Parlamentul European,

–  având în vedere dispozițiile instrumentelor Organizației Națiunilor Unite din domeniul drepturilor omului, inclusiv cele referitoare la dreptul la naționalitate, precum Carta ONU, Declarația universală a drepturilor omului, convențiile internaționale privind drepturile civile și politice, Convenția cu privire la drepturile copilului, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția din 1954 privind statutul apatrizilor, cea din 1961 privind reducerea cazurilor de apatridie, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și protocolul său opțional, precum și Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora,

–  având în vedere alte instrumente ale ONU cu privire la apatridie și dreptul la o naționalitate, cum ar fi concluzia 106 a Comitetului executiv al Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați (UNHCR) privind identificarea, prevenirea și reducerea apatridiei și protecția apatrizilor(1), care a fost aprobată prin Rezoluția A/RES/61/137 a Adunării Generale a ONU din 2006,

–  având în vedere campania UNHCR pentru eradicarea apatridiei până în 2024(2) și Campania mondială pentru drepturi egale, indiferent de naționalitate, susținută de UNHCR, ONU Femei și de alte organizații și aprobată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului,

–  având în vedere Rezoluția Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU din 15 iulie 2016 privind drepturile omului și privarea arbitrară de naționalitate(A/HRC/RES/32/5),

–  având în vedere Declarația și Programul de acțiune de la Viena(3), adoptate în cadrul Conferinței mondiale a ONU privind drepturile omului la 25 iunie 1993,

–  având în vedere Recomandarea generală nr. 32 a Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW) referitoare la dimensiunea de gen a statutului de refugiat, azilului, naționalității și apatridiei în rândul femeilor(4),

–  având în vedere Declarația Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est privind drepturile omului(5),

–  având în vedere articolul 3 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană care afirmă că „în relațiile sale cu restul comunității internaționale”, UE trebuie să „contribuie la eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite”,

–  având în vedere concluziile Consiliului din 20 iulie 2015 referitoare la Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația 2015-2019(6),

–  având în vedere Cadrul strategic și Planul de acțiune ale UE privind drepturile omului și democrația din 25 iunie 2012(7),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 4 decembrie 2015 referitoare la apatridie(8),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 20 iunie 2016 referitoare la strategia UE față de Myanmar/Birmania(9),

–  având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 25 octombrie 2016 referitoare la drepturile omului și migrația în țările terțe(10),

–  având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2016 referitoare la Myanmar, în special la situația populației rohingya(11),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2015 referitoare la Raportul anual pe 2013 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință(12),

–  având în vedere studiul intitulat „Abordarea impactului apatridiei asupra drepturilor omului în activitatea externă a UE”, realizat de Direcția Generală Politici Externe în noiembrie 2014,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0182/2017),

A.  întrucât regiunea Asia de Sud și Asia de Sud-Est cuprinde următoarele țări - Afganistan, Bangladesh, Bhutan, Brunei, Cambodgia, India, Indonezia, Laos, Malaysia, Maldive, Myanmar, Nepal, Pakistan, Filipine, Singapore, Sri Lanka, Thailanda, Timorul de Est și Vietnam - care sunt toate membre sau au statutul de observator ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) sau ale Asociației Asia de Sud pentru Cooperare Regională (SAARC);

B.  întrucât Declarația universală a drepturilor omului (DUDO) afirmă că toți oamenii se nasc egali în demnitate și în drepturi; întrucât dreptul la naționalitate și dreptul de a nu fi privat în mod arbitrar de propria naționalitate sunt consacrate la articolul 15 din aceeași declarație, precum și în alte instrumente și convenții internaționale privind drepturile omului; întrucât, însă, instrumentele juridice internaționale nu și-au atins încă principalul obiectiv, acela de a proteja dreptul tuturor persoanelor la o naționalitate;

C.  întrucât toate drepturile omului sunt universale, indivizibile, interdependente și strâns legate între ele; întrucât drepturile omului și libertățile fundamentale sunt drepturi dobândite prin naștere de toate ființele umane, iar protejarea și promovarea lor este cea mai importantă sarcină a guvernelor;

D.  întrucât Convenția cu privire la drepturile copilului, care a fost ratificată de toate țările din Asia de Sud și de Sud-Est, prevede că un copil trebuie înregistrat imediat după nașterea sa și trebuie să aibă dreptul de a dobândi o cetățenie; întrucât se estimează că, la nivel mondial, jumătate dintre persoanele apatride sunt copii și că majoritatea sunt apatrizi de la naștere;

