(COD))
P7_TA(2014)0244A7-0103/2014

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului și Consiliului (COM(2013)0048),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7‑0035/2013),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul motivat, prezentat de către Parlamentul Suediei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 22 mai 2013(1),

–  având în vedere rezoluția sa din 12 septembrie 2013 referitoare la o strategie în materie de securitate cibernetică a Uniunii Europene: Un spațiu cibernetic deschis, protejat și sigur(2),

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și al Comisiei pentru afaceri externe (A7-0103/2014),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2014 în vederea adoptării Directivei 2014/…/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind măsuri de asigurare a unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a informației în Uniune

P7_TC1-COD(2013)0027


PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(3),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(4),

întrucât:

(1)  Rețelele împreună cu sistemele și serviciile informatice îndeplinesc un rol vital în societate. Fiabilitatea și securitatea lor sunt esențiale pentru libertatea și securitatea generală ale cetățenilor Uniunii, precum și pentru activitățile economice și bunăstarea socială și, în special, pentru funcționarea pieței interne. [AM 1]

(2)  Amploarea, frecvența și impactul incidentelor de securitate provocate deliberat sau întâmplătoare este în creștere și reprezintă o amenințare majoră pentru funcționarea rețelelor și a sistemelor informatice. Aceste sisteme pot să devină, de asemenea, o țintă ușoară pentru acțiunile dăunătoare deliberate menite să afecteze sau să întrerupă funcționarea sistemelor. Astfel de incidente pot să împiedice desfășurarea activităților economice, să genereze pierderi financiare substanțiale, să submineze încrederea utilizatorilor și a investitorilor și să provoace pagube majore economiei Uniunii, și, în cele din urmă, să pericliteze bunăstarea cetățenilor Uniunii și capacitatea statelor membre de a se proteja și de a garanta securitatea infrastructurilor critice. [AM 2]

(3)  Ca instrumente de comunicare fără frontiere, sistemele de informare digitale și, în principal, internetul au un rol esențial în facilitarea circulației transfrontaliere a mărfurilor, serviciilor și persoanelor. Din cauza naturii lor transnaționale, o perturbare majoră a acestor sisteme survenită într-un stat membru poate afecta, de asemenea, alte state membre și Uniunea în ansamblul său. Prin urmare, reziliența și stabilitatea rețelelor și a sistemelor informatice este esențială pentru buna funcționare a pieței interne.

(3a)  Întrucât cauzele cele mai frecvente ale defectării sistemelor continuă să fie neintenționate, de exemplu, cauze naturale sau erori umane, infrastructura ar trebui să fie rezistentă atât în fața perturbărilor intenționate, cât și a celor neintenționate, iar operatorii infrastructurilor critice ar trebui să proiecteze sisteme axate pe rezistență. [AM 3]

(4)  Trebuie Ar trebui stabilit un mecanism de cooperare la nivelul Uniunii, care să permită schimbul de informații, precum și prevenirea, detectarea și răspunsul coordonate în ceea ce privește securitatea rețelelor și a informației (network and information security – NIS). Pentru ca acest mecanism să fie eficace și să includă toate statele membre, este esențial ca acestea să dispună de capacitățile minime necesare și de o strategie care să asigure un nivel ridicat de NIS pe teritoriul lor. Administrațiile publice și operatorii infrastructurilor critice Cel puțin anumiți operatori de pe piață de informație trebuie ar trebui să fie supuși, de asemenea, unor cerințe minime de securitate, pentru a promova o cultură a gestionării riscurilor și a asigura raportarea celor mai grave incidente. Societățile cotate la bursă ar trebui să fie încurajate să anunțe incidentele în rapoartele lor financiare, în mod voluntar. Cadrul juridic ar trebui să se întemeieze pe nevoia de a garanta viața privată și integritatea cetățenilor. Rețeaua de alertă privind infrastructurile critice (CIWIN) ar trebui extinsă la operatorii de pe piață care intră sub incidența prezentei directive. [AM 4]

(4a)  Administrațiile publice, dată fiind vocația lor publică, ar trebui să exercite toată diligența în gestionarea și protejarea propriilor rețele și sisteme de informații, iar prezenta directivă ar trebui să se concentreze asupra infrastructurii critice esențială pentru menținerea activităților economice și sociale vitale, în domeniul energetic, al transporturilor, bancar, al piețelor financiare și al sănătății. Dezvoltatorii de programe informatice și producătorii de echipamente informatice nu ar trebui excluși din domeniul de aplicare a prezentei directive. [AM 5]

(4b)  Cooperarea și coordonarea dintre autoritățile competente ale Uniunii și Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele, cu responsabilitate pentru politica externă și de securitate comună și politica de securitate și apărare comună, precum și cu coordonatorul UE în materie de combatere a terorismului ar trebui să fie garantate în cazurile în care incidentele care au un impact semnificativ sunt percepute ca fiind de natură externă și teroristă. [AM 6]

(5)  Pentru a putea acoperi toate incidentele și riscurile relevante, prezenta directivă trebuie să se aplice tuturor rețelelor și sistemelor informatice. Obligațiile impuse administrațiilor publice și operatorilor de piață nu trebuie să se aplice însă întreprinderilor care furnizează rețele de comunicații publice sau servicii de comunicații electronice accesibile publicului în sensul Directivei 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului(5), care sunt supuse cerințelor specifice de securitate și integritate stabilite la articolul 13a din directiva respectivă, și nici furnizorilor de servicii de asigurare a încrederii.

(6)  Capacitățile existente nu sunt suficiente pentru a asigura un nivel ridicat de securitate a rețelelor și a informației în Uniune. Statele membre au niveluri de pregătire foarte diferite care conduc la existența în Uniune a unor abordări fragmentate. Acest lucru determină un nivel inegal de protecție a consumatorilor și a întreprinderilor și subminează nivelul general de securitate a rețelelor și a informației în Uniune. La rândul său, lipsa unor cerințe minime comune pentru administrațiile publice și operatorii de piață face imposibilă instituirea unui mecanism global eficace de cooperare la nivelul Uniunii. Universitățile și centrele de cercetare au un rol decisiv în stimularea cercetării, dezvoltării și inovării în aceste domenii și ar trebui să beneficieze de o finanțare adecvată. [AM 7]

(7)  Prin urmare, pentru a răspunde cu eficacitate la provocările din domeniul securității rețelelor și a sistemelor informatice este necesară o abordare globală la nivelul Uniunii, care să includă crearea capacităților comune minime și cerințele de planificare, dezvoltarea unor competențe suficiente în materie de securitate cibernetică, schimbul de informații și coordonarea acțiunilor, precum și cerințele minime comune de securitate pentru toți operatorii de piață în cauză și pentru administrațiile publice. Ar trebui aplicate standarde comune minime în conformitate cu recomandările corespunzătoare ale grupurilor de coordonare a securității cibernetice (CSGC). [AM 8]

(8)  Dispozițiile prezentei directive nu trebuie să aducă atingere posibilității de care dispune fiecare stat membru de a lua măsurile necesare pentru a asigura protecția intereselor sale de securitate esențiale, a apăra ordinea și siguranța publică și a permite investigarea, detectarea și urmărirea infracțiunilor. În conformitate cu articolul 346 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu are obligația de a furniza informații a căror divulgare o consideră contrară intereselor esențiale ale siguranței sale. Niciun stat membru nu este obligat să divulge informații clasificate ale UE, astfel cum sunt definite în Decizia Consiliului 2011/292/UE(6), informații care fac obiectul unor acorduri de nedivulgare sau al unor acorduri de nedivulgare informale, cum ar fi Traffic Light Protocol. [AM 9]

(9)  Pentru a atinge și menține un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice, fiecare stat membru trebuie să aibă o strategie națională de securitate a rețelelor și a informației, care să definească obiectivele strategice și acțiunile concrete de politică ce trebuie puse în aplicare. Pentru a atinge niveluri ale capacității de răspuns care să permită o cooperare eficace și eficientă la nivel național și al Uniunii în caz de incidente, trebuie elaborate la nivel național planuri de cooperare în domeniul securității rețelelor și informației, care să respecte cerințele esențiale, asigurând respectarea și protecția vieții private și a datelor cu caracter personal, pe baza cerințelor minime prevăzute în prezenta directivă. Prin urmare, fiecare stat membru ar trebui să aibă obligația de a îndeplini standarde comune privind formatul și caracterul interschimbabil al datelor care urmează să fie partajate și evaluate. Statele membre ar trebui să poată solicita asistență din partea Agenției Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA) pentru elaborarea strategiilor lor în domeniul securității rețelelor și informației, pe baza unui proiect de strategie minimă comună în domeniul securității rețelelor și a informației. [AM 10]

(10)  Pentru a asigura aplicarea eficace a dispozițiilor adoptate în temeiul prezentei directive, trebuie înființat sau identificat în fiecare stat membru un organism responsabil cu coordonarea problemelor de securitate a rețelelor și a informației, care să constituie punctul focal al cooperării transfrontaliere la nivelul Uniunii. Aceste organisme trebuie să dispună de resurse tehnice, financiare și umane adecvate, pentru a-și îndeplini în mod eficace și eficient sarcinile atribuite și a realiza astfel obiectivele prezentei directive.

(10a)  Având în vedere diferențele dintre structurile naționale de guvernanță și pentru a menține mecanismele sectoriale deja existente sau organismele de supraveghere și de reglementare ale Uniunii și a evita suprapunerile, statele membre ar trebui să dispună de competența de a desemna mai multe autorități naționale competente responsabile cu îndeplinirea atribuțiilor legate de securitatea rețelelor și a sistemelor informatice ale operatorilor de piață vizați de prezenta directivă. Cu toate acestea, pentru a asigura o bună cooperare și comunicare transfrontalieră, este necesar ca fiecare stat membru să desemneze un singur punct unic de contact responsabil pentru cooperarea transfrontalieră la nivelul Uniunii, fără a aduce atingere mecanismelor de reglementare sectoriale. În cazul în care structura sa constituțională sau alte prevederi o impun, un stat membru ar trebui să fie în măsură să desemneze o singură autoritate care să îndeplinească atribuțiile autorității competente și ale punctului unic de contact. Autoritățile competente și punctele unice de contact ar trebui să fie organisme civile, care să funcționeze integral pe baza controlului democratic, și nu ar trebui să desfășoare activități în domeniul informațiilor, al aplicării legii sau al apărării și nici să fie legate organizațional în vreun fel de organismele active în aceste domenii. [AM 11]

(11)  Toate statele membre trebuie și operatorii de piață ar trebui să fie echipați în mod adecvat, din punctul de vedere al capacității atât tehnice, cât și organizatorice, pentru a preveni, a detecta, a combate și a atenua incidentele și riscurile la care sunt supuse în orice moment rețelele și sistemele informatice. Sistemele de securitate ale administrațiilor publice ar trebui să fie sigure și să fie supuse unui control și unei examinări democratice. Echipamentele și capacitățile necesare în mod normal ar trebui să respecte standardele tehnice convenite de comun acord, precum și procedurile standard de operare (PSO). Prin urmare, în toate statele membre ar trebui înființate echipe de intervenție în caz de urgență informatică (CERT) funcționale și care să respecte cerințele esențiale, pentru a garanta existența capacităților eficace și compatibile care să administreze incidentele și riscurile și să asigure o cooperare eficientă la nivelul Uniunii. Aceste CERT ar trebui să aibă capacitatea de a interacționa pe baza unor standarde tehnice comune și a unor proceduri standard de operare (PSO). Având în vedere caracteristicile diferite ale CERT existente, care corespund unor nevoi tematice diferite și unor actori diferiți, statele membre ar trebui să garanteze că fiecare dintre sectoarele menționate în lista cu operatorii de piață prevăzută de prezenta directivă beneficiază de servicii din partea cel puțin unei CERT. În ceea ce privește cooperarea transfrontalieră dintre CERT, statele membre ar trebui să garanteze faptul că CERT dispun de mijloace suficiente pentru a participa la rețelele de cooperare de la nivelul Uniunii și cel internațional deja existente. [AM 12]

(12)  Pe baza progreselor semnificative obținute în cadrul Forumului european al statelor membre (FESM) în încurajarea dezbaterilor și a schimburilor de bune practici, inclusiv a elaborării principiilor de cooperare în caz de criză informatică europeană, statele membre și Comisia trebuie să formeze o rețea prin intermediul căreia să comunice permanent și care să susțină cooperarea lor. Acest mecanism de cooperare sigur și eficace trebuie , incluzând participarea operatorilor de piață, atunci când este cazul, ar trebui să permită schimbul de informații, detectarea și răspunsul structurate și coordonate la nivelul Uniunii. [AM 13]

(13)  Este necesar ca Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA) să asiste statele membre și Comisia, oferind experiența sa, asigurând consiliere și facilitând schimbul de bune practici. În special la aplicarea prezentei directive, Comisia trebuie și statele membre ar trebui să consulte ENISA. Pentru a asigura o informare eficace și în timp util a statelor membre și a Comisiei, în rețeaua de cooperare trebuie să poată fi transmise alerte rapide cu privire la incidente și riscuri. În vederea dezvoltării capacităților și a cunoștințelor statelor membre, rețeaua de cooperare trebuie să funcționeze, de asemenea, ca un instrument pentru schimbul de bune practici, asistând membrii săi la crearea capacităților și coordonând organizarea evaluărilor inter pares și a exercițiilor de NIS. [AM 14]

(13a)  Dacă se consideră indicat, statele membre ar trebui să poată utiliza sau adapta structurile organizatorice sau strategiile existente atunci când aplică dispozițiile prezentei directive. [AM 15]

(14)  Trebuie creată o infrastructură de schimb de informații securizată, care să permită schimbul de informații sensibile și confidențiale în rețeaua de cooperare. Structurile existente în cadrul Uniunii ar trebui utilizate pe deplin în acest scop. Fără a aduce atingere obligației de a notifica rețelei de cooperare incidentele și riscurile care ating o dimensiune europeană, accesul la informațiile confidențiale provenind de la alte state membre trebuie ar trebui acordat numai statelor membre care demonstrează că procedurile și resursele lor tehnice, financiare și umane, precum și infrastructura lor de comunicații le garantează o participare în rețea eficace, eficientă și sigură, prin utilizarea unor metode transparente. [AM 16]

(15)  Deoarece majoritatea rețelelor și a sistemelor informatice au operatori privați, cooperarea dintre sectorul public și cel privat este esențială. Operatorii de piață trebuie încurajați să-și creeze propriile mecanisme de cooperare informală pentru asigurarea securității rețelelor și a informației. Aceștia ar trebui, de asemenea, să coopereze cu sectorul public și să facă schimb reciproc de informații și de bune practici, caracterul reciproc aplicându-se inclusiv schimbului de informații relevante, de sprijin operațional și de informații analizate din punct de vedere strategic, în caz de incident incidente. Pentru a încuraja în mod eficace schimbul de informații și de bune practici, este esențial să se asigure că operatorii de piață care participă la astfel de schimburi nu sunt dezavantajați ca urmare a cooperării lor. Sunt necesare garanții adecvate pentru a se asigura că o astfel de cooperare nu va expune operatorii în cauză la un risc de conformitate mai mare sau la noi obligații în temeiul legislației privind concurența, proprietatea intelectuală, protecția datelor sau criminalitatea informatică, printre altele, nici nu îi va expune la riscuri operaționale sau de securitate mai mari. [AM 17]

(16)  Pentru a asigura transparența și informarea adecvată a cetățenilor și a operatorilor de piață din UE, autoritățile competente trebuie Uniune, punctele unice de contact ar trebui să creeze un site web internet comun, la nivelul Uniunii, pe care să publice informații neconfidențiale despre incidente, riscuri și modalități de atenuare a acestora și unde să ofere, atunci când este necesar, consiliere cu privire la măsurile adecvate de întreținere. Informațiile de pe site-ul internet ar trebui să fie accesibile indiferent de dispozitivul utilizat. Toate datele cu caracter personal publicate pe acest site internet ar trebui să se limiteze doar la ceea ce este necesar și să fie cât mai anonime posibil. [AM 18]

(17)  Dacă informațiile sunt considerate confidențiale în conformitate cu normele Uniunii și cele naționale privind secretul comercial, această confidențialitate trebuie asigurată atunci când se efectuează activitățile și se îndeplinesc obiectivele stabilite de prezenta directivă.

(18)  În special pe baza experiențelor naționale în materie de gestionare a crizelor și în cooperare cu ENISA, Comisia și statele membre elaborează un plan al Uniunii de cooperare în domeniul securității rețelelor și a informației, care definește mecanismele de cooperare, bunele practici și modelele de funcționare pentru prevenirea, depistarea, raportarea și contracararea riscurilor și a incidentelor. La administrarea avertismentelor rapide în cadrul rețelei de cooperare, trebuie să se țină seama în mod corespunzător de acest plan. [AM 19]

(19)  Transmiterea în rețea a unei alerte rapide trebuie impusă numai dacă amploarea și gravitatea incidentului sau a riscului în cauză ating sau pot atinge un nivel la care este necesară o informare sau o coordonare a răspunsului la nivelul Uniunii. Prin urmare, alertele rapide trebuie să se limiteze la incidentele sau la riscurile reale sau potențiale care se extind rapid, depășesc capacitatea națională de răspuns sau afectează mai multe state membre. Pentru a permite o evaluare corectă, toate informațiile relevante pentru evaluarea riscului sau a incidentului trebuie comunicate rețelei de cooperare. [AM 20]

(20)  După primirea și evaluarea unei alerte rapide, autoritățile competente trebuie punctele unice de contact ar trebui să convină asupra unui răspuns coordonat, în conformitate cu planul Uniunii de cooperare în domeniul securității rețelelor și a informației. Autoritățile competente Punctele unice de contact, ENISA și Comisia trebuie ar trebui informate cu privire la măsurile adoptate la nivel național ca urmare a răspunsului coordonat. [AM 21]

(21)  Având în vedere dimensiunea mondială a problemelor de securitate a rețelelor și a informației, este nevoie de o cooperare internațională mai strânsă pentru a îmbunătăți standardele de securitate și schimbul de informații și pentru a promova o abordare internațională comună a acestor probleme. Orice cadru pentru o astfel de cooperare internațională ar trebui să facă obiectul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului(7) și ale Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului(8). [AM 22]

(22)  Responsabilitatea asigurării securității rețelelor și a informației revine în mare măsură operatorilor de piață. Trebuie Ar trebui promovată și dezvoltată prin intermediul unor cerințe adecvate de reglementare și al practicilor voluntare din sector o cultură a gestionării riscurilor, a cooperării strânse și a încrederii, care să implice evaluarea riscurilor și aplicarea unor măsuri de securitate adecvate riscurilor întâmpinate și incidentelor, provocate în mod deliberat sau întâmplător. Pentru ca rețeaua de cooperare să funcționeze în mod eficace, este esențială, de asemenea, stabilirea unor condiții uniforme și de încredere care să asigure o cooperare eficace între toate statele membre. [AM 23]

(23)  În conformitate cu Directiva 2002/21/CE, întreprinderile furnizoare de rețele de comunicații publice sau de servicii de comunicații electronice accesibile publicului trebuie să ia măsurile adecvate pentru a garanta integritatea și securitatea acestora și trebuie să introducă cerințe de notificare a încălcării securității și a pierderii integrității. În conformitate cu Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului(9), furnizorul unor servicii de comunicații electronice accesibile publicului trebuie să ia măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru a garanta securitatea acestora.

(24)  Aceste obligații trebuie ar trebui extinse dincolo de sectorul comunicațiilor electronice la operatorii de infrastructură ce utilizează intens tehnologia informației și comunicațiilor și sunt esențiali pentru funcționarea sectoarelor vitale ale economiei sau societății, cum ar fi energia electrică și gazele naturale, transporturile, instituțiile de credit, infrastructurile piețelor financiare și sănătatea. Perturbarea acestor rețele și sisteme informatice ar afecta piața internă. Deși obligațiile prevăzute în prezenta directivă nu ar trebui extinse dincolo de sectorul comunicațiilor electronice la principalii furnizori de servicii ale societății informaționale, definite în Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului(10), pe care se bazează serviciile din aval ale societății informaționale sau activitățile online, cum ar fi platformele de comerț electronic, serviciile de procesare a plăților online, rețelele de socializare, motoarele de căutare, serviciile de cloud computing în general sau vânzarea de aplicații, aceștia ar putea informa în mod voluntar autoritățile competente sau punctele unice de contact cu privire la incidentele legate de securitatea rețelelor despre care consideră că este necesar să fie comunicate. Autoritatea competentă sau punctul unic de contact ar trebui să prezinte, dacă acest lucru este posibil, operatorilor de piață care au comunicat incidentul informații analizate din punct de vedere strategic care vor contribui la eliminarea amenințării la adresa securității. Perturbarea acestor servicii suport ale societății informaționale împiedică furnizarea altor servicii ale societății informaționale care se bazează pe primele ca elemente‑cheie. Dezvoltatorii de programe informatice și producătorii de echipamente informatice nu sunt furnizori de servicii ale societății informaționale și, prin urmare, se exclud. Aceste obligații trebuie extinse, de asemenea, la administrațiile publice și la operatorii de infrastructură critică, ce utilizează intens tehnologia informației și comunicațiilor și sunt esențiali pentru funcționarea sectoarelor vitale ale economiei sau societății, cum ar fi energia electrică și gazele naturale, transporturile, instituțiile de credit, bursele și sănătatea. Perturbarea acestor rețele și sisteme informatice ar afecta piața internă. [AM 24]

(24a)  Deși furnizorii de echipamente și programe informatice nu sunt operatori de piață comparabili cu cei care intră sub incidența prezentei directive, produsele lor facilitează securitatea rețelelor și a sistemelor informatice. Prin urmare, aceștia au un rol important în a le permite operatorilor de piață să asigure securitatea rețelelor și a sistemelor lor informatice. Dat fiind faptul că produsele din domeniul echipamentelor și programelor informatice fac deja obiectul normelor existente în materie de răspundere pentru produsele cu defect, statele membre ar trebui să garanteze aplicarea normelor respective. [AM 25]

(25)  Măsurile tehnice și organizatorice impuse administrațiilor publice și operatorilor de piață nu trebuie să implice proiectarea, dezvoltarea sau fabricarea într-un anumit mod a unui anumit produs comercial al tehnologiei informației și comunicațiilor. [AM 26]

(26)  Administrațiile publice și Operatorii de piață trebuie să asigure securitatea rețelelor și a sistemelor aflate sub controlul lor. Acestea sunt în principal rețele și sisteme private, gestionarea securității lor fiind fie efectuată de către personalul IT intern, fie externalizată. Obligațiile în materie de securitate și notificare trebuie să se aplice operatorilor de piață relevanți și administrațiilor publice, indiferent dacă aceștia asigură ei înșiși întreținerea propriilor rețele și sisteme informatice sau externalizează această activitate. [AM 27]

(27)  Pentru a evita impunerea unei sarcini financiare și administrative disproporționate asupra micilor operatori și a utilizatorilor, cerințele trebuie să fie proporționale cu riscurile la care este expusă rețeaua sau sistemul informatic în cauză, ținând seama de cea mai avansată tehnologie corespunzătoare unor astfel de măsuri. Aceste cerințe nu trebuie să se aplice microîntreprinderilor.

(28)  Autoritățile competente trebuie și punctele unice de contact ar trebui să acorde atenția cuvenită menținerii unor canale informale și sigure pentru schimbul de informații dintre operatorii de pe piață și dintre sectorul public și cel privat. Autoritățile competente și punctele unice de contact ar trebui să informeze producătorii și furnizorii de servicii ale căror produse și servicii TIC sunt afectate cu privire la incidentele care au un impact semnificativ și care le-au fost notificate. Anunțarea publică a incidentelor raportate autorităților competente trebuie și punctelor unice de contact ar trebui să găsească echilibrul cuvenit între interesul publicului de a fi informat cu privire la amenințări și eventualele daune comerciale sau în domeniul reputației pe care le pot suferi administrațiile publice și operatorii de piață care raportează incidentele. Atunci când sunt puse în aplicare obligațiile de notificare, autoritățile competente trebuie și punctele unice de contact ar trebui să acorde o atenție deosebită necesității de a păstra stricta confidențialitate a informațiilor despre vulnerabilitățile unui produs, înainte de apariția aplicarea unor soluții de securitate adecvate. Ca principiu general, punctele unice de contact nu ar trebui să comunice datele cu caracter personal ale persoanelor implicate în incidente. Punctele unice de contact ar trebui să comunice astfel de date doar în cazurile imperioase și proporțional cu obiectivul urmărit. [AM 28]

(29)  Autoritățile competente trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile, inclusiv de împuternicirea de a solicita operatorilor de piață și administrațiilor publice suficiente informații pentru a putea evalua nivelul de securitate al rețelelor și al sistemelor informatice, pentru a putea măsura numărul, scara și sfera incidentelor, precum și date credibile și cuprinzătoare privind incidentele reale care au avut impact asupra funcționării rețelelor și a sistemelor informatice. [AM 29]

(30)  În multe cazuri, incidentele sunt rezultatul activităților infracționale. Caracterul penal al incidentelor poate fi presupus, chiar dacă dovezile care îl atestă nu sunt suficient de clare de la început. În acest context, cooperarea adecvată dintre autoritățile competente, punctele unice de contact și autoritățile de aplicare a legii trebuie, precum și cooperarea cu EC3 (Centrul Europol de combatere a criminalității informatice) și cu ENISA ar trebui să facă parte din răspunsul global eficace dat amenințării pe care o reprezintă incidentele de securitate. Pentru promovarea unui mediu sigur, securizat și mai rezilient este nevoie, în special, de raportarea în mod sistematic către autoritățile de aplicare a legii a incidentelor cu presupus caracter penal grav. Caracterul penal grav al incidentelor trebuie evaluat în lumina legislației Uniunii privind criminalitatea informatică. [AM 30]

(31)  În multe cazuri, datele cu caracter personal sunt compromise în urma unor incidente. Statele membre și operatorii de piață ar trebui să asigure protecția datelor cu caracter personal stocate, prelucrate sau transmise împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, a pierderii sau modificării accidentale și a stocării, accesării, divulgării sau diseminării neautorizate sau ilegale; și asigură punerea în aplicare a unei politici de securitate în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. În acest context, autoritățile competente, punctele unice de contact și autoritățile de protecție a datelor trebuie ar trebui să coopereze și să facă schimb de informații cu privire la toate aspectele relevante , inclusiv, atunci când este cazul, cu operatorii de piață pentru abordarea cazurilor de încălcare a securității datelor cu caracter personal în urma unor incidente, în conformitate cu normele aplicabile privind protecția datelor. Statele membre trebuie să pună în aplicare Obligația de a notifica incidentele de securitate ar trebui îndeplinită într-un mod care reduce la minimum sarcina administrativă în cazurile în care incidentul de securitate este și o încălcare a securității datelor cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date(11). Colaborând cu autoritățile competente și cu autoritățile de protecție a datelor, ce trebuie notificată în conformitate cu legislația Uniunii privind protecția datelor. ENISA poate contribui la ar trebui să contribuie prin elaborarea unor mecanisme și formulare de schimb de informații, care să evite necesitatea de a utiliza două formulare de notificare. Formularul și a unui formular unic de notificare facilitează care să faciliteze raportarea incidentelor care compromit datele cu caracter personal, reducând astfel sarcina administrativă impusă întreprinderilor și administrațiilor publice. [AM 31]

(32)  Standardizarea cerințelor de securitate este un proces impulsionat de piață, de natură voluntară, care ar trebui să permită participanților pe piață să recurgă la mijloace alternative pentru a obține rezultate cel puțin similare. Pentru a asigura o aplicare convergentă a standardelor de securitate, statele membre trebuie ar trebui să încurajeze respectarea standardelor indicate cu caracter interoperabil sau conformitatea cu acestea, în vederea garantării unui nivel ridicat de securitate la nivelul Uniunii. În acest scop, este necesar să se ia în considerare aplicarea unor standarde internaționale deschise privind securitatea rețelelor și a informațiilor sau proiectarea unor astfel de instrumente. Un alt pas înainte necesar ar putea fi necesară elaborarea unor standarde armonizate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului(12). În special, ETSI, CEN și CENELEC ar trebui să fie abilitate să sugereze standarde de securitate deschise ale Uniunii eficace și eficiente, în care să fie evitate pe cât posibil preferințele tehnologice și care ar trebui să fie concepute astfel încât să fie ușor de gestionat de către participanții mici și mijlocii de pe piață. Standardele internaționale din domeniul securității cibernetice ar trebui verificate cu atenție pentru a se asigura că nu au fost compromise și că oferă niveluri adecvate de securitate, garantându-se astfel că obiectivul propus vizând respectarea standardelor de securitate sporește nivelul general de securitate cibernetică al Uniunii și nu acționează în mod contrar. [AM 32]

(33)  Comisia trebuie ar trebui să revizuiască periodic prezenta directivă, consultându-se cu toate părțile interesate, în special pentru a stabili dacă este necesară efectuarea unor modificări ca urmare a evoluției tehnologiei sau a condițiilor sociale, politice, tehnologice sau de piață. [AM 33]

(34)  Pentru a permite buna funcționare a rețelei de cooperare, Comisiei trebuie ar trebui să i se delege competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE referitoare la definirea criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească un stat membru pentru a fi autorizat să participe la sistemul securizat setul comun de standarde în materie de securitate și de interconectare pentru infrastructura securizată de schimb de informații, specificarea mai detaliată a evenimentelor care declanșează alerta rapidă și definirea circumstanțelor în care operatorii de piață și administrațiile publice au obligația de a notifica incidentele. [AM 34]

(35)  Este deosebit de important ca, în cursul activităților sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și redactează acte delegate, Comisia trebuie să asigure transmiterea simultană, în timp util și în mod adecvat a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(36)  În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a prezentei directive, Comisiei trebuie ar trebui să i se confere competențe de executare în ceea ce privește cooperarea dintre autoritățile competente punctele unice de contact și Comisie în cadrul rețelei de cooperare, accesul la infrastructura securizată de schimb de informații, fără a aduce atingere mecanismelor de cooperare existente la nivel național, planul Uniunii de cooperare în domeniul securității rețelelor și a informației, formularele și procedurile aplicabile pentru informarea publicului cu privire la incidente și standardele și/sau specificațiile tehnice relevante pentru securitatea rețelelor și a informației notificarea incidentelor care au un impact semnificativ. Aceste competențe trebuie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului(13). [AM 35]

(37)  În ceea ce privește aplicarea prezentei directive, Comisia ar trebui să colaboreze, după caz, cu comitetele sectoriale relevante și cu organismele relevante instituite la nivelul UE Uniunii în special în domeniile guvernării electronice, energiei, transporturilor și, sănătății și apărării. [AM 36]

(38)  Informațiile considerate confidențiale de către o autoritate competentă sau un punct unic de contact în conformitate cu normele Uniunii și cele naționale privind secretul comercial trebuie ar trebui să facă obiectul schimbului de informații cu Comisia și cu agențiile relevante ale acesteia, cu punctele unice de contact și/sau cu alte autorități naționale competente, numai dacă acest schimb este strict necesar pentru aplicarea prezentei directive. Schimbul de informații trebuie ar trebui să se limiteze la informațiile relevante și să fie ceea ce este relevant, necesar și proporțional cu scopul urmărit și să respecte criterii de confidențialitate și securitate prestabilite, în conformitate cu Decizia 2011/292/UE, informații care fac obiectul unor acorduri de nedivulgare și al unor acorduri de nedivulgare informale, cum ar fi Traffic Light Protocol. [AM 37]

(39)  Schimbul de informații cu privire la riscuri și incidente desfășurat în cadrul rețelei de cooperare și îndeplinirea cerințelor de notificare a incidentelor către autoritățile naționale competente sau punctele unice de contact pot necesita prelucrarea datelor cu caracter personal. O astfel de prelucrare este necesară pentru realizarea obiectivelor de interes public urmărite de prezenta directivă și, prin urmare, este legitimă în temeiul articolului 7 din Directiva 95/46/CE. Aceasta nu constituie, din perspectiva obiectivelor legitime respective, o intervenție disproporționată și intolerabilă care să afecteze substanța însăși a dreptului la protecția datelor cu caracter personal garantat prin articolul 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În aplicarea prezentei directive, Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului(14) se aplică, după caz. Atunci când datele sunt prelucrate de instituțiile și organele Uniunii în scopul punerii în aplicare a prezentei directive, o astfel de prelucrare trebuie să respecte Regulamentul (CE) nr. 45/2001. [AM 38]

(40)  Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume asigurarea unui nivel ridicat de securitate a rețelelor și a informației în Uniune, nu pot fi realizate în măsură suficientă de către statele membre în mod individual dar, având în vedere efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității stabilit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor respective.

(41)  Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la respectarea vieții private și a secretului comunicațiilor, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești și dreptul de a fi ascultat. Prezenta directivă trebuie pusă în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii.

(41a)  În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative din 28 septembrie 2011, statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor lor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În cazul prezentei directive, legislatorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată. [AM 39]

(41b)  Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a emis un aviz la 14 iunie 2013(15),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1)  Prezenta directivă stabilește măsuri de asigurare a unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a informației (network and information security - NIS) în Uniune.

(2)  În acest scop, prezenta directivă:

(a)  stabilește obligații pentru toate statele membre în ceea ce privește prevenirea și administrarea riscurilor și a incidentelor care afectează rețelele și sistemele informatice, precum și răspunsul la acestea;

(b)  creează un mecanism de cooperare între statele membre pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentei directive în Uniune și, dacă este necesar, o administrare și un răspuns coordonate, eficiente și efective în caz de riscuri și incidente care afectează rețelele și sistemele informatice, cu participarea părților interesate vizate; [AM 40]

(c)  stabilește cerințele de securitate pentru operatorii de piață și administrațiile publice. [AM 41]

(3)  Cerințele de securitate prevăzute la articolul 14 din prezenta directivă nu se aplică întreprinderilor care furnizează rețele de comunicații publice sau servicii de comunicații electronice accesibile publicului în sensul Directivei 2002/21/CE și care trebuie să respecte cerințele specifice de securitate și integritate prevăzute la articolele 13a și 13b din directiva respectivă și nici furnizorilor de servicii de asigurare a încrederii.

(4)  Prezenta directivă nu aduce atingere legislației Uniunii privind criminalitatea informatică și nici Directivei 2008/114/CE a Consiliului(16).

(5)  De asemenea, prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 95/46/CE și nici Directivei 2002/58/CE sau Regulamentului (CE) nr. 45/2001. Orice utilizare a datelor cu caracter personal se limitează la ceea ce este strict necesar în sensul prezentei directive, iar aceste date sunt cât mai anonime posibil, dacă nu complet anonime. [AM 42]

(6)  Schimbul de informații în cadrul rețelei de cooperare prevăzut la capitol III și notificarea incidentelor de securitate a rețelelor și a informației prevăzută la articolul 14 pot necesita prelucrarea datelor cu caracter personal. O astfel de prelucrare, care este necesară pentru realizarea obiectivelor de interes public urmărite de prezenta directivă, trebuie autorizată de statul membru în temeiul articolului 7 din Directiva 95/46/CE și al Directivei 2002/58/CE, astfel cum au fost transpuse în legislația națională.

