Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2018/0198(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0414/2018

Texte depuse :

A8-0414/2018

Dezbateri :

Voturi :

PV 14/02/2019 - 10.4

Texte adoptate :

P8_TA(2019)0118

Texte adoptate
PDF 269kWORD 84k
Joi, 14 februarie 2019 - Strasbourg Ediţie definitivă
Un mecanism de soluționare a obstacolelor juridice și administrative în context transfrontalier ***I
P8_TA(2019)0118A8-0414/2018
Rezoluţie
 Text consolidat

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 14 februarie 2019 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind un mecanism de soluționare a obstacolelor juridice și administrative în context transfrontalier (COM(2018)0373 – C8-0228/2018 – 2018/0198(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2018)0373),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 175 al treilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0228/2018),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 19 septembrie 2018(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 5 decembrie 2018(2),

–  având în vedere avizul motivat prezentat de către Parlamentul Suediei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0414/2018),

1.  adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

(1) JO C 440, 6.12.2018, p. 124.
(2) JO C ....


Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 14 februarie 2019 în vederea adoptării Regulamentului (UE) .../... al Parlamentului European și al Consiliului privind un mecanism de soluționare a obstacolelor juridice și administrative în context transfrontalier
P8_TC1-COD(2018)0198

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 175 al treilea paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(2),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(3),

întrucât:

(1)  Articolul 175 al treilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că pot fi adoptate acțiuni specifice în afara fondurilor prevăzute la primul paragraf al articolului menționat anterior pentru a realiza obiectivul de coeziune economică și socială prevăzut de TFUE. Dezvoltarea armonioasă a Uniunii în ansamblu și consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale implică întărirea cooperării teritoriale. În acest sens, trebuie adoptate măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor în care sunt puse în aplicare acțiunile de cooperare teritorială.

(2)  Articolul 174 din TFUE recunoaște provocările cu care se confruntă regiunile de frontieră și stipulează că Uniunea ar trebui să acorde o atenție deosebită acestor regiuni atunci când elaborează și desfășoară acțiuni care conduc la consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii. Ca urmare a creșterii numărului de frontiere terestre și maritime, Uniunea și vecinii săi imediați din Asociația Europeană a Liberului Schimb („AELS”) au 40 de frontierele terestre interne.

(2a)  Pentru a îmbunătăți viața cetățenilor din regiunile transfrontaliere de-a lungul frontierelor maritime sau din regiunile transfrontaliere dintre statele membre și țările terțe, aplicarea prezentului regulament și utilizarea unui mecanism pentru combaterea obstacolelor juridice și administrative ar trebui să fie extinse la toate regiunile frontaliere ale Uniunii, respectând în același timp dreptul Uniunii. [AM 1]

(3)  În comunicarea sa intitulată „Stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile frontaliere ale UE”(4) (denumită în continuare „comunicarea privind regiunile frontaliere”), Comisia a evidențiat faptul că, în ultimele decenii, datorită procesului de integrare europeană, regiunile frontaliere interne s-au transformat din zone mai curând periferice în zone cu creștere economică și oportunități. Finalizarea pieței unice în 1992 a impulsionat productivitatea Uniunii și a redus costurile prin eliminarea formalităților vamale, armonizarea sau recunoașterea reciprocă a normelor tehnice și prețuri mai mici ca rezultat al concurenței; comerțul în interiorul UE a crescut cu 15 % în decurs de 10 ani; s-a generat o creștere suplimentară și au fost create aproximativ 2,5 milioane de locuri de muncă.

(4)  Comunicarea privind regiunile frontaliere a prezentat, de asemenea, informații referitoare la existența unui număr mare de obstacole juridice în aceste regiuni, în special legate de serviciile medicale, reglementarea pieței muncii, impozite, dezvoltarea întreprinderilor, precum și obstacole legate de diferențele dintre culturile administrative și cadrele juridice naționale. Fondurile pentru cooperarea teritorială europeană și finanțarea instituțională pentru cooperare a grupărilor europene de cooperare teritorială (GECT) nu sunt suficiente în mod individual pentru soluționarea acestor bariere care constituie obstacole reale în calea unei cooperări eficace.

(5)  Începând din 1990, programele din cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană, cunoscut mai bine sub numele de „Interreg”(5), au sprijinit programele de cooperare transfrontalieră de-a lungul frontierelor Uniunii, inclusiv cele cu țările AELS. Aceste programe au finanțat mii de proiecte și inițiative care au contribuit la îmbunătățirea integrării europene. Printre principalele realizări ale programelor Interreg se numără: o mai mare încredere, conectivitate sporită, îmbunătățirea mediului, sănătate mai bună și creștere economică. De la proiecte de tip interpersonal la investiții în infrastructură și sprijin pentru inițiative de cooperare instituțională, Interreg a adus schimbări reale în regiunile de frontieră și a contribuit la transformarea lor. Interreg a sprijinit, de asemenea, cooperarea cu privire la anumite frontiere maritime. Obstacolele juridice reprezintă însă o problemă de proporții mult mai mici pentru regiunile frontaliere maritime din cauza imposibilității fizice de a traversa frontiera zilnic sau de mai multe ori pe săptămână pentru deplasări la lucru, la studii, la activități de formare profesională sau la cumpărături, pentru a utiliza instalațiile și serviciile de interes economic general, pentru intervenții de urgență sau în mai multe dintre aceste scopuri deodată.

(6)  Sprijinul financiar din partea Interreg pentru cooperare transfrontalieră a fost completat de GECT, înființate începând cu 2006 în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului(6). Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1082/2006, GECT nu dețin competențe de reglementare pentru a soluționa obstacolele juridice și administrative în context transfrontalier.

(7)  În comunicarea sa privind regiunile frontaliere, Comisia a făcut referire, printre alte măsuri, la o inițiativă lansată în timpul președinției luxemburgheze, în 2015: mai multe state membre analizează meritele unui nou instrument de simplificare a proiectelor transfrontaliere, făcând posibilă, pe bază voluntară și cu aprobarea autorităților competente responsabile, aplicarea normelor unui stat membru în statele membre învecinate. Acest mecanism s-ar aplica unor proiecte sau acțiuni individuale limitate în timp, desfășurate într-o regiune de frontieră și inițiate de autoritățile publice locale sau regionale.

(8)  Deși în anumite regiuni ale Uniunii există deja la nivel interguvernamental, local și regional o serie de mecanisme eficace de cooperare transfrontalieră, acestea nu acoperă toate regiunile frontaliere ale Uniunii. Pentru a completa sistemele existente, este, așadar, necesar să se înființeze un mecanism voluntar pentru soluționarea obstacolelor juridice și administrative în toate zonele de frontieră (denumit în continuare „mecanismul”), dar acest lucru nu împiedică crearea de mecanisme comparabile alternative în funcție de nevoile specifice la nivel național, regional sau local. [AM 2]

(9)  Cu respectarea deplină a structurii constituționale și instituționale a statelor membre, utilizarea mecanismului ar urma să fie este voluntară în ceea ce privește regiunile frontaliere ale unui anumit stat membru unde există un alt mecanism care funcționează sau unde ar putea fi creat un astfel de mecanism împreună cu statele membre învecinate. Acesta ar trebui să fie constituit din două măsuri: semnarea și încheierea unui angajament transfrontalier european („angajamentul”) sau semnarea unui declarații transfrontaliere europene („declarația”). Ar trebui să fie posibil ca statele membre să aleagă să utilizeze un instrument pe care îl consideră mai avantajos. [AM 3]

(9a)   Autoritățile competente ale statelor membre, ale țărilor, entităților sau regiunilor implicate ar trebui să adopte, în conformitate cu competențele lor specifice constituționale și definite juridic, soluția juridică ad hoc propusă înainte de a încheia și semna angajamentul sau de a semna declarația în temeiul prezentului regulament. [AM 4]

(10)  Angajamentul ar trebui să fie direct aplicabil, ceea ce înseamnă că, în urma încheierii angajamentului, anumite dispoziții juridice ale unui stat membru urmează să fie aplicate pe teritoriul statelor membre învecinate. Ar trebui, de asemenea, să fie acceptabil ca statele membre să adopte un act legislativ care să permită încheierea unui angajament, pentru a se evita ca legislația națională adoptată în mod oficial de către un organism legislativ să facă obiectul unor derogări aplicate de o altă autoritate decât organismul legislativ respectiv, încălcându-se claritatea și transparența juridică sau ambele.