E.  întrucât Declarația ASEAN privind drepturile omului afirmă că fiecare persoană are dreptul la o naționalitate conform legii și „nicio persoană nu trebuie să fie privată în mod arbitrar de naționalitate sau de dreptul de a-și schimba naționalitatea”;

F.  întrucât persona apatridă este definită în Convenția de la Geneva din 1954 privind statutul apatrizilor ca „o persoană care nu este considerată cetățean al nici unui stat, conform legii naționale a acestuia”; întrucât cauzele apatridiei pot varia, cuprinzând, printre altele, fără a se limita la acestea: succesiunea și disoluția statelor, necesitatea de a fugi din cauza circumstanțelor existente, migrația și traficul de ființe umane, precum și: modificări și lacune în legile privind naționalitatea, expirarea naționalității pentru că persoana a trăit în afara țării pentru o perioadă mai mare de timp, privarea de cetățenie în mod arbitrar, discriminarea din motive de gen, rasă, etnie sau din alte motive, obstacolele administrative și birocratice, inclusiv obținerea sau înregistrarea certificatelor de naștere; întrucât majoritatea, dacă nu chiar toate aceste cauze pot fi găsite în cazurile de apatridie din Asia de Sud și de Sud-Est;

G.  întrucât este important să se remarce că a fi o persoană apatridă este diferit de a fi o persoană refugiată; întrucât majoritatea apatrizilor nu au părăsit niciodată locul în care s-au născut sau nu au trecut niciodată o frontieră internațională;

H.  întrucât apatridia reprezintă o problemă multidimensională și conduce la o gamă largă de încălcări ale drepturilor omului, incluzând, dar fără a se limita la acestea, problemele legate de certificatele de naștere și de alte documente de stare civilă, precum și alte probleme legate de drepturile de proprietate, excluderea de la programele de sănătate pentru copii și din sistemele de școli publice, proprietatea asupra unei întreprinderi, reprezentare politică și participarea la vot, accesul la securitatea socială și la serviciile publice; întrucât apatridia poate contribui la traficul de ființe umane, la detenția arbitrară, la încălcarea libertății de circulație, la exploatare și abuzuri împotriva copiilor și la discriminări împotriva femeilor;

I.  întrucât atenția internațională acordată apatridiei este în continuare limitată, în pofida implicațiilor sale deosebit de îngrijorătoare asupra drepturilor omului la nivel mondial și regional și întrucât aceasta continuă să fie percepută ca o problemă internă a statelor; întrucât reducerea și, în cele din urmă, eliminarea apatridiei ar trebui să devină o prioritate în domeniul drepturilor omului la nivel internațional;

J.  întrucât discriminarea legislativă de gen, de exemplu, în dobândirea sau transmiterea cetățeniei către copiii, soțul sau soția unei persoane, se practică în continuare în țări din Asia de Sud și de Sud-Est, precum Nepal, Malaysia și Brunei;

K.  întrucât UNHCR estimează că 135 de milioane de copii cu vârste mai mici de cinci ani din întreaga regiune nu au fost înregistrați la naștere și riscă să devină apatrizi;

L.  întrucât eradicarea apatridiei va conduce totodată la creșterea democrației, deoarece persoanele care au fost apatride vor fi incluse în procesul democratic și vor putea contribui la acesta;

M.  întrucât problema complexă a apatridiei, deși nu este o chestiune marginală, rămâne situată la periferia cea mai îndepărtată a legislației și politicilor internaționale;

N.  întrucât apatridia subminează perspectivele de dezvoltare ale populațiilor afectate și implementarea efectivă a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă;

O.  întrucât Planul global de acțiune al UNHCR privind eradicarea apatridiei (2014-2024) urmărește să sprijine guvernele în rezolvarea actualelor situații majore de apatridie, să prevină apariția altora noi, precum și să identifice și să protejeze mai bine populațiile apatride; întrucât Acțiunea nr. 10 din acest plan indică, de asemenea, necesitatea de a îmbunătăți datele cantitative și calitative privind apatridia; întrucât UE s-a angajat să sprijine în mod activ Planul de acțiune;

P.  întrucât Concluziile Consiliului referitoare la Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2015-2019 afirmă că este important să se discute chestiunea apatridiei în relațiile cu țările prioritare și să se concentreze eforturile pe prevenirea apariției unor noi populații apatride ca urmare a conflictelor, strămutărilor și destrămării unor state;