Articolul 1a

Protejarea și prelucrarea datelor cu caracter personal

(1)  Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în statele membre în temeiul prezentei directive are loc în conformitate cu Directiva 95/46/CE și Directiva 2002/58/CE.

(2)  Orice prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată de Comisie și ENISA în temeiul prezentei directive are loc în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

(3)  Orice prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată de Centrul european de combatere a criminalității informatice în cadrul Europol în sensul obiectivelor prezentei directive are lor în conformitate cu Decizia 2009/371/JAI a Consiliului(17).

(4)  Prelucrarea datelor cu caracter personal se face cu onestitate și cu respectarea legilor, fiind limitată în mod strict la datele minime necesare pentru scopul în care sunt prelucrate. Ele sunt păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care sunt prelucrate datele cu caracter personal.

(5)  Notificările incidentelor menționate la articolul 14 din prezenta directivă nu aduc atingere dispozițiilor și obligațiilor aferente notificărilor privind încălcarea regimului datelor cu caracter personal stabilite la articolul 4 din Directiva 2002/58/CE și în Regulamentul (UE) nr. 611/2013 al Comisiei(18). [AM 43]

Articolul 2

Armonizarea minimă

Statele membre nu sunt împiedicate să adopte sau să mențină dispoziții care asigură un nivel de securitate mai ridicat și nu aduc atingere obligațiilor lor prevăzute de legislația Uniunii.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1.  „rețea și sistem informatic” înseamnă:

(a)  o rețea de comunicații electronice în sensul Directivei 2002/21/CE și

(b)  orice dispozitiv sau grup de dispozitive interconectate sau legate între ele, dintre care unul sau mai multe efectuează, în conformitate cu un program, o prelucrare automată a datelor electronice digitale, precum și [AM 44]

(c)  datele electronice digitale stocate, prelucrate, recuperate sau transmise de elementele prevăzute la literele (a) și (b) în vederea funcționării, utilizării, protejării și întreținerii lor. [AM 45]

2.  „securitate” înseamnă capacitatea unei rețele sau a unui sistem informatic de a rezista, la un nivel de încredere dat, unei acțiuni accidentale sau răuvoitoare care compromite disponibilitatea, autenticitatea, integritatea sau confidențialitatea datelor stocate sau transmise ori a serviciilor conexe oferite de rețeaua sau de sistemul informatic respectiv sau accesibile prin intermediul acestora; „securitatea” include dispozitive tehnice, soluții și proceduri de funcționare corespunzătoare care asigură cerințele de securitate prevăzute în prezenta directivă; [AM 46]

3.  „risc” înseamnă orice circumstanță sau eveniment ce poate fi identificat în mod rezonabil care are un efect negativ potențial asupra securității; [AM 47]

4.  „incident” înseamnă orice circumstanță sau eveniment care are un efect negativ real asupra securității; [AM 48]

5.  „serviciu al societății informaționale” înseamnă un serviciu în sensul articolului 1 punctul 2 din Directiva 98/34/CE; [AM 49]

6.  „plan de cooperare în domeniul securității rețelelor și a informației” înseamnă un plan care stabilește un cadru pentru rolurile organizaționale, responsabilitățile și procedurile de menținere sau de restabilire a funcționării rețelelor și sistemelor informatice în cazul în care acestea sunt afectate de un risc sau de un incident;

7.  „administrarea incidentului” înseamnă toate procedurile utilizate pentru detectare, prevenire, analiză, limitare și răspuns în cazul unui incident; [AM 50]

8.  „operator de piață” înseamnă:

(a)  un furnizor de servicii ale societății informaționale care permit furnizarea altor servicii ale societății informaționale; o listă neexhaustivă a acestor furnizori este prevăzută în anexa II; [AM 51]

(b)  un operator al unei infrastructuri critice care este esențială pentru menținerea activităților economice și societale vitale în domeniile energiei, transporturilor, serviciilor bancare, burselor piețelor financiare, IXP (Internet Exchange points), lanțurilor de aprovizionare alimentară și sănătății, activități a căror denaturare sau distrugere ar avea un impact important într-un stat membru; o listă neexhaustivă a acestor operatori este prevăzută în anexa II, în măsura în care rețeaua și sistemele informatice vizate sunt legate de serviciile esențiale; [AM 52]

8a.  „incident cu impact semnificativ” înseamnă un incident care afectează securitatea și continuitatea unei rețele informatice sau ale unui sistem informatic care duce la o perturbare majoră a activităților economice și societale vitale; [AM 53]

9.  „standard” înseamnă un standard menționat în Regulamentul (UE) nr. 1025/2012;

10.  „specificație” înseamnă o specificație menționată în Regulamentul (UE) nr. 1025/2012;

11.  „furnizor de servicii de asigurare a încrederii” înseamnă o persoană fizică sau juridică ce furnizează orice serviciu electronic constând în crearea, verificarea, validarea, administrarea și păstrarea semnăturilor electronice, a sigiliilor electronice, a mărcilor temporale electronice, a documentelor electronice, a serviciilor de distribuție electronică, a autentificării unui site web și a certificatelor electronice, inclusiv a certificatelor pentru semnături electronice și sigilii electronice;

11a.  „piață reglementată” înseamnă o piață reglementată în sensul definiției de la articolul 4 punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului(19); [AM 54]

11b.  „sistem multilateral de tranzacționare (MTF)” înseamnă un sistem multilateral de tranzacționare, astfel cum este definit la articolul 4 punctul 15 din Directiva 2004/39/CE; [AM 55]

11c.  „sistem organizat de tranzacționare” înseamnă un sistem sau un mecanism multilateral care nu este o piață reglementată, un sistem multilateral de tranzacționare sau o contraparte centrală, exploatat de o societate de investiții sau de un operator de piață, în cadrul căruia pot interacționa multiple interese ale unor părți terțe în ceea ce privește vânzarea și cumpărarea de obligațiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii sau instrumente derivate, într-un mod care conduce la încheierea de contracte în conformitate cu titlul II din Directiva 2004/39/CE; [AM 56]

CAPITOLUL II

CADRELE NAȚIONALE DE SECURITATE A REȚELELOR ȘI A INFORMAȚIILOR

Articolul 4

Principiu

Statele membre asigură un nivel ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice pe teritoriul lor în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 5

Strategia națională privind securitatea rețelelor și a informației și planul național de cooperare în domeniul securității rețelelor și a informației

(1)  Fiecare stat membru adoptă o strategie națională privind securitatea rețelelor și a informației care definește obiectivele strategice și măsurile concrete de politică și de reglementare necesare pentru a atinge și menține un nivel ridicat de securitate a rețelelor și a informației. Strategia națională privind NIS se referă, în special, la următoarele aspecte:

(a)  definirea obiectivelor și a priorităților, pe baza unei analize actualizate a riscurilor și a incidentelor;

(b)  un cadru de guvernanță pentru realizarea obiectivelor și a priorităților, inclusiv o definire clară a rolurilor și a responsabilităților organismelor guvernamentale și ale altor actori relevanți;

(c)  identificarea măsurilor generale referitoare la gradul de pregătire, răspuns și redresare, inclusiv a mecanismelor de cooperare dintre sectorul public și cel privat;

(d)  indicarea programelor de instruire, sensibilizare și formare;

(e)  planurile de cercetare și dezvoltare și o descriere a modului în care aceste planuri reflectă prioritățile identificate;

(ea)  statele membre pot solicita asistența ENISA în elaborarea propriilor strategii NIS sau planuri naționale de cooperare în domeniul NIS, pe baza unei minime strategii comune în domeniul NIS. [AM 57]

(2)  Strategia națională privind NIS include un plan național de cooperare în domeniul NIS care cuprinde cel puțin următoarele:

(a)  un plan de evaluare un cadru de gestionare a riscurilor, pentru a identifica riscurile și a evalua impactul stabili metodologia privind identificarea, clasificarea, evaluarea și tratarea riscurilor, evaluarea impactului unor incidente potențiale, opțiunile de prevenire și control, și în vederea definirii criteriilor pentru selectarea eventualelor contramăsuri; [AM 58]

(b)  definirea rolurilor și a responsabilităților diferiților diferitelor autorități și ale altor actori implicați în punerea în aplicare a planului cadrului; [AM 59]

(c)  definirea procedurilor de cooperare și de comunicare care asigură prevenirea, detectarea, răspunsul, repararea și redresarea, modulate în funcție de nivelul de alertă;

(d)  o foaie de parcurs pentru exercițiile și formarea în domeniul NIS, destinate consolidării, validării și testării planului. Învățămintele desprinse trebuie documentate și integrate în actualizările planului.

(3)  Strategia națională privind NIS și planul național de cooperare în domeniul NIS sunt comunicate Comisiei în termen de o lună trei luni de la adoptarea lor. [AM 60]

Articolul 6

Autoritatea națională competentă Autoritățile naționale și punctele unice de contact competente în domeniul securității rețelelor și a sistemelor informatice [AM 61]

(1)  Fiecare stat membru desemnează o autoritate națională competentă una sau mai multe autorități naționale civile competente în domeniul securității rețelelor și a sistemelor informatice (denumită „autoritatea competentă competentă/autoritățile competente”). [AM 62]

(2)  Autoritățile competente monitorizează aplicarea prezentei directive la nivel național și contribuie la aplicarea uniformă a acesteia în întreaga Uniune.

(2a)  În cazul în care un stat membru desemnează una sau mai multe autorități competente, acesta desemnează o autoritate națională civilă, de exemplu o autoritate competentă, drept punct unic de contact național în domeniul securității rețelelor și al sistemelor informatice („punctul unic de contact”). În cazul desemnării unei singure autorități competente, aceasta servește, de asemenea, ca punct unic de contact. [AM 63]

(2b)  Autoritățile competente și punctul unic de contact ale aceluiași stat membru cooperează îndeaproape cu privire la obligațiile ce le revin în temeiul prezentei directive. [AM 64]

(2c)  Punctul unic de contact asigură cooperarea la nivel transfrontalier cu celelalte puncte de contact naționale. [AM 65]

(3)  Statele membre se asigură că autoritățile competente și punctele unice de contact dispun de resursele tehnice, financiare și umane adecvate pentru a-și îndeplini în mod eficace și eficient sarcinile atribuite și a realiza astfel obiectivele prezentei directive. Statele membre asigură cooperarea eficace, eficientă și sigură a autorităților competente punctelor unice de contact prin intermediul rețelei menționate la articolul 8. [AM 66]

(4)  Statele membre se asigură că autoritățile competente și punctele unice de contact, după caz, conform alineatului (2) de la prezentul articol, primesc de la administrațiile publice și de la operatorii de piață notificările incidentelor, astfel cum prevede articolul 14 alineatul (2), și că le sunt conferite competențele de punere în aplicare și de executare menționate la articolul 15. [AM 67]

(4a)  În cazul în care legislația Uniunii prevede un organism de supraveghere sau de reglementare sectorială al Uniunii, printre altele pentru securitatea rețelelor și a sistemelor informatice, acest organism primește notificările incidentelor în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din partea operatorilor de piață implicați în acest sector și i se acordă competențele de punere în aplicare și de executare menționate la articolul 15. Acest organism al Uniunii cooperează strâns cu autoritățile competente și cu punctul unic de contact din statul membru gazdă în ceea ce privește aceste obligații. Punctul unic de contact din statul membru gazdă reprezintă organismul Uniunii în ceea ce privește obligațiile prevăzute la capitolul III. [AM 68]

(5)  Autoritățile competente și punctele unice de contact se consultă și cooperează, după caz, cu autoritățile naționale de aplicare a legii și cu autoritățile de protecție a datelor competente. [AM 69]

(6)  Fiecare stat membru notifică fără întârziere Comisiei autoritatea competentă desemnată autoritățile competente desemnate și punctul unic de contact și sarcinile sale lor, precum și orice modificări ulterioare ale acestora. Fiecare stat membru comunică publicului autoritatea competentă desemnată autoritățile competente desemnate. [AM 70]

Articolul 7

Echipa de intervenție în caz de urgență informatică

(1)  Fiecare stat membru înființează o Echipă de intervenție în caz de urgență informatică (denumită în , pentru fiecare dintre domeniile stabilite în anexa II, cel puțin un Centru de răspuns la incidente de securitate cibernetică („CERT”) care este responsabilă pentru administrarea incidentelor și a riscurilor în conformitate cu o procedură bine definită și respectă cerințele stabilite în anexa I punctul (1). CERT poate fi înființată în cadrul autorității competente. [AM 71]

(2)  Statele membre se asigură că CERT dispun de resursele tehnice, financiare și umane adecvate pentru a-și îndeplini în mod eficace sarcinile stabilite în anexa I punctul (2).

(3)  Statele membre se asigură că CERT au la dispoziție o infrastructură securizată și rezilientă de comunicare și informare la nivel național, care este compatibilă și interoperabilă cu sistemul securizat de schimb de informații menționat la articolul 9.

(4)  Statele membre comunică Comisiei resursele și mandatul CERT, precum și procedura acestora de administrare a incidentelor.

(5)  Centrele CERT acționează sub supravegherea autorității competente sau a punctului unic de contact, care reexaminează cu regularitate caracterul adecvat al resurselor și al mandatului mandatelor lor, precum și eficacitatea procedurii de administrare a incidentelor. [AM 72]

(5a)  Statele membre se asigură că centrele CERT au la dispoziție resurse umane și financiare adecvate pentru a participa activ la rețele de cooperare internaționale și, mai ales, la cele de la nivelul Uniunii. [AM 73]

(5b)  Centrele CERT au capacitatea și sunt încurajate să inițieze și să participe la exerciții comune cu alte centre CERT, cu centrele CERT din toate statele membre și cu instituții adecvate din state terțe, precum și cu centrele CERT ale instituțiilor multinaționale și internaționale, precum Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Organizația Națiunilor Unite (ONU). [AM 74]

(5c)  Statele membre pot solicita asistență din partea Agenției Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA) sau a altor state membre pentru dezvoltarea de centre CERT naționale. [AM 75]

CAPITOLUL III

COOPERAREA DINTRE AUTORITĂȚILE COMPETENTE

Articolul 8

Rețeaua de cooperare

(1)  Autoritățile competente Punctele unice de contact și Comisia și ENISA formează o rețea („rețeaua de cooperare”) pentru a coopera în domeniul combaterii riscurilor și incidentelor care afectează rețelele și sistemele informatice. [AM 76]

(2)  Prin intermediul rețelei de cooperare, Comisia și autoritățile competente punctele unice de contact se află în contact permanent. La cerere, Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA) asistă rețeaua de cooperare, oferind experiență și consiliere. Acolo unde este necesar, operatorii de piață și furnizorii de soluții de securitate cibernetică pot fi, de asemenea, invitați să participe la activitățile rețelei de cooperare menționate la alineatul (3) literele (g) și (i).

Atunci când este cazul, rețeaua de cooperare cooperează cu autoritățile de protecție a datelor cu caracter personal.

Comisia informează în mod regulat rețeaua de cooperare cu privire la cercetarea în materie de securitate și la alte programe relevante din cadrul Orizont 2020. [AM 77]

(3)  În cadrul rețelei de cooperare, autoritățile competente punctele unice de contact:

(a)  transmit alerte rapide privind riscurile și incidentele în conformitate cu articolul 10;

(b)  asigură un răspuns coordonat în conformitate cu articolul 11;

(c)  publică cu regularitate pe un site web comun informații neconfidențiale privind alertele rapide și răspunsul coordonat în curs;

(d)  la cererea unui stat membru sau a Comisiei, discută și evaluează împreună una sau mai multe strategii naționale privind NIS sau planuri naționale de cooperare în domeniul NIS, menționate la articolul 5, în domeniul de aplicare al prezentei directive;

(e)  la cererea unui stat membru sau a Comisiei, discută și evaluează împreună eficacitatea echipelor CERT, în special atunci când au loc la nivelul Uniunii exerciții de NIS;

(f)  cooperează și fac schimb de informații cu privire la toate aspectele relevante experiență cu Centrul european de combatere a criminalității informatice din cadrul Europol și cu alte organisme europene relevante cu privire la toate aspectele relevante în materie de securitate a rețelelor informatice și a datelor, în special în domeniile protecției datelor, energiei, transporturilor, serviciilor bancare, burselor piețelor financiare și sănătății;

(fa)  după caz, informează printr-un raport coordonatorul UE în materie de combatere a terorismului și poate solicita asistență pentru analiza, activitățile pregătitoare și acțiunile rețelei de cooperare;

(g)  fac schimb de informații și bune practici între ele și cu Comisia și își acordă reciproc asistență în ceea ce privește crearea capacităților din domeniul NIS;

(h)  organizează cu regularitate evaluări inter pares privind capacitățile și nivelul de pregătire;

(i)  organizează exerciții de NIS la nivelul Uniunii și participă, după caz, la exercițiile internaționale de NIS;

(ia)  implică, consultă și schimbă informații, după caz, cu operatorii de pe piață cu privire la riscurile și incidentele ce le afectează rețelele și sistemele informatice;

(ib)  în cooperare cu ENISA, elaborează orientări privind criterii specifice fiecărui sector pentru notificarea incidentelor semnificative, pe lângă parametrii enunțați la articolul 14 alineatul (2), pentru a asigura interpretarea comună, aplicarea consecventă și armonizarea punerii în aplicare în cadrul Uniunii. [AM 78]

(3a)  Rețeaua de cooperare publică anual un raport, detaliind activitățile rețelei și rezumatul raportului prezentat în conformitate cu articolul 14 alineatul (4) din prezenta directivă, pentru cele 12 luni anterioare. [AM 79]

(4)  Comisia stabilește, prin acte de punere în aplicare, măsurile necesare pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile competente și Comisie punctele unice de contact, Comisie și ENISA menționată la alineatele (2) și (3). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de consultare examinare menționată la articolul 19 alineatul (2) (3). [AM 80]

Articolul 9

Sistemul securizat de schimb de informații

(1)  Pentru schimbul de informații sensibile și confidențiale desfășurat în rețeaua de cooperare este utilizată o infrastructură securizată.

(1a)  Participanții la infrastructura securizată respectă, printre altele, măsurile de securitate și confidențialitate adecvate, în conformitate cu Directiva 95/46/CE și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 în toate etapele prelucrării. [AM 81]

(2)  Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 18, acte delegate privind definirea criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească un stat membru pentru a fi autorizat să participe la sistemul securizat de schimb de informații, referitoare la:

(a)  disponibilitatea unei infrastructuri securizate și reziliente de comunicare și informare la nivel național, compatibilă și interoperabilă cu infrastructura securizată a rețelei de cooperare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) și

(b)  existența unor resurse tehnice, financiare și umane și a unor proceduri adecvate pentru participarea eficace, eficientă și sigură a autorităților competente și a CERT la sistemul securizat de schimb de informații în temeiul articolului 6 alineatul (3), al articolului 7 alineatul (2) și al articolului 7 alineatul (3). [AM 82]

(3)  Înainte de a efectua schimburi de informații sensibile și confidențiale în cadrul rețelei de cooperare, Comisia adoptă, prin acte de punere în aplicare, decizii privind accesul statelor membre la această infrastructură securizată, în conformitate cu criteriile menționate la alineatele (2) și (3). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 19 alineatul (3) delegate în conformitate cu articolul 18, un set comun de standarde în materie de securitate și de interconectare pe care punctele unice de contact le respectă. [AM 83]

Articolul 10

Alertele rapide

(1)  Autoritățile competente Punctele unice de contact sau Comisia transmit alerte rapide în cadrul rețelei de cooperare cu privire la riscurile și incidentele care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:

(a)  cresc rapid sau pot crește rapid în amploare;

(b)  depășesc sau pot depăși punctul unic de contact apreciază că riscul sau incidentul poate depăși capacitatea națională de răspuns;

(c)  afectează sau pot afecta punctele unice de contact sau Comisia apreciază că riscul sau incidentul afectează mai multe state membre. [AM 84]

(2)  În cadrul alertelor rapide, autoritățile competente punctele unice de contact și Comisia comunică orice fără întârzieri nejustificate informațiile relevante aflate în posesia lor și care pot fi utile pentru evaluarea riscului sau a incidentului. [AM 85]

(3)  La cererea unui stat membru sau din proprie inițiativă, Comisia poate solicita altui stat membru să furnizeze orice informații relevante cu privire la un risc sau la un incident specific. [AM 86]

(4)  Dacă riscul sau incidentul care face obiectul alertei rapide are un presupus caracter penal autoritățile competente sau Comisia informează și dacă operatorul de piață în cauză a raportat incidente cu presupus caracter penal grav, astfel cum se menționează la articolul 15 alineatul (4), statele membre se asigură că Centrul european de combatere a criminalității informatice din cadrul Europol este informat, după caz. [AM 87]

(4a)  Membrii rețelei de cooperare nu dezvăluie publicului nicio informație primită cu privire la riscuri și incidentele enunțate la alineatul (1), fără aprobarea prealabilă a punctului unic de contact care a transmis informațiile.

Totodată, înaintea schimburilor de informații în rețeaua de cooperare, punctul unic de contact notificator informează operatorul de piață la care se referă informațiile privind intenția sa și, dacă consideră indicat, dispune ca informația respectivă să devină anonimă. [AM 88]

(4b)  Dacă riscul sau incidentul care face obiectul unei alerte rapide are un presupus caracter tehnic transfrontalier grav, punctele unice de contact sau Comisia informează ENISA. [AM 89]

(5)  Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 18, acte delegate privind specificarea mai detaliată a riscurilor și a incidentelor care declanșează alerta rapidă menționată la alineatul (1) de la prezentul articol.

Articolul 11

Răspunsul coordonat

(1)  După transmiterea alertei rapide menționate la articolul 10, autoritățile competente punctele unice de contact convin, în urma evaluării informațiilor relevante și fără întârzieri nejustificate, asupra unui răspuns coordonat în conformitate cu planul Uniunii de cooperare în domeniul NIS menționat la articolul 12. [AM 90]

(2)  Diferitele măsuri adoptate la nivel național ca urmare a răspunsului coordonat se comunică rețelei de cooperare.

Articolul 12

Planul Uniunii de cooperare în domeniul securității rețelelor și a informației

(1)  Comisia este împuternicită să adopte, prin acte de punere în aplicare, un plan al Uniunii de cooperare în domeniul securității rețelelor și informației. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 19 alineatul (3).

(2)  Planul Uniunii de cooperare în domeniul NIS prevede:

(a)  în scopul aplicării articolului 10:

–  definirea formatului și a procedurilor pentru colectarea și schimbul de informații compatibile și comparabile cu privire la riscuri și incidente de către autoritățile competente punctele unice de contact, [AM 91]

–  definirea procedurilor și a criteriilor de evaluare a riscurilor și a incidentelor de către rețeaua de cooperare.

(b)  procedurile care trebuie urmate pentru a da răspunsul coordonat prevăzut la articolul 11, inclusiv identificarea rolurilor și a responsabilităților și procedurile de cooperare;

(c)  o foaie de parcurs pentru exercițiile și formarea în domeniul NIS, destinate consolidării, validării și testării planului.

(d)  un program de transfer de cunoștințe între statele membre pentru crearea capacităților și învățarea inter pares;

(e)  un program de sensibilizare și de formare între statele membre.

(3)  Planul Uniunii de cooperare în domeniul NIS se adoptă în termen de cel mult un an de la intrarea în vigoare a prezentei directive și se revizuiește cu regularitate. Rezultatele fiecărei revizuiri sunt raportate Parlamentului European. [AM 92]

(3a)  Planul UE de cooperare în domeniul NIS este conceput astfel încât să fie coerent cu strategiile și planurile naționale de cooperare privind NIS, astfel cum se prevede la articolul 5. [AM 93]

Articolul 13

Cooperarea internațională

Fără a aduce atingere posibilității de care dispune rețeaua de cooperare de a desfășura o cooperare internațională informală, Uniunea poate încheia acorduri internaționale cu țări terțe sau cu organizații internaționale, care permit și organizează participarea acestora la unele activități ale rețelei de cooperare. Astfel de acorduri trebuie să țină seama de necesitatea de a asigura o protecție adecvată a datelor cu caracter personal diseminate în rețeaua de cooperare și specifică procedura de control care trebuie realizată pentru a garanta protecția datelor cu caracter personal. Parlamentul European este informat cu privire la procesul negocierii acestor acorduri. Orice transfer de date personale către destinatari din țări din afara Uniunii are loc în conformitate cu articolele 25 și 26 din Directiva 95/46/CE și articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001. [AM 94]

Articolul 13a

Nivelul de criticitate al operatorilor de piață

Statele membre pot determina nivelul de criticitate al operatorilor de piață ținând seama de particularitățile sectoarelor, de parametrii precum importanța unui anumit operator de piață pentru menținerea unui nivel suficient al serviciului sectorial, de numărul părților deservite de către operatorul de piață și de perioada de timp până la care întreruperea serviciilor esențiale ale operatorului de piață are un impact negativ asupra menținerii unor activități economice și sociale vitale. [AM 95]

CAPITOLUL IV

SECURITATEA REȚELELOR ȘI A SISTEMELOR INFORMATICE ALE ADMINISTRAȚIILOR PUBLICE ȘI ALE OPERATORILOR DE PIAȚĂ

Articolul 14

Cerințe de securitate și notificarea incidentelor

(1)  Statele membre se asigură că administrațiile publice și operatorii de piață iau măsurile tehnice și organizatorice adecvate și proporționale pentru a dentifica și gestiona eficient riscurile de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice aflate sub controlul lor și pe care le utilizează în activitățile lor. Ținând seama de cea mai avansată tehnologie progresele științifice de la momentul respectiv din domeniu, aceste măsuri trebuie să garanteze un nivel de securitate adecvat riscului existent. Trebuie luate, în special, măsuri pentru a preveni și a reduce la minimum impactul incidentelor care afectează rețeaua sau sistemul securitatea rețelei sau a sistemului informatic utilizat pentru furnizarea serviciilor esențiale, asigurând astfel continuitatea serviciilor care se bazează pe rețeaua sau sistemul informatic respectiv. [AM 96]

(2)  Statele membre se asigură că administrațiile publice și operatorii de piață notifică, fără întârzieri nejustificate, autorității competente sau punctului unic de contact incidentele care au un impact semnificativ asupra securității continuității serviciilor esențiale pe care le furnizează. Notificarea nu expune unei răspunderi sporite partea care notifică.

Pentru a determina importanța impactului unui incident, se ține cont și de următorii parametrii: [AM 97]

(a)  numărul de utilizatori al căror serviciu esențial este afectat; [AM 98]

(b)  durata incidentului; [AM 99]

(c)  distribuția geografică – zona afectată de incident. [AM 100]

Parametrii respectivi sunt specificați în continuare conform articolului 8 alineatul (3) litera (ib). [AM 101]

(2a)  Operatorii de piață notifică incidentele prevăzute la alineatele (1) și (2) autorității competente sau punctului unic de contact din statul membru în care serviciile esențiale sunt afectate. În cazul în care sunt afectate serviciile esențiale din mai multe state membre, punctul unic de contact ce a primit notificarea alertează celelalte puncte de contact implicate, în funcție de informațiile transmise de operatorul de piață. Operatorul de piață este informat, cât mai curând posibil, cu privire la celelalte puncte unice de contact care au fost informate despre incident, precum și cu privire la orice demers întreprins, orice rezultat și la orice alte informații relevante pentru incident. [AM 102]

(2b)  În cazurile în care notificările conțin date cu caracter personal, acestea sunt comunicate doar destinatarilor din cadrul autorităților competente notificate sau punctelor unice de contact care trebuie să prelucreze aceste date pentru a-și îndeplini sarcinile în conformitate cu un temei juridic adecvat. Datele comunicate se limitează la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor acestor destinatari. [AM 103]

(2c)  Operatorii de pe piață care nu fac obiectul anexei II pot raporta în mod voluntar incidentele, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (2). [AM 104]

(3)  Alineatele (1) și (2) se aplică tuturor operatorilor de piață care furnizează servicii în Uniunea Europeană.

(4)  După consultarea autorității competente Autoritatea competentă notificate și a operatorului de piață vizat, punctul unic de contact poate informa publicul, în situația în care estimează că sensibilizarea publicului este necesară pentru a preveni un incident sau pentru a face față unui incident în curs, sau în situația în care operatorul de piață respectiv, în condițiile unui incident, a refuzat să soluționeze o vulnerabilitate structurală legată de respectivul incident fără o întârziere nejustificatăea însăși sau poate solicita acest lucru administrațiilor publice și operatorilor de piață, în cazul în care consideră că divulgarea incidentului servește interesului public.

Înaintea oricărei divulgări publice, autoritatea competentă notificată se asigură că operatorul de piață în cauză are posibilitatea de a fi audiat și că decizia privind divulgarea publică corespunde interesului public.

În cazul în care se fac publice informații privind anumite persoane, autoritatea competentă notificată sau punctul unic de contact se asigură că acest lucru se face cu respectarea anonimatului.

Autoritatea competentă sau punctul unic de contact furnizează, în măsura posibilului, operatorului de pe piață respectiv informații în sprijinul gestionării eficiente a incidentului notificat.

O dată pe an autoritatea competentă , punctul unic de contact transmite rețelei de cooperare un raport de sinteză privind notificările primite, inclusiv numărul notificărilor și referitor la parametrii incidentului astfel cum sunt prevăzuți la alineatul (2) de la prezentul articol și măsurile luate în conformitate cu prezentul alineat. [AM 105]

(4a)  Statele membre încurajează operatorii de pe piață să introducă în rapoartele lor financiare, în mod voluntar, incidentele în care sunt implicați. [AM 106]

(5)  Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 18, acte delegate privind definirea circumstanțelor în care administrațiile publice și operatorii de piață au obligația de a notifica incidentele. [AM 107]

(6)  Cu respectarea actelor delegate adoptate în temeiul alineatului (5), Autoritățile competente sau punctele unice de contact pot emite orientări și, dacă este necesar, instrucțiuni privind circumstanțele în care administrațiile publice și operatorii de piață au obligația de a notifica incidentele. [AM 108]

(7)  Comisia este împuternicită să stabilească, prin acte de punere în aplicare, formatele și procedurile aplicabile în scopul alineatului (2). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 19 alineatul (3).

(8)  Alineatele (1) și (2) nu se aplică microîntreprinderilor definite în Recomandarea 2003/361/CE Comisiei(20), cu excepția cazului în care microîntreprinderea acționează în calitate de filială a unui operator de piață astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (8) litera (b). [AM 109]

(8a)  Statele membre pot decide să aplice prezentul articol și articolul 15 administrațiilor publice mutatis mutandis. [AM 110]

Articolul 15

Punere în aplicare și executare

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile competente și punctele unice de contact sunt împuternicite să investigheze cazurile în care administrațiile publice sau operatorii de piață nu se conformează obligațiilor asigure conformitatea operatorilor de piață cu obligațiile care le revin în temeiul articolului 14, precum și cu efectele acestei neconformări acestora asupra securității rețelelor și a sistemelor informatice. [AM 111]

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile competente și punctele unice de contact sunt împuternicite să solicite operatorilor de piață și administrațiilor publice: [AM 112]

(a)  să furnizeze informațiile necesare pentru evaluarea securității rețelelor și a sistemelor lor informatice, inclusiv documente privind politicile de securitate;

(b)  să se supună unui audit furnizeze dovezi privind aplicarea efectivă a politicilor de securitate, precum rezultatele auditului de securitate efectuat de auditori interni, de un organism calificat independent sau de o autoritate națională, și să le pună la dispoziție rezultatele acestuia transmită dovezile autorității competente sau punctului unic de contact. [AM 113]

La trimiterea solicitării, autoritățile competente și punctele unice de contact menționează scopul solicitării și dau detalii suficiente cu privire la informațiile necesare. [AM 114]

(3)  Statele membre se asigură că autoritățile competente și punctele unice de contact sunt împuternicite să emită instrucțiuni obligatorii pentru operatorii de piață și pentru administrațiile publice. [AM 115]

(3a)  Prin derogare de la alineatul (2) litera (b) a prezentului articol, statele membre pot decide ca autoritățile competente sau punctele unice de contact, după caz, să aplice o procedură diferită unor anumiți operatori de piață, pe baza nivelului lor de criticitate stabilit în conformitate cu articolul 13a. În cazul în care statele membre decid astfel:

(a)  autoritățile competente sau punctele unice de contact, după caz, sunt abilitate să adreseze operatorilor de piață o cerere suficient de specifică în care solicită acestora să prezinte dovada implementării efective a politicilor de securitate, cum ar fi rezultatele unui audit de securitate efectuat de un auditor intern calificat, și să o pună la dispoziția autorității competente sau a punctului unic de contact;

(b)  după caz, după transmiterea de către operatorul de piață a cererii menționate la litera (a), autoritatea competentă sau punctul unic de contact poate solicita dovezi suplimentare sau efectuarea unui audit suplimentar de către un organism independent calificat sau de către autoritatea națională.

(3b)  Statele membre pot decide să reducă numărul și intensitatea auditurilor în cazul unui anumit operator de piață, dacă auditul său de securitate indică respectarea cerințelor de la capitolul IV de o manieră coerentă. [AM 116]

(4)  Autoritățile competente notifică autorităților de aplicare a legii incidentele și punctele unice de contact informează operatorii de piață în cauză cu privire la posibilitatea raportării incidentelor cu presupus caracter penal grav către autoritățile de aplicare a legii. [AM 117]

(5)  Fără a aduce atingere normelor aplicabile privind protecția datelor, autoritățile competente și punctele unice de contact lucrează în strânsă cooperare cu autoritățile de protecție a datelor cu caracter personal în cazul incidentelor care au ca rezultat încălcarea securității datelor cu caracter personal. Punctele unice de contact și autoritățile de protecție a datelor dezvoltă, în cooperare cu ENISA, mecanisme de schimburi de informații și un formular unic de notificare care urmează a fi utilizat în cazul notificărilor prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din prezenta directivă, cât și al celor prevăzute de restul legislației Uniunii în domeniul protecției datelor. [AM 118]

(6)  Statele membre se asigură că orice obligații impuse administrațiilor publice și operatorilor de piață în temeiul prezentului capitol pot fi supuse unui control jurisdicțional. [AM 119]

(6a)   Statele membre pot decide să aplice articolul 14 și prezentul articol administrațiilor publice mutatis mutandis. [AM 120]

Articolul 16

Standardizare

(1)  Pentru a asigura aplicarea convergentă a articolului 14 alineatul (1), statele membre încurajează utilizarea standardelor de standarde europene sau internaționale interoperabile și/sau a specificațiilor relevante pentru securitatea rețelelor și a informației, fără a impune utilizarea unei anumite tehnologii. [AM 121]

(2)  Comisia stabilește, prin acte de punere în aplicare, împuternicește un organism de standardizare european competent ca, în urma consultării cu părțile interesate relevante, să stabilească o listă a standardelor și/sau a specificațiilor menționate la alineatul (1). Lista se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. [AM 122]

CAPITOLUL V

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 17

Sancțiuni

(1)  Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. Statele membre notifică dispozițiile respective Comisiei cel târziu până la data transpunerii prezentei directive și informează Comisia fără întârziere cu privire la orice modificări ulterioare ale acestora.

