Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 16 aprilie 2014 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal (COM(2012)0363 – C7-0192/2012 – 2012/0193(COD))
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2012)0363),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 325 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0192/2012),
– având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri juridice privind temeiul juridic propus,
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul motivat prezentat de către Parlamentul Suediei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,
– având în vedere avizul Curții de Conturi din 15 noiembrie 2012(1),
– având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 10 octombrie 2012(2),
– având în vedere articolele 55 și 37 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru control bugetar și ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, desfășurate în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar și al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, precum și avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0251/2014),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 16 aprilie 2014 în vederea adoptării Directivei 2014/…/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(3),
întrucât:
(1) Protecția intereselor financiare ale Uniunii privește nu numai gestionarea creditelor bugetare, ci și toate măsurile care au sau riscă să aibă un efect negativ asupra activelor Uniunii și a activelor statelor membre, în măsura în care scopul acestora este de sprijini sau de a stabiliza economia sau finanțele publice din statele membre relevante pentru politicile Uniunii.
(2) În vederea asigurării unei protecții eficace, proporționale și disuasive a intereselor financiare ale Uniunii, statele membre ar trebui să completeze în continuare, prin dispoziții penale, protecția administrativă și civilă existentă în acest domeniu, împotriva celor mai grave tipuri de acțiuni din categoria fraudei, precum și în vederea unei apărări optime a intereselor financiare ale Uniunii, măsurile adoptate în temeiul dreptului civil și dreptului administrativ ar trebui să fie completate în statele membre prin dispoziții de drept penal, evitându-se, în același timp, incoerențele atât în cadrul fiecăruia dintre aceste domenii ale dreptului, cât și între ele. [AM 2]
(3) Protecția intereselor financiare ale UE necesită o definiție comună a fraudei, care să cuprindă acțiunile frauduloase îndreptate împotriva bugetului UEUniunii, la nivel de cheltuieli, venituri, active și pasive, inclusiv în privința activităților de creditare și împrumut. [AM 3]
(4) Fraudele care afectează taxa pe valoarea adăugată (TVA) diminuează încasările fiscale ale statelor membre și, prin urmare, aplicarea unei rate uniforme pentru baza de calcul a TVA în statele membre. Astfel cum a fost confirmat de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene(4), există o legătură directă între colectarea veniturilor din TVA în conformitate cu legislația aplicabilă a Uniunii pe de o parte, și disponibilitatea la bugetul Uniunii a resurselor corespunzătoare, pe de altă parte, orice lacună în colectare putând determina o reducere a resurselor disponibile. Prezenta directivă reglementează, așadar, veniturile provenite din încasările de TVA efectuate în statele membre.
(5) Analiza impactului semnificativ asupra intereselor financiare ale Uniunii, rezultat din diminuarea ilegală a resurselor proprii bazate pe TVA și din aplicarea pragurilor prevăzute în prezenta directivă, trebuie să fie interpretată în conformitate cu principiul proporționalității, date fiind caracterul specific și metodologia utilizată pentru calcularea respectivelor resurse proprii, inclusiv tratamentul diferențiat al statelor membre.
(6) Interesele financiare ale Uniunii pot fi afectate în cazul în care ofertanți individuali furnizează autorităților contractante sau autorităților însărcinate cu acordarea granturilor informații bazate pe date obținute în mod necuvenitilegal, direct sau indirect, de la organismul de atribuire a contractelor, în scopul de a eluda sau de a denaturaîncălca normele aplicabile în domeniul achizițiilor publice sau în procedura de acordare a granturilor. O astfel de acțiune este asemănătoare fraudei, dar nu trebuienu prezintă neapărat să constituie o infracțiunetoate caracteristicile unei infracțiuni de fraudă din partea ofertantului, dat fiind că oferta acestuia poate corespunde pe deplin cerințelor procedurii respectiveîndeplini toate criteriile impuse. Acțiunile de manipulare de către ofertanți a procedurilor de atribuire încalcă normele Uniunii în domeniul concurenței și dispozițiile echivalente din legislația națională; întrucât fac obiectul unor măsuri de asigurare a respectării legii și al unor sancțiuni publice la nivelul întregii Uniuni, aceste acțiuni ar trebui să rămână în afara domeniului de aplicare al prezentei directive. [AM 4]
(7) Legislația Uniunii în domeniul spălării banilor este pe deplin aplicabilă acțiunilor de spălare a produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni, menționate în prezenta directivă. Prin trimiterea la legislația aplicabilă în domeniul spălării banilor ar trebui să se asigure că toate infracțiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii se supun regimului de sancțiuni introdus prin prezenta directivă.
