Parlamentul European,

–   având în vedere raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind răspunderea, despăgubirile și garantarea financiară pentru operațiunile petroliere și gaziere offshore în conformitate cu articolul 39 din Directiva 2013/30/UE (COM(2015)0422),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Răspunderea, despăgubirile și garantarea financiară în caz de accidente offshore în Spațiul Economic European” și care însoțește Raportul Comisiei privind această chestiune (SWD(2015)0167),

–  având în vedere Directiva 2013/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iunie 2013 privind siguranța activităților petroliere și gaziere offshore și de modificare a Directivei 2004/35/CE(1) (Directiva privind siguranța offshore - DSO),

–  având în vedere evaluarea impactului care însoțește documentul „Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind siguranța activităților petroliere și gaziere offshore de prospectare, explorare și producție”, SEC(2011)1293),

–  având în vedere Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal(2),

–  având în vedere Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului(3)(Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător - DRM),

–  având în vedere acquis-ul internațional și regional privind acțiunile în despăgubire în urma unui incident cauzat de activitățile petroliere și gaziere offshore și, în special, Convenția internațională privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi (Convenția privind răspunderea civilă) din 27 noiembrie 1992, Convenția internațională privind crearea unui fond internațional pentru compensarea prejudiciilor cauzate de poluarea cu hidrocarburi (Convenția privind fondul) din 27 noiembrie 1992, Convenția internațională privind răspunderea civilă pentru daunele provocate de poluarea cu hidrocarburi utilizate pentru propulsia navei (Convenția hidrocarburi utilizate pentru propulsia navei) din 23 martie 2001, Convenția nordică privind protecția mediului dintre Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia, precum și Protocolul privind activitățile offshore la Convenția de la Barcelona privind protecția mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane (Protocolul privind operațiunile offshore),

–  având în vedere hotărârea din 13 septembrie 2005 a Curții de Justiție a Uniunii Europene(4),

–  având în vedere articolul 83 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(5) (reformarea Regulamentului Bruxelles I),

–  având în vedere Convenția privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Convenția de la Lugano din 2007)(6),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale(7) (Regulamentul Roma II),

–  având în vedere raportul final pregătit pentru Comisie de firma de consultanță BIO by Deloitte privind „Răspunderea civilă, garanția financiară și despăgubirile pentru activitățile petroliere și gaziere offshore în Spațiul Economic European”(8),

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2011 referitoare la confruntarea cu provocarea reprezentată de siguranța activităților petroliere și gaziere offshore(9),

–  având în vedere catastrofa Deepwater Horizon din Golful Mexic din aprilie 2010,

–  având în vedere incidentele asociate platformei Castor, din largul coastelor provinciilor Castellón și Tarragona din Spania, printre care cele 500 de cutremure înregistrate, care au afectat în mod direct mii de cetățeni europeni,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0308/2016),

A.  întrucât articolul 194 din TFUE sprijină în mod explicit dreptul statelor membre de a stabili condițiile de exploatare a resurselor lor energetice respectând, în același timp, principiul solidarității și al protecției mediului;

B.  întrucât sursele autohtone de petrol și de gaze pot contribui în mod semnificativ la satisfacerea nevoilor energetice existente ale Europei și sunt deosebit de importante pentru securitatea și diversitatea energetică;

C.  întrucât operațiunile petroliere și gaziere offshore se desfășoară în medii tot mai extreme și ar putea avea în viitor consecințe majore și devastatoare pentru mediul și economia zonelor marine și de coastă;

D.  întrucât, deși producția de petrol și de gaz din Marea Nordului a fost în scădere în ultimii ani, numărul instalațiilor offshore va crește probabil în viitor în Europa, în special în Marea Mediterană și în Marea Neagră;

E.  întrucât accidentele cauzate de platformele petroliere și de gaze offshore au consecințe transfrontaliere dăunătoare, iar acțiunea UE de a preveni și atenua și de a încerca să combată consecințele unor astfel de accidente este, prin urmare, necesară și proporțională;

F.  întrucât este important de reamintit moartea tragică a 167 de lucrători petrolieri, care și-au pierdut viața în catastrofa Piper Alpha, în largul coastei din Aberdeen, Scoția, la 6 iulie 1988;