(1a)  Statele membre se asigură că, în cazul în care operatorul de piață nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin în temeiul capitolului 4 din alte motive decât în mod intenționat sau din neglijență gravă, sancțiunile prevăzute la alineatul (1) al prezentului articol nu se aplică. [AM 123]

(2)  Statele membre se asigură că, atunci când un incident de securitate afectează date cu caracter personal, sancțiunile prevăzute sunt coerente cu sancțiunile stabilite de Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date(21).

Articolul 18

Exercitarea delegării de competențe

(1)  Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile stabilite de prezentul articol.

(2)  Se conferă Comisiei competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 9 alineatul (3) și la articolul 10 alineatul (5) și la articolul 14 alineatul (5). Comisia întocmește un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de sfârșitul perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de durată identică, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun unei astfel de prelungiri cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)  Delegarea de competențe menționată la articolul 9 alineatul (3) și la articolul 10 alineatul (5) și la articolul 14 alineatul (5) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. Prin decizia de revocare ia sfârșit delegarea competențelor specificată în decizia respectivă. Decizia intră în vigoare în ziua următoare publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară, pe care o specifică. Decizia nu afectează validitatea actelor delegate care sunt deja în vigoare. [AM 124]

(4)  După ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)  Un act delegat adoptat în temeiul articolului 9 alineatul (3) și al articolului 10 alineatul (5) și al articolului 14 alineatul (5) intră în vigoare numai dacă în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu formulează obiecții au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la data la care li s-a notificat actul respectiv sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât notificarea acestuia către Parlamentul European, cât și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul informează au informat Comisia că nu vor prezenta obiecții formula obiecțiuni. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului. [AM 125]

Articolul 19

Procedura comitetului

(1)  Comisia este asistată de un comitet (Comitetul pentru securitatea rețelelor și a informației). Acesta este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 20

Revizuire

Comisia revizuiește periodic funcționarea prezentei directive, îndeosebi lista de la anexa II, și prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului. Primul raport se transmite în termen de cel mult trei ani de la data transpunerii menționată la articolul 21. În acest scop, Comisia poate solicita statelor membre să furnizeze informații, fără întârzieri nejustificate. [AM 126]

Articolul 21

Transpunere

(1)  Statele membre adoptă și publică, până cel târziu la [un an și jumătate după data adoptării], actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică fără întârziere Comisiei textul acestor acte.

Statele membre aplică actele în cauză începând cu [un an și jumătate după data adoptării].

Atunci când statele membre adoptă actele respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)  Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 22

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a [douăzecea] zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 23

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la ...,

Pentru Parlamentul European, Pentru Consiliu

Președintele Președintele

ANEXA I

Obligații și sarcini ale Echipei de intervenție în caz urgență informatică Centrelor de răspuns la incidente de securitate cibernetică (CERT) [AM 127]

Obligațiile și sarcinile CERT sunt definite în mod adecvat și clar pe baza unei politici naționale și/sau a unei reglementări naționale. Acestea includ următoarele elemente:

(1)  Obligații ale CERT

(a)  Centrele CERT asigură o disponibilitate înaltă a serviciilor sale lor de comunicații, evitând punctele unice de defecțiune și dispunând de mai multe mijloace pentru a fi contactată contactate și pentru a contacta alte entități în orice moment. În plus, canalele de comunicare trebuie să fie clar specificate și bine cunoscute bazei sale de utilizatori și partenerilor de cooperare. [AM 128]

(b)  CERT pune în aplicare și gestionează măsuri de securitate pentru a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și autenticitatea informațiilor pe care le primește și le tratează.

(c)  Birourile centrelor CERT și sistemele informatice de suport sunt situate pe amplasamente securizate, cu rețele și sisteme informatice securizate. [AM 129]

(d)  Se înființează un sistem de gestionare a calității pentru monitorizarea performanței CERT și asigurarea unui proces permanent de îmbunătățire. Acesta se bazează pe sisteme de măsurare clar definite care includ niveluri formale de serviciu și indicatori principali de performanță.

(e)  Continuitatea activităților:

–  CERT trebuie să dispună de un sistem adecvat de gestionare și rutare a cererilor, cu scopul de a facilita transferurile,

–  CERT trebuie să dispună de efective de personal adecvate, pentru a asigura o disponibilitate permanentă,

–  CERT se bazează pe o infrastructură a cărei continuitate este asigurată. În acest scop, se instalează sisteme redundante și un spațiu de lucru de rezervă pentru CERT, care să asigure un acces permanent la mijloace de comunicare.

(2)  Sarcinile CERT

(a)  Sarcinile CERT includ cel puțin următoarele:

–  detectarea și monitorizarea incidentelor la nivel național, [AM 130]

–  transmiterea alertelor rapide, a alertelor și a anunțurilor și diseminarea informațiilor privind riscurile și incidentele către părțile interesate relevante,

–  răspunsul la incidente,

–  furnizarea analizei dinamice de risc și de incident și sensibilizarea situațională,

–  sensibilizarea publicului larg cu privire la riscurile asociate activităților online,

–  participarea activă la rețelele de cooperare CERT de la nivelul Uniunii și de la nivel internațional; [AM 131]

–  organizarea de campanii privind NIS;

(b)  CERT stabilește relații de cooperare cu sectorul privat.

(c)  Pentru a facilita cooperarea, CERT promovează adoptarea și utilizarea unor practici comune sau standardizate pentru:

–  procedurile de administrare a incidentelor și a riscurilor,

–  sistemele de clasificare a incidentelor, riscurilor și informațiilor,

–  taxonomia sistemelor de măsurare,

–  formatele de schimb de informații cu privire la riscuri și incidente și convențiile de denumire a sistemelor.

ANEXA II

Lista operatorilor de piață

menționați la articolul 3 alineatul (8) litera (a):

1.  platforme de comerț electronic

2.  procesatori de plăți online

3.  rețele de socializare

4.  motoare de căutare

5.  servicii de cloud computing

6.  magazine de aplicații online

menționați la articolul 3 alineatul (8) litera (b): [AM 132]

1.  Energie

(a)  Electricitate

–  furnizori de energie electrică și gaz

–  operatori de sisteme de distribuție a energiei electrice și/sau a gazelor și comercianți cu amănuntul către consumatorii finali

–  operatori de sisteme de transport al gazelor naturale, operatori de depozite și operatori de GNL

–  operatori de sisteme de transport al energiei electrice

(b)  Petrol

–  conducte de transport al petrolului și depozite de petrol

–  operatori ai instalațiilor de producție, de rafinare și de tratare a petrolului, de depozitare și de transport

(c)  Gaze naturale

–  operatori de pe piața energiei electrice și a gazelor naturale

–   furnizori

–  operatori de sisteme de distribuție și comercianți cu amănuntul către consumatorii finali

–  operatori de sisteme de transport al gazelor naturale, operatori de sisteme de depozitare și operatori de sisteme GNL

–  operatori ai instalațiilor de producție a petrolului și gazelor naturale și ai instalațiilor , de rafinare și , de tratare, de depozitare și de transport al gazelor naturale

–  operatori de pe piața gazelor naturale [AM 133]

2.  Transporturi

–  transportatori aerieni (transport aerian de marfă și de pasageri)

–  transportatori maritimi (societăți de transport maritim și costier de pasageri și societăți de transport maritim și costier de mărfuri)

–  căi ferate (gestionari de infrastructură, întreprinderi integrate și operatori de transport feroviar)

–  aeroporturi

–  porturi

–  operatori de control al gestionării traficului

–  servicii logistice auxiliare: (a) depozitare și stocare, (b) manipularea mărfurilor și c) alte servicii auxiliare de transport

(a)  Transportul rutier

(i)  operatori de control al gestionării traficului

(ii)  servicii logistice auxiliare:

–  antrepozitare și depozitare,

–  manipularea mărfurilor și

–  alte servicii auxiliare de transport

(b)  Transportul feroviar

(i)   căi ferate (gestionari de infrastructură, întreprinderi integrate și operatori de transport feroviar)

(ii)  operatori de control al gestionării traficului

(iii)  servicii logistice auxiliare:

—  antrepozitare și depozitare,

—  manipularea mărfurilor și

—  alte servicii auxiliare de transport

(c)  Transportul aerian

(i)  transportatori aerieni (transport aerian de marfă și de pasageri)

(ii)  aeroporturi

(iii)  operatori de control al gestionării traficului

(iv)  servicii logistice auxiliare:

—  antrepozitare,

—  manipularea mărfurilor și

—  alte servicii auxiliare de transport

(d)  Transporturi maritime

(i)  transportatori maritimi (societăți de transport maritim și costier de pasageri și societăți de transport maritim și costier de mărfuri) [AM 134]

3.  Bănci: instituții de credit conform articolului 4 punctul 1 din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului(22).

4.  Infrastructuri ale pieței financiare: burse de valori și contrapartide piețele reglementate, sisteme multilaterale de tranzacționare, sisteme organizate de tranzacționare, contrapărți centrale/case de compensare. [AM 135]

5.  Sectorul sănătății: instituții de asistență medicală (inclusiv spitale și clinici private) și alte entități implicate în furnizarea de asistență medicală

5a.  Producția și aprovizionarea cu apă [AM 136]

5b.  Lanțul distribuției de alimente [AM 137]

5c.  IXP (internet exchange points) [AM 138]

(1) JO C 271, 19.9.2013, p. 133.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2013)0376.
(3)JO C 271, 19.9.2013, p. 133.
(4) Poziția Parlamentului European din 13 martie 2014.
(5)Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directiva‑cadru) (JO L 108, 24.4.2002, p. 33).
(6) Decizia Consiliului 2011/292/UE din 31 martie 2011 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate (JO L 141, 27.5.2011, p. 17).
(7) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31).
(8) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al ConsiliuluI din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
(9)Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).
(10)Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO L 204, 21.7.1998, p. 37).
(11) SEC(2012) 72 final.
(12)Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 316, 14.11.2012, p. 12).
(13)Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(14)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).
(15) JO C 32, 4.2.2014, p. 19.
(16)Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora (JO L 345, 23.12.2008, p. 75).
(17) Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Europol) (JO L 121, 15.5.2009, p. 37).
(18) Regulamentul (UE) nr. 611/2013 al Comisiei din 24 iunie 2013 privind măsurile aplicabile notificării încălcărilor securității datelor cu caracter personal în temeiul Directivei 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind confidențialitatea și comunicațiile electronice (JO L 173, 26.6.2013, p. 2).
(19) Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (JO L 45, 16.2.2005, p. 18).
(20)Recomandarea 2003/361/CE Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).
(21)SEC(2012) 72 final.
(22) Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (JO L 177, 30.6.2006, p. 1).


Programul Uniunii din domeniul raportării financiare și al auditului 2014-2020 ***I
PDF 278kWORD 39k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare lapropunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a activităților specifice din domeniul raportării financiare și al auditului pentru perioada 2014-2020 (COM(2012)0782 – C7-0417/2012 – 2012/0364(COD))
P7_TA(2014)0245A7-0315/2013

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2012)0782),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7‑0417/2012),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 20 martie 2013(1),

–  având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 11 decembrie 2013, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0315/2013),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2014 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a activităților specifice din domeniul raportării financiare și al auditului pentru perioada 2014-2020 și de abrogare a Deciziei nr. 716/2009/CE

P7_TC1-COD(2012)0364


(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 258/2014.)

(1) JO C 161, 6.6.2013, p. 64.


Echipamentele radio ***I
PDF 429kWORD 74k
Rezoluţie
Text
Anexă
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio (COM(2012)0584 – C7-0333/2012 – 2012/0283(COD))
P7_TA(2014)0246A7-0316/2013

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2012)0584),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0333/2012),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 13 februarie 2013(1),

–  având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 17 ianuarie 2014, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0316/2013),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  aprobă declarația anexată, care va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, împreună cu actul legislativ final;

3.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

4.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2014 în vederea adoptării Directivei 2014/…/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio și de abrogare a Directivei 1999/5/CE

P7_TC1-COD(2012)0283


(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Directiva 2014/53/UE.)

ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ

DECLARAȚIA PARLAMENTULUI EUROPEAN

Parlamentul European consideră că doar dacă și în măsura în care actele de punere în aplicare în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 sunt discutate în cadrul reuniunilor comitetelor, acestea din urmă pot fi considerate comitete de comitologie în sensul menționat în anexa I la Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană. Prin urmare, reuniunile comitetelor intră sub incidența punctului 15 din acordul-cadru dacă și în măsura în care sunt discutate alte chestiuni.

(1) JO C 133, 9.5.2013, p. 58.


Orientările generale pentru bugetul 2015 - secțiunea III
PDF 438kWORD 63k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la orientările generale pentru pregătirea bugetului 2015, secțiunea III – Comisia (2014/2004(BUD))
P7_TA(2014)0247A7-0159/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 312 și 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

–  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020(1),

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară(2),

–  având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2014(3), precum și cele patru declarații comune conexe, asupra cărora au convenit Parlamentul European, Consiliul și Comisia, precum și declarația comună a Parlamentului și a Comisiei privind creditele de plată,

–  având în vedere titlul II capitolul 7 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A7-0159/2014),

Bugetul UE – crearea unor instrumente care să le permită cetățenilor să depășească criza

1.  consideră că în pofida anumitor obstacole care mai rămân pot fi observate anumite semnale care indică redresarea economiei europene și este de părere că, deși trebuie să se recunoască constrângerile economice și bugetare persistente de la nivel național și eforturile de consolidare fiscală ale statelor membre, bugetul UE trebuie să încurajeze această tendință consolidând investițiile strategice cu o valoare adăugată europeană pentru a contribui la relansarea economiei europene, generând o creștere economică și locuri de muncă sustenabile și contribuind, totodată, la creșterea competitivității și sporirea coeziunii economice și sociale în întreaga UE;

2.  subliniază, în special, importanța fondurilor structurale și de investiții europene, care, cumulate, reprezintă unul dintre cele mai mari capitole de cheltuieli din cadrul bugetului UE; subliniază faptul că politica de coeziune a UE a fost esențială în sprijinirea investițiilor publice în sectoare economice vitale și a obținut în practică rezultate tangibile care pot permite statelor membre și regiunilor să depășească criza actuală și să îndeplinească obiectivele Strategiei Europa 2020; subliniază necesitatea de a pune la dispoziția cetățenilor instrumentele necesare care să le permită să depășească criza actuală; subliniază, în acest sens, necesitatea de a investi în domenii precum educația și mobilitatea, cercetarea și inovarea, IMM-urile și antreprenoriatul, pentru a promova competitivitatea UE și a contribui la crearea de locuri de muncă – în special în rândul tinerilor și al persoanelor cu vârste peste 50 de ani;

3.  consideră, de asemenea, că este important să se investească și în alte domenii, cum ar fi energiile regenerabile, agenda digitală, infrastructura, tehnologiile informației și comunicațiilor, conectivitatea transfrontalieră, precum și utilizarea pe scară mai largă a „instrumentelor financiare inovatoare”, în special în ceea ce privește investițiile pe termen lung; subliniază nevoia de a consolida industria UE ca motor central pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică; îndeamnă ca, în vederea unei industrii a UE puternice, competitive și independente, accentul principal ar trebui să cadă pe investițiile în inovare;

4.  relevă faptul că este important să se asigure disponibilitatea unor resurse financiare suficiente pentru acțiunile externe ale UE; reamintește angajamentele internaționale ale UE și ale statelor sale membre de a majora asistența oficială pentru dezvoltare (ODA) la 0,7 % din VNB și de a îndeplini Obiectivele de dezvoltare ale mileniului până în 2015;

5.  insistă asupra importanței asigurării celei mai bune coordonări posibile între diferitele fonduri ale Uniunii, pe de o parte, și între fondurile Uniunii și cheltuielile realizate la nivel național, pe de altă parte, în vederea optimizării utilizării fondurilor publice;

6.  reamintește acordul încheiat recent privind cadrul financiar multianual 2014-2020 (CFM), care definește parametrii principali ai bugetelor anuale până în 2020; subliniază faptul că fiecare buget anual trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul privind CFM și cu Acordul interinstituțional și că procedura bugetară anuală nu ar trebui să fie folosită drept pretext pentru a renegocia CFM; se așteaptă că Consiliul nu va încerca să impună interpretări restrânse ale anumitor dispoziții, mai ales cu privire la natura și domeniul de aplicare ale instrumentelor speciale; își reiterează intenția de a folosi pe deplin toate mijloacele aflate la dispoziția autorității bugetare în contextul procedurii bugetare anuale pentru a oferi bugetului UE flexibilitatea necesară;

7.  subliniază că anul 2015 va juca un rol important pentru punerea în aplicare cu succes a noilor programe multianuale din perioada 2014-2020, întrucât este al doilea an din noul CFM; relevă faptul că, pentru a nu aduce atingere punerii în aplicare a politicilor-cheie ale UE, toate programele trebuie să fie operaționale și să funcționeze la parametri maximi cât mai curând posibil; remarcă faptul că bugetul 2015 va fi mai redus în termeni reali decât bugetul 2013; în acest context, îndeamnă Comisia și statele membre să depună toate eforturile necesare pentru a asigura adoptarea rapidă a tuturor acordurilor de parteneriat și a programelor operaționale în 2014, astfel încât să nu se piardă și mai mult timp în aplicarea noilor programe de investiții; insistă asupra importanței sprijinului deplin al Comisiei pentru administrațiile naționale în toate etapele procesului respectiv;

8.  reamintește acordul cuprins în CFM, care va fi pus în aplicare pentru prima oară în cadrul exercițiului bugetar 2014, referitor la alocarea anticipată de credite de angajament pentru anumite obiective de politică care vizează ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, cercetarea, programul Erasmus+ (în mod deosebit uceniciile), precum și IMM-urile; subliniază că trebuie să fie adoptată o abordare similară în ceea ce privește bugetul 2015, ca parte a acordului CFM, prin alocarea anticipată a creditelor destinate Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (871,4 milioane EUR la prețurile din 2011), precum și a creditelor destinate programelor Erasmus+ și COSME (câte 20 de milioane EUR pentru fiecare program la prețurile din 2011); își exprimă în special preocuparea cu privire la finanțarea Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor după 2015 și solicită ca toate posibilitățile de finanțare, inclusiv marja globală a CFM pentru angajamente, să fie luate în considerare în acest scop;

9.  își exprimă, cu toate acestea, preocuparea cu privire la posibilele efecte adverse ale unei concentrări suplimentare la sfârșitul perioadei, în 2015, a creditelor alocate componentei energetice a Mecanismului pentru interconectarea Europei și invită Comisia să ofere informații adecvate cu privire la modul în care această decizie ar influența lansarea cu succes a acestui nou program;

10.  subliniază valoarea adăugată a realizării unor investiții anticipate în aceste programe pentru a oferi un sprijin cetățenilor europeni să depășească criza actuală; în plus, invită Comisia să identifice și eventuale alte programe care ar putea beneficia de pe urma alocării anticipate a creditelor, care pot contribui la acest obiectiv și care ar putea să absoarbă în totalitate creditele respective;

11.  subliniază faptul că, o dată în plus, concluziile adoptate în cadrul celui mai recent Consiliu European (19 și 20 decembrie 2013) cu privire la politica comună de securitate și de apărare și la fluxurile de migrație vor avea un impact asupra bugetului UE; reiterează poziția sa, conform căreia toate proiectele suplimentare care au fost aprobate de către Consiliul European trebuie să fie finanțate prin alocarea de resurse suplimentare, nu prin aplicarea unor reduceri ale finanțării destinate programelor și instrumentelor existente, nici prin crearea unor atribuții suplimentare pentru instituțiile și organele UE, ale căror capacități sunt în prezent exploatate la maximum;

12.  reamintește importanța agențiilor descentralizate, care au un rol vital în implementarea politicilor și a programelor UE; constată că acestea permit realizarea unor economii de scară repartizându-și cheltuielile care ar fi altfel efectuate de fiecare stat membru pentru a ajunge în final la exact același rezultat; atrage atenția asupra necesității de a realiza o evaluare individuală a fiecărei agenții în parte în termeni de resurse bugetare și umane și de a le asigura acestora, în cadrul bugetului 2015 și al bugetelor pentru exercițiile următoare, mijloacele financiare și resursele umane adecvate, astfel încât agențiile să fie în măsură să își îndeplinească sarcinile care le-au fost atribuite de autoritatea legislativă; subliniază, prin urmare, că Comunicarea Comisiei intitulată „Programarea resurselor umane și financiare pentru agențiile descentralizate în perioada 2014­2020” (COM(2013)0519) nu trebuie să constituie baza proiectului de buget referitor la agenții; subliniază, de asemenea, rolul important al noului grup de lucru interinstituțional privind agențiile descentralizate, care ar trebui să efectueze o monitorizare mai atentă și mai constantă a dezvoltării agențiilor descentralizate pentru a asigura o abordare coerentă; așteaptă ca grupul de lucru respectiv să transmită primele rezultate în timp util pentru lectura bugetului în cadrul Parlamentului;

13.  reamintește declarația comună privind reprezentanții speciali ai UE, în care Parlamentul și Consiliul au căzut de acord să examineze transferul de credite pentru reprezentanții speciali ai UE de la bugetul Comisiei (secțiunea III) la bugetul Serviciului European de Acțiune Externă (secțiunea X) în contextul procedurii bugetare 2015;

Creditele de plată – UE trebuie să își îndeplinească angajamentele juridice și politice

14.  reamintește că nivelul global de credite de plată convenit pentru bugetul 2014 rămâne mai redus decât nivelul considerat necesar și propus de Comisie în proiectul său de buget inițial; constată că, astfel cum este prevăzut în noul Regulament privind CFM și noua marjă globală pentru plăți, Comisia ar trebui să ajusteze plafonul pentru plăți pentru exercițiul financiar 2015, majorându-l cu o sumă echivalentă cu diferența dintre plățile efectuate în 2014 și plafonul pentru plăți pentru 2014 din cadrul CFM; își exprimă deosebita îngrijorare în legătură cu nivelul fără precedent al facturilor restante acumulate la sfârșitul anului 2013, care se ridică la suma de 23,4 miliarde EUR doar pentru rubrica 1b, acest deficit neputând fi acoperit cu ajutorul creditelor disponibile în cadrul plafoanelor din 2014; solicită mobilizarea mecanismelor adecvate de flexibilitate pentru credite de plată în 2014 și subliniază că se așteaptă ca nici măcar acest lucru să nu fie suficient pentru evitarea unui deficit major de executare la sfârșitul exercițiului 2014; subliniază faptul că deficitele recurente de credite de plată au constituit principala cauză a nivelului ridicat al angajamentelor restante (RAL), fără precedent, înregistrat îndeosebi în ultimii câțiva ani;

15.  reamintește că, în conformitate cu tratatul(4), „Parlamentul European, Consiliul și Comisia asigură disponibilitatea mijloacelor financiare care permit Uniunii să își îndeplinească obligațiile juridice față de terți”; așteaptă ca, în proiectul său de buget, Comisia să propună un nivel adecvat al creditelor de plată, bazat pe previziuni reale și care nu este determinat de considerații politice;

16.  insistă asupra utilizării tuturor mijloacelor disponibile în temeiul Regulamentului privind CFM, apelând inclusiv la marja de rezervă pentru cheltuieli neprevăzute și, dacă se dovedește totuși necesar și doar în ultimă instanță, la revizuirea plafonului de plăți, astfel încât Uniunea să își poată îndeplini obligațiile juridice și să se evite periclitarea sau întârzierea plăților către toate părțile interesate, cum ar fi cercetătorii, universitățile, organizațiile pentru ajutor umanitar, autoritățile locale și IMM-urile, și, în paralel, să se scadă cuantumul plăților restante de la sfârșitul exercițiului;

17.  insistă asupra faptului că utilizarea tuturor instrumentelor speciale de plăți (cum ar fi instrumentul de flexibilitate, marja de rezervă, Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, Fondul european de ajustare la globalizare și Rezerva pentru ajutorul de urgență) trebuie să fie înscrisă în buget sub forma unor cheltuieli realizate în afara plafonului de plăți al cadrului financiar multianual;

18.  solicită Comisiei să ia toate măsurile necesare și să reacționeze cât mai rapid posibil pentru a garanta că UE poate acorda în mod adecvat ajutor umanitar în 2014, având în vedere situația alarmantă a creditelor de plată din domeniul ajutorului umanitar de la începutul anului 2014, în special acumularea unor plăți în valoare de 160 de milioane EUR destinate ajutorului umanitar, care au fost reportate din 2013 în 2014; subliniază că nivelul creditelor de plată destinate ajutorului umanitar ar trebui să țină pasul cu majorarea probabilă a nivelului creditelor de angajament, de care ar trebui să se țină seama în proiectul de buget pentru 2015;

19.  reamintește declarația comună privind creditele de plată, precum și declarația bilaterală a Parlamentului și a Comisiei în contextul acordului privind bugetul 2014; invită Comisia să informeze pe deplin autoritatea bugetară cu privire la evoluția plăților și a angajamentelor restante pe durata exercițiului actual și insistă asupra faptului că ar trebui organizate reuniuni interinstituționale periodice pentru a face posibilă monitorizarea situației plăților;

o
o   o

20.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Curții de Conturi.

(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 884.
(2) JO C 373, 20.12.2013, p. 1.
(3) JO L 51, 20.2.2014.
(4) Articolul 323 din TFUE.


Invadarea Ucrainei de către Rusia
PDF 222kWORD 74k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la invadarea Ucrainei de către Rusia (2014/2627(RSP))
P7_TA(2014)0248RC-B7-0263/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la politica europeană de vecinătate, la Parteneriatul estic (PaE) și la Ucraina, cu precădere Rezoluția sa din 27 februarie 2014 referitoare la situația din Ucraina(1),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2013 referitoare la rezultatele Summitului de la Vilnius și la viitorul Parteneriatului estic, în special în ceea ce privește Ucraina(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 6 februarie 2014 privind Summitul UE-Rusia(3),

–  având în vedere concluziile reuniunii extraordinare a Consiliului Afaceri Externe din 3 martie 2014 cu privire la Ucraina,

–  având în vedere declarația Consiliului Nord-Atlantic din 4 martie 2014,

–  având în vedere declarația șefilor de stat și de guvern referitoare la Ucraina de la încheierea reuniunii extraordinare a Consiliului European privind Ucraina din 6 martie 2014,

–  având în vedere articolul 2 alineatul (4) din Carta Organizației Națiunilor Unite,

–  având în vedere articolul 110 alineatele (2) și (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât actul de agresiune al Rusiei de a invada Crimeea reprezintă o încălcare a suveranității și a integrității teritoriale ale Ucrainei, precum și o nerespectare a dreptului internațional și a obligațiilor Rusiei în calitate de semnatară a Memorandumului de la Budapesta în care s-au formulat asigurări în materie de securitate pentru Ucraina, garantându-se respectarea integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei;

B.  întrucât partizani înarmați ai Rusiei și soldați ruși au pus stăpânire pe clădiri importante din Simferopol, capitala Crimeei, precum și pe instalații ucrainene importante și pe obiective strategice din Crimeea, inclusiv pe cel puțin trei aeroporturi; întrucât majoritatea unităților militare ucrainene din peninsulă au fost încercuite, dar au refuzat să depună armele; întrucât, de la începutul crizei, în Ucraina a fost trimis, în plus, un număr important de soldați ruși;

C.  întrucât argumentele prezentate de conducerea Rusiei în sprijinul acestei agresiuni sunt complet nejustificate și departe de realitatea de la fața locului, deoarece nu au existat cazuri de atacuri sau de intimidare a cetățenilor ruși sau a celor de etnie rusă din Crimeea;

D.  întrucât autoritățile autoproclamate și nelegitime din Crimeea au decis, la 6 martie 2014, să solicite Rusiei să încorporeze Crimeea în Federația Rusă și au convocat un referendum la 16 martie 2014 cu privire la separarea Crimeei, încălcând astfel atât constituția Ucrainei, cât și pe cea a Crimeei;

E.  întrucât prim-ministrul rus a anunțat că există planuri de aplicare a unor proceduri rapide de obținere a cetățeniei ruse de către cetățenii din străinătate vorbitori de limba rusă;

F.  întrucât, la 1 martie 2014, Consiliul Federal al Federației Ruse a autorizat desfășurarea forțelor armate ale Federației Ruse în Ucraina pentru a proteja interesele Rusiei și ale vorbitorilor de limba rusă din Crimeea și din toată țara;

G.  întrucât este necesară o acțiune diplomatică internațională puternică la toate nivelurile, precum și un proces de negociere pentru a aplana situația, a reduce tensiunile, a împiedica această situație de criză să scape de sub control și a asigura un rezultat pașnic; întrucât UE trebuie să răspundă în mod eficace pentru a permite Ucrainei să-și exercite pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială, fără a face obiectul unor presiuni externe;

H.  întrucât cei 28 de prim-miniștri și șefi de stat din UE au emis un avertisment puternic cu privire la implicațiile acțiunilor Rusiei și au luat decizia de a suspenda discuțiile bilaterale cu Rusia în materie de vize și negocierile pentru un nou Acord de parteneriat și cooperare, precum și de a suspenda participarea instituțiilor UE la pregătirile pentru summitul G8, programat să aibă loc la Soci, în iunie 2014,

1.  condamnă cu fermitate actul de agresiune al Rusiei de a invada Crimeea, care este o parte inseparabilă a Ucrainei, recunoscută ca atare de Federația Rusă și de comunitatea internațională; solicită dezamorsarea imediată a crizei, prin retragerea imediată a tuturor forțelor militare prezente în mod ilegal pe teritoriul Ucrainei și îndeamnă la respectarea deplină a dreptului internațional și a obligațiilor convenționale în vigoare;

2.  amintește că aceste acțiuni încalcă în mod clar Carta ONU, Actul final de la Helsinki al OSCE, Statutul Consiliului Europei, Memorandumul privind garanțiile în materie de securitate de la Budapesta din 1994, Tratatul bilateral din 1997 privind prietenia, cooperarea și parteneriatul, Acordul din 1997 privind statutul și condițiile prezenței pe teritoriul Ucrainei a flotei ruse din Marea Neagră, precum și obligațiile internaționale ale Rusiei; consideră că actele Rusiei reprezintă o amenințare la adresa securității UE; regretă decizia Federației Ruse de a nu participa la reuniunea referitoare la securitatea Ucrainei organizată de semnatarii memorandumului și programată pentru data de 5 martie 2014 la Paris;

3.  evidențiază faptul că integritatea teritorială a Ucrainei a fost garantată de către Rusia, Statele Unite și Regatul Unit prin Memorandumul de la Budapesta semnat cu Ucraina și subliniază că, potrivit Constituției Ucrainei, Republica Autonomă Crimeea poate organiza referendumuri numai cu privire la chestiuni cu caracter local și nu cu privire la modificarea frontierelor Ucrainei recunoscute la nivel internațional; subliniază că un referendum pe tema alipirii la Federația Rusă va fi, prin urmare, considerat nelegitim și ilegal, ca orice alt referendum ce contravine Constituției Ucrainei și dreptului internațional; are aceeași părere despre decizia autorităților ilegitime și autoproclamate din Crimeea de a declara independența la 11 martie 2014;

4.  subliniază necesitatea ca UE și statele sale membre să discute cu Rusia cu o singură voce unită și să sprijine dreptul unei Ucraine unite de a-și hotărî viitorul în mod liber; salută, prin urmare, și susține cu tărie declarația comună a summitului european extraordinar din 6 martie 2014, prin care au fost condamnate actele de agresiune ale Rusiei și s-a afirmat susținerea pentru integritatea teritorială, unitatea, suveranitatea și independența Ucrainei; solicită o cooperare transatlantică strânsă cu privire la demersurile ce trebuie făcute pentru soluționarea crizei;

5.  condamnă, ca fiind contrară dreptului internațional și codului de conduită, doctrina oficială rusă conform căreia Kremlinul își arogă dreptul de a interveni prin forță în statele suverane învecinate pentru a „proteja” siguranța compatrioților ruși care trăiesc în aceste state; subliniază că această doctrină echivalează cu o uzurpare unilaterală a poziției de arbitru suprem a dreptului internațional și a fost utilizată ca justificare pentru nenumărate acte de intervenție politică, economică și militară;

6.  amintește faptul că la referendumul național privind independența țării organizat în Ucraina în 1991 cea mai mare parte a populației din Crimeea a votat pentru independență;

7.  subliniază convingerea sa conform căreia stabilirea unui dialog constructiv reprezintă cea mai bună cale spre soluționarea oricărui conflict și pentru stabilitatea pe termen lung a Ucrainei; salută modul responsabil, cumpătat și prudent în care guvernul Ucrainei a tratat această criză gravă, a cărei miză sunt integritatea teritorială și suveranitatea țării; invită comunitatea internațională să susțină puternic Ucraina;

8.  respinge obiectivul declarat al Rusiei de protejare a populației vorbitoare de limbă rusă din Crimeea, pe care îl consideră complet nefondat, deoarece această populație nu s-a confruntat - și nu se confruntă - cu nicio formă de discriminare; respinge cu tărie defăimarea de către propaganda rusă a protestatarilor împotriva politicii lui Ianukovici care au fost numiți de către aceasta „fasciști”;

9.  solicită găsirea unei soluții pașnice la actuala criză și respectarea deplină a principiilor și a obligațiilor stabilite în temeiul dreptului internațional; consideră că situația trebuie ținută sub control și aplanată și mai mult, pentru a evita o confruntare armată în Crimeea;

10.  subliniază importanța deosebită a demersurilor internaționale de observare și mediere; invită instituțiile UE și statele membre să fie gata să utilizeze toate căile diplomatice și politice posibile și să conlucreze în permanență cu toate organizațiile internaționale relevante, cum ar fi ONU, OSCE și Consiliul Europei, pentru a găsi o soluție pașnică, ce trebuie să aibă la bază suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei; solicită, prin urmare, trimiterea de către OSCE a unei misiuni de monitorizare pe deplin operaționale în Crimeea;

11.  salută inițiativa privind înființarea unui grup de contact sub egida OSCE, însă regretă faptul că o serie de grupuri armate au împiedicat la 6 martie 2014 intrarea în Crimeea a misiunii de observare a OSCE; critică autoritățile din Rusia și autoritățile autoproclamate din Crimeea pentru faptul că nu au cooperat cu misiunea de observare a OSCE și că nu au acordat membrilor acesteia accesul deplin și sigur în regiune;

12.  deplânge faptul că trimisul special al Secretarului General al ONU în Crimeea a fost obligat să-și încheie mai devreme misiunea din cauza unor amenințări violente la adresa sa;

13.  consideră că anumite aspecte ale acordului din 21 februarie 2014, negociat de trei miniștri de externe în numele UE, dar încălcat de Ianukovici, care, prin semnarea noii legi constituționale, nu l-a respectat, ar putea să fie încă utile pentru ieșirea din impasul actual; consideră, totuși, că nicio parte nu poate negocia și/sau accepta soluții care subminează suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și reafirmă dreptul fundamental al poporului ucrainean de a hotărî în mod liber viitorul țării sale;