(8) Corupția constituie o amenințare deosebit de gravă pentru interesele financiare ale Uniunii, ea putând fi, în multe cazuri, de asemenea legată de acțiuni frauduloase. În acest domeniu este necesară, prin urmare, o incriminare specială. Trebuie să se asigure că infracțiunile relevante sunt incluse în definiție, indiferent dacă acțiunea respectivă reprezintă o încălcare a sarcinilor de serviciu sau nu. În ceea ce privește infracțiunile de corupție pasivă și de deturnare de fonduri, este necesar să se introducă o definiție a funcționarilor publici în care să fie cuprinși toți funcționarii relevanți numiți, aleși sau angajați pe baza unui contract ori învestiți cu o funcție oficială, precum și toate persoanele care, fără a deține,indiferent dacă funcția oficială deținută se află în Uniune, în statele membre sau în țările terțe. Persoanele fizice sunt din ce în ce mai implicate în gestionarea fondurilor Uniunii. Astfel, pentru a proteja în mod adecvat fondurile Uniunii împotriva corupției și deturnării de fonduri, definiția „funcționarului public” în sensul prezentei directive trebuie să includă și persoanele cărora, deși nu dețin o funcție oficială, furnizează servicii cetățenilor sau în interesul public general, în numele instituțiilor de stat și al altor organisme publice; este vorba, de exemplu, de contractanți, li s-a încredințat și exercită, într-un mod similar, o funcție de serviciu public legată de fondurile Uniunii, cum ar fi contractanții implicați în gestionarea fondurilor UEacestorfonduri. [AM 5]
(9) Interesele financiare ale Uniunii pot fi afectate de anumite tipuri de acțiuni ale unui funcționar public, prin care se intenționează deturnarea unor fonduri sau active contrar scopului prevăzut și cu intenția de a prejudicia interesele financiare ale Uniunii. Prin urmare, este necesar să se introducă o definiție exactă și inechivocă a infracțiunilor reprezentate de astfel de acțiuni. [AM 6]
(9a) În ceea ce privește infracțiunile comise de persoane fizice, conform definiției din prezenta directivă, este necesar să se stabilească intenția în legătură cu toate elementele infracțiunilor respective. Infracțiunile săvârșite de persoane fizice care nu presupun intenția nu fac obiectul prezentei directive. [AM 7]
(10) În practică, unele dintre infracțiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii sunt deseori strâns legate de infracțiunile reglementate la articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și în legislația Uniunii întemeiată pe acest articol. Dispozițiile ar trebui formulate, așadar, astfel încât să se asigure coerența cu această legislație.
(11) În măsura în care interesele financiare ale Uniunii pot fi afectate sau amenințate, de asemenea, de acțiuni atribuibile unor persoane juridice, acestea din urmă trebuie să răspundă pentru infracțiunile definite în prezenta directivă și comise în numele lor.
(12) În vederea asigurării unei protecții echivalente a intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul unor măsuri cu efect de descurajare în întreaga Uniune, statele membre ar trebui să prevadă în continuare anumite tipuri și niveluri minime de sancțiuni aplicabile infracțiunilor definite în prezenta directivă. Nivelul sancțiunilor nu ar trebui să depășească ceea ce este proporțional pentru infracțiunile respective și, prin urmare, ar trebui introdusă o sumă-limită sub care incriminarea faptei să nu fie necesară.
(13) Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării corecte și eficace a unor măsuri disciplinare. În cazul condamnării unei persoane pe motivul săvârșirii uneia dintre infracțiunile definite în prezenta directivă în cazuri individuale, pot fi luate în considerare, în conformitate cu legislația națională, sancțiuni care nu pot fi echivalate cu sancțiuni penale. În cazul altor sancțiuni, ar trebui să fie respectat pe deplin principiul non bis in idem. Prezenta directivă nu incriminează acțiunile care nu fac și obiectul unor sancțiuni disciplinare sau al altor măsuri aplicabile încălcării sarcinilor de serviciu, în cazurile în care astfel de sancțiuni disciplinare sau alte măsuri pot fi aplicate persoanelor în cauză.
