Parlamentul European,

–  având în vedere cel de Al optsprezecelea raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) privind anul 2017,

–  având în vedere Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal(1),

–  având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)(2),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 aprilie 2016 referitoare la un plan de acțiune privind TVA: Către un spațiu unic pentru TVA în UE - Momentul deciziei (COM(2016)0148),

–  având în vedere raportul Comisiei din 3 septembrie 2018 intitulat „Cel de-al 29-lea Raport anual privind Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei – 2017” (COM(2018)0553) și documentele de lucru însoțitoare ale serviciilor Comisiei (SWD(2018)0381-0386),

–  având în vedere Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene(3),

–  având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene(4),

–  având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2013 referitoare la crima organizată, corupția și spălarea de bani: recomandări cu privire la acțiunile și inițiativele care se impun (raport final)(5) (Rezoluția CRIM) și Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 referitoare la combaterea corupției și acțiunile subsecvente rezoluției CRIM(6),

–  având în vedere raportul special Eurobarometru 470,

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei cu privire la combaterea fraudei vamale și protejarea resurselor proprii ale UE (O-000066/2018),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A8-0298/2018),

A.  întrucât protejarea intereselor financiare ale UE ar trebui să fie un element-cheie al politicii UE care urmărește să crească încrederea cetățenilor, asigurând utilizarea corespunzătoare și eficace a banilor lor;

B.  întrucât diversitatea sistemelor juridice și administrative din statele membre creează un mediu dificil pentru combaterea fraudei și întrucât lipsește o legislație omogenă la nivel european în ceea ce privește combaterea crimei organizate;

C.  întrucât articolul 325 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că „[p]entru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleași măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare”;

D.  întrucât Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană(7) introduce standarde minime ale UE privind înghețarea bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare și privind confiscarea bunurilor în materie penală;

E.  întrucât propunerea Comisiei de la 21 decembrie 2016 de regulament privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de înghețare și de confiscare [2016/0412(COD)] introduce mijloace standardizate de cooperare între statele membre;

F.  întrucât niciunul dintre aceste instrumente nu se poate aplica țărilor terțe;

G.  întrucât Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului prevede, în special la articolul 104, modalități de cooperare cu țările terțe;

H.  întrucât articolul 3 alineatul (4) din Convenția Consiliului Europei (CETS 198) privind spălarea, depistarea, reținerea și confiscarea veniturilor obținute din crima organizată și privind finanțarea terorismului (STCE nr. 198) prevede că: „fiecare parte adoptă măsurile legislative sau de altă natură care se pot dovedi necesare pentru a solicita, în ceea ce privește una sau mai multe infracțiuni grave astfel cum sunt definite de legislația națională, ca autorul infracțiunii să demonstreze originea veniturilor presupuse sau a altor bunuri aflate în proprietatea sa care ar putea fi confiscate, în măsura în care o astfel de cerință este conformă principiilor dreptului intern respectiv”;

I.  întrucât, la nivel regional și mondial, ONU și Consiliul Europei au elaborat mai multe convenții și mecanisme legate de confiscarea și recuperarea activelor, de exemplu, Convenția Organizației Națiunilor Unite din 31 octombrie 2003 împotriva corupției, Convenția Organizației Națiunilor Unite din 15 noiembrie 2000 împotriva criminalității transnaționale organizate, Convenția Consiliului Europei din 16 mai 2005 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și privind finanțarea terorismului, Convenția Consiliului Europei din 8 noiembrie 1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii; întrucât, cu toate acestea, din diverse motive, aceste instrumente nu permit întotdeauna recuperarea efectivă și la timp a activelor furate;

J.  întrucât acest aspect a fost desemnat de UE drept una dintre prioritățile politicii externe și de securitate comune; întrucât în acest sens sunt puse în practică proiecte-pilot și proiecte pregătitoare;

K.  întrucât, în conformitate cu articolele 1, 3 și 14 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă(8), OLAF deține un mandat de investigare a tuturor destinațiilor fondurilor UE, inclusiv în țările terțe care primesc asistență acordată de UE;

L.  întrucât, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013, OLAF poate încheia acorduri de cooperare administrativă cu autoritățile competente din țările terțe, în urma coordonării prealabile cu serviciile competente ale Comisiei și cu Serviciul European de Acțiune Externă,

1.  subliniază problema încă nerezolvată a fondurilor UE pierdute din cauza unor cazuri de fraudă în care fondurile sunt transferate către țări terțe;