Q.  întrucât Raportul anual al UE privind drepturile omului și democrația în lume - secțiunea dedicată problemelor de țară și regionale, din 20 septembrie 2016 afirmă că UE urmărește să mărească coerența, eficacitatea și vizibilitatea drepturilor omului în politica externă a UE și să crească vizibilitatea angajamentului UE cu ONU și cu mecanismele regionale ale drepturilor omului, pentru a încuraja asumarea responsabilității la nivel regional și pentru a promova universalitatea drepturilor omului; întrucât raportul menționează explicit că acest lucru include lansarea unui prim dialog politic privind drepturile omului cu mecanismele competente din cadrul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN);

R.  întrucât UE a stabilit că va plasa drepturile omului în centrul relațiilor sale cu țările terțe;

S.  întrucât apatridia favorizează deplasarea populațiilor, migrația și traficul de ființe umane și destabilizează subregiuni întregi;

T.  întrucât o mare parte dintre cele 10 milioane de apatrizi înregistrați în lume locuiesc în Asia de Sud și de Sud-Est, populația rohingya din Myanmar fiind cel mai mare grup de apatrizi din lume, cu peste un milion de persoane, conform mandatului UNHCR privind apatridia, iar comunități importante de apatrizi se găsesc și în Thailanda, Malaezia, Brunei, Vietnam, Filipine, dar și în alte părți; întrucât apatrizi tibetani trăiesc în țări precum India și Nepal; întrucât unele dintre aceste grupuri intră sub incidența mandatului UNHCR privind apatridia, iar altele nu; întrucât statisticile și raportările despre populațiile de apatrizi din lume sunt incomplete și nu toate țările au statistici pe această temă; întrucât în Asia de Sud și de Sud-Est se înregistrează cazuri amânate, cazuri nesoluționate, dar și cazuri în care s-au înregistrat progrese;

U.  întrucât au fost realizate progrese în Asia de Sud și de Sud-Est prin modificările aduse legilor privind naționalitatea, introducându-se o serie de dispoziții adecvate pentru a preveni cazurile de apatridie și pentru a permite apatrizilor să dobândească o naționalitate; întrucât aceste eforturi trebuie consolidate, iar legile adoptate trebuie, de asemenea, să fie respectate în practică;

V.  întrucât etnicii rohingya sunt una dintre cele mai persecutate minorități din lume, formând cel mai mare grup de apatrizi, aceștia devenind în mod oficial apatrizi din 1982 odată cu adoptarea Legii privind cetățenia birmaneză; întrucât populația rohingya nu este dorită de autoritățile din Myanmar și din țările învecinate, cu toate că unele dintre țările vecine găzduiesc un număr mare de refugiați; întrucât în prezent se înregistrează ciocniri în statul Rakhine; întrucât mii de refugiați care au reușit să treacă frontiera în Bangladesh au nevoie disperată de asistență umanitară și sunt respinși cu forța, ceea ce reprezintă o încălcare a legislației internaționale; întrucât etnicii rohingya fug de politica de pedepsire colectivă din statul Rakhine, unde forțele de securitate comit represalii nediscriminatorii, existând relatări care afirmă că forțele de securitate trag în săteni din elicoptere, incendiază case, fac arestări arbitrare și violează femei și fete; întrucât, până acum, reacțiile interne și internaționale față de deteriorarea drepturilor omului și a crizei umanitare a etnicilor rohingya au fost în mare măsură insuficiente, iar multe instrumente pentru rezolvarea problemei nu au fost încă luate în considerare;

W.  întrucât sute de mii de așa-numiți „bihari” nu au fost tratați ca cetățeni ai statului Bangladesh după războiul de independență din Bangladesh, când Pakistanul a refuzat repatrierea acestor etnici; întrucât, începând cu 2003, o serie de hotărâri judecătorești au confirmat că biharii sunt cetățeni ai statului Bangladesh; întrucât un număr mare de bihari nu sunt integrați pe deplin în societatea din Bangladesh și în programe de dezvoltare, iar mulți nu își pot exercita pe deplin drepturile care le-au fost reconfirmate;