(14) În cazuri mai grave, sancțiunile prevăzute pentru persoane fizice ar trebui să includă perioade de privare de libertate. Aceste cazuri grave ar trebui definite printr-o trimitere la un anumit prejudiciu global minim, exprimat în bani, care trebuie să fi fost cauzat bugetului Uniunii și, eventual, altui buget, prin săvârșirea acțiunilor infracționale. Introducerea unei perioade minime și a unei perioade maxime de privare de libertate este necesară pentru a se asigura că interesele financiare ale Uniunii beneficiază de o protecție echivalentă în toată Europa. Prin introducerea unei sancțiuni minime de șase luni se garantează faptul că, pentru infracțiunile enumerate la articolul 2 din Deciziacadru privind mandatul european de arestare, se poate elibera și executa un mandat european de arestare, asigurându-se o cooperare cât mai eficace posibil în domeniul judiciar și de asigurare a respectării legii. De asemenea, sancțiunile vor avea un puternic efect de descurajare a potențialilor infractori în toată Europa. Pentru cazurile în care infracțiunea a fost săvârșită în cadrul unei organizații criminale, în sensul Deciziei-cadru 2008/841/JAI(5), ar trebuie impuse sancțiuni mai severe.
(15) Având în vedere mai ales mobilitatea autorilor și a produselor provenite din săvârșirea unor activități ilegale îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii, dar și complexitatea investigațiilor transfrontaliere, pe care aceste activități le implică, ar trebui ca toate statele membre să își fixeze jurisdicția și să stabilească norme referitoare la termenele de prescripție, care să le permită să combată activitățile de acest gen.
(16) Pentru a se asigura coerența dreptului Uniunii și respectarea principiului conform căruia nicio persoană nu este condamnată de două ori pentru aceleași fapte, este necesar să se stabilească clar relația dintre sancțiunile prevăzute în prezenta directivă și alte măsuri administrative relevante prevăzute în legislația Uniunii. Ar trebui ca prezenta directivă să nu aducă atingere aplicării măsurilor administrative, pedepselor și amenzilor specifice, prevăzute în legislația Uniunii.
(17) Fără a se aduce atingere celorlalte obligații prevăzute în legislația Uniunii, este necesar să se stabilească un cadru legislativ corespunzător de cooperare între statele membre și Comisie, prin care să se garanteze desfășurarea unor acțiuni eficace împotriva infracțiunilor definite în prezenta directivă și îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii, cum ar fi schimbul de informații între statele membre, Eurojust și Comisie. [AM 10]
(18) Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995(6) și protocoalele la aceasta din 27 septembrie 1996(7) și 29 noiembrie 1996(8) ar trebui abrogate și înlocuite cu prezenta directivă.
(19) În vederea punerii adecvate în aplicare a prezentei directive de către statele membre, este necesar, printre altele, ca datele cu caracter personal să fie prelucrate de către autoritățile naționale competente și ca statele membre, pe de o parte, și organismele competente ale Uniunii, pe de altă parte, să facă schimb de astfel de date cu caracter personal. Prelucrarea datelor cu caracter personal la nivel național de către autoritățile naționale competente ar trebui să fie reglementată de legislația națională, cu respectarea Convenției Consiliului Europei privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal din 28 ianuarie 1981 și a protocolului adițional (ETS nr. 181). Schimbul de date cu caracter personal între statele membre ar trebui să fie efectuat conform cerințelor prevăzute în Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului(9). Prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, agențiile și oficiile Uniunii se supune Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului(10) și normelor aplicabile în ceea ce privește confidențialitatea cercetării judiciare.
(20) Prin sancțiunile penale se dorește obținerea unui efect disuasiv, însă la aplicarea lor trebuie să se acorde o atenție deosebită respectării drepturilor fundamentale. Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu precădere dreptul la libertate și securitate, protecția datelor cu caracter personal, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la proprietate, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, precum și dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune. Prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a acestor drepturi și principii și trebuie pusă în aplicare în mod corespunzător.