(11)  Declarația ar necesita în continuare o procedură legislativă în statul membru. Autoritatea care încheie declarația ar trebui să facă o declarație oficială conform căreia va declanșa, până la un anumit termen, procedura legislativă necesară pentru a modifica legislația națională aplicabilă în mod normal și a aplica, prin intermediul unei derogări explicite, legislația unui stat membru vecin pentru a înlătura obstacolele apărute în implementarea proiectelor transfrontaliere comune. [AM 5]

(12)  Obstacolele de natură juridică sunt predominant resimțite de către persoane care interacționează în zona frontierelor terestre, traversând frontiera zilnic sau săptămânal, precum lucrătorii transfrontalieri. Pentru a concentra efectele prezentului regulament în regiunile cele mai apropiate de frontieră și cu cel mai înalt grad de integrare și interacțiune între statele membre învecinate, prezentul regulament ar trebui să se aplice în regiunile transfrontaliere luându-se în considerare teritoriului acoperit de regiunile frontaliere terestre sau maritime învecinate din două sau mai multe state membre din cadrul regiunilor de nivel NUTS 3(7). Statele membre ar urma să aibă posibilitatea de a aplica mecanismul și în cazul frontierelor maritime și externe, altele decât cele cu țările AELS, pe bază voluntară pentru toate părțile implicate. [AM 6]

(13)  Pentru a coordona sarcinile diferitelor autorități, care, în unele state membre, includ organisme legislative naționale și regionale, atât în cadrul unui anumit stat membru, cât și între autoritățile din două sau mai multe state membre vecine, fiecare stat membru care optează pentru mecanism ar trebui să aibă obligația de a institui puncte de coordonare transfrontalieră la nivel național și, acolo unde este cazul, la nivel regional, și să definească sarcinile și competențele acestora pe parcursul diferitelor etape ale mecanismului, incluzând inițierea, încheierea, implementarea și monitorizarea angajamentelor și declarațiilor. [AM 7]

(14)  Comisia ar trebui să înființeze un punct de coordonare la nivelul Uniunii, după cum anunța în comunicarea privind regiunile frontaliere. Acest punct de coordonare ar trebui să colaboreze cu punctele de coordonare transfrontalieră naționale și, acolo unde este cazul, regionale. Comisia ar trebui să instituie și să întrețină o bază de date cu privire la angajamente și declarații, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului(8).

(15)  Prezentul regulament ar trebui să stabilească procedura pentru încheierea unui angajament sau a unei declarații și să descrie în detaliu diferitele etape; întocmirea și depunerea unui document de inițiativă, o analiză preliminară efectuată de statul membru care urmează să aplice dispozițiile juridice din statul membru vecin, întocmirea angajamentului sau a declarației care urmează să fie încheiat(ă) și în cele din urmă finalizarea procedurii, atât pentru angajament, cât și pentru declarație. De asemenea, ar trebui prezentate în detaliu elementele care urmează să fie incluse în documentul de inițiativă, proiectul de angajament și de declarație și forma finală a acestora, precum și termenele aplicabile.

(16)  Mai exact, prezentul regulament ar trebui să definească cine poate iniția un proiect comun. Întrucât mecanismul ar trebui să îmbunătățească implementarea proiectelor transfrontaliere comune, primul grup ar trebui să fie format din organisme care inițiază sau care inițiază și implementează deopotrivă un astfel de proiect comun. Noțiunea de proiect ar trebui să fie înțeleasă în sens larg, ca referindu-se la un anumit element de infrastructură, la o serie de activități legate de un anumit teritoriu sau la ambele. În al doilea rând, o autoritate locală sau regională dintr-o anumită zonă transfrontalieră sau care exercită prerogative publice în regiunea transfrontalieră respectivă ar trebui să fie împuternicită să ia inițiativa de a aplica norme naționale care constituie un obstacol, dar fără a avea competențe instituționale în ceea ce privește modificarea lor sau derogările de la acestea. În al treilea rând, inițiatorii ar trebui să fie organismele înființate în vederea cooperării transfrontaliere, situate în țări terțe sau care acoperă cel puțin parțial o anumită zonă transfrontalieră, inclusiv GECT, sau organisme similare a căror misiune este dezvoltarea transfrontalieră în mod structurat. În cele din urmă, organismele specializate în cooperarea transfrontalieră, care pot fi, de asemenea, la curent cu soluțiile eficace identificate în alte zone din Uniune pentru probleme comparabile, ar trebui, de asemenea, să fie autorizate să lanseze o inițiativă. Pentru a crea sinergii între organismele direct afectate de obstacole și cele care sunt experte în cooperarea transfrontalieră în general, toate grupurile pot lansa mecanismul, în comun.

(17)  Principalii actori din statele membre cărora le revine misiunea de a încheia un angajament sau o declarație ar trebui să fie punctul de coordonare transfrontalieră național sau regional însărcinat să stabilească legături cu toate autoritățile competente din statele membre respective și cu omologii lor din statele membre învecinate. Totodată, ar trebui să se stabilească în mod clar că punctul de coordonare transfrontalieră poate decide dacă trebuie lansată o procedură care conduce la încheierea unui angajament sau a unei declarații sau dacă a fost identificată o soluție care poate fi aplicată pentru eliminarea unuia sau mai multora dintre obstacolele juridice. Pe de altă parte, ar trebui, de asemenea, să se stabilească faptul că statul membru ale cărui dispoziții juridice urmează să fie aplicate într-un alt stat membru poate refuza această aplicare în afara teritoriului său. Orice decizie ar trebui să fie justificată corespunzător și comunicată în timp util tuturor partenerilor. [AM 8]

(18)  Prezentul regulament ar trebui să stabilească norme detaliate privind punerea în aplicare, aplicarea și monitorizarea angajamentelor și declarațiilor care urmează să fie încheiate și semnate.

(19)  Punerea în aplicare a unui angajament direct aplicabil ar trebui să constea în aplicarea dispozițiilor naționale ale unui alt stat membru atunci când se implementează proiecte comune. Acest lucru ar trebui să implice fie modificarea actelor administrative cu caracter juridic obligatoriu deja adoptate în conformitate cu dreptul național aplicabil în mod normal, fie, dacă acesta acest lucru nu s-a întâmplat, adoptarea de noi acte administrative pe baza legislației unui alt stat membru într-un termen agreat de toți partenerii pentru a putea lansa proiectele comune în timp util. În cazul în care mai multe autorități sunt competente, fiecare, pentru diferite aspecte ale unui obstacol juridic complex, angajamentul ar trebui însoțit de un calendar pentru fiecare dintre aceste aspecte. Respectând principiul subsidiarității, adoptarea și transmiterea acestor acte administrative modificate sau noi ar trebui să respecte legislația națională privind procedurile administrative. [AM 9]

(20)  Punerea în aplicare a declarațiilor ar trebui să constea, în principal, în elaborarea și transmiterea unei propuneri legislative de modificare a legislației naționale în vigoare sau de derogare de la aceasta. După adoptare, aceste modificări sau derogări ar trebui să fie făcute publice și ulterior puse în aplicare ca în cazul angajamentelor, prin modificarea și adoptarea de acte administrative cu caracter juridic obligatoriu.

