Parlamentul European,

–  având în vedere cel de-al 30-lea raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE (2012) (COM(2013)0726),

–  având în vedere cel de-al 31-lea raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE (2013) (COM(2014)0612),

–  având în vedere raportul Comisiei intitulat „Raport de evaluare a proiectului EU Pilot” (COM(2010)0070),

–  având în vedere raportul Comisiei intitulat „Al doilea Raport de evaluare a proiectului EU Pilot” (COM(2011)0930),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 martie 2002 privind relațiile cu reclamantul în legătură cu cazurile de nerespectare a dreptului comunitar (COM(2002)0141),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 aprilie 2012 intitulată „Actualizarea gestionării relațiilor cu petiționarii în ceea ce privește aplicarea dreptului Uniunii” (COM(2012)0154),

–  având în vedere Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană(1),

–  având în vedere Rezoluția sa din 4 februarie 2014 referitoare la cel de-al 29-lea raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului Uniunii Europene (2011(2)),

–  având în vedere studiul: „Impactul crizei asupra drepturilor fundamentale în statele membre ale UE - analiză comparativă”(3),

–  având în vedere pachetul legislativ „O mai bună legiferare”, adoptat de Comisie la 19 mai 2015,

–  având în vedere articolul 52 și articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, Comisiei pentru afaceri constituționale și Comisiei pentru petiții (A8-0242/2015),

A.  întrucât articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) definește rolul fundamental al Comisiei de „gardian al tratatelor”;

B.  întrucât, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din TUE, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE) are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor și se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, precum și statelor membre, atunci când acestea pun în aplicare dreptul Uniunii (articolul 51 alineatul (1) din CDFUE);

C.  întrucât, în conformitate cu articolul 258 alineatele (1) și (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia emite un aviz motivat adresat unui stat membru în cazul în care consideră că aceasta din urmă nu și-a îndeplinit o obligație care îi revine în temeiul tratatelor și poate sesiza Curtea de Justiție în cazul în care statul membru în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie;

D.  întrucât Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană prevede un schimb de informații cu privire la toate procedurile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, sub forma unor scrisori de punere în întârziere, însă nu include procedura informală „EU Pilot”, care precede deschiderea unei proceduri formale în constatarea neîndeplinirii obligațiilor;

E.  întrucât articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene definește dreptul la bună administrare ca fiind dreptul oricărei persoane de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, iar articolul 298 din TFUE prevede că, în îndeplinirea misiunilor lor, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt susținute de o administrație europeană deschisă, eficientă și independentă;

F.  întrucât articolul 51 din CDFUE limitează obligația statelor membre de a respecta Carta la situațiile în care acestea pun în aplicare dreptul UE, însă nu prevede aceeași limitare a obligațiilor care decurg din Cartă pentru instituțiile, organismele, oficiile sau agențiile UE;

G.  întrucât, în contextul actualei crize financiare, statele membre au trebuit să ia măsuri care periclitează dreptul primar al UE, și în special dispozițiile privind protecția drepturilor sociale și economice;

1.  ia act de faptul că, în concordanță cu Declarația politică comună a Parlamentului European, Consiliului și Comisiei din 27 octombrie 2011 privind documentele explicative, Comisia a prezentat celor doi colegislatori un raport cu privire la aplicarea acesteia;

2.  salută cel de-al 30-lea și cel de-al 31-lea raport anual al Comisiei privind aplicarea dreptului UE și observă că, în conformitate cu aceste rapoarte, cele patru domenii în care statele membre au făcut cel mai frecvent obiectul unor proceduri pentru încălcarea obligațiilor în 2012 au fost transportul, protecția sănătății, protecția consumatorilor și protecția mediului, precum și o serie de aspecte legate de piața internă și de servicii, iar în 2013 cele mai problematice domenii au fost mediul, protecția sănătății și a consumatorilor, piața internă și serviciile, precum și transporturile; reamintește, cu toate acestea, că această evaluare ex post nu se substituie datoriei Comisiei de a monitoriza efectiv și la timp aplicarea și implementarea dreptului UE și observă că Parlamentul și-ar putea oferi asistența pentru verificarea aplicării legislației în cadrul controlului pe care îl exercită asupra Comisiei;

