Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 153 alineatul (1) literele (a) și (b), articolul 155 alineatul (1) și articolul 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–   având în vedere articolele 4 și 30 din Carta socială europeană și articolele 31 și 32 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere măsurile de combatere a discriminării și a abuzului prevăzute în Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES ‒ Anexă: Acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă(1) (Directiva privind munca pe fracțiune de normă),

–  având în vedere Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP(2) (Directiva privind munca pe durată determinată),

–  având în vedere Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru(3) (Directiva privind timpul de lucru),

–  având în vedere Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară(4),

–  având în vedere Directiva 2009/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară(5) (Directiva privind comitetul european de întreprindere),

–  având în vedere Convenția nr. 98 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind aplicarea principiilor dreptului de organizare și de negociere colectivă, precum și Convenția nr. 175 privind munca pe fracțiune de normă,

–  având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2017 referitoare la condițiile de muncă și locurile de muncă cu contracte precare(6),

–  având în vedere studiul intitulat „Contractele temporare, locurile de muncă precare, drepturile fundamentale ale angajaților și dreptul muncii în UE”, publicat în noiembrie 2017 de Direcția sa Generală Politici Interne ale Uniunii(7),

–  având în vedere numeroasele petiții referitoare la încălcarea Directivei privind munca pe durată determinată în sectorul public(8), condițiile de muncă precare ale lucrătorilor angajați pe contracte de muncă de zero ore în sectorul privat(9), reprezentarea în cadrul sindicatelor și diferențele dintre sistemele de securitate socială(10), precum și petițiile care contestă recurgerea tot mai frecventă la contractele temporare(11),

–  având în vedere noile propuneri ale Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind înființarea unei autorități europene a muncii (COM(2018)0131) și privind o recomandare a Consiliului referitoare la accesul la protecție socială pentru lucrători și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă (COM(2018)0132),

–  având în vedere rezultatele audierii organizate de Comisia pentru petiții la 22 noiembrie 2017, cu titlul „Protecția drepturilor lucrătorilor cu locuri de muncă temporare sau precare, pe baza petițiilor primite”,

–  având în vedere Directiva 91/533/CEE a Consiliului din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă(12),

–  având în vedere propunerea Comisiei de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană și de abrogare a Directivei 91/533/CEE a Consiliului (COM(2017)0797),

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei intitulată „Răspunsuri la petițiile privind contracararea precarității și utilizarea abuzivă a contractelor pe durată determinată” (O-000054/2018 – B8‑0022/2018),

–  având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru petiții,

–  având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât, în ultimii 15 ani, a crescut numărul lucrătorilor din UE care au un contract de muncă pe durată determinată sau cu fracțiune de normă, ca urmare a implementării politicilor de austeritate și a reducerii drepturilor lucrătorilor, care au dus la o mai mare precaritate și instabilitate a locurilor de muncă; întrucât sunt necesare politici eficiente care să cuprindă diversele forme de ocupare a forței de muncă și care să protejeze în mod adecvat lucrătorii;

B.  întrucât condițiile precare de muncă apar din cauza unor lacune importante în protecția efectivă a drepturilor lucrătorilor la diferite niveluri ale structurii normative, inclusiv în legislația primară și secundară a UE și în legislația statelor membre; întrucât petițiile privind diferite tipuri de ocupare a forței de muncă trebuie examinate în raport cu legislația națională din statul membru din care provin, precum și cu legislația aplicabilă la nivelul UE; întrucât politica socială și a muncii de la nivelul UE se bazează pe principiul subsidiarității;

C.  întrucât măsurile de politică trebuie adaptate astfel încât să țină seama de faptul că precaritatea este un aspect dinamic ce afectează toate relațiile personale la locul de muncă; întrucât precaritatea locurilor de muncă trebuie combătută cu ajutorul unui pachet de politici integrat și organizat pe mai multe niveluri, care să promoveze standarde ale muncii favorabile incluziunii și eficace, pe lângă măsuri efective de asigurare a respectării principiului egalității;

D.  întrucât obiectivul combaterii practicilor neloiale în materie de ocupare a forței de muncă, care duc la situații de precaritate, ar trebui îndeplinit și pe baza Agendei OIM privind munca decentă, care tratează aspecte precum crearea locurilor de muncă, drepturile la locul de muncă, protecția socială și dialogul social, incluzând egalitatea între femei și bărbați ca obiectiv transversal;

