Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 12 februarie 2019 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului pentru prevenirea pescuitului nereglementat în marea liberă din zona centrală a Oceanului Arctic (10784/2018 – C8-0431/2018 – 2018/0239(NLE))
(Procedura de aprobare)
Parlamentul European,
– având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (10784/2018),
– având în vedere proiectul de acord de prevenire a pescuitului nereglementat în marea liberă din zona centrală a Oceanului Arctic (10788/2018),
– având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 43 și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0431/2018),
– având în vedere articolul 99 alineatele (1) și (4) și articolul 108 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru pescuit (A8-0016/2019),
1. aprobă încheierea acordului;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale celorlalte părți participante la acord.