3.  amintește că, într-o Uniune Europeană bazată pe statul de drept, pe siguranța și previzibilitatea legilor, cetățenii europeni trebuie să fie, de drept, primii cărora să li se aducă la cunoștință, în mod clar, accesibil, transparent și fără întârziere (prin intermediul internetului și al altor mijloace), dacă și ce norme naționale au fost adoptate ca urmare a transpunerii dreptului UE și care sunt autoritățile naționale răspunzătoare de implementarea corectă a acestora;

4.  observă că cetățenii și întreprinderile se așteaptă să beneficieze de un cadru de reglementare simplu, previzibil și fiabil;

5.  îndeamnă Comisia ca, la elaborarea și evaluarea legislației, să ia în considerare în mai mare măsură sarcina administrativă pe care aceasta o poate reprezenta pentru IMM-uri;

6.  invită Comisia și statele membre să-și coordoneze eforturile într-un stadiu incipient al procesului legislativ, pentru a se asigura că rezultatul final poate fi pus în aplicare într-un mod mai eficace;

7.  observă că transpunerea tardivă, transpunerea incorectă și aplicarea necorespunzătoare a legislației UE pot duce la o diferențiere între statele membre și la denaturarea condițiilor de concurență echitabile în întreaga Uniune;

8.  solicită Comisiei să trateze toate statele membre în mod egal, indiferent de dimensiunea lor sau de data aderării la UE;

9.  observă că implementarea și transpunerea dreptului UE se realizează în continuare în mod neuniform la nivelul statelor membre; constată că cetățenii care doresc să locuiască, să lucreze sau să desfășoare activități comerciale în alt stat membru se confruntă cu realitatea cotidiană a dificultăților permanente datorate aplicării neuniforme a dreptului Uniunii în sistemele juridice ale statelor membre;

10.  reamintește că, în conformitate cu articolul 17 din TUE, Comisia este responsabilă de asigurarea aplicării dreptului Uniunii, inclusiv a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (articolul 6 alineatul (1) din TUE), ale cărei dispoziții se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, precum și statelor membre, atunci când acestea pun în aplicare dreptul Uniunii (articolul 51 alineatul (1) din CDFUE); reamintește competența Comisiei de a deschide acțiuni în neîndeplinirea obligațiilor în temeiul articolelor 258 și 260 din TFUE, pentru a asigura respectarea dreptului UE; solicită Comisiei, cu toate acestea, să faciliteze rolul de colegislator al Parlamentului, oferindu-i informațiile adecvate și asumându-și responsabilitățile în fața sa;

11.  ia act de faptul că, în total, 731 de cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor au fost închise, deoarece statele membre în cauză au demonstrat că respectă dreptul UE; relevă faptul că, în 2013, Curtea de Justiție a pronunțat 52 de hotărâri în temeiul articolului 258 din TFUE, dintre care 31 (59,6 %) au fost pronunțate împotriva statelor membre; reamintește, pentru a pune în perspectivă aceste statistici, că până în prezent 3 274 (87,3 %) dintre hotărârile privind neîndeplinirea obligațiilor pronunțate de Curte au fost în favoarea Comisiei; solicită Comisiei să acorde o atenție deosebită punerii efective în aplicare a tuturor acestor hotărâri;

12.  salută utilizarea din ce în ce mai frecventă de către Comisie a planurilor de implementare pentru noile acte legislative ale UE adresate statelor membre, pentru că aceasta crește șansele unei implementări la timp și în mod corect, previne apariția unor probleme legate de transpunere și aplicare și, la rândul său, produce efecte asupra numărului de petiții relevante depuse;