E.  întrucât datele generate de Eurostat și de Eurofound privind ocuparea temporară voluntară, diferențele în materie de gen și vârstă în ocuparea temporară, precum și subocuparea unei proporții considerabile a lucrătorilor cu fracțiune de normă demonstrează apariția tot mai frecventă a unor forme de ocupare non-standard și atipice; întrucât datele privind șomajul defalcate pe gen și vârstă demonstrează cele mai scăzute rate din 2009;

F.  întrucât, în unele state membre, s-a constatat de-a lungul anilor o creștere semnificativă a contractelor privind locurile de muncă atipice și temporare atât în sectorul public, cât și în cel privat, într-un cadru juridic în care nu se poate nici evita, nici sancționa în mod corespunzător utilizarea abuzivă a contractelor pe o durată determinată, din cauza lipsei de soluții efective și proporționale; întrucât acest lucru a subminat integritatea legislației europene în materie de ocupare a forței de muncă și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene;

G.  întrucât există un cadru legislativ cuprinzător la nivelul UE care ar trebui să elimine riscul de precaritate în anumite tipuri de raporturi de muncă, cum ar fi Directiva privind contractele pe o durată determinată, Directiva privind munca pe fracțiune de normă, Directiva privind munca temporară, Directiva privind timpul de muncă, Directiva privind egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Directiva privind egalitatea de tratament a persoanelor și Directiva privind egalitatea oportunităților și egalitatea de tratament;

H.  întrucât Comisia înregistrează întârzieri considerabile în desfășurarea procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către unele state membre în raport cu legislația UE din domeniul muncii, permițând astfel continuarea timp de ani de zile a utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată și a încălcării drepturilor lucrătorilor;

I.  întrucât informațiile recente legate de petițiile privind utilizarea abuzivă a contractelor pe durată determinată în sectorul public au scos în evidență situația unor lucrători temporari care au fost disponibilizați de la instituția publică la care lucrau în urma unor hotărâri prin care se constata că aceștia au suferit de utilizarea abuzivă a contractelor pe durată determinată, fiind astfel încălcată Directiva 1999/70/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP;

J.  întrucât condițiile de muncă diferă de la un stat membru la altul, deoarece în fiecare stat membru există o legislație specifică privind contractele de muncă;

K.  întrucât Comisia pentru petiții a acumulat dovezi solide cu privire la intensificarea muncii precare;

L.  întrucât, conform legislației UE, lucrătorii cu contracte cu zero ore trebuie să fie considerați drept lucrători, deoarece lucrează în subordinea unei alte persoane și sunt remunerați pentru munca prestată, situație căreia trebuie să i se aplice legislația socială a UE;

M.  întrucât locurile de muncă precare, inclusiv contractele cu zero ore, au ca rezultat un acces neadecvat la măsurile de protecție socială și subminează dreptul la negocieri colective, mai ales în ceea ce privește prestațiile și protecția împotriva disponibilizării abuzive, afectând de asemenea parcursul profesional și formarea; întrucât locurile de muncă precare au ca rezultat precaritatea generală a condițiilor de viață;

N.  întrucât femeile reprezintă o proporție mai mare a lucrătorilor cu contracte pe fracțiune de normă, pe durată determinată sau cu salarii scăzute, supunându-se astfel unui risc mai mare de precaritate generat de discriminarea pe piața forței de muncă, fapt ce încetinește evoluția în sensul combaterii și eliminării diferențelor dintre salariile și pensiile bărbaților și femeilor,

1.  înțelege că locurile de muncă precare înseamnă locurile de muncă ce se bazează, printre altele, pe utilizarea abuzivă a contractelor de angajare pe o perioadă determinată, fiind încălcate standardele internaționale privind condițiile de muncă, drepturile lucrătorilor și legislația UE; subliniază că munca în condiții precare presupune un risc mai mare de vulnerabilitate socioeconomică, resurse insuficiente pentru un trai decent și o protecție socială neadecvată;

2.  subliniază că este important să se facă deosebirea între munca atipică și locurile de muncă precare; subliniază că termenii „atipic” și „precar” nu pot fi utilizați ca sinonime;

3.  ia act de Rezoluția Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la condițiile de muncă și locurile de muncă cu contracte precare și de petițiile primite și subliniază faptul că riscul de precaritate depinde de tipul de contract de muncă, dar și de următorii factori:

4.  invită Comisia și statele membre să combată locurile de muncă precare, cum ar fi contractele cu zero ore, prin dezvoltarea de noi instrumente și prin asigurarea respectării consecvente a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și prin aplicarea concretă la nivel național a legislației europene și a celei naționale, pentru a elimina deficitul de locuri de muncă decente și a pune în practică o abordare bazată pe drepturi; invită Comisia și statele membre să coopereze cu toți partenerii sociali (îndeosebi cu sindicatele) și cu părțile interesate vizate care promovează locuri de muncă de calitate, sigure și bine plătite, pentru a consolida, printre altele, inspectoratele muncii;

5.  îndeamnă Comisia să întreprindă imediat măsuri legislative pentru a trata efectiv practicile de angajare care duc la situații de precaritate;

6.  invită Comisia să-și intensifice eforturile de eliminare a clauzelor abuzive din contractele de muncă, eliminând toate abuzurile și lacunele; ia act de noua propunere de directivă privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă, al cărei scop este instituirea de noi drepturi pentru toți lucrătorii, îndeosebi în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă pentru lucrătorii angajați în noi forme de muncă și la locuri de muncă atipice, limitând totodată sarcina ce le revine angajatorilor și menținând capacitatea de adaptare a pieței forței de muncă;

7.  salută în special dispozițiile privind dreptul la o activitate profesională suplimentară, fiind interzise clauzele de exclusivitate și fiind limitată utilizarea clauzelor de incompatibilitate, precum și dreptul de a fi informat cu suficient timp înainte cu privire la ziua în care trebuie începută munca;

8.  subliniază că Directiva privind timpul de muncă poate și trebuie să fie aplicată lucrătorilor cu contracte cu zero ore și că aceștia intră, prin urmare, sub incidența normelor privind perioadele minime de repaos și timpul de lucru maxim;

9.  invită statele membre să țină seama de indicatorii OIM la determinarea faptului dacă există sau nu un raport de muncă, drept mijloc de soluționare a lipsei de protecție în cazul locurilor de muncă precare;

10.  observă că accesul la protecție socială este esențial pentru siguranța economică și socială a forței de muncă și pentru buna funcționare a piețelor forței de muncă care creează locuri de muncă și creștere durabilă;

11.  subliniază că trebuie efectuate inspecții pentru ca lucrătorii cu contracte pe durată determinată sau flexibile să poată beneficia cel puțin de același nivel de protecție ca toți ceilalți lucrători; observă că este necesar un efort îndreptat către utilizarea instrumentelor existente ale OIM în cadrul unei campanii specifice împotriva muncii precare și că trebuie analizată în mod serios nevoia de noi instrumente obligatorii și măsuri legislative care să limiteze și să reducă munca precară și să scadă interesul angajatorilor față de contractele de muncă precare;

12.  este ferm convins că trebuie efectuată o evaluare globală a împrejurărilor în care sunt prelungite contractele de muncă pe durată determinată, deoarece serviciile prestate de lucrător nu pot să îndeplinească nevoi strict temporare, fapt ce denotă existența unui abuz prin încălcarea clauzei 5 din acordul-cadru din Directiva 1999/70/CE;

13.  invită Comisia și statele membre să asigure respectarea deplină a principiului „o remunerație egală pentru o muncă egală la același loc de muncă”;

14.  insistă ca statele membre și Comisia să evalueze legislația privind munca precară din punctul de vedere al impactului asupra genurilor; consideră că este necesară o axare pe diverse măsuri în vigoare referitoare la nevoile femeilor care lucrează în condiții precare, deoarece acestea constituie un grup deja suprareprezentat care va fi afectat în continuare într-o măsură disproporționată;

15.  reamintește că Directiva 1999/70/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată se întemeiază pe premisa că forma comună a raporturilor de muncă este contractul de muncă pe durată nedeterminată, iar contractele de muncă pe durată determinată reprezintă numai un aspect al ocupării forței de muncă în anumite sectoare sau al anumitor profesii și activități;

16.  denunță prelungirea contractelor de muncă pe durată determinată cu scopul de a acoperi nevoi care, prin natura lor, nu sunt temporare, ci fixe și permanente, deoarece acest lucru reprezintă o încălcare a Directivei 1999/70/CE;

