Rezoluţia Parlamentului European din 11 decembrie 2018 conținând recomandări adresate Comisiei privind vizele umanitare (2018/2271(INL))
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele 4, 18 și 19,
– având în vedere Convenția privind statutul refugiaților, semnată la Geneva, la 28 iulie 1951, și Protocolul din 1967,
– având în vedere Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize)(1),
– având în vedere Pactul mondial pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine al Organizației Națiunilor Unite și Pactul global privind refugiații al Organizației Națiunilor Unite, care au urmat Declarației de la New York pentru refugiați și migranți, adoptate în unanimitate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 19 septembrie 2016,
– având în vedere evaluarea valorii adăugate europene referitoare la vizele umanitare, pregătită de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European,
– având în vedere articolele 46 și 52 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A8-0423/2018),
A. întrucât, în ciuda a numeroase comunicări și solicitări privind crearea unor căi de acces legale și sigure care să le permită persoanelor care solicită protecție internațională accesul pe teritoriul european, în prezent nu există nicio armonizare la nivel european în ceea ce privește procedurile de intrare protejată și niciun cadru juridic la nivel european pentru vizele umanitare, și anume vizele eliberate pentru a permite accesul persoanelor pe teritoriul statelor membre, în scopul de a solicita protecție internațională;
B. întrucât, potrivit hotărârii Curții de Justiție din 7 martie 2017 în cauza C-638/16(2), X, X/État belge „statele membre nu sunt obligate, în temeiul dreptului Uniunii, să acorde o viză umanitară persoanelor care doresc să intre pe teritoriul lor cu intenția de a solicita azil, dar rămân libere să facă acest lucru pe baza dreptului național”; întrucât această hotărâre interpretează legislația în vigoare a Uniunii care poate fi modificată;
C. întrucât mai multe state membre dispun în prezent sau au dispus în trecut de sisteme naționale de eliberare a vizelor umanitare sau a permiselor de ședere pentru a garanta proceduri de intrare protejată pentru persoanele care au nevoie de acest lucru;
D. întrucât numărul persoanelor admise pe baza procedurilor de intrare pentru protecție umanitară la nivel național sau prin relocare rămâne scăzut, în comparație cu nevoile la nivel mondial, existând discrepanțe semnificative între statele membre; întrucât sfera de aplicare a procedurilor naționale de intrare pentru protecția umanitară și relocare este definită în mod strict, iar relocarea este strâns legată de criteriile de vulnerabilitate și de înregistrarea ca refugiat pe lângă Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați;
E. întrucât, drept urmare, aproximativ 90 % dintre persoanele cărora li s-a acordat protecție internațională au ajuns în Uniune prin mijloace neregulamentare, fapt care a condus la stigmatizarea lor înainte chiar ca aceștia să ajungă la frontierele externe ale statelor membre;
F. întrucât femeile celibatare care călătoresc singure sau împreună cu copii, femeile care sunt capi de familie, femeile însărcinate și cele care alăptează, persoanele cu dizabilități, adolescentele și femeile în vârstă se numără printre persoanele care sunt deosebit de vulnerabile de-a lungul rutelor de migrație către Europa și care se confruntă cu riscuri mult mai grave de violență de gen, cum ar fi violul, violența și riscul de a fi exploatate sexual și economic de persoanele care introduc ilegal migranți și de traficanți; întrucât, în plus, femeile și fetele tind să fie mai vulnerabile la toate formele de exploatare, inclusiv exploatarea prin muncă și exploatarea sexuală de-a lungul rutelor de migrație către Uniune, și întrucât, adesea, femeile și fetele sunt forțate să întrețină raporturi sexuale pentru a supraviețui, în schimbul posibilității de a-și continua călătoria;
G. întrucât costul uman al acestor politici a fost estimat la cel puțin 30 000 de decese la frontierele Uniunii de la începutul anului 2000; întrucât este necesar, de urgență, un cadru juridic al Uniunii, ca modalitate de a pune capăt numărului intolerabil de decese din Marea Mediterană și pe rutele de migrație către Uniune, de a combate realmente introducerea ilegală de persoane, expunerea la traficul de ființe umane, la exploatarea prin muncă și la violență, de a gestiona în mod ordonat sosirile, primirea demnă și prelucrarea echitabilă a cererilor de azil și de a optimiza bugetul pentru procedurile de azil al statelor membre și al Uniunii, controlul la frontieră și activitățile de căutare și salvare, precum și pentru a ajunge la practici coerente în acquis-ul Uniunii în materie de azil;
H. întrucât Parlamentul a încercat să includă dispoziții în acest sens în amendamentele sale la Regulamentul (CE) nr. 810/2009;