G.  întrucât o serie de studii, inclusiv un studiu al Serviciului de cercetare al Parlamentului European și un altul al Centrului Comun de Cercetare, au estimat la câteva mii (mai precis 9 700 între 1990 și 2007) numărul incidentelor din sectorul petrolului și gazelor din UE; întrucât, de asemenea, impactul cumulat al acestor incidente, inclusiv al celor de amploare redusă, are repercusiuni grave și durabile asupra mediului marin și ar trebui luate în considerare în directivă;

H.  întrucât, în conformitate cu articolul 191 din TFUE, toate măsurile UE în acest domeniu trebuie să fie însoțite de un nivel ridicat de protecție și să se bazeze, printre altele, pe principiile precauției, acțiunii preventive, „poluatorul plătește” și sustenabilității;

I.  întrucât, din 1988, nu a existat niciun accident offshore major în UE și, întrucât 73 % din producția de petrol și gaze din UE provine de la statele membre din zona Mării Nordului, care sunt deja recunoscute ca deținând cele mai performate sisteme de siguranță a activităților offshore pe plan mondial; întrucât este importat de subliniat faptul că UE are aproximativ 68 000 km de coastă, iar numărul instalațiilor offshore va crește probabil semnificativ în viitor, în special în Marea Mediterană și în Marea Neagră, ceea ce implică necesitatea urgentă de a pune în aplicare Directiva 2013/30/UE și de a asigura respectarea acesteia, precum și de a asigura instituirea unui cadru juridic corespunzător pentru reglementarea tuturor activităților offshore înainte să aibă loc un accident grav; întrucât, conform articolului 191 din TFUE, politica Uniunii în domeniul mediului trebuie să se bazeze pe principiul precauției și pe principiul acțiunii preventive;

J.  întrucât sistemele de răspundere constituie principalul mijloc prin care se aplică principiul „poluatorul plătește”, asigurând faptul că întreprinderile sunt răspunzătoare pentru orice daună cauzată în cursul desfășurării activității lor și determinându-le să adopte măsuri de prevenție, să dezvolte practici și să întreprindă acțiuni menite să reducă la minimum riscul unor astfel de daune;

K.  întrucât, deși DSO îi face strict răspunzători pe titularii de autorizații offshore pentru prevenirea și repararea oricăror daune aduse mediului în urma operațiunilor lor (articolul 7 coroborat cu articolul 38, care extinde domeniul de aplicare al DRM pe platourile continentale ale statelor membre), totuși nu s-a reușit punerea în aplicare a unui cadru UE cuprinzător privind răspunderea;

L.  întrucât este esențial să se dispună de mecanisme de compensare adecvate și eficiente și de mecanisme de tratare promptă și adecvată a cererilor de despăgubire pentru daunele cauzate de operațiunile petroliere și gaziere offshore persoanelor, animalelor și mediului, precum și să se dispună de resurse suficiente pentru restabilirea ecosistemelor majore;

M.  întrucât DSO nu a prevăzut o armonizare în ceea ce privește daunele civile în urma accidentelor offshore, iar în cadrul juridic internațional existent este dificil să se realizeze cu succes acțiuni de despăgubire transfrontaliere, în materie civilă;

N.  întrucât DSO prevede condiții prealabile pentru acordarea de licențe care vizează asigurarea faptului că titularii de autorizații nu se află în imposibilitate tehnică sau financiară de a face față consecințelor operațiunilor lor offshore și, de asemenea, solicită statelor membre să stabilească proceduri pentru tratarea promptă și adecvată a cererilor de despăgubiri, inclusiv pentru incidente transfrontaliere, și facilitarea utilizării unor instrumente financiare durabile (articolul 4);

1.  salută adoptarea Directivei 2013/30/UE privind siguranța operațiunilor offshore (DSO), care completează Directiva 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător (DRM) și Directiva 2011/92/UE privind evaluarea efectelor asupra mediului (EIM), precum și ratificarea Protocolului privind activitățile în larg la Convenția de la Barcelona de către Consiliu, ca primi pași în direcția protejării mediului, a activităților umane și a siguranței lucrătorilor; invită acele state membre care încă nu au transpus directivele menționate anterior în legislația națională să facă acest lucru cât mai curând posibil; invită, de asemenea, statele membre să garanteze independența autorităților competente, după cum se prevede la articolul 8 din DSO, și invită Comisia să evalueze oportunitatea introducerii unor norme armonizate suplimentare privind răspunderea, despăgubirile și garantarea financiară pentru prevenirea oricăror alte accidente cu implicații transfrontaliere;