(21) Prezenta directivă se aplică fără a se aduce atingere dispozițiilor referitoare la ridicarea imunităților, cuprinse în TFUE, în Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în statutul Curții de Justiție și în textele de punere în aplicare a acestora sau în dispozițiile similare încorporate în legislațiile naționale.
(22) Prezenta directivă nu aduce atingere normelor și principiilor generale din dreptul penal național privind aplicarea și executarea sentințelor în conformitate cu circumstanțele concrete în fiecare caz în parte.
(23) Deoarece obiectivul prezentei directive nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Titlul I
Obiect și definiție
Articolul 1
Obiect
În prezenta directivă sunt stabilite, prin definirea infracțiunilor și a sancțiunilor relevante, măsurile necesare în domeniul prevenirii și combaterii fraudei și a altor activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în vederea asigurării unei protecții efective și echivalente în statele membre și în instituțiile, organele, birourile și agențiile Uniuniiși a creșterii credibilității instituțiilor și inițiativelor Uniunii. [AM 11]
Articolul 2
Definiția intereselor financiare ale Uniunii
În sensul prezentei directive, „interese financiare ale Uniunii” înseamnă toate activele și pasivele gestionate de Uniune și de instituțiile, organele și agențiile sale sau în numele acestora, precum și toate operațiunile sale financiare, inclusiv activitățile de acordare și primire de credite și, în special, toate veniturile și cheltuielile care țin de, sunt colectate în sau sunt datorate la: [AM 12]
(a) bugetul Uniunii;
(b) bugetele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor înființate în temeiul tratatelorîn temeiul tratatelor sau bugetele direct sau indirect gestionate sau monitorizate de acestea. [AM 13]
Titlul II
Infracțiuni în domeniul prevenirii și combaterii fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii
Articolul 3
Actele de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se pedepsesc ca infracțiuni următoarele acțiuni, atunci când sunt săvârșite cu intenție:
(a) în legătură cu cheltuielile, orice acțiune sau inacțiune cu privire la:
(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri de la bugetul Uniunii ori de la bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;
(ii) nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect;
(iii) deturnarea unor angajamente sau cheltuieli în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate;
(b) în legătură cu veniturile, orice acțiune sau inacțiune cu privire la:
(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului Uniunii sau ale bugetelor gestionate de Uniune ori în numele acesteia;
(ii) nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect;
(iii) deturnarea unui beneficiu obținut în mod legal, având același efect.
Articolul 4
Infracțiunile conexe fraudei care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se pedepsește ca infracțiune transmiterea oricărui tip de informații sau netransmiterea acestora către entitățile sau autoritățile contractante sau de acordare a granturilor în cadrul unei proceduri de achiziții publice sau de acordare de granturi, în care sunt implicate interesele financiare ale Uniunii, de către candidați sau ofertanți ori de către persoane responsabile de elaborarea răspunsurilor la cererile de oferte sau la cererile de grant ale acestor participanți sau implicate în elaborarea acestora, atunci când transmiterea sau netransmiterea este săvârșită cu intenție și cu scopul de a eluda sau de a denatura aplicarea criteriilor de eligibilitate, de excludere, de selecție sau de atribuire sau de a denatura sau elimina concurența firească dintre ofertanți. [AM 14]
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se pedepsește ca infracțiune spălarea banilor, astfel cum este definită la articolul 1 punctul (2) din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului(11), în care sunt implicate bunuri sau venituri provenite din săvârșirea unor infracțiuni reglementate de prezenta directiva. [AM 15]
(3) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că corupţia pasivă şi corupţia activă se pedepsesc ca infracțiuni următoarele acțiuni, atunci când sunt săvârșite cu intenție.