13.  reiterează faptul că este necesar ca Comisia să se axeze pe soluționarea eficientă a problemelor, pe o administrare eficace și pe măsuri preventive, însă sugerează că aceasta ar trebui să se gândească și la metode noi, pe lângă procedurile oficiale în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, pentru îmbunătățirea transpunerii și a aplicării dreptului Uniunii Europene;

14.  susține că legislația UE trebuie să fie transpusă în mod corespunzător și prompt în sistemul de drept al fiecărui stat membru; îndeamnă autoritățile statelor membre să evite practica „supra-reglementării” (gold-plating), deoarece aceasta generează adesea divergențe importante în procesul de implementare la nivelul statelor membre, ceea ce, la rândul său, diminuează respectul față de legislația Uniunii Europene, dat fiind faptul că cetățenii devin conștienți de existența unor diferențele semnificative la nivelul UE; relevă necesitatea de a intensifica în continuare cooperarea dintre membrii Parlamentului European și comisiile pentru afaceri europene din cadrul parlamentelor naționale și regionale; salută cu entuziasm inovația adusă de Tratatul de la Lisabona, potrivit căreia Curtea de Justiție, în urma unei cereri a Comisiei, poate impune statelor membre sancțiuni pentru întârzierile înregistrate în ceea ce privește transpunerea, fără a fi nevoie să aștepte o a doua hotărâre; îndeamnă instituțiile UE (Consiliul, Comisia, BCE) să respecte dreptul primar al UE (tratatele și Carta drepturilor fundamentale) atunci când stabilesc norme de drept derivat sau adoptă politici cu privire la chestiuni economice și sociale care afectează drepturile omului și binele comun;

15.  ia act de utilizarea termenului de „supra-reglementare” de către Comisie, termen care se referă la obligațiile care depășesc sfera cerințelor UE și care semnifică, cu alte cuvinte, un exces de norme, orientări și proceduri acumulate la nivel național, regional și local, care interferează cu obiectivele așteptate de politică; solicită Comisiei să definească în mod clar termenul de supra-reglementare; subliniază că în definiția acestuia trebuie să se clarifice faptul că statele membre au dreptul de a aplica standarde mai stricte atunci când este necesar, luând în considerare, în același timp, faptul că o mai bună armonizare în implementarea dreptului UE în materie de mediu este importantă pentru funcționarea pieței interne;

16.  observă că scăderea numărului de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din cauza transpunerii tardive în anul 2012, în comparație cu anul anterior, s-a datorat în principal faptului că au existat mai puține de directive de transpus în 2012 în comparație cu anii anteriori; recunoaște, cu toate acestea, că statisticile pentru anul 2013 indică o scădere reală a numărului procedurilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor din cauza transpunerii tardive, acesta atingând, la sfârșitul lui 2013, nivelul cel mai scăzut din ultimii 5 ani, fapt care ar putea fi considerat o consecință pozitivă a introducerii, în articolul 260 alineatul (3) din TFUE, a proceduri „accelerate” pentru aplicarea sancțiunilor în cazul netranspunerii;

17.  observă că scăderea numărului de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din cauza transpunerii tardive în anul 2012, în 2013 și, în general, în ultimii cinci ani, se poate explica prin utilizarea mecanismului UE Pilot și a altor mecanisme (inclusiv SOLVIT 2), precum și prin introducerea în articolul 260 alineatul (3) din TFUE a unei proceduri accelerate pentru aplicarea sancțiunilor în cazurile de netranspunere; subliniază că transpunerea la timp a directivelor ar trebui să rămână o prioritate de prim ordin în cadrul Comisiei și că trebuie impuse termene de transpunere;