X.  întrucât în Asia de Sud și de Sud-Est mai există multe alte grupuri apatride; întrucât, cu toate acestea, în ultimii ani s-au produs o serie de evoluții pozitive, cum ar fi în Indonezia, care a abolit discriminarea de gen în procedura de dobândire a naționalității și și-a reformat legislația privind naționalitatea în 2006, astfel încât să nu li se mai retragă cetățenia migranților indonezieni care stau mai mult de cinci ani în străinătate, dacă acest lucru conduce la apatridie; în Cambodgia, unde înregistrarea nașterilor a devenit gratuită în primele 30 de zile de la naștere; în Vietnam, unde în 2008 s-a facilitat naturalizarea tuturor apatrizilor rezidenți în Vietnam de peste 20 de ani; precum și în Thailanda, unde, în urma reformei legilor privind naționalitatea și înregistrarea civilă, 23 000 de apatrizi au dobândit cetățenia începând cu 2011;

Y.  întrucât este extrem de important ca guvernul și autoritățile relevante ale tuturor țărilor din regiune să respecte pe deplin principiul nereturnării și să-i protejeze pe refugiați, în concordanță cu obligațiile lor internaționale și cu standardele internaționale privind drepturile omului;

Z.   întrucât grupurile de apatrizi ar trebui să aibă acces la programe umanitare care să le asigure asistență în sănătate, educație alimentară și nutriție,

1.  este îngrijorat de milioanele de cazuri de apatrizi din întreaga lume, în special din Asia de Sud și de Sud-Est, și își exprimă solidaritatea cu persoanele apatride;

2.  este extrem de îngrijorat de situația minorității rohingya din Myanmar; este consternat de rapoartele care indică încălcări grave ale drepturilor omului și forme continuate de represiune, de discriminare a etnicilor rohingya și de nerecunoaștere a lor ca parte a societății din Myanmar, în cadrul a ceea ce pare a fi o campanie coordonată de epurare etnică; subliniază faptul că etnicii rohingya au trăit pe teritoriul Myanmarului timp de multe generații și sunt pe deplin îndreptățiți să dețină cetățenia acestui stat, pentru că au deținut-o și în trecut, precum și toate drepturile și obligațiile pe care le implică aceasta; îndeamnă guvernul și autoritățile din Myanmar să redea cetățenia birmaneză minorității rohingya; solicită, totodată, deschiderea imediată a statului Rakhine pentru organizațiile umanitare, observatorii internaționali, ONG-uri și jurnaliști; consideră că trebuie să se organizeze investigații imparțiale pentru a trage la răspundere pe cei care au încălcat drepturile omului; consideră, de asemenea, că sunt necesare măsuri urgente pentru a preveni alte acte de discriminare, ostilitate și violență împotriva minorităților sau incitarea la astfel de acte; se așteaptă ca laureata Premiului Nobel pentru Pace și a Premiului Saharov, doamna Suu Kyi, să-și folosească diferitele sale poziții în guvernul din Myanmar pentru a ajunge mai repede la o soluție;

3.  regretă că statutul apatridiei este exploatat uneori pentru marginalizarea unor comunități specifice și pentru a le priva de drepturi; consideră că incluziunea juridică, politică și socială a minorităților este un element esențial al tranziției democratice și că rezolvarea problemelor legate de apatridie ar contribui la o mai bună coeziune socială și la stabilitate politică mai mare;

4.  semnalează faptul că apatridia poate genera crize umanitare semnificative și reafirmă că apatrizii trebuie să aibă acces la programe umanitare; subliniază faptul că apatridia implică, adesea, lipsa accesului la educație, la servicii medicale, la un loc de muncă, la libertatea de circulație și la securitate;

5.  își exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa datelor legate de apatridie în Asia de Sud și de Sud-Est, de exemplu pentru Bhutan, India, Nepal și Timorul de Est sunt disponibile puține date sau chiar nicio dată; este, de asemenea, îngrijorat că, chiar și atunci când sunt disponibile cifre globale, nu există, de exemplu, date dezagregate despre femei, copii și alte grupuri vulnerabile; subliniază că acest deficit de informații îngreunează conceperea unor acțiuni specifice, inclusiv în cadrul campaniei UNHCR de a eradica apatridia până în 2024; încurajează ferm țările din Asia de Sud și de Sud-Est ofere date publice, fiabile și defalcate în ceea ce privește apatridia;

6.  subliniază că există și exemple pozitive, cum ar fi inițiativa propusă în Filipine în mai 2016 de a răspunde la necesitatea unor date cu privire la situația copiilor apatrizi și la amploarea acestui fenomen în regiune; invită UE să-și ofere cooperarea și să sprijine cartografierea completă a apatridiei și identificarea proiectelor care vizează eradicarea apatridiei în regiune;