2.  regretă faptul că, în temeiul DSO și DRM incidentele sunt considerate „grave” numai în cazul în care provoacă decese sau vătămări grave, fără nicio referire la consecințele pentru mediu; subliniază că, chiar dacă nu provoacă decese sau vătămări grave, un incident poate avea un impact grav asupra mediului din cauza amplorii sale sau a faptului că afectează, de exemplu, zone protejate, specii protejate sau habitate deosebit de vulnerabile;

3.  subliniază că aplicarea efectivă a principiului „poluatorul plătește” în operațiunile petroliere și gaziere offshore ar trebui să se extindă nu doar la costurile legate de prevenirea și repararea daunelor aduse mediului - care se realizează în prezent, într-o oarecare măsură, prin DSO și DRM - dar și la cele legate de remedierea daunelor tradiționale, în conformitate cu principiul precauției și principiul dezvoltării durabile; invită Comisia, prin urmare, să aibă în vedere posibilitatea instituirii unui mecanism legislativ de despăgubire pentru accidentele offshore, după modelul celui prevăzut în Legea privind activitățile petroliere din Norvegia, cel puțin pentru sectoarele care ar putea fi afectate grav, precum pescuitul și turismul litoral și alte sectoare ale „economiei albastre”; recomandă, în acest context, ca abuzurile sau incidentele apărute în urma desfășurării activității companiilor să fie evaluate extensiv și calitativ în așa fel încât să înglobeze toate efectele secundare generate pentru comunități; subliniază, de asemenea, în ceea ce privește răspunderea pentru mediul înconjurător, divergențele și deficiențele în transpunerea și aplicarea DRM, așa cum indică și Comisia în cel de al doilea raport al său de punere în aplicare; solicită Comisiei să se asigure că DRM este pusă în aplicare în mod eficient și că obligația de răspundere pentru daunele aduse mediului în urma accidentelor offshore este aplicată în mod adecvat pe întreg teritoriul Uniunii Europene;

4.  regretă, în acest context, că DSO nu se referă la răspunderea pentru daune civile aduse persoanelor fizice sau persoanelor juridice, fie ele vătămări corporale, pagube materiale sau prejudicii economice, realizate atât în mod direct, cât și indirect;

5.  regretă, de asemenea, faptul că modul în care este gestionată răspunderea civilă variază considerabil de la un stat membru la altul; subliniază faptul că multe dintre statele membre în care se desfășoară activități petroliere și gaziere offshore nu prevăd răspunderea pentru majoritatea cererilor de despăgubire ale părților terțe pentru daunele tradiționale provocate de un accident; menționează că în marea majoritate a statelor membre nu există un sistem de plăți compensatorii și că, în multe state membre, nu există nicio garanție că operatorii sau persoanele responsabile ar dispune de mijloacele financiare adecvate să onoreze creanțele; în plus, subliniază că, adesea, există incertitudini cu privire la modul în care sistemele juridice ale statelor membre ar trebui să abordeze diversitatea acțiunilor civile care pot rezulta din incidente petroliere și gaziere offshore; consideră, prin urmare, că este necesar un cadru european, care ar trebui să se bazeze pe legislația celor mai avansate state membre, ar trebui să acopere nu numai vătămarea corporală și pagubele materiale, ci și o simplă pierdere economică și ar trebui să asigure mecanisme de compensare eficiente pentru victime și pentru sectoarele care pot fi grav afectate (de exemplu, pescuitul și turismul litoral); invită Comisia, în această privință, să evalueze măsura în care un cadru european orizontal pentru acțiuni colective în despăgubire ar putea să fie o eventuală soluție și să acorde o atenție specială acestui aspect în momentul elaborării raportului privind punerea în aplicare a DSO;

6.  subliniază, în acest sens, că cererile de despăgubire și de remediere pentru daunele tradiționale sunt, de asemenea, blocate de normele de procedură civilă privind termenele limită, costurile financiare, absența unor proceduri de interes public și de acțiuni civile colective, precum și de dispozițiile privind probele, care diferă considerabil de la un stat membru la altul;