18.  subliniază că creșterea numărului de noi dosare EU Pilot, legate cu precădere de la domeniul mediului, impozitării, justiției și vămilor, din perioada analizată, precum și creșterea numărului de cazuri deschise pentru nerespectarea obligațiilor indică o tendință pozitivă în statele membre în ceea ce privește implementarea dreptului UE, demonstrând că EU Pilot a fost eficient în găsirea unor soluții în stadiul incipient la potențialele cazuri de nerespectare a obligațiilor; consideră, cu toate acestea, că ar trebui făcute mai multe eforturi în domeniul aplicării dreptului UE, pentru a-i crește transparența și vizibilitatea din punctul de vedere al reclamanților și al părților interesate, și regretă faptul că, în pofida solicitărilor sale repetate, Parlamentul continuă să aibă un acces inadecvat la informațiile despre procedura EU Pilot și despre cauzele pendinte; constată necesitatea de a consolida statutul juridic și legitimitatea mecanismului UE Pilot și consideră că acest lucru se poate realiza printr-o mai mare transparență și o participare mai intensă din partea reclamanților și a Parlamentului European;

19.  invită, prin urmare, din nou Comisia să propună norme obligatorii sub forma unui regulament, în temeiul articolului 298 din TFUE, pentru a asigura respectarea deplină a dreptului cetățenilor la o bună administrare, conform prevederilor articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale;

20.  recunoaște că responsabilitatea principală pentru implementarea și aplicarea corectă a dreptului UE revine statelor membre; subliniază datoria instituțiilor europene de a respecta dreptul primar al UE atunci când produc drept derivat sau decid, implementează și impun statelor membre politici sociale, economice și de altă natură; subliniază, de asemenea, datoria acestora de a asista statele membre prin toate mijloacele în eforturile lor de a respecta valorile democratice și sociale ale UE și de a transpune legislația UE în perioade de austeritate și constrângeri economice; reamintește că instituțiile UE au obligația de a respecta principiul subsidiarității și prerogativele statelor membre;

21.  își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că măsurile de austeritate impuse unor state membre ale UE supra-îndatorate - măsuri care au fost ulterior incluse în acte de drept secundar al UE înainte de a fi transpuse în legislația națională, în perioada menționată de cele două rapoarte anuale examinate - și, în special, reducerile drastice ale cheltuielilor publice, au avut drept rezultat o diminuare semnificativă a capacității administrației și sistemelor judiciare ale statelor membre de a-și asuma responsabilitatea implementării corecte a legislației UE;

22.  consideră că statele membre aflate în programe de ajustări economice ar trebui să fie totuși capabile să-și îndeplinească obligația de a respecta drepturile sociale și economice;

23.  reamintește că instituțiile UE, chiar și atunci când acționează în calitate de membre ale unor grupuri de creditori internaționali („troici”), sunt obligate să respecte dispozițiile tratatelor și ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;

24.  subliniază că este extrem de important ca instituțiile UE să respecte tratatele; remarcă că Comisia trebuie să ajute statele membre să implementeze corect dreptul UE, pentru a consolida susținerea de care se bucură UE și încrederea în legitimitatea acesteia; încurajează Comisia să publice problemele ridicate de statele membre în cursul procesului de implementare; subliniază că sprijinul parlamentelor naționale în ceea ce privește transpunerea legislației este esențial pentru îmbunătățirea aplicării dreptului UE și, în consecință, solicită intensificarea dialogului cu parlamentele naționale, inclusiv atunci când se ridică probleme legate de subsidiaritate; remarcă rolul esențial al unor evaluări ex-post regulate și importanța opiniilor parlamentelor naționale, de luat în considerare pentru soluționarea preocupărilor sau a aspectelor complexe ale legislației care trecuseră poate anterior neobservate;

25.  remarcă faptul că dreptul la petiționare către Parlament este unul dintre pilonii cetățeniei europene, astfel cum se stipulează la articolul 44 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 227 din TFUE; relevă faptul că acest drept oferă mijloace necesare, dar nu și suficiente pentru a crește participarea publică la procesul decizional al UE și are un rol important în identificarea și evaluarea eventualelor lacune și încălcări în ceea ce privește implementarea legislației UE de către statele membre și informarea instituțiilor UE cu privire la acestea; subliniază, în acest context, rolul esențial al Comisiei pentru petiții ca element de legătură eficace între cetățenii UE, Parlament, Comisie și parlamentele naționale;