I. întrucât atât Consiliul, cât și Comisia au respins aceste amendamente, printre altele din motivul că aceste prevederi nu ar trebui incluse în Regulamentul (CE) nr. 810/2009, având în vedere că domeniul de aplicare al acestuia acoperă numai vizele de scurtă ședere;
J. întrucât Parlamentul, confruntându-se cu lipsa de acțiune a Comisiei, a decis, în consecință, să meargă înainte și să elaboreze prezenta rezoluție privind vizele umanitare;
K. întrucât s-a lucrat intens, inclusiv cu ajutorul unor experți, pentru a redacta aceste recomandări, care sunt anexate la prezenta rezoluție,
1. solicită Comisiei să prezinte, până la 31 martie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), o propunere de regulament privind instituirea unei vize umanitare europene, pe baza recomandărilor formulate în anexă;
2. consideră că statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a elibera vize umanitare europene persoanelor care solicită protecție internațională, pentru a le permite acestora să intre pe teritoriul statului membru care eliberează viza, cu scopul unic de a depune o cerere de protecție internațională în respectivul stat membru;
3. consideră că vizele umanitare europene ar trebui să fie complementare procedurilor de intrare existente la nivel național pentru protecția umanitară, procedurilor de relocare și cererilor spontane în temeiul dreptului internațional al refugiaților și nu ar trebui să le înlocuiască și că decizia de a elibera vize umanitare europene ar trebui să rămână de competența exclusivă a statelor membre;
4. consideră că nicio inițiativă privind vizele umanitare europene nu ar trebui să aducă atingere altor inițiative în materie de politică migratorie, inclusiv celor care vizează abordarea cauzelor profunde ale migrației;
5. evidențiază necesitatea stringentă de a dispune de căi sigure și legale către Uniune - vizele umanitare europene fiind una dintre acestea - deoarece ele sunt deosebit de importante și dintr-o perspectivă de gen, având în vedere că femeile sunt deosebit de vulnerabile și, prin urmare, mai expuse violenței sexuale și bazate pe gen de-a lungul rutelor și în centrele de primire; subliniază faptul că femeile și fetele din țările terțe sunt deseori vulnerabile, aflându-se în situații de dependență economică sau de altă natură; menționează că, din acest motiv, le este și mai dificil să solicite azil în condiții de siguranță decât bărbaților;
6. consideră că o parte a implicațiilor financiare ale propunerii solicitate ar trebui să fie acoperite de bugetul general al Uniunii, ca o exprimare practică a principiului solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, precum și a implicațiilor sale financiare, în conformitate cu articolul 80 din TFUE;
7. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Serviciului European de Acțiune Externă, Biroului European de Sprijin pentru Azil, Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Agenției Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii și Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene prezenta rezoluție și recomandările din anexă.
Hotărârea Curții de Justiție din 7 martie 2017, X. și X./État belge, C-638/16, ECLI:EU:C:2017:173.
ANEXĂ LA REZOLUȚIE
RECOMANDĂRI REFERITOARE LA CONȚINUTUL PROPUNERII SOLICITATE
Parlamentul European consideră că actul legislativ ce urmează a fi adoptat ar trebui:
1. FORMA ȘI TITLUL INSTRUMENTULUI CARE URMEAZĂ SĂ FIE ADOPTAT
– să fie un act juridic separat, care să fie adoptat sub forma unui regulament intitulat „Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei vize umanitare europene”,
2. TEMEI JURIDIC
– să aibă drept temei juridic articolul 77 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),
3. JUSTIFICARE
– să fie justificat de:
– actualul vid juridic din dreptul Uniunii, care, în afara procedurilor de relocare aplicabile refugiaților vulnerabili, nu prevede nici în acquis-ul privind vizele, nici în acquis-ul în materie de frontiere sau de azil proceduri pentru admiterea pe teritoriul statelor membre a persoanelor care solicită protecție, în timp ce aproximativ 90 % dintre persoanele care sunt ulterior recunoscute ca refugiați și care beneficiază de protecție subsidiară ajung în mod neregulamentar pe teritoriul statelor membre,(1) adesea pe rute care le pun viața în pericol,
– riscul de fragmentare care apare pe măsură ce statele membre își înființează, tot mai mult, propriile programe și proceduri de admisie umanitară, contrazicând obiectivul general al articolului 78 alineatul (1) din TFUE, referitor la dezvoltarea unei politici comune în materie de azil și de protecție subsidiară și protecție temporară, și conducând, de asemenea, la riscul ca aceste sisteme diferite să submineze aplicarea uniformă a dispozițiilor comune privind intrarea pe teritoriul statelor membre a resortisanților țărilor terțe, așa cum se prevede în Regulamentele (CE) nr. 810/2009(2) și (UE) 2016/399(3) ale Parlamentului European și ale Consiliului,