(21)  Pe baza actelor cu caracter juridic obligatoriu, ar trebui monitorizată respectarea obligațiilor și drepturilor destinatarilor acestora. Statelor membre ar trebui să li se permită să decidă dacă această monitorizare este încredințată autorităților statului membru care a transferat dispozițiile sale juridice, deoarece aceste autorități sunt mai familiarizate cu normele respective, sau dacă monitorizarea este încredințată autorităților statului membru în care aceste dispoziții sunt aplicate, deoarece aceste autorități sunt mai familiarizate cu restul sistemului juridic al statului membru de aplicare și cu legislația aplicabilă destinatarilor.

(22)  Ar trebui clarificată protecția persoanelor cu reședința în regiunile de frontieră afectate direct sau indirect de aplicarea și monitorizarea unui angajament și de legislația modificată în conformitate cu o declarație și care se consideră lezate de acte sau omisiuni care decurg din aplicarea acestei legislații. Atât în cazul declarației, cât și al angajamentului, legislația statului membru vecin s-ar aplica în statul membru de aplicare ca și cum ar fi încorporată în legislația proprie a acestuia; protecția juridică ar trebui, prin urmare, să intre în sfera de competență a instanțelor din statul membru de aplicare, chiar și în cazul în care persoanele își au reședința legală în statul membru de transfer. Același principiu ar trebui să se aplice și în cazul căilor de atac împotriva statului membru al cărui act administrativ este contestat. Cu toate acestea, ar trebui să se aplice o abordare diferită în privința căilor de atac împotriva monitorizării aplicării angajamentului sau a declarației. În cazul în care o autoritate din statul membru de transfer a acceptat să monitorizeze aplicarea dispozițiilor juridice modificate ale statului membru de aplicare și poate acționa în ceea ce privește persoanele rezidente în zona transfrontalieră în contul autorităților din statul membru de aplicare, dar în nume propriu, instanțele competente ar trebui să fie cele ale statului membru în care persoanele respective își au reședința legală. Pe de altă parte, dacă autoritatea competentă de transfer nu acționează în nume propriu, ci în numele autorității competente de aplicare, instanțele competente ar trebui să fie cele din statul membru de aplicare, indiferent de locul legal de rezidență al persoanei în cauză.

(23)  Prezentul regulament ar trebui să stabilească norme cu privire la punerea sa în aplicare, la monitorizarea aplicării și la obligațiile statelor membre în ceea ce privește normele lor naționale de punere în aplicare.

(24)  Pentru a stabili o bază de date, în conformitate cu articolul 8 7, Comisiei ar trebui să îi fie conferite competențe de executare pentru a stabili norme cu privire la funcționarea acesteia, la protecția datelor și la modelul care trebuie utilizat pentru transmiterea de către punctele de coordonare transfrontalieră a informațiilor privind implementarea și utilizarea mecanismului. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu procedura de consultare prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului(9). Pentru scopuri practice și de coordonare, Comitetul de coordonare pentru fondurile structurale și de investiții europene ar trebui să fie comitetul competent în ceea ce privește procedura de adoptare a actelor de punere în aplicare. [AM 10]

(25)  Normele naționale de punere în aplicare trebuie să precizeze care sunt regiunile de frontieră ale unui stat membru ce fac obiectul angajamentului sau al declarației. În consecință, Comisia va fi în măsură să evalueze dacă în cazul frontierei nemenționate statul membru a optat pentru un mecanism diferit. [AM 11]

(26)  Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la protecția datelor cu caracter personal (articolul 8), dreptul la educație (articolul 14), libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă (articolul 15), în special libertatea de a căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se stabili sau de a presta servicii în orice stat membru, libertatea de a desfășura o activitate comercială (articolul 16), accesul la securitate socială și la asistență socială (articolul 34), accesul la îngrijiri medicale (articolul 35), și accesul la serviciile de interes economic general (articolul 36) și un nivel ridicat de protecție a mediului în conformitate cu principiul dezvoltării durabile (articolul 37). [AM 12]

(27)  Este recomandabil să se creeze condițiile de cooperare teritorială în conformitate cu principiul subsidiarității consacrat prin articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Statele membre au prezentat inițiative individuale, bilaterale sau chiar multilaterale în încercarea de a soluționa obstacolele frontaliere juridice. Mecanismele respective nu există însă în toate statele membre sau pentru toate frontierele unui anumit stat membru. Instrumentele de finanțare (în special Interreg) și instrumentele juridice (în special GECT) disponibile la nivelul UE până în prezent nu au fost suficiente pentru soluționarea obstacolelor frontaliere juridice în ansamblul UE. În consecință, obiectivele acțiunii propuse nu pot fi îndeplinite în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, ci pot fi realizate mai eficient la nivelul Uniunii, date fiind amploarea sau efectele acțiunii preconizate. Prin urmare, se impune luarea unor măsuri suplimentare de către legiuitorul Uniunii.

(28)  În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la articolul 5 alineatul (4) din TUE, acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. Recurgerea la mecanismul specific instituit în temeiul prezentului regulament pentru soluționarea obstacolelor juridice în regiunile transfrontaliere este voluntară și nu exclude în niciun fel recurgerea la instrumente comparabile alternative. Dacă un stat membru decide ca, pentru un anumit proiect comun, la o anumită frontieră cu unul sau mai multe state membre învecinate, să procedeze în continuare la soluționarea obstacolelor juridice într-o anumită regiune transfrontalieră în baza mecanismelor existente în funcțiune pe care le-a instituit la nivel național sau pe care le-a înființat oficial sau neoficial, împreună cu unul sau mai multe state membre vecine, nu este obligatoriu să fie selectat mecanismul instituit prin prezentul regulament. De asemenea, nici în cazul în care un stat membru decide ca, pentru un anumit proiect comun, la o anumită frontieră cu unul sau mai multe state membre învecinate, să se alăture unui mecanism existent în funcțiune înființat în mod oficial sau neoficial de către unul sau mai multe state membre învecinate, cu condiția ca acest mecanism să permită aderarea, nu este obligatoriu să fie selectat mecanismul instituit prin prezentul regulament. În cele din urmă, în cazul în care un stat membru decide, împreună cu unul sau mai multe state membre învecinate, să instituie în mod oficial sau neoficial un nou mecanism eficient de soluționare a obstacolelor juridice care împiedică punerea în aplicare a unui proiect comun în regiunile transfrontaliere, nu este obligatoriu să fie selectat mecanismul instituit prin prezentul regulament. Prin urmare, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor sale legate de regiunile transfrontaliere pentru care statele membre nu au în vigoare mecanisme eficiente de soluționare a obstacolelor, [AM 13]

(28a)   Prezentul regulament ar trebui să respecte principiul subsidiarității. Acesta nu afectează în niciun fel suveranitatea statelor membre și nu intră în contradicție cu constituțiile lor. [AM 14]

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Articolul 1

Obiect

1.  Prezentul regulament instituie un mecanism voluntar care să permită aplicarea într-un stat membru, în ceea ce privește un singur proiect comun dintr-o zonă transfrontalieră, a dispozițiilor juridice din alt stat membru, în cazul în care aplicarea dispozițiilor juridice ale primului stat ar constitui un obstacol juridic unul sau mai multe obstacole juridice care împiedică implementarea unui proiect comun (denumit în continuare „mecanismul”). [AM 15]

2.  Mecanismul constă în una dintre următoarele măsuri:

(a)  încheierea unui angajament transfrontalier european, care este direct aplicabil,

(b)  încheierea unei declarații transfrontaliere europene, care ar necesita o procedură legislativă în statul membru.