(a)În sensul prezentei directive, corupția pasivă constăîn acțiunea unui funcționar public, care, în mod direct sau printr-un intermediar, solicită sau primeșteacceptă în avans avantaje de orice fel, ori promisiunea unor astfel de avantaje, pentru el însuși sau pentru o terță parte ori acceptă o promisiune referitoare la un astfel de avantaj în schimbul întreprinderii, întârzierii sau neîntreprinderii unor acțiuni în conformitate cu atribuțiile sale, indiferent dacă își încalcă sau nu obligațiile oficiale, sau în exercitarea atribuțiilor sale într-un mod care prejudiciază sau este susceptibil să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii (corupție pasivă);
(b)În sensul prezentei directive, corupția activă constă în acțiunea oricărei persoane care, în mod direct sau printr-un intermediar, promite, oferă sau acordă avantaje de orice fel unui funcționar public pentru el însuși sau pentru o terță parte în schimbul întreprinderii, întârzierii sau neîntreprinderii, în prezent sau în trecut, de către funcționarul public respectiv a unor acțiuni în conformitate cu atribuțiile sale sau în exercitarea atribuțiilor sale într-un mod care prejudiciază sau este susceptibil să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii (corupție activă); [AM 16]
(4) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că deturnarea se pedepsește ca infracțiune , atunci când este săvârșită cu intenție.
În sensul prezentei directive, deturnarea constă în actul intenționat prin care un funcționar public angajează sau plătește fonduri ori alocă sau utilizează active contrar scopului prevăzut și cu intenția de a prejudicia, act care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii (deturnare). [AM 17]
(5) În sensul prezentului articol, „funcționar public” înseamnă:
(a) orice persoană care deține o funcție legislativă, administrativă sau judiciară în serviciul public alfuncționar al Uniunii sau al statelor membre ori al țărilor terțe (a) orice funcționar al Uniunii sau funcționar național, inclusiv orice funcționar național al altui stat membru și orice funcționar național al unei țări terțe;
termenul de „funcționar al Uniunii” înseamnă:
(i) orice persoană care este funcționar sau alt tip de angajat în temeiul unui contract, în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene („Statutul funcționarilor”),
(ii) orice persoană detașată pe lângă o instituție, organ, birou sau agenție a Uniunii de către statele membre sau de către orice organism public sau privat, care îndeplinește funcții echivalente celor îndeplinite de funcționarii Uniunii sau de alți agenți.
Membrii organelor, oficiilor sau agențiilor înființate în conformitate cu tratatele și personalul acestor organe, oficii sau agenții sunt tratați ca funcționari ai Uniunii, în măsura în care nu li se aplică Statutul funcționarilor.
Termenul de „funcționar național” este înțeles prin trimitere la definiția „funcționarului” sau a „funcționarului public” din legislația națională a statului membru sau a țării terțe în care își îndeplinește funcția persoana respectivă.
Cu toate acestea, în cazul procedurilor care implică un funcționar al unui stat membru sau un funcționar național al unei țări terțe și sunt inițiate de un alt stat membru, acesta din urmă nu este obligat să aplice definiția „funcționarului național” decât în măsura în care definiția este compatibilă cu legislația sa națională;
(b) orice altă persoană dincăreia i s-a încredințat și exercită o funcție de serviciu public al Uniunii sau al statelor membre ori al țărilor terțe care, fără a deține o astfel de funcție, participă la care presupune gestionarea intereselor financiare ale Uniunii în state membre sau în țări terțe sau la luarea de decizii referitoare la acestea. [AM 18]
Titlul III
Dispoziții generale referitoare la infracțiunile din domeniul prevenirii și combaterii fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii
Articolul 5
Instigarea, complicitatea, tentativa
(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că se pedepsesc ca infracțiuni instigarea sau complicitatea la săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile menționate în titlul II la articolele 3 și 4. [AM 19]
(2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că se pedepsește ca infracțiune tentativa de a săvârși oricare dintre infracțiunile menționate la articolul 3 sau și la articolul 4 alineatul (4). [AM 20]
Articolul 6
Răspunderea persoanelor juridice
(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea persoanelor juridice poate fi antrenată pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute în titlul IIla articolele 3, 4 și 5 și săvârșite în beneficiul lor de către orice persoană care acționează fie pe cont propriu, fie ca parte a unui organ al persoanei juridice respective, și care deține o funcție de conducere în cadrul acesteia în temeiul: [AM 21]
(a) unei împuterniciri din partea persoanei juridice respective;
(b) unei competențe de a lua decizii în numele persoanei juridice respective; sau
(c) unei competențe de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice respective.