– costurile ridicate, pe plan uman, dar și social, economic și bugetar, presupuse de statu-quo pentru resortisanții țărilor terțe în cauză (sumele percepute de traficanții de persoane, riscul de trafic și exploatare, riscul de persecuție, riscul de deces și de maltratare etc.) și pentru statele membre și Uniune (un buget ridicat pentru operațiunile de căutare și salvare, inclusiv pentru transportul naval privat, protecția frontierelor, cooperarea cu țările terțe, procedurile de azil și, eventual, de returnare în cazul respingerii cererilor de protecție internațională, precum și combaterea criminalității organizate, a traficului și a introducerii ilegale de persoane etc.),
– valoarea adăugată a acțiunii Uniunii, în ceea ce privește asigurarea respectării valorilor Uniunii, inclusiv a drepturilor fundamentale, încrederea reciprocă între statele membre și încrederea solicitanților de azil în sistem, securitatea juridică, previzibilitatea, precum și punerea în aplicare și asigurarea respectării uniforme a normelor, realizarea de economii de scară și reducerea costurilor statu-quo-ului menționate mai sus,
– să reamintească că Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului(4) și Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului(5) se aplică numai pe teritoriul statelor membre, în timp ce, în prezent, solicitanții de azil au la dispoziție un număr insuficient de mijloace legale pentru a ajunge pe acest teritoriu,
– să reamintească că, după depunerea unei cereri de azil într-un stat membru, se aplică dispozițiile sistemului european comun de azil,
– să sublinieze că refuzul unei cereri pentru o viză umanitară europeană nu afectează în niciun fel dreptul de a solicita azil în Uniune și nici nu împiedică solicitantul să intre în alte sisteme de protecție disponibile,
4. DISPOZIȚII GENERALE
– să aibă ca obiectiv introducerea de prevederi referitoare la procedurile și condițiile în care un stat membru poate elibera o viză umanitară europeană pentru persoanele care solicită protecție internațională, pentru a le permite acestor persoane să intre pe teritoriul statului membru care eliberează viza, cu scopul unic de a depune o cerere de protecție internațională în respectivul stat membru,
– să includă în domeniul său de aplicare resortisanți ai țărilor terțe care trebuie să dețină o viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr 539/2001(6) al Consiliului, și în cazul cărora faptele de persecuție sau riscul de persecuție, definite în Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului(7) sunt, în mod clar, fondate, dar care nu se află deja într-un proces de relocare, definit în programele naționale de relocare sau în Regulamentul propus de instituire a cadrului de relocare al Uniunii și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 516/2014 al Parlamentului European și al Consiliului(8) sau în Directiva 2001/55/CE a Consiliului(9),
– să excludă din domeniul său de aplicare membrii de familie care, altfel, ar avea dreptul de a se alătura în timp util familiei lor într-un stat membru în conformitate cu alte acte legislative ale Uniunii sau cu legislația națională,
5. PROCEDURILE DE ELIBERARE A VIZELOR UMANITARE
– să prevadă depunerea directă a acestor cereri, prin mijloace electronice sau în scris, la orice consulat sau ambasadă a statelor membre,
– să prevadă modalități practice pentru aceste cereri de viză, inclusiv completarea unui formular de cerere, furnizarea de informații cu privire la identitatea solicitantului, inclusiv elementele biometrice de identificare, precum și prezentarea motivelor, documentate în măsura posibilului, pentru care acesta se teme că va fi persecutat sau va suferi daune grave,
– să prevadă ca solicitantul acestei vize să fie invitat la un interviu (asistat, dacă este necesar, de un interpret) care poate fi, de asemenea, desfășurat la distanță, prin intermediul unor mijloace de comunicare audio și video care să asigure un nivel adecvat de siguranță, securitate și confidențialitate,
– să prevadă ca documentele prezentate să fie evaluate, inclusiv în ceea ce privește autenticitatea acestora, de către o autoritate competentă, independentă și imparțială, care deține cunoștințe și competențe corespunzătoare în materie de protecție internațională,
– să prevadă ca cererile pentru această viză să fie evaluate pe baza declarației și a interviului solicitantului și, dacă este posibil, a documentelor justificative, fără a desfășura un proces complet de determinare a statutului respectivului solicitant,
– să prevadă ca, înainte de eliberarea acestei vize, fiecare persoană să fie supusă unei investigații de securitate, prin intermediul bazelor de date naționale și europene relevante, respectând pe deplin dispozițiile aplicabile în materie de protecție a datelor, pentru a se asigura că persoana respectivă nu reprezintă un risc pentru securitate,