3.  De asemenea, regulamentul stabilește

(a)  organizarea și atribuțiile punctelor de coordonare transfrontalieră din statele membre,

(b)  rolul de coordonare al Comisiei în ceea ce privește mecanismul,

(c)  protecția juridică a persoanelor rezidente sau care locuiesc pe perioadă limitată într-o regiune transfrontalieră în ceea ce privește mecanismul. [AM 16]

Articolul 2

Domeniul de aplicare

1.  Prezentul regulament se aplică regiunilor transfrontaliere definite la articolul 3 alineatul (1).

2.  În cazul în care un stat membru cuprinde mai multe entități teritoriale care au competențe legislative, prezentul regulament se aplică și acelor entități teritoriale, inclusiv autorităților sau dispozițiilor juridice respective.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.  „regiune transfrontalieră” înseamnă teritoriul corespunzător unor regiuni de nivel NUTS 3 care împart o frontieră terestră sau maritimă în două sau mai multe state membre; [AM 17]

2.  „proiect comun” înseamnă orice element de infrastructură cu impact într-o anumită regiune transfrontalieră sau orice serviciu de interes economic general furnizat într-o anumită regiune transfrontalieră, indiferent dacă acest impact apare pe ambele părți ale frontierei sau doar pe una din părți; [AM 18]

3.  „dispoziție juridică” înseamnă orice dispoziție legislativă sau administrativă, normă sau practică administrativă aplicabilă unui proiect comun, indiferent dacă este adoptată sau pusă în aplicare de un organism legislativ sau executiv;

4.  „obstacol juridic” înseamnă orice dispoziție juridică referitoare la planificarea, dezvoltarea, dotarea cu personal, finanțarea sau funcționarea unui proiect comun, care obstrucționează potențialul inerent al unei regiuni frontaliere în interacțiunile sale transfrontaliere;

5.  „inițiator” înseamnă actorul care identifică obstacolul juridic unul sau mai multe obstacole juridice și declanșează mecanismul prin prezentarea unui document de inițiativă; [AM 19]

6.  „document de inițiativă” înseamnă documentul redactat de unul sau de mai mulți inițiatori în vederea declanșării mecanismului;

7.  „stat membru de aplicare” înseamnă statul membru pe teritoriul căruia se va aplica sau se vor aplica una sau mai multe dispoziții juridice din statul membru de transfer, în baza unui angajament transfrontalier european („angajamentul”) sau a unei declarații transfrontaliere europene („declarația”) sau în care, în absența unei dispoziții juridice adecvate, se adoptă o soluție juridică ad hoc;

8.  „stat membru de transfer” înseamnă statul membru ale cărui dispoziții juridice se vor aplica în statul membru de aplicare în baza unui angajament sau a unei declarații;

9.  „autoritate de aplicare competentă” înseamnă autoritatea din statul membru de aplicare competentă pentru a accepta aplicarea pe teritoriul său a dispozițiilor juridice ale statului membru de transfer sau, în cazul unei declarații, pentru a se angaja să inițieze procedura legislativă necesară pentru o derogare de la dispozițiile sale juridice interne;

10.  „autoritate de transfer competentă” înseamnă autoritatea din statul membru de transfer competentă pentru adoptarea dispozițiilor juridice care se vor aplica în statul membru de aplicare și pentru aplicarea acestora pe propriul teritoriu sau pentru ambele;

11.  „zonă de aplicare” înseamnă zona din statul membru de aplicare unde se aplică dispoziția juridică din statul membru de transfer sau o soluție juridică ad hoc.

Articolul 4

Opțiunile statelor membre în ceea ce privește soluționarea obstacolelor juridice

1.  Statele membre au posibilitatea fie de a opta pot să opteze pentru mecanism sau să opteze, fie de a opta pentru modalități existente alte modalități de soluționare a obstacolelor juridice care împiedică implementarea unui proiect comun în regiunile transfrontaliere pe o anumită frontieră cu unul sau mai multe state membre. [AM 20]

2.  De asemenea, un Un stat membru poate decide ca, în ceea ce privește o anumită frontieră un proiect comun din regiuni transfrontaliere cu unul sau mai multe state membre învecinate, să adere la un mecanism existent în funcțiune înființat în mod oficial sau neoficial de către unul sau mai multe state membre vecine sau să aplice mecanismul în ceea ce privește declarația. [AM 21]

3.  Statele membre pot utiliza aplica, de asemenea, mecanismul în regiunile transfrontaliere de la frontierele maritime sau în regiunile transfrontaliere cazul unui proiect comun dintr-o regiune transfrontalieră dintre unul sau mai multe state membre și una sau mai multe țări terțe sau una sau mai multe țări și teritorii de peste mări, pe bază voluntară pentru toate părțile implicate. [AM 22]

4.  Statele membre informează Comisia cu privire la orice decizie luată în conformitate cu prezentul articol.

Articolul 5

Punctele de coordonare transfrontalieră

1.  În cazul în care un Fiecare stat membru optează pentru mecanism, aceasta instituie instituie sau desemnează unul sau mai multe puncte de coordonare transfrontalieră într-unul din următoarele moduri: [AM 23]

(a)  desemnează, la nivel național sau regional sau la ambele niveluri, un punct de coordonare transfrontalieră ca organism separat;

(b)  creează un punct de coordonare transfrontalieră în cadrul unei autorități existente sau al unui organism existent, la nivel național sau regional;

(c)  încredințează unei autorități competente sau unui organism competent sarcini suplimentare specifice unui punct de coordonare transfrontalieră național sau regional.

2.  Totodată, statele membre de aplicare și statele membre de transfer stabilesc:

(a)  dacă punctul de coordonare transfrontalieră sau o autoritate de aplicare/de transfer competentă este entitatea care poate să încheie și să semneze un angajament și să decidă că se vor face derogări de la legislația națională aplicabilă după data intrării în vigoare a angajamentului; sau

(b)  dacă punctul de coordonare transfrontalieră sau o autoritate de aplicare/de transfer competentă este entitatea care poate să semneze o declarație prin care să indice oficial că autoritatea de aplicare competentă va face tot ce este necesar pentru ca organismele legislative competente ale statului membru respectiv să adopte actele legislative sau alte acte până la un anumit termen.

3.  Statele membre informează Comisia cu privire la punctele de coordonare transfrontalieră desemnate până la data începerii punerii în aplicare a prezentului regulament.

Articolul 6

Sarcinile punctelor de coordonare transfrontalieră

1.  Fiecare punct de coordonare transfrontalieră îndeplinește cel puțin următoarele sarcini:

(a)  aplică procedura prevăzută la articolele 10 și 11;

(b)  coordonează elaborarea, semnarea, implementarea și monitorizarea tuturor angajamentelor și declarațiilor referitoare la teritoriul respectivului stat membru;

(c)  instituie și menține o bază de date care cuprinde toate punctele de coordonare transfrontalieră referitoare la teritoriul statului membru respectiv;

(d)  ține legătura cu punctele de coordonare transfrontalieră existente în din statele membre învecinate sau cu punctele de coordonare transfrontalieră din alte entități teritoriale cu competențe legislative în propriul stat membru sau într-un alt stat membru; [AM 24]

(e)  ține legătura cu Comisia;

(f)  sprijină Comisia în ceea ce privește baza sa de date privind declarațiile și angajamentele.

