Parlamentul European,

–  având în vedere cererea de ridicare a imunității lui Marine Le Pen, transmisă la 9 decembrie 2016 de Pascal Guinot, procurorul general al Curții de Apel Aix-en-Provence și comunicată în ședința plenară din 19 ianuarie 2017,

–  având în vedere că dna Le Pen a fost invitată pentru a fi audiată la 29 mai și 12 iunie 2017, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea deputaților în Parlamentul European prin vot universal direct,

–  având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 12 mai 1964, 10 iulie 1986, 15 și 21 octombrie 2008, 19 martie 2010, 6 septembrie 2011 și 17 ianuarie 2013(1),

–  având în vedere articolul 23 primul paragraf, articolul 29 primul paragraf, articolul 30 și articolul 31 primul paragraf din Legea din 29 iulie 1881 și articolele 93-2 și 93-3 din Legea din 29 iulie 1982;

–  având în vedere articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0223/2017),

A.  întrucât procurorul general al Curții de Apel din Aix-en-Provence a solicitat ridicarea imunității parlamentare a deputatei în Parlamentul European Marine Le Pen, în legătură cu o acțiune în justiție pentru o infracțiune prezumată;

B.  întrucât, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, deputații în Parlamentul European nu pot fi cercetați, reținuți sau urmăriți datorită opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcțiilor lor;

C.  întrucât, în conformitate cu articolul 9 din Protocolul nr. 7, deputații în Parlamentul European beneficiază, pe teritoriul statului din care provin, de aceleași imunități ca și cele acordate deputaților parlamentului național respectiv;

D.  întrucât, în conformitate cu articolul 26 al doilea paragraf din Constituția Republicii Franceze, niciun membru al Parlamentului nu poate face obiectul unei arestări sau al vreunei alte măsuri privative sau restrictive de libertate, în materie penală sau corecțională, decât cu autorizarea Biroului adunării din care face parte; această autorizare nu este necesară în caz de infracțiune penală gravă sau altă infracțiune majoră în flagrant delict ori de condamnare definitivă;

E.  întrucât Marine Le Pen este acuzată de defăimare publică a unui funcționar ales, infracțiune prevăzută în dreptul francez la articolul 23 primul paragraf, articolul 29 primul paragraf, articolul 30 și articolul 31 primul paragraf din Legea din 29 iulie 1881 și la articolele 93-2 și 93-3 din Legea 29 iulie 1982;

F.  întrucât, la 28 iulie 2015, Christian Estrosi a depus la decanul judecătorilor Tribunalului din Nisa o plângere însoțită de constituirea ca parte civilă împotriva lui Marine Le Pen pentru acuzația de defăimare publică a unui funcționar public ales cu mandat temporar; întrucât el a susținut că, la 3 mai 2015, în cursul emisiunii Le Grand Rendez-vous, difuzată simultan pe iTÉLÉ și Europe1, Marine Le Pen a făcut următoarele afirmații care constituiau acuzații sau imputări ale unor fapte susceptibile de a aduce atingere onoarei sau reputației sale:

„Ascultați-mă, ce știu este că dl ESTROSI a finanțat UOIF (Uniunea organizațiilor islamice din Franța); acesta a fost condamnat de justiția administrativă pentru faptul de a fi cerut o chirie atât de redusă unei moschei aparținând UOIF încât până și instanța administrativă l-a admonestat cu severitate; aceasta corespunde, de fapt, modului în care acești primari finanțează în mod ilegal moscheile, încălcând Legea din 1905; în cazul în care cineva este prins în flagrant delict de clientelism cu iz de comunitarism religios, trebuie faci valuri și să spui lucruri șocante, însă pentru mine nu cuvintele contează, ci faptele...”; ca răspuns la întrebarea jurnalistului: „Deci Estrosi este un complice al jihadiștilor?”, dna Le Pen ar fi răspuns următoarele: „Ajutorul, furnizarea de mijloace, sprijinul acordat: atunci când ajuți fundamentalismul islamist să se instaleze, să se difuzeze, să recruteze, ei bine, într-un anumit mod, moralmente vorbind, da, ești puțin complice.”;

G.  întrucât Marine Le Pen a fost invitată de două ori la audiere, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul de procedură; întrucât ea nu a răspuns invitației și nu și-a prezentat observațiile comisiei competente;

H.  întrucât faptele prezumate nu au o legătură directă sau evidentă cu exercitarea de către Marine Le Pen a funcțiilor sale de deputată în Parlamentul European și nici nu reprezintă opinii sau voturi exprimate în exercitarea funcțiilor sale de deputată în Parlamentul European, în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene;

I.  întrucât, din perspectiva articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, acuzațiile sunt clar fără legătură cu poziția lui Marine Le Pen de deputată în Parlamentul European, fiind în schimb legate de activități de natură pur națională sau regională, ceea ce face ca articolul 8 să nu fie aplicabil;

J.  întrucât doar imunitatea prevăzută la articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene poate fi ridicată;

K.  întrucât, ținând seama de articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, nu există niciun motiv pentru a suspecta că cererea de ridicare a imunității a fost înaintată cu scopul de a obstrucționa activitatea parlamentară a lui Marine Le Pen sau cu intenția de a-i cauza prejudicii politice (fumus persecutionis);

1.  hotărăște să ridice imunitatea lui Marine Le Pen;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum și raportul comisiei competente, autorităților competente din Republica Franța și lui Marine Le Pen.

(1) Hotărârea Curții de Justiție din 12 mai 1964, Wagner/Fohrmann și Krier, 101/63, ECLI:EU:C:1964:28, hotărârea Curții de Justiție din 10 iulie 1986, Wybot/Faure și alții, 149/85, ECLI:EU:C:1986:310, hotărârea Tribunalului din 15 octombrie 2008, Mote/Parlamentul, T-345/05, ECLI:EU:T:2008:440, hotărârea Curții de Justiție din 21 octombrie 2008, Marra/De Gregorio și Clemente, pronunțată în cauzele conexe C-200/07 și C-201/07, ECLI:EU:C:2008:579, hotărârea Tribunalului din 19 martie 2010, Gollnisch/Parlamentul, T-42/06, ECLI:EU:T:2010:102, hotărârea Curții de Justiție din 6 septembrie 2011, Patriciello, C-163/10, ECLI: EU:C:2011:543, hotărârea Tribunalului din 17 ianuarie 2013, Gollnisch/Parlamentul, pronunțată în cauzele conexe T-346/11 și T-347/11, ECLI:EU:T:2013:23.