14.  ia act cu gravă îngrijorare de relatările potrivit cărora persoane înarmate marchează casele locuite de tătarii ucraineni din zonele din Crimeea în care tătarii și rușii trăiesc împreună; ia act de faptul că tătarii din Crimeea, care, după ce au fost deportați de Stalin, s-au întors în patrie după ce Ucraina a devenit independentă, au invitat comunitatea internațională să sprijine integritatea teritorială a Ucrainei și au solicitat un acord politic și juridic cuprinzător cu privire la restabilirea drepturilor lor în calitate de popoare autohtone din Crimeea; invită comunitatea internațională, Comisia și Consiliul, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al UE pentru drepturile omului să protejeze drepturile acestei minorități și ale oricărei alte comunități minoritare din peninsula Crimeea; solicită o investigație completă privind intimidarea evreilor și atacurile asupra siturilor religioase ale evreilor în urma invadării Crimeii;

15.  salută angajamentul guvernului ucrainean în direcția unei agende de reformă ambițioase, care include schimbări politice, economice și sociale; salută, prin urmare, decizia Comisiei de a furniza Ucrainei un ajutor financiar și un pachet de sprijin pe termen scurt și mediu în valoare de 11 miliarde de euro, pentru a sprijini stabilizarea situației economice și financiare a țării; se așteaptă ca Consiliul și Comisia, în cooperare cu FMI, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și alte state, să prezinte cât mai rapid un pachet pe termen lung de măsuri de sprijin financiar solid menit să susțină eforturile Ucrainei de a face față agravării situației economice și sociale și să-i acorde acesteia sprijin economic pentru inițierea reformelor cuprinzătoare și profunde necesare ale economiei ucrainene; reamintește nevoia de organizare și coordonare a unei conferințe internaționale a donatorilor, care ar trebui convocată de către Comisie și organizată cât mai curând; invită FMI să evite impunerea de măsuri de austeritate greu de suportat, precum reducerea nivelului subvențiilor pentru energie, care vor agrava într-o mai mare măsură situația socioeconomică deja dificilă a țării;

16.  solicită Comisiei și statelor membre ca, în colaborare cu Consiliul Europei și Comisia de la Veneția, să ofere, pe lângă asistența financiară, asistență tehnică pentru reforma constituțională, consolidarea statului de drept și combaterea corupției în Ucraina; așteaptă cu interes rezultate pozitive în acest sens și subliniază că cetățenii din Maidan, ca toți ucrainenii, așteaptă o schimbare radicală și un sistem de guvernare corespunzător;

17.  solicită organizarea de alegeri libere, corecte și transparente, la nivel național, în prezența observatorilor din partea OSCE-ODIHR și reiterează faptul că este pregătit să trimită o misiune proprie în același scop; invită autoritățile ucrainene să facă tot ce este posibil pentru a încuraja o rată ridicată de participare la vot la alegerile prezidențiale, inclusiv în regiunile din estul și sudul țării; reiterează apelul adresat autorităților ucrainene de a organiza alegerile parlamentare în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și sprijină adoptarea unui sistem de vot proporțional care să faciliteze reprezentarea corespunzătoare a componenței locale a populației în țară; subliniază importanța parlamentului și a deputaților, atât la nivel central, cât și la nivel local, cu respectarea statului de drept;

18.  invită Ucraina să nu cedeze în fața presiunilor exercitate în vederea amânării alegerilor prezidențiale programate la 25 mai 2014;

19.  solicită un guvern ucrainean extins și cât mai cuprinzător posibil pentru a reduce la minimum riscul de noi violențe și de fragmentare teritorială; avertizează cu fermitate Rusia împotriva acțiunilor care ar putea contribui la un nivel ridicat de polarizare pe bază etnică sau lingvistică; subliniază nevoia asigurării, în strânsă colaborare cu OSCE și cu Consiliul Europei, a protejării și respectării pe deplin a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților naționale, în conformitate cu standardele internaționale, inclusiv a drepturilor ucrainenilor vorbitori de limbă rusă; reiterează apelul său pentru adoptarea unui nou și cuprinzător regim lingvistic care să sprijine toate limbile minoritare;

20.  salută decizia președintelui interimar de a se opune proiectului de lege vizând abrogarea Legii privind politica lingvistică din 3 iulie 2012; reamintește că, în orice caz, această legislație nu s-ar aplica în Crimeea; solicită Radei Supreme (Verkhovna Rada) să reformeze în cele din urmă legislația existentă pentru a asigura conformitatea acesteia cu obligațiile asumate de Ucraina în temeiul Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare;

21.  salută faptul că cei 28 de șefi de stat sau de guvern din UE sunt pregătiți să semneze capitolele politice ale Acordului de asociere (AA) cât mai curând posibil și înainte de alegerile prezidențiale din 25 mai 2014 și să adopte măsuri unilaterale, precum reduceri tarifare pentru exporturile ucrainene către UE, care permit Ucrainei să beneficieze de dispozițiile Acordului de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ALSAA), conform propunerii Comisiei din 11 martie 2014; subliniază faptul că UE este pregătită să semneze textul integral al AA/ALSAA imediat ce guvernul ucrainean este pregătit să facă acest pas; insistă asupra unor semnale clare, care să îi arate Rusiei că nimic din acest acord nu va periclita sau prejudicia viitoarele relații politice și economice bilaterale dintre Ucraina și Rusia; subliniază, de asemenea, că în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Ucraina - la fel ca orice alt stat european - are o perspectivă europeană și poate cere să devină membră a Uniunii, cu condiția să-și însușească principiile democrației, să respecte libertățile fundamentale, drepturile omului și drepturile minorităților și să asigure un stat de drept;

22.  amintește, în acest sens, că exportul de arme și de tehnologie militară poate pune în pericol stabilitatea și pacea din întreaga regiune, și ar trebui oprit imediat; regretă profund faptul că statele membre ale UE au exportat la scară largă arme și tehnologie militară Rusiei, inclusiv capacități convenționale strategice majore;

23.  salută decizia Consiliului European din 6 martie 2014 privind un prim val de măsuri specifice privind Rusia, cum ar fi suspendarea discuțiilor bilaterale asupra vizelor și a noului acord, precum și decizia statelor membre și a instituțiilor UE de a-și suspenda participarea la Summitul G8 de la Soci; avertizează, totuși, că, în absența unei atenuări sau în cazul unei escaladări în continuare în ceea ce privește anexarea Crimeii, UE ar trebui să fie în măsură să ia rapid măsurile corespunzătoare, care ar trebui să includă un embargo asupra armelor și asupra tehnologiilor cu dublă utilizare, restricții privind vizele, înghețarea activelor, aplicarea legislației privind spălarea banilor împotriva celor implicați în procesul decizional referitor la invadarea Ucrainei, precum și măsuri împotriva companiilor rusești și a filialelor acestora, îndeosebi din sectorul energetic, pentru respectarea deplină a legislației UE, și care ar putea avea consecințe asupra legăturilor politice și economice existente cu Rusia;

24.  subliniază că cooperarea parlamentară stabilită între, pe de o parte, Parlamentul European și, pe de altă parte, Duma de Stat a Rusiei și Consiliul Federației Ruse nu-și poate urma cursul obișnuit;

25.  salută decizia Consiliului de a adopta sancțiuni axate pe înghețarea și recuperarea fondurilor ucrainene însușite fraudulos, care vizează 18 persoane, inclusiv pe fostul președinte Ianukovici;

26.  solicită Comisiei, în această privință, să sprijine proiectele din Coridorul Sudic care diversifică efectiv sursele de aprovizionare cu energie și îndeamnă statele membre să nu angajeze întreprinderile lor publice în proiecte cu întreprinderi ruse care cresc vulnerabilitatea europeană;

27.  subliniază importanța unor surse de aprovizionare cu energie sigure, diversificate și la prețuri accesibile pentru Ucraina; subliniază, în acest sens, importanța strategică a Comunității Energiei, a cărei președinție îi revine Ucrainei în 2014, precum și a creșterii rezistenței Ucrainei în fața amenințărilor legate de energie ale Rusiei; reiterează necesitatea creșterii capacităților de stocare ale UE și a unui flux al gazului în sens invers, dinspre statele membre ale UE spre Ucraina; salută propunerea Comisiei de a moderniza sistemul de tranzit de gaz al Ucrainei și de a o asista în plata datoriilor către Gazprom; subliniază nevoia urgentă de progrese suplimentare în vederea unei politici energetice comune, cu o piață internă robustă și cu surse diversificate de aprovizionare cu energie, precum și de eforturi în vederea punerii în aplicare complete a celui de al treilea pachet privind energia, astfel încât UE să nu mai depindă într-o atât de mare măsură de petrolul și gazul din Rusia;

28.  solicită Consiliului să autorizeze imediat Comisia să accelereze procesul de liberalizare a vizelor cu Ucraina, astfel încât să se progreseze în sensul eliminării vizelor, urmând exemplul Moldovei; solicită, între timp, introducerea imediată a unor proceduri temporare, foarte simple și ieftine de eliberare a vizelor la nivelul UE și al statelor membre;

29.  este ferm convins de faptul că evenimentele din Ucraina au evidențiat necesitatea dublării angajamentului și sprijinului acordat de UE opțiunii europene și integrității teritoriale ale Republicii Moldova și Georgiei, având în vedere că acestea se pregătesc să semneze Acordul de asociere și Acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu UE ceva mai târziu anul acesta;

30.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor statelor membre, Președintelui interimar, Guvernului și Parlamentului Ucrainei, Consiliului Europei, precum și Președintelui, Guvernului și Parlamentului Federației Ruse.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2014)0170.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2013)0595.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2014)0101.


Punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona în ceea ce privește Parlamentul European
PDF 403kWORD 115k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona în ce privește Parlamentul European (2013/2130(INI))
P7_TA(2014)0249A7-0120/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Decizia sa din 20 octombrie 2010 referitoare la revizuirea Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană(1),

–  având în vedere Rezoluțiile sale din 22 noiembrie 2012 privind alegerile pentru Parlamentul European din 2014(2) și din 4 iulie 2013 privind îmbunătățirea modalităților practice de organizare a alegerilor pentru Parlamentul European din 2014(3),

–  având în vedere Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană(4),

–  având în vedere negocierile aflate în curs de desfășurare pentru revizuirea Acordului interinstituțional din 20 noiembrie 2002 dintre Parlamentul European și Consiliu privind accesul Parlamentului European la informații sensibile ale Consiliului din domeniul politicii de securitate și apărare(5),

–  având în vedere Rezoluția sa din 7 mai 2009 referitoare la noul rol și noile responsabilități ale Parlamentului care decurg din Tratatul de la Lisabona(6),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale și avizul Comisiei pentru comerț internațional, cel al Comisiei pentru afaceri juridice și cel al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A7-0120/2014),

A.  întrucât Tratatul de la Lisabona sporește legitimitatea democratică a Uniunii Europene prin consolidarea rolului Parlamentului European în cadrul procedurii stabilite pentru alegerea Președintelui Comisiei Europene și pentru învestitura Comisiei Europene;

B.  întrucât, potrivit noii proceduri pentru alegerea Președintelui Comisiei Europene prevăzute de Tratatul de la Lisabona, Parlamentul alege Președintele Comisiei Europene prin votul exprimat de majoritatea membrilor care îl compun;

C.  întrucât Tratatul de la Lisabona prevede faptul că Consiliul European ar trebui să țină seama de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și ar trebui să consulte noul Parlament înainte de a propune un candidat la funcția de Președinte al Comisiei Europene;

D.  întrucât fiecare dintre partidele politice europene majore se află în proces de desemnare a propriului candidat pentru Președinția Comisiei;

E.  întrucât Președintele ales al Comisiei Europene nou-desemnate ar trebui să folosească pe deplin prerogativele care i-au fost conferite de Tratatul de la Lisabona și să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura funcționarea eficientă a viitoarei Comisii, cu toate că, în urma deciziilor adoptate de Consiliul European, dimensiunea acesteia nu se va reduce, astfel cum fusese prevăzut în Tratatul de la Lisabona;

F.  întrucât responsabilitatea Comisiei față de Parlament ar trebui să fie consolidată prin intermediul programării anuale și multianuale a Uniunii, precum și prin crearea unei simetrii între majoritățile necesare pentru alegerea Președintelui Comisiei și pentru moțiunea de cenzură;

G.  întrucât este necesar să se consolideze rolul Parlamentului ca principal actor implicat în stabilirea agendei Uniunii în domeniul legislativ și să se pună în aplicare pe deplin principiul consacrat de Tratatul de la Lisabona, conform căruia în domeniul legislativ Parlamentul și Consiliul au prerogative egale;

H.  întrucât, odată cu învestitura noii Comisii, acordurile interinstituționale în vigoare ar trebui să fie revizuite și îmbunătățite;

I.   întrucât articolul 36 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) prevede că Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (Înaltul Reprezentant) consultă periodic Parlamentul European cu privire la aspectele principale și la opțiunile fundamentale din domeniul politicii externe și de securitate comune și ale politicii de securitate și apărare comune și îl informează în privința evoluției acestora; întrucât Înaltul Reprezentant trebuie să se asigure că se ține seama în mod adecvat de opiniile Parlamentului European;

J.  întrucât Declarația Înaltului Reprezentant privind responsabilitatea politică(7) , prezentată odată cu adoptarea Deciziei SEAE a Consiliului, prevede că Înaltul Reprezentant va revizui și va propune, după caz, adaptarea dispozițiilor existente(8) privind accesul deputaților din Parlamentul European la documentele și informațiile clasificate din domeniul politicii de securitate și apărare;

K.   întrucât articolul 218 alineatul (10) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că Parlamentul European este informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii de negociere și încheiere a acordurilor internaționale și întrucât această dispoziție se aplică și acordurilor din domeniul politicii externe și de securitate comune,

Legitimitatea și responsabilitatea politică a Comisiei

(învestitura și demiterea Comisiei)

1.  subliniază necesitatea de a consolida legitimitatea democratică, independența și rolul politic al Comisiei; relevă faptul că noua procedură prin care Președintele Comisiei este ales de Parlament va consolida legitimitatea și rolul politic al Comisiei și va spori importanța alegerilor europene, creând o legătură mai directă între opțiunile exprimate de votanți în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European și desemnarea Președintelui Comisiei;

2.  subliniază că posibilitățile de sporire a legitimității democratice a Uniunii Europene în conformitate cu Tratatul de la Lisabona ar trebui să fie valorificate pe deplin, prin mijloace precum desemnarea candidaților la funcția de Președinte al Comisiei Europene de către partidele politice europene, conferind astfel alegerilor europene o nouă dimensiune politică și creând o legătură mai strânsă între votul exprimat de cetățeni și alegerea Președintelui Comisiei de către Parlamentul European;

3.  îndeamnă următoarea Convenție să revizuiască modul în care este ales Președintele Comisiei, pentru a consolida legitimitatea democratică a Comisiei; îndeamnă viitorul Președinte al Comisiei să analizeze modul în care componența, structura și prioritățile politice ale Comisiei vor consolida o politică bazată pe o legătură cât mai strânsă cu cetățenii;

4.  reamintește că toate partidele politice europene ar trebui să își desemneze candidații la funcția de Președinte al Comisiei cu suficient timp înaintea datei programate pentru alegerile europene;

5.  consideră că toți candidații la funcția de Președinte al Comisiei ar trebui să joace un rol semnificativ în campania desfășurată în contextul alegerilor europene, diseminând și promovând în toate statele membre programul politic al partidului politic european pe care îl reprezintă;

6.  reiterează invitația pe care a adresat-o Consiliului European de a clarifica, în timp util și înaintea desfășurării alegerilor, modul în care intenționează să țină seama de alegerile pentru Parlamentul European și să onoreze opțiunea exprimată de cetățeni atunci când propune un candidat pentru funcția de Președinte al Comisiei, în contextul consultărilor care trebuie să aibă loc între Parlament și Consiliul European, în temeiul Declarației nr. 11 anexate la Tratatul de la Lisabona; în acest context, își reiterează solicitarea adresată Consiliului European de a stabili, de comun acord cu Parlamentul European, formele de realizare a consultărilor menționate la articolul 17 alineatul (7) din TUE și de a garanta buna funcționare a procesului care conduce la alegerea Președintelui Comisiei Europene, astfel cum este prevăzut în Declarația nr. 11 privind articolul 17 alineatele (6) și (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

7.  solicită ca un număr cât mai mare de membri ai viitoarei Comisii să fie selectați dintre membrii aleși ai Parlamentului European;

8.  consideră că Președintele ales al Comisiei ar trebui să acționeze într-un mod mai independent în procesul de selecție a celorlalți membri ai Comisiei; invită guvernele statelor membre să prezinte propuneri de candidați care să țină seama de principiul echilibrului de gen; îndeamnă Președintele ales al Comisiei să reamintească în mod insistent guvernelor statelor membre că lista de candidați propuși pentru funcția de comisar european trebuie să îi permită să asigure o componență echilibrată din punct de vedere al genului a colegiului și să îi permită să respingă orice candidat propus care nu își poate demonstra competența generală, angajamentul pentru proiectul european sau independența indubitabilă;

9.  consideră, având în vedere acordul politic încheiat cu ocazia reuniunii Consiliului European din 11 și 12 decembrie 2008 și în urma deciziei Consiliului European din 22 mai 2013 privind numărul de membri ai Comisiei Europene, că ar trebui prevăzute măsuri suplimentare pentru o funcționare mai eficace a Comisiei, cum ar fi desemnarea unor comisari fără portofoliu sau instituirea unui sistem de vicepreședinți ai Comisiei care sunt responsabili pentru pachetele tematice majore și care au competențe de coordonare a activităților Comisiei în domeniile corespunzătoare de politică, fără a aduce atingere dreptului fiecărui stat membru de a desemna un candidat pentru funcția de comisar european și dreptului de vot al fiecărui comisar;

10.  solicită viitoarei Convenții Europene să reanalizeze problema dimensiunii Comisiei, precum și problema organizării și funcționării acesteia;

11.  consideră că componența Comisiei Europene trebuie să garanteze stabilitatea în ceea ce privește numărul și conținutul portofoliilor și, în același timp, să asigure un proces decizional echilibrat;

12.  subliniază că, astfel cum este prevăzut la punctul 2 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, ar trebui să i se solicite candidatului la funcția de Președinte al Comisiei, după numirea sa de către Consiliul European, să prezinte Parlamentului European orientările politice pentru mandatul său, ulterior fiind organizat un amplu schimb de opinii, înainte ca Parlamentul să aleagă respectivul candidat propus pentru funcția de Președinte al Comisiei;

13.  îndeamnă viitorul Președinte ales al Comisiei să țină seama în mod adecvat de propunerile și recomandările Parlamentului în ceea ce privește legislația Uniunii Europene, prezentate anterior în cadrul rapoartelor din proprie inițiativă și al rezoluțiilor care s-au bucurat de sprijinul unei largi majorități a membrilor Parlamentului European, și cărora Comisia Europeană nu le-a dat curs în mod satisfăcător până la sfârșitul mandatului său actual;

14.  consideră că, în cadrul unei viitoare revizuiri a tratatelor, ar trebui să se reducă majoritatea necesară la ora actuală în temeiul articolului 234 din TFUE pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură privind activitatea Comisiei, astfel încât să fie necesară doar o majoritate a membrilor care compun Parlamentul European, fără a pune în pericol buna funcționare a instituțiilor;

15.  consideră că, în pofida responsabilității colective a Colegiului pentru acțiunile Comisiei, comisarii individuali pot fi trași la răspundere pentru acțiunile direcțiilor generale pe care le reprezintă;

Inițiativa și activitatea legislativă

(competențele Parlamentului și controlul parlamentar)

16.  subliniază faptul că Tratatul de la Lisabona a fost conceput ca un pas înainte în direcția unei mai mari transparențe și a unei democrații mai solide în procedurile decizionale, care să reflecte angajamentul tratatului pentru o uniune mai strânsă între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate într-un mod cât mai deschis cu putință și cât mai aproape posibil de cetățeni, prin întărirea rolului Parlamentului European și al parlamentelor naționale, oferind, astfel, proceduri mai democratice și transparente pentru adoptarea actelor Uniunii, care sunt esențiale având în vedere impactul pe care aceste acte îl au asupra cetățenilor și întreprinderilor; subliniază, totuși, că realizarea acestui obiectiv democratic este compromisă în cazul în care instituțiile UE nu își respectă reciproc competențele, procedurile prevăzute în tratate și principiul cooperării loiale;

17.  subliniază necesitatea unei reale cooperări între instituțiile implicate în procesul legislativ în legătură cu schimbul de documente, precum avizele juridice, pentru a permite un dialog constructiv, sincer și valabil din punct de vedere juridic între instituții;

18.  observă că, de la intrarea în vigoare a TFUE, Parlamentul s-a dovedit a fi un co-legiuitor angajat și responsabil și că interacțiunea dintre Parlament și Comisie a fost, în general, pozitivă și se bazează pe o abordare fluidă întemeiată pe comunicare și cooperare;

19.  consideră că, deși rezultatul evaluării generale a relațiilor interinstituționale dintre Parlament și Comisie este unul pozitiv, există în continuare un număr de aspecte și de deficiențe care fac necesară o analiză mai atentă și adoptarea unor măsuri;

20.  consideră că nevoia de creștere a eficienței nu trebuie să însemne o calitate mai scăzută a legislației sau renunțarea la obiectivele stabilite de Parlament; consideră că, în paralel cu imperativul sporirii eficienței, Parlamentul trebuie să mențină standardele legislative adecvate și să continue să își urmărească propriile obiective, garantând totodată faptul că legislația are un conținut adecvat, răspunde unor nevoi identificate cu claritate și respectă principiul subsidiarității;

21.  consideră că problematica transparenței este mereu actuală și comună tuturor instituțiilor, mai ales în ceea ce privește acordurile în primă lectură; remarcă faptul că Parlamentul a abordat în mod adecvat această problematică, prin adoptarea noilor articole 70 și 70a din Regulamentul său de procedură;

22.  își exprimă preocuparea în legătură cu problemele care încă persistă în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurii legislative ordinare, în special în contextul politicii agricole comune (PAC), al politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) și al spațiului de libertate, securitate și justiție („Programul de la Stockholm”), precum și în ceea ce privește alinierea actelor adoptate în cadrul celui de-al treilea pilon cu ierarhia normelor din Tratatul de la Lisabona și, în general, în legătură cu faptul că există în continuare o „asimetrie” în materie de transparență a implicării Comisiei în activitatea pregătitoare a celor două ramuri ale autorității legislative; în acest sens, subliniază importanța adaptării metodelor de lucru ale Consiliului, pentru a face posibilă participarea reprezentanților Parlamentului la unele dintre reuniunile Consiliului, atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător, pe baza principiului cooperării loiale între instituții;

23.  subliniază faptul că alegerea temeiului juridic corect, astfel cum a fost confirmat de către Curtea de Justiție, este o chestiune de natură constituțională, deoarece determină existența competenței UE și sfera de aplicare a acesteia, procedurile ce trebuie urmate și competențele respective ale actorilor instituționali implicați în adoptarea unui act; regretă, prin urmare, faptul că Parlamentul a trebuit în mod repetat să introducă acțiuni la Curtea de Justiție în anularea actelor adoptate de către Consiliu ca urmare a alegerii temeiului juridic, inclusiv împotriva a două acte adoptate în temeiul depășit constituit de „al treilea pilon”, la mult timp după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona(9);

24.  avertizează cu privire la eludarea dreptului Parlamentului de a legifera prin includerea unor prevederi care ar trebui să facă obiectul procedurii legislative ordinare în propunerile de acte ale Consiliului, prin utilizarea unor simple orientări ale Comisiei sau a unor acte de punere în aplicare sau acte delegate neaplicabile, sau prin nepropunerea actelor legislative necesare pentru punerea în aplicare a politicii comerciale comune (PCC) sau a acordurilor internaționale comerciale și de investiții;

25.  solicită Comisiei să utilizeze într-un mod mai eficient etapa prelegislativă, în special informațiile valoroase colectate pe baza cărților verzi și a cărților albe și să informeze în mod periodic Parlamentul European în legătură cu activitatea pregătitoare desfășurată de serviciile sale, în aceeași măsură ca și Consiliul;

26.  consideră că Parlamentul ar trebui să dezvolte în continuare și să valorifice pe deplin structura sa autonomă pentru a evalua impactul oricăror modificări substanțiale sau revizuiri ale propunerii inițiale prezentate de Comisie;

27.  subliniază că Parlamentul European ar trebui, de asemenea, să consolideze evaluarea sa autonomă a impactului asupra drepturilor fundamentale în ceea ce privește propunerile legislative și amendamentele examinate în cursul procesului legislativ și să instituie mecanisme de monitorizare a încălcărilor drepturilor omului;

28.  regretă faptul că, deși Comisia își îndeplinește în mod formal responsabilitățile prin formularea unui răspuns la solicitările Parlamentului de prezentare a unor propuneri legislative în termenul-limită de trei luni, aceste propuneri legislative nu reprezintă întotdeauna o soluție reală și substanțială;

29.  solicită ca, atunci când va avea loc următoarea revizuire a tratatelor, dreptul de inițiativă legislativă al Parlamentului să fie pe deplin recunoscut, impunând Comisiei obligația de a da curs tuturor solicitărilor prezentate de Parlament în temeiul articolului 225 din TFUE prin prezentarea unei propuneri legislative într-un termen-limită adecvat;

30.  consideră că, atunci când va avea loc următoarea revizuire a tratatelor, competența Comisiei de a retrage o propunere legislativă ar trebui să fie limitată la cazurile în care, după adoptarea poziției în primă lectură a Parlamentului, Parlamentul confirmă faptul că propunerea prezentată nu mai este justificată având în vedere schimbarea circumstanțelor;

31.  subliniază faptul că Parlamentul a salutat, în principiu, introducerea actelor delegate în articolul 290 din TFUE deoarece ofereau mai multe posibilități de supraveghere, însă subliniază că faptul de a conferi astfel de competențe delegate sau competențe de punere în aplicare în temeiul articolului 291 nu constituie niciodată o obligație; recunoaște că utilizarea actelor delegate ar trebui luată în considerare în cazul în care este nevoie de flexibilitate și eficiență, iar acestea nu pot fi furnizate prin intermediul procedurii legislative ordinare, cu condiția ca obiectivul, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării să fie definite în mod explicit, iar condițiile al căror obiect este delegația să fie clar stabilite în actul fundamental; își exprimă îngrijorarea cu privire la tendința Consiliului de a insista asupra utilizării actelor de punere în aplicare pentru prevederi în care ar trebui folosite numai actul de bază sau actele delegate; subliniază că legiuitorul poate hotărî să permită utilizarea actelor de punere în aplicare numai pentru adoptarea elementelor ce nu constituie o orientare politică suplimentară; admite că articolul 290 limitează în mod explicit sfera de aplicare a actelor delegate la elementele neesențiale ale unui act legislativ și că, prin urmare, actele delegate nu pot fi utilizate pentru reglementările esențiale materiei legislației pertinente;

32.  atrage atenția asupra necesității de a face o distincție corectă între elementele esențiale ale unui act legislativ, asupra cărora doar autoritatea legislativă poate decide chiar în cuprinsul actului respectiv, și elementele neesențiale care pot fi completate sau modificate prin intermediul actelor delegate;

33.  recunoaște faptul că actele delegate pot fi un instrument flexibil și eficace; subliniază că, în scopul respectării cerințelor prevăzute în tratat și, în același timp, al garantării prerogativelor de legiferare ale Parlamentului, este important dacă se optează pentru actele delegate sau pentru actele de punere în aplicare și își reiterează solicitarea adresată Comisiei și Consiliului de a ajunge la un acord cu Parlamentul în ceea ce privește definirea criteriilor de aplicare a articolelor 290 și 291 din TFUE, astfel încât actele de punere în aplicare nu sunt utilizate ca un substitut pentru actele delegate;

34.  solicită Comisiei să asigure o implicare adecvată a Parlamentului în etapa pregătitoare a actelor delegate și să furnizeze membrilor acestuia toate informațiile relevante, în conformitate cu punctul 15 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană;

35.  solicită Comisiei să respecte prevederile Acordului-cadru în ceea ce privește accesul experților Parlamentului la reuniunile experților Comisiei, evitând ca acestea să fie considerate comitete „de comitologie” atât timp cât discută alte aspecte decât cele referitoare la punerea în aplicare a măsurilor, în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011;

36.  subliniază însemnătatea deosebită a includerii Cartei drepturilor fundamentale în Tratatul de la Lisabona; subliniază că această cartă a devenit obligatorie din punct de vedere juridic pentru instituțiile Uniunii Europene și pentru statele membre atunci când implementează legislația Uniunii, transformând astfel valorile de bază în drepturi concrete;

37.  reamintește că Tratatul de la Lisabona a introdus noul drept de a lansa inițiativa cetățenească europeană; subliniază necesitatea eliminării tuturor barierelor tehnice și birocratice care împiedică încă utilizarea eficace a inițiativei cetățenești europene și încurajează participarea activă a cetățenilor la conturarea politicilor UE;

38.  subliniază rolul sporit acordat parlamentelor naționale în cadrul Tratatului de la Lisabona și subliniază că, pe lângă rolul pe care îl joacă în procesul de monitorizare a respectării principiilor subsidiarității și proporționalității, ele pot aduce și aduc contribuții pozitive în cadrul dialogului politic; consideră că rolul activ pe care parlamentele naționale îl pot juca în îndrumarea membrilor Consiliului de Miniștri și buna cooperare dintre Parlamentul European și parlamentele naționale pot contribui la stabilirea unei contraponderi parlamentare sănătoase la exercitarea puterii executive în funcționarea UE; face trimitere, de asemenea, la avizele motivate emise de parlamentele naționale în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Protocolul nr. 2, potrivit cărora sfera amplă de delegare într-un act propus, conformă cu articolul 290 din TFUE, nu permite o evaluare a conformității realității legislative concrete cu principiul subsidiarității, sau a absenței acesteia;

Relații internaționale

(competențele Parlamentului și controlul parlamentar)

39.  reamintește că, prin Tratatul de la Lisabona, rolul și competențele Parlamentului European în materie de acorduri internaționale au crescut și subliniază faptul că, în prezent, acordurile internaționale cuprind din ce în ce mai mult domenii care privesc viața de zi cu zi a cetățenilor și care, în mod tradițional, și în conformitate cu legislația primară a UE, intră în domeniul de aplicare a procedurilor legislative ordinare; consideră că este absolut necesar ca prevederea de la articolul 218 alineatul (10) din TFUE, care prevede că Parlamentul trebuie să fie informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii de încheiere a acordurilor internaționale, să fie aplicată într-un mod care este compatibil cu articolul 10 din TUE, în temeiul căruia funcționarea Uniunii se bazează pe democrația reprezentativă, care necesită transparență și dezbateri democratice cu privire la chestiunile asupra cărora urmează să se ia o hotărâre;

40.  constată că, prin respingerea acordurilor SWIFT și ACTA, Parlamentul a demonstrat punerea în practică a noilor sale prerogative;

41.  subliniază, în conformitate cu articolul 18 din TUE, responsabilitățile ÎR/VP referitoare la asigurarea coerenței acțiunii externe a UE; mai mult decât atât, subliniază că ÎR/VP, în conformitate cu articolele 17 și 36 din TUE, este responsabil în fața Parlamentului și are obligații ce decurg din tratat față de acesta;

42.  reamintește, în ceea ce privește acordurile internaționale, prerogativa Parlamentului de a solicita Consiliului să nu autorizeze deschiderea negocierilor până când Parlamentul nu și-a declarat poziția sa cu privire la un mandat de negociere propus și consideră că ar trebui să se analizeze posibilitatea încheierii unui acord-cadru cu Consiliul;

43.  subliniază necesitatea de a se asigura că Parlamentul este informat în prealabil de către Comisie despre intențiile acesteia de a iniția un proces de negociere la nivel internațional, că acesta are în mod real posibilitatea de a emite un aviz în cunoștință de cauză privind mandatele de negociere și că acest aviz este luat în considerare; insistă asupra faptului că acordurile internaționale ar trebui să includă condiționalitățile adecvate pentru a respecta articolul 21 din TUE;

44.  acordă o mare importanță includerii unor clauze privind drepturile omului în acordurile internaționale și a unor capitole privind dezvoltarea sustenabilă în acordurile comerciale și de investiții și își exprimă satisfacția cu privire la inițiativele Parlamentului în ceea ce privește adoptarea foilor de parcurs privind condițiile esențiale; reamintește Comisiei necesitatea de a ține cont de opiniile și rezoluțiile Parlamentului și de a oferi feedback cu privire la modul în care acestea au fost integrate în negocierile privind acordurile internaționale și proiectele legislative; își exprimă speranța că instrumentele necesare dezvoltării politicii UE în materie de investiții vor deveni operaționale în timp util;

45.  solicită, în conformitate cu articolul 218 alineatul (10) din TFUE, ca Parlamentul să fie informat imediat, pe deplin și în mod adecvat în toate etapele procedurii de încheiere a acordurilor internaționale, inclusiv a acordurilor încheiate în domeniul PESC, și ca Parlamentul să aibă acces la textele aflate în curs de negociere ale Uniunii, cu respectarea procedurilor și condițiilor corespunzătoare, pentru a garanta faptul că Parlamentul dispune de toate informațiile necesare în domeniu înainte de a adopta decizia sa finală; subliniază că, pentru ca această prevedere să fie efectiv aplicabilă, membrii comisiilor competente ar trebui să aibă acces la mandatele de negociere și la alte documente pertinente din cadrul negocierilor;

46.  subliniază că, respectând principiul conform căruia aprobarea Parlamentului privind acordurile internaționale nu poate fi condiționată, Parlamentul este îndreptățit să emită recomandări privind punerea în aplicare efectivă a acordurilor; solicită, în acest scop, Comisiei să prezinte Parlamentului rapoarte periodice privind punerea în aplicare a acordurilor internaționale, inclusiv a condiționalității legate de drepturile omului și a altor condiții ale acordurilor;

47.  reamintește necesitatea de a evita aplicarea provizorie a acordurilor internaționale înainte de aprobarea Parlamentului, cu excepția cazului în care Parlamentul consimte să acorde o derogare; subliniază că normele necesare punerii în aplicare în plan intern a acordurilor internaționale nu pot fi adoptate în mod unilateral de către Consiliu cu ocazia luării deciziei de încheiere a acordului și că procedurile legislative corespunzătoare prevăzute de tratate trebuie pe deplin respectate;

48.  reafirmă că Parlamentul trebuie să adopte măsurile necesare pentru a monitoriza punerea în aplicare a acordurilor internaționale;

49.  insistă asupra faptului că Parlamentul ar trebui să aibă dreptul să se exprime asupra deciziilor referitoare la suspendarea sau la încetarea acordurilor internaționale, a căror încheiere a necesitat aprobarea Parlamentului;

50.  invită ÎR/VP să consolideze, în conformitate cu Declarația privind responsabilitatea politică, o consultare ex ante sistematică cu Parlamentul privind noi documente strategice, documente de politică și mandate;