2.  Fiecare stat membru sau fiecare entitate teritorială cu competențe legislative în statul membru respectiv poate decide să încredințeze punctelor sale de coordonare transfrontalieră și următoarele sarcini:

(a)  să încheie, după caz, angajamente sau declarații în temeiul articolului 16 alineatul (2) și al articolului 17 alineatul (2);

(b)  la cererea unui anumit inițiator, să-i acorde acestuia sprijin, printre altele, pentru a identifica autoritatea de aplicare competentă din statul său membru sau autoritatea de transfer competentă dintr-un alt stat membru;

(c)  la cererea unei autorități de aplicare competente situată într-un alt stat membru care nu are propriul punct de coordonare transfrontalieră, să efectueze analiza preliminară a unui document de inițiativă; [AM 25]

(d)  să monitorizeze implementarea tuturor angajamentelor și declarațiilor referitoare la teritoriul respectivului stat membru;

(e)  să reamintească autorității de aplicare competente să respecte termenele stabilite de un anumit angajament sau de o anumită declarație și să solicite un răspuns într-un termen dat;

(f)  să informeze autoritatea care supraveghează autoritatea de aplicare competentă cu privire la orice termene nerespectate din cadrul unui angajament sau al unei declarații.

3.  În cazul în care cel puțin unul dintre obstacolele juridice se referă la un aspect care ține de competența legislativă la nivel național, punctul național de coordonare transfrontalieră își asumă sarcinile prevăzute la articolele 9-17 și acționează în coordonare cu punctul de coordonare transfrontalieră regional sau punctele de coordonare transfrontalieră regionale relevante din același stat membru, cu excepția cazului în care statul membru a decis să încredințeze sarcinile prevăzute la articolele 14-17 unei autorități de aplicare competente la nivel național.

4.  În cazul în care niciunul dintre obstacolele juridice nu se referă la un aspect care ține de competența legislativă la nivel național, punctul regional de coordonare transfrontalieră competent își asumă sarcinile prevăzute la articolele 9-17 și acționează în coordonare cu celălalt punct sau celelalte puncte de coordonare transfrontalieră regionale din același stat membru dacă proiectul comun vizează mai multe entități teritoriale, cu excepția cazului în care statul membru a decis să încredințeze sarcinile prevăzute la articolele 14-17 unui punct de coordonare transfrontalieră național. Punctul de coordonare transfrontalieră regional competent informează punctul național de coordonare transfrontalieră cu privire la orice angajament sau declarație.

Articolul 7

Sarcinile de coordonare ale Comisiei

1.  Comisia îndeplinește următoarele sarcini de coordonare:

(a)  ține legătura cu punctele de coordonare transfrontalieră;

(b)  publică creează, publică și actualizează o listă bază de date a tuturor punctelor naționale și regionale de coordonare transfrontalieră; [AM 26]

(c)  instituie și menține o bază de date a tuturor angajamentelor și declarațiilor.

1a.  Comisia elaborează o strategie de comunicare de sprijin cu scopul de:

(a)  a promova schimbul de bune practici;

(b)  a furniza informații practice și o interpretare în ceea ce privește domeniul de aplicare și concentrarea tematică a prezentului regulament; și

(c)  a clarifica procedura exactă de încheiere a unui angajament sau a unei declarații. [AM 27]

2.  Comisia adoptă un act de punere în aplicare în ceea ce privește funcționarea bazei de date menționate la alineatul (1) litera (c) și formularele care trebuie utilizate de punctele de coordonare transfrontalieră pentru transmiterea informațiilor cu privire la implementarea și utilizarea mecanismului. Actul de punere în aplicare respectiv este adoptat în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 23 alineatul (2).

CAPITOLUL II

Procedura pentru încheierea și semnarea unui angajament sau pentru semnarea unei declarații

Articolul 8

Elaborarea și depunerea unui document de inițiativă

1.  Inițiatorul identifică obstacolul juridic sau obstacolele juridice în ceea ce privește planificarea, dezvoltarea, dotarea cu personal, finanțarea sau funcționarea unui proiect comun. [AM 28]

2.  Inițiatorul este una dintre următoarele entități:

(a)  organismul public sau privat responsabil pentru inițierea sau atât pentru inițierea, cât și pentru implementarea unui proiect comun;

(b)  una sau mai multe autorități locale sau regionale situate într-o anumită regiune transfrontalieră sau care exercită prerogative publice în respectiva regiune transfrontalieră;

(c)  un organism cu sau fără personalitate juridică înființat în vederea cooperării transfrontaliere situat într-o anumită regiune transfrontalieră sau acoperind cel puțin parțial această regiune, inclusiv grupările europene de cooperare teritorială prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1082/2006, euroregiunile, Euregio și organisme similare;

(d)  o organizație înființată pentru a reprezenta regiunile transfrontaliere cu scopul de a promova interesele teritoriilor transfrontaliere și de a facilita crearea de rețele între actori și schimbul de experiență, cum ar fi Asociația regiunilor frontaliere europene, Mission Opérationnelle Transfrontalière sau Serviciul central european pentru inițiative transfrontaliere; sau

(e)  mai multe dintre entitățile menționate la literele (a)-(d) împreună.

3.  Inițiatorul elaborează un document de inițiativă redactat în conformitate cu articolul 9.

4.  Inițiatorul transmite documentul de inițiativă punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare și un exemplar punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer.

Articolul 9

Conținutul documentului de inițiativă

1.  Documentul de inițiativă cuprinde cel puțin următoarele elemente:

(a)  o descriere a proiectului comun și a contextului său, a obstacolului juridic corespunzător sau obstacolelor juridice corespunzătoare din statul membru de aplicare, precum și a motivelor care impun soluționarea obstacolului juridic sau obstacolelor juridice; [AM 29]

(b)  o listă cu dispozițiile juridice specifice din statul membru de transfer care permit soluționarea obstacolului juridic unuia sau mai multor obstacole juridice sau, dacă nu există dispoziții juridice adecvate, o propunere de soluție juridică ad hoc; [AM 30]

(c)  o justificare a zonei de aplicare;

(d)  durata prevăzută sau, în cazuri justificate corespunzător, o durată nelimitată;

(e)  o listă a autorităților de aplicare competente;

(f)  o listă a autorităților de transfer competente.