(2) Statele membre iau, de asemenea, măsurile necesare pentru a se asigura că poate fi antrenată răspunderea unei persoane juridice atunci când lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menționate la alineatul (1) a făcut posibilă săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile menționate în titlul IIla articolele 3, 4 și 5, în beneficiul persoanei juridice respective, de către o persoana aflată sub autoritatea sa. [AM 22]
(3) Antrenarea răspunderii unei persoane juridice, astfel cum se prevede la alineatele (1) și (2), nu exclude inițierea procedurilor penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori ai infracțiunilor menționate în titlul IIla articolele 3 și 4 ori care răspund penal conform articolului 5. [AM 23]
(4) În sensul prezentei directive, „persoană juridică” înseamnă orice entitate care are personalitate juridică în temeiul legislației aplicabile, cu excepția statelor sau a organismelor publice în exercitarea prerogativelor lor de autoritate publică și a organizațiilor publice internaționale.
Articolul 7
Sancțiunile pentru persoanele fizice
(1) În ceea ce privește persoanele fizice, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că în cazul săvârșirii infracțiunilor menționate în titlul IIla articolele 3, 4 și 5 se aplică sancțiuni penale eficace, proporționale și disuasive, care includ amenzi și pedeapsa cu închisoarea, astfel cum se prevede la articolul 8. [AM 24]
(2) Pentru infracțiuni minore, în cazul cărora prejudiciul produs este mai mic de 10 000 EUR5 000 EUR, avantajele obținute sunt mai mici de 10 000 EUR5 000 EUR și nu existăcircumstanțelenu sunt deosebit de gravecircumstanțeagravante, statele membre pot să prevadă impunerea unor sancțiuni de altă natură decât penală. [AM ]25]
(3) Alineatul (1) din prezentul articol nu aduce atingere exercitării competențelor disciplinare de către autoritățile competente împotriva funcționarilor publici, conform definiției de la articolul 4 alineatul (5). [AM 26]
(4) Statele membre se asigură că sancțiunile de altă natură, care nu pot fi echivalate cu sancțiuni penale și care sunt impuse deja aceleiași persoane pentru aceeași acțiune, pot fi luate în considerare în momentul condamnării persoanei respective pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile menționate în titlul II.
Articolul 8
Pedepsele minime cu închisoare
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că pentru infracțiunile menționate la articolul 3 și la articolul 4 alineatele (1) și (4), în cazul cărora avantajul obținut sau prejudiciul produs este de cel puțin 100 000 EUR50 000 EUR, se aplică: [AM 43]
(a) o pedeapsă minimă cu închisoarea de cel puțin 6 luni;[AM 27]
(b) o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin 5 ani.
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că pentru infracțiunile menționate la articolul 4 alineatele (2) și (3), în cazul cărora avantajul obținut sau prejudiciul produs este de cel puțin 30 000 EUR, se aplică:
(a) o pedeapsă minimă cu închisoarea de cel puțin 6 luni;[AM 28]
(b) o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin 5 ani.
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că pentru infracțiunile menționate în titlul IIla articolele 3, 4 și 5 se aplică o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin 10 ani dacă infracțiunea a fost săvârșită în cadrul unei organizații criminale în sensul Deciziei-cadru 2008/841/JAI. [AM 30]
Articolul 8a
Circumstanțe agravante
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în cazul în care se stabilește că o infracțiune , conform mențiunii de la articolele 3, 4 sau 5, a fost săvârșită într-o organizație criminală, în sensul Deciziei-cadru 2008/841/JAI, acest fapt să fie tratat ca circumstanță agravantă la pronunțarea condamnării. [AM 31]
Articolul 9
Tipurile de sancțiuni minime pentru persoanele juridice
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că orice persoană juridică a cărei răspundere este antrenată în temeiul articolului 6 este pasibilă de sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, care includ amenzi penale sau de altă natură și eventual alte sancțiuni, precum:
(a) excluderea de la avantajele sau ajutoarele publice;
(aa) excluderea temporară sau permanentă din procedurile de achiziții ale Uniunii; [AM 32]
(b) interdicția temporară sau permanentă de a desfășura activități comerciale;
(c) plasarea sub supraveghere judiciară;
(d) lichidarea judiciară;
(e) închiderea temporară sau permanentă a unităților care au servit la săvârșirea infracțiunii.