51.  solicită, în conformitate cu angajamentul luat de ÎR/VP în Declarația privind responsabilitatea politică, finalizarea urgentă a negocierilor privind un acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, referitor la accesul Parlamentului European la informații clasificate deținute de către Consiliu și de către Serviciul European de Acțiune Externă în domeniul politicii externe și de securitate comună;

52.  reiterează necesitatea raportărilor politice ale delegațiilor Uniunii către principalii titulari de mandate din Parlament, în conformitate cu normele privind accesul;

53.  solicită adoptarea unui memorandum de înțelegere cvadripartit între Parlamentul European, Consiliu, Comisie și SEAE privind furnizarea de informații coerentă și eficace în domeniul relațiilor externe;

54.  reamintește că Parlamentul European este în prezent un actor instituțional pe deplin funcțional în domeniul politicilor de securitate și, prin urmare, este îndreptățit să participe în mod activ la stabilirea caracteristicilor și priorităților politicilor respective și la evaluarea instrumentelor în acest domeniu, un proces care să fie desfășurat în comun de Parlamentul European, parlamentele naționale și Consiliu; consideră că Parlamentul European ar trebui să aibă un rol esențial în evaluarea și definirea politicilor de securitate internă, întrucât acestea au un impact profund asupra drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor care trăiesc în UE; prin urmare, subliniază nevoia de a se asigura că aceste politici țin de responsabilitatea singurei instituții europene direct alese în ceea ce privește controlul și supravegherea democratică;

55.  subliniază faptul că TFUE a extins domeniul de aplicare al competențelor exclusive ale Uniunii în domeniul PCC, care cuprinde în prezent nu numai toate aspectele legate de comerț, dar și, de asemenea, investițiile străine directe; subliniază faptul că Parlamentul este în prezent pe deplin competent să decidă, împreună cu Consiliul, asupra legiferării și aprobării acordurilor comerciale și de investiții;

56.  subliniază importanța cooperării loiale și eficiente a instituțiilor UE, în cadrul competențelor lor respective, atunci când analizează legislația și acordurile internaționale, cu scopul de a anticipa tendințele economice și comerciale, a identifica prioritățile și opțiunile, a stabili strategii pe termen mediu și lung, a stabili mandate pentru acorduri internaționale, a analiza/elabora și adopta legislație și a monitoriza atât punerea în aplicare a acordurilor în materie de comerț și investiții, cât și inițiativele pe termen lung în domeniul PCC;

57.  subliniază importanța continuării procesului de dezvoltare a unor capacități efective, incluzând alocarea de personal și de resurse financiare necesare pentru a defini în mod activ și a atinge obiectivele de politică în domeniul comerțului și al investițiilor, asigurând totodată securitatea juridică, eficacitatea acțiunii externe a UE și respectarea principiilor și a obiectivelor înscrise în tratate;

58.  subliniază necesitatea de a asigura un flux continuu de informații în timp util, exacte , cuprinzătoare și imparțiale care să permită efectuarea unei analize de înaltă calitate, necesară pentru ameliorarea competențelor și a asumării obiectivelor de către factorii de decizie ai Parlamentului și să ducă la o mai mare sinergie interinstituțională în domeniul PCC și, în același timp, de a se asigura că Parlamentul este informat pe deplin și cu acuratețe în toate etapele, incluzând prin accesul la textele aflate în curs de negociere, cu respectarea procedurilor și condițiilor corespunzătoare și că Comisia ar trebui să fie proactivă și să facă tot posibilul pentru a garanta acest flux de informații; subliniază, de asemenea, faptul că este important ca Parlamentului să i se furnizeze informații cu privire la evitarea situațiilor nedorite care ar putea duce la neînțelegeri între instituții și salută, în această privință, sesiunile regulate de informare cu caracter tehnic, organizate de Comisie pe diferite teme; regretă faptul că, cu o serie de ocazii, informații relevante au ajuns la Parlament prin canale alternative, mai degrabă decât direct din partea Comisiei;

59.  reiterează necesitatea ca instituțiile să colaboreze în punerea în aplicare a tratatelor, a legislației secundare și a acordului-cadru și necesitatea ca Comisia să lucreze într-un mod independent și transparent pe parcursul întregii activități de pregătire, adoptare și punere în aplicare a legislației în domeniul PCC, considerând că rolul acesteia este un element-cheie pe tot parcursul procesului;

Dinamica constituțională

(relații interinstituționale și acorduri interinstituționale)

60.  reamintește că, în temeiul articolului 17 alineatul (1) din TUE, Comisia adoptă inițiativele de programare anuală și multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituționale; atrage atenția asupra necesității de a implica, într-un stadiu mai puțin avansat, nu numai Parlamentul, ci și Consiliul în pregătirea programului anual de lucru al Comisiei și relevă importanța asigurării unei programări realiste și fiabile, care să poată fi pusă în practică în mod efectiv și care să asigure baza planificării interinstituționale; consideră că, pentru a mări responsabilitatea politică a Comisiei în fața Parlamentului, ar putea fi luată în calcul o evaluare la jumătatea perioadei a nivelului global de punere în aplicare de către Comisie a mandatului anunțat;

61.  reamintește că articolul 17 alineatul (8) din TUE stabilește în mod expres responsabilitatea politică a Comisiei față de Parlamentul European, care este crucială pentru buna funcționare a sistemului politic al UE;

62.  subliniază că, în conformitate cu articolul 48 alineatul (2) din TUE, Parlamentul are competența de a iniția modificări ale tratatelor și va face uz de acest drept pentru a prezenta noi idei privind viitorul Europei și cadrul instituțional al UE;

63.  consideră că Acordul-cadru încheiat între Parlament și Comisie, precum și actualizările periodice ale acestuia sunt esențiale pentru consolidarea și dezvoltarea unei cooperări structurate între cele două instituții;

64.  salută faptul că Acordul-cadru adoptat în 2010 a consolidat în mod considerabil responsabilitatea politică a Comisiei față de Parlament;

65.  subliniază faptul că normele privind dialogul și accesul la informații permit un control parlamentar mai amănunțit al activităților Comisiei, contribuind astfel la un tratament egal din partea Comisiei față de Parlament și Consiliu;

66.  constată că anumite dispoziții ale actualului Acord-cadru ar trebui în continuare să fie implementat și dezvoltate; sugerează ca Parlamentul care își încheie mandatul să adopte orientările generale privind aceste măsuri, astfel încât propunerile adecvate să poată fi avute în vedere de Parlamentul proaspăt constituit;

67.  invită Comisia să reflecteze în mod constructiv, împreună cu Parlamentul, cu privire la acordul-cadru existent și la punerea sa în aplicare, acordând o atenție deosebită negocierii, adoptării și implementării acordurilor internaționale;

68.  consideră că în cadrul actualului mandat ar trebui să se exploreze pe deplin posibilitățile oferite de tratatele în vigoare în vederea consolidării responsabilității politice a executivului și pentru a asigura o eficiență maximă a dispozițiilor existente în domeniul cooperării legislative și politice;

69.  reamintește că o serie de aspecte, cum ar fi actele delegate, actele de punere în aplicare, evaluarea impactului, procedurile aplicate în ceea ce privește inițiativele legislative și întrebările parlamentare necesită o actualizare având în vedere experiența acumulată în cursul prezentului mandat;

70.  regretă că nu s-a dat curs apelurilor sale repetate pentru renegocierea Acordului interinstituțional privind o mai bună legiferare din 2003 pentru a lua în considerare noul mediu legislativ creat de către Tratatul de la Lisabona, pentru a consolida cele mai bune practici actuale și a actualiza acordul, în conformitate cu agenda pentru o reglementare inteligentă;

71.  invită Consiliul de Miniștri să își exprime poziția cu privire la posibilitatea de a participa la un acord trilateral, alături de Parlament și de Comisie, cu scopul de a realiza progrese suplimentare în legătură cu aspectele care au fost deja stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare;

72.  consideră că chestiunile care privesc în mod exclusiv relațiile dintre Parlament și Comisie ar trebui să facă în continuare obiectul unui acord-cadru bilateral; subliniază că Parlamentul nu va accepta să se renunțe la niciunul dintre obiectivele care au fost atinse în conformitate cu Acordul-cadru în vigoare;

73.  consideră că una dintre provocările majore privind cadrul constituțional al Tratatului de la Lisabona este riscul ca interguvernamentalismul să compromită „metoda comunitară”, diminuând astfel rolul Parlamentului și al Comisiei în favoarea instituțiilor care reprezintă guvernele statelor membre;

74.  subliniază că articolul 2 din TUE conține lista de valori comune, pe care Uniunea se întemeiază; consideră că respectul pentru valorile respective ar trebui asigurat atât de Uniune, cât și de statele membre; subliniază că un sistem legislativ și instituțional adecvat ar trebui instituit pentru a proteja valorile Uniunii;

75.  invită toate instituțiile UE, guvernele și parlamentele statelor membre să valorifice noul cadru instituțional și juridic creat prin Tratatul de la Lisabona, astfel încât să elaboreze o politică internă cuprinzătoare în materie de drepturi ale omului pentru Uniune, care să ofere mecanisme eficace de responsabilizare la nivel național și european, cu ajutorul cărora să fie abordată problema încălcărilor drepturilor omului;

o
o   o

76.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 70 E, 8.3.2012, p. 98.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2012)0462.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0323.
(4) JO L 304, 20.11.2010, p. 47.
(5) JO C 298, 30.11.2002, p. 1.
(6) JO C 212 E, 5.8.2010, p. 37.
(7) JO C 210, 3.8.2010, p. 1.
(8) Acordul interinstituțional din 20 noiembrie 2002 dintre Parlamentul European și Consiliu privind accesul Parlamentului European la informații sensibile ale Consiliului din domeniul politicii de securitate și de apărare (JO C 298, 30.11.2002, p. 1).
(9) A se vedea Decizia Consiliului 2013/129/UE din 7 martie 2013 privind supunerea 4-metilamfetaminei unor măsuri de control și Decizia Consiliului 2013/496/UE din 7 octombrie 2013 privind supunerea 5-(2-aminopropil)indolului unor măsuri de control.


Rolul drepturilor de proprietate, al regimului proprietății și al creării de bogăție în eradicarea sărăciei și în promovarea dezvoltării durabile în țările în curs de dezvoltare
PDF 323kWORD 103k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la rolul drepturilor de proprietate, al regimului proprietății și al creării de bogăție în eradicarea sărăciei și în promovarea dezvoltării durabile în țările în curs de dezvoltare (2013/2026(INI))
P7_TA(2014)0250A7-0118/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite referitor la dreptul de proprietate,

–  având în vedere Declarația Mileniului din 8 septembrie 2000 prin care s-au stabilit Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM), în special obiectivele 1, 3 și 7,

–  având în vedere Declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu, a Parlamentului European și a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene: „Consensul european”, semnat la 20 decembrie 2005, în special punctele 11 și 92,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 19 octombrie 2004 intitulată „Orientările UE pentru sprijinirea elaborării politicii funciare și a proceselor de reformă ale acesteia în țările în curs de dezvoltare” (COM(2004)0686),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 31 martie 2010 intitulată „Un cadru de politică al UE în vederea sprijinirii țărilor în curs de dezvoltare în eforturile acestora de a răspunde provocărilor pe care le ridică securitatea alimentară” (COM(2010)0127),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 octombrie 2011 intitulată „Creșterea impactului politicii UE în domeniul dezvoltării: o agendă a schimbării” (COM(2011)0637),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 februarie 2013 intitulată „O viață decentă pentru toți: eradicarea sărăciei și crearea unui viitor durabil pentru planetă” (COM(2013)0092),

–  având în vedere „Orientările privind politica funciară a UE: Orientările UE pentru sprijinirea elaborării politicii funciare și a proceselor de reformă ale acesteia în țările în curs de dezvoltare”, adoptate de Comisie în noiembrie 2004,

–  având în vedere studiul din 2008 realizat în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Așezări Umane (UN-Habitat) intitulat „„Garantarea de drepturi funciare pentru toți” și ghidul UN-Habitat intitulat „Dezvoltarea unei politici funciare favorabile persoanelor sărace: proces, ghid și lecții”,

–  având în vedere raportul din 11 iunie 2009 al Raportorului Special al Organizației Națiunilor Unite privind dreptul la alimentație, Olivier De Schutter, intitulat „Achiziții și închirieri de terenuri la scară largă: o serie de principii și măsuri esențiale pentru a face față provocărilor în materie de drepturi ale omului”,

–  având în vedere Declarația „Provocările urbanizării și reducerea sărăciei în statele din ACP”, adoptată în Nairobi, Kenya, în 2009,

–  având în vedere Declarația summitului mondial privind securitatea alimentară, adoptată la Roma în 2010,

–  având în vedere declarația intitulată „Ieșirea din suburbii: o provocare mondială pentru 2020”, adoptată cu ocazia conferinței internaționale care a avut loc la Rabat, în Maroc, în perioada 26-28 noiembrie 2012,

–  având în vedre declarația intitulată „Urbanizarea durabilă pentru eradicarea sărăciei din orașe”, adoptată cu ocazia celei de-a doua Conferințe tripartite ACP-Comisia Europeană-UN-Habitat, care a avut loc la Kigali, în Rwanda, în perioada 3-6 septembrie 2013,

–  având în vedere Declarația ONU privind drepturile populațiilor indigene (UNDRIP) și Convenția privind populațiile indigene și tribale (nr. 169) a Organizației Internaționale a Muncii IOIM) din 1989,

–  având în vedere Principiile unor investiții responsabile în agricultură, care să respecte drepturile, mijloacele de existență și resursele (PRAI), Orientările voluntare ale Organizației pentru Alimentație și Agricultură privind guvernanța responsabilă a proprietății funciare, a locurilor de pescuit și a pădurilor în contextul securității alimentare naționale și Cadrul și orientările Uniunii Africane privind politica funciară în Africa (ALPFG),

–  având în vedere recomandările Grupului la nivel înalt pentru Agenda de dezvoltare post-2015 de a include un obiectiv privind guvernanța în materie de proprietate funciară pentru femei și bărbați și pentru recunoașterea faptului că femeile și fetele trebuie să aibă, printre altele, „dreptul egal de a deține teren și alte bunuri”,

–  având în vedere Rezoluția sa din 27 septembrie 2011 referitoare la un cadru de politică al UE în vederea sprijinirii țărilor în curs de dezvoltare în eforturile acestora de a răspunde provocărilor pe care le ridică securitatea alimentară(1),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0118/2014),

A.  întrucât drepturile de proprietate pot fi definite ca normele de drept convențional sau cutumiar care reglementează condițiile în care indivizii, comunitățile, actorii publici și cei privați dobândesc și păstrează accesul la active corporale și necorporale; întrucât, potrivit UN-Habitat, proprietatea funciară poate fi formală (proprietate funciară absolută, proprietate închiriată, închiriere publică și privată), cu origine cutumiară sau religioasă; întrucât în Orientările privind politica funciară a UE se menționează că drepturile funciare nu sunt întotdeauna limitate la proprietate în sens strict, ci se pot referi și la un echilibru între drepturile și obligațiile individuale și reglementările colective la diferite niveluri;

B.  întrucât 1,2 miliarde de persoane din întreaga lume locuiesc în proprietăți asupra cărora nu au drepturi oficiale și trăiesc fără a avea locuințe permanente sau acces la terenuri; în special, întrucât peste 90 % din populația rurală din Africa Subsahariană (din care 370 de milioane de persoane sunt considerate ca fiind sărace) au acces la terenuri și la resurse naturale prin intermediul unor sisteme nesigure din punct de vedere juridic de înregistrare a drepturilor de proprietate funciară cutumiare și neoficiale;

C.  întrucât valoarea totală a bunurilor extrajudiciare și neînregistrate este estimată la 9 300 de miliarde USD, de 93 de ori mai mare decât valoarea totală a ajutorului extern acordat țărilor în curs de dezvoltare în ultimii 30 de ani;

D.  întrucât, deși ODM 7 (ținta 11), care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață ale 100 de milioane de locuitori ai suburbiilor până în 2020, a fost atins, numărul acestor locuitori (estimat la 863 de milioane în 2012), continuă să crească, în termeni absoluți; întrucât UN-Habitat estimează că circa un miliard de oameni locuiesc în suburbii și se estimează că, până în 2050, circa trei miliarde de oameni vor locui în suburbii; întrucât articolul 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale recunoaște un drept universal la locuințe și la îmbunătățirea continuă a condițiilor de viață;

E.  întrucât în zonele rurale, circa 200 de milioane de persoane (aproape 20 % din populația săracă a lumii) nu au acces la terenuri suficiente pentru a-și câștiga existența; întrucât terenurile rurale sunt supuse unor presiuni multiple, cum ar fi creșterea demografică, conversia utilizării terenurilor, investițiile comerciale, degradarea mediului ca urmare a secetei, a eroziunii solului și a epuizării nutrienților, precum și a dezastrelor naturale și a conflictelor; întrucât protejarea drepturilor funciare este necesară pentru a promova stabilitatea socială prin reducerea incertitudinii și a conflictelor privind terenurile;

F.  întrucât investitorii privați și guvernele au arătat un interes tot mai mare în achiziționarea sau închirierea pe termen lung a unor suprafețe mari de teren arabil, în special în țările în curs de dezvoltare din Africa și din America Latină;

G.  întrucât alocarea arbitrară a terenurilor de către autoritățile politice favorizează corupția, insecuritatea, sărăcia și violența;

H.  întrucât problemele privind guvernanța funciară sunt strâns legate de principalele provocări ale secolului al XXI-lea, și anume securitatea alimentară, caracterul redus al resurselor de energie, dezvoltarea orașelor și creșterea populației, degradarea mediului, schimbările climatice, dezastrele naturale și soluționarea conflictelor, devenind din ce în ce mai necesar să se acorde prioritate unei reforme funciare cuprinzătoare;

I.  întrucât aproximativ 1,4 miliarde de hectare din întreaga lume sunt reglementate de norme cutumiare; întrucât structurile de proprietate funciară existente în Africa, Asia și America Latină diferă considerabil unele față de altele și întrucât, prin acordurile locale și cutumiare care au fost elaborate, proprietățile funciare absolute sau proprietățile comunale nu pot să nu fie luate în considerare la realizarea oficializării terenurilor;

J.  întrucât Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) prevede că femeile și soțiile au drepturi egale în ceea ce privește respectarea proprietății și a achiziției de proprietăți; însă, întrucât numeroase regimuri privind proprietățile funciare și drepturile de proprietate discriminează femeile, fie oficial, fie în practică;

K.  întrucât, în multe țări în curs de dezvoltare, dreptul de proprietate al femeilor, accesul garantat la teren și accesul la economii și credite nu sunt recunoscute pe plan social; întrucât, pornind de la o astfel de bază discriminatorie, este deosebit de dificil pentru femei să își revendice prin mijloace legale dreptul de proprietate, în special drepturile la succesiune;

L.  întrucât dreptul de proprietate al femeilor din țările în curs de dezvoltare este încălcat îndeosebi din cauza creșterii numărului de achiziții de terenuri la scară largă de către țările dezvoltate în scopuri comerciale sau strategice, cum ar fi producția agricolă, securitatea alimentară și producția de energie și biocombustibili; întrucât femeile nu au adeseori posibilitatea de a obține asistență și reprezentare juridică pentru a contesta cu succes încălcările drepturilor de proprietate în țările în curs de dezvoltare;

M.  întrucât asigurarea unor drepturi funciare pentru femei este importantă în reducerea sărăciei, având în vedere rolul femeilor în calitate de producători de hrană în zonele rurale și de la periferia orașelor și responsabilitățile lor de a asigura hrana pentru membrii familiei; întrucât femeile, care reprezintă 70% din agricultorii din Africa, dețin în mod oficial numai 2% din terenuri; întrucât programele recente desfășurate în India, Kenya, Honduras, Ghana, Nicaragua și Nepal au constatat că gospodăriile conduse de femei dispun de o securitate alimentară mai mare, de o mai bună asistență medicală și de o atenție sporită asupra educației față de gospodăriile conduse de bărbați;

N.  întrucât peste 60 % dintre persoanele afectate de foamete cronică sunt femei și fete, iar în țările în curs de dezvoltare 60-80 % din alimente sunt produse de femei(2);

O.  întrucât circa 370 de milioane de persoane indigene din întreaga lume au o legătură spirituală, culturală, socială și economică puternică cu terenurile lor tradiționale, a căror gestionare se bazează de obicei pe comunitate;

P.  întrucât articolul 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului recunoaște drepturile oricărei persoane la proprietate, fie individual, fie în asociere cu alte persoane, și nicio persoană nu ar trebui să fie privată în mod arbitrar de proprietatea sa;

Q.  întrucât, pentru accesul la terenuri al populațiilor indigene, au fost acordate forme specifice de protecție în temeiul Convenției OIM nr. 169 a OIM și al Declarației ONU privind drepturile persoanelor indigene;

R.  întrucât articolul 10 din Declarația ONU privind drepturile populațiilor indigene le garantează acestora dreptul de a nu fi îndepărtate forțat de pe terenurile sau teritoriile lor și întrucât nicio relocare nu poate avea loc fără acordul liber, prealabil și în cunoștință de cauză al populațiilor indigene, ci doar după un acord asupra unei compensații corecte și echitabile și, atunci când este posibil, cu opțiunea de întoarcere,

Drepturile funciare, inclusiv drepturile de proprietate și crearea bogăției

1.  consideră că drepturile de proprietate legale și drepturile funciare sigure reprezintă un catalizator pentru creșterea economică, promovând totodată coeziunea socială și pacea;

2.  subliniază că asigurarea drepturilor funciare și o egalitate sporită a accesului la terenuri garantează o bază sigură pentru mijloace de subzistență, oportunități economice și, în zonele rurale, pentru producția alimentară în gospodării;

3.  subliniază că, în afară de acordarea de titluri funciare individuale, ar trebui recunoscută o serie de opțiuni de drepturi de proprietate alternative, inclusiv crearea unor sisteme de înregistrare a drepturilor de proprietate cutumiare, pentru a proteja legal drepturile funciare pentru locuințe, pentru ferme și pentru resurse naturale, astfel cum susține UN-Habitat;

4.  subliniază că securitatea proprietății funciare pentru micii proprietari, care constituie 95% din potențialii proprietari de terenuri din țările în curs de dezvoltare, stimulează economiile locale, crește securitatea alimentară, scade migrația și încetinește urbanizarea periferiilor; subliniază faptul că, în Etiopia, de exemplu, unde au fost introduse drepturile de proprietate, productivitatea a crescut cu până la 40% la hectar în ultimii trei ani, numai în urma acestei schimbări(3);

5.  constată cu îngrijorare că tradițiile culturale fac de cele mai multe ori ca femeile să fie dependente de rudele de sex masculin pentru garantarea dreptului de proprietate și fără a dispune de protecție juridică; subliniază că obligațiile internaționale ale statelor de a asigura drepturi economice, sociale și culturale minime, inclusiv obligația guvernelor de a garanta că gestiunea funciară nu este discriminatorie, în special în ceea ce privește femeile și persoanele sărace, nu încalcă alte drepturi ale omului;

6.  subliniază faptul că competența de a lua decizii referitoare la propriile resurse, precum și dispozițiile în materie de succesiune încurajează mult micii proprietari să investească în mod durabil în terenurile pe care le dețin, să realizeze terasamente și irigații și să reducă efectele schimbărilor climatice; în acest sens, ia act de faptul că studiile au arătat că o gospodărie care deține un teren cu drepturi sigure și transferabile realizează, estimativ, cu 59,8 % mai multe investiții în lucrări de terasament decât una care așteaptă redistribuirea la nivelul localității în următorii cinci ani;

7.  constată că, dispunând de titluri de proprietate asupra terenurilor, o persoană poate împrumuta bani la rate rezonabile ale dobânzii, care pot fi utilizați pentru a înființa și dezvolta o afacere; subliniază că protecția drepturilor de proprietate poate promova un mediu de afaceri competitiv în care spiritul inovator și antreprenorial se poate dezvolta;

8.  recunoaște că provocarea este de a depăși discrepanța dintre legalitate, legitimitate și practici prin crearea de mecanisme de proprietate funciară bazate pe norme comune, pornind de la recunoașterea drepturilor existente și garantând totodată că bărbații și femeile, precum și comunitățile vulnerabile din țările în curs de dezvoltare au drepturi sigure asupra terenurilor și a bunurilor și că sunt protejate pe deplin împotriva intereselor directe prin care ar putea să li se confiște proprietățile;

9.  condamnă ferm practica confiscării terenurilor, în special situația în care persoanele sărace din mediul rural și popoarele nomade tradiționale sunt deposedate ilegal de terenuri fără a primi despăgubiri adecvate; subliniază faptul că, între anii 2000 și 2013, cel puțin 32 de milioane de hectare de teren din întreaga lume au făcut obiectul a cel puțin 886 de tranzacții transnaționale la scară largă de acest fel(4); subliniază faptul că această cifră reprezintă cel mai probabil o subestimare semnificativă a numărului exact de tranzacții funciare mari care au fost încheiate;

10.  invită Comisia și statele membre să țină seama, în cadrul politicilor lor de asistență pentru dezvoltare, de procesele de achiziții de terenuri la scară largă efectuate de către investitori din țările dezvoltate în țările în curs de dezvoltare, îndeosebi pe continentul african, care afectează agricultorii locali și care au un impact devastator asupra femeilor și copiilor, pentru a-i proteja pe aceștia din urmă de sărăcie, de foamete și de evacuarea forțată din satele și de pe terenurile lor;

11.  subliniază că eliminarea stimulentelor publice pentru producția de biocombustibili bazați pe culturi și subvenții este un mijloc de combatere a acaparării de terenuri;

12.  reamintește că, atunci când drepturile funciare nu sunt sigure și guvernanța este slabă, ele implică riscuri pentru comunitățile locale în ceea ce privește securitatea alimentară, riscul de strămutare și evacuarea fermierilor și a proprietarilor de animale; în acest sens, îndeamnă statele membre ale UE să sprijine capacitatea națională a țărilor în curs de dezvoltare de a-și consolida sistemele de guvernanță;

13.  subliniază faptul că atât Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, cât și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale recunosc dreptul la autodeterminare, definit ca dreptul tuturor persoanelor de a dispune liber de resursele și bogățiile lor naturale și că ambele stipulează că nicio persoană nu este privată de propriile mijloace de subzistență; în consecință, subliniază că negocierea achizițiilor și închirierilor de terenuri la scară largă trebuie să presupună transparență, participarea adecvată și în cunoștință de cauză a comunităților locale vizate de închirierile sau achizițiile de terenuri și responsabilitate în utilizarea veniturilor, de care ar trebui să beneficieze populația locală;

14.  invită Comisia și statele membre să examineze, prin intermediul ONU, impactul pe care aceste achiziții îl au asupra deșertificării terenurilor agricole, asupra pierderii drepturilor de ședere și de acces la teren ale femeilor, îndeosebi în cazul femeilor singure sau care asigură întreținerea familiei, asupra securității alimentare și a mijloacelor lor de subzistență, precum și ale copiilor lor și ale persoanelor pe care le au în întreținere;

15.  subliniază că acordurile de investiții privind achizițiile sau închirierile de terenuri la scară largă ar trebui să țină seama de dreptul utilizatorilor actuali ai terenurilor, precum și de drepturile lucrătorilor angajați în ferme; este de părere că obligațiile investitorilor ar trebui definite în termeni clari și ar trebui fie aplicabile, de pildă prin includerea unor mecanisme de sancționare în cazuri de nerespectare a drepturilor omului; consideră că toate tranzacțiile funciare ar trebui să includă și o obligație juridică potrivit căreia un anumit procent minim din culturile produse să fie vândute pe piața locală;

Foaia de parcurs privind drepturile funciare sigure, inclusiv drepturile de proprietate și guvernanța funciară durabilă în țările în curs de dezvoltare

16.  subliniază faptul că reforma funciară trebuie să fie flexibilă, adaptată la condițiile locale, sociale și culturale, cum ar fi formele tribale de proprietate, și că ea ar trebui să vizeze acordarea unei mai mari autonomii persoanelor celor mai vulnerabile;

17.  subliniază că coexistența unor regimuri funciare cutumiare și a unor modele coloniale impuse reprezintă unul dintre motivele principale pentru insecuritatea endemică a terenurilor în țările în curs de dezvoltare; subliniază, în acest sens, necesitatea recunoașterii legitimității acordurilor privind drepturile de proprietate cutumiare care asigură drepturile statutare ale persoanelor și comunităților și care împiedică deposedarea și abuzurile de drepturi asupra terenurilor, întâlnite cel mai frecvent în rândul comunităților africane și al populațiilor indigene numeroase din America Latină;

18.  subliniază că regularizarea garantării dreptului de proprietate pentru persoanele care se stabilesc ilegal în orașe are un efect major asupra investițiilor rezidențiale, existând studii care arată că rata renovării locuințelor crește cu peste 66%;

19.  subliniază că reforma proprietății funciare ar trebui să înceapă cu colectarea unor date fiabile despre terenuri și cu acordarea sistematică de titluri funciare prin intermediul cartografierii cadastrale care să folosească tehnologii cu cost redus, precum tehnologiile mobile, GPS, GPRS și instrumentele de monitorizare GIS; cere o deschidere completă și încurajează dezvoltarea și schimbul regional în cadrul unor sisteme de informații geografice, inclusiv imagini din satelit și aeriene, ținând seama de tehnologiile de cartografiere participativă;

20.  avertizează împotriva aplicării unei abordări unice pentru a obține securitatea terenurilor; subliniază că serviciile oficiale de gestionare a terenurilor sunt mai eficiente atunci când sunt furnizate la nivel local; este de părere că asigurarea eficace a unor drepturi funciare sigure poate să depindă, prin urmare, de reforma agențiilor centralizate de terenuri ale statului în vederea încredințării de responsabilități instituțiilor locale și tradiționale; consideră că înregistrarea terenurilor poate fi apoi îmbunătățită prin informatizarea evidențelor funciare și a sistemelor cadastrale;

21.  reamintește că agricultura rămâne o sursă fundamentală de mijloace de trai, de subzistență și de securitate alimentară pentru comunitățile rurale; constată însă că terenurile rurale sunt supuse unor presiuni multiple, din cauza creșterii demografică, conversiei utilizării terenurilor, investițiilor comerciale și a degradării mediului ca urmare a secetei, a eroziunii solului și a epuizării nutrienților, precum și a dezastrelor naturale și a conflictelor; în acest context, consideră că garantarea proprietăților funciare pentru comunitățile rurale este esențială pentru a îndeplini ODM-urile; este de părere că o serie de instrumente politice pot contribui la abordarea acestor probleme și că acestea pot fi adaptate pentru a satisface condițiile locale;

22.  consideră că funcționarii guvernamentali ar trebui mai întâi să identifice sistemele de gestionare funciară și de înregistrare a drepturilor de proprietate deja existente și, mai apoi, să se bazeze pe aceste sisteme în beneficiul grupurilor sărace și vulnerabile;

23.  consideră că descentralizarea administrațiilor funciare crește puterea comunităților locale și a persoanelor individuale și atrage atenția asupra necesității de a elimina practicile corupte impuse de conducătorii locali prin intermediul afacerilor încheiate cu investitorii străini, precum și orice pretenții legate de parcelele de teren individuale neînregistrate;

24.  subliniază că orice schimbare a utilizării terenurilor ar trebui să aibă loc cu acordul liber, prealabil și în cunoștință de cauză al comunităților locale interesate; reamintește că populațiilor indigene li s-au acordat forme specifice de protecție a drepturilor lor funciare în temeiul dreptului internațional; în conformitate cu Declarația ONU privind drepturile populațiilor indigene, insistă asupra faptului că statele trebuie să asigure mecanisme eficace de prevenire a oricărei acțiuni care vizează sau are ca efect deposedarea persoanele populațiilor de terenurile, teritoriile sau resursele lor, precum și mecanisme de compensare pentru astfel de acțiuni;

25.  ia act de faptul că procentul limitat de teren înregistrat în Africa (10 %) este înregistrat prin intermediul unor sisteme învechite și defecte; subliniază faptul că, în conformitate cu estimările Băncii Mondiale(5), cele 27 de economii care și-au modernizat registrele în ultimii șapte ani au redus la jumătate timpul de transfer al dreptului de proprietate, crescând astfel transparența, reducând corupția și simplificând colectarea veniturilor; subliniază faptul că o prioritate mare a politicii de dezvoltare ar trebui să fie stabilirea și îmbunătățirea registrelor cadastrale din țările în curs de dezvoltare;

26.  reamintește că garantarea dreptului de proprietate poate fi protejată sub diferite forme, cu condiția ca drepturile utilizatorilor terenurilor și ale proprietarilor să fie clare: reamintește că, pe lângă titlurile formale, garantarea se poate realiza prin contracte de închiriere pe termen lung clare sau prin recunoașterea oficială a drepturilor cutumiare și a acordurilor neoficiale, cu mecanisme accesibile și eficace de soluționare a litigiilor; solicită UE să își canalizeze sprijinul spre dezvoltarea capacităților și către programe de instruire în gestionarea funciară cu scopul de a proteja drepturile funciare pentru grupurile sărace sau vulnerabile, inclusiv prin măsurători cadastrale și înregistrare, precum și spre eforturile de a dota instituțiile de educație din țările în curs de dezvoltare;

27.  solicită UE să consolideze capacitatea instanțelor judiciare din țările în curs de dezvoltare de a pune în aplicare în mod eficace legea, de a soluționa litigii funciare și de a gestiona exproprierile, ca parte a unei abordări holistice care are scopul de a consolida sistemele judiciare și statul de drept;

28.  solicită UE să sprijine țările în curs de dezvoltare în punerea în aplicare a reformelor lor funciare, cu scopul de a promova, în special, participarea tuturor părților interesate, în paralel cu programe de informare, pentru ca drepturile tuturor părților implicate, în special ale persoanelor sărace și vulnerabile, să fie respectate pe deplin; citează exemplul Republicii Madagascar și al ghișeelor funciare locale, unde inițiativele locale simple au facilitat într-o mare măsură înregistrarea titlurilor de proprietate funciară;

29.  subliniază faptul că realizarea unor politici fiscale solide în țările în curs de dezvoltare prin creșterea numărului de înregistrări funciare și prin descrierea metodelor de evaluare a terenurilor crește semnificativ veniturile anuale provenite din tranzacții, cum a fost cazul Thailandei, unde acestea au crescut de șase ori pe o perioadă de zece ani;

30.  subliniază că recunoașterea oficială a drepturilor funciare ale femeilor nu implică în mod automat o punere în aplicare efectivă a acestor drepturi; solicită UE ca, în programele sale de reformă funciară să acorde o atenție deosebită vulnerabilității femeilor la schimbările structurii familiale, gradului în care femeile își pot exercita drepturile și să se asigure că, în practică, actele de proprietate asupra locuințelor conțin numele ambilor soți pentru titlul funciar;

31.  invită Comisia și statele membre să se asigure, în cadrul politicilor lor de dezvoltare și umanitare, că țările în curs de dezvoltare introduc măsuri legislative vizând promovarea egalității de gen și prevenirea discriminării cu privire la drepturile de proprietate pe motive de etnie, rasă și stare civilă și să caute o modalitate de a înlătura constrângerile sociale, politice și culturale semnificative asociate cu achiziționarea de drepturi de proprietate asupra terenurilor;