7.  subliniază că regimurile compensatorii trebuie să fie în măsură să răspundă cererilor transfrontaliere în mod eficient, cu celeritate, într-un timp rezonabil și fără discriminări între solicitanții din diferite țări ale SEE; recomandă ca acestea să acopere atât pagubele primare, cât și cele secundare cauzate în toate zonele afectate, având în vedere că astfel de incidente afectează zone mai extinse și ar putea avea un impact pe termen lung; subliniază că țările învecinate care nu sunt membre ale SEE trebuie să respecte dreptul internațional;

8.  consideră că ar trebui stabilite norme stricte privind răspunderea civilă pentru accidentele offshore, pentru a facilita accesul la justiție al victimelor (persoane fizice sau juridice) accidentelor offshore, întrucât acest lucru poate stimula operatorii offshore să gestioneze în mod adecvat riscurile aferente operațiunilor; consideră că ar trebui evitate plafoanele financiare în ceea ce privește răspunderea;

9.  invită statele membre și Comisia să ia în considerare situația specială a lucrătorilor și a angajaților din industria petrolieră și gazieră offshore, în special a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri); subliniază că incidentele din sectorul activităților petroliere și gaziere offshore ar putea avea implicații deosebit de grave pentru pescuit și industria turismului, precum și pentru alte sectoare care se bazează pe starea bună a mediului marin comun pentru a funcționa, dat fiind faptul că aceste sectoare, printre care se numără multe IMM-uri, ar putea suferi prejudicii economice importante în cazul unui accident offshore major;

10.  subliniază, prin urmare, că este extrem de important să se actualizeze sistemele de răspundere existente în statele membre pentru a se asigura că, în cazul în care se produce un accident în apele lor teritoriale, aceasta nu afectează viitorul operațiunilor petroliere și gaziere offshore ale statului în cauză și nici al întregii UE, în cazul în care incidentul a avut loc într-o zonă care depinde în mare măsură de veniturile provenite din turism; invită, prin urmare, Comisia să revizuiască necesitatea de a introduce standarde comune ale UE pentru sisteme compensatorii și de remediere;

11.  subliniază că este necesar ca victimele daunelor conexe legate de prospecțiuni, cercetări și de funcționarea instalațiilor offshore să fie incluse în categoria potențialilor beneficiari ai compensațiilor prevăzute;

12.  observă că Comisia intenționează să colecteze sistematic date prin intermediul Grupului autorităților offshore din UE (EUOAG) pentru a realiza o analiză mai aprofundată a eficacității și anvergurii dispozițiilor de la nivel național privind răspunderea;

13.  subliniază necesitatea ca Comisia să efectueze verificări periodice ale conformității sistemelor juridice naționale și a întreprinderilor cu dispozițiile relevante în materie de răspundere și de despăgubire din DSO, inclusiv verificarea declarațiilor financiare ale exploatațiilor offshore în vederea prevenirii accidentelor grave și a limitării impactului acestora asupra persoanelor și mediului; recomandă crearea unui mecanism comun la nivel european pentru incidente și pentru situații de abuz;

14.  subliniază că este necesar să se găsească un echilibru între despăgubirea rapidă și adecvată a victimelor și prevenirea plății cererilor ilegale (problema abuzurilor), prin creșterea gradului de certitudine cu privire la nivelurile de responsabilitate financiară a numeroase societăți offshore și evitarea procedurilor lungi și costisitoare în fața instanțelor;

15.  regretă faptul că niciunul dintre statele membre nu prevede în mod explicit o gamă largă de instrumente de garanție financiară privind cererile de despăgubire pentru daunele tradiționale legate de incidente din sectorul activităților petroliere și gaziere offshore; subliniază, în acest context, că dependența excesivă de asigurare ar putea duce la o piață închisă pentru instrumentele de garantare financiară, având ca eventual corolar lipsa concurenței și creșterea costurilor;

16.  regretă faptul că în UE nu se recurge la instrumente de garantare financiară pentru acoperirea daunelor cauzate de cele mai costisitoare accidente offshore; observă că unul dintre motivele pentru aceasta poate fi faptul că sfera de răspundere pentru daune ar putea să nu justifice astfel de produse în anumite state membre;

17.  invită statele membre să prezinte date detaliate privind recurgerea la instrumentele financiare și acoperirea adecvată a accidentelor offshore, inclusiv a celor mai costisitoare;