– să prevadă ca deciziile referitoare la aceste cereri de viză să fie luate în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii cererii,
– să prevadă ca decizia privind cererea să fie comunicată solicitantului și să fie personalizată, scrisă și motivată,
– să prevadă ca un resortisant dintr-un stat terț căruia i s-a refuzat această viză să aibă posibilitatea de a introduce o cale de atac, așa cum este prevăzut în prezent în cazul refuzului acordării unei vize de scurtă ședere sau al refuzului intrării la frontieră,
6. ELIBERAREA UNEI VIZE UMANITARE
– să prevadă ca aceste vize să fie emise sub forma unui autocolant comun și introduse în Sistemul de informații privind vizele,
– să prevadă ca o viză umanitară, odată emisă, să permită deținătorului să intre pe teritoriul statului membru care eliberează viza, cu scopul unic de a depune o cerere de protecție internațională în respectivul stat membru,
7. GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ ȘI ORGANIZAREA
– să prevadă ca cererile pentru o această viză să fie evaluate de personal instruit în mod corespunzător,
– să se asigure că personalul respectiv este detașat fie în ambasade sau consulate, fie în statele membre, caz în care cererile vor fi transmise pe cale electronică, iar interviurile sunt desfășurate de la distanță,
– să prevadă ca anumite aspecte ale procesului, care nu implică nicio preselecție a cazurilor, nicio evaluare sau decizie, să poată fi gestionate de către prestatorii externi de servicii, inclusiv furnizarea de informații, gestionarea programărilor pentru interviuri, precum și colectarea elementelor biometrice de identificare,
– să prevadă instituirea unor măsuri adecvate pentru a garanta protecția datelor, securitatea datelor și confidențialitatea comunicațiilor,
– să prevadă ca statele membre să coopereze între ele, precum și cu agențiile Uniunii, cu organizațiile internaționale, cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale și cu alte părți interesate relevante, pentru a asigura aplicarea armonizată a acestuia,
– să prevadă ca informațiile privind procedurile și condițiile de obținere a acestei vize, precum și privind condițiile și procedurile de obținere a protecției internaționale pe teritoriul statelor membre să fie disponibile la scară largă, inclusiv pe site-urile ambasadelor și consulatelor statelor membre și prin intermediul Serviciului european de acțiune externă,
8. DISPOZIȚII FINALE
– să prevadă un sprijin financiar semnificativ din Fondul de gestionare integrată a frontierelor, care să fie pus la dispoziție statelor membre în vederea punerii sale în aplicare,
– să prevadă ca un stat membru care eliberează această viză umanitară are acces la aceeași compensație din Fondul pentru azil, migrație și integrare ca în situația în care un stat membru primește un refugiat prin intermediul cadrului european de relocare,
9. MODIFICAREA ALTOR ACTE JURIDICE
– să modifice:
– Regulamentul (CE) nr. 810/2009, pentru a clarifica faptul că, în cazul persoanelor care solicită protecție internațională, se aplică dispozițiile din Regulamentul de instituire a unei vize umanitare europene,
– Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului(10), pentru a prevedea introducerea cererilor de vize umanitare europene în Sistemul de informații privind vizele,
– Regulamentul (UE) 2016/399 pentru a adapta condițiile de intrare pentru persoanele care au obținut o viză europeană umanitară,
– Fondul de gestionare integrată a frontierelor, pentru a prevedea finanțarea pentru statele membre pentru punerea în aplicare a Regulamentului de instituire a unei vize umanitare europene,
– Articolul 26 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune(11) și Directiva 2001/51/CE a Consiliului(12) pentru a-i scuti de răspundere, obligații și sancțiuni pe transportatorii care îi transportă pe resortisanții țărilor terțe, în cazul în care resortisanții țărilor terțe în cauză își declară intenția de a solicita protecție internațională sau umanitară pe teritoriul statelor membre.
Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (JO L 243, 15.9.2009, p. 1).
Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1).
Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO L 180, 29.6.2013, p. 60).
Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO L 180, 29.6.2013, p. 31).
Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (JO L 81, 21.3.2001, p. 1).
Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO L 337, 20.12.2011, p. 9).
Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri (JO L 212, 7.8.2001, p. 12).
Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS) (JO L 218, 13.8.2008, p. 60).
Directiva 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a dispozițiilor prevăzute la articolul 26 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (JO L 187, 10.7.2001, p. 45).