32.  solicită delegațiilor UE din țările în curs de dezvoltare să monitorizeze drepturile de proprietate ale femeilor pentru a se asigura că nu sunt încălcate, protejând astfel femeile de riscul de a cădea în sărăcie și excluziune socială;

33.  solicită UE să sprijine eforturile țărilor în curs de dezvoltare de a reforma piețele de închiriere de terenuri pentru a asigura accesul la terenuri al persoanelor sărace și pentru a promova creșterea, evitând totodată restricțiile excesive pe piețele de închiriere;

Plasarea drepturilor funciare, inclusiv a drepturilor de proprietate în centrul politicii de dezvoltare a UE

34.  subliniază faptul că achizițiile funciare la scară largă reprezintă, printre altele, o consecință directă a slabei guvernanțe funciare în țările în curs de dezvoltare; subliniază că ajutorul UE ar trebui să contribuie la consolidarea capacității instituționale necesare pentru acordarea de drepturi funciare sigure, astfel încât să combată comportamente care urmăresc obținerea de rente, inerția birocratică și practicile corupte și iresponsabile;

35.  laudă participarea UE la inițiative globale în materie funciară; subliniază faptul că, în calitate de cel mai mare actor mondial în materie de dezvoltare, UE are capacitatea de a-și extinde abordarea în materie de proprietate funciară, actualmente limitată, atât în ceea ce privește domeniul, cât și vizibilitatea acesteia;

36.  constată că alături de îmbunătățirea sistemelor de drepturi de proprietate din țările în curs de dezvoltare, UE trebuie să vizeze să garanteze că persoanele au acces la protecție socială și la sisteme de asigurare pentru a proteja mijloacele lor de subzistență și bunurile lor în caz de dezastru sau șoc;

37.  solicită punerea în aplicare a Orientărilor voluntare pentru guvernanța responsabilă a proprietății funciare, a pescuitului și a pădurilor;

38.  îndeamnă Comisia să creeze o linie bugetară clar definită, trecând de la o perspectivă la scară redusă la o reformă pe termen lung a guvernanței funciare în vederea raționalizării proprietății funciare;

39.  subliniază că este posibil ca problema asigurării unor drepturi funciare sigure pentru persoanele strămutate și pentru refugiați să se intensifice din cauza presiunilor aduse de schimbările climatice; prin urmare, îndeamnă UE să își îmbunătățească asistența în ceea ce privește includerea drepturilor funciare în cadrul acțiunilor sale de răspuns umanitar și de dezvoltare la dezastre sau conflicte sociale, întrucât politicile funciare trebuie să garanteze în mod echitabil drepturi funciare sigure pentru diferite grupuri etnice, sociale sau generaționale;

40.  invită Comisia și statele membre să le ofere femeilor posibilitatea de a-și exercita drepturile și de a avea acces la teren, succesiune, credite și economii în situațiile postconflict, în special în țările în care dreptul de proprietate al femeilor nu are caracter executoriu din punct de vedere legal și nu este recunoscut pe plan social și în care legislația discriminatorie pe motive de gen, atitudinile tradiționale față de femei și ierarhiile sociale dominate de bărbați reprezintă obstacole în calea obținerii de drepturi egale și echitabile de către femei; solicită UE să promoveze implicarea în această problemă a noii organizații pentru femei create în cadrul ONU;

41.  salută inițiativa privind transparența funciară, lansată de G8 în iunie 2013, pe baza inițiativei privind transparența în domeniul industriilor extractive, și recunoașterea faptului că transparența în ceea ce privește deținerea de societăți și terenuri, coroborată cu drepturi de proprietate sigure și instituții puternice sunt cruciale pentru reducerea sărăciei; subliniază totuși că este necesară o intensificare a eforturilor pentru punerea în aplicare a unei reforme funciare eficace;

42.  reafirmă angajamentul UE de a reduce sărăcia în întreaga lume în contextul dezvoltării durabile și reamintește faptul că UE ar trebui să includă o componentă de gen puternică în toate politicile și practicile sale în relațiile cu țările în curs de dezvoltare(6);

43.  subliniază că este necesar să se consolideze politicile destinate să garanteze egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la proprietate în țările în curs de dezvoltare; consideră că acest lucru trebuie să fie luat în considerare în programele naționale și să fie însoțit de mecanismele necesare de sprijin financiar (cum ar fi produsele de economii, creditele, granturile, microcreditele și asigurările); consideră că aceste politici consolidate vor avea ca rezultat garantarea autonomiei femeilor și a ONG-urilor și promovarea spiritului antreprenorial în rândul femeilor; consideră că aceste politici vor îmbunătăți cultura juridică și financiară a femeilor, vor sprijini educarea fetelor, vor intensifica diseminarea și accesibilitatea informațiilor și vor duce la crearea de servicii de asistență juridică și la cursuri de formare privind egalitatea de gen pentru furnizorii de servicii financiare;

44.  invită Comisia și statele membre să promoveze în mod activ, în cadrul activităților de dezvoltare, spiritul antreprenorial în rândul femeilor și drepturile de proprietate ale acestora, ca parte a procesului de sporire a independenței femeilor față de soții lor și de consolidare a economiei țărilor respective;

45.  reamintește că 15 octombrie este Ziua internațională a femeilor din mediul rural și invită Uniunea Europeană și statele membre să promoveze campanii de sensibilizare în țările în curs de dezvoltare;

o
o   o

46.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Președintelui Băncii Mondiale, Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, Adunării Parlamentare Euro-Latinoamericane și Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

(1) JO C 56 E, 26.2.2013, p. 75.
(2) Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO), Sinteza politică nr. 5, Perspective economice și sociale, august 2009.
(3) USAID Ethiopia, http://ethiopia.usaid.gov/programs/feed-future-initiative/projects/land-administration-nurture-development-land
(4) http://www.landmatrix.org/get-the-idea/global-map-investments/
(5)2012b.Doing Business 2012: „Doing Business in a More Transparent World” (Mediul de afaceri 2012: Desfășurarea afacerilor într-o lume mai transparentă), Washington, DC: Banca Mondială.
(6) JO C 46, 24.2.2006.


Coerenţa politicilor în favoarea dezvoltării
PDF 279kWORD 60k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la raportul UE pentru 2013 privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării (2013/2058(INI))
P7_TA(2014)0251A7-0161/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere paragrafele 9 și 35 din declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, a Parlamentului European și a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene, „Consensul european”(1),

–  având în vedere articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că „Uniunea ține seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare”,

–  având în vedere concluziile succesive ale Consiliului, rapoartele bienale ale Comisiei și rezoluțiile Parlamentului European privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării (CPD) și, în special, Rezoluția sa din 25 octombrie 2012 referitoare la raportul UE pentru 2011 privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării(2),

–  având în vedere Documentul de lucru al serviciilor Comisiei referitor la planul de acțiune al UE privind egalitatea de șanse între femei și bărbați și emanciparea femeilor 2010-2015(SEC (2010)0265) și la concluziile Consiliului din 14 iunie 2010 privind Obiectivele de dezvoltare ale Mileniului, care stau la baza planului de acțiune al UE,

–  având în vedere documentul de lucru al Comisiei privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării în 2013 (SWD(2013)0456),

–  având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0161/2014),

A.  întrucât în Cadrul strategic și Planul de acțiune ale UE privind drepturile omului și democrația, adoptate în 2012, se afirmă că UE va promova drepturile omului în toate domeniile fără excepție în care desfășoară acțiuni externe;

B.  întrucât numai o viziune europeană bazată pe solidaritate - care nu creează un dezechilibru între sărăcia din cadrul Uniunii și din afara acesteia - poate duce la depășirea conflictelor de interese existente între diferitele politici ale Uniunii și la reconcilierea politicilor în cauză cu cerințele de dezvoltare;

C.  întrucât coerența politicilor în favoarea dezvoltării (CPD) este în prezent recunoscută ca o obligație și este considerată un instrument politic global și un proces care vizează integrarea dimensiunilor multiple ale dezvoltării în cadrul tuturor etapelor de elaborare a politicilor;

D.  întrucât, dat fiind că toate politicile Uniunii au un impact extern, acestea trebuie elaborate pentru a răspunde nevoilor pe termen lung ale țărilor în curs de dezvoltare în domeniul combaterii sărăciei, garantând protecție socială și venituri decente, precum și protejând drepturile fundamentale ale omului și drepturile economice și cele legate de mediu;

E.  întrucât CPD trebuie să se întemeieze pe recunoașterea dreptului unei țări sau al unei regiuni de a defini în mod democratic propriile sale politici, priorități și strategii pentru asigurarea mijloacelor de subzistență ale cetățenilor săi;

F.  întrucât Uniunea trebuie să își asume un rol de lider veritabil în domeniul promovării CPD;

G.  întrucât cadrul european actual de dezvoltare nu beneficiază de mecanisme eficiente pentru prevenirea sau remedierea neconcordanțelor rezultate în urma politicilor Uniunii;

H.  întrucât, deși Parlamentul European a realizat progrese cu privire la monitorizarea politicilor care au un impact major asupra dezvoltării, trebuie să depună în continuare eforturi în vederea asigurării unei coerențe optime și a evitării anumitor neconcordanțe, pentru a își asuma pe deplin rolul instituțional care i-a fost atribuit;

I.  întrucât, în cadrul de după 2015, CPD trebuie să se bazeze pe o acțiune concentrată asupra unor responsabilități comune, dar diferențiate, care să facă posibil un dialog politic favorabil incluziunii;

J.  reamintind concluziile desprinse din experiența țărilor membre ale OCDE și, în special, eforturile depuse de unitatea pentru CPD din cadrul Secretariatului General al OCDE,

K.  întrucât coordonarea politicilor de dezvoltare și a programelor de ajutor în statele membre ale UE constituie o parte importantă în cadrul agendei privind CPD; întrucât se estimează că circa 800 de milioane EUR ar putea fi economisiți anual prin reducerea costurilor tranzacțiilor în cazul în care UE și statele sale membre și-ar concentra eforturile de ajutor pe mai puține țări și activități;

L.  întrucât fragmentarea și suprapunerea politicilor și programelor de ajutor în statele membre reprezintă un obstacol în calea unei politici eficiente de dezvoltare a UE; întrucât o abordare mai coordonată la nivel UE ar reduce sarcina administrativă și cheltuielile aferente acesteia;

M.  întrucât raportul Fondului ONU pentru populație „Raportul global al Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare - dincolo de 2014”, prezentat la 12 februarie 2014 subliniază că protecția femeilor și adolescenților afectați de violență trebuie să reprezinte o prioritate a agendei internaționale pentru dezvoltare;

Punerea în aplicare a CPD

1.  propune, în vederea asigurării CPD, să se creeze un mecanism de arbitraj, sub responsabilitatea președintelui Comisiei Europene; propune ca, în cazul unor divergențe între diferitele politici ale Uniunii, sarcina de a-și asuma pe deplin responsabilitatea politică cu privire la marile orientări și de a lua o decizie în ceea ce le privește să îi revină președintelui Comisiei, care să țină seama de angajamentele asumate de Uniune în domeniul CPD; consideră că, după o fază de identificare a problemelor, ar putea fi luată în considerare o reformă a procedurilor de luare a deciziilor în cadrul serviciilor Comisiei și în cooperarea între servicii;

2.  invită Uniunea Europeană, statele membre și instituțiile lor partenere să se asigure că noul cadru de după 2015 include un obiectiv privind CPD care permite dezvoltarea unor indicatori fiabili pentru măsurarea progreselor finanțatorilor și ale partenerilor din sud și evaluarea impactului diverselor politici asupra dezvoltării, acordând, în special, o atenție sporită obiectivelor CPD în ceea ce privește chestiunile fundamentale, precum creșterea demografică, securitatea alimentară mondială, fluxurile financiare ilicite, migrația, clima și creșterea ecologică;

3.  subliniază importanța rolului Serviciului European de Acțiune Externă în punerea în aplicare a CPD, mai ales rolul delegațiilor UE în monitorizarea, observarea și facilitarea consultărilor și dialogului cu părțile interesate și țările partenere privind impactul politicilor UE asupra țărilor în curs de dezvoltare; subliniază că este necesară o discuție mai amplă cu toate părțile interesate, cum ar fi ONG-urile și organizațiile societății civile;

4.  regretă statutul documentului SWD(2013)0456 prezentat de Comisie - un simplu document de lucru -, care, spre deosebire de comunicarea prevăzută inițial în urma documentului de lucru din 2011, nu necesită aprobarea colegiului comisarilor, fapt paradoxal pentru un text referitor la un domeniu cu o importanță politică semnificativă precum CPD;

5.  solicită Comisiei să își mențină angajamentul asumat în domeniul dezvoltării și al drepturilor omului și reamintește rolul lor important în a stimula și a coordona politicile Uniunii; consideră că Comisia trebuie să promoveze în mod activ o viziune coerentă și modernă a dezvoltării umane în vederea realizării Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM) și a îndeplinirii angajamentelor asumate;

6.  solicită Comisiei să comande regulat evaluări ex-post independente ale impactului asupra dezvoltării pe care îl au politicile principale, astfel cum a cerut Consiliul; subliniază necesitatea de a ameliora sistemul Comisiei de evaluare a impactului, prezentând CPD în mod explicit și garantând că dezvoltarea devine al patrulea element central al analizei, pe lângă efectule de ordin economic, social și de mediu;

7.  subliniază necesitatea creării unei adevărate metode pedagogice cu privire la modalitatea de integrare a CPD în diferitele domenii de acțiune politică, formarea constituind elementul-cheie pentru sensibilizarea cetățenilor europeni în cadrul inițiativei „2015 - Anul european pentru dezvoltare”; solicită Comisiei și SEAE să pună la dispoziția personalului din afara serviciilor de dezvoltare o formare specifică cu privire la CPD și impactul asupra dezvoltării;

8.  confirmă nevoia de numire a unui raportor permanent cu privire la agenda pentru dezvoltare pentru perioada de după 2015, care ar trebui, de asemenea, să se asigure că CPD este luată în considerare în mod corespunzător;

9.  subliniază rolul important pe care l-ar putea avea Parlamentul European în procesul de promovare a CPD dacă ar acorda prioritate acestei chestiuni în cadrul agendelor parlamentare, dacă ar spori numărul de reuniuni interparlamentare și între comisii cu privire la CPD, dacă ar promova dialogul privind CPD cu țările partenere și dacă ar favoriza schimbul de opinii cu societatea civilă; reamintește că reuniunile anuale structurate între parlamentele naționale ale statelor membre și Parlamentul European reprezintă o modalitate importantă de a consolida CPD și coordonarea;

10.  subliniază necesitatea creării unui mecanism independent în cadrul Uniunii pentru primirea și soluționarea oficială a reclamațiilor depuse de cetățeni sau de comunitățile afectate de politicile Uniunii;

11.  subliniază faptul că este necesar ca CPD să garanteze participarea activă a societății civile, inclusiv a grupurilor de femei, emanciparea femeilor în procesele decizionale, precum și implicarea deplină a experților din domeniul egalității de gen;

Domenii prioritare de acțiune

12.  solicită ca gestionarea fluxurilor migratoare să fie consecventă cu politicile de dezvoltare ale UE și țările partenere; consideră că acest lucru necesită o strategie care abordează condițiile politice, socioeconomice și culturale și care vizează revitalizarea relațiilor globale ale Uniunii cu țările din imediate sa vecinătate; subliniază, în continuare, că este important să se abordeze problemele legate de integrarea socială și profesională a migranților și a cetățeniei, prin colaborarea cu țările de origine și de tranzit;

13.  subliniază că nu există întotdeauna un acord perfect între dezvoltare și comerț; consideră că țările în curs de dezvoltare ar trebui să și deschidă piețele în mod selectiv; subliniază importanța responsabilității sociale și ecologice a sectorului privat și consideră că, în cazul liberalizării comerțului, nu trebuie ignorate condițiile sociale și ecologice, precum standardele OIM; reamintește că este necesară includerea în cadrul acordurilor OMC a unor referințe la aceste standarde, în vederea evitării dumpingului social și ecologic;

14.  reamintește, în acest context, că costul integrării unor astfel de standarde este cu mult mai mic decât impactul nerespectării lor asupra protecției sociale, a sănătății umane și a speranței de viață;

15.  salută recunoașterea de către UE a importanței micilor exploatații agricole în combaterea foametei și solicită evaluarea sistematică a politicii agricole europene și a politicilor privind energia, inclusiv a politicii UE privind biocarburanții, care pot avea efecte negative asupra țărilor în curs de dezvoltare;

16.  reiterează faptul că trebuie acordată mai multă atenție maximizării sinergiilor dintre politicile UE privind schimbările climatice și obiectivele de dezvoltare ale UE, mai ales în ceea ce privește instrumentele și tehnicile utilizate, dezvoltarea colaterală și/sau beneficiile de adaptare la schimbările climatice;

17.  consideră că provocarea reprezentată de schimbările climatice trebuie abordată prin reforme structurale și solicită evaluarea sistematică a riscurilor legate de schimbările climatice la nivelul tuturor aspectelor privind planificarea politică și procesul decizional, printre care și domeniile legate de comerț, agricultură și securitate alimentară; solicită utilizarea rezultatelor acestei evaluări în cadrul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare 2014-2020 pentru elaborarea unor documente de strategie națională și regională clare și coerente;

18.  consideră că, deși recunoaște atenția acordată mai multor aspect ale CPD, UE ar trebui să adopte măsuri concrete pentru a combate evaziunea fiscală și a aborda problema paradisurilor fiscale; solicită Comisiei să includă, de asemenea, în raportul anual privind punerea în aplicare a inițiativei privind materiile prime informații despre impactul noilor acorduri, programe și inițiative asupra țărilor în curs de dezvoltare bogate în resurse;

19.  recunoaște nivelul ridicat de responsabilitate al UE în a garanta faptul că activitățile sale de pescuit se bazează pe aceleași standarde în ceea ce privește durabilitatea și transparența ecologică și socială atât în apele Uniunii, cât și în afara lor; observă că o astfel de coerență impune atât coordonarea între diferitele servicii ale Comisiei, cât și coordonarea între Comisie și guvernele statelor membre ;

20.  reamintește, în special, angajamentul asumat cu privire la prevenirea finanțării infrastructurilor energetice la scară mare care au efecte sociale și ecologice negative;

o
o   o

21.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 46, 24.2.2006, p. 1.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2012)0399.


Prioritățile UE pentru cea de a 25-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului
PDF 431kWORD 137k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la prioritățile UE pentru cea de a 25-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (2014/2612(RSP))
P7_TA(2014)0252RC-B7-0234/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului, convențiile ONU și protocoalele opționale ale acestora,

–  având în vedere Rezoluția 60/251 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de înființare a Consiliului pentru Drepturile Omului (UNHRC),

–  având în vedere Declarația Mileniului a Organizației Națiunilor Unite din 8 septembrie 2000 și rezoluțiile Adunării Generale a ONU referitoare la aceasta,

–  având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului, Carta socială europeană și Carta drepturilor fundamentale a UE,

–  având în vedere Cadrul strategic al UE privind drepturile omului și democrația și Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația, astfel cum au fost adoptate la cea de a 3179-a reuniune a Consiliului Afaceri Externe din 25 iunie 2012,

–  având în vedere Recomandarea sa din 13 iunie 2012 adresată Consiliului referitoare la Reprezentantul special al Uniunii Europene pentru drepturile omului(1),

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Consiliul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (UNHRC), inclusiv prioritățile Parlamentului în acest context, în special Rezoluția din 7 februarie 2013(2),

–  având în vedere rezoluțiile sale de urgență referitoare la aspecte legate de drepturile omului,

–  având în vedere Rezoluția sa din 11 decembrie 2013 referitoare la Raportul anual 2012 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință(3),

–  având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Externe al UE referitoare la prioritățile UE în cadrul forurilor ONU pentru drepturile omului, adoptate la 10 februarie 2014,

–  având în vedere articolul 2, articolul 3 alineatul (5), precum și articolele 18, 21, 27 și 47 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–  având în vedere viitoarele sesiuni ale UNHRC din 2014, în special cea de a 25-a sesiune ordinară, ce urmează a avea loc în perioada 3 - 28 martie 2014,

–  având în vedere articolul 110 alineatele (2) și (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât respectarea, promovarea și garantarea universalității drepturilor omului fac parte integrantă din acquis-ul etic și juridic al Uniunii Europene și reprezintă una din pietrele de temelie ale unității și integrității europene;

B.  întrucât o consecvență mai mare între politicile sale interne și externe cu privire la drepturile omului va spori credibilitatea UE în cadrul UNHRC;

C.  întrucât, pentru a obține cele mai bune rezultate cu putință, UE și statele sale membre ar trebui să se pronunțe la unison împotriva încălcării drepturilor omului și, în acest context, ar trebui să-și intensifice cooperarea și să consolideze raporturile organizaționale și coordonarea dintre statele membre și dintre instituțiile UE;

D.  întrucât Consiliul Afaceri Externe al UE din 10 februarie 2014 și-a stabilit prioritățile în perspectiva celei de a 25-a sesiuni ordinare a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului și a viitoarei Comisii III a Adunării Generale a ONU, printre care se numără situația din Siria, Republica Populară Democrată Coreeană, Iran, Sri Lanka, Myanmar/Birmania, Belarus, Republica Centrafricană, Sudanul de Sud, Republica Democratică Congo, Eritreea, Mali și Sudan; întrucât printre prioritățile tematice schițate de Consiliul Afaceri Externe s-au numărat pedeapsa cu moartea, libertatea religioasă sau de credință, drepturile copilului, drepturile femeilor, agenda mondială post-2015, libertatea de opinie și de exprimare, libertatea de asociere și de întrunire, cooperarea ONG-urilor cu organismele ONU pentru drepturile omului, tortura, aspecte legate de LGBTI, rasismul, popoarele indigene, drepturile economice, sociale și culturale, afacerile și drepturile omului, precum și sprijinirea mecanismelor și a organismelor ONU pentru drepturile omului;

E.  întrucât, la 25 iulie 2012, a fost desemnat un Reprezentant special al UE pentru drepturile omului (RSUE), al cărui rol este acela de a mări eficacitatea și vizibilitatea politicii UE în materia drepturilor omului și de a contribui la transpunerea în practică a Cadrului strategic și a Planului de acțiune privind drepturile omului și democrația;

F.  întrucât, în octombrie 2013, au fost aleși 14 noi membri ai UNHRC, care și-au intrat în drepturi la 1 ianuarie 2014, și anume Algeria, China, Cuba, Franța, Maldivele, Mexicul, Marocul, Namibia, Arabia Saudită, Africa de Sud, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Vietnamul, Rusia și Regatul Unit; întrucât în prezent nouă state membre ale UE sunt membre ale UNHRC;

G.  întrucât tema prioritară a celei de a 58-a sesiuni a Comisiei pentru Statutul Femeii va fi dedicată provocărilor și realizărilor în ceea ce privește transpunerea în practică a Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului pentru femei și fete;

H.  întrucât corupția din sectorul public și privat perpetuează și agravează inegalitățile și discriminarea atunci când se pune problema beneficierii în condiții de egalitate de drepturi civile, politice, economice, sociale și culturale; întrucât s-a dovedit că actele de corupție și încălcările drepturilor omului implică utilizarea necorespunzătoare a puterii, lipsa de răspundere și diferite forme de discriminare;

I.  întrucât atât ratificarea Amendamentelor de la Kampala la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI) de către state, cât și activarea jurisdicției CPI în materia crimei de agresiune vor constitui încă o contribuție la încetarea impunității pentru persoanele care comit această crimă,

1.  salută prioritățile stabilite de Consiliu în vederea celei de a 25-a sesiuni ordinare a UNHRC; îndeamnă Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și statele membre să țină seama de recomandările sale atunci când promovează prioritățile UE în cadrul UNHRC;

Activitatea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului

2.  își reiterează convingerea că alegerile pentru UNHRC trebuie să fie competitive și își exprimă dezacordul față de aranjarea unor alegeri neconcurențiale de către grupurile regionale; reafirmă importanța standardelor privind calitatea de membru în UNHRC sub aspectul angajamentului și performanțelor înregistrate în domeniul drepturilor omului și îndeamnă statele membre să insiste asupra acestor standarde atunci când stabilesc candidații pentru care urmează să voteze; subliniază că membrii UNHRC trebuie să respecte cele mai înalte standarde de promovare și protecție a drepturilor omului; reiterează importanța unor criterii stricte și transparente în ceea ce privește reintegrarea membrilor suspendați;

3.  își exprimă îngrijorarea în legătură cu abuzurile afectând drepturile omului din mai multe state nou alese ca membre ale UNHRC, printre care Algeria, China, Cuba, Marocul, Rusia, Arabia Saudită și Vietnamul;

4.  întrucât Kazahstanul este în prezent unul dintre cei 47 de membrii ai Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, iar situația drepturilor omului s-a deteriorat în țară în și mai mare măsură după reprimarea feroce de către forțele de ordine a manifestanților pașnici și a lucrătorilor petroliști, a familiilor lor și a susținătorilor acestora la Zhanaozen, la 16 decembrie 2011 ceea ce, conform cifrelor oficiale, a provocat moartea a 15 persoane și rănirea altor peste 100 de persoane; cere Consiliului ONU pentru Drepturile Omului ca, la solicitarea Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului Navi Pillay, să desfășoare fără întârziere o anchetă internațională independentă privind asasinarea lucrătorilor petroliști; solicită Kazahstanului ca, în calitate de membru al UNHRC, să garanteze drepturile omului, să abroge articolul 164 din Codul său penal privind „incitarea la discordie socială”, să pună capăt represiunii și obligațiilor administrative impuse mijloacelor independente de comunicare în masă, să elibereze prizonierii politici, printre care avocatul apărătorilor drepturilor omului, Vadim Kuramshin, militanta sindicală Roza Tuletaeva, opozantul politic Vladimir Kozlow și să înceteze cererile de extrădare a oponenților politici;

5.  continuă să se opună „votului în bloc” în cadrul UNHRC; îndeamnă țările care sunt membre ale UNHRC să păstreze transparența atunci când votează;

6.  regretă faptul că spațiul de interacțiune între societatea civilă și UNHRC se diminuează și că ONG-urilor le sunt oferite mai puține ocazii de a vorbi în cadrul acestor sesiuni; îndeamnă UE și UNHRC să procedeze astfel încât societății civile să i se permită să contribuie cât mai mult cu putință în cadrul celei de a 25-a sesiuni a UNHRC, precum și în cadrul procesului de evaluare periodică universală (UPR) și al altor mecanisme ale ONU dedicate drepturilor omului, fără a se teme de represalii la întoarcerea în țara de origine; condamnă relatările despre astfel de represalii și îndeamnă SEAE și statele membre să ia măsuri pentru ca aceste cazuri să fie urmărite în mod sistematic;

7.  felicită Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, pentru eforturile sale neîncetate urmărind consolidarea organismelor instituite prin tratate; reafirmă insistent natura multipartită a organismelor instituite prin tratate și subliniază că societatea civilă trebuie să fie inclusă în permanență în aceste procese; relevă, de asemenea, că independența și eficacitatea organismelor instituite prin tratate trebuie să fie prezervată și consolidată;

Aspectele naționale specifice

Siria

8.  își reiterează condamnarea cu fermitate a răspânditelor încălcări ale drepturilor omului și ale legislației umanitare internaționale de către regimul sirian, inclusiv a tuturor actelor de violență, a torturii sistematice și a executării prizonierilor; condamnă toate abuzurile privind drepturile omului și încălcarea legislației umanitare internaționale de către grupările armate care se opun regimului; își exprimă grava îngrijorare cu privire la repercusiunile severe exercitate de conflictul de trei ani asupra populației civile și la deteriorarea continuă a situației umanitare din țară și din regiune; cere tuturor factorilor înarmați să pună neîntârziat capăt violențelor din Siria; sprijină pe deplin recenta rundă de convorbiri inițiată pe baza comunicatului de la Geneva, care ar trebui să constituie primul pas în cadrul unui proces care să conducă la o soluționare politică și democratică a conflictului, de natură să faciliteze o tranziție democratică condusă de sirieni în măsură să satisfacă aspirațiile legitime ale poporului sirian;

9.  îndeamnă toate părțile implicate în conflict, în special regimul sirian, să asigure accesul transfrontalier larg și în condiții de securitate în contextul eforturilor în materie de ajutor umanitar internațional și să-și respecte promisiunea de a permite femeilor și copiilor să se refugieze din orașele asediate, cum este Homs, și tabăra de la Yarmouk; salută Rezoluția 2139 a Consiliului de Securitate al ONU din 22 februarie 2014, prin care se solicită accesul în întreaga țară a convoaielor cu ajutoare umanitare, pentru a se ușura suferințele populației civile și cere implementarea neîntârziată a acesteia; cere eliberarea activiștilor pașnici deținuți de guvern și a ostaticilor civili reținuți de grupările armate;

10.  subliniază că, dată fiind amploarea fără precedent a crizei, alinarea suferinței a milioane de sirieni care au nevoie de bunuri și servicii de bază trebuie să constituie o prioritate pentru UE și pentru întreaga comunitate internațională; le reamintește statelor membre ale UE responsabilitatea umanitară ce le incumbă față de refugiații sirieni și remarcă faptul că tragedii ca cea de la Lampedusa nu ar trebui să se mai întâmple; îndeamnă Comisia și statele membre să ajute refugiații care părăsesc zona de conflict; remarcă faptul că, în rezoluția sa din 9 octombrie 2013, Parlamentul a încurajat statele membre să răspundă nevoilor acute ale sirienilor, permițându-le intrarea în condiții de siguranță în UE spre a fi primiți temporar, prin relocare peste cotele naționale existente și admitere umanitară;

11.  invită din nou SEAE și statele membre să garanteze că situația din Siria continuă să fie tratată ca o chestiune de maximă prioritate în cadrul ONU, în special în cadrul UNHRC;

12.  subliniază faptul că înfometarea deliberată a civililor și atacurile împotriva instalațiilor medicale sunt interzise conform legislației internaționale și pot fi considerate crime de război; reafirmă importanța asigurării responsabilizării la toate nivelurile; își exprimă, în acest context, aprecierea pentru activitatea Comisiei independente de anchetă privind Siria, inclusiv pentru ultimul său raport, ce urmează a fi discutat în cadrul UNHRC, și invită Comisia de anchetă să investigheze recentul raport care cuprinde mii de fotografii ilustrând cazurile de tortură despre care s-a relatat că au fost comise de armata siriană; își reiterează apelul adresat Consiliului de Securitate al ONU (CSONU) de a prezenta situația din Siria Curții Penale Internaționale, în vederea unei investigații oficiale; îi solicită Vicepreședintelui / Înaltului Reprezentant să desfășoare acțiuni certe în această direcție;

Egiptul

13.  condamnă abuzurile privind drepturile omului comise în Egipt, inclusiv hărțuirea și detenția jurnaliștilor, a activiștilor aparținând societății civile și opoziției politice, precum și utilizarea excesivă a forței care a avut ca rezultat moartea unui mare număr de civili, așa cum s-a întâmplat în cursul aniversării a trei de la revoluție și în zilele din apropierea referendumului din ianuarie 2013; îndeamnă autoritățile egiptene să asigure cercetarea completă, transparentă și independentă în cazul morții civililor, pentru tragerea la răspundere a tuturor făptașilor; condamnă detenția în închisoare a zeci de mii de egipteni și reprimarea acestora, inclusiv a Frăției Musulmane, care este descrisă drept o organizație teroristă, stânjenind un eventual proces de reconciliere integrator, necesar pentru stabilitatea și dezvoltarea țării; solicită UNHRC să condamne aceste încălcări ale drepturilor omului, să monitorizeze toate investigațiile desfășurate și să ia în considerare lansarea unor investigații proprii în eventualitatea în care autoritățile egiptene nu înregistrează progrese; subliniază importanța deschiderii urgente a unui birou al OHCHR la Cairo, conform celor convenite cu autoritățile egiptene;

14.  ia act de noua constituție egipteană; remarcă referirea la independență în ceea ce privește chestiunile religioase creștine și iudaice și recunoaște progresele legate de libertatea religioasă; salută referirea din constituție la un guvern civil și la egalitatea tuturor cetățenilor, inclusiv îmbunătățirea în privința drepturilor femeilor, prevederile referitoare la drepturile copilului, interzicerea torturii în toate formele și manifestările sale, interzicerea și încriminarea tuturor formelor de sclavie, precum și angajamentul de a respecta tratatele internaționale din domeniul drepturilor omului semnate de Egipt; regretă profund amploarea puterilor conferite de constituție armatei și tribunalelor militare;

15.  este îngrijorat de faptul că mii de persoane, în majoritate refugiați din Eritreea și Somalia, inclusiv un număr mare de femei și copii, își pierd viața, dispar sau sunt răpiți și deținuți ostatici pentru răscumpărare, torturați, exploatați sexual sau uciși pentru comerțul cu organe, acte săvârșite de către traficanții de ființe umane din Sinai; reamintește, în acest context, că articolul 89 din noua constituție prevede că toate formele de sclavie, opresiune, exploatare forțată a ființelor umane, comerțul cu sex și alte forme de trafic cu ființe umane sunt interzise și pedepsite de lege în Egipt;

Libia

16.  solicită adoptarea unei rezoluții în cursul viitoarei sesiuni a UNHRC, construită pe raportul OHCHR și care întărește mandatul OHCHR de monitorizare și raportare către UNHRC cu privire la situația drepturilor omului și la provocările cu care s-a confruntat în Libia; este îngrijorat cu privire la detențiile ilegale legate de conflict și de practicarea torturii și a omorurilor extrajudiciare și salută, în acest context, recomandările din raportul Misiunii de sprijin a ONU privind tortura; își exprimă îngrijorarea cu privire la transformarea în ținte a lucrătorilor din media și solicită protejarea pluralismului media și a libertății de exprimare; insistă în sensul sprijinirii soluționării conflictului și a reconcilierii naționale;

Tunisia

17.  salută adoptarea, la 26 ianuarie 2014, a unei constituții de către Tunisia, care ar putea servi ca sursă de inspirație pentru țările din regiune și de dincolo de aceasta; încurajează autoritățile tunisiene să țină alegeri integratoare, transparente și credibile ulterior în cursul anului;

Maroc

18.  invită Marocul, în calitate de nou membru al UNHRC, să continue negocierile pentru găsirea unei soluții pașnice și de durată la conflictul din Sahara Occidentală și reafirmă drepturile populației sahrawi la autodeterminare, care ar trebui decisă printr-un referendum democratic, în conformitate cu rezoluțiile pertinente ale ONU;