18.  consideră că ar trebui făcute publice toate cazurile de răspundere demonstrată, precum și detaliile privind sancțiunile aplicate, pentru a prezenta în mod transparent tuturor adevăratul cost al daunelor ecologice;

19.  îndeamnă Comisia să încurajeze statele membre să elaboreze instrumente de garanție financiară referitoare la despăgubiri pentru daunele tradiționale rezultate din incidentele legate de activitățile generale sau de transport petroliere și gaziere offshore, inclusiv în caz de insolvabilitate; consideră că acest lucru ar putea limita externalizarea responsabilității operatorilor pentru poluarea accidentală către bugetele publice, care ar trebui în caz contrar să suporte costurile de compensare în cazul în care normele rămân neschimbate; consideră că, în acest context, ar trebui să fie luată în considerare instituirea unui fond bazat pe taxele plătite în industria offshore;

20.  consideră că este necesar să se analizeze în ce măsură introducerea răspunderii penale la nivelul UE ar reprezenta o măsură suplimentară de descurajare, dincolo de sancțiunile civile, care ar îmbunătăți protecția mediului și respectarea măsurilor de siguranță; salută, prin urmare, adoptarea de către UE a Directivei privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal 2008/99/CE (ECD), care a introdus sancțiuni penale armonizate pentru anumite încălcări ale legislației UE în domeniul mediului; regretă, cu toate acestea, că domeniul de aplicare al ECD nu include toate activitățile prevăzute în DSO; regretă, de asemenea, că definițiile infracțiunilor și nivelul minim al sancțiunilor legate de încălcarea normelor de siguranță pentru operațiunile offshore nu sunt armonizate la nivelul UE; invită Comisia să adauge accidentele petroliere majore în domeniul de aplicare al ECD și să prezinte Parlamentului în timp util primul său raport privind punerea în aplicare a DSO, dar nu mai târziu de 19 iulie 2019;

21.  solicită Comisiei să elaboreze studiile necesare pentru a se stabili în ce măsură statele membre individuale și zonele de coastă ale acestora sunt expuse unor riscuri economice, luând în considerare structura economică și sectorială a fiecărei regiuni, intensitatea activităților petroliere și gaziere offshore din fiecare regiune, condițiile în care decurg aceste activități, factorii climatici precum curenții maritimi și vântul, și standardele de mediu aplicate; recomandă, prin urmare, introducerea unor mecanisme de protecție și a unor perimetre de siguranță pentru cazul încetării operațiunilor și salută faptul că sectorul în cauză a creat patru dispozitive de obturare a puțurilor, care ar putea reduce scurgerile de petrol în caz de accident;

22.  solicită ca pentru toate operațiunile desfășurate în regiunea arctică să existe evaluări specifice ale impactului asupra mediului din această regiune, unde ecosistemele sunt deosebit de fragile și strâns legate de biosfera globală;

23.  solicită Comisiei și statelor membre să ia în considerare posibilitatea de a introduce noi măsuri, care să protejeze eficient operațiunile petroliere și gaziere offshore înainte de producerea unui accident grav;

24.  invită Comisia și statele membre, în acest context, să examineze în continuare posibilitatea unei soluții la nivel internațional, având în vedere că multe companii petroliere și gaziere care își desfășoară activitatea în UE sunt active la nivel mondial și că o soluție globală ar asigura condiții de concurență echitabile la nivel global prin întărirea controlului asupra companiilor exploatatoare dincolo de frontierele UE; invită statele membre să ratifice cât mai curând Acordul de la Paris privind schimbările climatice din decembrie 2015.

25.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 178, 28.6.2013, p. 66. (2) JO L 328, 6.12.2008, p. 28. (3) JO L 143, 30.4.2004, p. 56. (4) Cauza C-176/03, Comisia/Consiliul, ECLI:EU:C:2005:542. (5) JO L 351, 20.12.2012, p. 1. (6) JO L 339, 21.12.2007, p. 3. (7) JO L 199, 31.7.2007, p. 40. (8) Bio by Deloitte (2014), Civil liability, financial security and compensation claims for offshore oil and gas activities in the European Economic Area (Răspunderea civilă, garanția financiară și despăgubire pentru activitățile petroliere și gaziere offshore în Spațiul Economic European), raport final pregătit pentru Comisia Europeană — DG Energie. (9) JO C 51 E, 22.2.2013, p. 43.