2.  Zona de aplicare se limitează la minimul necesar pentru buna implementare a proiectului comun.

Articolul 10

Analiza preliminară a documentului de inițiativă efectuată de statul membru sau statele membre de aplicare sau de transfer [AM 31]

1.  Punctul de coordonare transfrontalieră competent al statului membru de aplicare analizează documentul de inițiativă. Aceasta ține legătura cu toate autoritățile de aplicare competente și cu punctele de coordonare transfrontalieră naționale sau, după caz, cu alte puncte de coordonare transfrontalieră regionale din statului membru de aplicare, precum și cu punctul de coordonare transfrontalieră național din statul membru de transfer. [AM 32]

1a.   În termen de trei luni de la primirea unui document de inițiativă, punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer comunică reacția sa preliminară punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare. [AM 33]

2.  În termen de trei șase luni de la primirea documentului de inițiativă, punctul de coordonare transfrontalieră competent al statului membru de aplicare transmite inițiatorului un răspuns scris în care întreprinde una sau mai multe dintre acțiunile următoare: [AM 34]

(a)  informează inițiatorul cu privire la faptul că documentul de inițiativă a fost elaborat în conformitate cu articolul 9 și este, prin urmare, admisibil;

(b)  solicită, dacă este necesar, depunerea unui document de inițiativă revizuit sau transmiterea de informații suplimentare specifice, precizând din ce motive și cu privire la ce aspecte documentul de inițiativă nu este considerat suficient;

(c)  informează inițiatorul cu privire la evaluarea sa conform căreia nu există niciun obstacol juridic, enumerând motivele avute în vedere și făcând referire totodată la căile de atac împotriva acestei decizii, în conformitate cu legislația statului membru de aplicare;

(d)  informează inițiatorul cu privire la evaluarea sa conform căreia obstacolul juridic corespunde unuia unul sau mai multe obstacole juridice constituie unul dintre cazurile menționate la articolul 12 alineatul (4) și descrie angajamentul autorității de aplicare competente în vederea modificării sau adaptării respectivului obstacol juridic; [AM 35]

(e)  informează inițiatorul cu privire la evaluarea sa conform căreia obstacolul juridic corespunde uneia unul sau mai multe obstacole juridice constituie una dintre situațiile menționate la articolul 12 alineatul (4) și prezintă motivele refuzului de a modifica sau adapta acest obstacol juridic, făcând referire totodată la căile de atac împotriva acestei decizii, în conformitate cu legislația statului membru de aplicare; [AM 36]

(f)  se angajează față de inițiator să găsească o soluție pentru obstacolul juridic sau obstacolele juridice în termen de șase luni, fie prin semnarea unui angajament cu punctul de coordonare transfrontalieră din statul membru de transfer sau cu autoritatea de transfer competentă desemnată de statul membru de transfer, fie propunând o soluție juridică ad hoc în baza cadrului juridic al statului membru de aplicare.

(fa)   redirecționează inițiatorul să opteze pentru un mecanism existent, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (2), pentru a soluționa unul sau mai multe obstacole juridice care împiedică punerea în aplicare a proiectului comun, sau transmite direct documentul de inițiativă organismului competent din cadrul mecanismului corespunzător; [AM 37]

(fb)   informează inițiatorul cu privire la faptul că unul sau mai multe dintre statele membre în cauză au decis să nu soluționeze unul sau mai multe dintre obstacolele juridice identificate de către inițiator, prezentând în scris motivele care stau la baza acestei decizii; [AM 38]

3.  În cazuri justificate corespunzător, autoritatea de aplicare competentă poate prelungi o dată cu maximum șase luni termenul menționat la alineatul (2) litera (f) și informează în consecință inițiatorul și statul membru de transfer, prezentându-și motivele în scris.

Articolul 11

Analiza preliminară a documentului de inițiativă efectuată de statul membru de transfer

La primirea unui document de inițiativă, punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer îndeplinește sarcinile enumerate la articolul 10 alineatul (2) și poate comunica reacția sa preliminară punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare. [AM 39]

Articolul 12

Acțiuni subsecvente analizei preliminare a documentului de inițiativă

1.  În cazul în care punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare solicită un document de inițiativă revizuit sau informații suplimentare specifice, acesta analizează documentul de inițiativă revizuit sau informațiile suplimentare specifice sau ambele și, în termen de trei șase luni de la primirea acestora, întreprinde acțiunile ca și când documentul de inițiativă ar fi fost transmis pentru prima dată. [AM 40]

2.  În cazul în care punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare consideră că documentul de inițiativă revizuit continuă să nu fie elaborat în conformitate cu articolul 10 sau că informațiile suplimentare specifice sunt în continuare insuficiente, aceasta informează în scris inițiatorul, în termen de trei șase luni de la primirea documentului de inițiativă revizuit, în legătură cu decizia sa de a închide procedura. Această decizie trebuie să fie justificată în mod corespunzător. [AM 41]

3.  În cazul în care punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare sau autoritatea de aplicare competentă concluzionează în analiza sa că obstacolul juridic descris unul sau mai multe obstacole juridice descrise în documentul de inițiativă se bazează pe o neînțelegere sau pe o interpretare greșită a legislației relevante sau pe lipsa unor informații suficiente cu privire la legislația relevantă, procedura este închisă prin informarea inițiatorului cu privire la concluzia că nu există niciun obstacol juridic. [AM 42]

4.  În cazul în care obstacolul juridic constă unul sau mai multe obstacole juridice constau doar într-o dispoziție administrativă, normă sau practică administrativă a statului membru de aplicare sau într-o dispoziție administrativă, normă sau practică administrativă complet diferită de o dispoziție adoptată în conformitate cu o procedură legislativă și care poate fi așadar modificată sau adaptată fără a fi nevoie de o procedură legislativă, autoritatea de aplicare competentă informează inițiatorul în scris cu privire la refuzul sau disponibilitatea de a modifica sau adapta dispoziția administrativă, norma sau practica administrativă respectivă în termen de opt luni. [AM 43]

5.  În cazuri justificate corespunzător, autoritatea de aplicare competentă poate prelungi o dată cu maximum opt luni termenul menționat la alineatul (4) și informează în consecință inițiatorul și statul membru de transfer, prezentându-și motivele în scris.

Articolul 13

Elaborarea proiectului de angajament sau de declarație

Punctul de coordonare transfrontalieră sau autoritatea de aplicare competentă a statului membru de aplicare elaborează un proiect de angajament sau un proiect de declarație în conformitate cu articolul 14, pe baza documentului de inițiativă.

Articolul 14

Conținutul proiectului de angajament sau de declarație

1.  Proiectul de angajament cuprinde cel puțin următoarele elemente:

(a)  descrierea proiectului comun și a contextului său, a obstacolului juridic corespunzător unuia sau mai multor obstacole juridice corespunzătoare, precum și a motivelor care impun soluționarea obstacolului juridic unuia sau mai multor obstacole juridice; [AM 44]

(b)  lista dispozițiilor juridice specifice sau a dispozițiilor care constituie obstacolul juridic unul sau mai multe obstacole juridice și care, prin urmare, nu se aplică proiectului comun; [AM 45]

(c)  zona de aplicare;

(d)  durata aplicării și o justificare a acestei durate;

(e)  autoritatea sau autoritățile de aplicare competente;

(f)  dispoziția juridică specifică a statului membru de transfer care se aplică proiectului comun;

(g)  propunerea de soluție juridică ad hoc în cazul în care nu există o dispoziție juridică adecvată în cadrul juridic al statului membru de transfer;

(h)  autoritatea sau autoritățile de transfer competente;

(i)  autoritatea sau autoritățile din statul membru de aplicare competente pentru implementare și monitorizare;

(j)  autoritatea sau autoritățile din statul membru de transfer propuse spre a fi desemnate împreună pentru implementare și monitorizare;

(k)  data intrării sale în vigoare.

Data intrării în vigoare menționată la litera (k) este fie data ultimei semnături a unuia dintre cele două puncte de coordonare transfrontalieră sau autorități competente sau data notificării inițiatorului.

2.  În plus față de elementele enumerate la alineatul (1), proiectul de angajament include, de asemenea, o dată de aplicare care poate fi

(a)  aceeași ca data intrării sale în vigoare;

(b)  cu efect retroactiv;

(c)  amânată pentru o dată ulterioară.

3.  În plus față de elementele enumerate la alineatul (1), proiectul de declarație include, de asemenea, o declarație oficială cu privire la data sau datele până la care fiecare autoritate de aplicare competentă transmite o propunere oficială organismului legislativ respectiv cu scopul de a modifica în consecință dispozițiile juridice naționale.