2.  subliniază necesitatea, în scop preventiv, de a evita transferurile de fonduri prin intermediarii financiari care operează în jurisdicții netransparente și necooperante;

3.  subliniază cu îngrijorare că fondurile provenite din țări terțe pot fi transferate în mod fraudulos și în UE; evidențiază că rezultatul acțiunii pregătitoare desfășurate de Institutul de Cercetare Interregional al Națiunilor Unite în domeniul Criminalității și Justiției (UNICRI) și finanțate de UE pentru a sprijini țările în care a avut loc „primăvara arabă” să recupereze activele ar trebui să conducă la un program al UE permanent și mai extins de punere în aplicare a recuperării activelor;

4.  subliniază necesitatea de a condiționa acordarea finanțării de publicarea datelor privind beneficiarii efectivi cu scopul de a facilita recuperarea activelor în caz de fraudă;

5.  subliniază că, din nefericire, până în prezent, UE a încheiat doar acorduri privind asistența juridică reciprocă cu câteva țări terțe cum ar fi Japonia, Liechtenstein, Norvegia și SUA, , în pofida faptului că se suspectează că fondurile sunt transferate și în alte jurisdicții; invită Comisia să încurajeze eforturile de a încheia acorduri cu țările terțe care beneficiază de finanțare din partea UE;

6.  regretă faptul că numeroase state membre trebuie să se bazeze, în prezent, pe acorduri bilaterale și că nu există o abordare la nivelul UE pentru această problemă gravă; prin urmare, subliniază necesitatea de a stabili o abordare mai unificată;

7.  solicită UE să ceară cât mai curând posibil aderarea la Grupul de state împotriva corupției (GRECO) al Consiliului Europei și să mențină Parlamentul informat în legătură cu acest aspect;

8.  solicită Comisiei să adopte o poziție mai fermă în cadrul acordurilor semnate cu țările terțe prin adăugarea unor clauze antifraudă; regretă faptul că nu există date privind valoarea fondurilor UE pierdute anual din cauza cazurilor de fraudă legate de transferul de fonduri către țări terțe; invită Comisia să calculeze valoarea fondurilor UE pierdute;

9.  invită Comisia să întreprindă o evaluare a riscurilor legislației UE care facilitează transferul ilegal de fonduri în afara UE și să elimine punctele sensibile din legile respective;

10.  solicită Comisiei să stabilească o metodă standardizată de colectare a datelor, care să fie identică pentru toate statele membre, pentru a permite detectarea transferurilor de active frauduloase către țări terțe, cu scopul de a crea cât mai curând posibil o bază de date centrală a UE; subliniază că există deja un astfel de mecanism pentru combaterea spălării banilor și că acesta ar putea fi extins;

11.  subliniază faptul că atât Convenția Consiliului Europei din 16 mai 2005 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și privind finanțarea terorismului, cât și Convenția Consiliului Europei din 8 noiembrie 1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii constituie instrumente importante care facilitează cooperarea cu țările terțe în ceea ce privește înghețarea și recuperarea activelor; salută încheierea cu succes a negocierilor referitoare la propunerea de regulament privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de înghețare și de confiscare și ia act de faptul că principalele sale elemente ar putea constitui o bază utilă pentru cooperarea cu țările terțe în contextul convențiilor internaționale și al acordurilor bilaterale la care UE este parte;

12.  regretă faptul că nu toate statele membre ale UE au convenit să facă parte din EPPO; subliniază că este important ca EPPO să devină actorul-cheie în orice mecanism viitor de recuperare în țările terțe și că, astfel, este necesară recunoașterea lui în acest scop în calitate de autoritate competentă, în conformitate cu articolul 104 din Regulamentul EPPO, în acordurile existente și viitoare privind asistența juridică reciprocă și recuperarea activelor, în special convențiile Consiliului Europei și ONU;

13.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Oficiului European de Luptă Antifraudă.

(1) JO L 198, 28.7.2017, p. 29. (2) JO L 283, 31.10.2017, p. 1. (3) JO L 168, 7.6.2014, p. 105. (4) JO L 312, 23.12.1995, p. 1. (5) JO C 208, 10.6.2016, p. 89. (6) JO C 215, 19.6.2018, p. 96. (7) JO L 127, 29.4.2014, p. 39. (8) JO L 248, 18.9.2013, p. 1.