26.  salută recunoașterea de către Comisie a rolului esențial jucat de petiționari în identificarea de către Comisie a încălcărilor dreptului Uniunii;

27.  reamintește că instituțiile europene și, în special, Comisia și Consiliul, trebuie să aplice integral și să respecte dreptul UE și jurisprudența din domeniul transparenței și al accesului la documente; solicită, în acest sens, aplicarea efectivă a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, Consiliului și Comisiei(4) și a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de acesta;

28.  subliniază că UE a fost creată ca o uniune bazată pe statul de drept și pe respectarea drepturilor omului (articolul 2 din TUE); reiterează faptul că monitorizarea atentă a acțiunilor și omisiunilor statelor membre și a instituțiilor UE este extrem de importantă și subliniază că numărul de petiții adresate Parlamentului și de reclamații adresate Comisiei privind o serie de probleme presupuse a fi fost soluționate de către Comisie arată că cetățenii acordă din ce în ce mai multă atenție necesității unei aplicări corecte a dreptului UE; solicită Comisiei să răspundă mai repede și mai clar notificărilor din partea cetățenilor cu privire la încălcări ale dreptului UE;

29.  remarcă numărul ridicat al cazurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor închise în 2013 înainte de a ajunge la Curtea de Justiție, numai aproximativ 6,6 % din toate cazurile fiind închise printr-o hotărâre a Curții; consideră, în consecință, că este esențial ca acțiunile statelor membre să fie monitorizate în continuare, luându-se în considerare faptul că unele petiții se referă în continuare la o serie de probleme care persistă chiar și după ce cazul a fost închis;

30.  salută faptul că Comisia acordă o importanță tot mai mare petițiilor ca sursă de informații privind atât plângerile cetățenilor împotriva autorităților publice, inclusiv împotriva UE, cât și eventualele încălcări ale dreptului UE în implementarea sa concretă, fapt scos în evidență prin atenția deosebită acordată petițiilor în cele două rapoarte anuale; remarcă faptul că această evoluție a fost însoțită de o creștere corespunzătoare a numărului de petiții transmise Comisiei cu solicitare de informații de către Comisia pentru petiții; cu toate acestea, regretă întârzierile Comisiei în a răspunde la numeroase petiții în care i se solicita avizul;

31.  totodată, ia act de necesitatea unui dialog constructiv cu statele membre în cadrul Comisiei pentru petiții și solicită statelor membre vizate de petițiile respective să trimită reprezentanți care să se adreseze comisiei în cadrul reuniunilor sale;

32.  relevă faptul că petițiile cetățenilor UE sau ale persoanelor care își au reședința într-un stat membru se referă la încălcări ale legislației UE, în special în domeniul drepturilor fundamentale, al afacerilor interne, al justiției, al pieței interne, al sănătății, al consumatorilor, al transporturilor, precum și în domeniul fiscal, al agriculturii și al dezvoltării rurale și al mediului; este de părere că petițiile dovedesc că există în continuare cazuri frecvente și larg răspândite de transpunere incompletă sau de absență a unei implementări adecvate, ceea ce conduce în mod real la o punere în aplicare necorespunzătoare a dreptului UE; subliniază că o astfel de situație impune intensificarea eforturilor statelor membre și monitorizarea permanentă de către Comisie; subliniază în special numărul mare de petiții depuse care raportează existența unor discriminări împotriva persoanelor cu dizabilități, precum și a unor obstacole cu care se confruntă acestea;

33.  observă că dificultățile persistă în dialogul cu anumite state membre și regiuni, care manifestă reticență în furnizarea documentelor sau a explicațiilor solicitate;

34.  salută angajamentul serviciilor Comisiei de a consolida schimburile de informații cu Comisia pentru petiții și dorește să-și reitereze cererile privind:

35.  deplânge faptul că Parlamentul, care reprezintă direct cetățenii europeni și este acum colegislator cu drepturi depline, din ce în ce mai strâns implicat în procedurile privind plângerile, în special prin intermediul întrebărilor parlamentare și prin activitățile Comisiei pentru petiții, încă nu primește în mod automat și la timp informații transparente cu privire la aplicarea legislației UE, în pofida faptului că aceste informații sunt esențiale, nu numai ca mijloc de a mări accesibilitatea și siguranța juridică pentru cetățenii europeni, ci și pentru a adopta amendamente menite să o îmbunătățească; consideră că o comunicare îmbunătățită între Parlamentul European și parlamentele naționale ar putea constitui un pas util în această direcție; îndeamnă la o cooperare mai eficace și mai eficientă între instituțiile UE și se așteaptă ca Comisia să aplice cu bună credință clauza Acordului-cadru revizuit privind relațiile cu Parlamentul, prin care se angajează „să pună la dispoziția Parlamentului rezumate privind toate procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, începând cu scrisoarea de punere în întârziere, inclusiv, dacă Parlamentul solicită acest lucru, cu privire la problemele la care se referă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor”;

36.  solicită crearea în cadrul direcțiilor generale competente ale Parlamentului (IPOL, EXPO și Cercetare) a unui mecanism autonom de evaluare ex post a impactului principalelor norme europene adoptate în codecizie și conform procedurii legislative ordinare a Parlamentului, inclusiv prin colaborare cu parlamentele naționale;

37.  ia act de constatarea Curții de Justiție, conform căreia „prejudiciile cauzate de către instituțiile naționale (...) nu pot antrena decât răspunderea acestor instituții, iar instanțele naționale păstrează jurisdicția exclusivă pentru repararea unor astfel de prejudicii”(5); subliniază, așadar, importanța consolidării căilor de atac disponibile la nivel național, care le-ar permite reclamanților să își revendice drepturile într-o manieră mai directă și mai personală;

38.  constată că majoritatea plângerilor formulate de cetățeni în domeniul justiției au drept subiect libertatea de circulație și protecția datelor cu caracter personal; reafirmă că dreptul la libertatea de circulație constituie una dintre cele patru libertăți fundamentale ale UE consacrate în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și este garantat tuturor cetățenilor europeni; reamintește faptul că, fiind una dintre libertățile fundamentale ale Uniunii Europene, dreptul cetățenilor UE de a circula liber, de a-și stabili reședința și de a lucra în alte state membre trebuie să fie garantat și protejat;

39.  subliniază că transpunerea integrală și implementarea efectivă a sistemului european comun de azil reprezintă o prioritate absolută; invită statele membre să depună toate eforturile pentru a transpune corect, integral și la timp noul pachet legislativ privind azilul;

40.  constată că, în domeniul afacerilor interne, în 2012, au fost deschise 22 de cauze pentru neîndeplinirea obligațiilor, iar în 2013 au fost deschise 44; regretă că, în 2013, majoritatea cauzelor pentru neîndeplinirea obligațiilor au fost deschise în urma întârzierilor înregistrate în transpunerea Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; remarcă faptul că azilul este în continuare un domeniu în care au fost depuse un mare număr de plângeri;

41.  constată că, în domeniul justiției, în 2012, au fost deschise 61 de cauze pentru neîndeplinirea obligațiilor, iar în 2013 au fost deschise 67; subliniază că majoritatea acestor cauze vizau cetățenia și libera circulație a persoanelor; regretă faptul că majoritatea cauzelor de neîndeplinire a obligațiilor datorită transpunerii tardive au fost deschise în urma întârzierilor înregistrate în transpunerea Directivei 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale; își exprimă îngrijorarea în legătură cu creșterea semnificativă a numărului de plângeri în domeniul justiției în 2013;

42.  salută progresele semnificative înregistrate în ultimii ani în consolidarea drepturilor la apărare în cazul persoanelor suspectate sau acuzate în UE; subliniază importanța deosebită a transpunerii corecte, complete și la timp a tuturor măsurilor prevăzute în foaia de parcurs a Consiliului pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale; subliniază că aceste măsuri sunt cruciale pentru buna funcționare a cooperării judiciare din UE în materie penală;

43.  subliniază că traficul de persoane este o infracțiune gravă și reprezintă o încălcare a drepturilor omului și a demnității umane, pe care Uniunea nu o poate tolera; regretă faptul că numărul de persoane traficate cu destinația UE sau provenind din UE este în creștere; subliniază că, deși cadrul juridic este adecvat, aplicarea sa concretă de către statele membre este încă deficitară; subliniază că situația actuală din Mediterana nu face decât să amplifice riscul traficării persoanelor și cere statelor membre să adopte o poziție fermă față de cei care se fac răspunzători de astfel de crime și să protejeze cât mai eficace posibil victimele;

44.  reamintește că perioada de tranziție prevăzută de Protocolul nr. 36 la Tratatul de la Lisabona s-a încheiat la 1 decembrie 2014; subliniază că sfârșitul acestei perioade de tranziție trebuie să fie urmat de un proces de evaluare riguroasă a măsurilor precedente, adoptate în cadrul celui de-al treilea pilon, și a implementării lor în legislația națională a statelor membre; reamintește că, din aprilie 2015, Parlamentul nu a fost informat cu privire la situația actuală a fiecărui instrument juridic anterior Tratatului de la Lisabona, în domeniul cooperării judiciare și polițienești din fiecare stat membru; invită Comisia să respecte principiul cooperării loiale și să pună aceste informații la dispoziția Parlamentului cât mai curând posibil;

45.  reamintește că în concluziile din iunie 2014, Consiliul European a considerat că transpunerea consecventă, implementarea efectivă și consolidarea instrumentelor juridice și a măsurilor politice în vigoare sunt o prioritate generală în spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ) pentru următorii cinci ani; solicită Comisiei să pună un accent mai mare pe supravegherea și asigurarea implementării concrete a legislației UE de către statele membre; consideră că aceasta trebuie să constituie o prioritate politică, având în vedere discrepanța mare, constatată adesea, între politicile adoptate la nivelul Uniunii și implementarea lor la nivel național; încurajează parlamentele naționale să se implice într-o mai mare măsură în dezbaterile europene și în monitorizarea aplicării dreptului UE, îndeosebi în domeniul afacerilor interne;

46.  subliniază că, în Rezoluția sa din 11 septembrie 2013 referitoare la limbile europene amenințate de dispariție și la diversitatea lingvistică din Uniunea Europeană(6), Parlamentul European a reamintit că Comisia ar trebui să acorde atenție faptului că, prin politicile lor, unele state membre și regiuni periclitează limbile de pe teritoriile lor, chiar dacă limbile respective nu sunt în pericol în context european, și a solicitat insistent, de asemenea, Comisia să analizeze obstacolele existente în calea proiectelor privind limbile aflate în pericol din cauza dimensiunii reduse a comunităților lingvistice în cauză; invită Comisia ca, în această privință, să țină pe deplin seama de drepturile persoanelor care aparțin minorităților atunci când evaluează aplicarea dreptului UE;

47.  subliniază că nu numai în cadrul SLSJ, ci și în alte domenii politice, este necesară îmbunătățirea accesului cetățenilor la informațiile și documentele despre aplicarea dreptului UE; solicită Comisiei să identifice cele mai bune modalități de a realiza acest lucru, să utilizeze instrumentele de comunicare existente pentru asigura o mai mare transparență și un acces adecvat la informațiile și documentele despre aplicarea dreptului UE; invită Comisia să propună un instrument cu efecte juridice obligatorii privind procedura administrativă de procesare a plângerilor cetățenilor;

48.  reamintește că funcționarea fără impedimente a spațiului european de justiție pe baza respectului pentru diversele tradiții și sisteme de drept ale statelor membre este vitală pentru UE și că implementarea integrală, corectă și la timp a legislației UE constituie o condiție necesară pentru atingerea acestui obiectiv;

49.  subliniază că îmbunătățirea punerii în aplicare este una dintre prioritățile celui de-al șaptelea Program de acțiune pentru mediu;

50.  regretă că legislația UE privind protecția mediului și sănătatea este în continuare afectată de un număr mare de cazuri de transpunere tardivă, necorespunzătoare și defectuoasă de către statele membre; ia act de faptul că al 31-lea raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării legislației UE arată că, în 2013, cea mai importantă categorie de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor a fost cea legată de mediu; reamintește că costurile nepunerii în aplicare a politicii de mediu - inclusiv costurile procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor - sunt ridicate, fiind estimate la aproximativ 50 de miliarde de euro pe an (COWI et al., 2011); subliniază, de asemenea, că implementarea politicii de mediu ar genera numeroase beneficii socioeconomice care nu sunt întotdeauna înregistrate de analizele costuri-beneficii;

51.  invită Comisia să fie mai riguroasă în ceea ce privește punerea în aplicare a legislației UE în domeniul mediului și să efectueze anchete mai rapide și mai eficace pentru constatarea neîndeplinirii obligațiilor referitoare la poluarea mediului;

52.  invită Comisia să ia măsuri mai ferme în cazurile de transpunere tardivă a directivelor privind mediul și să recurgă în mai mare măsură la penalitățile cu titlu cominatoriu;

53.  invită Comisia să prezinte a nouă propunere privind accesul la justiție în problemele de mediu și o propunere privind inspecțiile de mediu, dacă este posibil fără creșterea birocrației și a costurilor administrative;

54.  subliniază necesitatea de a menține un nivel ridicat de protecție a mediului și avertizează împotriva asocierii numărului ridicat de încălcări cu necesitatea de a reduce nivelul exigențelor în materie de legislație privind protecția mediului;

55.  își exprimă îngrijorarea că politica de comunicare a Comisiei referitoare la Programul privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT) ar putea supraestima dificultatea punerii în aplicare a legislației privind protecția mediului și sănătatea; subliniază că standardele de mediu, de siguranță alimentară și de sănătate nu ar trebui subminate în contextul programului REFIT; recunoaște necesitatea unei mai bune reglementări și consideră că simplificarea normativă ar trebui să abordeze, printre altele problemele întâmpinate în cursul implementării; consideră că REFIT ar trebui să producă rezultate pentru cetățeni și întreprinderi întru-un mod cât mai puțin constrângător;

56.  salută noua practică conform căreia Comisia poate să ceară statelor membre, în cazuri justificate, să includă documente explicative atunci când o informează cu privire la măsurile lor de transpunere; își reiterează, însă, apelul referitor la tabelele de corespondență obligatorii privind transpunerea directivelor, care ar trebui să fie puse la dispoziția publicului în toate limbile UE și regretă faptul că REFIT a fost rezultatul unei decizii unilaterale a Comisiei, fără un dialog social și parlamentar real;

57.  arată că, în ceea ce privește inițiativa REFIT, Comisia trebuie să faciliteze dialogul cu cetățenii, cu statele membre, cu întreprinderile și cu societatea civilă în sens larg în ceea ce privește modul adecvat de reglementare, astfel încât să se asigure menținerea calității legislației și a aspectelor sociale ale legislației UE, precum și faptul că un ideal nu este atins în detrimentul altuia.

58.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 304, 20.11.2010, p. 47. (2) Texte adoptate, P7_TA(2014)0051. (3) Departamentul tematic C: Drepturile cetățenilor și afaceri constituționale, destinat Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (2015). (4) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43). (5) A se vedea hotărârea în cauza 175/84. (6) Texte adoptate, P7_TA(2013)0350.