Data menționată la primul paragraf nu poate fi posterioară cu mai mult de douăsprezece luni datei la care a fost încheiată declarația.

Articolul 15

Transmiterea proiectului de angajament sau de declarație

1.  În momentul în care autoritatea de aplicare competentă a elaborat proiectul de angajament sau de declarație, aceasta transmite proiectul respectiv punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare:

(a)  în termen de cel mult trei șase luni de la transmiterea informațiilor în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) sau cu articolul 12 alineatele (1) și (2); [AM 46]

(b)  în termen de maximum opt luni în conformitate cu articolul 12 alineatele (4) și (5).

2.  În momentul în care punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare a elaborat proiectul de angajament sau de declarație sau l-a primit din partea autorității de aplicare competente, acesta transmite proiectul punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer respectând termenele prevăzute la alineatul (1) litera (a) sau (b).

3.  În ambele cazuri, se transmite un exemplar inițiatorului, spre informare.

Articolul 16

Sarcinile statului membru de transfer în încheierea și semnarea angajamentului sau în semnarea declarației

1.  Punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer examinează proiectul de angajament sau de declarație primit în temeiul articolului 15 și, în termen de cel mult trei șase luni de la primirea proiectului și după consultarea autorităților de transfer competente, întreprinde una sau mai multe dintre următoarele acțiuni: [AM 47]

(a)  acceptă proiectul de angajament sau de declarație, semnează două exemplare originale și trimite unul înapoi punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare;

(b)  acceptă proiectul de angajament sau de declarație, după corectarea sau completarea informațiilor menționate la articolul 14 alineatul (1)literele (f) și (h), semnează două exemplare originale ale proiectului revizuit de angajament sau de declarație și trimite unul înapoi punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare;

(c)  refuză să semneze proiectul de angajament sau de declarație și transmite o justificare detaliată punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare;

(d)  refuză să semneze proiectul de angajament sau de declarație și trimite înapoi punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare un proiect modificat în ceea ce privește informațiile menționate la articolul 14 alineatul (1) literele (c), (d) și, dacă este cazul, (g), precum și, pentru proiectul de angajament, informațiile prevăzute la articolul 14 alineatul (2), împreună cu o justificare a modificărilor.

2.  În statele membre în care autoritatea de transfer competentă este cea care semnează un angajament sau o declarație, punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer trimite, în conformitate cu alineatul (1) literele (a) și (b), unul dintre cele două exemplare originale semnate de autoritatea de transfer competentă în conformitate cu alineatul (1) literele (a) și (b) punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare. [AM 48]

3.  În cazul în care statul membru de transfer acceptă, în conformitate cu alineatul (1) litera (a) sau (b), să semneze un angajament sau o declarație, acesta confirmă sau refuză totodată în mod explicit faptul că autoritatea sau autoritățile competente care sunt propuse pentru a fi desemnate împreună pentru implementarea și monitorizarea angajamentului sau declarației în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (j) își asumă aceste sarcini care trebuie îndeplinite în zona de aplicare.

Articolul 17

Sarcinile statului membru de aplicare în încheierea și semnarea angajamentului sau în semnarea declarației

1.  Punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare examinează răspunsul transmis de punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer și întreprinde, în termen de cel mult o lună trei luni de la data primirii acestuia, una sau mai multe dintre următoarele acțiuni, care sunt comunicate în scris autorității de transfer competente: [AM 49]

(a)  în cazul prevăzut la articolul 16 alineatul (21) litera (a), finalizează angajamentul sau declarația, semnează două trei exemplare originale și trimite unul înapoi punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer pentru a fi semnat; [AM 50]

(b)   în cazul prevăzut la articolul 16 alineatul (21) litera (b), modifică în consecință angajamentul sau declarația în ceea ce privește informațiile din proiectul de angajament sau de declarație menționate la articolul 14 alineatul (1) literele (f) și (h), finalizează angajamentul sau declarația, semnează două trei exemplare originale și trimite unul înapoi punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer pentru a fi semnat; [AM 51]

(c)  în cazul prevăzut la articolul 16 alineatul (21) litera (c), informează inițiatorul și Comisia, adăugând în același timp justificarea adusă de autoritatea de transfer competentă; [AM 52]

(d)  în cazul prevăzut la articolul 16 alineatul (21) litera (d), examinează modificările și procedează fie în conformitate cu litera (b) de la prezentul alineat sau relansează o a doua procedură, în temeiul articolului 9, fie în conformitate cu litera (c) de la prezentul alineat, indicând motivul pentru care autoritatea de aplicare competentă nu a putut să accepte modificările sau o parte dintre ele. [AM 53]

2.  După primirea angajamentului sau a declarației care poartă și semnătura punctului de coordonare transfrontalieră competent sau a autorității de transfer competente în cazurile prevăzute la alineatul (1) litera (a) sau (b) sau, în cazul în care punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer a reacționat pozitiv în urma celei de a doua proceduri prevăzute la alineatul (1) litera (d), punctul de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de aplicare: [AM 54]

(a)  transmite inițiatorului versiunea finală a angajamentului sau a declarației;

(b)  transmite al doilea exemplar original punctului de coordonare transfrontalieră competent din statul membru de transfer;

(c)  trimite un exemplar tuturor autorităților de aplicare competente;

(d)  trimite un exemplar punctului de coordonare la nivelul Uniunii; și

(e)  solicită serviciului competent din statul membru de aplicare responsabil cu publicațiile oficiale să publice angajamentul sau declarația.

CAPITOLUL III

Implementarea și monitorizarea angajamentelor și declarațiilor

Articolul 18

Implementarea angajamentului

1.  Informațiile menționate la articolul 17 alineatul (2) litera (c) și transmise tuturor autorităților de aplicare competente vizate sunt însoțite de un calendar ce precizează termenul până la care fiecare dintre aceste autorități modifică, după caz, eventualele acte administrative adoptate în temeiul legislației aplicabile cu privire la proiectul comun și adoptă actele administrativ necesare implementării angajamentului astfel încât să se aplice proiectului comun dispoziția juridică a statului membru de transfer sau o soluție juridică ad hoc.

2.  Un exemplar al calendarului este trimis punctului de coordonare transfrontalieră național și, dacă este cazul, regional din statul membru de aplicare.

3.  Orice act administrativ menționat la alineatul (1) este adoptat și notificat inițiatorului, în special când este vorba despre organismul public sau privat responsabil pentru inițierea sau atât pentru inițierea, cât și pentru implementarea unui proiect comun, în conformitate cu dispozițiile legislației naționale aplicabile unor astfel de acte administrative.

4.  În momentul în care sunt adoptate toate actele administrative cu privire la un anumit proiect comun, punctul de coordonare transfrontalieră din statul membru de aplicare informează punctul de coordonare transfrontalieră din statul membru de transfer și punctul de coordonare la nivelul Uniunii.

5.  Punctul de coordonare transfrontalieră din statul membru de transfer informează, dacă este cazul, autoritățile de transfer competente.

Articolul 19

Implementarea declarației

1.  Fiecare dintre autoritățile de aplicare competente enumerate în declarație în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) prezintă organismului legislativ relevant, până la data respectivă stabilită în declarația semnată, o propunere oficială de modificare în consecință a dispozițiilor juridice naționale.

2.  În cazul în care data respectivă stabilită în declarația semnată nu poate fi respectată, în special în contextul alegerilor pentru organismul legislativ competent, autoritatea de aplicare competentă informează în scris inițiatorul, precum și punctul de coordonare transfrontalieră competent atât din statul membru de aplicare, cât și din statul membru de transfer.