Palestina

19.  salută participarea Palestinei ca stat observator nemembru al ONU cu începere din noiembrie 2012; își reafirmă susținerea pentru această realizare; remarcă sprijinul exprimat de UE în favoarea dobândirii de către Palestina a statutului de membru cu drepturi depline al ONU, ca parte a soluției politice a conflictului israelo-palestinian; reafirmă că UE nu va accepta nicio altă modificare adusă frontierelor anterioare anului 1967, inclusiv în privința Ierusalimului, în afara celor convenite între părți; împărtășește, în această privință, concluziile Consiliului UE privind procesul de pace din Orientul Mijlociu din 16 decembrie 2013, în cadrul căruia a fost dezaprobată expansiunea continuă a coloniilor, care sunt ilegale în temeiul dreptului internațional și constituie o piedică în calea păcii; deplânge abuzurile afectând drepturile omului comise de autoritățile palestiniene, precum și lansarea în continuare de rachete din Gaza asupra Israelului;

Israelul

20.  salută reînnoirea angajamentului Israelului în raporturile cu UNHRC și viitoarea adoptare a raportului RUP de ciclul doi cu privire la țară; le cere autorităților israeliene să coopereze în cadrul tuturor procedurilor speciale, inclusiv cu Raportorul special, privind situația drepturilor omului în teritoriile ocupate; sprijină concluziile rapoartelor Secretarului General al ONU și Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului referitoare la Israel și la teritoriile palestiniene ocupate și cere Israelului să transpună în practică recomandările misiunii internaționale independente de informare privind implicațiile coloniilor israeliene în raport cu drepturile omului în cazul poporului palestinian; își exprimă profunda îngrijorare suscitată de relatările referitoare la cazurile de detenție politică a copiilor în locuri de detenție israeliene;

Bahrainul

21.  își exprimă îngrijorarea cu privire la situația apărătorilor drepturilor omului și a activiștilor politici din opoziție din Bahrain; salută declarația UNHRC din septembrie 2013 referitoare la Bahrain, semnată de toate statele membre ale UE; cere eliberarea imediată și necondiționată a tuturor prizonierilor de conștiință, a activiștilor politici, jurnaliștilor, apărătorilor drepturilor omului și a protestatarilor pașnici; cere statelor membre ale UE să acționeze în direcția adoptării, în cursul următoarei sesiuni a UNHRC, a unei rezoluții referitoare la situația drepturilor omului în Bahrain, orientată asupra transpunerii în practică a angajamentelor asumate de Bahrain în cursul procesului RUP și a recomandărilor Comisiei independente de anchetă privind Bahrainul, salutate de Regele Bahrainului, inclusiv a celor privitoare la apărătorii drepturilor omului;

Arabia Saudită

22.  solicită Arabiei Saudite, în calitate de membru nou ales al UNHRC, să acorde atenție recomandărilor formulate în cadrul celei de 17-a sesiuni a Grupului de lucru privind evaluarea periodică universală, și anume de a pune capăt tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor din legislație și din practică și de a le permite femeilor să participe pe deplin și în condiții de egalitate la viața socială, de a lua toate măsurile necesare pentru combaterea violenței domestice și de a garanta accesul victimelor la mecanismele de protecție și de compensare, de a da o lege care să interzică toate căsătoriile timpurii și forțate între copii și de a stabili vârsta legală minimă pentru căsătorie la 18 ani; de a adopta legi pentru protejarea libertății de asociere, libertății de exprimare, libertății de întrunire pașnică și a libertății religioase; de a impune un moratoriu cu privire la pedeapsa cu moartea, în perspectiva eventualei aboliri a acesteia; de a permite înregistrarea ONG-urilor care activează în domeniul drepturilor omului; și de a ratifica principalele instrumente privind drepturile omului;

Iranul

23.  salută rezoluția adoptată de UNHRC în martie 2013 referitoare la situația drepturilor omului în Republica Islamică Iran și prelungirea mandatului Raportorului special privind situația drepturilor omului în Iran; își reafirmă sprijinul pentru continuarea mandatului și îi solicită Iranului să permită intrarea în țară a Raportorului special ca pas esențial către deschiderea unui dialog în vederea evaluării situației drepturilor omului din Iran; își reiterează condamnarea cu privire la pedeapsa cu moartea din Iran și la creșterea semnificativă a numărului de execuții, cu 40 de persoane spânzurate în primele două săptămâni din 2014, precum și la încălcarea permanentă a dreptului la libertatea de credință; ia act de primele semne de progres pe care le dă guvernul iranian în ceea ce privește drepturile omului, printre care eliberarea prizonierilor politici; solicită UE și UNHRC să continue să monitorizeze îndeaproape situația drepturilor omului și să asigure că drepturile omului rămân o prioritate esențială în cadrul tuturor raporturilor cu guvernul iranian;

Rusia

24.  condamnă cu fermitate legislația privind „agenții străini” care este utilizată la hărțuirea ONG-urilor prin raiduri organizate în birourile acestora, amenzi și alte metode de intimidare; solicită UE și statelor sale membre să-și mențină presiunea asupra Rusiei, atât în cadrul UNHRC, cât și în afara acestuia, pentru a pune capăt acestor încălcări evidente ale libertății de exprimare și de asociere; își exprimă grava îngrijorare cu privire la persistența altor abuzuri privind drepturile omului în Rusia, cum sunt reprimarea media, legile discriminatorii privind minoritățile sexuale, încălcarea dreptului la întrunire și lipsa independenței judiciare;

Belarusul

25.  își reafirmă sprijinul acordat Raportorului special al UNHRC privind situația drepturilor omului în Belarus; solicită prelungirea cu încă un an a mandatului Raportorului special, la încheierea acestuia în iunie 2014; salută rezoluția adoptată cu privire la Belarus în iunie 2013 și recunoașterea în continuare a abuzurilor semnificative privind drepturile omului din țară, precum și atenția acordată acestora; îndeamnă SEAE și statele membre să-și mențină presiunea în legătură cu drepturile omului exercitată asupra Belarusului;

Uzbekistanul

26.  salută rezultatul evaluării periodice universale a Uzbekistanului; consideră regretabil refuzul permanent al guvernului Uzbekistanului de a răspunde favorabil la cererile de vizită prin procedurile speciale ale UNHRC; îndeamnă statele membre ale UE să depună eforturi pentru crearea unui mecanism de monitorizare în cadrul UNHRC dedicat situației drepturilor omului în Uzbekistan;

Republica Centrafricană

27.  își reafirmă profunda îngrijorare cu privire la situația din Republica Centrafricană; cere comunității internaționale să sprijine în regim de urgență apelul umanitar al ONU, care este grav subfinanțat și solicită ameliorarea situației în vederea asigurării accesului populației la asistență umanitară; nutrește speranța că desfășurarea rapidă a misiunii UE din cadrul PESAC va contribui la ameliorarea situației de la fața locului; salută Rezoluția 2136 (2014) a CSONU, rezoluția Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, sesiunea specială a acestuia dedicată situației din Republica Centrafricană din 20 ianuarie 2014 și numirea unui expert independent privind situația drepturilor omului în țară; îl îndeamnă pe Președintele interimar, Samba-Panza, să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a pune capăt violenței și pentru a calma tensiunile sectare din țară;

Republica Democratică Congo

28.  subliniază solicitarea ONU privind necesitatea sprijinirii în continuare a părții estice a Republicii Democratice Congo (RDC), măcinată de conflicte, astfel încât aceasta să nu devină o criză uitată; este profund îngrijorat cu privire la recentele strămutări masive de populație în regiunea Katanga; condamnă cu vehemență atacurile forțelor rebele din estul țării îndreptate împotriva populației civile, inclusiv a femeilor și copiilor; condamnă cu fermitate utilizarea sistematică a violului ca armă de război; își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la folosirea în continuare a copiilor-soldați și cere dezarmarea, reabilitarea și reintegrarea acestora; consideră că Cadrul pentru pace, securitate și cooperare în RDC și în regiune al ONU rămâne un cadru-cheie pentru instaurarea unei păci durabile; salută Rezoluția 2136 a CSONU din 30 ianuarie 2014, care reînnoiește embargoul asupra armelor impus RDC;

Eritreea

29.  îndeamnă UE și UNHRC să își mențină încontinuu treze atenția și vigilența în ceea ce privește situația drepturilor omului din Eritreea, deoarece încălcările grave ale drepturilor omului generează un număr mare de refugiați și de migranți; salută rezoluția UNHRC privind situația drepturilor omului în Eritreea, adoptată în unanimitate în iunie 2013; elogiază primul raport elaborat de Raportorul special privind situația drepturilor omului în această țară; solicită reînnoirea mandatului Raportorului special în cursul celei de-a 26-a sesiuni a UNHRC;

Mali

30.  salută numirea unui expert independent privind situația drepturilor omului în Mali, monitorizarea neîntreruptă a situației drepturilor omului în perioada post-conflict și rolul bine definit de lider jucat de alte state africane în ce privește îmbunătățirea drepturilor omului din această țară; solicită reînnoirea mandatului expertului independent;

Sudanul de Sud

31.  își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la situația din Sudanul de Sud, inclusiv cu privire la lupta politică pentru preluarea puterii din această țară, care a dus la intensificarea ciocnirilor între etnii și la strămutarea a peste 650 000 de persoane; îndeamnă statele membre ale UE să prezinte această chestiune în fața UNHRC, pentru ca situația din Sudanul de Sud să rămână pe lista de priorități la nivel internațional; salută acordul privind încetarea ostilităților semnat la 23 ianuarie 2014, însă subliniază faptul că acesta reprezintă doar un prim pas pe calea păcii și a reconcilierii; condamnă încălcările drepturilor omului și abuzurile comise la scară largă și subliniază că trebuie să li se ceară socoteală celor răspunzători; salută angajamentul Uniunii Africane în ce privește crearea unei comisii de anchetă care să reprezinte un temei al justiției, responsabilizării și viitoarei reconcilieri;

Sri Lanka

32.   condamnă atacurile în desfășurare asupra minorităților religioase și hărțuirea și intimidarea apărătorilor drepturilor omului, avocaților și jurnaliștilor; recunoaște progresele realizate în ce privește reconstrucția și punerea în aplicare a unora dintre recomandările formulate de Comisia pentru lecțiile învățate și reconciliere, însă regretă faptul că guvernul din Sri Lanka nu reușește în continuare să organizeze anchete independente și credibile ale cazurilor de încălcare a drepturilor internaționale ale omului și ale dreptului umanitar înregistrate în trecut; sprijină cu fermitate recomandarea Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului cu privire la instituirea unui mecanism internațional de anchetă independent, care să contribuie la stabilirea adevărului dacă mecanismele interne de anchetă dau greș;

Myanmar/Birmania

33.  salută rezoluția adoptată de UNHRC privind Myanmar/Birmania și activitatea neîntreruptă a Raportorului special; solicită UNHRC să nu întrerupă sau să modifice mandatul Raportorului special atâta timp cât în această țară nu se instituie un birou de țară al Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului cu mandat complet și solicită Myanmarului/Birmaniei să garanteze că comisia însărcinată cu evidența prizonierilor își continuă activitatea de rezolvare a cazurilor nerezolvate și să abroge legea controversată care prejudiciază libertatea de exprimare și de asociere (în special legea din 2011 privind întrunirile pașnice și procesiunile); condamnă violența continuă și abuzurile săvârșite asupra minorității Rohingya din statul Rakhin și atacurile împotriva musulmanilor și a altor minorități religioase și solicită o anchetă completă, transparentă și independentă a unor astfel de încălcări;

Republica Populară Democrată Coreeană

34.  salută prelungirea planificată a mandatului Raportorului special privind situația drepturilor omului în Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC), rezoluția adoptată prin consens în martie 2013 și prezentarea raportului de către comisia de anchetă privind drepturile omului în țara respectivă; repetă solicitarea adresată guvernului RPDC de a coopera fără rezerve cu Raportorul special și de a-i facilita acestuia vizita în această țară; îndeamnă UNHRC să țină seama de recomandările comisiei internaționale de anchetă, acordând o atenție deosebită necesității de condamnare a crimelor de drept internațional comise în RDPC, să sporească capacitatea ONU de a dovedi încălcările drepturilor omului care au loc în această țară și să instituie mecanisme internaționale adecvate care să asigure responsabilizarea pentru crimele de drept internațional comise în RDPC;

Cambodgia, Côte d’Ivoire, Haiti, Somalia și Sudan

35.  salută prelungirea mandatelor experților independenți pentru Cambodgia, Côte d’Ivoire, Haiti, Somalia și Sudan; solicită insistent autorităților din aceste țări să coopereze fără rezerve cu titularii mandatelor;

Chestiuni tematice

Drepturile copilului

36.  salută activitatea UNHRC în domeniul drepturilor copilului, cum ar fi Rezoluția din septembrie 2013 privind mortalitatea și morbiditatea evitabilă în rândul copiilor sub cinci ani în calitate de preocupare legată de drepturile omului, precum și activitatea Comitetului pentru drepturile copilului; invită toate statele să ratifice Al treilea protocol opțional la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, prin care se va crea posibilitatea ca copiii să își prezinte reclamațiile comitetului; elogiază rezoluția în curs de elaborare a UNHRC referitoare la drepturile copilului ca fiind un exemplu excelent de cooperare între UE și Grupul statelor din America Latină și Caraibe din cadrul ONU (GRULAC); își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la cazurile de tortură și de detenție a copiilor raportate de organizații cum ar fi UNICEF și Amnesty International; solicită ONU să investigheze în continuare astfel de cazuri și să formuleze recomandări de acțiuni;

Femeile și fetele

37.  invită UE să participe în mod activ la cea de-a 58-a sesiune a Comisiei pentru statutul femeii, pentru a nu submina realizările Platformei de acțiune a ONU de la Beijing cum ar fi accesul la educație și sănătate în calitate de drept fundamental al omului, inclusiv drepturile în materie de sexualitate și reproducere; condamnă categoric utilizarea violenței sexuale împotriva femeilor ca tactică de război, inclusiv infracțiunile precum violurile în masă, sclavia sexuală, prostituția forțată, persecuțiile pe motiv de gen, printre care și mutilarea genitală a femeilor, traficul de persoane, căsătoriile precoce și forțate, crimele din motive de onoare sau orice altă formă de violență sexuală de o gravitate comparabilă; îndeamnă din nou UE și toate statele membre să semneze și să ratifice Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice;

Tortura

38.  reafirmă importanța combaterii torturii și a altor forme de rele tratamente, precum și prioritatea pe care UE o acordă acestei chestiuni, în special în ceea ce privește copiii; solicită UNHRC să se folosească de rezoluția anuală privind tortura pentru a reînnoi mandatul Raportorului special pentru o perioadă de încă trei ani și să asigure monitorizarea eficientă a rezoluțiilor anterioare privind tortura; solicită SEAE, Comisiei și statelor membre ale UE să facă dovada angajamentului comun de a eradica tortura și de a sprijini victimele, îndeosebi prin continuarea sau, dacă e cazul, lansarea contribuției la Fondul voluntar al ONU pentru victimele torturii și la Fondul special creat prin Protocolul opțional la Convenția împotriva torturii;

Pedeapsa cu moartea

39.  condamnă din nou cu vehemență recursul la pedeapsa cu moartea și sprijină cu fermitate moratoriul împotriva acesteia ca un pas către abolirea ei; solicită UE, statelor membre și UNHRC să exercite în continuare presiune la nivel mondial pentru abolirea pedepsei cu moartea; îndeamnă insistent statele care practică încă pedeapsa capitală să publice cifre clare și exacte cu privire la numărul de sentințe și de execuții;

Libertatea religioasă sau de credință

40.  condamnă încălcările necontenite ale dreptului la libertatea religioasă sau de credință care se produc la nivel mondial; reafirmă importanța pe care UE o acordă acestei chestiuni; solicită statelor membre să își continue activitatea legată de aceasta; salută reînnoirea mandatului Raportorului special al ONU privind libertatea religioasă sau de credință; reiterează că libertatea de gândire, a conștiinței și cea religioasă, inclusiv libertatea de schimbare sau de abandonare a religiei sau credinței, este unul dintre drepturile fundamentale ale omului; subliniază, prin urmare, necesitatea de combatere în mod eficient a tuturor formelor de discriminare împotriva minorităților religioase din întreaga lume;

Drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor și intersexualilor (LGBTI)

41.  își exprimă îngrijorarea cu privire la înmulțirea recentă a legilor și practicilor discriminatorii și a actelor de violență împotriva persoanelor pe baza orientării lor sexuale și a identității lor de gen; încurajează urmărirea îndeaproape a situației din Nigeria și din Uganda, țări în care unele legi noi amenință în mod serios libertatea minorităților sexuale; condamnă introducerea unor legi discriminatorii și reprimarea libertății de exprimare în Rusia; își reafirmă sprijinul pentru activitatea neîntreruptă depusă de Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului în scopul combaterii acestor practici discriminatorii și, în general, pentru activitatea ONU cu privire la această chestiune; recomandă participarea activă a statelor membre ale UE, a Consiliului și a SEAE la combaterea tentativelor de subminare a acestor drepturi;

Discriminarea pe bază de castă

42.  condamnă discriminarea pe criterii de castă; își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la încălcările permanente la scară largă ale drepturilor omului pe criterii de castă și la actele de violență, inclusiv violența sexuală împotriva femeilor care fac parte din comunitățile în cauză; salută activitatea depusă de Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și de reprezentanții ONU care dețin mandate privind proceduri speciale în ceea ce privește combaterea acestei forme de discriminare; îndeamnă statele membre ale UE să încurajeze adoptarea proiectului de principii și orientări ale ONU privind eliminarea efectivă a discriminării fondate pe criterii de ocupație și origine și solicită UNHRC să adopte acest cadru;

Dreptul la întrunire pașnică

43.  solicită UE să sprijine acțiunile de punere în aplicare a raportului OHCHR privind măsurile efective și cele mai bune practici pentru a asigura promovarea și apărarea drepturilor omului în contextul protestelor pașnice, în special prin sprijinirea eforturilor de dezvoltare a cadrului juridic internațional privind dreptul la întrunire pașnică;

Locuințe

44.  salută din nou importanța acordată de UNHRC dreptului la locuință; reiterează, de asemenea, solicitarea sa adresată UE și statelor membre de a promova accesul la locuințe adecvate ca drept fundamental;

Apă și canalizare

45.  salută rezoluția adoptată în septembrie 2013 de UNHRC privind dreptul la apă potabilă sigură și la instalații sanitare sigure și activitatea Raportorului special al ONU legată de această chestiune, și anume prin elaborarea unui manual privind modalitățile de aplicare a dreptului la apă potabilă sigură și la instalații sanitare sigure; solicită SEAE, statelor membre ale UE și UNHRC să se concentreze în continuare asupra acestui drept al omului, deseori neglijat, însă de o importanță vitală, la apă potabilă și instalații sanitare;

Afacerile și drepturile omului

46.  sprijină cu tărie punerea în aplicare a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului; solicită UE și statelor membre să își asume un rol activ în cadrul celei de-a șaptea sesiuni a Grupului de lucru al ONU privind chestiunea drepturilor omului, a societăților transnaționale și a altor întreprinderi comerciale și să sprijine eforturile de aliniere a politicilor lor cu Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale și cu Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului; repetă solicitarea adresată Comisiei Europene de a prezenta până la sfârșitul lui 2014 un raport privind punerea în aplicare de către statele membre ale UE a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului; remarcă inițiativa nou apărută de solicitare a semnării unui instrument internațional cu caracter juridic obligatoriu privind afacerile și drepturile omului în cadrul sistemului ONU;

Corupția și drepturile omului

47.  invită UE și statele sale membre să sprijine crearea funcției de Raportor special al ONU pentru infracțiuni de natură financiară, corupție și drepturile omului;

Sportul

48.  salută rezoluția adoptată în septembrie 2013 referitoare la promovarea drepturilor omului prin intermediul sportului și al idealului olimpic; își exprimă preocuparea în legătură cu situația lucrătorilor migranți din Qatar, în special în perioada premergătoare Cupei Mondiale din 2022; ia act de inițiativa statului Qatar de a aborda această chestiune; solicită autorităților qatariene să reformeze legea muncii, să abolească legea privind sponsorizarea (sistemul „kafalaˮ) care este aplicabilă în regiune și să ratifice convențiile internaționale relevante; îndeamnă UE să garanteze faptul că întreprinderile din UE care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor în Qatar nu au nicio implicare în încălcările drepturilor omului care afectează lucrătorii migranți; subliniază importanța monitorizării tuturor evenimentelor majore din domeniul sportului și a impactului acestora asupra drepturilor omului, fiind necesară, spre exemplu, în contextul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci din Rusia care au debutat în februarie 2014, monitorizarea încălcărilor repetate ale libertății de întrunire și ale drepturilor minorităților sexuale, iar în contextul viitoarei Cupe Mondiale din Brazilia, investigarea cazurilor de evacuare din locuințe și de strămutări ale populației, care au fost raportate pe întreg teritoriul țării;

Utilizarea dronelor înarmate

49.  își exprimă îngrijorarea în legătură cu încălcările drepturilor omului și ale legislației umanitare internaționale, ca urmare a comiterii unor asasinate selective ilegale prin intermediul dronelor înarmate, ceea ce a dus la moartea, rănirea gravă sau traumatizarea unei părți din populația civilă, în legătură cu care nu există cifre exacte, în afara zonelor declarate de conflict; sprijină eforturile întreprinse în temeiul procedurilor speciale ale ONU în vederea promovării utilizării transparente și responsabile a dronelor înarmate de către state în conformitate cu cadrul juridic internațional consacrat; invită UE, statele sale membre și UNHRC să continue să sprijine realizarea unor anchete privind asasinatele selective ilegale și să dea curs recomandărilor Raportorilor Speciali ai ONU privind execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare și privind combaterea terorismului și drepturile omului;

Curtea Penală Internațională

50.   își reiterează sprijinul total față de Curtea Penală Internațională și rămâne vigilent cu privire la orice tentative de subminare a legitimității acesteia; solicită să se elaboreze în mod activ o poziție a UE privind crima de agresiune și amendamentele de la Kampala;

Evaluarea periodică universală

51.  reafirmă importanța universalității evaluării periodice universale (EPU) în vederea unei depline înțelegeri a situației drepturilor omului din toate statele membre ale ONU și reiterează importanța permanentă a acestui al doilea ciclu de evaluare care se axează pe implementarea recomandărilor acceptate pe parcursul primului ciclu; cu toate acestea, solicită din nou reluarea în considerare a recomandărilor care nu au fost acceptate de state pe perioada primului ciclu în continuarea procesului EPU;

52.  îndeamnă statele membre ale UE care participă la dialogurile interactive din cadrul EPU să prezinte recomandări specifice și măsurabile pentru a îmbunătăți calitatea măsurilor de urmărire și a punerii în aplicare a recomandărilor acceptate; subliniază importanța acordării de asistență tehnică de către Comisie și statele membre ale UE pentru a ajuta statele supuse monitorizării să pună în aplicare recomandările și să prezinte actualizări de etapă, asigurând, astfel, o implementare mai bună;

53.  subliniază necesitatea de a include sistematic recomandările formulate în cadrul evaluării periodice universale în dialogurile și consultările UE pe tema drepturilor omului și în strategiile de țară ale UE în domeniul drepturilor omului; recomandă, încă o dată, ca Parlamentul să ridice problema acestor recomandări în timpul vizitelor delegațiilor sale în țările terțe;

54.  salută toate măsurile care permit unei game largi de părți interesate, inclusiv societății civile, să participe pe deplin la procesul de evaluare periodică universală; subliniază că este important ca SEAE și statele membre să evidențieze în cadrul UNHRC chestiunea îngrijorătoare a reducerii marjei de manevră a ONG-urilor într-o serie de țări de pe glob;

Procedurile speciale

55.  își reafirmă sprijinul ferm pentru procedurile speciale; subliniază importanța fundamentală a independenței acestor mandate și îndeamnă toate statele ONU să coopereze pe deplin cu experții pentru proceduri speciale, inclusiv primind persoanele mandatate care efectuează vizite de țară, răspunzând solicitărilor urgente ale acestora de a se lua măsuri și în legătură cu acuzațiile de încălcări și asigurând o reacție corespunzătoare la recomandările făcute de aceștia; sprijină declarația emisă la 10 decembrie 2013 de către cei 72 de experți pentru proceduri speciale și este preocupat de faptul că lipsa de cooperare a statelor cu experții respectivi afectează capacitatea acestora de a-și exercita mandatul;

56.  condamnă cu fermitate toate formele de represalii împotriva apărătorilor drepturilor omului și a activiștilor pentru drepturile omului care cooperează cu grupul pentru evaluare periodică universală și cu experții pentru proceduri speciale, în special în cazul Chinei; invită UNHRC să cerceteze relatările potrivit cărora un activist chinez, Cao Shunli, care a pledat în favoarea implicării societății civile în evaluarea periodică universală, se află în stare de arest din 14 septembrie 2013; îl îndeamnă pe președintele UNHRC să monitorizeze în mod activ acest caz și alte cazuri asemănătoare și îndeamnă toate statele să asigure o apărare adecvată împotriva unor asemenea acte de intimidare; subliniază faptul că asemenea acțiuni subminează întregul sistem al ONU în domeniul drepturilor omului;

Implicarea UE

57.  reafirmă importanța participării active a UE la toate mecanismele ONU privind drepturile omului, inclusiv UNHRC; încurajează statele membre ale UE să facă acest lucru prin co-sponsorizarea și inițierea de rezoluții, prin participarea activă la dezbateri și dialoguri interactive, precum și prin formularea de declarații; își exprimă sprijinul ferm față de practica din ce în ce mai răspândită a UE de a recurge la inițiative transregionale;

58.  reafirmă importanța integrării lucrărilor de la Geneva în contextul UNHRC în activitățile pe plan intern și pe plan extern relevante ale UE, inclusiv în activitățile Parlamentului, cum ar fi activitățile delegațiilor comisiilor sau ale delegațiilor interparlamentare și contribuțiile raportorilor speciali ai ONU la reuniunile comisiilor;

59.  încurajează Reprezentantul Special al Uniunii Europene să sporească eficiența, coerența și vizibilitatea politicii UE în domeniul drepturilor omului în contextul UNHRC și în ce privește dezvoltarea în continuare a unei cooperări strânse cu OHCHR și cu experții pentru proceduri speciale și regretă absența Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant (VP/ÎR) de la dezbaterile la nivel înalt purtate în cadrul UNHRC;

60.  subliniază încă o dată importanța coordonării și cooperării eficace dintre SEAE, Comisie și statele membre ale UE cu privire la problematica drepturilor omului; încurajează SEAE, în special prin delegațiile UE de la Geneva și New York, să-și crească gradul de concordanță, printr-o consultare rapidă și substanțială, și să emită un „mesaj cu o singură voce”;

61.  subliniază faptul că este important ca statele membre ale UE să sprijine UNHRC prin colaborarea în direcția realizării caracterului indivizibil și universal al drepturilor omului și, îndeosebi, prin ratificarea tuturor instrumentelor internaționale în materie de drepturile omului instituite de către acest organism; își exprimă încă o dată regretul pentru faptul că niciun stat membru nu a ratificat Convenția privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și ale membrilor familiilor acestora; reiterează faptul că unele state membre nu au adoptat încă și/sau nu au ratificat Convenția pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate, Protocolul opțional la Convenția împotriva torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, sau Protocolul opțional la Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale; își reiterează apelul adresat tuturor statelor membre de a ratifica aceste convenții și protocoale; subliniază importanța transmiterii în timp util, de către statele membre, a rapoartelor lor periodice către organismele de monitorizare ale ONU; invită UE să elaboreze în mod activ o poziție a UE privind crima de agresiune și amendamentele de la Kampala;

62.  reiterează faptul că este important ca UE să continue să sprijine independența Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului pentru a garanta că acesta poate continua să-și exercite atribuțiile în mod eficace și imparțial; subliniază faptul că este esențial pentru imparțialitatea și funcționarea OHCHR ca acestuia să i se asigure finanțare suficientă, îndeosebi având în vedere necesitatea actuală de a deschide noi birouri regionale ale OHCHR ca urmare a situațiilor emergente; subliniază importanța găsirii unor fonduri suficiente pentru a finanța volumul tot mai mare de muncă al organismelor instituite prin tratate; solicită UE să-și asume un rol conducător în asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de organisme instituite prin tratate, inclusiv în privința unei finanțări adecvate;

63.  reafirmă că protecția apărătorilor drepturilor omului este o prioritate-cheie în cadrul politicii UE în domeniul drepturilor omului; apreciază, prin urmare, sprijinul practic și financiar acordat pentru protecția urgentă și susținerea apărătorilor drepturilor omului, în cadrul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO);

o
o   o

64.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Reprezentantului special al UE pentru drepturile omului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Consiliului de Securitate al ONU, Secretarului General al ONU, Președintelui celei de-a 68-a Adunări Generale a ONU, Președintelui Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, precum și grupului de lucru UE-ONU, înființat de Comisia pentru afaceri externe.

(1) JO C 332 E, 15.11.2013, p. 114.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2013)0055.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0575.


Rusia: condamnarea demonstranților care au participat la evenimentele din Piața Bolotnaia
PDF 212kWORD 58k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la Rusia: condamnarea manifestanților implicați în evenimentele din Piața Bolotnaia (2014/2628(RSP))
P7_TA(2014)0253RC-B7-0245/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Rusia, în special Rezoluția sa din 13 iunie 2013 referitoare la statul de drept din Rusia(1),

–  având în vedere declarația purtătorului de cuvânt al Vicepreședintelui Comisiei Europene/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) din 24 februarie 2014 referitoare la condamnarea manifestanților implicați în evenimentele din Piața Bolotnaia,

–  având în vedere Constituția Rusiei, în special articolul 118, care prevede că, în Federația Rusă, justiția este administrată doar de către instanțe, și articolul 120, care prevede că judecătorii sunt independenți și subordonați doar Constituției Rusiei și legislației federale,

–  având în vedere consultările dintre UE și Rusia privind drepturile omului, din 28 noiembrie 2013,

–  având în vedere raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) din 17 decembrie 2013 referitor la vizitele sale periodice în Federația Rusă,

–  având în vedere declarația ombudsmanului pentru drepturile omului din Federația Rusă, Vladimir Lukin, din 4 martie 2014, referitoare la manifestațiile din Moscova și la măsurile luate de autoritățile de aplicare a legii,

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Federația Rusă, ca membră cu drepturi depline a Consiliului Europei și a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, s-a angajat să respecte principiile democrației, statul de drept și drepturile omului; întrucât, din cauza unor încălcări grave ale statului de drept și a adoptării unor legi restrictive în ultimele luni, se manifestă îngrijorări crescânde în ceea ce privește respectarea de către Rusia a obligațiilor sale internaționale și naționale;

B.  întrucât, la 6 mai 2012, cu o zi înaintea învestirii președintelui Vladimir Putin, câțiva zeci din zecile de mii de manifestanți estimați s-au ciocnit sporadic în Piața Bolotnaia cu forțele de poliție, ceea ce a dus la răniri ușoare;

C.  întrucât circa 600 de activiști au fost reținuți pentru scurt timp și 28 de persoane au fost trimise în judecată; întrucât autoritățile au demarat o anchetă privind acțiunile protestatarilor, pe care le-au calificat drept „manifestări violente în masă”, care, conform legislației ruse, reprezintă acțiuni de masă implicând „acte de violență, pogromuri, distrugerea proprietății, utilizarea de arme de foc sau rezistența armată în fața autorităților”; întrucât autoritățile au pretins că violențele au fost planificate în prealabil și că făceau parte dintr-o conspirație vizând destabilizarea țării și răsturnarea guvernului;

D.  întrucât mai multe procese și proceduri judiciare din ultimii ani au pus sub semnul întrebării independența și imparțialitatea instituțiilor judiciare din Federația Rusă;

E.  întrucât numeroase organizații rusești și internaționale care militează pentru drepturile omului au relatat că măsurile disproporționate și acțiunile agresive ale forțelor de securitate, precum și utilizarea excesivă a violenței au dus la izbucnirea violențelor urmate de arestarea arbitrară a protestatarilor; întrucât Ombudsmanul pentru drepturile omului din Federația Rusă a confirmat în evaluarea sa că acuzațiile de manifestări violente în masă au fost nefondate;

F.  întrucât, la 24 februarie 2014, un tribunal din Rusia i-a declarat vinovați pe opt dintre acești manifestanți, dând următoarele sentințe mergând de la închisoare cu suspendare până la patru ani de închisoare cu executare, în urma altor trei pedepse mai severe cu închisoarea din 2013, precum și tratamentul psihiatric forțat al activistului Mihail Kosenko;

G.  întrucât în timpul manifestațiilor pașnice de susținere a inculpaților din dosarul Piața Bolotnaia, care au avut loc la 21 și 24 februarie 2014, s-a efectuat un număr mare de arestări; întrucât peste 200 de persoane care s-au adunat în fața tribunalului districtului Zamoskvorețki la 24 februarie 2014 pentru a afla verdictul au fost reținute timp de mai multe ore; întrucât liderii opoziției Boris Nemțov și Alexei Navalnâi au fost ulterior condamnați la zece zile de închisoare; întrucât Alexei Navalnâi a fost plasat sub arest la domiciliu în următoarele două luni, iar la 5 martie 2014 i-a fost montată o brățară electronică, cu ajutorul căreia îi sunt monitorizate activitățile;

H.  întrucât autoritățile ruse își extind programele de supraveghere în masă; întrucât aceste programe, combinate cu legile anti-LGBT și cu legislația care limitează libertatea ONG-urilor, reprezintă un instrument foarte puternic care le permite autorităților ruse să supravegheze și să oprime vocile opoziției;

I.  întrucât situația drepturilor omului din Rusia s-a deteriorat în ultimii ani, iar autoritățile ruse au adoptat o serie de legi care conțin dispoziții ambigue și ar putea fi utilizate pentru a impune restricții suplimentare opoziției și societății civile și pentru a limita libertatea de exprimare și de întrunire; întrucât în cadrul acestor represiuni s-au desfășurat acțiuni ca raiduri ale poliției, confiscarea proprietăților, amenzi administrative și alte măsuri menite să împiedice și să descurajeze organizațiile societății civile să își desfășoare activitatea;

J.  întrucât liderii partidelor și mișcărilor de opoziție sunt hărțuiți de autoritățile ruse, unii fiind închiși sub diferite pretexte, cum este cazul lui Ilia Iașin, liderul mișcării „Solidaritatea”, Gleb Fetisov, copreședintele Alianței Verzilor și Social-Democraților, și Evgheni Vitișko, activist ecologist și membru marcant al partidului Iabloko;

K.  întrucât Comitetul European pentru Prevenirea Torturii a înregistrat în decembrie 2013 numeroase depoziții privind cazuri de rele tratamente și tortură la care au fost supuși deținuții de către membri ai autorităților de aplicare a legii și ai poliției,

1.  își exprimă profunda preocupare în legătură cu acțiunile demarate în justiție împotriva manifestanților din Piața Bolotnaia, care au fost serios viciate de la început, fiind bazate pe acuzații de natură politică;

2.  consideră că acuzațiile aduse împotriva manifestanților și sentințele primite par disproporționate având în vedere natura evenimentelor și infracțiunile de care sunt acuzați; date fiind neajunsurile procedurale și perioada lungă de arestare preventivă, consideră că rezultatul procesului pune din nou sub semnul întrebării situația statului de drept;

3.  solicită autorităților judiciare din Rusia să reconsidere sentințele pronunțate în procesul de recurs și să îi elibereze pe cei opt demonstranți, precum și pe Mihail Kosenko, aflat în închisoare în urma evenimentelor din piața Bolotnaia, care a fost condamnat la tratament psihiatric forțat;

4.  își exprimă, de asemenea, îngrijorarea profundă față de reținerea unui număr mare de protestatari pașnici în urma verdictelor pronunțate în cauza Bolotnaia și solicită retragerea tuturor acuzațiilor împotriva protestatarilor; solicită, de asemenea, guvernului rus să respecte drepturile tuturor cetățenilor la exercitarea libertăților lor fundamentale și a drepturilor universale ale omului;

5.  reamintește importanța respectării depline de către Rusia a obligațiilor de drept internațional care îi revin, în calitate de membru al Consiliului Europei și al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și a drepturilor fundamentale ale omului și a statului de drept consacrate în Convenția europeană a drepturilor omului și în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP); subliniază că evoluțiile recente se îndreaptă în direcția opusă reformelor necesare pentru îmbunătățirea standardelor democratice, a statului de drept și a independenței justiției în Rusia;

6.  își exprimă preocuparea cu privire la evoluțiile din Federația Rusă în materie de respectare și apărare a drepturilor omului, precum și de respectare a principiilor, normelor și procedurilor democratice stabilite de comun acord, în special în ceea ce privește legea privind agenții străini, legea împotriva persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale și transsexuale (LGBT), trecerea din nou în domeniul penal a calomniei, legea privind trădarea și legislația care reglementează protestele publice; îndeamnă Rusia să își respecte angajamentele internaționale asumate în calitate de membru al Consiliului Europei;

7.  invită guvernul rus să ia măsuri concrete pentru a aborda deteriorarea drepturilor omului, în special prin încetarea campaniei de hărțuire împotriva organizațiilor și activiștilor societății civile; solicită puterii executive și puterii legislative din Rusia să revizuiască și, eventual, să abroge actele legislative și măsurile recent adoptate care sunt în conflict cu angajamentele declarate ale țării, în calitatea sa de membru al Consiliului Europei, în domeniul drepturilor omului și libertăților fundamentale și să ia în considerare recomandările prezentate președintelui Federației Ruse de Ombudsmanul pentru drepturile omului și de Consiliul pentru drepturile omului.