17.  observă că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că transformarea unui contract pe durată determinată într-un contract pe durată nedeterminată constituie o măsură coerentă cu cerințele ce decurg din legislația UE prin faptul că previne utilizarea abuzivă a contractelor pe durată determinată și rezultă în eliminarea definitivă a consecințelor unei utilizări abuzive(13);

18.  subliniază că transformarea unui contract pe durată determinată într-un contract pe durată nedeterminată trebuie considerată o măsură de prevenire și sancționare efectivă a utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată atât în sectorul public, cât și în cel privat, și trebuie inclusă în mod clar și consecvent de către toate statele membre în cadrele lor juridice aplicabile privind dreptul muncii;

19.  subliniază că transformarea unui contract pe durată determinată într-un contract pe durată nedeterminată în cazul unui lucrător care a suferit de utilizarea abuzivă a contractelor pe durată determinată, prin încălcarea Directivei 1999/70/CE, nu scutește statul membru în cauză de obligația de a sancționa abuzul comis, fiind prevăzută, de asemenea, posibilitatea ca lucrătorul afectat să primească despăgubiri pentru eventuale prejudicii suferite în trecut;

20.  subliniază că, în cazul în care un stat membru sancționează acte de discriminare sau de abuz comise în raport cu un lucrător temporar prin încălcarea dreptului UE, acordându-i despăgubiri lucrătorului afectat, aceste despăgubiri trebuie să fie în toate cazurile adecvate și eficace și trebuie să compenseze integral toate prejudiciile suferite;

21.  subliniază că, atunci când un stat membru își definește politica socială, considerentele de ordin bugetar nu pot să justifice lipsa de măsuri eficace al căror scop este prevenirea și sancționarea corespunzătoare a utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată succesive; subliniază, așadar, că astfel de măsuri eficace, care respectă pe deplin dreptul UE, sunt necesare pentru eliminarea consecințelor încălcării drepturilor lucrătorilor;

22.  condamnă faptul că au fost disponibilizați lucrători pe care autoritățile judiciare competente i-au recunoscut ca victime ale utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată succesive, fiind încălcată Directiva 1999/70/CE; este ferm convins că în cazurile în care au fost utilizate abuziv contracte pe durată determinată succesive, poate fi aplicată o măsură care să ofere garanții efective și echivalente pentru protecția lucrătorilor, pentru a sancționa în mod corespunzător abuzul comis și a elimina consecințele încălcării dreptului UE, precum și pentru a proteja locurile de muncă ale lucrătorilor afectați;

23.  invită statele membre să îmbunătățească calitatea raporturilor de muncă în cazul locurilor de muncă neconvenționale, asigurând cel puțin o serie de standarde minime în ceea ce privește protecția socială, nivelurile minime ale salariilor și accesul la formare și dezvoltare;

24.  invită statele membre să adopte măsuri prin care să fie respectate, promovate și concretizate principiile fundamentale și drepturile la locul de muncă în cazul persoanelor care lucrează în economia informală și să instituie mecanisme corespunzătoare sau să le revizuiască pe cele existente pentru a asigura respectarea legislației și a normelor naționale și pentru a recunoaște raporturile de muncă și a le asigura aplicarea astfel încât să fie facilitată tranziția lucrătorilor către economia formală;

25.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor statelor membre.

(1) JO L 14, 20.1.1998, p. 9. (2) JO L 175, 10.7.1999, p. 43. (3) JO L 299, 18.11.2003, p. 9. (4) JO L 327, 5.12.2008, p. 9. (5) JO L 122, 16.5.2009, p. 28. (6) Texte adoptate, P8_TA(2017)0290. (7) http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2017/596823/IPOL_STU(2017)596823_EN.pdf (8) 0389/2015, 1328/2015, 0044/2016, 0988/2016, 1108/2016, 1202/2016, 1310/2016, 0188/2017, 0268/2017, 0283/2017, 0640/2017, 0701/2017 (9) 0019/2016, 0020/2016, 0021/2016, 0099/2017, 1162/2017 (10) 0019/2016, 0442/2017 (11) 1043/2017 (12) JO L 288, 18.10.1991, p. 32. (13) Hotărârea Curții de Justiție din 26 noiembrie 2014, Mascolo, C-22/13, ECLI:EU:C:2014:2401, punctul 55.