3.  În momentul în care organismului legislativ respectiv i-a fost transmisă o propunere oficială, autoritatea de aplicare competentă respectivă transmite inițiatorului și punctului de coordonare transfrontalieră competent atât din statul membru de aplicare, cât și din statul membru de transfer o actualizare scrisă cu privire la monitorizare în cadrul respectivului organism legislativ, repetând această acțiune o dată la șase luni după data depunerii oficiale.

4.  La data intrării în vigoare a actului legislativ de modificare sau a publicării sale în Monitorul Oficial sau ambele, fiecare autoritate de aplicare competentă modifică orice act administrativ adoptat în temeiul legislației naționale aplicabile cu privire la proiectul comun și adoptă orice act administrativ necesar pentru aplicarea dispoziției juridice modificate la proiectul comun.

5.  Orice act administrativ menționat la alineatul (4) este adoptat și notificat inițiatorului, în special când este vorba despre un organism public sau privat responsabil pentru inițierea sau atât pentru inițierea, cât și pentru implementarea unui proiect comun, în conformitate cu dispozițiile legislației naționale aplicabile unor astfel de acte administrative.

6.  În momentul în care sunt adoptate toate actele administrative cu privire la un anumit proiect comun, punctul de coordonare transfrontalieră din statul membru de aplicare informează punctul de coordonare transfrontalieră din statul membru de transfer și punctul de coordonare la nivelul Uniunii.

7.  Punctul de coordonare transfrontalieră din statul membru de transfer informează, dacă este cazul, autoritățile de transfer competente.

Articolul 20

Monitorizarea angajamentelor și a declarațiilor

1.  Pe baza actelor administrative menționate la articolul 18 alineatul (1) și la articolul 19 alineatul (4), statele membre de aplicare și de transfer decid dacă monitorizarea aplicării unui angajament sau a legislației naționale modificate în temeiul unei declarații este încredințată autorităților din statul membru de transfer, în special datorită cunoașterii dispozițiilor juridice transferate, sau autorităților din statul membru de aplicare.

2.  În cazul în care monitorizarea aplicării dispozițiilor juridice transferate este încredințată autorităților statului membru de transfer, statul membru de aplicare decide, de comun acord cu statele membre de transfer, dacă autoritățile din statul membru de transfer acționează în ceea ce privește persoanele vizate de sarcinile de monitorizare în contul și în numele autorităților din statul membru de aplicare sau în contul acestora, dar în nume propriu.

CAPITOLUL IV

Protecție juridică împotriva aplicării și monitorizării angajamentelor și declarațiilor

Articolul 21

Protecție juridică împotriva aplicării angajamentelor și declarațiilor

1.  Orice persoană rezidentă pe teritoriul vizat de un angajament sau de o declarație sau, chiar dacă nu este rezidentă pe acest teritoriu, în calitate de utilizator al unui serviciu de interes economic general furnizat pe acest teritoriu („persoane rezidente în regiuni transfrontaliere”), care se consideră lezată de acțiunile sau omisiunile rezultate din aplicarea, în conformitate cu un angajament sau cu o declarație, a unei dispoziții juridice a unui stat membru de transfer, are dreptul de a apela la căi de atac în fața instanțelor din statul membru de aplicare.

2.  Cu toate acestea, instanțele competente pentru căile de atac împotriva actelor administrative adoptate în temeiul articolului 18 alineatul (3) și al articolului 19 alineatul (5) sunt exclusiv instanțele din statul membru ale cărui autorități au emis actul administrativ.

3.  Nicio dispoziție din prezentul regulament nu privează persoanele de posibilitatea de-și exercita drepturile constituționale naționale de a recurge la căi de atac împotriva autorităților publice care sunt părți în cadrul unui angajament în ceea ce privește:

(a)  deciziile administrative cu privire la activitățile desfășurate în baza unui angajament;

(b)  accesul la servicii în limba proprie; și

(c)  accesul la informare.

În aceste cazuri, instanțele judecătorești competente sunt cele din statul membru a cărui constituție prevede căile de atac menționate.

Articolul 22

Protecție juridică împotriva monitorizării angajamentelor și declarațiilor

1.  În cazul în care autoritatea de transfer competentă a acceptat să monitorizeze aplicarea dispozițiilor juridice ale statului membru de transfer în zona relevantă și poate acționa în nume propriu în ceea ce privește persoanele rezidente în regiunea transfrontalieră a statului membru de aplicare, instanțele competente pentru căile de atac împotriva oricărei acțiuni sau omisiuni din partea autorității respective sunt instanțele din statul membru unde aceste persoane își au reședința legală.

2.  În cazul în care autoritatea de transfer competentă a acceptat să monitorizeze aplicarea dispozițiilor juridice ale statului membru de aplicare pe teritoriul statului membru de aplicare, dar nu poate acționa în nume propriu în ceea ce privește persoanele rezidente din regiunea transfrontalieră, instanțele competente pentru căile de atac împotriva oricărei acțiuni sau omisiuni din partea autorității respective sunt instanțele din statul membru de aplicare, inclusiv pentru persoanele care își au reședința legală în statul membru de transfer.

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Articolul 23

Procedura comitetului

1.  Comisia este asistată de Comitetul de coordonare pentru fondurile structurale și de investiții europene instituit prin articolul 108 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. .../... [noul RDC]. Respectivul comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

2.  În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 24

Dispoziții de punere în aplicare în statele membre

1.  Statele membre adoptă dispozițiile corespunzătoare pentru a garanta aplicarea efectivă a prezentului regulament.

2.  Până la ... [data aplicării prezentului regulament], statele membre informează Comisia cu privire la orice dispoziții adoptate în conformitate cu alineatul (1).

3.  Comisia face publice informațiile primite de la statele membre.

Articolul 25

Raportare

1.   Până la zz.ll.aaaa [prima zi a lunii de după data intrării în vigoare a prezentului regulament + cinci trei ani], Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Regiunilor un raport de evaluare a aplicării prezentului regulament pe baza unor indicatori privind eficacitatea, eficiența, relevanța, valoarea adăugată europeană și posibilitățile de simplificare.

2.   În raportul menționat la alineatul (1), Comisia face referire în special la domeniul de aplicare geografic și la cel tematic al prezentului regulament, așa cum sunt definite la articolul 3 punctele 1 și, respectiv, 2.

3.   Înainte de întocmirea raportului, Comisia organizează o consultare publică cu diferiții actori implicați, inclusiv cu autoritățile locale și regionale și cu organizațiile societății civile. [AM 55]

Articolul 26

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la ...[prima zi a lunii de după data intrării în vigoare a prezentului regulament + un an].

Cu toate acestea, articolul 24 se aplică de la ... [prima zi a lunii de după data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la ...,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

(1)JO C 440, 6.12.2018, p. 124.
(2)JO C ....
(3) Poziția Parlamentului European din 14 februarie 2019.
(4)Comunicare a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European, „Stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile frontaliere ale UE” - COM(2017) 0534, 20.9.2017.
(5)Până în prezent s-au succedat cinci perioade de programare în cadrul Interreg: INTERREG I (1990-1993), INTERREG II (1994-1999), INTERREG III (2000-2006), INTERREG IV (2007-2013) și INTERREG V (2014-2020).
(6)Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT); (JO L 210, 31.7.2006, p. 19).
(7)Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).
(8)Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
(9)Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

Ultima actualizare: 27 ianuarie 2020Notă juridică - Politica de confidențialitate