8.  îndeamnă autoritățile judiciare și de aplicare a legii din Rusia să își îndeplinească sarcinile în mod imparțial și independent;

9.  subliniază faptul că în Federația Rusă libertatea de întrunire este garantată în temeiul articolului 31 din Constituția Rusiei și al Convenției europene a drepturilor omului, Rusia fiind semnatară a acestei convenții, ceea ce obligă autoritățile din Rusia la respectarea acesteia;

10.  invită Federația Rusă să își alinieze programele de supraveghere la Convenția europeană a drepturilor omului;

11.  regretă reprimarea continuă a cetățenilor care formulează critici la adresa regimului, precum și a organelor de presă rămase independente, inclusiv a postului de televiziune Dojd și a postului de radio Eho Moskvî;

12.  invită Înaltul Reprezentant și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) să se asigure că toate cazurile de persoane urmărite penal din motive politice sunt aduse în discuție în cadrul consultărilor UE-Rusia pe tema drepturilor omului și că reprezentanților Rusiei în aceste consultări li se solicită un răspuns oficial pentru fiecare caz în parte;

13.  solicită președinților Consiliului și Comisiei, precum și Înaltului Reprezentant, să urmărească în continuare îndeaproape aceste cazuri, să aducă în discuție aceste probleme sub diferite forme și în cadrul diferitelor reuniuni cu Rusia și să informeze Parlamentul cu privire la schimburile desfășurate cu autoritățile din Rusia;

14.  îndeamnă Consiliul să elaboreze o politică unificată față de Rusia, care să oblige cele 28 de state membre și instituțiile UE să conceapă un mesaj comun ferm cu privire la rolul drepturilor omului în relația UE-Rusia, precum și cu privire la necesitatea de a pune capăt reprimării libertății de exprimare, de întrunire și de asociere în Rusia; solicită formularea acestui mesaj comun în Concluziile Consiliului Afaceri Externe al UE;

15.  îndeamnă Înaltul Reprezentant și SEAE să se asigure că Uniunea urmărește orice ocazie, în limitele impuse de dreptul intern al Rusiei, de continuare a colaborării cu organizațiile societății civile din Rusia, inclusiv cu cele care promovează valorile democrației, drepturilor omului și statului de drept;

16.  îndeamnă Comisia și SEAE, referitor la etapa de programare în curs instrumentelor financiare ale UE, să își sporească asistența financiară pentru societatea civilă din Rusia, prin intermediul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului și al fondurilor organizațiilor societății civile și ale autorităților locale, și să includă Forumul societății civile UE-Rusia în Instrumentul de parteneriat, pentru a asigura un sprijin sustenabil și credibil pe termen lung;

17.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Consiliului Europei, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și președintelui, Guvernului și Parlamentului Federației Ruse.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2013)0284.


Demararea consultărilor privind excluderea Ugandei și a Nigeriei din grupul statelor părți la Acordul de la Cotonou având în vedere legislația adoptată recent prin care se incriminează și mai mult homosexualitatea
PDF 225kWORD 63k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la lansarea de consultări pentru a suspenda Uganda și Nigeria din Acordul de la Cotonou, având în vedere legislația recentă care incriminează și mai mult homosexualitatea (2014/2634(RSP))
P7_TA(2014)0254RC-B7-0251/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere obligațiile și instrumentele internaționale din domeniul drepturilor omului, inclusiv cele cuprinse în convențiile ONU privind drepturile omului, precum și în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează drepturile omului și libertățile fundamentale și interzic discriminarea,

–  având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, Carta africană a drepturilor omului și popoarelor,

–  având în vedere Rezoluția Consiliului ONU pentru Drepturile Omului nr. 17/19 din 17 iunie 2011 privind drepturile omului, orientarea sexuală și identitatea de gen,

–  având în vedere cea de a doua revizuire a Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (Acordul de la Cotonou), precum și clauzele referitoare la drepturile omului și sănătatea publică și angajamentele conținute de acestea, în special articolul 8 alineatul (4), articolul 9, articolul 31a litera (e) și articolul 96;

–  având în vedere articolul 2, articolul 3 alineatul (​​5) și articolele 21, 24, 29 și 31 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și articolele 10 și 215 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin care UE și statele sale membre, în relațiile lor cu restul lumii, se angajează să susțină și să promoveze drepturile universale ale omului și protecția persoanelor, precum și să adopte măsuri restrictive în cazul unor încălcări grave ale drepturilor omului;

–  având în vedere Orientările pentru promovarea și protejarea respectării tuturor drepturilor omului pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersexuale (LGBTI), adoptate de Consiliu la 24 iunie 2013,

–  având în vedere declarația din 15 ianuarie 2014 a dnei Catherine Ashton, Vicepreședinte al Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/HR), prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la adoptare legii privind interzicerea căsătoriei între persoane de același sex în Nigeria,

–  având în vedere declarația din 20 decembrie 2013, a VP/ÎR cu privire la adoptarea legii împotriva homosexualității în Uganda,

–  având în vedere declarația făcută de Președintele Obama la 16 februarie 2014 cu privire la adoptarea proiectului de lege împotriva homosexualității în Uganda și cererea sa adresată Președintelui Museveni de a nu promulga legea;

–  având în vedere declarația din 18 februarie 2014 a VP/ÎR cu privire la legislația împotriva homosexualității în Uganda,

–  având în vedere declarația din 25 februarie 2014 a lui Ban Ki-moon, prin care îndemna autoritățile ugandeze să revizuiască sau să abroge legea împotriva homosexualității din această țară;

–  având în vedere declarația din 4 martie 2014 a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene cu privire la legea împotriva homosexualității din Uganda;

–  având în vedere rezoluția sa din 5 iulie 2012 referitoare la violențele împotriva femeilor lesbiene și drepturile persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale, transgen și intersexuale (LGBTI) din Africa(1), poziția sa din 13 iunie 2013 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea Acordului de modificare pentru a doua oară a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat pentru prima dată la Luxemburg la 25 iunie 2005(2) și rezoluția sa din 11 decembrie 2013 referitoare la Raportul anual 2012 privind drepturile omului în lume și politica Uniunii Europene în această privință(3),

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare din 17 decembrie 2009 referitoare la „Uganda: proiect de legislație anti-homosexuală”(4), din 16 decembrie 2010, referitoare la «Uganda: așa-numita „lege Bahati” și discriminarea împotriva persoanelor LGBT»(5) și din 17 februarie 2011, referitoare la „Uganda: asasinarea lui David Kato”(6),

–  având în vedere rezoluțiile sale din 15 martie 2012(7) și 4 iulie 2013(8) referitoare la situația din Nigeria,

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 ianuarie 2014 referitoare la măsurile recente în vederea incriminării persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale, transgen și intersexuale (LGBTI)(9),

–  având în vedere Rezoluția sa din 28 septembrie 2011 referitoare la drepturile omului, orientarea sexuală și identitatea de gen la Organizația Națiunilor Unite(10),

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi; întrucât toate statele au obligația de a preveni violența, instigarea la ură și stigmatizarea bazată pe caracteristici individuale, cum ar fi orientarea sexuală, identitatea de gen și exprimarea genului;

B.  întrucât Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene (PESC) urmărește dezvoltarea și consolidarea democrației și a statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

C.  întrucât 76 de țări consideră în continuare că homosexualitatea este o infracțiune, iar cinci dintre acestea prevăd pedeapsa cu moartea pentru astfel de infracțiuni;

D.  întrucât actele consensuale între persoane de același sex erau deja pedepsite cu 14 ani de închisoare în Uganda, în temeiul secțiunii 145 din Codul Penal din Uganda și cu șapte ani de închisoare în Nigeria, în temeiul secțiunii 214 din Codul Penal nigerian (sau cu pedeapsa cu moartea în 12 state în temeiul legii Sharia);

E.  întrucât, la 20 decembrie 2013, parlamentul ugandez a adoptat legea împotriva homosexualității, care pedepsește sprijinirea drepturilor populațiilor LGBTI cu până la șapte ani de închisoare, iar persoanele care oferă o casă, o cameră sau mai multe sau orice fel de spațiu pentru acte homosexuale sunt pedepsite cu șapte ani de închisoare, iar ,,recidiviștii” sau făptuitorii infectați cu HIV, cu închisoare pe viață; întrucât legea a fost promulgată de Președintele Yoweri Museveni Kaguta al Republicii Uganda la 24 februarie 2014;

F.  întrucât autoritățile ugandeze au adoptat Legea împotriva pornografiei și Legea privind managementul ordinii publice, ceea ce reprezintă alte atacuri la adresa drepturilor omului și a ONG-urilor care apără drepturile omului; întrucât aceste evenimente reflectă cadrul politic din ce în ce mai limitat și în curs de deteriorare cu care se confruntă societatea civilă;

G.  întrucât, la 17 decembrie 2013, senatul nigerian a adoptat Legea privind interzicerea căsătoriei între persoane de același sex, care sancționează relațiile dintre persoanele de același sex cu până la 14 ani de închisoare, iar persoanele care sunt martore ale unor căsătorii homosexuale sau care administrează baruri sau care participă la organizații sau societăți LGBTI, cu până la 10 ani de închisoare; întrucât proiectul de lege a fost promulgat de Președintele Goodluck Jonathan în ianuarie 2014;

H.  întrucât o serie de canale mass-media, membri ai publicului și lideri politici și religioși din aceste țări urmăresc din ce în ce mai mult să intimideze persoanele LGBTI, le limitează drepturile lor și cele ale ONG-urilor și ale grupurilor pentru drepturile omului și legitimează violența împotriva lor; întrucât, la scurt timp după ce președintele Museveni a semnat proiectul de lege, un ziar tabloid ugandez a publicat o listă cu nume și fotografii a 200 de homosexuali și lesbiene din Uganda, cu consecințe negative grave pentru securitatea lor; întrucât mass-media a raportat un număr din ce în ce mai mare de arestări și violențe împotriva persoanelor LGBTI în Nigeria;

I.  întrucât numeroși șefi de stat și de guvern, lideri ai Organizației Națiunilor Unite, reprezentanți ai guvernelor și parlamentelor, ai UE (inclusiv Consiliul, Parlamentul, Comisia și Înaltul Reprezentant), precum și numeroase personalități de talie mondială au condamnat ferm legile care incriminează persoanele LGBTI;

J.  întrucât cooperarea UE ar trebui să sprijine eforturile statelor ACP de a dezvolta o serie de cadre juridice și politice de susținere și eliminare a legilor, a politicilor și a practicilor punitive, a stigmatelor și a discriminării care subminează drepturile omului, cresc vulnerabilitatea la HIV/SIDA și blochează accesul la prevenire, tratament, asistența medicală și sprijin eficient în cazul HIV/SIDA, inclusiv la medicamente, produse și servicii pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA și pentru populațiile cu cel mai înalt grad de risc;

K.  întrucât programul ONU pentru Sida (UN AIDS) și Fondul global pentru combaterea SIDA, tuberculozei și malariei se tem că persoanelor LGBT și celor 3,4 milioane de cetățeni infectați cu HIV din Nigeria și Uganda le vor fi refuzate servicii vitale de sănătate și cer ca ,,analiza urgentă a constituționalității legilor în contextul implicațiilor grave la adresa sănătății publice și a drepturilor omului”;

L.  întrucât incriminarea și mai mare a actelor consensuale între adulți de același sex va ridica și mai multe obstacole în calea realizării Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, în special a celor care vizează egalitatea de gen și combaterea bolilor, precum și în ceea ce privește reușita cadrului de dezvoltare post-2015;

M.  întrucât o serie de state membre, inclusiv în Țările de Jos, Danemarca și Suedia, precum și în alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii și Norvegia au decis fie să refuze ajutorul pentru a guvernului ugandez, fie să-l direcționeze de la sprijinirea guvernamentală la sprijinirea societății civile;

N.  întrucât, în temeiul articolului 96 alineatul (1a) din Acordul de la Cotonou, se poate lansa o procedură de consultare vizând suspendarea semnatarilor care încalcă obligațiile în domeniul drepturilor omului, în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) și articolul 9,

1.  regretă adoptarea de noi legi care constituie amenințări grave la adresa drepturilor universale la viață, la libertatea de exprimare, de asociere și de întrunire, precum și dreptul de a nu fi supus torturii și tratamentelor sau pedepselor cu cruzime, inumane sau degradante; reiterează faptul că orientarea sexuală și identitatea de gen sunt chestiuni care țin de dreptul indivizilor la viața privată, garantat prin dreptul internațional și constituțiile naționale; subliniază faptul că egalitatea persoanelor LGBTI este un element incontestabil al drepturilor fundamentale ale omului;

2.  reamintește declarațiile Comisiei Africane și ale Comisiei ONU pentru drepturile omului, potrivit cărora un stat nu poate anula, prin legislația națională, obligațiile internaționale pe care le are în materie de drepturile omului;

3.  invită președintele Ugandei să abroge Legea împotriva homosexualității, precum și secțiunea 145 din Codul Penal ugandez; solicită președintelui Nigeriei să abroge legea privind interdicția căsătoriei între persoane de același sex, precum și secțiunile 214 și 217 din Codul penal nigerian, deoarece acestea încalcă obligațiile internaționale în domeniul drepturilor omului;

4.  constată că, prin semnarea acestor legi, guvernele din Uganda și Nigeria nu și-au îndeplinit o obligație care decurge din respectarea drepturilor omului, a principiilor democratice și a statului de drept, prevăzută la articolul 9 alineatul (2) din Acordul de la Cotonou;

5.  reiterează faptul că aceste legi intră sub incidența articolului 96 alineatul (1a) litera (b) din Acordul de la Cotonou, adică cazurile excepționale de încălcare deosebit de gravă și flagrantă a drepturilor omului și a demnității, în conformitate cu alineatul (2) din articolul 9, ceea ce impune, așadar, o reacție imediată;

6.  invită, așadar, Comisia să se angajeze într-un dialog politic consolidat și de urgență în conformitate cu articolul 8, la nivel local și ministerial, solicitând totodată deschiderea dezbaterilor până la Summit-ul UE-Africa;

7.  îndeamnă Comisia și statele membre să își revizuiască strategia vizând ajutorul de cooperare pentru dezvoltare cu Uganda și Nigeria și să acorde prioritate redirecționării ajutorului către societatea civilă și alte organizații, mai degrabă decât suspendării ajutorului - chiar dacă suspendarea e sectorială;

8.  sugerează Uniunii Africane să preia inițiativa și să înființeze o comisie internă care să analizeze aceste legi și chestiuni;

9.  solicită liderilor Uniunii Africane și ai Uniunii Europene să discute aceste legi în timpul discuțiilor ce vor avea loc cu prilejul celui de al patrulea summit Africa-UE, din 2-3 aprilie 2014;

10.  invită statele membre sau Înaltul Reprezentant cu sprijinul Comisiei să ia în considerare sancțiuni specifice, cum ar fi interdicții de călătorie și de acordare a vizelor, pentru persoanele-cheie responsabile de elaborarea și adoptarea acestor două legi;

11.  reamintește hotărârea CJUE din 7 noiembrie 2013 în cauza C-199-201/12 - X, Y, Z / Minister voor Immigratie en Asiel, care subliniază faptul că oamenii cu o anumită orientare sexuală vizați de legi care incriminează comportamentul sau identitatea lor pot constitui un grup social particular în scopul acordării de azil;

12.  regretă, în general, dificultățile sociale, economice și politice din ce în ce mai mari ale națiunilor africane amenințate de fundamentalismul religios, care devine din ce în ce mai răspândit, cu consecințe grave pentru demnitatea, dezvoltarea și libertatea persoanelor;

13.  solicită Comisiei și Consiliului ca, în orice viitor acord sub egida Acordului de la Cotonou, să includă o mențiune specifică a nediscriminării pe baza orientării sexuale, după cum li s-a solicitat în repetate rânduri de către Parlament;

14.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, Serviciului European de Acțiune Externă, statelor membre, guvernelor și parlamentelor naționale ale Ugandei, Nigeriei, Republicii Democrate Congo și Indiei, precum și președinților Ugandei și Nigeriei.

(1) JO C 349 E, 29.11.2013, p. 88.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2013)0273.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0575.
(4) JO C 286 E, 22.10.2010, p. 25.
(5) JO C 169 E, 15.6.2012, p. 134.
(6) JO C 188 E, 28.6.2012, p. 62.
(7) JO C 251 E, 31.8.2013, p. 97.
(8) Texte adoptate, P7_TA(2013)0335.
(9) Texte adoptate, P7_TA(2014)0046.
(10) JO C 56 E, 26.2.2013, p. 100.


Securitatea și traficul de ființe umane în Sinai
PDF 219kWORD 69k
Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la securitate și traficul de ființe umane în Sinai (2014/2630(RSP))
P7_TA(2014)0255RC-B7-0254/2014

Parlamentul European,

–  având în vedere Rezoluția sa din 15 martie 2012 referitoare la traficul de ființe umane în Sinai, în special cazul lui Solomon W.(1), Rezoluția sa din 16 decembrie 2010 referitoare la refugiații eritreeni reținuți ostatici în Sinai(2) și Rezoluția sa din 6 februarie 2014 referitoare la situația din Egipt(3),

–  având în vedere declarațiile din 11 septembrie 2013, 3 și 8 octombrie 2013, 24 decembrie 2013, 24 ianuarie 2014 ale Vicepreședintelui / Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate Catherine Ashton cu privire la situația privind securitatea în Sinai și din 17 februarie 2014 privind atacul terorist din Sinai,

–  având în vedere publicația Europol din 3 martie 2014 intitulată „Migranți ilegali din Cornul Africii împreună cu sponsori europeni răpiți pentru răscumpărare și ținuți în Sinai”,

–  având în vedere articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 1950,

–  având în vedere Acordul de parteneriat ACP-UE de la Cotonou,

–  având în vedere Convenția ONU privind statutul refugiaților din 1951 și protocolul din 1967 la aceasta, precum și Memorandumul de înțelegere al ICNUR cu Guvernul egiptean din 1954,

–  având în vedere Convenția Organizației Unității Africane de reglementare a aspectelor specifice ale problemelor refugiaților în Africa,

–  având în vedere Convenția ONU împotriva torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante din 1984, precum și Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane din 2005,

–  având în vedere Protocolul Organizației Națiunilor Unite, adoptat în 2000, privind prevenirea, eliminarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, protocol adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, în special articolele 6 și 9,

–  având în vedere Declarația de la Bruxelles privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, adoptată la 20 septembrie 2002,

–  având în vedere Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de ședere eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului și Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia,

–  având în vedere articolul 2, articolul 6.1, articolul 7 și articolul 17 („Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”) din Pactul internațional privind drepturile civile și politice,

–  având în vedere Acordul de asociere UE-Egipt și în special preambulul și articolul 2 din acesta;

–  având în vedere articolul 89 din Constituția Republicii Arabe Egipt și Legea nr. 64 din 2010 din această țară privind combaterea traficului de ființe umane,

–  având în vedere Legea privind combaterea infiltrării din Israel,

–  având în vedere Orientările ICNUR privind Eritreea,

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât atacurile teroriste, proliferarea armelor, infiltrarea jihadiștilor străini și egipteni și radicalizarea unei părți a populației locale din Sinai au dat naștere unor provocări tot mai mari legate de securitate pentru Egipt, Israel și alte țări din regiune; întrucât situația privind securitatea în Sinai s-a deteriorat rapid de la răsturnarea fostului președinte Mohamed Morsi în iulie 2013, mai multe grupuri extremiste destabilizând condițiile de securitate, fiind înregistrate peste 250 de atacuri teroriste, majoritatea împotriva forțelor de securitate egiptene și a infrastructurii acestora, care au omorât peste 100 de persoane, majoritatea acestora aparținând personalului militar și al forțelor de poliție; întrucât atacurile teroriste în Canalul Suez și împotriva conductelor de gaz constituie, de asemenea, o sursă majoră de îngrijorare;

B.  întrucât infiltrările extremiste subminează eforturile menite să reinstaureze securitatea în Sinai; întrucât diferite grupuri teroriste afiliate la Al-Qaida sau inspirate de aceasta continuă să opereze în zonă; întrucât unele dintre aceste grupuri și-au extins raza acțiunilor teroriste dincolo de Sinai; întrucât alți militanți locali care operează în Sinai nu aparțin niciunui grup extremist, dar sunt beduini înarmați implicați în contrabandă și trafic de ființe umane;

C.  întrucât forțele armate egiptene au lansat recent operațiuni militare în Sinai pentru a combate grupurile teroriste și extremiste și pentru a reinstaura securitatea; întrucât guvernul egiptean și forțele de securitate par să fie incapabile să aducă criza de securitate din Sinai sub control; întrucât absența legii în regiune permite rețelelor criminale, traficanților de ființe umane și altor bande de infractori să își desfășoare activitatea liberi și nepedepsiți; întrucât traficul pare să continue neîntrerupt, în ciuda ofensivei în curs a forțelor de securitate egiptene în Sinai; întrucât Sinaiul servește de mult timp ca rută a contrabandei în și din Fâșia Gaza; întrucât există îngrijorări cu privire la nereflectarea în media a evoluțiilor din Sinai;

D.  întrucât marginalizarea socioeconomică a populației beduine locale constituie o cauză majoră pentru provocările la adresa securității în Sinai; întrucât rezidenții din Sinai suferă de mult timp de pe urma sărăciei, a discriminării și a accesului limitat la servicii de sănătate și educație, fapt ce i-a alienat de autoritățile oficiale, care le neglijează situația și le ignoră solicitările;

E.  întrucât mii de solicitanți de azil și de migranți din Cornul Africii își părăsesc în fiecare lună țările de origine din cauza încălcării drepturilor omului și a crizelor umanitare; întrucât doar din Eritreea fug până la 3 000 de persoane în fiecare lună, potrivit raportorului special al ONU pentru situația drepturilor omului în Eritreea; întrucât, potrivit estimărilor, mii de oameni au fost răpiți în estul Sudanului, duși în Egipt și torturați în Sinai, peste 4 000 pierzându-și viața de la începutul lui 2008 și se consideră că aproximativ 1 000 de refugiați africani sunt ținuți în prezent în captivitate;

F.  întrucât mii de oameni își pierd viețile și dispar în Sinai în fiecare an, în vreme ce alții, printre care multe femei și copii, sunt răpiți în taberele de refugiați sau în zonele înconjurătoare, în special în tabăra de refugiați din Shagarabul sudanez, sau atunci când se îndreaptă către reuniuni familiale în Sudan sau Etiopia și sunt ținuți prizonieri în vederea răscumpărării de către traficanții de ființe umane; întrucât victimele traficanților de ființe umane sunt supuse celor mai dezumanizante și brutale abuzuri și violențelor, actelor de tortură, violurilor și abuzurilor sexuale și muncii forțare sistematice sau sunt ucise pentru comerțul de organe; întrucât, potrivit victimelor, vecinilor și organizațiilor din domeniul drepturilor omului, au fost create tabere de tortură exact în acest scop;

G.  întrucât există relatări credibile conform cărora unele forțe de securitate sudaneze și egiptene au ajuns la înțelegeri secrete cu traficanții de solicitanți de azil și de migranți, iar atât Sudanul, cât și Egiptul au eșuat aproape total în încercarea de a-i ancheta și aduce în fața instanței pe funcționarii responsabili, asumându-și, astfel, obligațiile în temeiul Convenției ONU împotriva torturii; întrucât autoritățile egiptene neagă existența unor astfel de cazuri;

H.  întrucât traficul cu ființe umane în Sinai este o activitate extrem de profitabilă pentru criminalitatea organizată; întrucât, potrivit ICNUR, au fost create rețele complexe de trafic în care sunt implicați traficanți de persoane, răpitori, cum ar fi grupuri aparținând tribului Rashaida în Eritreea și în nord-estul Sudanului, intermediari în interiorul taberelor de refugiați, personal militar, polițienesc și de control vamal mituit, precum și elemente criminale în cadrul comunităților beduine egiptene;

I.  întrucât persoanele care nu sunt în măsură să strângă suma necesară răscumpărării sunt adesea ucise și întrucât, chiar dacă răscumpărarea cerută este plătită, nu există garanția că ostaticii sunt eliberați; întrucât a apărut o nouă practică în lanțul de valoare al traficului cu ostaticii care nu pot strânge suma necesară răscumpărării;

J.  întrucât supraviețuitorii din Sinai au nevoie de sprijin fizic și psihic; întrucât, cu toate acestea, majoritatea supraviețuitorilor din Sinai sunt deținuți, sunt privați de asistență medicală și servicii sociale, sunt solicitați să semneze documente pe care nu le înțeleg și nu primesc asistență juridică în țările de destinație, iar mulți dintre ei sunt repatriați în țara de origine cu încălcarea principiului nereturnării;

K.  întrucât, potrivit relatărilor, autoritățile egiptene nu permit accesul ICNUR solicitanților de azil și migranților arestați în Sinai și nu încearcă să identifice eventuale victime ale traficului printre aceștia; întrucât rezervele emise de Egipt privind Convenția ONU privind statutul refugiaților limitează drepturile refugiaților la educație, asistență socială și muncă;

L.  întrucât numeroase familii ale victimelor trăiesc în state membre ale UE; întrucât, potrivit ultimei publicații a Europol, mai multe state membre au fost informate cu privire la șantaje organizate pe teritoriul UE în numele unor organizații criminale beduine din Sinai; întrucât este în interesul UE să știe care sunt organizațiile criminale implicate în aceste șantaje;

M.  întrucât, potrivit cifrelor ICNUR, Israelul primește 53 000 de solicitanți de azil africani care au intrat în țară prin Egipt din 2005; întrucât, înainte de luna iunie 2012, în medie 1 500 de solicitanți de azil intrau în Israel în fiecare lună prin Sinai, și întrucât, potrivit autorităților israeliene, această cifră s-a redus în mod semnificativ în 2013 datorită zidului ridicat de-a lungul frontierei israelo-egiptene; întrucât ICNUR a exprimat preocupări cu privire la recenta modificare a legislației israeliene împotriva infiltrațiilor, care limitează și mai mult drepturile solicitanților de azil;

N.  întrucât UE a invitat în mod repetat Egiptul și Israelul să dezvolte și să îmbunătățească calitatea asistenței și protecției oferite solicitanților de azil și refugiaților care locuiesc pe teritoriul lor sau îl tranzitează; întrucât la 7 noiembrie 2013 responsabili sudanezi au cerut ajutorul UE pentru a combate traficul cu ființe umane;

1.  condamnă recentele atentate teroriste care au avut loc în Sinai împotriva forțelor de securitate și civililor; se declară extrem de preocupat de noua degradare a situației de securitate din Sinai și cere guvernului egiptean să își intensifice eforturile, iar forțelor de securitate să restabilească securitatea în conformitate cu dreptul internațional și normele internaționale privind utilizarea forței și intervenției polițienești, cu sprijinul comunității internaționale; își exprimă îngrijorarea cu privire la continuarea tulburărilor care pot avea un efect destabilizator asupra Egiptului în ansamblu într-o perioadă de tranziție;

2.  își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la cazurile de trafic cu ființe umane semnalate în Sinai și condamnă cu cea mai mare fermitate abuzurile atroce la care sunt supuse victimele traficanților; își exprimă profunda solidaritate cu victimele traficului cu ființe umane din Sinai și cu familiile acestora și subliniază încă o dată responsabilitatea guvernelor egiptean și israelian de a combate acest fenomen în regiune; ia act de eforturile autorităților și subliniază că orice operațiune militară sau de aplicare a legii a forțelor de securitate egiptene în Sinai trebuie să includă acțiuni menite să salveze victimele traficanților cu ființe umane, să protejeze și să ajute aceste victime, în special femeile și copiii, să se asigure că aceștia nu devin din nou victime și să aresteze și să aducă în fața justiției traficanții și toți responsabilii cu securitatea aflați în înțelegere secretă cu aceștia, pentru a fi trași la răspundere;

3.  reamintește că una din cauzele profunde ale crizei o reprezintă marginalizarea beduinilor din Sinai; remarcă faptul că orice soluție eventuală a crizei ar trebui să includă un program de dezvoltare complet destinat să îmbunătățească statutul și condițiile socio-economice ale populației beduine locale, inclusiv accesul acesteia la poliție și armată, precum și participarea sa la procesul politic;

4.  invită autoritățile egiptene să respecte propria legislație împotriva traficului cu ființe umane, care garantează imunitatea victimelor față de urmărirea penală și accesul la asistență și protecție, precum articolul 89 din noua constituție, care interzice sclavia și toate formele de opresiune și exploatare forțată a ființelor umane, și să aplice pe deplin în legislația națională principiile convențiilor la care Egiptul este parte; ia act de decretul publicat la 9 martie 2014 de primul ministru egiptean, care înființează un comitet național de coordonare însărcinat cu lupta împotriva imigrației clandestine; invită autoritățile egiptene să colecteze și să publice statistici privind victimele traficului cu ființe umane;

5.  subliniază importanța de a proteja și ajuta supraviețuitorii din Sinai, acordând o atenție deosebită sprijinului medical, psihologic și juridic; cere toate țărilor de destinație vizate să evite detenția supraviețuitorilor din Sinai, să instituie sisteme performante de identificare a victimelor, să le furnizeze acestora acces la proceduri de azil echitabile și eficace, iar ICNUR, să evalueze individual toate cazurile și să evite deportarea supraviețuitorilor din Sinai cu încălcarea principiului de nereturnare; cere ca agențiile ONU și organizațiile pentru apărarea drepturilor omului să aibă acces complet la zonele vizate de traficul cu ființe umane din Sinai și ca acestea să beneficieze de acces liber la centrele de detenție folosite pentru solicitanții de azil și refugiați;

6.  salută decizia Curții supreme din Israel din 16 septembrie 2013 de a abroga legea privind prevenirea infiltrărilor care prevedea detenția automată și cere Israelului să abroge și legea sa din 10 decembrie 2013 care permite detenția nelimitată a solicitanților de azil; invită autoritățile din țările de destinație să acorde solicitanților de azil un tratament conform dreptului internațional al refugiaților și drepturilor omului;

7.  reamintește că încălcarea sistematică și generalizată a drepturilor omului în Eritreea obligă mii de eritreeni să părăsească țara în fiecare lună; reamintește autorităților sudaneze obligația care le revine de a asigura securitatea refugiaților și a solicitanților de azil și prioritatea de a elabora și pune în aplicare imediat măsuri de securitate durabile și adecvate în tabăra de refugiați de la Sharagab;

8.  subliniază importanța unei acțiuni regionale coordonate pentru restabilirea securității și combaterea traficului cu ființe umane în Sinai și cere mărirea ajutorului internațional și consolidarea cooperării în acest domeniu dintre guvernele din Egipt, Israel, Libia, Etiopia, Eritreea și Sudan, precum și cu organizațiile internaționale relevante, inclusiv forța multinațională și observatorii ONU;

9.  încurajează UE și statele sale membre să sprijine toate eforturile care vizează combaterea ciclului traficului cu ființe umane din Sinai, în conformitate cu obligațiile lor internaționale în acest domeniu; cere Comisiei să pună accent pe respectarea drepturilor omului în relațiile sale cu guvernul eritreean; subliniază încă o dată faptul că UE a propus asistență autorităților în dezvoltarea și îmbunătățirea calității asistenței și protecției oferite solicitanților de azil și refugiaților care locuiesc pe teritoriul lor sau îl tranzitează; salută cererea de ajutor din partea guvernului sudanez;

10.  invită VP/ÎR și Comisia să acorde o prioritate absolută acestei chestiuni în dialogul politic cu Egiptul, Israelul și Sudanul și să coopereze activ cu ICNUR pentru înființarea unui grup de acțiune format din statele implicate în diferitele niveluri ale lanțului traficului cu ființe umane, printre care țările de origine, tranzit și destinație;

11.  este profund îngrijorat de rapoartele privind șantajele care au loc pe teritoriul UE; reamintește, în aceste condiții, autorităților UE că le revine responsabilitatea de a acționa și a invita miniștrii afacerilor externe și de justiție din UE să ia măsurile care se impun; invită instituțiile UE să facă presiune asupra Israelului și Egiptului pentru ca aceste țări să ia măsuri de combatere a traficului cu ființe umane în Sinai și să promoveze implementarea viitoarelor recomandări ale Europol;

12.  salută eforturile depuse de unii lideri ai comunității beduine și activitățile organizațiilor pentru drepturile omului în Egipt și Israel, care oferă ajutor, asistență și tratament medical victimelor traficanților cu ființe umane din Sinai, și invită comunitatea internațională si UE să continue finanțarea proiectelor conduse de ONG-uri în regiune;

13.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, guvernelor egiptean, israelian, eritreean și sudanez, Parlamentului egiptean, Knesset-ului israelian, Adunării Naționale Sudaneze, Adunării Naționale Eritreene, Secretarului General al Națiunilor Unite și Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

(1) JO C 251 E, 31.8.2013, p. 106.
(2) JO C 169 E, 15.6.2012, p. 136.
(3) Texte adoptate, P7_TA(2014)0100.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate