Decizia Parlamentului European din 13 aprilie 2016 privind numirea lui Mihails Kozlovs ca membru al Curții de Conturi (C8-0411/2015 – 2015/0814(NLE))
(Procedura de consultare)
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 286 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C8-0411/2015),
– având în vedere articolul 121 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A8-0059/2016),
A. întrucât Comisia sa pentru control bugetar a evaluat calificările candidatului propus, ținând seama în special de condițiile prevăzute la articolul 286 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
B. întrucât, în cursul reuniunii sale din 15 martie 2016, Comisia pentru control bugetar a audiat candidatul desemnat de Consiliu pentru a fi membru al Curții de Conturi,
1. emite un aviz favorabil privind numirea de către Consiliu a lui Mihails Kozlovs ca membru al Curții de Conturi;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului și, spre informare, Curții de Conturi, precum și celorlalte instituții ale Uniunii Europene și instituțiilor de control din statele membre.