7.  este profund preocupat de faptul că state precum Brunei, Malaysia și Nepal au legislații care discriminează în funcție de gen; subliniază necesitatea examinării prevederilor din legislația privind naționalitatea, în special, din Convenția cu privire la drepturile copilului și din Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW);

8.  salută evoluțiile pozitive din regiune și eforturile din Filipine, Vietnam și Thailanda și încurajează țările din regiune să colaboreze, să facă schimb de bune exemple și de eforturile pentru a eradica apatridia în întreaga regiune;

9.  reamintește situația ulterioară apatridiei în regiune și principiul participării în domeniul drepturilor omului; promovează incluziunea în proiecte și planuri de dezvoltare a comunităților afectate de apatridie și a persoanelor care anterior au avut statutul de apatrizi; încurajează guvernele și proiectele de dezvoltare să trateze problema discriminării care apare după apatridie, inspirându-se din articolul 4 alineatul (1) din CEDAW, care urmărește accelerarea egalității de facto;

10.  recunoscând suveranitatea națională în ceea ce privește chestiuni precum cetățenia, îndeamnă țările cu populații apatride să ia măsuri concrete pentru a rezolva această problemă, în conformitate cu principiile consacrate în convențiile internaționale pe care le-au ratificat, în special Convenția cu privire la drepturile copilului; remarcă numărul mare de evoluții pozitive care au avut loc în regiune;

11.  îndeamnă guvernul din Bangladesh să adopte o foaie de parcurs clară care să permită aplicarea Acordului de pace de la Chittagong Hill Tracts din 1997 în integralitatea sa, permițând astfel reabilitarea populațiilor jumma strămutate, aflate în prezent în India, ca apatride;

12.  încurajează ferm statele să implementeze garanția, care este consacrată în Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961, potrivit căreia unei persoane născute într-un stat i se va acorda și naționalitatea acelui stat dacă, în lipsa acestei măsuri, persoana respectivă ar fi apatridă;

13.  subliniază legăturile dintre apatridie și vulnerabilitatea socială și economică; îndeamnă guvernele din țările în curs de dezvoltare să prevină refuzarea naționalității, pierderea sau retragerea acesteia pe motive discriminatorii, să adopte legi echitabile privind naționalitatea și să introducă proceduri de documentare accesibile, nediscriminatorii legate de naționalitate;

14.  salută angajamentul asumat de Consiliu în concluziile sale privind planul de acțiune privind drepturile omului și democrația 2015-2019, de a trata chestiunea apatridiei în relațiile cu țările prioritare și, în plus, salută angajamentul Consiliului de a-și consolida relațiile cu ASEAN; recomandă ca eforturile să se concentreze dincolo de populațiile de apatrizi apărute în urma unui conflict, a strămutărilor și a dezmembrării statelor, astfel încât să includă și alte aspecte relevante, precum apatridia ca rezultat al discriminării, precum și al neînregistrării certificatelor de naștere și a altor acte de stare civilă;

15.  reamintește măsura promisă în cadrul Planului de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2015-2019 de a dezvolta un cadru comun între Comisie și Serviciul de Acțiune Externă (SEAE) cu scopul de a discuta problemele legate de apatridie cu țările terțe; subliniază că elaborarea și diseminarea unui cadru oficial ar fi un element esențial al sprijinului oferit de UE pentru realizarea obiectivului UNHCR de eradicare a apatridiei la nivel mondial până în 2024;

16.  invită UE să promoveze elaborarea unor soluții globale pentru problema apatridiei, precum și a unor strategii locale sau regionale specifice, deoarece o abordare universală nu va fi suficient de eficientă pentru a rezolva această problemă;

17.  consideră că UE ar trebui să sublinieze mai ferm impactul major pe care îl are apatridia asupra problemelor globale precum eradicarea sărăciei, implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și a obiectivelor de dezvoltare durabilă, promovarea drepturilor copilului, necesitatea de rezolva migrația ilegală și traficul de ființe umane;

18.  salută adoptarea Obiectivului de dezvoltare durabilă nr. 16.9, care urmărește să garanteze tuturor identitatea juridică și înregistrarea la naștere; regretă, însă, că apatridia nu este menționată explicit în Agenda 2030 ca motiv de discriminare sau ca obiectiv specific de reducere a sărăciei; invită UE și statele sale membre să ia în considerare includerea unor indicatori privind apatridia în mecanismele lor de monitorizare și de implementare a ODG;