Articolul 9a
Regula ne bis idem
Statele membre aplică în dreptul lor penal național principiul ne bis in idem în temeiul căruia o persoană care a fost judecată definitiv într-un stat membru, nu poate fi urmărită pentru aceleași fapte într-un alt stat membru, cu condiția ca, în caz de condamnare, pedeapsa să fi fost executată, să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată în conformitate cu legislația statului în care a fost pronunțată condamnarea. [AM 33]
Articolul 10
Înghețarea și confiscarea
Statele membre asigură înghețarea și confiscarea produselor și instrumentelor infracțiunilor menționate în titlul II, în conformitate cu Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului(12).
Articolul 11
Jurisdicția
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a-și stabili jurisdicția în privința infracțiunilor menționate în titlul IIla articolele 3, 4 și 5 atunci când:
(a) infracțiunea a fost săvârșită, în totalitate sau parțial, pe teritoriul statutului membru respectiv; sau
(b) autorul infracțiunii este cetățean al statului membru respectiv sau este rezident pe teritoriul acestuia; sau
(c) autorul infracțiunii se află sub incidența Statutului funcționarilor sau era sub incidența acestuia în momentul săvârșirii infracțiunii. [AM 34]
(2) Pentru cazul menționat la alineatul (1) litera (b), statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că jurisdicția lor nu se supune condiției ca urmărirea penală să poată fi inițiată numai în urma unei plângeri depuse de victimă la locul săvârșirii infracțiunii sau a unei denunțări din partea statului în care a fost săvârșită infracțiunea.
(3) Statele membre se asigură că jurisdicția lor cuprinde și situațiile în care o infracțiune este săvârșită prin mijloace ale tehnologiei informațiilor și comunicațiilor accesate de pe teritoriul lor.
Articolul 12
Prescrierea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii
(1) Statele membre asigură un termen de prescripție de cel puțin cinci ani de la data săvârșirii infracțiunii, în care infracțiunile menționate în titlul II și la articolul 5 să poată face obiectul cercetărilor, urmăririi penale, trimiterii în judecată și pronunțării unor hotărâri judecătorești.
(2) Statele membre se asigură că, din momentul efectuării oricărui act de către autoritățile naționale competente, cum ar fi, în special, demararea efectivă a cercetărilor sau a urmăririi penale, termenul de prescripție se întrerupe și începe să curgă un nou termen de prescripție de cel puțin 10 ani de la data săvârșirii infracțiunii.
(3) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca aplicarea unei sancțiuni impuse în urma unei condamnări definitive pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile menționate în titlul II și la articolul 5 să fie posibilă pentru o perioadă suficientă de timp, care nu trebuie să fie mai mică de 10 ani de la data condamnării definitive.
Articolul 13
Recuperarea
Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit în contextul săvârșirii infracțiunilor menționate în titlul IIla articolele 3, 4 și 5.
Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura recuperarea promptă a acestor sume și transferul lor la bugetul Uniunii, fără a aduce atingere normelor sectoriale relevante ale Uniunii privind corecțiile financiare și recuperarea sumelor cheltuite în mod necuvenit. De asemenea, statele membre păstrează în mod regulat o evidență a sumelor recuperate și informează instituțiile sau organele relevante ale Uniunii cu privire la aceste sume, sau, în cazul nerecuperării lor, cu privire la motivele pentru care acestea nu au putut fi recuperate. [AM 35]
Articolul 14
Interacțiunea cu alte acte juridice aplicabile ale Uniunii
Aplicarea unor măsuri administrative, sancțiuni și amenzi, astfel cum se prevede în legislația Uniunii, în special a celor în sensul articolelor 4 și 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului(13) sau în legislațiile naționale adoptate în conformitate cu o anumită obligație în temeiul legislației Uniunii, nu aduce atingere prezentei directive. Statele membre se asigură că toate procedurile penale inițiate pe baza dispozițiilor naționale de punere în aplicare a prezentei directive nu afectează aplicarea corespunzătoare și efectivă a măsurilor administrative, a sancțiunilor și a amenzilor care nu pot fi echivalate cu acțiuni penale, prevăzute în legislația Uniunii sau în dispozițiile naționale de punere în aplicare.