19.   accentuează importanța unei strategii de comunicare eficientă privind apatridia, pentru a atrage atenția asupra acestei chestiuni; invită UE să comunice mai mult și mai eficient pe tema apatridiei, în colaborare cu UNHCR și prin delegațiile sale în țările terțe în cauză, precum și să se concentreze asupra încălcării drepturilor omului care au apărut ca urmare a apatridiei;

20.  invită UE să elaboreze o strategie cuprinzătoare privind apatridia, bazată pe două seturi de măsuri; consideră că primul set de măsuri ar trebui să vizeze situațiile urgente, în timp ce al doilea ar trebui să definească măsuri pe termen lung pentru eradicarea apatridiei; consideră că strategia ar trebui să se concentreze asupra unui număr limitat de priorități și că, în cazul unor situații urgente, UE ar trebui să preia inițiativa și să atragă atenția asupra apatridiei la nivel internațional;

21.  subliniază că strategia cuprinzătoare a UE privind apatridia ar trebui să fie adaptabilă la situațiile specifice cu care se confruntă apatrizii; subliniază că, pentru a formula măsuri adecvate, trebuie făcută distincția între apatridia care a rezultat din lipsa capacității administrative și apatridia care a rezultat în urma unei politici de stat discriminatorii, îndreptată împotriva anumitor comunități sau minorități;

22.  recomandă statelor membre să acorde prioritate susținerii evoluțiilor pozitive în rezolvarea apatridiei în Asia de Sud și de Sud-Est și propune o nouă viziune politică globală care să cuprindă:

23.  invită guvernele din Brunei Darussalam, Malaezia și Nepal să combată discriminările de gen din dreptul lor național și să promoveze dreptul copiilor la naționalitate;

24.  remarcă legătura dintre apatridie și dislocarea forțată, îndeosebi în regiunile afectate de conflicte; reamintește că cel puțin 1,5 milioane de persoane apatride din lume sunt refugiați sau foști refugiați, inclusiv femei tinere și fete;

25.  reamintește că apatridia în lume este în mare parte neînregistrată și subraportată și că datele disponibile se bazează pe definiții diferite; îndeamnă comunitatea internațională să adopte o definiție comună și să rezolve deficiențele în colectarea datelor ce măsoară apatridia în țările dezvoltate, în special ajutând autoritățile locale să aplice metode adecvate pentru cuantificarea, identificarea și înregistrarea apatrizilor, precum și consolidându-le capacitățile statistice;

26.  invită Comisia să lanseze schimburi de bune practici între statele membre, încurajează coordonarea activă a punctelor de contact naționale pentru apatridie și salută campania „#IBelong”;

27.  subliniază rolul esențial al Convenției din 1954 privind statutul apatrizilor și al Convenției din 1961 privind reducerea cazurilor de apatridie, care impun crearea unor cadre juridice pentru identificarea și protejarea apatrizilor și pentru prevenirea apatridiei și care ar putea fi un element de plecare important pentru statele care vor să realizeze progrese în rezolvarea problemei apatridiei;

28.  salută sprijinul UE pentru persoanele apatride din Asia de Sud și de Sud-Est, prin diferite instrumente și încurajează Uniunea să își continue eforturile de combatere a impactului apatridiei asupra dezvoltării, păcii și stabilității, ca parte integrantă a programelor sale de cooperare pentru dezvoltare și, în sens mai larg, ca parte a acțiunii sale externe;

29.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor statelor membre.

(1) http://www.unhcr.org/excom/exconc/453497302/conclusion-identification-prevention-reduction-statelessness-protection.html (2) http://www.unhcr.org/protection/statelessness/54621bf49/global-action-plan-end-statelessness-2014-2024.html (3) http://www.ohchr.org/Documents/ProfessionalInterest/vienna.pdf (4) http://www.refworld.org/docid/54620fb54.html (5) http://www.asean.org/wp-content/uploads/images/ASEAN_RTK_2014/6_AHRD_Booklet.pdf (6) https://ec.europa.eu/anti-trafficking/sites/antitrafficking/files/council_conclusions_on_the_action_plan_on_human_rights_and_democracy_2015_-_2019.pdf (7) https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/EN/foraff/131181.pdf (8) http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2015/12/04-council-adopts-conclusions-on-statelessness/ (9) http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2016/06/20-fac-conclusions-myanmar-burma/ (10) Texte adoptate, P8_TA(2016)0404. (11) Texte adoptate, P8_TA(2016)0316. (12) JO C 316, 30.8.2016, p. 141.