Titlul IV
Dispoziții finale
Articolul 15
Cooperarea dintre statele membre și Comisia Europeană (Oficiul European de Luptă Antifraudă)[AM 36]
(1) Fără a se aduce atingere normelor privind cooperarea transfrontalieră și asistența judiciară reciprocă în materie penală, statele membre, Eurojust și Comisia cooperează, în limitele competențelor lor respective, în domeniul combaterii infracțiunilor menționate în titlul II la articolele 3, 4 și 5. În acest scop, Comisia și, dacă este cazul, Eurojust acordă întreaga asistență tehnică și operațională de care autoritățile naționale competente au nevoie pentru o mai bună coordonare a cercetărilor lor. [AM 37]
(2) Autoritățile competente ale statelor membre, în limitele competențelor lor respective, pot face schimb de informații cu Comisia și Eurojust pentru a facilita stabilirea faptelor și pentru a asigura întreprinderea unor acțiuni eficace împotriva infracțiunilor menționate în titlul IIla articolele 3, 4 și 5. Comisia, Eurojust și autoritățile naționale competente țin seama respectă, pentru fiecare caz în parte, de cerințele specifice secretului cercetării judecătorești și articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și legislația aplicabilă a Uniunii din domeniul protecției datelor cu caracter personal și țin seama de cerințele secretului cercetărilor. În acest scop, atunci când un stat membru furnizează informații Comisiei și Eurojust, acesta are dreptul de a stabili condițiile specifice care guvernează utilizarea acestor informații de către Comisie, Eurojust sau de către orice alt stat membru căruia i-ar putea fi transmise informațiile respective. [AM 38]
(2a) Curtea de Conturi, instituțiile naționale de control (de exemplu pentru controlul operațiunilor rezultate din gestiunea partajată), precum și auditorii care au ca misiune auditarea bugetelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor înființate în temeiul tratatelor sau auditarea bugetelor gestionate și auditate de către instituții, comunică OLAF toate infracțiunile de care iau cunoștință în desfășurarea misiunii lor. [AM 39]
(2b) Funcționarii Uniunii comunică OLAF toate infracțiunile de care iau cunoștință în timpul misiunii lor. [AM 40]
Articolul 16
Abrogarea convențiilor de drept penal pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene
Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995 și protocoalele la aceasta din 27 septembrie 1996, 29 noiembrie 1996 și 19 iunie 1997 se abrogă de la [data aplicării conform articolului 17 alineatul (1) al doilea paragraf].
Articolul 17
Transpunerea
(1) Statele membre adoptă și publică până la […] actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică Comisiei textul acestor acte.
Statele membre aplică aceste acte începând cu […].
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 17a
Raportare, statistici și evaluare
(1) Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, până la [24 de luni după termenul de punere în aplicare a directivei] și ulterior din trei în trei ani, un raport de evaluare a măsurii în care statele membre au întreprins acțiunile necesare pentru a se conforma prezentei directive, și a eficacității prezentei directive în atingerea obiectivelor fixate.
Rapoartele menționează informațiile comunicate de statele membre în conformitate cu alineatul (2).
(2) Statele membre colectează și mențin cu regularitate statistici cuprinzătoare de la autoritățile relevante, în vederea analizării eficacității sistemelor instituite de acestea pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii. Statisticile colectate sunt trimise Comisiei în fiecare an și includ:
(a) numărul de acțiuni penale inițiate, precizând câte au fost retrase, câte au condus la o achitare, câte au condus la o condamnare și câte sunt în curs;
(b) sumele recuperate și cele nerecuperate în urma procedurilor penale;
(c) numărul de cereri de asistență primite din partea altor state membre, subdivizat în numărul cererilor acceptate și al celor respinse.;
(3) Până la [60 de luni după termenul de punere în aplicare a directivei], Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului o evaluare completă a prezentei directive, pe baza experienței dobândite și, în special, a rapoartelor și statisticilor realizate în conformitate cu alineatele (1) și (2). Dacă este cazul, Comisia prezintă concomitent o propunere de modificare a prezentei directive, luând în considerare în mod corespunzător rezultatele evaluării.[AM 41]
Articolul 18
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală (JO L 350, 30.12.2008, p. 60).
Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15).
Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni în Uniunea Europeană (JO L 127, 29.4.2014, p. 39).
Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).